Sa invatam impreuna! - nr 1 - invatamant primar

INVATAMANT
PRIMAR


TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE IARNĂ
DIN COMUNA GALICEA MARE, JUDEŢUL DOLJ

Institutor, Aftinescu Dorina Floriana
Intitutor, Păsat Mic Elena Corina
Şcoala cu Clasele I-VIII, Galicea Mare, Dolj

Ø Sfantul Nicolae

Decembrie este luna anului cea mai aşteptată şi mai îndrăgită de toată lumea, dar în special de copii. Este luna în care temperatura scade mult, iar zăpezile cad în cantităţi mari, natura oferindu-ne astfel plăcerea de a merge cu sania la derdeluş. Dar, marile bucurii pe care ni le aduce această ultimă lună a anului sunt Sărbătorile Crăciunului, cu toate credinţele şi datinele care le însoţesc.
Primul semn că se apropie sărbătorile este dat de Sfântul Nicolae: în fiecare casă, copiii - dar şi unii adulţi - îşi pregătesc ghetele, lustruindu-le şi punându-le lângă uşă.
În noaptea de 5 spre 6 decembrie se spune că Moş Nicolae vine la geamuri şi vede copiii care dorm şi sunt cuminţi, lăsându-le în ghete dulciuri şi alte daruri, însă tot el este acela care-i pedepseşte pe cei leneşi şi neascultători. In dimineaţa de Sf. Nicolae, copiii cuminţi găsesc daruri în ghetuţe. E un obicei vechi de a face cadouri în această zi. Spre deosebire de Moş Crăciun, Moş Nicolae nu se arată niciodată.
De altfel, povestea darurilor împărţite pe furiş în această noapte începe din vechime.
Se spune că însuşi Sfântul Nicolae a ajutat trei sărmane fete din oraşul său, aducându-le dar de zestre, noaptea, fără a fi văzut. Casa în care trăiau cele trei surori era mai mult decât săracă. Tatăl lor plănuia să-şi vândă fetele, crezând că astfel se va chivernisi. Plânsetele şi rugăminţile fiicelor sale nu l-au înduplecat pe bătrânul cu suflet negru. Sfântul Nicolae a aflat despre nenorocirea ce se petrecea nu departe de locuinţa sa. Noaptea, pe furiş, el a aruncat o pungă plină cu galbeni în camera fetei celei mai mari. Astfel ea a reuşit să se mărite curând. La fel a făcut Moşul şi în următorii doi ani, iar sora cea mijlocie si apoi cea mică au reuşit să se aşeze la casele lor.
De atunci şi până în zilele noastre, în fiecare noapte a Sfântului Nicolae, cei dragi nouă, şi în special copiii, aşteaptă cu înfrigurare dimineaţa de 6 decembrie pentru a se uita dacă Moşul a lăsat ceva în ghetele pregatite de cu seară.
Ø Ignatul
Tot până în Crăciun, pe 20 decembrie, peste sărbătoarea religioasă a Sfântului Ignatie Teoforul se suprapune datina românească de tăiere a porcului - Ignatul. In acea zi se pregătesc bucatele tradiţionale pentru Crăciun: cârnaţi, caltaboşi, jumări, slănină sau şuncă etc. Tot atunci se toacă şi carnea pentru sarmale, iar pulpele se tranşează pentru friptură. Unele dintre preparate se pun la afumat (cârnaţii, slănina, etc.). Imediat după sacrificare, gospodarul face “pomana porcului”: oferă celor care l-au ajutat la tăiat (uneori şi vecinilor) şorici, carne proaspăt prăjită şi un pahar de vin sau ţuică fiartă În puţinele zile rămase până la Crăciun, gospodinele fac piftie, sarmale, cozonaci cu nucă, rahat şi stafide şi prăjituri diverse. În acelaşi timp, începe curăţenia în casă şi în curte, împodobirea locuinţei şi pregătirea hainelor pentru sărbători.
Cu trei zile înainte de Crăciun, preotul merge cu icoana şi vizitează fiecare gospodărie pentru a vesti Naşterea Mântuitorului.

Ø Ajunul Crăciunului
Pe 24 decembrie, în această zi de Ajun a Crăciunului, începe marea Sărbătoare a Naşterii Domnului. Primele semne le dau grupurile de colindători, care pornesc din casă în casă cântând colinde specifice sărbătorii, pentru a da tuturor de veste “Naşterea Domnului” şi a le ura gazdelor fericire, sănătate şi prosperitate. Cu o traistă încăpătoare pe umăr, colindătorii primesc pentru aceste urări cozonac, prajiturele, nuci, mere si chiar bănuţi - pe care gospodinele care respectă tradiţia le-au pregătit cu mult timp înainte. Aceste colinde sunt creaţii populare cu text şi melodie, care conţin mesaje speciale (religioase). Colindele religioase sunt asemănătoare cu cele din alte zone ale ţării, cele mai cunoscute şi apreciate fiind: “O, ce veste minunată”, “Steaua”, “Trei păstori”, “La Vifleim colo-n jos”, “Cântec de Crăciun”, “Aseară pe înserate”.

Ø Împodobirea bradului

Nu putem încheia fără a aminti obiceiul cel mai iubit de copii: datina Bradului de Crăciun - o practică veche, pe care unii o consideră chiar mai veche decât creştinismul şi care simbolizează “pomul vieţii”. Cei care îi atribuie o semnificaţie creştină spun că bradul este “pomul cunoaşterii binelui şi răului”. De altfel, aşa a fost consemnat istoric primul brad împodobit despre care vorbesc documentele: în anul 1605, a fost înălţat la Strasbourg, într-o piaţă publică, un brad împodobit cu mere roşii. Această tradiţie germană a cucerit rapid Europa, dar şi România.
Pomul de Crăciun pe care îl cunoaştem noi astăzi nu mai este împodobit cu mere roşii, ci este decorat cu globuri în care se reflectă lumina scânteietoare a lumânărilor sau a instalaţiei electrice.
În seara de Crăciun, fiecare familie împodobeşte bradul cu tot felul de ornamente care mai de care mai haioase şi mai sclipitoare. Beculeţe colorate, beteală, confetii, bomboane, nuci, instalaţii luminoase atârnă pe ramurile pomului dând un sentiment de bucurie şi împlinire. Vârfurile bradului de Crăciun în formă de stea simbolizează noroc şi realizarea tuturor visurilor. Steaua are o semnificaţie religioasă, amintind de cea care a apărut pe cer la naşterea lui Iisus.
În timp ce se împodobeşte bradul, se cântă colinde şi se recită poezii pentru a-l convinge pe Moş Crăciun că fiecare merită câte un dar.
Noaptea, Moş Crăciun aduce daruri, pe care le pune sub brad. Bineînţeles, numai celor care merită...

În ultimii ani, pe lângă aceste decoraţiuni, locuitorii comunei noastre au împrumutat obiceiul de a pune pe uşile caselor vestita coroniţă de Crăciun ce simbolizeaza sănătate şi noroc. Forma circulară simbolizează natura veşnică a dragostei care nu piere niciodată. Ea poate fi ornată cu fundiţe, globuleţe sau conuri de brad vopsite în argintiu şi în auriu.




Ø Crăciunul

În dimineaţa de Crăciun bate clopotul bisericii, vestind Sărbătoarea Naşterii Domnului Iisus Hristos. Enoriaşii se adună la Biserica “Sfântul Gheorghe” pentru a sărbători şi a se bucura.
După participarea la slujba religioasă, aceştia merg acasă unde aşează bucatele pregătite pentru a le împărţi vecinilor şi rudelor, astfel pomenindu-şi persoanele dragi decedate.
Postul Crăciunului ia sfârşit şi fiecare se poate bucura de mâncărurile rituale: preparatele din porc, sarmalele, colacii şi cozonacii, prăjiturile şi vinul. Cele trei zile de sărbătoare ale Crăciunului aduc linişte şi pace în case.

Ø Anul nou

Pentru cel mai important moment, trecerea în noul an, pregătirile se reiau. În săptămâna dintre Crăciun şi Anul Nou, în sat cetele de flăcăi se pregătesc pentru "urat" prin intermediul unor colinde create pe baza unor obiceiuri laice: "Pluguşorul", "Capra", "Sorcova". Pe înserat, în Ajunul Anului Nou sunt aşteptaţi să apară la fiecare gospodărie. Recuzita, măştile, costumele sunt pregătite din vreme. Mai ales măştile sunt cele care vorbesc cel mai mult despre imaginaţia şi umorul săteanului român. Anume meşteri s-au specializat în confecţionarea lor, ele devenind cu timpul adevărate podoabe de artă populară.
Faptul că aceste obiceiuri se practică la cumpăna dintre ani este justificat de simbolistica zilei de 31 decembrie care în gândirea populară reprezintă data morţii dar şi a renaşterii ordinii cosmice. Structura ceremonială a obiceiului este în acelaşi timp plină de forţă şi vitalitate. Muzica şi dansul remarcabile prin virtuozitate şi dinamism, măştile pline de expresivitate, alcătuiesc un spectacol unic.
În Oltenia, costumaţia, interpretarea pot fi diferite, dar obiceiul este în esenţă acelaşi. Dacă acest fel de manifestare ne duce cu gândul la arhaice practici magice de alungare a maleficului, "Pluguşorul", alt obicei, este strâns legat de mitul fertilităţii. Vorbe frumoase, de prosperitate şi belşug sunt adresate de cetele care vin cu "Pluguşorul", fiecărei gospodării. Ca o încântare magică, textul urării se transmite din tată în fiu şi nu există localnic să nu-l cunoască.
"Capra" este - de fapt - un om mascat, ascuns sub un costum larg, care ţine deasupra capului un băţ în vârful căruia este cioplit un fel de cap de capră. “Falca” de jos a “caprei” este mobilă, astfel încât gura acesteia se poate închide sau deschide, dar mai ales poate “clămpăni”, făcând un zgomot specific. În jurul caprei cântă şi dansează alţi colindători mascaţi şi costumaţi specific, unii dintre aceştia fiind instrumentişti cu acordeon, fluier, tobă sau chiar vioară. Este un colind vesel, cu umor, care provine dintr-un străvechi ritual agricol, practicat pentru a aduce rodnicie în anul ce vine. În faţa caprei se aruncă boabe de grâu, orz sau porumb. La sfârşit, toţi le urează gazdelor multă sănătate, fericire, recolte bogate, mese îmbelşugate şi la mulţi ani.
Când se apropie miezul nopţii către noul an, ţăranii obişnuiesc să prevadă cum va fi vremea în anul ce vine. Se folosesc de foile unei cepe mari pe care le desprind şi le aşează în ordine, numindu-le după lunile anului. În fiecare din ele pun puţină sare. A doua zi, de Sfântul Vasile, cei ce dezleagă vrăjile şi făcăturile vor verifica cât lichid a lăsat sarea dizolvată în fiecare foaie. Aşa vor şti (pentru că în mod misterios cantităţile sunt diferite) dacă vor avea secetă sau ploaie şi în ce lună anume.



Ø Boboteaza
Pe 6 ianuarie, Biserica ortodoxă sărbătoreşte Botezul Domnului sau Boboteaza. Această zi marchează sfârşitul sărbătorilor dedicate Crăciunului şi Anului Nou. Boboteaza este deci una dintre cele mai importante sărbători ale anului. De obicei, în această perioadă este foarte frig, de aceea este des folosită expresia „gerul Bobotezei”. Consătenii noştri au păstrat multe tradiţii frumoase în legătură cu această zi. De exemplu, în biserică, preoţii fac agheasmă (apă sfinţită), cu care botează apele, oamenii, animalele şi casele. Toţi sătenii se duc la biserică de Bobotează, pentru a lua apă sfinţită, atât de necesară pentru tămăduire şi purificare. Tinerii, îmbrăcaţi în costume populare, merg călare pe caii împodobiţi de sărbătoare la biserică pentru a fi botezaţi.
În tradiţia populară românească, Boboteaza este şi o sărbătoare dedicată purificării naturii şi mai ales a apelor, de forţele răului. Acum se colindă, se prevesteşte cum va fi vremea în noul an sau cum va fi recolta. Se crede că în aceste zile animalele vorbesc, căpătând puteri neobişnuite. Peste obiceiurile creştine de sfinţire a apelor s-au suprapus şi multe practici păgâne, cum ar fi afumarea grajdurilor ăi a vitelor pentru alungarea duhurilor rele din acestea. Toate acestea au în general un rol de curăţire şi de îndepărtare a răului. Tradiţia cere ca acum să se mănânce piftie şi grâu fiert şi să se bea vin roşu. Dincolo însă de aceste obiceiuri populare, semnificaţia principală a Bobotezei rămâne una creştină, iar această mare sărbătoare constituie un prilej de a încerca şi noi, după puterile noastre, să ne luminăm sufletele, aşa cum aminteşte şi troparul Bobotezei: „În Iordan botezându-te Tu Doamne, închinarea Treimii s-a arătat, că glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu iubit pre Tine numindu-Te, şi Duhul a adeverit întărirea Cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, şi lumea ai luminat, slavă Ţie!”.

Ø Sfântul Ioan
În Galicea Mare, tradiţia cere ca în noaptea dintre Bobotează şi sărbătoarea Sf. Ion locuitorii satului să păzească cu sfinţenie fântânile de unde ei îşi procură apa potabilă. La fiecare fântână, oamenii fac cete şi stau de veghe, înarmaţi cu ciomege şi furci. De frica duhurilor rele aceştia aprind câte un foc şi ca să sfideze răul toţi încing câte o petrecere în toată regula.
Acest obicei dăinuie din moşi-strămoşi şi credincioşii acestui sat îl respectă cu străşnicie. Chiar preotul şi primarul iau parte la aceste ritualuri. Cu toţii, după ce au stat de strajă până în dimineaţa zilei Sfântului Ion, merg la slujba religioasă, petrecând apoi la cei care îşi sărbătoresc ziua de nume. În această zi, cei ce poartă numele Ion îi iordănesc cu apă sfinţită şi busuioc pe ceilalţi săteni.






Câteva mărturisiri din vraja Crăciunului
Inst. Satmarian Delia- Scoala Generala Pilu, Arad


Iisus Hristos s-a nascut intr-o iesle in Betleem, unde mama Lui, Maria, a ajuns impreuna cu sotul Iosif, venind din nazaret.
La Nasterea Mântuitorului, pe cer s-a ivit o stea stralucitoare. Aceasta, cu razele ei, a vestit lumii evenimentul si le-a aratat celor trei Magi drumul spre ieslea unde se afla Iisus Hristos. Magii I-au oferit copilului aur, smirna si tamaie in semn de recunoastere a Lui ca Imparat al lumii. Noi sarbatorim Nasterea Domnului la Craciun.
Pentru aceasta Sfanta Sarbatoare romanii se pregatesc cum se cuvine, impodobesc bradul, asteapta colindatorii, fac petreceri cu prietenii si rudele, pregatesc mancaruri alese.
La rusi se impodobeste un brad, se fac petreceri in familie si se asteapta colindatorii cu nuci si colaci. Foarte actuala in zonele rurale este plimbarea cu troica, o sanie trasa de cai.
La finlandezi, tara de unde se spune ca vine Mos Craciun, , se organizeaza plimbari cu o sanie trasa de reni. Cei care doresc sa mearga pe urmele lui Mos Craciun dorm in corturi, mananca vanat si spun povesti.
La francezi, Pere Noel este asteptat de copii cu un ciorapel cusut special care se atarna la gura caminului.
Italienii il asteptarea lui Babbo Natale, mananca cozonac in forma de tort, numit panettone.
Copiii americani il asteapta pe Santa Claus in fata ferestrelor si ei au bradut impodobit si ciorapel la gura caminului.
Colindul este unul dintre obiceiurile traditionale practicate in ajunul si in noaptea Craciunului. Cetele de colindatori sunt formate din copii si tineri. Darurile date la astfel de ocazii sunt: mere, covrigi, dulciuri si rar bani. In unele zone se intalneste si obiceiul umblatului cu icoana, practicat de preoti si cantaretii bisericii.
Umblatul cu steaua evoca momentul aparitiei pe cer a acelei stele stralucitoare care vesteste nasterea mantuitorului. Cantecele de stea sunt: “O ce veste minunata!”, “Steaua sus rasare”, “ Trei pastori”
Umblatul cu Ursul este un obicei de Anul Nou si se intalneste in Moldova. Un flacau purtand pe cap si pe umeri blana unui animal ucis impodobita in dreptul urechilor cu ciucuri rosii, intruchipeaza ursul. Alteori masca este mai simpla: capul ursului confectionat dintr-un schelet de lemn acoperit cu blana, iar trupul dintr-o panza solida, care seamana cu parul animalului. Masca este condusa de un “ursar” insotita de muzicanti care umbla din casa in casa . Aţâţată de ursar (joaca bine Mos Martine/Ca-ti dau paine si masline), in acompaniamentul tobelor si fluierelor tinandu-si echilibru cu ajutorul unui ciomag, masca mormaie si imita pasii leganati ai ursului, izbind puternic pamantul cu talpile. In satele de la campie se practica umblatul cu “Capra”, “Sorcova” Tot din categoria obiceiurilor de Anul Nou face parte si umblatul cu “Sorcova”.. Aceasta este bucuria copiilor. Ei poarta o crenguta de brad impodobita cu hartie colorata , vata, saloane. Numele de sorcova vine de la cuvantul bulgar “surov” (verde, fraged). Inclinata de mai multe ori in directia unei persoane, sorcova joaca intrucat rolul unei baghete magice, inzestrate cu capacitatea de a transmite vigoare si tinerete celui vizitat.Textul urarii, care aminteste de o vraja, nu face decat sa intareasca efectul miscarii sorcovei si sa-l faca pe cel sorcovit sa devina mai puternic, generos si aprig.


Crăciunul în Dobrogea
Inst. ZLATE CRISTINA
Scoala ,,Gh. Banea ’’Loc.Măcin , Jud. Tulcea

La sfârşit de calendar ies ca din pământ culorile, gustul, zvonurile
speranţei: colindele şi colacii, bradul împodobit, un Moş Crăciun încărcat de daruri pentru toţi, urări vesele pe un petic de hârtie, călătorind până la capătul lumii. Şi deodată, vremea bătrână, vremea searbădă, înţepenită de ger porneşte iar să se învârtească ...
Însemnată cu roşu în calendar, ziua Marelui Crăciun traversează de laun calendar la altul secole.
Nu ştim încă din tezaurul cărei limbi vine cuvântul acesta încărcat cu ţurţuri aurii. Ştim însă, că deşi îşi schimbă ziua, numele şi haina, nu-şi pierde marile înţelesuri: de dar, de înnoire, de noroc şi prosperitate, încredere în bunăvoinţa cerească.
Crăciunul este, prin definiţie, o sărbătoare a colindelor. Colinda nu este un cântec oarecare, ci o urare pe care colindătorul o face gazdei. In tradiţie, se crede ca are putere sa influenţeze viitorul.
In Dobrogea, colindele sunt specializate: la casa preotului se spune un anumit colind, pentru fete si feciori altul. Colindele pot fi din ce în ce mai variate si după un alt criteriu: meseria gazdelor (dacă stăpânul casei e pastor, zidar, morar, vânător sau pescar).
In Ajunul Crăciunului încep colindele. Dimineaţa pornesc copiii cu Moş Ajunul ,iar in prag de seara, flăcăii de 14-18 ani sau chiar adulţi se aduna , in cete si merg din casa in casa .
Obiceiul colindatului cu măşti se pierde in negura vremilor, fiind de fapt rezultatul practicilor magice precreştine dinaintea Anului Nou, peste care s-a "grefat" sărbătoarea creştină a Naşterii Domnului. ,,Oleleul" mai exista si astăzi în zonele dobrogene .Se aduna o ceata de băieţi si bărbaţi tineri care pleacă la colindat .Unul dintre ei este costumat: pe cap poarta o masca roşie, cu gura mare, dinţi mari, cu coarne legate între ele cu ardei roşii, iuţi, iar pe deasupra îmbrăcămintei poarta o şubă mare, miţoasa, făcută din blană de oaie. Toata costumaţia este menita sa înspăimânte. Oleleul pleacă la colindat, copiii ies pe la porţi si pe strada să îl vadă si se ţin după grupul de colindători. Din când in când, oleleul se întoarce spre copii , speriindu-i. Cei mici ţipă si fug extrem de incitaţi... Oleleul si ceata lui merge cu colinda numai la casele oamenilor înstăriţi si foarte gospodari, nu din poarta-n poarta! Sunt primiţi cu voioşie si mândrie mare de către gazde, li se dau bani, sunt puşi la masa şi li se dă de mâncare şi de băut. Tot anul care urmează, băiatul care a întruchipat oleleul nu intra in biserica, nu se spovedeşte şi nu se mărturiseşte. Colindele iernii precum si diversitatea obiceiurilor regionale ne învăluie pe fiecare dintre noi într-o aura de armonie totală.
Vă urez de pe e acum ,,Crăciun fericit ! ’’



CRĂCIUNUL ÎN LUME
Alexa Mihaiela, institutor la Scoala cu cls. I/VIII nr. 7 "Sf. Maria" Timisoara


Moş Crăciun a apărut pentru prima dată în Statele Unite în anul 1860, ideea în sine fiind adusă de danezi. Deşi aceştia au promovat ideea înca din secolul al XVII-lea, Moş Crăciun a început să fie recunoscut în America abia în anul 1809, când scriitoul Washinghton Irving l-a portretizat într-o cartea de-a sa, prezentându-l drept un bătran vesel cu barba albă, care fumează pipă şi zboară într-un car magic aducând cadouri copiilor.

Crăciunul în Finlanda

În prima duminică înaintea naşterii lui Iisus, la începutul anului bisericesc, în bisericile din Finlanda abia mai este loc în picioare. În faţa catedralelor, din an în an, se ridică un pom de Crăciun de 30-40 metri, împodobit cu mai toate podoabele posibile.
În bisericile finlandeze nu se cântă niciodata imnul naţional. În 24 decembrie, exact la ora 12, de pe balconul primăriei, un reprezentant al oraşului proclama "pacea de Crăciun". Aceasta înseamnă că de la momentul proclamării păcii şi până la Bobotează celor care tulbură pacea li se vor aplica pedepse severe.
Acest obicei există de aproape 600 de ani şi este valabil pentru întreaga ţară. Cine poate şi vrea, se grăbeşte să asculte rostirea şi să cânte imnul naţional, imbracat în straie de sărbătoare.
După amiază se aprind lumânări în cimitire. Seara, în familiile cu copii, soseşte cu multe cadouri, Moş Crăciun.
Printre mâncărurile servite de Crăciun se numără: şunca sau curcanul, cartofii, morcovul, pateul de ficat, orezul care conţine o singură migdală. Persoana care mănâncă migdala se va căsători în anul ce urmează.
În 25 Decembrie se serveşte un fel de peşte, care iniţial s-a preparat printr-un proces îndelungat. Şi în data de 25 în zori sunt slujbe religioase. A doua zi a Crăciunului este ziua vizitelor.

Crăciunul în Ungaria
Naşterea lui Iisus, Crăciunul (25 Decembrie) este cea mai mare sărbătoare a creştinilor. Potrivit Papei Iuliu I, Crăciunul s-a sărbătorit pentru prima data în Roma în jurul anului 337 şi de aici s-a răspândit obiceiul în Siria, la Constantinopol. În doar câteva zeci de ani, obiceiul s-a extins asupra întregii lumi creştineşti.
În Ajunul Crăciunului, creştinii respectau câteva tradiţii. În această zi era interzisă munca în păduri sau pe păşuni; se lucra doar în jurul casei. Era interzisă cererea sau darea de împrumuturi. Nu era bine nici ca femeile să coase, să ţese sau să spele vase, pentru că altfel le păştea o nenorocire. În Ajunul Crăciunului rufele spălate şi puse la uscat aduceau boală asupra familiei.
Daca animalele se culcau pe partea stângă, însemna că iarna va fi lungă şi geroasă. Fetele tinere se uitau în fântână pentru a-şi vedea viitorul soţ, când băteau clopotele .
Tinerii nu aveau voie să mănânce mâncăruri grase, pentru ca nu cumva viitoarele soţii să le fie urâte. Masa festivă de Crăciun era completă doar dacă conţinea tradiţionala carne de porc prăjită, curcanul copt la cuptor, maioşul şi cozonacul cu nuci.
Pomul de Crăciun era împodobit cu fructe, prăjituri, dulciuri şi lumânări.

Crăciunul în Anglia
Copiii din Anglia nu îşi primesc cadoul în data de 24 Decembrie, ci în 25. Scrisorile pentru Moş Crăciun, care are numele de Santa Claus, în ajunul Crăciunului sunt puse în hornul şemineului, pe şemineu sau în geam, introduse in şosetuţe speciale, în aşa fel încât să fie umplute cu surprize a doua zi dimineaţa.
În 25 Decembrie, familia engleză se adună la masa festivă şi consumă tradiţionala masă de sărbători: curcanul cu castane, raţa coaptă la cuptor şi binecunoscuta budincă de prune. Mult timp în Ajunul Crăciunului se consuma doar raţa la cuptor. Conform legendei, cu ocazia Crăciunului, din anul 1588, Elisabeta I servea raţa la cuptor când a primit vestea că armata engleză a învins Armada Spaniolă. Tot tradiţiei Crăciunului englezesc îi aparţine şi pacheţelul surpriză numit cracker, care este împărţit la servirea budincii de Crăciun.

Crăciunul la poalele Carpaţilor
Ucraina, Slovacia, Ungaria şi România sunt ţările care se află la poalele Carpaţilor. Aici trăiesc mai multe naţiuni (ucraineni, ruşi, maghiari, români, slovaci, saşi) şi religii (reformată, catolică, ortodoxă, baptistă, evanghelică, greco-catolică) laolaltă.
Multe tradiţii se leagă de fertilitatea pământului. De Crăciun, pe podea şi sub faţa de masă se aşează seminţe de grâu, iar de ziua Sfântului Luca, seminţe de porumb.
Un obicei greco-catolic interesant este şi umblatul cu steaua: în Ungaria, în multe locuri copii umblă cu steaua de Bobotează, la ortodocşi însă se umblă de Crăciun. Trei copii mai mici umblă din casă în casă îmbrăcaţi ca cei trei crai de la răsărit cu o stea şi duc în casa oamenilor mesajul îngerilor.
Sărbătoarea oficială este pe 25 şi 26 Decembrie; fiecare populaţie îşi sărbătoreşte Crăciunul după propria religie, dar respectă şi Crăciunul celorlalte religii.
La ţară este un obicei străbun faptul că nu se lucrează de sărbătoarea fiecărei religii, iar bucătăresele învaţa una de la cealaltă reţetele mâncărurilor fiecărei naţiuni şi religii.



Crăciunul la români

instit.Tomescu Cristina ,Colegiul Naţional “Tudor Vladimirescu“,Tg-Jiu,Gorj

Crăciunul este una dintre cele mai importante sărbători religioase,este sărbătoarea Naşterii Domnului, prilej de bucurie,pace şi linişte spirituală.Este o zi în care primim şi dăruim multă iubire şi căldură sufletească.
Crăciunl sau Naşterea Domnului este o sărbătosre creştină celebrată la 25 decembrie ,după calendarul gregorian ,sau 7 ianuarie ,după calendarul iulian.Ea face parte din cele 12 sărbători domneşti ale Bisericilor bizantine,a treia mare sărbătoare după cea de Paşti şi cea de Rusalii.De la debutul sacolului al XX-lea ,Crăciunul devine şi o sărbătoare laică,celebrată atât de creştini cât şi de către cei necredincioşi .
Luminata şi plina de încărcătură duhovnicească sărbătoarea Naşterii Domnului aduce în fiecare an sfânta bucurie a reîntâlnirii cu Pruncul Iisus Izbăvitorul şi Mântuitorul.Chemarea tainică pentru fiecare dintre noi este de a porni cu gând bun ,fiecare,pe drumul magilor din răsărit,însoţiţi de steaua credinţei cu dorinţa de a-L reîntâlni pe cel care a îndumnezeit lumea prin valoarea Naşterii şi a Jertfei Sale.
Cuvântul “Crăciun”este înrudit cu termenul de origine latină “creatio”,care înseamnă creaţie,naştere.Astfel,precum o creaţie,Dumnezeu a coborât în lume cu scopul rezidirii acesteia aducând împăcarea cu Fiul Său ,Cel ce va ridica păcatele lumii ,începutul noii creaţii prin Adam cel nou.
Plină de parfum divin ,minunata sărbătoare a Naşterii Domnului revine iar ca prilej de bucurie Cei mici îşi luminează copilăria acestor zile deosebite semănând bucurie prin vestea colindelor ,recompensaţi fiind cu daruri creştine.
Astfel, sărbătoarea Crăciunului este anunţată prin obiceiul copiilor de a merge cu colindul,pentru a vesti Naşterea Mântuitorului.O veche tradiţie este şi “mersul cu icoana”,un fel de colindat care se face de preoţii comunităţii locale cu icoana Naşterii Domnului,binecuvântându-se casele şi creştinii.Colindele de iarnă sunt texte rituale ,închinate Crăciunuli şi Anului Nou.Originea lor se pierde în vechimile istoriei poporului român.Evocând momentul când,la naşterea lui Iisus ,s-a ivit pe cer steaua care i-a călăuzit pe cei trei magi la locul naşterii ,copiii câte trei ,ca cei trei magi merg din casă în casă cântând colindul “Steaua sus răsare”,purtând cu ei o stea.Ajunul Crăciunului începe cu colindul “Bună dimineaţa la Moş Ajun” ,iar casele frumos împodobite îşi primesc colindătorii.Aceştia sunt răsplătiţi de gazde cu fructe,covrigi,dulciuri şi chiar bani.Unele cântece de colindat au fost realizate de compozitori de muzică cultă ,cum ar fi :“Iată vin colindătorii ” de Tiberiu Brediceabu,“O ce veste minunată”de D.G.Kiriac,“Domnuleţ şi Domn în cer”de Gheorghe Cucu.Scriitorul Ion Creangă descrie în “Amintiri din copilărie ”aventurile mersului cu colindele.
Maramureşul îmbracă sfânta haină a acestor sărbători poate mai deosebit ca niciunde în lume.Colindele,asemeni unor rugi înălţate spre ceruri ,deschid uşile inimilor şi a caselor de maramureşeni vrednici ,cu frică şi respect pentru Dumnezeu ,bucurându-i deopotrivă.
În Sfânta Noapte nu doarme nimeni căci de la casa preotului încep cetele de colindători ,precum un regal ,ducând pretutindeni salba lor de colinde.Obiceiurile rămase din moşi strămoşi ,păstrate cu sfinţenie,întregesc frumuseţea sfintelor sărbători sărbători de Crăciun.Miezul Nopţii Sfinte e completat de “Viflaim”,obicei care înfăţişează prin cei aproximativ douăzeci şi patru de tineri personaje biblice –punctul centrl axându-se pe Naşterea Domnului.Magica noapte îşi continuă farmecul ,căci copii rumeni în obraji umblă cu “Steaua”,ori amintind“Irozii”.Din casele creştinilor nu lipseşte nici bradul ,darnic împodobit,mândria fiecărei familii creştine.În trecut,bradul era ornat cu mere ,nuci,şiruri de boabe de fasole albă ce simboliza purificarea sufletului.
Timp de patruzeci de zile înainte de sărbători ,creştinii respectă Postul Crăciunului,care se încheie în seara de Crăciun după liturghie.Tăierea porcului în ziua de Ignat ,la 20 decembrie,este un moment importanr ce anticipează Crăciunul.Pregătirea mâncărurilor capătă dimensiunile unui ritual străvechi:cârnaţii,toba,răciturile,sarmalele,caltaboşul şi nelipsitul cozonac vor trona pe masa de Crăciun ,fiind la loc de cinste alături de vinul roşu.
Unul din momentele cele mai importante ale serii de 24 decembrie este împodobirea bradului de Crăciun, la care se obişnuieşte să participe toţi membrii familiei. În timpul nopţii, Moş Crăciun va aluneca prin horn şi va lăsa cadouri pentru toată lumea în ciorapi sau sub brad. Dacă ne uităm pe cer, s-ar putea să-l vedem pe Moş Crăciun trecând cu sania sa trasă de opt reni .
Un obicei frumos îl constituie şi trimiterea de cărţi ilustrate cu urări făcute rudelor, prietenilor şi cunoştinţelor.
În multe sate româneşti (de exemplu cele maramureşene), în seara de Crăciun (ca şi în noaptea de Sfântul Andrei),se ung cu usturoi vitele şi grajdurile, pentru ca să nu vină cumva pe acolo şi să le omoare strigoii şi alte duhuri necurate.Usturoiul se pune în coarne, pe frunte, pe spate, făcându-li-se vitelor semnul crucii. Se mai ung şi oamenii cu usturoi pe frunte, la coate şi în genunchi, dar şi uşile, ferestrele pentru a alunga demonii nopţii.
În dimineaţa de Crăciun e bine să ne spălăm pe faţă cu apă curgătoare, luată anume dintr-o vale în care punem şi o monedă de argint pentru ca tot anul să fim curaţi ca argintul, feriţi de bube şi beteşuguri, care vor merge pe vale în jos.
Femeia care face colacii pentru Crăciun se duce în grădină cu mâinile pline de aluat şi zice către fiecare pom astfel: "Măr, prun, păr, etc., astfel de rodnic să fii cum stă aluatul pe mâinile mele".
Tot în seara de Crăciun până la Anul Nou, fetele care îşi doresc să cunoască viitorul lor ursit iau din fiecare mâncare câte puţin şi pun într-o ulcică. Mai apoi în seara de Anul Nou, înconjoară casa de nouă ori; a noua oară uitându-se pe fereastră îl văd pe cel adorat mâncând din ulcică.
.Un alt obicei răspândit mai cu seamă în Moldova este Sfinţirea Mesei de Ajun. Această datină de a umbla preotul cu ajunul să sfinţească masa şi să vestească enoriaşilor Naşterea Domnului este foarte veche.
Prin nordul Moldovei se pregăteste masa de Ajun cu mâncăruri de post. Nimeni nu are voie să descopere masa până nu intră preotul pe uşă. Preotul blagosloveşte masa de post, gustă primul bucatele, apoi cei ai casei.
În vechime, la curţile domneşti, era şi obiceiul numit Oraţii, devenite "uraţii" de la "a ura". Cărturarul Dan Simionescu scrie în legătură cu acest obicei: "În prima zi de Crăciun, Domnul avea obiceiul să cheme la masă pe boieri. La masă, mitropolitul ridica paharul cu vin făcând oraţii pentru a slăvi pe Dumnezeu şi pentru sănătatea tuturor familiilor din ţinut. A doua zi de Crăciun obiceiul oraţiilor se continua astfel: veneau la palatul domnesc dascălii şcoalelor cu discipolii lor care rosteau oraţii întâi în greceşte şi apoi în româneşte..."
Chiar dacă sărbătoarea Crăciunului s-a laicizat într-o oarecare măsură în timpurile moderne, Crăciunul este aşteptat şi prăznuit în toate straturile societăţii cu bucurie şi bună dispoziţie.


CRACIUNUL
INV.: Gherhes Mihaela Anuta
Scoala Generala Pilu

Craciunul sau Nasterea Domnului este o sarbatoare crestina celebrata la 25 decembrie (dupa calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (dupa calendarul iulian) în fiecare an. Ea face parte din cele 12 sarbatori domnesti (praznice împaratesti) ale Bisericilor bizantine, a treia mare sarbatoare dupa cea de Pasti si de Rusalii. În anumite tari unde crestinii sunt majoritari, e de asemenea sarbatoare legala, si se prelungeste în ziua urmatoare, 26 decembrie: a doua zi de Craciun.
Seara Sfanta de Craciun
Cu aproape 2000 de ani in urma, intr-o tara indepartata traia un om foarte bogat. Numele acestui om era Craciun. Dar, pe cat era de bogat, pe atat era de uracios si zgarcit. El gonea pe toti oamenii sarmani ce se opreau la el la poarta sa ii ceara o bucata de paine sau adapost. Intr-o seara s-a oprit la poarta lui o familie, un barbat cu sotia lui care urma sa nasca. Ei au cerut gazduire la nevasta lui Craciun. Ea a mers sa-si intrebe sotul, dar el a zis sa-i arunce in strada. Femeia fiind miloasa i-a adapostit pe cei doi in staulul cu animale fara voia lui Craciun. In acea noapte femeia nascu un baietel care urma sa fie imparatul lumii. Craciun se trezi datorita luminii facute de ingeri si zgomotului de afara, mergand spre staul. Cand a vazut copilasul, in locul inimii de piatra pe care o avea in piept incepu sa-i straluceasca una de aur. Fata lui se preschimba in una senina, zambareata. De atunci Dumnezeu l-a insarcinat sa duca daruri si brad copiilor pe data de 25 decembrie.
Sarbatoarea Craciunului este anuntata prin obiceiul copiilor de a merge cu colindul, pentru a vesti Nasterea Mântuitorului. De asemenea, o veche traditie este "mersul cu icoana", un fel de colindat care se face de catre preotii comunitatii locale cu icoana Nasterii Domnului, binecuvântându-se casele si crestinii. Colindele de iarna sunt texte rituale cântate, închinate Craciunului si Anului Nou. Originea lor se pierde în vechimile istoriei poporului român. Evocând momentul când, la nasterea lui Iisus, s-a ivit pe cer steaua care i-a calauzit pe cei trei regi magi la locul nasterii, copiii - câte trei, ca cei trei magi - merg din casa în casa cântând colindul "Steaua sus rasare...", purtând cu ei o stea. Ajunul Craciunului începe cu colindul "Buna dimineata la Mos Ajun!", casele frumos împodobite îsi primesc colindatorii. Acestia sunt rasplatiti de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri si chiar bani. Unele cântece de colindat au fost realizate de compozitori de muzica culta, cum ar fi: "Iata vin colindatorii" de Tiberiu Brediceanu, "O, ce veste minunata" de D.G. Kiriac, "Domnulet si Domn în cer" de Gheorghe Cucu. Scriitorul Ion Creanga descrie în "Amintiri din copilarie" aventurile mersului cu colindele. Colindele, precum si obiceiurile colindelor sunt prezente si la alte popoare, si s-ar putea ca ele sa dateze din timpul romanizarii. De pilda, colinda româneasca "Scoala, gazda, din patut" exista si la valoni, unde aceasta e cea mai raspândita, sub numele de "Dji vén cwerî m'cougnou d'Noyé".
Timp de 40 de zile înainte de sarbatori crestinii respecta Postul Craciunului, care se încheie în seara de Craciun dupa liturghie. Taierea porcului în ziua de Ignat (la 20 decembrie) este un moment important ce anticipeaza Craciunul. Pregatirea mâncarurilor capata dimensiunile unui ritual stravechi: cârnatii, chisca, toba, raciturile, sarmalele, caltabosul si nelipsitul cozonac vor trona pe masa de Craciun, fiind la loc de cinste alaturi de vinul rosu pretuit de toata lumea.
De la debutul secolului al XX-lea, Craciunul devine si o sarbatoare laica, celebrata atât de catre crestini cât si de catre cei necredinciosi, centrul de greutate al celebrarii deplasându-se de la participarea în biserica la rit spre aspectul familial al schimbului de cadouri sau, pentru copii, "darurilor de la Mos Craciun".
Cine este Mos Craciun?
Mos Craciun este cel mai minunat personaj de care am auzit vreodata. El este cel care ne pune in fiecare an de Craciun cadouri sub brad, cel care se urca in sania lui trasa de reni si se ridica frumos spre cer, cel care se strecoara pe horn.
Originea Mosului este controversata, fiind voci care sustin ca ar fi din Suedia, din Danemarca, Finlanda, Groelanda, Alaska sau ca pur si simplu traieste undeva la Polul Nord. Cei mai multi accepta nationalitatea finlandeza, dar de fapt Mosul este cetatean al lumii. De ce?... Deoarece imprumuta trasaturi si caracteristici de la fiecare popor. Mos Craciun este simbolul a ceea ce noi avem mai bun. Intelepciunea, corectitudinea, voiosia, buna dispozitie, sunt doar cateva din trasaturile mosului care a devenit celebru de la jumatatea secolului XX. Cum a devenit celebru? E o istorioara si aici. Cu totii stim ca mosul este imbracat intr-un costum rosu cu alb dar trebuie sa stiti ca nu a fost tot timpul asa. Acest aspect il are datorita unei firme celebre de bauturi racoritoare care a comandat un desen al mosului si astfel a aparut costumul rosu in America si apoi in toata lumea. In religie, mosul este tratat aparte ca un binefacator al saracilor si al nevoiasilor, un apropiat al Sfantului Nicolae care se sarbatoreste pe 6 Decembrie. De asemenea nu mai este un secret nici faptul ca in blocul comunist, o vreme, s-a dorit ca celebrul Mos Craciun sa fie inlocuit cu o varianta mai "rosie" si astfel a aparut Mos Gerila.


Scrisoare de la Mos Craciun

Dragi copii,

Eu locuiesc aproape de Polul Nord. De aici imi iau zborul in fiecare iarna in sania trasa de reni, indreptandu-ma catre copiii care mi-au scris si care au fost cuminti in timpul anului. Desi eu am multi ani, sunt cu ,,plete dalbe”, voinic si in putere ca sa va incarc cat mai multe daruri in sania mea fermecata. Ajutat de spiridusi si de zanele bune, eu aleg fiecare dar pentru copiii cuminti. Apoi dau o raita si pe la reni, sa vad daca au mancare, apa de ajuns, ca sa porneasca la drum spre gradinitele si scolile in care copiii asteapta cuminti langa bradul impodobit.
Pana voi veni eu, va rog sa ascultati de cadrele voastre didactice, de parinti si bunici.


Cu mult drag,
Mosul

Noi va lasam sa va bucurati de Mos Craciun, asa cum este el: al tuturor celor care au facut fapte bune in timpul anului...


DATINI ŞI OBICEIURI LEGATE DE ANUMITE SĂRBĂTORI RELIGIOASE
Înv.Năvîrcă Georgeta
Şcoala Generală Urdari,structura Fîntînele,jud.Gorj
Motto:,,Patria mea e poporul acesta
În mijlocul căruia am răsărit
Ca o trestie,ca un plop mai apoi
Şi-am ajuns la bătrâneţe stejar.’’
( Zaharia Stancu)
Ţăranul roman şi-a păstrat obiceiurile,tradiţiile,străbătând o vreme destul de îndelungată până când ,oameni îndrăgostiţi de frumuseţea acestei literaturi populare le-au adunat,cercetat şi le-au dat lumina tiparului.
De fiecare clipă aducătoare sau nu de noroc e legată o credinţă.Anii,lunile şi zilele săptămânii au poveştile,obiceiurile şi legendele lor.Fiecare regiune,localitate,are obiceiuri,tradiţii, credinţe specifice.
Voi enumera câteva dintre acestea pe care le-am auzit de la oamenii din satul Dobroteşti,judeţul Teleorman,sat în care m-am născut.Unele dintre aceste obiceiuri se păstrează şi astăzi,altele au dispărut.
Atât verde cât şi uscat,busuiocul îşi păstrează parfumul,iar gospodina îl pune în timpul iernii la grinda casei,folosindu-l cu ocazia anumitor obiceiuri din timpul anului.
În ajunul bobotezei,adică la 5 ianuarie,preotul umblă din casă în casă cu ,,botezul “,
unde mame de fete şi băieţi cer preotului să le dea crenguţe de busuioc pe care le-a folosit la botezat.Dacă are mai multe ramuri crenguţa,atunci tânărul (tânăra)va avea mai mulţi cumnaţi.
Seara se pune sub perna pe care doarme,în credinţa că îşi va visa ursitul(ursita).
Gospodinele leagă seara câteva fire de busuioc la stâlpul de la prispa casei şi dacă dă vântul peste ele şi cad,anul acesta va fi mănos (obiceiul este pe cale de dispariţie).
În dimineaţa zilei de Sf.Ion (7 ianuarie)în familiile unde există un Ion,acesta botează cu busuioc cufundat într-un vas de apă pe cei din familie ,grădina,livada,animalele,păsările. În apă se pune şi agheasmă.Iordănitul însemna şi invitarea la petrecerea din acea zi (bineînţeles că erau ,,botezaţi ‘’ adică ,,iordăniţi’’toţi invitaţii).Din păcate şi acest obicei a dispărut.Botezul păsărilor şi al animalelor se făcea în credinţa ca în acel an acestea să fie sănătoase şi să dea producţii sporite
În ajunul Sf.Andrei (30 noiembrie)se numără o sută de boabe de grâu şi se pun la încolţit.După ce a răsărit ,se numără boabele şi se stabileşte cum va fi recolta de grâu în anul respectiv. În seara de lăsata secului de Crăciun (14 noiembrie) fetele se legau la ochi,mergeau la gard şi legau un par sau o ulucă.Dimineaţa verificau ce au legat.Ursitul va avea înfăţişarea parului:înalt,scund,subţire,aplecat.Tot în această seară,ca şi în seara de ajun, fetele şi băieţii se adunau la o casă şi jucau un alt joc ce le arăta calităţi sau defecte ale ursitului sau ursitei.Jocul se numea ,,Ce nimereşti’’.Se alegeau mai multe obiecte şi fiecare se acoperea: cărbune,săpun,pieptene,mărgele,inel,pahar,carte,bani etc.Unul dintre participanţi ieşea afară ca să nu vadă locul obiectelor ascunse.Când era chemat,dezvelea trei obiecte,fiecare având câte o semnificaţie:brunet,nespălat,subţirel,beţiv,lacom etc.Totul era distractiv.Şi acest obicei este pe cale de dispariţie.

Datele au fost culese de la doamna profesoară de limba română Vasilică Gheorghiţa ,
comuna Dobroteşti,judeţul Teleorman



FULGUL DE ZĂPADĂ
pentru secţiunea „BUNE PRACTICI”
ciclul primar

Înv. Felicia Munteanu
Şcoala cu Clasele I-VIII,”Axente Sever” Aiud, jud. Alba

În condiţiile şcolii actuale, se pune tot mai mult accentul pe abordarea tematică a conţinuturilor predate, strategiile folosite de cadrul didactic căpătând un caracter interdisciplinar. De fapt, nu e nimic nou, dacă ne gândim, de pildă, că în mitologia greacă muzele erau surori, fiice ale Mnemozinei (Memoria). Ce semnifică această relaţie dacă nu faptul că artele, şi nu doar ele, se înrudesc, contribuind la formarea intelectuală, artistică sau morală a individului uman.
Aceasta a fost ideea care a stat la baza unui proiect intitulat „Anotimpurile”. Nu voi prezenta în detaliu acest proiect ci mă voi opri la o secvenţă referitoare la anotimpul iarna. Este vorba despre o activitate în cadrul căreia se împletesc abilităţile practice, limba şi literatura română şi caligrafia.
Scopul acestei activităţi a fost acela de a-i pregăti pe copii în arta compunerilor literare, printre obiective numărându-se stimularea gustului pentru lectură şi îmbogăţirea vocabularului. Este cunoscut exerciţiul prin care elevii selectează expresii poetice din textele citite sau din propria imaginaţie, în vederea utilizării lor într-o viitoare compunere. Pentru ca această selecţie să nu fie una aridă, am îmbinat-o cu o activitate plăcută copiilor, aceea de decupare şi colaj, specifică abilităţilor practice. Astfel, sub titlul „Fulgul de zăpadă”, elevii au decupat după şablon un fulg de zăpadă din hârtie albă, liniată (caiet dictando) pe care l-au lipit pe o coală de carton xerox de culoare albastră. Pe acest suport, elevii au fost îndemnaţi să scrie caligrafic expresii plastice ce pot fi folosite într-o compunere despre iarnă. Lucrările astfel realizate au făcut obiectul unei expoziţii. Vizitând-o, fiecare elev a avut ocazia să-şi completeze în caiet propria listă de expresii.
Similar am procedat pentru fiecare anotimp, cele mai reuşite lucrări fiind selectate pentru alcătuirea unui panou tematic cu caracter permanent.






Iată şi o problemă în versuri ce se adresează elevilorclaselor a III-a şi a IV-a:

Bradul de Crăciun

La Crăciun, brăduţul meu
L-am împodobit char eu.
Începând de jos în sus,
Pe fiece ram am pus
Globuri: două roşioare,
Câte unul galben-soare,
Câte patru argintii,
Şi-alte două albăstrii.
Optzeci şi unu-s de toate.
Ştii ce te întreb eu, frate?
Câte crengi sunt încărcate?




Iarna în…matematică!
Institutor învăţământ primar Radu Cristina
Şcoala Nicolae Titulescu Călăraşi

“Jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vieţii copilului. Jocul este singura atmosferă în care fiinţa sa psihologică cere să respire şi, în consecinţă, să acţioneze.” (E. Claparede)
Prin introducerea noului sistem de predare-învăţare a matematicii de la clasele mici până la încheierea studiilor liceale, ţara noastră se înscrie în rândul ţărilor cu un învăţământ matematic modern. Urmărindu-se nu aplicarea unei programe “liniare” , compartimentate, ci realizarea unor obiective largi, învăţământul matematic din ţara noastră a dobândit mai multă coerenţă, matematica învăţându-se în acelaşi spirit de la grădiniţă până la universitate. Se realizează astfel condiţii pentru realizarea unităţii sistemului de învăţământ, se pun astfel bazele gândirii logice, formată şi dezvoltată în mod prioritar pe tot parcursul şcolarităţii.
Jocul – un ansamblu de acţiuni şi operaţii care paralel cu destinderea, buna dispoziţie şi bucuria, urmăreşte obiective de pregătire intelectuală, tehnică, morală, fizică a copilului.
Bine încorporat în activitatea didactică, o face mai vie şi atrăgătoare, îi imprimă o stare de relaxare şi bună dispoziţie. Prin joc se consolidează, se verifică şi se îmbogăţeşte sfera de cunoştinţe a elevilor.
Procesul de integrare a copilului în viaţa şcolară, ca o necesitate obiectivă determinată de cerinţele instruirii şi dezvoltării sale multilaterale, începe odată cu sosirea în clasa I, când o bună parte din timp este rezervată şcolii, preocuparea majoră fiind învăţătura. În programul zilnic al elevului intervin schimbări majore care însă nu diminuează dorinţa de joc a lui, jocul rămâne preocuparea majoră a perioadei copilăriei.
Din aceste motive se impune o exigenţă sporită în ceea ce priveşte dozarea ritmică a volumului de cunoştinţe matematice ce trebuie asimilate de elevi şi, în special, necesitatea ca lecţia de matematică să fie completată sau împletită cu jocuri didactice cu conţinut matematic.
Poate deveni joc didactic un exerciţiu sau o problemă dacă:
· realizează un scop şi o sarcină didactică din punct de vedere matematic;
· foloseşte elemente de joc în vederea realizării sarcinii propuse;
· foloseşte un conţinut matematic accesibil şi atractiv;
· utilizează reguli de joc, cunoscute anticipat şi respectate de elevi.
În multe lecţii am folosit compunerea şi rezolvarea problemelor sub formă de joc didactic. Prin aceasta am încercat să canalizez gândirea şi imaginaţia elevilor spre asociaţii din ce în ce mai puţin întâmplătoare, să- i determin să aibă încredere în ei, să le stimulez eforturile intelectuale, să le stimulez şi să le educ calităţile moral- volitive, să le dezvolt interesul şi sensibilitatea la probleme noi, să fie receptivi la situaţii problematice cu conţinut matematic.
Competiţia generată de joc a contribuit nu numai la activizarea intelectuală a copiilor, dar şi la formarea personalităţii lor, la manifestarea unei conduite atitudinale pozitive faţă de muncă, faţă de întreceri. Prin aceste jocuri am urmărit creşterea mobilităţii gândirii, a capacităţilor sale divergente, creatoare, dezvoltarea calităţilor de mază ( rapiditate, operativitate, capacitate de control şi autocontrol).
Am folosit probleme sub formă de joc în care elevii au fost obligaţi să construiască ipoteze şi să încerce diferite soluţii pe baza ipotezelor. Astfel, a fost stimulată gândirea elevilor.
Exemplu de problemă transformată în joc:
„ Pentru pomul de Crăciun s-au confecţionat: 9 steluţe roşii, 6 steluţe galbene şi 5 steluţe albe. Dintre toate acestea s-au folosit 15 steluţe.
Câte steluţe roşii, galbene şi albe s- au putut folosi?
Sarcina didactică: verificarea cunoştinţelor despre adunarea numerelor naturale; descompunerea unui număr într- o sumă de trei termeni.
Elemente de joc: întrecerea individuală şi pe echipe şi recompensa.
Mijloace de învăţământ: 9 steluţe roşii, 6 steluţe galbene şi 5 steluţe albe.
Regulile jocului: Elevii scriu soluţiile problemei pe o foaie de hârtie pe care şi –au scris şi numele. După ce timpul (5 – 10 minute) expiră, învăţătorul strânge foile. Pentru fiecare soluţie bună se acordă un punct. Clasificarea câştigătorilor se poate face individual în funcţie de punctajul obţinut. Elevii de pe primele locuri vor fi lăudaţi, în timp ce cei de pe ultimul loc vor fi penalizaţi. Clasificarea se poate face şi pe echipe prin adunarea punctajelor obţinute de fiecare membru al echipei. Va câştiga echipa cu cel mai mare punctaj.
Exemple de jocuri matematice de ...Iarnă

„Descifraţi mesajul trimis de Moş Crăciun!”
U = 8 – 7 : 7
10 : E = 10
5 x ( 49 – S ) + 2 x ( 39 – 13 ) = 252
74 = 8 x 8 + C x ( 26 – 8 x 3 )






9
7
5
5
1
9
„Cât costă globuleţele aurii?”
„Viorel cumpără un globuleţ roşu, unul auriu şi unul albastru şi plăteşte 9 lei. Dacă ar cumpăra doar unul roşu şi unul albastru ar plăti 5 lei .Cât costă 6 globuleţe aurii? ”
”Ce număr a adunat Rudolf?”
„Rudolf, renul lui Moş Crăciun a adunat un număr cu sfertul lui şi a obţinut un număr cu 12 mai mic decât dublul numărului iniţial. Care este numărul?”
„Patru pici în sănioară
De pe deal ca vântul zboară.
Au ajuns în jos râzând,
Doi la sanie mai sunt.
Ia , ghiciţi ! Câţi în zăpadă,
Au căzut în drum grămadă?”


„Cum împărţim?”
Trei copii au primit de la Mos Craciun 23 de pachete cu dulciuri; primul trebuia să ia jumătate din numărul de pachete, al doilea a treia parte, al treilea a opta parte. Un coleg de-al lor, care avea şi el un pachet, a reuşit să facă împărţirea.
Câte pachete a luat fiecare ?



MOS CRACIUN

Institutor:ISPAS ELENA MIHAELA
Sc generala MIHESU DE CAMPIE Jud. MURES


Stau copiii langa brad,
Nu s-ar duce sa se culce,
Desi genele le cad,
Cuprinse de somnul dulce.



Stau copiii si asteapta
Sa soseasca Mos Craciun,
Ca de fiecare data ,
El dispare ca un fum.


Copilasii vor sa-l vada ,
Cum soseste prin zapada,
La copii cum le imparte,
Darurile minunate.




POVESTEA BRADUTULUI
inst. Adriana Calinin şi inst. Simona Birgean
Şcoala cu clasele I-VIII nr. 7 „Sfânta Maria“ Timişoara

Odată, în vremurile de demult, trăia un vrăjitor foarte rău. Într-o zi, ca să îi supere pe cei din jur, el a furat Soarele de pe cer şi l-a închis într-o peşteră adâncă, aflată în vârful celui mai înalt munte. Oamenii nu au mai avut nici lumină, nici căldură. Şi sufletele lor, au fost cuprinse de frig şi de întuneric.
Tot pe atunci trăia şi un flăcău înalt, puternic şi cu sufletul plin de bunătate. Numele său era Brad. El a hotărât să urce muntele şi să readucă oamenilor lumina Soarelui. Brad şi-a început lungul drum, dar vrăjitorul cel rău îl pândea din spatele stâncilor. Ca să-l oprească, a aruncat asupra lui norii de ploaie. Şiroaiele de apă se rostogoleau peste flăcău, dar nu l-au putut opri. Atunci vrăjitorul a adus frigul. Lui Brad i-au îngheţat mâinile şi picioarele, dar şi-a continuat drumul. Apoi au pornit să sufle vântul şi viscolul. Cu mare greutate, flăcăul se agăţa de stâncile ascuţite. După zile întregi de luptă a ajuns în vârful muntelui, a eliberat Soarele şi l-a aruncat pe cer, acolo unde-i era locul. Dar vrăjitorul cel rău a hotărât să-l pedepsească, transformându-l într-un copac cu rădăcinile prinse între stânci şi crengile bătute de vânturile aspre.
Bradul nu este un arbore oarecare. Atunci când frunzele tuturor copacilor au căzut, ale lui rămân verzi, luptând cu intemperiile. La vremea Crăciunului, oamenii îl aduc în casele lor ca să le aducă bucurie şi lumină în suflet.









CRACIUNUL

De mii de ani, Moş Crăciun porneşte din ţara jucăriilor, cu săniuţa lui de argint, încărcată cu tot felul de cadouri pentru copiii cuminţi. La săniuţa lui sunt înhămaţi mai mulţi cerbi fermecaţi, parcă sosiţi din poveştile cu zâne şi feţi-frumoşi. Cerbii îşi au şi ei povestea lor…
„Se spune că în vremurile vechi, Moşul îşi purta sacii încărcaţi cu dulciuri şi jucării în spinare, şi cu mare greutate, răzbătea cu darurile sale până în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii. Dar, într-o noapte, a fost nevoit să treacă printr-o pădure întunecoasă. Copacii îşi legănau ramurile lor ca nişte uriaşi înfricoşători. Deodată, bătrânul, cu barbă albă până la pământ, auzi un zgomot ciudat. Îndreptându-se în grabă către locul din care venea zgomotul, a zărit un cerb frumos, cu coarnele împodobite cu sute de pietre preţioase care sclipeau ca nişte steluţe. Împrejurul său o mulţime de lupi înfometaţi cu colţii fioroşi se pregăteau să-l sfâşie. Bătrânul Crăciun a aprins câteva vreascuri, iar la vederea flăcărilor, lupii s-au împrăştiat speriaţi. Cerbul i-a vorbit moşului cu glas omenesc: „Pentru că mi-ai salvat viaţa, sunt gata să-ţi îndeplinesc orice dorinţă. Îţi pot dărui bogăţii, căci eu sunt împăratul cerbilor“. Moş Crăciun îi răspunse cu glasul său blajin, că el nu are nevoie de lucruri scumpe, cea mai mare bucurie a lui este că poate duce copiilor cadourile sale şi să le poată vedea chipul fericit. Dar nu i-ar strica un ajutor în împărţirea numeroaselor daruri. De atunci, împăratul cerbilor îi oferă lui Moş Crăciun, în fiecare iarnă câteva perechi din cerbii săi cei mai puternici şi o frumoasă săniuţă de argint, care zboară pe aripi de zăpadă până în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii.“







POVESTEA GHETII

Zâna Iarna avea o fetiţă tare drăgălaşă, dar şi foarte neastâmpărată, pe nume Zăpada. Zăpada avea obrajii, picioarele, mânuţele, părul cu totul şi cu totul albe, sclipitoare. Pe unde trecea, lăsa în urma ei, un covor gros de nea, acoperind casele, pomii, câmpiile, dealurile şi munţii.
Tot zbenguindu-se aşa, a ajuns la marginea unui pârâu cu apă limpede, care curgea năvalnic la vale. După ce l-a privit şi s-a minunat de frumuseţea lui, a întins piciorul ca să păşească peste el. Dar în locul în care Zăpada atingea apa, trupul ei se înmuia şi se topea cu repeziciune. Atunci, fata s-a întors cu lacrimi în ochi la palatul mamei sale, Iarna, şi a rugat-o să-i construiască peste râu un pod, pe care va putea să păşească.
Pentru că-i era foarte dragă copila sa, Iarna, cu beţişorul ei fermecat, a atins apele şi le-a acoperit cu poduri groase de gheaţă.. Astfel, Zăpada îşi putea aşterne fulgii de jucărie peste tot.
Atunci când se mai întâmplă ca fulgii grei de omăt să cadă şi să se topească atingând apa, înseamnă că neastâmpărata copilă a făcut o năzbâtie, care a supărat-o foarte tare pe mama sa, iar aceasta, ca s-o pedepsească, nu-i mai dă voie să se joace pe toată întinderea împărăţiei sale.






SARBATORI FERICITE!






OBICEIURI DE IARNĂ
MURESAN MARIETA Institutor, Scoala Generala Mihesu de Campie , Judetul MuresSceneta: OBICEIURI DE IARNA


DECOR: se improvizeazã o camerã ţãrãneascã in care se vor afla un pat ţãrãnesc,pe jos un ţolişor, o masã pe care se aflã o faţã de masã. Pe masã sunt asezate intr-un coş mere,pe o farfurie se aflã cozonac,covrigi ,nuci şi pe o tavã sunt pahare cu vin.Gazdele sunt asezate in jurul mesei ,asteptând colindãtorii.

PERSONAJELE:
Gazdele - fetiţa
- bãiatul

BÃIATUL: Oaspeţi dragi ,bine-aţi venit,
Astãzi noi ne-am pregãtit
Obiceiul strãmoşesc
Prin grai dulce românesc.
Anul care se terminã
Ne-a gãsit cu masa plinã,
Casã nouã ingrjitã
Pentru oaspeţi pregãtitã

FETIŢA : Am pus pâine ,vin pe masã
Cã astãzi din casã in casã
Iarãşi vin colindãtori
Cã asa-i de sãrbãtori.
Noi gazdele primitoare,
Ne-am gãtit de sãrbãtoare
Sã primim colindãtori
Fete mândre şi feciori.

(Un grup de colindãtori sosesc la uşã )

Un copil din grup: Sã fii gazdã sãnãtoasã
Ne primeşti colinda noastrã ?



GAZDA: Vã primim !
Vã primim !

Grupul de colindãtori : “Astãzi s-a nãscut Hristos “

FETIŢA GAZDÃ :Colinda a fost primitã
Şi acum e rãsplãtitã
Cu mere şi covrigei
Cã aşa e-n obicei.

Un copil din grup: Rãmâi gazdã sãnãtoasã
Noi plecãm la altã casã
Iar la anul care vine
Ne-aşteptaţi tot aşa bine
Cãci noi iarãşi vom umbla
Pe la case a colinda.

(Grupul de colindãtori pleacã)

BÃIATUL GAZDÃ: Ce se vede-n depãrtare ?
Parcã soarele rãsare.
Este steaua lucitoare
Cea purtatã de copii.

Copiii cu steaua: Gazdã bunã şi frumoasã
Ne primiţi cu Steaua-ncasã?

GAZDA : Vã primim !
Vã primim!

STEAUA : Steaua sus rãsare
Ca o tainã mare
Steaua strãluceşte
Pe Domnul vesteşte
Cã astãzi curata



Preanevinovata
Fecioara Maria
Naşte pe Mesia


FETIŢA GAZDÃ : (Imparte mere si nuci la colindãtori)

Dragi copii , veniţi la masã ,
Sã primiţi rãsplata noastrã!
Iar dacã ne-om aseza
Impreunã-om colinda.

( Colindã impreunã o colindã cunoscutã.)


FETIŢA GAZDÃ : Foarte frumos aţi colindat.Servim un pahar cu vin inainte de plecare.

(Copiii pleacã spunând in cor : “Sãrbãtori fericite”.)

BÃIATUL GAZDÃ: Dar la noi la sãrbãtori,
Ne mai vin colindãtori.

Un grup de copii : (Sosesc trei bãieţi cu “Pluguşorul” )

Primiţi Pluguşorul ! ?

GAZDELE : Primim ! Primim !

PLUGUŞORUL: Aho , aho , copii si fraţi ,
Staţi puţin si nu mânaţi
Lângã boi v-alãturaţi
Şi cuvântul mi-ascultaţi.
Ia mai mânaţi mãi !!
Mâine anul se-noieşte
Pluguşorul se porneşte
Şi incepe a colinda
Pe la case a ura.
Iana-i grea omãtu-i mare,
Semne bune anu are
Semne bune din belşug
Pentru brazda de sub plug.
Ia mai mânaţi mãi !!
Hãi , Hãi !

(Clopoţei si zbici , corn )

FETIŢA GAZDÃ: Pentru c-aţi urat frumos
Ia luaţi un mãr gustos
Şi cozonac rumenit
Cã-i de mine pregãtit.

(Copiii pleacã urând gazdelor “Sãrbãtori fericite ! “)

BÃIATUL GAZDÃ : Ce bine-i de sãrbãtori
Vin mereu colindãtori ,
Dar ce e cu aceastã larmã ? !

( La uşã se apropie capra impreunã cu Ţiganul şi Ţiganca )

CAPRA : Primiţi capra ?!

GAZDA : Primim ! Primim ! Poftiţi inãuntru !

( Incepe jocul caprei , alãturi se aflã Ţiganul şi Ţiganca care spune versurile urmãtoare in timp ce sar şi ţopãie lângã caprã )

CAPRA Ţa , ţa , ţa cãpriţã ţa
Te-am adus din Africa
Te-am adus cu avionul
Şi ţi-am dat cu biberonul.
Asta-i caprã din câmpie
Şi dã lapte in neştire,
Asta-i caprã de la noi
Şi n-o dau pe patru boi.

ŢIGANUL : Ieşi ţigancã de sub pat
Ia coşarca du-te-n sat
Adã ceva de mâncat.

ŢIGANCA : La ţigan cureci îi place
Dar eu nu îl ştiu a-l face
La ţigan trebe-i fripturã
Dar ţiganca nu se-ndurã


GAZDA : Aţi urat foarte frumos
Acum odihniţi-vã puţin cã tare aţi obosit.
Ia luaţi câte un mãr sau un covrigel !

Un copil : La masã ne-am asezat
Uratul am terminat,
Iarã anul care vine
Sã v-aducã numai bine.

Vin copiii cu Sorcova : Primiţi cu Sorcova ? (copiii au in mânã crenguţe de brad )

GAZDA : Primim ! Primim !

COPIII : Sorcova ,vesela
Sã trãiţi , sã infloriţi
Ca un mãr ,ca un pãr
Ca un fir de trandafir
Tare ca piatra , iute ca sãgeata
Tare ca fierul , iute ca oţelul,
+ La anul şi la mulţi ani !

Un copil : Iar acum cu voie bunã
Mic şi mare impreunã
Colindãm cu toţi in cor
Colinda românilor
Colindã in cor : “Ce vedere minunatã “

Vã mulţumim dragi invitaţi şi vã dorim s-aveţi un binecuvântat şi liniştit Crãciun
.






Sărbătorile de iarnă în Moldova şi Bucovina
Inst. Mihaela Herghiligiu,
Şc. cu cl. I-VIII „Mihail Sadoveanu”,
Grăniceşti, jud. Suceava

„Felul de a ţine sărbătorile la moldoveni este de a se abţine de la muncă şi a se deda plăcerilor, petrecând ziua cu băutură, cu mese şi cu joc. Şi, deşi sunt împovăraţi de dările cele mai mari, totuşi ei întâmpină zilele de sărbătoare cu cea mai mare bucurie, încât s-ar părea că nu simt de loc starea lor nenorocită. Ziua de vineri din fiecare săptămână ei o sărbătoresc în cinstea sfintei Vineri,pe care pretend ei că ar fi sfânta ce stă neîncetat în genunchi înaintea tronului lui Dumnezeu, rugându-se cu lacrimi pentru aceia care o cinstesc. Şi, de aceea, foarte mulţi cred, în orbirea lor, că e mai mic răul să-l superi pe Dumnezeu decât pe sfânta Vineri; şi cerşetorii primesc pomeni generoase în cinstea ei. Ei socotesc că fiecare zi în parte din toată săptămâna este o sfânta sau un sfânt...
Sărbătorile le celebrează cu joc şi cu pahare pline de vin şi atunci se dedau cel mai mult la toate voluptăţile vieţii şi ale trupului.”
Marco Bandini (1644)

* * *
La noi, la români, ca de altfel şi la alte popoare, sărbătorile de iarnă se desfăşoară, după datină, în perioada 24 decembrie-7 ianuarie şi are ca punct central zilele Crăciunului, Anul Nou şi Boboteza, cu ajunurile respective. Trăsăturile de ansamblu ale acestei sărbători stau în repertoriul lor, extrem de bogat în datine şi credinţe, în creaţii artistice literare, muzical-coregrafice şi dramatice, de o rară frumuseţe şi varietate. În nici o alta partre a ţării – susţin folcloriştii – repertoriul datinilor şi obiceiurilor din ciclul sarbătorilor de iarnă nu cunoaşte o atât de mare bogăţie şi frumuseţe ca în satele din Moldova şi Bucovina.
Colindele de copii, de fete şi de gospodari, cântecele de stea, urările de belşug şi sănătate adresate cu pluguşorul, cu sorcova şi cu semănatul; jocurile în travesti – cu măşti de animale – capra, cerbul, ursul, căluţul, cortegiul mascaţilor (cu alaiul urâţilor şi frumoşilor: babe şi moşnegi, miri şi mirese, boieri, căldărari, doctori, moaşe, popi şi negustori, ghicitori şi scamatori, jidani, arnăuţi, turci, cazaci, mazuri, bunghieri, împăraţi, irozi sau crai şi, mai nou, activişti de partid şi de stat etc.), cetele de teatru popular cu tematică haiducească (Jienii, Darie, Radu, Bujor, Gruia lui Novac, Brâncovenii, Pandurii, Ştefan Vodă, Turca sau Malanca ş.a.), sunt doar câteva din manifestările folclorice – însoţite de cântece şi jocuri cu strigături specifice, care fac din sărbătorile de iarnă una din cele mai complexe petreceri populare româneşti.
Preluate din repertoriul jocurilor tradiţionale locale, dansurile în travesti, practicate cu prilejul sărbătorilor Anului Nou în satele sucevene, sunt, în general, dansuri bărăbăteşti cu o largă paletă de strigături satirice, de animaţie şi de comandă, care antrenează la petrecere întreaga asistenţă.

* * *
În satele Bucovinei, pregătirile pentru sărbătorirea zilelor sfintelor sărăbători ale Naşterii Domnului nostru Isus şi a Anului Nou, încep în postul Crăciunului. Copii şi tineri, fete şi feciori, se organizează, din vreme, în grupuri şi cete de colindători, urători şi semănători, ceea ce demonstrează existenţa, încă din vremi imemoriale, a unei structuri săteşti spirituale trainic închegată.
Repertoriul deosebit de vast este preluat şi transmis din generaţie în generaţie, de la vârstnici la copii. Cântecele, urările de pluguşor, de sorcovă şi semănat, momentele dramatice şi jocurile în travesti, devenite, cu timpul, spectacole complexe de aleasă desfătare, duc din an în an şi din casă în casă, ca într-un fel de turnee artistice, sincere şi spontane, mesajul lor de belşug şi sănătate, de bucurie şi de voie bună.
Începând cu urările din dimineaţa ajunului Crăciunului, continuând cu colindele din ajun („O, ce veste minunată”, „Steaua sus răsare”, „Ziurel de ziuă”, „Moş Crăciun cu dalbe plete”, „Trei păstori” ş. a.) sau cu nenumăratele variante ale pluguşorului („S-a sculat, mai an, bădica Troian”) şi sfârşind cu dansurile şi jocurile cu măşti, cu cetele de teatru folcloric şi cu urăturile aduse cu semănatul, sărbătorile se remarcă prin încărcătura de optimism şi entuziasm, cu urări de bine pentru tot anul ce vine.
Toate acestea reflectă, cu autenticitate, caracterul, firea şi temperamentul unor oameni harnici şi statornici, cu dragoste de muncă şi de viaţă. Modul de a rosti, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, relevă atributele şi frumuseţea morală a ţăranului român din Bucovina.
Junelui junelaş

(Junelui junelaş se reia după fiecare vers)

D’a sară te-ai lăudat
Junelui junelaş,
Dimineaţa, mânecat,
Intră-n grajdul ferecat,
Scoate murgul de-nşeuat,
Înşeuat bine gătat.

Şi pe murg se arunca
Sus la munţi că se-nălţa
De dă urma leului;

Găsi leul adormit
Sub un spin mândru-nflorit,
Multe legi pe leu punea:
Săgeta-l-ar ori puşca?

Murgul din greu strănuta,
Leu-n talpă se scula,
Leul din grai îi grăia:
„Nu te grăbi spre moartea mea
Până mâne, duminica,
Atunci vino de mă leagă,
De mă leagă-n curea neagră
Şi mă coboară jos, la ţară,
De fă fală fetelor
În butul nevestelor...”

Câţi pe june că-l vedeau,
Toţi pe june-l fericeau:

„Ferice de maica sa,
Că ce june şi băiat,
Că duce leul legat,
Legat şi nevătămat,
Numai cu-o curea legat!”

Şi tu, gazdă, te veseleşte,
C-o închinăm cu sănătate!

(Călindariul poporului Bucovinean 1898-1901 redigeat şi edat de Eugeniu Neşciuc)

Un buchet de flori pe masă!

Un buchet de flori pe masă,
Ascultaţi colinda noastră!
Un buchet de viorele,
Ascultaţi vorbele mele,
C-aşa-i legea strămoşească,

Unii să se veselească!
Legea mare s-a ivit
Sus, la Sântu’ Răsărit,
Şi străluce cu tărie
Şi cu mare bucurie,
Bucuria omului,
Moştenirea Domnului!
Că preabunul Dumnezău
L-o făcut pe Fiul său,
L-o făcut şi coborât
Jos, în iesle, pe pământ;
L-o coborât printre noi
Să ne scape de nevoi!

Şi, de-acuma în vecie,
Mila Domnului să fie!
Colinduţa noastră-i scurtă,
Să trăiască cine- ascultă!
Colinda s-a terminat,
Să trăiţi c-aţi ascultat!

(Culeasă de Ovidiu Boca)



Bibliografie:
Vasile Adăscăliţei – Folclor din împrejurimile Sucevei, Centrul de îndrumare a creaţiei populare şi a mişcării artistice de masă Suceava, 1972.
Nicolae Cojocaru – Cântece, obiceiuri şi tradiţii populare româneşti (Folclor din Moldova, V), Editura Minerva, Bucureşti, 1984.
Aurelian Ciornei – La izvor de joc şi cânt. Comori folclorice bucovinene, Editura Muşatinii, Suceava, 2000.
Emilia Cornişel – Folclorul copiilor, Editura Muzicală, Bucureşti, 1982.
Simeon Florea Marian – Tradiţii populare române din Bucovina (f.e., f.a.)
Dumitru Salade – Educaţia prin artă şi literatură. Studii, EDP,Bucureşti, 1973.







SFÂNTUL NICOLAE
(MOŞ NICOLAE, SÂN NICOARĂ)
6 DECEMBRIE
Invăţământ primar
Inst. Bărzoiu Mădălina
SO8 Smeeni, jud. Buzău


Toţi copiii au auzit şi ştiu despre Moş Nicolae. Bătrân cu barbă albă, călătoreşte prin toate casele cu copii, pe căi nevăzute şi aduce tuturor celor buni şi cuminţi daruri.
Este foarte bătrân pentru că s-a născut cu multe sute de ani în urmă într-o familie de oameni credincioşi care îl iubeau pe Dumnezeu. Toată copilăria şi-a petrecut-o alături de părinţii lui pe care nu i-a supărat niciodată, cu vreo faptă rea sau vreo minciună. Îi plăcea foarte mult şcoala, fiind silitor şi ascultător.
După moartea părinţilor, el de-acum preot, a împărţit toată averea săracilor, celor lipsiţi, dar toate aceste fapte le făcea pe ascuns. El dorea ca faptele sale bune să nu fie cunoscute de toţi oamenii.
În oraşul în care trăia el se afla, pe acea vreme, un om sărac care avea trei fete. Acesta nu avea bani cu ce să le cumpere cele trebuincioase pentru căsătorie.
Aflând acest lucru, Sfântul Nicolae luă într-o noapte o pungă cu galbeni şi furişându-se pe întuneric, o aruncă pe fereastră în locuinţa săracului, după care se întoarse grăbit la casa lui.
Dimineaţa la sculare, când săracul găsi punga cu galbeni nu mai ştia ce să facă de bucurie. Îi mulţumi Lui Dumnezeu, se rugă pentru binefăcătorul său necunoscut, cumpără cele trebuincioase şi-şi căsători fiicele.
De atunci de Sfântul Nicolae a rămas şi este şi astăzi prietenul, ocrotitorul şi binefăcătorul copiilor. În fiecare an, de 6 decembrie, el aduce copiilor cuminţi daruri, iar pe cei răi şi neascultători îi ceartă arătându-le că bunul Dumnezeu îi aşteaptă să se facă şi ei buni şi cuminţi.

Aşa că, fiţi mereu buni şi……….. cuminţi!



POVESTEA POMULUI DE CRĂCIUN




Odată, în vremurile de demult Baba Iarna i-a chemat pe Moş Crivăţ şi Ger Cumplit, auzind de curajul unui tânăr flăcău, care dorea dă aducă soarele în împărăţia iernii. Soarele fusese ascuns de Moş Crivăţ şi Ger Cumplit astfel încât oamenii au rămas fără lumină şi fără căldură. Sufletele lor au fost cuprinse de frig şi de întuneric.
Flăcăul acela, pe nume Brad, având sufletul plin de bunătate, a dorit să aducă din nou oamenilor lumina soarelui. El a hotărât să urce muntele singur, dar nu s-a gândit nici o clipă la necazurile pe care avea să le întâmpine. Moş Crivăţ şi Ger Cumplit îl pândeau din spatele stâncilor. Ca să-l oprească au aruncat asupra lui nori de ploaie. Şiroaie de apă se rostogoleau asupra flăcăului, dar nu l-au putut opri. Atunci Ger Cumplit a trimis frigul. Lui Brad i-au îngheţat mâinile şi picioarele, dar drumul şi l-a continuat. Moş Crivăţ a trimis şi el asupra flăcăului vântul şi viscolul. Cu mare greutate tânărul a reuşit să se agaţe de stâncile ascuţite, dar era hotărât să elibereze soarele şi să dăruiască, din nou oamenilor, lumina şi căldura sa. Cei doi s-au hotărât să-l pedepsească transformându-l într-un copac cu rădăcinile prinse între stânci şi crengile bătute de vânturi aspre.
Bradul nu e un arbore oarecare. Atunci când frunzele copacilor cad, ale bradului rămân verzi, luptând cu ploaia, frigul şi gerul.
La vremea Crăciunului oamenii îl aduc în casele lor ca să le aducă bucurie şi lumină în suflet.

Ornamente pentru Crăciun
Fă singur ornamente pentru brăduţul tău de Crăciun!
Decupează după contur!
Colorează după cum îţi place!
Lipeşte porţiunea mai închisă!
Pune o aţă cu ajutorul unui ac prin pălărie!






Cum a apărut bradul de Crăciun?
Inst.Monica Schillinger
Şcoala Generală ,,Mihai Eminescu ‘’,Arad



Mijlocul iernii a fost de foarte mult timp o perioadă a sărbătorilor in toată lumea. Cu secole înainte de apariţia lui Iisus, primii europeni sărbătoareau lumina si întunericul în cele mai întunecate zile ale iernii. Foarte multe popoare petreceau in timpul solstiţiului de iarnă, când partea cea mai grea a acesteia trecuse si zilele mai lungi erau mult mai aproape.
În Scandinavia se sărbătorea Yule, solstiţiul de iarnă, din 21 decembrie până în luna ianuarie. Pentru a-şi arăta recunoştinţa pentru reîntoarcerea soarelui, fii si taţi aduceau acasă bucaţi mari de lemne pe care apoi le ardeau. Urma o petrecere care nu se termina decât după stingerea focului, ceea ce putea dura până la 12 zile. Scandinavii credeau că fiecare scânteie din foc reprezenta un viţel sau purcel care urma să fie născut în noul an.
Sfârşitul lui decembrie era o perioadă perfecta pentru sărbători în aproape toată Europa. În acea perioadă majoritatea vitelor erau tăiate pentru a nu consuma hrana toată iarna. Pentru mulţi oameni acestea erau singurele zile când aveau pe masă carne proaspătă. În plus, majoritatea vinului si berii făcute în timpul anului erau in sfârşit fermentate şi gata de băut.
În Germania oamenii onorau zeul păgân Oden in timpul sărbătorii din mijlocul iernii. Germanilor le era frica de Oden deoarce credeau ca acesta zbura prin cerul nopţii pentru a-şi supraveghea oamenii, ca apoi să decidă cine va muri si cine va trăi. Din cauza prezenţei lui, mulţi oameni alegeau să stea în casă.

Decorarea copacilor pereni a făcut întotdeauna parte din tradiţia germană a solstiţiului de iarnă. Primii pomi de Crăciun decoraţi si numiţi după sărbătoarea creştină au apărut în Strasbourg, Alsacia la începutul secolului al XVII-lea.
După 1750 pomii de Crăciun au început să apară şi în alte părţi ale Germaniei, şi mai ales după 1771 când Johann Wolfgang von Goethe a vizitat Strasbourgul şi a inclus pomul de Crăciun în nuvela sa “Suferinţa tânărului Werther”.
În 1820 primii imigranţi germani au decorat pomi de Crăciun in Pennsylvania. După ce Prinţul Albert al Germaniei s-a căsătorit cu Regina Victoria, acesta a introdus în Anglia tradiţia pomilor de Crăciun. În 1848 primul ziar american avea un pom de Crăciun în una dintre paginile sale, răspândind tradiţia în aproape fiecare casă în doar câţiva ani.
Cu mult înainte de formarea creştinătăţii, plantele si copacii pereni au avut o semnificaţie specială pentru mulţi oameni în timpul iernii. La fel cum oamenii din ziua de astăzi îşi decorează în sezonul festiv casele cu pin, molid şi brad, şi oamenii antici isi puneau ramuri de copaci pereni deasupra uşilor si ferestrelor. In multe ţări se credea că plantele perene ţineau la depărtare vrăjitorii, fantomele, spiritele rele si bolile.
În emisfera de nord, cea mai scurtă zi si cea mai lungă noapte a anului cad pe 21 si 22 decembrie, fiind numita solstiţiul de iarnă. Mulţi dintre antici credeau că soarele era un zeu şi că iarna venea in fiecare an pentru că zeul devenise slab si bolnav. Solstiţiul era sărbătorit pentru că asta însemna că zeul se putea în sfârşit face bine. Plantele perene le aduceau aminte că toate plantele vor creşte din nou când Zeul Soare revenea la putere.
Egiptenii antici venereau zeul Ra, care avea capul unui şoim si purta soarele ca un disc în coroana sa. La solstiţiu, când Ra începea să se insănătoşeasca, egiptenii îşi umpleau casele cu frunze verzi de palmier, acestea simbolizând triumful vieţii asupra morţii.
Romanii timpurii marcau solstiţiul de iarnă cu o sărbătoare numită Saturnalia, în onoarea lui Saturn, zeul agriculturii. Romanii ştiau că solstiţiul însemna că, în curând, fermele si livezile vor fi din nou verzi si roditoare. Pentru a marca această ocazie casele si templele erau decorate cu crengi de plate perene. In nordul Europei misterioşii druizi, preoţii celţilor, îşi decorau şi ei templele cu plante perene. Vikingii credeau de asemenea că plantele perene erau plantele zeului soare Balder.
Germania are reputaţia de a fi început tradiţia pomului de Crăciun în secolul al XVI-lea, când creştinii au adus pomi decoraţi în casele lor. Unii construiau piramide de lemn decorate cu crengi perene si lumânări dacă lemnul era rar. Se crede că Martin Luther a fost primul care a adăugat lumânări aprinse pomilor. Acesta, fiind inspirat într-o noapte de licărirea stelelor, a dorit să aducă în casa sa acelaşi efect pentru restul familiei.
Mulţi americani în secolul al XIX-lea vedeau pomii de Crăciun ca o ciudăţenie. Prima înregistrare a etalării unui pom de Crăciun a fost în 1830, din partea coloniştilor germani din Pennsylvania. Comunităţile germane aveau pomi comunitari din 1747, dar chiar până în 1840 pomii de Crăciun erau priviţi ca simboluri păgâne şi nu erau acceptaţi de majoritatea americanilor.
Nu este surprinzător că, la fel ca multe alte obiceiuri festive de Crăciun, pomul a fost adoptat atât de târziu în America. Pentru puritanii din New England (regiune din America de Nord) Crăciunul era sacru. Al doilea guvernator al pelerinilor, William Bradford, scria că a încercat din greu să eradice toate ridiculizările păgâne prin penalizări. Oliver Cromwell predica împotriva tradiţiilor păgâne precum colindele, decorarea pomilor şi orice expresie a bucuriei care desecrau acest eveniment sacru. S-a ajuns chiar până la amendarea, in Massachusetts, a celor care sărbătoreau în orice fel Crăciunul în afara unei biserici. Când influxul de imigranţi germani şi irlandezi a crescut în secolul al XIX-lea, aceasta solemnitate a fost slăbita.
În 1846, familia populară regală, Regina Victoria si Prinţul Albert au fost schiţati în ziarul Illustrated London News stând cu copiii lor în jurul unui pom de Crăciun. Spre deosebire de familiile regale de dinainte, Regina Victoria era foarte bine văzută de supuşii ei, şi ceea ce se făcea la curtea regală era imediat copiat nu numai în Marea Britanie ci şi pe coasta de est americană. Pomul de Crăciun se inpământenise în sfârşit ca tradiţie.