marți, 26 mai 2009

Sa invatam impreuna! - nr 3 - parteneriate si proiecte

Invăţătoarele: Zlate Cristina şi Săcuiu Georgeta
Scoala,,Gh. Banea” Măcin -Tulcea
PARTENERI AI PROIECTULUI:
· Gradinita Nr.4 Macin ( gradiniţă cu program prelungit).
· Scoala ,,Gh.Banea” Macin.

COORDONATORI DE PROIECT:
Educatoare: STAICU MARCELA
Institutor: ZLATE CRISTINA
Invatatoare: SĂCUIU GEORGETA

TIPUL DE PARTENERIAT: local

DURATA PARTENERIATULUI: Decembrie 2008-iunie 2009

ARGUMENT:
Intr-o lume tot mai izolata , mai puţin dispusă pentru socializare ( din motive de timp sau preocupări) cooperarea între factorii educationali: gradinita –şcoală devine necesara şi se impune si ca obligatie morala din partea acestora, pentru a favoriza socializarea copiilor, pentru a-i familiariza prin exemple si modele cu adevaratele valori ale spiritualitatii umane.
Pe de altă parte calulatorul şi lumea sa virtuală fascinează copilul , îndepărtându-l tot mai mult de semenii lui, de cuvântul scris , de ceea ce ne-a fermecat si noua copilaria – povestile.
Aşadar, astăzi mai mult ca oricând,este de datoria gradinitei şi a şcolii să deschidă uşa fermecată a tezaurului poveştilor pentru copii şi să-i conducă pe aceştia în orizonturi fantastice alături de Feţi-Frumoşi şi Ilene Cosânzene în luptele cu forţele răului - zmei, balauri., etc.
Contactul cu poveştile educatoarei şi învăţătoarei sau cu textul scris al cărţii – în cazul şcolarilor – conduce la dezvoltarea gustului pentru frumos, la îmbogăţirea vocabularului, la creativitate.
Intrând ,,In lumea poveştilor” copiii, vor învăta sa deosebească binele de rău, adevarul de minciună, faptele bune de cele rele; vor devenii mai atenţi , mai sensibili, încep să se formeze preceptele morale .
Este de dorit ca preşcolarii şi elevii să-şi facă din cărti, cei mai buni prieteni, să le dezvolte discernământul în selecţia valorilor.
Considerăm că un astfel de proiect este şi va fi atractiv pentru copiii, le dezvoltă capacitatea de muncă în echipă pentru realizarea unei sarcinii, contribuie la însuşirea unor norme de comportare corectă, atitudinale, dezvoltă imaginaţia , creativitatea şi dezvoltă gustul estetic.
Pentru cadrele didactice proiectul constituie o provocare în direcţia promovării unor metode şi tehnici noi de lucru , cu copiii şi elevii, o modalitate de stimulare a activitătii de documentare şi cercetare pentru realizarea produselor de promovare a proiectului , dar şi un mod de formare profesională continuuă.

SCOP:
Dezvoltarea personalitatii copilului de varsta prescolarilor si a elevilor prin intermediul creatiilor literare.

OBIECTIVE:
Prin activităţile ce s-au stabilit a fi desfaşurate se doreşte ca grădinarii şi elevii:
· să manifeste interes pentru creaţiile literare de genuri diferite;
· să analizeze mai profund caracteristicile fiecărui personaj;
· să urmărească scenete, povesti, povestiri ;
· să lucreze cu plăcere în echipă în vederea realizării unui scop comun.

GRUP TINTA:
· 28 peşcolari ai Gradinitei Nr.4 cu program prelungint-Măcin;
· 22 elevi din clasa a IV-a A (step by step) ai Scolii ,,Gh.Banea”-Măcin.

RESURSE UMANE:
· Gradinita cu program prelungit, Nr.4 Macin- Grupa pregătitoare
Educatoarea: Staicu Marcela
· Scoala,, Gh. Banea” Macin- Clasa a IV-a A (step by step)
Invăţătoare: Zlate Cristina, Săcuiu Georgeta

RESURSE MATERIALE:
· Baza materială a grădiniţei: calculator, cd-uri , cărţi povesti, cărţi de colorat.
· Baza materiala a şcolii: calculator, videoproiector, cd-uri, cărţi de poveşti, bibliotecă.
CALENDARUL ACTIVITATILOR

DATA
TEMA
OBIECTIVE
ACTIVITATI
DEC.2008
„In asteptarea lui Moş Crăciun...”
-Prezentarea si cunoa-sterea partenerilor;
-Prezentarea proiectului şi obiectivelor;
-Cunoasterea tradiţiilor de iarnă;
-Intalnirea copiilor implicati în proiect;
-Vizionarea basmului;
-Activitate literar-artist.
-Desene(preşcolarii)
-Texte literare(şcolarii)
IAN.2009
,,Moş Ion Roată si Vodă Cuza”
-Cunoasterea semnifi-
caţiei zilei de „24 Ianuarie”;
-Cunoasterea unor aspecte din viata domnitorului Al. I. Cuza;
-Prezentarea scenetei ,,Cuza Voda şi Mos Ion Roata”;
-Prezentare Power Point- Al. I. Cuza –domnul Unirii;
-Dans,,Hora Unirii”- elevi, preşcolari, cadre;
FEB 2009
,,Crăiasa Zăpezii”
-Cunoasterea scrierilor mai importante ale lui H.C.Andresen;
-Identificarea mesajului poveştilor;
-Prezentarea unor imagini din povestile lui Andersen;
-Lecturare: ,,Crăiasa Zăpezii” ,,Fetiţa cu chibrituri”;
Mar 2009
,,Cei mari citesc celor mici”
-Stimularea interesului pentru lectură al copiilor mari şi mici;
-Cunoasterea unor date despre Ion Creangă;
-Citirea unor povesti cu tâlc(,,Povestea unui om leneş”, „Prostia omenească”) de catre elevi;
-Dramatizare,,Capra cu trei iezi”;
-Expozitie cu desene ale copiilor şi elevilor ilustrând aspecte din poveştile lui Creangă;
APR.2009
,,Ce ne povesteste iepurasul?”
-Cunoasterea unor povesti povestiri despre iepurasul de Pasti;
-Inţelegerea semnificaţiei sarba-torilor pascale la romani;
-Prezentarea povestii,,Iepurasul si Oul rosu de Paste”;
-Memorizare ,,La Pasti” de G. Topârceanu;
-Incondeierea unor ouă;
-Felicitări;
Mai 2009







,,Recunoaşterea personajului”







-Identificarea unor poveşti din literatura română sau universală;
-Recunoasterea perso-najelor si caracteris-ticile lor;
-Identificarea unor au-tori, după portretele lor;
-Lecturarea unor fragmente din câteva poveşti cunoscute;
-Proiectarea unor imagini din poveşti;
-Concurs interactiv.


Iunie 2009
,,De ziua noastră...”
-Vizită la teatrul de păpuşi ,,Pinocchio” Galaţi
-Vizionarea unei poveşti






MOMENTE DIN TIMPUL ACTIVITĂŢILOR...













PROIECT EDUCAŢIONAL
DE PARTENERIAT GRĂDINIŢĂ-ŞCOALĂ

“PARADISUL COPILĂRIEI”

PARTENERI: Grupa pregătitoare a Grădiniţei P.N. TURNU
Educatoare: Morar Ramona Cristina


Clasa I a Şcolii Generale Turnu
Învăţătoare: Mateiu Ioana Florentina


AN ŞCOLAR 2008-2009

ARGUMENT
In cadrul acţiunii de reformare a sistemului de învăţământ şi reaşezarea lui pe baze moderne, se subliniează tot mai mult ideea parteneriatelor educaţionale, ce crează oportunităţi de cooperare, consultare, comunicare, conlucrare in vederea atingerii unui scop comun.
Integrarea copilului in şcoală presupune mai întâi formarea unor rprezentări corecte care să le permită preşcolarilor o adaptare afectiv- motivaţională la mediul şcolar.În calitatea noastră de părinti, educatori sau invăţători ne-am intrebat adesea: “De ce se manifestă adesea unele forme de inadaptare a copiilor chiar din primele zile de şcoală? De ce unii elevi din clasa I nu fac faţă cerinţelor şcolare?
Răspunsurile la aceste întrebări nu trebuie căutate doar in cunoaşterea particularităţilor de vârstă şi individuale a copiilor sau in stilul de activitate al învăţătorului, ci se impune o cunoaştere şi o analiză atentă a activităţii din grădiniţă şi familie- medii care asigură pregătirea copilului pentru şcoală.
În acest scop , organizarea unor activităţi commune( şcoală-grădiniţă) ce vizează familiarizarea copiilor cu munca şcolarilor, cu relaţiile ce se stabilesc între învăţător si elevi, elevi-elevi, ar face ca reprezentările copiilor despre şcoală sa fie mai clare,mai coerente si mai apropiate de realitate, acest lucru conducând la in debut şcolar optim.
Din acest motiv am considerat că un parteneriat şcoală-grădiniţă, prin intermediul căruia să surprindem toate aceste aspecte, să le inţelegem si apoi să le sintetizăm într-o strategie, ar permite egalizarea şanselor şcolarilor şi integrarea optimă a copiilor in clasa I.
SCOPUL
- găsirea unor modalităţi viabile de colaborare între educatoare şi învăţătoare pentru integrarea şcolară a copiilor şi pregătirea părinţilor pentru integrarea copiilor in activitatea şcolară.
OBIECTIVEVELE PROIECTULUI
- structurarea unor modalităţi de cooperare între grădiniţă şi şcoală;
- asigurarea continuităţii de cerinţe intre grădiniţă şi şcoală;
- formarea unei atitudini corecte a preşcolarilor faţă de şcoală;
- implicarea familiei şi familiarizarea acesteia cu diverse aspecte ale şcolarităţii mici;
-schimb de metode concrete de lucru;
-cunoaşterea specificului activităţilor din grădiniţă de către învăţătoare;
-eficientizarea şi perfecţionarea modalităţilor de integrare a copiilor preşcolari in activitatea şcolară;
-cunoaşterea individual a copiilor de către cadrele didactice, sub aspectul capacităţilor , ritmului de dezvoltare, al abilităţilor şi inclinaţilor, al mediului familial din care provin
-cunoaşterea de către copii a sarcinilor şi a conduitei de şcolare.
GRUP ŢINTĂ
Preşcolarii secţiei române a grădiniţei
Elevii clasei I
Învăţătoare
Educatoare
Părinţii copiilor
DURATA
Noiembrie 2008- iunie 20
IMAPACTUL PROIECTULUI ASUPRA RESURSELOR UMANE
Educatoarele şi învăţătoarele au avut posibilitatea să-şi valorifice experienţa acumulată la clasă, să-şi lărgească sfera preocupărilor in ceea ce priveşte reuşita succesului şcolar al copiilor.
Copiii se familiarizează cu acitvitatea şcolară.
Părinţii sunt informaţi cu cerinţele şcolii.

RESURSELE PROIECTULUI
Resurse umane:- preşcolari
-şcolari
-învăţătoare
-educatoare
-părinţi
Resurse materiale: -dotările din sălile de grupă şi de clase
-materiale didactice
-aparat foto
FINALITĂŢI
· album cu fotografii de la activităţile desfăşutate
· realizarea de expoziţii cu creaţii ale copiilor
· diplome pentru copiii care s-au evidenţiat
· analiza desfăşurării parteneriatului
PROGRAM DE ACTIVITĂŢI

Nr.crt
Tema
Data
Locaţia
Conţinut
Strategia
1.
“Şcoala-fereastră spre viitor
10 Noiembrie
şcoală
Consolidarea cunoştinţelor despre şcoală.
Cunoaşterea şcolii, a şcolarilor
Convorbire
Vizită la şcoală
2.
“În aşteptarea lui Moş Crăciun”
17 Decembrie
grădiniţă
Confecţionarea
Podoabelor pentru pomul de Crăciun
Concert de Crăciun
Activitate
practica
3.
“Cel mai frumos om de zăpadă”
20
Ianuarie
şcoală
Realizarea unor jocuri specifice anotimpului iarna

Concurs
4.
“Vine, vine , primăvara”
27
Februarie
grădiniţă
Realizarea unor desene si colaje având ca temă anotimpul primăvara
Expozitie
5.
“O floare pentru mama”
05
Martie

şcoală
Confecţionarea unui cadou dedicat mamei
Activitate artistico-plastică
6.
“Sărbătorile Pascale”
În aşteptarea iepuraşului

08
Aprilie
grădiniţă
Încondeierea ouălor(pictură si alte tehnici)
Activitate artistico-plastică
7.
“Micul
Pieton”
19
Mai
şcoală
Concurs pe teme de circulaţie
Educatie rutieră
8.
“O lume minunata”
09
Iunie
grădiniţă
Desene pe asfalt
Concururi
Expozitie










Liceul Teoretic ,,Mihai Veliciu” Chisineu-Cris
Centrul de Documentare si Informare
Nr.........din....................

Biblioteca Oraseneasca Chisineu-Cris
Sectia pentru copii
Nr……din…………..





PROIECT DE PARTENERIAT


,,MINUNATA LUME A POVESTILOR”


Motto :
„ nu este alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viaţa omului zăbavă decât cetitul cărţilor”
Miron Costin


“Toţi cei ce au acces la o biblioteca, la cărţi, sunt nişte inşi mai buni decat alţii, mai puternici, iar durerile îi ating mai puţin şi nefericirile trec mai repede.” Mircea Eliade






PĂRŢI:
Liceul Teoretic,,Mihai Veliciu”Chisineu-Cris reprezentat prin doamna director, prof. Amelia Palcu
Centrul de Documentare si Informare reprezentat prin doamna documentarist, Florica Miron
Biblioteca Oraseneasca Chisineu-Cris ,Sectia pentru copii reprezentata prin doamna bibliotecar, Emilia Stana

REALIZATORI:
- institutor: Cornelia Cristea
- invatatoare, Doina Urzica

BENEFICIARI:
-elevii claselor I B, şi a IV-a A
-invăţătoare
-bibliotecari

DURATA PROIECTULUI : ian.2008-iunie 2008

SCOPUL:
-cultivarea interesului pentru lectură.

LOCATIA: sala de clasa,sala bibliotecii,Centrul de Documentare si Informare

GRUP ŢINTǍ:
-elevii

MOTIVAŢIA PROIECTULUI

Lectura are acum rivali redutabili care amăgesc cel mai mult pe cei mici. Televizorul, calculatorul, internetul au devenit repere pereche pentru fiecare generaţie din ultimii ani. Viaţa noastră trăită la început de secol XXI este marcată de la mic la mare de amprenta marilor descoperiri ştiinţifice care au făcut paşi uriaşi în timp foarte scurt. Aceste trei mijloace de informare rapidă şi comodă care oferă elevilor meniul complet în orice domeniu al cunoaşterii acoperă deja o plajă substanţială a timpului liber, care rămâne din ce în ce mai puţin. Şi atunci se naşte întrebarea: mai este cartea "o făgăduinţă, o bucurie, o călătorie prin suflete, gânduri şi frumuseţi" cum afirma scriitorul român Tudor Arghezi?
Rămâne aşadar obligaţia părinţilor, dar mai ales a şcolii de a repune cartea în drepturi. Scriitorul român I. L. Caragiale afirma acum aproape un secol : "O carte bună de citire, în vârstă fragedă, este, poate, una din împrejurările cele mai hotărâtoare ale vieţii unui om. Multe cariere intelectuale nu se datoresc altei împrejurări decât unei cărţi căzute la vreme bună în mâinile unui copil, tot aşa precum umbra multor stejari seculari se datoresc căderii unei ghinde pe pământ prielnic".
Se înţelege că gustul pentru lectură se formează mai timpuriu decât interesul pentru cartea ştiinţifică. De aceea în clasele I-IV informaţiile sumare legate de mediul înconjurător sau istorie se transmit prin intermediul povestioarelor. Acestea fac trecerea de la lumea fabuloasă a poveştilor din grădiniţă la cea reală lămurită şi explicată tot prin epos. Cu cât povestirea învăţătorului e mai atractiv şi afectiv realizată captând în proporţie mare atenţia elevilor, cu atât ei se identifică cu eroii povestirilor, vor revenirea sau continuarea povestirii, ba chiar lectura proprie pentru a o comenta cu alţi colegi sau prieteni. Dacă lectura elevilor este sistematic organizată şi îndrumată, ţinându-se seama de particularităţile de vârstă şi individuale ale elevilor, interesul pentru lectură creşte. Când lectura este neglijată, tratată superficial, formulându-se numai simple cerinţe, această activitate nu-şi mai aduce contribuţia atât de necesară la formarea personalităţii elevilor din punct de vedere al limbajului şi al îmbunătăţirii lor spirirtuale.
Lectura suplimentară ne devine familiară din anii de şcoală. Selectarea lecturii suplimentare revine învăţătorului care cunoaşte cel mai bine afinităţile sufleteşti ale elevilor precum şi conţinutul educativ necesar într-o anumită etapă a dezvoltării lor. Dacă elevul începe a citi din curiozitate şi insistă motivat fiind şi de aprecierile primite la clasă, el va realiza mari progrese:
- prin informaţie
- prin deprinderea cititului coerent, conştient
- prin implicare afectivă
- prin însuşirea unui vocabular expresiv
- prin îmbogăţirea vocabularului
Pornind de la această constatare am încercat prin acest proiect să găsim modalităţi şi tehnici care să contribuie la stimularea interesului elevilor pentru lectură. Stârnirea interesului pentru lectură se poate realiza cu mai multă uşurinţă dacă activităţile desfăşurate în acest sens depăşesc spaţiul sălii de clasă sau al camerei copilului, bibliotecile sau unele case memoriale fiind mediile cele mai potrivite ce oferă posibilitatea familiarizării cu ambientul ce păstrează atmosfera de lucru şi parfumul celor care au aşternut pe hârtie creaţiile lor.
Cu ocazia şezătorilor literare vor fi invitaţi şi părinţii elevilor ; cu această ocazie se va demonstra părinţilor ce valoare au cărţile citite de copiii lor. Vom folosi, tot pentru stimularea interesului pentru lectură, şi jocurile literare în diferite forme: jocuri de rol, jocuri de stimulare, jocuri de povestire prin desen, jocuri de creaţie, jocuri de competiţie pentru memorare şi recitare ale unor versuri sau replici şi descrieri din diferite locuri.
Introducerea elementului de concurs în activităţile de lectură stimulează dorinţa elevilor de a câştiga întrecerea, determinându-i să citească cât mai mult.

Activităţile la biblioteca şcolii contribuie la dezvoltarea interesului pentru lectură, dintre care amintim:
-prezentarea sălii şi a modului de aranjare a cărţilor în rafturi, pe tematici sau pe scriitori în ordine alfabetică ;
-înscrierea la o biblioteca;
-explicarea modului de comportare a unui cititor într-o bibliotecă;
-cunoaşterea alcătuirii unei cărţi (copertă, titlu, autor, pagini, numerotarea, etc.);
-cunoaşterea datelor de bază despre cartea pe care doreşte să o împrumute;
-participarea la activităţile desfăşurate la bibliotecă.

RESURSE UMANE PARTICIPANTE:
-cadre didactice;
-elevii;
-bibliotecar;
-documentarist;

RESURSE MATERIALE:
-fondul de carte existent în biblioteca şcolii;
-materiale informative şi formative existente la bibliotecă;
-desene ale elevilor, imagini din poveşti şi tablouri ale scriitorilor;
-dramatizari literare;
-portofolii;




OBIECTIVE GENERALE:
-cultivarea interesului pentru lectură prin îmbunătăţirea relaţiei Şcoală-Bibliotecă
-dirijarea şi controlul lecturii în afara clasei de câtre cadrele didactice împreună cu părinţii şi cu doamna bibliotecar.
- stimularea creativităţii copiilor în exprimarea orală;

OBIECTIVE SPECIFICE:
-să manifeste curiozitate şi interes pentru lectura unor texte variate;
-să relateze conţinutul textelor citite;
-să identifice expresiile frumoase pe care să le utilizeze în compuneri;
-să recite poezii prevăzute în programa şcolară şi-n afara ei;
-să selecteze trăsăturile pozitive de caracter ale personajelor;
-să găsească mesajul şi învăţătura textelor;
- să stimulăm creativitatea copiilor în exprimarea orală;
- să cultivăm sentimente de preţuire şi dragoste faţă de frumuseţea şi armonia limbii române, faţă de creţiile literare;

PRODUS FINIT:
-desfăşurarea unor concursuri pe teme literare;
-realizarea unor programe artistice, album foto, casetă video cu activităţi ale elevilor
-realizarea unei expoziţii de desen cu scene din poveşti;
-realizarea unei expoziţii de colaje cu scene din poveşti şi poezii;
-realizarea unor portofolii cu fişe de lectură şi curiozităţi despre scriitorii cu care au luat contact;
-publicarea unei reviste cu articole(poezii, compuneri, curiozităţi din lumea scriitorilor) scrise de copii.

EFECTELE IMPLEMENTĂRII LECTURII IN RANDUL COPIILOR


Creşterea dorinţei de performanţă
Dobandirea unor tehnici superioare de invaţare
Dezvoltarea gandirii critice
Deschiderea minţii spre înţelegerea unităţii lumii in diversitatea ei
Rezolvarea amiabila a conflictelor
Stoparea actelor anti-sociale
Ajutorarea celor defavorizati
Receptivitate la opiniile altora
Implicarea in activitati benevole in interes comunitar



CONTINUTURI SI ACTIVITATI PROPUSE:

ACTIVITǍŢI:
-prezentarea proiectului şi stabilirea obiectivelor, a conţinuturilor şi a activităţilor echipei;
-vizite la biblioteca şcolii şi biblioteca oraseneasca pentru copii şi completarea unor fişe de cititor;
-activităţi de popularizare a cărţilor accesibile vârstei lor;
-şezători literare;
-medalion literar consacrat aniversării unui scriitor;
-concursuri pe teme literare;
-dramatizari şi lectura dramatizată;
-dezbateri pe diferite teme;
-dezlegarea unor rebusuri ce au legătură cu lectura citită;
-jocuri de rol.



Metode si procedee de implementare a lecturii pentru elevii de varsta scolara mica

Carnaval de
peresona
je
Desene
Sugesti
ve

Conver
satia

Auditii
Jocuri
didactice
Citirea pe
roluri
Lectura
model
Carti ilustrate
atractiv
Pt elevii de
varsta scolara
mica
































ACTIVITĂŢI PLANIFICATE

ACTIVITĂŢI



OBIECTIVE
DATA ŞI LOCUL DESFĂŞURĂRII
REZULTATE AŞTEPTATE

,,În lumea poveştilor’’
- vizită la bibliotecă
-sa recunoasca autori si scrieri ale acestora
-să redea textul unor poveşti respectând conţinutul şi ordinea secvenţelor



Ianuarie 2008
Biblioteca oraseneasca
Biblioteca scolara
Reactualizarea conţinutului unor poveşti
Recunoasterea unor carti si autorii acestora
Familiarizarea cu modul de comportarea în bibliotecă.

Medalion
Mihai Eminescu
-sa recite poezii
-sa realizeze o compozitie plastica avand ca sursa de inspiratie o strofa eminesciana


Ianuarie 2008
CDI
Concurs de recitari

Expozitie cu
compozitiile plastice realizate la CDI
„Stau cateodata si-mi aduc aminte ...”
Concurs închinat marelui povestitor Ion Creanga
-sa recunoasca personajul
-sa recunoasca povestea din care face parte fragmentul;
-sa redea mici pasaje cunoscute din povestile lui Creanga



Februarie- Martie 2008
CDI
Recunoasterea unor personaje şi a unor titluri;
Reproducerea unor pasaje;
Dramatizari din povesti cunoscute;
Publicarea in revista şcolii a unor articole.


„Cel mai avid cititor”
Premierea elevilor
-sa demonstreze ca au citit multe povesti prin caietul de lectura
-sa prezinte o fisa de cititor cu multe lecturi citite





Martie 2008
Sala bibliotecii
Premierea copiilor care :
-au cel mai complet caiet de lectura;
-cea mai ampla fisa de cititor;
-cel mai bun povestitor.

Auditie povesti
Desene sugestive
-sa realizeze desene sugestive dupa povestile audiate
Aprilie 2008
CDI
Sala de clasa
Expozitie cu desenele copiilor la Biblioteca Oraseneasca
Vizionare povesti pe DVD
Jocuri didactice
-sa participe cu interes la jocurile didacticeavand ca suport povestile vizionate pe DVD

Mai 2008
CDI
Portofoliu cu jocurile didactice


„ Carnavalul poveştilor”
-să interpreteze rolul unor personaje din poveşti îndrăgite

Iunie 2008
CDI
Să-şi depăşescă emoţiile, să redea fidel personajul îndrăgit, să creeze atmosfera de spestacol.

Liceul Teoretic,,Mihai Veliciu”Chisineu-Cris
Director, Institutor,Cornelia Cristea

Prof.Amelia Palcu Invatatoare,Doina Urzica

Centrul de Documentare si Informare
Documentarist, Florica Miron
Biblioteca Oraseneasca Chisineu-Cris-Sectia pentru copii
Bibliotecar, Emilia Stana







PROIECT DE PARTENERIAT EDUCAŢIONAL
PRIETENI LA DISTANŢĂ

Coordonator de proiect: instit. Iuoraş Corina, Şcoala cu clasele I-VIII,
Tăureni, jud. Mureş
Colaborator: ed. Crişan Ileana, Grădiniţa cu program prelungit, Bălcaciu,
jud. Alba


TEMA PROIECTULUI:
,, COPIII, FLORILE PĂMÂNTULUI”


ARGUMENT


Parteneriatul educaţional urmăreşte transformarea reală a preşcolarilor şi elevilor în actori principali ai demersului educaţional, urmărindu-se atingerea unor obiective de natură formală, informală, socio-comportamentală.
Colaborarea dintre preşcolari şi elevi din diferite unităţi şi zone geografice este o activitate organizată, susţinută, direcţionată spre problemele educative care întregesc activitatea educativă, aducând un surplus informaţional şi completând condiţiile concrete ale educaţiei copiilor.
Copiii încep să înţeleagă lumea în care trăiesc, să se cunoască pe sine şi să se transforme, să recepteze şi să transmită mesaje, exprimându-şi gândurile şi sentimentele fie prin comunicare verbală în întâlniri directe (excursia), fie prin creaţie plastică (lucrările).





SCOPUL :
Promovarea dialogului şi a comunicării între copii din unităţi şi zone geografice diferite, precum şi dezvoltarea cooperării şi a colaborării între cadre didactice din unităţi şcolare diferite




OBIECTIVELE :
a) privind elevii:
să se realizeze cooperarea, intercunoaşterea prin intermediul produselor partenerilor î
să se stabilească relaţii de prietenie între elevi şi preşcolari şi prin intermediul parteneriatului la distanţă
îmbogăţirea experienţei copiilor
să se găsească modalităţi variate de exprimare artistică pe anumite teme de interes comun (creaţii plastice şi de abilităţi)
să se desfăşoare activităţi educative în comun- excursie

b) privind părinţii:
să conştientizeze rolul lor în dezvoltarea şi educaţia propriilor copii
sensibilizarea părinţilor faţă de actul educativ şi cultural

c) privind cadrele didactice implicate
să-şi formeze o atitudine pozitivă faţă de metoda proiectelor, ca metodă de lucru în sprijinul unui învăţământ modern, de calitate



DURATA PARTENERIATULUI
- prezentul acord de parteneriat intră în vigoare la data semnării de către părţi, fiind încheiat pe o perioadă de 6 luni
- prezentul acord poate fi modificat prin acordul reciproc al părţilor


GRUP ŢINTĂ:
- clasa a II-a , Şcoala cu clasele I-VIII, Tăureni, judeţul Mureş
- preşcolarii de grupă mare şi pregătitoare, Grădiniţa cu program prelungit Bălcaciu,
jud.Alba


RESURSE :
- umane
preşcolarii
şcolarii
cadrele didactice
părinţii copiilor
- materiale:
foi desen, acuarele, creioane colorate, carioca, plante uscate, fructe, legume, cereale, seminţe, carton, suport pentru expoziţii, diverse materiale folosite la orele de abilităţi practice

DISEMINAREA PARTENERIATULUI:
Album cu fotografii din timpul activităţilor
expoziţii la nivelul fiecărei unităţi
,,Carnavalul veseliei”
,,Copiii- florile pământului”- referat susţinut de către d-na. Crişan Ileana- educatoare la Grădiniţa cu program prelungit Bălcaciu, jud. Alba- în faţa părinţilor elevilor clasei a II-a de la Şcoala cu clasele I-VIII Tăureni, jud.Mureş
schimburi de impresii, prin Internet sau direct


PLANUL ACTIVITĂŢILOR

Etapele
Activitatea
Data desfăşurării
Locul de desfăşurare
1.Elaborarea şi redactarea proiectului
alegerea temei
stabilirea partenerilor
trimiterea şi semnarea acordurilor
elaborarea şi redactarea proiectului
ianuarie
-şcoala coordonatoare
2.Activităţi informative
informarea copiilor şi a părinţilor despre activităţile incluse în proiect
afişarea planului de activităţi al proiectului
ianuarie, dar şi pe toată perioada desfăşurării proiectului
- în unităţile partenere

3. Activităţi formative
-expoziţii de desene, colaje specifice anotimpului iarna, realizate din diverse materiale

Vine, vine, primăvara!
-expoziţii de desene şi colaje având ca temă anotimpul primăvara
-expoziţii de mărţişoare, felicitări
„La mulţi ani, mămico!”
-serbări şcolare
-realizarea unui album foto

„Hristos a înviat!”
- pictură pe sticlă- Iconiţe- realizarea unei expoziţii în cadrul şcolii
- vizite la biserică

,, Să ne cunoaştem”- excursie la Tg.Mureş
- întâlnirea partenerilor
- referat- ,, Copiii, florile pământului”

1 Iunie – ,, Carnavalul veseliei”
- confecţionarea de felicitări şi trimiterea
lor

ianuarie


februarie



martie



aprilie




mai



iunie
- în unităţile partenere

- în unităţile partenere


- în unităţile partenere


- în unităţile partenere
- biserică


Tg.Mureş

Şcoala Tăureni

- în unităţile partenere








DENUMIREA PROIECTULUI:
Titlul: „Prieteni pe meleagurile Olteniei”
Domeniul şi tipul de educaţie: educaţie pentru dezvoltare personală
Tipul proiectului: regional

INSTITUŢII IMPLICATE:
Şcoala cu clasele I-VIII Dobreşti – Dolj Şcoala Nr. 39 “Nicolae Bălcescu”– Craiova
Şcoala Nr. 14 “Ion Ţuculescu”– Craiova Gradiniţa Nr. 28 – Craiova
MUZEUL OLTENIEI – Craiova MUZEUL DE ARTĂ – Craiova

COORDONATORI PROIECT:
Inst. Anca Liliana Călin – Şcoala cu clasele I-VIII Dobreşti
Înv. Olga Călin - Şcoala Nr. 39 “Nicolae Bălcescu” - Craiova
Înv. Ion Călin – Şcoala Nr. 14 “Ion Ţuculescu”– Craiova
Inst. Andora Mihaela Coteanu – Grădiniţa Nr. 28 Craiova

ARGUMENT
Şcoala, familia şi comunitatea sunt datoare sǎ formeze comportamente adecvate, de integrare şi adaptare socială a micilor şcolari, conform exigenţelor actuale şi viitoare ale societǎţii. Prin exersarea şi practicarea unor norme de conduitǎ, se vor forma valenţe ale personalitǎţii elevilor, pe criterii axiologice.
Acest parteneriat sprijinǎ dezvoltarea unei atitudini pozitive, autonome, care să armonizeze relaţiile cu sine şi cu ceilalţi, cu mediul înconjurǎtor. Dorinţa noastrǎ se îndreaptǎ spre a stabili noi şi reale punţi de comunicare între copil-copil-pǎrinte-învǎţǎtor-comunitate.
Considerǎm cǎ relaţia de prietenie nu e numai o posibilitate, ci şi o necesitate. La aceastǎ vârstǎ, micii şcolari au nevoie sǎ înveţe sǎ ia în considerare punctul de vedere al altor copii, sǎ facǎ schimb de idei şi sǎ înţeleagǎ mai bine experienţele prietenilor lor.
Pornind de la rezultatele înregistrate în anii trecuţi, apreciem necesară prelungirea colaborării şcolilor partenere, implicând şi instituţii de cultură şi artă din regiune.
Colaborând cu Muzeul Olteniei le vom trezi elevilor interesul pentru valorile naţionale în domeniul ştiinţelor naturii, etnografiei şi folclorului românesc. De asemenea, le vom oferi posibilitatea unei deschideri pentru cunoaşterea istoriei locale, regionale şi naţionale. Contactul direct cu exponatele de la secţia de Ştiinţele Naturii le va trezi interesul pentru flora şi fauna naţională.
Formarea şi dezvoltarea gustului artistic, cunoaşterea contribuţiei marilor artişti români la lărgirea orizontului artei universale, interesul pentru valorile naţionale şi internaţionale în domeniul artei, precum şi interesul pentru protejarea patrimoniului cultural naţional le vom trezi prin colaborarea cu Muzeul de Artă din Craiova, iniţiind formarea unei scări de valori.

Puncte tari:
· 3 ani de experienţă în derularea proiectului;
· cooperarea reusită între cele 4 instituţii şcolare partenere;
· implicarea activă a părinţilor în activităţile derulate;
· extinderea parteneriatului prin includerea în proiect a Muzeului Olteniei şi a Muzeului de Artă din Craiova;
· relaţii de colaborare şi de prietenie stabilite între scolile partenere (vizite reciproce, activităţi educative şi cultural-artistice comune, serbări, excursii, plimbări).


SCOPUL PROIECTULUI
Îmbogăţirea orizontului cultural, formarea şi dezvoltarea gustului artistic şi estetic, cunoaşterea şi preţuirea patrimoniului folcloric, formarea unei atitudini pozitive faţă de valorile naţionale şi implicarea în viaţa comunităţii a elevilor, preşcolarilor şi a tuturor celor implicaţi în proiect.

OBIECTIVE SPECIFICE:
Privind copiii implicaţi în proiect:
- Dezvoltarea capacităţilor de comunicare şi interrelaţionare între elevii şi preşcolarii şcolilor partenere;
- Cultivarea spiritului de acceptare, cooperare, toleranţă;
- Stimularea imaginaţiei, a creativităţii, a spiritului de competiţie;
- Dezvoltarea capacităţilor de autocunoaştere / autoevaluare, cultivarea încrederii în sine;
- Însuşirea unor norme de comportament eco-civic;
- Familiarizarea elevilor cu unele noţiuni de etnografie, folclor, artă şi cultură;
- Cunoaşterea particularităţilor portului popular, a obiceiurilor şi tradiţiilor locale;
- Identificarea câtorva dintre cele mai importante opere de artă plastică;
- Fomarea unor deprinderi de comportare civilizată la vizitarea unui muzeu.

Privind cadrele didactice:
- Încurajarea cadrelor didactice pentru crearea unui mediu educaţional care să favorizeze dezvoltarea unor trăsături pozitive de caracter;
- Realizarea unui management eficient la nivelul clasei şi a unei comunicări optime şcoală – familie - comunitate.

Privind părinţii şi ceilalţi parteneri educaţionali:
- Conştientizarea părinţilor cu privire la rolul pe care îl au în educarea copiilor din perspectiva dezvoltării spiritului de comunicare, prietenie, toleranţă, acceptare în relaţia cu persoanele din jur;
- Creşterea implicării acestora în acţiunile promovate de şcoală pentru crearea unui mediu familial şi social pozitiv, sănătos.


GRUPUL ŢINTĂ:
· elevii claselor II-IV din Şcoala Dobreşti, a II-a A Şcoala Nr. 39, a IV-a A Şcoala Nr. 14 şi preşcolarii grupei pregătitoare din Grădiniţa Nr. 28 Craiova
· părinţii acestora
· cadrele didactice (învăţători, educatoare, directori) din şcolile partenere.

DURATA PROIECTULUI: octombrie 2008 – iunie 2010

METODE ŞI TEHNICI DE LUCRU:
- ascultarea activă, jocul de rol, excursia tematică, jocuri de îndemânare, vizite, plimbări, acţiuni de ecologizare.
- vizionarea expoziţiilor permanente şi a celor temporare organizate de Muzeul Olteniei şi de Muzeul de Artă Craiova;
- întâlniri cu muzeografi, pictori şi sculptori;
- vizită la un atelier de olărit;
- realizarea unor mape tematice cuprinzând imagini care ilustrează opera ale celor mai cunoscuţi pictori şi sculptori români;
- organizarea unei expoziţii pe teme de folclor.

FORME DE ORGANIZARE: frontal, in perechi, pe echipe, grupuri de lucru părinţi-copii;

REZULTATE:
- Calitative:
Stabilirea si consolidarea de relatii de prietenie si colaborare intre grupuri
Formarea abilitatilor deinvestigare si observare, cultivarea spiritului civic
Dezvoltarea imaginatiei creatoare
Schimbarea mentalitatii comunitatii locale fata de educatie, cultura si arta
Schimbarea mentalitatii elevilor in cadrul relatiilor inter si intrapersonale asumandu-si diferite roluri...ganditori-vor reflecta la actiunile lor si vor face conexiuni intre cunostintele noi si cele anterioare ...ascultatori-vor invata sa focalizeze atentia totalitate si sa devina auditori activi si atenti in public...organizatori-vor planifica activitatile asumandu-si raspunderea pentru propriile decizii...parteneri-vor invata sa aiba incredere reciproca

- Cantitative:
Eşarfe cu inscripţii ecologice, coifuri inscripţionate „Alături de prietenii mei”;
Postere, pliante educative, portofolii, albume de fotografii, materiale ilustrate;
CD-uri cu aspecte din activităţile desfăşurate; Realizarea filmului „Alături de prietenii mei”;
Realizarea unui jurnal al întregii activităţi.

RESURSE:
Umane: cadrele didactice; părinţii copiilor; elevii claselor I-IV şi preşcolarii; reprezentanţi ai comunităţii locale şi ai unor ONG-uri care pot sprijini proiectul;
Materiale: baza didactico-materială a unităţilor implicate; proiectul se va realiza cu sprijin şi finanţare din partea părinţilor elevilor.

EVALUARE:
- prezentarea de postere, portofolii tematice, materiale ilustrate;
- albume de fotografii, lucrări practice, CD-uri ;
- lansarea filmului „Alături de prietenii mei”

SUSTENABILITATEA PROIECTULUI
Acest proiect s-a dovedit a fi eficient prin:
- continuarea şi extinderea proiectului ;
- realizarea unei bune cooperări între şcolile din mediul rural şi cele din mediul urban;
- continuarea ulterioară prin autofinanţare şi posibilităţi de extindere.

BUGETUL PROIECTULUI: surse de autofinanţare.


NR. CRT
ACTIVITATEA
LOCUL DE DESFASURARE
TERMEN
PARTICIPANŢI
RESPONSABIL

ANUL ŞCOLAR 2008 / 2009
1.
„Clase prietene”
- schimb de scrisori si
fotografii cu impresii de la
„Zilele Craiovei”
Vizitarea
expoziţiilor temporare
Şcolile partenere

Octombrie
2008

Elevii şi preşcolarii

Cadrele didactice
2.
“Carnavalul toamnei”
- concurs de costume, cântec, dans şi poezie

Şcoala Dobreşti

Noiembrie 2008
cls.II-IVDobreşti
cls. a II-a A
Şc. Nr. 39
Inst. Călin Anca
Înv. Călin Olga
3.
“Culorile anotimpurilor”
– vizitarea expoziţiilor permanente şi temporare de la Muzeul de Artă

Muzeul de Artă - Craiova

Decembrie 2008
Clasa a II-a A Şcoala nr. 39
Clasa a IV-a Şcoala Nr. 14
Înv. Călin Olga
Înv. Călin Ion
Ghid de specialitate
4.
“Tradiţii şi obiceiuri de primăvară la olteni”
– întâlnire cu un muzeograf
Muzeul Olteniei - Craiova
Februarie
2009
Elevii şi preşcolarii
Cadrele didactice
Ghid de specialitate
5.
“Să ne cunoaştem judeţul”
- vizitarea obiectivelor din sudul judeţului Dolj
Excursie
Craiova – Dobreşti - Bechet
Aprilie
2009
Elevii şi preşcolarii

Cadrele didactice
6.
Turul oraşului Craiova
- vizitarea obiectivelor
Craiova
Mai
2009
Elevii şi preşcolarii
Inst. Călin A.
Inst. Coteanu M
7.
“Impreuna de ziua noastra”
- concursuri sportive
- desene pe asfalt

Şcolile partenere

Iunie
2009

Elevii şi preşcolarii

Cadrele didactice










ROMANIA
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI TINERETULUI
INSPECTORATUL ŞCOLAR AL JUDEŢULUI SĂLAJ
Şcoala Gimnazială “Traian Creţu” Năpradea
Loc. Năpradea, nr.339, cp.457255, Tel/fax:0260/646212, E-mail scoala_napradea@yahoo.com

Clasele I-IV
În parteneriat cu
Gwersyllt Junior C.P. School
Gwersyllt, Wrexham, Wales



PRIETENI LA DISTANŢĂ

Argument: Elevii şi cadrele didactice din cele două şcoli doresc să stabilească relaţii de colaborare şi prietenie. Aparţinând unor culturi diferite , dar care nu se exclud una pe cealaltă, considerăm ca este nevoie să ne cunoaştem reciproc, să ne împărtăşim din experienţă. Suntem siguri că vom descoperi multe lucruri comune (ex. o anumită parte a istoriei), afinităţi, că milităm pentru aceleaşi idealuri , că putem să ne ajutăm reciproc.
Ne propunem ca elevii şi cadrele didactice din cele două şcoli să se cunoască , să se împrietenească şi, poate într-un viitor nu prea îndepărtat, chiar să se întâlnească în cele două ţări.

Grupuri ţintă: 52 de elevi din clasele I-IV
învăţătorii claselor I-IV: Damşa Ioan
Damşa Clara
Mastan Georgeta
Petruţ Carmen
Obiective specifice:- cunoaşterea spaţiului şi mediului înconjurător în care învaţă elevii celor două şcoli;
- aniversarea sărbătorilor copilăriei prin schimburi culturale elevi şi dascăli;
- cunoaşterea curriculumului pentru clasele primare din cele două ţări;
- schimburi reciproce de informaţii privind istoria locală;
- schimburi reciproce de materiale privind tradiţiile locale;
- stabilirea de relaţii personale între copiii celor două şcoli.

ACTIVITĂŢI PROPUSE


1. ,,Şcoala noastră” – schimb de CD-uri care să cuprindă elemente generale
privind cele două şcoli.- aprilie 2008

2. , Pace pentru toţi copiii lumii”- schimburi de desene şi realizarea unor
expoziţii privind universul copilăriei ( desenele vor fi trimise prin poştă pentru ca expoziţiile să fie realizate cu ocazia zilei de 1 Iunie)- mai 2008
3.,,Comunitatea locală”- zona geografică în care trăiesc cele două comunităţi (fotografii şi explicaţii) – iunie 2008
4,, Elemente de curriculum”- schimburi de informaţii privind planurile de
învăţământ din cele două ţări – iunie 2008
5. ,, Din istoria noastră”- realizarea şi schimbarea unor CD-uri privind
elemente de istorie locală( epoca romană) Prezentarea acestora în cadru festiv în cele două şcoli.- octombrie 2008-03-28
6. ,, Datini din bătrâni: schimburi de informaţii şi fotografii ( prin intermediul
internetului) despre datinile de Crăciun din cele două
comunităţi.
7. ,, Sub semnul Dragonului roşu” – Activităţile de la Năpradea se vor desfăşura în continuare sub semnul mascotei elevilor din Gwersyllt Junior C.P. School
8. ,, Sub semnul Ilenei Cosânzene”- Activităţile de la Gwersyllt se vor desfăsura sub semnul mascotei elevilor din Năpradea , Ileana Cosânzeana.
9. ,, Schimb de albume „ realizate sub semnul celor două mascote.
Iunie 2009



Responsabil proiect Ţara Galilor, Nicola Griffiths
nicolagriffiths@gwersylt-jun-wrexham.biblio.net
Director Mr. Neil Gledhill
Responsabil proiect Năpradea, Ioan Damşa
damsaioan@yahoo.com
Director: Aurel Medve





TE IUBIM, COPILĂRIE!
PROIECT TEMATIC

EDUCATOARE: UŞTEA FIRA
GRĂDINIŢA CU P. P. NR. 14
TG-MUREŞ
GRUPA PREGĂTITOARE
TEMA; CINE SUNT, SUNTEM?
Perioada: 01.06-05.06.2009

OBIECTIVE DE REFERINŢĂ:
-să cunoască elemente ale lumii înconjurătoare şi interdependenţa dintre ele;
-să-şi îmbogăţească vocabularul activ şi pasiv pe baza experienţei personale;
-să aplice cunoştinţele despre copii în situaţii diferite;
-să manifeste atitudini pozitive în relaţiile cu copiii şi cu adulţii;
-să efectueze operaţii de adunare şi scădere cu 1-2 cifre in limitele 1-10;
-să compună plastic spaţiul dat utilizând tehnici diverse;
-să-şi coordoneze mişcările cu textul şi melodia cântecului;
-să-şi consolideze deprinderile motrice de bază.

CENTRE DE INTERES DESCHISE ŞI MATERIALE PUSE LA DISPOZIŢIA COPIILOR:
ALFABETIZARE
Planşe cu imagini,
Enciclopedia copiilor ,
Atlas cu imagini de pe glob

ŞTIINŢĂ
Planşe cu jocurile copiilor,
CD-uri cu muzică, cu jocuri educative,jetoane, cifre, semne matematice, videoproiector
JOC DE ROL
Truse de jocuri, costume pentru serbare, ornamente

ARTĂ
Cărţi, creioane colorate, foi albe, acuarele, tempera, cretă colorată, diplome, foarfeci, hârtie creponată
CONSTRUCŢII
Cuburi de lemn, truse de construcţie, lego
MANIPULATIVE
Puzzle,
Truse de jocuri de masă

INVENTAR DE PROBLEME:
CE ŞTIM?
1 Iunie este Ziua Internaţională a Copilului;
La grădiniţă sărbătorim prin activităţi deosebite, concursuri, serbare;
Copiii primesc daruri.
CE NU ŞTIM ŞI VREM SĂ AFLĂM?
Despre drepturile copiilor;
Despre viaţa copiilor din alte părţi ale lumii;
Copiii sunt diferiţi dar egali.




ZIUA DATA

ACTIVITĂŢI DE ÎNVĂŢARE

LUNI
01.06.2009
ADP

ALA


ADE

Întilnirea de dimineaţă: „E ziua noastră, dragi copii”
Opţional: Educaţie ecologică
Jos manilpulativ: „Copii de pretutindeni”(puzzle)
Jocuri de mişcare: „Ne jucăm cu prietenii noştri” (vizită la grupa pregătitoare maghiară)
Activitate integrată:”Copiii, florile Pământului”
DS: vizionare de imagini cu copii din alte ţări;
DEC: pictură

MARŢI
02.06.2009
ADP
ALA


ADE
Întîlnirea de dimineaţă:”Grădiniţa, lumea copilăriei”
Construcţii:”Parcul copiilor”
Alfabetizare:”Toţi copiii Pământului” (citire de imagini din Enciclopedia copiilor)
Activitate integrată:”Suntem diferiţi, dar egali”
DOS: „Şi noi avem drepturi”
DEC:”Te iubim, copilărie”(predare cântec, jocuri cu cânt-repetare)

MIERCURI
03.06.2009
ADP

ALA

ADE

Întâlnirea de dimineaţă:”Scrisoare către toţi copiii lumii”
Opţional:Limba engleză
Artă: ”Lumea copiilor”
Joc de rol: ”E ziua mea”
Activitate integrată: ”Flori pentru copiii lumii”
DEC: ”Flori”( îndoire, decupare, lipire)
DS: „Flori pentru copii” (joc didactic matematic)

JOI
04.06.2009
ADP
ALA

ADE
Întîlnirea de dimineaţă: ”Împodobim sala pentru serbare”
Artă: Expoziţie cu lucrările realizate
Decernarea diplomelor pentru toţi copiii
Activitate integrată: (DLC; DPM)
„La mulţi ani, copilărie!” (serbare)
Carnaval, balet

VINERI
05.06.2009
ADP
ALA

ADE
Întâlnirea de dimineaţă: Ne pregătim pentru excursie
Jocuri ecologice: „Culorile naturii”, „Ce vezi pe potecă?”
Întreceri sportive: ”Cel mai bun sportiv”
Activitate integrată: (DS, DOS, DPM) ”Împreună pentru un mediu curat” (Ziua mondială a mediului) excursie tematică în parteneriat cu ONG Focus Eco Center


Despre proiectele educationale internationale iEARN
inst. Angelica Bucatas
Scoala Generala Vladimirescu,jud. Arad

iEARN(Retea internationala de educatie si resurse educationale) este o organizatie
non-profit alcatuita din peste 27.000 de scoli si organizatii de tineret din mai mult de 125
de tari. IEARN da ocazia educatorilor si tinerilor sa colaboreze online cu ajutorul
internetului si altor mijloace moderne de comunicare. Peste 2.000.000 de elevi sunt
antrenati zilnic in proiecte de colaborare din lumea intreaga.

Incepand din anul 1988, iEARN a fost pionierul legaturilor on-line intre scoli, ajutand
elevii sa se implice in proiecte educationale insemnate cu extindere in tarile lor si peste
tot in lume.

Sunt peste 300 de proiecte iEARN, toate create si propuse de profesori si elevi, in asa
fel incat sa se potriveasca curriculumului, nevoilor si specificului clasei. In plus, pentru
a conecta elevii la problemele locale si pentru a atinge nevoile specifice curriculumului,
fiecare proiect propus de profesori si elevi pentru iEARN trebuie sa raspunda la
intrebarea:” Cum va imbunatati acest proiect calitatea vietii pe planeta?”

Aceasta viziune si acest scop reprezinta punctul de legatura care mentine iEARN unit,
dand ocazia participantilor sa devina cetateni ai lumii , care schimba ceva colaborand cu
semenii lor din lumea intreaga.

Proiectele iEARN sunt create de profesori si elevi , iar rezultatele lor se concretizeaza
in” produse finale”, in functie de natura proiectului. Acestea includ reviste,
antologii,expozitii de pictura,etc.) Puteti alege un proiect care se potriveste nevoilor
dvs., dintr-o lista de proiecte de colaborare , asezate in ordine alfabetica. Cateva
exemple de proiecte :
“My school, your school”(“ Scoala mea, scoala ta”)
“Global art-A sense of caring”(“Arte- A-ti pasa de ceilalti”)
“World we live in”(“Lumea in care traim”)

“Folk tales”(“Povesti din popor”)
“Eye to eye project”(“Proiectul Fata in fata”)

Acestea sunt doar cateva proiecte din nenumaratele expuse pe site-ul iEARN. Va invit
sa le descoperiti si sa il alegeti pe acela care vi se potriveste cel mai bine. In cazul in
care nici unul nu raspunde nevoilor dvs. educationale sunteti asteptati sa propuneti
propriul dumneavoastra proiect, dupa care il puteti impartasi cu profesori si elevi din
intreaga lume.

Exista un model de proiect iEARN care va va ajuta la intocmirea lui dupa
standardele cerute:


Model de proiect iEARN


1) Numele proiectului:

2) Scurta descriere a proiectului (o fraza):

3) Descriere completa a proiectului:

4) Varsta/nivelul participantilor in proiect:

5) Orarul/agenda pentru anul scolar:

6) Posibile activitati in cadrul proiectului/clasei:

7) Rezultate/produse finale asteptate:

8) Contributia proiectului la bunastarea oamenilor si a planetei:

9) Limba (limbile) in care se va delura proiectul:

10) Aria curiculara:

11) Numele/adresele de e-mail ale grupelor initiale de participanti:

12) Numele coordonatorului (coordonatorilor):

13) Adresa de e-mail a coordonatorului (coordonatorilor):

14) Forumul/conferinta pe care se va derula proiectul:

15) Pagina de web a proiectului:

iEARN va incurajeaza sa participati la proiectele existente inainte de

a initia un proiect propriu. In cazul in care sunteti interesati sa demarati

propriul proiect , il puteti trimite la adresa:

projects@us.iearn.org




Uniunea Europeană

Inst. Purcel Cornelia – Scoala Generala Pilu, Arad
Uniunea Europeană (UE, vezi şi nume alternative) este o entitate politică, socială şi economică, dezvoltată în Europa, ce este compusă din 27 state. Este considerată a fi o construcţie sui generis, situându-se între federaţie şi confederaţie.
Sub prevederile articolului 7 al Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, revizuit ulterior prin tratatele integrării europene, principalele instituţii comunitare sunt:
Parlamentul European, care reprezintă cetăţenii Uniunii Europene, şi care este ales prin vot direct de către aceştia
Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Miniştri), care reprezintă fiecare stat membru
Comisia Europeană, care reprezintă interesele generale ale UE
Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene, care se îngrijeşte de respectarea legilor europene
Curtea Europeană de Conturi, care verifică finanţarea activităţilor UE
Belgia
Franţa
Germania
Italia
Luxemburg
Olanda
Alte 21 state au aderat succesiv:
1973:
Danemarca
Irlanda
Regatul Unit
1981:
Grecia
1986:
Portugalia
Spania
1995:
Austria
Finlanda
Suedia
2004:
Cipru
Estonia
Letonia
Lituania
Malta
Polonia
Republica Cehă
Slovacia
Slovenia
Ungaria
2007:
Bulgaria
România

Simbolurile Uniunii Europene sunt specificate în proiectul de constituţie al UE, în Partea IV, Dispoziţii Generale şi Finale, articolul 1. Majoritatea acestor simboluri au fost create de Consiliul Europei între anii 1950 - 1960 fiind adoptate de Uniunea Europeană.
Drapelul European– cercul celor 12 stele aurii pe fond albastru. Această emblemă a fost adoptată în 1955 de către Comitetul Miniştrilor în urma propunerii Adunării Parlamentare. Prin dispoziţia acestora, cele 12 stele simbolizează unitatea popoarelor Europei. Numărul lor este invariabil, douăsprezece fiind simbolul perfecţiunii şi plenitudinii.
Imnul european - În ianuarie 1972, Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei a adoptat un imn european: aranjamentul muzical fără text realizat de Herbert von Karajan, al preludiului la “Oda bucuriei” din Simfonia a 9-a de Beethoven. Imnul este interpretat cu prilejul ceremoniilor europene.
Ziua Europei – În amintirea declaraţiei ministrului francez de externe Robert Schuman care, la 9 mai 1950, în prezenţa presei internaţionale, cerea Franţei şi Germaniei să cedeze unui organism supranaţional european dreptul de gestionare a industriei cărbunelui şi oţelului, această dată a fost aleasă pentru a marca Ziua Europei. Decizia a fost luată la summit-ul european de la Milano din 1985.
Informaţii preluate de pe internet

Sa invatam impreuna! - nr 3 - invatamant primar

CARNAVAL

Institutor : MURESAN MARIETA
Scoala generala MIHESU DE CAMPIE jud. MURES

PIERRO : E carnaval sau ce ?
(clovn) Cine invata astazi e prost!
Astazi e permis orice
Sa ne inveselim deci!
Sa prezentam glume vesele
Si sa uitam de necaz macar o ora.

PIERETT : Ce bine ! Sa incepem ! Sa incepem !
(clovn ) Severitatea este acum exclusa,
Regele carnavalului intra pe usa!
PIERRO SI
PIERETT : Toata lumea se distreaza ,
Regele balului, intra odata !
REGELE : Am venit la chemarea voastra,
Saculetul este plin de glume, de joc ,de cantece!
Haideti , haideti copii,
Mici , mari si parinti.
Eu sunt regele carnavalului,
In imparatia mea supararea nu-i.
Frumoasa-i ziua de azi, sa ne veselim!
Intrare pe muzica – Aida ( marsul victoriei )

REGELE : Suntem prezenti cu totii
Sa petrecem pe loc,
Mana-n mana , sa-nceapa dansul
E un vis frumos ca-n basme !
( VALS )

REGELE : Supararea n-are ce cauta printre noi ,
Pamantul se zbate sub talpiile noastre ,
Rasturnam lumea de bucurie,
Toti copiii sa fie veseli ca mine!

COPIII : Regele balului noi te urmam!
In asta seara numai tu ne poruncesti !

REGELE : Cantati mai , lautari!
Jucati , voi , feciorasi
Cautati-va perechile ,
Sa alungam relele !
( danseaza ,apoi pauza )


SCOLARII : Regele balului, ce-ai adus ?
La noi nu te-ai gandit ?

REGELE : M-am gandit eu ,cum sa nu !
Ochi mai voiosi n-o sa fie
Cum vor fi ai vostri
Baieti , fetite , ia priviti !
Poftim, v-am adus masti ,
Mai , impartiti mastile ,
Sa ne incante privirile!

PIERRO SI
PIERETT : Pacaliti-va reciproc,
Si sa va distrati cu foc !

COPIII : Petrecerea aceasta e foarte buna
Fiecare cuvant e o gluma.
Masti glume rasete ,
Bucuria copiilor e mare !
Vivat ! Vivat ! Rege mare !
Noi ne-am prezentat la chemare.
( cantec , ghicitori )

REGELE : Mastile sunt interesante
Acum sa va prezentati fiecare !
(prezentarea mastilor )

REGELE : Dragi parinti , va invit si pe voi
Sa luati parte la veselie in toi .
Veniti repede cate doi,
Sa faceti randul cu noi.
PIERRO SI
PIERETT : Poftiti , poftiti , veniti !
Ii invitam pe cei mari
Fara ganduri , fara suparare
Astazi cu toti sa ne veselim,
Nu va temeti dragi parinti,
Bucuria noastra sa o impartasiti !

( muzica , cantece , veselie )

SFARSIT






Căsuţa din chibrituri
abilităti practice

Pentru a realiza această căsuţă aveţi nevoie de :
- carton ;
- lipici ;
- un pachet mare de chibrituri ;
- folie argintie
……………… şi multă răbdare.

Construiţi o căsuţă din carton , apoi lipiţi pe toată suprafaţa ei beţele de chibrituri.





Veţi realiza o căsuţă care merită toată răbdarea după cum vedeţi în imaginile următoare.

Pentru a reprezenta geamurile lipiţi folia argintie peste carton, apoi chibriturile.





Acoperişul îl puteţi realiza orientând chibriturile (partea cu fosfor ) in aceaşi direcţie şi astfel veţi obţine diferite dungi .




Aşezaţi lângă căsuţă diferite figurine confecţionate de elevi pentru a creea un decor minunat in sala de clasă.





SPOR LA LUCRU ………!!!! ÎMPREUNĂ CU ELEVII DUMNEAVOASTRĂ.




INSTITUTOR : MUREŞAN MARIETA
ŞCOALA GENERALĂ MIHEŞU DE CÂMPIE , JUDEŢUL MUREŞ



COPILĂRIA – cea mai frumoasă perioadă din viaţă

Înv. Gherhes Mihaela – Scoala Generală Pilu, Arad
Copilăria este cea mai frumoasă perioadă din viața fiecăruia, reprezentând vârsta inocenței și a candorii. Copilăria e o stare fără vârstă, ea ţine de infinit, este singura felie care topeşte întregul univers înconjurător, vârsta în care nu spaimele de moarte îl macină pe om, ci spaimele de care se înfioară şi gâzele, parte şi ele din acest întreg fabulos numit natură. Copilăria este seismograful care anunţă cutremurele intime de mai târziu; în funcţie de ea, omul se comportă într-un anumit fel când e matur, şi nu altfel.
Jocul și joaca sunt elemente caracteristice copilăriei, ele îi dau farmec, reprezentând o modalitate prin care copiii pot descoperi lumea înconjurătoare și totodata minunatele lucruri pe care copilăria le poate oferi. Aceste elemente se afla într-o legătura foarte strânsă: prin joc, copiii descoperă lumea, iar adulții se intorc la perioada copilăriei, redescoperind acea vârstă a inocenței. Datorită acestui lucru jocul a devenit adiacent unei alte teme și anume copilăria.
Motivul jocului se regasește în numeroase opere ale unor mari scriitori, dar fiecare dintre aceștia ne prezintă propria sa viziune asupra copilăriei: unii scriitori ca Ion Creangă, Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Mark Twain creionează în operele lor o copilărie fericită, lipsită de griji, în care preocupările principale sunt jocul și joaca pe când alți scriitori, precum Ionel Teodoreanu, George Coșbuc, George Topârceanu, ne prezintă o copilărie tristă în care copiilor le sunt arătate greutătile și responsabilitățile vieții prea devreme, acest lucru devenind traumatizant pentru aceștia.
Întâi iunie este Ziua mondială a ocrotirii copilului. Se consideră că, copilăria este perioada cea mai fericită şi lipsită de griji din viaţa omului, este ziua în care se celebrează miracolul nașterii, miracolul purității dar și întoarcerea la inocență. Nu există limite de vârstă când vine vorba de a sărbători Ziua Copilului. Oricare dintre noi, pitic sau voinic, are voie să se simtă copil… și chiar este necesar ca măcar o dată pe an să lăsăm în urmă problemele de zi cu zi, să zâmbim curat, să ne aducem aminte de părinți și să simțim că ludicul înflorește în inimile noastre. Retrăim parcă senzațiile și emoția bucuriei de atunci, ne simțim din nou copiii răsfățați și nerăbdători care
primesc daruri. Pentru fiecare copil, zilele de sărbătoare sunt ocazii de bucurie mult așteptate, zile în care se poate juca în voie, are surprize și se află în centrul atenției familiei. Mulți așteaptă cu sufletul la gură aceste momente și transmit și celor mari ceva din emoția clipelor fericite.

Ziua copilului este un prilej de a sărbători copilăria, de a oferi sprijin copiilor, de a inspira comunitatea și familia noastră, de a aprecia și iubi copiii și de ce nu de a-i pregăti pentru un viitor sănătos, fericit și plin de succese.


ZIUA INTERNAŢIONALĂ A COPILULUI

Inst. Călin Anca Liliana – Şcoala cu clasele I-VIII Dobreşti, Dolj
Ziua Internaţională a Copilului a fost stabilită la Conferinţa Mondială pentru Protejarea şi Bunăstarea Copiilor, organizată la Geneva în 1925. Nu este tocmai clar de ce ziua de 1 iunie a fost stabilită ca fiind Ziua Internaţională a Copilului. Una dintre teorii ar fi că, consulul chinez de la San Francisco a strâns un numar de orfani chinezi pentru a sărbători Festivalul Dragonului, care s-a întâmplat să fie chiar pe 1 iunie, data care a coincis deasemenea cu Conferinţa de la Geneva.
De atunci s-a stabilit ca 1 iunie să fie Ziua Internaţională a Copilului, mai ales în ţările comuniste. În vest, această zi este sărbătorită în alte zile ale anului, dar nu i se acordă prea mare atenţie. Astfel, această zi a fost interpretată ca fiind o sărbătoare comunisă. În mod frecvent este întâlnită concepţia greşită ca Ziua Internaţională a Copilului este o sărbătoare comunistă, cu toate aceastea în ultimii ani unele dintre statele Americii au început să celebreze Ziua Copilului pe 1 Iunie.
Ziua Copilului este sărbătorită în lume la date diferite, în funcţie de istoria naţională a fiecarei ţări. Astfel, în Polonia, Cehia si România, Ziua Copilului este sărbătorită pe 1 iunie, în India se sărbătoreşte pe 14 Noiembrie, iar în Japonia şi Coreea de Sud, pe 5 Mai. O situaţie bizară se întâlneşte în Germania, unde data de 1 iunie este valabilă doar în jumătatea de Est, deoarece în Vest ziua este serbată pe 20 septembrie. UNICEF serbează Ziua Copilului pe data de 20 noiembrie.
Ce ar trebui să fie 1 Iunie, Ziua Internaţionala a Copilului la noi, în România? Multe bucurii pentru copii, baloane colorate, jucării, dulciuri, hăinuţe noi, jocuri şi distractii în parcuri, prietenii noi, generozitate, dragoste, inocenţă, puritate, duioşie, pictură, dansuri, plimbări, desene pe asfalt, filme, urări, felicitări.

COPII DIN LUMEA TOATĂ

Copii din lumea toată, de peste mari şi tari
Ne cheamă fericirea şi soarele în zări,
1 IUNIE S-aducem împlinirea acestei mari chemări./ bis
Şi de mai sunt pe lume copii cu viaţa grea
1 IUNIE, tu vii cu bujori şi ciocârlii, Şi pentru ei s-o naşte a fericirii stea
Scuturând peste pământ Şi dânsii vor cunoaşte lumina ei cândva.
Zâmbete şi-al păcii cânt! Copii din lumea toată noi viaţa o iubim
Sol gingaş de bucurie Cu inima curată, alături s-o trăim
Slavă ţie, Slavă ţie! Copii din lumea toată, prieteni buni să fim!



CUNOAŞTEREA COPILULUI- CONDIŢIE A EDUCAŢIEI DE CALITATE

Motto:
,,Bucuria de a avea copii să o legăm de a-i forma ca oameni de valoare”
ed. Cîlb Maria, Grăd. PN Galşa
inst. Jurgiu Corina, Şcoala Generală Galşa

Încă din antichitate , prin educaţie, omul şi-a exprimat preocuparea faţă de copii, cei ce asigurau viitorul sănătos al naţiunii.Timpul, cât copilul aparţine doar pătinţilor, familiei, este foarte scurt şi, de aceea, suntem datori să transformăm mediul în care îl creştem într-unul sănătos, prielnic, din care el să extragă bunele purtări şi să-şi formeze sufletul drept şi o conştiinţă curată, să păstreze pentru tot restul vieţii amintirea unui trai sănătos alături , eu şi prin exemplul părinţilor şi al educatorilor.
Piaget, prin teoriile sale, asupra dezvoltării copilului, a contribuit la conturarea unei viziuni integrale asupra acestei educaţii, în care copilul este autorul propriei lui învăţări, parcurgând mai multe stadii de dezvoltare. Sursa învăţării lui o constituie diversitatea experienţelor cognitive, sociale, emoţionale, fizice pe care copilul le trăieşte.De aceea, este foarte importantă încurajarea trebuinţelor naturale ale acestuia de explorare, de experimentare a curiozităţii, a dorinţei de a comunica şi de a relaţiona.
Asemenea viziune asupra copilului modifică şi concepţia asupra esenţei procesului educaţiei, care şi în perioadele timpurii trebuie considerată o interacţiune între subiect, între două părţi active, nu doar influenţa educatorului asupra copilului educat.
Centrarea pe copil, a atras atenţia asupra considerării tendinţelor naturale care există în copil, pe care educatorul şi părintele trebuie să le urmeze, să le stimuleze şi să le valorifice în construirea contextelor în care copilul învaţă.
Educatorul trebuie să fie un colaborator, un partener al copilului în interacţiunea acestuia cu mediul, în scopul transformării acestuia. El trebuie să asigure şanse egale pentru toţi copiii, să respecte drepturile acestora, personale şi sociale,să le asigure confortul emoţional, protecţia vieţii şi sănătăţii lui.
Grădiniţa şi şcoala sunt factori decisive în educarea copiilor prin frumos, pentru valoare.Copilăria dă marele start pentru sublima competiţie a omului cu el însuşi în propria sa devenire, autodesăvârşire şi afirmare ca valoare umană.
Vârsta preşcolară este, fără îndoială, alături de vârsta şcolară mică, temelia educativă a întregii vieţi.
Integrarea copilului în forma de colectivitate preşcolară comportă un prim efort de adaptare la viaţa socială şi, totodată, extinderea mediului social accesibil copilului.În această perioadă el dobândeşte rolul său social într-o colectivitate şi obţine o altă dimensiune în interiorul familiei .
Integrarea copilului în şcoală presupune, mai întâi, formarea unei prezentări corecte despre şcoală sau să le permită preşcolarilor o adaptare afectiv- motivaţională la mediul şcolar.
Activitatea educatoarei şi a învăţatorului trebuie să se împletească.Realizarea dezideratelor şi a idealului educatoarei este condiţionată de colaboarea strânsă între grădiniţă şi şcoală .


COPILUL CU POTENŢIAL,ARTISTIC RIDICAT -
O PROVOCARE PENTRU CADRUL DIDACTIC

Inst . Mioara Ohîi – Goranu – Rm. Vâlcea
Motto:” "Cândva desenam ca Rafael, dar mi-a trebuit o viaţă întreagă să învăţ să desenez precum copiii." ( Pablo Picasso}
Educaţia copiilor supradotaţi nu este o educaţie elitistică, nu se adresează unui procent redus din educaţia şcolară, ci, prin programele de acumulare, accelerare şi îndrumare, sunt promovate, formate şi dezvoltate abilităţile naturale şi potenţialele tuturor categoriilor de copii. O alternativă educaţională poate şi trebuie să fie orientată către principii de dotare intelectuală, respectiv emancipare, şi nu manipulare.Declaraţia de la Lisabona respectă toate principiile enunţate şi exprimate clar de zeci de ani de sistemul de educaţie a copiilor supradotaţi. Educaţia copiilor supradotaţi nu vine în contradicţie, ci se suprapune şi respectă sistemul de învăţământ existent, însă se bazează pe un curriculum, programe şi metodologii de învăţământ şi practică ce pot îmbogăţi oferta unităţilor de învăţământ la alegerea acestora . Vorbind despre‘gifted’ Carmen Cretu utilizează conceptul de ‘copii cu disponibilităţi (dotare) aptitudinale superioare’, termen utilizat şi de Consiliul European pentru Aptitudinile înalte (1991). Supradotarea de refera de regula la domeniul intelectual, definindu-se, în termeni psihologici prin inteligenta superioară (de la 125 sau 130 în sus), peste nivelul covârstnicilor. M .Jigau identifica urmatoarele caracteristici ale copiilor supradotati :
Ø dezvoltarea deosebită a funcţiilor cognitive şi maturizarea rapidă a gândirii ;
Ø capacitatea de a înţelege problemele adulţilor ;
Ø imaginea de sine superior dezvoltată – la unii; conştiinţa că sunt diferiţi de ceilalţi – care poate afecta şi negativ imaginea de sine;
Ø existenţa unor decalaje în dezvoltare, de regulă între dezvoltarea intelectuală şi cea afectivă, psihomotorie sau socială ;
Ø supradotarea poate conduce şi la probleme de adaptare şcolara, chiar la eşec; Einstein a fost exmatriculat din scoală, Picasso chiulea de la cursurile şcolii de arte etc
Ø posibilitatea ˝perfecţionismului, autocriticismului, izolării sociale;
Ø unii pot avea probleme în învăţarea scrisului ;
Ø unii pot avea probleme la activităţile de tip manual din scoală;
Ø unii copii supradotaţi pot avea şi o dizabilitate (mai puţin intelectuală).

Multă vreme creativitatea a fost apanajul oamenilor de geniu ; mai spre zilele noastre se consideră că fenomenul creativităţii este o trăsătură general umană şi toţi oamenii pot fi distribuiţi, la niveluri diferite, pe o scară imaginară a creativităţii.
„Sistemul de învăţământ din România descurajează abilităţile copiilor, este bazat pe reproducerea informaţiilor, iar majoritatea profesorilor nu au capacitatea de a capta şi de a motiva elevii, ei înşişi nefiind motivaţi” a afirmat cu prilejul lansării programului CRED - Centrul Roman pentru Educaţie Diferenţiată.prof.Florin Colceag-Preşedintele Fundaţiei Edu-Gate . Oare noi am uitat de Gardner şi” Teoria inteligenţelor multiple”?
Stimularea creativităţii este un demers complex ce cuprinde fenomene de activare, antrenare, cultivare şi dezvoltare a potenţialului creator. În sistemul metodelor şi tehnicilor de stimulare a creativităţii s-au impus Brainstorming-ul şi Sinectica elaborate de Alex Osborn şi Gordon unde are la bază principiul amânării, evaluării critice, ideilor noi, asigurarea , menţinerea unei atmosfere favorabile producerii unor idei originale, neobişnuite. Sinectica presupune ca strategie dominantă asigurarea premizelor favorizate generării de idei şi produse noi prin utilizarea analogiilor, a metaforelor, a reuniunii unor elemente diferite şi aparent irelevante. Creativitatea reprezintă mai mult decât a avea şi a folosi un talent artistic sau muzical. În acest context, talentul se referă la posesia unui înalt grad de îndemânare tehnica într-un domeniu specializat; creativitatea nu se manifestă doar în muzică, artă şi scris ci în toate domeniile curriculare, în ştiinţă, dar şi în studiile sociale.
Un copil, căci doar el are inocenţa începutului, a deschiderii spre învăţare, a descoperirilor fascinante şi semnificante. Iar cel ce vrea sa pornească în asemenea căutare are nevoie de disponibilitatea” copilului” lui interior.
Din plimbările pe pajiştile FANTEZIEI te întorci transformat, câştigi un alt mod de-a înţelege lumea oamenilor, un alt mod de-a simţi şi a te bucura de ceea ce viaţa îţi oferă. Cele două lumi, a Pământenilor şi a Fantaziei, se pot însănătoşi doar una prin cealaltă, una pentru cealaltă. Jocul şi învăţarea oferă copilului nenumărate prilejuri de a combina şi recombina reprezentările pe care le dispune propriile sale imagini, ascultând poveşti, basme, poezii, reconstruieşte mental principalele momente de naraţiuni, le inversează, le omite, le amplifică şi inventează altele noi. Stimularea, educarea şi antrenarea potenţialului creator va conduce către formarea unor personalităţi creatoare într-un domeniu sau altul. În activitatea creatoare a copilului participă nu doar imaginaţia, ci şi elementele de ideaţie, idee, capacităţi de figurare, deprinderi şi priceperi, pot fi evidenţiate mai bine în desenele copiilor În tratarea problemei instruirii şi dezvoltării creativităţii este necesar de avut ca suport următoarea consideraţie: drept bază a instruirii de dezvoltare serveşte conţinutul ei, de la care derivă metodele şi mijloacele organizării instruirii. Copilul este capabil să obţină produse noi şi originale, chiar dacă sunt noi şi originale pentru el. Are capacitatea de a crea. Imaginaţia atinge apogeul dezvoltării sale. Copilul îşi imaginează şi creează multe lucruri noi pentru ca nu cunoaşte suficient relaţiile dintre obiecte şi fenomene, şi ignorându-le ajunge la construcţii neobişnuite. Imaginaţia dezvoltă la această vârstă, funcţiile de completare care dau posibila înţelegere a unei situaţii ambigui sau lacunare. Rolul ei la această vârstă este atât de mare încât unii autori, au considerat ca o serie de conduite îşi i-au sursa in imaginaţie.
Putem spune ca spontaneitatea din copilărie este axa flexibilităţii şi originalităţii de mai târziu, a capacităţii de a găsi soluţii noi, neobişnuite, originale, rezolvări inedite, ieşiri din situaţii dificile. Pe de altă parte, starea de spontaneitate este însoţită şi de o stare emoţională şi afectivă de încredere, deschidere, uşurinţa de a realiza ceva, plăcere şi creşterea capacităţii de efort. Educarea creativităţii copiilor nu ar trebui să fie îngrădită de nici un fel de interdicţii, limitări sau critici. Se spune adesea că este cel mai uşor să faci ceea ce îti place. Iar ceea ce îti place este foarte aproape de ceea ce în mod natural eşti înclinat să faci. Desenul, pictura, modelajul, muzica, dansul, feluritele jocuri în aer liber sau acasă, toate au darul de a-i ajuta să exprime emoţii, gânduri, sentimente care, în această manieră artistică, sunt mai accesibile a fi exteriorizate. (Mulţi dintre marii artişti ai lumii au fost cunoscuţi ca având dizabilitati vizuale: Monet, Pissaro, Degas, Renoir şi alţii... Voci de aur ale muzicii aparţin unor nevăzători: Andrea Bocceli, Stevie Wander, Ray Charles, George Nicolescu, etc.Persoane celebre cu dizabilităţi auditive au fost: Ludvig Van Bethoven, Francisco Goya (pictor), Alexander Graham Bell (inventatorul telefonului), Pierre de Ronsard (poet), Thomas Edison, ‘inventatorul genial’ etc. Michelangelo, Einstein si Rockefeller aveau dislexie} Diversitatea şi unicitatea cerinţelor/nevoilor educaţionale constituie provocări profesionale şi umane în faţa şcolii, a familiei şi chiar a copiilor. Cunoaşterea şi soluţionarea cât mai adecvată a acestora reprezintă, în afara beneficiului direct asupra celor în cauză, căi importante de conservare şi îmbogăţire prin educaţie a spiritului profund al umanităţii
Aşadar să lăsăm imaginaţia creatoare să zburde pe pajiştile copilăriei ,iar spiritul creator să-şi spună cuvântul…Cadrele didactice pot încuraja creativitatea punând accentul pe generarea şi exprimarea de idei într-un cadru non-evaluativ şi prin concentrarea atât asupra gândirii convergente, cât şi asupra celei divergente .
Educatorii pot de asemenea să încerce să asigure copiilor posibilitatea şi siguranţa de a risca, de a pune la îndoială, de a vedea lucrurile dintr-un nou punct de vedere; unul dintre indicatorii creativităţii este curiozitatea, totuşi adesea adulţii ignoră întrebările copiilor considerând ca sunt prea ocupaţi pentru întrebările “naive”; întrebările copiilor merită întotdeauna respect ! Prin actele creative copilul îşi va dezvolta curajul şi va dobândi mai multă încredere în el. Creând, copilul se regăseşte pe sine, îşi conştientizează şi conturează interesele şi aptitudinile, se diferenţiază de ceilalţi, îşi defineşte unicitatea. Aşa că dacă vrem să susţinem copiii şi să-i pregătim adecvat pentru viitor cultivarea creativităţii lor devine o condiţie indispensabilă..
"Prin gifted education se respecta natura divina a omului si nu omul-marfa, omul de consum. Noi promovam omul creator, omul capabil sa-si dezvolte potentialele.", Florian Colceag, Presedinte IRSCA Gifted Education.


EDUCAŢIE INTERCULTURALĂ
PRIN PARTENERIATELE EDUCAŢIONALE

Inst. Luncanu Valentina, Şcoala cu clasele I-VIII Cumpăna

Interculturalitatea reprezintă relaţia de interacţiune şi cooperare continuă, a diverselor grupuri culturale, etnice, religioase; relaţiile determinate fiind de schimb cultural şi intercunoaştere în contextul grijii faţă de menţinerea specificului fiecărei comunităţi. Convieţuirea unor populaţii aparţinând unor etnii diferite, care comunică, cooperează şi, inevitabil, produce influenţe reciproce pozitive, este premisa interculturalităţii ca resursă fundamentală a dezvoltării sociale a tuturor comunităţilor etnice din zona respectivă
Educaţia interculturală dezvoltă o pedagogie a relaţiei umane de un anumit tip; o educaţie care să permită elevilor să se situeze ei înşişi, în orice moment, în raport cu ceilalţi, să le dea mijloace de diversificare a referinţelor, să trăiască diversele modalităţi culturale ale mediului lor în deplină legitimitate.
Educaţia interculturală vizează dezvoltarea unei educaţii generale, mergând în întâmpinarea diferenţelor existente în interiorul aceleiaşi societăţi, mai degrabă decât o educaţie pentru persoanele culturalmente diferite. Educatia interculturala nu este o problema de publicuri specifice. Este o educatie a tuturor, minoritari si majoritari, la un „ parametru cultural”, într-o reciprocitate a perspectivelor. Înnoirea scolii trebuie sa fie perceputa în raport cu functionarea sa interna si cu relatiile sale cu exteriorul, ceea ce presupune regândirea rolului scolii, fara de care nici o modificare a relatiilor între scoala, cartier si familie nu va fi posibila; fara de care adoptarea unei pedagogii interculturale va fi imposibila. Mijloacele de informare în masa constituie, alaturi de scoala, surse importante de reprezentari simbolice care joaca un rol fundamental în perceptiile noastre asupra celuilalt si comportamentul nostru în raport cu acesta. Interactiunea între aceste domenii reprezinta o variabila determinanta pentru coerenta gestionarii dimensiunii interculturale.
Oricare ar fi modulul de învatare, perspectiva interculturală implică faptul că, într-un moment sau în altul al derulării sale, elevul îl va percepe şi confrunta cu felul în care acesta este trăit în alte medii culturale.
Rolul şcolii este acela de a facilita trecerea de la comunităţile închise, de tip etnocentric la societatea deschisă. Componenta educativă a actului didactic se manifestă la Şcoala cu clasele I-VIII Cumpăna şi la Şcoala specială nr.1 Constanţa în forme şi cu valenţe multiple, atât în cadrul orelor de curs cât şi prin multiple activităţi extracurriculare, derulate în şcoala şi în cadrul comunităţii locale.
Este de acum cunoscută preocuparea noastră pentru implicarea în proiecte educaţionale şi parteneriate cu alte şcoli din oraş, judeţ sau din alte judeţe. Aceste parteneriate îşi propun antrenarea elevilor în activităţi educative utile şi plăcute care să le lărgească orizontul cunoaşterii, să le dezvolte simţul artistic şi estetic, să contribuie la maximizarea socializării şi integrării lor în societate.
Un astfel de parteneriat a fost încheiat de şcolile noastre cu Şcoala specială Comăneşti, Bacău, şi Şcoala ”Spiru Haret”,Bacău.
Parteneriatul intitulat ”De la străbuni aminte” are ca obiectiv prioritar formarea educaţiei interculturale prin popularizarea tradiţiilor şi obiceiurilor strămoşeşti din cele două judeţe, Constanţa şi Bacău”.
Ne-am propus să realizăm acest parteneriat sperând că vom menţine treaz interesul elevilor pentru tradiţiile, obiceiurile şi cântecul popular autentic, de care în mod regretabil, se îndepărtează tot mai mult tineretul.
Datinile şi credinţele, lirica şi muzica populară, meşteşugurile şi arta populară constituie patrimoniul spiritual inestimabil, care oglindeşte forţa creatoare a românilor din toate zonele geografice ale ţării; de aceea ne propunem ca prin activităţile noastre să putem cunoaşte cât mai multe despre cele două zone implicate în proiect –Moldova şi Dobrogea.
Cunoaşterea tezaurului folcloric, păstrarea şi transmiterea lui este o datorie a noastră pentru a păstra vie cultura neamului românesc.
Ne-am propus obiectivele:
· dezvoltarea interesului pentru păstrarea tradiţiilor, obiceiurilor şi folclorului specific zonelor Moldova şi Dobrogea;
· cunoaşterea unor elemente reprezentative aparţinând genurilor şi speciilor creaţiei populare;
· dezvoltarea capacităţilor interpretative prin realizarea unor spectacole;
· confecţionarea unor produse specifice obiceiurilor şi tradiţiilor din zonele implicate în proiect;
· cunoaşterea şi respectarea obiceiurilor şi tradiţiilor minorităţilor;
· dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi interrelaţionare.
Pentru realizarea acestor obiective ne-am propus activităţi specifice:
· organizarea de vizite de lucru la muzee de artă;
· expoziţii cu creaţii ale elevilor, spectacole, concursuri;
· colectarea de materialele din diferite localităţi din Moldova şi Dobrogea;
· excursii comune;
Ce rezultate aşteptatăm?
· Creşterea interesului elevilor pentru păstrarea tradiţiilor, obiceiurilor şi folclorului zonal;
· Familiarizarea copiilor cu traditiile, obiceiurile si folclorul din zona partenera;
· Implicarea elevilor in colectarea de obiecte si alte materiale(cantece, balade, costume nationale, proverbe, snoave, instrumente muzicale)
· Comportament civilizat al elevilor în derularea activităţilor;
· Şanse egale în educaţie;
Evaluare: spectacole folclorice ,portofolii, brosuri, postere, expozitie
Zona în care trăim,Dobrogea,fiind un spaţiu multicultural în care reuşesc să trăiască în pace şi armonie mai multe etnii,ne-am gândit să prezentăm în activităţile noastre, din cadrul parteneriatului, tradiţii şi obiceiuri ce ţin de ciclurile vieţii la cele mai numeroase etnii dobrogene. Am început cu aromânii care, într-un spaţiu geografic cu o istorie atât de frământată cum este cel al Balcanilor, au străbătut veacurile dovedindu-şi astfel vocaţia de luptători.
În prima activitate,derulată în luna martie, ne-am oprit la obiceiuri şi tradiţii legate de naştere şi botez la aromâni.
Activitatea a cuprins prezentarea unui scurt istoric al acestei etnii s-a organizat o expoziţie cu costume populare aromâne şi cu obiecte vechi folosite în gospodăriile aromânilor,iar grupul artistic”Lilici dit mai”(Flori de mai) a prezentat un program de cântece şi dansuri populare aromâne.A fost alcătuită şi prezentată de asemenea broşura ”Tradiţii si obiceiuri la aromâni.Naşterea şi botezul”care cuprinde şi câteva reţete culinare specifice acestor momente.
Activitatea s-a bucurat de prezenţa şi aprecierea reprezentanţilor Prefecturii Constanţa, I.S.J. Constanţa, ,Muzeului de Artă şi Muzeului de Artă Populară Constanţa., Sindicatului învăţământ preuniversitar,presei locale,părinţilor şi elevilor.
Întrucât partenerii noştri moldoveni nu au putut fi prezenţi fizic, ei fiind alături de noi prin scrisoarea adresată tuturor colegilor,întreaga activitate a fost filmată şi le-a fost trimisă împreună cu materialele pregătite pentru o astfel de activitate.
Următoarea activitate din cadrul parteneriatului s-a oprit asupra tradiţiilor de naştere şi botez la etnia turcă.
Activitatea a cuprins prezentarea unui scurt istoric al acestei etnii; s-a organizat o expoziţie cu costume populare turceşti şi cu obiecte vechi folosite în gospodăriile turcilor ; s-au proiectat filme cu naşterea şi botezul la turci iar grupuri de copii au prezentat un program de cântece şi dansuri populare turceşti. A fost alcătuită şi prezentată de asemenea broşura ”Tradiţii si obiceiuri la turci.Naşterea şi botezul”
Pentru anul al doilea an al parteneriatului ne-am propus continuarea activităţilor cu tradiţii şi obiceiuri specifice următorului ciclu al vieţii, căsătoria, şi cu cele româneşti. Dezvoltarea unui astfel de parteneriat educaţional şi cultural presupune faptul că într-adevăr corespunde nevoilor comunităţii şi că toate componentele acesteia aderă la aceleaşi valori de autonomie şi de solidaritate.
Cunoaşterea tezaurului folcloric, păstrarea şi transmiterea lui este o datorie a noastră pentru a păstra vie cultura neamului românesc.



JOCURI DIDACTICE CU ŞI DESPRE PERSONAJE LITERARE


inst. Iordache Adriana, Şcoala nr. 11 “George Tutoveanu” Bârlad


Încorporat în activitatea didactică, elementul de joc imprimă acesteia un caracter mai viu şi mai atragător, aduce varietate şi o stare de bună dispoziţie funcţională, de veselie şi bucurie, de destindere, ceea ce previne apariţia monotoniei şi a plictiselii, a oboselii. Atunci când jocul este utilizat în procesul de învăţământ, el dobândeşte funcţii psihopedagogice semnificative, asigurând participarea activă a copilului, sporind interesul de cunoaştere faţă de conţinutul ce-i este prezentat. În cadrul orelor de Limba şi literatura română, jocul devine prilej pentru înţelegerea textului literar, a personajelor unui text, a noţiunilor de teorie litarară la nivel intuitiv – fără teoretizări, a noţiunilor gramaticale, dar şi pentru activizarea orelor. Jucându-se, elevul devine mai deschis, mai dornic de implicare şi comunică mai eficient.
Jocul Cine sunt?
Timp: 5-10 minute
Materiale: foi mici (4x8cm), marker
Scopul: recapitularea personajelor într-un mod distractiv
Indicaţii: Pe bileţele sunt scrise numele personajelor învăţate, apoi acestea se lipesc copiilor pe spate fără ca aceştia să vadă ce scrie pe bileţel. Fiecare copil îşi va alege un coleg pe care să-l întrebe Cine sunt?, iar acesta va trebui sa mimeze personajul respectiv cât mai convingător pentru a-şi ajuta colegul să găsească răspunsul.
Jocul Interviu cu un personaj este deosebit de antrenant. Un elev este reporterul, iar altul este un personaj dintr-o poveste. Se poartă o discuţie imaginară, în care se îmbină
elementele cunoscute din poveste cu elemente din realitate.
Mesajul prenumelui
Timp: 5-10 minute
Materiale: foi albe, creioane, creta şi tabla
Indicaţii: Îndrumăm copiii să-şi aleagă un personaj şi să scrie cu majuscule prenumele acestuia pe verticală (literele una sub cealaltă), în partea stângă a foii. Le arătăm un exemplu la tablă. Pentru fiecare literă din prenume trebuie căutat un cuvânt astfel încât toate cuvintele împreună să formeze un mesaj. Acest joc poate fi aplicat şi pe prenumele copiilor. Pornind de la literele numelui, se pot căuta şi însuşirile personajului.
Fii Fermecător
Receptiv Rapid
Atent Alb
Meticulos Mare
Jocul Recunoaşte personajul! poate fi făcut oral, într-un interval de timp de 4-5 minute. Învăţătorul citeşte/recită elevilor versuri pe baza cărora ei vor trebui să identifice personajul despre care este vorba, dar şi autorul şi povestea din care face parte acesta. Jocul îi antrenează în mod plăcut, stimulând memoria, atenţia şi capacitatea de concentrare.
E fiu de împărat
C-o pocitanie s-a luptat
Fata lui Verdeş împărat a peţit
Şi cu ea s-a însoţit.
(Aleodor)

Prin târguri umbla fără frică
Să vadă cum trăieşte poporul
Şi astfel, cu ocaua mică,
Înşelând, a prins negustorul.
(Al. I. Cuza)
Toată lumea îl cunoaşte
E puternic şi inimos
Jăratec uneori paşte
Şi-l plimbă pe Făt-Frumos.
(calul năzdrăvan)

Cu barbă şi plete ninse
Nepoţii cald îmbrăţişează
Şi-n jocul lor adânc se prinse
Deşi ochii-i lăcrămează.
(bunicul)

Cine a spus?
Timp: 4-5 minute
Materiale: fişe cu replici ale personajelor din lecturi cunoscute
Scopul: să recunoască personajul (autorul şi titlul textului) căruia îi aparţin cuvintele citite de învăţătoare; textele şi personajele sunt recapitulate într-un mod plăcut, antrenant.
„- Patrocle, eu cred că nu trebuie să ne temem de mama pădurii.” (Lizuca)
„- Doresc, Măria Ta, să iei la oaste şi cei şapte feciori ai mei.” (Vrâncioaia)
„- Ei, negustorule, mai zici şi-acum că nu te-am prins cu ocaua mică?” (Cuza-Vodă)
Completarea unui rebus este privită de copii ca o activitate plăcută, asociată jocului. Prin dezlegarea sa, ei “descoperă” soluţia, fapt ce le conferă o satisfacţie deosebită, implicându-i activ, iar învăţătorul poate realiza prin intermediul său o fixare a unor cunoştinţe, îl poate utiliza ca o activitate în completare sau ca moment introductiv al lecţiei, în captarea atenţiei.
Dezlegând corect rebusul veţi descoperi cum era poreclit Nică de către fetele din sat.
1. Prenumele tatălui lui Nică
2. Inventatorul “Calului Bălan” şi a “Sfântului Nicolai”, părintele ... .
3. Cea dintâi şcolăriţă urcată pe “Calul Bălan”.
4. Moşul care l-a dus cu căruţa la Socola pe Nică.
5. Primul învăţător al lui Creangă, bădiţa ... .
6. Nică a plecat la urat cu Zaharia lui ... .
7. Caprele râioase erau ale ... .
8. Unul din profesorii lui Ion Creangă, părintele Isaia ... .





Bibliografie:
- Hobjilă, Angelica, (2006), Elemente de didactică a limbii şi literaturii române pentru ciclul primar, Editura Junima, Iaşi;
- www.didactic.ro



JOCURI PENTRU ZIUA COPILĂRIEI

Inst. Călin Anca Liliana – Şcoala cu clasele I-VIII Dobreşti, Dolj


Ziua copilului este un prilej de a sărbători copilăria, de a oferi sprijin copiilor, de a inspira comunitatea şi familia noastră, de a aprecia şi iubi copiii şi de a-i pregăti pentru un viitor sănătos, fericit şi plin de succese.
Jocurile de mişcare reprezintă un bun pretext pentru a-i antrena pe copiii de toate vârstele în activităţi plăcute în curtea şcolii, sau chiar în mijlocul naturii: în parc, într-o poieniţă, etc.

GĂTEALA VESELĂ
Copiii sunt împărţiţi în mai multe echipe, egale ca număr, aşezaţi pe şiruri, în spatele liniei de plecare. În dreptul fiecărei echipe, la o distanţă de 10 m, se aşază: o haină, o pereche de pantaloni, o pălărie şi o pereche de ghete fără şireturi. La comanda de începere a jocului, primii din fiecare echipă aleargă la hainele din faţa echipei, se îmbracă repede şi revin tot în alergare. Aici se dezbracă repede şi dau lucrurile să se îmbrace următorii (ei se îmbracă pe măsură ce ceilalţi se dezbracă). Aceştia aleargă spre locul de unde au fost aduse, iar ceilalţi se aşază la coada şirurilor. Următorii procedează la fel. Echipa care termină prima este declarată câştigătoare.

CURSA SCAUNELOR
Efectivul este împărţit în două echipe, egale ca număr, aşezate pe şiruri, în spatele liniei de plecare. Primii din fiecare echipă primesc câte un scăunel. În partea opusă a terenului de joc se desenează câte un cerc.
La comanda învăţătorului, primii din fiecare echipă aleargă până la cerc, lasă scaunelul în interiorul acestuia, se aşază pe el şi numără până la 3; apoi se ridică, ia scăunelul şi aleargă cu el înapoi până la linia de plecare, îl predă următorului care procedează la fel, iar ei trec la coada şirurilor. Echipa care termină prima este declarată câştigătoare.

CULESUL Şl PLANTATUL CARTOFILOR
Colectivul este împărţit în două echipe, egale ca număr, aşezate pe şiruri, în spatele liniei de plecare. Pe aceasta sunt puşi câte 3 cartofi pentru fiecare echipă care trebuie să fie „culeşi" şi „plantaţi" de copii. Înaintea fiecărei echipe, la distanţe egale, se deseneaza câte 3 cercuri.
La comanda, primii din fiecare echipă aleargă, iau un cartof şi îl aşază în primul cerc, îl „plantează", apoi se întorc, iau al doilea cartof şi îl aşaza în al doilea cerc, revin şi fac acelaşi lucru şi cu al treilea cartof. Dupa ce au „plantat" cartofii, se întorc în alergare, îi ating pe următorii, iar ei trec la coada şirurilor. Următorii au sarcina să culeagă cartofii în aceeaşi ordine şi să-i aşeze pe linia de plecare. Jocul continuă până aleargă toţi copiii. Este declarată câştigătoare echipa care a cules şi a plantat mai repede cartofii.

STRÂNGEREA RECOLTEI
Elevii sunt aşezaţi în formaţie de cerc, fiecare având desenat în jurul picioarelor un cerc. În centrul cercului mare se răspândesc pietricele, bucăţele de hârtii sau de carton. La semnalul dat de conducătorul jocului, copiii aleargă spre centru, iau câte o pietricică, o depun în cerculeţul propriu, se duc din nou la centru, iau iar câte o pietricică s.a.m.d. până ce le adună pe toate. Copiii nu au voie să ia decât câte o pietricică de fiecare dată. La sfârşit este declamat câştigător acela care a reuşit să adune mai multe pietricele.

STAFETA VESELĂ
Terenul de joc este marcat pe o lungime de 100 m, traseul ştafetei fiind circular. Colectivul este împărţit în echipe de câte 10—12 jucători, aşezate pe traseu pentru schimburi. Fiecare echipă poartă un semn distinct, vizibil, pentru a putea fi uşor deosebiţi. Jucătorii au de efectuat următoarele acţiuni:
— primul schimb, alergare în saci;
— al doilea schimb execută alergarea combinată cu sărituri peste coardă;
— al treilea schimb trebuie să parcurgă distanţa de 30 m pe două bucăţi din carton prin sarituri sau păşind pe bucăţile respective pe care le pun pe sol în faţă (sunt obligaţi să calce numai pe ele);
— al patrulea schimb execută din alergare aruncarea şi prinderea unei mingi mici cu o singura mână, cel puţin de 10 ori de-a lungul traseului pe care îl are de parcurs;
— al cincilea schimb se deplasează lovind o minge de fotbal în sol cu mingea până ajunge la schimbul al şaselea, care prinde mingea şi o transmite odată cu ştafeta;
— al şaselea lasă mingea jos şi o loveşte uşor cu piciorul şi înainte de a ajunge la schimbul următor, o ridică tot cu piciorul în sus, o prinde şi o transmite mai departe;
— al şaptelea schimb aleargă spre direcţia de deplasare, ţinând pe palme un baston de gimnastică. Dacă îi cade bastonul, îl ridică, îl aşază pe palme şi continuă cursa.
Pentru schimbul următor fiecare echipă are 2 concurenţi care primesc ştafeta şi aleargă către linia de sosire cu o căldare plină cu apă. Ei trebuie să alerge fără să o verse şi după ce ajung la linia de sosire pun căldarea jos şi predau ştafeta conducătorului jocului.


PRINDE PANTOFUL
Efectivul este împărţit în mai multe grupe, formate din câte 3 jucători, aşezate la distanţe egale, în interiorul unui cerc format dintr-o frânghie groasă. La semnalul dat, aceştia caută să tragă frânghia spre ei şi să apuce pantoful aşezat pe sol, în dreptul fiecăruia. Este declarat câştigător acela care a luat primul pantoful.
ŞTAFETA PICTORILOR
Copiii sunt împărţiţi în trei echipe, egale ca număr, aşezate în formaţie de careu. În faţa fiecărei echipe se plasează câte o tablă de scris, iar pe linia de plecare se pun mai multe bucăţi de cretă, diferit colorate.
Înainte de începerea jocului, învăţătorul hotărăşte ce anume trebuie să deseneze copiii pe tabla şi ce element din desen trebuie să execute fiecare dintre ei. De exemplu, se stabileşte desenarea unei case. La comanda de începere, primii din fiecare echipă iau câte o bucată de cretă, aleargă la tablă şi desenează un singur element al casei, un perete, apoi aleargă la coada şirurilor proprii; pornesc următorii s.a.m.d. până ce se termină desenul respectiv (pereţii, acoperişul, ferestrele, uşile, coşul, pragul de la intrare, gardul, florile din curte etc). Este declarată câştigătoare echipa care a terminat prima, care a desenat cel mai corect şi a colorat mai bine.

Meşteşuguri artistice tradiţionale
în judeţul Arad

VALEA DELIA

Muzeul „ Avram Iancu „ infiintat de inimoasele cadre didactice ale Clubului copiilor Sebis detine enelte si produse ale unor mestesuguri traditionale romanesti.
Suntem fiicele şi fiii unui popor care a iubit şi a preţuit dintotdeauna frumosul, arta în general şi munca. Nenumărate sunt tehnicile şi modalităţile prin care mâinile măiestre ale strămoşilor noştri, ale bunicilor şi părinţilor noştri ce au realizat adevărate comori de artă şi frumuseţi. Transmise din generaţie în generaţie, perfecţionându-se în pas cu evoluţia generală, dar păstrând ca un filon de aur personalitate poporului nostru românesc, aceste tehnici au ajuns până în zilele noastre.Studierea mestesugurilor sub aspect etnografic are o mare insemnatate pentru cunoasterea specificului culturii populare traditionale,a felului de trai al oamenilor din aceste locuri,al trasaturilor comune ale culturii si diferitelor particularitati locale.Torsul,tesutul,olaritul, prelucrarea lemnului,a pietrei,etc. Se practicau inca din neolitic...Inca din secolul al XII lea si pana in zilele noastre in satele din zona Halmagiu-Gurahont au existat mestesugari care practicau cojocaritul,tabacaritul,cizmaritul,lemnaritul,fieraritul,dogaritul,olaritul,moraritul etc . Asa se face ca unele sate si comune au ramas cunoscute prin specificul indeletnicirii taranilor din acele locuri : Halmagiu si Halmagel ,vestite prin mesteri populri iscusti constructori de biserici din lemn; Busturi si Lazuri,mesteri de unelte agricole; Halmagel-mesteri silindrari; Poienari-mesteri subari; Banesti-cojocari; Tarnavita si Halmagel-olari vestiti; Gurahont,mesteri cojocari
Stuparitul-ocupatie extrem de veche,practicata in tot judetul,mai ales unde florile campului ,livezilor,padurilor sunt din belsug.Stupii erau tinuti in cosnite de nuiele lipite cu lut si balegar,iar roiurile de albine prinse de pe crengile copacilor din apropiere.Prinderea lor era o operatiune dificila.Cosnita era frecata cu o planta frumos mirositoare,de obicei izma creata,stropita cu lapte ,miere sau zahar,prinsa de un bat anume si apropiata de roi.Cei priceputi fluierau intr-un fel anume spre a linisti albinele intrate in cosnita . Spre seara, cand albinele se mai linisteau ,cosnita era asezata langa stupii mai vechi,Stuparitul se practica in tot judetul,putand beneficia de produsele atat de sanatoase oferite de apicultori.
De asemenea si in celelalte zone ale judetului sunt vestite prin maiestria localnicilor: la Hasmas, in jurul anilor 1900 exista un mare centru de confectionat lazi de zeste.Se folosea procedeul” incizarii „cu ajutorul parcanelor”si „horjelor” din care rezultau motive geometrice ,rozete,semicercuri,linii.Aceste motive motive ornamentale precum si spatiile dintre ele erau pictate intr-o gama calda,ce dadeau lazii mai multa stralucire si bogatie ornamentala. Pe langa Hasmas se mai pot enumera si localitatile: Clit, Nermis, Groseni, Botfei, Varadia, Nadas, Vasoaia, etc.
Si aceste piese au un caracter unitar, diferentierile apar doar la constructia capacului (capac drept si capac in doua ape) si in functie de marimea lor.
Izvorata din necesitatile firesti ale unei populatii autohtone,ceramica judetului Arad s-a dezvoltat pe baza unui vechi substrat local,olaritul devenind unul dintr mestesugurile larg raspandite in satele judetului. De acest mestesug transmis din tata in fiu ,unde roata olarului n-a incetat sa creeze pana astazi diferite vase de ceramica,se leaga localitatile:Barsa,Halmagel,Ineu,Tarnavita pe langa care atestarile documentare confirma faptul ca au existat si alte centre de olarit la Beliu,Clit,Hasmas,Cermei,Sebis,Pancota,Siria,Draut si Birchis.Cu toate ca centrele care practicau ceramica aveau o raza mare de raspandire,vasele realizate se prezinta unitar din punct de vedere al tehnicilor de confectionare ,al formelor si al ornamentelor.In functie de nevoile gospodaresti au fost create mai multe tipuri de vase: oluri,blide,oale pentru dus mancarea la camp,oale de fiert mancarea,strecuratoare etc. Un alt mestesug foarte dezvoltat a fost prelucrarea lemnului.Lemnul a fost folosit pentru confectionarea unor obiecte trebuincioase omului:blide, linguri,cani pentru baut apa,cozi de sapa,coasa,secure,arseu[harlet]albie petru framantat painea, albie pentru spalat hainele,lopata petru cuptorul de paine,lazi de zestre[mentionate mai sus],car,caruta[ruda,leuca,rotile carului,carutei,spitele rotii etc.]coarnele plugului,grindeiul plugului,talpi de sanie,razboi de tesut, furca de tors, suveica, etc.
Dogaritul, specifica mai ales motilor a ajuns si in judetul Arad datorita faptului ca acest „neam de romani” unicati si prin faptul ca sunt singurii dintre europeni care locuiesc la mai bine de 1600m, din cauza saraciei si a mediului aspru in care locuiau, au ajuns si aici.
„Muntii nostri aur poarta,
Noi cersim din poarta in poarta.”
Dar nu au cersit, au fost si sunt demni si harnici. Au „coborat” in diverse localitati ale judetului Arad: Gurahont, Sebis, Ineu, Pancota, Masca, iar la Horia si Motiori ponderea fiind a lor, de altfel rezulta si din numele localitatilor. Acest mestesug atat de vechi s-a lucrat manual cu multa truda: dupa ce busteanul era taiat cu joagarul, apoi crapat in „patrari”, cu securea si maiul, patrarele crapate cu securea deveneau doage ce erau cioplite tot cu ajutorul securii. Uneltele folosite pentru confectionarea ciuberelor si cazilor erau urmatoarele: scaunul de vasarit, mezdreala carna folosita la luatul spatelor doagelor, mezdreala dreapta folodita pentru funduri si doage, jilaul de jiluit dunga la doaga, fierastrau de mana pentru retezat doagele la capete, ghinatoare(rascheta) de curatat cazile si ciuberele pe dinauntru, gardinarul cu trei colti pentru facut loc sa intre fundul cazii.
Pentru butoaie se foloseau aceleasi unelte, dar tehnica de lucru era alta: doaga mai lata pe mijloc decat la capete sau se scobea anume doaga cu burta. In plus se mai foloseau soroful de strans butoaiele si tehnica focaritului era o piesa de incercare pentru cei noi intrati in breasla. Cercurile la cazi si ciubere se foloseau din lemn de alun, iar la butoaie se cumparau cercuri de fier de la pravalii. Ca specific traditiei motilor iarna in Ajunul Craciunului din lemn de salcie cu mezdreala se faceau aschii subtiri,lungi si inelate numite „colinzi” si se puneau prin casa la grinda si deasupra ferestrei iar la copiii care mergeau cu colinda in cusme. Lemnul de brad era folosit pentru cazi, ciubere, doniti si vestitele tulnice, iar lemnul de fag si de stejar pentru butoaie. Astazi dogarii s-au modernizat dotandu-se cu utilaje si masini speciale pentru confectionarea butoaielor, iar produsele lor sunt vandute si peste hotare, in mari centre viticole din Spania, Italia, Germania.
Tesutul a avut dintotdeauna in viata locuitorilor satului o pondere foarte importanta datorita nevoilor legate de confectionare imbracamintei si a obiectelor de uz casnic: prosoape, fete de masa, ceasafuri, perne, saci, etc. Tesaturile s-au facut din fire de canepa, bumbac si lana. Tasaturile din canepa se desfasoara in mai multe etape de lucru, fiecare la timpul sau si dupa reguli bine stiute: cultivarea canepii, topitul canepii, melitatul fuioarelor, pieptanatul, torsul firelor, urzitul, neveditul, tesutul, albitul panzei si croitul pieselor propuse. Uneltele folosite in acest caz sunt: melita, pieptenii, peria, fusul, furca de tors, prisnerul, raschitorul, vartelnita, urzoiul, sucala, razboiul de tesut, tevile pentru suveica, indrelele, itele.
Tesaturile erau simple, care de obicei se fac prin procedeul tesutului in doua ite, apoi tesaturile simple, apoi tesaturile obtinute prin tehnica alesaturii, adica ornamentate prin utilizarea mai multor procedee: prin nevedit, cu speteaza in degete sau cu indreaua. Cusaturile de asemenea se faceau in doua feluri: simple si ornamentale. Impletiturile se faceau de obicei din fire de lana si de obicei se confectionau ciorapi, fulare, manusi si atele.







Nota: cele scrise mai sus in mare parte au fost narate de PASCA IOAN (1925-2007),dogar venit din Tara motilor si consemnate de fiica lui,adica subsemnata.Pozele sunt din muzeul clubului.




JOCUL ÎN VIAŢA COPILULUI
Inst. Pîcă Despina
Şcoala cu clasele I-VIII Pildeşti


În psihologia empirică, studiul jocului, ca şi analiza altor genuri de activitate şi a conştiinţei în ansamblu au fost dominate de abordarea analitico – funcţională. În acest cadru, jocul era considerat ca manifestare a unei capacităţi psihice deja formate. Unii cercetători precum K. D. Usinski în Rusia, J. Sally, K. Buhler şi W. Stern, în occident, au considerat jocul drept o manifestare a imaginaţiei sau fanteziei, pusă în mişcare de o diversitate de tendinţe afective. A. J. Sikorski în Rusia şi J. Dewey, în America, au legat jocul de dezvoltarea gândirii.
Fireşte orice activitate, deci şi jocul poate fi descompus într-o sumă de capacităţi disparate: percepţie + memorie + gândire + imaginaţie.
Totuşi, în descrierea jocului la copil, psihologii au acordat atenţie şi au subliniat în mod deosebit aportul imaginaţiei sau al fanteziei:
„Interesul pe care îl reprezintă jocul – scie J. Sally – constă în faptul că în el se dezvăluie, într-un mod evident, roadele fanteziei sale ascunse.”
În actul de creaţie, fantezia poate porni de la realitatea înconjurătoare: copilul vede, de pildă, nisip, pietricele şi scoici şi spune: „Haideţi să ne jucam de-a prăvălia!” Sursa jocului o reprezintă tendinţa de a realiza o idee atrăgătoare. Adultul este cel care îi formează copilului universul.
Jean Piaget încerca o definire a jocului: „este în primul rând o simplă asimilare, funcţională sau reproductivă. Dacă inteligenţa asigură echilibrul dintre asimilare şi acomodare, iar imitaţia continuă acomodarea, jocul este în esenţă o asimilare sau o asimilare ce domina acomodarea”.
Jocul reprezintă un ansamblu de acţiuni şi operaţii care paralel cu destinderea, buna dispoziţie şi bucuria, urmăreşte obiectivele de pregătire intelectuală, tehnică, morală şi fizică a copilului.
Încorporat în activitatea didactică, elementul de joc imprimă acesteia un caracter mai viu şi mai atrăgător, aduce varietate şi o stare de bună dispoziţie, de veselie şi de bucurie, de destindere ceea ce previne apariţia monotoniei, a plictiselii şi a oboselii.
Jocul fortifică energiile intelectuale şi fizice ale elevilor, generând o motivaţie secundară, dar stimulatorie, continuind o prezenţă indispensabilă în ritmul accentuat al muncii şcolare.
Jocul didactic este un tip de activitate prin care se consolidează, se precizează şi chiar se verifică unele cunoştinţe asimilate de către copii, le îmbogăţeşte sfera de cunoştinţe, pune în valoare şi antrenează capacităţile creatoare ale acestora.
Eficienţa jocului didactic depinde de cele mai multe ori de felul în care cadrul didactic poate să asigure o concordanţă între tema jocului şi materialul didactic existent, de felul în care ştie să folosească indicaţiile ca mijloc de indrumare a elevilor prin întrebări, explicaţii, aprecieri.
Prin jocul didactic, copilul contribuie la soluţionarea unor taine, deci lucrează efectiv şi în acelaşi timp, gândeşte în mod original, creator. Jocul constituie o motivaţie pentru sarcinile didactice pe care le are de rezolvat, copilul având dorinţa, puterea şi curiozitatea de a cunoaşte, de a afla.
Prin specificul său, reprezintă un mijloc atractiv de realizare a sarcinilor număratului şi socotitului, a cititului şi scrisului. Prin joc copiii se obisnuiesc cu activităţile în colectiv, sunt atenţi la răspunsurile colegilor, sunt solidari cu ei, încep să înţeleagă răspunderea pe care o au faţă de grupul din care fac parte.
„Jocurile copiilor nu sunt jocuri şi trebuie considerate ca fiind faptele lor cele mai serioase.” spunea Montaigne.
Examinând acţiunea copilului în joc, se observă că el operează cu semnificaţiile obiectelor. Dacă în etapele iniţiale ale dezvoltării este necesar obiectul-substitut şi acţiunea relativ desfăşurate cu el, în etapele târzii ale dezvoltării jocului obiectul se manifestă prin cuvântul denimire. În felul acesta acţiunile de joc au un caracter intermediar, căpătând treptat caracterul de acţiuni mintale cu semnificaţii ale obiectelor efectuate în planul limbajului, cu voce tare.
Valoarea jocului rezidă în substratul lui cognitiv. Între joc şi situaţia reală există întotdeauna o similitudine formală, o analogie. De aceea, jocurile de simulare pot fi aplicate ca o tehnică atractivă de explorare a realităţii, de explicare a unor noţiuni şi teorii abstracte, dificil de predat pe alte căi. Strategia jocului este în esenţă o strategie euristică. Ea se apropie de caracteristicile comportamentului emergent ce conduce la descoperirea unor cunoştinţe noi pe căi deductive dintr-un sistem de cunoştinţe deja existente, la descoperirea de noi relaţii logice, la găsirea unor soluţii valabile. Astfel învăţarea devine mai interesantă, mai atractivă, mai plăcută şi susceptibilă să pună mai uşor în evidenţă calităţi nebănuite încă la cei ce învaţă. Metoda jocului devine şi un exceptional exerciţiu de modelare a gândirii şi imaginaţiei, ascute spiritul de observaţie, dezvoltă ingeniozitatea şi inventivitatea, cultivă spiritul de investigaţie, de prevedere şi de perseverenţă în acţiune.
În jocul instructiv se promovează o activitate creativă cu un specific aparte, motiv pentru care „pedagogia ludens” se încadrează şi se subordonează întru totul pedagogiei creativităţii.
Metoda jocurilor valorifică avantajele dinamicii de grup. Independenţa şi spiritul de cooperare, participarea efectivă şi totală la joc, angajează atât pe elevii timizi, cât şi pe cei mai slabi, stimulează curentul de influenţe reciproce, ceea ce duce la creşterea gradului de coeziune în grupul de elevi.
Condiţia principală a „jocului” este aceea de a-l face pe participant să-şi dea seama că se află într-o situaţie de învăţare, că primează aspectul cognitiv şi ca atare, acesta trebuie să se desfăşoare cu toată seriozitatea.
Dacă sunt puţin obişnuiţi cu o asemenea modalitate de lucru, ei sunt înclinaţi să vadă totul ca un moment de divertisment, de amuzament, ceea ce prejudiciază atingerea sarcinilor de învăţare prestabilite.
Este necesară de asemenea să se dea posibilitate fiecărui participant să beneficieze cât mai mult cu putinţă atât de informaţia care se ia drept bază de referinţă a soluţiilor (ce are caracter normativ), cât şi de experienţa propriului „rol” pe care îl joacă.
Învăţatorului i se cere să dea dovadă de multă abilitate în dirijarea activităţii. El joacă aici numai un rol de coordonator, alege ce anume subiect poate fi transformat într-un pretext de joc; delimitează aria de probleme în cadrul cărora se va desfăşura jocul, problemele specifice de rezolvat; fixează obiectivele didactice şi educative, participă la confecţionarea materialului necesar pentru buna desfăşurare a jocului.
Înainte de începerea jocului, subiecţii sunt puşi în temă (cu datele necesare ale problemei), li se explică cum va evolua acţiunea, se stabilesc echipele de participanţi (după nevoile jocului) lăsându-i să-şi aleagă singuri coechipierii sau la sugestia învăţătorului: se stabilesc reprezentanţii grupelor; se hotărăşte cine, ce roluri va avea de interpretat sau ce acţiuni vor efectua; se indică materialele de care vor avea nevoie şi vor primi explicaţii, indicaţii; se stabileşte perioada de joc.
În timpul derulării jocului, învăţătorul va veghea ca acţiunea să nu se îndepărteze de tema dată, va da indicaţii suplimentare dacă va fi cazul, va stimula şi ajuta la rezolvarea „problemelor” atrăgînd atenţia asupra „punctelor de concentrare” ale acţiunii, îndrumând din când în când conduita subiecţilor etc. Rezultatele pot fi consemnate de fiecare dată în fişe, studiate şi discutate apoi cu grupurile respective, urmând să se determine ce propuneri viitoare sunt posibile şi de dorit etc. Pe masură ce se iau unele decizii, acestea sunt comunicate conducătorului de joc care sintetizează rezultatele ce se obţin în urma deciziilor luate. Pe baza acestor informaţii, participanţii îşi revăd comportamentul, iau noi decizii s.a.m.d. În final, se analizează şi se evaluează modul în care a decurs întreaga activitate şi rezultatele obţinute.
„Prin intermediul jocului, copilul dobândeşte mai întâi acea autonomie, acea personalitate şi chiar acele scheme practice pe care le va necesita activitatea lui de adult.” (J. Chateau)
Putem avansa ideea că schemele exercitate prin joc, sunt schemele pe care se bazează atât structurile cât şi funcţiile personalităţii.
Claparede scria că „jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vieţii.”, iar Chateau considera că fiinţa cea mai bine înzestrată este aceea care se joaca cel mai mult, iar sufletul şi inteligenţa devin mari prin joc.
Jocul are la copil rolul pe care îl are munca la adult. Aşa cum acesta din urmă se simte puternic prin faptele sale şi copilul se simte mare prin succesele sale ludice.



BIBLIOGRAFIE

1. Chateau, J. – Copilul şi jocul, E.D.P., Bucureşti, 1976;
2. Claparede, Ed. – Psihologia copilului şi psihologia experimentală, E.D.P., Bucureşti, 1975, p.71;
3. Cosmovici, A - Psihologie şcolară, Ed. Polirom, Iaşi, 1996.


RAPSODII DE MAI

Înv. Urzică Doina

Înv. Cristea Cornelia

Liceul Teoretic Mihai Veliciu Chişineu-Criş

În astă zi-nsorită
Toată lumea stă-mbulzită.
Forfotă şi veselie,
Ce să fie?

Cu firea ei cea arzătoare
Soseşte invitata de onoare.

Mi se spune şi FLORAR !
Peri şi meri în floare-s iar
Toţi pomii sunt în sărbătoare
În tei stă floare lângă floare.

Cântec: Cântec de primăvară


Cântă greieraşul mic
Sare-n sus ca un pitic
Pentru gâze, pentru flori,
Cântec drag de sărbători.

Cântec: Spune-mi iubite copilaş

-Eu sunt greierul Anton
Uite ce-i dragă vecină:
Azi nu mai avem făină
Şi zău, nu-i deloc plăcut
Să-ţi tot cer cu împrumut.
Am dat vioara la moară
Pe făină-o grămăjoară.

-Rău ai făcut, zău, vecine
Mai bine veneai la mine.
Grămăjoara de făină
O mănânci toată la cină.
Dacă nu vindeai vioara
Aveai făină toată vara.
Doar eşti cântăreţ vestit;
Acum, uite, ai greşit!

-Las, că mai vorbim la cină,
Te aştept, dragă vecină!

Greieruş, nu târâi!
Mama s-a culcat o clipă
Şi o poţi trezi!

Uite nu mai târâi, jur
Dar nici frunza să nu cază.
De ce cade ea, zul, zul?!

Cântec: Mama coace pâine
Soare în ferestre
Soarele e unul
Mama una este.

-Pui golaşi cum staţi în cuiburi
Fără plăpumioare?
-Ne-nvelim cu ale mamei
Calde aripioare.
-Dar când mama nu-i acasă
Şi ploiţa cerne?
- Ne-nvelim atunci cu frunza
Ramurii materne.
-Dacă n-o să vină mama
Şi-o să cadă frunza?
-Cum să nu mai vină mama?
-Cum să cadă frunza?

Cântec: Mama coace pâine
Soare în ferestre
Soarele e unul
Mama una este.

Aricioaica-n umbra florii
Îşi grijeşte ariciorii,
Îi tot spală de cu zori
Pe botic şi ochişori.

Cântec: Mama coace pâine
Soare în ferestre
Soarele e unul
Mama una este.

Eu sunt numai un copilaş
Drăguţ şi mititel,
Zburd vesel ca un fluturaş
Nu obosesc defel.
Cântece: Fluturaşul
Albina şi florile
Dacă vesel se trăieşte




RESPONSABILITATEA
compusă de Negrea Alexandra
cls. a IV-a A
inst. Jurgiu Corina
Şcoala Generală Galşa



Şi eu am fost odată
Copilaş micuţ
Şi-mi doream din suflet
Un animăluţ.

Mama mea mi-a spus
Că un anumăluţ
Cere mult de lucru
Şi eu sunt micuţ.

În cele din urmă,
Mi-am luat un papagal,
L-am numit Coco
Dar l-am luat în zadar.

Prima zi cu el,
Multă vreme m-am jucat,
Dar după o vreme,
Parcă l-am uitat.

Dar, până la urmă,
L-am vândut pe papagal,
Până nu cresc mare
Nu mai vreau un animal.




COPILARIE FERICITA


Inst. Negru Nicoleta
Sc. Generala Sanger
Jud. Mures

Abilitatile practice- O disciplina iubita de elevi ce formeaza
,,MICII ARTISTI”

Noua viziune asupra disciplinei Abilitati practice-Educatie tehnologica are in vedere valorificarea impulsurilor si instinctelor naturale ale copiilor, folosindu-le in echiparea cu deprinderi mult mai eficiente.
Se poate observa o diferenta de denumire la nivel prescolar si clasele I-II si la clasele III-IV. Aceasta diferenta nu este facuta de dragul de a complica lucrurile, ci tine sa sublinieze particularitatile de varsta ale elevilor si racordarea obiectivelor ciclului primar la aceste particularitati. Din analiza continutului programei se desprind si alte aspecte noi, elevilor oferindu-li-se:
· Posibilitatea de a-si fixa un scop, o tinta;
· Raspunderea intelectuala pentru selectarea materialelor si a instrumentelor potrivite, in functie de scopul urmarit;
· Ocazia de a-si elabora propriul model si plan de lucru;
· Ocazia de a-si vedea propriile erori si de a-si gasi modul de indreptare, in limitele capacitatilor fiecaruia.
In esenta ar trebui sa se aiba in vedere mai putin rezultatul extern si mai mult procesele si dezvoltarea morala si mentala implicate in procesul atingerii rezultatelor.
Avand aplicabilitate in viata de zi cu zi, aceste discipline permit explicarea lumii inconjuratoare si ofera copilului cunostintele necesare pentru a actiona asupra acesteia, in functie de propriile nevoi si dorinte.
Urmatoarele argumente conduc la concluzia ca ar trebui reconsiderata importanta disciplinei, deoarece prin acest domeniu se formeaza competente-cheie:
· Se asigura un motiv, copilul intrand in contact cu o mare varietate de materiale( din natura si prelucrate) intelegand semnificatia fiecaruia prin folosirea acestora in moduri reale;
· Se face apel la promptitudinea simturilor si la ascutimea observatiei;
· Se cere o imagine precisa a scopurilor ce trebuie atinse si este nevoie de ingenuitate si de inventivitate in planificare;
· Este necesara atentia marita si responsabilitatea personala in executie;
· Rezultatele se prezinta sub o forma atat de palpabila, incat copilul poate fi orientat sa-si aprecieze munca si sa-si perfectioneze etaloanele.
“Copilul trebuie sa vina la scoala cu lumea lui cu tot” si cu siguranta ca aceasta lume nu este lipsita de miscare, sunet. Culoare sau actiune si cu siguranta ca toate acestea nu sunt pe ultimul loc.
In directia unei adevarate schimbari, trebuie facuti urmatorii pasi:
· Fixarea unui scop( a unei tinte), pentru ca exista intotdeauna un motiv, o nevoie, provenind de la un scop ce trebuie atins.
Motivatia este motorul intregului nostru comportament. Cadrele didactice trebuie sa le dea posibilitatea elevilor sa-si exprime nevoile si interesele si a-si fixeze o tinta in tot ceea ce fac.
· Selectarea materialelor si a instrumentelor potrivite, in functie de scopul urmarit.
Se vor face numeroase exercitii de cunoastere a materialelor: materiale traditionale, materiale noi, obtinute prin prelucrarea celor naturale, etc. Cadrele didactice trebuie sa creeze o punte intre Educatie plastica si Abilitati practice- Educatie tehnologica, astfel incat elevii sa dobandeasca competentele necesare pentru a realize lucruri nu numai utile dar si de bun gust.
· Elaborarea propriului model; independenta in planificare si executie.
Aceasta etapa este realizabila doar la sfarsitul clasei a IV-a, cand copilul a dobandit oarecare experienta, el putand sa-si ia zborul spre creatie. Prezentarea unui model reprezinta un ghid pentru clarificarea si adecvarea conceptiei, imitatia intervenind pentru a intari si ajuta.
· Evaluarea si autoevaluarea reprezinta capacitatea de autocontrol si se formeaza treptat.
Ele presupun stabilirea anumitor standarde de performanta, pe care copiii le constientizeaza in timp.In evaluare trebuie sa tinem seama ca scolarii mici au nevoie de incurajari si stimulente in indeplinirea sarcinilor de lucru.
Din puncul meu de vedere, ar trebui incluse mai multe ore in planul cadru din aceasta disciplina, deoarece copiii o adora si sunt nerabdatori sa realizeze cat mai multe lucrari, cu cat mai multe materiale, tehnici de lucru, modele cat mai diverse. Abilitatile practice-Educatia tehnologica sunt dintre cele mai agreate discipline, deoarece, desi sunt scolari, nu trebuie sa uitam ca ei sunt in primul rand copii si aceste activitati care se desfasoara cu multa indemanare si creativitate, ii fascineaza. Sa lasam Limba romana si matematica la loc de cinste, dar sa nu uitam de Abilitatile practice.
Cateva din imaginile care dovedesc priceperea si dragostea copiilor pentru creatie:






Noi si clasa noastra impodobita, asteptam ziua de I Iunie

ABUZUL ASUPRA COPILULUI

Caraiman Ionela Laura
Jud Neamt
Trăim într-o lume în care omenirea a explodat parcă în tot mai mulţi indivizi orizontali. Astfel se explică de ce s-a trezit din letargie jungla din om, iar timpul actual s-a încenuşat în violenţă. Şi astfel, fiinţa umană devine, pe zi ce trece, agentul tuturor conflictelor şi al niciunei armonii.
Agresionarea copilului constituie probabil forma cea mai vitriolantă şi mai abjectă a violenţei, căci prin ea este sfidată propria noastră devenire şi speranţă pentru viitor. Spun asta deoarece, în majoritatea cazurilor, maltratarea copilului semnifică un veritabil harachiri psihologic, ale cărui efecte se vor simţi întreaga viaţă. Adeseori considerăm că propria noastră maturitate şi acumulare de experienţă sunt suficiente pentru a stabili modelele educaţionale pentru copii. Cei mai mulţi dintre noi considerăm că avem întreaga capacitate de a creşte şi educa copii, că avem potenţialul de a înţelege şi rezolva nevoile lor, că ştim cum să-i sprijinim să crescă fericiţi. Părintele îşi atribuie drepturi depline asupra modului în care îşi creşte şi educă copilul. Educatorul apreciază că pregătirea lui profesională este cea mai indicată şi suficientă pentru a instrui şi orienta copilul în evoluţia lui. Medicul reprezintă garanţia intervenţiei în asigurarea sănătăţii fizice şi psihice a copilului – şi s-ar putea continua enumerarea persoanelor adulte: familie extinsă, specialişti şi nespecialişti cu care copilul vine în relaţie şi care sunt răspunzători de influenţa pe care o produc asupra lui. Dacă toate lucrurile ar merge bine, nu am avea de a face cu atâtea situaţii în care copiii sunt supuşi la atitudini incorecte, neadecvate, la diverse forme de abuz sau neglijare din partea adulţilor.
Abuzul afectează dezvoltarea copilului în dimensiunile sale esenţiale. Efectele abuzului sunt profunde şi nefaste, însoţind individul de-a lungul vieţii sale. De aceea se impune cu necesitate abordarea problemei abuzului şi acordarea unei atenţii deosebite traumelor trăite în copilărie. Agresiunea asupra copilului semnifică maltratarea lui, indiferent dacă acesta se află în postura de martor al violenţei domestice, de victimă efectivă în ambele ipostaze.
Abuzul este o manifestare a violenţei faţă de copii, profitându-se de diferenţa de forţe, provocând intenţionat afectarea fizică şi psihică a acestora. Abuzarea copilului sau maltratarea lui este constituită de toate formele de rele tratamente. Putem să ne dăm seama că un copil a fost supus unei forme de abuz sau de neglijare observând şi analizând modificările produse în comportamentul său în comparaţie cu cel anterior. Principalele manifestări pe care le poate prezenta un copil sunt:
- tulburări de somn (insomnii, somn agitat, coşmaruri);
- tulburări de alimentaţie;
- manifestarea fricii de atingere;
- prezenţa unor ticuri (ticul clipitului, rosul unghiilor, alte mişcări cu caracter repetitiv);
- persistenţa unor senzaţii olfactive sau cutanate obsedante;
- modificarea rapidă a dispoziţiei afective;
- impulsivitatea, agresivitaea nejustificată de situaţie;
- autostigmatizarea, culpabilizarea;
- neglijenţa în îndeplinirea sarcinilor şi incapacitatea de a respecta un program impus;
- dificultăţi în relaţionare şi comunicare;
- scăderea randamentului şcolar;
- tulburări de comportament (minciuna, fuga de acasă, fuga de la şcoală, evaziune familială, absenteism şcolar, abandon şcolar, furt, consum de alcool, droguri şi ţigări);
- comportament necorespunzător vârstei.
Abuzul nedepistat şi netratat produce modificări grave în structura personalităţii copilului, cu repercursiuni majore în timp. Pe termen scurt, efectele abuzului sunt mai uşor de identificat, de analizat şi de ameliorat, dar de cele mai multe ori, efectele lui nefaste însoţesc individul de-a lungul întregii vieţi. Cu cât intervenţia şi recuperarea se fac mai târziu faţă de momentul producerii abuzului, cu atât sunt mai dificile şi cu şanse mai reduse de succes.
Pentru a contribui la conturarea de noi atitudini faţă de problematica abuzului, s-a observat că, din păcate, şi şcoala este un spaţiu în care se poate constata producerea de abuzuri. Cadrul didactic poate observa efectele abuzurilor asupra copiilor. El poate juca un rol activ în soluţionarea cazurilor de abuz. Cunoscând particularităţile de vârstă şi individuale ale copiilor, îi poate ajuta în depistarea şi îndrumarea cazurilor de abuz. Trebuie să existe o relaţie permanentă şi eficientă între cadru didactic, copil, familie, comunitate pentru a contribui la prevenirea situaţiei de abuz. Dincolo de situaţiile de abuz fizic întâlnite sunt mult mai frecvente abuzurile emoţionale de genul etichetării, marginalizării, ignorării, izolării sau apelării jignitoare. În cazul copiilor abuzaţi cadrul didactic trebuie să dea dovadă de răbdare, înţelegere, disponibilitate, să nu folosească pedepse, să nu bruscheze copiii, să dea dovadă de empatie, să nu ridiculizeze copilul în faţa colegilor, să dea dovadă de aptitudini şi comportament pozitiv.
Societatea în care trăim trebuie să conştientizeze importanţa protejării şi ocrotirii copiilor. Aceasta se realizează cu grijă, răbdare, atenţie, dar şi cu multă dragoste. H. Spencer a subliniat acest lucru spunând: ,,Copiii cărora nu li se arată dragoste ajung să nu iubească.”
Şi ce este o lume fără iubire?....










FELICITARE PENTRU 1 IUNIE – Porumbelul-copil (colaj)

NEDUMERIRE DE COPIL

Ce nu-i dulce e sărat, Par lesne rostite-aşa
Ce nu-i alb e colorat, Însă nu-nţeleg ceva:
Ce nu-i tare este moale, Dacă totul e uşor,
Ce nu-i uşor este greu, Eu de ce nu pot să zbor?
Ce-i frumos nu e urât. – Copilaş micuţ şi drag,
Toate sunt la mine-n gând. Gândul zboară nencetat!



...Şi eu sunt un mic creştin!
Importanţa educaţiei moral-religioase în formarea personalităţii copilului


Câmpan Maria
Studentă,
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Cluj- Napoca

"Nu există artă mai frumoasă decât arta educaţiei. Pictorul şi sculptorul fac doar figuri fără viaţă, dar educatorul creează un chip viu: uitându-se la el se bucură şi oamenii, Se bucură şi Dumnezeu. Şi oricine poate fi dascăl, dacă nu al altora, cel puţin al său."(Sfântul Ioan Gură de Aur).
Educaţia moral-religioasă continuă opera de modelare a omului creat de Dumnezeu, înnobilând fiinţa umană cu tot ceea ce este mai bun în om. Educaţia moral-religioasă se adresează sufletului copilului, laturii moral-afective a personalităţii, sădind în acesta frumuseţea vieţii încă din perioada copilăriei.
Din nefericire, prinşi de ritmul alert al vieţii cotidiene devenim din ce în ce mai indiferenţi faţă de problemele, suferinţele sau nevoile unor semeni ai noştri, uitând că „sfatul bun, zâmbetul şi fapta binefăcătoare sunt raze ale soarelui răsfrânte în sufletul omului. ” Din aceste motive educaţia moral-religioasă este nu doar posibilă de la o vârstă fragedă, ci şi necesară.
Concepţia ştiinţifică asupra educaţiei moral-religioase se fundamentează pe datele psihologiei copilului şi pe practica educativă avansată. Această concepţie ne ajută să înţelegem nu numai că este posibil acest tip de educaţie de la cea mai fragedă vârstă ci mai ales necesitatea ei.
Eficienţa muncii educative în grădiniţa de copii se bazează pe faptul ca vârsta preşcolară este vârsta cea mai favorabilă pentru asimilarea unor impresii puternice, pentru formarea, perfecţionarea şi transformarea deprinderilor în obişnuinţe, în această etapă formându-se foarte uşor automatismele care stau la baza comportamentului.
Responsabilitatea educatoarei în cadrul desfăşurării activităţilor moral-religioase în context educaţional cât şi a părinţilor (implicit a întregii familii) este deosebită tocmai prin faptul că aceste medii constituie influenţe contextuale proximale de dezvoltare socio-cognitivă- afectivă a copilului, contribuind profund la formarea caracterului şi a personalităţii copiilor. Aceste medii au potenţialul de a stimula anumite comportamente exploratorii, în primul rând din partea copiilor (interesele şi motivaţia intrinsecă a copiilor de a afla mai multe despre existenţa lui Dumnezeu şi de a se ruga Lui) dar şi din partea părinţilor şi a educatoarei, care sunt îndemnaţi să descopere să identifice esenţele ce caracterizează profilul psihologic al copilului.
Vârsta copilăriei este cea mai importantă pentru a începe formarea religioasă a personalităţii umane, ca orice altă latură a educaţiei. Dacă nu se face educaţia religioasă încă din copilărie, riscul ca omul în devenire să nu cunoască niciodată frumuseţea credinţei este foarte mare.
O trăsătură a personalităţii umane, care se manifestă în relaţiile individului cu ceilalţi este moralitatea. Procesul educaţiei morale este o activitate conştientă, complexă în vederea formării convingerilor, sentimentelor şi comportamentelor morale ale copiilor şi se realizează prin îmbinarea raţională a metodelor si procedeelor educative. Educaţia presupune trecerea de la morală la moralitate, concepte ce nu exprimă o identitate totală. Astfel, o moralitate superioară se poate contura prin educaţia religioasă începând încă din perioada preşcolară, dezvoltându-se linear pe parcursul ciclurilor de şcolarizare ulterioare.
Activităţile instructiv-educative de natură moral-religioasă îşi propun anumite obiective specifice care urmăresc obţinerea de rezultate exprimate în comportamente operante observabile şi ancorate în relaţiile interpersonale. Printre aceste obiective se pot enumera: cunoaşterea şi iubirea lui Dumnezeu (de a afla despre existenţa lui Dumnezeu; de a afla că Dumnezeu este prezent în orice loc, cunoaşte toate locurile, este Sfânt şi Stotputernic; trezirea dorinţei de a se ruga lui Dumnezeu; dobândirea de cunoştinţe şi sentimente care să stimuleze dezvoltarea spirituală ( de a se ruga, de a face corect semnul Sfintei Cruci, de a ajuta pe alţii). Formarea virtuţilor creştine şi cultivarea comportamentului moral-religios în familie (de a asculta şi de a cinsti părinţii, de a respecta fraţii, de a avea o atitudine creştinească faţă de ei), în biserică (de a se comporta adecvat în timpul slujbei, de a se ruga, de a face semnul Sfintei Cruci, de a asculta în linişte slujbele oficiate de preot, de a cinsti icoanele etc.), grădiniţă şi cercul de prieteni (de a avea o atitudine de toleranţă şi bunăvoinţă în raport cu colegii). Un alt obiectiv este cunoaşterea semnificaţiei şi importanţei marilor sărbători religioase şi a unor obiceiuri creştineşti specifice acestora (Naşterea Domnului, Învierea Domnului, Înălţarea Domnului etc.). Educarea atitudinii de toleranţă faţă de copiii care aparţin altor culte creştine şi altor religii (învăţarea unor atitudini de acceptare necondiţionată a celorlalţi, indiferent de cultul creştin din care face parte, cultivarea respectului faţă de colegi; identificarea şi dezvoltarea sentimentelor de apartenenţă la grup faţă de copiii care aparţin altor culte creştine şi altor religii).
Educaţia religioasă pregăteşte copilul pentru o percepţie autocuprinzătoare a realităţii, mult mai adâncă şi semnificativă, totodată vizează, în egală măsură, sarcini informative şi sarcini formative.
Sensul informativ al educaţiei religioase desemnează asimilarea unor cunoştinţe specifice cu caracter spiritual-religios. Prin aceasta educaţia religioasă este strâns legată de educaţia intelectuală, estetică, morală şi civică, asigurând continuitatea spirituală la nivel social şi individual. La preşcolari (şi nu numai), activităţile de natură informativă ale educaţiei religioase se pot realiza prin intermediul povestirilor religioase, prin dezvăluirea conţinuturilor morale cuprinse în secvenţele biblice sau alte cărţi cu tematici religioase, prin intuirea unor imagini cu conţinut şi mesaj religios.
Sensul formativ al educaţiei religioase constă în implicarea întregului sistem cognitiv al copilului, a tuturor proceselor psihice şi a capacităţilor lui intelectuale în descifrarea şi trăirea sensurilor adânci ale existenţei lui Dumnezeu, prin interiorizarea valorilor şi a normelor religioase, prin valorificarea substratului moral-intrinsec al personalităţii copilului şi prin transpunerea acestora în comportamente dezirabile în cadrul relaţiilor interpersonale.
Activităţile religioase se realizează potrivit particularităţilor de vârstă ale copiilor şi presupun o latură intelectuală, concretizată în învăţătura de credinţă sau concepţia religioasă; o componentă afectivă ipostaziată în trăirile de respect şi dragoste creştină; o dimensiune activ – participativă. Educaţia religioasă contribuie la formarea conştiinţei religioase a copiilor prin familiarizarea lor cu scrierile religioase, cunoaşterea unor fragmente din Sfânta Scriptură şi înţelegerea limbajului din sfera valorilor religioase, precum şi la formarea sentimentelor şi atitudinilor de toleranţă între copiii dintr-un colectiv, trăirea în spiritul onestităţii, promovarea valorilor morale, iubirea de Dumnezeu şi semeni.
La o analiză psihologică mai atentă este important să includem învăţarea prin modelare (denumită fiind şi învăţarea vicariantă, de către psihologul Albert Bandura). Acest tip de învăţare este specifică etapelor timpurii de dezvoltare, în special etapei preşcolare şi şcolare şi presupune că orice comportament este învăţat prin modelare (la început pe secvenţe de comportament, apoi comportamentul integral), fapt ce ne determină să ne gândim că prin modelare am învăţat să ţinem lingura şi creionul în mână şi am învăţat să citim cunoscând mai întâi alfabetul. Prin urmare, tot pe baza învăţării prin modelare vor învăţa copiii de mici să se roage, să-şi facă semnul Sfintei Cruci, să meargă la biserică, etc.
Este important de menţionat faptul că stilul parental este crucial în modelarea comportamentelor copiilor. În acest stadiu de dezvoltare, copilul imită în cea mai mare parte a timpului comportamentul adulţilor sau a altor persoane din mediul proximal, aceştia constituind modele pentru adoptarea unor comportamente din partea copiilor. Conform studiilor făcute de psihologul Diana Baumrind pe investigarea stilurilor parentale pe care părinţii le manifestă în raport cu copiii, s-a dedus că stilul autoritativ este cel mai eficient (în sensul că aceşti părinţi deţin şi control dar oferă şi căldură ridicată copiilor lor). De aceea este foarte important să nu existe discrepanţe între părinţi ci aceştia să manifeste păreri şi atitudini congruente, similare copilului pentru a nu crea distorsiuni cognitive, neînţelegeri şi ambiguitate copilului având în vedere că în perioadele timpurii de dezvoltare copilul este foarte receptiv. Este recomandată creşterea implicării părinţilor şi a altor factori educaţionali din cadrul comunităţii în activităţile extracurriculare (educaţia informală şi cea nonformală) în crearea unui mediu pentru dezvoltarea morală optimă a copiilor.
Educaţia religioasă nu se poate limita numai la predarea şi învăţarea religiei în activităţile curriculare propuse în contextul educaţional. Educaţia moral-religioasă, ca latură a educaţiei este şi trebuie să fie privită de cadrele didactice cu mare responsabilitate civică. Exercitarea ei sistematică îşi găseşte explicaţia în logica demersului acţiunii educaţionale complexe, iar eficienţa acestei munci atârnă de reconstrucţia morală a formatorilor, de pregătirea lor didactică şi religioasă şi nu în ultimă instanţă de garantarea libertăţii de a exercita educaţia moral religioasă în contextul şcolar.

Bibliografie:
1. Bunescu, V., Educaţia morală şi formarea personalităţii. Fundamente psihopedagogice, în Revista de pedagogie nr. 6-7-8/, Bucureşti,1991;
2. Vasile, Danion, Cum să ne creştem copiii, Ed. Lucman, Bucureşti, 2006;
3. Mitropolitul Kievului, Vladimir, Despre educaţie, Ed. Sophia, Bucureşti, 2003
4. Nancy, Darling, Parenting Style and Its Correlates, Clearinghouse on elementary and early childhood education, University of Ilinois ,1999.



Steagul Zilei internaţionale a copilului

Inst. Capitan Mirela
Scoala cu clasele I-IV Chislaca,
Jud. Arad

n Verdele din fundal simbolizeaza creştere, armonie, prospeţime, şi fertilitate;
n Roşu şi galben, albul şi negrul reprezintă diversitate şi toleranţă. Copiii au cheia spre pace şi toleranţă pentru rase, religie, diversitatea materială, mentală şi socială.
n Steaua care este realizată de picioarele figurinelor, reprezintă lumina. Cele cinci vârfuri ale stelei reprezintă continentele.
n Reprezentarea pământului din centru reprezintă casa noastră şi binecuvântarea asupra sa.
n Albastru simbolizează încredere, loialitate, înţelepciune, inteligenţă, credinţă, adevăr şi cer. Figura albastră din vârf reprezintă Dumnezeu care este înfăptuitorul tuturor lucrurilor. Dumnezeu ne iubeşte pe toţi în mod egal şi noi trebuie să ne străduim să procedăm la fel (lucru reprezentat de mâinile întinse ale figurinelor)


Ziua de 1 iunie este sărbătoarea tuturor copiilor şi a fiecăruia în parte, un prilej în plus de a ne îndrepta gîndurile către toţi copiii. Drept urmare am cules si eu cateva maxime despre copii si copilarie


n „Copilăria este unul dintre cele mai importante drepturi ale copilului.”
„The Hurried Child”
n “Copilăria este inima tuturor vârstelor.”
Lucian Blaga
n “Copilăria este singurul paradis pierdut.”
Valeriu Butulescu
n “Copilăria este o lume de miracole şi de uimire a creaţiei scăldate în lumină, ieşind din întuneric, nespus de nouă şi proaspătă şi uluitoare.” Eugene Ionesco
n “Copiii sunt singura formă de imortalitate de care putem fi siguri.”
Peter Ustinov
n Un copil poate oricând să-l înveţe pe un adult 3 lucruri: cum să fie mulţumit fără motiv, cum să nu stea locului niciodată şi cum să ceară cu insistenţă ceea ce-şi doreşte.”
Paulo Coelho - Al Cincilea Munte
n “Cine a fost, măcar o dată, fascinat de sărutul unui copil, nu mai poate ucide nici un pui de hienă.”
Vasile Ghica
n “Copiii sunt mesajele vii pe care le trimitem unor vremuri ce nu le vom vedea.”

John W. Whitehead









Bodea Ioana – Adriana
Şcoala Generală Nr. 2 Sântana

O lume minunată

,, Copilăria ... Mai întotdeauna ea trezeşte în sufletul omului un sentiment de melancolie: lumea tihnei în care visează gingaş şi cu sfială mugurul omenesc ce abia se deschide la viaţă e palidă şi săracă. Vârsta de aur? Nu, vârsta neputinţei şi a sensibilităţii aproape bolnave.’’ ( citate şi maxime de Ivan Alekseievici Bunin)
Copilăria este cea mai frumoasă perioadă din viaţa omului. Oricine ar da orice pentru a redeveni măcar pentru câteva secunde din nou copil. Scriitori precum: Mihai Eminescu, Ion Creangă, Barbu Ştefănescu Delavrancea şi Ionel Teodoreanu au evocat copilăria ca pe un tărâm al gingăşiei, dragostei şi fericirii.
Tuturor ne e dor de copilărie, toţi tânjim după aceasta. Copilaria insa, are un dar de pret, unic, pentru intreaga noastra dezvoltare ulterioara. Este nevoie de atentie si respect fata de interesele si sentimentele spontane ale copilului, fata de stradaniile sale de a invata singur, fata de capacitatile pe care simte launtric impulsul sa le dezvolte. De acestea poate depinde bogatia personalitatii adulte, increderea in sine, dragostea de invatatura pe toata durata vietii, flexibilitatea, echilibrul launtric.(William Craine)
Copilaria este o lume minunata ce trebuie pastrata pentru visele copiilor. Din cele mai stravechi timpuri un copil era o binecuvantare de la Dumnezeu, cei ce aveau copii erau un model de credinta pentru altii ceea ce nu mai putem spune in ziua de astazi. Copii platesc pentru greseala parintilor,traind intr-o lume plina de reguli si legi din care foarte putini le mai respecta.Cand esti copil o lume intreaga iti este la picioare, traiesti intr-un vis numit COPILARIE, unde esti stapan peste toate esti doar tu,fara griji ,fara nevoie , fara greutatea zilei de maine. Dar putem sa spunem asta pentru fiecare copil?In ce fel de vis traiesc cei ce sunt maltratati de proprii parinti,ce sunt trimisi sa munceasca zilnic pentru a face rost de bani, cei ce raman orfani pe drumuri inca de cand lumea li se pare un paradis al jucariilor si a iubirii? Dar si cei care isi strica singuri viata,avand copii cand ei insusi sunt niste copii? Cine este vinovat?
Întradevăr, pentru unii viaţa nu e ca un parchet fin şi neted de dans, nu este totul roz, dar de aceea suntem noi învăţătorii să îi ajutăm pe cei care au probleme, să discutăm cu părinţii acestora şi să organizăm cât mai multe activităţi extracurriculare care îi va bucura şi se vor simţi bine.
,,Un copil poate oricând să înveţe un adult trei lucruri: cum să fie mulţumit fără motiv, cum să nu sta locului niciodată şi cum să ceară cu insistenţă ceea ce îşi doreşte.’’( Paulo Coelho)