luni, 8 iunie 2009

"Sub Copacul Buyu de Paul White" - 2

Nu poti sa faci tu insuti totul

Nyani, maimuta, si prietenul lui, Tuku, au gasit intr-o zi o nuca de cocos coapta.Sarind de pe o creanga pe alta isi aruncau unul altuia cu undemanare nuca. Erau neastamparati si faceau o mare galagie pe campurile pe care putrezeau incet gramezile de paie din anul trecut. Au alergat dupa nuca lor pe cand se rostogolea cat mai repede pe povarnisul dintre copacii Buyu, facand niste salturi mari. Nuca a sarit de pe malul inalt si a aterizat plescaind in valceaua Matope.Nyani si Tuku stateau flecarind nervose la marginea povarnisului. Valceaua era plina de namol; un loc periculos, pe care chiar si Jumbo, elefantu, il ocolea, pentru ca ramaneai prins in mlastina vascoasa si te cufundai tot mai tare in ea.Tuku statea la mal si se uita la nuca de cocos zacand ademenitor in valcea si pe care n-o putea ajunge.“Tu, Nyani, fi atent… ma duc s-o iau”, s-a laudat el. Si-a apropiat picioarele de un pietroi si a sarit jos. A aterizat foarte aproape de nuca. Labele i se umplura de namol, dar dupa obiceiul maimutelor si le-a sters repede de coada. A apucat nuca si s-a uitat razand la Nyany, care era sus:”Vezi deja am luat-o!”Acum voia sa se intoarca inapoi la mal, dar piciorul lui stang era prins tare. A incercat sa se ajute cu cel drept, cum obisnuieste sa faca o maimuta in asemenea cazuri. Dar inainte de a fi putut pronunta barem cuvantul cocos, ambele picioare erau impotmolite in namolul gros. Tuku a aruncat nuca. Dadea din maini si striga. Picioarele se afundau tot mai mult in namol. In spaima lui a strigat catre prietenul de pe mal:”Ajuta-ma!”Dar Nyani se scarpina doar in neputinta lui. Nici el nu era mai siret decat celelalte maimute. Asa ca… se vaicarea cat putea, caci pentru vaicareala n-ai nevoie de prea multa minte.Tuku, care se scufunda cat mai mult, a strigat:”Ce sa fac?” Nyani s-a agatat cu coada de o liana si se legana incet incolo si incoace, gandindu-se incordat.Tuku dadea din maini tot mai agitat. Deja mlastina ii ajungea acum aproape de genunchi. Cu cat lupta mai mult sa iasa, cu atat mai adanc se cufunda. Si cu cat se scufunda mai adanc, cu atat mai tare dadea din maini.In sfarsit lui Nyani i-a venit o idée. “Am gasit, Tuku”, a strigat el. “Tu ai o mustata mare! Apuca-te de ea sit trage-te afara!”Glasul lui Tuku s-a frant de bucurie. Acum era salvat. El si-a apucat firele de par si s-a tras cu toata puterea in sus. Aproape parea ca o sa reuseasca. Dar i-a troznit numai sira spinarii. Mlastina urca tot mai sus si mai sus.Tuku s-a agatat de firele de mustati si continua sa se tragaNyani fugea agitata incolo si incoace pe mal si striga: “Trage-te odata afara!”Dar mlastina urca tot mai mult. Ii ajungea lui Tuku pana la brate, ii apasa coastele si-i taia respiratia. In cele din urma i-a ajuns pana la gat. Tuku deabea mai putea inghiti.Mlastina a ajuns la barbia lui Tuku. El se lupta disperat ca sa-si tina la suprafata gura si nasul. Dar mlastina urca.Ochii lui Tuku se roteau ingrozitor. El si-a prins botul cu labele si-l tragea in sus cu toata puterea. Dar tot ce mai vedea Nyani din prietenul lui erau doua labe de maimuta ridicate in sus si inclestate pe niste fire de par smulse de maimuta.Apoi suprafata mlastinei Matope s-a linistit treptat, si cateva cercuri de unde erau ultimii martori despre Tuku maimuta, care a vrut sa se traga de propria mustata afara din mlastina.Printre zgomotele care razbat noaptea din jungla se amesteca si oftatul prieteilor lui M’gogo.“Cum se numeste aceasta mlastina Matope?” intreba Daudi. “Ajungi usor in ea, dar nu mai iesi niciodata singur din ea”…M’gogo raspunde ganditor:”Numele adevarat al acestei mlastini trebuie sa fie pacat”.Daudi incuvinteaza. “Si eu am ajuns odata in aceasta mlastina si am incercat sa ma scot prinzandu-ma de propriul meu par. Si eu am crezut mai intai ca as putea sa ma salvez singur. Dar cu cat ma osteneam mai mult sa devin mai bun, cu atat mai mult ma scufundam. Si atunci am vazut pe cineva stand pe mal. Nu-i puteam recunoaste fata, dar mana pe care mi-a intns-o avea o cicatrice adanca. “Da-mi mana:, mi-a zis El, “numai eu te pot scoate de aici”.“Dar eu ma gandeam: Asa sa fac? Oare n-ar fi mai bine s a ma lupt mai departe si sa incerc sa ies singur? Apoi am simtit cum sunt tras de jos din mlastina si mi-am dat seama ca cei care raman in mlastina trebuie sa moara in mlastina. Atunci mi-am pus mana in mana Lui, si El m-a tras afara.Pe mal mi-a spus: “Urmeaza-ma, caci eu am venit sa-ti dau viata, o viata noua” Si asa m-am dus dupa El. Am fost vremuri cand am alunecat iara in mlastina. Dar de fiecare data mana Lui era acolo si ma tragea din nou afara.N-are nici un rost sa urmati pe altul. Mana lui intinsa este prezenta de fiecare data, si el e foarte puternic. Nu trebuie sa faceti altceva decat sa va puneti mana in mana Lui. El o tine tare, caci El este Hristos, Fiul lui Dumnezeu”.

Maimuta care nu credea in crocodil
“Nu”, striga Titu, unii din nepoteii lui Nyani maimuta, “nu si iarasi nu, pur si simplu nu cred”. El se legana cu coada de unul din copacii Buyu si se stramba la unchiul lui.Nyani statea inghemuit pe pamant si se cauta de paduchi cu ravna si cu un vizibil success. Se sinchisea prea putin de glasul tipatorului de sus din copac.Dar Titu se vaicarea mai departe:”Cand eram mic, voiati sa ma speriati cu un crocodil infiorator cu ochii scanteietori care ma mananca daca nu ascult. Voiati sa ma faceti sa cred ca exista o dihanie la fel de mare ca un copac doborat si ca pielea lui ar arata ca lutul uscat, iar coada lui ar fi mai puternica ca trompa elefantului Jumbo”“Titu tu esti o maimutica mica si cu mintea si mai mica”, a raspuns incet Nyani. “Crocodilii arata exact asa cum i-ai descries. Iar pe maimute , mai ales pe cele mici, ei le privesc ca pe niste delicatese alese”.“Da , da”, l-a interrupt Titu nervos si si-a strambat dispretuitor gura. “Povesteste linistit mai departe. Dintii lor sunt mai ascutiti ca ghearele lui Chewi, leopardul, au o piele mai groasa ca rinocerul Kifarul si un bot mai mare ca Kiboko, hipopotaul”.Ochii lui Nyani s-au intunecat de suparare. El s-a aplecat repede ca fulgerul si s-a aruncat spre maimutica, dar Titu a sarit cu indemanare pe o creanga mai sus si a ras.“Da, da, stiu. Dar acum m-am facut mai mare si am ceva mai bun de facut decat sa va cred basmele”.Pret de o clipa, Nyany a uitat sa se scarpine. De manie nici nu putea vorbi. A inceput sa sara cu niste salturi mari de pe o creanga pe alta prin coroanele copacului Kikuju pana la marile stanci cenusii. Acolo s-a lasat jos sa cugete in liniste la badarania tineretului in general si mai ales la maimutele mici care nu vor sa creada in crocodil.Titu a zarit-o pe Twiga, girafa, care rontaia varfurile verzi ale unui tufis. El s-a cataract la aceeiasi inaltime ca si capul ei si a salutat cu respect, cum e obiceiul in jungla.“Twiga, ai auzit de animalul cu piele groasa, cu o coada puternica, cu ochi vicleni, care se taraste pe nisip si poate inota in apa?”Twiga a apucat cu limba ei lunga si neagra cateva frunze.“Desigur”, a spus ea mestecand, “te referi crocodil. El nu este tocmai dragut, dar in schimb are o pofta cu atat mai mare. El traieste in balti si mlastini si in raul cel mare. Am o matusa care o data…..”Atunci Titu a interrupt-o strigand si i-a facut cu tifla. “Aha ai vorbit cu unchiul Nyani, si el ti-a spus sa-mi vinzi gogosi. Kah, eu nu cred in crocodili!”El a coborat pe pamant si a alergat spre un copac rosu de la celalalt capat al luminisului. Acolo a spart cu zgomot cateva pastai. Se vedea clar ca nu prea stia de purtarea frumoasa chiar pentru o maimuta. Pe un tufis din apropiere sedea Ndudumizi, o pasare numita culic mic.“Tu esti o pasare desteapta, Ndudumizi”, a spus Titu. “Ai auzit cumva ceva de un animal care este la fel de mare ca un trunchi de copac, a carui coada e la fel de puternica ca trompa elefantului Jumbo, ai carui dinti sunt mai ascutiti ca ghearele unui leopard? Caci cica traieste in apa si are o pofta deosebita pentru maimutici”.Ndudumizi se balansa atenta cu coada ei lunga si neagra.”Da, maimutico”, a spus ea, “te referi la crocodil”. Dar inainte de a mai putea vorbi, Titu a aruncat dupa ea cu pastai si a plecat de acolo. A ajuns la niste stanci la umbra carora obisnuia sa doarma in timpul zilei Mbisi, hyena.Mbisi era cunoscuta din pricina obiceiurilor si conceptiilor ei erate. In prefacatorie si fatarnicie nu era intrecuta in intreaga jungla decat de vulture.“Tu umbli mult, Mbisi”, a spus Titu, “si sti o multime de lucruri care se intampla noaptea. Tu ai un miros fin si ochii tai sunt mai buni. Ai auzit vreodata de un animal la fel de mare ca un trunchi de copac, cu pielea mai groasa ca a rinocerului si care arata ca lutul uscat in soare? De un animal cu ochi sireti, cu o coada puternica si un bot mare, care mananca deosebit de bucuros maimutici mici? Toti incearca sa ma faca sa cred ca exista asa ceva in apa”.Hiena a ras cu rasul ei urat.“Esti o maimutica sireata, Titu. Stii”, a spus ea, “cei mari iti spun povesti ca sa nu te duci la apa si sa nu te vezi in oglinda linistita a apei ce frumos esti. Ce zici, cat de minunat te-ai vedea la lumina lunii in apa linistita a baltoacei de langa raul cel mare!”Titu a chicotit cu glas ascutit. El se misca cat de distins putea ca s-o impresioneze si mai mult pe hyena.Cand hyena a vazut asta, a ras babatjocoritor si l-a intepat: “Arata-le ca esti mai siret ca toti! Astazi e luna plina, du-te la apa si cauta animalul salbatic cu botul mare, cu coada groaznica si cu pielea neanchipuit de groasa!” Apoi s-a ascuns de el.Titu deabea putea sa astepte asfintitul soarelui. Luna urca incet pe cer. Incet cu inima batandu-i in piept , s-a furisat pana la baltoaca ce servea animalelor de adapatoare. El a vazut urmele lui Simba, leul, si aproape a disparut in urmele uriase ale rinocerului. Apoi a vazut inainea lui apa linistita si argintie.S-a aplecat asupra ei si si-a vazut chipul oglindit. Se uita incantat spre chipul din apa, cand i-a trecut prin minte brusc scopul pentru care venise aici. Nu chiar asa de tare cum ar fi vrut a strigat:”Nu exista crocodil si nici nu au existat vreodata.”Un ras gros dinapoia lui l-a facut sa-l treaca un fior pe spate. Dar el cauta sa se convinga ca nu e decat prepelita Kwale care canta cantecul de leagan pentru puisorii ei.Titu a observat un lemn care trecea linistit peste apa. Pe deasupra lui era lut intarit. Lemnul a ajuns la mal si a disparut in umbra. Langa el fosnea iarba.Trebuie sa fie vantul gandea el, desi apa era perfect linistita. Din nou a auzit rasul cel gros.“Nu exista crocodil!” a strigat Titu cuprins brusc de frica.“Asa e maimutico”, a spus o voce groasa din spatele lui, “foarte folositor si adevarat.Inspaimantat, Titu s-a intors. Ceva mai mare si intunecat se misca spre el, si se vedeau deja doi ochi aprinsi. Deodata un bot mare s-a repezit spre el sa-l insface. Un bot cu dinti mari ca a lui Simba, leul. Ei se apropiau inspaimantatori. Titu simtea o rasuflare fierbinte care mirosea a mlastina si carne putrezita.“Ha!” a grohait tare animalul, “vrei sa zici ca nu exist?”Inca odata s-a miscat botul urias, apoi s-a inchis cu zgomot. Dintre dintii cei mari s-a auzit tipatul ingrozit al maimutiei, si o voce groasa a mormait:“Asa deci eu nu exist. Ei bine, in orice caz tu esti cea care nu mai existi acum maimutico”.………………..Multa vreme ramane tacere in jurul figurilor care stau inghemuite in noaptea tropicala. Numai vreascurile troznesc in foc.“Ei?” intreaba Daudi.“E adevarat”, se aude un glas din spate, “exista crocodil”.“Si Titu?” se intereseaza Daudi.“Prea tarziu si-a dat seama. Cand a crezut era prea tarziu”. Vocea lul M’gogo suna ciudat de ragusita“Auziti”, spune Daudi, “daca spunem ca nu exista crocodil ne inselam pe noi insine”.M’gogo da din cap cu tarie.Atunci Daudi continua:””IN Biblie scrie: Daca spunem ca nu avem pacat, ne inselam pe noi insine si nu pe altii, si adevarul nu este in noi. Vedeti sa nu faceti si voi ca maimutica Titu”M’gogo zambeste. Incet-incet incepe sa inteleaga.



Stiinta despre hranirea vulturilor
Nyani, maimuta, ii ura pe vulturi..Dar Tichi, varul primar al celei de a doua sotii a lui, era un prostanac incorigibil. El se facea ca uraste vulturii. Dar in realitate ciocurile lor ascutite, gaturile lor fara pene, felul in care isi rasfirau coada faceau o impresie puternica asupra lui.Intr-o zi un vulture s-a lasat jos in apropierea copacului unde traia familia lui Tichi.Tichi urmarea cu atentie orice miscare a pasarii nemernice.Tichi s-a uitat in toate partile.Nimeni nu se vedea. Atunci a aruncat jos ceva de mancare pentru vulture.Dar o voce launtrica il avertiza sa se fereasca de vulture. Asa ca a inceput sa tipe brusc si sa dea din labe ca sa goneasca vulturul.In ziua urmatoare au venit doi vulturi. Ochii lui Tichi straluceau cand ii observa printr-o gaura din frunzis. S-a uitat pe furis in jurul lui, dar nu se vedea nimeni. Din nou a aruncat hrana pasarilor nemernice.Ele au venit mai aproape si au strigat de l-au asurzit pe Tichi.Curand au venit mai multi vulturi. Ei au indraznit sa vina tot mai aproape, caci Tichi ii hranea tot mereu. Apoi a strigat la ei cu glas care s-a auzit pana in maracinii din departare si s-a facut ca arunca cu pietre. Poate ca pasarile s-ar fi speriat daca in loc de asta nu le-ar fi dat tot de mancare.Vulturii au dat din aripi, dar nu au plecat de acolo.Twiga, girafa, vedea toate acestea din locul ei preferat aflat in spatele tufisului si clatina trista capul. Ea stia ca oricine hraneste vulturii provoaca nenorocire.A trecut o saptamana.Vulturii nu se mai tineau la distanta. Ei veneau pana la trunchiul copacului si mancau lacomi toata mancarea pe care le-o arunca pe ascuns maimuta.El ii observa fermecat, desi ii tremurau genunchii de frica.Pe caldura amiezii din ziua urmatoare, vulturii obraznici zburau in cercuri largi tot mai aproape de copacul Buyu. Tichi striga ca un salbatic. Dar ei croncaneau numai si se lasau batand din aripi in copac. Ciuguleau salbatic hrana.Deasupra lor , alti si alti vulture tot veneau. Ei au umplut copacul si se apropiau tot mai mult de Tichi.In groaza lui, Tichi a inceput sa loveasca cu un bat noduros in jurul lui, dar cu prea putin folos.Vulturii, pe care ii ademenise el, l-au coplesit repede.Cu ciocurile lor urate l-au incoltit. Tipatul lui ascutit dupa ajutor a fost inghitit de croncanitul vulturilor.La apusul soarelui Nyani s-a intors in junglA. L-a apucat groaza cand a vazut osemintele albe ale varului primar al celei de a doua sotii a lui zacand sub copacul familiei lui.“Kah” spune unul din ascultatori si se scutura, “o sa visez urat la noapte”.“Da,da”, spune un altul si se prinde de scaunul pe care a stat. “Parca si vad capul cu gatul fara pene cu dintii lui infipt in mine”Daudi zambeste dar devine imediat serios.”Unii dintre voi mi-au spus ca niste ganduri murdare cauta sa puna stapanire pe ei. Povestea aceasta da un raspuns bun la problema. Daca dati din nou hrana acestor ganduri prin ce vedeti, auziti sau spuneti, atunci ele se vor rotii peste voi si peste viata voastra.Daca le lasati sa flamanzeasca, atunci zboara de la voi. Numai cand le hraniti vor veni in numar tot mai mare. Multe inimi sunt rontaite de aceste ciocuri diavolesti”.“Hongo”, isi spune incet M’gogo, “cuvintele acestea mi se potrivesc”.

Un comentariu:

  1. Ballys Fargo - Casino in Thackerville, OK - JTM Hub
    Ballys Fargo 밀양 출장마사지 Hotel & Casino, Hotel, 성남 출장안마 & 서울특별 출장샵 Spa, Council Bluffs. The largest gaming floor, 밀양 출장샵 with over 안산 출장마사지 20,000 slots, video poker, live table games,

    RăspundețiȘtergere