tag:blogger.com,1999:blog-2065746367353671502024-03-14T01:52:10.722-07:00Florin Claudiu PurcelClaudiu Purcel - - purcelclaudiu@yahoo.comhttp://www.blogger.com/profile/09406496786353112886noreply@blogger.comBlogger28125tag:blogger.com,1999:blog-206574636735367150.post-34178217291605911892010-01-17T02:27:00.000-08:002010-01-17T02:30:09.414-08:00DOAMNE, FĂ-MĂ PROST!DOAMNE, FĂ-MĂ PROST!<br /> de un anonim şi VICTOR SOCACIU<br /><br />DE-AR FI SĂ-I LUĂM PE TOŢI LA RÂND,<br />ŞI ACTUALII DAR ŞI FOŞTII,<br />CEI MAI DEŞTEPTI DE PE PĂMÂNT<br />AU FOST ÎNTOTDEAUNA... ..PROŞTII.<br /><br />NU TE RUGA LA URSITOARE<br />SĂ-ŢI FACĂ-N VIAŢA TA VREUN ROST,<br />MAI BINE URLĂ-N GURA MARE:<br />"IUBITE DOAMNE, FĂ-MĂ....PROST!"<br /><br />DE CE SĂ TRAGI CA LA GALERĂ,<br />SĂ-NVEŢI ATÂTEA FĂRĂ ROST,<br />DE VREI SĂ FACI O CARIERĂ<br />AJUNGE NUMAI SĂ FII....PROST.<br /><br />IN LUMEA ASTA CU DE TOATE,<br />UNDE SE-NVAŢĂ CONTRA COST,<br />PĂCAT CĂ NICI O FACULTATE<br />NU DĂ ŞI DIPLOMĂ DE......PROST.<br /><br />AVEM IMPOZITE CU CARUL<br />DAR ÎNOTĂM ÎN SĂRĂCIE<br />ŞI CE BUGET AR AVEA STATUL<br />DINTR-UN IMPOZIT PE.....PROSTIE...<br /><br />EI SUNT CA IARBA, CU DUIUMUL,<br />SĂ NU-I JIGNEŞTI, SĂ NU-I ÎMPROŞTI!<br />O, DOAMNE, DE NE-AR CREŞTE GRÂUL<br />CUM CRESC RECOLTELE DE ....PROŞTI.<br />ŞI-N LUMEA ASTA RASTURNATĂ,<br />UNDE CEI STRÂMBI SUNT CEI MAI DREPTI,<br /><br />SAVANŢII NOŞTRI MOR DE FOAME<br />ŞI NUMAI PROŞTII SUNT DEŞTEPŢIClaudiu Purcel - - purcelclaudiu@yahoo.comhttp://www.blogger.com/profile/09406496786353112886noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-206574636735367150.post-79918459027490223362009-06-23T12:05:00.000-07:002009-06-23T12:07:11.367-07:00Cat de actual e C.Tanase<div align="center"><span style="color:#ffcc33;">Si cu asta ce-am facut?</span> </div><br /> Ne-am trezit din hibernare<br />Si-am strigat cit am putut:<br />Sus Cutare! Jos Cutare!<br />Si cu asta ce-am facut?<br /><br />Am dorit, cu mic, cu mare,<br />Si-am luptat, cum am stiut,<br />S-avem noua guvernare?<br />Si cu asta ce-am facut?<br /><br />Ca mai bine sa ne fie,<br />Ne-a crescut salariul brut,<br />Dar traim in saracie?<br />Si cu asta ce-am facut?<br /><br />Ia coruptia amploare,<br />Cum nicicind nu s-a vazut,<br />Scoatem totul la vinzare?<br />Si cu asta ce-am facut?<br /><br />Pentru-a cistiga o piine,<br />Multi o iau de la-nceput,<br />Ratacesc prin tari straine?<br />Si cu asta ce-am facut?<br /><br />Traversam ani grei cu crize,<br />Leul iar a decazut,<br />Cresc intruna taxe-accize?<br />Si cu asta ce-am facut?<br /><br />Totul este ca-nainte,<br />De belele n-am trecut,<br />Se trag sforile, se minte?<br />Si cu asta ce-am facut?<br /><br />Se urzesc pe-ascuns vendete,<br />Cum nicicind nu s-a vazut,<br />Tara-i plina de vedete?<br />Si cu asta ce-am facut?<br /><br />Pleaca-ai nostri, vin ai nostri!<br />E sloganul cunoscut;<br />Iarasi am votat ca prostii.<br />Si cu asta ce-am facut?<br /><br /><br /><br /> <br /><a href="http://downloads.yahoo.com/ca/internetexplorer/" target="_blank" rel="nofollow"></a>Claudiu Purcel - - purcelclaudiu@yahoo.comhttp://www.blogger.com/profile/09406496786353112886noreply@blogger.com3tag:blogger.com,1999:blog-206574636735367150.post-620889342296440092009-06-13T07:39:00.000-07:002009-06-14T07:45:17.938-07:00Peda - Psiho<div align="center"><strong><span style="font-family:lucida grande;color:#ff0000;"><em>Portofoliul<br /></em></span></strong><br />Portofoliul reprezintă “cartea de vizită” a elevului, prin care profesorul poate să-I urmărească progresul – în plan cognitiv, atitudinal şi comportamental – la o anumită disciplină, de-a lungul unui interval de mai lung de timp (un semestru sau un an şcolar). Reprezintă un pact între elev şi profe-sorul care trebuie să-l ajute pe elev să se autoevalueze. Profesorul discută cu elevul despre ce tre-buie să stie şi ce trebuie să facă acesta de-a lungul procesului de învăţare. La începutul demersului educativ se realizeaza un diagnostic asupra necesităţilor elevului de învăţare pentru a stabili obiec-tivele şi criteriile de evaluare. Diagnosticul este făcut de profesor şi este discutat cu elevul implicat în evaluare.<br />Ce contine un portofoliu?<br />Portofoliul cuprinde:<br />- lista conţinutului acestuia, (sumarul, care include titlul fiecarei lucrări/fişe,etc. şi<br />- numărul paginii la care se găseşte);<br />- argumentaţia care explică ce lucrări sunt incluse în portofoliu, de ce este<br />- importantă fiecare şi cum se articulează între ele într-o viziune de ansamblu a<br />- elevului/grupului cu privire la subiectul respectiv;<br />- lucrările pe care le face elevul individual sau<br />- în grup;<br />- rezumate;<br />- eseuri;<br />- articole, referate, comunicări;<br />- fişe individuale de studiu;<br />- proiecte şi experimente;<br />- temele de zi de zi ;<br />- probleme rezolvate;<br />- rapoarte scrise – de realizare a proiectelor;<br />- teste şi lucrări semestriale;<br />- chestionare de atitudini;<br />- înregistrări, fotografii care reflectă activitatea desfăşurată de elev individual sau<br />- împreună cu colegii săi;<br />- observaţii pe baza unor ghiduri de observaţii;<br />- reflecţiile proprii ale elevului asupra a ceea ce lucrează;<br />- autoevaluări scrise de elev sau de membrii grupului;<br />- interviuri de evaluare;<br />- alte materiale, hărţi cognitive, contribuţii la activitate care reflectă participarea<br />- elevului/ grupului la derularea şi soluţionarea temei date;<br />- viitoare obiective pornind de la realizările curente ale elevului/grupului, pe baza<br />- intereselor şi a progreselor înregistrate;<br />- comentarii suplimentare şi evaluări ale pro-fesorului, ale altor grupuri de<br />- învăţare şi/sau ale altor părţi interesate, de exemplu părinţii;<br />Portofoliul se compune în mod normal din materiale obligatorii şi opţionale, selectate de elev şi/sau de profesor şi care fac referire la diverse obiective şi strategii cognitive. Aşa cum afirmă profesorul Ioan Cerghit, portofoliul cuprinde “o selecţie dintre cele mai bune lucrări sau realizări personale ale elevului, cele care îl reprezintă şi care pun în evidenţă progresele sale; care permit aprecierea aptitudinulor, talentelor, pasiunilor, contribuţiilor personale. Alcătuirea portofoliului este o ocazie unică pentru elev de a se autoevalua, de a-şi descoperi valoarea competenţelor şi eventua-lele greşeli. În alţi termeni, portofoliul este un instrument care îmbină învăţarea cu evaluarea conti-nuă, progresivă şi multilaterală a procesului de activitate şi a produsului final. Acesta sporeşte motivăţia învăţării.” (Ioan Cerghit, 2002, p. 315)<br />TIPURI DE PORTOFOLII:<br />• Portofoliu de prezentare sau introductiv (cuprinde o selecţie a celor mai importante lucrări);<br />• Portofoliu de progres sau de lucru (conţine toate elementele desfăşurate pe parcursul activităţii);<br />• Portofoliul de evaluare (cuprinde: obiective, strategii, instrumente de evaluare, tabele de rezultate, etc.)<br />Evaluarea portofoliului începe de obicei prin explicarea de către profesor, la începutul perioadei, a obiectivelor învăţării în perioada pentru care se va primi nota. Profesorul şi elevii cad de acord asu-pra produselor pe care trebuie să le conţină de a lucra în ritm propriu, stimulând implicarea activă în sarcinile de lucru şi dezvoltând portofoliul şi care să dovedească îndeplinirea obiective-lor învăţării (mulţi profesori le reamintesc aproape zilnic elevilor să pună în portofoliu eşantioane care să le amintească mai târziu de munca depusă).<br />Atunci când elevul îşi prezintă portofoliul, profesorul realizează de obicei un interviu cu acesta, trecând în revistă lucrările anexate, analizând atitudinea lui fată de munca depusă, lău-dându-l pentru lucrurile bune, şi ajutându-l să se concentreze asupra aspectelor care trebuie îmbu-nătăţite. Evaluarea acestor produse se face multicriterial. De exemplu, criteriul conformităţii la teoria predată poate fi completat cu cel al inovativităţii şi originalităţii. Fiecare produs cuprins în portofoliu poate fi evaluat din punct de vedere cantitativ (numărul de pagini, de exemplu), dar mai ales calitativ: creativitatea produsului individual sau colectiv, elementele noi, punctele forte, etc. De asemenea evaluarea portofoliului va fi supusă evaluării efectelor pe care acest gen de evaluare l-a avut asupra dezvoltării personalităţii, a capacităţii de autoevaluare şi a competenţelor de intercomunicare. Portofoliul reprezintă un element flexibil de evaluare, care, pe parcurs, poate să includă şi alte ele-mente către care se îndreaptă interesul elevului şi pe care doreşte să le aprofundeze. Această metodă alternativă de evaluare oferă fiecarui elev posibilitatea capacitatea de autoevaluare. “Raportul de eva-luare” – cum îl numeşte prof. I. T. Radu – are în vedere toate produsele elevilor şi, în acelaşi timp, progresul înregistrat de la o etapă la alta. El se substituie tot mai mult modului tradiţional de realizare a bilantului rezultatelor elevului(lor) prin media aritmetică “săracă în semnificaţii privind evoluţia şco-lară a acestuia”<br />Cuprinzând obiectivele activităţii desfăşurate de elev, o selecţie a conţinuturilor, resursele folosite, gândurile elevilor asupra a ceea ce a lucrat, propriile concluzii de autoevaluare, materialele pot fi citite atât de profesor cât şi de părinţi sau colegi, fiind o sursă foarte bună de cunoaştere a elevului care a lucrat la alcătuirea portofoliului. Este o mapă deschisă în care tot timpul se mai poate adăuga ceva, iar nota nu trebuie să fie o presiune.<br />Evaluarea portofoliului se face prin calificative acordate conform criteriilor de apreciere şi indicilor stabiliţi într-un tabel de genul următor:<br />CRITERII DE APRECIERE ŞI INDICI<br />DA PARŢIAL NU OBSERVAŢII<br />1. PREZENTARE<br />- evoluţia evidenţiată faţă<br />prima prezentare a<br />portofoliului;<br />- dacă este complet;<br />- estetica generală;<br />2. REZUMATE<br />- cu ceea ce a învăţat<br />elevul şi cu succesele<br />înregistrate;<br />- calitatea referatelor;<br />- concordanţă cu temele<br />date;<br />- cantitatea lucrărilor;<br />3. LUCRARI PRACTICE<br />- adecvarea la scop;<br />- eficienţa modului de lucru;<br />- rezultatul lucrărilor practice;<br />- dacă s-a lucrat în grup<br />sau individual;<br />- repartizarea eficientă a<br />sarcinilor;<br />4. REFLECŢIILE elevului<br />pe diferite părţi ale<br />portofoliului;<br />- reflecţii asupra propriei<br />munci;<br />- reflecţii despre lucrul în<br />echipă (dacă e cazul);<br />- aşteptările elevului de<br />la activitatea desfăşurată;<br />5. CRONOLOGIE;<br />- punerea în ordine cronologică<br />a materialelor;<br />6. AUTOEVALUAREA<br />elevului;<br />- autoevaluarea activităţilor<br />desfăşurate;<br />- concordanţa scop-rezultat;<br />- progresul făcut;<br />- nota pe care cred că o<br />merită;<br />7. ALTE MATERIALE<br />- calitatea acestora;<br />- adecvarea la teme propusă;<br />- relevanţa pentru creşterea<br />aprecierilor;<br />Portofoliul reprezină un veritabil “portret pedagogic” al elevului relevând nivelul general de pregătire, rezultatele deosebite obţinute, interesele şi aptitudinile demonstrate, capacităţile formate, atitudinile, dificultăţile în învăţare întâmpinate, corelaţiile interdisciplinare, resursele pentru o învăţare ulterioară, disponibilităţile de comunicare şi de lucru în echipă, gradul de implicare în sarcina de lucru, perseverenţa şi conştiinciozitatea, trăsăturile de personalitate. Notarea termenilor cheie aleşi pentru portofoliu poate lua forma urmatoare:<br />NUMARUL DE PUNCTE CRITERIILE1<br />20<br />10<br />15<br />20<br />15<br />20<br />- Atingerea tuturor termenilor cheie;<br />- Înregistrarea acestora în timp util;<br />- Originalitatea aptitudinilor;<br />- Raţionamente superioare implicate;<br />- Relaţii cu alte materii;<br />- Reflecţia personală;<br />100 TOTAL<br />PORTOFOLIUL ÎN CAZUL METODEI DE ÎNVĂŢARE COOPERATIVĂ2<br />Ce este un grup de bază? Un grup de bază este o formă de asociere eterogenă, de lungă durată, cu membri stabili, în cadrul metodei de învăţare menţionate. Poate funcţiona pentru o materie, un an, câţiva ani. Scopul acestuia este să asigure sprijinul, ajutorul, asistenţa, încurajarea, necesare fiecărui membru pentru a putea progresa ştiinţific şi a se dezvolta cognitiv şi social armonios.<br />Ce este portofoliul de grup? Portofoliul de grup este o colecţie organizată de lucrări/mostre din activitatea grupului, acumulate în timp, precum şi mostre din lucrările individuale ale membrilor grupului.<br />Din ce este alcătuit portofoliul de grup? Elementele ce se pot regăsi într-un portofoliu de grup sunt următoarele: Coperta, care reflectă în mod creativ personalitatea grupului; Cuprinsul; Prezentarea grupului şi a membrilor săi; Introducerea şi argumentaţia privind mostrele alese; Mostre care au necesitat cooperarea între membrii grupului pentru a fi realizate; Observaţii ale membrilor grupului privind modul lor de interacţiune în<br />timpul activităţii în comun; Autoevaluări ale membrilor grupului şi evaluarea grupului de către aceştia;<br />1 http://fp.uni.edu/rac/col/romania/8-instruirea.htm 2 http://fp.uni.edu/rac/col/romania/clasificarea evaluarii.htm<br />Mostre individuale revizuite pe baza feedbackului primit de la grup (compoziţii, prezentări, etc.); Autoevaluări ale membrilor grupului cu privire la calităţile şi punctele slabe ale interacţiunii sociale – modul în care au potenţat eficienţa grupului şi au ajutat alţi colegi să înveţe; O listă a viitoarelor obiective de învăţare şi deprinderi sociale pe care şi le propun membrii grupului; Comentarii şi feedback din partea profesorilor, metodiştilor şi a altor grupuri de studiu;<br />Pregătirea pentru folosirea portofoliului presupune răspunsul la următoarele<br />întrebări:<br />1. Cine alcătuieşte portofoliul:<br />____ Elevii (individual) pe baza indicaţiilor şi cu ajutorul profesorului.<br />____ Elevii (individual) pe baza indicaţiilor şi cu ajutorul grupurilor de studiu.<br />____ Grupurile de bază (activitate individuală şi de grup) pe baza indicaţiilor şi cu ajutorul profesorului.<br />2. Ce tip de portofoliu utilizăm?<br />____ Portofoliu care cuprinde lucrările cele mai bune<br />____ Portofoliu care demonstrează progresul<br />3. Care sunt scopurile şi obiectivele utilizării portofoliului?<br />a.<br />b.<br />c.<br />4. Ce tipuri de mostre ar trebui să fie incluse în portofoliu?<br />a.<br />b.<br />c.<br />5. Ce criterii vor folosi elevii sau grupul pentru a alege termenii-cheie?<br />a.<br />b.<br />c.<br />6. Cine va alcătui formularele de evaluare şi notare a portofoliilor?<br />_____ Profesorii/metodiştii _____ Elevii<br />Forma pe care o poate îmbrăca portofoliul este fie o mapă cu documente, fie o cutie de carton în care se pot aduna: casete video, materiale, desene, picturi, fotografii ce reprezintă aspecte ale învăţarii şi/sau pe cei implicaţi în activitate. Portofoliul poate fi folosit la orice vârstă, la studenţi, elevi chiar şi la grădiniţă. De exemplu, preşcolarii de cinci ani pot alcătui un portofoliu la disciplina edu-caţie muzicală. Acesta poate să conţină: înregistrări pe casete audio, fotografii în timp ce cântau,<br />desene realizate de copii în legatură cu ce au învăţat şi au simţit pentru că nu au învăţat să scrie, etc. Este ilustrat astfel modul în care au evoluat de-a lungul studiului muzicii, adunând materiale într-o colecţie pe care copiii pot oricând să o revadă şi să o completeze.<br />Scopul nu este neaparat cel al evaluării ci mai ales cel de stimulare a învăţării, prin directa implicare a participantilor la activitate. Subiecţii reflectă continuu asupra a ceea ce învaţă, existând o perma-nentă corelaţie cu obiectivele. Îndrumătorul trebuie să fie deschis şi să sprijine căutările copiilor. Avantajele folosirii portofoliului:<br />. portofoliul este un instrument flexibil, uşor adaptabil la specificul disciplinei, clasei şi condiţiilor concrete ale activităţii;<br />. permite aprecierea şi includerea în actul evaluării a unor produse ale activităţii elevului care, în mod obişnuit, nu sunt avute în vedere; acest fapt încurajează exprimarea personală a elevului, angajarea lui în activităţi de învăţare mai complexe şi mai creative, diversificarea cunoştinţelor, deprinderilor şi abilităţilor exersate;<br />. evaluarea portofoliului este eliberată în mare parte de tensiunile şi tonusul afectiv negativ care însoţesc formele tradiţionale de evaluare; evaluarea devine astfel motivantă şi nu stresantă pentru elev;<br />. dezvoltă capacitatea elevului de autoevaluare, aceştia devenind auto-reflexivi asupra propriei munci şi asupra progreselor înregistrate;<br />. implică mai activ elevul în propria evaluare şi în realizarea unor materiale care<br />să-l reprezinte cel mai bine;<br />Autoevaluarea este un proces de învăţare, elevii asumându-şi responsabilitatea asupra activităţii desfăşurate, regândindu-şi propriul proces de învăţare, de gândire şi de evaluare. Metaevaluarea reprezintă propria reflecţie asupra instrumentelor şi procedurilor de autoevaluare.<br />Dezavantajul portofoliului este acela că nu poate fi repede şi uşor de evaluat. Este greu de apreciat conform unui barem strict deoarece reflectă creativitatea şi originalitatea elevului. Ca metoda alternativă de evaluare, portofoliul solicită mai mult o apreciere calitativă decat cantitativă şi este mai uşor de aplicat pe grupuri mai mici. Profesorul îl poate folosi pentru a evalua performanţele elevilor, iar elevii îl pot folosi pentru autoevaluare şi ca modalitate de reflecţie asupra învăţării. Portofoliul nu este numai o metodă alternativă de evaluare a elevului. Prin materiale pe care le conţine, el poate fi ilustrativ pentru crearea imaginii unei instituţii cum ar fi Şcoala Nr. … sau Liceul Nr. …, folosit fiiind ca “o modalitate de a reprezenta un grup, o şcoală chiar; este un exemplu reprezentativ al activităţii şi al performanţelor cursanţilor unei şcoli”. Instituţia şcolară respectivă încearcă astfel să-şi creeze o imagine în rândul viitorilor cursanţi ori în rândul părinţilor, arătându-le mostre ale activităţilor şi acţiunilor desfăşurate de elevi în şcoala respectivă. Poate fi considerat în acelşi timp un instrument complementar folosit de profesor în aplicarea strategiilor de instruire centrate pe lucrul în echipă, pe elaborarea de proiecte ample de cercetare şi învăţare. De asemenea, portofoliul este compatibil cu<br />instruirea individualizată ca strategie centrată pe stilurile diferite de învăţare. Prin complexitatea şi bogăţia informaţiei pe care o furnizează, sintetizând activitatea elevului de-a lungul timpului (un semestru, an şcolar sau ciclu de învăţământ), portofoliul poate constutui parte integrantă a unei evaluări sumative sau a unei examinări. </div><div align="center"></div><div align="center"></div><div align="center"></div><div align="center"><span style="color:#3366ff;"><strong>METODA BRAINSTORMING<br /></strong></span><br />Brainstormingul este una din cele mai răspândite metode în formarea elevilor în educaţie, în stimularea creativităţii, în domeniul afacerilor, al publicităţii, etc.<br />Etimologic, brainstorming provine din engleză, din cuvintele „brain”= creier şi „storm”= furtună, plus desinenţa „-ing” specifică limbii engleze, ceea ce înseamnă „furtună în creier”- efervescenţă,o stare de intensă activitate imaginativă, un asalt de idei. Este „ metoda inteligenţei în asalt.”<br />Un principiu al brainstormingului este :cantitatea generează calitatea.Conform acestui principiu, pentru a ajunge la idei viabile şi inedite este necesară o productivitate creativă cât mai mare. (Osborne, 1959). Prin folosirea acestei metode se provoacă şi se solicită participarea activă a elevilor, se dezvoltă capacitatea de a trăi anumite situaţii, de a le analiza, de a lua decizii în ceea ce priveşte alegerea soluţiilor optime şi se exersează atitudinea creativă şi exprimarea personalităţii.<br />De asemenea, utilizarea brainstormingului optimizează dezvoltarea relaţiilor interpersonale – constatăm că persoanele din jur pot fi bune, valoroase, importante. Identificarea soluţiilor pentru o problemă dată este un alt obiectiv al brainstormingului.<br />ETAPELE METODEI:<br />1. Se alege tema şi se anunţă sarcina de lucru.<br />2. Se solicită exprimarea într-un mod cât mai rapid, în enunţuri scurte şi concrete, fără cenzură, a tuturor ideilor – chiar trăznite, neobişnuite, absurde, fanteziste, aşa cum vin ele în minte legate de rezolvarea unei situaţii-problemă conturate.Se pot face asociaţii în legătură cu afirmaţiile celorlalţi, se pot prelua, completa sau transforma ideile din grup, dar atenţie, fără referiri critice.Se suspendă orice gen de critică, nimeni nu are voie să facă observaţii negative.În acest caz funcţionează principiul „cantitatea generează calitatea”.<br />3. Totul se înregistreză în scris, pe tablă, flipchart, video, reportofon, etc.<br />4. Se lasă o pauză de câteva minute pentru „aşezarea” ideilor emise şi recepţionate.<br />5. Se reiau pe rând ideile emise, iar grupul găseşte criterii de grupare a lor pe categorii-simboluri, cuvinte-cheie, imagini care reprezintă posibile criterii.<br />6. Grupul se împarte în subgrupuri, în funcţie de idei listate, pentru dezbatere.Dezbaterea se poate desfăşura însă şi în grupul mare. În această etapă are loc analiza critică, evaluarea ,argumentarea şi contraargumentarea ideilor emise anterior.Se selectează ideile originale sau cele mai aproape de soluţii fezabile pentru problema pusă în discuţie. Se discută liber, spontan, riscurile şi contradicţiile care apar. . 7. Se afişează ideile rezultate de la fiecare subgrup, în forme cât mai variate<br /><br /><br /><br /><br />şi originale: cuvinte, propoziţii, imagini, desene, cântece,coleje, joc de rol, pentru a fi cunoscute de ceilalţi.<br />Învăţătorul trebuie să fie un autentic catalizator al activităţii, care să încurajeze exprimarea ideilor, să nu permită intervenţii inhibante şi să stimuleze explozia de idei.<br />În desfăşurarea lecţiilor în învăţământul primar se realizează de cele mai multe ori variante prescurtate ale metodei, obiectivul fundamental fiind acela de a-i determina pe elevi să-şi exprime liber opiniile, să formuleze idei proprii eliberate de prejudecăţi, să exerseze atitudini deschise şi creative în grup, să fie motivaţi pentru activitate, să înveţe într-o manieră plăcută şi atractivă, într-o ambianţă plină de prospeţime şi emulaţie.<br />Avantajele utilizării metodei brainstorming sunt multiple. Dintre acestea:<br />- obţinerea rapidă şi uşoară a ideilor noi şi a soluţiilor rezolvatoare;<br />- costurile reduse necesare folosirii metodei;<br />- aplicabilitate largă, aproape în toate domeniile;<br />- stimulează participarea activă şi crează posibilitatea contagiunii ideilor;<br />-dezvoltă creativitatea,spontaneitatea,încrederea în sine prin procesul evaluării amânate;<br />- dezvoltă abilitatea de a lucra în echipă.<br />Limitele brainstorming-ului:<br />- nu suplineşte cercetarea de durată, clasică;<br />- depinde de calităţile moderatorului de a anima şi dirija discuţia pe făgaşul dorit;<br />- oferă doar soluţii posibile nu şi realizarea efectivă;<br />- uneori poate fi prea obositor sau solicitant pentru unii participanţi.<br />Brainstorming-ul se desfăşoară în cadrul unui grup format din maxim 30 de persoane, de preferinţă eterogen din punct de vedere al pregătirii şi al înclinaţiilor, sub coordonarea unui moderator(în cazul nostru-învăţătorul), care îndeplineşte rolul atăt de animator, cât şi de mediator.Rolul învăţătorului este de a asculta cu atenţie pe elevi fără a interveni în discuţiile acestora; eventual, el poate intra în joc prin respectarea regulilor acestuia.Se mai recomandă ca grupul ce utilizează brainstorming-ul să fie compus dintr-un număr par de elevi. Folosită cu discernământ,această metodă stimulează creativitatea şi generează lecţii creative. Cu puţin curaj, acestea pot fi proiectate în parteneriat cu elevii. </div><div align="center"></div><div align="center"></div><div align="center"><strong><span style="color:#ff6666;">CIORCHINELE</span></strong></div><div align="center"></div><div align="center"></div><div align="center">"Ciorchinele" este o tehnica eficienta de predare si invatare care incurajeaza elevii sa gandeasca liber si deschis.<br />"Ciorchinele" este un "brainstorming" necesar, prin care se stimuleaza evidentierea legaturilor dintre idei; o modalitate de a construi sau realiza asociatii noi de idei sau de a releva noi sensuri ale ideilor.<br />"Ciorchinele" este o tehnica de cautare a cailor de acces spre propriile cunostinte evidentiind modul de a întelege o anumita tema, un anumit continut.<br />Etapele realizarii "ciorchinelui"</div><div align="center">1. Scrieti un cuvant sau o propozitie nucleu in mijlocul tablei.</div><div align="center">2. Scrieti cuvinte sau sintagme in legatura cu tema pusa in discutie.</div><div align="center">3. Legati cuvintele sau ideile produse de cuvantul sau propozitia nucleu prin linii care evidentiaza conexiunile intre idei.</div><div align="center">4. Scrieti ideile în legatura cu tema propusa realizand o structura in forma de ciorchine.<br />Reguli pentru utilizarea acestei tehnici<br />Scrieti tot ceea considerati necesar legat de tema respectiva.<br />Nu judecati ideile expuse, doar luati act de acestea.<br />Nu va opriti pana nu epuizati toate ideile pe care le aveti legate de tema data.<br />Dintr-o idee data pot aparea alte idei, astfel puteti construi "sateliti" ai ideei respective.<br />Lasati sa apara cat mai multe si mai variate legaturi intre idei. Nu limitati numarul de idei, nici fluxul de legaturi dintre ele.<br />Avantajele acestei tehnici de invatare<br />Prin aceasta tehnica se fixeaza mai bine ideile si se structureaza informatiile facilizandu-se retinerea si intelegerea acestora.<br />Tehnica "ciorchinelui" poate fi aplicata atat individual (chiar si la evaluare), cat si la nivelul intregii clase pentru sistematizarea si consolidarea cunostintelor.<br />In etapa de reflectie elevii pot fi ghidati prin intermediul unor intrebari, in gruparea informatiilor in functie de anumite criterii. </div><div align="center"> </div><div align="center"> </div><div align="center"><span style="color:#cc0000;"><strong>TURUL GALERIEI</strong></span></div><div align="left"><strong><span style="color:#cc0000;"> </span></strong></div><div align="center"><strong><span style="color:#333333;">Presupune evaluarea interactiva si profund formativa a produselor realizate de grupuri de elevi.</span></strong></div><div align="center"><strong><span style="color:#333333;">ETAPE:</span></strong></div><div align="center"><strong><span style="color:#333333;">- in grupuri de trei sau patru, elevii lucreaza la o problema care se poate materializa intr-un produs (o diagrama) , pe cat posibil pretandu-se la abordari variate;</span></strong></div><div align="center"><strong><span style="color:#333333;">- produsele sunt expuse pe peretii clasei;</span></strong></div><div align="center"><strong><span style="color:#333333;">- la semnalul profesorului, grupurile se rotesc prin clasa, pentru a examina si discuta fiecare produs;</span></strong></div><div align="center"><strong><span style="color:#333333;">- isi iau notite si pot face comentarii pe hartiile expuse;</span></strong></div><div align="center"><strong><span style="color:#333333;">- dupa turul galeriei, grupurile isi reexamineaza propriile produse prin comparatie cu celelalte si citesc comentariile facute pe produsele lor</span></strong></div><div align="center"><strong><span style="color:#333333;"></span></strong> </div><div align="center"><strong><span style="color:#333333;"></span></strong> </div><div align="center"><strong><span style="color:#cc0000;">BULGARELE DE ZAPADA</span></strong></div><div align="center"><strong><span style="color:#cc0000;"></span></strong> </div><div align="center"><span style="color:#000000;">Metoda presupune reducerea numarului de elemente, fatete ale unei probleme/situatii pentru focalizarea asupra celor esentiale</span></div><div align="center">ETAPE</div><div align="center">- se imparte grupul in echipe de 7-8 persoane;</div><div align="center">- se enunta tema;</div><div align="center">- fiecare membru noteaza pe un biletel ideea sa si o pune pe centrul mesei;</div><div align="center">- fiecare membru citeste toate ideile si le ierarhizeaza( de la 1 la 8); se retin [primele 2-3 idei</div><div align="center">- se reuneste tot grupul cu cele 2-3 idei de la fiecare si se repeta algoritmul, astfel se vor retine doar ideile pe care tot grupul le considera relevante</div><div align="center">Intreaga clasa reunita, analizeaza si concluzioneaza asupra ideilor emise. Acestea pot fi trecute pe tabla pentru a putea fi vizualizate de toti participantii si pentru a fi comparate. Seuresc si raspunsurile la intrebarile nerezolvate pana in aceasta faza cu ajutorul profesorului.</div><div align="center"> </div><div align="center"> </div><div align="center"> </div><div align="center"> </div><div align="center"> </div><div align="center"><strong><span style="color:#333333;"></span></strong> </div><div align="left"> </div><div align="center"><strong><span style="color:#cc0000;"></span></strong> </div>Claudiu Purcel - - purcelclaudiu@yahoo.comhttp://www.blogger.com/profile/09406496786353112886noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-206574636735367150.post-64476899461714962402009-06-09T08:45:00.000-07:002009-06-09T08:50:15.234-07:00"Sub Copacul Buyu de Paul White" - 3<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEirlXdU9b1UuRVohyRkuDWUWE-iF5G1C8LkXQvRS1UsShABLcIMjcW-HE1vRRC7Tp5ywgYKwWLemu_n3F02RiAMHkXOwa7YwPOMZRdnMfEUrnl2XpE6ugnDoT7aVZv92WxCW69JMQMGe7M/s1600-h/scan0007.jpg"><img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5345355660578836706" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; WIDTH: 400px; CURSOR: hand; HEIGHT: 293px; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEirlXdU9b1UuRVohyRkuDWUWE-iF5G1C8LkXQvRS1UsShABLcIMjcW-HE1vRRC7Tp5ywgYKwWLemu_n3F02RiAMHkXOwa7YwPOMZRdnMfEUrnl2XpE6ugnDoT7aVZv92WxCW69JMQMGe7M/s400/scan0007.jpg" border="0" /></a><br /><div><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjJPWY2UAGevDldNyQM99087NURWU8WkDmyyxayKTdrGyEVbUkWU1uLr6tykzfjFMUCFflx5lsvFVLWsm_qtjqhlCixonqOVNZwfoc19f_yREXyW29vNBJs5QjnQEfLfxKTmQ03d2rGeqg/s1600-h/scan0006.jpg"><img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5345355407045285522" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; WIDTH: 400px; CURSOR: hand; HEIGHT: 298px; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjJPWY2UAGevDldNyQM99087NURWU8WkDmyyxayKTdrGyEVbUkWU1uLr6tykzfjFMUCFflx5lsvFVLWsm_qtjqhlCixonqOVNZwfoc19f_yREXyW29vNBJs5QjnQEfLfxKTmQ03d2rGeqg/s400/scan0006.jpg" border="0" /></a><br /><br /><div><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjCD8dFm8yABJG8wqicd2rLuXcBsBlmkBWR7zauNi_AWHjKZ9iqewPb_6KldMt6asU1kbpEsCDGfjkqcAG0BB39CIaEhc5plfjxVE094A4gzMJPU8LkzJ88iaK3cLsMdlgETIGAS9YYkTs/s1600-h/scan0004.jpg"><img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5345355274061194258" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; WIDTH: 400px; CURSOR: hand; HEIGHT: 302px; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjCD8dFm8yABJG8wqicd2rLuXcBsBlmkBWR7zauNi_AWHjKZ9iqewPb_6KldMt6asU1kbpEsCDGfjkqcAG0BB39CIaEhc5plfjxVE094A4gzMJPU8LkzJ88iaK3cLsMdlgETIGAS9YYkTs/s400/scan0004.jpg" border="0" /></a><br /><br /><br /><div><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhvCYRQYN-e7CnA4j9G_z00OSMdwW8A6TIfF2dzB02ljqSpPDNNM8BJFXJcj3ss6eavajr43AImp2dHc7s_-k4RbaNrRDS5jUD46Pdcml8c6KvtUC9nZ3GIeS2ywEC7pe8v_BLbirQLZoI/s1600-h/scan0003.jpg"><img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5345355104655843714" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; WIDTH: 400px; CURSOR: hand; HEIGHT: 305px; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhvCYRQYN-e7CnA4j9G_z00OSMdwW8A6TIfF2dzB02ljqSpPDNNM8BJFXJcj3ss6eavajr43AImp2dHc7s_-k4RbaNrRDS5jUD46Pdcml8c6KvtUC9nZ3GIeS2ywEC7pe8v_BLbirQLZoI/s400/scan0003.jpg" border="0" /></a><br /><br /><br /><br /><div><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgUz1SCnhlRSFCXysGVcm9cDEPONs-MS5ZrQxqdcf854kFIygGKlg75EyjOJZVTNQGNYc49V351yuCi67i7qxSrmz3eM3T74c8BBRNX5QUatyAOGsOTzTZsFDwXcd2YFpuVBVeMVnEFBvA/s1600-h/scan0002.jpg"><img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5345354932564763074" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; WIDTH: 400px; CURSOR: hand; HEIGHT: 306px; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgUz1SCnhlRSFCXysGVcm9cDEPONs-MS5ZrQxqdcf854kFIygGKlg75EyjOJZVTNQGNYc49V351yuCi67i7qxSrmz3eM3T74c8BBRNX5QUatyAOGsOTzTZsFDwXcd2YFpuVBVeMVnEFBvA/s400/scan0002.jpg" border="0" /></a><br /><br /><br /><br /><br /><div><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgD6DAhaV4To1KyCiX1NaI0AfYK3H-gZZ-tx2N0jH-HBd3U96UU-l-r66RxwBGLS7uNz9b_nhf0oidzB2uT_WUDFXFHJeZUY2E4as28giZUZ16uEGnde5lIY9mtFRDiEqQkDuFKImdNIII/s1600-h/scan0001.jpg"><img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5345354765864547842" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; WIDTH: 287px; CURSOR: hand; HEIGHT: 400px; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgD6DAhaV4To1KyCiX1NaI0AfYK3H-gZZ-tx2N0jH-HBd3U96UU-l-r66RxwBGLS7uNz9b_nhf0oidzB2uT_WUDFXFHJeZUY2E4as28giZUZ16uEGnde5lIY9mtFRDiEqQkDuFKImdNIII/s400/scan0001.jpg" border="0" /></a><br /><br /><br /><br /><br /><br /><div></div></div></div></div></div></div>Claudiu Purcel - - purcelclaudiu@yahoo.comhttp://www.blogger.com/profile/09406496786353112886noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-206574636735367150.post-7926505932578138032009-06-08T09:40:00.000-07:002009-06-08T09:42:53.263-07:00"Sub Copacul Buyu de Paul White" - 2<div align="center"><strong><span style="color:#ff6666;">Nu poti sa faci tu insuti totul</span></strong></div><strong><span style="color:#ff6666;"></span></strong><div align="center"><br />Nyani, maimuta, si prietenul lui, Tuku, au gasit intr-o zi o nuca de cocos coapta.Sarind de pe o creanga pe alta isi aruncau unul altuia cu undemanare nuca. Erau neastamparati si faceau o mare galagie pe campurile pe care putrezeau incet gramezile de paie din anul trecut. Au alergat dupa nuca lor pe cand se rostogolea cat mai repede pe povarnisul dintre copacii Buyu, facand niste salturi mari. Nuca a sarit de pe malul inalt si a aterizat plescaind in valceaua Matope.Nyani si Tuku stateau flecarind nervose la marginea povarnisului. Valceaua era plina de namol; un loc periculos, pe care chiar si Jumbo, elefantu, il ocolea, pentru ca ramaneai prins in mlastina vascoasa si te cufundai tot mai tare in ea.Tuku statea la mal si se uita la nuca de cocos zacand ademenitor in valcea si pe care n-o putea ajunge.“Tu, Nyani, fi atent… ma duc s-o iau”, s-a laudat el. Si-a apropiat picioarele de un pietroi si a sarit jos. A aterizat foarte aproape de nuca. Labele i se umplura de namol, dar dupa obiceiul maimutelor si le-a sters repede de coada. A apucat nuca si s-a uitat razand la Nyany, care era sus:”Vezi deja am luat-o!”Acum voia sa se intoarca inapoi la mal, dar piciorul lui stang era prins tare. A incercat sa se ajute cu cel drept, cum obisnuieste sa faca o maimuta in asemenea cazuri. Dar inainte de a fi putut pronunta barem cuvantul cocos, ambele picioare erau impotmolite in namolul gros. Tuku a aruncat nuca. Dadea din maini si striga. Picioarele se afundau tot mai mult in namol. In spaima lui a strigat catre prietenul de pe mal:”Ajuta-ma!”Dar Nyani se scarpina doar in neputinta lui. Nici el nu era mai siret decat celelalte maimute. Asa ca… se vaicarea cat putea, caci pentru vaicareala n-ai nevoie de prea multa minte.Tuku, care se scufunda cat mai mult, a strigat:”Ce sa fac?” Nyani s-a agatat cu coada de o liana si se legana incet incolo si incoace, gandindu-se incordat.Tuku dadea din maini tot mai agitat. Deja mlastina ii ajungea acum aproape de genunchi. Cu cat lupta mai mult sa iasa, cu atat mai adanc se cufunda. Si cu cat se scufunda mai adanc, cu atat mai tare dadea din maini.In sfarsit lui Nyani i-a venit o idée. “Am gasit, Tuku”, a strigat el. “Tu ai o mustata mare! Apuca-te de ea sit trage-te afara!”Glasul lui Tuku s-a frant de bucurie. Acum era salvat. El si-a apucat firele de par si s-a tras cu toata puterea in sus. Aproape parea ca o sa reuseasca. Dar i-a troznit numai sira spinarii. Mlastina urca tot mai sus si mai sus.Tuku s-a agatat de firele de mustati si continua sa se tragaNyani fugea agitata incolo si incoace pe mal si striga: “Trage-te odata afara!”Dar mlastina urca tot mai mult. Ii ajungea lui Tuku pana la brate, ii apasa coastele si-i taia respiratia. In cele din urma i-a ajuns pana la gat. Tuku deabea mai putea inghiti.Mlastina a ajuns la barbia lui Tuku. El se lupta disperat ca sa-si tina la suprafata gura si nasul. Dar mlastina urca.Ochii lui Tuku se roteau ingrozitor. El si-a prins botul cu labele si-l tragea in sus cu toata puterea. Dar tot ce mai vedea Nyani din prietenul lui erau doua labe de maimuta ridicate in sus si inclestate pe niste fire de par smulse de maimuta.Apoi suprafata mlastinei Matope s-a linistit treptat, si cateva cercuri de unde erau ultimii martori despre Tuku maimuta, care a vrut sa se traga de propria mustata afara din mlastina.Printre zgomotele care razbat noaptea din jungla se amesteca si oftatul prieteilor lui M’gogo.“Cum se numeste aceasta mlastina Matope?” intreba Daudi. “Ajungi usor in ea, dar nu mai iesi niciodata singur din ea”…M’gogo raspunde ganditor:”Numele adevarat al acestei mlastini trebuie sa fie pacat”.Daudi incuvinteaza. “Si eu am ajuns odata in aceasta mlastina si am incercat sa ma scot prinzandu-ma de propriul meu par. Si eu am crezut mai intai ca as putea sa ma salvez singur. Dar cu cat ma osteneam mai mult sa devin mai bun, cu atat mai mult ma scufundam. Si atunci am vazut pe cineva stand pe mal. Nu-i puteam recunoaste fata, dar mana pe care mi-a intns-o avea o cicatrice adanca. “Da-mi mana:, mi-a zis El, “numai eu te pot scoate de aici”.“Dar eu ma gandeam: Asa sa fac? Oare n-ar fi mai bine s a ma lupt mai departe si sa incerc sa ies singur? Apoi am simtit cum sunt tras de jos din mlastina si mi-am dat seama ca cei care raman in mlastina trebuie sa moara in mlastina. Atunci mi-am pus mana in mana Lui, si El m-a tras afara.Pe mal mi-a spus: “Urmeaza-ma, caci eu am venit sa-ti dau viata, o viata noua” Si asa m-am dus dupa El. Am fost vremuri cand am alunecat iara in mlastina. Dar de fiecare data mana Lui era acolo si ma tragea din nou afara.N-are nici un rost sa urmati pe altul. Mana lui intinsa este prezenta de fiecare data, si el e foarte puternic. Nu trebuie sa faceti altceva decat sa va puneti mana in mana Lui. El o tine tare, caci El este Hristos, Fiul lui Dumnezeu”. </div><div align="center"> </div><div align="center"><br /><span style="color:#cc9933;"><strong>Maimuta care nu credea in crocodil</strong></span></div><div align="center"><strong><span style="color:#cc9933;"></span></strong> </div><div align="center">“Nu”, striga Titu, unii din nepoteii lui Nyani maimuta, “nu si iarasi nu, pur si simplu nu cred”. El se legana cu coada de unul din copacii Buyu si se stramba la unchiul lui.Nyani statea inghemuit pe pamant si se cauta de paduchi cu ravna si cu un vizibil success. Se sinchisea prea putin de glasul tipatorului de sus din copac.Dar Titu se vaicarea mai departe:”Cand eram mic, voiati sa ma speriati cu un crocodil infiorator cu ochii scanteietori care ma mananca daca nu ascult. Voiati sa ma faceti sa cred ca exista o dihanie la fel de mare ca un copac doborat si ca pielea lui ar arata ca lutul uscat, iar coada lui ar fi mai puternica ca trompa elefantului Jumbo”“Titu tu esti o maimutica mica si cu mintea si mai mica”, a raspuns incet Nyani. “Crocodilii arata exact asa cum i-ai descries. Iar pe maimute , mai ales pe cele mici, ei le privesc ca pe niste delicatese alese”.“Da , da”, l-a interrupt Titu nervos si si-a strambat dispretuitor gura. “Povesteste linistit mai departe. Dintii lor sunt mai ascutiti ca ghearele lui Chewi, leopardul, au o piele mai groasa ca rinocerul Kifarul si un bot mai mare ca Kiboko, hipopotaul”.Ochii lui Nyani s-au intunecat de suparare. El s-a aplecat repede ca fulgerul si s-a aruncat spre maimutica, dar Titu a sarit cu indemanare pe o creanga mai sus si a ras.“Da, da, stiu. Dar acum m-am facut mai mare si am ceva mai bun de facut decat sa va cred basmele”.Pret de o clipa, Nyany a uitat sa se scarpine. De manie nici nu putea vorbi. A inceput sa sara cu niste salturi mari de pe o creanga pe alta prin coroanele copacului Kikuju pana la marile stanci cenusii. Acolo s-a lasat jos sa cugete in liniste la badarania tineretului in general si mai ales la maimutele mici care nu vor sa creada in crocodil.Titu a zarit-o pe Twiga, girafa, care rontaia varfurile verzi ale unui tufis. El s-a cataract la aceeiasi inaltime ca si capul ei si a salutat cu respect, cum e obiceiul in jungla.“Twiga, ai auzit de animalul cu piele groasa, cu o coada puternica, cu ochi vicleni, care se taraste pe nisip si poate inota in apa?”Twiga a apucat cu limba ei lunga si neagra cateva frunze.“Desigur”, a spus ea mestecand, “te referi crocodil. El nu este tocmai dragut, dar in schimb are o pofta cu atat mai mare. El traieste in balti si mlastini si in raul cel mare. Am o matusa care o data…..”Atunci Titu a interrupt-o strigand si i-a facut cu tifla. “Aha ai vorbit cu unchiul Nyani, si el ti-a spus sa-mi vinzi gogosi. Kah, eu nu cred in crocodili!”El a coborat pe pamant si a alergat spre un copac rosu de la celalalt capat al luminisului. Acolo a spart cu zgomot cateva pastai. Se vedea clar ca nu prea stia de purtarea frumoasa chiar pentru o maimuta. Pe un tufis din apropiere sedea Ndudumizi, o pasare numita culic mic.“Tu esti o pasare desteapta, Ndudumizi”, a spus Titu. “Ai auzit cumva ceva de un animal care este la fel de mare ca un trunchi de copac, a carui coada e la fel de puternica ca trompa elefantului Jumbo, ai carui dinti sunt mai ascutiti ca ghearele unui leopard? Caci cica traieste in apa si are o pofta deosebita pentru maimutici”.Ndudumizi se balansa atenta cu coada ei lunga si neagra.”Da, maimutico”, a spus ea, “te referi la crocodil”. Dar inainte de a mai putea vorbi, Titu a aruncat dupa ea cu pastai si a plecat de acolo. A ajuns la niste stanci la umbra carora obisnuia sa doarma in timpul zilei Mbisi, hyena.Mbisi era cunoscuta din pricina obiceiurilor si conceptiilor ei erate. In prefacatorie si fatarnicie nu era intrecuta in intreaga jungla decat de vulture.“Tu umbli mult, Mbisi”, a spus Titu, “si sti o multime de lucruri care se intampla noaptea. Tu ai un miros fin si ochii tai sunt mai buni. Ai auzit vreodata de un animal la fel de mare ca un trunchi de copac, cu pielea mai groasa ca a rinocerului si care arata ca lutul uscat in soare? De un animal cu ochi sireti, cu o coada puternica si un bot mare, care mananca deosebit de bucuros maimutici mici? Toti incearca sa ma faca sa cred ca exista asa ceva in apa”.Hiena a ras cu rasul ei urat.“Esti o maimutica sireata, Titu. Stii”, a spus ea, “cei mari iti spun povesti ca sa nu te duci la apa si sa nu te vezi in oglinda linistita a apei ce frumos esti. Ce zici, cat de minunat te-ai vedea la lumina lunii in apa linistita a baltoacei de langa raul cel mare!”Titu a chicotit cu glas ascutit. El se misca cat de distins putea ca s-o impresioneze si mai mult pe hyena.Cand hyena a vazut asta, a ras babatjocoritor si l-a intepat: “Arata-le ca esti mai siret ca toti! Astazi e luna plina, du-te la apa si cauta animalul salbatic cu botul mare, cu coada groaznica si cu pielea neanchipuit de groasa!” Apoi s-a ascuns de el.Titu deabea putea sa astepte asfintitul soarelui. Luna urca incet pe cer. Incet cu inima batandu-i in piept , s-a furisat pana la baltoaca ce servea animalelor de adapatoare. El a vazut urmele lui Simba, leul, si aproape a disparut in urmele uriase ale rinocerului. Apoi a vazut inainea lui apa linistita si argintie.S-a aplecat asupra ei si si-a vazut chipul oglindit. Se uita incantat spre chipul din apa, cand i-a trecut prin minte brusc scopul pentru care venise aici. Nu chiar asa de tare cum ar fi vrut a strigat:”Nu exista crocodil si nici nu au existat vreodata.”Un ras gros dinapoia lui l-a facut sa-l treaca un fior pe spate. Dar el cauta sa se convinga ca nu e decat prepelita Kwale care canta cantecul de leagan pentru puisorii ei.Titu a observat un lemn care trecea linistit peste apa. Pe deasupra lui era lut intarit. Lemnul a ajuns la mal si a disparut in umbra. Langa el fosnea iarba.Trebuie sa fie vantul gandea el, desi apa era perfect linistita. Din nou a auzit rasul cel gros.“Nu exista crocodil!” a strigat Titu cuprins brusc de frica.“Asa e maimutico”, a spus o voce groasa din spatele lui, “foarte folositor si adevarat.Inspaimantat, Titu s-a intors. Ceva mai mare si intunecat se misca spre el, si se vedeau deja doi ochi aprinsi. Deodata un bot mare s-a repezit spre el sa-l insface. Un bot cu dinti mari ca a lui Simba, leul. Ei se apropiau inspaimantatori. Titu simtea o rasuflare fierbinte care mirosea a mlastina si carne putrezita.“Ha!” a grohait tare animalul, “vrei sa zici ca nu exist?”Inca odata s-a miscat botul urias, apoi s-a inchis cu zgomot. Dintre dintii cei mari s-a auzit tipatul ingrozit al maimutiei, si o voce groasa a mormait:“Asa deci eu nu exist. Ei bine, in orice caz tu esti cea care nu mai existi acum maimutico”.………………..Multa vreme ramane tacere in jurul figurilor care stau inghemuite in noaptea tropicala. Numai vreascurile troznesc in foc.“Ei?” intreaba Daudi.“E adevarat”, se aude un glas din spate, “exista crocodil”.“Si Titu?” se intereseaza Daudi.“Prea tarziu si-a dat seama. Cand a crezut era prea tarziu”. Vocea lul M’gogo suna ciudat de ragusita“Auziti”, spune Daudi, “daca spunem ca nu exista crocodil ne inselam pe noi insine”.M’gogo da din cap cu tarie.Atunci Daudi continua:””IN Biblie scrie: Daca spunem ca nu avem pacat, ne inselam pe noi insine si nu pe altii, si adevarul nu este in noi. Vedeti sa nu faceti si voi ca maimutica Titu”M’gogo zambeste. Incet-incet incepe sa inteleaga.<br /><br /><br /><br /><span style="color:#996633;"><strong>Stiinta despre hranirea vulturilor</strong></span></div><div align="center"> </div><div align="center">Nyani, maimuta, ii ura pe vulturi..Dar Tichi, varul primar al celei de a doua sotii a lui, era un prostanac incorigibil. El se facea ca uraste vulturii. Dar in realitate ciocurile lor ascutite, gaturile lor fara pene, felul in care isi rasfirau coada faceau o impresie puternica asupra lui.Intr-o zi un vulture s-a lasat jos in apropierea copacului unde traia familia lui Tichi.Tichi urmarea cu atentie orice miscare a pasarii nemernice.Tichi s-a uitat in toate partile.Nimeni nu se vedea. Atunci a aruncat jos ceva de mancare pentru vulture.Dar o voce launtrica il avertiza sa se fereasca de vulture. Asa ca a inceput sa tipe brusc si sa dea din labe ca sa goneasca vulturul.In ziua urmatoare au venit doi vulturi. Ochii lui Tichi straluceau cand ii observa printr-o gaura din frunzis. S-a uitat pe furis in jurul lui, dar nu se vedea nimeni. Din nou a aruncat hrana pasarilor nemernice.Ele au venit mai aproape si au strigat de l-au asurzit pe Tichi.Curand au venit mai multi vulturi. Ei au indraznit sa vina tot mai aproape, caci Tichi ii hranea tot mereu. Apoi a strigat la ei cu glas care s-a auzit pana in maracinii din departare si s-a facut ca arunca cu pietre. Poate ca pasarile s-ar fi speriat daca in loc de asta nu le-ar fi dat tot de mancare.Vulturii au dat din aripi, dar nu au plecat de acolo.Twiga, girafa, vedea toate acestea din locul ei preferat aflat in spatele tufisului si clatina trista capul. Ea stia ca oricine hraneste vulturii provoaca nenorocire.A trecut o saptamana.Vulturii nu se mai tineau la distanta. Ei veneau pana la trunchiul copacului si mancau lacomi toata mancarea pe care le-o arunca pe ascuns maimuta.El ii observa fermecat, desi ii tremurau genunchii de frica.Pe caldura amiezii din ziua urmatoare, vulturii obraznici zburau in cercuri largi tot mai aproape de copacul Buyu. Tichi striga ca un salbatic. Dar ei croncaneau numai si se lasau batand din aripi in copac. Ciuguleau salbatic hrana.Deasupra lor , alti si alti vulture tot veneau. Ei au umplut copacul si se apropiau tot mai mult de Tichi.In groaza lui, Tichi a inceput sa loveasca cu un bat noduros in jurul lui, dar cu prea putin folos.Vulturii, pe care ii ademenise el, l-au coplesit repede.Cu ciocurile lor urate l-au incoltit. Tipatul lui ascutit dupa ajutor a fost inghitit de croncanitul vulturilor.La apusul soarelui Nyani s-a intors in junglA. L-a apucat groaza cand a vazut osemintele albe ale varului primar al celei de a doua sotii a lui zacand sub copacul familiei lui.“Kah” spune unul din ascultatori si se scutura, “o sa visez urat la noapte”.“Da,da”, spune un altul si se prinde de scaunul pe care a stat. “Parca si vad capul cu gatul fara pene cu dintii lui infipt in mine”Daudi zambeste dar devine imediat serios.”Unii dintre voi mi-au spus ca niste ganduri murdare cauta sa puna stapanire pe ei. Povestea aceasta da un raspuns bun la problema. Daca dati din nou hrana acestor ganduri prin ce vedeti, auziti sau spuneti, atunci ele se vor rotii peste voi si peste viata voastra.Daca le lasati sa flamanzeasca, atunci zboara de la voi. Numai cand le hraniti vor veni in numar tot mai mare. Multe inimi sunt rontaite de aceste ciocuri diavolesti”.“Hongo”, isi spune incet M’gogo, “cuvintele acestea mi se potrivesc”.</div>Claudiu Purcel - - purcelclaudiu@yahoo.comhttp://www.blogger.com/profile/09406496786353112886noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-206574636735367150.post-66767502713911929022009-06-08T08:17:00.000-07:002009-06-08T08:23:03.146-07:00"Sub Copacul Buyu de Paul White" - 1<div align="center"><span style="color:#ff0000;"><strong></strong></span> </div><div align="center"><strong><em><span style="color:#ff9966;">Multumesc doamnei Bogdan Carmen pentru ca mi-a pus la dispozitie aceasta carte</span></em></strong></div><div align="center"><span style="color:#ff0000;"><strong></strong></span> </div><div align="center"><span style="color:#ff0000;"><strong>Cuvant inainte</strong></span></div><div align="center"><strong><span style="color:#ff0000;"></span></strong> </div>In stepa intinsa din vestul Africii se afla spitalul doctorului din jungle. Daudi unul dintre infirmieri, tocmai amesteca leacuri.Este dupa-amiaza tarziu, si umbrele se alungesc pe campie.La usa farmaciei stau in amurg pacientii flecarind impreuna. In copacul noduros Buyu care se afla deasupra lor se cearta galagios vrabiile. Cand si cand rasuna un tipat venind din jungla invecinata.“Mi-e o frica groaznica de lei”, incepe unul dintre ei discutia. Capul si picioarele ii sunt inca strans bandajate. Un baiat subtire si inalt trebui mai intai sa termine de tusit, pentru a putea apoi sa spuna ce vrea:“Eu numai cand ma gandesc la serpi ma trece un fior pe sira spinarii”.Din spate se aude o voce obosita:“D-apoi Kifaru, rinocerul! Picioare lui fac sa se cutremure pamanatul, iar cornul lui infiorator…” Mai mult nu poate sa spuna, caci de febra si frica dintii ii clantane tare.Daudi cantareste in farmacie o pulbere alba si o varsa intr-o sticla.“Dar si mai mult trebuie sa te temi de Mbu tantarul, de capusa Pappasi si de musca Hazi”, spune el si apare in deschizatura usii.“Acestea sunt intra-devar animale mici, totusi omoara de o mie de ori mai multi oameni ca toate animalele mari de prada la un loc. Exista insa ceva mult mai periculos si totdeauna mortal…vreau sa va povestesc despre aceasta” , continua Daudi, “caci trebuie sa cunoasteti exact ce este”.Cativa oameni au adus iarba si lemn uscat. Todeauna cand stau asa laolalta isi fac un mic foc.“Cate laturi are aceasta canistra?” Daudi tine in mana o canistra mare de ulei pe care oamenii o privesc curiosi.“Patru laturi” spune unul.“Sip e langa asta un fund si un capac” ,completeaza M’gogo.Daudi da din cap. “Si pericolul de care vreau sa va povestesc are multe laturi. Ascultati…”Zidul cel mareMulti ochi se indreapta spre Daudi care sta in lumina focului.Cu vocea lui joasa el incepe sa povesteasca:Toata jungle era agitata. Sub copacul Buyu s-au adunat intr-o dimineata toate animalele sa se sfatuiasca ce era de facut. Caci deodata, peste noapte, aparuse un zid urias de-a curmezisul junglei. El era inalt si lat si, dupa cate-si putea da seama Twiga Girafa, foarte gros.“Toate frumusetile tarii noastre sunt de partea cealalta a zidului”, a urlat leul Simba. “Copacii cei verzi care ne dau umbra, lacul cel mare cu minunata lui apa albastra si izvoarele reci care coboara din muntele cel inalt. Urletul lui s-a sfarsit intr-un marait rau. “Asa e”, se jeluia Twiga, “de partea aceasta sunt numai spini, praf si desert. Si chiar si gaurile de apa sunt pline cu namol!”Faru, rinocerul, era furios.El sulfa cu zgomot, tropaia, si ochisorii lui ardeau.“Kah”, si-si misca limba incolo si in coace ca o banda de ferastrau.”Asta da zid! Dar eu am sa-l strapung!”Toate animalele au dat din cap. Poate ca era o solutie.Faru s-a dat cativa pasi inapoi ca sa-si ia avant. Apoi s-a repezit cat de repede putea cu picioarele lui scurte spre zid. Praful s-a ridicat in vartejuri sub copitele lui, iar cornul era ridicat amenintator in sus. Zidul se apropia tot mai mult. Farul si-a coborat capul: Rummms!Farul s-a dat inapoi clatinandu-se buimacit.Dar zidul statea in picioare, la fel de neschimbat ca si inainte.Rinocerul a simtit ca ochii tuturor se indreptau intrebator spre el. Sufland tare si-a mai luat un avant. De data aceasta s-a proptit cu picioarele din spate de un copac puternic ca avantul sa fie mai mare sui sa poate fugii si mai reopede. Pamanatu s-a cutremurat. Praful s-a ridicat in aer ca un nor, si rinocerul s-a izbit inca o data de zid: Rummm!Dar si de data asta s-a dat inapoi clatinandu-se. S-a ghemuit pe pamant si si-a pipait cu atentie cornul strambat. Pe frunte i-a crescut vizibil un cucui mare, iar ochii erau dati peste cap. In capul lui parka se invartea ceva ca Kifulafumbe, vijelia.“Da, da”, a spus girafa Twiga dupa un rastimp ca sa deschida dinou discutia, “ Cu adevarat e un zid puternic”.Jumbo elefantul, si-a fluturat trompa si a dat din ciotul de coada in acelasi ritm, numai ca la fel de repede.“Aici e nevoie de un umar puternic ca sa rastorni un zid ca acesta”, a trambitat el, s-a dus la zid si l-a incercat cu trompa dupa cum fac elefantii. Apoi s-a aruncat in zid cu umarul lui mare si puternic: o data, de doua ori, de trei ori, de patru ori…Dar zidul nu a cedat cat latimea coditei lui.Jumbo s-a intors incet inapoi si a incercat si cu celalalt umar.Din trompa lui iesea rasuflarea ca niste norisori, in timp ce se tot izbea de zid. Intr-un sfarsit s-a furisat epuizat intr-o parte si s-a ghemuit langa Faru.“Intr-adevar” , a recunoscut el gafaind. “Prin acest zid nu exista drum, este prea gros”.Apoi s-a indreptat spre mlastina ca sa-si stropeasca ranile cu namol racoros si moale. Atunci hyena Mbisi, cu rasul ei neplacut s-a facut auzita:“Pentru misiunea asta nu au ce cauta animale cu putere mare si cu minte putina. Dar eu sunt cunoscuta pentru siretenia mea. Eu o sa gasesc un drum in jurul zidului”.In glasul ei era un ton care le face ape multe animale sa-si incrunte suparate fruntea. Twinga, care tocmai rontaia cateva pastai din coroana unei maracine, s-a uitat in jos din inaltimea ei maiestoasa.“O, sigur “, a spus ea si si-a lasat limba lunga sa alunece in coltul gurii, “arata-ne drumul intelepciunii!’Mbisi i-a intors spatele si a luat-o din loc disparand pe o poteca serpuita de-alungul zidului.Soarele era in amurg. Animalele care asteptau simteau cum le chiortaiau matele. Dar cand si luna s-a ridicat deasupra zidului inca tot nu se vedea nimic din hyena. Au aparut zorile unei zile noi. Dar Mbisi tot nu venise. Si a fost iarasi seara dar Mbisi tot nu a aparut.In ziua urmatoare s-au intalnit iarasi animalele sub batranul copac Buyu si au asteptat impreuna intoarcerea hienei, pe care o numeau in taina gunoierul junglei.Cu greutati mari si cu ajutorul Nyani, maimuta, rinocerul, Farul, si-au inndreptat iarasi cornul. El se simtea iarasi proaspat si curajos. Nadejdea, pasarea, cigulea capuse din pielea lui si-I soptea la ureche ca treaba nu e nici pe jumatate asa de rea cum parea.Si Giumbo, elefantul, isi picura atent namolul racoro pe spatele dureros. El trambita usor si-si murmura cuvintele mangaietoare – cuvinte care pareau celorlalti ca niste tunete indepartate.Twiga cauta de zor cele mai frumoase pasari in varful unui copac-umbrela. Nyani, maimuta, se vaita si se certa cu cei din neamul ei.Nzoka , sarpele, statea incolacit pe nisipul cald si visa la mancare.In sfarsit la apusul soarelui a venit Mbisi schiopatand din pricina labelor ranite. “Oh”, a murmurat ea cu capul plecat, “a fost degeaba. Nu exista drum in jurul zidului. El nu are nici inceput nici sfarsit”.Nzoka si-a descolacit incet trupul si si-a ridicat capul subtire:”Da”, a sasait el, “voi sunteti puternici, sireti si puteti sa alergati multe mile,. Eu insa, Nzoka, pot sa ma sucesc in toate partile si sa ma strecor peste tot…Eu o sa gasesc un drum pe sub zid”Cateva clipe mai tarziu, celelalte animale observau cum ii dispare coada intr-o gaura de langa zidul care impartea jungle. Ele au asteptat cu atentie, dar totul a ramas linistit.Timpul a trecut. Tarziu dupa-amiaza, o cioara s-a intors Ia copacul ei si-si croncanea cantecul de seara. Tocmai cand celelalte animale voiau sa plece spre casa, le-a fost atrasa atentia de un nor de praf de la baza zidului. Toti ochii s-au indreptat spre acel punct.Atunci a aparut dintr-o data capul lui Nzoka intors cu spatele spre zid.“Da”, a sfarsit el cu triunful salbatic, “ Am reusit! Dintre toate animalele din jungle nu mai eu am gasit drumul spre cealalta parte a zidului”.“Imi pare rau”, a spus Twinga si si-a aplecat fatarnic gatul lung pana aproape de pamant. “Dar esti tot de aceasi part ca si noi toti”.Nzoka a tresarit. A batut manios pamanatul cu coada si a strigat:”Da, mi-am scormonit galerii lungi prin pamanat si totdeauna m-am descurcat foarte bine. Nimeni nu poate sa faca ce am facut eu. Nu exista nici un drum pe sub acest zid’.“Asta e foarte adevarat” , a incuviintat Twinga dand din cap si si-a tras cu grija limba inapoia buzelor ei groase.Dar Nyani, maimutoiul a strigat: ”Eu o sa ma catar pe deasupra”. El transpira de emotie in timp ce se legana prins de creanga cu coada si-si relaxa muschii. Cu un salt a fost pe zid si s-a cataract tot mai sus. Dar cu cat ajungea mai sus cu atat erau mai mici erau pasii lui. Deodata, coada i s-a alungit speriata in sus – labele i s-au intins in gol.A inceput sa alunce apoi, a cazut rastogolindu-se in jos. El a aterizat pe spate chiar la picioarele girafei.Nyani rasufla din greu.“Kah”, a gafait el si s-a scarpinat din obisnuinta. “Lipeste-te de zid, Twiga. Vreau sa ma prind de coada ta, apoi sa ma catar pe gat si de pe capul tau sa sar pe zid. Apoi ma voi putea catara cu putere mare mai departe si voi ajunge in varf”.Twiga a facut ce vroia Nyani. El s-a apucat de coada girafei, a sarit pe spatele ei, s-a cataract pe gat iar de pe cap a sarit pe gat si apoi s-a tot cataract. Dar din nou inca departe de varf, i-a slabit puterea, si animalele junglei l-au vazut pe Nyani cazand prin aier si rostogolondu-se in tumbe mari.El s-a prabusit pe pamant in fata piocioarelor lui Jumbo. Acesta si-a intins trompa si a incercat sa-i faca respiratie artificiala ca sa-l puna iarasi pe picioare, apoi l-a apucat de coada si l-a ridicat in aer.“Kunbe,Nyani”a mormait el. “Care-I treaba cu drumul peste zid!”“Pai”, a gafait Nyani cu efortul acelora care trebuie sa vorbeasca cu capul atarnand in jos: “Nimeni din toata jungle nu se catara ca mine. Cu siguranta ca nimeni mu potre trece peste zidul asta”.Acum incercasera animalele tot ce era posibil. Dar nu au gasit nici o solutie. Nici prin zid, nici peste el, nici pe langa el, nici pe sub el.Atunici au observat dintr-o data ca acest zid avea un nume. El era scris cu litere mari pe zid, darn u-l puteau citi decat cei care intelegeau ce inseamna el: Insa Twiga, girafa, nu stia ce sa faca cu acest nume.“Mda”, spune Daudi in tacere plina de asteptarea care s-a lasat, “dar ele nu erau decat niste animale. Stiti voi cum se numeste acest zid? El nu poate fi strapuns. El este asa de inalt, incat nimeni nu-l poate trece prin catarare, si nu exista drum pe sub el sau pe langa el.Unul dintre ascultatori,cu un bandaj gros peste ochiul stang, se apleaca si spune: “Numele acelui zid este pacat”.Daudi incuvinteaza. “ Asa e. Pacatul e zidul cel mare pe care ne desparte de Dumnezeu. Dar exista oameni care stiu ca este totusi un drum spre cealalta parte a zidului. Caci el are o usa! Isus, Fiul ,lui Dumnezeu, spune: “ Eu sunt usa. Cine intra prin Mine va fi salvat”. De ce sa mai ramanem atunci de partea aceasta a zidului?”Flacarile focului de tabara isi arunca lumina palpaietoare pe fetele ascultatorilor. Unii dau ganditori din cap. Iar M’ gogo isi sprijina barbia in pumni. Aceasta istorie il nelinisteste.<br /><br /><br /><div align="center"><span style="color:#6633ff;"><strong></strong></span> </div><div align="center"><span style="color:#6633ff;"><strong></strong></span> </div><div align="center"><span style="color:#6633ff;"><strong>Capcana</strong></span></div><div align="center"><strong><span style="color:#6633ff;"></span></strong><span style="color:#6633ff;"><strong><br /></strong></span>Perembi, vanatorul, a pus o capcana. Ea consta pur si simplu dintr-o canistra de ulei in care a facut o gaura. Pembri o umpluse cu pietre si nisip, iar deasupra pusese un strat de nuci. El a pus capcana sub un copac Buyu din jungla . Apoi s-a indepartat repede si s-a asezat la umbra ca sa stea la panda.Nu a durat mult pana cand au venit in numar mare tovarasele maimutei Nyani din neamul lor. Au si simtit in nas mirosul ispititor al nucilor. Palavragind cat le tinea gura s-au apropiat.Una dintre ele Toto, s-a aventurat pana la canistra. A apucat-o si a a scuturat-o. S-a uitat fix inauntru si si-a bagat nasul in deschizatura. Aa, ce bine mirosea!Mintea de maimuta ii spunea: N-ai decat sa-ti bagi laba prin deschizatura, si toate nucile vor fi ale tale!Toto s-a uitat in jurul lui. Mirosul care ii ajungea la nas vorbea o limba clara. Repede ca fulgerul a bagat laba prin gaura mica si a apucat cat de multe nuci a putut. Si acum repede afara cu ea! Dar incheietura il durea si nu iesea din deschizatura. Incerca din nou sa traga dar laba strinsa cu toate nucile in ea nu iesea . Toto se vaicarea tare. Iar celelalte maimute strigau ca din gura de sarpe. Una dupa alta se intreceau in sfaturi bune. Toto tragea cu toata puterea de laba. Dar nu ajuta la nimic.Perembi stiuse exact cat de mare sa faca gaura. Twiga s-a ivit deodata deasupra unui tufis.“Da drumul la nuci ,Toto”, a strigat prieteneste girafa, “si atunci vei putea sa-ti scoti laba”.Dar in neamul maimutelor nu era obiceiul sa dai drumul unor nuci apucate. Din nou a strigat Twiga:”Nu-ti dai seama? Nucile sunt cele care te tin. Da-le drumul si atunci esti liber!”Vanatorul din umbra zambea pe sub mustata. A apucat sacul, a pus mana pe bat si s-a dus incet spre maimuta.Toto, de frica, a rasturnat canistra si o tara dupa el. Dar tot nu reusea sa-si scoata laba.Tovarasii lui s-au intors in coroana copacului Buyu scotand tipete puternice.“Da drumul nucilor si fugi!” a strigat Twiga disperata.Dar o maimuta adevarata nu da drumul la ceea ce a apucat o data.Toto tipa tare si voia sa fuga, dar capcana il tinea strans.Perembi vanatorul, a lovit cu batul.Ametit, Toto a cazut pe spate. Degetele iI s-au desfacut, si nucile s-au rastogolit iarasi in canistra. Laba ii era libera, dar era prea tarziu, caci Toto se afla deja in sacul mare si intunecos. Actionase ca o maimuta, si tot ca o adevarata maimuta fusese prinsa.Multa vreme domneste tacerea. Daudi clatina trist din cap, apoi spune: “Cine poate rezolva aceasta ghicitoare? Stiti voi ce nume poarta aceasta capcana?”Se aude o soapta de jur imprejur. Apoi cineva spune:“Numele capcanei e pacat”.Daudi incunvinteaza.“Numai cine nu este mai destept decat aceasta maimuta poate crede ca va scapa din aceasta capcana, cata vreme se tine strans de anumite lucruri care ii aduc neaparat captivitatea si in cele din urma moartea. De aceea spune Biblia: Plata pacatului este moartea”. </div><div align="center"> </div><div align="center"> </div><div align="center"><strong><span style="color:#cc66cc;">La fel de sigur ca otrava</span></strong></div><div align="center"><strong><span style="color:#cc66cc;"></span></strong> </div><div align="center">Daudi scrie cu degetul pe pamant:1+1=2</div><div align="center">2x2=4“Asta stim”, spun bastinasii din jurul lui. “Doi ori doi fac patru”.“Sigur”, spune Daudi, “socoteala este exacta!”Toti rad si Daudi continua: “Este o ghicitoare.Fiti atenti”.Nzoka, tatal unei familii de serpi, era din categoria acelora carora tot timpul le e foame, desi avea cine sa-i faca de mancare.“Niciodata nu e destula hrana ca sa pot manca pe saturate”, s-a plans el sotiei lui.“Da”, a sasait ea, si limba i se misca in colo si incoace ca fulgerul. “De ce nu-ti iei tu singur cea ce-ti trebuie?”Nazoca a scanteiat cu rautate:”Am cugetat mult la asta. Stomacul meu ma mana intr-acolo. De acum incolo o sa ma hranesc in felul meu”.“Fi prevazator!” l-a avertizat sotia. “O sa alergi spre pierzare. Caci unde incepe stomacul tau, acolo ti se opreste mintea”.“O sa fiu atent. Oricum n-are ce mi se intample”, a sasait Nazoka.“Kah”, a scuipat sotia lui. “O sa vedm noi!”Nzoka a bombanit ceva despre sotiile care spun o multime de vorbe fara folos si apoi s-a dus serpuind prin nisipul cald pana in apropierea casei lui Perembi. Fiul acestuia avea sapte gaini.Cea mai harnica dintre ele se numea Kuku. Tocmai ouase un ou. Ea cotcodacea tare ca sa stie toti.Nzoka a carui stomac era de foame pur si simplu lipit de spate, a auzit-o. Ochii lui vicleni s-au rotit, si de placere limba i se misca incoace si–ncolo.“Daca Kuku cotcodaceste inseamna ca toate grijile mele pentru mancare s-au sfarsit”.S-a tarat incet spre casa.Peretii de lut intariti cu crengi al colibei suferisera de soare si vant. Aproape de pamant, stratul de lut cazuse de pe impletitura de nuiele. Nzoka a gasit o gaura inre pamant si nuiele pe unde sa-si vare trupul subtire.Acolo, in fata lui, langa un vas mare cu paie, era oul!S-a tarat direct la el. Oul era minunat de cald, tocmai cum le placea cel mai mult serpilor.Nzoca si-a deschis larg gura, si-a intins inainte capul, si intr-o clipa oul disparuse. Pe gatul lui era acum o umflatura groasa. Apoi si-a bagat din nou capul prin deschizatura ca sa iasa afara. Dar umflatura cu oul nu putea iesi. Atunci el a apasat cu atentie coaja de marginile deschizaturii si a simtit deja scurgandu-i-se in stomac toata minunatia de ou.Apoi s-a apasat cu trupul prin crapatura, si astfel oul i s-a repartizat in tot corpul.Ajuns acasa, s-a incolacit intre radacinile marelui copac Buyu si a adormit somnul unui satul.Sotia lui insa l-a trezit.“Hei”, l-a cicalit ea,”unde ai fost, ce-ai facut?”Nzoka a dat nervos din coada.“Eu ma duc pe caile mele si-mi folosesc desteptaciunea. Stomacul meu este asa de vessel, ca niciodata cand imi faceai tu de mancare”. El a inchis ochii, dar sotia lui a continuat:“Da”, a spus ea, “baga de seama. Alergi la pierzare! Vai de destepciunea ta! Ma faci sa rad!” Si a scuipat otravitor spre el.Nzoka a zambit ingaduitor. El era multumit. Sotia lui era plina de cuvinte, dar stomacul lui era plin de ou.Si in ziua urmatoare a auzit-o pe gaina Kuku cotcodacind.Din nou a gasit gaura in zid si s-a tarat din nou inauntru. A inghitit oul, si iarasi i s-a umplut stomacul cu un sentiment de placere, cand a iesit afara prin crapatura din perete.Cand l-a vazut sotia lui mai tarziu incolacit si multumit, s-a apropiat de el:“Fii atent!, a scuipat ea cu rautate. “O sa ai necazuri. Daca continui tot asa, o sa te prinda curand!”Dar Nzoka a inchis ochii cand i-a auzit glasul si urmarea cu atentie chioraitul multumit al stomacului lui.In a treia zi astepta deja plin de dor cotcodacitu lui Kuku.Gandundu-se la asta ii lasa gura apa. Sotia lui l-a avertizat iarasi.“Kah”, si-a zis el, “asta nu-i deloc periculos”. Si parea intr-adevar sa nu fie nici o primejdie.Dar fiul lui Prembi a spus in ziua urmatoare tatalui lui:”In fiecare zi o aud pe Kuku cotcodacind, dar fara rost. As vrea sa stiu totusi ce se petrece”. Si s-a ascuns in spatele lazii cu cereale.Kuku si-a facut oul si a cotcodacit vesela si mandra ca intotdeauna.Afara Nzoka a auzit sunetele care ii erau asa de placute si le-a urmat imediat. S-a strecurat printre nuielele din perete si s-a uitat cu grija in jurul lui; dar nu era nici un pericol-doar niciodata nu fusese vreunul.A inghitit oul. Ochii tanarului vanator il observau.Cand Nzoka a iesit afara la soare din umbra colibei, sotia lui a spus copiilor ei:“Vedeti uite ca vine tatal vostru cel mancacios. El umbla pe cai gresite si periculoase care vor duce la descoperire si nenorocire…”Nzoka a sasait furios si a dat cu coada dupa sotia lui:“Mai taci o data palavragioaico!”Perembi si fiul sau faureau un plan si radeau multumiti.In ziua urmatoare, vanatorul a luat un ou si l-a pus intr-un vas de lut pe foc.Catre ora patru , Kuku si-a cautat obisnuitul loc de ouat. Apa din vas a inceput sa fiarba, si oul din apa s-a intarit incet-incet.Dupa fapta implinita, Kuku a alergat afara cotcodacind tare. Nzoka, cu urechile ciulite, a auzit-o din departare.Fiul lui Prembi a luat oul proaspat facut si a pus in locul lui pe cel fiert. Pe dinafara erau la fel.Nzoka a ajuns la gaura din perete si s-a strecurat prin ea. De data aceasta nu s-a uitat nici la dreapta, nici la stanga, ci avea ochi numai pentru ou.Ce vorbarie proasta despre pericol! El zambea serpeste cand se gandea la asta.Daca ar fi fost mai atent, ar fi vazut ochii celor doi vanatori pandind din spatele lazii de cereale. Daca ar fi putut sa se uite atent in spatele lazii, ar fi vazut cum Perembi tinea strans in mana un ciomag noduros.Dar Nzoka era prea preocupat cu oul dupa care tanjea stomacul lui. L-a inghitit pofticios.“Kah”, se gandea el, “probabil ca astazi Kuku a avut temperature.Ce cald e oul!”S-a intors inapoi la gaura si si-a bagat capul prin ea. Apoi a frecat tare oul de nuielele din perete.“Ce tare-i coaja astazi! A bombanit el .S-a apasat cu toata puterea de zid, dar coaja nu s-a spart. Tot mereu isi indesa gatul printre nuiele. Trupul lui puternic se sprijinea de stalpul care sustinea acoperisul.Nelinistit si speriat isi invartea coada prin aer. Oul intarit il tinea de nu putea iesi.Dar fiul lui Perembi a ras:”Leacul care te va vindeca de furat pare greu de inghitit hotule!’A iesit cu batul ridicat din spatele lazii de cereale.La apusul soarelui sotia lul Nzoka observa impreuna cu copii ei cum tara hiena Mbisi trupul fara viata al tatalui lor.“Hongo”, spune Daudi. “Nimeni nu poate pacatui fara sa moara. Si socoteala asta este exacta. Este un cuvant greu si dur. Dar este exact!”Cand se scoala sa plece, unii la colibe, altii in salonul de spital, M’gogo il asteapta pe Daudi la umbra marelui copac.“Spune-mi mai multe despre aceasta”, il roaga M’gogo. Il priveste atent pe Daudi: “Mi-e teama de asta”.“E bine cand cineva se teme de asta”, incuvinta Daudi. “Dar daca iti deschizi urechile si-mi intelegi cuvintele, vei scapa de teama. Maine seara iti voi povesti despre aceasta”.<br /> </div>Claudiu Purcel - - purcelclaudiu@yahoo.comhttp://www.blogger.com/profile/09406496786353112886noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-206574636735367150.post-16620692973673224242009-06-08T08:08:00.000-07:002009-06-08T08:10:22.574-07:00"Sub Copacul Buyu de Paul White"<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgPo0wDjMun3A8gid1rvUnGJ9fbNQiWdvdF8leKn2rdLbzaaVNS7QtL2Rh-1jhbrv96g0qn0deUDUqX_5toKV5qwC__PIEaq6SMbykY8A41BURgVt7fa5VeZdvQ2_zWUDIAbyKcK_D_k7w/s1600-h/scan0008.jpg"><img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5344974268497593650" style="FLOAT: right; MARGIN: 0px 0px 10px 10px; WIDTH: 293px; CURSOR: hand; HEIGHT: 400px" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgPo0wDjMun3A8gid1rvUnGJ9fbNQiWdvdF8leKn2rdLbzaaVNS7QtL2Rh-1jhbrv96g0qn0deUDUqX_5toKV5qwC__PIEaq6SMbykY8A41BURgVt7fa5VeZdvQ2_zWUDIAbyKcK_D_k7w/s400/scan0008.jpg" border="0" /></a><br /><br />Fabulele doctorului din jungla<br /><p> </p><br /><br />Editura Agape<br /><br /><br /><br /><br />Colectia povestiri crestine pentru copii, parinti si buniciClaudiu Purcel - - purcelclaudiu@yahoo.comhttp://www.blogger.com/profile/09406496786353112886noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-206574636735367150.post-47377475889319745572009-05-26T05:37:00.000-07:002009-05-26T05:39:10.553-07:00Sa invatam impreuna! - nr 3 - parteneriate si proiecteInvăţătoarele: Zlate Cristina şi Săcuiu Georgeta<br /> Scoala,,Gh. Banea” Măcin -Tulcea<br />PARTENERI AI PROIECTULUI:<br />· Gradinita Nr.4 Macin ( gradiniţă cu program prelungit).<br />· Scoala ,,Gh.Banea” Macin.<br /><br />COORDONATORI DE PROIECT:<br />Educatoare: STAICU MARCELA<br />Institutor: ZLATE CRISTINA<br />Invatatoare: SĂCUIU GEORGETA<br /><br />TIPUL DE PARTENERIAT: local<br /><br />DURATA PARTENERIATULUI: Decembrie 2008-iunie 2009<br /><br />ARGUMENT:<br />Intr-o lume tot mai izolata , mai puţin dispusă pentru socializare ( din motive de timp sau preocupări) cooperarea între factorii educationali: gradinita –şcoală devine necesara şi se impune si ca obligatie morala din partea acestora, pentru a favoriza socializarea copiilor, pentru a-i familiariza prin exemple si modele cu adevaratele valori ale spiritualitatii umane.<br />Pe de altă parte calulatorul şi lumea sa virtuală fascinează copilul , îndepărtându-l tot mai mult de semenii lui, de cuvântul scris , de ceea ce ne-a fermecat si noua copilaria – povestile.<br /> Aşadar, astăzi mai mult ca oricând,este de datoria gradinitei şi a şcolii să deschidă uşa fermecată a tezaurului poveştilor pentru copii şi să-i conducă pe aceştia în orizonturi fantastice alături de Feţi-Frumoşi şi Ilene Cosânzene în luptele cu forţele răului - zmei, balauri., etc.<br />Contactul cu poveştile educatoarei şi învăţătoarei sau cu textul scris al cărţii – în cazul şcolarilor – conduce la dezvoltarea gustului pentru frumos, la îmbogăţirea vocabularului, la creativitate.<br /> Intrând ,,In lumea poveştilor” copiii, vor învăta sa deosebească binele de rău, adevarul de minciună, faptele bune de cele rele; vor devenii mai atenţi , mai sensibili, încep să se formeze preceptele morale .<br /> Este de dorit ca preşcolarii şi elevii să-şi facă din cărti, cei mai buni prieteni, să le dezvolte discernământul în selecţia valorilor.<br /> Considerăm că un astfel de proiect este şi va fi atractiv pentru copiii, le dezvoltă capacitatea de muncă în echipă pentru realizarea unei sarcinii, contribuie la însuşirea unor norme de comportare corectă, atitudinale, dezvoltă imaginaţia , creativitatea şi dezvoltă gustul estetic.<br /> Pentru cadrele didactice proiectul constituie o provocare în direcţia promovării unor metode şi tehnici noi de lucru , cu copiii şi elevii, o modalitate de stimulare a activitătii de documentare şi cercetare pentru realizarea produselor de promovare a proiectului , dar şi un mod de formare profesională continuuă.<br /><br />SCOP:<br />Dezvoltarea personalitatii copilului de varsta prescolarilor si a elevilor prin intermediul creatiilor literare.<br /><br />OBIECTIVE:<br />Prin activităţile ce s-au stabilit a fi desfaşurate se doreşte ca grădinarii şi elevii:<br />· să manifeste interes pentru creaţiile literare de genuri diferite;<br />· să analizeze mai profund caracteristicile fiecărui personaj;<br />· să urmărească scenete, povesti, povestiri ;<br />· să lucreze cu plăcere în echipă în vederea realizării unui scop comun.<br /><br />GRUP TINTA:<br />· 28 peşcolari ai Gradinitei Nr.4 cu program prelungint-Măcin;<br />· 22 elevi din clasa a IV-a A (step by step) ai Scolii ,,Gh.Banea”-Măcin.<br /><br />RESURSE UMANE:<br />· Gradinita cu program prelungit, Nr.4 Macin- Grupa pregătitoare<br />Educatoarea: Staicu Marcela<br />· Scoala,, Gh. Banea” Macin- Clasa a IV-a A (step by step)<br />Invăţătoare: Zlate Cristina, Săcuiu Georgeta<br /><br />RESURSE MATERIALE:<br />· Baza materială a grădiniţei: calculator, cd-uri , cărţi povesti, cărţi de colorat.<br />· Baza materiala a şcolii: calculator, videoproiector, cd-uri, cărţi de poveşti, bibliotecă.<br />CALENDARUL ACTIVITATILOR<br /><br />DATA<br />TEMA<br />OBIECTIVE<br />ACTIVITATI<br />DEC.2008<br />„In asteptarea lui Moş Crăciun...”<br />-Prezentarea si cunoa-sterea partenerilor;<br />-Prezentarea proiectului şi obiectivelor;<br />-Cunoasterea tradiţiilor de iarnă;<br />-Intalnirea copiilor implicati în proiect;<br />-Vizionarea basmului;<br />-Activitate literar-artist.<br />-Desene(preşcolarii)<br />-Texte literare(şcolarii)<br />IAN.2009<br />,,Moş Ion Roată si Vodă Cuza”<br />-Cunoasterea semnifi-<br />caţiei zilei de „24 Ianuarie”;<br />-Cunoasterea unor aspecte din viata domnitorului Al. I. Cuza;<br />-Prezentarea scenetei ,,Cuza Voda şi Mos Ion Roata”;<br />-Prezentare Power Point- Al. I. Cuza –domnul Unirii;<br />-Dans,,Hora Unirii”- elevi, preşcolari, cadre;<br />FEB 2009<br />,,Crăiasa Zăpezii”<br />-Cunoasterea scrierilor mai importante ale lui H.C.Andresen;<br />-Identificarea mesajului poveştilor;<br />-Prezentarea unor imagini din povestile lui Andersen;<br />-Lecturare: ,,Crăiasa Zăpezii” ,,Fetiţa cu chibrituri”;<br />Mar 2009<br />,,Cei mari citesc celor mici”<br />-Stimularea interesului pentru lectură al copiilor mari şi mici;<br />-Cunoasterea unor date despre Ion Creangă;<br />-Citirea unor povesti cu tâlc(,,Povestea unui om leneş”, „Prostia omenească”) de catre elevi;<br />-Dramatizare,,Capra cu trei iezi”;<br />-Expozitie cu desene ale copiilor şi elevilor ilustrând aspecte din poveştile lui Creangă;<br />APR.2009<br />,,Ce ne povesteste iepurasul?”<br />-Cunoasterea unor povesti povestiri despre iepurasul de Pasti;<br />-Inţelegerea semnificaţiei sarba-torilor pascale la romani;<br />-Prezentarea povestii,,Iepurasul si Oul rosu de Paste”;<br />-Memorizare ,,La Pasti” de G. Topârceanu;<br />-Incondeierea unor ouă;<br />-Felicitări;<br />Mai 2009<br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br />,,Recunoaşterea personajului”<br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br />-Identificarea unor poveşti din literatura română sau universală;<br />-Recunoasterea perso-najelor si caracteris-ticile lor;<br />-Identificarea unor au-tori, după portretele lor;<br />-Lecturarea unor fragmente din câteva poveşti cunoscute;<br />-Proiectarea unor imagini din poveşti;<br />-Concurs interactiv.<br /><br /><br />Iunie 2009<br />,,De ziua noastră...”<br />-Vizită la teatrul de păpuşi ,,Pinocchio” Galaţi<br />-Vizionarea unei poveşti<br /><br /><br /><br /><br /><br /><br />MOMENTE DIN TIMPUL ACTIVITĂŢILOR...<br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br />PROIECT EDUCAŢIONAL<br />DE PARTENERIAT GRĂDINIŢĂ-ŞCOALĂ<br /><br />“PARADISUL COPILĂRIEI”<br /><br />PARTENERI: Grupa pregătitoare a Grădiniţei P.N. TURNU<br /> Educatoare: Morar Ramona Cristina<br /><br /><br /> Clasa I a Şcolii Generale Turnu<br /> Învăţătoare: Mateiu Ioana Florentina<br /><br /><br />AN ŞCOLAR 2008-2009<br /><br />ARGUMENT<br /> In cadrul acţiunii de reformare a sistemului de învăţământ şi reaşezarea lui pe baze moderne, se subliniează tot mai mult ideea parteneriatelor educaţionale, ce crează oportunităţi de cooperare, consultare, comunicare, conlucrare in vederea atingerii unui scop comun.<br /> Integrarea copilului in şcoală presupune mai întâi formarea unor rprezentări corecte care să le permită preşcolarilor o adaptare afectiv- motivaţională la mediul şcolar.În calitatea noastră de părinti, educatori sau invăţători ne-am intrebat adesea: “De ce se manifestă adesea unele forme de inadaptare a copiilor chiar din primele zile de şcoală? De ce unii elevi din clasa I nu fac faţă cerinţelor şcolare?<br /> Răspunsurile la aceste întrebări nu trebuie căutate doar in cunoaşterea particularităţilor de vârstă şi individuale a copiilor sau in stilul de activitate al învăţătorului, ci se impune o cunoaştere şi o analiză atentă a activităţii din grădiniţă şi familie- medii care asigură pregătirea copilului pentru şcoală.<br /> În acest scop , organizarea unor activităţi commune( şcoală-grădiniţă) ce vizează familiarizarea copiilor cu munca şcolarilor, cu relaţiile ce se stabilesc între învăţător si elevi, elevi-elevi, ar face ca reprezentările copiilor despre şcoală sa fie mai clare,mai coerente si mai apropiate de realitate, acest lucru conducând la in debut şcolar optim.<br /> Din acest motiv am considerat că un parteneriat şcoală-grădiniţă, prin intermediul căruia să surprindem toate aceste aspecte, să le inţelegem si apoi să le sintetizăm într-o strategie, ar permite egalizarea şanselor şcolarilor şi integrarea optimă a copiilor in clasa I.<br />SCOPUL<br />- găsirea unor modalităţi viabile de colaborare între educatoare şi învăţătoare pentru integrarea şcolară a copiilor şi pregătirea părinţilor pentru integrarea copiilor in activitatea şcolară.<br />OBIECTIVEVELE PROIECTULUI<br />- structurarea unor modalităţi de cooperare între grădiniţă şi şcoală;<br />- asigurarea continuităţii de cerinţe intre grădiniţă şi şcoală;<br />- formarea unei atitudini corecte a preşcolarilor faţă de şcoală;<br />- implicarea familiei şi familiarizarea acesteia cu diverse aspecte ale şcolarităţii mici;<br />-schimb de metode concrete de lucru;<br />-cunoaşterea specificului activităţilor din grădiniţă de către învăţătoare;<br />-eficientizarea şi perfecţionarea modalităţilor de integrare a copiilor preşcolari in activitatea şcolară;<br />-cunoaşterea individual a copiilor de către cadrele didactice, sub aspectul capacităţilor , ritmului de dezvoltare, al abilităţilor şi inclinaţilor, al mediului familial din care provin<br />-cunoaşterea de către copii a sarcinilor şi a conduitei de şcolare.<br />GRUP ŢINTĂ<br />Preşcolarii secţiei române a grădiniţei<br />Elevii clasei I<br />Învăţătoare<br />Educatoare<br />Părinţii copiilor<br />DURATA<br />Noiembrie 2008- iunie 20<br />IMAPACTUL PROIECTULUI ASUPRA RESURSELOR UMANE<br />Educatoarele şi învăţătoarele au avut posibilitatea să-şi valorifice experienţa acumulată la clasă, să-şi lărgească sfera preocupărilor in ceea ce priveşte reuşita succesului şcolar al copiilor.<br />Copiii se familiarizează cu acitvitatea şcolară.<br />Părinţii sunt informaţi cu cerinţele şcolii.<br /><br />RESURSELE PROIECTULUI<br /> Resurse umane:- preşcolari<br /> -şcolari<br /> -învăţătoare<br /> -educatoare<br /> -părinţi<br /> Resurse materiale: -dotările din sălile de grupă şi de clase<br /> -materiale didactice<br /> -aparat foto<br />FINALITĂŢI<br />· album cu fotografii de la activităţile desfăşutate<br />· realizarea de expoziţii cu creaţii ale copiilor<br />· diplome pentru copiii care s-au evidenţiat<br />· analiza desfăşurării parteneriatului<br />PROGRAM DE ACTIVITĂŢI<br /><br />Nr.crt<br />Tema<br />Data<br />Locaţia<br />Conţinut<br />Strategia<br />1.<br />“Şcoala-fereastră spre viitor<br />10 Noiembrie<br />şcoală<br />Consolidarea cunoştinţelor despre şcoală.<br />Cunoaşterea şcolii, a şcolarilor<br />Convorbire<br />Vizită la şcoală<br />2.<br />“În aşteptarea lui Moş Crăciun”<br />17 Decembrie<br />grădiniţă<br />Confecţionarea<br />Podoabelor pentru pomul de Crăciun<br />Concert de Crăciun<br />Activitate<br />practica<br />3.<br />“Cel mai frumos om de zăpadă”<br />20<br />Ianuarie<br />şcoală<br />Realizarea unor jocuri specifice anotimpului iarna<br /><br />Concurs<br />4.<br />“Vine, vine , primăvara”<br />27<br />Februarie<br />grădiniţă<br />Realizarea unor desene si colaje având ca temă anotimpul primăvara<br />Expozitie<br />5.<br />“O floare pentru mama”<br />05<br />Martie<br /><br />şcoală<br />Confecţionarea unui cadou dedicat mamei<br />Activitate artistico-plastică<br />6.<br />“Sărbătorile Pascale”<br />În aşteptarea iepuraşului<br /><br />08<br />Aprilie<br />grădiniţă<br />Încondeierea ouălor(pictură si alte tehnici)<br />Activitate artistico-plastică<br />7.<br />“Micul<br />Pieton”<br />19<br />Mai<br />şcoală<br />Concurs pe teme de circulaţie<br />Educatie rutieră<br />8.<br />“O lume minunata”<br />09<br />Iunie<br />grădiniţă<br />Desene pe asfalt<br />Concururi<br />Expozitie<br /><br /><br /><br /> <br /><br /><br /><br /><br /><br /><br />Liceul Teoretic ,,Mihai Veliciu” Chisineu-Cris<br />Centrul de Documentare si Informare<br />Nr.........din....................<br /><br />Biblioteca Oraseneasca Chisineu-Cris <br />Sectia pentru copii <br />Nr……din………….. <br /><br /><br /><br /><br /><br />PROIECT DE PARTENERIAT<br /><br /> <br />,,MINUNATA LUME A POVESTILOR”<br /><br /><br />Motto :<br />„ nu este alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viaţa omului zăbavă decât cetitul cărţilor”<br /> Miron Costin<br /><br /><br />“Toţi cei ce au acces la o biblioteca, la cărţi, sunt nişte inşi mai buni decat alţii, mai puternici, iar durerile îi ating mai puţin şi nefericirile trec mai repede.” Mircea Eliade<br /><br /><br /><br /><br /><br /><br />PĂRŢI:<br /> Liceul Teoretic,,Mihai Veliciu”Chisineu-Cris reprezentat prin doamna director, prof. Amelia Palcu<br /> Centrul de Documentare si Informare reprezentat prin doamna documentarist, Florica Miron<br /> Biblioteca Oraseneasca Chisineu-Cris ,Sectia pentru copii reprezentata prin doamna bibliotecar, Emilia Stana <br /><br />REALIZATORI:<br /> - institutor: Cornelia Cristea<br /> - invatatoare, Doina Urzica<br /> <br /> BENEFICIARI: <br />-elevii claselor I B, şi a IV-a A<br />-invăţătoare<br />-bibliotecari<br /><br />DURATA PROIECTULUI : ian.2008-iunie 2008<br /><br />SCOPUL:<br />-cultivarea interesului pentru lectură.<br /><br />LOCATIA: sala de clasa,sala bibliotecii,Centrul de Documentare si Informare<br /><br />GRUP ŢINTǍ:<br />-elevii<br /><br />MOTIVAŢIA PROIECTULUI<br /><br />Lectura are acum rivali redutabili care amăgesc cel mai mult pe cei mici. Televizorul, calculatorul, internetul au devenit repere pereche pentru fiecare generaţie din ultimii ani. Viaţa noastră trăită la început de secol XXI este marcată de la mic la mare de amprenta marilor descoperiri ştiinţifice care au făcut paşi uriaşi în timp foarte scurt. Aceste trei mijloace de informare rapidă şi comodă care oferă elevilor meniul complet în orice domeniu al cunoaşterii acoperă deja o plajă substanţială a timpului liber, care rămâne din ce în ce mai puţin. Şi atunci se naşte întrebarea: mai este cartea "o făgăduinţă, o bucurie, o călătorie prin suflete, gânduri şi frumuseţi" cum afirma scriitorul român Tudor Arghezi?<br />Rămâne aşadar obligaţia părinţilor, dar mai ales a şcolii de a repune cartea în drepturi. Scriitorul român I. L. Caragiale afirma acum aproape un secol : "O carte bună de citire, în vârstă fragedă, este, poate, una din împrejurările cele mai hotărâtoare ale vieţii unui om. Multe cariere intelectuale nu se datoresc altei împrejurări decât unei cărţi căzute la vreme bună în mâinile unui copil, tot aşa precum umbra multor stejari seculari se datoresc căderii unei ghinde pe pământ prielnic".<br />Se înţelege că gustul pentru lectură se formează mai timpuriu decât interesul pentru cartea ştiinţifică. De aceea în clasele I-IV informaţiile sumare legate de mediul înconjurător sau istorie se transmit prin intermediul povestioarelor. Acestea fac trecerea de la lumea fabuloasă a poveştilor din grădiniţă la cea reală lămurită şi explicată tot prin epos. Cu cât povestirea învăţătorului e mai atractiv şi afectiv realizată captând în proporţie mare atenţia elevilor, cu atât ei se identifică cu eroii povestirilor, vor revenirea sau continuarea povestirii, ba chiar lectura proprie pentru a o comenta cu alţi colegi sau prieteni. Dacă lectura elevilor este sistematic organizată şi îndrumată, ţinându-se seama de particularităţile de vârstă şi individuale ale elevilor, interesul pentru lectură creşte. Când lectura este neglijată, tratată superficial, formulându-se numai simple cerinţe, această activitate nu-şi mai aduce contribuţia atât de necesară la formarea personalităţii elevilor din punct de vedere al limbajului şi al îmbunătăţirii lor spirirtuale.<br />Lectura suplimentară ne devine familiară din anii de şcoală. Selectarea lecturii suplimentare revine învăţătorului care cunoaşte cel mai bine afinităţile sufleteşti ale elevilor precum şi conţinutul educativ necesar într-o anumită etapă a dezvoltării lor. Dacă elevul începe a citi din curiozitate şi insistă motivat fiind şi de aprecierile primite la clasă, el va realiza mari progrese:<br />- prin informaţie<br />- prin deprinderea cititului coerent, conştient<br />- prin implicare afectivă<br />- prin însuşirea unui vocabular expresiv<br />- prin îmbogăţirea vocabularului<br />Pornind de la această constatare am încercat prin acest proiect să găsim modalităţi şi tehnici care să contribuie la stimularea interesului elevilor pentru lectură. Stârnirea interesului pentru lectură se poate realiza cu mai multă uşurinţă dacă activităţile desfăşurate în acest sens depăşesc spaţiul sălii de clasă sau al camerei copilului, bibliotecile sau unele case memoriale fiind mediile cele mai potrivite ce oferă posibilitatea familiarizării cu ambientul ce păstrează atmosfera de lucru şi parfumul celor care au aşternut pe hârtie creaţiile lor.<br />Cu ocazia şezătorilor literare vor fi invitaţi şi părinţii elevilor ; cu această ocazie se va demonstra părinţilor ce valoare au cărţile citite de copiii lor. Vom folosi, tot pentru stimularea interesului pentru lectură, şi jocurile literare în diferite forme: jocuri de rol, jocuri de stimulare, jocuri de povestire prin desen, jocuri de creaţie, jocuri de competiţie pentru memorare şi recitare ale unor versuri sau replici şi descrieri din diferite locuri.<br /> Introducerea elementului de concurs în activităţile de lectură stimulează dorinţa elevilor de a câştiga întrecerea, determinându-i să citească cât mai mult.<br /><br />Activităţile la biblioteca şcolii contribuie la dezvoltarea interesului pentru lectură, dintre care amintim:<br />-prezentarea sălii şi a modului de aranjare a cărţilor în rafturi, pe tematici sau pe scriitori în ordine alfabetică ;<br />-înscrierea la o biblioteca;<br />-explicarea modului de comportare a unui cititor într-o bibliotecă; <br />-cunoaşterea alcătuirii unei cărţi (copertă, titlu, autor, pagini, numerotarea, etc.);<br />-cunoaşterea datelor de bază despre cartea pe care doreşte să o împrumute;<br />-participarea la activităţile desfăşurate la bibliotecă.<br /><br />RESURSE UMANE PARTICIPANTE:<br />-cadre didactice;<br />-elevii;<br />-bibliotecar;<br />-documentarist;<br /><br />RESURSE MATERIALE:<br />-fondul de carte existent în biblioteca şcolii;<br />-materiale informative şi formative existente la bibliotecă;<br />-desene ale elevilor, imagini din poveşti şi tablouri ale scriitorilor;<br />-dramatizari literare;<br />-portofolii;<br /><br /><br /><br /><br />OBIECTIVE GENERALE:<br />-cultivarea interesului pentru lectură prin îmbunătăţirea relaţiei Şcoală-Bibliotecă<br />-dirijarea şi controlul lecturii în afara clasei de câtre cadrele didactice împreună cu părinţii şi cu doamna bibliotecar.<br />- stimularea creativităţii copiilor în exprimarea orală;<br /><br />OBIECTIVE SPECIFICE:<br />-să manifeste curiozitate şi interes pentru lectura unor texte variate;<br />-să relateze conţinutul textelor citite;<br />-să identifice expresiile frumoase pe care să le utilizeze în compuneri;<br />-să recite poezii prevăzute în programa şcolară şi-n afara ei;<br />-să selecteze trăsăturile pozitive de caracter ale personajelor;<br />-să găsească mesajul şi învăţătura textelor;<br />- să stimulăm creativitatea copiilor în exprimarea orală;<br />- să cultivăm sentimente de preţuire şi dragoste faţă de frumuseţea şi armonia limbii române, faţă de creţiile literare;<br /><br />PRODUS FINIT:<br />-desfăşurarea unor concursuri pe teme literare;<br />-realizarea unor programe artistice, album foto, casetă video cu activităţi ale elevilor<br />-realizarea unei expoziţii de desen cu scene din poveşti;<br />-realizarea unei expoziţii de colaje cu scene din poveşti şi poezii;<br />-realizarea unor portofolii cu fişe de lectură şi curiozităţi despre scriitorii cu care au luat contact;<br />-publicarea unei reviste cu articole(poezii, compuneri, curiozităţi din lumea scriitorilor) scrise de copii.<br /><br />EFECTELE IMPLEMENTĂRII LECTURII IN RANDUL COPIILOR<br /><br /><br />Creşterea dorinţei de performanţă<br />Dobandirea unor tehnici superioare de invaţare<br />Dezvoltarea gandirii critice<br />Deschiderea minţii spre înţelegerea unităţii lumii in diversitatea ei<br />Rezolvarea amiabila a conflictelor<br />Stoparea actelor anti-sociale<br />Ajutorarea celor defavorizati<br />Receptivitate la opiniile altora<br />Implicarea in activitati benevole in interes comunitar<br /><br /><br /><br />CONTINUTURI SI ACTIVITATI PROPUSE:<br /><br />ACTIVITǍŢI: <br />-prezentarea proiectului şi stabilirea obiectivelor, a conţinuturilor şi a activităţilor echipei;<br />-vizite la biblioteca şcolii şi biblioteca oraseneasca pentru copii şi completarea unor fişe de cititor;<br />-activităţi de popularizare a cărţilor accesibile vârstei lor;<br />-şezători literare;<br />-medalion literar consacrat aniversării unui scriitor;<br />-concursuri pe teme literare;<br />-dramatizari şi lectura dramatizată;<br /> -dezbateri pe diferite teme;<br />-dezlegarea unor rebusuri ce au legătură cu lectura citită;<br />-jocuri de rol.<br /><br /><br /><br />Metode si procedee de implementare a lecturii pentru elevii de varsta scolara mica<br /><br />Carnaval de<br />peresona<br />je<br />Desene<br />Sugesti<br />ve<br /><br />Conver<br />satia<br /><br />Auditii<br />Jocuri<br />didactice<br />Citirea pe<br />roluri<br />Lectura<br />model<br />Carti ilustrate<br />atractiv<br />Pt elevii de<br />varsta scolara<br />mica<br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br />ACTIVITĂŢI PLANIFICATE<br /><br />ACTIVITĂŢI<br /><br /><br /><br />OBIECTIVE<br />DATA ŞI LOCUL DESFĂŞURĂRII<br />REZULTATE AŞTEPTATE<br /><br />,,În lumea poveştilor’’<br />- vizită la bibliotecă<br />-sa recunoasca autori si scrieri ale acestora<br />-să redea textul unor poveşti respectând conţinutul şi ordinea secvenţelor<br /><br /><br /><br />Ianuarie 2008<br />Biblioteca oraseneasca<br />Biblioteca scolara<br />Reactualizarea conţinutului unor poveşti<br />Recunoasterea unor carti si autorii acestora<br />Familiarizarea cu modul de comportarea în bibliotecă.<br /><br />Medalion<br />Mihai Eminescu<br />-sa recite poezii<br />-sa realizeze o compozitie plastica avand ca sursa de inspiratie o strofa eminesciana<br /><br /><br />Ianuarie 2008<br />CDI<br />Concurs de recitari<br /><br />Expozitie cu<br />compozitiile plastice realizate la CDI<br />„Stau cateodata si-mi aduc aminte ...”<br />Concurs închinat marelui povestitor Ion Creanga<br />-sa recunoasca personajul<br />-sa recunoasca povestea din care face parte fragmentul;<br />-sa redea mici pasaje cunoscute din povestile lui Creanga<br /><br /><br /><br />Februarie- Martie 2008<br />CDI<br />Recunoasterea unor personaje şi a unor titluri;<br />Reproducerea unor pasaje;<br />Dramatizari din povesti cunoscute;<br />Publicarea in revista şcolii a unor articole.<br /><br /><br />„Cel mai avid cititor”<br />Premierea elevilor<br />-sa demonstreze ca au citit multe povesti prin caietul de lectura<br />-sa prezinte o fisa de cititor cu multe lecturi citite<br /><br /><br /><br /><br /><br />Martie 2008<br />Sala bibliotecii<br />Premierea copiilor care :<br />-au cel mai complet caiet de lectura;<br />-cea mai ampla fisa de cititor;<br />-cel mai bun povestitor.<br /><br />Auditie povesti<br />Desene sugestive<br />-sa realizeze desene sugestive dupa povestile audiate<br />Aprilie 2008<br />CDI<br />Sala de clasa<br />Expozitie cu desenele copiilor la Biblioteca Oraseneasca<br />Vizionare povesti pe DVD<br />Jocuri didactice<br />-sa participe cu interes la jocurile didacticeavand ca suport povestile vizionate pe DVD<br /><br />Mai 2008<br />CDI<br />Portofoliu cu jocurile didactice<br /><br /><br />„ Carnavalul poveştilor”<br />-să interpreteze rolul unor personaje din poveşti îndrăgite<br /><br /> Iunie 2008<br />CDI<br />Să-şi depăşescă emoţiile, să redea fidel personajul îndrăgit, să creeze atmosfera de spestacol.<br /><br />Liceul Teoretic,,Mihai Veliciu”Chisineu-Cris<br /> Director, Institutor,Cornelia Cristea<br /><br />Prof.Amelia Palcu Invatatoare,Doina Urzica<br /><br />Centrul de Documentare si Informare<br />Documentarist, Florica Miron<br />Biblioteca Oraseneasca Chisineu-Cris-Sectia pentru copii<br />Bibliotecar, Emilia Stana<br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br />PROIECT DE PARTENERIAT EDUCAŢIONAL<br />PRIETENI LA DISTANŢĂ<br /><br />Coordonator de proiect: instit. Iuoraş Corina, Şcoala cu clasele I-VIII, <br /> Tăureni, jud. Mureş<br />Colaborator: ed. Crişan Ileana, Grădiniţa cu program prelungit, Bălcaciu,<br /> jud. Alba <br /><br /> <br />TEMA PROIECTULUI:<br />,, COPIII, FLORILE PĂMÂNTULUI”<br /><br /> <br />ARGUMENT<br /><br /><br /> Parteneriatul educaţional urmăreşte transformarea reală a preşcolarilor şi elevilor în actori principali ai demersului educaţional, urmărindu-se atingerea unor obiective de natură formală, informală, socio-comportamentală.<br /> Colaborarea dintre preşcolari şi elevi din diferite unităţi şi zone geografice este o activitate organizată, susţinută, direcţionată spre problemele educative care întregesc activitatea educativă, aducând un surplus informaţional şi completând condiţiile concrete ale educaţiei copiilor.<br /> Copiii încep să înţeleagă lumea în care trăiesc, să se cunoască pe sine şi să se transforme, să recepteze şi să transmită mesaje, exprimându-şi gândurile şi sentimentele fie prin comunicare verbală în întâlniri directe (excursia), fie prin creaţie plastică (lucrările).<br /><br /><br /><br /><br /><br />SCOPUL :<br />Promovarea dialogului şi a comunicării între copii din unităţi şi zone geografice diferite, precum şi dezvoltarea cooperării şi a colaborării între cadre didactice din unităţi şcolare diferite<br /><br /><br /><br /><br />OBIECTIVELE :<br /> a) privind elevii:<br />să se realizeze cooperarea, intercunoaşterea prin intermediul produselor partenerilor î<br />să se stabilească relaţii de prietenie între elevi şi preşcolari şi prin intermediul parteneriatului la distanţă<br /> îmbogăţirea experienţei copiilor<br />să se găsească modalităţi variate de exprimare artistică pe anumite teme de interes comun (creaţii plastice şi de abilităţi)<br />să se desfăşoare activităţi educative în comun- excursie<br /><br />b) privind părinţii:<br />să conştientizeze rolul lor în dezvoltarea şi educaţia propriilor copii<br />sensibilizarea părinţilor faţă de actul educativ şi cultural<br /><br />c) privind cadrele didactice implicate<br />să-şi formeze o atitudine pozitivă faţă de metoda proiectelor, ca metodă de lucru în sprijinul unui învăţământ modern, de calitate<br /><br /><br /><br />DURATA PARTENERIATULUI<br />- prezentul acord de parteneriat intră în vigoare la data semnării de către părţi, fiind încheiat pe o perioadă de 6 luni<br />- prezentul acord poate fi modificat prin acordul reciproc al părţilor<br /><br /><br />GRUP ŢINTĂ:<br />- clasa a II-a , Şcoala cu clasele I-VIII, Tăureni, judeţul Mureş<br />- preşcolarii de grupă mare şi pregătitoare, Grădiniţa cu program prelungit Bălcaciu,<br /> jud.Alba<br /><br /><br />RESURSE :<br />- umane<br />preşcolarii<br />şcolarii<br />cadrele didactice<br />părinţii copiilor<br />- materiale:<br />foi desen, acuarele, creioane colorate, carioca, plante uscate, fructe, legume, cereale, seminţe, carton, suport pentru expoziţii, diverse materiale folosite la orele de abilităţi practice<br /><br />DISEMINAREA PARTENERIATULUI:<br />Album cu fotografii din timpul activităţilor<br />expoziţii la nivelul fiecărei unităţi<br />,,Carnavalul veseliei”<br />,,Copiii- florile pământului”- referat susţinut de către d-na. Crişan Ileana- educatoare la Grădiniţa cu program prelungit Bălcaciu, jud. Alba- în faţa părinţilor elevilor clasei a II-a de la Şcoala cu clasele I-VIII Tăureni, jud.Mureş<br />schimburi de impresii, prin Internet sau direct<br /><br /><br />PLANUL ACTIVITĂŢILOR<br /><br /> Etapele<br /> Activitatea<br />Data desfăşurării<br />Locul de desfăşurare<br />1.Elaborarea şi redactarea proiectului<br />alegerea temei<br />stabilirea partenerilor<br />trimiterea şi semnarea acordurilor<br />elaborarea şi redactarea proiectului<br />ianuarie<br />-şcoala coordonatoare<br />2.Activităţi informative<br />informarea copiilor şi a părinţilor despre activităţile incluse în proiect<br />afişarea planului de activităţi al proiectului<br />ianuarie, dar şi pe toată perioada desfăşurării proiectului<br />- în unităţile partenere<br /><br />3. Activităţi formative<br />-expoziţii de desene, colaje specifice anotimpului iarna, realizate din diverse materiale<br /><br />Vine, vine, primăvara!<br />-expoziţii de desene şi colaje având ca temă anotimpul primăvara<br />-expoziţii de mărţişoare, felicitări<br />„La mulţi ani, mămico!”<br />-serbări şcolare<br />-realizarea unui album foto<br /><br />„Hristos a înviat!”<br />- pictură pe sticlă- Iconiţe- realizarea unei expoziţii în cadrul şcolii<br />- vizite la biserică<br /><br />,, Să ne cunoaştem”- excursie la Tg.Mureş<br /> - întâlnirea partenerilor<br />- referat- ,, Copiii, florile pământului”<br /><br />1 Iunie – ,, Carnavalul veseliei”<br /> - confecţionarea de felicitări şi trimiterea <br /> lor<br /><br />ianuarie<br /><br /><br />februarie<br /><br /><br /><br />martie<br /><br /><br /><br />aprilie<br /><br /><br /><br /><br />mai<br /><br /><br /><br />iunie<br />- în unităţile partenere<br /><br />- în unităţile partenere<br /><br /><br />- în unităţile partenere<br /><br /><br />- în unităţile partenere<br />- biserică<br /><br /><br />Tg.Mureş<br /><br />Şcoala Tăureni<br /><br />- în unităţile partenere<br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br />DENUMIREA PROIECTULUI:<br />Titlul: „Prieteni pe meleagurile Olteniei”<br />Domeniul şi tipul de educaţie: educaţie pentru dezvoltare personală<br />Tipul proiectului: regional<br /><br /> INSTITUŢII IMPLICATE:<br />Şcoala cu clasele I-VIII Dobreşti – Dolj Şcoala Nr. 39 “Nicolae Bălcescu”– Craiova<br />Şcoala Nr. 14 “Ion Ţuculescu”– Craiova Gradiniţa Nr. 28 – Craiova<br />MUZEUL OLTENIEI – Craiova MUZEUL DE ARTĂ – Craiova<br /><br />COORDONATORI PROIECT:<br />Inst. Anca Liliana Călin – Şcoala cu clasele I-VIII Dobreşti<br />Înv. Olga Călin - Şcoala Nr. 39 “Nicolae Bălcescu” - Craiova<br />Înv. Ion Călin – Şcoala Nr. 14 “Ion Ţuculescu”– Craiova<br />Inst. Andora Mihaela Coteanu – Grădiniţa Nr. 28 Craiova<br /><br />ARGUMENT<br /> Şcoala, familia şi comunitatea sunt datoare sǎ formeze comportamente adecvate, de integrare şi adaptare socială a micilor şcolari, conform exigenţelor actuale şi viitoare ale societǎţii. Prin exersarea şi practicarea unor norme de conduitǎ, se vor forma valenţe ale personalitǎţii elevilor, pe criterii axiologice.<br /> Acest parteneriat sprijinǎ dezvoltarea unei atitudini pozitive, autonome, care să armonizeze relaţiile cu sine şi cu ceilalţi, cu mediul înconjurǎtor. Dorinţa noastrǎ se îndreaptǎ spre a stabili noi şi reale punţi de comunicare între copil-copil-pǎrinte-învǎţǎtor-comunitate.<br /> Considerǎm cǎ relaţia de prietenie nu e numai o posibilitate, ci şi o necesitate. La aceastǎ vârstǎ, micii şcolari au nevoie sǎ înveţe sǎ ia în considerare punctul de vedere al altor copii, sǎ facǎ schimb de idei şi sǎ înţeleagǎ mai bine experienţele prietenilor lor.<br /> Pornind de la rezultatele înregistrate în anii trecuţi, apreciem necesară prelungirea colaborării şcolilor partenere, implicând şi instituţii de cultură şi artă din regiune.<br />Colaborând cu Muzeul Olteniei le vom trezi elevilor interesul pentru valorile naţionale în domeniul ştiinţelor naturii, etnografiei şi folclorului românesc. De asemenea, le vom oferi posibilitatea unei deschideri pentru cunoaşterea istoriei locale, regionale şi naţionale. Contactul direct cu exponatele de la secţia de Ştiinţele Naturii le va trezi interesul pentru flora şi fauna naţională.<br />Formarea şi dezvoltarea gustului artistic, cunoaşterea contribuţiei marilor artişti români la lărgirea orizontului artei universale, interesul pentru valorile naţionale şi internaţionale în domeniul artei, precum şi interesul pentru protejarea patrimoniului cultural naţional le vom trezi prin colaborarea cu Muzeul de Artă din Craiova, iniţiind formarea unei scări de valori.<br /> <br /> Puncte tari:<br />· 3 ani de experienţă în derularea proiectului;<br />· cooperarea reusită între cele 4 instituţii şcolare partenere;<br />· implicarea activă a părinţilor în activităţile derulate;<br />· extinderea parteneriatului prin includerea în proiect a Muzeului Olteniei şi a Muzeului de Artă din Craiova;<br />· relaţii de colaborare şi de prietenie stabilite între scolile partenere (vizite reciproce, activităţi educative şi cultural-artistice comune, serbări, excursii, plimbări). <br /><br /><br />SCOPUL PROIECTULUI<br /> Îmbogăţirea orizontului cultural, formarea şi dezvoltarea gustului artistic şi estetic, cunoaşterea şi preţuirea patrimoniului folcloric, formarea unei atitudini pozitive faţă de valorile naţionale şi implicarea în viaţa comunităţii a elevilor, preşcolarilor şi a tuturor celor implicaţi în proiect.<br /><br />OBIECTIVE SPECIFICE:<br />Privind copiii implicaţi în proiect:<br />- Dezvoltarea capacităţilor de comunicare şi interrelaţionare între elevii şi preşcolarii şcolilor partenere;<br />- Cultivarea spiritului de acceptare, cooperare, toleranţă;<br />- Stimularea imaginaţiei, a creativităţii, a spiritului de competiţie;<br />- Dezvoltarea capacităţilor de autocunoaştere / autoevaluare, cultivarea încrederii în sine;<br />- Însuşirea unor norme de comportament eco-civic;<br />- Familiarizarea elevilor cu unele noţiuni de etnografie, folclor, artă şi cultură;<br />- Cunoaşterea particularităţilor portului popular, a obiceiurilor şi tradiţiilor locale;<br />- Identificarea câtorva dintre cele mai importante opere de artă plastică;<br />- Fomarea unor deprinderi de comportare civilizată la vizitarea unui muzeu.<br /><br />Privind cadrele didactice:<br />- Încurajarea cadrelor didactice pentru crearea unui mediu educaţional care să favorizeze dezvoltarea unor trăsături pozitive de caracter;<br />- Realizarea unui management eficient la nivelul clasei şi a unei comunicări optime şcoală – familie - comunitate.<br /><br />Privind părinţii şi ceilalţi parteneri educaţionali:<br />- Conştientizarea părinţilor cu privire la rolul pe care îl au în educarea copiilor din perspectiva dezvoltării spiritului de comunicare, prietenie, toleranţă, acceptare în relaţia cu persoanele din jur;<br />- Creşterea implicării acestora în acţiunile promovate de şcoală pentru crearea unui mediu familial şi social pozitiv, sănătos.<br /><br /><br />GRUPUL ŢINTĂ:<br />· elevii claselor II-IV din Şcoala Dobreşti, a II-a A Şcoala Nr. 39, a IV-a A Şcoala Nr. 14 şi preşcolarii grupei pregătitoare din Grădiniţa Nr. 28 Craiova<br />· părinţii acestora<br />· cadrele didactice (învăţători, educatoare, directori) din şcolile partenere.<br /><br />DURATA PROIECTULUI: octombrie 2008 – iunie 2010<br /><br />METODE ŞI TEHNICI DE LUCRU: <br />- ascultarea activă, jocul de rol, excursia tematică, jocuri de îndemânare, vizite, plimbări, acţiuni de ecologizare.<br />- vizionarea expoziţiilor permanente şi a celor temporare organizate de Muzeul Olteniei şi de Muzeul de Artă Craiova;<br />- întâlniri cu muzeografi, pictori şi sculptori;<br />- vizită la un atelier de olărit;<br />- realizarea unor mape tematice cuprinzând imagini care ilustrează opera ale celor mai cunoscuţi pictori şi sculptori români;<br />- organizarea unei expoziţii pe teme de folclor.<br /> <br />FORME DE ORGANIZARE: frontal, in perechi, pe echipe, grupuri de lucru părinţi-copii;<br /><br />REZULTATE:<br />- Calitative:<br />Stabilirea si consolidarea de relatii de prietenie si colaborare intre grupuri<br />Formarea abilitatilor deinvestigare si observare, cultivarea spiritului civic<br />Dezvoltarea imaginatiei creatoare<br />Schimbarea mentalitatii comunitatii locale fata de educatie, cultura si arta<br />Schimbarea mentalitatii elevilor in cadrul relatiilor inter si intrapersonale asumandu-si diferite roluri...ganditori-vor reflecta la actiunile lor si vor face conexiuni intre cunostintele noi si cele anterioare ...ascultatori-vor invata sa focalizeze atentia totalitate si sa devina auditori activi si atenti in public...organizatori-vor planifica activitatile asumandu-si raspunderea pentru propriile decizii...parteneri-vor invata sa aiba incredere reciproca<br /><br />- Cantitative:<br />Eşarfe cu inscripţii ecologice, coifuri inscripţionate „Alături de prietenii mei”;<br />Postere, pliante educative, portofolii, albume de fotografii, materiale ilustrate;<br />CD-uri cu aspecte din activităţile desfăşurate; Realizarea filmului „Alături de prietenii mei”;<br />Realizarea unui jurnal al întregii activităţi.<br /><br />RESURSE:<br />Umane: cadrele didactice; părinţii copiilor; elevii claselor I-IV şi preşcolarii; reprezentanţi ai comunităţii locale şi ai unor ONG-uri care pot sprijini proiectul;<br />Materiale: baza didactico-materială a unităţilor implicate; proiectul se va realiza cu sprijin şi finanţare din partea părinţilor elevilor.<br /><br />EVALUARE:<br />- prezentarea de postere, portofolii tematice, materiale ilustrate;<br />- albume de fotografii, lucrări practice, CD-uri ;<br />- lansarea filmului „Alături de prietenii mei”<br /><br />SUSTENABILITATEA PROIECTULUI<br />Acest proiect s-a dovedit a fi eficient prin:<br />- continuarea şi extinderea proiectului ;<br />- realizarea unei bune cooperări între şcolile din mediul rural şi cele din mediul urban;<br />- continuarea ulterioară prin autofinanţare şi posibilităţi de extindere.<br /><br />BUGETUL PROIECTULUI: surse de autofinanţare.<br /><br /><br />NR. CRT<br />ACTIVITATEA<br />LOCUL DE DESFASURARE<br />TERMEN<br />PARTICIPANŢI<br />RESPONSABIL<br /><br />ANUL ŞCOLAR 2008 / 2009<br />1. <br />„Clase prietene”<br />- schimb de scrisori si<br />fotografii cu impresii de la<br />„Zilele Craiovei”<br /> Vizitarea<br />expoziţiilor temporare<br /> Şcolile partenere<br /><br />Octombrie<br />2008<br /><br />Elevii şi preşcolarii<br /><br />Cadrele didactice<br />2. <br />“Carnavalul toamnei”<br />- concurs de costume, cântec, dans şi poezie<br /><br />Şcoala Dobreşti<br /><br />Noiembrie 2008<br />cls.II-IVDobreşti<br />cls. a II-a A<br />Şc. Nr. 39<br />Inst. Călin Anca<br />Înv. Călin Olga<br />3. <br />“Culorile anotimpurilor”<br /> – vizitarea expoziţiilor permanente şi temporare de la Muzeul de Artă<br /><br />Muzeul de Artă - Craiova<br /><br />Decembrie 2008<br />Clasa a II-a A Şcoala nr. 39<br />Clasa a IV-a Şcoala Nr. 14<br />Înv. Călin Olga<br />Înv. Călin Ion<br />Ghid de specialitate<br />4. <br />“Tradiţii şi obiceiuri de primăvară la olteni”<br />– întâlnire cu un muzeograf<br />Muzeul Olteniei - Craiova<br />Februarie<br />2009<br />Elevii şi preşcolarii<br />Cadrele didactice<br />Ghid de specialitate<br />5. <br />“Să ne cunoaştem judeţul”<br />- vizitarea obiectivelor din sudul judeţului Dolj<br />Excursie<br />Craiova – Dobreşti - Bechet<br />Aprilie<br />2009<br />Elevii şi preşcolarii<br /><br />Cadrele didactice<br />6. <br />Turul oraşului Craiova<br />- vizitarea obiectivelor<br />Craiova<br />Mai<br />2009<br />Elevii şi preşcolarii<br />Inst. Călin A.<br />Inst. Coteanu M<br />7. <br />“Impreuna de ziua noastra”<br />- concursuri sportive<br />- desene pe asfalt<br /><br />Şcolile partenere<br /><br />Iunie<br />2009<br /><br />Elevii şi preşcolarii<br /><br />Cadrele didactice<br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /> <br /> ROMANIA<br /> MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI TINERETULUI<br /> INSPECTORATUL ŞCOLAR AL JUDEŢULUI SĂLAJ<br /> Şcoala Gimnazială “Traian Creţu” Năpradea<br /> Loc. Năpradea, nr.339, cp.457255, Tel/fax:0260/646212, E-mail <a href="mailto:scoala_napradea@yahoo.com">scoala_napradea@yahoo.com</a><br /> <br />Clasele I-IV<br />În parteneriat cu<br />Gwersyllt Junior C.P. School<br />Gwersyllt, Wrexham, Wales<br /><br /><br /><br />PRIETENI LA DISTANŢĂ<br /><br />Argument: Elevii şi cadrele didactice din cele două şcoli doresc să stabilească relaţii de colaborare şi prietenie. Aparţinând unor culturi diferite , dar care nu se exclud una pe cealaltă, considerăm ca este nevoie să ne cunoaştem reciproc, să ne împărtăşim din experienţă. Suntem siguri că vom descoperi multe lucruri comune (ex. o anumită parte a istoriei), afinităţi, că milităm pentru aceleaşi idealuri , că putem să ne ajutăm reciproc.<br /> Ne propunem ca elevii şi cadrele didactice din cele două şcoli să se cunoască , să se împrietenească şi, poate într-un viitor nu prea îndepărtat, chiar să se întâlnească în cele două ţări.<br /><br />Grupuri ţintă: 52 de elevi din clasele I-IV<br /> învăţătorii claselor I-IV: Damşa Ioan<br /> Damşa Clara <br /> Mastan Georgeta<br /> Petruţ Carmen<br />Obiective specifice:- cunoaşterea spaţiului şi mediului înconjurător în care învaţă elevii celor două şcoli;<br />- aniversarea sărbătorilor copilăriei prin schimburi culturale elevi şi dascăli;<br />- cunoaşterea curriculumului pentru clasele primare din cele două ţări;<br />- schimburi reciproce de informaţii privind istoria locală;<br />- schimburi reciproce de materiale privind tradiţiile locale;<br />- stabilirea de relaţii personale între copiii celor două şcoli.<br /><br />ACTIVITĂŢI PROPUSE<br /><br /><br />1. ,,Şcoala noastră” – schimb de CD-uri care să cuprindă elemente generale<br />privind cele două şcoli.- aprilie 2008<br /><br />2. , Pace pentru toţi copiii lumii”- schimburi de desene şi realizarea unor<br />expoziţii privind universul copilăriei ( desenele vor fi trimise prin poştă pentru ca expoziţiile să fie realizate cu ocazia zilei de 1 Iunie)- mai 2008<br />3.,,Comunitatea locală”- zona geografică în care trăiesc cele două comunităţi (fotografii şi explicaţii) – iunie 2008<br />4,, Elemente de curriculum”- schimburi de informaţii privind planurile de<br />învăţământ din cele două ţări – iunie 2008<br /> 5. ,, Din istoria noastră”- realizarea şi schimbarea unor CD-uri privind<br /> elemente de istorie locală( epoca romană) Prezentarea acestora în cadru festiv în cele două şcoli.- octombrie 2008-03-28<br /> 6. ,, Datini din bătrâni: schimburi de informaţii şi fotografii ( prin intermediul<br /> internetului) despre datinile de Crăciun din cele două<br /> comunităţi.<br /> 7. ,, Sub semnul Dragonului roşu” – Activităţile de la Năpradea se vor desfăşura în continuare sub semnul mascotei elevilor din Gwersyllt Junior C.P. School<br /> 8. ,, Sub semnul Ilenei Cosânzene”- Activităţile de la Gwersyllt se vor desfăsura sub semnul mascotei elevilor din Năpradea , Ileana Cosânzeana.<br /> 9. ,, Schimb de albume „ realizate sub semnul celor două mascote.<br /> Iunie 2009 <br /><br /><br /><br />Responsabil proiect Ţara Galilor, Nicola Griffiths <br /> <a href="mailto:nicolagriffiths@gwersylt-jun-wrexham.biblio.net">nicolagriffiths@gwersylt-jun-wrexham.biblio.net</a><br />Director Mr. Neil Gledhill<br />Responsabil proiect Năpradea, Ioan Damşa<br /> damsaioan@yahoo.com<br />Director: Aurel Medve <br /><br /><br /><br /><br /><br />TE IUBIM, COPILĂRIE!<br />PROIECT TEMATIC<br /><br />EDUCATOARE: UŞTEA FIRA<br />GRĂDINIŢA CU P. P. NR. 14<br />TG-MUREŞ<br />GRUPA PREGĂTITOARE<br />TEMA; CINE SUNT, SUNTEM?<br />Perioada: 01.06-05.06.2009<br /><br />OBIECTIVE DE REFERINŢĂ:<br /> -să cunoască elemente ale lumii înconjurătoare şi interdependenţa dintre ele;<br /> -să-şi îmbogăţească vocabularul activ şi pasiv pe baza experienţei personale;<br /> -să aplice cunoştinţele despre copii în situaţii diferite;<br /> -să manifeste atitudini pozitive în relaţiile cu copiii şi cu adulţii;<br /> -să efectueze operaţii de adunare şi scădere cu 1-2 cifre in limitele 1-10;<br /> -să compună plastic spaţiul dat utilizând tehnici diverse;<br /> -să-şi coordoneze mişcările cu textul şi melodia cântecului;<br /> -să-şi consolideze deprinderile motrice de bază.<br /><br />CENTRE DE INTERES DESCHISE ŞI MATERIALE PUSE LA DISPOZIŢIA COPIILOR:<br />ALFABETIZARE<br />Planşe cu imagini,<br />Enciclopedia copiilor ,<br />Atlas cu imagini de pe glob<br /><br />ŞTIINŢĂ<br />Planşe cu jocurile copiilor,<br />CD-uri cu muzică, cu jocuri educative,jetoane, cifre, semne matematice, videoproiector<br />JOC DE ROL<br />Truse de jocuri, costume pentru serbare, ornamente<br /><br />ARTĂ<br />Cărţi, creioane colorate, foi albe, acuarele, tempera, cretă colorată, diplome, foarfeci, hârtie creponată<br />CONSTRUCŢII<br />Cuburi de lemn, truse de construcţie, lego<br />MANIPULATIVE<br />Puzzle,<br />Truse de jocuri de masă<br /><br />INVENTAR DE PROBLEME:<br />CE ŞTIM?<br />1 Iunie este Ziua Internaţională a Copilului;<br />La grădiniţă sărbătorim prin activităţi deosebite, concursuri, serbare;<br />Copiii primesc daruri.<br />CE NU ŞTIM ŞI VREM SĂ AFLĂM?<br />Despre drepturile copiilor;<br />Despre viaţa copiilor din alte părţi ale lumii;<br />Copiii sunt diferiţi dar egali.<br /><br /><br /><br /><br />ZIUA DATA<br /><br />ACTIVITĂŢI DE ÎNVĂŢARE<br /><br />LUNI<br />01.06.2009<br />ADP<br /><br />ALA<br /><br /><br />ADE<br /><br />Întilnirea de dimineaţă: „E ziua noastră, dragi copii”<br />Opţional: Educaţie ecologică<br />Jos manilpulativ: „Copii de pretutindeni”(puzzle)<br />Jocuri de mişcare: „Ne jucăm cu prietenii noştri” (vizită la grupa pregătitoare maghiară)<br />Activitate integrată:”Copiii, florile Pământului”<br />DS: vizionare de imagini cu copii din alte ţări;<br />DEC: pictură<br /><br />MARŢI<br />02.06.2009<br />ADP<br />ALA<br /><br /><br />ADE<br />Întîlnirea de dimineaţă:”Grădiniţa, lumea copilăriei”<br />Construcţii:”Parcul copiilor”<br />Alfabetizare:”Toţi copiii Pământului” (citire de imagini din Enciclopedia copiilor)<br />Activitate integrată:”Suntem diferiţi, dar egali”<br />DOS: „Şi noi avem drepturi”<br />DEC:”Te iubim, copilărie”(predare cântec, jocuri cu cânt-repetare)<br /><br />MIERCURI<br />03.06.2009<br />ADP<br /><br />ALA<br /><br />ADE<br /><br />Întâlnirea de dimineaţă:”Scrisoare către toţi copiii lumii”<br />Opţional:Limba engleză<br />Artă: ”Lumea copiilor”<br />Joc de rol: ”E ziua mea”<br />Activitate integrată: ”Flori pentru copiii lumii”<br />DEC: ”Flori”( îndoire, decupare, lipire)<br />DS: „Flori pentru copii” (joc didactic matematic)<br /><br />JOI<br />04.06.2009<br />ADP<br />ALA<br /><br />ADE<br />Întîlnirea de dimineaţă: ”Împodobim sala pentru serbare”<br />Artă: Expoziţie cu lucrările realizate<br />Decernarea diplomelor pentru toţi copiii<br />Activitate integrată: (DLC; DPM)<br />„La mulţi ani, copilărie!” (serbare)<br />Carnaval, balet<br /><br />VINERI<br />05.06.2009<br />ADP<br />ALA<br /><br />ADE<br />Întâlnirea de dimineaţă: Ne pregătim pentru excursie<br />Jocuri ecologice: „Culorile naturii”, „Ce vezi pe potecă?”<br />Întreceri sportive: ”Cel mai bun sportiv”<br />Activitate integrată: (DS, DOS, DPM) ”Împreună pentru un mediu curat” (Ziua mondială a mediului) excursie tematică în parteneriat cu ONG Focus Eco Center<br /><br /><br /> Despre proiectele educationale internationale iEARN<br /> inst. Angelica Bucatas<br /> Scoala Generala Vladimirescu,jud. Arad<br /><br />iEARN(Retea internationala de educatie si resurse educationale) este o organizatie<br />non-profit alcatuita din peste 27.000 de scoli si organizatii de tineret din mai mult de 125<br />de tari. IEARN da ocazia educatorilor si tinerilor sa colaboreze online cu ajutorul<br />internetului si altor mijloace moderne de comunicare. Peste 2.000.000 de elevi sunt<br />antrenati zilnic in proiecte de colaborare din lumea intreaga.<br /><br />Incepand din anul 1988, iEARN a fost pionierul legaturilor on-line intre scoli, ajutand<br />elevii sa se implice in proiecte educationale insemnate cu extindere in tarile lor si peste<br />tot in lume.<br /><br />Sunt peste 300 de proiecte iEARN, toate create si propuse de profesori si elevi, in asa<br />fel incat sa se potriveasca curriculumului, nevoilor si specificului clasei. In plus, pentru<br />a conecta elevii la problemele locale si pentru a atinge nevoile specifice curriculumului,<br />fiecare proiect propus de profesori si elevi pentru iEARN trebuie sa raspunda la<br />intrebarea:” Cum va imbunatati acest proiect calitatea vietii pe planeta?”<br /><br /> Aceasta viziune si acest scop reprezinta punctul de legatura care mentine iEARN unit,<br />dand ocazia participantilor sa devina cetateni ai lumii , care schimba ceva colaborand cu<br />semenii lor din lumea intreaga.<br /><br />Proiectele iEARN sunt create de profesori si elevi , iar rezultatele lor se concretizeaza<br />in” produse finale”, in functie de natura proiectului. Acestea includ reviste,<br />antologii,expozitii de pictura,etc.) Puteti alege un proiect care se potriveste nevoilor<br />dvs., dintr-o lista de proiecte de colaborare , asezate in ordine alfabetica. Cateva<br />exemple de proiecte :<br />“My school, your school”(“ Scoala mea, scoala ta”)<br />“Global art-A sense of caring”(“Arte- A-ti pasa de ceilalti”)<br />“World we live in”(“Lumea in care traim”)<br /><br /> “Folk tales”(“Povesti din popor”)<br />“Eye to eye project”(“Proiectul Fata in fata”)<br /><br />Acestea sunt doar cateva proiecte din nenumaratele expuse pe site-ul iEARN. Va invit<br />sa le descoperiti si sa il alegeti pe acela care vi se potriveste cel mai bine. In cazul in<br />care nici unul nu raspunde nevoilor dvs. educationale sunteti asteptati sa propuneti<br />propriul dumneavoastra proiect, dupa care il puteti impartasi cu profesori si elevi din<br />intreaga lume.<br /><br />Exista un model de proiect iEARN care va va ajuta la intocmirea lui dupa<br />standardele cerute:<br /><br /><br />Model de proiect iEARN<br /><br /><br />1) Numele proiectului:<br /><br />2) Scurta descriere a proiectului (o fraza):<br /><br />3) Descriere completa a proiectului:<br /><br />4) Varsta/nivelul participantilor in proiect:<br /><br />5) Orarul/agenda pentru anul scolar:<br /><br />6) Posibile activitati in cadrul proiectului/clasei:<br /><br />7) Rezultate/produse finale asteptate:<br /><br />8) Contributia proiectului la bunastarea oamenilor si a planetei:<br /><br />9) Limba (limbile) in care se va delura proiectul:<br /><br />10) Aria curiculara:<br /><br />11) Numele/adresele de e-mail ale grupelor initiale de participanti:<br /><br />12) Numele coordonatorului (coordonatorilor):<br /><br />13) Adresa de e-mail a coordonatorului (coordonatorilor):<br /><br />14) Forumul/conferinta pe care se va derula proiectul:<br /><br />15) Pagina de web a proiectului:<br /><br /> iEARN va incurajeaza sa participati la proiectele existente inainte de<br /><br />a initia un proiect propriu. In cazul in care sunteti interesati sa demarati<br /><br />propriul proiect , il puteti trimite la adresa:<br /><br />projects@us.iearn.org<br /><br /><br /><br /><br />Uniunea Europeană<br /><br />Inst. Purcel Cornelia – Scoala Generala Pilu, Arad<br />Uniunea Europeană (UE, vezi şi <a title="Numele Uniunii Europene în limbile sale oficiale" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Numele_Uniunii_Europene_%C3%AEn_limbile_sale_oficiale">nume alternative</a>) este o entitate politică, socială şi economică, dezvoltată în <a title="Europa" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Europa">Europa</a>, ce este compusă din 27 state. Este considerată a fi o construcţie sui generis, situându-se între <a title="Federaţie" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Federa%C5%A3ie">federaţie</a> şi <a title="Confederaţie" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Confedera%C5%A3ie">confederaţie</a>.<br />Sub prevederile articolului 7 al <a title="Tratatul de la Roma" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Tratatul_de_la_Roma">Tratatului de instituire a Comunităţii Europene</a>, revizuit ulterior prin tratatele integrării europene, principalele instituţii comunitare sunt:<br /><a title="Parlamentul European" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Parlamentul_European">Parlamentul European</a>, care reprezintă cetăţenii Uniunii Europene, şi care este ales prin vot direct de către aceştia<br /><a title="Consiliul Uniunii Europene" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Consiliul_Uniunii_Europene">Consiliul Uniunii Europene</a> (Consiliul de Miniştri), care reprezintă fiecare stat membru<br /><a title="Comisia Europeană" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Comisia_European%C4%83">Comisia Europeană</a>, care reprezintă interesele generale ale UE<br /><a title="Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Curtea_de_Justi%C5%A3ie_a_Comunit%C4%83%C5%A3ilor_Europene">Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene</a>, care se îngrijeşte de respectarea legilor europene<br /><a title="Curtea Europeană de Conturi" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Curtea_European%C4%83_de_Conturi">Curtea Europeană de Conturi</a>, care verifică finanţarea activităţilor UE<br /><a title="Belgia" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C5%9Fier:Flag_of_Belgium_(civil).svg"></a><a title="Belgia" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Belgia">Belgia</a><br /><a title="Franţa" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C5%9Fier:Flag_of_France.svg"></a><a title="Franţa" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Fran%C5%A3a">Franţa</a><br /><a title="Germania" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C5%9Fier:Flag_of_Germany.svg"></a><a title="Germania" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Germania">Germania</a><br /><a title="Italia" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C5%9Fier:Flag_of_Italy.svg"></a><a title="Italia" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Italia">Italia</a><br /><a title="Luxemburg" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C5%9Fier:Flag_of_Luxembourg.svg"></a><a title="Luxemburg" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Luxemburg">Luxemburg</a><br /><a title="Olanda" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C5%9Fier:Flag_of_the_Netherlands.svg"></a><a title="Olanda" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Olanda">Olanda</a><br />Alte 21 state au aderat succesiv:<br /><a title="1973" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/1973">1973</a>:<br /><a title="Danemarca" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C5%9Fier:Flag_of_Denmark.svg"></a><a title="Danemarca" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Danemarca">Danemarca</a><br /><a title="Irlanda" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C5%9Fier:Flag_of_Ireland.svg"></a><a title="Irlanda" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Irlanda">Irlanda</a><br /><a title="Regatul Unit" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C5%9Fier:Flag_of_the_United_Kingdom.svg"></a><a title="Regatul Unit" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Regatul_Unit">Regatul Unit</a><br /><a title="1981" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/1981">1981</a>:<br /><a title="Grecia" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C5%9Fier:Flag_of_Greece.svg"></a><a title="Grecia" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Grecia">Grecia</a><br /><a title="1986" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/1986">1986</a>:<br /><a title="Portugalia" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C5%9Fier:Flag_of_Portugal.svg"></a><a title="Portugalia" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Portugalia">Portugalia</a><br /><a title="Spania" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C5%9Fier:Flag_of_Spain.svg"></a><a title="Spania" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Spania">Spania</a><br /><a title="1995" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/1995">1995</a>:<br /><a title="Austria" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C5%9Fier:Flag_of_Austria.svg"></a><a title="Austria" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Austria">Austria</a><br /><a title="Finlanda" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C5%9Fier:Flag_of_Finland.svg"></a><a title="Finlanda" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Finlanda">Finlanda</a><br /><a title="Suedia" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C5%9Fier:Flag_of_Sweden.svg"></a><a title="Suedia" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Suedia">Suedia</a><br /><a title="2004" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/2004">2004</a>:<br /><a title="Cipru" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C5%9Fier:Flag_of_Cyprus.svg"></a><a title="Cipru" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Cipru">Cipru</a><br /><a title="Estonia" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C5%9Fier:Flag_of_Estonia.svg"></a><a title="Estonia" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Estonia">Estonia</a><br /><a title="Letonia" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C5%9Fier:Flag_of_Latvia.svg"></a><a title="Letonia" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Letonia">Letonia</a><br /><a title="Lituania" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C5%9Fier:Flag_of_Lithuania.svg"></a><a title="Lituania" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Lituania">Lituania</a><br /><a title="Malta" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C5%9Fier:Flag_of_Malta.svg"></a><a title="Malta" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Malta">Malta</a><br /><a title="Polonia" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C5%9Fier:Flag_of_Poland.svg"></a><a title="Polonia" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Polonia">Polonia</a><br /><a title="Republica Cehă" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C5%9Fier:Flag_of_the_Czech_Republic.svg"></a><a title="Republica Cehă" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Republica_Ceh%C4%83">Republica Cehă</a><br /><a title="Slovacia" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C5%9Fier:Flag_of_Slovakia.svg"></a><a title="Slovacia" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Slovacia">Slovacia</a><br /><a title="Slovenia" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C5%9Fier:Flag_of_Slovenia.svg"></a><a title="Slovenia" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Slovenia">Slovenia</a><br /><a title="Ungaria" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C5%9Fier:Flag_of_Hungary.svg"></a><a title="Ungaria" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Ungaria">Ungaria</a><br /><a title="2007" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/2007">2007</a>:<br /><a title="Bulgaria" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C5%9Fier:Flag_of_Bulgaria.svg"></a><a title="Bulgaria" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Bulgaria">Bulgaria</a><br /><a title="Drapelul României" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C5%9Fier:Flag_of_Romania.svg"></a> <a title="România" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2nia">România</a><br /><br /> Simbolurile Uniunii Europene sunt specificate în proiectul de <a title="Constituţia europeană" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Constitu%C5%A3ia_european%C4%83">constituţie</a> al <a title="Uniunea Europeană" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Uniunea_European%C4%83">UE</a>, în Partea IV, Dispoziţii Generale şi Finale, articolul 1. Majoritatea acestor simboluri au fost create de <a title="Consiliul Europei" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Consiliul_Europei">Consiliul Europei</a> între anii 1950 - 1960 fiind adoptate de <a title="Uniunea Europeană" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Uniunea_European%C4%83">Uniunea Europeană</a>.<br />Drapelul European– cercul celor 12 stele aurii pe fond albastru. Această emblemă a fost adoptată în 1955 de către Comitetul Miniştrilor în urma propunerii Adunării Parlamentare. Prin dispoziţia acestora, cele 12 stele simbolizează unitatea popoarelor Europei. Numărul lor este invariabil, douăsprezece fiind simbolul perfecţiunii şi plenitudinii.<br />Imnul european - În ianuarie 1972, Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei a adoptat un imn european: aranjamentul muzical fără text realizat de Herbert von Karajan, al preludiului la “Oda bucuriei” din Simfonia a 9-a de Beethoven. Imnul este interpretat cu prilejul ceremoniilor europene.<br />Ziua Europei – În amintirea declaraţiei ministrului francez de externe Robert Schuman care, la 9 mai 1950, în prezenţa presei internaţionale, cerea Franţei şi Germaniei să cedeze unui organism supranaţional european dreptul de gestionare a industriei cărbunelui şi oţelului, această dată a fost aleasă pentru a marca Ziua Europei. Decizia a fost luată la summit-ul european de la Milano din 1985.<br />Informaţii preluate de pe internetClaudiu Purcel - - purcelclaudiu@yahoo.comhttp://www.blogger.com/profile/09406496786353112886noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-206574636735367150.post-88246127636535637962009-05-26T05:24:00.000-07:002009-05-26T05:35:40.868-07:00Sa invatam impreuna! - nr 3 - invatamant primarCARNAVAL<br /> <br />Institutor : MURESAN MARIETA<br />Scoala generala MIHESU DE CAMPIE jud. MURES<br /><br />PIERRO : E carnaval sau ce ?<br /> (clovn) Cine invata astazi e prost!<br /> Astazi e permis orice<br /> Sa ne inveselim deci!<br /> Sa prezentam glume vesele<br /> Si sa uitam de necaz macar o ora.<br /><br />PIERETT : Ce bine ! Sa incepem ! Sa incepem !<br /> (clovn ) Severitatea este acum exclusa,<br /> Regele carnavalului intra pe usa!<br />PIERRO SI<br />PIERETT : Toata lumea se distreaza ,<br /> Regele balului, intra odata !<br /> REGELE : Am venit la chemarea voastra,<br /> Saculetul este plin de glume, de joc ,de cantece!<br /> Haideti , haideti copii,<br /> Mici , mari si parinti.<br /> Eu sunt regele carnavalului,<br /> In imparatia mea supararea nu-i.<br /> Frumoasa-i ziua de azi, sa ne veselim!<br />Intrare pe muzica – Aida ( marsul victoriei )<br /><br /> REGELE : Suntem prezenti cu totii<br /> Sa petrecem pe loc,<br /> Mana-n mana , sa-nceapa dansul<br /> E un vis frumos ca-n basme !<br /> ( VALS )<br /><br />REGELE : Supararea n-are ce cauta printre noi ,<br /> Pamantul se zbate sub talpiile noastre ,<br /> Rasturnam lumea de bucurie,<br /> Toti copiii sa fie veseli ca mine!<br /><br /> COPIII : Regele balului noi te urmam!<br /> In asta seara numai tu ne poruncesti !<br /><br /> REGELE : Cantati mai , lautari!<br /> Jucati , voi , feciorasi<br /> Cautati-va perechile ,<br /> Sa alungam relele !<br /> ( danseaza ,apoi pauza )<br /><br /><br />SCOLARII : Regele balului, ce-ai adus ?<br /> La noi nu te-ai gandit ?<br /><br /> REGELE : M-am gandit eu ,cum sa nu !<br /> Ochi mai voiosi n-o sa fie<br /> Cum vor fi ai vostri<br /> Baieti , fetite , ia priviti !<br /> Poftim, v-am adus masti ,<br /> Mai , impartiti mastile ,<br /> Sa ne incante privirile!<br /><br />PIERRO SI<br />PIERETT : Pacaliti-va reciproc,<br /> Si sa va distrati cu foc !<br /><br />COPIII : Petrecerea aceasta e foarte buna<br /> Fiecare cuvant e o gluma.<br /> Masti glume rasete ,<br /> Bucuria copiilor e mare !<br /> Vivat ! Vivat ! Rege mare !<br /> Noi ne-am prezentat la chemare.<br />( cantec , ghicitori )<br /><br />REGELE : Mastile sunt interesante<br /> Acum sa va prezentati fiecare !<br /> (prezentarea mastilor )<br /><br />REGELE : Dragi parinti , va invit si pe voi<br /> Sa luati parte la veselie in toi .<br /> Veniti repede cate doi,<br /> Sa faceti randul cu noi.<br />PIERRO SI<br />PIERETT : Poftiti , poftiti , veniti !<br /> Ii invitam pe cei mari<br /> Fara ganduri , fara suparare<br /> Astazi cu toti sa ne veselim,<br /> Nu va temeti dragi parinti,<br /> Bucuria noastra sa o impartasiti !<br /><br /> ( muzica , cantece , veselie )<br /><br /> SFARSIT<br /><br /><br /><br /><br /><br /><br />Căsuţa din chibrituri <br /> abilităti practice<br /><br /> Pentru a realiza această căsuţă aveţi nevoie de :<br /> - carton ;<br /> - lipici ;<br /> - un pachet mare de chibrituri ;<br /> - folie argintie <br /> ……………… şi multă răbdare.<br /><br /> Construiţi o căsuţă din carton , apoi lipiţi pe toată suprafaţa ei beţele de chibrituri. <br /><br /> <br /><br /><br /><br /> Veţi realiza o căsuţă care merită toată răbdarea după cum vedeţi în imaginile următoare.<br /><br /> Pentru a reprezenta geamurile lipiţi folia argintie peste carton, apoi chibriturile. <br /><br /><br /><br /> <br /><br /> Acoperişul îl puteţi realiza orientând chibriturile (partea cu fosfor ) in aceaşi direcţie şi astfel veţi obţine diferite dungi .<br /><br /> <br /><br /><br /> Aşezaţi lângă căsuţă diferite figurine confecţionate de elevi pentru a creea un decor minunat in sala de clasă.<br /> <br /> <br /><br /><br /><br />SPOR LA LUCRU ………!!!! ÎMPREUNĂ CU ELEVII DUMNEAVOASTRĂ.<br /><br /><br /><br /><br />INSTITUTOR : MUREŞAN MARIETA<br />ŞCOALA GENERALĂ MIHEŞU DE CÂMPIE , JUDEŢUL MUREŞ<br /><br /><br /><br />COPILĂRIA – cea mai frumoasă perioadă din viaţă<br /><br />Înv. Gherhes Mihaela – Scoala Generală Pilu, Arad<br />Copilăria este cea mai frumoasă perioadă din viața fiecăruia, reprezentând vârsta inocenței și a candorii. Copilăria e o stare fără vârstă, ea ţine de infinit, este singura felie care topeşte întregul univers înconjurător, vârsta în care nu spaimele de moarte îl macină pe om, ci spaimele de care se înfioară şi gâzele, parte şi ele din acest întreg fabulos numit natură. Copilăria este seismograful care anunţă cutremurele intime de mai târziu; în funcţie de ea, omul se comportă într-un anumit fel când e matur, şi nu altfel.<br />Jocul și joaca sunt elemente caracteristice copilăriei, ele îi dau farmec, reprezentând o modalitate prin care copiii pot descoperi lumea înconjurătoare și totodata minunatele lucruri pe care copilăria le poate oferi. Aceste elemente se afla într-o legătura foarte strânsă: prin joc, copiii descoperă lumea, iar adulții se intorc la perioada copilăriei, redescoperind acea vârstă a inocenței. Datorită acestui lucru jocul a devenit adiacent unei alte teme și anume copilăria.<br /> Motivul jocului se regasește în numeroase opere ale unor mari scriitori, dar fiecare dintre aceștia ne prezintă propria sa viziune asupra copilăriei: unii scriitori ca Ion Creangă, Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Mark Twain creionează în operele lor o copilărie fericită, lipsită de griji, în care preocupările principale sunt jocul și joaca pe când alți scriitori, precum Ionel Teodoreanu, George Coșbuc, George Topârceanu, ne prezintă o copilărie tristă în care copiilor le sunt arătate greutătile și responsabilitățile vieții prea devreme, acest lucru devenind traumatizant pentru aceștia.<br />Întâi iunie este Ziua mondială a ocrotirii copilului. Se consideră că, copilăria este perioada cea mai fericită şi lipsită de griji din viaţa omului, este ziua în care se celebrează miracolul nașterii, miracolul purității dar și întoarcerea la inocență. Nu există limite de vârstă când vine vorba de a sărbători Ziua Copilului. Oricare dintre noi, pitic sau voinic, are voie să se simtă copil… și chiar este necesar ca măcar o dată pe an să lăsăm în urmă problemele de zi cu zi, să zâmbim curat, să ne aducem aminte de părinți și să simțim că ludicul înflorește în inimile noastre. Retrăim parcă senzațiile și emoția bucuriei de atunci, ne simțim din nou copiii răsfățați și nerăbdători care<br />primesc daruri. Pentru fiecare copil, zilele de sărbătoare sunt ocazii de bucurie mult așteptate, zile în care se poate juca în voie, are surprize și se află în centrul atenției familiei. Mulți așteaptă cu sufletul la gură aceste momente și transmit și celor mari ceva din emoția clipelor fericite.<br /> <br />Ziua copilului este un prilej de a sărbători copilăria, de a oferi sprijin copiilor, de a inspira comunitatea și familia noastră, de a aprecia și iubi copiii și de ce nu de a-i pregăti pentru un viitor sănătos, fericit și plin de succese.<br /><br /><br />ZIUA INTERNAŢIONALĂ A COPILULUI<br /><br />Inst. Călin Anca Liliana – Şcoala cu clasele I-VIII Dobreşti, Dolj<br />Ziua Internaţională a Copilului a fost stabilită la Conferinţa Mondială pentru Protejarea şi Bunăstarea Copiilor, organizată la Geneva în 1925. Nu este tocmai clar de ce ziua de 1 iunie a fost stabilită ca fiind Ziua Internaţională a Copilului. Una dintre teorii ar fi că, consulul chinez de la San Francisco a strâns un numar de orfani chinezi pentru a sărbători Festivalul Dragonului, care s-a întâmplat să fie chiar pe 1 iunie, data care a coincis deasemenea cu Conferinţa de la Geneva.<br />De atunci s-a stabilit ca 1 iunie să fie Ziua Internaţională a Copilului, mai ales în ţările comuniste. În vest, această zi este sărbătorită în alte zile ale anului, dar nu i se acordă prea mare atenţie. Astfel, această zi a fost interpretată ca fiind o sărbătoare comunisă. În mod frecvent este întâlnită concepţia greşită ca Ziua Internaţională a Copilului este o sărbătoare comunistă, cu toate aceastea în ultimii ani unele dintre statele Americii au început să celebreze Ziua Copilului pe 1 Iunie.<br />Ziua Copilului este sărbătorită în lume la date diferite, în funcţie de istoria naţională a fiecarei ţări. Astfel, în Polonia, Cehia si România, Ziua Copilului este sărbătorită pe 1 iunie, în India se sărbătoreşte pe 14 Noiembrie, iar în Japonia şi Coreea de Sud, pe 5 Mai. O situaţie bizară se întâlneşte în Germania, unde data de 1 iunie este valabilă doar în jumătatea de Est, deoarece în Vest ziua este serbată pe 20 septembrie. UNICEF serbează Ziua Copilului pe data de 20 noiembrie.<br />Ce ar trebui să fie 1 Iunie, Ziua Internaţionala a Copilului la noi, în România? Multe bucurii pentru copii, baloane colorate, jucării, dulciuri, hăinuţe noi, jocuri şi distractii în parcuri, prietenii noi, generozitate, dragoste, inocenţă, puritate, duioşie, pictură, dansuri, plimbări, desene pe asfalt, filme, urări, felicitări.<br /><br /> COPII DIN LUMEA TOATĂ<br /><br /> Copii din lumea toată, de peste mari şi tari<br /> Ne cheamă fericirea şi soarele în zări,<br />1 IUNIE S-aducem împlinirea acestei mari chemări./ bis<br /> Şi de mai sunt pe lume copii cu viaţa grea<br />1 IUNIE, tu vii cu bujori şi ciocârlii, Şi pentru ei s-o naşte a fericirii stea<br />Scuturând peste pământ Şi dânsii vor cunoaşte lumina ei cândva.<br />Zâmbete şi-al păcii cânt! Copii din lumea toată noi viaţa o iubim<br />Sol gingaş de bucurie Cu inima curată, alături s-o trăim<br />Slavă ţie, Slavă ţie! Copii din lumea toată, prieteni buni să fim!<br /><br /><br /><br />CUNOAŞTEREA COPILULUI- CONDIŢIE A EDUCAŢIEI DE CALITATE<br /><br />Motto:<br /> ,,Bucuria de a avea copii să o legăm de a-i forma ca oameni de valoare”<br /> ed. Cîlb Maria, Grăd. PN Galşa<br /> inst. Jurgiu Corina, Şcoala Generală Galşa<br /> <br /> Încă din antichitate , prin educaţie, omul şi-a exprimat preocuparea faţă de copii, cei ce asigurau viitorul sănătos al naţiunii.Timpul, cât copilul aparţine doar pătinţilor, familiei, este foarte scurt şi, de aceea, suntem datori să transformăm mediul în care îl creştem într-unul sănătos, prielnic, din care el să extragă bunele purtări şi să-şi formeze sufletul drept şi o conştiinţă curată, să păstreze pentru tot restul vieţii amintirea unui trai sănătos alături , eu şi prin exemplul părinţilor şi al educatorilor.<br /> Piaget, prin teoriile sale, asupra dezvoltării copilului, a contribuit la conturarea unei viziuni integrale asupra acestei educaţii, în care copilul este autorul propriei lui învăţări, parcurgând mai multe stadii de dezvoltare. Sursa învăţării lui o constituie diversitatea experienţelor cognitive, sociale, emoţionale, fizice pe care copilul le trăieşte.De aceea, este foarte importantă încurajarea trebuinţelor naturale ale acestuia de explorare, de experimentare a curiozităţii, a dorinţei de a comunica şi de a relaţiona.<br /> Asemenea viziune asupra copilului modifică şi concepţia asupra esenţei procesului educaţiei, care şi în perioadele timpurii trebuie considerată o interacţiune între subiect, între două părţi active, nu doar influenţa educatorului asupra copilului educat.<br /> Centrarea pe copil, a atras atenţia asupra considerării tendinţelor naturale care există în copil, pe care educatorul şi părintele trebuie să le urmeze, să le stimuleze şi să le valorifice în construirea contextelor în care copilul învaţă.<br /> Educatorul trebuie să fie un colaborator, un partener al copilului în interacţiunea acestuia cu mediul, în scopul transformării acestuia. El trebuie să asigure şanse egale pentru toţi copiii, să respecte drepturile acestora, personale şi sociale,să le asigure confortul emoţional, protecţia vieţii şi sănătăţii lui.<br /> Grădiniţa şi şcoala sunt factori decisive în educarea copiilor prin frumos, pentru valoare.Copilăria dă marele start pentru sublima competiţie a omului cu el însuşi în propria sa devenire, autodesăvârşire şi afirmare ca valoare umană.<br /> Vârsta preşcolară este, fără îndoială, alături de vârsta şcolară mică, temelia educativă a întregii vieţi.<br /> Integrarea copilului în forma de colectivitate preşcolară comportă un prim efort de adaptare la viaţa socială şi, totodată, extinderea mediului social accesibil copilului.În această perioadă el dobândeşte rolul său social într-o colectivitate şi obţine o altă dimensiune în interiorul familiei .<br /> Integrarea copilului în şcoală presupune, mai întâi, formarea unei prezentări corecte despre şcoală sau să le permită preşcolarilor o adaptare afectiv- motivaţională la mediul şcolar.<br /> Activitatea educatoarei şi a învăţatorului trebuie să se împletească.Realizarea dezideratelor şi a idealului educatoarei este condiţionată de colaboarea strânsă între grădiniţă şi şcoală .<br /><br /><br />COPILUL CU POTENŢIAL,ARTISTIC RIDICAT -<br />O PROVOCARE PENTRU CADRUL DIDACTIC<br /><br /> Inst . Mioara Ohîi – Goranu – Rm. Vâlcea<br /> Motto:” "Cândva desenam ca Rafael, dar mi-a trebuit o viaţă întreagă să învăţ să desenez precum copiii." ( Pablo Picasso}<br /> Educaţia copiilor supradotaţi nu este o educaţie elitistică, nu se adresează unui procent redus din educaţia şcolară, ci, prin programele de acumulare, accelerare şi îndrumare, sunt promovate, formate şi dezvoltate abilităţile naturale şi potenţialele tuturor categoriilor de copii. O alternativă educaţională poate şi trebuie să fie orientată către principii de dotare intelectuală, respectiv emancipare, şi nu manipulare.Declaraţia de la <a title="Lisabona" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Lisabona">Lisabona</a> respectă toate principiile enunţate şi exprimate clar de zeci de ani de sistemul de educaţie a copiilor supradotaţi. Educaţia copiilor supradotaţi nu vine în contradicţie, ci se suprapune şi respectă sistemul de învăţământ existent, însă se bazează pe un curriculum, programe şi metodologii de învăţământ şi practică ce pot îmbogăţi oferta unităţilor de învăţământ la alegerea acestora . Vorbind despre‘gifted’ Carmen Cretu utilizează conceptul de ‘copii cu disponibilităţi (dotare) aptitudinale superioare’, termen utilizat şi de Consiliul European pentru Aptitudinile înalte (1991). Supradotarea de refera de regula la domeniul intelectual, definindu-se, în termeni psihologici prin inteligenta superioară (de la 125 sau 130 în sus), peste nivelul covârstnicilor. M .Jigau identifica urmatoarele caracteristici ale copiilor supradotati :<br />Ø dezvoltarea deosebită a funcţiilor cognitive şi maturizarea rapidă a gândirii ;<br />Ø capacitatea de a înţelege problemele adulţilor ;<br />Ø imaginea de sine superior dezvoltată – la unii; conştiinţa că sunt diferiţi de ceilalţi – care poate afecta şi negativ imaginea de sine;<br />Ø existenţa unor decalaje în dezvoltare, de regulă între dezvoltarea intelectuală şi cea afectivă, psihomotorie sau socială ;<br />Ø supradotarea poate conduce şi la probleme de adaptare şcolara, chiar la eşec; Einstein a fost exmatriculat din scoală, Picasso chiulea de la cursurile şcolii de arte etc<br />Ø posibilitatea ˝perfecţionismului, autocriticismului, izolării sociale;<br />Ø unii pot avea probleme în învăţarea scrisului ;<br />Ø unii pot avea probleme la activităţile de tip manual din scoală;<br />Ø unii copii supradotaţi pot avea şi o dizabilitate (mai puţin intelectuală).<br /><br />Multă vreme creativitatea a fost apanajul oamenilor de geniu ; mai spre zilele noastre se consideră că fenomenul creativităţii este o trăsătură general umană şi toţi oamenii pot fi distribuiţi, la niveluri diferite, pe o scară imaginară a creativităţii.<br /> „Sistemul de învăţământ din România descurajează abilităţile copiilor, este bazat pe reproducerea informaţiilor, iar majoritatea profesorilor nu au capacitatea de a capta şi de a motiva elevii, ei înşişi nefiind motivaţi” a afirmat cu prilejul lansării programului CRED - Centrul Roman pentru Educaţie Diferenţiată.prof.Florin Colceag-Preşedintele Fundaţiei Edu-Gate . Oare noi am uitat de Gardner şi” Teoria inteligenţelor multiple”?<br /> Stimularea creativităţii este un demers complex ce cuprinde fenomene de activare, antrenare, cultivare şi dezvoltare a potenţialului creator. În sistemul metodelor şi tehnicilor de stimulare a creativităţii s-au impus Brainstorming-ul şi Sinectica elaborate de Alex Osborn şi Gordon unde are la bază principiul amânării, evaluării critice, ideilor noi, asigurarea , menţinerea unei atmosfere favorabile producerii unor idei originale, neobişnuite. Sinectica presupune ca strategie dominantă asigurarea premizelor favorizate generării de idei şi produse noi prin utilizarea analogiilor, a metaforelor, a reuniunii unor elemente diferite şi aparent irelevante. Creativitatea reprezintă mai mult decât a avea şi a folosi un talent artistic sau muzical. În acest context, talentul se referă la posesia unui înalt grad de îndemânare tehnica într-un domeniu specializat; creativitatea nu se manifestă doar în muzică, artă şi scris ci în toate domeniile curriculare, în ştiinţă, dar şi în studiile sociale.<br /> Un copil, căci doar el are inocenţa începutului, a deschiderii spre învăţare, a descoperirilor fascinante şi semnificante. Iar cel ce vrea sa pornească în asemenea căutare are nevoie de disponibilitatea” copilului” lui interior.<br />Din plimbările pe pajiştile FANTEZIEI te întorci transformat, câştigi un alt mod de-a înţelege lumea oamenilor, un alt mod de-a simţi şi a te bucura de ceea ce viaţa îţi oferă. Cele două lumi, a Pământenilor şi a Fantaziei, se pot însănătoşi doar una prin cealaltă, una pentru cealaltă. Jocul şi învăţarea oferă copilului nenumărate prilejuri de a combina şi recombina reprezentările pe care le dispune propriile sale imagini, ascultând poveşti, basme, poezii, reconstruieşte mental principalele momente de naraţiuni, le inversează, le omite, le amplifică şi inventează altele noi. Stimularea, educarea şi antrenarea potenţialului creator va conduce către formarea unor personalităţi creatoare într-un domeniu sau altul. În activitatea creatoare a copilului participă nu doar imaginaţia, ci şi elementele de ideaţie, idee, capacităţi de figurare, deprinderi şi priceperi, pot fi evidenţiate mai bine în desenele copiilor În tratarea problemei instruirii şi dezvoltării creativităţii este necesar de avut ca suport următoarea consideraţie: drept bază a instruirii de dezvoltare serveşte conţinutul ei, de la care derivă metodele şi mijloacele organizării instruirii. Copilul este capabil să obţină produse noi şi originale, chiar dacă sunt noi şi originale pentru el. Are capacitatea de a crea. Imaginaţia atinge apogeul dezvoltării sale. Copilul îşi imaginează şi creează multe lucruri noi pentru ca nu cunoaşte suficient relaţiile dintre obiecte şi fenomene, şi ignorându-le ajunge la construcţii neobişnuite. Imaginaţia dezvoltă la această vârstă, funcţiile de completare care dau posibila înţelegere a unei situaţii ambigui sau lacunare. Rolul ei la această vârstă este atât de mare încât unii autori, au considerat ca o serie de conduite îşi i-au sursa in imaginaţie.<br /> Putem spune ca spontaneitatea din copilărie este axa flexibilităţii şi originalităţii de mai târziu, a capacităţii de a găsi soluţii noi, neobişnuite, originale, rezolvări inedite, ieşiri din situaţii dificile. Pe de altă parte, starea de spontaneitate este însoţită şi de o stare emoţională şi afectivă de încredere, deschidere, uşurinţa de a realiza ceva, plăcere şi creşterea capacităţii de efort. Educarea creativităţii copiilor nu ar trebui să fie îngrădită de nici un fel de interdicţii, limitări sau critici. Se spune adesea că este cel mai uşor să faci ceea ce îti place. Iar ceea ce îti place este foarte aproape de ceea ce în mod natural eşti înclinat să faci. Desenul, pictura, modelajul, muzica, dansul, feluritele jocuri în aer liber sau acasă, toate au darul de a-i ajuta să exprime emoţii, gânduri, sentimente care, în această manieră artistică, sunt mai accesibile a fi exteriorizate. (Mulţi dintre marii artişti ai lumii au fost cunoscuţi ca având dizabilitati vizuale: Monet, Pissaro, Degas, Renoir şi alţii... Voci de aur ale muzicii aparţin unor nevăzători: Andrea Bocceli, Stevie Wander, Ray Charles, George Nicolescu, etc.Persoane celebre cu dizabilităţi auditive au fost: Ludvig Van Bethoven, Francisco Goya (pictor), Alexander Graham Bell (inventatorul telefonului), Pierre de Ronsard (poet), Thomas Edison, ‘inventatorul genial’ etc. Michelangelo, Einstein si Rockefeller aveau dislexie} Diversitatea şi unicitatea cerinţelor/nevoilor educaţionale constituie provocări profesionale şi umane în faţa şcolii, a familiei şi chiar a copiilor. Cunoaşterea şi soluţionarea cât mai adecvată a acestora reprezintă, în afara beneficiului direct asupra celor în cauză, căi importante de conservare şi îmbogăţire prin educaţie a spiritului profund al umanităţii<br /> Aşadar să lăsăm imaginaţia creatoare să zburde pe pajiştile copilăriei ,iar spiritul creator să-şi spună cuvântul…Cadrele didactice pot încuraja creativitatea punând accentul pe generarea şi exprimarea de idei într-un cadru non-evaluativ şi prin concentrarea atât asupra gândirii convergente, cât şi asupra celei divergente .<br /> Educatorii pot de asemenea să încerce să asigure copiilor posibilitatea şi siguranţa de a risca, de a pune la îndoială, de a vedea lucrurile dintr-un nou punct de vedere; unul dintre indicatorii creativităţii este curiozitatea, totuşi adesea adulţii ignoră întrebările copiilor considerând ca sunt prea ocupaţi pentru întrebările “naive”; întrebările copiilor merită întotdeauna respect ! Prin actele creative copilul îşi va dezvolta curajul şi va dobândi mai multă încredere în el. Creând, copilul se regăseşte pe sine, îşi conştientizează şi conturează interesele şi aptitudinile, se diferenţiază de ceilalţi, îşi defineşte unicitatea. Aşa că dacă vrem să susţinem copiii şi să-i pregătim adecvat pentru viitor cultivarea creativităţii lor devine o condiţie indispensabilă..<br />"Prin gifted education se respecta natura divina a omului si nu omul-marfa, omul de consum. Noi promovam omul creator, omul capabil sa-si dezvolte potentialele.", Florian Colceag, Presedinte IRSCA Gifted Education.<br /><br /><br />EDUCAŢIE INTERCULTURALĂ<br />PRIN PARTENERIATELE EDUCAŢIONALE<br /><br /> Inst. Luncanu Valentina, Şcoala cu clasele I-VIII Cumpăna<br /> <br /> Interculturalitatea reprezintă relaţia de interacţiune şi cooperare continuă, a diverselor grupuri culturale, etnice, religioase; relaţiile determinate fiind de schimb cultural şi intercunoaştere în contextul grijii faţă de menţinerea specificului fiecărei comunităţi. Convieţuirea unor populaţii aparţinând unor etnii diferite, care comunică, cooperează şi, inevitabil, produce influenţe reciproce pozitive, este premisa interculturalităţii ca resursă fundamentală a dezvoltării sociale a tuturor comunităţilor etnice din zona respectivă<br /> Educaţia interculturală dezvoltă o pedagogie a relaţiei umane de un anumit tip; o educaţie care să permită elevilor să se situeze ei înşişi, în orice moment, în raport cu ceilalţi, să le dea mijloace de diversificare a referinţelor, să trăiască diversele modalităţi culturale ale mediului lor în deplină legitimitate.<br /> Educaţia interculturală vizează dezvoltarea unei educaţii generale, mergând în întâmpinarea diferenţelor existente în interiorul aceleiaşi societăţi, mai degrabă decât o educaţie pentru persoanele culturalmente diferite. Educatia interculturala nu este o problema de publicuri specifice. Este o educatie a tuturor, minoritari si majoritari, la un „ parametru cultural”, într-o reciprocitate a perspectivelor. Înnoirea scolii trebuie sa fie perceputa în raport cu functionarea sa interna si cu relatiile sale cu exteriorul, ceea ce presupune regândirea rolului scolii, fara de care nici o modificare a relatiilor între scoala, cartier si familie nu va fi posibila; fara de care adoptarea unei pedagogii interculturale va fi imposibila. Mijloacele de informare în masa constituie, alaturi de scoala, surse importante de reprezentari simbolice care joaca un rol fundamental în perceptiile noastre asupra celuilalt si comportamentul nostru în raport cu acesta. Interactiunea între aceste domenii reprezinta o variabila determinanta pentru coerenta gestionarii dimensiunii interculturale.<br /> Oricare ar fi modulul de învatare, perspectiva interculturală implică faptul că, într-un moment sau în altul al derulării sale, elevul îl va percepe şi confrunta cu felul în care acesta este trăit în alte medii culturale.<br /> Rolul şcolii este acela de a facilita trecerea de la comunităţile închise, de tip etnocentric la societatea deschisă. Componenta educativă a actului didactic se manifestă la Şcoala cu clasele I-VIII Cumpăna şi la Şcoala specială nr.1 Constanţa în forme şi cu valenţe multiple, atât în cadrul orelor de curs cât şi prin multiple activităţi extracurriculare, derulate în şcoala şi în cadrul comunităţii locale.<br /> Este de acum cunoscută preocuparea noastră pentru implicarea în proiecte educaţionale şi parteneriate cu alte şcoli din oraş, judeţ sau din alte judeţe. Aceste parteneriate îşi propun antrenarea elevilor în activităţi educative utile şi plăcute care să le lărgească orizontul cunoaşterii, să le dezvolte simţul artistic şi estetic, să contribuie la maximizarea socializării şi integrării lor în societate.<br /> Un astfel de parteneriat a fost încheiat de şcolile noastre cu Şcoala specială Comăneşti, Bacău, şi Şcoala ”Spiru Haret”,Bacău.<br /> Parteneriatul intitulat ”De la străbuni aminte” are ca obiectiv prioritar formarea educaţiei interculturale prin popularizarea tradiţiilor şi obiceiurilor strămoşeşti din cele două judeţe, Constanţa şi Bacău”.<br /> Ne-am propus să realizăm acest parteneriat sperând că vom menţine treaz interesul elevilor pentru tradiţiile, obiceiurile şi cântecul popular autentic, de care în mod regretabil, se îndepărtează tot mai mult tineretul.<br /> Datinile şi credinţele, lirica şi muzica populară, meşteşugurile şi arta populară constituie patrimoniul spiritual inestimabil, care oglindeşte forţa creatoare a românilor din toate zonele geografice ale ţării; de aceea ne propunem ca prin activităţile noastre să putem cunoaşte cât mai multe despre cele două zone implicate în proiect –Moldova şi Dobrogea.<br /> Cunoaşterea tezaurului folcloric, păstrarea şi transmiterea lui este o datorie a noastră pentru a păstra vie cultura neamului românesc.<br /> Ne-am propus obiectivele:<br />· dezvoltarea interesului pentru păstrarea tradiţiilor, obiceiurilor şi folclorului specific zonelor Moldova şi Dobrogea;<br />· cunoaşterea unor elemente reprezentative aparţinând genurilor şi speciilor creaţiei populare;<br />· dezvoltarea capacităţilor interpretative prin realizarea unor spectacole;<br />· confecţionarea unor produse specifice obiceiurilor şi tradiţiilor din zonele implicate în proiect;<br />· cunoaşterea şi respectarea obiceiurilor şi tradiţiilor minorităţilor;<br />· dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi interrelaţionare.<br /> Pentru realizarea acestor obiective ne-am propus activităţi specifice:<br />· organizarea de vizite de lucru la muzee de artă;<br />· expoziţii cu creaţii ale elevilor, spectacole, concursuri;<br />· colectarea de materialele din diferite localităţi din Moldova şi Dobrogea;<br />· excursii comune;<br /> Ce rezultate aşteptatăm?<br />· Creşterea interesului elevilor pentru păstrarea tradiţiilor, obiceiurilor şi folclorului zonal;<br />· Familiarizarea copiilor cu traditiile, obiceiurile si folclorul din zona partenera;<br />· Implicarea elevilor in colectarea de obiecte si alte materiale(cantece, balade, costume nationale, proverbe, snoave, instrumente muzicale)<br />· Comportament civilizat al elevilor în derularea activităţilor;<br />· Şanse egale în educaţie;<br /> Evaluare: spectacole folclorice ,portofolii, brosuri, postere, expozitie<br /> Zona în care trăim,Dobrogea,fiind un spaţiu multicultural în care reuşesc să trăiască în pace şi armonie mai multe etnii,ne-am gândit să prezentăm în activităţile noastre, din cadrul parteneriatului, tradiţii şi obiceiuri ce ţin de ciclurile vieţii la cele mai numeroase etnii dobrogene. Am început cu aromânii care, într-un spaţiu geografic cu o istorie atât de frământată cum este cel al Balcanilor, au străbătut veacurile dovedindu-şi astfel vocaţia de luptători.<br /> În prima activitate,derulată în luna martie, ne-am oprit la obiceiuri şi tradiţii legate de naştere şi botez la aromâni.<br /> Activitatea a cuprins prezentarea unui scurt istoric al acestei etnii s-a organizat o expoziţie cu costume populare aromâne şi cu obiecte vechi folosite în gospodăriile aromânilor,iar grupul artistic”Lilici dit mai”(Flori de mai) a prezentat un program de cântece şi dansuri populare aromâne.A fost alcătuită şi prezentată de asemenea broşura ”Tradiţii si obiceiuri la aromâni.Naşterea şi botezul”care cuprinde şi câteva reţete culinare specifice acestor momente.<br /> Activitatea s-a bucurat de prezenţa şi aprecierea reprezentanţilor Prefecturii Constanţa, I.S.J. Constanţa, ,Muzeului de Artă şi Muzeului de Artă Populară Constanţa., Sindicatului învăţământ preuniversitar,presei locale,părinţilor şi elevilor.<br /> Întrucât partenerii noştri moldoveni nu au putut fi prezenţi fizic, ei fiind alături de noi prin scrisoarea adresată tuturor colegilor,întreaga activitate a fost filmată şi le-a fost trimisă împreună cu materialele pregătite pentru o astfel de activitate.<br /> Următoarea activitate din cadrul parteneriatului s-a oprit asupra tradiţiilor de naştere şi botez la etnia turcă.<br /> Activitatea a cuprins prezentarea unui scurt istoric al acestei etnii; s-a organizat o expoziţie cu costume populare turceşti şi cu obiecte vechi folosite în gospodăriile turcilor ; s-au proiectat filme cu naşterea şi botezul la turci iar grupuri de copii au prezentat un program de cântece şi dansuri populare turceşti. A fost alcătuită şi prezentată de asemenea broşura ”Tradiţii si obiceiuri la turci.Naşterea şi botezul”<br /> Pentru anul al doilea an al parteneriatului ne-am propus continuarea activităţilor cu tradiţii şi obiceiuri specifice următorului ciclu al vieţii, căsătoria, şi cu cele româneşti. Dezvoltarea unui astfel de parteneriat educaţional şi cultural presupune faptul că într-adevăr corespunde nevoilor comunităţii şi că toate componentele acesteia aderă la aceleaşi valori de autonomie şi de solidaritate.<br /> Cunoaşterea tezaurului folcloric, păstrarea şi transmiterea lui este o datorie a noastră pentru a păstra vie cultura neamului românesc.<br /><br /><br /><br />JOCURI DIDACTICE CU ŞI DESPRE PERSONAJE LITERARE<br /><br /><br />inst. Iordache Adriana, Şcoala nr. 11 “George Tutoveanu” Bârlad<br /><br /><br /> Încorporat în activitatea didactică, elementul de joc imprimă acesteia un caracter mai viu şi mai atragător, aduce varietate şi o stare de bună dispoziţie funcţională, de veselie şi bucurie, de destindere, ceea ce previne apariţia monotoniei şi a plictiselii, a oboselii. Atunci când jocul este utilizat în procesul de învăţământ, el dobândeşte funcţii psihopedagogice semnificative, asigurând participarea activă a copilului, sporind interesul de cunoaştere faţă de conţinutul ce-i este prezentat. În cadrul orelor de Limba şi literatura română, jocul devine prilej pentru înţelegerea textului literar, a personajelor unui text, a noţiunilor de teorie litarară la nivel intuitiv – fără teoretizări, a noţiunilor gramaticale, dar şi pentru activizarea orelor. Jucându-se, elevul devine mai deschis, mai dornic de implicare şi comunică mai eficient.<br /> Jocul Cine sunt?<br />Timp: 5-10 minute<br />Materiale: foi mici (4x8cm), marker<br />Scopul: recapitularea personajelor într-un mod distractiv<br />Indicaţii: Pe bileţele sunt scrise numele personajelor învăţate, apoi acestea se lipesc copiilor pe spate fără ca aceştia să vadă ce scrie pe bileţel. Fiecare copil îşi va alege un coleg pe care să-l întrebe Cine sunt?, iar acesta va trebui sa mimeze personajul respectiv cât mai convingător pentru a-şi ajuta colegul să găsească răspunsul.<br />Jocul Interviu cu un personaj este deosebit de antrenant. Un elev este reporterul, iar altul este un personaj dintr-o poveste. Se poartă o discuţie imaginară, în care se îmbină<br />elementele cunoscute din poveste cu elemente din realitate.<br />Mesajul prenumelui<br />Timp: 5-10 minute<br />Materiale: foi albe, creioane, creta şi tabla<br />Indicaţii: Îndrumăm copiii să-şi aleagă un personaj şi să scrie cu majuscule prenumele acestuia pe verticală (literele una sub cealaltă), în partea stângă a foii. Le arătăm un exemplu la tablă. Pentru fiecare literă din prenume trebuie căutat un cuvânt astfel încât toate cuvintele împreună să formeze un mesaj. Acest joc poate fi aplicat şi pe prenumele copiilor. Pornind de la literele numelui, se pot căuta şi însuşirile personajului.<br />Fii Fermecător <br />Receptiv Rapid<br />Atent Alb<br />Meticulos Mare<br />Jocul Recunoaşte personajul! poate fi făcut oral, într-un interval de timp de 4-5 minute. Învăţătorul citeşte/recită elevilor versuri pe baza cărora ei vor trebui să identifice personajul despre care este vorba, dar şi autorul şi povestea din care face parte acesta. Jocul îi antrenează în mod plăcut, stimulând memoria, atenţia şi capacitatea de concentrare.<br />E fiu de împărat<br />C-o pocitanie s-a luptat<br />Fata lui Verdeş împărat a peţit<br />Şi cu ea s-a însoţit.<br />(Aleodor)<br /><br />Prin târguri umbla fără frică<br />Să vadă cum trăieşte poporul<br />Şi astfel, cu ocaua mică,<br />Înşelând, a prins negustorul.<br />(Al. I. Cuza)<br />Toată lumea îl cunoaşte<br />E puternic şi inimos<br />Jăratec uneori paşte<br />Şi-l plimbă pe Făt-Frumos.<br />(calul năzdrăvan)<br /><br />Cu barbă şi plete ninse<br />Nepoţii cald îmbrăţişează<br />Şi-n jocul lor adânc se prinse<br />Deşi ochii-i lăcrămează.<br />(bunicul)<br /><br />Cine a spus?<br />Timp: 4-5 minute<br />Materiale: fişe cu replici ale personajelor din lecturi cunoscute<br />Scopul: să recunoască personajul (autorul şi titlul textului) căruia îi aparţin cuvintele citite de învăţătoare; textele şi personajele sunt recapitulate într-un mod plăcut, antrenant.<br /> „- Patrocle, eu cred că nu trebuie să ne temem de mama pădurii.” (Lizuca)<br />„- Doresc, Măria Ta, să iei la oaste şi cei şapte feciori ai mei.” (Vrâncioaia)<br />„- Ei, negustorule, mai zici şi-acum că nu te-am prins cu ocaua mică?” (Cuza-Vodă)<br />Completarea unui rebus este privită de copii ca o activitate plăcută, asociată jocului. Prin dezlegarea sa, ei “descoperă” soluţia, fapt ce le conferă o satisfacţie deosebită, implicându-i activ, iar învăţătorul poate realiza prin intermediul său o fixare a unor cunoştinţe, îl poate utiliza ca o activitate în completare sau ca moment introductiv al lecţiei, în captarea atenţiei.<br />Dezlegând corect rebusul veţi descoperi cum era poreclit Nică de către fetele din sat.<br />1. Prenumele tatălui lui Nică<br />2. Inventatorul “Calului Bălan” şi a “Sfântului Nicolai”, părintele ... .<br />3. Cea dintâi şcolăriţă urcată pe “Calul Bălan”.<br />4. Moşul care l-a dus cu căruţa la Socola pe Nică.<br />5. Primul învăţător al lui Creangă, bădiţa ... .<br />6. Nică a plecat la urat cu Zaharia lui ... .<br />7. Caprele râioase erau ale ... .<br />8. Unul din profesorii lui Ion Creangă, părintele Isaia ... .<br /> <br /> <br /> <br /> <br /> <br />Bibliografie:<br />- Hobjilă, Angelica, (2006), Elemente de didactică a limbii şi literaturii române pentru ciclul primar, Editura Junima, Iaşi;<br />- www.didactic.ro<br /><br /><br /><br />JOCURI PENTRU ZIUA COPILĂRIEI<br /><br />Inst. Călin Anca Liliana – Şcoala cu clasele I-VIII Dobreşti, Dolj<br /><br /><br />Ziua copilului este un prilej de a sărbători copilăria, de a oferi sprijin copiilor, de a inspira comunitatea şi familia noastră, de a aprecia şi iubi copiii şi de a-i pregăti pentru un viitor sănătos, fericit şi plin de succese.<br />Jocurile de mişcare reprezintă un bun pretext pentru a-i antrena pe copiii de toate vârstele în activităţi plăcute în curtea şcolii, sau chiar în mijlocul naturii: în parc, într-o poieniţă, etc.<br /><br />GĂTEALA VESELĂ<br />Copiii sunt împărţiţi în mai multe echipe, egale ca număr, aşezaţi pe şiruri, în spatele liniei de plecare. În dreptul fiecărei echipe, la o distanţă de 10 m, se aşază: o haină, o pereche de pantaloni, o pălărie şi o pereche de ghete fără şireturi. La comanda de începere a jocului, primii din fiecare echipă aleargă la hainele din faţa echipei, se îmbracă repede şi revin tot în alergare. Aici se dezbracă repede şi dau lucrurile să se îmbrace următorii (ei se îmbracă pe măsură ce ceilalţi se dezbracă). Aceştia aleargă spre locul de unde au fost aduse, iar ceilalţi se aşază la coada şirurilor. Următorii procedează la fel. Echipa care termină prima este declarată câştigătoare.<br /><br />CURSA SCAUNELOR<br />Efectivul este împărţit în două echipe, egale ca număr, aşezate pe şiruri, în spatele liniei de plecare. Primii din fiecare echipă primesc câte un scăunel. În partea opusă a terenului de joc se desenează câte un cerc.<br />La comanda învăţătorului, primii din fiecare echipă aleargă până la cerc, lasă scaunelul în interiorul acestuia, se aşază pe el şi numără până la 3; apoi se ridică, ia scăunelul şi aleargă cu el înapoi până la linia de plecare, îl predă următorului care procedează la fel, iar ei trec la coada şirurilor. Echipa care termină prima este declarată câştigătoare.<br /><br />CULESUL Şl PLANTATUL CARTOFILOR<br />Colectivul este împărţit în două echipe, egale ca număr, aşezate pe şiruri, în spatele liniei de plecare. Pe aceasta sunt puşi câte 3 cartofi pentru fiecare echipă care trebuie să fie „culeşi" şi „plantaţi" de copii. Înaintea fiecărei echipe, la distanţe egale, se deseneaza câte 3 cercuri.<br />La comanda, primii din fiecare echipă aleargă, iau un cartof şi îl aşază în primul cerc, îl „plantează", apoi se întorc, iau al doilea cartof şi îl aşaza în al doilea cerc, revin şi fac acelaşi lucru şi cu al treilea cartof. Dupa ce au „plantat" cartofii, se întorc în alergare, îi ating pe următorii, iar ei trec la coada şirurilor. Următorii au sarcina să culeagă cartofii în aceeaşi ordine şi să-i aşeze pe linia de plecare. Jocul continuă până aleargă toţi copiii. Este declarată câştigătoare echipa care a cules şi a plantat mai repede cartofii.<br /><br />STRÂNGEREA RECOLTEI<br />Elevii sunt aşezaţi în formaţie de cerc, fiecare având desenat în jurul picioarelor un cerc. În centrul cercului mare se răspândesc pietricele, bucăţele de hârtii sau de carton. La semnalul dat de conducătorul jocului, copiii aleargă spre centru, iau câte o pietricică, o depun în cerculeţul propriu, se duc din nou la centru, iau iar câte o pietricică s.a.m.d. până ce le adună pe toate. Copiii nu au voie să ia decât câte o pietricică de fiecare dată. La sfârşit este declamat câştigător acela care a reuşit să adune mai multe pietricele.<br /><br />STAFETA VESELĂ<br />Terenul de joc este marcat pe o lungime de 100 m, traseul ştafetei fiind circular. Colectivul este împărţit în echipe de câte 10—12 jucători, aşezate pe traseu pentru schimburi. Fiecare echipă poartă un semn distinct, vizibil, pentru a putea fi uşor deosebiţi. Jucătorii au de efectuat următoarele acţiuni:<br />— primul schimb, alergare în saci;<br />— al doilea schimb execută alergarea combinată cu sărituri peste coardă;<br />— al treilea schimb trebuie să parcurgă distanţa de 30 m pe două bucăţi din carton prin sarituri sau păşind pe bucăţile respective pe care le pun pe sol în faţă (sunt obligaţi să calce numai pe ele);<br />— al patrulea schimb execută din alergare aruncarea şi prinderea unei mingi mici cu o singura mână, cel puţin de 10 ori de-a lungul traseului pe care îl are de parcurs;<br />— al cincilea schimb se deplasează lovind o minge de fotbal în sol cu mingea până ajunge la schimbul al şaselea, care prinde mingea şi o transmite odată cu ştafeta;<br />— al şaselea lasă mingea jos şi o loveşte uşor cu piciorul şi înainte de a ajunge la schimbul următor, o ridică tot cu piciorul în sus, o prinde şi o transmite mai departe;<br />— al şaptelea schimb aleargă spre direcţia de deplasare, ţinând pe palme un baston de gimnastică. Dacă îi cade bastonul, îl ridică, îl aşază pe palme şi continuă cursa.<br />Pentru schimbul următor fiecare echipă are 2 concurenţi care primesc ştafeta şi aleargă către linia de sosire cu o căldare plină cu apă. Ei trebuie să alerge fără să o verse şi după ce ajung la linia de sosire pun căldarea jos şi predau ştafeta conducătorului jocului.<br /><br /><br />PRINDE PANTOFUL<br />Efectivul este împărţit în mai multe grupe, formate din câte 3 jucători, aşezate la distanţe egale, în interiorul unui cerc format dintr-o frânghie groasă. La semnalul dat, aceştia caută să tragă frânghia spre ei şi să apuce pantoful aşezat pe sol, în dreptul fiecăruia. Este declarat câştigător acela care a luat primul pantoful.<br />ŞTAFETA PICTORILOR<br />Copiii sunt împărţiţi în trei echipe, egale ca număr, aşezate în formaţie de careu. În faţa fiecărei echipe se plasează câte o tablă de scris, iar pe linia de plecare se pun mai multe bucăţi de cretă, diferit colorate.<br />Înainte de începerea jocului, învăţătorul hotărăşte ce anume trebuie să deseneze copiii pe tabla şi ce element din desen trebuie să execute fiecare dintre ei. De exemplu, se stabileşte desenarea unei case. La comanda de începere, primii din fiecare echipă iau câte o bucată de cretă, aleargă la tablă şi desenează un singur element al casei, un perete, apoi aleargă la coada şirurilor proprii; pornesc următorii s.a.m.d. până ce se termină desenul respectiv (pereţii, acoperişul, ferestrele, uşile, coşul, pragul de la intrare, gardul, florile din curte etc). Este declarată câştigătoare echipa care a terminat prima, care a desenat cel mai corect şi a colorat mai bine.<br /><br />Meşteşuguri artistice tradiţionale<br />în judeţul Arad<br /> <br /> VALEA DELIA <br /><br /> Muzeul „ Avram Iancu „ infiintat de inimoasele cadre didactice ale Clubului copiilor Sebis detine enelte si produse ale unor mestesuguri traditionale romanesti.<br /> Suntem fiicele şi fiii unui popor care a iubit şi a preţuit dintotdeauna frumosul, arta în general şi munca. Nenumărate sunt tehnicile şi modalităţile prin care mâinile măiestre ale strămoşilor noştri, ale bunicilor şi părinţilor noştri ce au realizat adevărate comori de artă şi frumuseţi. Transmise din generaţie în generaţie, perfecţionându-se în pas cu evoluţia generală, dar păstrând ca un filon de aur personalitate poporului nostru românesc, aceste tehnici au ajuns până în zilele noastre.Studierea mestesugurilor sub aspect etnografic are o mare insemnatate pentru cunoasterea specificului culturii populare traditionale,a felului de trai al oamenilor din aceste locuri,al trasaturilor comune ale culturii si diferitelor particularitati locale.Torsul,tesutul,olaritul, prelucrarea lemnului,a pietrei,etc. Se practicau inca din neolitic...Inca din secolul al XII lea si pana in zilele noastre in satele din zona Halmagiu-Gurahont au existat mestesugari care practicau cojocaritul,tabacaritul,cizmaritul,lemnaritul,fieraritul,dogaritul,olaritul,moraritul etc . Asa se face ca unele sate si comune au ramas cunoscute prin specificul indeletnicirii taranilor din acele locuri : Halmagiu si Halmagel ,vestite prin mesteri populri iscusti constructori de biserici din lemn; Busturi si Lazuri,mesteri de unelte agricole; Halmagel-mesteri silindrari; Poienari-mesteri subari; Banesti-cojocari; Tarnavita si Halmagel-olari vestiti; Gurahont,mesteri cojocari<br />Stuparitul-ocupatie extrem de veche,practicata in tot judetul,mai ales unde florile campului ,livezilor,padurilor sunt din belsug.Stupii erau tinuti in cosnite de nuiele lipite cu lut si balegar,iar roiurile de albine prinse de pe crengile copacilor din apropiere.Prinderea lor era o operatiune dificila.Cosnita era frecata cu o planta frumos mirositoare,de obicei izma creata,stropita cu lapte ,miere sau zahar,prinsa de un bat anume si apropiata de roi.Cei priceputi fluierau intr-un fel anume spre a linisti albinele intrate in cosnita . Spre seara, cand albinele se mai linisteau ,cosnita era asezata langa stupii mai vechi,Stuparitul se practica in tot judetul,putand beneficia de produsele atat de sanatoase oferite de apicultori. <br /> De asemenea si in celelalte zone ale judetului sunt vestite prin maiestria localnicilor: la Hasmas, in jurul anilor 1900 exista un mare centru de confectionat lazi de zeste.Se folosea procedeul” incizarii „cu ajutorul parcanelor”si „horjelor” din care rezultau motive geometrice ,rozete,semicercuri,linii.Aceste motive motive ornamentale precum si spatiile dintre ele erau pictate intr-o gama calda,ce dadeau lazii mai multa stralucire si bogatie ornamentala. Pe langa Hasmas se mai pot enumera si localitatile: Clit, Nermis, Groseni, Botfei, Varadia, Nadas, Vasoaia, etc.<br />Si aceste piese au un caracter unitar, diferentierile apar doar la constructia capacului (capac drept si capac in doua ape) si in functie de marimea lor.<br /> Izvorata din necesitatile firesti ale unei populatii autohtone,ceramica judetului Arad s-a dezvoltat pe baza unui vechi substrat local,olaritul devenind unul dintr mestesugurile larg raspandite in satele judetului. De acest mestesug transmis din tata in fiu ,unde roata olarului n-a incetat sa creeze pana astazi diferite vase de ceramica,se leaga localitatile:Barsa,Halmagel,Ineu,Tarnavita pe langa care atestarile documentare confirma faptul ca au existat si alte centre de olarit la Beliu,Clit,Hasmas,Cermei,Sebis,Pancota,Siria,Draut si Birchis.Cu toate ca centrele care practicau ceramica aveau o raza mare de raspandire,vasele realizate se prezinta unitar din punct de vedere al tehnicilor de confectionare ,al formelor si al ornamentelor.In functie de nevoile gospodaresti au fost create mai multe tipuri de vase: oluri,blide,oale pentru dus mancarea la camp,oale de fiert mancarea,strecuratoare etc. Un alt mestesug foarte dezvoltat a fost prelucrarea lemnului.Lemnul a fost folosit pentru confectionarea unor obiecte trebuincioase omului:blide, linguri,cani pentru baut apa,cozi de sapa,coasa,secure,arseu[harlet]albie petru framantat painea, albie pentru spalat hainele,lopata petru cuptorul de paine,lazi de zestre[mentionate mai sus],car,caruta[ruda,leuca,rotile carului,carutei,spitele rotii etc.]coarnele plugului,grindeiul plugului,talpi de sanie,razboi de tesut, furca de tors, suveica, etc.<br /> Dogaritul, specifica mai ales motilor a ajuns si in judetul Arad datorita faptului ca acest „neam de romani” unicati si prin faptul ca sunt singurii dintre europeni care locuiesc la mai bine de 1600m, din cauza saraciei si a mediului aspru in care locuiau, au ajuns si aici.<br />„Muntii nostri aur poarta,<br /> Noi cersim din poarta in poarta.”<br />Dar nu au cersit, au fost si sunt demni si harnici. Au „coborat” in diverse localitati ale judetului Arad: Gurahont, Sebis, Ineu, Pancota, Masca, iar la Horia si Motiori ponderea fiind a lor, de altfel rezulta si din numele localitatilor. Acest mestesug atat de vechi s-a lucrat manual cu multa truda: dupa ce busteanul era taiat cu joagarul, apoi crapat in „patrari”, cu securea si maiul, patrarele crapate cu securea deveneau doage ce erau cioplite tot cu ajutorul securii. Uneltele folosite pentru confectionarea ciuberelor si cazilor erau urmatoarele: scaunul de vasarit, mezdreala carna folosita la luatul spatelor doagelor, mezdreala dreapta folodita pentru funduri si doage, jilaul de jiluit dunga la doaga, fierastrau de mana pentru retezat doagele la capete, ghinatoare(rascheta) de curatat cazile si ciuberele pe dinauntru, gardinarul cu trei colti pentru facut loc sa intre fundul cazii.<br />Pentru butoaie se foloseau aceleasi unelte, dar tehnica de lucru era alta: doaga mai lata pe mijloc decat la capete sau se scobea anume doaga cu burta. In plus se mai foloseau soroful de strans butoaiele si tehnica focaritului era o piesa de incercare pentru cei noi intrati in breasla. Cercurile la cazi si ciubere se foloseau din lemn de alun, iar la butoaie se cumparau cercuri de fier de la pravalii. Ca specific traditiei motilor iarna in Ajunul Craciunului din lemn de salcie cu mezdreala se faceau aschii subtiri,lungi si inelate numite „colinzi” si se puneau prin casa la grinda si deasupra ferestrei iar la copiii care mergeau cu colinda in cusme. Lemnul de brad era folosit pentru cazi, ciubere, doniti si vestitele tulnice, iar lemnul de fag si de stejar pentru butoaie. Astazi dogarii s-au modernizat dotandu-se cu utilaje si masini speciale pentru confectionarea butoaielor, iar produsele lor sunt vandute si peste hotare, in mari centre viticole din Spania, Italia, Germania.<br /> Tesutul a avut dintotdeauna in viata locuitorilor satului o pondere foarte importanta datorita nevoilor legate de confectionare imbracamintei si a obiectelor de uz casnic: prosoape, fete de masa, ceasafuri, perne, saci, etc. Tesaturile s-au facut din fire de canepa, bumbac si lana. Tasaturile din canepa se desfasoara in mai multe etape de lucru, fiecare la timpul sau si dupa reguli bine stiute: cultivarea canepii, topitul canepii, melitatul fuioarelor, pieptanatul, torsul firelor, urzitul, neveditul, tesutul, albitul panzei si croitul pieselor propuse. Uneltele folosite in acest caz sunt: melita, pieptenii, peria, fusul, furca de tors, prisnerul, raschitorul, vartelnita, urzoiul, sucala, razboiul de tesut, tevile pentru suveica, indrelele, itele.<br />Tesaturile erau simple, care de obicei se fac prin procedeul tesutului in doua ite, apoi tesaturile simple, apoi tesaturile obtinute prin tehnica alesaturii, adica ornamentate prin utilizarea mai multor procedee: prin nevedit, cu speteaza in degete sau cu indreaua. Cusaturile de asemenea se faceau in doua feluri: simple si ornamentale. Impletiturile se faceau de obicei din fire de lana si de obicei se confectionau ciorapi, fulare, manusi si atele. <br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br />Nota: cele scrise mai sus in mare parte au fost narate de PASCA IOAN (1925-2007),dogar venit din Tara motilor si consemnate de fiica lui,adica subsemnata.Pozele sunt din muzeul clubului.<br /><br /><br /><br /><br />JOCUL ÎN VIAŢA COPILULUI<br />Inst. Pîcă Despina <br />Şcoala cu clasele I-VIII Pildeşti <br /><br /><br />În psihologia empirică, studiul jocului, ca şi analiza altor genuri de activitate şi a conştiinţei în ansamblu au fost dominate de abordarea analitico – funcţională. În acest cadru, jocul era considerat ca manifestare a unei capacităţi psihice deja formate. Unii cercetători precum K. D. Usinski în Rusia, J. Sally, K. Buhler şi W. Stern, în occident, au considerat jocul drept o manifestare a imaginaţiei sau fanteziei, pusă în mişcare de o diversitate de tendinţe afective. A. J. Sikorski în Rusia şi J. Dewey, în America, au legat jocul de dezvoltarea gândirii.<br />Fireşte orice activitate, deci şi jocul poate fi descompus într-o sumă de capacităţi disparate: percepţie + memorie + gândire + imaginaţie.<br />Totuşi, în descrierea jocului la copil, psihologii au acordat atenţie şi au subliniat în mod deosebit aportul imaginaţiei sau al fanteziei:<br />„Interesul pe care îl reprezintă jocul – scie J. Sally – constă în faptul că în el se dezvăluie, într-un mod evident, roadele fanteziei sale ascunse.”<br />În actul de creaţie, fantezia poate porni de la realitatea înconjurătoare: copilul vede, de pildă, nisip, pietricele şi scoici şi spune: „Haideţi să ne jucam de-a prăvălia!” Sursa jocului o reprezintă tendinţa de a realiza o idee atrăgătoare. Adultul este cel care îi formează copilului universul.<br />Jean Piaget încerca o definire a jocului: „este în primul rând o simplă asimilare, funcţională sau reproductivă. Dacă inteligenţa asigură echilibrul dintre asimilare şi acomodare, iar imitaţia continuă acomodarea, jocul este în esenţă o asimilare sau o asimilare ce domina acomodarea”.<br />Jocul reprezintă un ansamblu de acţiuni şi operaţii care paralel cu destinderea, buna dispoziţie şi bucuria, urmăreşte obiectivele de pregătire intelectuală, tehnică, morală şi fizică a copilului.<br />Încorporat în activitatea didactică, elementul de joc imprimă acesteia un caracter mai viu şi mai atrăgător, aduce varietate şi o stare de bună dispoziţie, de veselie şi de bucurie, de destindere ceea ce previne apariţia monotoniei, a plictiselii şi a oboselii.<br />Jocul fortifică energiile intelectuale şi fizice ale elevilor, generând o motivaţie secundară, dar stimulatorie, continuind o prezenţă indispensabilă în ritmul accentuat al muncii şcolare.<br />Jocul didactic este un tip de activitate prin care se consolidează, se precizează şi chiar se verifică unele cunoştinţe asimilate de către copii, le îmbogăţeşte sfera de cunoştinţe, pune în valoare şi antrenează capacităţile creatoare ale acestora.<br />Eficienţa jocului didactic depinde de cele mai multe ori de felul în care cadrul didactic poate să asigure o concordanţă între tema jocului şi materialul didactic existent, de felul în care ştie să folosească indicaţiile ca mijloc de indrumare a elevilor prin întrebări, explicaţii, aprecieri.<br />Prin jocul didactic, copilul contribuie la soluţionarea unor taine, deci lucrează efectiv şi în acelaşi timp, gândeşte în mod original, creator. Jocul constituie o motivaţie pentru sarcinile didactice pe care le are de rezolvat, copilul având dorinţa, puterea şi curiozitatea de a cunoaşte, de a afla.<br />Prin specificul său, reprezintă un mijloc atractiv de realizare a sarcinilor număratului şi socotitului, a cititului şi scrisului. Prin joc copiii se obisnuiesc cu activităţile în colectiv, sunt atenţi la răspunsurile colegilor, sunt solidari cu ei, încep să înţeleagă răspunderea pe care o au faţă de grupul din care fac parte.<br />„Jocurile copiilor nu sunt jocuri şi trebuie considerate ca fiind faptele lor cele mai serioase.” spunea Montaigne.<br />Examinând acţiunea copilului în joc, se observă că el operează cu semnificaţiile obiectelor. Dacă în etapele iniţiale ale dezvoltării este necesar obiectul-substitut şi acţiunea relativ desfăşurate cu el, în etapele târzii ale dezvoltării jocului obiectul se manifestă prin cuvântul denimire. În felul acesta acţiunile de joc au un caracter intermediar, căpătând treptat caracterul de acţiuni mintale cu semnificaţii ale obiectelor efectuate în planul limbajului, cu voce tare.<br />Valoarea jocului rezidă în substratul lui cognitiv. Între joc şi situaţia reală există întotdeauna o similitudine formală, o analogie. De aceea, jocurile de simulare pot fi aplicate ca o tehnică atractivă de explorare a realităţii, de explicare a unor noţiuni şi teorii abstracte, dificil de predat pe alte căi. Strategia jocului este în esenţă o strategie euristică. Ea se apropie de caracteristicile comportamentului emergent ce conduce la descoperirea unor cunoştinţe noi pe căi deductive dintr-un sistem de cunoştinţe deja existente, la descoperirea de noi relaţii logice, la găsirea unor soluţii valabile. Astfel învăţarea devine mai interesantă, mai atractivă, mai plăcută şi susceptibilă să pună mai uşor în evidenţă calităţi nebănuite încă la cei ce învaţă. Metoda jocului devine şi un exceptional exerciţiu de modelare a gândirii şi imaginaţiei, ascute spiritul de observaţie, dezvoltă ingeniozitatea şi inventivitatea, cultivă spiritul de investigaţie, de prevedere şi de perseverenţă în acţiune.<br />În jocul instructiv se promovează o activitate creativă cu un specific aparte, motiv pentru care „pedagogia ludens” se încadrează şi se subordonează întru totul pedagogiei creativităţii.<br />Metoda jocurilor valorifică avantajele dinamicii de grup. Independenţa şi spiritul de cooperare, participarea efectivă şi totală la joc, angajează atât pe elevii timizi, cât şi pe cei mai slabi, stimulează curentul de influenţe reciproce, ceea ce duce la creşterea gradului de coeziune în grupul de elevi.<br />Condiţia principală a „jocului” este aceea de a-l face pe participant să-şi dea seama că se află într-o situaţie de învăţare, că primează aspectul cognitiv şi ca atare, acesta trebuie să se desfăşoare cu toată seriozitatea.<br />Dacă sunt puţin obişnuiţi cu o asemenea modalitate de lucru, ei sunt înclinaţi să vadă totul ca un moment de divertisment, de amuzament, ceea ce prejudiciază atingerea sarcinilor de învăţare prestabilite.<br />Este necesară de asemenea să se dea posibilitate fiecărui participant să beneficieze cât mai mult cu putinţă atât de informaţia care se ia drept bază de referinţă a soluţiilor (ce are caracter normativ), cât şi de experienţa propriului „rol” pe care îl joacă.<br />Învăţatorului i se cere să dea dovadă de multă abilitate în dirijarea activităţii. El joacă aici numai un rol de coordonator, alege ce anume subiect poate fi transformat într-un pretext de joc; delimitează aria de probleme în cadrul cărora se va desfăşura jocul, problemele specifice de rezolvat; fixează obiectivele didactice şi educative, participă la confecţionarea materialului necesar pentru buna desfăşurare a jocului.<br />Înainte de începerea jocului, subiecţii sunt puşi în temă (cu datele necesare ale problemei), li se explică cum va evolua acţiunea, se stabilesc echipele de participanţi (după nevoile jocului) lăsându-i să-şi aleagă singuri coechipierii sau la sugestia învăţătorului: se stabilesc reprezentanţii grupelor; se hotărăşte cine, ce roluri va avea de interpretat sau ce acţiuni vor efectua; se indică materialele de care vor avea nevoie şi vor primi explicaţii, indicaţii; se stabileşte perioada de joc.<br />În timpul derulării jocului, învăţătorul va veghea ca acţiunea să nu se îndepărteze de tema dată, va da indicaţii suplimentare dacă va fi cazul, va stimula şi ajuta la rezolvarea „problemelor” atrăgînd atenţia asupra „punctelor de concentrare” ale acţiunii, îndrumând din când în când conduita subiecţilor etc. Rezultatele pot fi consemnate de fiecare dată în fişe, studiate şi discutate apoi cu grupurile respective, urmând să se determine ce propuneri viitoare sunt posibile şi de dorit etc. Pe masură ce se iau unele decizii, acestea sunt comunicate conducătorului de joc care sintetizează rezultatele ce se obţin în urma deciziilor luate. Pe baza acestor informaţii, participanţii îşi revăd comportamentul, iau noi decizii s.a.m.d. În final, se analizează şi se evaluează modul în care a decurs întreaga activitate şi rezultatele obţinute.<br />„Prin intermediul jocului, copilul dobândeşte mai întâi acea autonomie, acea personalitate şi chiar acele scheme practice pe care le va necesita activitatea lui de adult.” (J. Chateau)<br />Putem avansa ideea că schemele exercitate prin joc, sunt schemele pe care se bazează atât structurile cât şi funcţiile personalităţii.<br />Claparede scria că „jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vieţii.”, iar Chateau considera că fiinţa cea mai bine înzestrată este aceea care se joaca cel mai mult, iar sufletul şi inteligenţa devin mari prin joc.<br />Jocul are la copil rolul pe care îl are munca la adult. Aşa cum acesta din urmă se simte puternic prin faptele sale şi copilul se simte mare prin succesele sale ludice.<br /><br /><br /> <br />BIBLIOGRAFIE<br /><br />1. Chateau, J. – Copilul şi jocul, E.D.P., Bucureşti, 1976;<br />2. Claparede, Ed. – Psihologia copilului şi psihologia experimentală, E.D.P., Bucureşti, 1975, p.71;<br />3. Cosmovici, A - Psihologie şcolară, Ed. Polirom, Iaşi, 1996.<br /><br /><br />RAPSODII DE MAI<br /><br />Înv. Urzică Doina<br /> <br /> Înv. Cristea Cornelia<br /> <br /> Liceul Teoretic Mihai Veliciu Chişineu-Criş<br /><br />În astă zi-nsorită<br />Toată lumea stă-mbulzită.<br />Forfotă şi veselie,<br />Ce să fie?<br /><br />Cu firea ei cea arzătoare<br />Soseşte invitata de onoare.<br /><br />Mi se spune şi FLORAR !<br />Peri şi meri în floare-s iar<br />Toţi pomii sunt în sărbătoare<br />În tei stă floare lângă floare.<br /><br /> Cântec: Cântec de primăvară<br /><br /><br />Cântă greieraşul mic<br />Sare-n sus ca un pitic<br />Pentru gâze, pentru flori,<br />Cântec drag de sărbători.<br /> <br /> Cântec: Spune-mi iubite copilaş<br /><br />-Eu sunt greierul Anton<br />Uite ce-i dragă vecină:<br />Azi nu mai avem făină<br />Şi zău, nu-i deloc plăcut<br />Să-ţi tot cer cu împrumut.<br />Am dat vioara la moară<br />Pe făină-o grămăjoară.<br /><br />-Rău ai făcut, zău, vecine<br />Mai bine veneai la mine.<br />Grămăjoara de făină<br />O mănânci toată la cină.<br />Dacă nu vindeai vioara<br />Aveai făină toată vara.<br />Doar eşti cântăreţ vestit;<br />Acum, uite, ai greşit!<br /><br />-Las, că mai vorbim la cină,<br />Te aştept, dragă vecină!<br /><br />Greieruş, nu târâi!<br />Mama s-a culcat o clipă<br />Şi o poţi trezi!<br /><br />Uite nu mai târâi, jur<br />Dar nici frunza să nu cază.<br />De ce cade ea, zul, zul?!<br /><br /> Cântec: Mama coace pâine<br /> Soare în ferestre<br /> Soarele e unul<br /> Mama una este.<br /><br />-Pui golaşi cum staţi în cuiburi<br />Fără plăpumioare?<br />-Ne-nvelim cu ale mamei<br />Calde aripioare.<br />-Dar când mama nu-i acasă<br />Şi ploiţa cerne?<br />- Ne-nvelim atunci cu frunza<br />Ramurii materne.<br />-Dacă n-o să vină mama<br />Şi-o să cadă frunza?<br />-Cum să nu mai vină mama?<br />-Cum să cadă frunza?<br /><br /> Cântec: Mama coace pâine<br /> Soare în ferestre<br /> Soarele e unul<br /> Mama una este.<br /><br />Aricioaica-n umbra florii<br />Îşi grijeşte ariciorii,<br />Îi tot spală de cu zori<br />Pe botic şi ochişori.<br /><br /> Cântec: Mama coace pâine<br /> Soare în ferestre<br /> Soarele e unul<br /> Mama una este.<br /><br />Eu sunt numai un copilaş<br />Drăguţ şi mititel,<br />Zburd vesel ca un fluturaş<br />Nu obosesc defel.<br /> Cântece: Fluturaşul<br /> Albina şi florile<br /> Dacă vesel se trăieşte<br /><br /><br /><br /><br />RESPONSABILITATEA<br /> compusă de Negrea Alexandra<br /> cls. a IV-a A <br /> inst. Jurgiu Corina<br /> Şcoala Generală Galşa<br /><br /><br /><br />Şi eu am fost odată<br />Copilaş micuţ<br />Şi-mi doream din suflet<br />Un animăluţ.<br /><br />Mama mea mi-a spus<br />Că un anumăluţ<br />Cere mult de lucru<br />Şi eu sunt micuţ.<br /><br />În cele din urmă,<br />Mi-am luat un papagal,<br />L-am numit Coco<br />Dar l-am luat în zadar.<br /><br />Prima zi cu el,<br />Multă vreme m-am jucat,<br />Dar după o vreme,<br />Parcă l-am uitat.<br /><br />Dar, până la urmă,<br />L-am vândut pe papagal,<br />Până nu cresc mare<br />Nu mai vreau un animal.<br /><br /><br /><br /><br />COPILARIE FERICITA<br /><br /><br /> Inst. Negru Nicoleta<br /> Sc. Generala Sanger<br /> Jud. Mures<br /><br />Abilitatile practice- O disciplina iubita de elevi ce formeaza<br />,,MICII ARTISTI”<br /><br /> Noua viziune asupra disciplinei Abilitati practice-Educatie tehnologica are in vedere valorificarea impulsurilor si instinctelor naturale ale copiilor, folosindu-le in echiparea cu deprinderi mult mai eficiente.<br /> Se poate observa o diferenta de denumire la nivel prescolar si clasele I-II si la clasele III-IV. Aceasta diferenta nu este facuta de dragul de a complica lucrurile, ci tine sa sublinieze particularitatile de varsta ale elevilor si racordarea obiectivelor ciclului primar la aceste particularitati. Din analiza continutului programei se desprind si alte aspecte noi, elevilor oferindu-li-se:<br />· Posibilitatea de a-si fixa un scop, o tinta;<br />· Raspunderea intelectuala pentru selectarea materialelor si a instrumentelor potrivite, in functie de scopul urmarit;<br />· Ocazia de a-si elabora propriul model si plan de lucru;<br />· Ocazia de a-si vedea propriile erori si de a-si gasi modul de indreptare, in limitele capacitatilor fiecaruia.<br />In esenta ar trebui sa se aiba in vedere mai putin rezultatul extern si mai mult procesele si dezvoltarea morala si mentala implicate in procesul atingerii rezultatelor.<br /> Avand aplicabilitate in viata de zi cu zi, aceste discipline permit explicarea lumii inconjuratoare si ofera copilului cunostintele necesare pentru a actiona asupra acesteia, in functie de propriile nevoi si dorinte.<br /> Urmatoarele argumente conduc la concluzia ca ar trebui reconsiderata importanta disciplinei, deoarece prin acest domeniu se formeaza competente-cheie:<br />· Se asigura un motiv, copilul intrand in contact cu o mare varietate de materiale( din natura si prelucrate) intelegand semnificatia fiecaruia prin folosirea acestora in moduri reale;<br />· Se face apel la promptitudinea simturilor si la ascutimea observatiei;<br />· Se cere o imagine precisa a scopurilor ce trebuie atinse si este nevoie de ingenuitate si de inventivitate in planificare;<br />· Este necesara atentia marita si responsabilitatea personala in executie;<br />· Rezultatele se prezinta sub o forma atat de palpabila, incat copilul poate fi orientat sa-si aprecieze munca si sa-si perfectioneze etaloanele.<br />“Copilul trebuie sa vina la scoala cu lumea lui cu tot” si cu siguranta ca aceasta lume nu este lipsita de miscare, sunet. Culoare sau actiune si cu siguranta ca toate acestea nu sunt pe ultimul loc.<br /> In directia unei adevarate schimbari, trebuie facuti urmatorii pasi:<br />· Fixarea unui scop( a unei tinte), pentru ca exista intotdeauna un motiv, o nevoie, provenind de la un scop ce trebuie atins.<br />Motivatia este motorul intregului nostru comportament. Cadrele didactice trebuie sa le dea posibilitatea elevilor sa-si exprime nevoile si interesele si a-si fixeze o tinta in tot ceea ce fac.<br />· Selectarea materialelor si a instrumentelor potrivite, in functie de scopul urmarit.<br />Se vor face numeroase exercitii de cunoastere a materialelor: materiale traditionale, materiale noi, obtinute prin prelucrarea celor naturale, etc. Cadrele didactice trebuie sa creeze o punte intre Educatie plastica si Abilitati practice- Educatie tehnologica, astfel incat elevii sa dobandeasca competentele necesare pentru a realize lucruri nu numai utile dar si de bun gust.<br />· Elaborarea propriului model; independenta in planificare si executie.<br /> Aceasta etapa este realizabila doar la sfarsitul clasei a IV-a, cand copilul a dobandit oarecare experienta, el putand sa-si ia zborul spre creatie. Prezentarea unui model reprezinta un ghid pentru clarificarea si adecvarea conceptiei, imitatia intervenind pentru a intari si ajuta.<br />· Evaluarea si autoevaluarea reprezinta capacitatea de autocontrol si se formeaza treptat.<br />Ele presupun stabilirea anumitor standarde de performanta, pe care copiii le constientizeaza in timp.In evaluare trebuie sa tinem seama ca scolarii mici au nevoie de incurajari si stimulente in indeplinirea sarcinilor de lucru.<br />Din puncul meu de vedere, ar trebui incluse mai multe ore in planul cadru din aceasta disciplina, deoarece copiii o adora si sunt nerabdatori sa realizeze cat mai multe lucrari, cu cat mai multe materiale, tehnici de lucru, modele cat mai diverse. Abilitatile practice-Educatia tehnologica sunt dintre cele mai agreate discipline, deoarece, desi sunt scolari, nu trebuie sa uitam ca ei sunt in primul rand copii si aceste activitati care se desfasoara cu multa indemanare si creativitate, ii fascineaza. Sa lasam Limba romana si matematica la loc de cinste, dar sa nu uitam de Abilitatile practice.<br />Cateva din imaginile care dovedesc priceperea si dragostea copiilor pentru creatie:<br /><br /><br /><br /><br /><br /><br />Noi si clasa noastra impodobita, asteptam ziua de I Iunie<br /><br />ABUZUL ASUPRA COPILULUI<br /><br />Caraiman Ionela Laura<br />Jud Neamt<br /> Trăim într-o lume în care omenirea a explodat parcă în tot mai mulţi indivizi orizontali. Astfel se explică de ce s-a trezit din letargie jungla din om, iar timpul actual s-a încenuşat în violenţă. Şi astfel, fiinţa umană devine, pe zi ce trece, agentul tuturor conflictelor şi al niciunei armonii.<br /> Agresionarea copilului constituie probabil forma cea mai vitriolantă şi mai abjectă a violenţei, căci prin ea este sfidată propria noastră devenire şi speranţă pentru viitor. Spun asta deoarece, în majoritatea cazurilor, maltratarea copilului semnifică un veritabil harachiri psihologic, ale cărui efecte se vor simţi întreaga viaţă. Adeseori considerăm că propria noastră maturitate şi acumulare de experienţă sunt suficiente pentru a stabili modelele educaţionale pentru copii. Cei mai mulţi dintre noi considerăm că avem întreaga capacitate de a creşte şi educa copii, că avem potenţialul de a înţelege şi rezolva nevoile lor, că ştim cum să-i sprijinim să crescă fericiţi. Părintele îşi atribuie drepturi depline asupra modului în care îşi creşte şi educă copilul. Educatorul apreciază că pregătirea lui profesională este cea mai indicată şi suficientă pentru a instrui şi orienta copilul în evoluţia lui. Medicul reprezintă garanţia intervenţiei în asigurarea sănătăţii fizice şi psihice a copilului – şi s-ar putea continua enumerarea persoanelor adulte: familie extinsă, specialişti şi nespecialişti cu care copilul vine în relaţie şi care sunt răspunzători de influenţa pe care o produc asupra lui. Dacă toate lucrurile ar merge bine, nu am avea de a face cu atâtea situaţii în care copiii sunt supuşi la atitudini incorecte, neadecvate, la diverse forme de abuz sau neglijare din partea adulţilor.<br /> Abuzul afectează dezvoltarea copilului în dimensiunile sale esenţiale. Efectele abuzului sunt profunde şi nefaste, însoţind individul de-a lungul vieţii sale. De aceea se impune cu necesitate abordarea problemei abuzului şi acordarea unei atenţii deosebite traumelor trăite în copilărie. Agresiunea asupra copilului semnifică maltratarea lui, indiferent dacă acesta se află în postura de martor al violenţei domestice, de victimă efectivă în ambele ipostaze.<br /> Abuzul este o manifestare a violenţei faţă de copii, profitându-se de diferenţa de forţe, provocând intenţionat afectarea fizică şi psihică a acestora. Abuzarea copilului sau maltratarea lui este constituită de toate formele de rele tratamente. Putem să ne dăm seama că un copil a fost supus unei forme de abuz sau de neglijare observând şi analizând modificările produse în comportamentul său în comparaţie cu cel anterior. Principalele manifestări pe care le poate prezenta un copil sunt:<br />- tulburări de somn (insomnii, somn agitat, coşmaruri);<br />- tulburări de alimentaţie;<br />- manifestarea fricii de atingere;<br />- prezenţa unor ticuri (ticul clipitului, rosul unghiilor, alte mişcări cu caracter repetitiv);<br />- persistenţa unor senzaţii olfactive sau cutanate obsedante;<br />- modificarea rapidă a dispoziţiei afective;<br />- impulsivitatea, agresivitaea nejustificată de situaţie;<br />- autostigmatizarea, culpabilizarea;<br />- neglijenţa în îndeplinirea sarcinilor şi incapacitatea de a respecta un program impus;<br />- dificultăţi în relaţionare şi comunicare;<br />- scăderea randamentului şcolar;<br />- tulburări de comportament (minciuna, fuga de acasă, fuga de la şcoală, evaziune familială, absenteism şcolar, abandon şcolar, furt, consum de alcool, droguri şi ţigări);<br />- comportament necorespunzător vârstei.<br /> Abuzul nedepistat şi netratat produce modificări grave în structura personalităţii copilului, cu repercursiuni majore în timp. Pe termen scurt, efectele abuzului sunt mai uşor de identificat, de analizat şi de ameliorat, dar de cele mai multe ori, efectele lui nefaste însoţesc individul de-a lungul întregii vieţi. Cu cât intervenţia şi recuperarea se fac mai târziu faţă de momentul producerii abuzului, cu atât sunt mai dificile şi cu şanse mai reduse de succes.<br /> Pentru a contribui la conturarea de noi atitudini faţă de problematica abuzului, s-a observat că, din păcate, şi şcoala este un spaţiu în care se poate constata producerea de abuzuri. Cadrul didactic poate observa efectele abuzurilor asupra copiilor. El poate juca un rol activ în soluţionarea cazurilor de abuz. Cunoscând particularităţile de vârstă şi individuale ale copiilor, îi poate ajuta în depistarea şi îndrumarea cazurilor de abuz. Trebuie să existe o relaţie permanentă şi eficientă între cadru didactic, copil, familie, comunitate pentru a contribui la prevenirea situaţiei de abuz. Dincolo de situaţiile de abuz fizic întâlnite sunt mult mai frecvente abuzurile emoţionale de genul etichetării, marginalizării, ignorării, izolării sau apelării jignitoare. În cazul copiilor abuzaţi cadrul didactic trebuie să dea dovadă de răbdare, înţelegere, disponibilitate, să nu folosească pedepse, să nu bruscheze copiii, să dea dovadă de empatie, să nu ridiculizeze copilul în faţa colegilor, să dea dovadă de aptitudini şi comportament pozitiv.<br /> Societatea în care trăim trebuie să conştientizeze importanţa protejării şi ocrotirii copiilor. Aceasta se realizează cu grijă, răbdare, atenţie, dar şi cu multă dragoste. H. Spencer a subliniat acest lucru spunând: ,,Copiii cărora nu li se arată dragoste ajung să nu iubească.”<br /> Şi ce este o lume fără iubire?....<br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br />FELICITARE PENTRU 1 IUNIE – Porumbelul-copil (colaj)<br /><br />NEDUMERIRE DE COPIL<br /><br /> Ce nu-i dulce e sărat, Par lesne rostite-aşa<br /> Ce nu-i alb e colorat, Însă nu-nţeleg ceva:<br /> Ce nu-i tare este moale, Dacă totul e uşor,<br /> Ce nu-i uşor este greu, Eu de ce nu pot să zbor?<br /> Ce-i frumos nu e urât. – Copilaş micuţ şi drag,<br /> Toate sunt la mine-n gând. Gândul zboară nencetat!<br /><br /><br /><br />...Şi eu sunt un mic creştin!<br />Importanţa educaţiei moral-religioase în formarea personalităţii copilului<br /><br /><br /> Câmpan Maria<br /> Studentă,<br /> Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Cluj- Napoca<br /><br />"Nu există artă mai frumoasă decât arta educaţiei. Pictorul şi sculptorul fac doar figuri fără viaţă, dar educatorul creează un chip viu: uitându-se la el se bucură şi oamenii, Se bucură şi Dumnezeu. Şi oricine poate fi dascăl, dacă nu al altora, cel puţin al său."(Sfântul Ioan Gură de Aur).<br />Educaţia moral-religioasă continuă opera de modelare a omului creat de Dumnezeu, înnobilând fiinţa umană cu tot ceea ce este mai bun în om. Educaţia moral-religioasă se adresează sufletului copilului, laturii moral-afective a personalităţii, sădind în acesta frumuseţea vieţii încă din perioada copilăriei.<br />Din nefericire, prinşi de ritmul alert al vieţii cotidiene devenim din ce în ce mai indiferenţi faţă de problemele, suferinţele sau nevoile unor semeni ai noştri, uitând că „sfatul bun, zâmbetul şi fapta binefăcătoare sunt raze ale soarelui răsfrânte în sufletul omului. ” Din aceste motive educaţia moral-religioasă este nu doar posibilă de la o vârstă fragedă, ci şi necesară.<br />Concepţia ştiinţifică asupra educaţiei moral-religioase se fundamentează pe datele psihologiei copilului şi pe practica educativă avansată. Această concepţie ne ajută să înţelegem nu numai că este posibil acest tip de educaţie de la cea mai fragedă vârstă ci mai ales necesitatea ei.<br />Eficienţa muncii educative în grădiniţa de copii se bazează pe faptul ca vârsta preşcolară este vârsta cea mai favorabilă pentru asimilarea unor impresii puternice, pentru formarea, perfecţionarea şi transformarea deprinderilor în obişnuinţe, în această etapă formându-se foarte uşor automatismele care stau la baza comportamentului. <br /> Responsabilitatea educatoarei în cadrul desfăşurării activităţilor moral-religioase în context educaţional cât şi a părinţilor (implicit a întregii familii) este deosebită tocmai prin faptul că aceste medii constituie influenţe contextuale proximale de dezvoltare socio-cognitivă- afectivă a copilului, contribuind profund la formarea caracterului şi a personalităţii copiilor. Aceste medii au potenţialul de a stimula anumite comportamente exploratorii, în primul rând din partea copiilor (interesele şi motivaţia intrinsecă a copiilor de a afla mai multe despre existenţa lui Dumnezeu şi de a se ruga Lui) dar şi din partea părinţilor şi a educatoarei, care sunt îndemnaţi să descopere să identifice esenţele ce caracterizează profilul psihologic al copilului. <br />Vârsta copilăriei este cea mai importantă pentru a începe formarea religioasă a personalităţii umane, ca orice altă latură a educaţiei. Dacă nu se face educaţia religioasă încă din copilărie, riscul ca omul în devenire să nu cunoască niciodată frumuseţea credinţei este foarte mare.<br />O trăsătură a personalităţii umane, care se manifestă în relaţiile individului cu ceilalţi este moralitatea. Procesul educaţiei morale este o activitate conştientă, complexă în vederea formării convingerilor, sentimentelor şi comportamentelor morale ale copiilor şi se realizează prin îmbinarea raţională a metodelor si procedeelor educative. Educaţia presupune trecerea de la morală la moralitate, concepte ce nu exprimă o identitate totală. Astfel, o moralitate superioară se poate contura prin educaţia religioasă începând încă din perioada preşcolară, dezvoltându-se linear pe parcursul ciclurilor de şcolarizare ulterioare.<br />Activităţile instructiv-educative de natură moral-religioasă îşi propun anumite obiective specifice care urmăresc obţinerea de rezultate exprimate în comportamente operante observabile şi ancorate în relaţiile interpersonale. Printre aceste obiective se pot enumera: cunoaşterea şi iubirea lui Dumnezeu (de a afla despre existenţa lui Dumnezeu; de a afla că Dumnezeu este prezent în orice loc, cunoaşte toate locurile, este Sfânt şi Stotputernic; trezirea dorinţei de a se ruga lui Dumnezeu; dobândirea de cunoştinţe şi sentimente care să stimuleze dezvoltarea spirituală ( de a se ruga, de a face corect semnul Sfintei Cruci, de a ajuta pe alţii). Formarea virtuţilor creştine şi cultivarea comportamentului moral-religios în familie (de a asculta şi de a cinsti părinţii, de a respecta fraţii, de a avea o atitudine creştinească faţă de ei), în biserică (de a se comporta adecvat în timpul slujbei, de a se ruga, de a face semnul Sfintei Cruci, de a asculta în linişte slujbele oficiate de preot, de a cinsti icoanele etc.), grădiniţă şi cercul de prieteni (de a avea o atitudine de toleranţă şi bunăvoinţă în raport cu colegii). Un alt obiectiv este cunoaşterea semnificaţiei şi importanţei marilor sărbători religioase şi a unor obiceiuri creştineşti specifice acestora (Naşterea Domnului, Învierea Domnului, Înălţarea Domnului etc.). Educarea atitudinii de toleranţă faţă de copiii care aparţin altor culte creştine şi altor religii (învăţarea unor atitudini de acceptare necondiţionată a celorlalţi, indiferent de cultul creştin din care face parte, cultivarea respectului faţă de colegi; identificarea şi dezvoltarea sentimentelor de apartenenţă la grup faţă de copiii care aparţin altor culte creştine şi altor religii).<br />Educaţia religioasă pregăteşte copilul pentru o percepţie autocuprinzătoare a realităţii, mult mai adâncă şi semnificativă, totodată vizează, în egală măsură, sarcini informative şi sarcini formative.<br />Sensul informativ al educaţiei religioase desemnează asimilarea unor cunoştinţe specifice cu caracter spiritual-religios. Prin aceasta educaţia religioasă este strâns legată de educaţia intelectuală, estetică, morală şi civică, asigurând continuitatea spirituală la nivel social şi individual. La preşcolari (şi nu numai), activităţile de natură informativă ale educaţiei religioase se pot realiza prin intermediul povestirilor religioase, prin dezvăluirea conţinuturilor morale cuprinse în secvenţele biblice sau alte cărţi cu tematici religioase, prin intuirea unor imagini cu conţinut şi mesaj religios.<br />Sensul formativ al educaţiei religioase constă în implicarea întregului sistem cognitiv al copilului, a tuturor proceselor psihice şi a capacităţilor lui intelectuale în descifrarea şi trăirea sensurilor adânci ale existenţei lui Dumnezeu, prin interiorizarea valorilor şi a normelor religioase, prin valorificarea substratului moral-intrinsec al personalităţii copilului şi prin transpunerea acestora în comportamente dezirabile în cadrul relaţiilor interpersonale.<br />Activităţile religioase se realizează potrivit particularităţilor de vârstă ale copiilor şi presupun o latură intelectuală, concretizată în învăţătura de credinţă sau concepţia religioasă; o componentă afectivă ipostaziată în trăirile de respect şi dragoste creştină; o dimensiune activ – participativă. Educaţia religioasă contribuie la formarea conştiinţei religioase a copiilor prin familiarizarea lor cu scrierile religioase, cunoaşterea unor fragmente din Sfânta Scriptură şi înţelegerea limbajului din sfera valorilor religioase, precum şi la formarea sentimentelor şi atitudinilor de toleranţă între copiii dintr-un colectiv, trăirea în spiritul onestităţii, promovarea valorilor morale, iubirea de Dumnezeu şi semeni.<br />La o analiză psihologică mai atentă este important să includem învăţarea prin modelare (denumită fiind şi învăţarea vicariantă, de către psihologul Albert Bandura). Acest tip de învăţare este specifică etapelor timpurii de dezvoltare, în special etapei preşcolare şi şcolare şi presupune că orice comportament este învăţat prin modelare (la început pe secvenţe de comportament, apoi comportamentul integral), fapt ce ne determină să ne gândim că prin modelare am învăţat să ţinem lingura şi creionul în mână şi am învăţat să citim cunoscând mai întâi alfabetul. Prin urmare, tot pe baza învăţării prin modelare vor învăţa copiii de mici să se roage, să-şi facă semnul Sfintei Cruci, să meargă la biserică, etc.<br />Este important de menţionat faptul că stilul parental este crucial în modelarea comportamentelor copiilor. În acest stadiu de dezvoltare, copilul imită în cea mai mare parte a timpului comportamentul adulţilor sau a altor persoane din mediul proximal, aceştia constituind modele pentru adoptarea unor comportamente din partea copiilor. Conform studiilor făcute de psihologul Diana Baumrind pe investigarea stilurilor parentale pe care părinţii le manifestă în raport cu copiii, s-a dedus că stilul autoritativ este cel mai eficient (în sensul că aceşti părinţi deţin şi control dar oferă şi căldură ridicată copiilor lor). De aceea este foarte important să nu existe discrepanţe între părinţi ci aceştia să manifeste păreri şi atitudini congruente, similare copilului pentru a nu crea distorsiuni cognitive, neînţelegeri şi ambiguitate copilului având în vedere că în perioadele timpurii de dezvoltare copilul este foarte receptiv. Este recomandată creşterea implicării părinţilor şi a altor factori educaţionali din cadrul comunităţii în activităţile extracurriculare (educaţia informală şi cea nonformală) în crearea unui mediu pentru dezvoltarea morală optimă a copiilor.<br />Educaţia religioasă nu se poate limita numai la predarea şi învăţarea religiei în activităţile curriculare propuse în contextul educaţional. Educaţia moral-religioasă, ca latură a educaţiei este şi trebuie să fie privită de cadrele didactice cu mare responsabilitate civică. Exercitarea ei sistematică îşi găseşte explicaţia în logica demersului acţiunii educaţionale complexe, iar eficienţa acestei munci atârnă de reconstrucţia morală a formatorilor, de pregătirea lor didactică şi religioasă şi nu în ultimă instanţă de garantarea libertăţii de a exercita educaţia moral religioasă în contextul şcolar.<br /><br />Bibliografie:<br />1. Bunescu, V., Educaţia morală şi formarea personalităţii. Fundamente psihopedagogice, în Revista de pedagogie nr. 6-7-8/, Bucureşti,1991;<br />2. Vasile, Danion, Cum să ne creştem copiii, Ed. Lucman, Bucureşti, 2006;<br />3. Mitropolitul Kievului, Vladimir, Despre educaţie, Ed. Sophia, Bucureşti, 2003<br />4. Nancy, Darling, Parenting Style and Its Correlates, Clearinghouse on elementary and early childhood education, University of Ilinois ,1999.<br /><br /><br /><br /> Steagul Zilei internaţionale a copilului<br /><br /> Inst. Capitan Mirela<br /> Scoala cu clasele I-IV Chislaca,<br /> Jud. Arad <br /> <br />n Verdele din fundal simbolizeaza creştere, armonie, prospeţime, şi fertilitate;<br />n Roşu şi galben, albul şi negrul reprezintă diversitate şi toleranţă. Copiii au cheia spre pace şi toleranţă pentru rase, religie, diversitatea materială, mentală şi socială.<br />n Steaua care este realizată de picioarele figurinelor, reprezintă lumina. Cele cinci vârfuri ale stelei reprezintă continentele.<br />n Reprezentarea pământului din centru reprezintă casa noastră şi binecuvântarea asupra sa.<br />n Albastru simbolizează încredere, loialitate, înţelepciune, inteligenţă, credinţă, adevăr şi cer. Figura albastră din vârf reprezintă Dumnezeu care este înfăptuitorul tuturor lucrurilor. Dumnezeu ne iubeşte pe toţi în mod egal şi noi trebuie să ne străduim să procedăm la fel (lucru reprezentat de mâinile întinse ale figurinelor)<br /><br /><br /> Ziua de 1 iunie este sărbătoarea tuturor copiilor şi a fiecăruia în parte, un prilej în plus de a ne îndrepta gîndurile către toţi copiii. Drept urmare am cules si eu cateva maxime despre copii si copilarie<br /><br /><br />n „Copilăria este unul dintre cele mai importante drepturi ale copilului.”<br /> „The Hurried Child”<br />n “Copilăria este inima tuturor vârstelor.”<br /> <a href="http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Lucian+Blaga" target="_parent">Lucian Blaga</a><br />n “Copilăria este singurul paradis pierdut.”<br /> <a href="http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Valeriu+Butulescu" target="_parent">Valeriu Butulescu</a><br />n “Copilăria este o lume de miracole şi de uimire a creaţiei scăldate în lumină, ieşind din întuneric, nespus de nouă şi proaspătă şi uluitoare.” <a title="Citate similare" href="http://www.citatepedia.ro/index.php?id=342" target="_parent"> </a><a href="http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Eugene+Ionesco" target="_parent">Eugene Ionesco</a><br />n “Copiii sunt singura formă de imortalitate de care putem fi siguri.”<br /> <a href="http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Peter+Ustinov" target="_parent">Peter Ustinov</a><br />n Un copil poate oricând să-l înveţe pe un adult 3 lucruri: cum să fie mulţumit fără motiv, cum să nu stea locului niciodată şi cum să ceară cu insistenţă ceea ce-şi doreşte.”<br /> <a href="http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Paulo+Coelho" target="_parent">Paulo Coelho</a> - Al Cincilea Munte<br />n “Cine a fost, măcar o dată, fascinat de sărutul unui copil, nu mai poate ucide nici un pui de hienă.”<br /><a title="Trimite prin e-mail" href="http://www.citatepedia.ro/citat.php?id=5807" target="_parent"> </a> <a title="Citate similare" href="http://www.citatepedia.ro/index.php?id=5807" target="_parent"> </a><a href="http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Vasile+Ghica" target="_parent">Vasile Ghica</a><br />n “Copiii sunt mesajele vii pe care le trimitem unor vremuri ce nu le vom vedea.”<br /><a href="http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=John+W.+Whitehead" target="_parent"></a><br /> <a href="http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=John+W.+Whitehead" target="_parent">John W. Whitehead</a><br /><br /><br /> <br /><br /><br /><br /><br /><br /><br />Bodea Ioana – Adriana<br />Şcoala Generală Nr. 2 Sântana<br /><br />O lume minunată<br /><br />,, Copilăria ... Mai întotdeauna ea trezeşte în sufletul omului un sentiment de melancolie: lumea tihnei în care visează gingaş şi cu sfială mugurul omenesc ce abia se deschide la viaţă e palidă şi săracă. Vârsta de aur? Nu, vârsta neputinţei şi a sensibilităţii aproape bolnave.’’ ( citate şi maxime de Ivan Alekseievici Bunin)<br />Copilăria este cea mai frumoasă perioadă din viaţa omului. Oricine ar da orice pentru a redeveni măcar pentru câteva secunde din nou copil. Scriitori precum: Mihai Eminescu, Ion Creangă, Barbu Ştefănescu Delavrancea şi Ionel Teodoreanu au evocat copilăria ca pe un tărâm al gingăşiei, dragostei şi fericirii.<br />Tuturor ne e dor de copilărie, toţi tânjim după aceasta. Copilaria insa, are un dar de pret, unic, pentru intreaga noastra dezvoltare ulterioara. Este nevoie de atentie si respect fata de interesele si sentimentele spontane ale copilului, fata de stradaniile sale de a invata singur, fata de capacitatile pe care simte launtric impulsul sa le dezvolte. De acestea poate depinde bogatia personalitatii adulte, increderea in sine, dragostea de invatatura pe toata durata vietii, flexibilitatea, echilibrul launtric.(William Craine)<br />Copilaria este o lume minunata ce trebuie pastrata pentru visele copiilor. Din cele mai stravechi timpuri un copil era o binecuvantare de la Dumnezeu, cei ce aveau copii erau un model de credinta pentru altii ceea ce nu mai putem spune in ziua de astazi. Copii platesc pentru greseala parintilor,traind intr-o lume plina de reguli si legi din care foarte putini le mai respecta.Cand esti copil o lume intreaga iti este la picioare, traiesti intr-un vis numit COPILARIE, unde esti stapan peste toate esti doar tu,fara griji ,fara nevoie , fara greutatea zilei de maine. Dar putem sa spunem asta pentru fiecare copil?In ce fel de vis traiesc cei ce sunt maltratati de proprii parinti,ce sunt trimisi sa munceasca zilnic pentru a face rost de bani, cei ce raman orfani pe drumuri inca de cand lumea li se pare un paradis al jucariilor si a iubirii? Dar si cei care isi strica singuri viata,avand copii cand ei insusi sunt niste copii? Cine este vinovat?<br />Întradevăr, pentru unii viaţa nu e ca un parchet fin şi neted de dans, nu este totul roz, dar de aceea suntem noi învăţătorii să îi ajutăm pe cei care au probleme, să discutăm cu părinţii acestora şi să organizăm cât mai multe activităţi extracurriculare care îi va bucura şi se vor simţi bine.<br />,,Un copil poate oricând să înveţe un adult trei lucruri: cum să fie mulţumit fără motiv, cum să nu sta locului niciodată şi cum să ceară cu insistenţă ceea ce îşi doreşte.’’( Paulo Coelho)Claudiu Purcel - - purcelclaudiu@yahoo.comhttp://www.blogger.com/profile/09406496786353112886noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-206574636735367150.post-8010864785270734472009-05-26T05:19:00.000-07:002009-05-26T05:24:00.305-07:00Sa invatam impreuna! - nr 3 - invatamant prescolarCarnaval<br /> de Carstea Felicia<br /><br />Personaje:<br />Prezentator1; Prezentator2; Alba ca zapada; Piticii; Scufita rosie; Lupul; Praslea cel voinic; Harap alb; Eliza; Florita; Frumoasa din padurea adormita; Zana padurii; Lizuca; Doi feti cu stea in frunte; Alice; Imparatul; Imparateasa; popey marinarul; Zorro; Super catelusul; Robin Hood; Vanatorul; Piticul Barba-Cot; Vrajitoarea Tabitha; Chirita; Prezentator3;<br /><br /><br /><br /><br />Carnaval,carnaval<br />Mai frumos esti ca un bal<br />Ca aici poti sa gasesti<br />Personaje din povesti.<br />Pentru voi iubiti copii,<br />Azi pe scena vor veni<br />Imparati,imparatese<br />Zane bune si craiese<br />Si chiar Alba ca zapada<br />Cu piticii-ncep parada<br />Tabitha cea renumita<br />Frumoasa din padurea adormita<br />Si Chirita o sa soseasca<br />Sa ne mai inveseleasca<br />Azi soseste si Alice<br />Printi si printese de vis.<br /><br />Prezentator2:<br /><br />Chiar si Zorro va veni<br />Daca nu ne-o pacali<br />Iar super catelusul-ndata<br />Va fi aici ca o sageata.<br />Chiar si Popey marinarul<br />Va sosi bata-l amarul<br />Si Eliza si Florita<br />Vor veni aici fuguta<br />Si alti eroi renumiti<br />Sunt aici astazi poftiti.<br />Dar sa-ncepem,dragii mei,<br />Ca-s nerabdatori si ei.<br />Cantec:<br />Astazi este mare bal<br />Astazi este carnaval<br />Cine nu-i trecut pe lista<br />Nu exista.<br /><br />Alba ca zapada:<br /><br />Sunt Alba ca zapada<br />Si-aicea am venit<br />Sa va prezint piticii<br />Ce-n casa m-au primit<br />Frumos de tot,saracii,<br />Cu mine s-au purtat<br />Dar si eu totdeauna<br />Cu drag i-am ajutat.<br /><br />Piticii:<br /><br />Alba ca zapada<br />Mereu te vom iubi<br />Chiar daca la palat<br />De-acuma vei trai<br />Si in padurea noastra<br />Te-om astepta mereu<br />Sa ne ajuti intr-una<br />La bine si la greu.<br /><br />Scufita Rosie:<br /><br />Sunt Scufita cea frumoasa<br />Care am plecat de-acasa<br />La bunica in padure<br />Ca sa-i duc bucate bune<br />Dar stiti bine ce-am patit<br />Cand pe lup l-am intalnit<br />De mama n-am ascultat<br />Si lupul mi-a venit de hac<br />Noroc cu bravul vanator<br />C-a fost un mare salvator.<br /><br />Lupul:<br /><br />Buna-ziua,eu va zic<br />Am intarziat un pic<br />Iezilor neaparat<br />Am vrut sa le vin de hac<br />Pe Scufita cea frumoasa<br />Vreau s-o pap ca e gustoasa<br />Caci sunt bolnav,anemiat<br />De cand carne n-am mancat<br />Ca de cand s-a tot scumpit<br />Doamne,tare am mai slabit!<br />Eu Lupone ma numesc<br />Si mananc tot ce-ntalnesc.<br /><br />Vanatorul:<br /><br />Eu sunt vanatorul,mare vanator<br />Toata ziulica cu pusca la picior<br />Cand apare lupul pe data il ochesc<br />Si apoi el cade ,ca il nimeresc.<br /><br />Piticul Barba-Cot:<br /><br />Sunt piticul Barba-Cot<br />Cu barba lunga de tot<br />Sunt piticul cel vestit<br />In padure renumit<br />Cateodata duc scrisori<br />La cei mici si marisori.<br /><br />Praslea cel voinic:<br /><br />Eu sunt Praslea cel voinic<br />Si-am venit si eu un pic<br />Sa va spun neaparat<br />Ca de zmei eu am scapat<br />Merele de aur,ei le tot furau<br />Pe tata saracul,il tot necajeau<br />Insa intr-o noapte,<br />Sub pom i-am pandit<br />Si precum se vede<br />I-am si nimicit.<br /><br />Harap Alb:<br /><br />Harap alb eu ma numesc<br />Si pe Span de-l intalnesc<br />Cu sabia eu il lovesc<br />Ca tare m-a pacalit<br />Atunci cand ne-am intalnit<br />Eliza:<br /><br />De cand mama a murit<br />Vitrega ne-a chinuit<br />Pe cei 11 fratiori<br />I-a vrajit sa zboare-n zari<br />Lebedele, fratii mei,<br />M-au luat , m-au dus cu ei<br />Eu camasi le-am crosetat<br />Si de vraja i-am scapat<br />Si-am putut in mod firesc<br />Cu printul sa ma casatoresc.<br /><br />Florita:<br /><br />Sunt Florita cea frumoasa<br />Si-n padure am trait<br />De cand vitrega hangita<br />Acolo m-a izgonit<br />Hotii m-au primit in casa<br />Mult de tot i-am ajutat<br />Si de-atuncea niciodata<br />Chiar nimic n-au mai furat.<br />Printul de cum m-a vazut<br />De sotie m-a cerut<br /><br />Frumoasa din padurea adormita:<br /><br />Eu sunt Frumosa din padurea adormita<br />Si daca nu eram trezita<br />Poate si-acuma mai dormeam<br />Si nici acum nu ma trezeam<br />Insa printul m-a trezit<br />Cu el m-am casatorit.<br /><br />Zana padurii:<br /><br />Zana padurii ma numesc<br />Animalele iubesc<br />Pe toate le ocrotesc<br />Cu bagheta fermecata<br />Cutreier padurea toata<br />De multe ori s-a intamplat<br />Ca printii nu m-au ascultat<br />Si animale multe-au impuscat.<br />Insa eu i-am pedepsit<br />Pentru ca le-au omorat<br />Si-n te miri ce i-am prefacut.<br /><br />Lizuca:<br /><br />Hai Patrocle sa fugim<br />Spre bunici noi sa pornim<br />Ca aicea-i tare greu<br />Batuta am fost mereu<br />Hai indata,nu mai sta<br />Ca ne vede vitrega<br />Si n-om mai putea pleca.<br /><br />Doi feti cu stea in frunte:<br /><br />Suntem doi feti cu stea in frunte<br />Si am stat mai mult la munte<br />Noi la stana am crescut<br />Pana mama ne-a gasit<br />De mici,Vrajba ne-a furat<br />Multe ni s-au intamplat<br />Astazi suntem fericiti<br />De parinti am fost gasiti.<br /><br />Imparatul:<br /><br />Eu sunt maritul imparat<br />Si am venit neaparat<br />Sa va spun ca am umblat<br />Toata tara-n lung si lat<br />Am vazut copii cuminti<br />Care asculta de parinti<br />Si de aceia care<br />Au avut o rea purtare<br />Si atunci am zis asa:<br />Bine vreau in tara mea!<br /><br />Imparateaza:<br /><br />Iata-ma-s imparateasa<br />Draguta si gratioasa<br />De bal cand am auzit<br />In graba mare am venit<br />La oglinda am poposit<br />Si frumosa m-am gatit.<br />Ca maritul imparat<br />Ce aici s-a prezentat<br />Mi-a spus c-o san e distam<br />Si cu toti o sa dansam.<br /><br />Popey marinarul:<br /><br />Sunt Popey marinarul<br />Spanac mananc mereu<br />Sa am putere multa<br />Ca sa ajut la greu.<br /><br />Zorro:<br /><br />Sunt Zorro,mare salvator<br />Pe cei nedrepti ii pedepsesc<br />Pe cei saraci eu ii ajut<br />Ca pentru asta m-am nascut<br />Sa fac dreptate tuturor<br />Sa aiba-n viata mai mult spor.<br /><br />Super catelusul:<br /><br />Cand Poly are necazuri sunt iute<br />Spun un-doi-trei si du-te!<br />Iar pe Simon de-l intalnesc<br />Planurile-i zadarnicesc<br /><br />Robin Hood:<br /><br />Robin Hood eu ma numesc<br />Cu sagetile tintesc<br />Pe cei ce fac nedreptate<br />La orase si la sate<br />Toti saracii ma iubesc<br />Ca stiu ca ii ocrotesc<br />Sunt bun la suflet si mereu<br />Am grija de poporul meu<br /><br />Vrajitoarea Tabitha:<br /><br />Tabitha e al meu nume<br />Vrajitoare-s cu renume<br />Si pe matura calare<br />Eu pornesc in lumea mare<br />Cu bagheta fermecata<br />Eu cutreier lumea toata<br />Si preschimb in animale<br />Pe oricine-mi sta in cale<br />Sa nu imi gresesti,copile<br />Ca zau,ca fi vai de tine!<br /><br />Chirita:<br /><br />Sunt Chirita cea frumoasa<br />De la Iasi eu am venit<br />Si sunt tare bucuroasa<br />Ca aici ne-am intalnit<br />Rochia-i fara asemanare<br />Palaria,pene are<br />Iar umbrela fistichie,<br />Zau,e o bijuterie!<br />La Paris am fost plecata<br />Ca sa fiu mai educata<br />Frantuzeste eu vorbesc:<br />“Au revoir”,va parasesc!<br /><br />Prezentator3:<br /><br />De v-ati distrat si mari si mici<br />O sa va mai chemam aici<br />Ca,un carnaval ,tot omul stie<br />E un prilej de bucurie.<br />Va multumim dragi invitati<br />Si am fost foarte onorati<br />Ca ati venit sa ne vedeti<br />Chiar daca ocupati sunteti.<br />Si va dorim azi tuturor<br />S-aveti la munca mai mult spor.<br /><br /> 1Iunie-Ziua copilului din noi<br /><br /> Inst.Lazăr Ramona<br /> Educatoare:Cotuna Cornelia<br /> Grădiniţa:PN.Chişlaca,Jud.Arad<br /><br /><br /> 1Iunie ziua copilului este un eveniment mult aşteptat nu numai de copii,dar şi de adulţi deoarece,împreună au parte de activităţi distractive în casă sau afară,în aer liber.<br /> Ziua copilului este o ocazie de a sărbători copilăria,de a le oferi copiilor un moment de bucurie pentru a realiza frumuseţea acestei vârstre şi de a profita pe deplin de aceasta.<br /> Este necesar ca din postura de educator să valorifucăm această zi prin desfăşurarea unor concursuri,jocuri,competiţii,serbări etc. ,<br />iar cea mai atractivă opţiune din punctul meu de vedere este de organizare a unor competiţii,concursurii,copiii reuşind astfel să îşi demonstreze capacităţile şi priceperile prin îmbinarea plăcerii şi-a distracţiei.Iar noi vom avea doar rolul de a le dirija doar activităţile<br />acest eveniment fiind dedicat în exclusivitate lor.<br /> 1Iunie ,ziua copilului-este ziua în care se celebrează miracolul naşterii,miracolul purităţii dar şi întoarcerea la inocenţă .Nu există limite de vârstră când vine vorba de a sărbători ziua copilului.<br /> Oricare dintre noi,pitic sau voinic,are voie să se simtă copil…<br />şi chiar este necesar ca măcar o dată pe an să lăsăm în urmă problemele de zi cu zi, să zâmbim curat,să ne aducem aminte de copilărie şi să simţim că bucuria înfloreşte în inimile noastre.<br /> Prin gingăşia lor copiii sunt uşor de iubit.Nu poţi să nu-i iubeşti! Calitatea sufletului copilului este nealterat.Sinceritatea şi puritatea lui ne impresionează.Voia bună,surâsul gingaş al copiilor,sădeşte în noi speranţa de mai bine.<br /> Copii au reuşit să ne inspire pe noi toţi, drept dovadă am strâns câteva poezii dedicate lor.Acestea sunt doar câteva din poeziile pentru copii pe care,posibil le auziţi la fiecare serbare realizată cu ocazia zilei de 1iunie,zi în care se sărbătoreşte Ziua Copilului. <br /> <br /><br /> 1Iunie,ziua copilului<br /> <br />Este 1iunie Sandu cel cu ochelari<br />E prima zi de vară Cu a sa chitară<br />Soarele e sus pe cer Singur s-a acompaniat<br />E frumos afară . Pentru prima oară,<br /><br />Suntem astăzi mai voioşi Şi o coardă i s-a rupt<br />Căci avem serbare Când lovi mai tare<br />E ziua copiilor Nimeni nu s-a supărat<br />E zi de sărbătoare. C-aşa e la serbare.<br /><br />La serbare a venit Ionel s-aîncurcat<br />Astăzi multă lume . Şi s-a-nroşit ca focul<br />Cântece şi poezii `Nu-i nimic`,cu toţi au zis<br />Fiecare spune. `Bată l-ar norocu`.<br /><br />Copilărie<br /> De Ana Blandiana<br /><br />Copilăria-i o poveste<br />Ce te cuprinde şi apoi te lasă<br />Ajungi bătrân,şi zici c-a fost frumoasă<br />A fost atunci,azi nu mai este <br /><br />Învaţă să-ţi trăieşti copilăria<br />Căci ea se duce –aşa rapid,<br />De n-ai să poţi să zici c-a fost frumoasă,<br />Când s-a pierdut în infinit. <br /> Aş vrea să rămân copil Ziua copilului<br /><br /><br />Aş vrea să rămân copil Mesajul nostru azi de1 iunie<br />Pentru totdeauna! E un cântec de pace şi de drag! <br />Aş vrea să mă joc, E sol trimis spre toţi copiii lumii, <br />Să alerg desculţă, De pe al nostru românesc meleag. <br />Să construiesc castele de nisip,<br />Şi să prind fluturi Azi e zi de sărbătoare,<br />Să-mi pun cirese la urechi Porumbel ca albul spumei<br />Şi să fiu alintată. Pace scriu rotund sub zare,<br />Dacă s-ar putea, Pentru toţi copiii lumii. <br />Aş ridica ruga lui Dumnezeu<br />Să rămână mama,mama Am dori să fie vară,<br />Tata,tata Cu flori,cânt şi păsărele,<br />Şi să nu devină bunic.bunică. Cu pâraie reci sub soare,<br />Şi eu, Să ne răcorim în ele<br />Prinţesa lor iubită<br />Ce păcat că nu se poate 1Iunie-ziua copilului<br />Ca eu să fiu copil mereu!<br />Legea firii este ca toţi copiii Să fii un copil e un lucru serios,<br />Să devină părinţi de copii Nimic pe lume nu e mai frumos!<br />Şi să retrăiască copilăria Nici un minut nu stai pe loc,<br />Cu ochi şi suflet de părinţi. Poţi să zâmbeşti şi ai noroc. <br /><br /><br /><br />,,Aşvrea să fiu mereu copil S-alerg desculţă pe afară<br /> Să mă-nvârtesc fără sfială, În iarba umedă covor,<br /> Să văd bujori în April Să vad bondarul gras cum zboară <br /> Trezindu-se din amorţeală. Legat de coada unui nor.” <br /><br /> <br /> <br /><br /><br />1 IUNIE “ZIUA COPILULUI”<br /><br /><br /><br />EDUCATOARE: CÎLB MARIA<br />GRADINITA PN GALSA<br /><br /><br />Cantec: ,,Zi de sarbatoare,,<br /> Versuri : A.Grigoriu<br /> Muzica: Temistocle Popa<br /><br /><br />COPIL 1.:<br /> Copiii se joaca si cresc,<br /> Si lumea e toata a lor,<br /> L-i pasul spre maine firesc<br /> Aripa-naltata de zbor.<br /><br />COPIl 2:<br /> Tot cerul albastru se aduna<br /> In ochii lor calzi,visatori,<br /> Ei nu stiu ce-i nor si furtuna<br /> Ei sunt ai Romaniei flori.<br /><br />COPIL 3:<br /> Frumos e cand<br /> Din tari indepartate<br /> Copii lumii, la un loc se aduna,<br /> Si-ncep cu glassul<br /> Inimii curate,<br /> Sa-si cante bucuria impreuna.<br /><br />COPIL 4:<br /> Ne nestem mici si lumea ne primeste<br /> Cu bratele deschise si zambete de mama<br /> Caldura vietii ne indruma pasii<br /> Si soarele ne-mbie si ne cheama.<br /><br />COPIL 5:<br /> Iubesc cununa soarelui de vara<br /> Si stelele si luna de pe cer<br /> Si cantul brotaceilor spre seara<br /> Si norii ce imbie si ne cheama.<br /><br /><br /><br />COPIL 6:<br /> Atunci se-nmiresmeaza trandafirii<br /> Atunci se face bolta si mai clara,<br /> Si luminând nadejdea omenirii,<br /> Al pacii soare prinde sa rasara!<br /> Totul e nou,frumos si fara seaman,<br /> Intregul univers ne apartine<br /><br /><br /><br />CANTEC: ,,1 IUNIE ,,<br /> Muzica:Alexanndru Stanciu<br /> Versuri :N.Nasta<br /><br /><br />COPIL 7:<br /> Planeta poate fi asemuita<br /> C-o sfera de cristal ce-o tii in mana,<br /> De-o scapi cumva, izbita de tarâna<br /> In cioburi s-ar preface-ntr-o clipita<br /><br />COPIL 8:<br /> Pamant rotund si mare,tu globul meu strabun,<br /> Pe cat esti de puternic,pe-atata esti de bun!<br /> Tu porti pe ai tai umeri,poveri nenumarate,<br /> Intreaga omenire si casele ei toate!<br /><br />COPIL 9:<br /> Toti muntii te apasa,dar tu in spate-I tii,<br /> Pajisti inflorite si bucuri pe copii<br /> Si fiecare-ti este c-o dragoste dator,<br /> Esti bun ca un parinte si-atat de rabdator.<br /><br />COPIL 10:<br /> Vrem scoli si gradinite si paine vrem sa avem,<br /> Sa piara asuprire si foame si durere,<br /> Pace si omenie,triumful lor il vrem.<br /><br />COPIL 11:<br /> Vrem sa oprim la timp orice urgie<br /> Si orice vrajba ne apasa<br /> Ca dragostea in om sa reinvie<br /> Si pacea sa se-ntoarca iar acasa.<br /><br />COPIL 12 :<br /> Mai sunt copii ce rabda-n foame si in boli,<br /> Mai sunt copii ce mor, copii fara parinti,<br /> Copii ce bat la usa unor scoli,<br /> Si se intorc cu lacrimi pe obrajii lor fierbinti.<br /><br /><br />COPIL 13:<br /> Datorie avem sub soare<br /> De amar sa-I izbavim,<br /> Fiindca nu la intimplare<br /> Ne e dat sa traim.<br /><br /><br /><br />COPIL 14:<br /> Creste-ti-va copiii in cinste si fratie,<br /> Dati-le conditii sa-nvete si sa cante,<br /> Feriti-I de necazuri,de-a foametei urgie<br /> Si a razboiului crija sa nu-I mai framante!<br /><br />COPIL 15:<br /> Va chem pe voi,copii ai pamantului<br /> Sa ne stringem toti,<br /> Sa cantam,, Cantecul prieteniei,,<br /><br /><br />CANTEC ,, Copii din toata lumea,,<br /> Muzica; Al.Stanciu<br /> Versuri: R.Muresan<br /><br /><br /><br />COPIL 16:<br /> Mana alba sa se prinda<br /> De mana galbena si de cea bruna,<br /> Ca hora sa fie mai mare si buna<br /> Si-ntregul glob sa cuprinda.<br /><br />COPIL 17:<br /> Caci de-s albe ,negre aramii,<br /> Chipurile noastre pe planeta,<br /> Ochii-n soare, ochii de copii,<br /> Surazand, cu toate se repeta.<br /><br />COPIL 18:<br /> Dimineata-I blanda si senina<br /> De pe stresini, ca de o bicei,<br /> Se inalta iarasi in lumina,<br /> Catre cer, un stol de porumbei.<br /><br />COPIL 19:<br /> Nu stiu zarea unde vor sa zboare<br /> Insa stiu si tare mult imi place,<br /> Ca ei duc pe albe aripioare<br /> O solie, gand curat de pace.<br /><br />COPIL 20:<br /> Pentru toti si pentru toate,<br /> De orisicate graiuri<br /> Si-n oricare locuri traitori,<br /> Pasarile zic la fel din naiuri,<br /> Florile la fel impart culori.<br /><br />COPIL 21:<br /> Si la fel ne place rasul,jocul,<br /> Si la fel visam sa crestem mari,<br /> Pentru tot ce-I viata si blandete,<br /> Pentru tot ce-n roade se preface,<br /> Pentru drumuri noi si indraznete,<br /> Noi la fel dorim sa fie pace.<br /><br />COPIL 22:<br /> Oameni mari si luminati<br /> Dreptul sa ni-l aparati<br /> Nu cu tunuru si rachete<br /> Ci cu carti si jucarii,<br /> Case,parcuri,scoli si paine<br /> Caci suntem ai lumii fii<br /> Si nadejde n-I in maine.<br /><br /><br /><br />COPIL 23:<br /> Suntem copii lumii<br /> Si pacem vrem si soare,<br /> Parintii sa ne cante<br /> In leagan bucuria.<br /> Solia noastra azi<br /> Sa zboare peste mare,<br /> Solia, tuturor copiilor din Romania.<br /><br />COPIL 24:<br /> Dragi parinti si oameni mari,<br /> Va rugam sa fiti mai tari.<br /> Sa-i convingeti pe cei rai,<br /> Sa renunte la razboi.<br /> Noi vrem pace,jucarii,<br /> Vrem sa fim mereu copii!<br /><br /><br />CANTEC: ,, ODA BUCURIEI,,<br /> Versuri: Schiller<br /> Muzica: Ludwing van Beethoven<br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br />Bibliografie: materialul folosit apartine generatiilor de educatoare de la care a fost preluat fara a fi indicat nici un autor al versurilor din montaj<br />.<br /><br /><br /> <br /> <br />COPILUL SI FLOAREA<br /><br /> -scenetă-<br /><br />Vedem un copil îmbracat în floare.Se leagănă încet,de parcă l-ar mişca un vânt uşor.Un alt copil,îmbrăcat în fluturaş,se apropie de,, floare’’,îi dă ocol.<br />FLUTURAŞUL :<br /> O ! ce mandră floare!<br /> Dar ieri mi se pare<br /> Că nu te-am zarit!<br />FLOAREA:<br /> Azi m-au sadit,<br /> Aici,lânga bloc.<br />FLUTURAŞUL:<br /> Am avut noroc<br /> Sa te întâlnesc.<br />(Mângâie floarea)<br /> De azi inainte<br /> Aici poposesc<br /><br />(Apar patru copii.O fata si trei baieţi.Unul din baieţi e mai mic.Fluturaşul fuge de lângă floare,dar continua să ,,zboare’’în apropiere.Lângă floare,copii fac un semicerc,cu fata spre public.)<br /> PRIMUL BAIAT:<br /> Ce frumoasă floare!<br /><br /> FATA:Şi ce miros are!<br /><br /> Al DOILEA BĂIAT:<br /><br /> Da !si ce petale<br /> Roşii,roşioare...<br /><br />BAIATUL MIC: ( timid)<br /><br /> Şi ce ...<br /><br />FATA:<br /><br /> Tu taci,că eşti mic<br /> Şi nu ştii nimic!<br /><br />PRIMUL BĂIAT:<br /> Vreau să afle fiecare:<br /> Eu o să-ngrijesc o floare!<br /><br />FATA:<br />Ba eu am să o îngrijesc mai tare!<br />Si cum să să o ud si....tot ce se cuvine!<br /><br />AL DOILEA BAIAT:<br />Ba floarea eu o îndrăgesc mai tare!<br />Eu o îngrijesc!Am şi o stropitoare....!<br /><br />PRIMUL BAIAT:<br />Si eu am stropitoare...Şi găleata!<br />FATA:<br />Parca eu n-am ? Ba am si o lopată!<br /><br />BĂIATUL MIC:<br />Am si eu o stropitoare....<br />FATA:<br />Ia fugi de –aici,<br />Tu esti prea mic,<br />Nu stii nimic!<br /><br />AL DOILEA BAIAT:<br />Ba eu !<br /><br />FLOAREA:<br />Să vă înţelegeţi certându-vă e greu!<br />Să mă-ngrijiţi toţi trei !<br /><br />CEI TREI COPII MAI MARI:<br />-Aşa !Aşa !<br /><br />BĂIATUL MIC<br />Şi eu ...<br /><br />FATA:<br />Tu taci ! Esti mic,<br />Nu poti nimic!<br /><br />FLUTURASUL :(–către public)<br />De –acuma măndra floare ca-n basme o să crească,<br />Doar trei copii odata vor să o îngrijească !<br /><br />(Fluturasul pleacă.Floarea începe să se legene.)<br /><br />PREZENTATORUL IV:<br />Dar veţi vedea că n-a fost chiar aşa !<br />După cinci zile,biata floare<br />Striga in gura mare..(.iese)<br /> <br />FLOAREA:<br />Mi-e sete !Mi-e sete tare!<br /><br />(Apare fluturasul)<br /><br />FLUTURASUL:<br />Dar ce-i cu tine ?Ce -ai patit?<br />Unde sunt copiii?<br /><br />FLOAREA:<br />Vai,de mult ei nu m-au mai stropit.<br />Ştii,<br />Cei trei copii...<br />Dar m-au uitat!<br />Pe lângă mine trec,<br />Dar nici nu mă privesc !<br />Şi nu mai pot ,de sete mă sfârşesc!<br /><br />(Cei trei copii mari trec in fugă pe lângă floare.Fluturaşul îi opreşte.)<br /><br /><br />FLUTURASUL<br />Copii!Ati spus că vreţi să îngrijiţi de floare,si uite,<br />Biata,azi de sete moare!<br />Nu vi-e ruşine.!<br /><br />PRIMUL BĂIAT:<br />Ce ai cu mine- ? ( Arătă spre celălalt băiat-)<br />Eu am crezut că el o s-o stropească<br /><br />AL DOILEA BĂIAT—Arătând fata<br />Eu am crezut că ea o s-o ingrijească!<br /><br />FATA<br />Iar eu mi-am zis că o udaţi voi doi!<br /><br />FLUTURASUL<br />Ce tărăboi !<br />Mai bine –ati pune mâna pe stropitoare<br />Şi aţi uda îndată biata floare<br /><br />FATA:<br />Iar eu mă duc cu mama într-un loc....<br /><br />AL DOILEA BĂIAT:<br />Nici eu n-am timp de fel!<br /><br />(-Arătă spre celălalt băiat-)<br />Vreau să mă joc cu el !<br />(-Fug toţi trei)<br /><br />FLUTURASUL:-strigă în urma lor<br />Să vă fie ruşine !-(se apropie de floare)<br />Ce milă mi-e de tine!<br />Ţi-s prieten şi tu ştii cât te iubesc,<br />Dar nu pot să te-ajut ,să te stropesc...<br />FLOAREA-se aplecă tot mai mult<br />Un pic de apă!Altfel mor!<br />Vai !Cine-mi sare-n ajutor<br /><br />(-Apare băiatul cel mic cu o stropitoare.Uda floarea fără să spună un cuvănt.Udând-o se înviorează,se ridică.Băiatul pleacă.Floarea strigă după el :<br /><br /><br />FLOAREA<br /> Îţi mulţumesc,micuţule băiat,<br /> Tu,tu mă indrăgesti cu-adevărat!<br />(-Panoul se retrage la loc.)<br /><br />PREZENTATORUL IV:<br /> Ce ziceţi de cei trei copii mai mari?<br /> <br />GRUPUL DIN SALĂ:<br /> <br />Că sunt nişte fleacuri! <br />În vorbă,harnici foc,<br />Dar la treabă,deloc ! <br /> <br />PREZENTATORUL IV:<br />Iar cel mic cum s-a purtat Sectiunea: prescolar<br />Ca un om harnic adevarat ! primar<br /><br /> Inst.Risnoveanu Nicoleta<br /> G.P.P.nr.10 ,,Ciupercuta’’<br />Sfarsit Buzau<br /><br /><br /><br /><br /><br />Scene din poveşti realizate de preşcolarii grupei mari de la GPN Valea Largă, jud. Mureş, prin tehnica Origami-educatoare Cozma Dorina. CÂNTEC DE PRIETENIE COZMA DORINA-G.P.N .VALEA LARGĂ Haideţi toţi,cu mic,cu mare Să ne prindem fiecare Mâinile ca-ntre prieteni, Să dansăm,să fim mai sprinteni. Jocul nostru să arate Că suntem soră şi frate, Prieteni şi prietene, Veniţi şi voi repede. Să întindem hora mare, Ce va trece de hotare, Peste mări şi peste ţări, Cu copii din depărtari. Porumbelul alb al păcii Ne va asculta atent Cântecul de prietenie, De dragoste şi de frăţie.<br /><br /> <br /><br /><br />VARA<br /> Meder Eniko Izabella<br /><br /> Vară dragă bun venit,<br /> Te-am aşteptat cu nerăbdare,<br /> Afară iarăşi am ieşit,<br /> Să ne bucurăm de soare.<br /><br /> Ne-aşteaptă florile în parc,<br /> Cu cântece şi veselie,<br /> Şi noi le îngrijim cu drag,<br /> Şi multă dăruire.<br /><br /> Ne-aşteaptă munţii cei voinici,<br /> Şi marea cea albastră,<br /> Să plecăm cu toţii bucuroşi,<br /> În vacanţa mult aşteptată.<br /><br /><br /> COPIII<br /> Meder Eniko Izabella<br /><br /><br /> Copiii sunt rază de soare,<br /> Zâmbet şi flori de cais,<br /> Copiii sunt dulce alinare,<br /> Un tărâm de basme şi vis.<br /><br /> Copiii sunt flori pe câmpie,<br /> Ce-mpodobesc acest univers,<br /> Copiii sunt o binecuvântare,<br /> Lăsaţi de Dumnezeu pe pământ.<br /><br /><br />Dedic această poezie copiilor mei din grupa mare,de la Grădiniţa cu P.N.Miheşu de Câmpie,jud.Mureş.<br /><br /><br /> 1 IUNIE<br /> Meder Eniko Izabella<br /><br /> 1 iunie tu vii,<br /> Cu bujori şi ciocârlii.<br /> Cu cântece şi veselie,<br /> Cu jocuri şi multe glume.<br /> Tu aduci pentru copii,<br /> Multe multe bucurii,<br /> Dar mai presus de toate,<br /> Ei doresc în lume pace.<br /> <br /> <br /> <br /> <br /> <br />VALOAREA FORMATIVĂ A DANSULUI POPULAR<br />PRIN ACTIVITĂŢILE DE EDUCAŢIE FIZICĂ<br /><br />INSTITUTOR: RĂDOI ADRIANA-CRISTINA<br />GRADINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT<br /> NR.1, TG-JIU<br /><br />"romy" <rmy@yahoo.com><br /> , ,<br />Mărturii ale popoarelor antice exprimate prin grafică, pictură, sculptură, opere literare sau ştiinţifice, înfăţişează omul armonios dezvoltat, puternic, iute, rezistent şi îndemânatic în mişcări, însuşiri dobândite întotdeauna în urma practicării unui ansamblu de exerciţii fizice, anume întocmit şi exersat.<br />Exigenţele vieţii contemporane şi necesitatea tot mai acută de a rezolva problemele de complexitate crescândă apărute în toate sferele de activitate, impun regândirea procesului de învăţământ în ansamblu, şcoala reprezentând principalul factor care poate contribui decisiv la valorificarea posibilităţilor crescânde ale celor ce le posedă, printr-un proces didactic individualizat şi diferenţiat, în vedera realizării contribuţiei lor faţă de sine şi faţă de societate.<br />Istoria societăţii omeneşti consemneaza prezenţa practicării educaţiei fizice în viaţa socială a tuturor orânduirilor sociale. Această prezenţă a fost strâns legată de idea perfecţionării omului din punct de vedere fizic, ca element important al sănătăţii, al pregătirii pentru exigenţele vietii .<br />.<br />Asupra dezvoltării fizice şi a capacităţii motrice a omului acţionează două genuri de influenţe:<br /> a )influenţe intenţionate, sistematic desfăşurate, subordonate unor scopuri precise, de perfecţionare, realizate în cadrul activităţilor de educaţie fizică;<br />b }influenţe neintenţionate, care au un caracter sporadic şi deseori aflate în contradicţie cu obiectivele urmărite în cadrul activităţilor de educaţie fizică, exercitate de multe ori prin jocurile neorganizate ale copiilor sau ca urmare a mişcărilor efectuate în procesul educativ.<br />Desigur, dintre acestea, influenţele intenţionate au o primă însemnătate, deoarece influenţele neintenţionate, în raport cu cerinţa perfecţiunii dezvoltării fizice şi a capacităţii motrice a omului, uneori pot avea chiar consecinţe negative.<br />Procesul perfecţionării dezvoltării fizice şi a capacităţii motrice a omului a fost întotdeauna împletit şi cu acţiunea de formare a unor valoroase însuşiri de ordin moral, intelectual şi estetic.<br />Educaţia fizică şi sportul au constituit şi constituie activităţi sociale foarte importante, fiind strâns legate atât de cultură şi de civilizaţie, fiind de asemenea capabile să contribuie la o dezvoltare armonioasă a corpului uman şi, mai ales, a sensibilităţii umane.<br />Preocuparea noastră ,a educatoarelor, în vederea întăririi sănătăţii şi a creşterii, totodată, a capacităţii de muncă fizică şi intelectuală a preşcolarilor, trebuie să se împletească cu trezirea şi menţinerea interesului, plăcerii pentru practicarea, în mod sistematic, a exerciţiilor fizice pe tot parcursul vieţii, nu numai în grădiniţă. Educaţia fizică se constituie ca o formă importantă de odihnă activă a tuturor oamenilor, practicată în mod raţional şi plăcut, refăcându-se capacitatea de muncă a copiilor.<br />In grădiniţa de copii programa activităţilor instructiv-<br />educative menţionează practicarea mişcării în mod organizat prin desfăşurarea activităţilor de educaţiei fizice sub forme cum sunt:<br />-exerciţii fizice ;<br />-jocuri motrice;<br />-gimnastică ritmică(cu sau fără obiecte);<br />-gimnastică acrobatică;<br />-dans tematic;<br />-dansuri populare;<br />-sport(acolo unde este posibil).<br />Dintre obiectivele urmărite prin desfăşurarea acestor activităţi amintesc:<br />-dezvoltarea fizică generală şi armonioasă a corpului;<br />-creştera capacităţii de rezistenţă a organismului<br />(menţinera şi întărirea sănătăţii copiilor);<br />-formarea şi dezvoltarea unor deprinderi motrice de bază( mers, alergare, sărituri, căţărare, târâre, echilibru, tracţiune şi împingere) ;<br /> -dezvoltarea şi perfecţionarea calităţilor motrice (îndemânarea, viteza, forţa şi rezistenţa);<br /> -dezvoltarea coordonării motorii şi a orientării în spaţiu;<br />-formarea unor calităţi morale şi de voinţă;<br />-dezvoltarea unei sensibilităţi artistice .<br />.<br />Etapa cuprinsă între 3-6-7 ani ,în care copilul a atins deja un nivel de stabilitate relativă a sistemului nervos, este o etapă de achiziţii rapide pe toate planurile. Cele mai dificile exerciţii de executat pentru preşcolari sunt acelea care reclamă efectuarea unor sarcini care, prin repetare îndelungată, devin monotone sau care, datorită complexităţii, presupun, în vederea automatizării unor componente, o mare durată de exersa re. Factorul motivaţional este determinant, "plictiseala" putându-se instala relativ repede, mai ales în condiţiile în care atenţia şi interesul preşcolarului nu sunt stimulate permanent de apariţia unor elemente noi atractive.<br />Dansul popular exprimă crezul artistic al fiecărui popor obiceiuri şi tradiţii transmise din generaţie în generaţie. Fiind un dans de grup se exprimă în diferite forme, viaţa interioară şi mişcările exterioare ale individului formând deprinderi de mişcare a întregului organism în diferite ritmuri. Astfel este ritmul lent, vioi, accelerat, sau rapid, toate fiind impuse de melodia ce însoţeşte dansul pe tot parcursul desfăşurării.<br />Dansul popular este o moştenire a trecutului transmisă din generaţie în generaţie, în special pe cale orală, sau prin dans- de la copilul ce învaţă de la bătrânii satului.<br />Expresivitatea artistică a dansului popular generează copiilor stări afective de o înaltă sensibilitate, formându-le simţul pentru frumos, pentru preţuirea artei popula re. Alături de dansul în sine şi muzica lui, costumele populare, specifice fiecărui dans popular, fiecărei zone folclorice de unde ... şi au originea, crează o îmbinare armonioasă a paletei coloristice creând un tot unitar de o valoare inestimabilă şi făcându-l pe copil să-şi educe dragostea pentru folclorul românesc.<br />În cadrul activităţilor de educaţie fizică pe care le-am<br />desfăşurat , de-a lungul anilor, pe grupe de vârstă şi respectând particularităţile individuale, am învăţat preşcolarii ou numai paşi de dans popular specifici zonei geografice (jud.Gorj), ci şi cunoaşterea altor dansuri din diferite zone ale ţării, care am crezut de cuviinţă că vor fi învăţaţi cu plăcere şi fără mare dificultate.<br />În cadrul programelor educative pe care le-am pregătit cu ocazia diferitelor evenimente din grădiniţă("Obiceiuri şi tradiţii de Crăciun" "Ziua Mamei" ,,1 Iunie" "Bun rămas, grădiniţă) sau în alte instituţii locale("Ziua Mondială a Sănătăţii" la Casa de cultură a sindicatelor", la Muzeul de istorie judeţean­ Gorj, sau În Orăşelul copiilor) am prezentat dansuri cunoscute sau mai puţin cunoscute în zona Olteniei:"Scbioapa" , "Căluşul" ,"Alunelul" "Hora gorjenească" , „Haţegana”, "R.aţa" ,etc .•<br />Prin însoţirea paşilor de dans, bine învăţaţi, cu costumele viu colorate, adecvate disensiunilor copiilor, a unor accesorii, a strigăturilor şi a unui fond muzical la casetofon dar mai ales acompaniaţi de instrumentişti adevăraţi, copiii sunt foarte mult sensibilizaţi, impresionaţi, se simt atraşi de învăţarea şi de practicarea cu plăcere a dansurilor popula re care le vor folosi în multe ocazii, pline de bucurie, atunci când vor fi adulţi, amintindu-şi cu drag de anii petrecuţi în grădiniţă şi de doamnele educatoare care i-au îndrumat.<br />Prin dans copiii, ca şi adulţii, se relaxează din punct de vedere psihic, chiar dacă fizic sunt mai solicitaţi, deşi ei sunt plini de energie ,la această vârstă, energie ce trebuie consumată în mod organizat, disciplinat, plăcut, sub supravegherea unui adult,prin dans educându-se trăsături de voinţă şi de caracter.<br />A.G.Kovaliov susţinea că:,In caracter se distinge forma şi conţinutul, forma constând din temperament, voinţă, deprinderi şi obişnuinţe iar conţinutul cuprinzând motivele, convingerile, atitudinile, concepţiile personale de viaţă' '.<br />Obiceiurile şi datinile străbune româneşti, rod al unui îndelungat efort de cunoaştere reprezintă un tezaur inestimabil de înţelepciune ale cărui valori şi sensuri nu se sting niciodată.<br />Acestea contribuie din plin la formarea personalităţii copiilor,de la cea mai fragedă vârstă, pentru că au o valoare etico-estetică, prin învăţăturile morale transmise şi prin mijloacele artistice folosite.<br />Văzând copiii in straie populare şi creând obiecte de arta populara, trăieşti cu speranţa ca spiritualitatea satului sta pe umerii acestor copii si atunci, constaţi intr-adevăr că ...<br />" Veşnicia s-a născut la sat". (Lucian Blaga).<br />BIBLIOGRAFIE:<br />*Programa activităţilor instructive-educative din grădiniţa de copii, 2008<br />*M.E.C.-Invăţământul preşcolar în mileniul III, 2005<br /> *M.Caroli,E.Crişan,C.Julea-"Gimnastică ritmică-modernă,dans tematic, dans popular în realizarea serbărilor' , -Editura EMIA,2002<br /> *E.Sabău,C.Drăgoi,L.Sabău-"Educaţia fizică la preşcolari" Editura SPORT TURISM, Bucureşti, 1989.Claudiu Purcel - - purcelclaudiu@yahoo.comhttp://www.blogger.com/profile/09406496786353112886noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-206574636735367150.post-12452006866450418942009-05-23T12:01:00.000-07:002009-05-23T12:03:05.859-07:00AGIRO<span style="font-size:180%;color:#ff0000;">1.COMUNICAT DE PRESĂ <span style="color:#ff9966;">(puteti sa dati presei locale documentul atasat)<br /></span><br /></span>În aceste zile se lucrează în comisiile de dialog social, în cele de specialitate ale parlamentului, ale guvernului şi ministerului la OUG nr 40/2009, la noile legi ale educaţiei şi la grilele de salarizare care vor stabili pentru viitor încadrarea şi salarizarea în învăţământ şi în special la nivelul primar şi preşcolar.<br />Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România a întâmpinat în ultimele luni un refuz din partea federaţiilor sindicale de a accepta susţinerea solicitărilor sale de a se aplica principiul unei salarizări egale la muncă şi studii egale. AGIRo a demarat strângerea de semnături de la educatoare, învăţători, institutori şi profesori pentru învăţământul primar şi preşcolar în vederea unei încadrări şi salarizări corecte în sistemul de învăţământ. O salarizare în învăţământ în funcţie de vârsta copiilor ar însemna în sănătate a zecea parte din leafa unui medic geriatru pentru un medic pediatru şi AGIRo respinge acest principiu.<br />Preşedintele şi membrii Consiliului Director al AGIRo au decis să amâne acceptarea de funcţii oferite pentru ei de federaţiile sindicale rezervându-şi dreptul de a conlucra cu acestea, de a le evalua acţiunile concrete în sprijinul celor din primar şi preşcolar şi de a lua doar la Congresul al XXX-lea din 27-30 august 2009 o decizie prin care AGIRo ar recomanda una sau alta dintre federaţii sau dacă se va constitui o federaţiei doar a celor din învăţământul primar şi preşcolar.<br />Se reaminteşte sindicatelor să se decidă ce susţin şi cum susţin ACUM pentru cei din primar şi preşcolar. ACUM se decide la nivel legislativ viitorul pe termen lung. Succesele sau insuccesele lor din trecut sunt istorie şi era de datoria lor să apere interesele cotizanţilor. AGIRo este interesată de ce vor decide sindicatele să susţină în următoarele zile şi luni.<br />Articolul 8 din statutul AGIRo precizează: ,,Realizarea de parteneriate cu sindicatele şi patronatul din domeniu pentru promovarea intereselor profesionale, sociale şi materiale ale educatoarelor, învăţătorilor, institutorilor, profesorilor,,.<br />De aceea s-a solicitat şi se solicită sindicatelor sprijin pentru promovarea intereselor acestora. Până acum o singura federaţie (FEN) a acceptat să se angajeze că susţine solicitările AGIRo şi a propus un parteneriat cu aceasta.<br />AGIRo aşteaptă FSLI şi FSI Spiru Haret să ia şi ele decizia susţinerii unei salarizări egale la muncă şi studii egale în forma propusă de AGIRo fiindcă şi la acestea sunt cotizanţi mulţi dintre membrii AGIRo. Este prima condiţie pe care o pune AGIRo înaintea oricărei alte eventuale oferte oricât de tentantă ar fi.<br />În numele Consiliului Director,<br />Viorel Dolha<br />preşedintele Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România<br /><br /><span style="font-size:180%;color:#ff0000;">2.PETITIA AGIRO</span><br /><br />Adunam in continuare semnaturi pe petitia AGIRo atasata. Aceste tabele pot fi un argument in viitorul apropiat in cazul ca noile legi sau grile nu vor respecta principiul salarizarii egale la munca si studii egale.<br />Descarcati tabelul atasat, printati-l, multiplicati-l si dati-l cator mai multi invatatori si educatoare sa il completeze si semneze.<br />Dupa ce sunt semnate faceti o copie a tabelelor si un exemplar duceti-l la sindicatul judetean la care sunteti cotizant si un exemplar va rog sa-mi trimiteti mie prin posta la adresa VIOREL DOLHA, ARAD str 6 VANATORI nr 51 bl V9 sc B ap 5.<br />Tabelele semnate la petitia AGIRo se pot trimite si prin fax la nr 0357815274 sau scanate prin e-mail <a href="http://us.mc593.mail.yahoo.com/mc/compose?to=vioreldolha@yahoo.com" target="_blank" rel="nofollow" ymailto="mailto:vioreldolha@yahoo.com">vioreldolha@yahoo.com</a>.<br />Va rog mult pe cat se poate sa trimiteti prin posta fiindca imi ia mult timp, cerneala pt imprimanta si hartie sa printez tabelele sau sa le primesc prin fax.<br /><br /><span style="font-size:180%;color:#ff6666;">3.PREGĂTIRI PENTRU CONGRESUL AL XXX-LEA AL AGIRo</span><br /><br />-se va desfăşura în Bucureşti începând cu primirea participanţilor din seara de 27 august până în 30 august la prânz<br />-cheltuielile vor fi chiar mai mici decât anul trecut fiindcă sperăm la cazare gratuită şi masă tot la cantină studenţească<br />-credem că putem primi câte 10-15 din fiecare judeţ/sector<br />-înscrierile se fac prin asociaţiile/sucursalele judeţene/de sector membre AGIRo<br />-asociaţiile/sucursalele judeţene/de sector membre AGIRo trebuie fiecare să îşi achite până în 30 iunie cotizaţia anuală de 100 lei/sucursală şi 200 lei/asociaţie în contul: ASOCIAŢIA GENERALĂ A ÎNVĂŢĂTORILOR DIN ROMÂNIA cod fiscal 23564572 cont CEC Bank Arad cod IBAN RO32CECEAR0137RON0355948<br />-dorim la congres să lucrăm mult pe departamente<br />-trebuie incepută procedura înscrierii la congres. Dacă asociaţiile judeţene cu personalitate juridică au propria procedură, sucursalelor judeţene/de sector le solicităm să ne comunice până în 5 iunie data (în perioada 27 mai-30 iunie) şi locul adunării în care să se desemneze delegaţii la congres şi ziarul local în care au anunţat evenimentul.<br />-până în 30 iunie trebuie să ni se trimită tabelul cu delegaţii. De la fiecare delegat trebuie să avem adresa de e-mail, telefon şi pentru ce departament optează (având datele de contact le vom permite delegaţilor să comunice între ei înainte de congres la nivel de departament şi să lucreze deja la unele teme)<br />-evenimentul va fi transmis şi in direct la TV<br />-recomandăm ca din fiecare judeţ să nu lipsească şi un reprezentant al departamentului pt invatamantul prescolar (sunt cereri de a avea o colaborare de cu totul alt nivel cu acest ciclu)<br />-cei care îşi pot deplasa cu uşurinţă elevi talentaţi la Bucureşti vor avea posibilitatea cel putin intr-o seară să susţină momente artistice televizate. Vor fi spaţii pt expoziţii chiar şi ale copiilor. Va fi gata un CD cu Imnul inv<br />-nu vor lipsi conferinte ale specialistilor in stiintele educaţiei<br />-amanunte va voi comunica in perioada urmatoare. Anunt deocamdata evenimentul pt a va organiza poate dinainte de sfarsitul cursurilor<br />-aşteptăm orice sugestii<br /><br /><span style="font-size:180%;color:#ff0000;">4.ZIUA ÎNVĂŢĂTORULUI</span><br />,,Bogaţi în lipsuri, în îndatoriri şi în iubiri de moşie,, (după spusele unui învăţător arădean la 1923), învăţătorii (adică toţi cei care învaţă copiii) îşi au ziua lor pe 30 iunie. Puţine sărbători au rămas neclintite in calendare atât sub monarhie cât şi sub regimul comunist dar şi sub guvernările post decembriste.<br />De ce s-a ţinut neapărat la chiar ziua de 30 iunie? Autentificarea statutului AGIRo în chiar 30 iunie 1927 şi marcarea an de an la 30 iunie a zilei celor care învaţă copiii (fiind asimilaţi aici şi profesorii şi educatoarele) a fost aleasă fiindcă la 30 iunie Biserica Ortodoxă Română are în calendar ,,Soborul Sfinţilor 12 Apostoli,, , iar Biserica Română Unită cu Roma are în calendar ,,Adunarea celor 12 Sfinţi Apostoli,,. Cadrele didactice din România şi-au asumat şi îşi asumă zi de zi misiunea de apostoli şi înţeleg să sărbătorească de chiar ziua apostolilor. Mai mult, sediul din perioada interbelică a Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România a fost pe strada Sfinţii Apostoli la nr 14 din Bucureşti.<br />30 iunie este chiar data de ,,naştere,, a Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România. În acea zi Tribunalul Ilfov a autentificat statutul AGIRo oficializând şi finalizând atunci manifestarea solidarităţii de breaslă la nivelul României Mari -corolar al tradiţiei asociative învăţătoreşti începută la 1869 în diferitele provincii în care exista şcoală românească.Claudiu Purcel - - purcelclaudiu@yahoo.comhttp://www.blogger.com/profile/09406496786353112886noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-206574636735367150.post-51943245521638121202009-05-23T02:53:00.000-07:002009-05-23T02:55:03.572-07:00POLLYANA - DE H. L SMITH - vol 3LUMMIS SMITH<br /><br /><br />S€CR€TUL MULŢUMIRII<br /><br /><br />VOLUMUL 3<br /><br /> Pollyanna puse tocul jos şi-şi frecă încheietura amor­ţită. Potrivit cu calendarul, era început de iunie, doi iunie. Dar termometrul indica altfel. Sufrageria unde se afla Pollyanna împreună cu Jimmy era încăperea cea mai ră­coroasă din toată casa, însă şi aici domnea o zăpuşeală ca aceea dintr-un cuptor. Dimineaţa, prin fereastra larg des­chisă se vedeau florile proaspete din grădină, care însă acum erau istovite de dogoarea soarelui. Fără să vrea, Pollyanna se gîndea la un cîine care gîfîie cu limba scoasă.<br /> Şedea de o parte a mesei, iar în faţa ei era Jimmy. În dreapta şi-n stînga, se vedeau cutii albe aşezate unele pes­te altele. Jimmy spusese că acestea-i aminteau de nişte morminte împodobite cu coloane albe de marmură, iar Pollyanna se încruntase şi, ca să-şi arate supărarea, trăsese liniuţa la un "t", dintr-o mişcare bruscă.<br /> Cutiile albe conţineau invitaţii la nuntă. Cele din dreapta Pollyannei erau completate cu adresele, iar cele din stînga îşi aşteptau rîndul. Ca să poată scrie citeţ, trebuia să-şi concentreze atenţia asupra fiecărei litere, încercînd să uite conţinutul plicurilor albe:<br /> "Doamna Polly Chilton are onoarea a vă face cunos­cut căsătoria nepoatei sale"... Cînd ajungea aici, Pollyanna se lăsa în voia gîndurilor. O invitaţie la nuntă, desigur, nu conţinea nimic deosebit: te poţi aştepta oricînd să primeşti aşa ceva, mai cu seamă în iunie. Asemenea bileţele o inte­resau întotdeauna, totuşi, nici unul nu-i dăduse emoţii ca cele din faţa ei. Ce e drept, de astă dată doamna Polly Chilton făcea cunoscut căsătoria nepoatei sale Pollyanna Whittier cu domnul James Pendleton. Pollyanna se împo­trivise, spunînd că invitaţiile erau încă o cheltuială în plus:<br /> - Nu e nevoie, tanti Polly. La noi, toată lumea ştie că mă căsătoresc. O să scriem celor de departe dacă vrem să ştie şi ei, iar ceilalţi o să afle mai curînd sau mai tîrziu.<br /> Tanti Polly însă interveni cu o insistenţă deosebită:<br /> - Eşti extraordinară, Polîyanna! Nu cumva crezi că e un lucru fără importanţă căsătoria unei fete din neamul nostru?<br /> - Nu vreau să spun una ca asta, tanti Polly, dar e o cheltuială în plus, şi-mi pare rău cînd te văd scocotind pînă te doare capul, să mai scoţi bani de unde nu-s. Dar dacă dumneata crezi că nu se poate altfel, mă supun. To­tuşi, dacă în locul invitaţiilor litografiate am face invitaţii tipărite, ar fi mai ieftin, ce zici?<br /> - Tipărite?!<br /> Tanti Polly se lăsă pe speteaza scaunului, supăra­tă foc.<br /> - Uneori cred că nu m-am priceput să-ţi dau edu­caţie, Pollyanna. Sînt lucruri pe care nu le pricepeai cînd erai fetiţă mică, dar ştiu că, chiar dac-aş trăi numai cu pîine şi cu apă pînă voi muri, tot vom face nunta cum se cuvine pentru o fată de neam ca tine.<br /> Iată din ce cauză, la început de iunie, masa din sufra­gerie gemea de cutii, şi de ce Pollyanna îşi freca înche­ietura amorţită. Jimmy care tocmai adăuga înflorituri la o adresă o privi zîmbind.<br /> - Are să fie de ajuns cînd vor fi expediate toate acestea, ce zici? Orice fiinţă care ne ştie numele, pe-al tău sau pe-al meu, va afla de îndrăzneaţă noastră încercare!<br /> Pollyanna surîdea în gol cu gîndul aiurea.<br /> - Dacă aş scrie o carte, Jimmy, ar fi deosebită faţă de toate cele pe care le-am citit!<br /> În ochii lui Jimmy hazul se îmbina cu duioşia.<br /> - Nu cumva ai de gînd să te apuci din nou de litera­tură?<br /> Pollyanna se opri din rîs. Îi povestise odată lui Jimmy că a scris pe vremuri povestiri pentru un concurs, că le-a copiat la maşină şi le-a trimis editorilor pe rînd şi că s-au întors toate ca porumbeii călători la porumbar. Ea nu se supăra deloc că o necăjeşte, dimpotrivă, îi plăcea să-1 vadă părăsindu-şi rolul de îndrăgostit, ca să redevină cel de altădată. Îndrăgostitul îi părea încă străin, un arhanghel care, trecîndu-i braţul pe după mijloc, o ridica în slăvi. Se simţea mai sigură cînd călca pămîntul. Jimmy, care o ne­căjea, era iar băieţelul de altădată cu care se jucase, cu care se certase, căruia îi luase apărarea cînd n-avea încă prieteni, băiatul cu care era obişnuită. Pe Jimmy cel nou îl iubea, dar despărţirea de camaradul de joacă de altădată ar fi fost cea mai dureroasă.<br /> - Se prea poate să mă apuc iar de literatură, răs­punse fata pătrunsă de seriozitate, şi se prea poate să nu mă apuc. Nu m-am hotărît încă ce am să fac după ce-ţi voi găti mîncarea şi-ţi voi cîrpi ciorapii. Dacă mă hotărăsc însă să scriu o carte, să ştii, Jimmy, că ea se va deosebi de cele­lalte. Mai toate se termină cu o căsătorie, ca şi cum aceas­ta ar fi sfîrşitul lumii, dar eu cred, Jimmy, că e tocmai contrariul: căsătoria e începutul.<br /> Jimmy cel mic cedase locul arhanghelului. Înconjura masa, o cuprindea în braţe şi, plecîndu-şi capul, îşi lipea obrazul de al ei. Uitaseră de adresele ce mai trebuiau scri­se. O sărută, dar tresări zărindu-i ochii în lacrimi.<br /> - Pollyanna, drăguţa mea, ce ai ? De ce plîngi ?<br /> - Sînt fericită, Jimmy... Sînt fericită, nici eu nu ştiu de ce.<br /> - Şi eu sînt fericit, şi ştiu de ce: Mi-eşti dragă!<br /> Se aşeză pe marginea scaunului, lîngă Pollyanna, o cuprinse din nou şi se strădui să fie serios. Lucru greu în asemenea situaţie.<br /> - Pollyanna, mă gîndesc la un lucru serios şi aş vrea să ştiu şi părerea ta.<br /> - Spune! Pollyanna se sili la rîndul ei să fie serioasă.<br /> - Am vorbit azi cu unchiul John, mai bine zis, am în­cercat să vorbim, căci am fost întrerupţi. Mi-a spus că-mi va da şi de aici înainte suma pe care mi-o dădea cînd am intrat în liceu.<br /> Cînd era vorba de Jimmy, Pollyanna era numai ochi şi urechi. O uşoară nemulţumire în glasul tînărului şi fruntea puţin încruntată vesteau cele ce aveau să urmeze.<br /> - Mie nu-mi prea place, zise Jimmy. Îmi este greu să-ţi explic, dar am să încerc. Din copilărie am depins de oameni de la care nu aveam ce să aştept. Sînt sătul de ajutorul altora.<br /> - Domnul Pendleton... începu Pollyanna, dar Jimmy o întrerupse.<br /> - Ascultă dragă, de la ora trei încolo vei avea drep­tul să-i zici "unchiul John", dar poţi să începi de pe acum.<br /> - Bine. Deci, voiam să spun că unchiului John asta n-are să-i placă. El te socoteşte al lui.<br /> - Ştiu, şi nu vreau să-1 supăr, dar mă bucuram la gîndul că voi fi singur în stare să-mi întreţin familia. Îţi cer prea mult dacă te rog să te mulţumeşti cu ce aduc eu?<br /> - Prea mult? Jimmy!<br /> Cînd Pollyanna îl privea cu reproş, nu-i rămînea decît să accepte propunerea ei. Apoi îşi aminti că voise să-i explice ceva.<br /> - Cred că am găsit soluţia care să-i împace pe toţi: unchiul John n-are să fie jignit, demnitatea mea n-are să sufere şi mătuşa ta va fi mulţumită. Voi accepta banii un­chiului John şi-i vom da mătuşii tale. N-o să-i spunem cît cîştig eu, ci doar că putem dispune de suma asta, iar tanti Polly o să se bucure că şi-a dat nepoata după un inginer care cîştigă binişor.<br /> Pollyanna îşi împreună mîinile întocmai ca altădată. Era iarăşi fetiţa care-1 găsise pe Jimmy disperat, la o mar­gine de drum.<br /> - Minunată idee, Jimmy. Tanti Polly va rămîne în casa ei şi totul va fi bine. Nu cred că i-ar fi plăcut să stea într-un apartament mic, într-un oraş unde nimeni n-a au­zit de neamul ei.<br /> - Ei, acuma s-a rezolvat.<br /> Jimmy răsuflă uşurat, apoi zise:<br /> - De altfel, înţelege te rog, domnişoară Pollyanna Whittier, că nu-ţi pretind să-ţi legi soarta de a unui om sărac pe toată viaţa. Am de gînd să devin milionar.<br /> Pollyanna îşi lipi obrazul de braţul logodnicului ei.<br /> - Nu ştiu ce mi-ar plăcea mai mult: să-mi leg soarta de a unui om sărac sau de a unui milionar, dacă aşa ţi-ai pus de gînd.<br /> - Nu ţin numai la bani, explică Jimmy, dar vezi că în profesiunea mea a cîştiga mulţi bani înseamnă să-ţi faci un renume.<br /> - Îţi propun să încerci ambele variante, şi ai să vezi pe urmă care-ţi place mai mult. Dacă te deprinzi cu sără­cia de dragul altora, putem împărţi banii la săraci.<br /> La gîndul că ar putea să împartă un milion de dolari, Pollyanna surise fericită.<br /> - Dacă-i aşa, dacă-i putem face lui tanti Polly o via­ţă mai îmbelşugată, mă bucur că şi-a pierdut averea. Ia gîndeşte-te, e un mod plăcut prin care învăţ să fac eco­nomie.<br /> Jimmy se plecă să citească mai bine în ochii fetei.<br /> - Jocul tău, mereu jocul, aşa-i dragă? Pollyanna îl privea şi ea cu dragoste.<br /> Rămaseră multă vreme aşa, vorbind, făurind planuri de viitor, bucurîndu-se dinainte de strălucirea zilelor ce vor veni şi întorcîndu-se iar la prezentul atît de frumos pe care nimic nu-1 mai putea schimba.<br /> Cînd ziua era pe sfîrşite, veni şi tanti Polly.<br /> - Ce zăpuşeală! zise ea, şi-şi făcea vînt energic încît era obositor s-o priveşti. Aţi terminat cu invitaţiile sau mi se pare ?<br /> Pollyanna roşi ca o vinovată. Jimmy plecă fruntea ca să-şi ascundă rîsul.<br /> - Nu, nu chiar, bombăni PoUyanna, am avut de dis­cutat.<br /><br />***<br /> În dimineaţa zilei de cincisprezece iunie, orăşelul se trezi sub răpăiala ploii care bătea în ciment. Nu era o ploaie de primăvară care să spele praful. Cerul era de plumb, norii mohorîţi atîrnau greu, fără rază de lumină între ei. Străzile deveniseră canale de apă, iar florile se îndoiau greu din cauza ploii. Doamna Chilton intră în vîrful picioarelor în odaia nepoatei ei.<br /> - Pollyanna, ia te uită! după două săptămîni cu soare, ce ploaie... Tocmai la nunta ta! Mai mare necazul...<br /> Pollyanna o privi voioasă.<br /> - Mătuşico, mai bine aşa, are să fie mai răcoare. Şi apoi, dacă plouă azi, o să avem vreme frumoasă la mare.<br /> Dar tanti Polly nu se mulţumea cu una cu două.<br /> - Aveam de gînd să servesc băuturile în grădină, dar acum nu mai poate fi vorba de asta nici dacă ar sta ploaia, pămîntul e desfundat.<br /> - Vezi ce bine e că ai casă mare şi frumoasă, răspun­se Pollyanna, ia gîndeşte-te ce-ar fi fost dacă n-ai fi avut loc să primeşti pe toată lumea.<br /> Tanti Polly era tot nemulţumită.<br /> - O nuntă pe ploaie e deprimantă. Vorba ceea: "Fe­rice de mireasa pe care o vede soarele!"<br /> - Credeam că se zice: "Ferice de mireasa pe care o bate ploaia", răspunse Pollyanna.<br /> - Nu, nu, nu-mi amintesc de-aşa ceva.<br /> Tanti Polly se stăpîni, apoi surise fără să vrea, pe cînd Pollyanna izbucni în rîs.<br /> - E tot una, tanti Polly, fac eu o altă zicătoare, nou-nouţă: "Ferice de mireasa care se mărită cu Jimmy, pe soare ori pe ploaie!"<br /> Pentru nunta nepoatei sale, doamna Chilton se con­dusese numai după ideile ei proprii, nu ţinuse seamă de rugăminţile fetei de a face puţină economie, ba nici nu-i ceruse părerea. Cînd se căsătorea un membru al familiei Harrington, anumite lucruri erau obligatorii, orice s-ar fi întîmplat. Procedase în consecinţă aşa cum credea ea că trebuie s-o facă.<br /> - Orice aş face, casa trebuie s-o vînd, îşi spunea ea mîhnită, din venitul ce-mi mai rămîne nu pot s-o ţin.<br /> Pollyanna îi spuse chiar atunci că Jimmy avea de gînd să-i trimită bani în fiecare lună şi că ideea fusese a lui.<br /> Pollyanna, nu pot primi de la voi, izbucni doamna Chilton.<br /> - Ba trebuie să primeşti, tanti Polly, stărui Pollyanna, gîndeşte-te cît de mult îţi datorez şi cît de bine ne pare că-ţi putem oferi şi noi ceva. Dacă refuzi, o să ne pară foarte rău, adăugă ea cu fermitate.<br /> - Nu se poate să-mi daţi o sumă atît de mare, afară doar dacă Jimmy ar cîştiga grozav de mult...<br /> - Aşa şi este, tanti Polly, cîştiga foarte mult, şi-a fost ideea lui, de aceea te şi rog să nu refuzi şi să nu ne superi.<br /> Tanti Polly a fost nevoită să primească. Se învoi mai uşor, gîndindu-se astfel că Pollyanna avea să-şi regăsească în fiecare vară vechiul cămin, cînd tinerii aveau să se mute la oraş. Îşi amintea că din copilărie îi plăcuse Pollyannei<br />viaţa la ţară, iar apoi îşi aminti că se opusese acestei că­sătorii şi-i păru rău. Încerca să-şi potolească remuşcarea: "Nu că aş fi avut ceva împotriva lui Jimmy personal, dar o Harrington nu se poate mărita după oricine".<br /> Acum cînd ştia că nu va fi nevoită să facă economie la sînge după nuntă, doamna Chilton nu-şi modificase sub nici o formă planurile, iar pregătirile le făcea cu altă dispoziţie. Era iarăşi aşa cum fusese înainte de moartea soţului ei, cînd a comandat tortul de nuntă şi a ales florile la florărie.<br /> Din partea unor oameni care învăţaseră jocul mulţu­mirii te puteai aştepta să primească ploaia în ziua nunţii ca făcînd parte din joc. Pe la orele şase seara, trăsuri stropite cu noroi, trase de cai de pe care curgea apa, au luat-o pe drumul care ducea la vechea casă a neamului Harrington. Maşinile se opreau la poarta doamnei Chilton, şoferii să­reau de la volan ca să întindă umbrele deasupra capetelor celor invitaţi. Alţi musafiri veneau pe jos înotînd prin no­roi în mantale de ploaie, sub umbrele deschise ca o proce­siune de ciuperci, dar, cu toate acestea, de pretutindeni, se auzeau rîsete şi oamenii erau veseli. Dacă tîrguşorul jucase vreodată jocul mulţumirii, atunci de bună seamă că îl juca în seara aceea din toată inima.<br /> Pollyanna făcuse voia mătuşii ei, mai în toate, şi ac­ceptase să trimită chiar şi invitaţii. De asemenea, după o oarecare opoziţie, se învoise să comande un tort de nun­tă cît turnul Babei de înalt. În sfîrşit, primi ca un grădinar să împodobească salonul, deşi pretindea că împreună cu Jimmy ar fi putut face acelaşi lucru, şi tot aşa de bine, luînd flori din grădină. Într-o singură privinţă Pollyanna a fost de neînduplecată: toţi prietenii ei trebuiau să fie poftiţi la nuntă, fără deosebire de situaţie sau clasă socială.<br /> - Uite ce-i, tanti Polly, încercase ea să-i explice avînd pe faţă întipărită teama că nu va reuşi să se facă înţeleasă. Aş fi bucuroasă să nu vină nimeni altcineva, decît familiile noastre, dar trebuie să poftim şi străini, Nelli Mahoney şi doamna Benton; e bine să fie invitate şi ele.<br /> Tanti Polly muşca din creionul cu care trecea invitaţii pe listă.<br /> - Ciudată fiinţă mai eşti tu! N-am nimic împotriva doamnei Benton, e o persoană onorabilă, nu mă îndoiesc de asta, şi Nelli Mahoney ne-a fost foarte devotată. Dar, de aici pînă la a le invita la nuntă...<br /> - Bine, atunci să invităm numai familia, şi n-avem nevoie de un tort chiar aşa de mare, răspunse Pollyanna veselă.<br /> - Trebuie să ţinem seama şi de părerea celorlalţi, ca de exemplu a doamnei Carew, adică, voiam să zic, doamna Pendleton. Ea frecventează societatea cea mai aleasă.<br /> Aşa e, răspunse Pollyanna, dar tanti Ruth - Jimmy ţine să mă obişnuiesc de pe acum să-i zic aşa ca să nu mă încurc mai pe urmă - e tocmai persoana căreia îi plac oamenii aşa cum sînt. Sadie, pe care ea o tratează ca pe o fiică, era vînzătoare într-un magazin, asta ştii şi dum­neata. Aş vrea ca tanti Ruth să facă cunoştinţă cu Nelli Mahoney; i-ar plăcea aşa cum e, cu micile ei ciudăţenii cu tot.<br /> - Cu limbajul ei, şi aşa cum se îmbracă ea, cam ex­centric? adăugă tanti Polly necruţătoare.<br /> Pollyanna roşi ca şi cum cuvintele aspre ar fi atins-o pe ea însăşi.<br /> Cu toată împotrivirea lui tanti Polly, în ziua nunţii participase o mulţime de oameni, oameni care înfruntară toate greutăţile, ca să nu mai vorbim de băltoace şi de noroi. În vestiar se îngrămădeau mai multe mantale ude de ploaie, umbrele din care picura apă şi mai mulţi galoşi plini de noroi. În schimb în saloanele luminate frumos, se auzeau numai rîsete şi se vedeau numai chipuri mulţu­mite. Toată lumea înţelese că la nunta Pollyannei lacri­mile n-aveau rost.<br /> John Pendleton ţinea loc de tată al miresei, iar Paul Ford avea să oficieze slujba. Preotul parcă vedea fetiţa care vorbindu-i despre "cuvintele îmbucurătoare" îl făcuse să vadă sub altă lumină menirea sa de preot. "Ar fi nevoie de o Pollyanna în fiecare biserică1', spunea el adeseori şi cu greu s-ar fi găsit în tîrguşor cineva care să nu fie de aceeaşi părere..<br /> John Pendleton îşi amintea că fusese un om posomorît, acru, care ţinea toată lumea departe de casă şi de sufletul lui. Cu greu îi venea să creadă că el, cel de acum, şi John Pendleton din pădure erau unul şi acelaşi om.<br /> - Aş fi fost recunoscător oricui mi-ar fi salvat viaţa, îşi zicea el urcînd scara, dar Pollyanna a făcut mai mult decît atît, m-a făcut să iubesc viaţa.<br /> Sus îl aştepta Pollyanna în rochie de mireasă, cu voal şi cu lămîiţa pe care tanti Polly i-o pusese în părul mătă­sos. Se opri o clipă s-o privească. Era tulburător de fru­moasă, încît trebui să facă o sforţare să poată vorbi.<br /> - Pollyanna, eşti cea mai frumoasă mireasă pe care am văzut-o vreodată.<br /> - O, unchiule!<br /> Era prima oară cînd îi zicea "unchiule". Emoţia îl cu­prinse din nou. Se aplecă şi o îmbrăţişa.<br /> - Mi-e teamă că nu prea semăn cu o mireasă, spuse Pollyanna trecîndu-şi braţul pe sub braţul lui. Mai toate miresele sînt speriate, nu-i aşa? Dar eu sînt aşa de fericită că inima parcă mi se strînge. E drept, adăugă ea cu o voce în care vibra toată dragostea ei, că altele nu se mărită cu Jimmy!<br /> Pollyanna se miră că ceremonia fusese atît de scurtă. După luni şi luni de zile petrecute cosînd la nenumărate albituri, după atîtea ceasuri irosite cu expedierea invita­ţiilor de nuntă, era lucru de mirare că după o cuvîntare de cîteva minute pastorul îi spuse "doamnă Pendleton", urîndu-i fericire în viaţă şi apoi încheie.<br /> Dacă urările ar avea vreo influenţă asupra mirilor, atunci nici o altă pereche tînără n-ar fi intrat în căsnicie sub auspicii mai fericite.<br /> Dacă în ceasurile de restrişte, cînd tanti Polly îşi pier­duse averea, s-au găsit prieteni care s-o îmbărbăteze pe Pollyanna mărturisindu-i cît făcuse ea pentru ei, dar afec­ţiunea lor manifestată în ceasul acestei mari bucurii era şi mai mare. Pollyanna ar fi început să plîngă, de n-ar fi fost bătrîna Tibbetts care era atît de surdă, încît nimic n-o pu­tea împiedica să spună ce voia şi trebuia s-o asculţi. După ce o îmbrăţişa pe Pollyanna, doamna Tibbetts îl privi pe Jimmy cu o atenţie sporită.<br /> - Lăsaţi-mă să-1 privesc pe tînărul care pretinde că o merită pe Pollyanna Whittier.<br /> - Nu, nicidecum nu pretind una ca asta, doamnă Tibbetts, pe cuvîntul meu, răspunse Jimmy.<br /> Fiindcă nu auzea, umilinţa din cuvintele tînărului nu o impresiona. Cu o asprime ce dezarmează, ea continuă:<br /> - Dacă ai de gînd s-o superi vreodată, domnule Pendleton, sper că va trimite să mă cheme. Aş şti să te ajung chiar de ai fi la capătul pămîntului şi te-aş ucide cu mîna mea.<br /> - Apreciez intenţia, doamnă, şi-ţi mulţumesc antici­pat, numai să te ţii de cuvînt, răspunse Jimmy strîngîndu-i mîna cu putere.<br /> Cele cîteva cuvinte schimbate erau binevenite şi toată lumea rîse. Pînă şi musafirii din camerele învecinate care nu ştiau ce se petrecuse au început să rîdă luaţi de curen­tul unei veselii molipsitoare. Chiar şi vremea se îmbuna. Cînd Pollyanna se urcă în odaia ei ca să se schimbe, cine­va strigă: "A ieşit luna!" şi aşa şi era. Norii întunecoşi se împrăştiaseră, şi luna se arăta plină şi atît de luminoasă, încît totul pălea în comparaţie cu ea, pînă şi stelele. Ra­zele sale argintii se răsfrîngeau în stropii de ploaie de pe frunze şi din iarbă. Fiecare băltoacă în drumul plin de noroi părea ca o scoică, iar în aerul răcorit se înălţau mi­resmele florilor spălate de ploaie.<br /> Musafirii ieşiseră afară să vadă tînăra pereche urcînd în maşina lui John Pendelton. Pe unii îi podideau lacri­mile, dar erau bucuroşi că pe întuneric şi le puteau şterge fără a fi văzuţi. În clipa cînd maşina porni, Nancy se avîntă şi aruncă în urma tinerilor o gheată veche. Alesese anume una de-a lui Timotei; cu cît era mai lăbărţată şi mai veche, cu atît era mai sigur că va purta noroc tinerilor. Gheata căzu la mijlocul drumului, împroşcînd noroi. Nancy se în­toarse lîngă soţul ei şi se sprijini de umărul lui ca să poată plînge în voie.<br /> - Da, da, ştiu şi mă bucur; dar n-are să mai locuiască printre noi, şi fără ea orăşelul n-are să fie ce-a mai fost, niciodată.<br /> În maşină nu erau lacrimi. Nici nu apucase bine să închidă uşa, că Jimmy o îmbrăţişase pe Pollyanna şi o sărută adînc, şoptindu-i:<br /> - Dragostea mea!<br /> Pollyanna se ascunse în braţele lui vînjoase.<br /> - Sînt mai fericit decît oricare altul în locul meu, spu­se Jimmy cu duioşie. Gîndeşte-te că aproape toată viaţa mea m-am mulţumit cu ceea ce mi-a hărăzit soarta: am crescut fără mamă, cu un tată adoptiv, un om foarte bun, ce-i drept, şi sub un nume care nu-i al meu cu adevărat. Acum, în sfîrşit, am şi eu pe cineva care e numai al meu.<br /> Pollyanna se strînse mai tare lîngă el.<br /> - Acum am şi eu pe cineva care e numai al meu, spuse ea cu blîndeţe.<br /> - Cred şi eu. Sînt al tău nu numai cu trupul, ci cu sufletul şi cu mintea, fiindcă tu ai făcut ceva din mine, Pollyanna. Mi-ai dat totul. De nu erai tu, ajungeam un muncitor sau un vagabond.<br /> Pollyanna se îndreptă.<br /> - De cînd sînt, n-am mai auzit o asemenea prostie.<br /> Vorbise atît de tare, încît o auzi şoferul care îşi în­chipui că între tineri începuseră deja micile neînţelegeri conjugale.<br /> - Erai un băiat menit să-şi croiască drumul în viaţă.<br />Oricare om cu minte şi-ar fi dat seama că erai un copil deosebit, cum nu sînt prea mulţi.<br /> Discuţia pe tema aceasta ţinu pînă la gară. Jimmy o numi pe Pollyanna gîscă, iar ea manifestă păreri prea puţin măgulitoare despre inteligenţa lui. Pe cînd aşteptau trenul, care avea jumătate de oră întîrziere, cum se întîmplă de obicei pe liniile locale, Jimmy avu încă o dată prile­jul să se felicite. Lumea spune că mai curînd sau mai tîrziu soţii trebuie să se certe. Se certaseră deja, aşa că de aici încolo îi aştepta o fericire fără nori.<br /><br />***<br /> Plaja, unde Jimmy şi Pollyanna au petrecut o săptămînă de neuitat, fusese aleasă de Pollyanna. Ea trăise mulţi ani în străinătate şi de-abia îşi cunoştea ţara. Îm­pinsă de o curiozitate copilărească, dorise să cunoască şi locurile spre care se îndreaptă oamenii dornici de pe­trecere, locuri ale căror nume le auzea mereu. Amîndoi, erau bine dispuşi şi nicidecum înclinaţi spre critică. Totuşi Jimmy spuse că alegerea făcută dovedea o deplorabilă lipsă de originalitate.<br /> - Trenul cu care am venit e poreclit "trenul lunilor de miere". Dacă mi-ar fi dat prin gînd să te îmbrăţişez pe coridor, nimeni n-ar fi luat asta în seamă. Nişte tineri proaspăt căsătoriţi, nici n-ar putea face altfel.<br /> La drept vorbind, alţi tineri, care s-ar fi iubit mai pu­ţin decît ei doi, s-ar fi simţit stingheriţi de mulţime. Jimmy spunea că la ora cînd lumea se scaldă, plaja seamănă cu o hîrtie de prins muşte dintr-o bucătărie de ţară. Pollyannei, căreia îi plăceau oamenii, îi plăcea să vadă lumea plimbîndu-se pe plajă, să audă strigătele înotătorilor care se agăţau de frînghii, şi să asculte larma mulţimii care se plimba pe bulevarde pînă noaptea tîrziu.<br /> Amîndoi admirau deopotrivă oceanul care era uneori albastru intens, aşa încît cerul părea alături, iar alteori era de un verde cenuşiu închis. Au văzut şi o furtună care li s-a părut minunată; apa bătea malul, şi valurile se ridicau cu zgomot puternic pînă aproape de veranda hotelului. Pollyanna şi Jimmy, în mantale de ploaie, porniseră într-o plimbare mai lungă, care a fost o adevărată luptă contra vîntului puternic. Dar s-au înapoiat foarte veseli şi zglobii, uimind pe cei de la hotel care se întrebau: "Oare ei nu vor învăţa niciodată să se poarte ca toată lumea?"<br /> Le plăcea să se scoale de dimineaţă, ca să ajungă pe plajă înaintea altora. În timpul nopţii, valurile luau tot ce aruncau oamenii în cursul zilei; dimineaţa, nisipul avea vălurele mici, cu grămăjoare de scoici, uneori cu alge sau cu cîte o stea de mare ce arăta ca un jeleu de fructe nereuşit, după cum spunea Jimmy. Era ceasul pe care-1 preferau dimineaţa înainte de a se umple plaja de lume, înainte ca larma muzicii să acopere ţipătul pescăruşilor.<br /> - Parcă lumea a fost făcută anume pentru noi! spuse Pollyanna într-o zi.<br /> Jimmy îi răspunse:<br /> - Aşa şi este. Sau te îndoieşti cumva?<br /> De vreme ce Pollyanna se născuse anume pentru el, şi el pentru ea, ce puteau să-şi dorească mai mult?<br /> Din plimbările acestea se înapoiau, bineînţeles, cu o, poftă de mîncare straşnică. Interesul lor viu pentru tot ce-i înconjura era în contrast vădit cu ţinuta moleşită a celor ce petrecuseră noaptea la joc de cărţi şi coborau somnoroşi la dejun cu puţin înainte de a se închide uşile sălii de mese.<br /> A doua zi după sosire, Pollyanna atrase atenţia lui Jimmy asupra unui grup de la o masă vecină cu a lor.<br /> - Ia te uită, Jimmy. Eşti de aceeaşi părere cu mine că sînt încîntători aceşti copii, nu? Cea mai mare este cu ade­vărat o mamă pentru cei trei băieţi. Mama lor n-a coborît la dejun de două zile.<br /> - Se pare că în hotel sînt mulţi copii, răspunse Jimmy. Am auzit vreo cincizeci şi şase de ţipete diferite.<br /> - Sînt sigură că aceştia nu ţipă, îi răspunse Pollyanna. Sînt foarte cuminţi şi drăguţi.<br /> Pollyanna nu o nimerise, căci în clipa cînd Jimmy în­toarse capul ca să-i vadă mai bine, fetiţa pe care abia o lăudase pentru sentimentele ei materne înşfacă de guler pe băieţaşul care şedea lîngă ea şi-1 zgîlţîi. Copilul se îm­potrivi şi scoase limba.<br /> Jimmy rîse cu poftă, dar, fiindcă Pollyanna părea cam supărată, încercă s-o îmbuneze:<br /> - Nu e nimic, draga mea, sînt sigur că tînărul a meri­tat-o; "disciplina înainte de toate", cum spunea un perso­naj de-al lui Dickens.<br /> Copiii s-au ridicat de la masă odată cu Jimmy şi Pollyanna. Pe cînd ieşeau din sala de mese, fetiţa se uită la Pollyanna cu interesul cu care şi cel mai indiferent priveşte o femeie abia măritată. Privirile li se întîlniră şi Pollyanna zîmbi. Era ceva deosebit de atrăgător în acel zîmbet, ceva ca o invitaţie la prietenie. Fetiţa, păru că se gîndeşte o clipă, apoi surise şi ea.<br /> Pollyanna se grăbi să facă cunoştinţă:<br /> - Te-am văzut pe tine şi pe frăţiorii tăi şi te-am invi­diat; eu n-am fraţi.<br /> - Mi-ar fi plăcut şi mie să nu am, răspunse fetiţa. Deşi vorbise clar, Pollyanna era convinsă că nu au­zise bine.<br /> - O! N-am înţeles, îi spuse Pollyanna fetiţei.<br /> - Spuneam, repetă ea ridicînd puţintel glasul, că mi-ar fi plăcut şi mie să nu am fraţi. Dacă n-ai avut nici­odată, nu poţi să ştii cît de urîcioşi sînt băieţii.<br /> Acela pe care îl scuturase în timpul dejunului mergea înaintea lor, dar nu atît de departe încît să nu fi auzit cu­vintele ei. El se întoarse şi făcu o strîmbătură groaznică.<br /> - Poftim! izbucni ea triumfătoare. L-ai văzut?<br /> - Pare foarte vioi, încercă Pollyanna să-1 scuze.<br /> - Vioi? E răutatea întruchipată!<br /> Apoi o privi atent pe Pollyanna, şi fiindcă îi plăcea de ea o întrebă:<br /> - Rămîneţi mai mult pe aici?<br /> - O săptămînă numai.<br /> - Îmi pare rău. îmi placi. Vezi, mama e încîntătoare şi iese foarte mult în lume. Cînd e cu noi, de obicei pică de somn şi nu-i place să fie deranjată, aşa că n-am cu cine sta de vorbă. Şi drept să-ţi spun, cu fratele de seama mea mă plictisesc grozav.<br /> Pollyanna ştia că Jimmy o aştepta. Zîmbi deci la această mărturisire cu gîndul să întrerupă convorbirea, dar cînd vru să se depărteze, fata îi puse mîna pe braţ:<br /> - Poţi să-mi spui Gladys, dacă vrei, spuse cu tonul cu care ar fi acordat o favoare însemnată. Prefer ca străinii să-mi zică domnişoara Moore, dar pe dumneata te stimez.<br /> Deşi această convorbire nu era menită să întărească părerea bună pe care Pollyanna şi-o făcuse despre Gladys Moore, fetiţa o atrăgea totuşi. Bănui că era copleşită de răspunderi prea grele şi care nu erau ale ei, răpindu-i dreptul la o copilărie fără griji, un drept pe care ar trebui să-1 aibă toţi copiii. Apoi, în spatele indiferenţei de su­prafaţă şi în gesturile ei autoritare, Pollyanna ghicise do­rinţa vie a fetei de a găsi pe cineva de care să se poată apropia sufleteşte.<br /> Nu a întrevăzut totuşi perseverenţa lui Gladys de a face astfel încît să se afle cît mai des în apropierea ei.<br /> Cînd Pollyanna şi Jimmy se duceau să facă baie în ocean - de două ori pe zi, căci le plăcea apa amîndurora, de parcă ar fi fost nişte pescăruşi - îndată apăreau pe plajă şi cei patru Moore în costume de baie. Cînd Pollyanna se culca pe nisip fiind obosită şi dorind să se bronzeze -deoarece băile de soare sînt privite ca una din plăcerile de căpetenie ale vacanţei la mare - îndată apărea şi Gladys gata să se întindă alături. Cînd se plimbau pe chei, o procesiune Moore, cu Gladys în frunte, se ţinea după ei. Tîrziu, cînd se plimbau pe dig, sperînd că se vor bucura de puţină linişte si de o noapte cu lună, auzeau vocea ascuţită a lui Gladys chemând la ordine pe Malcolm şi pe Gregor sau mustrându-l pe Norman, mezinul, că nu ştie să se servească de batistă.<br /> Răbdarea lui Jimmy ajunsese la capăt.<br /> - Prietenia ta începe să mă cam plictisească. Nu e chip să scăpăm de ea.<br /> - Mi-e milă de ea, suspină Pollyanna. Eatât de singură.<br /> - Singură! Vrei să spui că pe noi nu ne lasă singuri!<br />Încă n-am mai auzit de o lună de miere cu atîţia sateliţi!<br /> - Ce vrei, simte nevoia să stea de vorbă cu cineva mai serioasă decît anii pe care-i are. Şi nici nu-i de mirare, spuse Pollyanna, luînd partea fetiţei. Îi ţine locul mamei ca să-şi crească fraţii. Doamne, ce femeie! Tribunalele condamnă hoţii şi escro­cii... Ei bine, Jimmy, eu cred că e mai vinovată decît ei ma­ma care-şi părăseşte astfel copiii.<br /> - Chiar aşa! zise Jimmy surprins.<br /> Poiiyanna îşi păstrase din copilărie deprinderea de a descoperi în semeni ce aveau ei mai bun; cu atît mai sur­prinzătoare era deci severitatea ei de acum. După părerea lui Jimmy, doamna Moore era o femeie vanitoasă şi uşu­ratică, preocupată de viaţa mondenă, dar niciodată nu i-ar fi dat prin gînd s-o socotească printre criminali. Părea cam tînără pentru ceata ei de copii; e drept că se străduia din răsputeri să pară şi mai tînără decît era, întrebuinţînd din belşug farduri şi exagerînd printr-o comportare de o voio­şie tinerească.<br /> Mîndria cu care Gladys înregistra succesele mondene ale mamei sale era impresionantă. Părea a nu fi supărată pe ea că-şi neglijează îndatoririle de mamă, deşi era destul de exigentă faţă de micile obrăznicii ale fraţilor ei.<br /> - Îţi pare rău că n-ai avut fraţi, îi spuse Pollyannei într-o zi pe cînd aceasta stătea întinsă la soare. Ţi-aş dori să vezi de Malcolm şi de Gregor timp de-o săptămînă; atunci ţi-ai binecuvînta soarta...<br /> Pollyanna o întrerupse:<br /> - Şi eu aş vrea să poţi petrece o săptămînă fără să vezi de ei; te-ai simţi atît de singură, încît te-ai socoti apoi preafericită să-ţi reiei sarcina.<br /> - Da de unde! spuse Gladys, afundîndu-se în nisipul cald ca sub o plapumă. Malcolm e rău, dar, în compara­ţie cu Gregor, e un mieluşel. Dacă mi-ar spune cineva că n-am să-1 mai văd niciodată, aş fi aşa de fericită!<br /> Pollyanna, uluită, se străduia s-o convingă pe Gladys că nu ştie ce spune.<br /> - Dar nu glumesc defel, răspunse fata. Nu ştii ce vor­beşti; n-ai avut fraţi.<br /> Discutau încă pe cînd apăru Malcolm. Erau atît de cufundate în discuţie, încît nu au băgat de seamă paloarea copilului, destul de vizibilă sub rumeneala pieliţei bătută de soare. Văzînd că nimeni nu-1 bagă în seamă, Malcolm zbieră numele sorei sale Gladys, care îşi astupă urechile.<br /> - Ce ai? Crezi că sînt surdă?<br /> - S-a înecat Gregor.<br /> Pollyanna scoase un ţipăt şi se sculă. Gladys îşi luă mîinile de pe urechi.<br /> - Ce-ai spus?<br /> - Gregor s-a înecat.<br /> - Nu-1 lua în seamă, spuse Gladys Pollyannei. Vrea să mă sperie.<br /> - Nu vreau asta. S-a înecat.<br /> - Şi Malcolm izbucni în plîns. Din fericire, tocmai veni şi Jimmy. El fu acela care reuşi să afle amănunte din gura băieţelului înspăimîntat.<br />Încetul cu încetul, printre lacrimi, Malcolm povesti ce ştia. El şi Gregor hotărîseră să înainteze cît mai depar­te în ocean, ţinîndu-se de o frînghie; peste cîteva clipe, Malcolm, întorcîndu-şi privirea înspre mal, zărise un om care făcea figuri în nisip. Uitase atunci de întrecerea pe care el însuşi o propusese, şi renunţînd să mai înainteze în larg, se întoarse pe plajă, unde găsise un om care avea înfăţişarea unui general. După un timp îşi aminti de Gregor pe care el îl credea undeva departe, în largul ocea­nului. Privind în depărtare, nu-1 zărea deloc pe Gregor, ceea ce 1-a făcut să creadă că s-a înecat.<br /> - Dar dispăruse, suspină Malcolm<br /> - Nu se poate! Trebuie să se fi întors şi el, hotărî Jimmy. Nu putea să se înece fără ca cineva să fi băgat de seamă. Trebuie să-1 găsim. Asta-i tot.<br /> Cu toate cercetările făcute printre vizitatorii plajei, atît de numeroşi că nu puteai face un pas fără să te loveşti de cineva, n-au putut afla nimic despre Gregor. Ora mesei se apropia. Jimmy propuse atunci să se întoarcă la hotel. Nu se putea să nu se întoarcă băiatul acasă, la ora mesei!<br /> Cu toate că se străduia să pară foarte liniştit, grija i se strecura şi lui în suflet. Venise ora mesei, apoi trecuse, însă Gregor tot nu se întorsese.<br /> Gladys, pierzîndu-şi cumpătul, nu o lăsa pe Pollyanna să se mişte de lîngă ea, astfel că Jimmy s-a dus cu cei doi băieţi la masă. Apoi se întoarse pe plajă şi se apropie de unul din gardienii portului, un om frumos şi zdravăn ce se asemăna cu o statuie de bronz căreia parcă Dumnezeu îi insuflase viaţă.<br /> Schimbă cu el cîteva cuvinte, apoi palid, cu bu­zele strînse, se întoarse la hotel. Trimise să cheme pe Pollyanna din camera lui Gladys ca să-i spună că lucru­rile luaseră o întorsătură serioasă.<br /> - Întreab-o unde e mama ei şi cere-i adresa tatălui; nu putem purta numai noi răspunderea.<br /> Întrebările Pollyannei n-au adus nici o lămurire. Gladys nu ştia de fel unde era mama ei. O văzuse plecînd cu mai mulţi oameni pe care nu-i cunoştea, într-o maşină. Ea îi spusese lui Gladys să n-o aştepte, căci s-ar putea să întîrzie. Tatăl ei se afla undeva în sud şi nu ştia pe nimeni altcineva pe care să-1 fi putut anunţa în împre­jurarea de faţă.<br /> Cu toate că Pollyanna nu reuşise să afle nimic de la Gladys, în schimb aceasta înţelesese gravitatea lucrurilor din întrebările ei. După ce răspunse la fiecare din ele, o privi pe Pollyanna înspăimîntată.<br /> - Va să zică e adevărat? S-a înecat şi eu s... sînt...<br /> Faţa i se strîmbă chinuită de un gînd sfredelitor cînd zise:<br /> - Dorinţa mea s-a împlinit. Am spus... că n-aş vrea să-1 mai văd niciodată!<br /> - O, biată fetiţă! zise Pollyanna şi o îmbrăţişa. Ai spus-o, dar n-ai crezut-o. Gladys, drăguţa mea, linişteş-te-te. Uite, gîndeşte-te că nu i-ai spus asta lui direct.<br /> - Ba da, i-am spus-o aşa de o mie de ori, gemu Gladys îndurerată.<br /> Pollyanna nu mai ştiu cum s-o mîngîie.<br /> Poliţia şi toţi gardienii din port fuseseră înştiinţaţi de dispariţia lui Gregor; cînd auziră că băiatul era în costum de baie, dădură din cap. Departe, pe plajă, a fost zărit un băiat în costum de baie. Jimmy găsi hainele copi­lului în cabina pe care acesta o ocupase. Cu inima strînsă de emoţie le aduse la hotel. Iar mama copiilor nu venise încă!<br /> La şase, Jimmy comandă două tacîmuri pentru came­ra lui Gladys, iar el se ocupă din nou de cei doi copii care mîncau cuminţi şi tăcuţi, dar cu o poftă sălbatică. Jimmy n-a putut să mănânce fiindcă veneau neîncetat oameni să-1 întrebe de copilul dispărut aşa că, în cele din urmă, renunţă şi se mulţumi că a reuşit să părăsească sala de mese. Luă cu sine băieţii, pe care îi lăsă singuri cîteva cli­pe. Prea nervos ca să stea la un loc, se plimba prin faţa hotelului. Puţinul ce-l ştia despre doamna Moore îi in­spirase dispreţul pentru această femeie. Totuşi, se simţea obligat s-o pregătească pentru vestea zdrobitoare pe care avea să i-o dea. Nu-i venea să creadă că-i chiar o femeie fără inimă, iar remuşcările aveau să-i sporească durerea. Jimmy îşi muncea creierul ca să găsească cuvintele ce ar putea-o pregăti pentru lovitura aceasta grozavă, dar toate sforţările lui disperate nu făceau altceva decît îi sporeau numai simţămîntul neputinţei.<br /> Deodată, o arătare grotescă ce venea din oraş spre hotel îi atrase atenţia. Mai întîi i se păru că era un cerşetor din cei ce stîrnesc mila trecătorilor cu diformităţile lor. Apoi scoase un strigăt ca un războinic dintr-un trib săl­batic, şi se năpusti spre băieţaşul, ce era îmbrăcat într-o haină ce-i atîrna pînă la glezne. Pe cînd Jimmy scutura arătarea diformă, haina îmbîcsită de miros de mahorcă se desprinse şi apăru un trupuşor subţirel în costum de baie.<br /> - Lasă-mă, lasă-mă, se văicărea Gregor încercînd să scape din manile lui Jimmy. Nu ţi-am făcut nimic.<br /> - Serios? Nu mi-ai făcut nimic? răspunse Jimmy as­pru gîndindu-se la ziua atît de preţioasă pierdută în cău­tări zadarnice. Înainte de a-ţi da ce ţi se cuvine, spune re­pede unde ai fost.<br /> Gregor, dinainte îngenunchiat de tonul autoritar al lui Jimmy, povesti fără ocolişuri.<br /> Înotase un timp alături de Malcolm în larg, apoi, cînd şi-a dat seama că fratele lui s-a întors la mal, a revenit şi el pe plajă. Dar văzînd cît de concentrat era Malcolm la desenele pe care le făcea, pe nisip, omul cu chip de general, i-a venit ideea să se ascundă pentru a-1 sili pe Malcolm să-1 caute.<br /> - Eram departe cînd mi s-a părut că vine după mine, bodogăni Gregor speriat de obrazul încruntat al lui Jimmy. Atunci am văzut o căruţă la marginea drumului, cu nişte coşuri mari, goale, cum sînt cele de cartofi...<br /> - Continuă, de ce te opreşti?<br /> - M-am ascuns într-un coş să nu mă vadă Malcolm şi am tras altul peste mine. Deodată căruţa a pornit. Ce frică mi-a fost!<br /> - Şi de ce n-ai strigat să oprească, pentru ca să te dai jos? întrebă Jimmy, căruia nu-i trecuse supărarea pentru ziua pierdută.<br /> - Aşa am vrut să fac, răspunse Gregor oftînd, dar cînd m-am uitat la omul care conducea, ce să vezi? Era o namilă neagră ca un tîlhar, sau mai ştiu eu ce era? Şi n-am îndrăznit să mă mişc.<br /> Ceva mai tîrziu, cînd se depărtaseră de oraş, Gregor încercase din nou să se dea jos, deschizînd partea mobilă din dos a căruţei, dar atunci a fost descoperit. Omul se arătase a fi mai bun decît îl arăta faţa, şi-i explică micului fugar că era mai cuminte să continue drumul cu căruţa ca să se şi întoarcă cu ea. Văzînd că tremura de frig, îi puse şi o haină veche pe umeri. Se urcase deci iar, de astă dată lîngă omul care conducea, şi la prînz mîncase cu dînsul din merindele lui. Acum se înapoiase, murdar, frînt de oboseală şi foarte speriat de mutra ameninţătoare a lui Jimmy.<br /> Pollyannei îi revenea misiunea de a o înştiinţa pe Gladys şi făcu aceasta în felul ei:<br /> - Gladys, drăguţa mea, să-mi spui ce te-ar putea bu­cura mai mult în toată lumea?<br /> Fetiţa se ridică şi o privi cu luare aminte:<br /> - Nu cumva vrei să spui că a fost găsit copilul şi nu i s-a întîmplat nimic?<br /> - Dar aminteşte-ţi, Gladys dragă, cît de nenorocită erai la gîndul că... Oare nu te bucuri că-1 ai din nou, şi acum te vei putea purta altfel cu el, nu-i aşa? Întrebă Pollyanna mirată.<br /> Gladys trase aer în piept, adînc de tot.<br /> - Va să zică nu s-a înecat. Da, mă bucur, dar sînt aşa de zăpăcită că nu-mi pot aduna gîndurile.<br /> Deşi purtarea lui Gladys, cînd aceasta auzi de întoar­cerea lui Gregor, păruse ciudată, Pollyannei i se părea că în raporturile dintre soră şi fraţi se produsese, totuşi, o schimbare în bine. Îi spuse şi lui Jimmy, şi acesta o ascultă<br />cu plăcere.<br /> - Ei, dacă-i aşa, cred că se poate spune că voiajul nostru de nuntă a fost un succes, de vreme ce ai avut prilej să-i redai fericirea lui Gladys.<br /> Pollyanna nu băgă de seamă tonul cam ironic al so­ţului ei, şi urmă:<br /> - Cred că-i vom putea vedea din cînd în cînd iarna. Locuiesc aproape de tot de locuinţa noastră. Se întoarse deodată spre Jimmy:<br /> - Ai spus ceva, dragă?<br /> - O, nimic - răspunse Jimmy - am oftat numai.<br /><br />* * *<br /> "Fie lumea cît de frumoasă, nu e ca la noi acasă..." cînta Jimmy pe un ton ascuţit de tremolo atît de duios, încît Pollyanna izbucni în rîs. Îi scăpă ciocanul, apoi şi cutia cu cuişoare care se împrăştiară pe covorul cel nou. Se aplecă să le adune unul cîte unul, aruncînd o privire mustrătoare lui Jimmy, cocoţat în vîrful scării şi avînd o atitudine dramatică.<br /> - Să ştii, Jimmy, că dacă mă mai faci să rîd aşa, o să-mi pierd timpul adunînd cuiele de pe jos sau făcînd alte treburi de felul ăsta, şi niciodată n-are să fie casa aranjată.<br /> Vorbea ca şi cum s-ar fi grăbit să-şi vadă casa pusă la punct. Jimmy căuta să pară şi el tot atît de dornic de aran­jarea casei, dar ammdoi îşi dădeau seama că niciodată nu petrecuseră un timp atît de minunat şi că, probabil, un asemenea eveniment nici nu se va mai repeta.<br /> Întorşi de la mare, le-a trebuit o săptămînă întreagă, o săptămînă destul de frămîntată de altfel, ca să cumpere mobila. Au învăţat să se apere de furnizori; cîţiva au căutat să le vîndă sufragerii destul de luxoase ca pentru un palat, dar pe un preţ egal cu suma din care ei trebuiau să-şi mobileze toată gospodăria. După ce ieşiseră învin­gători din lupta aceasta, începu alta pentru cumpărarea unei canapele. Au cumpărat una aşa de mare, încît ocupa jumătate din salon. Jimmy era mulţumit că astfel econo­miseau bani, deoarece nu mai aveau nevoie de altă mobilă în salon; În schimb, erau nevoiţi să se suie pe canapea ca să poată pătrunde în sufragerie.<br /> Pollyanna, soţie îndrăgostită, rîdea de glumele băr­batului ei, dar rîdea şi cînd îşi amintea feţele uluite ale negustorilor care-i ascultau.<br /> Trebuia să mobileze cinci încăperi, mai bine zis patru şi un sfert, căci administratorul însuşi, vorbind despre a cincea, o numise "bucătărioară", şi chiar şi diminutivul era disproporţionat.<br /> Mobila cea nou-nouţă era în sfîrşit la locul ei, da­rurile de nuntă expediate de la Beldingsville cu expre­sul umpleau casa ce se afla într-o dezordine pitorească. Pollyanna şi Jimmy gustau din plin farmecul noutăţii. Pretindeau că se grăbeau să-şi vadă casa pusă la punct, în realitate însă lucrau cît se poate de încet, de parcă le-ar fi spus inima că oricîtă fericire ar mai urma, plăce­rea tulburătoare de a-şi înjgheba cuibul n-o vor mai gusta niciodată.<br /> Jimmy trase scara în faţa ferestrei ca să prindă per­delele albe şi privi afară, în noaptea înstelată. Privindu-1 în clipa aceea, Pollyanna zări o umbră întuneeîndu-i faţa. Cu o voce schimbată care o tulbura, Jimmy o întrebă:<br /> - Cum ţi se pare priveliştea, Pollyanna?<br /> - Priveliştea? Nu prea am avut timp să mă uit pe fe­reastră, dar...<br /> Jimmy o întrerupse:<br /> - Cînd vei avea timp, ai să admiri coşurile. Erai obiş­nuită cu arbori, cu iarbă, cu flori şi n-ai să ştii să preţuieşti frumuseţea coşurilor. Dar ai să te obişnuieşti, Pollyanna...<br /> Se opri deodată şi adăugă serios:<br /> - Nu ştiu dacă n-am făcut rău luînd un apartament cu vedere spre curte, deşi e mai ieftin.<br /> Problema aceasta nu era nouă; o dezbătuseră înainte de semnarea contractului. Imobilul în care locuiau era un dreptunghi cu o curte interioară. Apartamentele aveau unele ferestre spre stradă, altele spre curte. Era şi aici aer şi destulă lumină, dar vederea era spre locuinţele din faţa lor şi spre coşuri, lucru nu tocmai plăcut. Uneori, Jimmy era urmărit de gîndul că pentru a-şi satisface orgoliul, o sacrificase pe Pollyanna, şi că ar fi fost mai bine să păs­treze suma pe care i-o acorda unchiul său, ca să-i ofere ei o viaţă mai plăcută, în loc de-a o da toată mătuşii.<br /> Pollyanna îi citea gîndurile de pe fruntea întunecată. Se ridică cu greu de pe covor de unde adunase şi cel din urmă cui risipit.<br /> - Ştii, Jimmy, îmi pare din ce în ce mai bine că n-am luat locuinţă spre stradă. Mai întîi, e economia la chirie, apoi e şi mai interesant aici.<br /> - Chiar aşa? zise Jimmy neîncrezător.<br /> - Da, chiar aşa, Jimmy. Cînd te uiţi pe fereastră, ce vezi în faţă? Strada. Şi ce poate fi interesant pe stradă? Pe cînd aici, vezi fel de fel de lucruri, femei care spală va­sele, sau fac prăjituri, sau calcă rufe. Ieri am văzut o fată drăguţă cu un aparat de uscat părul. Era brună, şi cînd i s-a uscat părul, avea capul numai bucle.<br /> Jimmy zîmbi amintindu-şi cît de mult îi plăceau Pollyannei buclele negre în copilărie. Prinse perdelele, apoi veni lîngă ea, o îmbrăţişa şi o sărută cu gîndul aiurea. Apoi, ca să-şi ascundă gîndurile, reluă pe un ton vesel:<br /> - Să atîrnăm tablourile, ce spui?<br /> - Bine zici! răspunse Pollyanna. Pe urmă, casa o să pară cu adevărat pusă la punct, nu-i aşa, drăguţule?<br /> Jimmy se apropie de o grămadă de tablouri care stă­teau rezemate pe perete şi îl luă pe cel mai mare. Faţa i se lungi. Cu coada ochiului se uită la Pollyanna care se pre­gătea să intre în apărare.<br /> - Hmm, făcu Jimmy cu capul într-o parte ca un cu­noscător adevărat. Pe ăsta îl uitasem. Cine ne-a dăruit această "capodoperă"?<br /> - Vai, Jimmy!<br /> - Dar ce, fac vreun rău dacă întreb de unde avem tabloul acesta?<br /> - Nu, desigur că nu. E de la doamna Frost. Unde-1 punem? întrebă Pollyanna silindu-se să pară indiferentă.<br /> - Dacă-mi ceri părerea, eu zic să-1 punem în colţul cel mai întunecos al vestibulului sau în spatele unei uşi care va sta totdeauna deschisă.<br /> - Nu, Jimmy, te rog.<br /> - Ştiu, doamnă, că aţi avut deseori ocazia să vedeţi opere de artă în străinătate, şi dacă dumneavoastră îmi veţi spune că acest tablou e frumos, eu mă închin.<br /> - Cred că ar trebui să ţinem seama de intenţia omu­lui, spuse Pollyanna cu tărie, mai mult decît de...<br /> - Cu alte cuvinte, o întrerupse Jimmy, nici ţie nu-ţi place.<br /> - Hai, Jimmy, să nu mai vorbim de asta. A vrut să ne facă o bucurie.<br /> - Perfect, şi mijlocul cel mai bun de a recunoaşte in­tenţia, dacă ţinem la asta cu tot dinadinsul, e să-1 atîrnăm acolo unde am spus, să nu-1 vedem.<br /> - Jimmy, te rog... Dacă l-am fi cumpărat noi şi pe urmă nu ne-ar fi plăcut era altceva, ne puteam bate joc oricît, însă cu cadourile de nuntă nu putem face asta. Cînd te gîndeşti la dragostea cu care au fost alese... Parcă le sfinţeşte... spuse Pollyanna. Te rog să nu-ţi mai baţi joc de ele.<br /> - Fie, mă supun. Ce zici, acuarela asta ţi se pare la locul ei deasupra mesei?<br /> Pollyanna se învoi; apoi mai pierdură timp ca să sta­bilească înălţimea. Ba era prea sus, ba era prea jos. După ce o atîrnă, Jimmy se coborî să vadă dacă era bine. Cu aerele unui om distrat, o cuprinse în braţe în timp ce se sfătuiau; poate de-aceea le trebuia atîta timp. În sfîrşit, se înţeleseră că tabloul ar sta mai bine zece centimetri mai la dreapta şi cinci centimetri mai sus. Jimmy execută schimbarea şi totul era foarte bine.<br /> După multe deliberări şi numeroase întreruperi, au reuşit să atîrne tablourile. Atunci Jimmy spuse că-i este foame şi vrea să mănînce ceva.<br /> - Cum se poate, Jimmy Pendleton? îl apostrofă Pollyanna. După cinci, ai spus că n-o să-ţi mai fie foame o săptămînă.<br /> - Ce vrei, asta dovedeşte că omul nu se cunoaşte pe sine. Mi-e o foame de lup. Ai ceva?<br /> - Nu, Jimmy. Pateul de ieri s-a terminat astă seară. Ştii c-ai luat de fiecare dată cîte două bucăţi şi n-a mai rămas nimic. Să văd dacă se găseşte altceva prin casă.<br /> Porni în căutare şi se întoarse întrebînd:<br /> - Caşcaval la capac vrei?<br />Jimmy se bucura că soţia îi venea în întîmpinarea do­rinţei sale.<br /> - Cît îl prepari, mai atîrn un tablou, două; iar tu îmi spui pe urmă cum ţi se pare.<br /> Pollyanna plecă în grabă să se îngrijească de mîncare pentru "stăpînul" casei; în bucătărie îi ţineau de urît melodia pe care o fluiera Jimmy şi scîrţîitul scării pe care el o purta din loc în loc.<br /> În locuinţa mică se risipi deodată mirosul untului ce se topea. Deodată Pollyanna tresări. Din camera de ală­turi se auzi un zgomot năpraznic. Se năpusti acolo avînd într-o mînă o furculiţă, iar în cealaltă, o lingură mare. Jimmy, speriat, în mijlocul încăperii, privea un morman de cioburi la picioarele lui.<br /> - Jimmy, strigă ea îngrozită, ce e? Te-ai rănit?<br /> Jimmy ridică ochii şi o privi.<br /> - Nu, răspunse el cu vocea schimbată de emoţie, nu m-am rănit, dar meritam; am stricat unul din cadourile de nuntă.<br /> - Atîta tot? Se mai întîmplă.<br /> Uşurată, Pollyanna cercetă cu indiferenţă rămăşiţele de pe covor. Jimmy stricase un tablou: rama, geamul, pic­tura, toate erau bucăţele.<br /> - Nu pot să-mi explic, nici să invoc vreo scuză, urmă Jimmy pe un ton tragic; eram în picioare în mijlocul came­rei. Mi-a scăpat din mînă. Ai mai pomenit aşa nătîng? în cădere, tabloul s-a lovit de sobă şi uite ce a rămas din el!<br /> Pollyanna se plecă.<br /> - Dar e tabloul primit de la doamna Frost!<br /> Vocea ei trăda parcă un sentiment de mulţumire as­cunsă.<br /> - Da, răspunse Jimmy lugubru, şi acum o oră spuneai că e lucru sfînt!<br /> - Nu vorbeam de ăsta Jimmy, ci vorbeam de cadou­rile de nuntă în general. Vai de mine, caşcavalul!<br /> Pollyanna se repezi în bucătărie, urmată de Jimmy care cerea mătura şi făraşul.<br /> - Şezi aici şi vezi de bunătăţile pe care ţi le-am pre­gătit. Mîine dimineaţă adun eu cioburile şi poimîine portarul are să aibă mult respect pentru mine, spuse Pollyanna întinzînd unt şi brînză topită pe feliile de pîine prăjită. Ştii că în fiecare dimineaţă trimite sus băiatul ca să adune gunoiul. Mîncare n-am de dat afară, că slavă Domnului, afară de cojile de cartofi şi cojile de ouă, mîncăm totul. Nici praf nu e cînd lucrurile sînt noi nouţe. Bine că o să am gunoi, pînă nu e prea tîrziu.<br /> Jimmy răsuflă uşurat în loc să găsească cusur mîncării care mirosea a prins; mîncă cu poftă şi se declară foarte mulţumit.<br /> Lui Jimmy îi era scris pesemne să doarmă fără remuşcări; cînd era să aţipească, Pollyanna şopti pe jumătate adormită:<br /> - Ştii, Jimmy, dacă tot trebuia să se spargă ceva, îmi pare bine că a fost tocmai tabloul care nu-ţi plăcea.<br />Era întuneric beznă, dar Jimmy nu-şi îngădui să zîmbească.<br />- Da, draga mea, îi răspunse vinovat dar mulţumit, şi eu tot aşa zic.<br /><br />***<br /><br /> Pollyannei i se făcu dor de casă. Răul venise pe neaş­teptate. Jimmy plecase devreme la slujbă, şi ca de obicei, după plecarea lui, apartamentul îi părea grozav de spaţios şi părăsit. Cîtă vreme Pollyanna avusese greaua sarcină de a aşeza în nişte dulapuri, destul de mici, lucruri ce abia în­căpeau în dulapuri cu mult mai mari, şi cîtă vreme strînsese în cufere hainele care nu aveau să fie purtate timp de cîteva luni, totul mersese destul de bine.<br /> Acum însă nu mai avea treabă. Totul era aşezat şi rînduit. Umbla de colo colo, mătura covoarele care n-aveau fir de praf, ştergea mese şi scaune strălucitor de curate, Şi-i părea din cale-afară de rău că nu găsea nimic altceva sa facă pentru ca să-1 impresioneze pe Jimmy cînd avea să vina acasă. Dar ziua aceasta era mai greu de parcurs, căci din ajun îi rămăsese destulă mîncare. Din cartofii rămaşi avea să facă crochete; mazărea avea s-o servească la sala­tă, şi budincă de orez mai rămînea pentru o masă, ba chiar pentru două. Pollyanna avea de lucru numai un ceas, aşa că pe la nouă şi jumătate începu să se plictisească. De bu­nă seamă putea alege între multe distracţii plăcute. Putea să se ducă în parc să privească florile, şi Pollyannei îi plă­ceau foarte mult, deşi minunatele răzoare cu desene geo­metrice nu puteau s-o facă să uite florile cele sălbatice din orăşelul ei drag. Erau pe aproape şi muzee de pictură, şi Pollyannei îi plăcea pictura. Lume era pretutindeni, şi de toate felurile: cerşetori şi milionari, tineri şi bătrîni, oameni obişnuiţi, iar alţii, pitoreşti prin nota străină a hainelor lor sau a figurii. Şi Pollyannei îi plăcea lumea. Sentimentul de a fugi de distracţii e însă caracteristica do­rului de-acasă şi Pollyanna evita acum tot ce o atrăgea de obicei.<br /> Se hotărî să-şi petreacă timpul liber scriind mătuşii Polly; dar leacul cel mai ineficient împotriva plictiselii e să scrii celor de care eşti despărţit. La mijlocul unei fra­ze prin care îşi povestea fericirea Pollyanna izbucni în plîns.<br /> Spunînd că era consternată văzîndu-se pradă unei ast­fel de slăbiciuni, n-am exprima pe deplin adevărul.<br /> - Eşti de nerecunoscut, Pollyanna Pendleton, se a-postrofă singură cu asprime. Cu cît îmbătrîneşti, cu atît scade respectul ce-ţi port. Cînd erai de şapte ani te bucu­rai de o pereche de cîrje, deşi îţi doreai o păpuşă, iar acum, de bine că-1 ai pe Jimmy, un apartament al tău şi tot ce-ţi pofteşte inima, plîngi ca o proastă. Sînt foarte supărată pe tine.<br /> După ce se dojenise astfel, Pollyannei nu-i rămase decît să-şi şteargă lacrimile, în timp ce scrisoarea către tanti Polly o puse bine ca s-o termine altă dată.<br /> Apoi se ridică repede să vadă dacă nu găsea ceva cio­rapi de cîrpit; dar Jimmy îşi cumpărase aşa de mulţi cînd se căsătorise, încît erau toţi în bună stare. Se hotărî atunci să frece argintăria, dar aceasta era nouă şi strălucea, ca de altfel tot ce se afla în casă. Fiindcă simţea că frecînd ceva, fie chiar şi un cuţit de bucătărie, îi va trece plictiseala, se puse pe lucru frecînd totul, pînă şi candelabrele şi rama din jurul portretului lui Jimmy. Deodată îşi zări, pe fun­dul unei linguri de supă, faţa alungită. Se porni pe rîs, leac mai eficace decît toate mustrările pe care singură şi le făcuse.<br /> Era aproape de ora prînzului; ultima bucată din ar­gintărie fusese frecată şi răsfrecată, cînd deodată un miros neplăcut ajunse pînă la dînsa. Se repezi la fereastra bucătărioarei şi privi afară. La fereastra apartamentului de ală­turi apăru o femeie tînără, de vîrsta ei. În dimineaţa aceea, faţa Pollyannei fusese posomorită, dar chiar şi în clipa cea mai neagră, rămăsese agreabilă dacă o comparai cu aceea pe care o vedea acum.<br /> Totuşi, nu expresia disperată a vecinei atrăsese aten­ţia Pollyannei, ci faptul că deasupra capului ei se îngră­mădea fumul, întunecînd soarele de iunie.<br /> - A luat foc casa? strigă Pollyanna trecînd peste for­malităţile prezentării.<br /> Vecina ei făcu semn cu capul:<br /> - Nu, n-a luat foc casa. Mi s-a ars doar mîncarea.<br /> - Vai! făcu Pollyanna. S-a ars?<br /> - Aşa cred, răspunse tînăra. N-a rămas nimic din ea. Aveam o supă pe foc, dar acum s-a terminat cu ea. Oala cea nouă de aluminiu a făcut un orificiu la bază şi pe lam­pa de petrol se văd cîteva bucăţi de aluminiu topit. Şi să mai zică cineva că e plăcut să faci gospodărie!<br /> Tăcu şi faţa ei luă o înfăţişare tristă. Pollyanna a înţe­les imediat că vecina ei era pe cale să izbucnească în plîns de supărare.<br /> - Păcat că ţi s-a ars mîncarea, se grăbi s-o încura­jeze; cu toate acestea, mi se pare foarte plăcut să te ocupi de gospodărie. Atîta doar că în apartamente ca acestea -mici, nu ai prea multe de făcut.<br /> - Mie-mi ajunge, răspunse tînăra necăjită. Muncesc de dimineaţa pînă seara şi nu isprăvesc. Pur şi simplu, m-am săturat.<br /> Era prea mîndră ca să-şi şteargă ochii. Temîndu-se de o izbucnire, Pollyanna îi dădu o idee plăcută:<br /> - Ştii ceva? Dejunul tău s-a ars; cred că ar fi bine să vii să dejunăm împreună.<br /> Tînăra o privi cu mirare, nefiind deprinsă cu amabi­lităţi din partea străinilor. Părea că nici nu le preţuieşte şi nu-şi arată decît surprinderea.<br /> - Cred că trebuia să mă prezint mai întîi, spuse Pollyanna, ca un fel de scuză, dîndu-şi seama că invi­taţia fusese făcută puţin cam în pripă. Sînt doamna Pendleton; sînt măritată de curînd şi de trei săptămîni fac gospodărie.<br /> Mirarea dispăruse de pe faţa vecinei ca să facă loc unui zîmbet care o lumina.<br /> - Sînt doamna Thayer; ne-am căsătorit acum şapte săptămîni şi ne-am instalat de o lună.<br /> După o clipă de şovăire întrebă:<br /> - Vorbeai serios adineauri, cu invitaţia la dejun?<br /> - Bineînţeles, dar să ştii că n-are să fie ceva grozav. Sper că asta nu te supără.<br /> - Mi-e tot una ce mănînc, răspunse doamna Thayer, dar să mă aşez singură la dejun e pentru mine o pedeapsă. La ce oră să vin?<br /> - E aproape douăsprezece. La douăsprezece şi un sfert îţi convine?<br /> - Desigur. La revedere.<br /> Doamna Thayer radia de bucurie cînd se retrase de la fereastră. Dacă s-ar fi privit în oglindă, Pollyanna ar fi băgat de seamă că şi de pe obrazul ei dispăruse orice semn de plictiseală.<br /> Pollyanna profită de timpul ce-i rămăsese, şi, chiar dacă dejunul nu era prea variat, putea, totuşi, să-1 mulţu­mească şi pe cel mai pretenţios musafir. Doamna Thayer mîncă cu poftă şi puse întrebări care o uluiau pe practica femeie Pollyanna.<br /> - Nu ştiam că se pot cumpăra minciunele aşa calde.<br />De unde le-ai luat?<br /> - Nu le-am cumpărat, răspunse Pollyanna, ci eu le-am făcut.<br /> - Tu le-ai făcut? Cînd? înainte de a vorbi cu mine la fereastră?<br /> - Sigur, nu durează mult să le prăjeşti.<br /> - Mă tem că ar dura mult la mine, spuse doamna Thayer servindu-se încă o dată. Eu cumpăr totul de la magazin şi de la cofetărie. Russel se supără uneori. Zice că nu-i place să mănînce mereu aceleaşi feluri. Aşa sînt bărbaţii, fac mofturi pentru un fleac; nu-şi dau seama cît de uşor trăiesc ei.<br /> Pollyanna era atît de mirată, încît i se părea că nu au­zise bine.<br /> - Cît de uşor trăiesc ei? îngînă ea. Nu cunosc multe gospodine afară de cele cu familii numeroase care să mun­cească atîtea ore pe zi cît munceşte soţul meu.<br /> - Dar bărbaţii au o muncă variată, spuse doamna Thayer cu o voce plîngăreaţă, pe cînd viaţa noastră e atît de searbădă.<br /> - Cred că de asta s-ar putea plînge mai curînd bărba­ţii, cel puţin o parte din ei. Să luăm de pildă lucrul într-o instituţie publică. Dacă obosim muncind în casă, tu sau eu putem ieşi, putem face ce vrem, să ne plimbăm să ne ducem la un muzeu sau în parc, sau...<br /> Doamna Thayer o întrerupse:<br /> - Cred că asta depinde de viaţa cu care ai fost de­prinsă înainte. Poate că tu ai trăit într-un orăşel mic şi prin urmare...<br /> - Într-adevăr, aşa este. Vin din Beldingsville. Ora­şul e frumos şi locuitorii sînt oameni plăcuţi, răspunse Pollyanna cu căldură.<br /> - Cred şi eu. Aşa se explică de ce nu-ţi vine greu să rezişti aici...<br /> Apoi, cu oarecare condescendenţă în glas, musafira Pollyannei continuă:<br /> - Eu sînt din Porter. Nu e un oraş din cele mai mari; are patruzeci de mii de locuitori. Totuşi e un oraş destul de mare, cu operă, bibliotecă, şi... în sfîrşit, nimic nu mi se pare nou aici.<br /> La desert, Pollyanna puse pe masă tarte cu zmeură şi cu cremă de lămîie. Atitudinea condescendentă a doam­nei Thayer dispăru cu totul.<br /> - Tartele le-ai luat de la cofetărie, nu-i aşa? La ma­gazin nu se găseşte aşa ceva.<br /> - Ba nu, eu le-am făcut.<br /> - Cum, tot tu? După ce m-ai invitat?<br /> Pollyanna se strădui să-şi ascundă mirarea faţă de o asemenea întrebare.<br /> - Nu, pe acestea le am de ieri. Am să vin într-o zi la tine şi am să-ţi fac, îi promisese Pollyanna. Ai să vezi cum le fac.<br /> După ce au spălat vasele de la dejun, au trecut în sa­lonaş. Doamna Thayer se apropie de o fotografie înră­mată, pe care Jimmy o atîrnase pe perete, într-un loc unde lumina naturală se proiecta din plin asupra ei. O privi cu luare aminte.<br /> - E un oraş din Europa, nu-i aşa?<br /> Din nou Pollyanna îşi stăpîni mirarea.<br /> - Roma. În planul din spate se vede Coliseul.<br /> - Şi fata asta îţi seamănă.<br /> - Da, şi la dreapta e mătuşa mea. Doamna Thayer se întoarse dintr-o dată.<br /> - Va să zică ai fost în străinătate?<br /> - Da, am stat şase ani în străinătate cu unchiul şi mă­tuşa mea. Unchiul era medic şi plecase în Europa la spe­cializare.<br /> - Da, da.<br /> O clipă rămase pe gînduri, apoi rîse stînjenită şi în­trebă:<br /> - De ce nu mi-ai închis gura cînd îţi vorbeam de ora­şul meu natal?<br /> - De ce să-ţi închid gura?<br /> - Pentru că-mi dădeam aere. Credeam că ai crescut la ţară şi că-ţi place să te uiţi la zgîrie-nori şi să dai de mîncare elefanţilor din grădina zoologică. Pe cînd eu veneam dintr-un oraş mare, mă-nţelegi? Nu-ţi venea să mă baţi?<br /> - Ce idee! rîse Pollyanna, vezi bine că nu.<br /> - Eu sînt altfel. În locul tău, aş fi vorbit îndată de Roma. Tăcu şi o privi gînditoare. De ce eşti altfel decît ceilalţi?<br /> - Altfel? Cu ce îţi par altfel?<br /> Pollyanna era tulburată, dar doamna Thayer se grăbi s-o liniştească.<br /> - Nu vreau să spun cu asta că eşti ciudată, ştii, dar se pare că toate lucrurile îţi fac atîta plăcere... mult mai multă plăcere decît altor oameni.<br /> - A, asta da; poate că, vezi tu...<br /> Pollyanna se opri deodată. Cînd era fetiţă vorbea ori­cui despre "jocul mulţumirii" fără să-i fie teamă de critică; acum însă, teama că ar putea fi greşit interpretată o făcea mai precaută în privinţa "fenomenului" ce-i ocupase atît de mult viaţa. La privirea întrebătoare a doamnei Thayer răspunse:<br /> - Ştii, am căutat întotdeauna să văd partea frumoasă a lucrurilor. Am să-ţi vorbesc despre asta mai mult, într-o altă zi.<br /> Au petrecut o după amiază plăcută. S-au cunoscut şi îndeaproape. Pollyanna îşi luă lucrul şi vorbiră amîndouă despre o sumedenie de lucruri importante: bărbaţi, lămpile cu petrol, preţul untului, defectele portarilor şi neplăcerile spălătoriilor. La ora cinci, doamna Thayer se sculă să-şi ia rămas bun.<br /> - Doamnă Pendleton, începu ea cam ceremonios, n-ai idee...<br /> Pollyanna se uită în dreapta, apoi în stînga, apoi se întoarse să privească în urma ei, gîndind că poate se stre­curase cineva între scaunul ei şi perete, ceea ce ar fi fost greu chiar şi pentru o persoană subţirică, apoi privi îna­intea ei. înţelese în sfîrşit:<br /> - Mie îmi vorbeai?<br /> Doamna Thayer părea stingherită.<br /> - Nu ţi-am înţeles bine numele? Credeam că... înfăţişarea Pollyannei o făcu să se întrerupă.<br /> - Ba da, acesta îmi este numele. Dar vezi, încă nu m-am deprins cu el. În prăvălii mi se zice "coniţă", porta­rul îmi zice coniţă. Afară de bărbatul meu nu prea văd lume multă, aşa că dacă mă gîndesc la mine, îmi spun Pollyanna...<br /> - Pollyanna te numeşti?<br /> - Da.<br /> - Ce nume frumos! Parcă-ţi vine să răsfeţi pe cine-1 poartă!<br /> - Mi-ar face plăcere dacă mi-ai zice pe nume, răs­punse Pollyanna zîmbind. E mult mai plăcut decît "doam­na Pendleton".<br /> - Cu plăcere, şi am să te rog să-mi spui Judit. Acum trebuie să plec, altfel ai să întîrzii cu masa soţului tău şi are să se supere.<br /> Plecă în grabă, şi Pollyanna se duse în bucătărie şi îşi puse şorţul, bucurîndu-se la gîndul că avea atîtea să-i povestească lui Jimmy. De dorul de-acasă de care suferise atîta în acea zi îşi mai amintea doar ca de un vis rău.<br /><br />***<br /> A doua zi, imediat după dejunul pregătit la repe­zeală, Pollyanna primi cu poşta de dimineaţă o veste aşa de importantă, încît simţi nevoia sufletească s-o împăr­tăşească de îndată şi altcuiva. Rămase cîteva clipe cu scrisoarea în mînă, întrebîndu-se dacă l-ar putea chema la telefon pe Jimmy, apoi renunţă cu părere de rău. Atunci îi veni o altă idee; fugi la fereastră, se aplecă pu­ţin şi strigă:<br /> - Judit, hei, Judit!<br /> Mai repede decît se putea aştepta, se ivi la fereastra vecină o faţă atît de radioasă, încît Pollyanna uită ce voise să spună:<br /> - Ia te uită, ce veselă eşti! S-ar părea că azi ţi s-a întîmplat ceva foarte plăcut!<br /> Judit izbucni în rîs:<br /> - Serios? Să înţeleg că tot de bucurie îmi zice cineva pe nume?! Dar de unde ştiai că sînt acasă?<br /> - O!<br />Ultimul cuvînt ("acasă") rostit de Judit îi aminti ştirea extraordinară pe care voia să i-o comunice.<br /> - Mi se anunţă o vizită de-acasă. Ce zici de una ca asta?<br /> - Aşa!<br /> Tonul era neutru tocmai pentru a nu o angaja cu ni­mic. Judit nu ştia dacă perspectiva de a primi musafiri e prilej de bucurie sau de întristare. Apoi, dîndu-şi seama că tulburarea Pollyannei purta semnele unei bucurii anti­cipate, adăugă prietenos:<br /> - Aştepţi prieteni, nu-i aşa?<br /> Faţa Pollyannei deveni mai serioasă.<br /> - N-aş putea spune că sîntem prieteni cu domnul Pisher, răspunse şovăind. Nu prea îi cunosc familia, dar, vezi e din oraşul nostru.<br /> - Aşa da, e foarte plăcut să întîlneşti pe cineva de-acasă.<br /> - Mă bucur foarte mult, răspunse Pollyanna.<br /> După o aşteptare de o zi întreagă ca să-i poată co­munica lui Jimmy vestea cea mare, era dezamăgită văzîndu-1 că el o primeşte cu oarecare răceală. Jimmy citi scrisoarea domnului Fisher prin care-şi anunţa sosirea, apoi se uită la soţia lui cu coada ochiului.<br /> - Nu ştiam că îl cunoşti aşa de bine pe domnul Fisher.<br /> - De ce? La noi toată lumea se cunoaşte.<br /> - Da, aşa e, răspunse Jimmy tuşind uşor, dar păreai atît de veselă să-1 vezi, încît mi-ai stîrnit gelozia.<br /> - Gelozie? Vai ce greşit eşti! N-am iubit pe nimeni, afară de tine!<br /> Subiectul acesta era atît de delicat, încît trecu multă vreme pînă a se repune pe tapet sosirea domnului Fisher. Pollyanna spuse atunci că a doua zi vor mînca mai tîrziu cu o jumătate de oră decît ca de obicei, fiindcă domnul Fisher avea să sosească tocmai pe la ora şapte. Jimmy deschise gura să facă o observaţie, dar o închise numaidecît, găsind, se vede, că era mai bine să o păstreze pen­tru sine.<br /> De-aici se vede cît îi e de dor de-acasă, se gîndea el. Şi totuşi nu s-a plîns, drăguţa de ea, din pricina jocului. Dacă-i pare atît de bine să-1 vadă pe Fisher, asta din cauză că e din orăşelul nostru. N-am să-i stric eu plăcerea spunîndu-i părerea mea.<br /> A doua zi, domnul Fisher sosi tocmai la ora şapte şi jumătate, iar Pollyanna trecu prin toate grijile gospodinei care se teme că friptura se usucă pînă ce vin musafirii. Cînd sosi, în sfîrşit, musafirul nu ceru scuze. Era un om mărunţel, gras, răsufla greu, mînca bine şi cu lăcomie şi nu prea vorbea. În timpul mesei dădu de înţeles că avea să rămînă trei zile. Jimmy îi aruncă o privire nevestei sale, să vadă ce zice. Ospitalitatea Pollyannei se arătă din nou la înălţime.<br /> - Trei zile! Ce bine, domnule Fisher. Vei avea destul timp să ne povesteşti mai multe de acasă.<br /> - Hm, într-adevăr, spuse domnul Fisher, dregîndu-şi vocea. Fii bună, te rog, şi dă-mi sosul.<br /> În seara aceea nu le spuse mare lucru, căci îndată după cină se cufundă în ziar, apoi spuse că ar vrea să se culce.<br /> - Nu e tocmai vorbăreţ musafirul nostru, constată Jimmy cînd uşa camerei musafirilor se închise în urma bondocului.<br /> - O fi obosit, e drum nu glumă de la Beldingsville pînă aici, îl scuză Pollyanna.<br /> Jimmy era tocmai pe punctul să răspundă că domnul Fisher nici nu putea face un lucru mai nimerit decît să se ducă la culcare, cînd îşi aminti că e primul lor musafir, şi dacă Pollyannei îi făcea plăcere să-1 primească, de ce ar necăji-o el cu părerile lui?<br /> In zilele ce au urmat, domnul Fisher se arătă a fi un musafir cam stingheritor. Ceru să i se servească dejunul mai devreme cu o jumătate de oră decît în prima zi, apoi se întoarse la masă de-abia după ce sfîrşi cu toate aface­rile lui, fără să-i pese de ora mesei. Nu prea avea a spune mare lucru despre cei de-acasă, în schimb era darnic cu sfaturile. Se mira de alegerea apartamentului şi de ce nu se mutaseră mai în centru.<br /> - Vezi, ne-am gîndit la confortul nostru, răspunse Jimmy calm, nu la acela al unui musafir pretenţios.<br /> Pollyanna îl privi rugătoare şi, deşi părea absorbit de cotletul de berbec din farfurie, simţea cum îl apasă privirea ei. Strînse buzele şi decise că nu se va mai lăsa împins la nici o vorbă nesocotită, oricît de cicălitor şi ne­suferit s-ar mai arăta musafirul lor. Bine că-şi propusese aceasta la timp, căci domnul Fisher îşi dădu cu părerea asupra confortului apartamentelor, în general, şi asupra defectelor aceluia în care locuia ca musafir, în special.<br /> - De pildă, camera în care m-aţi instalat nici nu se poate numi cameră. E o cămăruţă şi atîta tot.<br /> Jimmy duse un cartof fierbinte la gură şi-1 înghiţi fără să clipească.<br /> - Şi apoi priveliştea este apăsătoare. Din fereastră se văd numai coşurile caselor. Nu înţeleg cum poate ci­neva să aleagă un apartament de unde nu se văd decît nişte coşuri.<br /> - Dar se văd şi alte lucruri foarte interesante, sări Pollyanna ştiind că acestea erau punctul negru al lui Jimmy. Uneori stau înadins mai departe de fereastră pînă-mi isprăvesc treaba, de teamă să nu-mi pierd timpul privind afara. Jimmy, ai putea oferi un cotlet domnului Fisher?<br /> - Mă tem să nu fie reci. Cum ţi se par? întrebă acesta cu prudenţă. Ca să fie bune, cotletele de miel trebuiesc servite fierbinţi.<br /> - Nu-i vorbă, însă trebuie să fim mai indulgenţi cu tinerele gospodine, adăugă musafirul graţios, pe cînd Jimmy aproape scrîşnea din măsele de mînie.<br /> Cînd sosi momentul să-şi ia rămas bun, Pollyanna nu era de fel întristată, iar vestea pe care o primi peste două săptămîni din partea familiei Fisher nu-i păru atît de importantă încît s-o comunice îndată Juditei din fereastra bucătăriei. Amînă chiar să-i vorbească lui Jimmy, pînă după stingerea lămpii, şi atunci făcu chiar o sforţare să-şi adune curajul.<br /> - Jimmy, Matilda Fisher soseşte vineri.<br /> - Soseşte? Unde soseşte?<br /> - La noi, în vizită.<br /> - Nu-nţeleg de ce Matilda Fisher simte nevoia să so­sească la noi în vizită. Mi se pare că la tanti Polly nu venea prea des în vizită.<br /> - Nu, nu... dar se cunoşteau.<br /> - De, aşa îl cunosc şi eu pe moş Sam Stove, canto­nierul cel şchiop. Cu toate acestea, m-aş mira dacă mi-ar scrie deodată că vine să petreacă iarna viitoare la noi, un concediu întreg.<br /> - Chiar ar fi foarte plăcut să ne vină cineva în vizită cu adevărat, răspunse Pollyanna cu o voioşie pe care se străduia s-o facă molipsitoare. E drept că n-am prea avut timp să ne bucurăm de vizita domnului Fisher.<br /> - A, ba da, îl vedeam regulat la masă şi era foarte plăcut!<br /> - Jimmy, nu fi chiar aşa!<br /> - Nu era foarte plăcut? Dacă vrei, pot să-ţi mărtu­risesc că era grozav, chiar dacă tu nu înţelegi.<br /> - Taci odată, Jimmy! Voiam să spun doar că dom­nul Fisher avea întruna treabă, pe cînd Matilda n-are să fie ocupată. O să ne plimbăm, o să vizităm cîteva locuri frumoase..., încheie Pollyanna cu voioşie. O să ne simţim foarte bine.<br /> Proiectele Pollyannei au fost primite cu bucurie de Matilda.<br /> - Vreau să văd tot, îi spunea Pollyannei pe cînd se urcau la gară în tramvai. Tata şi mama se miră că pot umbla atît. Îmi place să fiu mereu în mişcare şi cîtă vreme mai e ceva de văzut, nu ştiu ce-i oboseala.<br /> Pollyanna se gîndi că Matilda exagera puţin ca să-şi arate plăcerea de a se putea plimba, dar curînd şi-a dat seama că era adevăr curat.<br /> - Ce zici, azi de dimineaţă ce facem? întreba Matilda în fiecare zi la micul dejun.<br /> La prînz făceau proiecte pentru după amiază, iar sea­ra se plimbau.<br /> La sfîrşitul săptămînii, Pollyanna era zdrobită de obo­seală. Umblase atît, încît nu-şi mai simţea picioarele. De atitea excursii pe soarele dogoritor de august o dureau ochii şi se întreba dacă nu cumva va fi nevoită să-şi pună ochelari. De cîteva ori trebui să se mulţumească cu hra­nă rece, fiindcă Matilda o făcea să întîrzie aşa de mult pe-afară, încît nu-i mai rămînea timp să pregătească masa. Se întîmplă chiar de mai multe ori ca Jimmy să ajungă acasă înaintea lor. Atunci Matilda îl întrebă, exagerînd înadins:<br /> - Vai, domnule Pendleton, ce ai să crezi despre noi? Sîntem nişte haimanale îngrozitoare, nu-i aşa? Dar îmi place aşa de mult să mă plimb!<br /> Dar Pollyanna nu suferea numai din pricina oboselii. Mai era şi altceva. Cînd şi-a făcut bugetul, suma pe care Jimmy o hotărîse pentru cheltuieli de menaj i se păruse mai mult decît îndestulătoare, iar aceea pentru banii ei de buzunar, exagerată. Din pricina unei caraghioase con­venţii sociale care pretinde ca gazda să suporte cheltuiala musafirilor, Pollyanna fusese însă nevoită să plătească tramvaiul, maşinile şi plimbările cu vaporaşul, biletele de spectacol, şi chiar mesele la restaurant cînd ele mîncau acolo din cauză că erau prea departe de casă şi prea tîrziu pentru ora mesei. Deşi el îi dăduse o sumă mai mare de bani decît îi ceruse şi îi închisese gura cu o să­rutare cînd încerca să-i spună că luna viitoare avea să-i restituie, se simţea foarte nenorocită. Nu dormea de gri­jă şi se întreba mereu unde şi cum ar putea face econo­mie ca să nu i se pară mereu că nu fusese în stare să se descurce.<br /> Matildei îi părea foarte rău că trebuia să primească şi ea musafiri pe douăzeci şi doi ale lunii, altminteri şi-ar mai fi prelungit şederea.<br /> - Mai sînt atîtea lucruri pe care nu le-am văzut şi nu-mi place să las ceva neisprăvit; dar nu cred că s-ar fi putut face mai mult.<br /> Pollyanna, zîmbind melancolic, recunoscu şi ea că nu li se putea imputa că şi-ar fi pierdut timpul.<br /> După plecarea Matildei, familia Pendleton trecu la un regim sever de economisire, pentru a putea trăi.<br /> Pollyanna se străduia să dea gust cărnii de calitatea a doua pe care o cumpăra, iar Jimmy mînca tot ce-i servea ea cu aerul de a nu face diferenţă între carne de berbec şi pui fript. În timpul liber, se plimbau prin parc sau se aşezau pe cîte o bancă şi sub clar de lună îşi împărtăşeau impresii. După două săptămîni petrecute în felul acesta, Jimmy, întorcîndu-se într-o seară acasă, fu întîmpinat de Pollyanna care era cam speriată.<br /> - Hai, spune, ce s-a întîmplat? o întrebă el pe cînd îşi atîrna pălăria. Cînd soseşte următorul Fisher?<br /> - Jimmy, eşti extraordinar, izbucni Pollyanna uitînd-u-şi întristarea. Cum ai ghicit?<br /> - Ce, e adevărat că... Ei, asta-i culmea!<br /> - Domnul Fisher are treabă aici şi s-a gîndit s-o a-ducă de astă dată şi pe soţia lui, răspunse Pollyanna cu o voce slabă.<br />Jimmy tăcu cîteva clipe. îşi dădu seama că domnul şi doamna Fisher găsiseră mijlocul de a economisi cheltu­iala hotelului şi a excursiilor şi că păreau hotărîţi să vadă cît mai multe din frumuseţile capitalei, pe socoteala al­tora. Fiindcă Pollyanna era însă atît de simţitoare în ceea ce priveşte ospitalitatea, se hotărî să-şi spună părerea cu multă prudenţă.<br /> - În felul acesta vom găzdui întreaga familie Fisher, nu-i aşa?<br /> Pollyanna nu-i răspunse îndată.<br /> - Jimmy, spuse în sfîrşit, m-am gîndit şi am ajuns la concluzia că trebuia să procedez altfel cu musafirii noştri. Cred că nu m-am purtat cum trebuie.<br /> Jimmy păru că vrea s-o întrerupă, dar se răzgîndi.<br /> - Fireşte, cînd ai apartament, continuă Pollyanna se­rioasă, e foarte plăcut să primeşti prietenii. Cînd eşti să­rac împărţi cu ei ce ai, dar eu am împărţit mai mult decît ce aveam. Vrei să vii cu mine la bucătărie, Jimmy? Am să pregătesc masa şi între timp vom vorbi.<br /> Jimmy o urmă, curios să audă unde va ajunge.<br /> - Acasă serveam întotdeauna pui, cînd aveam musa­firi; dar la Beldingsville, un pui cumpărat la Doley e mult mai ieftin decît aici.<br /> - Aşa e, aprobă Jimmy.<br /> - Cînd a venit domnul Fisher, şi mai pe urmă Matilda, am procedat ca şi cum am avea mai mulţi bani de cheltuit decît aveam în realitate. De atunci am fost nevoită să fac economie, să ne lipsim de unele lucruri ca să restabilim echilibrul. Asta nu-i drept. Am hotărît ca de acum înainte să cheltuiesc o sumă anumită pe săptămînă, fie că sîntem singuri, fie că vom avea musafiri. Cine ne iubeşte se va mulţumi şi aşa.<br /> Jimmy mînca bine şi cu poftă, cu toate că străduin­ţele Pollyannei nu reuşeau să dea tocanei de berbec gustul fripturii. Din cîteva cuvinte aruncate, Pollyanna înţelese că Jimmy se bucura de apropiata sosire a soţilor Fisher. Asta-i lua o piatră de pe inimă, căci în momentul cînd îi comunicase vestea prima oară, Jimmy părea că nu se prea bucură.<br /> Musafirii au sosit aşa cum au anunţat. Pollyanna se duse la gară, ca s-o aştepte pe doamna Fisher, deoarece domnul Fisher avea treburi importante în oraş. Doamna Fisher se interesă de toate şi, cînd văzu camera în care urma să fie găzduiţi, începu să rîdă.<br /> - Îmi spusese bărbatul meu că e cît o cutie de con­serve, dar nu-i nimic, nu te necăji, o să ne mulţumim cu atît, în cele cîteva zile cît vom sta aici.<br /> Cuvintele acestea ar fi trebuit s-o îmbărbăteze pe Pollyanna, însă ele rămaseră fără efect. Ca şi data trecută, domnul Fisher sosi cu întîrziere la masă, dar de data asta, Pollyannei nu-i mai păsa. Mîncărurile erau dintre ace­lea care nu se usucă stînd pe foc. Apoi, ca toată lumea, Pollyanna era bucuroasă să mai amîne un lucru neplăcut, deşi ştia bine că trebuie să-1 înfrunte în cele din urmă.<br /> Lui Jimmy îi era greu să rămînă serios cînd se aşeză la masă în faţa soţiei lui. Obrajii Pollyannei erau sta­cojii, îşi amintea, ruşinîndu-se, de tradiţiile ospitalităţii la Beldnigsville şi apoi îi părea rău că nu se osîndise pe sine şi pe Jimmy la pîine cu brînză timp de o săptămînă ca să poată oferi pui fript musafirilor ei zdraveni şi rotofei.<br /> Jimmy se întoarse spre vecina din dreapta şi o întrebă:<br /> - Îmi daţi voie, doamnă, să vă servesc cu un rasol de vacă?<br /> Doamna Fisher îl privi şiret, crezînd că glumeşte, apoi se uită în farfurie. Nu mai era nici o îndoială, era rasol de vacă cu sos. Roşeaţa din obrazul Pollyannei se întinse pînă la urechi.<br /> - Mulţumesc, răspunse doamna Fisher acru, nu te osteni.<br /> - Sînteţi cumva vegetariană? întrebă Jimmy vesel, punîndu-i în farfurie crochete de cartofi şi fasole verde. Mulţi medici pretind că e un regim igienic. Apoi, întorcîndu-se spre vecinul din stînga, îl întrebă:<br /> - Pe dumneata, domnule Fisher, cu ce să te servesc?<br /> Domnul Fisher răspunse posomorit că voia să se servească singur; se cunoştea că era dezamăgit. în cele din urmă, îi dădu voie lui Jimmy să-1 mai servească încă o dată.<br /> - Dar nu-mi da prea mult, îi spuse.<br /> - Mănîncă atît cît ţi-e poftă, răspunse Jimmy prie­tenos. Fasole mai vrei? Dar crochete? Nevastă-mea le face foarte bune.<br /> Era de ajuns pentru domnul Fisher şi pentru Jimmy; Pollyanna care mînca de obicei cu poftă, abia gustă. Jimmy mîncă cu poftă ca întotdeauna, lăudînd din cale-afară mîncărurile, pe cînd Pollyanna roşea mereu, stră-duindu-se să-1 facă să tacă. Doamna Fisher îl asculta cam neîncrezătoare. .<br /> Şederea soţilor Fisher nu a fost de lungă durată. Chiar a doua zi, doamna Fisher spuse că avea de gînd să facă o excursie în direcţia vestului. Pollyanna i-a pro­pus s-o conducă la vapor căci nu putea s-o întovără­şească, îi spuse aceasta cu o voce tremurătoare. Doamna Fisher făcu o mutră supărată, şi aşa rămase pînă ce-şi luă rămas bun de la gazdă, îndată după micul dejun de a doua zi.<br /> După plecarea lor, Jimmy, bănuind că Pollyanna era necăjită şi gata să plîngă, încercă s-o înveselească, făcînd glume. Pollyanna plînse foarte puţin, dar mai mult de uşurare.<br /> - Foarte bine ai făcut, dragă, o îmbărbăta Jimmy; pe prieteni îi vom primi întotdeauna cu plăcere, dar nu ţi­nem hotel pentru oricine are chef să se invite singur. Există o vorbă despre crimele făptuite în numele liber­tăţii; tot atîtea crime se comit şi-n numele ospitalităţii, dragă, crede-mă.<br /> Pollyanna, cu lacrimi în ochi, era de părerea soţului ei, cu toate că Fisherii erau primii musafiri pe care-i pri­mise în casa ei şi-i părea îngrozitor că vizita se sfîrşise astfel.<br /> - La urma urmei, spuse ea, există oameni a căror vi­zită ne-ar face plăcere, pentru că ar fi mulţumiţi cu ceea ce le putem oferi.<br /><br />***<br /> În timpul vizitelor familiei Fisher, relaţiile prieteneşti dintre Judit şi Pollyanna se adînciră. Amîndouă fuseseră dezrădăcinate din căminul în care avuseseră numeroşi pri­eteni şi mutate în singurătatea unui oraş mare.<br /> Tocmai lucrul acesta a creat între ele un fel de prie­tenie care le scăpa de descurajare atunci cînd se simţeau singure.<br /> Asemănarea dintre felul de viaţă al uneia şi al alteia, vădit pentru cineva din afară, era totuşi o asemănare de suprafaţă.<br /> Pollyanna era gospodină pricepută. Învăţăturile pri­mite de la Nancy, în bucătăria de acasă, îi prindeau bine acum, în propria ei gospodărie; iar treburile gospodăreşti, în loc să-i fie povară, erau cea mai mare plăcere a ei.<br /> În schimb, Juditei nu-i plăcea de fel să se ocupe de gospodărie, aşa cum se întîmplă de obicei celor ce fac o muncă fără să fie deprinşi cu ea. Avea treabă întotdea­una, dar niciodată nu făcea un lucru la timp; se plîngea că e obosită, iar Pollyanna nu reuşea să descopere cauza acestei oboseli.<br /> Deosebirea dintre cele două femei avea cauze mai profunde. Pollyanna se deprinsese din copilărie cu jocul mulţumirii şi căuta aproape instinctiv partea bună, frumoa­să a oricărui om şi a oricărui lucru; e drept că o şi găsea întotdeauna. Judit, dimpotrivă, se lăsa pradă în mod regu­lat unor adevărate accese de nemulţumire; neplăcerile cele mai mărunte luau atunci proporţii de adevărată ca­tastrofă. Nu era o fiinţă dezagreabilă, dar era iute din fire. Nu degeaba se temea Pollyanna că certurile repetate ar putea tulbura fericirea tinerei perechi căreia îi purta prie­tenie.<br /> Nu poftise încă la masă pe soţii Thayer, deşi ar fi dorit s-o facă; vizitele familiei Fisher epuizaseră toate mijloacele financiare de care dispunea pentru musafiri. În schimb nu lăsase să-i scape nici un prilej de a se arăta vecină bună. S-a dus de cîteva ori la Judit ca s-o înveţe să gătească; din păcate, rezultatele lăsaseră întotdeauna de dorit. E greu să înveţi un lucru care nu te interesează; privind bucătăria ca pe o corvoadă, fireşte că Judit nu putea fi elevă bună.<br /> La puţin timp după plecarea soţilor Fisher, Judit ve­ni să-i ceară ajutor. Pollyannei îi părea bine, căci aceasta îi dovedea că legătura lor se prefăcuse într-o adevărată prietenie.<br /> - Vai, Pollyanna, am o mare problemă! Vrei să m-ajuţi? Ghici ce mi-a făcut bărbatul meu?<br /> - Ce ţi-a făcut? întrebă Pollyanna cu prudenţă.<br /> - Închipuieşte-şi că a întîlnit zilele trecute pe unul din prietenii lui şi 1-a poftit la masă.<br /> Pollyannei îi venea să rîdă de tonul ei supărat.<br /> - N-ai de ce să te superi. De mult vrea el să-şi pre­zinte soţia unor vechi prieteni.<br /> - De-ar fi să mă prezinte numai ca nevastă nu m-aş teme de nimic. Gîndeşte-te însă că trebuie să apar şi ca bucătăreasă şi prevăd că domnul Dunning, cînd o să plece de la noi, are să-1 compătimească pe Russel, felicitîndu-se totodată că a rămas neînsurat. Bărbaţii sînt răi, încheie Judit pornită.<br /> Nu era prima dată cînd discutaseră între ele chestiu­nea aceasta, dar de data asta, Pollyanna nu voi să dea nici un răspuns. O întrebă deci ce avea de gînd să pregătească pentru masă, apoi, fiindcă Judit nu hotărîse nimic, pro­puse ea cîteva feluri. în ceea ce priveşte desertul n-avea decît să aleagă.<br /> - Ascultă, Judit, ştiu o budincă minunată care nu costă mult. Dacă vrei, vin eu să ţi-o fac.<br /> - Mai întrebi? Eşti un înger.<br /> - Ce idee! îmi place să gătesc, ştii? Şi acum îmi fac plăcerea pe cheltuiala ta. Uite creion şi hîrtie; am să-ţi spun tot ce trebuie să cumperi.<br /> Au mai stat de cîteva ori de vorbă în cursul acelei zile, şi au hotărît ca a doua zi Pollyanna să se grăbească cu treaba ca să fie pe la ora zece la Judit.<br /> - Vezi că budinca asta stă mult la cuptor, îi explica Pollyanna grijulie, şi în timp ce se face, te mai pot ajuta la altceva.<br />Recunoştinţa Juditei era mişcătoare.<br /> - Asta-i cu adevărat prietenie, Pollyanna. Dacă voi trece examenul acesta fără ca Russel să se supere, meritul va fi al tău.<br /> - Ţi-am mai spus că mie îmi place să fac bucătărie.<br />La zece fix sînt la tine.<br /> Judit o îmbrăţişa cu dragoste şi o sărută. Pollyanna îi răspunse la fel, deşi se simţea cam stingherită în faţa acelui elan.<br /> "Ea crede că-i fac cine ştie ce bine", îşi zicea în sinea ei, "cînd de fapt pentru mine e doar un fel plăcut de a-mi petrece timpul. E plăcut să ai de-a face cu oameni care preţuiesc un serviciu, dar mie mi se pare că nu merit atîta<br />recunoştinţă."<br /> Pollyanna era cam supărată cînd, a doua zi la ora sta­bilită, Judit nu-i deschise. După cum stabilise, s-a grăbit să-şi termine mai repede treaba, şi la zece sună la vecina ei. Nu-i deschise nimeni aşa că bătu la uşă, deşi dacă ci­neva ar fi fost acasă ar fi auzit soneria. Apoi Pollyanna su­nă din nou. însă, cu părere de rău, plecă.<br /> "O fi încă la piaţă, îşi spuse ea. Probabil că se va în­toarce repede."<br /> A mai încercat încă o dată la zece şi jumătate, apoi din nou la unsprezece, dar fără rezultat.<br /> Deveni neliniştită. În afară de budincă, făgăduise Juditei că-i va face şi nişte prăjiturele cu sirop de zahăr care îi plăceau ei mult. Budinca trebuia să se răcească, şi trebuia timp să absoarbă şi siropul.<br /> "Dacă aş avea din ce, i-aş face prăjiturile la mine, se gîndea Pollyanna. Judit îmi va înapoia, desigur, cele îm­prumutate."<br /> Din nefericire, mai avea zahăr numai pentru micul dejun de a doua zi, şi nici bani nu prea avea. Trebuia să intre numaidecît la Judit. Nu trecuseră cinci minute de cînd încercase uşa şi se duse din nou să sune. Totul însă, în zadar.<br /> Pollyanna se lăuda uneori că găseşte soluţia chiar în încurcături. Pe cînd se învîrtea disperată în faţa uşii în­cuiate, îi veni deodată o inspiraţie, şi se miră de ce nu-i venise mai de mult.<br /> "Numai de n-ar fi închis fereastra", se gîndea ea pe cînd încăleca fereastra bucătăriei. Dar e aşa de distrată...<br /> Fereastra vecinei era deschisă în lături. Pollyanna îşi dădu drumul pe zimţul care despărţea cele două ferestre, ţinîndu-se de ghiarele de fier fixate în zid pentru coborîre în caz de incendiu. Îşi zicea că era un exerciţiu folositor, că dobîndea astfel oarecare siguranţă în caz de nevoie.<br /> În bucătăria Juditei găsi îndată zahărul de care avea nevoie şi uită de toate neajunsurile. Aprinse cuptorul ara­gazului şi se puse pe lucru. Pînă să se încingă cuptorul, prăjiturelele erau deja gata.<br /> Era în toiul lucrului cînd auzi deodată soneria. Se uită la ceas, scutură din cap zîmbind şi se duse la uşă. Înainte de a fi avut timp să deschidă, soneria zbîrnîi din nou. Crezînd că Judit îşi uitase cheia, Pollyanna, cu mîna pe clanţă, glumi:<br /> - Mare poftă aş avea să nu te las să intri.<br /> O voce bărbătească, adîncă, îi răspunse:<br /> - În numele legii, deschide.<br /> Deschise uşa în lături şi se pomeni în faţă cu un ser­gent de stradă (poliţist). îşi dădea aere, încruntat, cu re­volverul în mînă. Asemenea surpriză ar fi fost de ajuns ca să zdruncine şi nervii cei mai oţeliţi. Încrederea în semenii ei, care o făceau să se aştepte numai la bine din partea lor, o făcu pe Polyanna să înfrunte cu calm prezenţa neaştep­tată a poliţistului. Privi mirată la sergent şi-1 întrebă:<br /> - Ce s-a întîmplat, mă rog?<br /> Omul păru că ezită.<br /> - Dumneavoastră locuiţi aici?<br /> - Nu, cucoana de aici e plecată. Dar dumneata ce pofteşti?<br /> - Cum ai intrat?<br /> Pollyanna şovăi o clipă, apoi surise. Era ridicolă stin­ghereala ei.<br /> - Eu? Voiam să prepar ceva în lipsa ei. Am intrat pe fereastră, ţinîndu-mă de ghiarele de salvare.<br /> - Ooo...<br /> Pînă aici sergentul păruse a avea oarecare îndoieli. Acum însă avea aerul unui om care-şi cunoştea bine da­toria şi era hotărît să şi-o îndeplinească. Intră, o privi pe Pollyanna, apoi încruntîndu-se spuse:<br /> - Haide, fii cuminte şi urmează-mă. Fără vorbă!<br /> - Să te urmez? Unde? Nu înţeleg.<br /> Sergentul dădu semne de nerăbdare.<br /> - Bine, bine! Oricine ai fi, nu eşti nebună: asta se vede. Nu intră nimeni cu intenţii bune în felul ăsta în lo­cuinţa altuia.<br /> Pollyanna scoase un ţipăt:<br /> - Vai, prăjiturile mele!<br /> Şi fugi în bucătărie. Sergentul fluieră, apoi spuse:<br /> - Atenţie! Nu mă lăsa aşa. Mai e jos un sergent, n-ai să scapi.<br /> Fără să ia seama la ce spunea sergentul, Pollyanna deschise portiţa cuptorului, scoase prăjiturile rumenite care răspîndeau un miros din cele mai plăcute, şi întoar­se una să vadă dacă nu cumva s-au ars, cum se temuse, o clipă.<br /> Sergentul îşi scoase şapca şi se scarpină. Nu mai era chiar aşa de sigur. Prăjiturile îl puseră pe gînduri. Deprins cum era cu nenumăratele şiretlicuri ale răufăcătorilor, nu putea totuşi stabili vreun raport între prăjiturile de casă şi intenţiile criminale asupra proprietăţii altcuiva.<br /> Pe cînd sergentul sta pe gînduri, Pollyanna părea că e preocupată numai şi numai de mutarea prăjiturilor din tavă pe farfurie. Se prefăcea! Dacă sergentul i-ar fi luat pulsul, din bătăile repezite ale inimii ar fi tras concluzii asupra văditei sale emoţii. Pollyanna începu să-şi dea sea­ma că a intra pe fereastră în casa vecinului poate fi îngă­duit într-un orăşel mic unde toată lumea se cunoaşte, nu însă într-un oraş mare. Vreun locatar al apartamentelor vecine probabil că a văzut-o, pe cînd intra pe fereastra Juditei, şi a înştiinţat poliţia. Ştia bine că-şi putea dovedi nevinovăţia, dar i se părea o ruşine de nedescris să fie condusă la poliţie de un om în uniformă. Şi ce-o să zică oare Jimmy, cînd va afla că nevasta lui a fost arestată pen­tru furt?<br /> Soneria se auzi din nou, şi Pollyanna se temea că ar putea fi încă unul sau mai mulţi agenţi. Mîna îi tremura atît de tare, încît cuţitul din mîna ei ciocănea în masă aproape fără întrerupere. Sergentul băgă de seamă şi trase unele oncluzii din acest fapt.<br /> - Cine o mai fi acum? întrebă el.<br /> - Nu ştiu, răspunse Pollyanna cu vocea scăzută.<br /> Agentul îşi dădea seama că Pollyannei îi era frică.<br /> - Deschide uşa, şi, oricine ar fi, lasă-1 să intre. Nu în­cerca să mă duci cu vorba, mă-nţelegi?<br /> Pollyanna se duse la uşă urmată de agentul care părea pregătit pentru orice nouă surpriză.<br /> De bună seamă, era o zi cu surprize, căci în pragul uşii apăru Judit, cu coşul de piaţă pe braţ. Era încălzită şi pă­rea în pragul unei crize de nervi. Fără să pună un cuvînt, se repezi în vestibul, se trînti pe bancă şi se porni pe un rîs cu hohote care parcă voia să se prefacă în plîns.<br /> - Judit, o rugă Pollyanna, ce e? Ce ţi s-a întîmplat?<br /> Îi îngheţa sîngele în vine gîndind la impresia pe care putea să i-o facă Juditei un sergent în casa ei în clipa aceea.<br /> - Pollyanna, izbucni Judit fără să-şi poată trage răsu­flarea, întreabă-mă mai bine ce nu mi s-a întîmplat! Ce zi, domnule!<br /> - Dar de ce ai sunat? De unde ştiai că sînt aici?<br /> - Ştiam că ai să recurgi la orice ca să intri să faci pră­jiturile. E aproape douăsprezece. Eram sigură că ai să te gîndeşti la zimţul ferestrei şi la ghiarele de salvare.<br /> - Aşa am şi făcut, răspunse Pollyanna serioasă. Dar tu unde ai fost?<br /> - Pe străzi. Ţii minte că mi-ai vorbit de o prăvălie unde se găsesc pui mult mai ieftini decît aici? Am fost acolo şi mi s-a furat portofelul.<br /> Pollyanna uitase cu totul de sergent. Scoase un strigăt de milă.<br /> - O, nu-i cine ştie ce. Portofelul era vechi şi îmi fă­cusem înainte toate tîrguielile. Mai era în el doar un dolar, mărunţiş, şi cheia. Dar a trebuit să mă întorc pe jos, şi încă cu coşul plin.<br /> Sergentul tuşi. Judit tresări.<br /> - Ce-i cu omul ăsta? o întrebă pe Pollyanna.<br /> - Nu vezi? E un agent de poliţie care a venit sus...<br /> - Agent de poliţie! Dar ce caută în locuinţa mea? Sergentul ieşi mai la lumină.<br /> - Dumneavoastră sînteţi cucoana care locuiţi aici? o întrebă de astă dată pe Judit cum o întrebase înainte pe Pollyanna.<br /> - Da, şi ce vrei? I s-a întîmplat ceva soţului meu?<br /> - O, nu, făcu sergentul împăciuitor, încercînd s-o cal­meze pe Judit care, după toate întîmplările ce îi puseseră nervii la încercare, ţipa. Linişteşte-te cucoană, nu i s-a în­tîmplat nimic! Cucoana asta e prietena dumitale?<br /> - Vezi bine.<br /> - I-aţi dat voie să stea aici în lipsa dumnevoastră?<br /> - Sigur, trebuia chiar să fie aici să-mi ajute să gătesc pentru musafiri, zise ea izbucnind în plîns. E cel mai ne­plăcut lucru cînd trebuie să te justifici de tot ce faci unui sergent, pe care nu l-ai văzut vreodată, urmă ea suspinînd.<br /> Sergentul se strîmbă, apoi dîndu-şi osteneală să fie amabil spuse:<br /> - Ei, doamnă, poate că într-o bună zi veţi fi mulţu­mită că ne aveţi pe noi, agenţii de poliţie.<br /> Apoi, întorcîndu-se spre Pollyanna, zise amabil:<br /> - Acum n-am să zic că prăjiturile acestea sînt la fel cu cele pe care le făcea mama, dar să ştiţi că şi bătrîna le-ar fi făcut tot aşa de bune dacă ar fi avut reţeta.<br /> Pollyanna îi dădu două, spunîndu-i că-i pare rău că nu erau gata cu siropul pe ele. Sergentul plecă zîmbind, foarte mulţumit.<br /> După amiaza aceea a fost foarte agitată. Întîmplările dimineţii o făcuseră pe Judit incapabilă să se apuce de lu­cru, aşa că Pollyanna, după ce făcuse budinca şi isprăvise prăjiturile, mai găti şi pasărea. Apoi, după ce o puse la cuptor, prepară cartofii şi salata. Îmbărbătată de exemplul ei, Judit se linişti, în sfîrşit, pe deplin ca să poată pune masa. Puse lumînări în sfeşnice şi în candelabrele cu aba­jur colorate, asortate cu florile de pe masă. Era o masă frumoasă. Cu toată modestia ei, Pollyanna nu putu să se abţină la gîndul că fără ajutorul ei, masa n-ar fi fost aşa de reuşită.<br /> De bună seamă că, în timp ce gătea şi făcea prăjituri pentru Judit, nu putuse găti pentru familia ei, aşa că întîrzie puţin în ziua aceea cu mîncarea, dar Jimmy nu se supă­ră. Ascultă cu interes ce-i povestea nevasta lui despre în­tîmplările zilei.<br /> - Dacă te-ar fi arestat, cred că ai fi fost acuzată nu­mai de furt şi nu de asasinat sau cine ştie de ce altă fără­delege, încercă el s-o necăjească.<br /> - Jimmy, îi spuse ea cu vocea plîngătoare, singurul lucru de care mă bucur e că ziua de azi e pe sfîrşite.<br /><br />***<br /><br /> Nimeni n-a putut lămuri pînă în ziua de azi de ce dormi mai bine tocmai în zilele cînd ai mai multă nevoie să te scoli de dimineaţă. De obicei, Pollyanna dormea "somnul celor drepţi" cum i se zice pe drept sau pe ne­drept, şi se trezea regulat pe la şase, odihnită şi gata de treabă. Într-o zi însă, cînd Jimmy trebuia să plece mai de­vreme, Pollyanna a fost trezită de o exclamaţie:<br /> - Vai de mine!<br /> Pollyanna se ridică în capul oaselor, clipi o dată şi întrebă:<br /> - Jimmy, ce-i?<br /> - Ce să fie? Şapte şi un sfert, îi răspunse el sărind din pat. Mi-e necaz, trebuia să fiu plecat de o jumătate de oră.<br /> Nu spuse mai mult. Pollyanna se îmbrăcă în grabă şi pentru prima oară puse o boneţică pe cap, fără să se fi pieptănat îaninte. Jimmy uită să se mai radă şi se aşeză la micul dejun, înainte ca acesta să fie gata. Pollyanna era mulţumită că avea în casă cu ce să prepare un "dejun â la minut"; puse slănina în tigaie trăgînd totodată cu ochiul la cafeaua care nu voia să fiarbă mai repede ca de obicei. Ca să pună capac la toate, pîinea prăjită se arse, tocmai cînd n-avea timp să pună alte felii la prăjit. Curăţă deci cu cuţitul partea arsă, gîndind poate că Jimmy n-o să bage de seamă.<br /> Cînd totul era pe masă, se repezi în dormitor să se dichisească puţin înainte de dejun. Se pieptănă şi începu iar să semene cu Pollyanna cea curăţică şi îngrijită din totdeauna, cînd realiză deodată că Jimmy întîrzie să plece. Fugi în sufragerie; nu era nimeni acolo, iar masa era în dezordine ca după orice prînz.<br /> Putea înţelege din capul locului ce se întîmplase, dar Pollyanna, abia după ce se convinse că pălăria lui Jimmy nu mai era în vestibul, îşi dăcu seama că el plecase fără s-o sărute, fără să-i spună la revedere.<br /> O trecu un fior, deşi în cameră era cald. Ce însemna asta? Uitase să-şi ia ziua bună de la ea sau o făcuse îna­dins, ca să-i arate că era supărat? Cea de a doua ipoteză era nedemnă de Jimmy, iar cea dintîi era de-a dreptul de nesuportat pentru Pollyanna.<br /> Pollyanna era o femeie înţeleaptă. Îşi spuse singură că n-avea să facă din ţînţar armăsar. Admitea că Jimmy plecase cam supărat, ceea ce nu făcea parte din obiceiul lui, dar cu toate acestea nu merita să-şi facă sînge rău pentru atîta lucru.<br /> "E drept că ar fi trebuit să pun ceasul să sune, dar de obicei mă trezesc aşa de devreme că nu mi-a trecut prin gînd că aş putea avea nevoie de el" îşi zicea în sinea ei.<br /> S-a dus la treaba ei obişnuită, dar nu era veselă ca de obicei. Se cufundase pînă într-atîta în gînduri mohorîte, încît uită de dejun. Apoi hotărî să prepare pentru cină felurile care-i plăceau mai mult lui Jimmy. Noroc că el nu se prea prăpădea după lucruri scumpe. Îi plăcea varza murată pe care o ţinea în nişte borcane mari, astfel încît vecinii erau nevoiţi să se obişnuiască cu acest miros, chiar dacă nu le plăcea. Dar nu o deranja un asemenea punct de vedere; varza avea să fie alimentul de bază şi hotărî să completeze masa ţinînd seama numai de ce-i plăcea lui Jimmy, iar nu de potriveala dintre feluri.<br /> Găsind soluţia practică a acestor dificultăţi, îi reve­nise Pollyannei veselia, aşa că ziua s-ar fi scurs normal, dacă nu i-ar fi dat prin gînd să se distreze puţin. Soco­tise întotdeauna că numai atunci cînd eşti bolnav îţi poţi permite să citeşti înainte de masă. E drept că în dimineaţa aceea avea o senzaţie de moleşeală care contravenea cu voioşia ei dintotdeauna. Cauza era de bună seamă lipsa dejunului, dar Pollyanna nu-şi dădea seama de asta. O zi fără îmbrăţişarea lui Jimmy la plecare era o zi fără soare.<br /> Din nefericire, găsi o carte pe care o luase cu o zi înainte cu împrumut de la bibliotecă, o carte pe care bi­bliotecarul o lăudase mult. La unsprezece, se întinse pe sofaua din salonaş, făgăduind să uite lumea reală, refugiindu-se în aceea a ficţiunii.<br /> Pollyanna cunoştea bine autorii clasici, dar nu era de fel la curent cu literatura modernă şi avea impresia că romanele sînt scrise numai pentru distracţia cititorilor. Citi cu mare interes capitolul întîi, în care făcu cunoştinţă cu o tînără pereche, cum erau şi ei doi, foarte îndrăgos­tiţi şi foarte fericiţi, aşa cum erau şi ei. Pînă la capitolul al treilea, totul merse bine, dar de-aici încolo, autorul părea a privi dragostea ca pe o glumă, iar primele bucurii în căs­nicie se schimbară în curînd în deziluzii, ba chiar în dis­perare. Schimbarea de atitudine a eroului faţă de eroină, era descrisă cu lux de amănunte care ar fi plictisit-o dacă Pollyanna n-ar fi avut motive să se intereseze de acest subiect.<br /> Citi fără întrerupere, şi lectura îi descoperi realitatea perfidiei lumii, impresie ce se baza desigur şi pe starea ei de moleşeală provocată de lipsa de mîncare. O masă bună e adeseori aliatul cel mai potrivit al cuminţeniei. Pollyanna nu mai mîncase nimic din ajun. Nu era în stare să judece limpede. Cu sufletul la gură, ajunse acolo unde eroul, şezînd la masă în faţa soţiei sale, se consolă spunîndu-şi că de femeia aceea e legat pe viaţă. Un fior rece îi alunecă de-a lungul spinării, şi încrederea în succesul verzei gătite începu să scadă.<br /> Închise cartea la ora două. Moleşeală sporea, şi se duse deci în bucătărie să bea un ceai cu pîine prăjită, dar înghiţea cu greu.<br /> Se putea oare să fie îndreptăţită pretenţia autoru­lui de a cunoaşte firea omenească? Şi viaţa era într-ade­văr aşa cum o descria el? Ea însăşi, Pollyanna, era oare numai o copilă uşuratică ce se joacă la marginea unei pră­păstii ce sta să înghită speranţele şi bucuriile ei cele mai dragi? Dar, de ce a plecat Jimmy de dimineaţă fără să o sărute?<br /> Era încă la masă cînd zbîrnîi soneria, şi se sculă să deschidă. Era atît de cufundată în gîndurile ei triste, încît nici nu se întrebă cine ar putea veni la ea.<br /> Se trezi din amorţeală, îmbrăţişată şi sărutată de cineva care striga cu glas voios:<br /> - Eu sînt, eu sînt! Nu credeai că am să te găsesc aşa de repede, nu-i aşa?<br /> - Gladys, drăguţa mea? Cît de bine îmi pare că te văd!<br /> Primirea nu lăsa chip de îndoială asupra bucuriei sin­cere pe care o simţea. Din capul locului se simţise atrasă de copila precoce şi atît de puţin atrăgătoare, iar în clipa aceasta, cînd gîndurile îi erau aşa de nepricepuţi sfătuitori, ar fi primit bucuroasă pe oricine.<br /> Fără a se lăsa rugată, Gladys cutreieră apartamen­tul, dar în felul ei, care nu amintea cu nimic de cel al so­ţilor Fisher, admira totul din toată inima.<br /> - Ce frumos e la tine şi ce linişte, spuse ea oftînd. Eşti fericită că n-ai o droaie de băieţi gălăgioşi. Vecinii mereu trimit la noi portarul să ne spună să nu mai facem gălăgie. Dar ce folos?<br /> Pollyanna îşi închipui atunci pe cei doi fraţi, pe Malcolm şi pe Gregor cel zburdalnic închişi cu cheia în­tr-un apartament din oraş.<br /> - Acum sînt amîndoi la şcoală, fireşte, urmă Gladys, dar fac ei ce fac să lipsească mereu. Ba îl doare în gît pe Gregor, ba îl doare stomacul pe Malcolm. Apoi la nouă şi un sfert, se joacă în baie, stropindu-se cu duşul, şi fac aşa o gălăgie că o trezesc pe mama. Mama niciodată nu se culcă mai devreme de două sau trei noaptea, aşa că trebuie să doarmă cel puţin pînă la ora douăsprezece, altfel ar fi zbîrcită.<br /> Simpatia Pollyannei pentru Gladys nu era atît de pu­ternică, încît s-o facă să arate interes pentru trezirea prea timpurie a doamnei Moore. Fără să mai adauge vreun cuvînt, se duse să-şi aducă lucrul, şi cele două prietene, atît de deosebite una de alta, se porniră la taclale. Deşi tăcerea Pollyannei nu era tocmai un imbold, Gladys con­tinuă să vorbească numai despre mama ei.<br /> - Cred că iarna viitoare, mama va avea succese mai mari decît oricînd. Primeşte o sumedenie de invitaţii şi iese mereu cu tinerii.<br /> Pollyanna împletea fără preget.<br /> - Mama pare foarte tînără pentru vîrsta ei, continuă Gladys mulţumită, dar asta nu-mi foloseşte acum, cînd cresc şi eu. Ştii ce face? Spune cunoscuţilor ei că e cea de a doua soţie a lui tata.<br /> - Cum adică a doua soţie?<br /> Deşi scopul minciunii era cît se poate de limpede, Pollyannei nu-i venea să creadă.<br /> - Vezi bine, nu înţelegi? Spune că e mamă vitregă.<br /> Gladys izbucni în rîs, explicîndu-i subterfugiul la care recurgea mama ei. Adăugă:<br /> - Noroc că din punct de vedere fizic nu-i semănăm nici eu nici băieţii, altfel s-ar cunoaşte adevărul.<br /> Pollyanna nu putea vorbi de indignare, cînd fetiţa continua să vorbească despre succesele mamei ei, numindu-le pe rivalele sale "nişte babe nebune". Dar pe cînd fetiţa vorbea obosind-o cu povestirile ei, în mintea Pollyannei răsăriră alte gînduri pe fondul supărării de dimineaţă, ca ghioceii care-şi croiesc drum prin scoarţa îngheţată a pămîntului, spre căldura soarelui.<br /> Autorul cărţii pe care o citise, la urma urmei, nu era atotştiutor. Realitatea nu era o scorneală a unor inşi sentimentali, ci o calitate inerentă omului. Fetiţa aceasta neştiutoare, ce-şi lăuda mama care o neglija şi abuza de bunăvoinţa ei, era dezminţirea cea mai răspicată a părerii sale despre oameni, pe care îi numea egoişti pînă în mă­duva oaselor. Ascultînd-o pe Gladys, Pollyanna se ruşina de a se fi lăsat pradă pesimismului pentru o clipă. Acum, atitudinea aceasta îi apărea doar ca o desăvîrşită lipsă de încredere.<br /> Tocmai într-un tîrziu, şi după ce încercase de cîteva ori să plece, Gladys izbuti să se despartă de Pollyanna.<br /> - Trebuie să mă întorc acasă, spuse ea întristată, altfel băieţii vor răsturna casa şi servitoarele îşi vor face bagajele. Nu-ţi închipui cît de greu e să oprim o servitoare mai multă vreme, şi dacă reuşim să găsim una care vrea să rămînă, îşi face de cap. Ele spun că eu sînt prea mică şi nu mă ascultă, iar mama sau e plecată, sau doarme. Uneori sînt atît de supărată că le-aş da drumul la toate, dar nu ştiu să gătesc! Mama spune că ne fură ca-n codru. Aşa mi se pare şi mie, dar dacă strecori o observaţie despre tîrguieli, se supără foc şi fac o gălăgie...<br /> Îndată ce se închise uşa în urma lui Gladys, Pollyanna începu să cureţe varza. Pe cînd era mai cufundată în lucru, sună telefonul. Asta se întîmpla rareori, şi atunci chiar din greşeală. Nu se grăbi deci să răspundă "allo".<br /> - Allo, răspunse vocea caldă a lui Jimmy, făcînd-o să tresară de parcă nu l-ar fi auzit de luni de zile. Ai pregătit ceva pentru cină?<br /> - Tocmai începeam.<br /> - Ştii ce? Ce-ar fi să renunţi şi să ne întîlnim în oraş? Luăm masa la restaurant, şi pe urmă mergem la un spec­tacol. Ce zici?<br /> - Ooo, Jimmy... zise ea, însă teama îi opri deodată bucuria. Nu crezi că ar fi prea costisitor?<br /> - Asta nu te priveşte, doamnă Pendleton, eu plătesc. Ascultă, cînd crezi că poţi fi gata?<br /> Pollyanna îi răspunse că era gata imediat. S-au înţe­les deci în privinţa orei şi a locului de întîlnire, apoi îşi spuseră la revedere. Se îmbrăcă fredonînd, iar din cînd în cînd se oprea ca să zîmbească. Era atît de frumos din partea lui că-şi răscumpăra vina din acea dimineaţă. Şi apoi, chiar de-ar fi plecat înadins fără să-i dea bună ziua ca să-i arate cît era de supărat, tot era dispusă să-i pri­mească scuzele.<br /> Dar să nu-şi închipuie că trebuie să se scuze în felul acesta! Au petrecut o seară încîntătoare. Mai întîi au luat masa într-un restaurant italienesc, apoi s-au dus la teatru. Deşi sala era supraîncălzită, Pollyanna tremura înfiorată în momentele cele mai dramatice.<br /> La înapoiere, după ce-i spuse de cîteva ori cîtă plă­cere îi făcuse această seară, Pollyanna adăugă cu duioşie în glas:<br /> - Dar să ştii, dacă ţi se mai întîmpla şi altă dată să uiţi ceva, să nu te crezi dator să-ţi răscumperi vina cu atîta cheltuială!<br /> - Am uitat ceva? strigă Jimmy. Ce-oi fi uitat oare?<br /> Pollyanna îl privi. Nu-i venea să creadă că vorbea se­rios, dar Jimmy o privea şi el fără să clipească.<br /> - M-ai rugat să-ţi aduc ceva din oraş?<br /> Apoi, fiindcă ea nu răspundea:<br /> - Îmi pare rău, dar nu-mi amintesc. Altă dată să-mi faci un semn, să nu uit.<br /> Pollyanna crezu că e mai bine să nu-1 mai lămurească. Descoperind însă că Jimmy nici nu ştia ce uitase, înţelese deosebirea adîncă dintre bărbaţi şi femei. Culcîndu-se în seara aceea, Pollyanna nu era întristată, pentru că învă­ţase o lecţie de viaţă în plus.<br /><br />* * *<br /> După masa la care Pollyanna ajutase cu atîta dăruire, relaţiile dintre soţii Thayer se amelioraseră. Tînărul fusese surprins plăcut de bunătatea mîncărilor şi mîndru de im­presia pe care soţia lui o făcuse asupra prietenului. Judit primise laudele, fără să-şi dea cîtuşi de puţin seama că nu le merita nicidecum.<br /> Bugetul reluîndu-şi echilibrul după vizita costisitoare a familiei Fisher, Pollyanna se putea gîndi, în sfîrşit, să-i poftească şi ea la masă pe soţii Thayer. Pe măsură ce-1 cunoştea mai bine, Pollyanna începea să-1 simpatizeze pe Russel. Fireşte, nimeni nu se putea măsura cu Jimmy, dar Russel era uneori atît de vesel şi zglobiu, încît se întîmpla ca Pollyanna să-şi descopere faţă de el sentimente de ad­miraţie.<br /> Timp de cîteva săptămîni, Judit se abţinu de la învi­nuirile ei împotriva sexului masculin. Apoi începu din nou, dar cu mai puţină asprime.<br />— Bărbaţii sînt egoişti! Bărbaţii sînt despoţi! Bărbaţii sînt nişte brute! îi spuse ea, fără menajamente, Pollyannei, într-o dimineaţă.<br /> Pollyanna ştia bine că Russel nu era o brută, aşa cum nici Judit nu era o vrăjitoare bătrînă. Dar amîndoi erau iuţi din fire şi se porneau pe certuri fără sfîrşit. Se întîmpla adeseori ca Pollyanna, cu riscul de a părea nepoliticoasă, să întrerupă una din aceste certuri, schimbînd subiectul "conversaţiei". Dar sforţările ei de a restabili armonia în această căsnicie nu prea aveau succes, căci Judit şi Russel, împiedicaţi de a se certa, îşi aruncau priviri furioase, chiar cînd vorbeau despre altceva.<br /> Cele două femei au hotărît să facă împreună conser­vele de toamnă şi dulceţurile, o zi la una, o zi la cealaltă. Era mai bine aşa pentru amîndouă. Judit se bucura de pri­ceperea şi de experienţa Pollyannei, iar aceasta, neputîndu-se deprinde cu singurătatea, se amuza în tovărăşia Juditei, deşi nu-i era de mare folos.<br /> Într-o dimineaţă, cînd Pollyanna, îmbrăcată în şorţ cu mîneci ca o şcolăriţă, sună la uşa vecinei, aceasta o primi ciufulită, cu ochii umflaţi de plîns. Se aruncă de gîtul Pollyannei şi se porni şi mai tare pe plîns.<br /> - Judit, dragă, ce e, ce s-a întîmplat?<br /> Un întreg şir de nenorociri se perindă prin faţa ochi­lor Pollyannei, pe cînd se străduia să afle ce ar fi putut provoca o asemenea disperare. Judit plîngea fără să dea vreo explicaţie, aşa că Pollyanna o întrebă blînd:<br /> - Ţi-e rău? Eşti bolnavă?<br /> - Întrebi dacă mi-e rău? Da, mi-e rău, sînt scîrbită de totul; mi-e silă de viaţă!<br /> - Ooo!<br /> Un fior o trecu pe Pollyanna, căci presimţea motivul crizei. Într-adevăr, temerile ei se adeveriră în curînd.<br /> - De ce oare fetele nu se mulţumesc să trăiască feri­cite la părinţi? izbucni Judit. De ce vor să se mărite, să pă­răsească pe cei ce le iubesc ca să fie apoi nenorocite?<br /> Pollyanna o mîngîie pe cea care plîngea cu sughiţuri.<br /> - Haide, hai, nu e chiar aşa de îngrozitor, îi spuse ea ca s -o liniştească.<br /> - Ba e mai rău, nici n-am cuvinte să spun cît de rău. Vai ce nenorocită sînt şi cît de tare nu-i pot suferi pe băr­baţi! Sînt drăguţi numai atunci cînd sînt singuri, dar ulte­rior devin groaznici!<br /> Pollyanna avea poftă să-i răspundă că şi bărbaţii se puteau aştepta la surprize neplăcute, însă îşi aminti la timp că nu ăsta era momentul, şi ca s-o liniştească îi spuse:<br /> - Nu mai plînge, draga mea, are să te doară capul.<br />Du-te mai bine de te piaptănă, şi să ne apucăm de roşii.<br /> Roşiile! Cuvîntul Pollyannei făcu să sece lacrimile Juditei, care răspunse dispreţuitoare:<br /> - N-am să mă omor acum ca sâ-i pun roşii pentru iarnă, să le mănînce el. Puţin îmi pasă dacă o să moară de foame!<br /> Pollyanna tresări. O uluia întotdeauna lipsa de stăpînire de sine a femeilor din generaţia ei. Îşi putea închipui pe Jimmy supărînd-o, rănindu-i sentimentele, zdrobindu-i chiar inima, însă nu-şi închipuia că ar fi putut mărturisi vreodată vreo vină a soţului ei, chiar şi prietenei celei mai intime. Se mărgini deci să spună, cît putea de liniştit:<br /> - Dar ai cumpărat roşiile şi nu le poţi lăsa să se strice.<br /> - Puţin îmi pasă, las' să putrezească.<br /> Era totuşi vădită influenţa Pollyannei asupra nervi­lor Juditei. Vocea tot mai era morocănoasă, dar dispăru­se totuşi orice urmă de isterie. Ridică fruntea de pe umă­rul Pollyannei, se duse la oglindă, se privi cu atenţie, şi spuse:<br /> - Parcă aş fi o vrăjitoare bătrînă, aşa-i? Dar nu-i ni­mic, pentru că nu-i pasă nimănui.<br /> - Am să văd eu de roşii pînă ce te îmbraci tu, îi spuse Pollyanna liniştită.<br /> Pe cînd se ducea în bucătărie să facă pregătirile, Pollyanna îşi zicea că treaba aceasta nu-i era prea plăcută Juditei care o considera o corvoadă, dar pe care trebuia s-o facă cu mai multă răspundere.<br /> - Doamne, cît ar fi de uşoară viaţa, dacă fiecare ar avea numai grijile lui! se gîndea Pollyanna, aşa cum mai cugetaseră şi atîţia alţii înaintea ei.<br /> Cînd Judit apăru în cele din urmă, o părăsise nevoia de a se spovedi; era însă morocănoasă, apatică şi făcea tot ce i se spunea, ca un robot. Strădaniile Pollyannei de a se arăta sociabilă rămîneau ca întotdeauna fără ecou, şi ea se simţea obosită, mai mult din pricina încercărilor de a o înveseli pe Judit, decît de muncă.<br /> În cu totul alte împrejurări, borcanele înşirate pe do­uă rînduri ar fi fost un prilej de bucurie pentru amîndouă, dar Pollyanna abia le privea, pe cînd Judit părea că nici nu le vede. Tocmai cînd Pollyanna spuse că vrea să se ducă acasă, Judit păru că se trezeşte dintr-o letargie şi-i zise:<br /> - Îţi mulţumesc, că m-ai ajutat.<br /> Fără a lua în seamă cuvintele ei, Pollyanna o îmbră­ţişa, o sărută şi-i spuse:<br /> - Nu fi disperată. Cînd vei fi mai liniştită, gîndeşte-te că lucrurile nu sînt chiar aşa de negre cum ţi se par.<br /> - Nu ştiu! făcu Judit cu vocea frîntă, desprinzîndu-se din îmbrăţişarea Pollyannei care pleca.<br /> Acasă, se ruşina de acel sentiment de uşurare care o cuprinsese cînd se văzu iar singură, departe de lume.<br /> - Ce bine e să fii la tine acasă! Sărmană Judit! Şi e aşa de uşor să trăieşti liniştită! De ce oare oamenii îşi năs­cocesc ei înşişi necazuri şi supărări?<br /> Seara, cînd s-a întors, Jimmy a fost izbit de oboseala Pollyannei. Necăjit, o întrebă ce făcuse de s-a obosit aşa de tare.<br /> - N-am făcut nimic ce m-ar fi putut obosi. Am fost doar la Judit, să-i ajut la roşii.<br /> - Aşa se explică. Ai făcut toată treaba ta şi jumătate din a ei.<br /> - Jimmy, eşti caraghios.<br /> Însă pe cînd se încrunta, Pollyanna se bucura în sinea ei că cineva îi purta de grijă, lucru firesc pentru o femeie, oricît de energică ar fi ea.<br /> Seara a fost liniştită şi plăcută. Pollyanna împletea, şi Jimmy îi citea. Avuseseră de gînd să se culce devreme, dar cartea era interesantă şi de cîte ori se sfîrşea un capitol, Jimmy spunea că va mai citi încă unul, numai unul.<br /> Abia cînd ceasul bătu unsprezece, Pollyanna puse jos lucru! şi zise:<br /> - E destul Jimmy; am ajuns la un pasaj foarte in­teresant şi recunosc că e greu să ne oprfm, dar mîine toa­tă ziua o să ne bucurăm, gîndindu-ne la lectura ce ne aş­teaptă.<br /> - N-am să-ţi las cartea acasă, mi-e teamă că ai s-o citeşti fără mine!<br /> - Ştii bine, Jimmy, ca niciodată n-aş face una ca asta. Noroc că ne place amîndurora aceeaşi carte, nu-i aşa?<br /> - Într-adevăr, mare noroc!<br /> Dar Jimmy strică efectul cuvintelor sale, căscînd din răsputeri.<br /> - Sărăcuţul, te-am ţinut atîta să-mi citeşti, încît pici de somn.<br /> Pollyanna se sculă repede să strîngă lucrul, apoi, trecînd pe lîngă Jimmy, îl mîngîie. în clipa aceea zbîrnîi soneria.<br /> - Cine oare poate fi la ora aceasta?<br /> Jimmy se sculase să afle el însuşi răspunsul la această întrebare, dar Pollyanna, fără să-şi dea bine seama, îl opri.<br /> - Stai, Jimmy. Lasă-mă pe mine, te rog.<br /> Presimţirea n-o înşelase. Musafirul nocturn din uşă era Judit, îmbrăcată în rochie de oraş, cu o valiză într-o mînă şi o umbrelă în cealaltă.<br /> - Pollyanna, mîine de dimineaţă mă întorc la părinţii mei. Pot să rămîn peste noapte la voi?<br /> Pollyanna o trase în vestibul şi închise uşa după ea. Nici un cuvînt nu-i venea pe buze Juditei, dar ochii trişti parcă grăiau:<br /> - Da, l-am părăsit, zicea Judit cu o voce de nere­cunoscut. Am îndurat cît am putut... Bineînţeles, dacă nu mă vreţi, Pollyanna...<br /> - Intră, draga mea, îi spuse aceasta cu vocea aproa­pe tremurătoare. Sigur că te primim. Dar vai, Judit, ce îngrozitor!<br /> - Nu, nu e îngrozitor, ci e o mare uşurare. Am în­cheiat un capitol din viaţa mea... Mă întorc la părinţi. Ei, săracii, mă iubesc cu adevărat.<br /> - Dar te iubeşte şi Russel. E o fire iute, spune ade­seori ce nu crede, dar se vede că te iubeşte mult de tot.<br /> - Mă iubeşte! zise Judit cu amărăciune. Bărbaţii nu-şi dau seama de valoarea cuvîntului; se iubesc numai pe ei înşişi.<br /> Pollyanna realiză că nu era momentul potrivit să ţină partea sexului tare. De aceea tăcu, deşi îi venea greu. Judit, într-un moment de surescitare, care o făcea certă­reaţă, continuă:<br /> - Mîine dimineaţă ies mai întîi în oraş să telegrafiez acasă să-mi trimită bani de drum. N-am destui, fireşte. Niciodată nu-mi dădea suficienţi pentru coşniţă, ca şi cum i-ar fi părut rău că se desparte de bani. Bărbaţii fac eco­nomie acasă şi cînd e vorba de nevastă, niciodată cînd e vorba de ei. Am băgat de seamă lucrul acesta.<br /> Pollyanna închise uşa camerei. Îi părea rău că nu fă­cuse asta mai devreme. Judit era însă prea înfierbîntată, prea cufundată în supărările ei, ca să bage de seamă lucrul acesta.<br /> - Îmi pare rău numai că am îndurat atîta vreme. Am înţeles de la început că m-am înşelat, dar eram prea mîndră ca s-o recunosc. Cred, însă, că la urma urmei e o pro­stie să duci o viaţă nenorocită din mîndrie. Zică lumea ce-o vrea, mie mi-e tot una.<br /> Din nou, Pollyanna luă o înfăţişare calmă, liniştită cu care de atîtea ori reuşise s-o îmblînzească pe Judit.<br /> - Ai tot ce-ţi trebuie? o întrebă ea cu tonul cel mai firesc, aşa cum ar fi întrebat bunăoară pe un musafir obiş­nuit. Să ştii că nu te trezesc pentru micul dejun, deoarece cred că ar fi mai bine să te scoli cît mai tîrziu.<br /> O îmbrăţişa şi o sărută pe obrajii pe care-i simţea în­cinşi şi-i ură noapte bună.<br /> Intrînd în dormitor, Pollyanna înţelese că orice expli­caţie pentru Jimmy era de prisos. Vocea Juditei a putut fi auzită în toate colţurile micului lor apartament. Jimmy părea îngrijorat, dar cînd Pollyanna intră în cameră, se strădui să-şi dea aerul unui om interesat.<br /> - O, Jimmy, oftă Pollyanna mulţumită că nu mai tre­buia să explice sosirea musafirului. E îngrozitor, nu-i aşa?<br /> - Da, răspunse Jimmy parcă şovăind, e îngrozitor, dar vina nu e numai a lui, cum pare a crede ea.<br /> - Sigur că nu; Russel are multe părţi bune. Fireşte că are şi defecte; pretinde ca totul să meargă după capul lui. Cred că dacă ar vrea să ia exemplu de la tine...<br /> - Să ia exemplu de la mine! o întrerupse Jimmy, ulu­it. Dar deosebirea între Russel şi mine nu e chiar aşa de mare. Mă miră mai mult faptul că Judit n-a luat exemplu de la tine. Se plînge întruna, draga mea, şi un bărbat care, la urma urmei e şi el om, nu suportă o femeie mereu nemulţumită. Dacă se întîmplă să nu se înţeleagă asupra unui lucru, nu conteneşte cu ironiile, şi îl scoate din fire<br />pînă ce-i spune cuvinte grele, dar de care după aceea se căieşte. Dacă aş fi eu în locul lui Russel aş fi mult mai rău ca el, sînt sigur, iar dacă ar fi el în locul meu, ar fi un soţ model. Cînd mă gîndesc la bietul băiat şi că eu sînt aşa de fericit...<br /> Vorbise mai mult decît îi era felul; se opri deodată şi o îmbrăţişa pe Pollyanna care se strînse lîngă el, între-bîndu-se dacă nu era oare un păcat să te simţi atît de fericit cînd alături de tine un suflet se zbate şi suferă.<br /><br />***<br /> A doua zi, Judit nu se sculă ca să-şi aranjeze ple­carea după cum spusese că are de gînd. Pollyanna nu o trezi, umbla în vîrful picioarelor pregătind micul dejun, apoi, pe cînd mîncau, Pollyanna şi Jimmy vorbiră în şoap­tă. Contrar obiceiului, Pollyanna nu-1 conduse pe Jimmy la uşă. Se duse la lucrul ei, dar făcea numai treaba care se putea face fără zgomot şi trăgea cu urechea dacă se mişcă ceva în camera de oaspeţi.<br /> La ora zece, o voce slabă o strigă. Se grăbi să intre, dar rămase îngrozită văzînd faţa palidă culcată pe pernă. Avea cearcăne negre, ceea ce făcea ca ochii să-i pară ne­firesc de mari, iar buzele erau albe ca cearşaful.<br /> - Pollyanna, îmi pare rău, spuse ea cu o voce slabă, dar mă tem că n-am să fiu în stare să mă scol; mă simt rău, parcă aş fi bolnavă.<br /> Pe cînd aşeza cuvertura patului, Pollyanna îi zise:<br /> - Rămîi culcată, Judit, are să-ţi treacă. Să-ţi fac o cafea, poate are să te învioreze.<br /> - Nu, te rog!<br /> Propunerea Pollyannei de a o servi cu cafea îi făcuse şi mai rău, căci paloarea Juditei se prefăcuse într-o culoa­re verzuie, şi apoi închisese ochii. Pollyannei îi păru rău că-i făcuse o asemenea invitaţie, aranja deci prin cameră, trase perdeaua ca s-o ferească de soare, apoi ieşi lăsînd uşa întredeschisă. Era mai liniştită la gîndul că Judit nu putea pleca îndată. Avusese pînă acum prilejul să cons­tate că multe nenorociri devin ireparabile prin faptul că oamenii procedează stăpîniţi de mînie.<br /> În cursul după-amiezii, Judit mîncă puţin, dar se sim­ţea prea slăbită ca să se dea încă jos din pat. Seara aceea a fost cu totul diferită de cele cu care se obişnuiseră Jimmy şi Pollyanna. E drept că au mai citit cîteva capitole din cartea care le plăcuse atît de mult cu o seară înainte, dar farmecul se spulberase. Pollyanna îl întrerupea la fie­care clipă ca să se ducă, cu un pretext oarecare, să vadă de Judit. Jimmy simţea că gîndurile acesteia nu se dez­lipeau cu nici un chip de prietena ei, care se impusese ospitalităţii lor. De altfel, nici Jimmy nu mai citea aşa de bine ca altă dată; gîndurile îi alergau şi pierduse orice stăpînire asupra lor.<br /> În ziua următoare, Judit se sculă cu greu. Pe la ora prînzului, spuse că se simţea destul de bine ca să plece, dar Pollyanna se opuse hotărît.<br /> - Astăzi nu ieşi din casă; nu eşti în stare să umbli, şi cu atît mai puţin să călătoreşti. Ce te-ai face dacă ţi-ar veni rău pe drum, ca ieri? Nu înţeleg de ce nu rămîi la noi pînă ce vei fi pe deplin restabilită.<br /> Judit şovăia.<br /> - Pollyanna, dacă rămîn, te rog făgăduieşte-mi ceva.<br /> - Ce anume? întrebă Pollyanna care, intuind răspun­sul, simţi cum inima i se strînse.<br /> - Să nu încerci să mă faci să revin asupra hotărîrii mele. E irevocabilă, şi nu suport să mai fie discutată.<br />Altminteri aş prefera să plec, chiar dacă ar fi să mor pe drum.<br /> Din nou mînia îi tremura în glas. Pollyanna îi făgăduia tot ce voia, dar o făcea cu părere de rău.<br /> - N-am să-ţi reamintesc de chestia aceasta, numai dacă tu vei vorbi de ea.<br /> - Nu mai e nimic de vorbit despre asta, Pollyanna. Cu cît vom vorbi mai puţin de acest subiect, cu atît va fi mai bine.<br /> Pollyanna înţelesese, deşi ar fi vrut să modifice puţin cuvintele Juditei. Ar fi vrut să spună: "Cu cît vom vorbi mai puţin, cu atît împăcarea va veni mai curînd". După amiază, Pollyanna băgă de seamă că Judit, în pofida pă­rerii manifestate cu atîta hotărîre, scrise cîteva scrisori lungi ce conţineau desigur amănunte asupra greutăţilor pe care le întîmpinase în gospodăria ei. Judit gîndea, se vede, că ea avea dreptul să exprime tot ce-i sta pe inimă, dar soţul ei trebuia să se abţină de la manifestarea vre­unei păreri. Cuvîntul dat o împiedica pe Pollyanna de la orice comentariu, deşi vedea cu părere de rău că se go­leşte cutia cu hîrtie de scrisori. Hîrtia, un dar de la Jimmy, era frumoasă şi cu monogramă. Pollyanna o păstra pentru ocazii anume.<br /> A treia zi, Judit se simţi ceva mai bine. Pollyanna nu-i puse nici o întrebare, dar băgă de seamă că nu dormise toată noaptea. Veni şi ea la dejun, dar mîncă foarte puţin. Stărui să-i ajute în casă, dar înfăţişarea abătută şi felul cum se tîra prin casă o oboseau pe Pollyanna mai mult decît o săptămînă întreagă de muncă încordată. Niciodată nu-i fusese mai greu să-şi menţină veselia ca în aceste zile. Ori de cîte ori privea faţa palidă a Juditei, inima i se strîngea de milă şi simţea că o podidesc lacrimile. Singu­rul lucru de care Pollyanna se putea bucura era că Judit încă nu părăsise oraşul şi că numai un perete subţire o despărţea de Russel. Peretele era aşa de subţire, încît se auzea tot ce se petrecea dincolo de el. Pollyanna încă se agăţa de speranţa că cei doi se vor împăca.<br /> Seara se iviră alte complicaţii. Pentru prima oară, Jimmy arătă oarecare semne de revoltă. Pollyanna ştia bine că un ochi mai puţin perspicace decît al ei nu va bă­ga de seamă nemulţumirile bărbatului ei, însă gîndul că în privinţa Juditei nu mai erau de aceeaşi părere, totuşi o mîhnea. îşi bătea capul cum să găsească mijlocul de a-1 face pe Jimmy să-şi spună părerea, dar, cînd se făcu ora de culcare, i-o luă el înainte.<br /> - Dragă, cîtă vreme are de gînd să mai stea aici prie­tena ta?<br /> - Ssst, Jimmy! De ce mă întrebi? Cred că dacă mai rămîne puţin la noi, lucrurile au să se aranjeze de la sine.<br /> - Da, dar pînă una alta, parcă-ar fi hîrca (craniul) pe care romanii şi-o puneau pe masa de banchet cu care-şi închipuiau că vor putea spori veselia comesenilor. Dar eu nu gîndesc ca ei!<br /> - Sst! Trebuie să înţelegi, Jimmy, că se simte nenoro­cită. Ce părere ţi-ai face despre ea dacă ai vedea-o veselă? închipuie-ţi ce ar fi dacă ne-am fi certat noi doi şi m-aş fi întors la tanti Polly.<br /> Jimmy se uită la faţa serioasă a nevestei lui şi, spre marea ei surprindere, izbucni în rîs. Apoi, silindu-se să pară nemulţumit ca mai înainte, îi spuse morocănos:<br /> - E cam greu pentru noi, care ştim cum să ne purtăm şi care nu ne certăm ori de cîte ori nu sîntem de aceeaşi părere, s-o avem mereu pe Judit în faţa ochilor; ea parcă aruncă un văl de tristeţe peste toată casa.<br /> - Dar nu poate fi vorba de "mereu"; vreau să zic că n-are să mai dureze prea mult, fiindcă ori se împacă, ori se-ntoarce la părinţii ei.<br /> Pollyanna oftă adînc, gîndind la această din urmă eventualitate, aşa că Jimmy uită de supărarea lui, ca s-o îmbuneze.<br /> Noaptea aceea Jimmy nu dormi aşa de adînc cum dormea de obicei. Cînd, în timpul nopţii, deschise ochii şi o zări pe Pollyanna trează, şezînd în pat, crezu că e dimineaţă.<br /> - E ora de sculare? o întrebă el, buimac de somn.<br /> - Jimmy, ai auzit?<br /> - Ce să aud?<br /> La întrebarea aceasta, Jimmy se trezise de-a binelea.<br /> - Nu ştiu... Parcă era pocnetul unui revolver.<br /> - Ai visat.<br /> Ca orice bărbat, Jimmy începu prin a-i demonstra Pollyannei că temerile ei erau neîntemeiate. Dar înainte de a continua, se auzi în vestibul o voce plîngătoare:<br /> - Pollyanna!<br /> Pollyanna dădu fuga, iar Jimmy începu să se îmbrace, presimţind că în curînd s-ar putea să fie nevoie de servi­ciile lui.<br /> Pollyanna o găsi pe Judit în pragul uşii, fără pic de sînge în obraz şi cu ochii ieşiţi din cap, de parcă ar fi văzut ceva extrem de înspăimîntător. Se repezi la ca, dar era prea speriată de înfăţişarea acesteia ca să-i poată pune vreo întrebare. Judit vorbi cea dintîi:<br /> - Vai, Pollyanna! Ai auzit?<br /> - Ce să aud?<br /> Pentru nimic în lume Pollyanna n-ar fi putut vorbi acum decît în şoaptă.<br /> - A tras de două ori, Pollyanna. S-a sinucis din ca­uza mea.<br /> - Judit!<br /> Pollyannei îi venea ameţeală. Teama că ar putea leşi­na îi paraliza puterile. Se scutură ca să-şi revină.<br /> - De unde-ţi vin asemenea idei? o întrebă Pollyanna cu un interval de tăcere după fiecare cuvînt, ca şi cum fie­care din ele ar fi reprezentat o greutate pe care o ridica încordîndu-şi puterile.<br /> - Eram în pat, trează, cînd am auzit cele două poc­nete. Veneau dinspre locuinţa noastră. S-a sinucis, sînt sigură. Întotdeauna mi-a fost frică de revolverul lui, chiar cînd nu era încărcat, gemea Judit. Mă iubea, Pollyanna, şi totuşi l-am părăsit. De-acum n-am să-1 mai văd niciodată!<br /> Judit căzu leşinată la picioarele Pollyannei care se străduia s-o trezească. Deodată înţelese că, dacă Judit, cu temerile ei, avea dreptate, ajutorul grabnic ar fi putut salva viaţa lui Russel. Sinucigaşii nu se nimeresc întot­deauna.<br /> Fugi la Jimmy să-1 pună la curent.<br /> - Judit crede că Russel s-a împuşcat.<br /> - Are cheia la ea? întrebă Jimmy.<br /> Deşi adînc tulburată, Pollyanna era mîndră că bărba­tul ei îşi păstra sîngele rece.<br /> - Nu ştiu, să văd.<br /> Dădu fuga, trecînd peste trupul Juditei care zăcea de-a curmezişul pe prag. Goli poşeta care se afla pe o mă­suţă şi găsi o legătură de chei, între ele şi aceea a aparta­mentului, pe care o recunoscu. Cînd i-o aduse, Jimmy era deja la uşă, hotărît şi energic.<br /> - Vrei să merg cu tine? îl întrebă încet Pollyanna tremurînd la gîndul priveliştii care avea să i se înfăţişeze lui Jimmy.<br /> - Nicidecum! Mai bine ai grijă de ea.<br /> - Pe cît voi putea, zise Pollyanna.<br /> Aduse apă din baie, o stropi pe Judit, dar cînd aceas­ta se trezi gemînd, Pollyanna regretă că fusese crudă tre­zind-o din leşin ca să retrăiască sentimentul anterior de vinovăţie.<br /> Judit deschise pleoapele grele, apoi privi rătăcită spre Pollyanna.<br /> - Ce s-a întîmplat? De ce sînt aici?<br /> - Ai leşinat. Cînd ai să poţi să te mişti puţin, te duc eu în pat.<br /> Judit se ridică cu greu şi se aşeză. Pollyanna o cu­prinse în braţe şi o ajută să se scoale. Cei cîţiva paşi pînă la pat o istoviră. Cînd ajunseră, Judit îşi aminti totul:<br /> - Ooo!. Se strînse toată, ca de o durere năpraznică, căzu de-a curmezişul pe pat, cu faţa în pernă, cu pumnii strînşi, şi izbucni într-un plîns năvalnic.<br /> - Russel, dragul meu, sărmanul meu... E mort?<br /> - Jimmy s-a dus la voi, răspunse Pollyanna cu vocea scăzută. Are cheia ta. Trebuie să se întoarcă îndată şi vom afla ce s-a întîmplat.<br /> Judit nu răspunse, iar Pollyanna nu mai ştia ce să spună. În împrejurări obişnuite, ar fi găsit ea cuvinte de mîngîiere, dar ce putea să spună într-o asemenea situaţie? Trăgea cu urechea să audă paşii lui Jimmy, dar nu auzea decît plînsetul Juditei şi bătăile repezite ale inimii.<br /> Dusă pe gînduri, nu-1 auzise pe Jimmy intrînd. Abia cînd o strigă pe nume se întoarse şi-1 zări, apoi duse mîna la gură să-şi înăbuşe strigătul.<br /> - Pollyanna, o chemă el încetişor.<br /> Ea se întoarse spre Jimmy, care-i puse mîna pe umăr şi-i zise:<br /> - Du-te dincolo. Nu, nu te teme, te rog fă ceea ce-ţi spun eu.<br /> Îl ascultă, şi cînd se întoarse în pragul camerei, îl zări pe Russel, speriat, care aştepta pe scară semnul lui Jimmy ca să poată intra.<br /> Simţi că o lasă puterile; se aşeză pe un scaun şi se chi­nui să-şi stăpînească lacrimile.<br /> Veni şi Jimmy lîngă ea; nu o privi, nu-i vorbi, ci îşi acoperi faţa cu amîndouă palmele. Cîteva clipe, Pollyanna se chinui să înţeleagă cauza emoţiei lui Jimmy. Apoi, deo­dată, chinul se prefăcu în indignare. Jimmy rîdea pe în­fundate.<br /> După ce se potoli şi-şi şterse lacrimile de rîs, privi la obrazul vînăt şi nemişcat al Pollyannei. Plecă ochii o clipă, apoi o privi din nou. I se întîmplase s-o vadă mînioasă, dar niciodată pe el, şi se întrebă cu ce îi greşise. Înţelese în sfîrşit, că pentru ea, rîsul lui întrecea orice aşteptare. Se aşteptase să audă amănuntele unei tragedii, cînd colo, se pomenise cu el rîzînd peste măsură. Avea dreptate Pollyanna, dar cu nici un preţ el nu se putea stăpîni să nu rîdă.<br /> - Pollyanna, îi spuse el umilit, iartă-mă.<br /> Pollyanna îl privi dispreţuitoare şi nu-i răspunse.<br />Jimmy constată cu surprindere că era şi ea ca alte femei, pripită.<br /> - Ştii, spuse Jimmy, asta e reacţia mea. Mă aştep­tam la ceva mai rău, ştii doar, şi cînd colo, nenorocitele alea de roşii...<br /> - Ce?<br /> - A, dar tu nu ştii nimic! Pocniturile pe care le-am auzit erau de la nenorocitele alea de sticle de bulion care explodau. Zgomotul 1-a trezit şi pe Russel, şi cînd am ajuns la uşa lui, l-am auzit cum umbla de colo pînă colo. N-am mai avut nevoie de cheie; am bătut în uşă şi el mi-a deschis.<br /> Jimmy o privi pe furiş. Faţa ei parcă mai pierduse din asprimea de mai înainte.<br /> - Mi-a dat voie să intru, continuă el, şi i-am spus că am auzit pocniturile, şi că de spaimă Judit a leşinat. Nu ştia că e la noi. Jimmy o privi din nou. Ea nu mai părea supărată defel.<br /> Russel tocmai era în căutarea sursei pocniturilor cînd am bătut în uşa lor. Am căutat împreună prin toată locu­inţa pînă ce am dat în sfîrşit de roşii. Sticlele au stat la soare, au fermentat şi au explodat. Mesele şi pereţii sînt mînjiţi cu bulion. Cînd am văzut asta, nu m-am putut stă­pîni şi am izbucnit în rîs. Chiar şi bătut, şi tot n-aş fi putut să mă abţin, spuse Jimmy pocăit.<br /> Pollyanna făcu un gest de dezaprobare.<br /> În cele din urmă, am stat de vorbă cu Russel. Credea că Judit s-a reîntors la părinţi, dar cînd a auzit că e la noi şi că pe deasupra nu se simte bine, a fost foarte mişcat. I-am spus că acum e momentul să se împace. Întîi a vrut să spună că ea nu-1 iubeşte, dar i-am răspuns că acestea sînt poveşti. Acum, i-am spus, e foarte afectată la gîndul că te-ai rănit, adică era pînă a leşinat. Era foarte mişcat şi am înţeles că am reuşit să-1 înduioşez.<br /> - Jimmy!<br /> În vocea Pollyannei, admiraţia se îmbina cu părerea de rău. Dar Jimmy continuă fără s-o privească:<br /> - Nici nu i-am dat timp să se gîndească. L-am luat de braţ şi i-am spus: "Hai, nevastă-mea a îngrijit-o cîteva zile, dar cred că Judit are să-şi revină numai cînd te va vedea pe tine".<br /> Jimmy simţi ceva pe braţul lui şi se întoarse. Ochii Pollyannei pluteau în lacrimi şi se îmbrăţişară fără cuvinte. Se împăcaseră şi totul era bine.<br /> A doua zi găsiseră uşa camerei de musafiri deschisă, iar pachetele şi umbrela Juditei dispăruseră ca prin far­mec. De pernă era prins un plic, şi înăuntru erau cîteva cuvinte scrise la repezeală, cu creionul:<br /> "Nu-ţi pot mulţumi îndeajuns pentru toată bunătatea ce mi-ai arătat-o, draga mea, Pollyanna. Datorită ţie sîntem iarăşi fericiţi. Russel spune că, după părerea lui, Jimmy e bărbatul cel mai fericit, dar eu ştiu că Russel e de o mie de ori mai fericit decît el.<br />Cu toată dragostea,<br /> <br /> Judit"<br /> P.S. "Nu-i aşa că întîmplarea cu roşiile e amuzantă?"<br /><br />***<br /> Datorită ideilor mătuşii Polly în ce priveşte zes­trea unei fete, Pollyanna, în primele luni ale căsniciei, nu a avut alte cheltuieli de făcut decît cele care priveau gospodăria. Nu se săturase încă de micile ei cumpără­turi. Fie că colinda bazarele cu preţ unic, foarte modest, lucru care se întîmpla destul de des, fie că umbla prin ma­rile magazine care expun mobilă, perdele, şi garnituri de bucătărie din aluminiu, plăcerea era mai mare decît şi-ar fi putut închipui vreodată. La drept vorbind, era şi aici legea firii. Şi pasărea îşi smulge cîteva pene ca să-şi facă cuib.<br /> Dar şi gospodina cea mai bună trebuie să-şi vadă uneori de nevoile ei personale, înainte de cele ale bucă­tăriei. Cînd se lăsă frigul, Pollyanna băgă de seamă că îi lipsea ceva. Într-un orăşel din provincie, şi-ar fi dat seama mai curînd.<br /> - Trebuie să-mi cumpăr o pălărie, îi spuse într-o di­mineaţă lui Jimmy, la dejun. Sînt singura femeie din oraşul ăsta, cred, care mai poartă pălărie de pai.<br /> - Porţi încă pălărie de pai! exclamă Jimmy, mirat din cale-afară. Ştiu că bărbaţii nu mai poartă de cîteva săptămîni, dar voi femeile aveţi idei aşa de ciudate în privinţa vremii şi a îmbrăcămintei, că nu mă mir.<br /> Pollyanna rîse de mutra lui supărată.<br /> - N-are importanţă, zise ea, cîtă vreme reporterii nu menţionează în dările lor de seamă că doamna James Pendleton şi-a făcut apariţia în biserică cu o pălărie ele­gantă de pai din primăvara trecută. Aici nimeni nu vede pe nimeni.<br /> - Nu e vorba de asta, spuse Jimmy nemulţumit. Doamna Pendleton trebuie să fie îmbrăcată cum se cu­vine, indiferent dacă lumea o vede sau nu.<br /> Era supărat, şi Pollyanna se distra pe seama lui. De obicei, Jimmy era bine dispus, aşa că se simţi măgulită văzîndu-1 că-şi schimbă tonul şi felul lui obişnuit de a fi, numai fiindcă ea întîrziase să-şi cumpere o pălărie odată cu venirea toamnei. Cînd ridică ochii din farfurie, Jimmy se miră de faţa radioasă a Pollyannei.<br /> - Mă rog, ce-i asta? N-am fost destul de clar? Sau te faci că nu înţelegi că te cert?<br /> - Da, înţeleg, zîmbi Pollyanna, se vede că eşti su­părat.<br /> Jimmy clătină din cap şi spuse:<br /> - Poftim! Cum să te simţi stăpîn în casa ta cînd ne­vasta rîde de cîte ori o cerţi de parcă i-ai fi făcut un dar? Ce-i asta?<br />Pollyanna refuză să-i spună şi lui cauza bunei sale dispoziţii, dar îşi îndulci refuzul, oferindu-i încă o ceaşcă de cafea în care pusese o bucată de zahăr în plus.<br /> După plecarea lui Jimmy, Pollyanna se grăbi să-şi facă treaba. Era voioasă.<br /> - Supărarea bărbatului poate fi prilej de bucurie pentru nevastă, îşi zicea în sinea ei, dacă supărarea se naşte din mîndria lui de a o vedea bine îmbrăcată.<br /> N-avea de gînd să-şi cumpere o pălărie înainte de sîmbătă, cînd Jimmy primea leafa şi-i dădea bani pentru patru săptămîni. Ducîndu-se la piaţă, a trecut însă prin faţa unui magazin de modă, unde a văzut de cîteva ori pălării care i-au plăcut.<br /> - N-ar fi rău să văd ce au, îşi zise ea.<br /> Pollyanna nu era frumoasă cu adevărat; tot farmecul ei era vioiciunea, blîndeţea, şi nu trăsăturile fizice. Se pricepea să aleagă ceea ce i se potrivea, şi tot aşa ştia să se ferească de ceea ce nu i se potrivea. Intră şi cercetă din ochi toate rafturile, pînă ce descoperi o pălărioară simplă de tot, cu fundă de catifea.<br /> - Pe asta o vreau. Pot să o încerc? Dar nu pot s-o cumpăr azi; n-am destui bani la mine, însă vin sîmbătă, ex­plică Pollyanna cu sinceritate.<br /> Vînzătoarea îi întinse pălăria, dar cînd Pollyanna o puse pe cap, admiraţia profesională se prefăcu într-o ad­miraţie sinceră.<br /> - Vă vine minunat, îi spuse vînzătoarea.<br /><br /> - Nu-i aşa? Cum am văzut-o am ştiut că asta e pentru mine, zise Pollyanna, privindu-se mulţumită în oglindă.<br /> - Aţi mai putea încerca şi alte pălării, spuse vînză­toarea reintrînd în rolul ei. Avem unele foarte frumoase, copiate după modele franţuzeşti, care costă jumătate cît modelele.<br /> Pollyanna mai încercă cîteva pălării, dar nici una din­tre ele nu-i plăcu atît cît cea dintîi. Plecă sigură că alesese bine. De altfel, şi preţul era potrivit posibilităţilor ei, şi pălăria îi plăcea aşa de mult, că i se părea inutil să mai caute aiurea. Nu-i plăcea să cutreiere magazinele şi să-şi facă din nevoia de a cumpăra o pălărie pretext de a intra la douăzeci de modiste. Găsise ce-i plăcea, şi se mulţumea cu atît.<br /> Buna dispoziţie nu o părăsi toată ziua, deşi Jimmy sosi cu întîrziere la masă, lucru neobişnuit pentru tînăra gospodină. Pe cînd urmărea mersul acelor pe cadran şi strîngea tot mai mult cheia robinetului de gaz ca să micşo­reze flacăra şi să nu se usuce mîncarea, fredona o melodie, bucurîndu-se dinainte cît de mult are să-i placă lui Jimmy cu pălăria cea nouă.<br /> Auzi cheia în broască şi se repezi să-1 întîmpine pe Jimmy, cu o uşoară nuanţă de mustrare, fiindcă întîrziase. Zărindu-1, se trase înapoi. Jimmy ducea un pachet ciudat, o cutie mare, rotundă, vărgată în negru şi alb ca o piele de zebră. Fără nici o îndoială, era o cutie de pălării.<br /> Pollyanna îl privi speriată. Avea o părere bună des­pre Jimmy în multe privinţe. Dacă şeful statului l-ar fi poftit să facă parte din Completul de judecată, s-ar fi întrebat poate de unde ştia cît de capabil e bărbatul ei, dar nu s-ar fi îndoit nicidecum că e în stare să îndepli­nească cu cinste orice însărcinare. Totuşi, ceea ce făcuse acum Jimmy era cu totul altceva. Şi surîsul Pollyannei în­gheţă pe buze.<br /> Jimmy atîrnă pardesiul, şi o îmbrăţişa drăgăstos.<br /> - V-aş putea întreba, doamnă Pendleton, de ce anu­me sînteţi aşa de mirată? Sau nu am dreptul să fac tîrguieli fără ca nevastă-mea să facă urît?<br /> - Ce-i asta, Jimmy?<br /> Pollyanna se întreba dacă nu cumva pălărierii obiş­nuiau să întrebuinţeze acum cutii de pălării ca ale mo­distelor.<br /> - Deschide şi ai să vezi.<br /> Temerile ei se adevereau deci. Se supuse zîmbind; îşi spunea că atunci cînd cumpăraseră mobilă, gustul lui Jimmy se potrivea cu al ei şi că în alegerea cravatelor arătase mult gust. Totuşi, degetele îi tremurau în timp ce se străduia să deznoade şireturile.<br /> În sfîrşit, se văzu în faţa unei pălării enorme, pre­tenţioase şi prea elegante. îşi spuse îndată că, dacă ar fi căutat în tot oraşul, n-ar fi găsit o plărie care să i se po­trivească mai puţin ca aceasta. Oftă fără să vrea şi îndată se gîndi că poate se trădase. Dar se linişti repede; oftatul e oftat, şi un oftat de mîhnire poate trece drept unul de satisfacţie. Silindu-se să zîmbească, Pollyanna scoa­se pălăria din cutie. Din cutie căzu un carton tipărit: "Din motive bine determinate, pălăriile cumpărate nu se schimbă". În starea de spirit în care se afla, acest aviz îi păru curată bătaie de joc. Îşi aminti că trebuia să spună un cuvînt:<br /> - O, Jimmy, cît de drăguţ din partea ta! zise ea şo­văind.<br /> - E frumoasă pălăria, nu-i aşa?<br /> Jimmy îşi privea tîrguiala cu vădită plăcere.<br /> - Lucrul ăsta auriu, nu ştiu cum îi zice, îi dă toată fru­museţea, nu ţi se pare şi ţie?<br /> Pollyannei i se părea că garnitura aceea semăna cu epoleţii unui colonel de altădată. Evitînd să-i răspundă, întrebă:<br /> - Cum ţi-a venit ideea să-mi cumperi tu pălărie?<br /> Jimmy, foarte mîndru, răspunse:<br /> - Eram supărat că nu ţi-ai cumpărat-o tu, încă. Întorcîndu-mă, m-am oprit în faţa unui magazin mare, să văd şi eu ce se găseşte acolo. M-a servit o fată cu tenul ca de floare; a încercat cîteva pălării ca să-mi arate cum îi vin.<br /> Pe dată, Pollyanna se supără pe fata aceea cu tenul ca de floare, nu fiindcă Jimmy îşi manifestase aşa de deschis admiraţia, ci pentru că profitase de nepriceperea lui.<br /> "Se vede că e o fiinţă vulgară şi îndrăzneaţă", îşi spu­se Pollyanna cu o indignare pe care totuşi trebuia s-o as­cundă. "Cine poate pune în cap un asemenea avion şi să nu arate ca o sperietoare? L-ar fi putut întreba măcar cum arăt."<br /> Se temea de momentul cînd Jimmy îi va cere să în­cerce pălăria. Prevedea că va înţelege tragicul situaţiei în clipa cînd o va vedea cu ea pe cap. Pe cînd o învîrtea în mînă, serioasă, cu aerul de a o admira, se şi auzi temuta întrebare:<br /> - De ce nu o încerci?<br /> - Nu ştiu care parte vine în faţă.<br /> Era o simplă stratagemă ca să mai cîştige timp. Jimmy era cam nedumerit.<br /> - Habar n-amy dar cînd vînzătoarea a încercat-o, pa­na venea parcă lîngă ureche.<br /> - Aşa? înţeleg acum!<br /> Pollyanna se duse la oglindă ca o martiră spre rug, îşi puse pălăria în aşa fel ca pana să vină pe ureche şi aşteptă opinia, critic. Jimmy, cu mîinile în buzunar, o privea mîn­dru şi mulţumit.<br /> - La iarnă se vor purta pălării mari, spuse el, sigur de sine.<br /> Vădit lucru, repeta şi el cuvintele vînzătoarei care îi făcuse impresie, şi adăugă:<br /> - Nu cred să se găsească multe pălării mai mari decît asta.<br /> - Cred şi eu, întări Pollyanna.<br /> Şi era părerea ei sinceră. Sigur că nimeni n-ar purta o pălărie mai mare decît asta, cel puţin nici o femeie de statura ei.<br /> - Cred că ai putea să o porţi mai ridicată în dreapta, zise Jimmy, uite aşa.<br /> Apoi, întrerupîndu-se, urmă:<br /> - Miroase ceva a ars!<br /> - Vai de mine, mîncarea!<br /> Pollyanna se repezi la bucătărie, fără să-şi mai scoată pălăria, şi pentru cîteva minute văzu o femeie tînără, cu pălăria cea mai pretenţioasă pe cap, mutînd cartofii dintr-o cratiţă în alta.<br /> Imediat după ce mîncarea a fost salvată de la "pieire", Pollyanna aşeză pălăria la loc, în cutie şi puse masa. Era mai puţină mîncare ca de obicei, fiindcă o parte se lipise de fundul cratiţei. Totuşi era suficientă; ea n-avea poftă de mîncare.<br /> Adeseori, cînd erau singuri, Pollyanna vorbea aproa­pe fără întrerupere, povestindu-i lui Jimmy în amănunt tot ce se întîmplase de la plecarea lui pînă la întoarcere. În seara aceea, Jimmy era cel ce vorbea mai mult, provo­cat, oarecum, de tăcerea tinerei femei. Totuşi, privindu-1 ţintă, cu aerul că se interesa de tot ce-i povestea el, gîndurile ei ţinteau în altă parte. Se străduia să se îmbărbăteze, spunîndu-şi că multe femei pun pălării de primăvară de prin februarie. Ei nu-i plăcuse asta, din pricina contrastu­lui dintre paltonul de iarnă şi pălăria de primăvară. De astă dată însă avea să aştepte cu nerăbdare venirea lunii februarie, ca să scape de obligaţia de a purta o pălărie atît de încărcată, fie chiar şi cu o zi mai curînd.<br /> A doua zi, după plecarea lui Jimmy, puse din nou pă­lăria ca să-şi dea seama cum îi stă. Avusese dreptate de la început; era din cale-afară de urîtă. Pe lîngă că era lipsită de gust, nici nu i se potrivea. Sub pălăria mare, încărcată,<br />faţa tinerească şi proaspătă a Pollyannei părea veştejită. Ajutîndu-se cu o oglindă de mînă, se învîrtea în faţa oglin­zii mari, să se vadă din toate părţile, apoi se puse să nu­mere săptămînile pînă în februarie.<br /> "Nu-mi rămîne altceva de făcut decît să mă resemnez şi să arăt ca o sperietoare, se tînguia Pollyanna. Pentru o femeie tînără nu e un lucru plăcut, cu atît mai mult cînd se pricepe să aprecieze cu ce-i stă frumos. Trebuie să fi costat foarte mult, aşa că nu mi-aş putea cumpăra alta, chiar de n-ar exista teama că-1 supăr pe Jimmy. E foarte drăguţ din partea lui că a vrut să-mi facă o surpriză. Nu mai e alt bărbat ca el în toată lumea!"<br /> Cînd Pandora deschise cutia ei din care îşi luară zbo­rul toate suferinţele care de-atunci au chinuit biata ome­nire, speranţa rămase la fund, ca să ne fie mîngîiere. Dacă pentru Pollyanna cutia vărgată a modistei fusese o adevă­rată cutie a Pandorei, îi rămînea drept mîngîiere constata­rea că Jimmy era foarte atent cu ea. Lacrimile ei erau deci lacrimi de bucurie.<br /> "Desigur că multe femei au bărbaţi cărora nu le pasă cum arată nevestele lor, ba le pare rău de orice ban chel­tuit pentru ele, îşi spunea Pollyanna. îmi pare rău, fireşte, că Jimmy mi-a cumpărat tocmai pălăria asta, dar mă bucur că s-a gîndit să-mi cumpere el o pălărie."<br /> În săptămîna următoare, au ieşit în oraş mai des decît obişnuiau. Se întîmplă ca o tînără pereche, oricît de soco­tită şi cuminte ar fi, să iasă mai des în săptămîna care ur­mează după plata lefii. Pollyanna şi Jimmy petrecură şi ei sîmbăta mergînd la concert. La amîndoi le plăcea muzica. Pe Pollyanna o transporta, o înălţa dincolo de micile griji şi supărări omeneşti. Abia cînd ajunseră acasă, o întrebare a lui Jimmy o readuse la realitate.<br /> - Pollyanna, nu cumva nu te simţi bine?<br /> Îl privi mirată. Vorbiseră pînă atunci de programul concertului şi nu se dezbrăcaseră încă.<br /> - Eu? Da de unde! mă simt bine, ca întotdeauna. Dar ce-ţi veni să mă întrebi?<br /> - Fiindcă arăţi rău, am băgat de seamă astă seară în trăsură.<br /> Pollyanna se dumirea în sfîrşit. Îndată după ce cumpă­rase pălăria, încîntat de tîrguiala lui, Jimmy n-avea ochi decît pentru găteală; acum că se obişnuise cu ea, privirile i se opreau iar pe faţa ei.<br /> - Păreai obosită, urmă Jimmy. Parcă ai mai slăbit, şi nu mai ai faţa aceea odihnită de altă dată. În sfîrşit, ce să-ţi mai spun, este ceva care nu-mi place.<br /> Pollyanna nu se mai putea stăpîni. Pentru nimic în lume n-ar fi făcut una ca asta dacă ar fi depins de ea, dar era ceva mai presus de voinţa ei. Un hohot de rîs o zvîrli pe un scaun, apoi hohotul se prefăcu într-un rîs nebun ce nu mai contenea.<br /> Jimmy se apropie îngrijorat; era şi de înţeles, căci ni­mic din înfăţişarea Pollyannei nu aducea a veselie, Rîsul se aseamănă uneori cu durerea de măsele, şi Pollyanna se zvîrcolea într-un acces de rîs care-i tăia răsuflarea; lacri­mile pe care şi le ştergea erau lacrimi de suferinţă.<br /> Jimmy o privea nedumerit. După ce se încredinţa că nu era pradă unui spasm ci rîdea cu adevărat, o întrebă:<br /> - Ce găseşti aşa de caraghios în vorbele mele?<br /> Pollyanna rîdea mereu. Jimmy îşi trecu mîna prin păr spunînd cam supărat:<br /> - Ştii, nu e frumos să rîzi aşa şi să nu-mi spui şi mie ce anume te face să rîzi.<br /> Deodată, Pollyanna scoase un geamăt uşor, forţîndu-se să-şi regăsească calmul. Pălăria împovărată cu prea multă garnitură alunecă şi căzu pe podea. Jimmy sări s-o ridice, dar se opri deodată privind-o pe Pollyanna cu atenţie.<br /> Tot aşa brusc cum izbucnise, rîsul Pollyannei se opri. Trase o dată răsuflarea adînc, iar junghiul care îl simţea între coaste slăbi. îşi şterse ochii, ferindu-se de privirea lui Jimmy. Ce să-i spună?<br /> - Pollyanna, din pricina pălăriei rîdeai? întrebă Jimmy.<br /> Pollyanna oftă, dar nu putu răspunde.<br /> - Acum, fără pălărie, îmi pare că arăţi iarăşi mai bi­ne. Nu ştiu cum, dar parcă eşti altfel. Nu cumva o fi pălă­ria de vină?<br /> Pollyanna, care nu ştia să mintă, răspunse:<br /> - Cred că din cauza pălăriei îţi păream aşa schimbată, înţelegi, e prea mare psentru o femeie ca mine.<br /> - Hmm!<br /> - Şi apoi şi culoarea! Sînt culori care nu se potrivesc la oricare faţă, şi cred că asta nici mie nu prea mi se po­triveşte.<br /> Jimmy începu să măsoare camera în lung şi în lat, fluierînd o melodie auzită la concert. Pollyanna îl privea neli­niştită. Se temea să nu descopere la el urme de supărare. I se duse în sfîrşit o piatră de pe inimă, cînd el o privi iar zîmbind:<br /> - Ştii ceva, Pollyanna, omul cît trăieşte învaţă. Hai să semnăm un acord; eu nu-ţi mai cumpăr niciodată pălărie, În schimb nici tu să nu-mi mai cumperi cravate.<br /> Pollyanna îl privi îngrijorată.<br /> - Jimmy, dacă te gîndeşti cumva la aceea cu pătră­ţele, negustorul mi-a zis...<br /> - Negustorii sînt nişte mincinoşi, o întrerupse Jimmy.<br /> - Şi vînzătoarele cu tenul ca de floare se gîndesc să facă vînzare, dar nu le pasă dacă tîrguiala se potriveşte aceleia pentru care e destinată.<br />Jimmy se plecă spre ea şi o sărută. Ştii ce, hai să vorbim de altceva!<br /><br /><br />***<br /><br /> Pregătirile Pollyannei pentru primul Crăciun în casa ei erau modeste. De-ar fi fost de două ori mai mare leafa lui Jimmy şi tot nu s-ar fi îndurat să cheltuiască pe flea­curi, cîtă vreme pe cealaltă parte a lumii, unde bîntuia răz­boiul, erau copii care îndurau lipsuri.<br /> Pollyanna i-a propus lui Jimmy să renunţe de astă dată amîndoi la daruri. Spre marea ei mirare, Jimmy se împotrivi însă cu îndîrjire.<br /> - Nu, Pollyanna, nu sînt de acord cu una ca asta, şi te rog să nici nu mai pomeneşti de aşa ceva. E primul Cră­ciun la noi acasă, şi dacă crezi că am de gînd să las să trea­că sărbătorile fără să-ţi dăruiesc ceva, să ştii că te înşeli.<br /> - Dar nu-mi trebuie nimic, Jimmy, de asta îţi spun. Ia gîndeşte-te, cîte daruri de nuntă am primit! Gîndeşte-te la toate lucruşoarele noi şi frumoase care sînt ale noastre, ale tale şi ale mele. Şi apoi, ceea ce am dobîndit în anul acesta ar putea satisface pe femeia cea mai pretenţioasă, zise Pollyanna privindu-1 într-un fel care îi măgulea vani­tatea bărbătească.<br /> Jimmy înţelese numaidecît ce voia să spună. I s-ar pu­tea imputa şi lui cîte ceva, dar de priceput, pricepea foarte repede. Voia însă să guste plăcerea de a auzi aevea cuvin­tele de laudă, aşa că se prefăcu mirat.<br /> - Despre ce anume vorbeşti?<br /> - Doamne, ce naiv eşti! De tine, bineînţeles.<br /> - A, atîta tot?<br /> - Tot!<br /> Răspunsul acesta monosilabic era cu atît mai plin de înţeles. Pollyanna îşi privi verigheta ce licărea auriu la ine­larul mîinii stîngi, apoi o lipi de obraz.<br /> - Ce frumos început! E drept că nu-i încă anul; cea­laltă jumătate a lui va fi oare tot aşa de frumoasă ca cea dintîi?<br /> Jimmy îi ocoli privirea. O clipă, Poilyannci îi păru că o umbră întunecase faţa lui Jimmy, dar gîndul acesta era aşa de nelalocul lui, încît îl goni repede. Jimmy, ocolind privirea Pollyannei, repetă şi el întrebarea pe care o ros­tise Pollyanna cu privire la cealaltă jumătate a anului.<br /> - Primul Crăciun la noi acasă, şi o să-1 prăznuim cum se cuvine; am să-ţi cumpăr darul cel mai frumos pe care ţi-1 pot oferi, şi mă aştept ca şi tu să faci la fel.<br /> Pollyanna se întreba dacă în acest program de săr­bători e inclus şi un pom de Crăciun. Se simţi uşurată dar şi deziluzionată cînd, în urma cîtorva întrebări pe care le puse cu dibăcie, reuşi să afle că pomul nu era necesar. Pentru ea, pomul era încununarea autentică a sărbăto­rilor, fie el mic, fie mare încît să umple camera, pînă la tavan. Un pom verde, prietenos şi minunat sub gătelile lui de sărbătoare. De-ar fi avut şase ani în loc să fie o femeie tînără, măritată de curînd, şi tot nu şi-ar fi dorit cu mai multă aprindere un pom de Crăciun.<br /> - Cu atît mai bine, astfel fac economie, îşi spunea Pollyanna străduindu-se să descopere în decepţia ei latura practică. E drept că pomul nu e scump, dar ornamentele costă, şi, cînd n-ai mulţi bani de cheltuit, e o prostie să-i dai pe nişte lucruşoare fără folos, care se şi strică repede.<br /> Atîta doar şi problema era clară: nu vor cumpăra pom; totuşi, de cîte ori Pollyanna se gîndea la sărbătorile Crăciunului, simţea că-i lipseşte ceva.<br /> Într-o seară, cam cu o săptămînă înainte de Crăciun, Pollyanna şi Jimmy se întorceau acasă, după ce aştepta­seră un ceas la oficiul poştal să le vină rîndul, ca să trimită felicitări rudelor şi prietenilor cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Trecînd prin faţa unei prăvălii, văzură lumea îngră­mădită în faţa vitrinelor împodobite de sărbători. S-au oprit şi ei să vadă ce a putut ţine în loc atîta omenire: pe un fel de platformă înălţată, se aflau în vitrină ciorapi, un moş Crăciun, şi mai la o parte, un pom de Crăciun. Mulţimea era compusă din oameni în vastă, copii mai pu­ţin, iar pe toate feţele se citea aceeaşi dorinţă a bucuriei. Pollyannei i se strînse inima.<br /> - Ia te uită colo, un bătrîn, îi şopti ea lui Jimmy. Nu cred să fi avut vreodată pom, şi cît de mult îi mai place săracul!<br /> Jimmy îl privi cu simpatie.<br />— Cine ştie, poate o fi avut şi el odată unul în co­pilărie, şi acum îşi aduce aminte de tot ce a pierdut, de mamă şi de celelalte. E greu...<br /> O voce subţirică îl făcu să-şi îndrepte atenţia în altă parte.<br /> - Pomul ăsta e un brad adevărat, Micky, spunea gla­sul unui băieţaş, şi înainte creştea în pămînt, nu-i aşa mamă?<br /> - Sigur, răspunse o voce care o făcu pe Pollyanna să se întoarcă.<br /> - Ia te uită, Lizzie!<br /> După glas, ai fi zis că Pollyanna a zărit un prieten de demult. O femeie în haine sărăcăcioase, în spatele copii­lor, ridică ochii mirată. O privi pe Pollyanna o clipă, apoi faţa amărîtă păru că se netezeşte.<br /> - A, dumneavoastră eraţi?<br /> - Soţul meu, Lizzie, spuse Pollyanna veselă pe cînd Jimmy saluta. Copiii sînt ai dumitale?<br /> - Da, ai mei.<br /> Femeia potrivi mai bine şepcuţa pe cîrlionţii celui mai mic dintre băieţi, şi în ochii obosiţi trecu o lumină ca o rază printre norii grei.<br /> - Ce drăguţ e! Nu ştiam că ai băieţi, Lizzie! Cred că ei aşteaptă cu nerăbdare Crăciunul!<br /> - Cred că au să rămînă numai cu atît, răspunse ma­ma lor abătută. E destul în ziua de azi dacă le poţi asigu­ra hrana şi îmbrăcămintea; de unde să mai fie şi pentru jucării?<br /> Şovăi o clipă, apoi, îndemnată de bunăvoinţa pe care i-o arăta Pollyanna, continuă:<br /> - Bărbatul m-a lăsat cînd avea cel mic doi ani. Ne îm­bolnăviserăm toţi trei. Se vede că i se urîse omului. Nu l-am mai văzut de-atunci, şi am rămas să trag singură tot greul.<br /> - Şi nu te bucuri că eşti în stare să-i creşti dumneata singură? Întrebă Pollyanna. Sînt atîtea femei care oricît s-ar strădui, nu sînt în stare să-şi cîştige existenţa pentru ele singure, ca să nu mai vorbim şi de cea a copiilor.<br /> Vălul de tristeţe de pe obrazul femeii păru că se lumi­nează o clipă.<br /> - Aşa e. Nu prea am de ce să mă bucur, dar ar fi şi mai rău dacă n-aş fi zdravănă să pot munci şi să-mi văd de copii.<br /> Între timp, copiii vorbeau. Deodată se auzi vocea ce­lui mai mare, autoritară:<br /> - Nu, nu vreau asta. Eu vreau săniuţa.<br /> - Eu vreau ursul, strigă cel mai mic.<br /> - Te sperii de el.<br /> - Nu, nu mă speriu. Ăsta nu mă mănîncă.<br /> - Şşşt! se răsti la ei mama lor, nu ţipaţi aşa!<br /> Un zîmbet îi lumină faţa care părea acum împăcată şi rămase astfel pînă ce se depărta Pollyanna. Cînd ajunseră mai departe, Jimmy întrebă:<br /> - Cum îi zice prietenei tale?<br /> - Lizzie, aşa o ştiu. Vine în fiecare săptămînă la Judit să-i ajute la scuturat, explică Pollyanna.<br /> - Ştii, răspunse Jimmy zîmbind, judecind după bucu­ria ta, gîndeam că e vreo prietenă din copilărie.<br /> Părea abătută astă seară, şi nu-i de mirare, să ai doi copii şi să nu le poţi oferi nimic de sărbători.<br /> - Ah! făcu ea deodată, oprindu-se. Jimmy o privi bucuros.<br /> - Ai uitat ceva?<br /> - Jimmy, mi-a venit o idee: facem pom şi invităm copiii. Abia aştept să am şi eu pom, şi în felul acesta am găsit cel mai bun prilej să-mi fac plăcerea.<br /> - Eşti o egoistă, spuse Jimmy glumind. Spui că vrei să faci o plăcere copiilor, cînd colo tot la tine te gîndeşti.<br /> Pollyanna rîse bucuroasă.<br /> - Ar fi fost o prostie să cheltuim atîţia bani ca să fa­cem pom pentru nişte oameni în toată firea, căsătoriţi, deşi eu n-aş fi renunţat la idee. Aşa, o să-1 avem. Nu-i aşa că-ţi pare bine şi ţie? întrebă ea cu o sfială abia simţită în glas.<br /> - Sigur, dar ştii, pofteşte-i pentru după amiază, ca să fim liberi seara.<br /> - Dar pentru seara i-am invitat pe Russel cu Judit. A rămas fără ajutor în casă, şi pentru ea bucătăria e o adevărată corvoadă. Să prepari un praznic de Crăciun numai pentru două persoane e nebunie curată, şi m-am gîndit că...<br /> - Mă predau, făcu Jimmy ridicînd sus mîinile, nu trage!<br /> - Dar nu eşti supărat, Jimmy, nu-i aşa?<br /> - Nu, nu sînt supărat, cu condiţia să nu se pornească pe ceartă; zic şi eu ca regele Solomon: "Mai bine un prînz cu verdeţuri în pace, decît o masă îmbelşugată cu ceartă”. Prefer fasole cu zeamă şi bună dispoziţie, în locul unei mese copioase în tovărăşia unor inşi care se ceartă.<br /> - De cînd cu păţania cu roşiile şi bulionul, se înţeleg mai bine, spuse Pollyanna ca să-1 îmbuneze.<br /> - Da, aşa mi se pare şi mie, răspunse Jimmy pe gînduri. Dacă, înainte să te căsătoreşti, n-ai învăţat să te stăpîneşti, e mai greu să înveţi lucrul acesta, după aceea. Să dea Dumnezeu să reuşească, totuşi.<br /> Pollyanna schimbă vorba.<br /> - Lizzie vine mîine să facă curăţenie. Am s-o invit cu copiii de moş Ajun. Dacă este de acord, cumpărăm pom.<br /> Înţelegerea cu mama copiilor se făcu repede. E drept că femeia fusese invitată la o doamnă care avea musafiri de moş Ajun. Trebuia să fie acolo la ora patru, şi avea să rămînă pînă la miezul nopţii, dar asta nu avea să încurce cu nimic socotelile Pollyannei.<br /> - Aduc băieţii la trei şi jumătate, spuse Lizzie, şi cînd vă săturaţi de ei, îi duceţi doar pînă jos, în stradă, fără să-i conduceţi acasă. Nimeresc ei drumul singuri. Petrică e cuminte şi cel mic îl ascultă, aşa că n-am grijă de ei cînd sînt împreună.<br /> Jimmy şi Pollyanna întrebuinţară deci o parte din fon­duri pentru pom. Era mic, ce-i drept, dar nici locul n-ar fi permis unul mai mare. Pe de altă parte, Pollyanna nu voia să cheltuiască prea mult pentru împodobitul pomului. Tîrguiră deci numai strictul necesar, iar Pollyanna împleti ea însăşi lanţuri de hîrtie colorată. Lucră cu sîrguinţă cîteva seri de-a rîndul, şi Jimmy o ajuta pe cît se pricepea şi el. Cumpărară şi cîteva mărunţişuri, iar Judit contribui şi ea cu două pachete arătoase. Pollyanna se bizuia însă mai mult pe pomul ei, căci era "primul lor pom de Crăciun, de care se vor bucura foarte mult".<br /> În ziua de douăzeci şi patru decembrie la ora trei după amiaza, locuinţa Pollyannei era plină de lume, deşi musafirii de vază încă nu sosiseră. Pomişorul, aşezat în mijlocul încăperii, strălucea din toate podoabele lui, iar sub crengile de jos se adăposteau daruri frumos înfăşurate în foiţă şi legate cu panglici roşii. Judit şi Russel veniseră şi ei să se bucure de bucuria copiilor. Gladys Moore adusese Pollyannei o jachetă de lînă împletită de ea, care abia ar fi încăput pe un copil de trei ani. Îi plăcea aşa de mult ceea ce-i povestise Pollyanna cu privire la serbarea pomului, încît rămase şi ea.<br /> Stăpîna casei nu-şi găsea astîmpăr; se învîrtea mereu în jurul pomului, îndreptînd o lumînare ce sta strîmb sau ridicînd cîte un glob ce atîrna prea jos.<br /> - Au cam întîrziat, făcu ea uitîndu-se la ceas.<br /> - Fii fără grijă, răspunse Jimmy ca s-o liniştească. Fii sigură că n-or să lipsească.<br /> - Asta ştiu eu, dar Lizzie trebuie să plece de aici la ora patru şi credeam..., zise ea oprindu-se deodată. Ce-i zarva asta?<br />Toată lumea trăgea cu urechea. Din vestibul părea că vine o larmă ciudată. Pollyanna fugi la uşă, pe care o deschise în lături. Ce spectacol! O femeie tînără cu obrajii încinşi, cu buzele strînse, stăpînea cu greu un băieţaş pe care îl ţinea cu amîndouă mîinile lîngă ea; celălalt plîngea înfundat, cu ochii închişi. Din cînd în cînd se opreau amîndoi din plîns să-şi tragă răsuflarea, apoi gemetele se por­neau din nou.<br /> - Vai, Lizzie, strigă Pollyanna speriată, recunoscîndu-i, ce-i asta? îi doare ceva?<br /> Înainte de a răspunde, Lizzie îi scutură pe amîndoi băieţii, apoi intră tîrîndu-i după ea, deşi rezistenţa lor îi stingherea mişcările.<br /> - Vă rog, coniţă, să-i iertaţi pentru purtarea lor, spuse Lizzie gîfîind. Pînă acum i-am bătut de două ori, şi dacă n-or să se poarte bine, am să le trag o bătaie să o ţină minte; asta o să le dau eu de Crăciun.<br /> - Dar de ce toate astea?<br /> - Le e frică, răbufni Lizzie supărată. N-am mai văzut aşa copii; numai cu mine vor; cred că niciodată n-or să se obişnuiască să stea cu altcineva. Ai să taci odată? se repezi ea la mezin, scuturîndu-1.<br /> - Te rog, Lizzie, nu-i lua aşa, o rugă Pollyanna. Nu e vina lor; le e frică, aşa cum spuneai şi dumneata. Ai să vezi că se vor linişti şi ei îndată. Lasă-i să se obişnuiască la noi, cu casa noastră.<br /> - Aşa mi-au făcut şi vara trecută, zise Lizzie supă­rată. Era vorba să-i trimit la ţară pentru cincisprezece zile într-o tabără, dar ce credeţi că au făcut cînd i-am dus la gară. Au ţipat atît de mult că nu mi-a rămas altceva de făcut decît să-i iau acasă. Ai să taci odată? se repezi ea de astă dată la cel mai mare dintre băieţi, scuturîndu-1 de parcă ar fi vrut să-şi verse dintr-o dată tot necazul adunat vara trecută.<br /> Pollyanna se uită la ceas.<br /> - Mi se pare că s-a făcut timpul să pleci, îi atrase ea atenţia. Ai să vezi că băieţii se vor linişti îndată.<br /> Dar nu-i era uşor să plece, fiindcă băieţii se agăţară de ea cu disperare. În sfîrşit izbuti să se desprindă din mîinile lor, ajunse în vestibul şi ieşi trîntind uşa. Băieţii se aruncară asupra uşii grele de stejar încercînd s-o deschidă ca să-şi urmeze mama, dar, văzînd că toate sforţările lor sînt în zadar, se lăsară păgubaşi.<br /> Plînsetele reîncepură, dar băieţii se lăsară duşi de mînă în salonaş. Vădit lucru, supunerea lor se datora faptului că mama, singura prietenă, plecase.<br /> - Ia să vedeţi voi pomul, încerca Pollyanna să-i încînte. Şi mai e şi un moş Crăciun mititel.<br /> Băieţii stăteau în faţa pomului, dar toată frumuseţea lui îi lăsa reci; lacrimile le întunecau vederea.<br /> - Mai întîi, luaţi cîte o bomboană, urmă Pollyanna cu blîndeţe, fără urmă de supărare. Jimmy, adu te rog bom­boanele din sufragerie.<br /> Jimmy se grăbi să le aducă, dar bomboanele înşiruite frumos pe o tăviţă cu alb şi albastru au avut aceeaşi soartă ca şi pomul; nu prezentau interes.<br /> - Acum să-mi spuneţi ce vă place mai mult, o aca­dea roşie şi albă, sau un elefant roşu de zahăr? îi întrebă Pollyanna fără să se dea bătută.<br /> Amîndoi băieţii păreau că nu aveau de gînd să ajute la soluţionarea acestei probleme. Plîngeau mereu, şi cînd Pollyanna puse în mîna celui mai mare o acadea crezînd astfel că îl va face să deschidă ochii, băieţaşul deschise mîna, şi acadeaua căzu şi se sfărîmă pe jos.<br /> Gladys nu se mai putea stăpîni.<br /> - Ăştia sînt copiii cei mai răi de pe lume! După toa­tă munca dumitale ca să le faci pom, atît ştiu, să urle de parcă i-ai omorî.<br /> - Poate să încerci cu jucăriile, îi şopti Judit. I-am luat un ursuleţ celui mai mic, ştii că mi-ai spus...<br /> - Bună idee.<br /> Pollyanna scotoci printre pachetele de sub pat, rupse hîrtia care înfăşură ursuleţul, dar toate strădaniile erau în zadar. Băieţaşul ţinea ochii închişi cu încăpăţînare şi nu voia cu nici un chip să-i deschidă. Cînd Pollyanna îl mîngîie uşurel pe obraz cu căpşorul de catifea al ursuleţului, copilul se aruncă în braţele frăţiorului mai mare, cuprins de groază. Pollyanna stătea în faţa lor, cu ursuleţul în mînă, descurajată, privind la copiii cărora voise să le facă un Crăciun mai frumos.<br /> Gladys îşi spunea tocmai părerea despre asemenea purtare, cînd Pollyanna, în sfîrşit înţelegînd ce mai rămînea de făcut ca să salveze situaţia, se adresă copiilor:<br /> - Ia ascultaţi, băieţi. Ce aţi zice voi dacă pomul de Crăciun ar veni la voi acasă?<br /> Bineînţeles, nu primi nici un răspuns. Ar fi fost prea mult. Dar Pollyannei i se păru că hohotele de plîns s-au mai domolit şi deduse de aici că auziseră, că ascultau. îşi repetă deci propunerea cu amănunte.<br /> - Vreţi acasă, copii? Mergem şi noi, luăm şi pomul şi celelalte lucruri, îl punem unde o să spuneţi voi şi pe urmă îl puteţi vedea cît veţi voi.<br /> Plînsetele conteniră în sfîrşit. Băieţaşul cel mai mare deschise ochii umflaţi de plîns şi îşi privi frăţiorul. Celălalt făcu la fel. După cele două feţe schimonosite de plîns se cunoştea că erau încă prea amărîţi ca să zîmbească, dar se vedea că ideea Pollyannei le plăcea.<br /> - Asta-i tot ce putem face, spuse Pollyanna hotărîtă; strîngem podoabele în cutii, punem pachetele în coşul meu de piaţă şi tu Jimmy iei pomul, aşa cum ai făcut cînd l-am cumpărat.<br /> S-au pus cu toţii la treabă. În scurt timp, pomişorul fusese dezbrăcat, toate ornamentele împachetate, gata să fie transportate. Nemişcaţi, cei doi copii păreau doi osîndiţi la moarte, cărora, pe neaşteptate, li se anunţă graţi­erea.<br /> Pollyanna crezuse că ea şi Jimmy aveau să ducă po­mul şi pe cei doi copii, iar musafirii vor rămîne acasă să petreacă aşa cum vor crede, în continuare. Văzu însă că aceştia voiau să ia parte şi ei la mica expediţie. Cînd pă­răsiră cu toţii casa, formau parcă o mică procesiune.<br /> Pollyanna se ocupa de cei doi băieţaşi care părea că se tem mai puţin de ea decît de toţi ceilalţi, poate fiindcă ea fusese cu ideea de a-i duce acasă. Jimmy ducea pomul, Russel, coşul cu pachete, Judit, bomboanele, şi Gladys, cutiile cu ornamentele pomului, împachetate în grabă. Deşi era ajunul Crăciunului, nu trecură neluaţi în seamă. Cîţiva oameni îi priveau din ferestre, iar trecătorii rîdeau de ei.<br /> În oraşele mari, bogaţii şi sărăcimea locuiesc aproa­pe unii de alţii. Era scurt drumul dintre cartierul elegant unde locuia Pollyanna cu soţul ei şi acela unde se duceau cu copiii. Trecură pe străzi care le păreau a fi din altă ţară, străzi unde se înghesuia lumea, unde nu vedeai o faţă cu­noscută, unde răsunau crîmpeie de vorbă în limbi ciudate, străine, încît te puteai crede în turnul Babei. Feţele copi­ilor se luminau pe măsură ce-şi regăseau mediul obişnuit, iar cînd ajunseră acasă, erau de-a dreptul voioşi urcînd scările.<br /> Locuiau într-o singură încăpere care era şi dormitor şi sufragerie şi bucătărie. Se găsi totuşi un loc şi pentru pom, Şi îl gătiră tot aşa de frumos ca prima oară. Lipseau doar globurile de sticlă de care Pollyanna fusese mai mîndră. Cutia în care fuseseră îi scăpase lui Gladys pe cînd urcau scările, şi se spărseseră toate. Deşi mutat în alt mediu, po­mul nu-şi pierduse nimic din splendoarea lui.<br /> Băieţii, deşi liniştiţi că erau iarăşi acasă la ei şi inte­resaţi de tot ce se petrecea în jurul lor, se mai aflau încă sub impresia pericolului prin care trecuseră şi se temeau să-şî manifeste bucuria pe deplin. Cînd toată lumea plecă, Pollyanna, înainte de a trage uşa după ea, se întoarse în prag, şi apucînd braţul bărbatului ei, îi spuse:<br /> - Vezi, Jimmy, acum totul e în regulă.<br /> Băieţii se tîrau pe jos, pe lîngă pom; cel mare apu­case o acadea şi o sugea cu plăcere vădită, cel mic strîngea ursuleţul cum ai strînge în braţe un copil, iar feţişoara serioasă îi zîmbea cu bunăvoinţă. Se destinse şi obrazul Pollyannei cînd îşi văzu intenţiile realizate.<br /> - Acum au să petreacă cu adevărat! suspină ea. Să-i ţină Dumnezeu în paza Lui!<br /> Gladys care o luase înainte, se întoarse, şi dispreţui­toare zise:<br /> - Să sperăm. Dar eu i-aş fi ţinut pînă n-ar mai fi ţipat, că doar nu puteau să ţipe la nesfîrşit.<br /> Pollyanna scutură din cap.<br /> - Nu, Gladys, te înşeli. Dacă vrei să faci o plăcere cuiva, fă-o astfel încît să se poată bucura de ea. Gîndeşte-te la celălalt, nu la tine însuţi.<br /> - Da, ai dreptate, dar e o decepţie să vezi petrecerea sfîrşindu-se astfel, spuse Judit cu simpatie.<br /> - Mie nu mi se pare aşa, răspunse veselă Pollyanna. <br /> Ajunseseră cu toţii în stradă, şi Pollyanna îi impresio­na prin mulţumirea întipărită pe faţa ei.<br /> - Întotdeauna mi-a fost milă de oamenii care trăiesc într-un astfel de mediu, spunea ea. Am văzut totuşi acum că un cămin părintesc nu poate fi nici prea strimt, nici săcărăcios. În loc să fiu decepţionată, mă bucur că nişte copii care îndură destule lipsuri simt ca noi că acasă e mai bine decît oriunde.<br /> E foarte frumos că iei lucrurile astfel, o necăji Jimmy, dar parcă îţi căutai motiv să faci pom; motivul îl mai avem, dar pomul nu.<br /> Ceva mai departe au găsit un om care vindea la preţ redus cîţiva brazi ce-i mai rămăseseră. Cu toate împotri­virile Pollyannei, Jimmy insistă să cumpere un pomişor. N-avea cu ce-1 împodobi, căci de astă dată Pollyanna se împotrivi cu tot dinadinsul oricărei alte cheltuieli. Se mul­ţumi să-1 împodobească cu lumînările ce-i mai rămăseseră şi-i spuse de cîteva ori lui Jimmy că brăduleţul, împrăştiindu-şi parfumul, dăduse Crăciunului farmecul obişnuit.<br /><br />***<br /> De obicei Jimmy pleca de la birou sîmbătă la ora unu, mînca ceva la repezeală într-un restaurant, apoi se întor­cea acasă unde o găsea pe Pollyanna aşteptîndu-1, gata de plecare pentru o mică excursie. Niciodată nu li s-a întîm-plat să invidieze bogătaşii care sînt în mare proporţie în­tr-o metropolă ca aceea unde locuiau ei.<br /> Această sărbătoare le părea de fiecare dată încîntătoare. Se întorceau obosiţi, plini de entuziasm şi atît de flămînzi, încît Pollyanna nu era în stare să prepare o ma­să ca lumea. De aceea ea obişnuia sa improvizeze pentru aceste zile o masă care se putea pregăti într-un sfert de ceas.<br /> Pentru sîmbăta aceea nu făcuseră vreun plan anume. Jimmy, numărînd banii din pungă, era fericit că aşa se întîmplă şi nu altfel. Luni avea să-şi primească leafa, dar deocamdată rămăsese în buzunar cu mai nimic. Această constatare, deprimantă pentru un pesimist, pe Jimmy doar îl amuza. Lipsa de bani nu putea influenţa plăcerile aşteptate, căci amîndurora le plăcea să umble, aveau pi­cioare zdravene şi nu se lipseau de plăcerile pe care oa­menii tineri şi le pot oferi fără o cheltuială prea mare.<br /> Jimmy se hotărî deci, din pricina împrejurărilor, să nu intre într-un restaurant, ci să se întoarcă de-a dreptul acasă şi să-i ceară Pollyannei să-i dea ceva de mîncare. Luă metrolul şi după un drum rapid pe sub pămînt, prin galerii reci, pline de zgomot şi de curenţi, ieşi iar la lu­mină, vesel şi cu inima uşoară, cum se cuvine unui tînăr lipsit de bani.<br /> Buna lui dispoziţie se întunecă însă puţin, cînd nu o găsi acasă pe Pollyanna. Crezu la început că se ascunsese undeva ca să-1 necăjească. După ce o căută însă zadarnic timp de vreo două minute, îşi făcu socoteala că trebuie să fie la Judit. S-a dus deci alături la vecini, a sunat de cîteva ori, dar fără succes. În sfîrşit, chinurile foamei l-au făcut să-şi caute singur ceva de mîncare, şi succesul căutărilor a fost deplin. În frigider găsi o farfurie cu pasăre rece, şi fă­ră a mai şovăi, Jimmy hotărî că poate să o înceapă. Dacă ar fi stat puţin să se gîndească, şi-ar fi amintit că de la Cră­ciun nu mai avuseseră pasăre pe masă şi că, prin urmare, bucăţile din farfurie nu puteau fi rămăşiţe. Dar foamea îi întunecase, se vede, raţionamentul.<br /> Îşi pregăti deci un sandviş cu piept de pasăre, apoi, plăcîndu-i, îşi mai făcu unul mar mărişor. Îşi turnă, de asemenea, un pahar cu lapte dintr-o sticlă pe care o găsi tot în frigider. De obicei, lumea pretinde că laptele bun se găseşte numai la ţară, dar de astă dată Jimmy ar fi pu­tut provoca pe oricine de la oricare fermă ţărănească cu un lapte mai bun decît acela pe care tocmai îl băuse.<br /> Jimmy punea lucrurile la loc şi ştergea masa, cînd apăru şi Pollyanna. O auzi că-1 strigă voioasă - pălăria şi pardesiul din vestibul îi anunţau prezenţa - şi a înţeles îndată că ceva s-a întîmplat. Se grăbi spre ea s-o sărute şi să afle mai repede ceva veşti. Mîncase bine, aşa că era bine dispus, iar faţa radioasă a Pollyannei îi sporea mai mult buna dispoziţie.<br /> - Jimmy, ghici pe cine avem azi la masă.<br /> - Matilda Fisher? Pollyanna rîse cu poftă.<br /> - Nu Jimmy, fii serios.<br /> - Nu cumva pe unchiul John?<br /> - Nu, dar eşti pe aproape.<br /> - Atunci, pe tanti Polly?<br /> - Eşti aşa de naiv, Jimmy. Tot eu trebuie să-ţi spun: Jamie cu Sadie.<br /> - Chiar aşa?<br /> Jimmy se bucura tot atît de mult ca şi Pollyanna. Îşi amintea vag de tot că a fost cîndva foarte gelos pe bietul infirm, pentru că Pollyanna îl admira. Aceasta era o amin­tire ştearsă a unei întîmplări din copilăria lui, care acum părea aşa de îndepărtată.<br /> - Ştii ce bine îmi pare? răspunse el sincer. Afară de unchiul John nu e nimeni altul pe care l-aş primi cu atîta plăcere. O să stea multă vreme?<br /> - Nu ştiu. Sadie a venit să ne invite să luăm mîine masa cu ei la hotel. Am acceptat şi i-am spus că astă seară ei sînt musafirii noştri. Sadie mi-a spus că aveau să deju­neze azi cu unul din editorii lui, aşa că nu am să pregătesc o masă prea îmbelşugată, ci m-am gîndit să improvizez mai bine o masă rece.<br /> - E perfect, spuse Jimmy.<br />Deodată, fără motiv, îl cuprinse o teamă.<br /> - Ascultă, urmă Pollyanna, fără să ştie de schimba­rea neaşteptată care se petrecuse în mintea lui Jimmy, ia spune-mi ce părere ai de planul meu. Ei doi sînt deprinşi cu bunătăţi alese, aşa că m-am gîndit să servesc mai întîi supă de roşii, cu frişca deasupra, apoi - şi număra pe degete felurile - stridii proaspete cu salată de pasăre, plăcinte calde, o prăjitură cu frişca şi cafea. Ce zici, este bine aşa?<br /> - Minunat, făcu Jimmy cu o voce stinsă. Salată de pasăre ai zis?<br /> - Da. Ştii, n-am putut frige la repezeală puiul, aşa că am luat de jos de la prăvălie cîteva bucăţi de pasăre şi sa­lata o fac eu.<br /> Deodată ridică ochii la Jimmy şi încetă să mai vor­bească. Soţul ei făcu o mutră atît de nenorocită că se dă­du un pas înapoi şi izbucni speriată: Pentru Dumnezeu, Jimmy, ce ai?<br /> - Ştii, drăguţa mea, mă tem că... Jimmy şovăia să-i spună. Ţi-am încurcat puţin socotelile. Pasărea era în frigider?<br /> Pollyanna îl privi mirată.<br /> - Da, era pentru salată. Sper că n-ai mîncat-o?<br /> - Ba da! Nu mîncasem şi credeam că ţi-a rămas.<br /> - Cum ţi-a dat prin gînd una ca asta? De cînd n-am mai avut noi pasăre?<br /> Întrebarea era logică, dar îl supără.<br /> - Mă rog, admit că a fost o prostie din partea mea, mărturisi Jimmy, dar nu m-am gîndit.<br /> Pollyanna se întoarse spre el disperată şi continuă cu gîndul la frişca pe care o pregătise ea.<br /> - Dar frişca ai văzut-o. A trebuit s-o bat eu.<br /> Pe faţa nedumerită a soţului ei se citea că tot nu în­ţelegea.<br /> - Un fel de lapte gros, continuă ea, şi foarte scump pe care a trebuit să-1 bat eu.<br /> - Aşa? mormăi Jimmy ruşinat. Şi mie mi-a plăcut foarte mult.<br /> În clipa aceea se vedea bine că Pollyanna se stăpînea cu greu, dar izbuti. Cînd vorbi din nou, numai tristeţea din glas îi mai trăda lupta.<br /> - Îmi pare rău, Jimmy, dar trebuie să te rog să-mi îm­prumuţi ceva bani. Deşi ne descurcăm cam greu, dar fi­indcă sîntem invitaţi la masă mîine, şi poimîine iei leafa, mi-am permis să cheltuiesc azi aproape tot ce mai aveam. Cred că aş avea nevoie de vreo doi dolari.<br /> Jimmy se strîmbă. Nu era în stare să prindă latu­ra comică a lucrurilor, aşa că deocamdată stătea ruşinat. Nevestei lui îi trebuiau bani serioşi pentru cumpărături şi el abia mai avea cîţiva gologani în buzunar. Înţelegea că Pollyanna avea dreptate să fie supărată, însă simţea că dacă l-ar fi certat, nu se mai putea stăpîni nici el. Cea mai mică lipsă de măsură sau bunăvoinţă ar fi putut să pro­voace un conflict serios din cauza lui.<br /> Din fericire, Pollyannei nu-i lipseau nici măsura nici blîndeţea. Ceva din expresia feţei lui Jimmy îi potoli su­părarea.<br /> - Ce e Jimmy? îl întrebă ea îngrijorată. Te simţi rău? Jimmy scoase din buzunar cîţiva bani şi-i puse pe masă.<br /> - Iată toată averea mea, ţi-o dăruiesc, îi răspune el cu un rîs nefiresc.<br /> Pollyanna îl privi fără să scoată un cuvînt, iar el adă­ugă ruşinat:<br /> - Am venit acasă să mănînc ceva, fiindcă aproape nu mai aveam bani. Dacă aş fi ştiut că avem musafiri, aş fi trecut pe la bancă şi aş fi ridicat atîţia bani încît să ne ajungă. Acum e prea tîrziu. Mi-era foame şi, ca un neso­cotit, am golit frigiderul.<br /> Jimmy îşi pleda cauza ca un răufăcător în faţa jude­cătorului; Pollyanna înţelese comicul situaţiei, şi trecîndu-i prima supărare, spre uimirea lui Jimmy şi poate şi a ei însăşi, izbucni într-un rîs nervos.<br /> - Ai mai pomenit vreodată o situaţie mai caraghioasă ca asta? Acum ce ne facem?<br /> Jimmy oftă, apoi răspunse strîmbîndu-se încruntat:<br /> - Asta-i problema. N-ai putea împrumuta ceva de laJudit?<br /> - Aş face asta numaidecît, dacă nu mi-ar datora ea cîţiva dolari. Cerîndu-i, aş da impresia că-i amintesc de datorie.<br /> - E drept. Va să zică nu se poate. N-ai putea lua pe datorie?<br /> Pollyanna roşi.<br /> - Nu ştiu. Am plătit întotdeauna, pentru că nu prea cumpăr de pe aici. Ar fi neplăcut să cer să mi se dea pe datorie, fiindcă m-ar putea refuza.<br /> - Mai bine nici să nu încerci. Nu ne mai rămîne nimic altceva de făcut, decît să merg şi să duc ceva la Muntele de Pietate.<br /> - Ce vrei să faci, Jimmy? întrebă Pollyanna speriată.<br /> - Să mă duc la o casă de împrumut, să întreb cît mi-ar putea da pe ceasornicul meu.<br /> - Să dai ceasul tău?<br /> Vocea Pollyannei exprima groază.<br /> - E singurul mijloc de a ne procura bani în clipa aceasta şi nu e nimic ruşinos în asta.<br /> - O fi, zise Pollyanna cu îndoială, dar mie nu-mi pla­ce. Şi nu mă pot împăca cu gîndul că dai zălog tocmai cea­sul de la unchiul John.<br /> - Dar rămîne acolo numai pînă iau leafa adică, mai puţin decît ar sta la ceasornicar ca să-i schimbe acul. Sau vrei să duc linguriţele?<br /> - Darurile de nuntă? spuse Pollyanna tresărind, în­grozită la gîndul acesta. Nu, nicidecum!<br /> Zbîrnîitul soneriei îi întrerupse.<br /> - Poştaşul! făcu Pollyanna indiferentă.<br /> Jimmy coborî la cutia cu scrisori. Cînd se întoarse o găsi pe Pollyanna cu toate modestele ei bijuterii înşirate pe masă.<br /> - O scrisoare din Beldingsville, o lămuri Jimmy întinzîndu-i scrisoarea. De ce ai scos astea?<br /> - Jimmy, vezi ce poţi lua pe lucrurile astea.<br /> - Pentru nimic în lume! Eu te-am băgat în încurcă­tură cu lăcomia mea...<br /> - Lăcomia ta? Sărăcuţul...<br /> Jimmy nu voi să ţină seamă de întrerupere şi con­tinuă:<br /> - Eu am să te scot la liman. Pînă luni seara n-are să i se întîmple nimic ceasului meu. De altfel e lucrul cel mai simplu pe care îl putem face.<br /> Îi trecu braţul pe după mijloc şi adăugă:<br /> - Nu fi tristă, altfel am să mă simt şi mai vinovat. Pollyanna făcu un efort şi surise, apoi se îmbrăţişară ca şi cum s-ar fi desprăţit pentru multă vreme. În timp ce Jimmy trăgea uşa după el, Pollyanna îşi aduse aminte de scrisoarea pe care i-o dăduse Jimmy, spunînd că poartă ştampila "Beldingsville". Aruncă o privire pe adresă şi recunoscu scrisul lui Nancy. De obicei o scrisoare de la Nancy stîrnea mare bucurie, dar în după amiaza aceea Pollyanna nu se bucură de sosirea ei, pentru că nu era dispusă s-o citească. Pollyanna se duse să închidă scrisoa­rea într-unul din sertarele măsuţei de scris, cînd deodată îi apăru înainte faţa bucălată şi blajină a lui Nancy, şi îşi aduse aminte de prietenia, de duioşia pe care i-o arătase demult, pe vremea cînd tanti Polly îşi ascundea sentimen­tele adevărate ca pe ceva ruşinos. Ochii Pollyannei i se umplură de lacrimi şi deschise plicul.<br /> Peste cîteva clipe, Jimmy care se îndrepta repede spre Muntele de Pietate, auzi paşi grăbiţi în urma lui. Nu întoarse capul fiindcă nu-i trecea prin minte că ar putea fi cineva pe care să-1 cunoască. Deodată, cineva îl apucă de braţ. Se întoarse dintr-o dată, supărat, şi o văzu pe Pollyanna cu capul gol, gîfîind, dar radioasă. Fiindcă nu putea vorbi încă, îi arătă o bancnotă mototolită de cinci dolari pe care o ţinea în mînă.<br /> - Cinci dolari, bîigui Jimmy, unde i-ai găsit?<br /> Trecură cîteva clipe pînă Pollyanna fu în stare să răs­pundă.<br /> - Scrisoarea lui Nancy..., vrea o centură. Aşa-i că am avut noroc?<br /> - Aşa e, dar tot nu înţeleg ce e cu centura.<br /> Gîfîind întruna, Pollyanna reuşi, în sfîrşit, să-i explice că Nancy văzuse o reclamă într-un ziar de la ei şi că i-a trimis-o prin poştă împreună cu banii, ca să-i cumpere o centură.<br /> - Trebuie să-i scriu... să nu mai trimită bani... în scri­soare simplă, spuse Pollyanna trăgîndu-şi răsuflarea, dar ce bine că de astă dată i-a trimis aşa!<br /> Pe la ora cinci sosiră Sadie şi Jamie cu maşina. Sadie arăta minunat, dar Jamie era obosit, palid şi părea foarte nervos.<br /> - A lucrat aşa de mult la cartea cea nouă, se făli Sadie. Ştii, Pollyanna, e cea mai bună din cărţile lui!<br /> - Nu ştiu dacă va fi sau nu cea mai bună, spuse autorul cam necăjit, căci uneori mi se pare cam naivă.<br /> Sadie protestă indignată, şi Pollyanna era şi ea de partea ei.<br /> - N-am citit cartea, dar sînt sigură că n-ai putea scrie ceva care să nu fie minunat în toate privinţele.<br /> Laudele ei erau sincere, căci ţinea cu adevărat la Jamie. Se temea totuşi că atunci cînd îl compara cu Jimmy, faţa ei trăda o satisfacţie plină de îngîmfare. Jamie avea talent, dar avea şi o fire greu de suportat. Era fericită că Jimmy nu semăna cu el.<br /> Masa era pusă cu gust. Supa de roşii fuse foarte apre­ciată, iar Jimmy era tot atît de mîndru de nevasta lui, cît era şi ea de soţul ei. Cînd apărură pe masă stridiile, plă­cintele calde şi salata de pasăre, Sadie îi aruncă o privire întrebătoare lui Jamie.<br /> - Ce zici, dragul meu, crezi că vei putea mînca chiar din toate?<br /> - Nu cred că voi putea rezista să nu mănînc din toate aceste bunătăţi.<br /> - Ce-ar fi să te mulţumeşti numai cu stridii şi să re­nunţi la salată, propuse Sadie. Sînt sigură că Pollyanna n-ar refuza să-ţi dea o felie de pîine în locul plăcintei care ţi-ar face rău.<br /> - Nu cred să-i cadă greu plăcintele, Sadie, se împo­trivi Pollyanna. Sînt mult mai bune decît pîinea şi aşa de uşoare!<br /> Dar Sadie scutură din cap şi spuse că pentru Jamie ar fi mai bine să nu mănînce plăcintele calde.<br /> - Vezi, pentru că stă mereu la maşina de scris, o lămurea ea, trebuie să fie mai prudent decît unul care ar face mai multă mişcare.<br /> - Cu alte cuvinte, spuse Jamie calm, un infirm tre­buie să aibă grijă de digestie.<br /> Felul lui de a fi nu era vrednic de un tînăr scriitor cu reputaţie, deşi toţi se străduiau să-1 îmbărbăteze şi să-1 înveselească. Bine că desertul se compunea tot din feluri pe care le putea gusta, numai cafeaua îi era interzisă de Sadie.<br /> - Jamie e aşa de nervos! I-ajunge cafeaua de dimi­neaţă. Dacă ar mai bea încă una n-ar mai dormi toată noaptea.<br /> Sadie şi Jamie au plecat devreme, pentru că pe Jamie îl obosise călătoria şi întrevederea cu editorul. Rămaşi singuri, Pollyanna şi Jimmy s-au pus pe lucru ca să spele vasele adunate în chiuvetă. După ce a şters ultima farfuri­oară şi a aşezat-o peste teancul celor de pe masă, Jimmy se întoarse deodată spre Pollyanna, o strînse în braţe şi o întrebă:<br /> - M-ai iertat fiindcă am mîncat frişca?<br /> - Da, Jimmy, spuse Pollyanna veselă, îmi pare bine că ai mîncat-o, fiindcă, la urma urmei, faptul acesta n-a avut urmări tragice.<br /><br />***<br /> Într-o dimineaţă cu soare din săptămîna care a urmat vizitei lui Jamie, Gladys Moore sosi la Pollyanna foarte amărîtă; se trînti într-un fotoliu şi oftă din adîncul inimii ei de cîteva ori, sperînd că astfel va atrage mai repede atenţia asupra ei.<br /> - Ce lume nesuferită! rosti ea cu convingere.<br /> Gladys nu era o companie plăcută, chiar şi cînd era bine dispusă. Era violentă şi impulsivă cînd exprima unele păreri cu care nu era de acord. Gladys bine dispusă, în comparaţie cu Gladys prost dispusă, era ca o zi de primă­vară, fie ea şi ploioasă, faţă de o zi de iarnă viforoasă şi întunecată.<br /> Totuşi Pollyanna o iubea, poate fiindcă şi Gladys o iu­bea cu adevărat. De aceea îi răspunse cu drăgălăşenie la cele cîteva cuvinte îmbufnate.<br /> - Cine te supără, drăguţă?<br /> - Totul şi toţi. <br /> Pollyanna zîmbi.<br /> - Nu mi se pare chiar aşa. În primul rînd, iată, vre­mea e splendidă.<br /> Gladys întoarse privirea spre fereastră, şi fu surprinsă cînd descoperi printre mulţimea coşurilor, un petec de cer albastru.<br /> - Da, vremea e frumoasă, recunoscu şi ea, parcă în silă.<br /> - Aşa se întîmplă cu multe lucruri. Dacă te-ai chinui să le numeri, ai vedea că sînt mai multe frumoase decît urîte. Nu-i aşa?<br /> Gladys părea a se îndoi.<br /> - Tata a venit şi ne ceartă întruna...<br /> Pollyanna nu o lăsă să termine.<br /> - A venit tatăl tău? Trebuie să-ţi pară bine! Gladys se îndreptă în scaun fără să-i răspundă. După cîtva timp spuse posomorită:<br /> - Îmi pare bine să-1 văd, dar nu pricepe o mulţime de lucruri. Se supără şi se ceartă din orice. Pe urmă, băieţii. Născocesc mereu alte prostii.<br /> - Ce vrei, sînt copii sănătoşi, vioi şi ar trebui să te bucuri. Cuminţenia la băieţi pe mine mai curînd m-ar speria.<br /> Era un lucru vădit că Gladys prezenta cu o oarecare gradaţie tînguirile ei. Ajungînd la punctul culminant, vor­bi atît de repezit încît fu nevoită să se oprească, sleită de puteri. Ea povesti Pollyannei că, acum două zile, o per­soană care pînă atunci fusese în strînse relaţii cu mama ei, dăduse un bal la care ea nu fusese invitată. După felul cum povestea Gladys, Pollyanna recunoscu ecoul resenti­mentelor doamnei Moore. Unele cuvinte înţepătoare (de asta era sigură), erau întocmai cele rostite de ea cînd po­vestea despre jignirea care-i fusese adusă.<br /> - Vezi tu, toate femeile sînt geloase pe ea. Arată aşa de tînără şi e atît de curtată că le e teamă s-o invite. Mama nu ţine de fel la invitaţiile lor; o plictisesc grozav. În seara aceea s-ar fi putut duce în altă parte, unde era invitată, dar ea a vrut să fie liberă ca să se poată duce la balul acela.<br /> Pollyanna se ferea să exprime o apreciere la care Gladys părea că se aşteaptă. Spuse doar:<br /> - Cred că te-ai bucurat că în seara aceea ai fi putut fi împreună cu mama ta.<br /> Gladys se întoarse spre ea ca s-o poată vedea mai bine.<br /> - Spune-mi te rog, întotdeauna faci aşa?<br /> - Ce fac?<br /> - Întotdeauna cauţi un motiv să fii mulţumită? Am impresia că atunci cînd îţi povestesc ceva foarte urît şi foarte rău, nu uiţi niciodată să mă întrebi dacă n-ar exista ceva care să mă poată face fericită.<br /> Pollyanna şovăi o clipă, apoi îşi spuse că venise mo­mentul s-o învăţe şi pe Gladys jocul mulţumirii. În copi­lărie vorbise tuturor despre jocul ei, ca de un lucru firesc, dar nevinovăţia copilărească îi pierise. Uneori se gîndea cu spaimă la ceea ce-şi permisese să spună unor persoane în vîrstă şi la uimitoarea indulgenţă cu care acestea o as­cultaseră, fiindcă nu-şi dăduse seama că pînă şi cele mai înăcrite fiinţe nu se puteau supăra de confidenţele unui copil şi să le ia drept pretenţii de a le face morală.<br /> Acum, pentru că Glady îi pusese întrebarea, era drept să-i şi răspundă. Mai mult decît oricare altul, fetiţa asta avea nevoie să înveţe jocul mulţumirii. Pollyanna îi răs­punse calm:<br /> - Cînd eram copil, tata m-a învăţat să caut tot­deauna în tot ce mi se întîmplă, partea plăcută a lucru­rilor, ceea ce m-ar putea mulţumi. Am făcut din lucrul acesta un joc.<br /> - Un joc? întrebă Gladys care asculta cu luare amin­te. Nu-mi închipui ce fel de joc ar putea fi.<br /> Cel mai bun din lume, o încredinţa Pollyanna cu con­vingere. Uite cum a început. Tata era pastor misionar în­tr-o bisericuţă misionară şi la fiecare Crăciun primeam un butoi cu fel de fel de lucruri.<br /> Tăcu pentru un moment, văzînd faţa atentă a lui Gladys care era întoarsă spre ea:<br /> - Nu cred că ştii ce e acela un butoi pentru misionari.<br /> Gladys mărturisi că într-adevăr nu ştia, şi adăugă:<br /> - Eu credeam că tot ce se trimite misiunii e pen­tru păgîni.<br /> - Nu întotdeauna. Unele biserici trimit pastorilor ne­voiaşi un butoi sau o ladă, o dată sau de două ori pe an. Se pun înăuntru fel de fel de lucruri, nu noi, dar în stare bună: haine care au rămas mici, şi alte lucruri asemănă­toare.<br /> - Phiii! se supără Gladys, eu n-aş acepta să mi se tri­mită haine uzate; înseamnă să tratezi pastorii ca pe nişte cerşetori.<br /> Pollyanna zîmbi, dar încercă să-i arate că nu greşea.<br /> - Eram foarte agitată cînd sosea butoiul, urmă ea. De fiecare dată speram că voi găsi în el un lucru minunat.<br /> Odată mi-am dorit cu atîta ardoare o păpuşă, încît mi se părea că n-aş putea trăi fără ea. Tata scrise bisericii care urma să ne trimită butoiul. Cred că mă auzise rugîndu-mă şi pentru păpuşă, aşa că atunci cînd a fost întrebat ce lu­cruri anume ne sînt de trebuinţă, trecu pe listă şi o pă­puşă. Cînd sosi butoiul, singurul lucru pe care l-am găsit pentru un copil, erau o pereche de cîrje.<br /> Gladys sări de pe scaun.<br /> - Asta-i cea mai grozavă infamie de care am auzit vreodată. Cîrje! De indignare, ochii ei scăpărau fulgere. Se linişti în cele din urmă şi privind-o pe Pollyanna zise:<br />Bietul copil!<br /> - Ajunci am născocit noi jocul, urmă Pollyanna surîzînd la exclamaţia lui Gladys. Fireşte, n-aveam nevoie de cîrje, dar tata mi-a spus că trebuie să fiu mulţumită că n-am nevoie de ele. De atunci, oricît de grea ar fi o situa­ţie, găsesc că se poate afla în ea şi un motiv de mulţu­mire. Tocmai acesta e jocul, şi cu cît e mai greu, cu atît mai mare e plăcerea de a-1 juca.<br /> Gladys rămase pe gînduri, apoi spuse:<br /> - Şi asta e totul?<br /> - Da.<br /> - N-ai încercat niciodată. Nu e altul în lume care să aducă satisfacţii.<br /> - Ascultă, spuse Gladys plecîndu-se spre Pollyanna ca să dea mai multă greutate cuvintelor, te deosebeşti atît de mult de toţi ceilalţi oameni, încît îmi vine să cred că ai fi în stare să găseşti o plăcere chiar şi în faptul de a par­ticipa la propria ta înmormîntare.<br /> Pollyanna începu să rîdă.<br /> - Dacă ar fi aşa, atunci să ştii că nu-1 joc degeaba.<br /> - Oh! exclamă Gladys, apoi se opri cîteva clipe. Ce părere ai, întrebă în cele din urmă, aş ajunge să-ţi semăn dacă aş juca şi eu jocul acesta?<br /> - Cred că sînt o fire veselă, cum zice lumea, dar fi­rea omului poate fi îngrijită şi îmbunătăţită întocmai ca o grădină. Am trecut prin multe ceasuri grele: mama mea a murit cînd eram mică, iar tata a murit cînd aveam unsprezece ani. Atunci m-am dus să stau la o mătuşă pe care nu o cunoşteam şi care nu era obişnuită cu copiii. Mai tîrziu am suferit un accident de pe urma căruia n-am putut umbla doi ani de zile. Am suferit mult atunci. Nu cred că numai cu firea mea veselă aş fi putut învinge totul. De n-ar fi fost jocul mulţumirii, cred că aş fi deve­nit una din persoanele acelea plictisitoare, care se plîng întotdeauna, şi-şi fac viaţa o povară pentru ele şi pentru cei din jur.<br /> Gladys apucă mîna Pollyannei şi şi-o puse pe obraz.<br /> - Dacă aş crede că jocul acesta m-ar putea face să-ţi semăn (sforţarea de a-şi ascunde emoţia îi înăsprea vo­cea), aş începe îndată. Nu prea văd cum m-aş putea so­coti fericită cînd fraţii mei sînt aşa de răi, cînd bucătă­reasa devine obraznică sau cînd tata se poartă rău cu mama. Totuşi, toate aceste neplăceri nu se potrivesc cu suferinţele prin care ai trecut tu. Oftă din adîncul inimii apoi continuă: la urma urmei, n-am ce pierde dacă încerc. Să văd, ajung şi eu la acelaşi rezultat ca tine?<br /> Pollyanna abia avu timp s-o îndemne să încerce, cînd sosi şi Judit, vădit descurajată. O salută cu răceală pe Gladys pe care n-o prea simpatiza, apoi îşi deschise inima către Pollyanna.<br /> - Ştii că iar am încercat să fac prăjiturile acelea şi au ieşit mai prost ca oricînd. Nu-mi mai rămîne altceva nimic de făcut decît să renunţ la bucătărie. Cît de mult aş vrea să-1 pot convinge pe Russel să nu mai facem menaj şi să mîncăm la o pensiune. Nu ştiu de ce nu vrea, că de altfel e destul de pretenţios în privinţa mîncării şi nu înţeleg de ce aş rămîne roabă bucătăriei cînd nici nu-mi place şi nici pe el nu-1 pot mulţumi.<br /> - O! exclamă Gladys rîzînd după ce ascultase cu lua­re aminte la tînguirile acestea, mi se pare că eşti mai rea ca mine. Apoi întorcîndu-se spre Pollyanna zise: De ce nu o înveţi jocul tău?<br /> Pollyanna roşi, dar nu răspunse. Supărarea Juditei se prefăcu încetul cu încetul în curiozitate.<br /> - Ce vrea să spună cu "jocul tău"?<br /> Gladys nu-i lăsă Pollyannei timp să răspundă:<br /> - Îţi dai seama şi tu că Pollyanna nu e ca noi?<br /> - Aşa ea. Cred că ai dreptate.<br /> - Nu face întruna mofturi, nu-i aşa? Nu spune că totul e greu şi că e mai nenorocită decît toată lumea. Ştii de ce? Din pricina unui joc pe care 1-a jucat de cînd era mică.<br /> Judit se întoarse spre Pollyanna, aşteptîndu-se la o împotrivire din partea ei, dar aceasta se mulţumi să zîm-bească doar. Gladys i se adresă atunci stăruitoare:<br /> - Povesteşte, povesteşte-i odată întîmplarea aceea cu cîrjele.<br /> - Cîrje?! zise Judit trîntindu-se pe scaun. Despre ce e vorba, Pollyanna? Ce legătură e între cîrje şi jocul acela?<br /> Pentru a doua oară în interval de o jumătate de oră, Pollyanna povesti istoria unei decepţii copilăreşti, prefă­cută dintr-o genială intuiţie a tatălui ei într-o minunată prismă care avea să îmbrace de aici înainte toate culorile curcubeului, clipe grele pe care avea să le întîmpine în via­ţă. Judit asculta cu luare aminte, dar se vedea limpede că era încredinţată că supărările ei se deosebeau de acelea ale altora. Cînd Pollyanna sfîrşi, Judit şovăi puţin, înainte de a-şi spune părerea:<br /> - Metoda asta poate să reuşească în anumite cazuri, dar nu prea văd...<br /> Gladys nu se mai putea stăpîni.<br /> - Pentru numele lui Dumnezeu! izbucni ea, nu cum­va crezi că, deoarece nu ţi-au reuşit prăjiturile, eşti într-o situaţie mai rea decît a Pollyannei cînd i-au murit părinţii, şi a fost bolnavă încît n-a putut să umble doi ani?<br /> Era întocmai ceea ce gîndea Judit, dar nu-i plăcea să i se spună lucrul acesta aşa, direct. Răspunse pe un ton tăios:<br /> - Nu, nicidecum.<br />- Mi se pare, urmă Gladys, că dacă ea a reuşit să joa­ce jocul mulţumirii, putem să încercăm şi noi. Eu o duc mai prost decît dumneata. Dacă ai avea ca mine, trei ştrengari de fraţi de îngrijit, ai avea de ce să te plîngi. Ai un soţ, e drept, dar acela e bărbat, nu se poate compara cu nişte puşlamale ca Gregor şi Malcom. De altfel, adăugă după o clipă de gîndire, cred că nu voi avea un soţ cîtă vreme nu voi fi scăpat de fraţii noştri.<br /> Judit nu se putu opri să rîdă de această primă în­cercare a lui Gladys de a juca jocul mulţumirii. Dar fata, vrînd să impresioneze auditoriul cu supărările pe care le avea de îndurat, ca soră mai mare a trei fraţi, urmă:<br /> - Altă dată Norman era mai cuminte decît ceilalţi: se lăsa bătut fără să riposteze cu picioarele, dar acum s-a făcut şi el tot aşa de rău ca ceilalţi. Zilele astea a furat cio­colată dintr-o cutie care fusese trimisă mamei. Ştiam că el făcuse isprava aceasta, dar nu voia să recunoască. La urmă, i-am spus că pot afla cine a făcut treaba asta, întrebîndu-L pe Dumnezeu.<br /> Judit rîse de ideea aceasta, iar Pollyanna nu părea mulţumită. Hotărî în sinea ei ca la prima ocazie să stea mai mult de vorbă cu Gladys în privinţa unei astfel de metode de educaţie. Gladys, nebănuind nemulţumirea as­cunsă a prietenei sale, urmă:<br /> - Peste o oră vine la mine, mă priveşte cu un aer ciu­dat şi mă-ntreabă: "L-ai întrebat pe Dumnezeu cine a luat ciocolata?" I-am spus că încă nu avusesem timp. Ce cre­deţi că-mi răspunde: "Ei bine, nici nu mai încerca. L-am întrebat eu şi mi-a răspuns că a uitat numele copilului".<br /> La o asemenea replică nu se putea să nu rîdă. Gladys aşteptă să se potolească rîsul, apoi întrebă:<br /> - Mă rog, la ce mulţumire mă pot aştepta de la un copil ca acesta?<br /> - Să fii mulţumită că nu e un copil prost, răspunse Judit rîzînd. Trebuie să fie foarte deştept ca să-1 taie capul la asemenea lucruri.<br /> - O, Norman nu e prost, confirmă şi Gladys mulţu­mită, de altfel nici ceilalţi. Au o grămadă de defecte, dar sînt inteligenţi.<br /> Apoi, întorcîndu-se spre pendula care într-un interval de linişte bătuse ora, zise:<br /> - Nu cumva vrei să-mi spui că merge bine?<br /> - E înainte cu două minute, l-am confruntat azi dimi­neaţă cu ceasornicul lui Jimmy.<br /> - Dacă-i aşa, trebuie să plec. Nu pot lipsi cînd se în­torc băieţii la prînz. Data trecută cînd am fost aici şi-au aruncat pîinea cu marmeladă. Bucătăreasa mi-a spus că dacă se mai întîmplă, îşi ia pălăria şi pleacă. Era marme­ladă pînă şi pe tavan, de parcă ar fi strivit ţînţari. La drept vorbind, imediat ce sosesc ei nu mă mai pot duce niciun­de; trebuie să plec imediat.<br /> - Pe cît mi se pare, aruncă Judit ca s-o necăjească, nu e aşa de uşor să joci jocul Pollyannei.<br /> - Aşa e, cred că mi-ar trebui puţină deprindere ca să ajung să-1 joc bine. Totuşi îmi pare bine că trebuie să plec, altfel s-ar sătura lumea de prezenţa mea.<br /> Deşi glumea, Gladys luase jocul în serios. Fetiţei, nedeprinsă cu lumea, Pollyanna îi apărea ca o întruchipare a tuturor virtuţilor. Admiraţia pe care o simţea faţă de mama ei era oarbă şi neraţională, dar cînd era vorba de ceilalţi, avea o judecată sănătoasă, dar aspră.<br /> Un simţămînt înalt, închis în sufletul ei, înţelegea fi­rea nobilă a Pollyannei. Era sub influenţa ei, aşa cum un grăunte ascuns în pămînt suferă puterea soarelui de pri­măvară.<br /> Pînă şi Judit se stăpînise cu greu, ca să nu rostească cumva cuvintele de batjocură ce-i veneau pe buze cînd îşi amintea de cîrjele din butoiul misiunii. Ca mai toţi oame­nii nervoşi, Judit privea supărările ei personale printr-o lentilă care măreşte; găsea însă mai uşor cuvinte de îmbăr­bătare pentru supărările celorlalţi. Pentru prima oară înţe­lesese că voioşia nedesminţită a Pollyannei nu izvora din-tr-o viaţă mai plăcută decît a celorlalţi, ci din obişnuinţa ei de a căuta partea frumoasă în toate lucrurile, chiar şi în lucrurile neplăcute.<br /> - Draga de ea! se gîndea Judit care cu o oră înainte plînsese cu lacrimi amare din pricina prăjiturii nereuşite.<br /> Apoi începu să cînte, pe cînd curăţa cu cuţitul coca arsă de pe fundul tăvii. La urma urmei, bine că nu trebuie să mîncăm prăjitura asta!"<br /><br />* * *<br /> Într-o minunată dimineaţă însorită de ianuarie, masa Pollyannei părea pusă pentru un prînz de gală, iar nu pen­tru un simplu dejun. Pe locul lui Jimmy, stive de cărţi le­gate în piele, frumoase la înfăţişare, dădeau impresia că sînt deosebit de interesante.<br /> Îmbrăcîndu-se, Jimmy cînta în gura mare. în bucătă­rie, Pollyanna se plimba de colo, colo, luînd un lucru, punîndu-1 jos numaidecît, aşteptînd cu nerăbdare ca Jimmy să intre în sufragerie. Nu se mai gîndea la mîncare, ci nu­mai la cărţi.<br /> "A", îşi spunea ea cu sufletul la gură, "să dea bunul Dumnezeu să-i placă! Sper să nu prefere altceva. În sfîrşit, iată-1!"<br /> Luă slănina pentru dejun şi o puse în frigider crezînd că o pune în cuptor. N-avea habar ce făcea, fiindcă auzise uşa camerei de la baie închizîndu-se zgomotos şi pe Jimmy că intră fiuierînd în sufragerie. În pragul uşii se opri şi în­cetă să mai fluiere. Urmă o clipă de tăcere, timp în care Pollyanna rămase nemişcată, abia răsuflînd. Atunci se auzi deodată o izbucnire deosebită:<br /> - Sfinte Dumnezeule! Ce-i asta, Pollyanna?<br /> Pollyanna fugi spre el.<br /> - O, Jimmy, strigă ea aruncîndu-se de gîtul lui, îţi plac? Ai fi preferat altceva?<br /> Jimmy o strînse în braţe.<br /> - Îmi plac foarte mult. Dar ce-ai făcut? Ai prădat o librărie?<br /> Pollyanna nu respinse acuzaţia.<br /> - Mi se pare că nici nu te-ai uitat la ele. Ţi-am luat operele lui Dickens. Jimmy, te-ar interesa cumva vreun alt autor?<br /> - Nicidecum. De n-ar fi scris decît istoria lui David Coperfield şi pe aceea a lui Oliver Twist, cei doi copii ai nimănui, Dickens şi-ar fi putut lungi lista scrierilor cu po­vestea vieţii mele. Vezi că sînt în măsură să-1 apreciez mai bine decît oricare altul.<br /> Pollyanna înăbuşi un suspin lipindu-se de pieptul lui Jimmy.<br /> - Jimmy dragă, îmi pare rău că ţi-am amintit de asta, chiar acum de ziua ta.<br /> - Asta nu trebuie să te tulbure, draga mea, trebuie să-mi amintesc de copilul sărman care am fost, pentru ca să mă pot bucura din toată toată inima de fericirea mea de azi.<br /> Tot strîngînd-o în braţe, Jimmy schimbă subiectul des­pre aceste triste amintiri.<br /> - Ia te uită ce cheltuială! Sînt sigur că ai cheltuit pe cărţi banii tăi de buzunar pe o lună.<br /> - Nu cheltuiesc banii degeaba, se împotrivi ea cu aprindere, n-am plătit totul o dată.<br /> - Aha, acum înţeleg. Doi dolari acum, pe urmă doi dolari pe lună, probabil pentru tot restul vieţii. Îţi închipui că în astfel de condiţii se poate cumpăra ieftin. Nu te mai osteni cu dejunul, Pollyanna, în loc să mănînc fructe, am să citesc cum a scăpat Oliver Twist de soarta vitregă ce-1 aştepta şi în loc de budincă de gris, mă voi documenta cu privire la viaţa lui David...<br /> - Jimmy, încetează cu fleacurile. Ca desert avem struguri; îi aduc imediat.<br /> Masa fu exact ceea ce trebuia să fie: clipa de fericire deplină şi de veselie. Jimmy se plînse că stivele de cărţi îl împiedicau să-şi vadă nevasta, aşa că le aşeză de o parte şi de alta a mesei ca s-o poată privi după pofta inimii lui. Fu şi un moment de agitaţie, din pricina misterioasei dis­pariţii a tigăii cu slănină. O căutară amîndoi. Pollyanna pretindea că asta era suficient să te facă să crezi în vră­jitorie. Într-un sfîrşit, după căutări înverşunate, o găsiră în frigider. Pollyanna se supără fiindcă Jimmy o învinui că ar fi pus-o chiar ea în locul acela. Abia după o discuţie lungă şi aprinsă, ea reflectă adînc şi recunoscu că fiind atît de emoţionată, încît nu mai ştia ce să facă, pusese slănina în frigider, în loc să o pună în cuptor. În această atmosferă de deplină veselie şi dragoste, începu aniversarea naşterii lui Jimmy.<br /> Pollyanna îşi făgăduise că din această aniversare avea să facă o sărbătoare a familiei, căci copilăria lui Jimmy era pentru ea mereu o amintire dureroasă. Avea neîncetat în minte imaginea vie a lui Jimmy, aşa cum îl zărise prima oară: un biet orfan părăsit, şezînd la marginea drumului, pistruiat, murdar, dar purtînd de pe atunci în el calităţile care aveau să-1 înfăţişeze pe Jimmy cel de azi, pe care ea îl iubea din tot sufletul. Îşi exprimase şi atunci dorinţa de a munci ca să-şi cîştige existenţa. Pollyanna îşi amintea de braţul slăbuţ pe care Jimmy îl întinsese ca să-i vadă pu­terea muşchilor şi ochii i se umplură de lacrimi.<br /> E drept că Jimmy a fost binecuvîntat. Mulţumită intervenţiei ei, îşi găsise un cămin în casa lui John Pendleton. Putuse studia şi călători şi ştiuse să se facă iubit de tutorele lui. Totuşi, ceea ce Jimmy dorise mai pre­sus de toate, fără să-şi poată realiza visul, era o adevărată familie şi dragostea unei mame. Pollyanna înţelegea că menirea ei este să umple acest gol; trebuia să fie întot­deauna atît soţie cît şi mamă.<br /> Oricît de departe şi-ar fi urmărit amintirile, nu ţinea minte ca ziua naşterii lui Jimmy să fi fost sărbătorită vreo­dată şi, de aceea, Pollyanna hotărîse că prima aniversare după căsătoria lor trebuia să fie însemnată şi sărbătorită. Dorea ca surpriza să fie deplină, aşa că făcu toate pre­gătirile în ascuns, ca să nu trezească bănuieli bărbatului ei. Un coleg de şcoală de-al lui Jimmy şi soţia acestuia, fuseră invitaţi, şi ei primiră cu plăcere. Apoi, o tînără pereche, pe care o cunoscuseră la biserică, completa numărul per­soanelor care fuseseră invitate. Trebui să scoată scaune pînă şi din dormitor, ca să aibă pe ce să aşeze musafirii.<br /> Abia plecase Jimmy, şi Pollyanna se şi puse pe lucru. Judit, care veni ceva mai tîrziu ca să ajute, fu surprinsă de faţa ei radioasă.<br /> - Nu ştiu cum poţi fi atît de veselă, Pollyanna, cînd ai atîta treabă.<br /> - Veselă? repetă Pollyanna. De ce n-aş fi veselă? E ziua cea mai frumoasă din viaţa mea.<br /> - Nu văd ce mare bucurie poate fi să munceşti de dimineaţa pînă seara.<br /> - Ai dreptate, dar să fac ceva pentru Jimmy nu înseamnă că muncesc şi chiar de-ar fi cu adevărat muncă grea, tot n-aş avea de ce să mă plîng.<br />Judit o privea trecînd de la o treabă la alta, uşoară şi voioasă. Pe cînd o urmărea, înţelese din ce în ce mai limpede că oboseala şi supărarea nu depind de lucrul pe care-1 faci, şi nici de felul lui, ci numai de inima cu care-1 faci. Pollyanna putea să muncească pînă la extenuare, putea să se încarce cu sarcini mult mai grele decît po­sibilităţile ei fizice, însă niciodată ea nu devenea roaba muncii sale.<br /> Judit lucra alături de ea, deşi Pollyanna se împotri­vea, rugînd-o mereu să nu se obosească, spre a putea fi odihnită seara. La ora unu, cele două prietene mîncară pe fugă ceva, apoi Judit aranja festiv masa, treabă la care ea se lăuda că se pricepe. Şi într-adevăr aşa era. După ce isprăvi, Pollyanna o trimise acasă pînă la ora şase şi ju­mătate.<br /> - Eşti un înger şi m-ai ajutat de minune, dar dacă stai încă un minut să ştii că mă încurci grozav.<br /> Judit plecă rîzînd, mirată că nu simţea nici o oboseală deşi muncise toată ziua.<br /> "Se vede că e cu mult mai plăcut să faci treabă cu în­că cineva, îşi spunea ea, sau poate că felul de a vedea al Pollyannei face minuni."<br /> Îşi amintea de un cîntec pe care-1 cînta la şcoală, fără să-i înţeleagă sensul adînc:<br /> "Cu sufletul voios vei merge ziua toată,<br /> Cu sufletu-ntristat oftezi, te-opreşti la poartă".<br /> Jimmy se întoarse acasă mai devreme cu trei sfer­turi de oră decît de obicei. Cînd auzi cheia în broască, Pollyanna se repezi să-1 întîmpine. Purta un şorţ cu mîneci ca să nu se vadă rochia ei cea mai frumoasă.<br /> - Jimmy, spuse ea mai mult speriată decît bucuroasă, cum se face că ai venit aşa devreme?<br /> - Cum asta? Un om n-are voie să-şi serbeze aniver­sarea? întrebă Jimmy.<br />— Vezi bine că are voie, dar... dar să rămîi în salon şi să nu bagi în seamă mirosurile din bucătărie. Ţi-am pre­gătit o surpriză.<br /> Ferestrele salonului erau deschise pentru că vremea era frumoasă şi temperatura destul de ridicată. Portarul, lipsit de judecată, dăduse drumul la calorifer, aşa că at­mosfera apartamentului ar fi devenit înăbuşitoare dacă ferestrele n-ar fi fost deschise. Pe cînd Pollyanna vorbea cu Jimmy, uşa sufrageriei se deshise fără zgomot în spate­le ei, apoi, împinsă de curent se închise pocnind. Totuşi, clipa cît se întredeschise fu de-ajuns ca Jimmy să vadă mica lor masă rotundă mărită la o dimensiune neobişnu­ită, şi pe ea mai multe tacîmuri. Jimmy strînse buzele de teamă să nu rostească vreo observaţie nelalocul ei. Cînd îndrăzni în sfîrşit să vorbească, întrebă pe un ton smerit:<br /> - Îmi dai voie, doamnă, să citesc "Dombey şi fiul"?<br /> Pollyanna îi mîngîie părul cu un gest de mamă.<br /> - Îmbracă-te mai întîi. Pentru o masă de sărbătoare vreau să te văd bine îmbrăcat şi cu pantofii lustruiţi.<br /> Jimmy se prefăcu că se împotriveşte pentru a salva aparenţele, apoi spuse:<br /> - Sînt de acord să-mi schimb costumul, dar e curat despotism să-mi pretinzi să-mi lustruiesc şi pantofii, pi­cioarele le ţin sub masă.<br /> Pollyanna era de neînduplecat.<br /> - Chiar dacă nu-i văd, vreau să-i ştiu curaţi.<br /> Jimmy se supuse, iar Pollyanna se întoarse la treburile ei. La ora şase şi douăzeci şi cinci, se auzi soneria. Jimmy se duse să deschidă. Fusese mai dinainte stabilit ca musa­firii să se adune la Judit, apoi să vină cu toţii la Pollyanna. Iar ea nici nu băgă de seamă uimirea simulată a lui Jimmy la vederea musafirilor, cînd veni în fugă să-i primească şi se bucură că surpriza îi reuşise.<br /> - Era gata, gata să-mi strice planurile întorcîndu-se mai devreme acasă, le spuse ea îmbrăţişîndu-1 pe Jimmy. Eram îngrozită cînd l-am auzit. A trebuit să-i spun să nu deschidă uşa sufrageriei fiindcă i-am pregătit o mare surpriză.<br /> - Şi dac-o deschidea, tot nu băga nimic de seamă, spuse rîzînd o blondă frumuşică, soţia colegului de şcoală al lui Jimmy, doamna Bacon; bărbaţii nu prea observă ce e în jurul lor. Eu i-am pregătit darul de Crăciun sub ochii lui şi Bob tot n-a băgat de seamă nimic.<br /> - I-ascultă Bacon, mi se pare că cucoanele fac obser­vaţii nu tocmai măgulitoare asupra inteligenţei noastre. Ai de gînd să rabzi una ca asta?<br /> - Sînt de părere, răspunse acesta cu seninătate, că pentru a duce o viaţă plăcută, singura posibilitate e să nu bagi de seamă totul. Dacă asta se cheamă prostie, folosiţi-vă de ea cum puteţi mai bine.<br /> Pollyanna nu era dintre acele gospodine tinere ale căror cunoştinţe recent dobîndite se spulberă la cea dintîi probă. Îşi învăţase lecţia prea bine pentru a o uita. Masa fuse minunată, musafirii aveau toţi poftă de mîncare, iar în jurul mesei domnea buna dispoziţie şi o veselie care deosebea această sărbătoare modestă de banchetele de la restaurant, cu mese multe şi oameni numeroşi care nu reuşesc să mănînce tot ce li se serveşte.<br /> - E prima seară plăcută pe care o petrec de cînd sînt la New York, spuse micuţa doamnă Bacon. Ceilalţi aprobară.<br /> Pollyanna aştepta cu nerăbdare să afle părerea lui Jimmy. Deşi foarte primitoare, ar fi dorit să-şi vadă mu­safirii plecaţi mai degrabă. De aceea se întoarse spre Jimmy, de îndată ce închise uşa în urma lor.<br /> - Ţi-a plăcut masa, Jimmy?<br /> - A fost minunată.<br /> - E prima oară cînd îţi sărbătoreşti aniversarea, nu-i aşa?<br /> - Prima oară, dar de-ar fi şi ultima, tot ar răscumpăra toate clipele grele din viaţa mea.<br /> - Jimmy, se împotrivi Pollyanna cu ochii în lacrimi, de ce spui că putea fi ultima?<br /> - Cînd mă vei cunoaşte mai bine s-ar putea să-ţi dai seama că nu sînt vrednic de atîta osteneală.<br /> Pollyanna, redobîndindu-şi pe dată voioşia, rîse de această prostie şi-i răspunse că trebuia să se deprindă să-şi serbeze, de aici încolo, aniversarea, în fiecare an, atît cît va trăi.<br /> - Fireşte, de acum înainte n-o să mai fie surpriză, fiindcă ştii.<br /> Deodată, amintindu-şi de frişca ce mai rămăsese, se repezi în bucătărie s-o pună în frigider. Pe cînd ieşea din cameră, Jimmy scoase oftînd două bilete verzi:<br /> - Fotoliul de orchestră, rîndul 5, suspină Jimmy. Erau de la spectacolul pe care de atîta vreme amînăm să-1 vedem, motivînd mereu că nu ne putem permite chel­tuiala aceasta. Surprizele sînt plăcute, dar nu atunci cînd ele coincid.<br /><br />* * *<br /> Dacă firea ar fi împins-o pe Pollyanna pe altă cale decît pe aceea a iubirii aproapelui, sforţările lui Gladys de a juca jocul mulţumirii ar fi putut s-o înveselească. Lup­ta unei fetiţe needucate de a rămîne la înălţimea ţelului propus era însă atît de patetică, încît atunci chiar cînd sforţările ei deveneau comice, Pollyanna se simţea îndu­ioşată, mai mult decît înveselită.<br /> Într-o zi Gladys îi comunică la telefon plecarea bu­cătăresei, pe care o scosese din fire una din şotiile lui Gregor. Femeia plecase tocmai cu o oră înainte de dejun, aşa că fetiţa se străduia s-o înlocuiască. Fireşte că încer­cările ei nu fuseseră încununate de succes. Urmase întoc­mai sfaturile din cartea de bucate, totuşi mîncarea i se păruse stranie. Cartofii erau fierţi numai pe o parte, ceea ce era de neînţeles fiindcă îi lăsase destulă vreme pe foc. În schimb, conopida era aşa de fiartă încît tatăl ei crezuse că e supă. Friptura era uscată şi de culoare cenuşie, în loc să fie bine rumenită. Ca să facă totul cît mai bine, Gladys încercase să prepare pentru desert o budincă, dar în cele din urmă nu avu curajul s-o servească la masă.<br /> - Dar, ştii, tot am găsit un motiv să fiu mulţumită, strigă Gladys în receptor, ca şi cînd ridicînd vocea s-ar fi făcut auzită mai bine de Pollyanna. I-am spus apoi bucătă­resei părerea mea. Iat-o: "îmi faci supărarea cea mai urîtă despre care am auzit eu vreodată, dar mă puteam aştepta la una ca asta din partea unei femei de rînd ca dumneata!" Era atît de înfuriată încît credeam că plezneşte.<br /> Prezenţa bucătăresei în casa lui, a domnului Moore, continua să fie privită drept pedeapsă.<br /> - Tata nu-i de fel înţelegător, i s-a plîns Gladys oda­tă Pollyannei. închipuie-ţi că-i pretinde mamei să ne mu­tăm cu toţii într-un orăşel lipsit de confort, ei care au ne­voie de societate ca să poată trăi, aşa cum alţi oameni au nevoie de hrană. Mama trăieşte numai pentru societate, dar tata nu o poate înţelege; face mereu planuri absurde şi cînd mama rîde de el, se supără.<br /> Ghicind din tăcerea Pollyannei că o dezaprobă, crezu că aceasta poate fi din cauză că nu ţine seamă de regulile jocului, aşa că se grăbi să adauge:<br /> - Totuşi mă bucur uneori că e aici. Zilele trecute îl trimisesem pe Gregor să cumpere o cutie de conserve de carne. Restul pe care 1-a primit 1-a cheltuit pe migdale. Cînd s-a întors acasă pretindea că a plătit un dolar pe cu­tie, dar gura îi mirosea a migdale prăjite, aşa că am înţeles de îndată ce se întîmplase. Tata a sosit tocmai pe cînd îl certam, 1-a luat în baie şi i-a tras o bătaie zdravănă. "Da doamnă, îmi pare bine că puşlamaua asta şi-a primit o dată pedeapsa bine meritată."<br /> Pînă atunci Pollyanna venise în casa soţilor Moore numai spre a-i întoarce vizitele lui Gladys. Doamnei Moore nu-i plăcea de ea şi se simţea prost în casa lor, deşi nu se prea întîlneau. Totuşi, în dorinţa de a veni în ajutor tinerei fete în singurătatea ei, îşi luă inima în dinţi şi îi făcu de cîteva ori lui Gladys nişte vizite scurte. în cursul uneia din ele făcu cunoştinţă şi cu domnul Moore.<br /> Tatăl lui Gladys părea a fi mult mai bătrîn decît soţia lui. Era foarte înalt, dizgraţios, pleşuv. Pollyannei i-ar fi făcut impresia unui om obişnuit, de n-ar fi avut expresia tragică de om înfrînt, în priviri. Nu mai văzuse pe nimeni altcineva să pară aşa de descurajat. Cînd o pofti să intre o privi bănuitor şi Pollyanna înţelese că acesta era felul lui obişnuit. Abia după ce o privi mai bine, se schimbă puţin.<br /> Pollyanna se aşeză s-o aştepte pe Gladys care întîrziase cu îmbrăcatul. Trecuse de ora patru şi domnul Moore se oferi să-i ţină de urît.<br /> - Îmi pare rău că Gladys se face aşteptată, domni­şoară... Scuză-mă, din păcate nu-mi amintesc numele dumitale.<br /> - Doamna Pendleton, răspunse Pollyanna zîmbind. Ţin foarte mult la fiica dumitale, domnule Moore.<br /> Domnul Moore se lăsă pe un scaun, întinse o pereche de picioare din cale afară de lungi şi lăsă braţele să-i cadă. Avea aerul unei jucării mecanice cu resorturile rupte.<br /> - Da, Gladys e fată bună, inteligentă, confirmă el; de altfel, toţi copiii mei sînt destul de inteligenţi. Ar avea însă nevoie cu toţii de cineva care să-i crească, să-i suprave­gheze şi să-i înveţe cum să se poarte. Aşa, cresc ca nişte sălbatici.<br /> Pollyanna era cu totul de părerea lui, aşa că se feri să spună vreun cuvînt, dar în ochii ei se citea atîta simpatie şi înţelegere, încît domnul Moore, îmbărbătat de atîta in­teres, continuă:<br /> - Or fi gîndind şi-or fi spunînd mulţi că sînt un om fericit; am cîştigat mulţi bani, e drept, dar ca să fiu bogat în oraşul acesta, ar trebui să am douătrei milioane, pe cînd...<br /> Se opri oftînd din adîncul inimii. Apoi îşi pironi iarăşi privirea asupra Pollyannei.<br /> - Dacă ne-am întoarce în orăşelul unde m-am născut, n-aş mai avea nevoie să muncesc. Aş face afaceri doar ca să nu mă plictisesc. Mi-aş putea clădi casa cea mai frumoa­să din tot oraşul, cu terasă, cu încăperi multe, poate chiar şi cu un turnuleţ. Aş putea avea grădină, curte de păsări, maşini, chiar şi una mare de tot cu care să-mi duc familia în excursii. Asta aş mai zice şi eu trai. Să stau în oraşul ăsta cu nevastă-mea care face pe cucoana şi cu băieţii care se poartă ca nişte sălbatici, nu cred că asta e o viaţă vrednică de trăit.<br /> Să ridice moralul domnului Moore, chiar cu preţul oricărei sforţări, îi părea Pollyannei cu neputinţă, la fel de imposibil ca şi cum ar fi trebuit să oprească soarele în loc. Neştiind ce să mai spună, se porni să o laude pe Gladys, calităţile ei care îi plăcuseră de prima dată de cînd o văzuse. Domnul Moore o asculta cu o faţă tristă, dînd din cap la fiecare observaţie a ei.<br /> - Da, Gladys e o femeie cu adevărat, adică trebuie să fie. E nevoie ca cineva să le fie băieţilor mamă, fiindcă dacă nevastă-mea nu e la teatru, e la un joc de cărţi sau la o masă, sau la un bal. Gladys ar trebui să fie încă la şcoală, ştiu asta. Ce folos că am noroc în afaceri dacă fetiţa mea creşte fără să poată urma o şcoală şi băieţii...<br /> Intrarea ca o bombă a lui Gladys îl întrerupse. Se aruncă de gîtul Polyannei şi o sărută ca şi cum n-ar fi vă­zut-o de trei ani, deşi trecuseră numai trei zile de la ultima lor întrevedere.<br /> - Cît de drăguţ din partea dumitale că ai venit să mă vezi, se bucură Gladys. Dar de ce nu m-ai anunţat? M-aş fi grăbit cu îmbrăcatul.<br /> Erau multe scaune în cameră, dar Gladys se aşeză pe braţul fotoliului de trestie pe care-1 ocupa Pollyanna, ca să fie mai aproape de aceea pe care o iubea.<br /> Pollyanna simţi mirarea în privirile pe care domnul Moore le aţintea asupra lor şi înţelese că ar fi dat mult ca o parte din afecţiunea pe care fiica lui o revărsa asupra unei străine, să-i revină şi lui. Se sculă şi plecă; îşi dădea seama probabil că prezenţa lui o stingherea pe Gladys. Ochii Pollyannei se umplură de lacrimi.<br /> - Ce ţi s-a întîmplat? întrebă Gladys autoritară aplecîndu-se să-şi privească prietena mai de aproape. Azi mi se pare că nu joci jocul mulţumirii. Parcă eşti supărată.<br /> Pollyanna se sili să zîmbească.<br /> - Ţi se pare, drăguţă, îl joc, răspunse ea şi-mi pare bine că am făcut cunoştinţă cu tatăl tău; e un om simpatic. Să fii bună cu el, Gladys, şi atentă.<br /> - Bună şi atentă! izbucni Gladys nedumerită. Dar tata n-are nevoie de nimic; nu e ca mama. Ca să se simtă în largul lui are nevoie de ziar şi de pipă, iar băieţii să nu-1 supere cu certurile lor. N-are nevoie de nimeni ca să nu se plictisească; îi place să fie singur.<br /> Se auzi uşa de la intrare închizîndu-se; plecase dom­nul Moore. Gladys îşi privea prietena zîmbindu-i cu înţe­les, parcă ar fi vrut să-i spună: "Vezi că am dreptate?"<br /> Îndată după închiderea uşii, ca un ecou, urmă alt zgo­mot întovărăşit de ţipete.<br /> - Nu, nu te speria, se grăbi Gladys văzînd faţa spe­riată a Pollyannei. Nu-i nimica; se pare că băieţii se joacă de-a piraţii sau de-a tîlharii, sau ceva asemănător şi s-or fi trîntit unul pe altul.<br /> - Mi se pare totuşi că plînge cineva.<br /> - Se prea poate, se bat atîta încît e de mirare că nu-şi rup oasele.<br /> În clipa aceea, Norman se năpusti.<br /> - Malcom a căzut din avion, vesti el cu importanţa aducătorului de veşti proaste.<br /> - Din avion! Doamne! Ce poate fi şi asta?<br /> - Se urcase în vîrful patului şi cu rîşniţa de cafea fă­cea zgomotul motorului; deodată a căzut şi s-a lovit la ge­nunchi.<br /> Ţipetele disperate ale lui Malcom, care nu mai con­teneau, adevereau spusele lui Norman. Scoţîndu-i ciora­pul, descoperiră genunchiul lovit şi însîngerat. Pollyannei îi scăpă o exclamaţie de milă, dar Gladys, introducîndu-şi mîna în ciorap, îl cercetă şi rămase vădit mulţumită.<br /> - Ascultă Malcom, îi spuse cu o duioşie cam nelalo­cul ei, să ştii că nu ţi-ai rupt ciorapul. Nu că-ţi pare bine?<br /> Malcom, aşteptîndu-se să stîrnească mila sorei sale, se porni iar pe urlete, de data asta mai mult de necaz decît de durere.<br /> - Nu, strigă el, nu-mi pare bine. Aş fi vrut să-i fac o gaură cît mai mare, aş fi vrut să-1 rup în aşa hal ca să nu-1 mai pot pune!<br /> Gladys îl mîngîia uşor; ar fi vrut să-1 liniştească.<br /> - În orice caz, spuse ea, sînt sigură că-ţi pare bine că nu ţi-ai rupt piciorul. Adăugă apoi cu vocea scăzută, către Pollyanna: Vreau să-i învăţ şi pe ei jocul mulţumirii.<br /> Pollyanna vedea că nu era momentul potrivit ca să-1 înveţe pe Malcom jocul; propuse deci să vadă mai întîi genunchiul lovit. îl spălară şi-1 legară aşa de bine, încît Malcom se potoli.<br /> - Am avut atîtea pînă acum, îi spuse el Pollyannei cînd ea îl lăudă pentru curajul lui, am avut şi pojar, şi tuse măgărească, apoi mi-am scos doi dinţi, acum am căzut; cred că data viitoare am să-mi fac o rană.<br /> După ce isprăviră cu îngrijirile acordate micului Malcom, Pollyanna spuse că trebuie să plece. Izbuti cu greu, căci Gladys, care era deprinsă să privească punctua­litatea drept ceva cu totul lipsit de importanţă, dorea s-o oprească cu sila. Pollyanna se scuză însă că trebuie să pre­gătească masa pentru soţul ei.<br /> - Ce s-ar întîmpla dacă o dată masa n-ar fi gata la ora obişnuită? N-ar fi nici o nenorocire, spuse Gladys ţinînd-o de braţ. Tot el e mai avantajat, fiindcă te vede zilnic pe cînd eu...<br /> Dar Pollyanna nu se lăsă convinsă. Gladys, văzînd că nu foloseşte la nimic insistenţa ei, îi dădu drumul făgăduindu-i că va veni în curînd la ea.<br /> - Acum, pentru că e tata să mai vadă de băieţi, aş putea veni la tine de dimineaţă.<br /> - Bine zici, drăguţa mea, răspunse Pollyanna gîndindu-se că, dacă ar petrece o zi întreagă împreună, ar putea să îndrepte pe nesimţite ideile greşite ale lui Gladys des­pre jocul mulţumirii Vino cît mai curînd, stărui ea.<br /> Gladys îi răspunse bucuroasă:<br /> - Să ştii că vin.<br /> Dar nu-şi putu ţine făgăduinţa. Peste două zile, ime­diat după dejun, sună telefonul la Pollyanna. Ea răspunse voioasă:<br /> - Alo, alo!<br /> Iar o voce cunoscută îi vorbi:<br /> - Doamna Pendleton este acolo?<br /> - Da, eu sînt.<br /> - Dumneata eşti cumva prietena domnişoarei Gladys Moore?<br /> Pollyanna tresări.<br /> - De ce? Da, eu sînt. Cine vorbeşte, domnul Moore?<br /> - Da, chiar el, tatăl ei.<br /> Se opri ca şi cînd i-ar fi fost greu să continue, apoi se grăbi:<br /> - A avut un accident.<br /> - Un accident? Vai, domnule Moore...<br /> - E la spitalul Randoll, cu mama ei; Gladys e rănită mai grav. Vrea să te vadă.<br /> - Vin numaidecît.<br /> - Vino cît se poate de repede, te rog. îi e rău...<br /> - În zece minute sînt gata.<br /> Pollyanna auzi la celălalt capăt al firului un suspin sfîşietor. În mare grabă ajunse la spital şi găsi salonul cu patul în care micuţa Galdys era în agonie.<br /> Cu greu îi venea să creadă că chipul acela mic, alb, înfăşurat în bandaje, culcat pe un pat de spital, ar fi cu adevărat Gladys, fetiţa pe care o cunoştea ea. Era aşa de puţintică, încît ai fi zis că-i un copil mic, iar faţa era schim­bată şi îmbătrînită.<br /> Venirea Pollyannei nu-i făcu nici o impresie. Pleoa­pele grele nu se ridicară, buzele palide nu se deschiseră pentru un zîmbet.<br /> - Îşi revine cîteva clipe, spune un cuvînt, şoptea tatăl ei lîngă urechea Pollyannei, apoi cade iar într-un fel de agonie. Aş vrea să te vadă cînd îşi revine, însemni mult pentru ea.<br /> Pollyanna îi promise că va aştepta acel moment.<br /> - Cum s-a întîmplat nenorocirea? întrebă ea cu vo­cea scăzută pe cînd se aşeză alături de bietul om atît de greu încercat; faţa lui i se zbîrcise de atîta chin.<br /> - Asta e cel mai dureros. Aseară a fost chemată s-o aducă acasă pe maică-sa. Eu mă culcasem, n-am auzit tele­fonul. Nu sînt văzut cu ochi buni de societatea nevestei mele, şi dacă o aştept se supără pe mine. Certurile nu folosesc la nimic, asta ştiu, aşa că mă culcasem. Lui Gladys i-au spus să vină la restaurantul unde se duseseră după spectacol; mîncaseră acolo, au dansat şi au băut. Nu era prima oară cînd o chemau pe Gladys, aşa cred; făcea cu maică-sa ce voia, cînd era...<br /> Pollyanna întinse mîna cu un gest rugător. Nu voia să mai audă. Dar domnul Moore nu băgase de seamă. El continuă:<br /> - Nevastă-mea nu era chiar beată, dar băuse cam mult. Făcea gălăgie, spunea prostii şi nu voia să se în­toarcă acasă. De aceea au chemat-o pe Gladys. Nu au­zisem telefonul şi nici pe Gladys n-am auzit-o plecînd. Mi s-a spus că trecuse de ora unu.<br /> Se întoarse pe scaun fără a slăbi din ochi chipul ne­mişcat de pe pat.<br /> - Cînd au pornit, erau cinci inşi în maşină. Gladys reuşise s-o convingă pe maică-sa să vină acasă. Bărbaţii băuseră toţi, chiar şi cel de la volan şi, pe traseu, s-au cioc­nit de un taxi. Toţi sînt răniţi. Nevastă-mea e internată pe cealaltă parte a holului. Cioburile au rănit-o la faţă, dar starea lui Gladys e mai gravă.<br /> Tăcu. Rămase la locul lui, mut, cu picioarele lui lungi întinse. Părea mult prea înalt pentru scaunul lui, iar dege­tele i se mişcau nervoase. Lîngă el, Pollyanna tăcea; inima i se strînsese de durere, încît suferea şi fizic.<br /> Infirmiera intra şi ieşea indiferentă. Din cealaltă parte a coridorului se auzi un ţipăt ascuţit. Pollyannei i se păru că recunoaşte vocea doamnei Moore, dar nimic nu tresă­rea pe faţa bărbatului de lîngă dînsa.<br /> Abia cînd medicul şi infirmiera intrară în cameră, tru­pul lui Gladys, întins pe pat se mişcă. Deschise ochii, iar mîna bandajată schiţă o mişcare. Tatăl se întoarse cu privi­rea înspăimîntată spre Pollyanna.<br /> - Du-te lîngă ea, să te vadă, se rugă el. Vorbeşte me­reu de tine, şi cînd îşi revine puţin, numele tău îl are pe buze.<br /> Pollyanna se apropie de pat. Tremura ca varga, dar se căznea să zîmbească. Ochii mari se pironiră asupra ei, însă fără a o vedea. Simţea că-i îngheaţă sîngele. Apoi ochii se însufleţiră, iar buzele se întredeschiseră. Pollyannei îi păru că aude: "îmi pare bine..."<br /> Se aplecă asupră-i cu duioşie.<br /> - Nu vorbi acum, drăguţa mea, am să vin în fiecare zi să te văd, şi cînd ai să te simţi mai bine ai să-mi spui totul.<br /> Dar Gladys, adunîndu-şi puterile printr-o sforţare su­premă, rosti limpede:<br /> - Îmi pare bine că nu i s-a întîmplat mamei ceea ce mi s-a întîmplat mie.<br /> Stăpînindu-şi plînsul, Pollyanna încercă să răspundă, dar infirmiera o cuprinse cu un braţ şi o luă la o parte. Îl văzu pe domnul Moore că se scoală; pironise ochii pe pat iar lacrimile îi şiroiau pe faţă. Privindu-1, Pollyanna înţelese.<br /> Gladys Moore, un copil cu multe imperfecţiuni şi con­fuzii, care a înţeles nevoia imperioasă a schimbării sale sufleteşti, muri, jucînd jocul mulţumirii, pînă la ultima ei suflare.<br /><br />***<br /> În decursul săptămînilor ce urmară morţii lui Gladys, Pollyanna avu de luptat contra unei depresiuni nervoase. Calităţile existente în stare latentă în fetiţa aceasta o izbi­seră de la început. Ar fi putut deveni o femeie respectată şi bună, aşa cum nădăjduise şi Pollyanna, în ciuda piedi­cilor care-i stăteau în cale.<br /> Pe cînd îşi vedea de treabă, Pollyanna se gîndea me­reu, cu inima strînsă, la destinul tragic al fetiţei. Adeseori, amintindu-şi un oarecare cuvînt al ei, o podideau lacrimi­le. Se străduia să-i ascundă lui Jimmy starea ei sufletească, dar asta o făcea să pară mai puţin comunicativă, aproape absentă.<br /> Într-o duminică după amiază, o zi ploioasă şi urîtă, Pollyannei i se păru că se trezeşte din toropeala în care stătuse cîteva săptămîni şi într-o clipă îi reveni buna dis­poziţie. Toată dimineaţa plouase torenţial. Fiindcă era ră­cită nu se duseseră la biserică; petrecuseră acasă o zi liniş­tită, bucurîndu-se de confortul unui cămin plăcut şi cald.<br /> În cursul după amiezii, Pollyanna, încheind o scrisoa­re lungă către Sadye, puse jos condeiul şi-1 privi pe Jimmy care stătea întins într-un fotoliu, în celălalt capăt al came­rei, cufundat în lectura uneia din cărţile pe care le primise de la Pollyanna de ziua lui. Stătuse nemişcat mai bine de o oră. Pollyanna tresări văzîndu-1, ca şi cum nu l-ar mai fi văzut în ziua aceea.<br /> - Domnule Jimmy Pendleton, strigă ea mustrător, nu te-ai ras azi dimineaţă.<br /> Jimmy îşi trecu degetul arătător pe bărbie, apoi spuse distrat:<br /> - Am să mă rad mîine.<br /> Pollyanna îl studia mereu, cu o privire cercetătoare.<br /> - Dar ieri te-ai ras, Jimmy?<br /> - Nu, mă gîndeam să mă rad azi dimineaţă, dar la ce bun? Tot nu mă vede nimeni.<br /> Dacă toată atenţia lui Jimmy n-ar fi fost concentrată în acel moment asupra lecturii, ar fi băgat de seamă ex­presia neobişnuită pe care o luase faţa Pollyannei; aşa însă nu află nimic despre atitudinea ei din momentul cînd auzi că e "nimeni". Continua deci să citească cu tot atîta atenţie ca înainte, pe cînd Pollyanna, de pe scaunul ei, îl privea cu interesul pe care un om de ştiinţă l-ar arăta faţă de o par­ticularitate necunoscută a unei gîze bine cunoscute.<br /> Pollyanna era încredinţată că Jimmy e un bărbat fru­mos, şi, deşi în momentul acela această părere nu putea fi zdruncinată de cele ce vedea, îşi spunea totuşi, că un străin care l-ar zări acum pentru prima oară ar putea fi de altă părere. Neras de două zile, Jimmy îşi pierduse din distincţia lui: era fără vestă, fapt în sine lipsit de impor­tanţă dacă n-ar fi fost cămaşa mototolită. În sfîrşit, papucii desăvîrşeau neglijenţa îmbrăcăminţii sale.<br /> Totuşi, nu aceasta era cauza supărării Pollyannei, ci vorba lui aşa de firească: "tot nu mă vede nimeni". Se gîndea că nu trecuse încă anul de cînd Jimmy se îmbrăca cu cea mai mare grijă numai fiindcă s-ar fi putut întîmpla s-o întîlnească pe ea.<br /> Pollyanna nu era nici descurajată, nici nu suferea de o sensibilitate bolnăvicioasă, iar exagerarea nu intra în obiceiurile ei. Pe zi ce trecea, creştea în siguranţa că Jimmy o iubeşte şi ştia bine că un cuvînt al ei, de apro­bare sau de dezaprobare, cîntărea pentru el mai greu decît părerea lumii întregi. Totuşi, răspunsul lui, oricît ar fi fost de nevinovat, mărturisea o atitudine cu care ea nu era de acord. Pollyanna era destul de inteligentă ca să priceapă că relaţiile dintre oameni pot dobîndi o calitate superioară în urma respectării anumitor forme. Era încre­dinţată că multe neînţelegeri dintre soţi ar putea fi evitate, dacă amîndoi ar consimţi să facă, pentru a-şi plăcea unul altuia, atîtea sforţări cîte fac pentru a plăcea unor străini.<br /> Pollyanna nu-i mai făcu altă observaţie lui Jimmy; fe­meia, nevoită să facă de cîteva ori aceeaşi observaţie spre a fi auzită, nu face cinste sexului ei, de asta era sigură. Se gîndea însă la lucrul acesta şi, cînd veni ora culcării, avea planul făcut.<br /> Pollyanna nu era dintre fiinţele care se agită pentru un fleac; asta o spusese şi Judit de cîteva ori cu o invidie pe care n-o ascundea.<br /> - Dacă am pus masa, spunea ea, trebuie să mă piep­tăn din nou, să mă aranjez, cu alte cuvinte, să-mi fac toa­leta ca să arăt mai ca lumea. Dumneata nu ştiu cum faci, dar poţi să roboteşti toată ziua, ba chiar să şi spoieşti bu­cătăria, că arăţi tot aşa de bine ca în clipa cînd te apuci de treabă.<br /> Deşi Judit exagera puţin, aşa cum făcea de obicei, cînd Pollyanna se privi în oglindă pe la vreo patru şi jumă­tate, trebui să recunoască cum că avea o înfăţişare destul de aspectuoasă, deşi muncise destul.<br /> Cînd se făcu timpul să se îmbrace pentru cină, îşi des­făcu părul, apoi fără ajutorul pieptenelui îl răsuci într-un coc strîns pe care-1 prinse la spate cu cîteva ace. Scoase rochia frumuşică pe care o purta şi puse alta în schimb, pe care o căută mult ca s-o găsească; era o rochie de stofă bleumarin. O purtase cîţiva ani înainte de a se mărita, aşa că nu era de mirare că era roasă în coate. O păstrase cu gîndul s-o dreagă şi s-o trimită comitetului care expedia haine sinistraţilor de război din Europa. De cîte ori nu se mustrase ea însăşi că tot amîna lucrul acesta; de data asta însă avea să se bucure ea însăşi că procedase astfel.<br /> "Tocmai ce-mi trebuie, îşi spuse, ea privindu-se în oglindă. Doamne ce urîtă sînt!"<br /> Se strîmbă la chipul din oglindă, ceea ce o urîţea şi mai mult. Nu-i mai rămînea decît să schimbe pantofii cu o pereche de papuci - nu cu cei de mătase roz păstraţi pentru zile mari - ci cu papucii vechi. Apoi se duse în bucătărie să pregătească cina.<br /> Jimmy se întoarse acasă mai tîrziu cu trei sferturi de oră decît de obicei. Pollyanna îl primi la uşă, ca întotde­auna. Jimmy o sărută, agăţă pardesiul în cuier, apoi întorcîndu-se o privi mirat. Ca să fie mai sigură de rezultat, Pollyanna îşi prinsese înainte un şorţ, legîndu-1 cu mînecile în jurul mijlocului.<br /> - Nu te simţi bine? o întrebă Jimmy.<br /> - Dacă nu mă simt bine? Ba da, n-am nimic. De ce întrebi?<br /> - O, aşa doar, mi se părea că eşti altfel, nu ştiu cum...<br /> - Credeam că nu-i nevoie să mai pun şorţ cu mînecă peste rochia asta, spuse Pollyanna; e o zdreanţă.<br /> - Da, răspunse Jimmy îngîndurat, aşa e.<br /> O urmă la bucătărie, apoi îi spuse pe un ton cam răs­tit, cum nu obişnuia:<br /> - Îmi place să cred că asta nu e în nici un caz o piep­tănătură nouă!<br />Pollyanna nu se întoarse îndată ca să-i răspundă din cauză că era ocupată să supravehgeze mîncarea. Aşteptă puţin pînă ce să poată întoarce către el o faţă calmă, ca de obicei, apoi spuse:<br />- Nu, nu e la modă, dar nu m-am mai pieptănat. Cum e afară? S-a încălzit vremea?<br /> Masa fuse mai puţin însufleţită ca de obicei. Pollyanna povestea destule, dar Jimmy nu prea-i răspun­dea la fel, deşi altă dată era vorbăreţ de felul lui. După ce strînse masa, Pollyanna se duse în salon şi se aşeză fără să-şi scoată şorţul. Jimmy îi spuse răstit:<br /> - Sper că n-ai de gînd să rămîi toată seara aşa?<br /> - De şorţ vorbeai? Sigur că nu. Îl scot.<br /> - Scoate-1 numaidecît, te rog din suflet. Mă duc eu să-1 pun bine, să nu te mai scoli tu.<br /> - Mulţumesc.<br /> Pollyanna scoase şorţul şi îl întinse soţului ei fără să-1 privească. Jimmy, cam tulburat, îl luă, apoi, în loc să-1 atîrne în cui după cum spusese, îl puse în coşul cu rufe de spălat.<br /> Pollyanna era cufundată în citirea ziarului. Jimmy nu era în stare să-şi adune gîndurile. Răsfoi două-trei cărţi şi reviste, se mută de pe un scaun pe altul fără să poată găsi vreunul pe placul lui. Într-un sfîrşit o întrerupse pe Pollyanna din citit.<br /> - Ştii, l-am văzut azi pe Bob Bacon, la masă. Nevastă-sa e plecată la părinţii ei. E singur şi îi e urît.<br /> - Ar trebui să-1 pofteşti la masă într-una din zilele acestea.<br /> - Mi-a spus că o să vină pe la noi; se prea poate să vină chiar astă seară.<br /> - Astă seară?!<br /> Şi Pollyanna sări de pe scaun aşa de speriată, încît se miră şi bărbatul ei.<br /> - Ce e? întrebă Jimmy.<br /> - Nu cumva crezi că vreau să mă vadă Bob în halul ăsta?<br /> Jimmy nu răspunse. Pollyanna fugi şi în curînd se auzi apa în baie, apoi un du-te vino în dormitor, sertare des­chise şi închise, şi scîrţîitul unui dulap. Jimmy îşi pierdu răbdarea şi se duse să vadă ce se întîmplă.<br /> O rochie albastră, proaspătă era întinsă pe pat, o pereche de pantofi de mătase cu catarame, pregătiţi di­naintea patului ca să înlocuiască papucii; Pollyanna se pieptăna în faţa oglinzii ocupată să-şi aşeze cît mai bine părul, aşa că nici nu luă în seamă intrarea lui Jimmy în cameră.<br /> - Ştii, nu sînt chiar sigur că vine astă seară.<br /> - Da? Păcat că nu ai stabilit cu dînsul o zi.<br /> - Dacă ştiam că venirea lui e atît de importantă, aş fi făcut-o, cu siguranţă. Ar fi grozav dacă toată munca as­ta ar fi în zadar, spuse Jimmy pe un ton care voia să fie răutăcios.<br /> - Da, într-adevăr.<br /> - Poate că te vei consola dacă cumva nu vine Bob, cînd îţi voi spune că îmi place să te văd cu rochia asta.<br /> Pollyanna întoarse spre el o privire plină de candoare.<br /> - Nu cumva aştepţi să pun rochia asta şi cînd nu e nimeni?<br /> - Vrei să spui că eu sînt "nimeni"?<br />Rîsul lui Jimmy suna fals. Pollyanna nu se mai putea stăpîni şi izbucni în rîs. Privirea lui Jimmy, încărcată cu mustrare, o făcea să rîdă tot mai mult. Cînd fuse iarăşi în stare să vorbească, îi spuse:<br /> - Tu ai început.<br /> - Am început? Ce? întrebă Jimmy morocănos.<br /> - Să-mi spui că sînt "nimeni".<br /> - Să-ţi spun eu? Despre ce anume vorbeşti?<br /> - Ai uitat? Ieri te-am rugat să te razi, şi mi-ai răspuns că tot nu te vede nimeni.<br /> - Doamne, Doamne! făcu Jimmy, se prea poate să fi spus!<br /> O privi pe Pollyanna cu luare aminte, apoi faţa i se lu­mină şi se porni şi el pe rîs.<br /> - Ia te uită, şireata! Mi se pare că pe toate le-ai făcut numai ca să mă faci să-nţeleg că "ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face".<br /> Pe faţa Pollyannei se putea citi dorinţa de a se măr­turisi, totuşi, sub masca<br />mai ghicea şi altceva. Zîmbetul dispăru deodată şi lacrimi­le îi umplură ochii.<br /> - Nu pot să admit că nu contez de fel, spuse ea cu o voce tremurătoare.<br /> - Nu contezi? Cît mă priveşte pe mine, tu singură formezi majoritatea.<br /> - Ştiu că asta e adevărat cînd e vorba de lucruri se­rioase, dar asta nu-i suficient. Vreau să fie aşa şi în cele mărunte.<br /> - Şi bărbaţii sînt la fel, Pollyanna. Drept să-ţi spun, îmi pare rău că te găteşti pentru Bob şi că ţi-e tot una cum eşti îmbrăcată cînd sîntem singuri. Apoi adăugă cu un zîmbet silit: Asta a fost o lecţie, dragă, şi mi-e ruşine că am meritat-o.<br /> Tînărul Bacon nu veni în seara aceea, dar Pollyanna rămase cu rochia albastră şi cu pantofii frumoşi. Ad­miraţia din ochii lui Jimmy îi era răsplata, dar el n-ar fi ştiut să spună ce anume îi plăcea mai mult, Pollyanna sau Pollyanna cu rochie cu tot.<br /><br />* * *<br /> Ce nenorocire! Sînt fiinţa cea mai nenorocită. Aş vrea să ştiu de ce toate îmi ies anapoda.<br /> Judit avea de ce să fie supărată. De dimineaţă se arătase că ziua va fi cu ghinion. Mai întîi pusese chiflele pentru dejun la cuptor să se frăgezească şi le scoase negre şi lucioase, bune de reclamă pentru negreală de maşină de gătit. Apoi, era ziua cînd primea scrisoarea de la mama ei şi de data asta nu primise nimic. În imaginaţia ei inventa fel de fel de nenorociri care ar fi putut explica întîrzierea aceasta. Îi vorbise lui Russel despre o rochie de primăvară pe care o văzuse în fereastra unui magazin de mîna întîi, la jumătate de preţ. Deşi nici o femeie nu purta încă rochie de primăvară, Russel în loc să-i spună: "Nu văd de ce ai avea nevoie de o rochie nouă" - răspuns lipsit de bun simţ, de care adeseori se fac vinovaţi soţii tineri, el îi răspunse că trebuie să se grăbească să şi-o cumpere şi, cu o seară după aceea, îi aduse banii.<br /> Cînd însă, în ziua aceea, ziua tuturor nenorocirilor, Judit se grăbise să şi-o cumpere, rochia care-i plăcuse era vîndută, iar celelalte care i-ar fi plăcut costau încă de două ori pe atît. După cîteva alergături zadarnice, se înapoiase acasă supărată. În cutia de scrisori găsi cartea de vizită a uneia din puţinele persoane care veneau s-o vadă de cînd se mutase în oraş. Cînd se văzu acasă, se trînti pe scaun demoralizată şi pentru a se autocompătimi. Dar amintindu-şi jocul Pollyannei conteni cu plîngerile.<br /> De cîteva ori încercase să-1 joace, din momentul în care, într-o după amiază memorabilă, Gladys Moore o îmboldise să încerce şi ea. Deşi nu reuşise întotdeauna perfect, nu renunţase cu desăvîrşire să aplice jocul în practică.<br /> Îi trecu prin gînd că tocmai avea prilejul să încerce şi să-şi dea seama dacă într-adevăr corespunde aşteptă­rilor.<br /> Nu e uşor să-ţi refuzi plăcerea de a bodogăni. Mulţi îşi sacrifică lucruri mai preţioase. Judit, ca toată lumea, cu greu se hotărî să se lipsească de această plăcere.<br /> Cîteva clipe şovăi între plăcerea de a se cufunda în micile ei nenorociri şi aceea de a încerca jocul Pollyannei. Apoi se hotărî.<br /> "E ora patru, mai sînt vreo şase ore pînă la culcare şi orice s-ar întîmpla, chiar de-ar lua foc casa, am să mă străduisec să caut partea frumoasă a lucrurilor."<br /> Era surprinzătoare schimbarea care se produsese de pe urma acestei hotărîri. Judit şi-a dat seama îndată. Se întoarse spre fereastră şi i se păru că soarele trecuse printr-un nor gros; iar strălucirea lui neobişnuită de-acum îşi avea izvorul în pacea din sufletul ei schimbat.<br /> "Mai am o oră pînă să mă pregătesc pentru masă, îşi spuse ea veselă. Ce bine că mi-a mai rămas ceva de ieri pentru desert. Am să mă odihnesc puţin, iar cînd vine Russel am să fiu bine dispusă."<br /> Se întinse pe fotoliu cu un ziar ilustrat ca să se mai distreze. Publicaţia cuprindea povestiri vesele de un umor sănătos şi fără pretenţii. Judit rîdea cu voie bună, pînă ce trebui să lase lectura ca să pregătească masa. Era din ce în ce mai dispusă să joace jocul.<br /> Russel se întoarse la ora cinci, obosit şi încruntat.<br /> - Iar s-a stricat blestematul acela de ascensor, spuse el furios. Parcă e un făcut, se strică de obicei atunci cînd sînt eu mai obosit. L-aş pune pe proprietar să urce şi să coboare scara pînă ce ar muri de oboseală, ca să repare odată ascensorul.<br /> - Pari obosit, îi spuse Judit cu blîndeţe, îmi pare bine că nu ieşim astă seară.<br /> O urmă de mirare trecu pe faţa lui Russel; nu se aş­tepta la un astfel de răspuns. Nu se plîngea pentru prima oară de funcţionarea ascensorului, iar răspunsurile lui Judit se potriveau de obicei mai mult sau mai puţin cu plîngerile lui: "Da, îţi dai seama de asta cînd eşti nevoit să urci tu scara. Dacă ai şti de cîte ori trebuie să le urc eu şi adeseori cu un coş de piaţă greu, ai înţelege că nu suferi numai tu".<br /> Cam acesta era răspunsul la care se aştepta Russel. Avea deci de ce să se mire. Era ca un om care credea că mai are de coborît o treaptă, dar află că este deja la ca­pătul ei.<br />Hotărît lucru, Russel era prost dispus. Se aşeză la masă spunînd îmbufnat:<br /> - M-am dus azi la un restaurant nou să iau ceva. E cel mai prost dintre toate. Unii dintre ospătari ar trebui pedepsiţi pentru grozăviile pe care le servesc. Cred că pînă şi eu aş găti mai bine.<br /> - Ei bine, mă bucur că mîncarea de la restaurant n-a fost aşa de bună, poate că n-ai să fii nemulţumit de ceea ce îţi servesc eu, spuse Judit glumind. Ştiu că mi se întîmplă să stric mîncarea, dar nu întotdeauna.<br /> Judit era încîntată de mirarea lui Russel la auzul unor cuvinte aşa de amabile, deşi nu era înzestrată cu agerimea Pollyannei. Să pretinzi că toate femeile sînt deopotrivă de inteligente e o prostie egală cu aceea de a pretinde că toţi bărbaţii sînt oameni cuminţi. În timpul mesei, Judit înţelese că proasta dispoziţie a lui Russel trebuia să aibă o cauză oarecare. Sau era bolnav, sau era supărat; ea tre­buia să descurce lucrurile.<br /> - Eşti bolnav, Russel?<br /> Dacă era aşa, întrebarea l-ar fi mişcat. Puţini sînt oa­menii care să rămînă indiferenţi cînd le arăţi un oarecare interes întrebîndu-i de sănătate. Tentaţia de a vorbi des­pre durerile proprii apare astfel justificată şi nu trebuie să te mai împotriveşti. Văzînd că Russel se încruntă puţin la această întrebare, Judit înţelese că altceva îl apasă.<br /> - Nu, nicidecum. Nu vezi că mănînc? Dacă aş fi bol­nav n-aş mînca.<br /> - Atunci ce te supără?<br /> Şovăielile lui Russel erau de scurtă durată; ştia că-i va spune totul. Ca mai toată lumea, ardea de nerăbdare să-şi împărtăşească supărările unei fiinţe care-1 va asculta cu bunăvoinţă. Nu era tocmai sigur de felul cum Judit avea să ia lucrurile, dar simţea atît de mult nevoia să-şi descarce sufletul încît nu mai stătu la îndoială. Îi povesti totul, fără să se oprească. Împrumutase treizeci de dolari unui coleg, cu condiţia să-i restituie în ziua dintîi a lunii. Ziua venise, dar datornicul nu numai că nu-i adusese, dar se mai şi su­părase că-i amintea de datorie.<br /> - N-am mai văzut aşa nepăsare, spuse Russel scos din fire. Mă crede un zgripţuroi, fiindcă vreau să-mi dea banii înapoi, cu atît mai mult că-mi făgăduise că mi-i aduce la întîi. Şi problema e că nu ştiu cum voi face faţă cheltu­ielilor noastre.<br /> Pe cînd Russel vorbea, Judit simţise de cîteva ori ne­voia să-1 cicălească. Nu odată îi stătuse pe limbă să între­be: "De ce i-ai împrumutat? Doar nu ai bani de prisos". Îi venea să-i spună: "Să ştii că nu mai vezi înapoi nici un ban din cei treizeci de dolari de la hoţomanul acela. Păcat că nu i-am cheltuit noi în petreceri. Mai bine i-am fi aruncat afară pe fereastră decît să-i dai unui astfel de om". Dar fiindcă nici una din observaţiile acestea nu-i părea a se potrivi cu hotărîrile ce le luase cu cîteva ceasuri înainte, ascultă în tăcere, aşteptînd să-i vină o idee bună. Deodată strigă:<br /> - O, Russel!<br /> - Ce-i?<br /> - Ştii că aseară mi-ai dat bani pentru rochie? Ei, azi cînd m-am dus să mi-o iau, era vîndută şi nu mi-am luat alta. Ai cu ce să-ţi acoperi cheltuielile. Ce bine că s-a găsit altul să cumpere rochia înaintea mea!<br /> Russel puse jos furculiţa şi-şi privi nevasta într-un fel cu totul neobişnuit. Se sculă deodată, trecu lîngă ea şi o îmbrăţişa. O soţie tînără nu se supără niciodată de ast­fel de întrerupere. Judit se învoi bucuroasă să mănînce carnea rece.<br />- Judit, spuse Russel cu sfială, am impresia că te ju­decam greşit. Mi-era teamă să-ţi vorbesc de lucrurile as­tea, gîndeam că ai să-mi spui că trebuie să fi fost nebun să-i dau bani lui Marsh.<br /> Judit îşi aminti cuvintele usturătoare pe care le avusese pe buze, dar reuşise să le oprească, iar bucuria ei era deplină. Îl mîngîie pe Russel, care, aplecîndu-se, o sărută.<br /> - Primesc, spuse el, fiindcă acum n-am încotro. Dar luna viitoare, fie că-mi plăteşte, fie că nu-mi plăteşte, îţi cumperi rochie de primăvară.<br /> Sfîrşiră masa fără să le pese de oră, iar ceasurile pînă la culcare le petrecură învăţînd a se cunoaşte unul pe celă­lalt. Erau amîndoi tineri ai timpului lor. Concepţia lor despre viaţă era să se distreze cît mai mult pe afară, să rămînă cît mai mult departe de casă şi să se întoarcă acasă frînţi de oboseală. Astfel nici nu mai aveau putere să stea de vorbă mai serios.<br /> În seara aceea însă, dîndu-şi seama că soţia lui îi e cu adevărat tovarăşă, iar nu copil cu toane care trebuie ferit de orice grijă sau supărare, Russel îşi deschise sufletul aşa cum nu o făcuse încă niciodată. Puseră astfel temelia unei înţelegeri prieteneşti, chezăşie sigură împotriva pasiunii nestatornice şi cea mai bună pavăză a vieţii conjugale.<br /> Judit adormi cu inima uşoară. îşi făgăduise să fie mulţumită orice s-ar întîmpla, şi un timp anume reuşi pe de­plin. Jocul se dovedise a fi bun. Cel din urmă gînd al ei, înainte de a aţipi, se îndreptă cu recunoştinţă către vecina ei. Se întoarse spre peretele îndărătul căruia Pollyanna de bună seamă dormea la ora aceea şi şopti:<br /> - Vise plăcute, Pollyanna, draga mea!<br /><br />* * *<br /><br /> Pollyanna petrecuse una din zilele cele mai frumoase, dar şi cele mai lungi din viaţă. De cîte ori privea la ceas părea că i se oprise şi apropiindu-se se mira de fiecare da­tă că-i aude tictacul regulat. Numără clipele pînă la întoar­cerea lui Jimmy; avea să-i spună un secret mare de tot. La drept vorbind, gîndea că nici nu va fi nevoie să-i spună, că o sa-i poată citi în ochi vestea cea mare şi luminoasă.<br /> Unul din giuvaerurile cele mai de preţ ale Pollyannei era o fotografie a lui Jimmy, făcută la scurtă vreme după ce îl adoptase John Pendleton. Omuleţul se înfipsese în faţa aparatului aşa cum o făcuse şi în viaţă. Obrăjorul pis­truiat avea o expresie foarte hotărîtă, iar zîmbetul de copil avea o nuanţă amară. Luată în sine, fotografia lăsa mult de dorit, dar Pollyannei îi plăcea, fiindcă îi amintea întoc­mai de băieţaş aşa cum îl văzuse ea prima oară. Luă de pe măsuţă fotografia în ramă de argint, o privi cu luare aminte, străduindu-se să şi-1 închipuie pe Jimmy cu cîţiva ani înainte cu un pufuleţ mătăsos în locul părului întu­necat, cu un zîmbet dulce care îi descoperea gingiile fără dinţi şi cu picioruşe grăsuţe care se mişcă mereu dar nu ştiu încă să umble. Ar fi dat mai tot ce avea pentru o foto­grafie a lui Jimmy, copil mic.<br /> - Am să-i zic James, comunică Pollyanna fotografiei ce părea că o priveşte dezaprobator.<br /> Pollyanna n-avea de gînd să-i schimbe numele băr­batului ei. Jimmy rămînea Jimmy. Îl cunoştea pe James Pendleton un tînăr vrednic de toată stima pe care îl şi admira, dar se îndoia că l-ar putea iubi vreodată atît cît pe Jimmy. Nu vorbea deci despre Jimmy cînd spusese că avea de gînd să-i zică cuiva James.<br /> Stătea cu fotografia în mînă, şi cu inima plină de o bucurie aşa de covîrşitoare, de pură, încît parcă o sfinţea. Nu s-ar fi mirat dacă un înger ar fi venit s-o binecuvânteze. Dar nu era nevoie de înger; niciodată nu simţise prezen­ţa lui Dumnezeu aşa de intens ca în clipa aceasta cînd îi încredinţa răspunderea unei vieţi, ca o binecuvîntare pes­te firea şi înţelegerea omenească.<br /> O bătaie în uşă o trezi din visare. Pollyanna îşi spuse că asemenea lui Moise coborînd de pe Sinai, trebuie să-şi ascundă faţa care strălucea de o bucurie lăuntrică. Se temea ca lumina feţei să n-o trădeze, căci Jimmy trebuia să fie cel dintîi care să afle. Deşi se străduia să şteargă urmele bucuriei sale, nu reuşi pe deplin, căci Judit, care intră, o privi, apoi clipind din ochi, ca orbită de soare, îi spuse:<br /> - Pollyanna dragă, cît eşti de frumoasă azi! S-ar zice că eşti o grădină cu flori de primăvară.<br /> - Nu mă măguli Judit, ar fi de-ajuns să mă compari cu o narcisă sau cu un brebenel, nu sînt chiar o grădină întreagă.<br /> Judit îşi petrecu braţul pe după mijlocul prietenei sale şi o cuprinse drăgăstos.<br /> - Pollyanna, ştii că mi se pare că într-o bună zi am să fiu şi eu în stare să joc jocul tău?<br /> - Mă bucur, răspunse Pollyanna.<br /> - L-am nesocotit multă vreme. Dar acum, în sfîrşit, am început.<br /> Şi Judit se apucă să povestească hotărîrea ei din ajun şi ce urmase după aceea. Pollyanna plutind într-o lume unde grijile şi supărările nu mai există, asculta, zîmbea şi izbutea chiar să dea răspunsuri la locul lor, deşi i se părea că ea însăşi era foarte departe. Vizita Juditei se prelungea, iar Pollyannei îi părea mai lungă decît era în realitate, căci se temea că va dura pînă la întoarcerea lui Jimmy. Judit îi era dragă, dar teama aceasta o stînjenea.<br /> Sînt anumite unghere în grădina lăuntrică a omului unde nu încap decît două fiinţe. Sînt armonii în viaţă fă­cute doar pentru două voci; o a treia, fie ea cît de dulce, ar crea distonantă.<br /> Pollyanna răsuflă uşurată cînd Judit îşi luă rămas bun. Pe cînd ieşea pe scară, Pollyanna auzi vocea lui Jimmy care îi da prieteneşte bună ziua. Rămase în uşa deschisă. I se părea că, fără să-şi dea seama, clipa aceasta o aştep­tase ea toată viaţa ei.<br /> Jimmy intră în vestibul şi fără cuvinte o cuprinse. Pollyanna simţi numaidecît ceva neobişnuit în strînsoarea lui; o îmbrăţişa ca şi cum ar fi regăsit-o după o lungă des­părţire sau ar sta să se despartă acum. O clipă i se păru că ceea ce imaginaţia ei îi zugrăvise cu puţin înainte, se întruchipase aievea şi că zărind-o, Jimmy ghicise tot ce avea să-i spună. Dar cînd îl auzi că oftează din adîncul ini­mii, presimţiri întunecate o cuprinseră. Se dădu un pas înapoi, îl privi drept în faţă, apoi un fior o străbătu prin tot trupul.<br /> - Jimmy, dragul meu, te supără ceva, nu-i aşa? Ce e? El şovăi. Pentru ca răspunsul să n-o sperie, în cele din urmă spuse:<br /> - La drept vorbind, nu e nimic.<br /> - Cum, n-ai nimic să-mi spui?<br /> - Ba da, dragă, am să-ţi spun ceva.<br />Şovăi din nou, apoi făcu un gest de nerăbdare:<br /> - Sînt un prost că-ţi bat capul cu nimicuri în clipa cînd mă întorc acasă. O să vorbim noi mai tîrziu, după ce vom mînca bine.<br /> Acum nu mai era nevoie ca Pollyanna să-şi ascundă strălucirea feţei. Toată ziua plutise în nori şi acum trebuia să se întoarcă pe pămînt. Se duse la bucătărie, pregăti cina, se îmbărbăta ca să primească tot ce viitorul avea să-i aducă, pentru că strălucirea acelei zile apusese odată cu soarele.<br /> În timpul mesei schimbară cîteva cuvinte. Jimmy se si­lea să glumească povestind mici întîmplări din cursul zilei, rîse mai mult decît trebuia şi luă de două ori din fiecare fel deşi se vedea bine că nici nu ştie ce mănîncă. Zăboviră mai mult cu strînsul vaselor de la masă. Pollyanna se te­mea de clipa cînd Jimmy îi va spune secretul; ceva o în­demna să mai amîne. Ascultătoare faţă de instictul adînc omenesc de a amîna inevitabilul, îşi găsea o sumedenie de treburi mărunte. Cînd în cele din urmă o urmă în salon şi o luă de mînă, înţelese că venise momentul.<br /> - Aşază-te aici lîngă mine, dragostea mea, şi ajută-mă. Nu-mi vine uşor să-ţi vorbesc.<br /> - Jimmy, spuse Pollyanna cu buzele albe, în ciuda cu­vintelor curajoase pe care le rostea, Jimmy, orice ar fi, e bine aşa cum e. Răspunsul acesta nu-i uşura deloc sarcina lui Jimmy. Întoarse capul, iar Pollyanna zări doi ochi înlăcrimaţi. Jimmy lăsă să treacă puţin timp ca să se simtă iarăşi stăpîn pe voce.<br /> - Pollyanna, intră şi America în război. Nu, nu mai încape îndoială. Nu e de-ajuns că au fost rupte relaţiile cu Germania. Trebuie să colaborăm şi noi la lupta pentru salvarea civililzaţiei, şi avem şi noi partea noastră de con­tribuţie.<br /> Mîna Pollyannei tresări în mîna lui. El o strînse mai tare şi amîndoi rămaseră nemişcaţi un timp.<br /> - Vine o zi, draga mea, cînd bărbatul înţelege că pro­pria lui viaţă, că fericirea lui nu sînt totul; e prins într-o mişcare generală care îl duce dincolo de afecţiunile lui, de năzuinţele lui omeneşti. Nu uit cît îţi datorez eu ţie. Inima mi se strînge la gîndul că te voi părăsi şi că vei avea de su­ferit, dar n-am dreptul să mă ascund în spatele unor consi­deraţii egoiste. Ţara noastră a aşteptat prea mult. Trebu­ie să îndreptăm întîrzierea noastră punînd la dispoziţie oa­meni şi bani, fără tocmeală. Trebuie să ne facem datoria.<br /> Vorbind se întoarse de la ea ca şi cum n-o putea pri­vi, pentru că inima îi era zdrobită. Tăcu în cele din urmă, o privi şi, întîlnind privirea ei caldă şi curajoasă, izbucni în plîns. Căzu în genunchi lîngă ea, îşi ascunse faţa pe ge­nunchii ei, iar umerii îi erau scuturaţi de hohote de plîns. Pollyanna se plecă asupra lui, îi netezi părul şoptindu-i cu­vinte blînde, drăgăstoase. Ochii ei n-aveau o lacrimă.<br />Pollyanna aşteptă cîteva clipe înainte de a pune în­trebarea care pentru ea avea atîta greutate. Vocea ei era atît de liniştită, încît nimeni n-ar fi bănuit teama cu care aştepta răspunsul.<br /> - Cînd crezi că te vor chema, Jimmy?<br /> - Nu aştept. Las slujba şi mă deplasez la Plattsburg să fiu gata de plecare cît mai curînd.<br /> Sub mîngîierile soţiei lui se mai liniştise. Scoase ba­tista, îşi şterse ochii ruşinat, apoi o privi cu un zîmbet dez­nădăjduit.<br /> - Nu credeam că pot fi aşa de copilăros, spuse scuzîndu-se.<br />Zîmbetul Pollyannei lăsa să se vadă că nu prea punea preţ pe cele ce-i spusese. Continua să-i netezească părul cu acelaşi calm, îi luă mîna, sărută încheietura pe care se zăreau venele albastre şi fuse cuprins de o adîncă evlavie ca atîţia bărbaţi în faţa unei fiinţe slabe în care se arată totuşi o aşa mare putere. Cînd se aşeză din nou Iîngă ea, vru să-i dovedească şi să-şi dovedească lui însuşi că era din nou stăpîn pe sine. începu deci să vorbească despre problemele practice care se cereau rezolvate imediat.<br /> - Nu ştiu ce vrei să faci, Pollyanna. Dacă vrei, te poţi întoarce la tanti Polly, bineînţeles. Dar şi aici are să se gă­sească de lucru pentru toată lumea. Poate ţi-ar fi mai uşor să rămîi aici şi să-ţi cauţi vreo slujbă.<br /> Pleoapele Pollyannei se lăsară ca o cortină deasupra scenei luminate.<br /> - Cred că am să plec la tanti Polly, răspunse ea pe un ton liniştit.<br /> - Bine, tu hotărăşti, draga mea, spuse Jimmy cu o uşoară şovăială care-i trăda mirarea. Peste o clipă con­tinuă: Cît priveşte nevoile tale băneşti, nu duc nici o grijă. Mă pot bizui pe unchiul John, ca şi cum mi-ar fi tată ade­vărat. Vezi, acesta e încă unul din raţionamentele care-mi arată că trebuie să fiu printre primii la datorie. Atîţia au neveste şi copii de îngrijit. Aceştia oricît ar vrea, nu au dreptul să plece.<br /> Pollyanna înţelegea totul.<br /> - Îmi pare bine Jimmy că eşti liber să-ţi faci datoria aşa cum crezi tu, spuse ea.<br /> - Înţelegi Pollyanna, nu-i aşa? înţelegi că nu vreau să plec pentru că nu te iubesc.<br /> Teama de sentimentalism, obsesie a generaţiei sale, îl stingherea pînă şi atunci cînd voia să-şi deschidă sufletul în ceasul suprem. Urmă şovăind puţin:<br /> - Un poet din vremea reginei Elisabeta, sau cam pe atunci, a spus-o pentru aceia dintre noi care nu sînt în stare să se exprime. îţi aminteşti?<br /> "Nu te-aş putea iubi atît, iubita mea,<br /> De n-aş iubi onoarea mai mult decîtpe tine".<br /> Ca un adevărat copil al secolului adăugă cu o uşoară ironie:<br /> - Să nu rîzi de mine, te rog, că am ajuns să citez versuri.<br /> Cortina se ridică, şi ochii pe care-i acoperise se în­toarseră spre Jimmy, strălucitori, plini de dragoste şi de mîndrie.<br /> - Jimmy, te iubesc, că eşti aşa cum eşti. Nu cred că aş putea răbda să fii altfel.<br /> Pînă la culcare, făcură planuri şi se sfătuiră cum ar face mai bine: să trimită mobila la Beldingsville sau s-o vîndă, să rămînă Pollyanna în casă pînă la expirarea con­tractului, sau să renunţe la el...<br /> Jimmy, ca să-şi răscumpere momentul de slăbiciune de adineauri, era foarte calm şi natural, acum. Nici Pollyanna nu se lăsa mai prejos. Cine i-ar fi auzit vorbind n-ar fi crezut că despărţirea lor avea să ţină mai mult de-cît un voiaj de afaceri. Deşi vorbiră de atîtea lucruri în­semnate sau banale, Pollyanna nu-i destăinui, totuşi, taina cea mare.<br /><br />* * *<br /> Poliyanna avea treabă cu împachetatul şi mutatul.<br /> Dintre toate priveliştile triste, cu excepţia dezastrului lăsat de foc, cea mai dezolantă e locuinţa din care se mută cineva. Tablourile care luminau parcă pereţii s-au dus, lăsînd în urma lor cîte o pată mai întunecată. S-au dus şi vasele de flori, ramele cu fotografii, figurinele şi toate fleacurile pe care nu le vezi şi nu le ţii minte, toate fleacurile care alcătuiesc laolaltă un interior. Covoarele făcute sul stăteau într-un ungher. Fotoliile care altădată parcă-ţi întindeau braţele să te îmbie la trîndăveală şi discuţii şi-au schimbat locul şi, dacă dai de vreunul, e încărcat cu fel de fel de lucruri ce aşteaptă să mai fie îndesate într-un cufăr plin cu vîrf. Confortul şi ordinea mai sînt doar amintiri din vremuri îndepărtate. Pacea dulce a căminului e un poem învăţat pe de rost, uitat cu desăvîrşire.<br /> Pollyanna rămase în locuinţa lor pînă la expirarea contractului, fiindcă i se părea că oraşul New York e mai aproape de Plattsburg. Stătea cu chirie cu încă două femei tinere care lucrau în industria de război dar care ştiuseră să-şi păstreze destulă libertate ca să se ocupe cu ardoa­re de cîţiva ofiţeri tineri despre care vorbeau întruna. Pollyanna dormea pe o canapea de salon, atunci cînd era în stare să doarmă. Nu era noapte să nu stea trează cîteva ore gîndindu-se la Jimmy şi la secretul pe care nu voise să i-1 spună deocamdată. <br /> Pollyannei îi era acum de mare folos deprinderea ei cu răbdarea. Trebuia să se gîndească mereu la o viaţă nouă care începea şi la copilul pe care-1 aştepta. Se îngri­jea mult de sănătatea ei. În fiecare zi se plimba o oră, două, mînca regulat, deşi mîncarea i se părea fără gust. Noaptea, cînd stătea trează, se ferea să plîngă şi nu se lă­sa doborîtă de gînduri negre. Mai mult chiar, se fălea în sinea ei cu loialitatea şi curajul soţului ei şi mulţumea lui Dumnezeu că-i dăduse putere să nu-i spună nimic din ceea ce l-ar fi putut împiedica să-şi facă datoria de ce­tăţean.<br /> După ce se informaseră de tariful transporturilor, renunţaseră la ideea să-şi trimită mobila la Beldingsville. Privind lucrurile din punct de vedere practic, aveau drep­tate. Perspectiva unei monopolizări a energiei naţiunii în vederea producerii materialului de război avusese ca ur­mare o scumpire nemaipomenită a tuturor fabricatelor.<br />Datorită hărniciei Pollyannei, mobila părea nouă, aşa că putea fi apreciată mult mai bine decît nişte lucruri de oca­zie. Din păcate, Pollyannei îi venea greu să privească lu­crurile numai din punct de vedere financiar. Lucruşoarele, pe care ea şi cu Jimmy le cumpăraseră ca să-şi facă un cămin, nu puteau avea nimic în comun cu banii. Aproape uită că trebuia să fie fermă, cînd, pe neaşteptate, se ivi un cumpărător interesat să cumpere vesela.<br /> Deodată, îi trecu, pe dinaintea ochilor, imaginea unei servitoare care, cuprinsă de o emoţie puternică, scăpă din mîini ligheanul cu vase, ceştile fragile risipindu-se în cio­buri pe duşumea. Trăi simţămîntul unei mame care ar fi dat pe mîini străine un copilaş iubit şi răsfăţat, iar de-acum poate avea să rămînă neîngrijit...<br /> Puţine lucruri din cele pe care le aveau, în afară de darurile de nuntă şi cărţi, trebuiau să fie trimise la Beldingsville. Pollyannei îi părea bine că nu se găsise ni­meni să ofere pentru cărţi un astfel de preţ, încît să-i vină greu să-1 refuze. În oraşul acesta cu oameni grăbiţi nimeni n-avea timp să citească. Pollyanna înfăşură cu evlavie ver­surile doamnei Browning într-un ziar şi le puse într-o la­dă care mai cuprindea alte comori de felul acesta. În clipa aceea se auzi soneria.<br /> Pollyanna primise atîţia oameni care voiau să cumpe­re scaune de sufragerie sau o masă de toaletă din lemn de nuc, încît nu-i dădu prin gînd că s-ar putea să vină cineva cu alt scop.<br /> La uşă nu era Judit. Ea urma cursurile înfiinţate de Crucea Roşie pentru pansamente chirurgicale şi se îna­poia abia pe la cinci. Pollyanna îşi scoase repede boneţica, îşi netezi părul cu mîna şi se duse să deschidă fără să mai ţină seamă de felul cum era îmbrăcată. Aşteptă apoi cu răbdare ca domnul înalt şi slab din vestibul să-i spună ce doreşte. Deodată îşi aduse aminte şi scoase un strigăt:<br /> - Domnul Moore! Intră, te rog.<br />Domnul Moore intră şi aruncă o privire plină de în­ţeles asupra dezordinei dimprejur.<br /> - Mi se pare că vă mutaţi şi dumneavoastră.<br /> - Da. Jimmy se înrolează. Acum e la Plattsburg. În­dată ce se va îmbarca, voi pleca şi eu la mătuşa mea.<br /> Pe cînd vorbea, Pollyanna se căznea să găsească un scaun pentru musafir. Luă de pe fotoliu un teanc cu haine strînse cu<br /> grijă, îl trase spre domnul Moore, pe cînd ea se aşeză pe o ladă cu cuverturi între care erau puse tablouri. Tatăl lui Gladys se aşeză în felul lui pe care Pollyanna îl ştia: cu picioarele întinse înainte.<br /> - Parcă pluteşte ceva în atmosferă, spuse el, ne mu­tăm şi noi.<br /> - Adevărat? Unde vă mutaţi?<br /> - Ţii minte că ţi-am vorbit despre orăşelul în care am crescut? Acolo ne mutăm.<br /> Faţa Pollyannei se însenină.<br /> - Adevărat? îmi închipui că vă bucuraţi.<br /> - Da, îmi pare bine. E un loc mai potrivit pentru edu­carea băieţilor decît în oraşul acesta. Cît va dura războiul n-am să-mi fac casă, dar nu e greu să găsim una potrivită pentru noi şi apoi acolo viaţa e mult mai liniştită. Am să mai lucrez pînă ce s-o sfîrşi războiul. Acum nu e momen­tul să trăim din ce am agonisit, cred însă că am să găsesc uşor vreo ocupaţie potrivită.<br /> Pollyanna se întreba cum se împacă doamna Moore cu această schimbare. Îşi amintea indignarea lui Gîadys cînd vorbea despre o mutare care ar fi silit-o pe mama ei să renunţe la viaţa de societate pentru care era făcută. Deodată îşi aduse aminte că încă nu întrebase de doamna Moore şi se grăbi s-o facă.<br /> - Sper că soţia dumitale şi-a revenit cu totul după accident.<br /> Domnul Moore schimbă poziţia picioarelor, apoi răs­punse:<br /> - Da, soţia mea s-a restabilit, numai că...<br /> Se opri şi o privi rugător de parcă voia s-o cheme în ajutor.<br /> - N-o să mai fie niciodată aşa cum a fost, adăugă el în grabă.<br /> - N-o să mai fie cum a fost?<br /> - A fost rănită la obraz, ştii? Am chemat chirurgii cei mai buni, dar a rămas cu semne. Ai să spui desigur că e îngrozitor. E nevasta mea şi în ochii mei va fi întotdeauna frumuşică, oricum ar fi. Nu se mai întîlneşte cu societatea cu care-şi petrecea tot timpul; zice că ar rîde de ea. Eu nu ştiu, dar aşa spune ea.<br /> Inima Pollyannei era plină de milă; citea printre rînduri toate amănuntele. Femeia aceasta desfigurată, care se ascundea de cei pe care-i socotise prieteni, ar fi putut inspira milă şi unor oameni mai puţin simţitori decît era Pollyanna. Se gîndi cît de mult ar fi suferit Gladys dacă ar fi văzut-o şi ochii i se umplură de lacrimi.<br /> Domnul Moore băgă de seamă tulburarea ei, se apro­pie de ea şi-i spuse:<br /> - Am să-ţi vorbesc fără înconjur fiindcă eşti o fiinţă în care poţi avea încredere, asta ar vedea-o şi un orb. De altfel, cunoşti destul de bine viaţa noastră, aşa că nu mă tem să-ţi spun că accidentul acela nenorocit ne-a apropiat pe toţi.<br /> - Îmi pare bine, domnule Moore.<br /> Rămase pe scaun privind ţintă peretele gol din faţa lui, căutînd cuvintele potrivite care să exprime gîndul.<br /> - Dacă ar fi cu putinţă să fac să dispară semnele de pe obrazul nevestei mele, fireşte că aş face-o chiar de-ar fi să-mi sacrific mîna dreaptă. Oricare altul în locul meu ar face-o. Mi se pare totuşi că nenorocirea asta a risipit neînţelegerile dintre noi. Azi îşi dă seama că pentru mine e totuna, cum arată în urma accidentului şi asta pentru ea este o mare mîngîiere. E nevasta mea şi sentimentele mele nu au nimic de-a face cu exteriorul ei.<br /> - Pollyanna citea iarăşi printre rînduri şi ghicea că pentru femeia aceea, smulsă dintr-o dată din viaţa ei de petreceri şi de curtezani, era o imensă consolare să aibă alături un suflet cinstit care nu se sinchisea de sluţirea pe care o suferise.<br /> - Nu-i place să fie văzută, urmă el, nu-i place să iasă fără mine; ieşim mai mult cînd se întunecă şi atunci îşi pune o voaletă deasă. La început purta gînduri de sinu­cidere, dar a înţeles ce durere mi-ar pricinui şi nu mai vorbeşte de asta.<br /> Pollyanna îşi trecu mîna uşurel peste braţul lui, ca o mîngîiere, în timp ce domnul Moore scotea batista să-şi şteargă ochii. Înţelese că de la el moştenise Gladys su­fletul cinstit şi puterea de a iubi.<br /> - Îndată ce o să fim instalaţi, spuse domnul Moore, străduindu-se să pară mai vesel, cumpăr o maşină; cred că are să-i pară bine. Nevastă-mea spune că pentru ea nu mai poate fi fericire pe lume, dar n-o cred. Vezi, coniţă Pollyanna, rănile de pe obraz s-au vindecat, au rămas doar semnele, dar rana din suflet nu se vindecă; pe fetiţă n-o poate scoate din gînd.<br /> - Aşa e, aprobă şi Pollyanna.<br /> Niciodată n-avusese o părere prea bună despre doam­na Moore, dar dacă ar fi fost acum în stare să se gîndească fără remuşcare la Gladys, ar fi pierdut cu totul stima ei.<br /> - Recunoaşte şi dînsa, lămurea domnul Moore, că dacă ar fi fost altfel de mamă, Gladys trăia şi azi, de aceea se ocupă cu atenţie acum de băieţi. Îi mai rămîne mult de învăţat; şi mie la fel, încheie el cu sfială. Abia acum înce­pem să ne dăm seama că a fi părinte înseamnă mai mult decît să te îngrijeşti de hrana şi îmbrăcămintea copiilor.<br /> Scoase ceasul din buzunar, îl privi o clipă fără să-şi dea seama ce vede, apoi îl puse la loc.<br /> - Băieţii îmi vorbeau despre ceva ce învăţase Gladys de la tine. Ziceau că e un joc. Mi se pare că e vorba să gă­seşti un motiv de mulţumire în orice ţi se întîmplă. Le vor­bise mult despre asta şi băieţii au reţinut mai mult decît îţi închipui. Cred că înţelegi ce vreau să spun?<br /> - Da, răspunse Pollyanna cu o privire radioasă, înţeleg.<br /> - Ei bine, mi se pare că în marea durere care ne-a încercat e şi o parte bună: sîntem azi mai uniţi decît am fost vreodată. Fireşte că se vor mai face adeseori greşeli, fiindcă nu putem şti întotdeauna cum să procedăm, dar nevastă-mea şi cu mine dorim din suflet ca totul să iasă bine şi cred că vom reuşi în cele din urmă.<br /> Se uită din nou la ceas, dar de data asta văzu cît era ceasul şi se sculă să plece.<br /> - Trebuie să plec. Cînd te muţi ai multe pe cap, dar voiam să te văd înainte de plecare. Ştii, nu mi se întîm­plă adeseori să vorbesc atît cît azi, dar ştiu că erai prietenă cu Gladys şi apoi eşti o fiinţă căreia i te destăinuieşti uşor. Dumnezeu să te aibă în paza Lui, coniţă Pollyanna!<br /> Îi strînse mîna tare, parcă să i-o zdrobească, şi plecă ştergîndu-şi ochii făţiş. In picioare, în mijlocul camerei răvăşite, Pollyanna plîngea gîndindu-se la Gladys.<br /> - Fetiţa mea dragă, spuse ea cu glas tare, dac-ai şti tot ce se întîmplă - sînt sigură că un înger ţi-a spus - cît de mulţumită ar trebui să fii!<br /><br />***<br /> După ce goli apartamentul lor, Pollyanna locui timp de o săptămînă la Judit. Făcea cea mai mare parte din treaba din casă, încît Judit spunea adesea că i se părea că e musafiră în casa ei. Totuşi, lucrau amîndouă fără preget petrecîndu-şi cea mai mare parte din zi la Crucea Roşie, împletind seara, aţipind uneori de oboseală. Pollyanna ştia totuşi să-şi facă timp să-i scrie zilnic lui Jimmy. Îi scria scrisori foarte lungi, şi întotdeauna în aşa fel ca să-1 înveselească. Povestea cu ciorapii împletiţi de Judit, pe care nu era chip să-i adune pereche, o povestise într-un fel aşa de comic încît timp de o săptămînă Jimmy rîdea cînd o recitea. Totuşi, Pollyanna vedea multe lucruri care mai degrabă l-ar fi făcut să plîngă decît să rîdă, dar des­pre acelea nu pomenea în scrisorile ei. Nu-i spuse nimic despre ceea ce l-ar fi interesat pe soţul ei mai mult decît orice pe lume.<br /> În drum spre Beldingsville, Pollyanna se opri cîteva zile la Plattsburg. I-au plăcut mult acele zile petrecute acolo. Munca pe care naţiunea o depunea aici o preţuiau chiar şi oamenii cu mai mult spirit critic decît ea, dar convingerea ei că un anumit teterist, James Pendleton, e figura cea mai impunătoare, cea mai nobilă din toată ta­băra n-ar fi fost împărtăşită de toată lumea.<br /> Jimmy nu prea avea timp pentru ea, dar Pollyannei îi făcea plăcere să urmărească de departe exerciţiile sol­daţilor în uniformă kaki, printre care îl ştia şi pe el. Cînd înceta serviciul şi exerciţiile, Jimmy se grăbea să pără­sească tabăra, ducîndu-se acolo unde ştia că se pot întîlni şi sta de vorbă în tihnă, deşi rareori vorbeau despre ceea ce le era mai aproape de suflet; de obicei vorbeau despre lucruri indiferente pe care toată lumea le-ar fi putut auzi.<br /> Pollyannei, cele mai fericite clipe îi păreau acelea cînd tăceau mînă-n mînă, cocoţaţi pe vreo piatră în care apa săpase dîre adînci sau aşezaţi la o margine de pădure. Nu avea ochi pentru frumuseţile firii în ceasurile acelea, dar mai tîrziu îşi dădu seama că priveliştile pe care credea că nu le privise cu luare aminte i se întipătiseră adînc în minte. Era de-ajuns să închidă ochii ca să-i răsară limpe­de înainte stîncile, apele învolburate, cascadele cu stropii care se ridică în aer strălucind în bătaia soarelui în toate culorile curcubeului.<br /> Trecuse ceva mai mult de un an de cînd aşteptase împreună cu Jimmy trenul întîrziat care avea să-i ducă spre o viaţă nouă, şi Pollyanna se întorcea singură la Beldingsville. Gara nu se schimbase mult din ziua cînd o fetiţă cu sufletul însetat de dragoste şi cosiţe bălai venise la tanti Polly. Dar viaţa ei se schimbase. Cînd se gîndea la copila singuratică, fără prieteni, părăsită, care se stră­duise totuşi să joace jocul mulţumirii, îşi dădu seama cît de bogată era acum.<br /> De data asta n-o mai aştepta Timotei cu trăsura, ci o maşină minunată care făcea să pară gara mai mică şi mai sărăcăcioasă ca oricînd. Pe peron aştepta un grup. Pollyanna îi strigă pe rînd, înveselită: Tanti Polly! Draga de ea. Oh, şi unchiul John! Şi tanti Ruth! Şi Sadye cu Jamie! Ce bine îmi pare!<br /> Se adunaseră toţi în jurul ei ca albinele în jurul regi­nei; nu ştia pe cine să îmbrăţişeze mai întîi, fiecare voia să fie primul.<br /> - Cum se face că sînteţi aici? întrebă Pollyanna îndreptîndu-se spre maşina care o aştepta.<br /> - De obicei petrecem aici o parte din vară, răspunse domnul Pendleton. Anul acesta, ar fi fost atîtea de făcut, încît ar fi trebuit să amînăm plecarea noastră. Dar mătuşa ta are nevoie de odihnă şi am decis că şi lui Jamie i-ar prinde bine o schimbare de aer.<br /> Întorcîndu-se, Pollyanna întîlni privirea nedumerită a tînărului. Tocmai era să-1 întrebe cum o duce cu sănăta­tea, dar privirea aceea o pătrunse, determinînd-o să re­nunţe, să evite întrebarea care i s-ar fi părut indiscretă.<br /> - Da de unde, răspunse ea veselă, nici unul din voi n-are nevoie de odihnă, nici de schimbare de aer. V-aţi adunat cu toţii, fiindcă ştiţi că-mi face plăcere să vă văd şi de aceea vă iubesc şi mai mult.<br /> Într-adevăr, viaţa avea să fie nespus de plăcută pen­tru Pollyanna, cît se poate de plăcută. De data asta, tanti Polly era ca o adevarata fortareafa. Nu degeaba era ea din neamul Harrington; unul dintre stramosji ei participase la bătălia de la Bennington, Şi de atunci descendenţii familiei luaseră parte la toate razboaiele marii. Putea sa se tinguie tanti Polly sau să se arate descurajata in faţa micilor neplaceri de toate zilele, dar acum, cind ţara era iarăş în razboi, era calma şi tare ca o stincă de granit.<br /> - Jimmy a facut intocmai ceea ce aşteptam eu de la el, spuse tanti Polly, indata ce ramasera singure. Nu e un Harrington, dar reprezinta neamul nostru. Alţii vor fi aşteptind sa se traga la sorti, dar nu ai noştri.<br /> Niciodată tanti Polly nu paruse mai zdravana decit acum. Lucra la Crucea Rosie cu o rivna ce ar fi făcut cinste şi unei femei mult mai tinere. Pentru ea numai ţara mai exista; nu-şi putea cheltui mila şi atenţia pentru suferinţele şi decepţiilei individuate. Cum sa se ocupe de viata sau moartea unui ins, cind insaşi soarta ţarii era in joc. Pollyanna işi amintea de vremurile cind tanti Polly crease pentru cei din jur o atmosferă de primavară caldă şi apăsătoare, obositoare din cale-afară; acum însă, ea era invingătoare ca vintul de toamnă.<br /> Pollyanna, cu prima ocazie, caută sa afle ce se întimplă cu Jamie. Tanti Polly stringea buzele şi scutura din cap.<br /> - Sînt foarte ingrijorată din cauza lui. Nici nu-i de mirare. După ce că nu e prea voinic, acum se zbuciumă, fiindcă nu se poate pune in slujba ţării, bietul baiat!<br /> - Dar desigur ca poate, raspunse Pollyanna. Un om care are ca el darul scrisului poate fi de mare folos.<br /> - Mi-e teamă, se impotrivi tanti Polly, ca scrisul nu-i poate inlocui acţiunea propriu-zisă. Cel puţin, adaugă ea cu trufie, dacă aş avea un fiu, asa aş dori să gindească.<br /> Polyanna nici nu incerca sa o faca sa-şi schimbe parerea. fşi păstra entuziasmul ca să-1 impărtăşească lui Jamie; era sigură că şi el va simţi la fel. Cind veni a doua zi dimineaţă s-o poftească la cina in numele doamnei Pendleton, Jamie i se destăinui Pollyannei.<br /> - Nu mai pot răbda, Pollyanna, nu mai pot. As, da bucuros cit mai am de trăit ca să fiu sănătos ca Jimmy, numai un an. Gindeşte-te la cele ce se petrec dincolo de ocean, pe cind eu stau aici legat de cirje ca un copil răsfaţat. L-ai auzit pe unchiul John, spunea sj el ca o schimbare de aer mi-ar face bine; vorbe de felul asta mă fac să sufar. Jimmy poate să plece in Franţa, sa se bucure de toate privilegiile care i se oferă acolo; cit despre mine, eu trebuie să depind mereu de alţii. Dar nu-i nimic, schimbarea de aer nu poate să-mi faca decit bine.<br /> Pollyana il privi mişcată de disperarea lui, dar nu îndrazni să-i arate toată compasiunea ei. Ii răspunse doar liniştită:<br /> - Mi se pare ca uiţi cit de folositor ai putea sa fii prin scrisul tău.<br /> - Scrisul meu! rise Jamie cu silă, ocupaţie buna, la adăpostul primejdiilor.<br /> Ocupaţie necesară, raspunse Pollyanna cu vioiciune. Nu-ţi inchipui cumva că toţi locuitorii ţării sint cinstiţi şi loiali ca noi cei de aici?<br /> Jamie o privi cu atenţie. Expresia feţei lui se schimbase. Pollyanna îşi dadu seama de aceasta şi continuă pătimaş<br /> - Dacă ai scrie articole care să trezească pe inconştienţi şi să-i ciştige pentru cauza cea dreaptă, cred ca ţi-ai face cu prisosinţă datoria.<br /> Atenţia cu care o asculta dovedea că Pollyanna reuşise să-1 mişte.<br /> - Da. Poate că ar fi ceva de facut in direcţa asta, recunoscu Jamie in cele din urmă.<br /> - Apoi, mai poţi scrie şi pentru soldaţii noştri ca să le ridici moralul cind vor fi in tabără, in Europa. Gindeşte-te, Jamie, că după exuberanţa începutului, zilele se vor scurge cu greu, plictisitor şi că ostaşii vor vedea numai primejdia înaintea lor; articolele pe care le vei scrie tu îi va încuraja şi le va menţine optimismul de care au atîta nevoie.<br /> Vocea Pollyannei tremura, se frînse, dar îşi recăpătă imediat stăpînirea de sine.<br /> - Va fi foarte greu pentru mulţi. Cu speranţa de a primi ordin să înaintezi şi aşteptînd lupta corp la corp, cred că e mai uşor să porţi războiul decît acum cînd sol­datul se ascunde în tranşee şi se aşteaptă să fie ucis. Dacă ai fi în stare să scrii articole care să-i înflăcăreze, ai da ţării tot atît cît ceilalţi la un loc.<br /> - Ia te uită! exclamă Jamie îndreptîndu-se spre jilţ, mi se pare că ai dreptate.<br /> - Ai putea chiar să compui ceva pentru ei, urmă Pollyanna înflăcărîndu-se ea însăşi de entuziasmul care îl cuprinsese pe Jamie. Închipuieşte-ţi soldaţii în tabără, cîntînd ceva compus de tine, Jamie, uitînd de temeri, de îndoieli, de necazuri, uitînd totul afară de dorinţa de a salva ţara. Nu ţi-ar plăcea mult să fii autorul "Imnului Re­publican al Luptei" decît un general oarecare într-o garni­zoană de provincie? Eu una aşa aş face.<br /> Jamie îi cuprinse mîinile. Era de nerecunoscut; faţa îi era înflăcărată şi ochii plini de fulgere.<br /> - Pollyanna, dacă aş izbuti să fac una ca asta, ar fi tot aşa de frumos ca lupta însăşi.<br /> - Poţi să faci un lucru bun, întări Pollyanna. Eşti pe cale de a deveni un mare scriitor; atîţia aşteaptă cu nerăb­dare lucrarea ta cea nouă! Scrie ceva care să trezească în inimile noastre vitejia şi dragostea de ţară. Nu vei mai avea atunci de ce să-i invidiezi pe ceilalţi.<br /> - Aşa am să fac, strigă Jamie.<br /> Ţinea încă mîinile Pollyannei şi le strîngea cu putere. <br /> Pollyanna îl privi, apoi scutură capul a mustrare.<br /> - Tocmai acum trebuie să joci jocul învăţat.<br /> Jamie se opri, o privi cu luare aminte şi-şi muşcă buzele.<br /> - Iartă-mă, Pollyanna. Dacă cineva e mai în măsură să ştie lucrul acesta, apoi tu eşti aceea. Eram un egoist, mă izolam în supărările mele mărunte fără să fiu în stare să pricep că fiecare are durerile lui. Dacă eşti şi acum în stare să joci jocul, de bună seamă că şi eu trebuie să fiu în stare să-1 joc.<br /> Era uimitor cît de uşor îşi reluă Pollyanna viaţa ei de mai înainte. Avea aceleaşi îndatoriri ca pe vremea cînd i se zicea Pollyanna Whittier. Camera ei de la tanti Polly rămăsese aceeaşi; covoarele puţin mai roase, alămurile patului ceva mai puţin strălucitoare, dar tablourile din pereţi şi cusăturile erau aceleaşi. Sora lui Nancy îi luase acesteia locul la bucătărie, dar îi semăna aşa de bine, încît Pollyanna îi spunea mereu "Nancy", apoi se scuza; cînd toată lumea continua să-i spună "domnişoara Pollyanna", i se părea că e tot fetiţa neştiutoare de altădată. În tot oră­şelul numai familia Fisher îi recunoştea dreptul de a i se zice "doamnă"; cînd o întîlneau îi spuneau foarte ceremo­nios "doamnă Pendleton", dar o părăseau îndată cu un aer de înaltă demnitate.<br /> Pollyanna îi scria lui Jimmy:<br /><br /> "Uneori mi separe că viaţa noastră în doi, în anul din urmă, a fost doar un vis. Dimineaţa cînd mă trezesc, cînd privesc în jurul meu, îmi vine să mă întreb dacă nu e ora să plec la şcoală şi dacă ştiu lecţia. Nu ţi se pare stranie constatarea cît de mult ne putem schimba, pe cînd în jurul nostru rămîn toate aşa cum au fost?"<br /><br /> Scrisorile Pollyannei se ocupau adeseori şi de tanti Polly. I se părea că abia acum începe s-o cunoască mai bine.<br /><br /> "N-ai mai văzut o fiinţă ca dînsa, îi scrise ea într-o scri­soare lui Jimmy. E în fruntea Crucii Roşii de aici şi trebuie să-ţi mărturisesc că e uimitor ceea ce poate realiza o fe­meie. O oarecare doamnă Neumann, venită după căsă­toria noastră, e mîna dreaptă a lui tanti Polly. Chiar şi per­soanele mai puţin pricepute decît mătuşa sînt active, încît văzîndu-le la lucru, prinzi curaj şi putere. Tanti Polly con­duce totul ca un general, şi eu sînt mîndră că mă număr printre neamurile ei".<br /><br /> Deşi arăta tuturor o faţă voioasă ca şi cum n-ar fi avut griji, deşi muncea fără preget, Pollyanna nu trăia decît cu nădejdea într-un apropiat concediu al lui Jimmy. L-ar avea numai pentru ea timp de două săptămîni înainte de a ajunge la regiment şi de a fi trimis în cantonament. Se înţeleseră că va pleca împreună cu domnul şi doamna Pendleton, cu maşina la Plattsburg şi-1 vor aduce la Bel-dingsville, după ce-şi va încheia perioada de instrucţie.<br /> Uneori clipele pe care le aşteptăm cu mai mare ne­răbdare sînt tocmai acelea care ne pun speranţa la încer­carea cea mai grea. Astfel i se întîmplă şi Pollyannei. Cînd plecară toţi trei la Plattsburg, inima Pollyannei cînta de fericirea revederii, dar Jimmy avea să-i comunice o veste care să-i înăbuşe bucuria. Fusese înaintat la gradul de locotenent (Pollyanna se mira că nu la acela de căpitan) şi ceruse să fie înscris pentru plecarea imediată. Armata avea nevoie de ingineri, aşa că fusese acceptat şi deci ple­ca în curînd. Pollyanna îşi apăsa mîna pe inimă, ascultîndu-1. Războiul pune la încercare pe femei ca şi pe băr­baţi, dar nici un soldat mergînd la luptă nu avusese atîta nevoie de îmbărbătare cît Pollyanna în clipa aceea. Totuşi, cînd Jimmy îndrăzni s-o privească, ea îi zîmbi.<br /> - Te rog să reţii, Jimmy drag, că avem timp suficient. Gîndeşte-te: ne stau în faţă două săptămîni. Cîte zile şi cîte ceasuri crezi că înseamnă asta?<br /> Se mira întotdeauna că Jimmy era în stare să facă socoteli destul de complicate, fără creion. Îi răspunse pe dată că paisprezece zile fac trei sute treizeci şi şase de ore! îşi spunea mereu cifra în gînd, fără să îndrăznească a se gîndi cît de repede trece o oră. Simţi o părere de rău, ca în copilărie, cînd venea ora de culcare; Îi părea rău să piardă în inconştienţa somnului atîtea ceasuri pe care le-ar fi vrut trăite cu adevărat.<br /> Trei sute treizeci şi şase de ore par un timp înde­lungat, dar cînd fiecare zi ce trece răpeşte cîte douăzeci şi patru de ore odată, timpul se scurge repede. Pe mă­sură ce treceau zilele, Pollyannei i se părea tot mai greu să-şi păstreze calmul. Era geloasă de fiecare clipă pe care Jimmy nu o petrecea lîngă ea şi se supăra pe Jamie care-1 reţinea ca să-i citească vreun articol. De cîte ori o privea, Jimmy zîmbea, dar zîmbetul nu-i oferea totul.<br /> În ajunul plecării lui Jimmy, nu închise ochii toată noaptea. Se întinsese pe sofa, în timp ce amintirile o nă­pădeau şi n-o lăsau să aţipească. Din cînd în cînd auzea răsuflarea regulată a bărbatului ei; ea se ruga pentru el, mulţumindu-i lui Dumnezeu că o învrednicise să fie pen­tru totdeauna a lui, orice s-ar întîmplă. Dimineaţa, un lo­cotenent din trupele expediţionare îşi pierdu cumpătul şi plînse; doar ochii Pollyannei erau fără lacrimi.<br /> - Dragostea mea, nevestica mea iubită, iartă-mă că te întristez aşa de mult.<br /> Pollyanna îşi ridică privirea, şi Jimmy duse cu sine, pînă la sfîrşitul zilelor sale, imaginea unei feţe palide, lu­minată de un zîmbet supraomenesc.<br /> - Jimmy, scumpul meu, vreau să-ţi spui mereu, să-ţi aminteşti că orice s-ar întîmplă de acum înainte, ceea ce mă bucură mai mult din tot e că am trăit împreună cu tine un an de zile.<br /> În faţa casei se auzi maşina lui John Pendleton; le mai rămînea timp să se mai îmbrăţişeze o dată.<br /><br />* * *<br /> Cei ce stăruie asupra nevoii de a trăi prezentul, s-ar fi lovit la Pollyanna de o împotrivire de neînfrînt în lu­nile care urmară după plecarea lui Jimmy. Prezentul nu-i oferea mare lucru, iar la viitor nu se încumeta să se gîndească. Zi de zi, pe cînd îşi urma cursul regulat al activi­tăţii, se cufunda în trecut vorbindu-i lui Jimmy, plimbîndu-se cu el, bucurîndu-se de privirea lui luminoasă, deschisă, ascultîndu-i rîsul vesel. În schimb, orăşelul şi locuitorii lui îi păreau a fi departe, Îi vedea ca prin vis. Viaţa cea adevărată era în trecut, trecutul în care se găsea alături de Jimmy.<br /> Primi la timp vestea că Jimmy sosise cu bine la des­tinaţie, apoi la intervale lungi, scrisorile foarte valoroase. Ea îi scria zilnic, aşa cum îi scrisese la Plattsburg şi întot­deauna scrisorile erau pline de veselie. Avea ce să-i scrie de vreme ce Jimmy cunoştea pe toată lumea, iar pe el veş­tile, desigur, că-1 distrau. Aşa că, Pollyanna era sigură că oricît de tragic ar fi fost mediul în care trăia Jimmy, nu se putea să nu rîdă aflînd că Nancy e încredinţată că va ajun­ge comandantul trupelor americane din Franţa. Nancy o asigurase: "Generalul Pershing arată foarte bine în foto­grafie, dar nu se compară cu domnu' Jimmy. Da de unde! Şi nu-i aşa că pe cal trebuie să-i şadă de minune?"<br /> Cu timpul, Pollyanna îi încredinţă lui tanti Polly se­cretul ei şi dînsa fu nevoită să recunoască faptul că fusese nedreaptă cu nepoata ei. O privi pe Pollyanna cu admi­raţie multă vreme, ca şi cum nu i-ar fi venit să-şi creadă urechilor. Apoi o întrebă mişcată:<br /> - Lui nu i-ai spus nimic?<br /> - Nu, mă temeam... nu voiam să-1 stînjenesc în a mer­ge să-şi facă datoria.<br /> Tanti Polly se sculă şi se duse la fereastră, părea aşa de absorbită de cele ce-i vedeau ochii şi-i auzeau urechile, încît Pollyanna se întrebă neliniştită ce putea să fie. Cînd în sfîrşit se întoarse spre dînsa, avea întipărită pe faţă o duioşie pe care nu o arăta decît rareori. În sfîrşit, rupse tăcerea:<br /> - Pollyanna, familia noastră poate fi mîndră de fii­cele ei. E drept că tatăl tău... Dar, totuşi, să nu vorbim de asta. Te tragi din neamul Harrington care numără o mul­ţime de femei cu suflet călit în lupte. Aşa de plidă Molly Stark...<br /> - O tanti Polly... şi eroina izbucni în plîns.<br /> Să fie trecută în rîndul femeilor tari care se fălesc cu Molly Stark fusese mai mult decît s-ar fi putut aştepta. O văzu pe tanti Polly că o priveşte speriată şi mustrătoare şi se strădui să-i explice cauza plînsului ei.<br /> - Nu plîng de supărare, îmi pare bine - zise ea, suspinînd mereu, îmi pare foarte bine că eşti mîndră de mine, dar mă tem că mă crezi mult mai curajoasă decît sînt. Uneori tot ce pot face e să fiu mulţumită de cîte ceva.<br /> - Te cred, drăguţa mea, oftă tanti Polly.<br /> Din ziua aceea, în purtarea lui tanti Polly faţă de nepoata ei, se vedea tot mai mult o duioşie plină de tandreţe.<br /> Amîndouă îşi petreceau o mare parte din timp la Crucea Roşie. Pollyannei îi era groază de pregătirea pan­samentelor chirurgicale din pricina gîndurilor pe care le trezeau într-însa, dar se străduia să uite la ce servesc şi, pe cînd degetele se mişcau necontenit, se lupta să-şi în­drume gîndurile pe altă cale. În grupul cu care se întîlnea zilnic, mai erau şi alte soţii tinere. Cu şorţurile albe şi vă­lul pe cap, păreau ucenicele vreunui ordin religios. Erau printre ele şi mame cu feciorii pe front, femei în puterea vîrstei, înzestrate cu eroism, neobosite la muncă şi care totodată se străduiau să ridice moralul celorlalte, insuflîndu-le curaj şi nădejde. Pe Pollyanna o susţinea gîndul că nu e singură, ci doar una dintre milioanele de femei din toate neamurile care jertfesc totul pentru o cauză mai scumpă decît viaţa însăşi.<br /> Zilele se depanau astfel, fără alte schimbări decît ace­lea ale timpului, ale zilelor scurtate, ale frigului crescînd, ale transformării cîmpiilor şi livezilor verzi în întinderi moarte. Apoi, totul se ascunse sub zăpadă. Pollyanna nu se temuse niciodată de ger, de data asta însă i s-a întîmplat să tremure sub plapuma caldă, gîndindu-se la Jimmy şi întrebîndu-se dacă are cu ce să se învelească.<br /> Scrisorile lui erau mereu vesele, prea vesele, ca să fie convingătoare, de aceea cînd vîntul bătea afară Pollyanna îşi înfunda faţa în pernă, rugîndu-se lui Dumnezeu ca so­ţul ei să nu sufere de frig.<br /> Pentru ea a fost o adevărată uşurare cînd Crucea Roşie suspendă cîtăva vreme prepararea pansamentelor, ca să se ocupe de pachetele soldaţilor ce plecau pe front. Fondurile fuseseră adunate de pe urma unei serbări or­ganizate la primărie, urmată de alte cîteva, mai puţin im­portante, în casa notabililor. Pollyannei îi plăcea noua îndeletnicire. În loc să fugă cu gîndul la scopul lucrului ei, aşa cum făcuse cu prilejul pansamentelor, îi plăcea să-şi închipuie bucuria destinatarului. Deşi e greu să bagi aţa în ac cînd nu eşti priceput, soldaţii aveau să se bucure gă­sind în pachet lucruşoarele acestea atît de trebuincioase uneori.<br /> - Dar ştii că pari mulţumită? îi spuse într-o zi Milly Snow pe cînd lucrau alături. Zîmbeşti ca şi cum... Ce faci ca să fii mereu aşa de mulţumită?<br /> Pollyanna întrebă înveselită:<br /> - Chiar zîmbeam? Mă gîndeam la vremea cînd soţul meu se muncea să coasă un nasture. Era aşa de caraghios. Tocmai frămîntam pîine, ştii, şi nu voia să aştepte pînă ce isprăvesc...<br /> Se opri din lucru, ca să rîdă mai în voie. Milly Snow o privi cu admiraţie. Seara îi spuse mamei sale:<br /> - Pollyanna e tot aşa cum era în copilărie. Istoria pomeneşte de cele şapte minuni ale lumii? Eu cred că Pollyanna e a opta.<br /> Tanti Polly avu o idee bună cu privire la completa­rea pachetelor pentru soldaţi şi o comunică, într-o după amiază, într-o adunare deosebit de numeroasă a Crucii Roşii.<br /> - Cred că ar fi bine să punem în fiecare pachet cîte un mesaj, nu o scrisoare lungă, doar cîteva cuvinte de îm­bărbătare.<br /> Doamna Neumann, din celălalt capăt al sălii, luă cuvîntul. Era tot aşa de neobosită ca şi tanti Polly, prezentă întotdeauna, avînd grijă să-şi facă datoria pe deplin şi chiar mai mult decît datoria.<br /> - E o idee minunată, doamnă Chilton, spuse dînsa şi dacă sînteţi de acord, aş fi bucuroasă să mă achit eu de această însărcinare.<br /> Deşi cunoştea activitatea neobosită a colaboratoarei sale, doamna Chilton nu-şi putu ascunde mirarea la auzul acestei propuneri.<br /> - Nu cumva vrei să spui că ai de gînd să le scrii pe toate?<br /> - Ba da, sigur, chiar eu le voi scrie.<br /> - Bine, dar asta e o muncă grozavă. Intenţia mea era ca scrisorile să se deosebească unele de altele, astfel ca soldaţii dacă le-ar compara, să aibă impresia că le sînt a-dresate personal. S-or fi săturat, bieţii băieţi, de scrisorile oarecum standard, în care erau exprimate aproximativ aceleaşi sentimente, parcă scrise la indigo.<br /> - Sînt de acord cu dumneata, se grăbi să spună şi doamna Neumann, şi-ţi promit că fiecare bilet va fi altfel.<br /> - Iei asupra dumitale o treabă destul de anevoioasă, răspunse doamna Chilton aprobînd, şi-ţi sîntem toate foarte recunoscătoare. Deci, dacă nimeni nu se opune, lăsăm scrisorile în sarcina doamnei Neumann.<br /> Nu se opuse nimeni. Pentru majoritatea femeilor pre­zente, condeiul era o unealtă greu de mînuit; erau mai de­prinse cu mătura, cu lingura sau cu acul. Ar fi fost stîngace, dacă ar fi trebuit să înşire cîteva cuvinte calde pentru un soldat necunoscut care avea să treacă oceanul. Sala fremăta de entuziasm cînd auzi hotărîrea preşedintei.<br /> Peste cîteva zile, doamna Neumann aduse scrisorile care trebuiau puse în pachete şi care păreau corespon­denţă comercială aşezată în teancuri de cîte douăsprezece scrisori. Doamna Chilton luă un teanc, dar fu surprinsă văzînd că toate scrisorile sînt pecetluite cu ceară roşie.<br /> - Ah, credeam că le laşi deschise, spuse ea.<br /> - Da, într-adevăr, ar fi trebuit să le las, spuse doam­na Neumann cam stingherită. Credeam, însă, că închizînd plicurile voi da fiecărui soldat impresia că scrisoarea îi este adresată personal. O scrisoare deschisă pare mai degrabă o reclamă, nu vi se pare şi dumneavoastră aşa?<br /> - Ne-ar fi făcut plăcere să auzim şi noi cîteva.<br /> Părerea de rău a doamnei Neumann creştea mereu.<br /> - Nu ne-am înţeles din capul locului şi-mi pare rău, dar mi-ar veni peste mînă să aud scrisorile mele citite în faţa unui auditoriu aşa de numeros. Fiţi sigure, doamne­lor, că am făcut scrisorile cît se poate de personale şi că mi-am dat toată osteneala.<br /> Tonul rugător cu care aceste cuvinte fuseră rostite făcu pe cîteva doamne să-şi spună că doamna Chilton nu ştia să preţuiască abnegaţia unei ajutoare aşa de preţioa­se ca doamna Neumann.<br /> "Polly Harrington crede întotdeauna că numai ea are dreptate, şopti o doamnă către vecina ei. Uite sărăcuţa, îi vine să plîngă".<br />Simţind priviri dezaprobatoare îndreptate asupra ei, aceasta se grăbi să adauge:<br /> - Fireşte, e un lucru fără importanţă, se grăbi sa ada­uge, cunoscînd-o pe doamna Neumann, aşa cum o cunoaştem noi, putem fi încredinţate că scrisorile ei sînt tocmai aşa cum trebuie să fie, ca să înveselească şi să îmbărbăte­ze pe soldaţii noştri. Poate că are dreptate cînd spune că o scrisoare închisă face destinatarului impresia că a fost scrisă anume pentru el.<br /> Pachetele fură făcute după amiază, şi fiecare din ele conţinea cîte o scrisorică. Doamna Pendleton, care se înapoiase la Beldingsville pentru două săptămîni, se oferi s-o aducă pe doamna Chilton la poştă, împreună cu lada cu pachete.<br /> - Mi-ar face plăcere să vii acasă cu mine să auzi im­nul patriotic al lui Jamie. La New York a fost cîntat toată săptămîna trecută. Acum or să-1 cînte în toate taberele. Compozitorul nu mai poate de bucurie.<br /> - Mi-ar face plăcere şi mie să-1 ascult. S-o luăm şi pe Pollyanna.<br /> Dar de data asta, Pollyanna nu primi invitaţia.<br /> - Aş vrea să mă întorc acasă, tanti Polly, sînt cam obosită. Apoi vreau să-i scriu lui Jimmy.<br /> - Te simţi bine, Pollyanna, nu-i aşa? întrebă tanti Polly privind-o cercetător. Părea că îi ascunde ceva.<br /> - Bine de tot, numai cam obosită.<br /> - Atunci lasă-mă să te duc acasă înainte de a trece pe la poştă, propuse doamna Pendleton. Mai avem timp, trenul pleacă abia la şase fără un sfert.<br /> Pollyanna făcu semn că nu primeşte.<br /> - Mulţumesc tanti Ruth, dar aş vrea să mai iau aer. Nu am obosit de prea multă mişcare, ci fiindcă am stat prea mult într-un loc. Sper că în curînd voi auzi şi eu im­nul lui Jamie. Transmite-i salutări şi felicită-1 din partea mea cînd îi scrii.<br /> Maşina se depărta într-o direcţie, iar Pollyanna într-alta. Făcuse abia cîţiva paşi şi-şi aminti că uitase blana de la gît. Se întoarse mustrîndu-se în sinea ei că era uitucă. Să te expui unei boli cînd atîţia medici sînt înrolaţi, iar ceilalţi supraîncărcaţi de muncă, i se părea o faptă ne­patriotică.<br /> Adunările Crucii Roşii se ţineau în capela bisericii pă­rintelui Paul Ford, aceeaşi în care Pollyanna pledase cau­za lui Jimmy Bean în faţa doamnelor de la Societatea de Ajutorare.<br /> Deşi Pollyanna se întorsese repede, toată lumea era plecată. Singur, bătrînul paracliser aduna cu mătura ră­măşiţele activităţii de după amiază. Pollyanna se opri să-i spună de ce se întorsese. Bătrînul răspunse morocănos:<br /> - Aşa sînt femeile, întotdeauna uită cîte ceva. Noroc că au capul lipit de umeri, altminteri şi-ar uita şi capul.<br /> - Ei, domnule Pott, se împotrivi Pollyanna veselă, nu mai fi aşa aspru cu noi.<br /> Dar bătrînul îşi susţinea învinuirile:<br /> - Uite, una a lăsat să-i pice o scrisoare. O recunoscu îndată, era din cele scrise şi sigilate de doamna Neumann. îi păru rău, mai întîi, că un pachet avea să plece fără scri­soare; un soldat va fi înşelat în aşteptările lui. Apoi îşi aminti faptul că tanti Polly voise să citească din scrisori şi acum avea prilejul.<br /> Pe cînd privea plicul închis şi fără adresă, o poftă ne­bună o cuprinse să-1 deschidă. Se mira ea însăşi. Deşi îşi spiona aproapele, credea pe drept cuvînt că gestul e mai presus de o curiozitate nelalocul ei. Pe cînd mai lupta încă împotriva ispitei, începu să găsească o scuză.<br /> "Nu e vorba de o scrisoare adresată unui ins anume. Poate s-o citească oricine vrea. Nu văd de ce n-aş citi-o şi eu".<br /> Nu se mai împotrivi; rupse plicul. Citi totul, dintr-un capăt într-altul, apoi duse mîna la gură. Paracliserul care se învîrtea pe acolo, se întoarse, deodată, auzind un sunet ciudat, înăbuşit.<br /> - Ei, hei! Doar n-or fi cumva veşti proaste?<br /> Pollyanna nu răspunse. Era prea ocupată de nemai­pomenitele cuvinte pe care le avea sub ochi:<br /> "Te felicit, biet nebun care te amesteci într-un război împotriva unui popor ce vă este superior. Peste şase luni vei fi prizonier sau un hoit care putrezeşte în pămîntul pe care vrei să-1 salvezi. Biet nebun, nu eşti în stare să te sal­vezi pe tine însuţi, eşti dinainte condamnat".<br /> Uitînd cu totul de supărările lui, bătrînul Pott se grăbi să sară în ajutorul Pollyannei, cînd o văzu aşa de emo­ţionată.<br /> - Era într-adevăr a dumitale? Sper că nu-s veşti rele.<br /> Dar Pollyanna nu-1 auzea, nu da ascultare cuvintelor lui. Înţelese că trebuia să intervină îndată. Scrisorile acestea îngrozitoare nu trebuiau să plece. Trecu grăbită pe dinaintea bătrînului înmărmurit şi se pomeni afară. Toc­mai trecea tînărul Jerry Reed cu o sanie trasă de un cal murg. Iarna lucra la băcanul Greyson pe care-1 ajuta să ducă acasă clienţilor marfa. Pollyanna sărise în mijlocul drumului şi-i făcu semn. Băiatul opri şi o privi mirat.<br /> - Întoarce Jerry şi du-mă la poştă imediat.<br /> - Nu se poate, îmi pare tare rău domnişoară Polly... doamnă Pendleton, scuzaţi. Am întîrziat, trebuia să duc nişte pachete la doamna doctor Warren. Dacă mai întîrziu pe drum, mă aşteaptă o săpuneală...<br /> Pe cînd mai vorbea băiatul, Pollyanna se urcase lîngă dînsul.<br /> - Întoarce numaidecît, spuse ea, şi mergi repede, cît poţi de repede. Ia biciul.<br /> Jerry căsca gura aşa de uimit încît era de-a dreptul caraghios. Ascultă totuşi porunca energică. Nu mai puse întrebări, nu se mai împotrivi, ci întoarse sania pe dru­mul pe care venise. Fiindcă Pollyanna îl îndemna mereu să meargă mai repede, văzu cum calul aleargă ca nicio­dată. Zurgălăii sunau şi lucrurile doamnei Warren jucau în ladă.<br /> Pe stradă drumeţii se întorceau să vadă mai bine. Da, era într-adevăr Pollyanna Pendleton, cocoţată lîngă băiatul de la băcănie. încotro se grăbeau oare?<br /> La poştă, Pollyana făcu cunoştinţă cu împotrivirile administraţiei. Ea crezuse, auzind că lada adusă de doam­na Chilton înainte cu un sfert de oră se afla acolo, că-şi atinsese scopul. Dar funcţionarul îi spuse că trebuia să o trimită numaidecît la gară, deoarece doamna Chilton stă­ruise să plece negreşit cu trenul de şase fără un sfert.<br /> - Bine domnule Cooper, dar am descoperit un lucru pe care mătuşa mea nu-1 ştie; acum sigur, n-ar mai vrea să trimită lada.<br /> Domnului Cooper îi părea foarte rău că nu poate să-i satisfacă această dorinţă, Pollyannei. Personal, ar fi dorit din suflet să-i facă acest serviciu, dar ca şef de birou trebuia să se conformeze regulamentului. Ştia că e nepoa­ta doamnei Chilton şi că e o persoană onorabilă, dar ca funcţionar nu o putea considera îndreptăţită să dispună de un colet a cărui expeditoare nu era ea.<br /> Timpul trecea. Pollyanna înţelese că trebuia să-i ex­plice lucrurile în amănunt.<br /> - Domnule Cooper, coletul conţine pachete pentru soldaţi şi în fiecare e cîte o scrisoare scrisă de o doamnă de aici. Le-a adus pe toate închise. Noroc că una s-a pier­dut. Am deschis-o şi am citit-o, şi acum te rog să citeşti şi dumneata.<br /> Domnul Cooper o scoase din plic, îşi potrivi ochelarii, şi începu să citească. Se întrerupse cu un strigăt de mînie. Nu-i mai păsa de regulament; avea şi el un băiat în Franţa.<br /> - Cine a scris scrisoarea asta? întrebă el bătînd cu pumnul în masă. Spune-mi numele!<br /> - Cred că e mai bine să nu-1 spun deocamdată, dom­nule Cooper. Dar cred că există un mijloc s-o pedepsim. Atîta te rog numai, reţine coletul pînă ce trimite mătuşa mea să-1 ridice.<br /> - Dacă vrei îl ţin pînă la sfîrşitul războiului, răspun­se domnul Cooper. Apoi adăugă înfuriat: Ghicesc eu les­ne cine a scris. Noi ăştia de aici ne cunoaştem cu toţii şi nu sînt mulţi străini printre noi. Sînt sigur că o cunosc.<br /> Pollyanna se miră găsindu-1 pe Jerry Reed la uşă că­ruia îi spuse:<br /> - Oh Jerry, nu credeam că mă aştepţi. îmi pare rău. Mă grăbeam să ajung la poştă, dar acum mă întorc pe jos acasă.<br /> - Vă rog, urcaţi în sanie, domnişoară Polly..., scuzaţi, doamnă Pendleton. Şi aşa o fi supărată doamna Warren, n-are cum să se supere mai tare. Şi-apoi, mi-e tot una acum.<br /> Pollyanna se urcă lîngă băiat. Începea să simtă obo­seala şi o impresiona mai puţin necazul doamnei Warren decît ar fi impresionat-o altă dată. Ea îl lăsă pe băiat să vorbească în timp ce acesta o ducea acasă. Deşi calul nu mai alerga ca la ducere, înaintau totuşi destul de repede, în sfîrşit, ajunseră.<br /> O maşină aştepta în faţa casei. Înăuntru, tanti Polly, vădit enervată, punea întrebări lui tanti Ruth, deopotrivă enervată şi ea.<br /> - Ruth, ce o fi asta? Era timpul să se întoarcă.<br /> - Poate şi-o fi amintit de vreo tîrguială urgentă, spu­se doamna Pendleton cu un calm ce contrasta cu faţa ei speriată. N-ai de ce te înspăimînta aşa.<br /> - Dar zicea că e prea obosită ca să mai vină cu noi, nu-mi închipui de ce...<br /> - Uite-o! în sfîrşit!<br /> Uşurarea care se simţea în vocea doamnei Pendleton o trăda; fusese şi ea mult mai îngrijorată decît voia să arate.<br /> Pollyanna intră în casă. în mînă avea plicul cu sigiliul roşu.<br /> - Citeşte tanti Polly, citeşte!<br /> Era atît de agitată încît lui tanti Polly îi trecu pofta să mai întrebe ceva.<br /> - Dar... e o scrisoare de-a doamnei Neumann!<br /> - S-a rătăcit, am deschis-o eu şi m-am dus imediat la poştă. Domnul Cooper reţine lada pînă ce trimiteţi s-o luaţi.<br /> Se aşeză la repezeală pe un scaun, pe cînd doamna Chilton scotea scrisoarea din plic. Strigătul pe care-1 scoa­se aproape numaidecît o făcu şi pe doamna Pendleton să vină lîngă ea. Citiră şi recitiră amîndouă uluitoarea epis­tolă, întrerupîndu-şi lectura cu strigăte de groază şi de in­dignare, cînd înţeleseră în ce fel fusese înşelată încrede­rea lor.<br /> - Femeia asta n-are să scape aşa, cu una cu două, iz­bucni doamna Chilton, mînioasă. Poate că a mai încercat şi altele mai rele. Noroc că există legi care pedepsesc ast­fel de fiinţe.<br /> - Îi telefonez lui John, spuse doamna Pendleton. O să ne spună el tot ce trebuie să facem.<br /> Întoarseră amîndouă capul. Atenţia le fuse atrasă de un zgomot uşor. Ca o barcă ce lunecă pe apă cînd îi dai drumul, Pollyanna lunecase de pe scaun şi zăcea pe podele, cu ochii închişi. Pentru prima oară în viaţa ei, leşinase.<br /><br />* * *<br />Locotenentului James Pendleton, batalionul X Geniu.<br /><br /> "Băiat splendid. Patru kilograme jumătate; mama sănătoasă.<br />Felicitări.<br />John Pendleton"<br /><br />Din partea doamnei Thomas Chilton.<br /><br />"Dragul meu Jimmy,<br /><br /> Zilele din urmă au fost atît de agitate, încît nu sînt sigură că voi fi în stare să-mi adun gîndurile îndeajuns ca să-ţi pot scrie o scrisoare pe înţeles. Deşi unchiul dumitale ţi-a telegrafiat, durează destul pînă ce o telegramă ajunge la destinaţie, şi chiar de ai fi primit-o la timp îmi închipui că doreşti să afli amănunte.<br /> Dragul meu Jimmy, ai un băiat minunat. Ştii bine că nu sînt părtinitoare şi nici nu-mi pierd capul aşa uşor. Îţi pot spune deci foarte sincer, că n-am mai văzut un nou năs­cut, care să-mi pară a fi cu adevărat extraordinar, ca băia­tul tău. E un Harrington, din cap pînă-n picioare. E sur­prinzător cum în acest ultim vlăstar al neamului nostru se întrunesc toate trăsăturile familiei. Fruntea bombată mi-l aminteşte pe bunicul meu Harrington, iar bărbia energică e a tatălui meu.<br /> Scumpa noastră Pollyanna e răbdătoare ca un înger, aşa cum a fost ea întotdeauna, şi atît de fericită că mă podidesc lacrimile cînd o privesc. Dar ai un motiv să fii mîndru de soţia ta, dragul meu nepot. Crucea Roşie din oraşul nostru a încălzit la piept o viperă, o doamnă Neumann, venită de curînd la Beldingsville. Părea că se interesează mult de activitatea noastră şi se oferise să scrie scrisorile ce trebuiau să însoţească pachetele pentru soldaţii noştri. Am primit toate cu plăcere propunerea ei. Datorită Pollyannei s-a descoperit că în locul cuvintelor de îmbăr­bătare, aceste scrisori conţineau născocirile pline de venin ale unei fiinţe perfide. Îmi pare rău că venirea moşte­nitorului tău, care ne-a reţinut cu probleme mai importante, a permis acestui monstru să fugă. Se pare că unele cuvinte scăpate de băiatul care o dusese pe Pollyanna cu sania la poştă, au ajuns la urechile acestei femei. Aflînd astfel că fapta ei a fost descoperită, a plecat chiar în noaptea aceea, luînd doar cîteva valize cu ea. Locuia într-un apartament mobilat, aşa că n-au rămas decît cîteva haine. Pentru mo­ment se pare că a scăpat de pedeapsă, sper însă că va putea fi găsită şi arestată.<br /> Lada cu pachete fusese predată la poştă. Mulţumită Pollyannei, n-a mai fost expediată. După naştere, mătuşa dumitale, Ruth, şi cu mine, am deschis lada, am distrus scrisorile trădătoarei şi am pus altele în loc. După ce ve-gheasem o noapte înainte, am stat şi astă-noapte pînă la două cu scrisorile. Aşa că să nu te mire dacă pe alocuri scrisul meu nu e tocmai citeţ.<br />Ne gîndim mereu la tine şi vorbim de tine. Să dea Dumnezeu să se sfîrşească mai repede războiul, ca să te întorci sănătos la acei ce te iubesc. Pentru asta mă rog neîncetat.<br /> A ta devotată mătuşă,<br /><br /> PollyH. Chilton".<br /><br />P.S. M-am dus o clipă să văd copilul. Dormea, dar nu ştiu ce are în expresia feţei, că îmi aminteşte foarte mult de David Harrington, fratele bunicului meu."<br /><br /> Din partea doamnei Durgin:<br /><br /> "Conaşule Jimmy şi scumpe domn,<br /><br />Vă rog să iertaţi îndrăzneala mea, că Timotei zice că trebuie să vă zic "domnul locotenent Pendleton", da chiar de aţi fi general, pentru mine tot conaşu' Jimmy sînteţi. Şi vă scriu ca să spun că mama a făcut unsprezece, că aşa era legea la noi. Da trebuie să vă spun că n-am mai văzut co­pil frumos ca ăsta, e leit coniţa Pollyanna, bat-o norocul!<br />Fruntea ei, gura ei, bărbia ei şi tot, şi cred că o să fie tot aşa bun cum e ea.<br />Noi facem aşa precum aţi spus dumneavoastră şi-l îngrijim cum se poate mai bine. Timotei e tare supărat că nu vă zic "locotenent Pendleton". Dacă v-aş zice aşa mi s-ar părea că scriu unui străin şi n-aş mai putea scrie la fel. Timotei şi cu mine vă salutăm cu profund respect,<br /><br /> A dumneavoastră devotată,<br /><br /> Nancy Durgin".<br /><br />Din partea lui James W. Carrew, scriitor:<br /><br /> "Dragul meu,<br /><br /> Hotărit lucru, eşti unul din fericiţii lumii. Cînd te-ai îmbarcat să pleci în Franţa aş fi fost în stare să te urăsc de invidie, de nu aş ţine aşa de mult la tine. Acum iată-te şi tatăl unui băiat zdravăn. După spusa unchiului John şi a lui tanti Ruth, e un copil aşa de frumos, că ar lua premiul întîi la orice concurs.<br /> E oarecum o îndrăzneală dacă vorbesc despre modesta mea creaţie unui om care se află în slujba ţării. Fac şi eu ce pot, să ocup timpul. Tot ce scriu serveşte unui scop unic: acela de a contribui la victoria împotriva duşmanului, închipuieşte-ţi că am descoperit, spre marea mea mirare, că sînt în stare să ţin un discurs. Asta s-a întîmplat cu prilejul celui mai recent "împrumut pentru Libertate". La o întrunire a comitetului lipsea un orator. Deşi nu eram pregătit, m-am achitat destul de bine, aşa că am fost rugat să mai vorbesc o dată. De atunci am ţinut o mulţime de discursuri şi îţi spun drept că niciodată nu m-aş fi crezut în stare să fac una ca asta.<br /> Alăturat este o copie a imnului meu care separe că are succes şi — vorba Pollyannei — îmi pare bine. Precum vezi, nu e clasic, dar a fost primit bine de public. Muzica e de Dixon, autorul atîtor lucrări devenite populare. Ritmul îmi place şi aş dori ca tineretul nostru în haine ostăşeşti să-l cînte; mi s-ar părea că am făcut şi eu ceva.<br /> rietene dragă, închipuieşte-ţi cum o să mai petrecem cînd ai să vii să-mi spui părerea ta despre lucrările mele. Cucoanele vor fi aşa de ocupate cu copilaşul încît n-or să mai aibă timp de noi. Sadye îţi transmite urări prieteneşti. Să fii sănătos, Jim!<br /> <br /> Prieten devotat, P. W.C<br /><br /> Din partea doamnei James Pendleton:<br /><br /> "Scumpul meu Jimmy,<br /><br /> Azi e o zi mare. Fiul tău a împlinit o săptămînă şi infirmiera care întruneşte într-însa calităţile unui înger şi pe cele ale unui groaznic tiran, mi-a dat voie să-ţi scriu cîteva rînduri. E ridicol, fiindcă mă simt în stare să scriu un dicţionar întreg; sînt aşa de fericită că aş scrie un poem plin de recunoştinţă şi un imn de laudă lui Dumnezeu. Punctele pe care le vei găsi pe alocuri în scrisoarea asta indică întreruperile ce mi-au fost impuse pentru odihnă. Uite-o, a venit răutăcioasa să-mi ia condeiul din mînă...<br /> Jimmy dragă, copilul e o minune. Mai întîi, îţi seamănă leit; are pînă şi expesia aceea serioasă şi hotărîtă pe care o aveai cînd erai mic. Are fruntea şi bărbia ta. Un năsuc de copil e un năsuc de copil şi atîta tot, dar îmi dau seama de pe acum că al lui o să fie drept şi distins ca al tău, şi cînd se supără (e foarte violent pentru un pui aşa de mic) parcă te văd pe tine, mînios. Să mor de rîs şi mai multe nu. O dragule, iarăşi infirmiera asta...<br /> Am primit ieri o scrisoare încîntătoare de la Judit ca răspuns la aceea a lui tanti Polly, unde-i comunica marea veste. Russel s-a înrolat, precum ştii, şi Judit s-a înfundat pînă peste urechi în munca pentru război. Cînd îmi amin­tesc ce se mai supăra cînd trebuia să-şi facă gospodăria ei! Aproape nu-mi vine să cred că e aceeaşi femeie. Oricît ar fi de groaznic războiul acesta, trebuie să recunoaştem că multe fete uşuratice s-au transformat în femei serioase, şi tineri fără căpătîi în oameni folositori. Nu-i aşa dragă? Judit nu mai poate de curiozitate să vadă copilul; crede că va putea veni pentru o săptămînă-două, cînd se va încălzi vremea. Judecind după activitatea pe care o desfăşoară, cred că în curind va avea nevoie de o mică vacanţă. A sosit ora mesei pentru fiul nostru, e copilul cel mai mîncăcios...<br /> Cred că e mai bine să mă deprind încetul cu încetul cu marea fericire de a vă avea pe amîndoi. Jimmy dragă, cînd îmi amintesc de copilul părăsit care a venit aici fără tată, fără mamă, fără prieteni, şi mă gîndesc cît de boga­tă sînt acum, trebuie să mă stăpînesc să nu plîng de atîta fericire.<br />Puiul a plîns, are plămîni zdraveni. Infirmiera spune că e semn bun, te rog să mă crezi scumpul meu, nu fiind-că-i sînt mamă, dar e un copil extraordinar şi toată lumea spune la fel. O dragul meu, cum mai aştept ziua fericita cînd Dumnezeu mi te va da înapoi şi ai să-l poţi vedea pe micuţ!<br />Te iubesc din tot sufletul,<br /><br /> Pollyanna.<br /><br /> P.S. Am să-i zic James; Jimmy nu poate fi decît unul singur, la noi cel puţin. Îmi amintesc că acum cîţiva ani spuneai că Jamie nu-ţiplace. Sună cam femeieşte, de aceea o să-l chem James. Dar nu-i aşa că deocamdată o să-i spunem "puiu"?<br /><br />* * *<br /><br /> Trenurile din Beldingsville au întotdeauna întîrziere, acesta e lucru bine cunoscut. Dacă războiul nu mai putuse adăuga la aceaste întîrzieri, cel puţin le justifica, iar locui­torii se împăcasera cu această situaţie fără să cîrtească.<br /> Într-o zi frumoasă de primăvară, Pollyana aştepta în gară privind ceasornicul cel mare de pe perete şi inter­valele dintre secunde îi păreau din cale afară de lungi. Aproape să se supere pe mecanic, fiindcă nu ghicea că trenul pe care-1 conduce e un tren special şi nu se grăbea să intre în gară la ora fixă.<br /> Spre marea lor surprindere, telegrama lui Jimmy so­sise în dimineaţa aceea. Spre a preîntîmpina decepţiile, pomenise în scrisorile lui de o dată mai îndepărtată cu vreo cincisprezece zile ca fiind momentul cel mai probabil cînd îl puteau aştepta.<br /> Şedea cuminte într-un colţ urmărind mersul acelor pe cadran, iar pulsul repezit parcă ar fi voit să stimuleze tic-tacul ceasului. Din cînd în cînd, Pollyanna se mustra ea însăşi, deoarece nu avea răbdare. Jimmy sosea cu două săptămîni înainte de data stabilită şi ea se supăra, fiindcă trenul întîrzia cu trei sferturi de oră!<br /> În sfîrşit auzi şi şuieratul locomotivei. Pollyanna se sculă, tremurînd toată. Era lume multă la gară, deoarece parte din locuitori obişnuiau să vină la gară la ora cînd tre­cea trenul din Boston; aveau astfel impresia unei legături cu metropola. Apoi, pleca vreunul sau sosea cîte cineva şi aveau despre ce vorbi la masă. De data asta se împrăştiase zvonul că trebuia să sosească Jimmy Pendleton şi se găsi­ră o mulţime de oameni pe care treburile să-i aducă pe la gară, tocmai pe la ora patru. Priviri prietenoase o urmă­reau pe Pollyanna în timp ce se plimba pe peronul gării, dar prietenii mai înţelegători nu se apropiau de ea. Era mai cuminte să nu încerce să-i vorbească; i-ar fi fost prea greu să-i asculte. Trenul se opri. Apoi, ca de obicei, o clipă de aşteptare pînă ce apărură călătorii. în zgomotul loco­motivei, Pollyanna îşi auzea limpede bătăile inimii. Simţea că dacă Jimmy nu venise acum, după atîtea luni de des­părţire, n-ar mai fi fost în stare să aştepte pînă la trenul următor ca să-1 vadă.<br /> Cîteva persoane coborîră din vagoanele dintîi şi pri­veau mirate la mulţimea de pe peron. Apoi strigătele izbucniră dintr-un capăt al peronului pînă în celălalt. Pollyanna îşi duse mîna la piept. Un bărbat în uniformă coborî din ultimul vagon, dar nu putea fi Jimmy. Era mai înalt, mai brunet ca Jimmy şi avea ţinuta foarte marţială. Apoi îşi dete seama că, în ciuda schimbărilor, era totuşi soţul ei. Înainta spre el, apoi se opri cuprinsă de o timi­ditate copilărească. Nu îndrăznea să alerge înaintea aces­tui Jimmy spledind, aşa cum ar fi alergat spre Jimmy cel de altădată. Trebuia să vină spre ea.<br /> Se pare că la fel gîndea şi Jimmy. Măsură peronul din cîţiva paşi şi în văzul tuturor îşi cuprinse soţia. Cunoscuţii îl salutară, apoi fluturară batistele.<br /> Jimmy şi Pollyanna nu mai ştiau unde se află.<br /> - Te bucuri că mă vezi? întrebă Jimmy între două sărutări.<br /> - Da, grozav de mult, răspunse Pollyanna gîfîind. Nu­mai că, ştii, mi se pare că sînt puţintel cam speriată; mi se pare că eşti altul de cînd te-au făcut căpitan.<br /> Căpitanul Pendleton nu binevoi să răspundă. Trecu braţul în jurul Pollyannei şi privi împrejur parcă ar mai fi căutat pe cineva.<br /> - Eh, spuse el nedumerit, credeam că...<br /> - Da, răspunse Pollyanna rîzînd, ştiam că ai să te aş­tepţi să-ţi găseşti fiul la gară, dar s-a nimerit că are azi alte întîlniri mai serioase.<br /> Faţa căpitanului Pendleton se întunecase.<br /> - Ce vrea să zică?<br /> - E vina ta Jimmy.<br /> Pollyanna pierduse din sfială acum cînd îl vedea ome­neşte tulburat.<br /> - Ne-ai scris că vor trece cincisprezece zile pînă să te poţi înapoia. Trebuia să facem ceva, să nu ne ieşim din minţi. Tocmai de ziua lui James, cîţiva copii zăceau de po­jar şi tanti Polly a spus că o vom serba mai tîrziu cînd va fi cald şi toată lumea sănătoasă; aşa că hotărîserăm serbarea pentru ziua de azi.<br /> Jimmy chibzui o clipă.<br /> - Bine, spuse el, haidem la recepţie. Sînt gata.<br /> Înaintau încet de-a lungul peronului. După prima re­vedere a soţilor, prieteni vechi şi cunoştinţe se grămă­deau în jurul lor. Orăşelul urmărise cu interes sosirea lui Jimmy. Ştiau toţi pentru ce anume fusese decorat şi cu toţii erau de părere că ar fi trebuit să fie înaintat maior, cel puţin. Pollyanna asculta radioasă urările lor de bun venit. Îi venea să-i îmbrăţişeze pe toţi bărbaţii care strîngeau mina iui Jimmy, spunîndu-i că orăşelul era mîndru de el şi să sărute pe toate femeile care-1 făceau să roşească cu laudele lor. În clipa aceasta orăşelul îi era mai drag decît îi fusese vreodată.<br /> La capătul peronului îi aştepta o surpriză. Birja veche a lui Lew Caroll trăsese la ieşire cu steagul înfipt în locul biciului. Birjarul care luase parte la războiul trecut, luă poziţia de drepţi cînd se apropie căpitanul.<br /> - E o zi însemnată pentru noi toţi, domnule căpitan. Hodoroaga mea vă aşteaptă. Pînă şi caii sînt năbădăioşi ca nişte mînji.<br /> Aşteptă să se urce, apoi se sui pe capră şi pocni din bici. În trăsură, Pollyanna vorbea fără să se oprească şi nu­mai de lucruri fără însemnătate. În clipele cele mai pline ale vieţii, vorbele uşoare sînt nişte supape pentru emoţia care, altminteri, ar fi de nesuportat. Jimmy îi strîngea mîna, încît o durea şi totuşi lui i se părea că n-o strînge destul de tare.<br /> - Cînd am primit telegrama, azi dimineaţă, spuse Pollyanna, voiam mai întîi să amînăm serbarea; pe urmă tanti Polly a spus că e mai bine să nu schimbăm nimic fiindcă făcuserăm prăjiturile şi îngheţata era comandată -pentru mame, nu pentru copii! Astfel, timpul a trecut mai repede.<br /> Jimmy îi sărută mîna.<br /> - Dar eu ce crezi că simţeam? Atîtea ceasuri în trenul ăsta infernal, să tot ascult nesfîrşitele povestiri ale tovarăşilor de drum! Nici nu-i auzeam.<br /> - Dragul de el! Ţi s-a părut drumul lung, nu-i aşa?<br /> - Cît o viaţă de om! răspunse Jimmy şi lăsînd mîna pe mîna soţiei lui, se plecă să o sărute.<br /> Acasă, o găsiră pe tanti Polly aşteptîndu-i în uşă; era roşie, emoţionată, dar, în acelaşi timp, conştientă că într-un astfel de moment trebuia să se gîndească la faima familiei Harrington. La spatele ei, Nancy cu un şorţ cu volane, alb strălucitor, faţa îmbujorată, strîngînd batista ghem în mîna şi înghiţind într-una ceva care o înăbuşea. Tanti Polly luă cuvîntul demn:<br /> - Fii binevenit acasă, băiete; sîntem mîndri de tine!<br /> Apoi îl îmbrăţişa pe Jimmy ca şi cum i-ar fi conferit o decoraţie pentru eroism în luptă. în clipa aceea, tanti Polly avu un şoc, cel mai puternic din viaţa ei. Emoţia lui Nancy ajunse la culme; nu o mai putea stăpîni. Cuprinse gîtul lui Jimmy, îl sărută cu zgomot şi izbucni în plîns.<br /> - O conaşule Jimmy, din cîte zile ne-a dat Dumnezeu asta e cea mai frumoasă şi cea mai fericită. Aşa e, nu e altfel.<br /> - Nancy! strigă tanti Polly cu o voce tunătoare, pe cuvîntul meu!...<br /> Se opri. Căpitanul Pendleton îi răspundea cu dobîndă îmbrăţişînd-o cu aceeaşi căldură cu care îl cuprinsese şi ea, spunîndu-i "buna mea prietenă". În loc să-şi sfîrşească observaţia, tanti Polly dădu uşor din cap cu aerul de a spune că purtările tinerei generaţii depăşeau puterea ei de înţelegere.<br /> În sfîrşit, sosise şi momentul culminant al zilei. Pollyanna îl trase de mînecă, şi Jimmy se întoarse s-o ur­meze. Mamele se duseseră în sufragerie unde era servi­tă masa, iar salonul rămăsese la dispoziţia copiilor. Erau opt la număr, adunaţi de prin vecinătate; toate jucăriile lui James Pendleton fiul fuseseră aduse ca să-i distreze. Salonul lui tanti Polly părea o grădiniţă de copii.<br /> Jimmy se opri în prag privind uimit în jurul lui. Copiii nu-1 băgară în seamă. Camera fremăta de un şopot încîntător din care o ureche mai deprinsă ar fi putut desprinde cînd şi cînd un cuvînt mai pe înţeles. Dar din cei opt copii, cei mai mulţi vorbeau o limbă pe care nici un adult nu putea s-o priceapă, deşi îşi dădeau multă osteneală.<br /> Lîngă uşă, un băieţaş îşi plimba pe genunchi un urs aproape la fel de mare ca el, cîntîndu-i pe un ritm impro­vizat. Alături, unul mai mărişor punea cuburi unele peste altele, dar de cîte ori stîlpul ajungea la patru cuburi, se dărîma. Alţii scuturau cîte o jucărie cu patimă. O fetiţă mărunţică strîngea la piept o păpuşă de lemn şi o legăna duios.<br /> În picioare lîngă soţul ei, Pollyanna îi citea pe faţă uluirea. Copiii aveau toţi între şase luni şi un an şi jumă­tate, dar Jimmy era neobişnuit cu copiii ca să-şi poată da seama cam cum ar trebui să fie un copil de vîrsta fiului său. Vedea căpşoare aproape golaşe, altele doar cu cîţiva cîrlionţi, altele cu cîte o chică zdravănă. Băgă de seamă că unele guriţe n-aveau dinţi de fel, pe cînd altele arătau în gingia de sus un şir de boabe de orez. Dar care din fiinţele acestea încîntătoare era a lui? Nu ştia. Afară de fetiţa în care se vedea vădit feminitatea prin dragostea pentru păpuşă, nu era în stare să deosebească băieţii de fetiţe.<br /> Jimmy o privi pe Pollyanna cu sfială.<br /> - Pollyanna, arată-mi-1, nu mai pot suporta aştep­tarea.<br /> Pollyanna îl privi rîzînd. Reacţia tensiunii şi a groazei, din cei doi ani din urmă, o prefăcuseră iarăşi în fetiţă; în ochi avea toată şiretenia copilăriei.<br />copilul? Mai mare ruşinea!<br /> - Alege Jimmy; nu cumva vrei să-mi spui că nu eşti în stare să-ţi recunoşti copilul? Mai mare ruşinea!<br /> Jimmy dădu din cap, apoi făcu cîţiva paşi spre mij­locul camerei ca să privească mai de aproape copiii. Atunci copilaşii băgară de seamă prezenţa lui. Ursuleţul, cuburile, jucăriile, o văcuţă de cauciuc care mugea cînd o apăsai, fuseră date uitării. Numai fetiţa cu păpuşa se le­găna încetişor cîntîndu-i ca unui copil, ca şi cum Jimmy n-ar fi fost acolo.<br /> Bărbatul acesta înalt, tăcut, într-o haină cu care nu erau deprinşi, nu le plăcea. Copilaşul bălai, care pînă la intrarea în salon a lui Jimmy se jucase cu ursul, scoase înainte buza de jos, gata să se pornească pe plîns. Cel care se jucase cu cuburile îl privi o clipă pe Jimmy întrebător, apoi întoarse capul clipind din ochi. Alţi doi, după ce îl priviră cu luare aminte, izbucniră în ţipete asurzitoare. în cele din urmă, se porniră toţi pe plîns ca şi cum ar fi fost înţeleşi între ei.<br /> Totuşi, un băieţaş din grup părea că-şi păstrează un fel de independenţă. Privi ţintă la necunoscutul care nu se mişca, apoi guriţa i se deschise într-un zîmbet voios arătînd doi dinţişori microscopici. Zîmbetul se accentua în obrăjorii trandafirii în care se săpară două gropiţe, şi dea­supra plînsetelor se auzi deodată un rîs voios. Căpitanul Pertdleton înainta repede doi paşi şi-1 luă în braţe. în spa­tele lui, Pollyanna oftă uşurată.<br /> - Jimmy, eşti extraordinar. După ce-ţi spusesem să alegi aş fi dat orice să-mi iau cuvîntul înapoi. Nu ştiu ce m-aş fi făcut dacă nu ţi-ai fi nimerit copilul. Dar cum l-ai recunoscut?<br /> Ţinînd mereu în braţe copilul care rîdea, Jimmy se întoarse spre soţia lui cu o faţă radioasă.<br /> - Cum? E uşor, spuse el cu mîndrie. Uită-te la ceilalţi şi priveşte-l pe al nostru. Auzi-1 cum rîde, Pollyanna; mi se pare că ştrengarul a şi început să joace jocul fericirii.<br /><br />-Sfîrşit-Claudiu Purcel - - purcelclaudiu@yahoo.comhttp://www.blogger.com/profile/09406496786353112886noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-206574636735367150.post-1776892459762797882009-05-23T02:49:00.000-07:002009-05-23T02:52:36.369-07:00POLLYANA - DE H. L SMITH - vol 2SECRETUL MULŢUMIRII<br />VOLUMUL 2<br /><br /> Della Wetherby urcă scara monumentală a casei suro­rii sale din Calea Confederaţiei şi apăsă cu toată puterea butonul soneriei electrice. Din vîrful pălăriei sale şi pînă la pantofii cu tocul jos, ea răspîndea un aer de sănătate, energie şi hotărîre nestrămutată. Vocea ei, atunci cînd sa­lută pe servitoarea care venise să-i deschidă uşa, vibra de veselie şi de dorinţa de viaţă.<br /> - Bună-ziua Maria, sora mea este acasă?<br /> - Da, domnişoară, doamna Carew este acasă, dar nu voieşte să primească pe nimeni.<br /> - Chiar? Ei bine, eu nu sînt nimeni, răspunse domni­şoara Wetherby surîzînd, aşa că mă va primi. Nu te teme. Iau totul asupra mea, adăugă ea observînd înfăţişarea pli­nă de spaimă a servitoarei. Unde este dînsa, în salon?<br /> - Da, domnişoară, dar...<br /> În acest timp, domnişoara Wetherby intrase deja în casă, şi tînăra servitoare, privind-o cu o uitătură plină de spaimă, se retrase. Ajunsă în holul primului etaj, Della Wetherby se îndreptă către o uşă întredeschisă şi bătu.<br /> - Ei bine Marie, zise o voce mustrătoare, nu ţi-am spus eu... Oh, Della! Vocea deveni deodată caldă şi plăcu­tă. De unde vii tu, copil scump?<br /> - Am venit cu alte două infirmiere să petrecem du­minica pe malul fluviului şi mă reîntorc la sanatoriu. De aceea sînt aici; nu voi sta mult, adăugă ea, dînd o caldă să­rutare sorei sale.<br /> Doamna Carew îşi ridică sprîncenele şi se retrase cu oarecare nemulţumire. Strălucirea veseliei şi însufleţirea care luminaseră faţa ei se şterseră, lăsînd numai o expresie de teamă.<br /> - O, sigur, ştiam eu că aici tu nu rămîi mult, nicio­dată.<br /> - Aici!...<br /> Della Wetherby începu să rîdă, apoi brusc, vocea şi purtarea ei se schimbară. îşi privi sora cu drăgălăşie şi seriozitate.<br /> - Ruth, dragă, n-aş putea să trăiesc în casa aceasta. Tu ştii asta, adăugă ea cu multă politeţe.<br /> Doamna Carew se arătă puţin cam enervată.<br /> - Eu nu văd de ce, zise ea.<br /> Della Wetherby clătină din cap.<br /> - Da dragă, tu ştii că eu nu am nici o simpatie pentru tot ce este aici: pentru tristeţe, pentru viaţa fără scop şi pentru atmosfera întunecată şi deprimată.<br /> - Dar eu sînt necăjită şi plină de amărăciune.<br /> - N-ar trebui să fii aşa.<br /> - Este oare ceva în viaţa mea care ar putea să-mi schimbe dispoziţia?<br /> Della Wetherby avu o clipă de nerăbdare.<br /> - Ruth, ascultă! Tu ai treizeci şi trei de ani, şi o sănă­tate deplină, şi chiar dacă nu o ai pe deplin, totuşi trăieşti confortabil şi cu siguranţă ai bani din belşug şi timp destul. Toată lumea ţi-ar spune că trebuie să faci ceva în această dimineaţă frumoasă, în loc să stai să te plîngi în această casă care seamănă cu un cavou, după ce ai dat ordin servi­toarei să nu primească pe nimeni.<br /> - Dar eu nu vreau să văd pe nimeni.<br /> - M-aş fi forţat să trec peste astfel de păreri bolnăvi­cioase.<br /> Doamna Carew suspină trist şi întoarse capul.<br /> - Ah, Della, tu nu vei înţelege niciodată. Eu nu-ţi semăn. Nu pot uita. O expresie de durere apăru pe faţa sorei celei mai tinere.<br /> - Îmi închipui că vrei să vorbeşti de Jamie. Eu nu l-am uitat, draga mea. Dar plînsul nu ne va ajuta să-1 re­găsim.<br /> - Am încercat să-1 regăsesc timp de opt ani, nu nu­mai să plîng, strigă doamna Carew cu indignare adîncă şi cu suspine.<br /> - În adevăr aşa este, dar noi o să continuăm cercetările noastre pînă cînd îl vom găsi. Pentru că, tristeţea şi descu­rajarea nu ajută la nimic.<br /> Urmă o clipă de linişte. Sora cea mică privi pe cea mare cu un aer de tulburare şi dezaprobare.<br /> - Ruth, zise ea în cele din urmă, iartă-mă, dar vrei să rămîi toată viaţa aşa? Tu eşti văduvă; căsnicia ta a durat numai un an, iar soţul tău era mult mai în vîrstă decît tine. Tu erai mai mult un copil cînd l-ai luat în căsătorie, şi acest an de viaţă în doi trebuie să-ţi pară un vis. El nu poate să-ţi închidă viaţa, pentru restul timpului.<br /> - Ah, nu! murmură doamna Carew mereu tristă.<br /> - Atunci tu vrei să rămîi mereu ceea ce eşti astăzi?<br /> - Desigur că nu vreau! Dacă aş putea să-1 regăsesc pe Jamie...<br /> - Da, da, ştiu... Dar Ruth dragă, oare nu este în lume decît Jamie care să te facă fericită?<br /> - Eu aşa cred, răspunse doamna Carew în silă.<br /> - Ruth! strigă sora sa pe un ton aproape supărat. Apoi începu să rîdă. Ah, Ruth! Aş vrea să-ţi prescriu o doză de Pollyanna; nu cunosc pe nimeni care să aibă mai multă nevoie de aşa ceva, cum ai tu.<br />Doamna Carew tresări puţin.<br /> - Ce ar putea să fie Pollyanna nu ştiu, dar în tot ca­zul, eu nu am nevoie. Tu nu eşti aici în sanatoriul vostru, scumpa mea, şi eu nu sînt unul din bolnavii de acolo ca să-mi administrezi medicamente. Te rog să ţii socoteală de aceasta.<br /> - Pollyanna, draga mea, nu este un medicament, răs­punse grav domnişoara Wetherby, cu toate că am au­zit persoane care o numesc "un tonic". Pollyanna este o fetiţă.<br /> - O copilă? Tu-mi recomanzi totdeauna cîte un re­mediu şi-mi zici adesea să iau o doză de cutare sau cutare medicament.<br /> - Ei bine, Pollyanna este un fel de remediu. Ba mai mult, doctorii din sanatoriu declară că ea valorează mai mult decît toate medicamentele care pot fi prescrise. Ea este o fetiţă de doisprezece sau treisprezece ani care a pe­trecut vara trecută şi o parte din iarnă la sanatoriu. După angajarea mea la sanatoriu, Pollyanna a mai stat acolo o lună sau două, apoi a plecat. Dar timpul acesta mi-a fost suficient pentru a o cunoaşte bine, pentru a-i prinde far­mecul. De altfel tot sanatoriul vorbeşte de Pollyanna şi joacă jocul ei.<br /> - Jocul ei?<br /> - Da, jocul de mulţumire. Nu voi uita niciodată îm­prejurările în care am luat cunoştinţă de acest joc.<br /> O parte din tratamentul Pollyannei era deosebit de dureros. I se administra acest tratament marţea dimineaţă, şi la scurt timp după sosirea mea am fost destinată să i-1 fac eu. Mă temeam de momentul acela, căci ştiam la ce mă pot aştepta: agitaţie, plîns, ba chiar mai mult decît atît. Spre marea mea mirare, ea m-a privit cu un surîs şi mi-a spus că e foarte fericită că mă vede. Nici cel mai mic gea­măt nu i-a scăpat de pe buze în tot timpul tratamentului, deşi ştiam că sufere îngrozitor. Mi-am exprimat mirarea, dar ea la rîndu-i mi-a explicat foarte serios: suferea mult în timpul acelui tratament, însă atunci se gîndea la zilele în care nu-i administrau tratamentul şi putea să se bucure că nu era marţi în fiecare zi şi că nu trebuia să treacă prin aşa suferinţe în fiecare zi<br /> - Într-adevăr, este ceva extraordinar, zise doamna Carew, dar totuşi eu nu văd în asta nici un joc.<br /> - Nici eu n-am văzut pînă atunci cînd mai tîrziu mi I-a explicat. Pollyanna era fiica unui pastor sărac din apus şi a fost crescută de doamnele de la Asistenţa Socială cu aju­toarele misionare. Pe cînd era încă mică îşi dorea să aibă păpuşi şi aştepta cu încredere pachetele cu daruri; odată cînd a sosit pachetul, el conţinea numai o pereche de cîrje mici. Copilul a plîns; însă tatăl ei a învăţat-o jocul care consta în a găsi totdeauna ceva care poate să te învese­lească în tot ce s-ar putea întîmpla. El i-a spus că poate şi trebuie să fie mulţumită chiar pentru faptul că nu are ne­voie de acele cîrje.<br /> Pollyanna zicea că acest joc este un joc aparte, deose­bit de alte jocuri şi de aceea este greu să găseşti multe per­soane dispuse să-1 joace. De asemenea, zicea că jocul este cu atît mai interesant cu cît este mai dureros, aşa cum pro­base ea însăşi, cîteodată.<br /> - Aceasta este ceva extraordinar! murmură doamna Carew, neînţelegînd încă prea bine ce e cu acest joc.<br /> - Ai fi înţeles totul cu siguranţă dacă ai fi putut să vezi rezultatele de la sanatoriu, zise Della; doctorul Ames a declarat că ea, Pollyanna, învăţîndu-i pe alţii să joace jocul mulţumirii, ar fi schimbat viaţa oamenilor din ora­şul în care locuia. Ea cunoştea foarte bine pe doctorul Chilton care s-a căsătorit cu o mătuşă a Pollyannei. Cred chiar că această căsătorie s-a făcut datorită copilei, căci numai ea a reuşit să-i împace, făcînd să dispară o veche supărare care era între ei.<br /> Sînt doi ani sau chiar mai mult de cînd a murit tatăl Pollyannei, iar fetiţa a fost trimisă în răsărit, la mătuşa ei. În octombrie anul trecut, ea a avut un accident de maşină şi nu a putut să mai meargă. În aprilie, doctorul Chilton a<br />trimis-o la sanatoriu, unde a rămas un an. S-a întors acasă aproape vindecată. Ar fi trebuit să vezi copila! Un singur lucru îi umbrea fericirea ei - nu putea să meargă pînă la Beldingsville. Din cîte ştiu eu, oraşul întreg a venit s-o pri­mească, cu drapele şi cu muzică. Dar nu-i de ajuns să vor­beşti de Pollyanna, trebuie s-o vezi. De aceea este aşa cum ţi-am spus; ţi-ar trebui o doză de Pollyanna. Aceea ţi-ar face foarte bine.<br /> Doamna Carew şi-a ridicat capul.<br /> - Trebuie să-ţi spun că eu nu gîndesc ca tine, răspun­se ea cu multă răceală. N-am nevoie să fiu "transformată", căci eu n-am cu nimeni vreo ceartă provenită din dragos­te. Şi tocmai ceea ce mi-ar displăcea ar fi să am lîngă mine "o mică domnişoară" care să-mi predice cu o înfăţişare pli­nă de mirare şi căreia ar trebui să-i fiu recunoscătoare.<br /> O izbucnire de rîs vesel o întrerupse.<br /> - Ah, Ruth! Ruth! Pollyanna "o mică domnişoară"? Oh, dacă ai putea să vezi acest copil! Dar eu totuşi trebu­ie să mă îndoiesc de aceasta. Nu ţi-am spus oare că degea­ba îţi vorbesc de Pollyanna? Că singurul lucru care ţi-ar fi de folos este s-o vezi? Dar de... "mică domnişoară"? Ha, ha, ha!<br /> Şi Della începu să rîdă din nou.<br /> - Draga mea, chiar nu mai este nimic de făcut? Nu trebuie să-ţi risipeşti în felul acesta toată viaţa ta. N-ai vrea oare să încerci să mai ieşi puţin în lume şi să mai pri­meşti în casa ta pe cîte cineva?<br /> - De ce aş face asta dacă nu simt nici o nevoie? Eu m-am dat la o parte din calea lumii. Tu ştii că cerinţele so­cietăţii mi-au displăcut întotdeauna.<br /> - Dar, de pildă, de ce nu faci fapte de caritate? Doamna Carew făcu un gest de nerăbdare.<br /> - Scumpa mea Della, noi am discutat despre asta de atîtea ori. Eu dau mulţi bani pentru astfel de "fapte" şi cred că asta este de-ajuns.<br /> - Dar dacă ai încerca să dai puţin din tine însăţi, să jertfeşti ceva din viaţa la? îndrăni să spună Della cu o stăruinţă drăgălaşă. Dacă ai putea să te interesezi de oare-care lucruri în afară de persoana ta, aceasta ţi-ar ajuta atît de mult şi...<br /> - Ascultă-mă, dragă Della, o întrerupse sora cea ma­re, eu te iubesc şi te iubesc mult de tot cînd vii aici, dar nu pot suporta să-mi facă cineva morală. Aceasta e bună pen­tru tine, să te transformi în îngerul milei, să dai un pahar de apă rece, să bandajezi capetele strivite şi toate cele­lalte. Poate tu-1 uiţi pe Jamie avînd astfel de preocupări, dar eu nu-1 pot uita. Pe mine ocupaţia asta m-ar face să mă gîndesc mai mult la el, căci m-aş întreba dacă este şi pentru el cineva care să-i dea un pahar de apă rece şi care să-1 îngrijească. De altfel, toate aceste griji mi-ar fi cu totul neplăcute; n-aş vrea să mă amestec cu astfel de oameni.<br /> - N-ai încercat niciodată!<br /> - Desigur că nu!<br /> Vocea doamnei Carew vibra de indignare.<br /> - Eu nu sînt supărată pe tine, Della, dar, dacă ai vrea, ştiu că m-ai putea înţelege!<br /> Un minut mai tîrziu, Della Wetherby trecea liniştită prin încăperea tristă şi părăsea casa. Faţa ei, paşii şi ges­turile sale nu mai erau aceleaşi de mai înainte cu o jumă­tate de oră cînd urcase scara veselă, cu un uşor aer grav. Voiciunea sa dispăruse.<br /> O săptămînă petrecută în casa aceasta m-ar omorî, îşi zise ea în sine. Cred că nici chiar Pollyanna nu ar putea să micşoreze tristeţea, şi singurul lucru care ar putea s-o mul­ţumească pe Ruth ar fi să plece să locuiască în altă parte.<br /> Că acest gînd n-a fost adevărata expresie a sentimen­telor sale despre ceea ce ar putea face Pollyanna s-a dove­dit prin faptul că Della Wetherby înainte de a ajunge la sanatoriu, a aflat unele lucruri care au făcut-o să se întoar­că la Boston chiar în ziua următoare.<br /> - Ruth! strigă ea după ce răspunse la salutul mirat al sorei sale, am fost obligată să revin, şi de data aceasta tre­buie să mă laşi să fac ce am de gînd. Ascultă, tu poţi s-o ai pe Pollyanna aici, dacă vrei.<br /> - Dar eu nu vreau, replică prompt doamna Carew.<br /> - Ieri cînd m-am întors la sanatoriu, doctorul Ames mi-a spus că a primit o scrisoare de la doctorul Chilton - cel ce s-a căsătorit cu mătuşa Pollyannei -, iar acesta îi scrie că ar vrea să-şi petreacă iarna în Germania şi că va lua şi pe soţia sa cu el, dacă o va putea convinge că Pollyanna s-ar simţi bine într-un pension aici pe tot timpul lipsei lor. Şi acum Ruth, iată ce gîndesc eu. Doresc să o iei pe Pollyanna la tine în gazdă iarna aceasta şi să-i aranjezi să urmeze o şcoală din apropiere.<br /> - Ce idee absurdă, Della! Parcă de asta aş avea eu nevoie, să am un copil pe lîngă mine care să-mi tulbure li­niştea!<br /> - Ea nu te va supăra deloc. Pollyanna trebuie să aibă acum treisprezece ani şi este fetiţa cea mai drăgălaşă din cîte am cunoscut.<br /> - Eu nu iubesc copiii "drăgălaşi", replică doamna Carew cu oarecare perversitate, dar în acelaşi timp nu-şi putu abţine rîsul, lucru pe care văzîndu-1 sora ei o făcu să prindă curaj şi să insiste.<br /> A fost aceasta o întîmplare trecătoare sau o nouă schimbare în viaţa ei? Istorisirea vieţii Pollyannei miscase oare inima doamnei Carew? Ori ea nu putea să refuze în­demnul atît de stăruitor al sorei sale? Un lucru rămîne cert: cînd Della Wetherby pleca peste o oră, ducea cu sine promisiunea doamnei Carew de a primi pe Pollyanna la ea în gazdă.<br /> - Dar te rog să notezi, îi zise ea petrecînd-o pînă la uşă, că în momentul cînd va începe să-mi ţină "predici" o voi expedia de la mine şi tu poţi face cu ea ce-ţi va plăcea. Te priveşte!<br /> - Am notat, dar n-am teamă. Şi ieşind îşi zise că ju­mătate din misiunea ei era îndeplinită. În ceea ce priveşte cealaltă jumătate care consta în venirea Pollyannei, cre­dea, de asemenea, că va reuşi: îi voi scrie în aşa fel, încît să-i fie cu neputinţă să mă refuze.<br /><br /><br />***<br /><br /> Într-o seară de august în Beldingsville, doamna Chilton aştepta ca Pollyanna să se culce pentru a putea vorbi cu soţul ei despre o scrisoare pe care o primise chiar în acea dimineaţă. Cînd doctorul intră în camera soţiei sale, faţa sa obosită se lumină, văzînd-o. Deodată, însă, ochii lui surprinseră o expresie de îndoială.<br /> - Ce s-a întîmplat, scumpă Polly? întrebă el. Soţia surîse trist.<br /> - Ei bine, am primit o scrisoare, dar n-aş fi crezut că ai intuit aceasta numai dintr-o privire a mea.<br /> - Atunci n-ar fi trebuit să ai o faţă aşa de expresivă. Despre ce este vorba?<br /> Doamna Chilton luă scrisoarea care era lîngă dînsa.<br /> - Am să ţi-o citesc. Este o scrisoare de la domnişoara Della Wetherby, infirmieră la sanatoriul doctorului Ames.<br /> - Foarte bine. Începe, zise doctorul, întinzîndu-se pe o canapea care se afla lîngă scaunul soţiei sale.<br /> Dar ea nu începu numaidecît. Se sculă mai întîi şi aco­peri pe soţul ei cu o cuvertură caldă de lînă. Doamna Chilton avea 42 de ani. Era căsătorită de un an. Se părea că în timpul acesta scurt n-a avut alt scop decît să pună în valoare toate calităţile sale de femeie cu instinct matern, pe care nu 1-a pierdut în timpul celor douăzeci de ani de singurătate. Şi soţul ei nu se opunea la toate aceste aten­ţii, el care pînă în ziua căsătoriei sale - la vîrsta de patru­zeci şi cinci de ani - nu cunoscuse un alt fel de viaţă, decît singurătatea, izolarea.<br />Scumpă doamnă Cliiltoii. scria Della Wetherby, am început de şase ori o scrisoare pentru dumneavoastră, dar acum am decis să vă scriu simplu ceea ce doresc. Am ne­voie de Pollyanna. Aş putea să o am aici? V-am văzut cu soţul dumneavoastră în martie anul trecut, aunci cînd aţi venit la sanatoriu s-o căutaţi pe Pollyanna, ca s-o luaţi cu dumneavoastră. Am scris doctorului Ames, care mă cu­noaşte foarte bine, rugîndu-l să scrie soţului dumneavoastră în scopul de a nu avea teamă să-mi încredinţaţi pe scumpa dumneavoastră nepoţică. Am auzit că doriţi să-l însoţiţi pe soţul dumneavoastră în Germania, şi în acelaşi timp nu aţi voi să o lăsaţi singură pe Pollyanna. De aceea îndrăznesc să vă rog să ne permiteţi să o luăm la noi. Vă rog din suflet, doamnă Chilton, să consimţiţi la aceasta. Insist, fiindcă so­ra mea, doamna Carew, este singură, tristă şi fără nici o mîngîiere. Ea trăieşte într-o întunecime morală unde nu pătrunde nici o rază de lumină. Şi cred că, dacă este cineva pe pămînt, care ar putea să-i aducă o rază de soare, aceea ar fi Pollyanna. Oare nu-i veţi permite dumneavoastră să facă aceasta ? Aş vrea să vă pot spune tot ce a făcut ea aici în sanatoriu, dar asta este imposibil; trebuia s-o fi văzut ca să înţelegeţi. Am descoperit încă demult că este peste putin­ţă să vorbeşti despre Pollyanna în cuvinte puţine. Pentru aceasta trebuie să ţii un adevărat discurs sau o predică, fapt care îl face pe ascultător să nu-ţi dea prea mare crezare. Cu toate acestea, dumneavoastră şi eu ştim cum stau lucrurile. Trebuie lăsată Pollyanna să intre în scenă şi să vorbească ea însăşi. Pentru asta aş vrea s-o aduc la sora mea.<br /> Ea va urma o şcoală, asta fără discuţie, şi, pe Ungă cursuri, cred cu tărie că va putea ajuta la vindecarea rănillor pe care le are în inimă sora mea. Nu ştiu cum să termin această scrisoare, este mai grea încheierea decît începutul. Nu îndrăznesc să mai continuu şi mi-e teamă să mă opresc. N-aş vrea să vă las răgazul să ziceţi nu. Dacă deci veţi pronunţa acest teribil cuvînt, binevoiţi vă rog a considera că eu nu încetez a vă spune cît de mare nevoie am de Pollyanna.<br /><br /> Cu speranţă, rămîn a dumneavoastră,<br /> <br /> Della Wetherby<br /><br /> - Poftim, strigă doamna Chilton punînd scrisoarea pe masă. Ai mai pomenit vreodată aşa prietenie absurdă?<br /> - Nu ştiu sigur, răspunse doctorul surîzînd. Dar eu nu găsesc absurd că o doreşte pe Pollyanna.<br /> - Dar felul cum o cere - pentru a vindeca rănile inimii sorei sale! -, ca şi cînd fetiţa ar fi un fel de remediu.<br /> Doctorul începu să rîdă.<br /> - Ei bine, eu nu mă îndoiesc că ea va fi, Polly. Am spus totdeauna că mi-ar plăcea s-o pot prescrie ca pe o reţetă şi să fac s-o cumpere ca pe un flacon de medica­mente. Şi doctorul Ames a luat obiceiul de a prescrie bol­navilor săi o doză de Pollyanna, imediat după sosirea lor la sanatoriu, tot timpul cît ea era acolo.<br /> - O doză! Adevărat? se miră doamna Chilton.<br /> - Deci tu nu te gîndeşti s-o laşi să se ducă acolo?<br /> - Desigur că nu! Căci, dragul meu, mi-o închipui deja pe infirmiera aceasta punînd pe Pollyanna în sticle cu etichete, indicînd felul cum trebuie luat medicamentul, în timp ce eu voi fi în Germania.<br /> Din nou doctorul începu să rîdă vesel, dar rîsul a fost scurt. Înfăţişarea sa se schimba în timp ce scotea din buzu­nar o scrisoare.<br /> - Am primit-o azi dimineaţă de la doctorul Ames, zise el cu un ton care a făcut-o pe soţia sa să-şi încrunte sprîncenele.<br /><br /> Dragă Tom,<br /><br /> Cunosc surorile Wetherby din copilăria lor. Ele se trag dintr-o familie de oameni de ispravă. În privinţa aceasta nu aveţi de ce vă teme. Au fost trei surori: Doris, Ruth şi Della. Doris s-a căsătorit fără voia părinţilor cu un om numit John Kent, de neam mare, dar care prin el însuşi nu valora marc lucru. El a fost foarte supărat de purtarea familiei Wetherby faţă de el, şi din cauza aceasta a avut puţine relaţii cu ea pînă la venirea unui moştenitor, James, pe care ei însă îl chemau Jamie. Mama lui Jamie, Doris a murit înainte de a împlini copilul patru ani şi familia Wetherby a făcut tot ce este cu putinţă ca tatăl să-şi părăsească definitiv copilul. Dar, pe negîndite, Kent a dispărut luînd cu el băie­ţelul. Cu toate demersurile făcute în toate ţările, nu s-a mai aflat nimic de el. Această pierdere a pricinuit moartea buni­cilor după puţin timp de la întîmplarea care a pricinuit-o. Ruth era atunci văduvă. Soţul ei din familia Carew era mult mai în vîrstă decît ea. El n-a trăit decît un an după căsătoria lor, a lăsat un fiu care şi el a murit după un an. După dispariţia micului James, n-au avut decît un singur scop în viaţă: să-l găsească. Ele au cheltuit sume enorme şi au rugat cerul şi pămîntul să le vină în ajutor, dar fără nici un rezultat. Atunci Della s-a făcut infirmieră şi astfel a de­venit un înger păzitor pentru bolnavi. Capabilă şi sănătoasă - după cum promite caracterul ei - nu şi-a uitat niciodată nepotul şi n-a neglijat nici o posibilitate ce s-ar fi ivit ca să ajungă să dea de urma lui. Dar cu doamna Carew lucrurile stau cu totul altfel. Atît de deznădăjduită a fost cînd şi-a pierdut propriul ei copil, încît şi-a concentrat toată iubirea de mamă asupra nepotului. Sînt opt ani de atunci, pentru ea opt ani lungi de mizerie, tristeţe şi amărăciune. Tot ce poate oferi banul îi stă la dispoziţie, însă nimic nu-i place, nimic nu o interesează. Della crede că a sosit timpul cînd sora ei trebuie să iasă din închisoarea sufletului ei, şi crede că razele soarelui - ceea ce este pentru ea nepoţica soţiei dumitale, Pollyanna - vor deschide cu o cheie magică por­ţile unei vieţi noi pentru sora ei. şi pot adăuga că eu însumi aş aprecia această favoare, căci Ruth Carew şi sora ei sînt pentru soţia mea şi pentru mine prietene vechi şi scumpe, şi ceea ce simt ele simţim şi noi.<br /><br /> Totdeauna al dumneavoastră,<br /><br /> Charlie<br /><br /> O linişte grea şi îndelungă se lăsă după citirea acestei scrisori pînă cînd doctorul o întrerupse.<br /> - Ei, ce zici Polly?<br /> Dar liniştea apăsătoare continuă. Doctorul Chilton urmărea atent faţa soţiei sale şi văzu că buzele ei de obicei strînse acum tremurau. El aştepta ca ea să-i vorbească.<br /> - Cînd crezi tu că ei ar dori s-o aibă acolo? întrebă ea, în sfîrşit.<br /> Încurcat, soţul ridică din umeri.<br /> - Asta înseamnă că tu te-ai decis să o lăsăm să plece?<br /> Soţia se îndreptă spre el cu indignare.<br /> - Vai, Tom Chilton, ce întrebare! Crezi tu că după o scrisoare ca aceea aş putea face altceva decît s-o las să plece. Dealtfel nu o cere chiar doctorul Ames? Ei, gîndeş-te-te la tot ce a făcut el pentru Pollyanna. Aş putea oare să-l refuz? Scrie-i tu, te rog, doctorului Ames că voi tri­mite pe Pollyanna, dar să-i ceară domnişoarei Wetherby cele mai amănunţite instrucţiuni. Trebuie ca plecarea feti­ţei să aibă loc luna viitoare, pe zece, pentru că în acea zi noi ne vom îmbarca pe vapor şi aş vrea ca Pollyanna să fie bine instalată înainte de plecarea mea.<br /> - Cînd îi vei spune Pollyannei?<br /> - Probabil mîine.<br /> - Ce-o să-i spui?<br /> - Nu ştiu exact. Orice s-ar întîmpla, Tom, nu trebuie să ne grăbim. Orice copil s-ar pripi, dacă i-ar intra in cap ideea că el este un fel de...<br /> - Sticlă de medicamente cu o etichetă care arată mo­dul de întrebuinţare, adăugă doctorul surîzînd.<br /> - Da, oftă doamna Chilton. Ea habar n-are de valoa­rea ei, nu-şi dă seama că salvează totul. Tu ştii aceasta, dragul meu. Ea ştie, fără îndoială, că tu şi eu şi jumătate din oraş jucăm cu ea "jocul mulţumirii", şi că noi sîntem mai fericiţi după ce îl jucăm. (Vocea doamnei Chilton tre­mură puţin, apoi îşi reveni). Dar dacă cu bună ştiinţă ar începe să devină altceva decît mica fetiţă naturală, veselă, fericită, mulţumită, aşa cum este acum, ar deveni, după cum spune domnişoara Wetherby, ceva imposibil. Aşa că indiferent ce îi voi spune mîine, în nici un caz nu-i voi spune că merge în acel oraş pentru a înveseli pe doamna Carew, încheie doamna Chilton, ridicîndu-se hotărîtă.<br /> - Constat că ştii să fii înţeleaptă, aprobă soţul ei.<br /> Pollyanna a fost deci înştiinţată a doua zi în felul ur­mător:<br /> - Draga mea, începu mătuşa ei cînd ele erau singure, ce-ai zice tu dacă te-ai duce să-ţi petreci iarna la Boston?<br /> - Cu dumneavoastră?<br /> - Nu, eu m-am hotărît să însoţesc pe unchiul tău în Germania. Dar doamna Carew, o bună prietenă a doc­torului Ames, îţi oferă să stai la ea în pensiune în iarna aceasta, şi eu cred că trebuie să te las să pleci.<br /> Faţa Pollyannei se încruntă puţin...<br /> - Dar la Boston nu voi mai avea nici pe Jimmy, nici pe domnul Pendleton, nici pe doamna Snow, pe nimeni care mă cunoaşte, mătuşă Polly.<br /> - Nu, draga mea, dar pe aceştia nu i-ai avut nici mai înainte de a veni aici.<br /> Pollyanna surise veselă.<br /> - Într-adevăr, mătuşă Polly, şi cred că la Boston mai sînt şi alţi Jimmy, domni Pendleton şi doamne Snow care mă aşteaptă, cu toate că încă nu-i cunosc, nu-i aşa?<br /> - Da, dragă.<br /> - Atunci eu pot fi mulţumită de aceasta. Cred că acum tu ştii să joci jocul mai bine ca mine. Eu nu m-am gîndit niciodată că ar fi aici persoane care aşteaptă să facă cunoştinţă cu mine. Şi este atîta lume în oraş. I-am văzut acum doi ani cînd am trecut cu domnişoara Gray. Ne-am oprit acolo vreo două ore venind din orient, şi la gară am întîlnit un om foarte serviabil care mi-a spus unde aş pu­tea găsi un pahar cu apă. Tu crezi că el mai este acolo şi acum? Aş vrea să fac cunoştinţă cu el. Mai era încă o doamnă cu o fetiţă foarte drăguţă. Locuia la Boston, mi-a spus chiar ea. Fetiţa se numea Suzi Smitt. E posibil s-o văd. Mai erau apoi un băiat şi o altă doamnă cu un copilaş mic, care locuiau la Honolulu. Poate o găsesc şi pe ea. De asemeni, tot acolo este şi doamna Carew. Oare ea este din rudele noastre?<br /> - Sărmana de mine! Pollyanna, răspunse doamna Chilton pe jumătate veselă, pe jumătate plictisită, cum ar fi posibil să te urmăresc în vorbirea ta, cum să-ţi urmăresc gîndurile, cînd ele călătoresc tocmai la Honolulu şi apoi revin în două secunde? Nu, doamna Carew nu face par­te dintre rudele noastre. Ea este sora domnişoarei Della Wetherby. Îţi aminteşti de ea de la sanatoriu?<br /> Pollyanna bătu din palme.<br /> - Sora sa? Sora domnişoarei Wetherby. A, atunci trebuie să fie încîntătoare, sînt sigură, căci doar aşa este şi domnişoara Wetherby pe care o iubesc. Ochii şi gura ei surîdeau cînd ne povestea întîmplări vesele. N-am avut-o ca infirmieră decît două luni, căci ea a venit la sanatoriu cu puţin timp înainte de plecarea mea. La început am fost supărată că n-am avut-o tot timpul să mă îngrijească, dar apoi mi-a trecut supărarea. Îţi închipui că dacă aş fi avut-o tot timpul mi-ar fi fost greu să mă despart de ea. Acum cînd o regăsesc, am impresia că mă duc la o soră de-a mea.<br /> Doamna Chilton respiră adînc şi-şi muşcă buzele.<br /> - Dar Pollyanna, nu poţi să şti prea bine ce va fi acolo şi că ele se vor asemăna aşa de bine.<br /> - Ele sînt surori, mătuşă Polly, şi eu cred că surorile se aseamănă. Au fost două surori gemene la doamnele de la Asistenţă şi semănau aşa de bine că nu puteai să le deosebeşti una de cealaltă, deşi una se numea doamna Peck iar alta se numea doamna Jones. Într-o zi a apărut o aluniţă pe nasul uneia din surori şi de atunci, fireşte, ne-a fost uşor să le deosebim pe una de alta. Odată, cînd doamna Jones se plîngea că lumea o ia drept doamna Peck, i-am spus că dacă lumea s-ar uita întîi la aluniţă, ca mine, n-ar mai face o astfel de greşeală. Dar ea s-a supă­rat, cu toate că ar fi trebuit să fie fericită că are ceva care s-o deosebească de sora ei, mai ales că era preşedintă şi nu putea suferi să nu i se ofere la biserică cel mai de seamă loc şi cea mai mare atenţie. Nu suporta să fie neglijată. Remarca mea nu i-a plăcut şi din alte motive. Mai tîrziu am auzit pe doamna Rawson spunînd că doamna Jones a făcut tot ce se poate face ca să pună sare pe coada unei păsări. Mătuşă Polly, este adevărat că dacă pui sare pe coada unei păsări scapi de aluniţe?<br /> - Desigur că nu, fetiţa mea! Dar cum poţi tu să vobeşti astfel de lucruri despre doamnele de la Asistenţa Socială?<br /> În zilele care au urmat, în timp ce se făceau schimburi de scrisori între Boston şi Beldingsville cu privire la găz­duirea Pollyannei peste iarnă, copila făcea o serie de vizi­te de rămas bun la toţi prietenii ei.<br /> In acest mic orăşel din Vermont, toată lumea cunoş­tea pe Pollyanna şi aproape toţi jucau "jocul mulţumirii" cu ea. Pollyanna însăşi mergea din casă în casă ducînd pes­te tot vestea că va pleca la Boston ca să ierneze acolo şi toţi îşi exprimau regretul, de la bucătăria mătuşii Polly, unde trona Nancy, pînă la casa cea mare de pe colina un­de locuia John Pendleton.<br /> Nancy nu se sfia să spună fiecăruia, în afară de stăpîna sa, că ea considera această plecare la Boston ca o nebunie şi că mai bine ar fi dus pe Pollyanna acasă la mama ei, iar doamna Polly ar fi putut pleca în Germania fără nici o grijă. Domnul Pendleton zicea de fapt acelaşi lucru, cu singura deosebire că el nu se sfia să spună aceasta chiar doamnei Chilton. Iar Jimmy, băieţaşul de doisprezece ani pe care îl luase la el, pentru că aşa dorise Pollyanna, şi pe care acum îl adoptase, era indignat şi nu accepta din par­tea nimănui nici un fel de explicaţie.<br /> - Dar tu n-o să vii înapoi, îi reproşa el Pollyannei cu tonul unui băiat care caută să ascundă cele ce se petrec în sufletul lui.<br /> - Eu sînt aici din luna martie şi cred că o să rămîn acolo, decît iarna aceasta.<br /> - Mă faci să rîd! Ai lipsit aproape tot anul şi, dacă aş fi bănuit că pleci din nou aşa de repede, cu siguranţă că la venirea ta de la sanatoriu nu te-aş fi întîmpinat cu drapele şi cu muzică.<br /> - Bine, Jimmy Bean, răspunse Pollyanna cu un ton iritat, şi, cu un aer de superioritate provenit din mîndria ei rănită, adăugă: Nu ţi-am cerut eu să-mi ieşi în întîmpinare cu muzică şi cu drapele. Ai face bine, apoi, să nu te mai exprimi atît de defectuos, cu atîtea greşeli.<br /> - Cum aş putea să-mi îmbunătăţesc vorbirea?<br /> Pollyanna îl privi şi mai grav şi mai revoltată.<br /> - Mi-ai cerut în vara aceasta să-ţi atrag atenţia cînd vei face greşeli în vorbire, pentru că domnul Pendleton ar dori să înveţi să vorbeşti corect.<br /> - Ei bine, dacă tu ai fi fost crescută într-un azil, unde erau numai babe, fără ca cineva să aibă grijă de tine, ai fi vorbit poate ca şi mine sau poate chiar mai rău, Pollyanna Whittier!<br /> - Bine, Jimmy Bean, zise Pollyanna, luînd foc de mînie, doamnele de la Asistenţă nu erau babe! Adică cele mai multe dintre ele nu erau bătrîne, corectă ea, întrucît grija ei de a spune adevărul întrecea mînia ei şi...<br /> - Eu nu mă numesc Jimmy Bean, întrerupse băiatul ridicîndu-se semeţ.<br /> - Nu mai eşti... Ei bine, Jimmy Be..., ce vrei să spui?<br /> - Am fost adoptat legal. El dorea demult să mă adop­te şi acum această dorinţă este fapt împlinit. Trebuie să mi se spună Jimmy Pendleton, iar eu îi zic lui "unchiul John", numai că nu m-am obişnuit încă să-1 chem aşa şi mă încurc foarte des.<br /> Băiatul vorbea pe un ton supărat, dar de pe faţa feti­ţei dispăruse orice urmă de supărare, ascultîndu-1.<br /> - Ah, asta e frumos! Acum nu va mai fi nevoie să ex­plici că domnul Pendleton nu e tatăl tău, pentru că porţi numele lui. Sînt aşa de mulţumită, mulţumită, mulţumită!<br /> Băiatul se ridică de lîngă fereastra unde erau amîndoi aşezaţi şi plecă cu obrajii arzînd şi cu ochii plini de lacrimi. El ştia că toate acestea se petrecuseră numai şi numai da­torită stăruinţei Pollyannei şi tocmai el venea acum să-i reproşeze...<br /> Ridică de pe jos o pietricică, apoi alta şi încă una. La­crimile îi curgeau fără voie. începu să arunce pietricele, apoi după numai un minut reveni lîngă Pollyanna şi se aşeză pe acelaşi zid.<br /> - Pun pariu că aş putea ajunge primul la bradul acela, zise el cu un ton degajat.<br /> - Pariez că nu, răspunse Pollyanna, ridicîndu-se brusc de jos.<br /> Întrecerea n-a durat mult timp, căci ea îşi aduse amin­te că alergatul îi era încă interzis. Cît despre Jimmy, obra­jii lui nu mai erau roşii, iar ochii nu mai erau plini de lacrimi. Devenise el însuşi, se schimbase.<br /><br />***<br /><br /><br /> Pe măsură ce se apropia 8 septembrie, ziua cînd Pollyanna trebuia să sosească, doamna Ruth Carew era din ce în ce mai nervoasă şi supărată pe ea însăşi. Regreta că a promis s-o primească pe copilă. Într-adevăr, nici do­uăzeci şi patru de ore nu trecuseră de cînd consimţise s-o primească şi deja scrisese sorei sale, rugînd-o s-o dezlege de promisiunea dată; dar Della i-a răspuns că e prea tîrziu, deoarece atît ea cît şi doctorul Ames scriseseră deja fami­liei Chilton. În scrisoarea primită de la Della, o anunţa că doamna Chilton şi-a dat consimţămîntul şi că peste cîteva zile, dînsa va fi la Boston pentru a se înţelege cu doamna Carew asupra şcolii pe care trebuia s-o urmeze fetiţa, făcînd totodată şi alte aranjamente. Nu mai era deci nimic de făcut decît să lase lucrurile să-şi urmeze cursul lor nor­mal. Doamna Carew nu părea deloc dispusă. Ea încercă totuşi să fie politicoasă cînd Della şi doamna Chilton s-au prezentat la ea acasă.<br /> Din fericire, sosirea Pollyannei nu fusese fixată la o dată prea îndepărtată, căci timpul care trecea, în loc să împace pe doamna Carew cu ideea de-a mai adăuga un membru familiei ei, îi stîrnea în suflet un sentiment de iritare contra a ceea ce îi plăcea să numească o încercare absurdă de a aplica planul nejudecat al sorei ei, Della. Della însăşi observă starea ei de spirit, dar speranţa era în Pollyanna şi se hotărî să lase lucrurile să se desfăşoare de la sine. Ea aranja în aşa fel ca sora ei să le aştepte la gară. După prezentările de rigoare, sub pretext că este aştep­tată de cineva, Della se retrase. Doamna Carew abia avu timpul să-şi arunce privirea asupra obligaţiilor ce le-avea de îndeplinit, că se pomeni singură cu fetiţa.<br /> - O! Dar Della, Della! Nu pleca aşa... Eu nu pot... strigă ea agitată, văzînd pe sora ei depărtîndu-se.<br /> - Ce curios! Dînsa n-a mai aşteptat, nu-i aşa? zise Pollyanna, a cărei ochi urmăreau plini de mirare infirmi­era care se depărta. Şi eu mă bucuram aşa de mult să fiu cîteva clipe cu dînsa! Dar vă am pe dumneavoastră, nu-i aşa? Eu pot să fiu mulţumită cu atît.<br /> - Ah! Da, tu mă ai pe mine şi eu te am pe tine, zise doamna nu tocmai bine dispusă. Vino să ieşim pe aici, adăugă ea luînd-o spre dreapta.<br /> Supusă, Pollyanna mergea alături de doamna Carew, tot aruncînd cîte o privire cercetătoare la faţa morocă­noasă a doamnei. În sfîrşit, ea îi zise sfios:<br /> - Poate aţi crezut că eu sînt drăguţă, vorbi la întîmplare cu un ton oarecum tulburat.<br /> - Drăguţă? repetă doamna Carew.<br /> - Da, cu bucle şi cu tot restul, şi probabil că v-aţi imaginat cum să fiu şi ce trebuie să fac pentru dumnea­voastră. Eu nu sînt frumoasă, am pistrui pe faţă, şi nu-i plăcut deloc pentru dumneavoastră dacă v-aţi aşteptat să întîlniţi o fetiţă drăguţă şi cînd colo a sosit una ca mine.<br /> - Ce prostie copilărească! Întrerupse doamna Carew cam brusc. Vino să ne ocupăm de bagajul tău, apoi să mergem acasă. Cred totuşi că sora mea va veni cu noi, deşi se pare că nu prea vrea.<br /> Pollyanna surîse şi dădu din cap.<br /> - Cineva probabil are nevoie de ea la sanatoriu. Fără îndoaială că nu-i o plăcere cînd cineva îţi solicită tot tim­pul liber. Totuşi te poţi bucura de cei ce au nevoie de serviciile tale.<br /> Nici un răspuns; poate că era pentru prima dată în viaţă, cînd doamna Carew se întreba dacă în lumea asta este cineva care în adevăr să aibă nevoie de ea. Pollyanna nu observă expresia feţei doamnei Carew; era foarte ocu­pată să privească tot ce era în jurul ei.<br /> - Vai cîtă lume, zise ea veselă. Sînt chiar mai mulţi decît rîndul trecut cînd am fost aici. Cu siguranţă că doam­na şi copilul ce locuiesc în Honolulu nu pot fi aici. Dar era o fetiţă, Suzi Smitt, care locuieşte la Boston, pe care poate o cunoaşteţi.<br /> - Nu, eu nu cunosc pe Suzi Smitt, replică sarcastic doamna Carew.<br /> - Ea este foarte drăguţă; are bucle frumoase, negre, aşa cum voi avea eu cînd voi fi în cer. Dar n-are nici o importanţă. Este posibil s-o găsesc şi o voi aduce să o cunoaşteţi şi dumneavoastră. Ah, dar ce maşină frumoasă! Nu ne urcăm în ea? întrebă Pollyanna, oprindu-se în faţa unei superbe limuzine, al cărei şofer ţinea uşa deschisă, şoferul încercă să-şi stăpînească rîsul dar nu reuşi. Doam­na Carew spuse oarecum plictisită că omul nu consideră automobilul decît un simplu mijloc de transport dintr-o parte în alta. Apoi adăugă:<br /> - Da, urcăm în ea.<br /> Şi, adresîndu-se şoferului:<br /> - Acasă, Perkins! îi porunci ea acestuia care respec­tuos aştepta dispoziţiile ei.<br /> - Ah, vă aparţine? întrebă Pollyanna. Ce frumoasă este! Atunci dumneavoastră probabil să sînteţi bogată, foarte bogată, mai bogată decît cei ce au covoare persane în toate camerele şi prăjituri la masă în fiecare duminică, aşa ca doamna White, una din doamnele de la Asistenţă. Ştiţi dumneavoastră, eu credeam că este bogată, dar acum ştiu că a fi bogat înseamnă a avea inele cu diamante, servi­tori, mantouri de blană scumpă, rochii de mătase şi catifea pe care să le porţi în fiecare zi, şi o maşină. Dumneavoas­tră aveţi toate acestea?<br /> - Ei bine, da, aşa cred, admise doamna Carew cu un surîs uşor.<br /> - Atunci dumneavoastră sînteţi foarte bogată, adău­gă Pollyanna cu multă seriozitate. Mătuşa mea Polly are şi dînsa lucruri frumoase, însă automobilul ei este un cal. Dar mie îmi place să mă plimb pe acolo cu trăsurica. Asta nu mi s-a întîmplat decît doar atunci cînd m-a lovit o maşină şi am fost transportată la spital. Unchiului Tom i-ar plăcea să aibă o maşină pentru cursele sale, căci, pre­cum ştiţi este doctor, şi toţi ceilalţi doctori din oraş au acum maşină. Nu ştiu cum se va sfîrşi, că mătuşa mea nici nu vrea să m-audă vorbind de asta. Ştiţi, dînsa vrea ca unchiul Tom să aibă tot ce doreşte, însă cu o condiţie - ca el să nu dorească decît ceea ce doreşte ea. Atunci?<br /> Doamna Carew începu să rîdă.<br /> - Atunci înţeleg, răspunse ea.<br /> - Bine, zise Pollyanna mulţumită. M-am gîndit eu că o să mă înţelegeţi, deşi felul meu de a mă exprima nu pare a fi tocmai clar... Ce case mari! exclamă Pollyanna privind în jurul ei. Acestea nu se mai termină niciodată? Dar de­sigur trebuie case multe pentru a adăposti toţi oamenii care sînt pe străzi. Şi cu cît sînt oameni mai mulţi, cu atît poţi avea cunoştinţe mai multe. Eu iubesc oamenii, dar dumneavoastră?<br /> - Să iubesc oamenii?<br /> - Da, poporul, pe fiecare, pe toată lumea.<br /> - Ei bine, Pollyanna, eu nu pot spune că iubesc pe toată lumea, replică doamna Carew foarte rece. Ea îşi zi­cea în sine: Iată predica numărul unu. Cred că o să fiu forţată să iubesc pe aproapele meu în felul cum iubeşte sora mea Della.<br /> - Dumneavoastră nu iubiţi pe toată lumea? Eu da, zise Pollyanna oftînd. Şi aici trebuie să ai o oarecare genti­leţe şi originalitate. N-aveţi idee ce fericită sînt că am ve­nit la Boston. Ştiam că o să fiu mulţumită din clipa în care am aflat că dumneavoastră sînteţi dumneavoastră, vreau să spun, sora domnişoarei Wetherby. Eu o iubesc pe dom­nişoara Wetherby, prin urmare ştiam că o să vă iubesc şi pe dumneavoastră, că desigur surorile se aseamănă chiar dacă nu sînt gemene ca doamna Jones şi doamna Peck, ca­re nu erau totuşi asemănătoare din cauza aluniţei. Îmi dau seama că dumneavoastră nu ştiţi despre ce-i vorba, deci am să vă explic.<br /> Şi astfel, doamna Carew care se pregătise contra unei predici de morală socială, spre mirarea ei şi oarecum spre deziluzia ei, se pomeni ascultînd povestea unei aluniţe de pe nasul doamnei Peck, una din doamnele de la Asistenţa Socială.<br /> In momentul în care istorioara se termină, limuzina întorcea după colţ la Calea Confederaţiei şi Pollyanna în­cepu să admire frumuseţea acestei străzi.<br /> - Eu cred că toată lumea ar vrea să locuiască aici, zi­se ea plină de entuziasm.<br /> - Probabil, dar asta ar fi imposibil, răspunse doamna Carew cu o oarecare indiferenţă.<br /> Pollyanna, închipuindu-şi că doamna este supărată pentru că nu locuieşte pe acea stradă frumoasă, se grăbi să găsească o ieşire onorabilă.<br /> - Ah, dar dumneavoastră locuiţi chiar aici? zise ea, văzînd că maşina urma să se oprească în faţa porţilor înal­te ale casei doamnei Carew. Aşadar, doamnă, dumnea­voastră locuiţi aici?<br /> - Da, aici locuiesc, răspunse doamna, cu o oarecare iritare în glas.<br /> - Ah, ce mulţumită sînt că dumneavoastră puteţi lo­cui într-o casă aşa frumoasă, explodă fetiţa. Nu sînteţi feri­cită? Cred că da...<br /> Doamna Carew nu răspunse. Şi pentru că răspunsul doamnei întîrzia, Pollyanna, pentru a doua oară în cinci minute, căută iarăşi o ieşire onorabilă.<br /> - Desigur, eu nu vorbesc de acel fel de fericire care vine dintr-o îngîmfare, ci de acea fericire care te-ar face să scoţi strigăte de veselie, să salţi, să loveşti în uşă, deşi aceasta nu este prea corect, zise Pollyanna săltînd de bucurie.<br /> Şoferul părea foarte ocupat la maşină. Doamna Carew, totdeauna cu înfăţişarea rece, începu să urce pe scările largi de piatră.<br /> - Vino, Pollyanna.<br /> Cinci zile mai tîrziu, Della Wetherby primi de la sora ei o scrisoare pe care o deschise cu multă nerăbdare. Era prima scrisoare pe care o primea după sosirea Pollyannei la Boston.<br /><br /> Scumpa mea soră,<br /><br /> Cel puţin din milă pentru mine, Della, de ce nu mi-ai dat un minim de indicaţii asupra fetiţei pe care mi-ai im­pus-o într-un fel oarecare? Eu sînt aproape nebună şi cu toate acestea nu o pot trimite înapoi aşa simplu şi uşor. De trei ori am vrut să fac asta, dar înainte ca vorbele să-mi iasă din gură, ea le opreşte spunîndu-mi cît de mulţumită se simte aici şi cît de bună sînt eu că-i permit să locuiască cu mine cît timp mătuşa ei este în Germania. Desigur că, dacă va începe să-mi ţină predici şi să-mi numere lucrurile de valoare pe care le am, o voi trimite acasă. De două ori am crezut că este gata să înceapă, dar a terminat întotdeauna prin povestiri ridicole despre doamnele de la Asistenţa Socială, care s-au ocupat de ea. Dar Della, ea este imposi­bilă. Ascultă! Mai întîi, este amorezată de casă. În prima zi cînd a intrat aici, m-a implorat să deschid toate camerele. Şi n-a fost mulţumită decît atunci cînd tot întunericul a fost eliminat din casă, cu scopul să poată vedea bine toate lu­crurile minunate pe care le declară încă mai frumoase decît obiectele domnului Pendleton, un domn care probabil locuieşte la Beldingsville. Apoi, ca şi cum nu ar fi fost de ajuns să alerg de la un capăt la altul al casei, a făcut ce a făcut şi a descoperit o rochie de seară, din saten alb, pe care n-am îmbrăcat-o de ani de zile. M-a rugat s-o îmbrac şi .am îmbrăcat-o fără să ştiu de ce. Asta nu înseamnă altceva decît că sînt incapabilă să-i rezist. Acesta nu este decît începutul. M-a rugat apoi să-i arăt rochiile mele în timp ce ea mă distra povestindu-mi istoria cu cîrjele misionare. Desigur, rochiile au dus-o la bijuterii şi a fost aşa de en­tuziasmată la vederea a două trei inele pe care le port, încît a trebuit să deschid caseta mea de bijuterii, fără nici un motiv, doar pentru a vedea ochii ei minunaţi făcîndu-se aşa de mari. şi Della, am crezut c-o să înnebunească. M-a împo­dobit cu toate inelele, broşele, brăţările, colierele şi a insistat să-mi pună pe cap cele două cununi cu diamante pe care le am, aşa de bine, încît m-am pomenit stînd pe scaun încăr­cată cu perle şi diamante ca o zeiţă indiană în templul ei, mai ales atunci cînd acest copil absurd a început să danseze în jurul meu bătînd din palme şi cîntînd: "Ce frumoasă sînteţi, ce frumoasă sînteţi! Dacă aş putea v-aş suspenda de sfoară la fereastră, şi ce prismă frumoasă aş face! "<br />Ei bine, ce zici de asta? Fără îndoială, asta nu-i totul. Nu-i decît începutul. Pollyanna este aici de patru zile şi n-a avut un minut astîmpăr. Numără deja printre prietenii ei măturătorul şi agentul de poliţie din cartier, ca să nu mai vorbesc de toate persoanele ce le am în serviciu. Ei par toţi fermecaţi. Dar nu crede că şi eu sînt la fel, asta n-ar fi exact. Ţi-aş fi trimis copila imediat, dacă nu m-aş simţi obligată să-mi ţin promisiunea de a o găzdui la mine iarna aceasta. Cu toate acestea îmi este imposibil să-l uit pe Jamie şi marea mea mîhnire. Din contră, ea mă face să simt mereu mai adînc pierderea copilului, pentru că o consider pe ea în locul lui. După cum îţi spun, o voi ţine aici pînă va începe să predice. În ziua aceea ţi-o voi trimite.<br /><br /> A ta, cu toată dragostea, deşi foarte tulburată,<br /><br /> Ruth<br /><br /> Ea n-a încercat încă să ţină predici, în adevăr, zise Della Wetherby rîzînd şi împăturind scrisoarea sorei sale. Ah, Ruth! Ruth! Mărturiseşti că ai deschis toate camerele să fugă întunericul, că te-ai îmbrăcat cu o rochie de saten şi toate jocurile voastre, cu toate că nu-i nici o săptămînă ce cînd Pollyanna este la tine. Dar ea n-a predicat încă, o nu, ea n-a predicat!<br /> <br /><br />***<br /><br /> Pollyanna zicea că-i place Bostonul, dar mai mult i-ar plăcea dacă oraşul n-ar fi aşa de mare.<br /> - Înţelegeţi dumneavoastră, explica ea serios doam­nei Carew a doua zi după sosire, cum aş vrea să-1 văd şi să cunosc întreg oraşul, dar nu pot. Este tocmai ca mesele date la mătuşa Polly, era atîta mîncare! Desigur, te poţi veseli cînd ai atîtea bunătăţi, dar nu puteam să-mi opresc părerea de rău că mesele de gală ale mătusii mele nu ţineau pînă în zilele în care nu aveam nici prăjituri, nici măcar biscuiţii. Cam aceeaşi părere am despre întinde­rea oraşului Boston. Aş vrea să duc o parte cu mine la Beldingsville, cu scopul de a avea ceva noutăţi şi la vară. Dar bineînţeles, asta nu e posibil. Oraşele nu sînt ca în­gheţata şi nici îngheţata nu se păstrează aşa de bine. Am încercat să păstrez îngheţata, dar n-am reuşit.<br /> Pollyanna, spre deosebire de cei ce cred că pentru a cunoaşte lumea trebuie să începi cu locurile cele mai înde­părtate, a început explorarea Bostonului cu casa măreaţă în care locuia în Calea Confederaţiei. Această preocupa­re, împreună cu lecţiile de şcoală, îi ocupau în întregime timpul şi atenţia, vreme de mai multe zile. Avea atîtea de văzut şi de învăţat. Totul era aşa de minunat şi frumos, de la micile butoane în perete care umpleau camerele de lumi­nă, pînă la sala cea mare de oaspeţi decorată cu picturi şi oglinzi. Erau apoi de cunoscut atîtea persoane plăcute, căci în afară de doamna Carew, mai erau: Maria care fă­cea curăţenie în saloane, răspundea la sonerie şi ducea pe Pollyanna la şcoală în fiecare zi; Brigitte, care locuia lîngă bucătărie şi prepara bucatele; Jenny, care servea la masă şi Perkins care conducea maşina. Erau toţi simpatici şi originali. Pollyanna a sosit într-o luni. Se scursese aproape o săptămînă înaintea primei duminici. In acea dimineaţă ea coborî scările cu un aer radios.<br /> - Iubesc duminicile, zise ea veselă... da, din cauza bisericii şi a şcolii duminicale. Ce preferaţi dumneavoas­tră, predica sau şcoala duminicală?<br /> - Ei bine, în adevăr eu..., începu doamna Carew care nu mergea decît foarte rar la biserică şi foarte rar la şcoala duminicală.<br /> - E greu de spus, nu-i aşa? întrerupse Pollyanna cu o privire luminoasă dar serioasă. Eu prefer predica din cau­za tatălui meu, înţelegeţi dumneavoastră. Ştiţi, el era păs­tor, şi acum este în cer cu mama şi cu ceilalţi ai noştri. Dar încerc cîteodată să-mi închipui că este încă aici jos pe pămînt, ba mai mult încă, la biserică. închid ochii şi-mi închi­pui că el este cel ce predică şi asta mă ajută. Sînt aşa de mulţumită că-mi pot imagina persoanele şi lucrurile pe care nu le mai am. Dar dumneavoastră?<br /> - Eu nu sînt sigură de asta, Pollyanna.<br /> - Ah, ia gîndiţi-vă cîte lucruri pe care noi ni le imaginăm sînt mult mai plăcute decît cele reale. Desigur, nu e cazul dumneavoastră, pentru că lucrurile dumnea­voastră reale sînt aşa de frumoase. Dar tot timpul cît am fost bolnavă şi nu puteam merge, mă sileam să-mi imagi­nez foarte multe lucruri. Şi fac asta şi acum, încă chiar de­seori, de pildă cu privire la tata. Chiar azi mi-am imaginat că tata este cel de la amvon. Cînd plecăm?<br /> - Să plecăm?<br /> - Da, să mergem la biserică.<br /> - Dar Pollyanna, nu mă gîndesc la... Aş prefera...<br /> Doamna Carew tuşi şi încercă să spună că nu avea de gînd să meargă la biserică. Văzînd mica faţă încrezătoare şi fericirea care se citea în ochii Pollyannei, nu putu con­tinua.<br /> - Ei bine, eu cred că e bine să plecăm la ora zece şi un sfert şi mergem pe jos. Biserica nu este departe.<br /> Şi astfel doamna Carew, în acea dimineaţă frumoasă de septembrie, ocupă pentru prima dată strana rezervată familiei Carew în biserica frumoasă şi elegantă unde ea crescuse ca fetiţă, ca tînără, şi de care se interesa cu gene­rozitate în ceea ce priveşte banii. Pentru Pollyanna, slujba din această duminică dimineaţă a fost un subiect de mirare şi de veselie. Muzica frumoasă cîntată de cor, razele lumi­noase ale vitraliilor, vocea caldă, dar pătrunzătoare a pas­torului, liniştea şi reculegerea desăvîrşită a mulţimii care umpluse biserica au adîncit-o într-un extaz care a amuţit-o pentru un moment. Numai cînd se apropiau de casă zise cu vocea arzătoare:<br /> - Ah, doamnă, sînt aşa de fericită încît n-am mai trăit nici o zi aşa scumpă ca aceasta!<br /> Doamna Carew nu era dispusă să mai asculte încă o predică.<br /> - Gîndiţi-vă ce s-ar fi întîmplat dacă ar fi trebuit să trăiesc ziua de ieri, de azi şi de mîine toate de-odată! sus­pină Pollyanna. Sînt atîtea lucruri frumoase pentru fiecare zi! Dar aşa m-am bucurat ieri pentru ce s-a întîmplat ieri, trăiesc azi bucuriile zilei de azi şi va veni şi ziua de mîine şi duminica viitoare. Într-adevăr, doamnă, dacă n-ar fi dumi­nică şi dacă n-aş fi pe această stradă frumoasă şi liniştită, aş dansa şi aş scoate strigăte de bucurie. Dar fiind du­minică, trebuie să aştept pentru a cînta un imn de laudă lui Dumnezeu. Îmi puteţi spune care este imnul cel mai vesel?<br /> - Nu, eu nu ştiu, răspunse doamna Carew blînd, asemănîndu-se cu o persoană care caută ceva ce a pierdut. Pentru cineva, care găseşte că viaţa este aşa de grea, să audă că i se spune că este o fericire de a trăi în fiecare zi, că sînt atîtea lucruri frumoase de care te poţi bucura în fiecare zi, este ceva de necrezut!<br /> Ziua următoare, luni dimineaţă, Pollyanna merse la şcoală pentru prima dată singură. Acum cunoştea drumul foarte bine şi distanţa nu era mare. Pollyanna îşi iubea mult şcoala. Era o şcoală particulară pentru fete şi ceva cu totul nou pentru ea. Doamna Carew, care nu iubea expe­rienţele noi, nu mai era retrasă de la venirea fetiţei. Era mai mult decît enervată; era exasperată. Cu toate acestea, trebuia să admită că, dacă ar fi întrebat-o cineva de ce este exasperată, ea ar fi putut să spună doar atît: "Din cauză că Pollyanna este prea mulţumită" şi se pare că ea nu era dispusă să dea un astfel de răspuns. Sorei sale, Della, îi scrisese că vorba "mulţumire " îi irita nervii şi că uneori ar dori să nu o mai audă niciodată. Cu toate acestea, admitea că Pollyanna nu-i predicase şi chiar nici nu încercase măcar o singură dată să joace "jocul". Dar ceea ce copila făcea fără întrerupere, era de a-şi arăta mulţumirea faţă de doamna Carew. Mulţumirea, pentru o persoană blaza­tă ca şi doamna Carew, nu avea decît efectul unui medi­cament iritant. De abia în a doua săptămînă de la veni­rea Pollyannei, doamna Carew avu de întîmpinat o scenă iritantă. Cauza iritării a fost concluzia unei povestiri a Pollyannei despre o doamnă de la Asistenţa Socială.<br /> - Ea juca jocul, doamnă. Poate dumneavoastră nu-1 ştiţi. Aş vrea să vi-1 explic; este un joc foarte plăcut.<br /> Doamna Carew ridică mîna.<br /> - Aceasta nu-i necesar, Pollyanna. Cunosc jocul. So­ra mea mi-a vorbit de el şi vreau să-ţi spun să nu te mai în­grijorezi de aceasta.<br /> - Nu, fără îndoială, răspunse Pollyanna. Eu nu mă gîndeam la joc pentru dumneavoastră, fiind sigură că dumneavoastră nu vreţi să-1 jucaţi.<br /> - N-aş vrea să-1 joc? se miră doamna Carew.<br /> - Dar nu înţelegeţi? răspunse Pollyanna rîzînd de bu­curie. Jocul constă în a găsi ceva care să-ţi producă mul­ţumire chiar atunci cînd n-aţi putea găsi un singur lucru în jurul dumneavoastră care să vă înveselească. Vedeţi bine că jocul nu este pentru dumneavoastră.<br /> Doamna Carew se înroşi dintr-o dată. În mînia ei, spuse mai mult decît ar fi vrut:<br /> - Ei bine, Pollyanna, eu pot să spun, îi răspunse doamna Carew, că în tot ceea ce mă înconjoară nu găsesc nici o bucurie.<br /> Pentru un moment Pollyanna rămase mută de mirare. Apoi murmură:<br /> - Dar doamnă Carew...<br /> - Ce este aici care să mă poată înveseli? zise, uitînd în clipa aceea că nu permitea Pollyannei să-i ţină predici.<br /> - Orice lucru, murmură Pollyanna cu un ton de neîn­credere; casa aceasta aşa de frumoasă!<br /> - Nu-i decît un loc pentru a mînca şi a dormi, şi eu nu am grijă nici de mîncare şi nici de somn.<br /> - Dar toate lucrurile frumoase care sînt înăuntru!<br /> - Sînt sătulă de ele!<br /> - Dar automobilul care vă transportă peste tot?...<br /> - N-am poftă să merg peste tot...<br /> Pollyanna scoase un oftat adînc.<br /> - Dar gîndiţi-vă la lumea şi lucrurile pe care vi le per­miteţi să le vedeţi cu acest automobil.<br /> - Asta nu mă interesează, Pollyanna.<br /> Copila rămase din nou nedumerită. Expresia tulbu­rării ei se accentua.<br /> - Dar, doamnă, eu nu mai înţeleg nimic, insistă ea. Mai demult, toate erau lucruri grele pentru persoanele ca­re jucau jocul. Dar după cîte îmi dau seama, cînd nu-i ni­mic rău sau neplăcut, eu însămi n-aş fi capabilă să-1 joc.<br /> Nu avu răspuns imediat. Treptat, expresia supărată a feţei ei se schimbă într-o expresie de tristeţe adîncă.<br /> - Pollyanna, eram hotărîtă să nu-ţi spun cele ce îţi voi încredinţa acum. Am să-ţi spun de ce nimic nu mă poa­te face fericită.<br /> Şi îi povesti istoria lui Jamie.<br /> - Şi de atunci nu l-aţi mai văzut niciodată? murmură Pollyanna cu ochii plini de lacrimi cînd doamna Carew îşi termină istorisirea.<br /> - Niciodată.<br /> - Dar noi îl vom găsi. Eu sînt sigură că-1 vom găsi. Eu sînt sigură că îl voi găsi.<br /> Doamna Carew dădu trist din cap.<br /> - L-am căutat peste tot, chiar în ţări străine.<br /> - Şi totuşi el trebuie să fie undeva.<br /> - Poate a murit, Pollyanna.<br /> Pollyanna scoase un mic ţipăt.<br /> - O, nu! Nu spuneţi aceasta. Să ne închipuim că este viu; aceasta ne va ajuta mult. şi dacă ne putem imagina că este viu, desigur că-1 vom putea găsi. şi aceasta ne va ajuta şi mai mult.<br /> - Dar mă tem să nu fie mort, Pollyanna, suspină doamna Carew.<br /> - Dar dumneavoastră nu sînteţi sigură? întrebă fetiţa cutezător.<br /> - Nu.<br /> - Atunci închipuiţi-vi-1! strigă Pollyanna triumfătoa­re. Ei bine doamnă, acum puteţi juca jocul. Puteţi să-1 ju­caţi pentru Jamie. Jucaţi-l în fiecare zi, căci fiecare zi vă aduce tot mai aproape de clipa cînd îl veţi găsi. Nu-1 vedeţi?<br />Dar doamna Carew nu-1 vedea. Se ridică molatec şi zise:<br /> - Nu, nu copilă! Tu nu înţelegi. Acum du-te te rog şi citeşte sau fă ce vrei. Am o durere de cap şi aş vrea să mă culc.<br /> Şi Pollyanna cu o înfăţişare serioasă dar tulburată, părăsi încet camera.<br />În după-amiaza celei de a doua duminici de la venirea la Boston, Pollyanna făcu o plimbare demnă de ţinut min­te. Pînă atunci nu ieşise niciodată singură decît doar pentru a merge la şcoală. În acea după-amiază, doamna Carew i-a zis cum obişnuia adesea: "Acolo, acolo în oraş, du-te, te rog, copilă. Du-te unde vrei, fă ce vrei, numai nu-mi mai pune întrebări astăzi".<br /> Pollyanna găsise pînă atunci destule subiecte intere­sante în casă; căci dacă lucrurile neînsufleţite nu-i spu­seseră încă nimic, totuşi Maria, Jenni, Brigitte şi Perkins erau încă acolo. Astăzi însă Maria avea durere de cap, Jenni era ocupată să se gătească cu o pălărie nouă, Brigitte pregătea prăjituri cu mere, iar de Perkins nimeni nu ştia unde era. Era o splendidă după-amiază de septem­brie şi nimic n-ar fi putut-o atrage pe Pollyanna mai mult ca soarele radios şi aerul îmbălsămat. Astfel îşi îndreptă paşii către poartă.<br /> Pentru un timp, ea privi liniştită oamenii bine îmbră­caţi, bărbaţi, femei şi copii, care treceau repede pe dinain­tea casei, sau pe cei care circulau mai încet pe aleea ce se întindea pe mijlocul bulevardului.<br /> Pollyanna se hotărî să facă şi ea o plimbare. Doam­na Carew nu-i făcea nici o observaţie pentru acest lucru, fiindcă ea însăşi îi spusese să facă ceea ce vrea numai să n-o mai sîcîie cu atîtea întrebări. Avea deci în faţa ei o după-amiază întreagă şi cîte lucruri nu pot fi văzute într-o după-amiază! Veselă, bine dispusă, Pollyanna începu să coboare repede pe cale. Surîdea binevoitoare tuturor per­soanelor pe care le întîlnea. Era intrigată, dar nu surprinsă de faptul că nimeni nu-i răspundea în acelaşi fel; avusese deja această experienţă la Boston. Cu toate acestea, con­tinua să surîdă crezînd că măcar cineva îi va răspunde cîndva.<br /> Casa doamnei Carew se găsea la capătul străzii Calea Confederaţiei, iar Pollyanna ajunsese plimbîndu-se în col­ţul unei străzi perpendiculare pe aceasta. Pe această stra­dă, Pollyanna observă, în gloria ei de toamnă, cea mai fru­moasă grădină pe care o văzuse vreodată, grădina publică din Boston.<br /> Pentru un moment rămase nemişcată, cu privirea aţintită pe marile peluze. Îşi închipuia că aceasta ar putea fi grădina particulară a vreunui bogătaş. Avea mare plăcere să se plimbe pe frumoasele alei, dar nu ştia dacă are voie. Între timp, după ce văzu două femei şi un bărbat intrînd fără teamă pe poartă şi mergînd voioşi pe alei, îşi dădu seama că şi ea poate să facă acelaşi lucru şi într-o clipă pătrunse în parc.<br /> Totul era mai frumos, văzut de aproape, decît de la distanţă. Păsărelele zburau pe deasupra şi o veveriţă tra­versa cărarea pe dinaintea ei. Trecînd prin frunzele arbo­rilor, soarele se reflecta în apă, şi în toate părţile răsunau strigătele gălăgioase ale copiilor, şi sunetele muzicii.<br /> Pollyanna stătu din nou la îndoială, apoi întrebă timi­dă pe o doamnă bine îmbrăcată care mergea alături de ea:<br /> - Vă rog, doamnă, este vreo serbare care se dă aici?<br /> Tînăra doamnă o privi fix.<br /> - O serbare?<br /> - Da, doamnă. Aş vrea să ştiu dacă am şi eu voie să asist.<br /> - Voie să asişti? Fără îndoială. Este publică.<br /> - Atunci foarte bine. Sînt mulţumită că am venit, zise ea cu veselie.<br /> Tînăra persoană nu răspunse nimic, dar se întoarse sa vadă copila care acum se depărtase.<br /> Pollyanna, fără să-i pară curios că proprietarul acestui parc frumos a fost aşa de generos, încît a dat o astfel de serbare gratuită publicului, îşi continuă drumul. La mar­ginea unei alei, ajunse lîngă o fetiţă care avea un cărucior pentru păpuşi. Se opri, scoţînd un mic strigăt de veselie, dar nu apucă să zică nici zece cuvinte, că îndată interveni o femie tînără care luă fetiţa de mînă şi cu o voce oarecum supărată îi zise:<br /> - Gladys, vino cu mine. Nu te-a învăţat mama ta să nu vorbeşti cu copii străini?<br /> - Nu sînt un copil străin, explică Pollyanna în apăra­re. Locuiesc aici în Boston şi...<br /> Dar tînăra şi fetiţa ce împingea căruciorul cu păpuşi erau acum departe şi Pollyanna rămase înşelată în aştep­tările ei. Pentru o clipă rămase liniştită pe loc, apoi, înălţînd capul cu hotărîre, îşi reluă drumul mai departe.<br /> Pollyanna se simţea singură. Crescută de tatăl ei şi de doamnele de la Asistenţa Socială într-un mic oraş din vest, cunoştea fiecare casă în parte şi pe fiecare din locuitorii săi. La vîrsta de unsprezece ani, cînd a venit la mătuşa sa la Vermont, şi-a dat seama numaidecît că aici condiţiile erau altele; găsise în acest orăşel locuinţe şi prieteni noi. Aceasta i-a produs o deosebită plăcere, fiindcă Pollyanna iubea mult lucrurile şi cunoştinţele noi. Cea mai mare plăcere a ei la Beldingsville era deci de a face plimbări şi vizite plăcute la noile cunoştinţe. Îşi închipuia că şi la Boston va fi acelaşi lucru, dar în mai mare măsură şi deci cu plăceri mai mari.<br /> Pollyanna căuta să iasă în evidenţă, să se facă cunos­cută. Dar, în două săptămîni de cînd locuia în oraş, nu reuşise să cunoască încă nici pe vecinii care locuiau pe aceeaşi stradă cu ea, şi nici chiar pe cei din casa alăturată. Lucru mai de mirare era însă că nici doamna Carew nu-i cunoştea.<br /> Pollyanna plecase la plimbare cu o foarte bună dispo­ziţie, dar acum era indispusă. Fără îndoială, persoanele care se găseau în jurul ei erau plăcute, dar nu le cunoştea, căci era încă sub impresia loviturii de a fi tratată ca un co­pil străin.<br /> - Ei bine, trebuie să le arăt că nu sînt o străină, îşi zise, apoi îşi reluă drumul cu multă încredere în sine.<br /> Urmînd aceeaşi idee, Pollyanna continuă să surîdă tuturor persoanelor pe care le întîlnea în calea ei, zicîn-du-le:<br /> - Ce zi frumoasă, nu-i aşa?<br /> - Poftim? Da, fără îndoială, murmură o doamnă căreia i se adresase şi care se grăbea să se depărteze. Pollyanna mai încercă aceasta încă de două ori, dar fără succes.<br /> Ajunse îndată la marginea lacului a cărui apă o văzu­se scînteind luminată de razele soarelui care se furişase printre frunzişul copacilor. Era un lac destul de mare pe care pluteau vaporaşe mici încărcate cu copii. Privindu-i, Pollyanna se simţea tot mai tristă din cauza singurătăţii.<br /> În clipa aceea, zărind un om singuratic ca şi ea, stînd pe o bancă nu departe de ea, merse încet către el şi se aşeză la capătul celălalt al băncii. Altădată, Pollyanna s-ar fi aşezat foarte aproape de el şi ar fi început conversaţia cu veselie şi încredere fără a se teme de refuz, dar ex­perienţele de curînd avute îi umpleau sufletul de oarecare neîncredere. Privea timidă spre omul acela. Dar după înfăţişare, omul nu părea a fi o persoană mai de seamă. Hainele sale aveau un semn pe care Pollyanna nu-1 ştia, cel care este dat puşcăriaşilor puşi în libertate. Faţa îi era palidă şi se vedea că briciul nu trecuse de mult timp peste barba sa. Avea pălăria trasă pe ochi. Cu mîinile în buzu­nar, stătea nemişcat şi privea la pămînt. Timp de un minut, care i se păru aşa de lung, Pollyanna nu spuse nimic, dar apoi începu pe un ton care te obliga să-i răspunzi:<br /> - Astăzi este un timp foarte frumos, nu-i aşa? <br /> Omul tresări şi înălţă capul.<br /> - Eh, ce spui dumneata? zise el aruncînd o privire speriată în jur pentru a se asigura că răspunsul e bine adresat.<br /> - Eu spuneam că timpul este foarte frumos, dar nu ţineam prea mult la acest subiect de discuţie. Desigur îmi place să fie timp frumos, dar am spus asta numai pentru a intra în vorbă. Aş prefera să vorbim de alte lucruri. Am dorit numai să vă fac să vorbiţi, mă înţelegeţi, nu?<br /> Omul începu să rîdă încet, discret.<br /> - Va să zică tu doreşti să vorbesc? o întrebă puţin cam trist. Eu nu văd ce aş putea să-ţi spun, căci mi se pare că o mică domnişoară drăguţă şi gentilă ca tine ar găsi să vorbească cu persoane mult mai plăcute decît cu un bătrîn ca mine.<br /> - Ah! dar mie îmi plac bătrînii ca dumneata, răspun­se Pollyanna cu vioiciune, adică vreau să spun eă-i iubesc pe bătrîni. Mie îmi plăceţi în orice fel, adăugă ea cu un aer convingător, dîndu-se tot mai aproape de el.<br /> - Hm, sînt măgulit! zise omul cu o oarecare ironie.<br /> Faţa şi expresiile sale exprimau o politeţe îndoielnică.<br />După ce se îndreptă puţin pe bancă, el continuă:<br /> - Ei spune-mi, te rog, despre ce să vorbim?<br /> - Asta îmi este indiferent, răspunse Pollyanna cu un surîs luminat şi deschis. Am putea vorbi despre serbare. O găsesc măreaţă, superbă chiar, acum cînd pot să vorbesc cu cineva.<br /> - Serbare?<br /> - Da, aceea la care dumneavoastră şi eu şi toţi oame­nii care sînt aici asistăm astăzi. E o serbare, nu? O doamnă mi-a spus că este pentru toată lumea şi de aceea am rămas şi eu.<br /> - Ei bine, domnişoară, poate foarte bine să fie o ser­bare, dar cel ce dă această serbare e oraşul Boston. Aceas­ta este grădină publică, adică parcul public unde poate să stea oricine, înţelegi mata?<br /> - Chiar? în fiecare zi? şi pot să vin aici de cîte ori vreau? Ah, ce plăcut este! Este mai frumos decît aş fi cre­zut eu. Mă întreb dacă doamna Carew cunoaşte această grădină care este pentru toată lumea. Cum se face că nu vine fiecare om aici să se odihnească, să se mai relaxeze?<br /> Faţa omului se încruntă.<br /> - Sînt puţini oameni care să n-aibă nimic altceva de făcut decît să vină aici. Fiecare are ocupaţia lui şi aş vrea şi eu mult să am o ocupaţie.<br /> - Într-adevăr? Cu toate acestea dumneavoastră vă bucuraţi de posibilitatea de a veni aici, zise Pollyanna, ur­mărind cu ochii un vaporaş care trecea pe lac.<br /> Omul deschise gura indignat, dar nu scoase nici un cuvînt. Pollyanna continuă să vorbească:<br /> - Eu n-aş vrea să mai am altceva de lucru decît aceas­ta. Dar trebuie să merg la şcoală. Mie îmi place şcoala, dar aş vrea mai degrabă să pot face multe alte lucruri. Cu atît mai mult îmi place să mă duc la şcoală, cu cît îmi amintesc că anul trecut credeam că nu voi mai fi în stare de aceasta niciodată. Ştiţi dumneavoastră, îmi pierdusem picioarele pentru un timp; vreau să spun că nu mai puteam merge. Şi nimeni nu-şi dă seama de valoarea unui lucru decît atunci cînd l-a pierdut. Acelaşi lucru se poate spune şi despre ochi. V-aţi gîndit vreodată la tot ceea ce putem face cu ochii? Nu mă gîndisem deloc la aceasta înainte de a fi fost la sanatoriu. Era acolo o doamnă care-şi pierduse vederea anul trecut. Am încercat s-o învăţ să joace jocul, jocul care constă din a găsi ceva care să te poată mulţumi, dar ea spunea că nu poate; eu, pentru a putea înţelege de ce doamna nu putea juca jocul meu, mă legam strîns la ochi timp de o oră. Era groaznic! Aţi încercat vreodată?<br /> - Nu... nu, răspunse omul jumătate răpus, jumătate în glumă.<br /> - Ei bine, să n-o faceţi, este groaznic. Totuşi am ţinut ochii legaţi o oră. De atunci totdeauna am fost mulţumită cînd am avut prilejul să văd lucruri aşa de plăcute cum este locul acesta, mulţumită şi mişcată pînă la lacrimi pentru că am vederea ochilor. Şi acum, doamna aceea oarbă joacă şi ea jocul, aşa mi-a spus domnişoara Wetherby.<br /> - Jocul...?<br /> - Da, jocul mulţumirii. O să vă spun în ce constă: a găsi ceva care să te poată face mulţumit. Acum ea a găsit ceva chiar şi în această grea suferinţă. Dar dumneavoastră nu-1 cunoaşteţi bine; am să vi-1 explic în amănunţime.<br /> Şi Pollyanna începu să povestească istoria perechii de cîrje primite în locul păpuşii pe care o dorea. Cînd termi­nă povestea ei, urmă o tăcere îndelungată, apoi omul se ridică brusc.<br /> - Ah, dumneavoastră plecaţi deja? îl întrebă cu un aer de dezamăgire.<br /> - Da plec, răspunse omul surîzînd cu privirile pier­dute în depărtare.<br />- Dar mai reveniţi vreodată? Omul dădu din cap zîmbind:<br /> - Nu, nu cred, fetiţo. Am făcut o mare descoperire astăzi. Eu credeam că nu mai este loc pentru mine în lu­mea aceasta, dar am descoperit că am doi ochi, două mîini şi două picioare. Mă voi servi de ele şi voi face să înţe­leagă şi alţii că ştiu să le întrebuinţez.<br /> Mulţumit de descoperirea pe care o făcuse prin această fetiţă, cu o licărire de speranţă în priviri, omul se depărta, zîmbindu-i Pollyannei.<br /> - Ce om ciudat? îşi zise Pollyanna. Cu toate acestea, era gentil şi original.<br /> Apoi se sculă şi îşi începu plimbarea. Pollyanna îşi re­căpăta starea ei obişnuită şi merse mai departe cu sigu­ranţă şi plină de bucurie ca omul care nu se îndoieşte de nimic. Nu-i spusese ei omul că acum se află într-un parc public şi că are dreptul să stea acolo cît vrea? Se apropie de lac şi trecu podul care mergea spre micile vaporaşe. Peste cîteva clipe era într-o altă alee. Acolo observă un copil cu faţa palidă, aşezat într-un cărucior de infirmi. Cu siguranţă i-ar fi vorbit, dar el era aşa de adîncit în citit, încît Pollyanna se îndepărtă, nu înainte să-1 observe cu atenţie cîteva clipe.<br /> Mergînd mai departe, ajunse lîngă o fetiţă drăguţă cu o înfăţişare tristă, aşezată pe o bancă şi care privea în pămînt ca şi omul cu care făcuse cunoştinţă. Scoţînd un strigăt de veselie, Pollyanna se apropie de ea.<br /> - Ce faci, draga mea? zise ea. Sînt foarte mulţumită că te-am găsit. Te-am căutat mult timp, adăugă ea aşezîndu-se lîngă fetiţă.<br /> Fetiţa se întoarse şi-i aruncă o privire veselă.<br /> - Ah, zise dezamăgită. Credeam... dar ce vrei să spui? o întrebă cu un aer supărat. Nu te-am mai văzut niciodată pînă acum.<br /> - Nu, nici eu, răspunse Pollyanna surîzînd, dar asta nu mă împiedică să te caut. Vreau să spun că nu ştiam exact că eşti tu. Însă doream pe cineva care să fie mai re­tras, mai singuratic, ca şi mine. Aici sînt multe persoane întovărăşite de cineva.<br /> - Da, înţeleg, zise fetiţa luîndu-şi înfăţişarea ei obiş­nuită. Dar, draga mea, este trist că ţi-ai dat seama de aceasta atît de repede.<br /> - De ce adică mi-am dat seama?<br /> - Că localitatea unde se găsesc cei mai singuri oa­meni este tocmai un oraş mare. Oamenii nu observă aceasta; mulţimea, oamenii sînt egoişti.<br /> - Totuşi mulţimea este formată din diferite persoa­ne. Aceasta este o fericire. Acum cînd...<br /> - Ah! Da, este adevărat că unele persoane... între­rupse cealaltă. Dar, în timp ce vorbea, tremura şi privea cu teamă aleea pe unde venise Pollyanna. Dar aceasta ob­servă îndată şi se sculă temătoare.<br /> - Spui lucrul acesta de mine? zise ea. Ai fi preferat să nu dau de tine aici?<br /> - Nu, nu fetiţo, eu mă gîndesc la alta care nu seamă­nă cu tine şi care nu trebuie să observe că sînt aici. Sînt mulţumită că te-am auzit vorbind, însă la început am crezut că era cineva care n-ar trebui să mă găsească aici.<br /> - Ah, tu nu locuieşti aici! Eşti numai în trecere ca şi mine?<br /> - Ba da, trăiesc aici acum, suspină fetiţa, dacă ceea ce fac eu se poate numi că trăiesc.<br /> - Ce faci tu? întrebă Pollyanna plină de interes.<br /> - Ce să fac? răspunse cealaltă cu amărăciune. De di­mineaţa pînă seara vînd dantele şi rubine la domnişoarele care rîd, vorbesc şi fac cunoştinţe. Apoi merg într-o odăiţă din spatele casei, la etajul al treilea, care este "aşa de ma­re" că încape în ea un pat mic, un lavoar, un scaun de paie şi eu. Vara parcă eşti într-un cuptor, iar iarna este ghe­ţărie. Aceasta este tot ce am găsit şi trebuie să stau acolo cînd nu lucrez. Astăzi am ieşit, mi-am permis şi eu această distracţie pentru prima dată. Sînt tînără şi-mi place să rîd şi să glumesc cu fetiţele cărora le vînd rubine în fiecare zi.<br /> Pollyanna aprobă din cap.<br /> - Eu sînt mulţumită că vorbeşti aşa. Gîndesc la fel ca tine. Sînt atîtea motive de-a fi bucuroasă, nu-i aşa? De alt­fel, Biblia ne spune să ne bucurăm. În Biblie este scris lu­crul acesta de mai mult de opt sute de ori. Poate cunoşti textele cu îndemnuri la bucurie.<br /> Fetiţa dădu din cap. O singură expresie se citea pe fa­ţa ei.<br /> - Ei bine, nu, răspunse ea scurt şi rece. Nu mă gîndeam la Biblie.<br /> - Mă rog, bine. Dar tata a fost păstor misionar.<br /> - Pastor?<br /> - Da, şi al tău? întrebă Pollyanna, citind expresia de pe faţa prietenei sale.<br /> - Da.<br /> O roşeaţă uşoară coloră fruntea tinerei fete.<br /> - O! şi el este ca al meu, cu Dumnezeu şi cu îngerii?<br /> - Nu, el trăieşte încă, e acasă.<br /> - Vai ce mulţumită trebuie să fii! suspină Pollyanna cu o oarecare durere. Uneori aş vrea să-1 văd pe tata mă­car o singură dată. Dar tu îl vezi pe tatăl tău, nu-i aşa?<br /> - Nu prea des, pentru că sînt aici.<br /> - Tu, însă, poţi să-1 vezi, pe cînd eu nu-1 pot vedea pe al meu. El este cu mama şi cu ceilalţi în cer. Dar mamă ai?<br /> - Da.<br /> Fetiţa părea agitată şi dădea semne că vrea să plece.<br /> - Ah! atunci tu poţi să-i vezi pe amîndoi. Cît de feri­cită eşti! Nu e nimeni care să aibă grijă de noi ca un tată şi ca o mamă. Eu ştiu ceva despre asta pentru că am avut un tată pînă la vîrsta de unsprezece ani; în loc de mamă am avut pe mamele de la Asistenţa Socială pînă cînd mătuşa Polly m-a luat la dînsa acasă.<br /> Pollyanna continuă să vorbească; acum era în elemen­tul ei. Fetiţei care era aşezată pe bancă lîngă ea putea să-i vorbească fără teamă de tatăl ei, de mătuşa Polly, de locuinţa ei în vest şi de sosirea ei la Vermont. Ea îi vorbi de prietenii ei noi şi vechi şi de jocul mulţumirii. Mai devreme sau mai tîrziu, Pollyanna vorbea oricui de jocul ei. El făcea parte din viaţa ei, aşa că nu putea să nu-1 amintească.<br /> Cealaltă fetiţă vorbea puţin. Cu toate acestea, ea nu avea o atitudine descurajată şi se produse în sufletul ei o schimbare demnă de luat în seamă. Obrajii ei roşii, ochii ei tulburi şi degetele care se tot mişcau nervoase mărturi­seau despre o luptă lăuntrică. Din timp în timp privea cu nerăbdare înspre aleea din spatele Pollyannei şi, în urma unei astfel de priviri, apucă braţul fetiţei.<br /> - Priveşte aici, fetiţo şi te rog nu mă lăsa singură. Rămîi unde eşti. Omul acesta va veni spre mine şi n-are importanţă ce va spune; nu-i da atenţie şi nu pleca. Eu vreau să rămîn cu tine, înţelegi?<br /> Înainte ca Pollyanna să-şi fi revenit din spaima şi emoţia ei, se găsi în faţa unui tînăr foarte frumos care se opri în faţa fetiţelor.<br /> - Ah! zise el politicos, scoţîndu-şi pălăria în faţa to­varăşei Pollyannei. Eşti aici? Mai întîi, trebuie să-mi cer scuze că am întîrziat.<br /> - Nu-i nimic, răspunse tînăra fată în grabă. M-am hotărît să nu vin.<br /> Tînărul începu să rîdă.<br /> - Vai, scumpa mea, nu fi aşa de aspră cu mine pentru că am întîrziat puţin.<br /> - Nu din cauza asta spun că nu vreau să merg cu dumneata, răspunse fetiţa cu obrajii roşii.<br /> - Prostie! El îşi opri surîsul şi-i vorbi sec, cu dispreţ. Ieri mi-ai spus că vei merge.<br /> - M-am răzgîndit. I-am promis acestei drăgălaşe prie­tene că voi rămîne cu ea.<br /> - Ah, dacă vrei să întovărăşeşti acest domn..., începu Pollyanna cu îndrăzneală, dar privirea ce i-o arunca prie­tena sa o opri numaidecît.<br /> - Eu v-am spus că prefer să nu merg. Nu voi merge. Nu voi merge.<br /> - Ei, spune-mi te rog, care este rostul acestei schim­bări neaşteptate? o întrebă tînărul cu o înfăţişare schimba­tă care o făcu pe Pollyanna să-1 găsească, dintr-odată, mai puţin frumos. Ieri ai spus...<br /> - Da, am spus, întrerupse tînăra fată tremurînd, dar ştiam că nu trebuia să promit. Pentru că acum m-am răz­gîndit, să nu mai discutăm. Asta-i totul, zise ea întorcîndu-şi faţa în altă parte.<br /> Tînărul continuă cu insistenţele. Încercă în toate felu­rile, dar văzînd că nu are succes, deveni furios. În ochii lui se citea mînie. În sfîrşit, începu să vorbească foarte tare, cu un ton mînios, spunînd vorbe pe care Pollyanna nu le înţelegea. Apoi întorcîndu-se plecă.<br /> Tînăra fată îl urmări cu privirile pînă nu se mai văzu, apoi puse mîna pe braţul Pollyannei.<br /> - Îţi mulţumesc, draga mea, îţi datorez mai mult decît crezi tu. Adio!<br /> - Dar nu pleca acum! strigă Pollyanna. Tînăra suspină adînc.<br /> - Trebuie să plec; el ar putea să vină din nou şi poate n-aş fi capabilă... Fără să termine fraza, ea se ridică, se gîndi un moment, apoi zise pe un ton amar: Vezi el este un om dintre aceia care observă multe; n-ar fi trebuit să mă observe de loc. Zicînd aceasta, plecă.<br /> - Ce om rău! murmură Pollyanna, privind-o cum se depărtează.<br /><br /><br />***<br /><br /> Pollyanna ajunse îndată la marginea grădinii într-un loc unde se încrucişau două drumuri. Ea găsi locul cel mai interesant, unde erau omnibuze, automobile, trăsuri şi pi­etoni.<br /> Cîte lucruri avea de văzut acum! În sfîrşit, ajunse la un colţ de stradă aşa de aglomerat, încît era nevoie ca un om voinic în haine albastre să arate oamenilor cînd să tra­verseze strada. Timp de un minut ea observă liniştită, a-poi, cam timidă, îşi luă îndrăzneala să treacă.<br /> Aceasta a fost o experienţă plăcută. Omul îmbrăcat în haine albastre o văzu şi-i făcu semn cu mîna. Era aproape să se întîlnească. Apoi, traversînd un drum, mărginit de amîndouă părţile de două şiruri de automobile în mişcare şi de cai nerăbdători, ajunse, fără să se expună vreunui pericol, dincolo. încercă un sentiment atît de plăcut, încît, după puţin timp, traversă din nou. De două ori încă, la scurte intervale, parcurse acest drum fermecător deschis aşa de magic înaintea mîinilor întinse ale omului îmbrăcat în albastru. În cele din urmă, conducătorul făcu ochii mari.<br /> - Fetiţo, nu-i aşa că tu ai mai traversat strada acum cîteva minute. Şi ai făcut asta de mai multe ori? o întrebă.<br /> - Da domnule, răspunse Pollyanna radios... Am tra­versat de patru ori.<br /> - Ia te uită! replică agentul puţin supărat, dar Pollyanna îşi continuă liniştită explicaţiile:<br /> - Şi de fiecare dată cînd traversam, simţeam o plă­cere deosebită!<br /> - Da, într-adevăr, murmură omul cel mare.<br /> Apoi ceva mai răstit adăugă:<br /> - Tu crezi că eu sînt pus aici numai să te pilotez pe tine de pe un trotuar pe celălalt?<br /> - A. nu domnule, răspunse Pollyanna. Desigur că dumneavoastră nu sînteţi pus aici pentru mine. Ştiu cine sînteţi dumneavoastră, sînteţi un agent de poliţie. Noi avem unul şi la locuinţa unde stau eu, la doamna Carew. Acela se mulţumeşte numai să se plimbe pe stradă. Eu credeam că dumneavoastră sînteţi soldat numai datorită butonilor auriţi şi şepcii, dar acum sînt mai bine informată. Cu toate acestea, cred că tot un fel de soldat sînteţi, de­oarece sînteţi aşa de curajos şi rămîneţi astfel în mijlocul vehiculelor ca să ajutaţi lumea să treacă.<br /> - Ha, ha! bombăni agentul roşindu-se ca un şcolar şi ridicîndu-şi capul izbucni în rîs. De! Aşa este... şi se între­rupse pentru a-şi ridica mîinile imediat.<br /> După o clipă el o ajută să treacă pe o doamnă bătrînă, speriată. Dacă înfăţişarea lui era ceva mai demnă şi piep­tul puţin mai bombat, acesta era un fel de tribut plătit fără ştirea lui fetiţei care îl privea din locul unde o lăsase. O clipă mai tîrziu, după ce mîna sa dăduse voie şoferilor şi birjarilor să circule, reveni la Pollyanna.<br /> - A fost splendid! îi zise ea într-o formă de salut. Îmi place să vă văd făcînd de serviciu aici. Aceasta se asea­mănă cu trecerea evreilor prin Marea Roşie. Aşa opriţi dumneavoastră valurile, ca să treacă poporul. Cît de mul­ţumit trebuie să fiţi că faceţi aceasta. Eu credeam că profesia de doctor este cea mai frumoasă, dar acum tre­buie să recunosc că şi cea de agent de poliţie este tot aşa de frumoasă.<br /> Şi cu un alt fluierat, voinicul îmbrăcat în albastru se repezi în mijlocul străzii. Pollyanna privi încă un mi­nut admirabila "Mare Roşie", apoi, cu părere de rău, se despărţi.<br /> - Cred că aş face mai bine să mă duc acasă, îşi zise ea. Trebuie să fie ora mesei.<br /> Numai după ce a stat la îndoială la mai multe colţuri de stradă şi a făcut multe tururi întortocheate, Pollyanna şi-a dat seama că "întoarcerea acasă" nu era aşa de simplă cum crezuse. Cînd a ajuns în faţa unei clădiri mari pe care nu o mai văzuse pînă atunci, şi-a dat seama că s-a rătăcit.<br /> Ea se găsea acum într-o stradă strimtă, murdară şi prost pavată. De o parte şi de alta a străzii se înşirau nişte case cu înfăţişarea sărăcăcioasă. Pollyanna a observat că oamenii o priveau cu oarecare curiozitate, de parcă ar fi înţeles că ea nu aparţinea acelui cartier.<br /> De multe ori a întrebat de casa ei, dar zadarnic. Ni­meni nu ştia unde locuieşte doamna Carew. Ultima dată cînd a întrebat, i s-a răspuns într-un limbaj străin pe care nu-1 înţelegea.<br /> Pollyanna continuă să rătăcească din stradă în stradă. Acum îi era şi teamă şi foame. Picioarele o dureau, ochii îi ardeau din cauza lacrimilor pe care cu greu le stăpînea. Şi pentru a completa nenorocirea, noaptea se apropia cu paşi repezi.<br /> - Ei bine, îşi zise ea, după toate acestea trebuie să fiu mulţumită că m-am rătăcit pentru că va fi aşa de plăcut cînd îmi voi regăsi locuinţa.<br /> Cînd ajunse la încrucişarea a două străzi mari, se în­trista de tot. Lacrimile îi curgeau şiroaie pe obraji.<br /> - Hei, copilă, de ce plîngi tu? întrebă o voce veselă. Ce ai?<br /> Cu un strigăt de bucurie, Pollyanna se întoarse pentru a privi un băieţaş care purta un teanc de jurnale la sub­suoară.<br /> - Ah, ce fericită sînt că te văd! izbucni ea. Aşa mult doream să găsesc pe cineva care să nu vorbească la fel ca cei din acest cartier, ştii unde stă doamna Carew?<br /> - Nu, doamna aceasta nu-mi este cunoscută.<br /> - Dar nimeni de-aici nu o cunoaşte pe doamna Carew? imploră Pollyanna. Am ieşit să mă plimb, m-am rătăcit şi noaptea vine. Trebuie să mă întorc acasă.<br /> - În adevăr! Mă nelinişteşti, zise băiatul arătîndu-i simpatie.<br /> - Eu cred că doamnei Carew nu-i prea pasă, suspină Pollyanna.<br /> - Dar ascultă! Nu cunoşti numele străzii pe care o cauţi?<br /> - Nu. Ştiu numai că se numeşte cumva cu "Calea", răspunse Pollyanna pe un ton descurajat.<br /> - O cale! Hmm! Sîntem din clasă înaltă! Care este numărul casei? Poţi să-mi spui? Scutură-ţi creierul puţin.<br /> - Să-mi scutur capul? întrebă Pollyanna făcînd chiar o încercare de acest fel.<br /> Băiatul o privi cercetător.<br /> - Ah, dar ce-ai înţeles prin aceasta, fetiţo! Eu te-am întrebat dacă nu ştii cumva numărul casei unde locuieşti!<br /> - Nu... nu, afară doar că are un şapte, răspunse Pollyanna cu o licărire de speranţă.<br /> - Nu! Ascultă aici! strigă băiatul cu dispreţ. Are un şapte acolo, şi numărul acesta aşteaptă să-1 recunosc cînd îl voi vedea!<br /> - Ah! Eu aş recunoaşte bine casa dacă aş vedea-o, zise Pollyanna cu multă seriozitate şi cred că aş recu­noaşte de asemenea şi strada, căci are o alee mare pe mijloc.<br /> De data aceasta, băiatul a fost acela care făcu ochii mari.<br /> - O alee pe mijlocul unei străzi?<br /> - Da, cu copaci, cu iarbă, cu bănci, cu...<br /> Dar băiatul o întrerupse plin de bucurie.<br /> - Ura! Este Calea Confederaţiei, sînt aşa de sigur cum mă vezi şi cum te văd. Nu-1 conduc eu în fiecare zi pe domnul James la grădina publică din apropiere? O să te conduc şi pe tine, numai aşteaptă aici pînă îmi vînd zia­rele. După aceea vom merge împreună spre acea Cale.<br /> - Să înţeleg că vrei să mă conduci acasă? întrebă Pollyanna care nu înţelegea prea bine limbajul băiatului.<br /> - Sigur, va fi o plăcere, numai să cunoşti casa.<br /> - O, da, o cunosc, dar nu ştiu dacă este o plăcere sau nu.<br /> Băiatul se mulţumi să-i arunce o privire dispreţuitoare şi se pierdu în mulţime. După o clipă se auzi strigătul său: "Jurnale!... Un jurnal, domnule?"<br /> Scoţînd un suspin de uşurare, Pollyanna se aşeză sub bolta unei porţi şi aşteptă.<br /> - Este gentil şi-1 iubesc, îşi zicea ea urmărind cu pri­virea silueta îndepărtată a băiatului. Dar vorbeşte cara­ghios.<br /> Nu după mult timp băiatul reveni cu mîinile goale; vînduse toate ziarele.<br /> - Vino! Înainte! zise el vesel, urmăm traseul Căii. Dacă aş fi bogat te-aş conduce în automobil, dar cum eu n-am bani, vom merge pe jos.<br /> Drumul a fost în parte liniştit. Cînd însă au ajuns la grădina publică, Pollyanna a strigat veselă:<br /> - Ah! acum aproape am ajuns! Recunosc locul. Aici am petrecut clipe plăcute în după-amiaza aceasta. Casa noastră nu este departe.<br /> - Bună afacere! Acum vom traversa grădina pentru a ajunge în "Cale", şi asta pentru tine înseamnă a ajunge acasă.<br /> - Ah! da... o voi recunoaşte, răspunse Pollyanna cu toată încrederea unui om care se găseşte în ţări necu­noscute.<br /> Se făcuse noapte cînd Pollyanna sosi în faţa scărilor casei doamnei Carew. Băiatul trase cordonul soneriei şi uşa se deschise îndată. Pollyanna a fost primită de data aceasta nu numai de Maria, ci chiar de doamna Carew, Brigitte şi Jenni. Cele patru femei erau palide şi înspăimîntate.<br /> - Copilă, unde ai fost? întrebă doamna Carew apropiindu-se grăbită de ea.<br /> - Am ieşit să fac o plimbare, apoi m-am rătăcit, şi acest băiat...<br /> - Unde l-ai găsit? o întrebă, întorcîndu-se brusc către ghidul Pollyannei care în momentul acela era cu totul prins de admirarea lucrurilor frumoase pe care le vedea în vestibulul bine luminat. Unde ai găsit-o, băiete? repetă ea cu un ton hotărît.<br /> Pentru un moment băiatul îşi continuă admirarea lu­crurilor fără a răspunde; apoi, clipi din ochi şi răspunse cu o voce gravă:<br /> - Am găsit-o aproape de cheiul Boşdoin venind de la Nord-Est.<br /> - La Nord-Est, această copilă singură?!<br /> - Pollyanna! exclamă doamna Carew, tremurînd.<br /> - Nu am fost singură, răspunse Pollyanna, era atîta lume! Nu-i aşa, băiatule?<br /> Dar băiatul îşi căută drumul spre uşă.<br /> Pollyanna învăţă multe lucruri în jumătatea de oră ce urmă; de pildă, că fetiţele de familie bună nu trebuie să facă plimbări lungi, singure, într-un oraş străin, nici să se aşeze pe bănci în parcuri şi să vorbească cu persoa­ne necunoscute. Ea mai învăţă că a fost "o adevărată minune", că a putut veni acasă în seara aceasta şi că a scăpat de multe şi grave consecinţe din cauza nesăbuin­ţei sale.<br /> - Da, doamnă, zise ea, acum sînt aici şi nimic nu mi s-a întîmplat. Mi se pare că trebuie să fiu mulţumită de aceasta, în loc să mă gîndesc tot timpul la nenorocirile ce mi s-ar fi putut întîmpla.<br /> - Da, da copilă, înţeleg aceasta, răspunse doamna Carew oftînd, dar am tras o spaimă aşa de mare din cauza ta, încît vreau să mă asigur că nu o să mai faci niciodată aşa ceva.<br /> Adormind în seara aceea, Pollyanna murmură înce­tişor:<br /> - Lucru pentru care sînt foarte supărată, este că nu am cerut numele şi adresa acelui băiat. Cum aş putea face acum să-i mulţumesc?<br /><br /><br />***<br /><br /> Faptele şi gesturile Pollyannei au fost supravegheate cu multă grijă după plimbarea ei aventuroasă; nici chiar la şcoală nu-i era permis să meargă fără ca Maria sau doam­na Carew s-o însoţească.<br /> Un timp oarecare amîndouă au fost drăguţe cu ea. Chiar doamna Carew speriată, gîndindu-se la ce i s-ar fi putut întîmpla fetiţei, şi fericită că nu i s-a întîmplat nimic, îşi dădea toată osteneala s-o distreze.<br /> Astfel, însoţită de doamna Carew, Pollyanna asistă la concerte şi matinee, vizită Biblioteca publică şi vizită Primăria şi bisericile cele mai de seamă. Doamna Carew află că Pollyannei îi plăcea plimbarea cu tramvaiul elec­tric, tot aşa de mult ca şi cu automobilul.<br /> - Să mergem cu tramvaiul! ceru Pollyanna cu in­sistenţă.<br /> - Nu, Perkins ne va conduce, răspunse doamna Carew. Apoi văzînd faţa descurajată a PoUyannei, adăugă surprinsă: Eu credeam, copila mea, că ţii mult să mergi cu automobilul.<br /> - Da, dar mie, răspunse Pollyanna, îmi place să merg cu automobilul, numai pentru că preferaţi dum­neavoastră, deoarece, desigur, nu-i aşa scump ca tramva­iul, şi...<br /> - Mai ieftin ca tramvaiul? replică doamna Carew, veselă.<br /> - Ba da, explică Pollyanna, tramvaiul costă cinci cenţi de persoană, în timp ce automobilul nu costă nimic că este al dumneavoastră.<br /> Două zile mai tîrziu, doamna Carew auzi din nou vorbindu-se de Pollyanna şi de tramvaie; de data aceasta prin Maria.<br /> - E minunat, doamnă, explică Maria drept răspuns la o întrebare a stăpînei sale, e minunat cum domnişoara Pollyanna se face iubită de toată lumea, fără chiar să încerce aceasta. Ea are totdeauna mulţumire sufletească, aceasta este totul. Am văzut-o urcîndu-se într-un tramvai înţesat de bărbaţi şi de femei posomoriţi şi de copii înlăcrimaţi, şi în cinci minute totul era transformat. Bărbaţii şi femeile care se certau au tăcut îndată, iar copiii au uitat de ce plîngeau.<br /> Cîteodată se face iubită numai prin felul ei de a mul­ţumi cînd cineva îi cedează locul, lucru care se întîmplă întotdeauna. Uneori se face iubită prin felul cum zîmbeşte unui copilaş sau unui căţeluş. Toţi cîinii îşi manifestă bucu­ria dînd din coadă şi toţi copilaşii îi zîmbesc întinzîndu-i braţele. Nu poţi rămîne rece şi retras cînd eşti cu domnişoa­ra Pollyanna, chiar dacă ai fi într-un tramvai în care nu cu­noşti pe nimeni.<br /> - Hmm! probabil, murmură doamna Carew.<br /> În anul acela, luna octombrie a fost deosebit de caldă şi plăcută, şi trebuia să fie cineva cu picioarele sprintene ca ale Pollyannei pentru a putea ţine ritmul cu ea. Dar lu­crul acesta cerea mult timp şi multă răbdare. Dacă doam­na Carew avea timp, nu avea răbdare, şi nici nu voia să în­găduie Mariei să piardă timp, chiar dacă răbdarea ei n-ar fi avut limite pentru a satisface pretenţiile şi gusturile de plimbare ale Pollyannei.<br /> S-o ţină pe fetiţă în casă în tot timpul unor zile aşa de frumoase de octombrie, era ceva imposibil. Din cauza aceasta, într-o zi, Pollyanna era singură în frumoasa grădină publică din Boston. Înainte să plece de acasă i se dădu­seră o mulţime de sfaturi: nu trebuia să vorbească cu străi­nii, nu trebuia să se joace cu copiii pe care nu-i cunoştea; îi era interzis să iasă din grădină decît atunci cînd trebuia să se ducă acasă. Apoi, cînd clopotul bisericii va suna ora patru şi jumătate, trebuia să plece acasă.<br /> Pollyanna se ducea la grădină adesea cu fetiţe de la şcoala pe care o frecventa ea; de cele mai multe ori însă se ducea singură. Cu toate restricţiile care îi erau impuse, ea se bucura mult de aceste plimbări. Putea să privească oa­menii cel puţin, dacă nu avea voie să le vorbească; vor­bea cu păsărelele, cu porumbeii şi cu ciorile care veneau după grăunţele pe care ea le aducea de fiecare dată cînd venea.<br /> Pollyanna căuta adesea pe vechii ei prieteni. Vedea pe băiatul în căruciorul de invalizi şi dorea cu orice preţ să intre în vorbă cu el. Şi băiatul acesta hrănea păsărelele ca ea. Dar Pollyanna nu observa toate amănuntele de la dis­tanţă, dar vedea totdeauna un lucru ciudat: cu toată bucu­rie evidentă care se citea pe faţa băiatului cînd prezida banchetul oaspeţilor săi, provizia de hrană se termina în­dată din buzunarul lui, şi cu toate că atît el cît şi păsărelele lui rămîneau dezamăgiţi, totuşi niciodată nu aducea ziua următoare provizii mai multe. Cînd băiatul nu se juca cu păsărelele şi cu veveriţa, citea cu multă încordare. În că­ruciorul lui se găseau întotdeauna două sau trei volume uzate, şi cîteodată şi cîteva reviste. El stătea tot timpul în acelaşi loc şi Pollyanna îşi punea întrebarea cum venea acolo? Descoperi însă lucrul acesta într-o zi memorabilă. Era în vacanţă şi venise în grădină mai devreme, după amiază. Puţin după ce se instala, văzu că soseşte şi băiatul, iar căruciorul era împins de un alt băiat cu nasul cîrn şi cu părul blond-cenuşiu. Ea aruncă o privire la băiatul care împinsese căruciorul apoi fugi înaintea lui strigînd de bucurie.<br /> - Tu eşti! Tu eşti cel care m-ai găsit cînd mă rătăci­sem, nu-ţi mai aduci aminte? Ah, sînt aşa de mulţumită că te văd. Ţineam aşa de mult să-ţi pot mulţumi.<br /> - Ei da, nu-i aşa că eşti fata pierdută de pe Calea Confederaţiei? exclamă băiatul. Pierdută din nou?<br /> - A, nu, răspunse Pollyanna, sărind de bucurie. Acum trebuie să stau aici fără să mă depărtez. Şi nu trebuie să vorbesc cu nimeni, ştii tu; dar cu tine pot să vorbesc, fiindcă te cunosc şi voi vorbi şi băiatului cînd mi-1 vei pre­zenta, îi zise aruncînd o privire către micul infirm.<br /> Şi băiatul cu părul blond-cenuşiu se aplecă puţin pe umărul băiatului din cărucior.<br /> - Ascultă-mă! Vreau să vă prezint! şi luînd o atitudi­ne pompoasă zise: Domnişoară, acest tînăr este prietenul meu, domnul James de...<br /> Tînărul îl întrerupse:<br /> - Jerry, încetează cu prostiile astea.<br /> Apoi întorcîndu-se spre Pollyanna, cu faţa îmbujorată zise:<br /> - Te-am văzut de multe ori. Te-am văzut cum hră­neşti păsărelele şi veveriţa; dumneata ai întotdeauna mul­tă hrană să le dai. Eu cred că şi tu îl preferi pe domnul Lancelot. Apoi mai e domnişoara Rovena, dar a fost rea ieri cu Guinevere, luîndu-i mîncarea.<br /> Pollyanna îi privi pe amîndoi băieţii alternativ cu un aer de îndoială. Jerry, luînd cuvîntul zise:<br /> - Pollyanna, ascultă-mă, vreau să-ţi spun ceva. Tînă­rul acesta nu este mici beat şi nici nebun. Numele pe care le dă prietenilor săi, zise el întinzînd mîinile peste micile creaturi cu pene sau cu păr care o luară la fugă în toate di­recţiile, nu sînt nume de persoane vii. Le-a luat din cărţi. Mă înţelegi? El ţine mai mult să-şi hrănească animalele decît să se hrănească pe sine. Aşa-i că e aproape nebun?<br /> Apoi Jerry plecă. Pollyanna era încă nedumerită cînd tînărul olog se întoarse spre ea cu un surîs.<br /> - Nu-1 lua în serios pe Jerry. Aşa este el. Ar fi în stare să-şi taie mîna dreaptă pentru mine, dar îi place să ta­chineze. Unde l-ai văzut? îl cunoşti? Nu mi-a spus numele dumitale.<br /> - Eu mă numesc Pollyanna Whittier. Mă pierdusem, iar el m-a găsit şi m-a condus acasă.<br /> - Aceasta este firea lui şi obiceiul lui. Nu mă aduce el pe mine în fiecare zi aici?<br /> O vie simpatie se ivi în ochii Pollyannei.<br /> - Nu poţi merge deloc, domnule James? Băiatul începu să rîdă vesel.<br /> - Domnule James, în adevăr. Aceasta este una din prostiile lui Jerry. Eu nu sînt un domn.<br /> Pollyanna păru încurcată.<br /> - Oh! Eu speram că sînteţi un lord, ca micul lord "Fauntleroy", cred că ştiţi, zise Pollyanna, şi...<br /> Dar băiatul o întrerupse:<br /> - Ştiţi pe lordul Fauntleroy? ştiţi de asemenea pe Sir Lancelot şi Saint Graal, pe regele Arthur şi masa rotundă, pe Lady Rovena şi Ivanhoe şi pe alţii încă? Am unele din cărţile acestea. Îmi place să le citesc şi să le recitesc. Des­copăr totdeauna ceva nou. De altfel nici nu am alte cărţi. Acestea au aparţinut tatălui meu. Eu cred că am face bi­ne să dăm mîncare păsărilor, continuă el. Iată-l pe Mister Lancelot, este întotdeauna primul.<br /> Tînărul scoase atunci o cutie mică de carton pe care o deschise cu precauţie fără a se intimida de mulţimea ochi­lor strălucitori care urmăreau necontenit toate mişcările lui. De jur împrejurul lui se auzea fîlfîitul aripilor, gînguritul porumbeilor şi ciripitul vrăbiilor. Băiatul scoase din cutia lui cîteva nuci, un rulou şi o prăjitură cu alune. Aceasta din urmă, o privi mai mult timp nehotărît.<br /> - Ai adus şi tu ceva? întrebă pe Pollyanna.<br /> - Da, multe lucruri, zise ea lovind sacul de hîrtie pe care îl ducea.<br /> - Ah! atunci eu voi mînca astăzi, suspină băiatul, punînd din nou prăjitura în cutie cu deosebită satisfacţie.<br /> Pollyanna nu înţelese semnificaţia acestui gest; ea bă­gă mîinile în sac şi banchetul începu.<br /> Aceasta a fost o oră minunată pentru Pollyanna, ora cea mai minunată din cîte petrecuse, căci găsise în sfîrşit pe cineva care putea vorbi mai repede şi mai mult timp decît ea. Băiatul acesta străin părea că are un fond nesfîrşit de poveşti fermecătoare cu cavaleri viteji, cu doamne frumoase şi cu războaie.<br /> Erau uitate doamnele de la Asistenţă. Pollyanna nu se mai gîndea nici la jocul mulţumirii. Cu obrajii roşi şi cu ochii strălucitori, acum se plimba în epoca de aur sub con­ducerea unui băiat hrănit cu romane, care, cu toate că ea nu ştia, încerca să înnoade zile lungi, numeroase şi triste de singurătate şi plictiseală, în această oră aşa de scurtă de tovărăşie plăcută.<br /> Cînd bătu clopotul şi Pollyanna trebui să plece grăbită acasă, se pomeni atunci că nici nu ştie numele tînărului băiat.<br /> - Ştiu numai că nu este Sir James, îşi zicea oftînd, puţin supărată. N-are nici o importanţă, îl voi afla mîine.<br /><br />***<br /><br /> A doua zi, Pollyanna nu-1 mai văzu pe tînărul din ajun. Abia a patra zi îl regăsi la locul lui obişnuit, şi, apropiindu-se grăbită de el, îl salută veselă.<br /> - Ah! sînt atît de mulţumită că te văd! Unde ai fost? De ce n-ai venit ieri?<br /> - N-am putut, durerile nu mi-au îngăduit, explică bă­iatul a cărui faţă era palidă.<br /> - Durerile?<br /> - Da, da; de obicei le pot suporta şi chiar pot veni aici, afară de cazul cînd sînt prea mari, ca ieri.<br /> - Dar cum poţi să suporţi totdeauna aceste dureri?<br /> - A trebuit să mă obişnuiesc. De altfel, cu cît sufăr într-o zi mai mult, cu atît este mai plăcut în ziua urmă­toare cînd sufăr mai puţin.<br /> - Ştiu! Acesta este jocul, începu Pollyanna, dar băia­tul o întrerupse.<br /> - Ai astăzi provizii? o întrebă cu interes. O! sper că ai; eu nu le-am adus nimic astăzi. Jerry n-a putut să dea nici un ban pentru nuci şi de data asta nu am mîncare în cutie nici pentru mine.<br /> Pollyanna se sufocă.<br /> - Vrei să spui că n-ai destul de mîncare pentru masa dumitale de seară?<br /> - Fără îndoială, răspunse băiatul zîmbind. Dar fii li­niştită. Sînt obişnuit cu asta. Iată-1 pe Sir Lancelot care se apropie.<br /> În timpul acesta, Pollyanna nu se mai gîndea deloc la păsărele.<br /> - Şi nu mai ai provizii acasă?<br /> - Ah! nu, nu rămîne niciodată nimic acasă. Mumsey lucrează afară; ea face leşie şi spală, aşa încît îşi cîştigă hrana de la oamenii care o angajează; iar Jerry mănîncă pe unde poate, cu excepţia mesei de dimineaţa şi seara cînd mănîncă cu noi, atunci cînd avem ceva de mîncare.<br /> Pollyanna părea şi mai mîhnită.<br /> - Dar ce faceţi cînd nu aveţi nimic de mîncare?<br /> - Postim. De altfel dacă nu-i este cuiva foame nicio­dată, nu ştie să aprecieze laptele şi pîinea şi atunci nu are nimic de scris în "agenda plăcerilor".<br /> - În ce să scrii?<br /> Băiatul rîse degajat şi roşi.<br /> - Nu te mai gîndi la asta. Timp de un minut am uitat că dumneata nu eşti nici Mumsey şi nici Jerry.<br /> - Dar ce este acea "agendă de plăceri"? îl întrebă Pollyanna. Conţine ea cavaleri, lorzi şi contese?<br /> Un foc lumină dintr-o dată privirea băiatului. El înălţă capul parcă ar fi răspuns la chemarea muzicii. Dar tot aşa pe neaşteptate, focul se stinse şi băiatul căzu din nou în liniştea sa obişnuită.<br /> - Tu nu poţi face nimic. Tu n-ai decît să stai pe bancă şi să te gîndeşti, şi cîteodată gîndurile tale sînt micşorate, reduse, zise el trist. Ale mele sînt totul. Aş fi voit să mă duc la şcoală să învăţ multe lucruri, mai multe decît mă poate învăţa Mumsey. Aş fi vrut să pot ieşi şi să vînd jurnale ca Jerry. N-aş fi vrut să depind de nimeni toată viaţa şi mă gîndesc mereu ce să fac.<br /> - Te înţeleg! Te înţeleg, zise Pollyanna cu ochii scli­pitori. A fost un timp şi în viaţa mea cînd nu am putut să merg.<br /> - Chiar? Atunci mă poţi înţelege. Dar tu acum poţi merge, eu însă nu, oftă băiatul a cărui privire deveni tot mai tristă.<br /> - Nu mi-ai răspuns cu privire la "agenda mulţumirii", îi ceru Pollyanna după o clipă.<br /> - Aceea, vezi tu, nu are valoare decît pentru mine. Am început-o acum un an. Mă simţeam foarte rău în ziua aceea. Pentru un timp nu făceam altceva decît mă gîndeam, apoi am luat o carte de-a tatălui meu şi am început să citesc. Primul lucru pe care l-am citit a fost acesta:<br />"Da, plăcerea cea mai adîncă<br />Este aceea care se ascunde mai bine de ochii lumii.<br />Orice frunză smulsă de vînîul distrugător,<br />şi aruncată pe pămînt<br />Poate vorbi de fericire ".<br /> Eram ca un nebun. Voiam să-1 pun în locul meu pe acela care a scris aceasta. Îmi pusesem în minte să-i do­vedesc că nu ştia ce vorbea, aşa am început mulţumirile care se puteau găsi în "frunzele" mele. Am luat o agendă pe care mi-a dat-o Jerry şi am început să scriu. Orice lucru care-mi producea vreo mulţumire oarecum, îl scriam în carnet. Nu mă aşteptam să găsesc multe subiecte de mul­ţumire, dar am găsit o mulţime. Primul lucru a fost chiar cartea pe care am primit-o. Apoi cineva mi-a dat o plantă într-un vas, iar Jerry a găsit o carte în stradă şi în sfîrşit am găsit motive de mulţumire unde nici nu aş fi crezut vreo­dată, într-o zi, Jerry a găsit carnetul meu şi i-a dat numele de "agenda mulţumirii". Asta-i tot.<br /> - Tot, tot? întrebă Pollyanna entuziasmată. Ei bine, acesta este jocul. Tu jucai jocul mulţumirii fără să-1 ştii, numai că-1 joci mai bine decît mine, căci eu cred că n-aş putea să-1 joc, dacă n-aş avea destulă mîncare şi nici n-aş putea merge.<br /> - Jocul? Care joc? Eu nu înţeleg nimic, zise băiatul.<br /> - Sînt sigură că nu-1 înţelegi şi asta e cu atît mai mi­nunat, îţi voi explica eu în ce constă jocul.<br /> - Şi-i explică.<br /> - Hmm! se miră băiatul cînd se terminară explicaţiile. Nu mai spune!<br /> - Curios, zise Pollyanna, tu joci jocul meu, iar eu nici măcar nu-ţi cunosc numele. Spune-mi, te rog, cum te nu­meşti? De bună seamă că numele tău nu e Sir James.<br /> Băiatul zîmbi.<br /> - Nu, nu este numele meu, aşa îmi zice Jerry aproape totdeauna. Mumsey şi ceilalţi îmi zic Jamie.<br /> - Jamie!<br /> Pollyanna abia îşi ţinu respiraţia. Ochii ei exprimau o speranţă care a fost deodată înlocuită cu îndoială.<br /> - Mumsey înseamnă mama?<br /> - Desigur.<br /> Faţa Pollyannei se întunecă în mod vizibil. Dacă acest Jamie are mamă, prin urmare, el nu poate fi Jamie al doamnei Carew, a cărui mamă murise de multă vreme.<br /> - Dar unde locuieşti tu? întrebă ea insistent. Mai sînt alţi membri în familia ta în afară de Mumsey şi Jerry. Veniţi aici în fiecare zi? Unde este "agenda mulţumirii"?<br />Doctorii n-au spus că într-o zi vei putea merge? Şi cine ţi-a dat acest cărucior.<br /> - Crezi că pot răspunde deodată la toate aceste în­trebări? Voi începe cu ultima. Am primit căruciorul acesta de un an. Jerry cunoştea pe cineva care scrie un ziar şi care a binevoit să scrie şi despre mine. El i-a vorbit, de asemenea, şi despre "agenda mulţumirii". Primul lucru pe care l-am văzut a fost un grup de bărbaţi şi femei care au venit într-o zi cu acest cărucior şi au spus că era pentru mine. Citiseră istoria mea şi doreau să mi-1 ofere ca să-mi amintesc de ei.<br /> - Ah, ce mulţumit cred c-ai fost atunci!<br /> - Da, am fost. Acest lucru a umplut o întreagă pagină din agenda mea.<br /> - Dar tu nu vei putea merge niciodată? îl întrebă Pollyanna cu ochii plini de lacrimi.<br /> - N-am nici o speranţă şi nici o presimţire. Eu încerc să mă împac cu gîndul că nu voi putea.<br /> - Dar, zise Pollyanna, nu mi-ai spus tot. Unde locu­ieşti? Mai ai alţi fraţi sau surori în afară de Jerry?<br /> O schimbare rapidă se produse pe faţa băiatului. Ochii lui sclipeau ca două briliante.<br /> - Nu, el nu este fratele meu adevărat, şi nici părinţii; Mumsey nu este mama mea adevărată. Dar gîndeşte-te cît de buni au fost ei cu mine!<br /> - Ce înseamnă aceasta? întrebă Pollyanna. Vrei să spui că Mumsey nu este mama ta adevărată?<br /> - Da, şi ceea ce face ea...<br /> - Şi nu ai deloc o altă mamă? întrerupse Pollyanna din ce în ce mai precipitată.<br /> - Nu, nu-mi amintesc de nici una, iar tata a murit acum şase ani.<br /> - Cîţi ani aveai?<br /> - Nu ştiu. Eram mic; Mumsey crede că aveam atunci vreo şase ani. Pentru aceasta m-a luat la dînsa.<br /> - Şi numele tău este Jamie? întrebă Pollyanna ţinîndu-şi răsuflarea.<br /> - Ei, asta-i bună, ţi-am spus doar.<br /> - Şi care este numele de familie? Nu-1 ştii?<br /> - Nu-mi amintesc. Eram prea mic, ca să mi-1 pot a-minti. Nici chiar Mumsey nu-1 ştie.<br /> Pollyanna avu impresia că se găseşte într-o încurcă­tură, dar imediat un şir de gînduri îi alungă îndoiala...<br /> - Dacă nu-ţi cunoşti numele, nu poţi spune că te nu­meşti Kent?<br /> - Kent? repetă băiatul mirat.<br /> - Da, începu Pollyanna, foarte bucuroasă. Este un băieţaş numit Jamie Kent care...<br /> Insă se opri brusc. Şe gîndea să nu comunice speranţa ei acestui tînăr, înainte de-a fi sigură că are motive să creadă că presupunerea ei ar putea fi adevărată, altfel i-ar face mai multă întristare decît bucurie.<br /> - Şă nu ne mai gîndim la Jamie Kent, zise Pollyanna. Mai bine spune-mi cît mai multe despre tine.<br /> - N-am nimic altceva de spus. Eu spun că tatăl meu era... cam străin şi că nu vorbea. Toată lumea îl numea "profesorul". Mumsey spune că noi locuiam într-o odăiţă la mansardă, deasupra casei unde locuia şi ea. Apoi zice că tatăl meu era bolnav şi astfel mă ţineau la dînşii aproape tot timpul, căci, deşi săraci, stăteau mai bine decît acum. Tatăl lui Jerry trăia şi avea servicii. Pe atunci eu puteam merge puţin, dar picioarele îmi erau foarte slabe. Mă ju­cam cu Jerry şi cu fetiţa care a murit; nu era nimeni care să aibă grijă de mine. Mumsey se hotărî să mă îngrijească. Fetiţa tocmai murise şi zicea că eu voi rămîne în locul ei. După aceea, au sărăcit de tot. Tatăl lui Jerry a murit şi pe mine m-au ţinut mai departe. Găseşti că aceasta este o poveste interesantă?<br /> - Da! O, da, zise Pollyanna. Dar eu cred că ei vor avea o recompensă. Eu sînt încredinţată că ei o vor avea!<br /> Orice urmă de îndoială se risipi din gîndul Pollyannei. Ea îl găsise pe Jamie cel pierdut; acum era sigură. Dar nu voia să vorbească. Trebuia mai întîi s-o înştiinţeze pe doamna Carew. Sări fără a se mai ocupa de Sir Lancelot care venise pe genunchii ei şi căuta alte provizii.<br /> - Acum trebuie să plec, dar voi reveni mîine cu o doamnă cu care vei avea plăcerea să faci cunoştinţă. Mîi­ne vei fi aici nu-i aşa?<br /> - Desigur, dacă timpul va fi frumos. Jerry mă aduce aici aproape în fiecare dimineaţă. Jerry este aşa de bun cu mine.<br /> - Ştiu, ştiu, aprobă Pollyanna. Poate va mai fi şi alt­cineva care va fi aşa de bun cu tine, adăugă ea veselă.<br /> Apoi cu un zîmbet radios o luă la fugă.<br /><br /><br />***<br /><br /> Pe drum, la întoarcerea spre casă, Pollyanna făcea în sinea ei diferite planuri. Trebuia într-un mod oarecare să o convingă pe doamna Carew să facă o plimbare cu ea în grădina publică. Cum să ajungă la aceasta nu ştia, însă trebuia s-o facă cu orice preţ.<br /> Să-i spună doamnei Carew că a găsit pe Jamie şi că ar dori să vină să-1 vadă era în afara oricărei discuţii. Erau oarecare speranţe că acesta ar fi Jamie al ei, dar dacă nu era el, ar fi trezit zadarnic speranţe false doamnei Carew, iar rezultatul ar fi putut fi dezastruos.<br /> Cu toate acestea, neprevăzutul interveni sub forma unui uragan, şi Pollyanna, uitîndu-se pe geam a doua zi di­mineaţa, îşi dădu repede seama că nu-şi va putea duce la îndeplinire planul. Următoarele două zile după aceea, ce­rul nu s-a mai luminat, iar Pollyanna şi-a petrecut după-amiezele mergînd de la o fereastră la alta pentru a privi cerul şi a întreba cu îndrăzneală pe oricine îi ieşea în cale dacă timpul avea să se îndrepte curînd.<br />Această purtare nefirească a fetiţei, atrase atenţia doamnei Carew, încît în cele din urmă îşi pierdu răbdarea:<br /> - Te rog, copilă, ce ţi s-a întîmplat? o întrebă ea. Nu te-am mai văzut niciodată aşa de nerăbdătoare din cauza vremii. Ce te faci tu acum cu jocul tău minunat al mul­ţumirii?<br /> Pollyanna se înroşi şi păru foarte încurcată.<br /> - Eu recunosc că l-am uitat de data aceasta, admise ea, dar înţelegeţi-mă, mi-ar fi plăcut foarte mult să fie fru­mos astăzi.<br /> - De ce, neapărat astăzi?<br /> - O! Eu... eu doream aşa de mult să merg în grădina publică şi mă gîndeam că s-ar putea să mergeţi şi dumnea­voastră cu mine.<br /> - Eu să merg să mă plimb în grădina publică? întrebă doamna Carew mirată. Mulţumesc, n-am poftă de asta, adăugă ea surîzînd.<br /> - Ah! doar nu vreţi să-mi spuneţi că mă refuzaţi! murmură Pollyanna cu îndrăzneală.<br /> - Ba da, te refuz.<br /> Pollyanna înghiţi în sec; ea devenise foarte palidă.<br /> - Dar, doamnă, vă rog să nu spuneţi că nu veţi merge cînd timpul se va îndrepta! o rugă ea. Vă rog să mă înţe­legeţi; este pentru un scop special şi de aceea vă cer să veniţi cu mine numai o singură dată.<br /> Doamna Carew făcu ochii mari. Deschisese gura să zică "nu" cu un ton şi mai categoric, dar, cînd văzu în ochii fetiţei o aşa rugăminte, se înmuie şi-i zise:<br /> - Bine, bine copilă, voi face ce doreşti tu. Dar dacă îţi promit că merg, trebuie să-mi promiţi şi tu că timp de o oră nu te vei mai duce la fereastră şi nu mă vei mai întreba astăzi dacă se va însenina cerul.<br /> - Da, doamnă, vă promit, răspunse Pollyanna. Timpul se îndreptă a doua zi. Dar cu toate că soa­rele strălucea, cînd Pollyanna se întorcea de la şcoală, vîntul bătea. În ciuda oricăror proteste, afirmă că ziua va fi frumoasă şi că ar fi foarte nenorocită dacă doam­na Carew n-ar întovărăşi-o la o plimbare în grădina pu­blică.<br /> După cum era de aşteptat, chestiunea nu s-a rezolvat. Doamna nerăbdătoare, şi fetiţa îndrăzneaţă au alergat de­geaba prin toate aleile parcului. Pollyanna, negăsind băia­tul la locul lui obişnuit, îl căută prin toate colţurile grădi­nii. Nu voia să se dea de gol. Pollyanna, cu toate că era cu doamna Carew, nu putea să-i explice nimic din cauză că Jamie nu era nicăieri.<br /> În cele din urmă, îngheţată de frig şi puţin exasperată, doamna Carew insistă să se întoarcă acasă şi Pollyanna disperată trebui s-o urmeze.<br /> Veniră zile triste pentru Pollyanna. Dacă ocazional era vreo zi cu soare, ea fugea în grădină, dar în zadar. Jamie nu era acolo niciodată. Ajunsese la mijlocul lunii no­iembrie şi grădina însăşi părea tristă. Arborii nu mai aveau frunze, băncile erau goale şi nu se mai vedea nici un va­poraş pe lac. Totuşi, porumbeii şi celelalte păsări erau acolo, iar vrăbiile păreau tot aşa de neliniştite pentru că masa pe care le-o dădea era mai mult tristă decît veselă, deoarece loviturile de coadă ale lui Sir Lancelot o făceau să se gîndească la tînărul care îi dăduse numele acela şi care nu era acum acolo.<br /> Dar într-o după-amiază tristă, inevitabilul se produse. Pollyanna trecu în vestibulul de la primul etaj şi auzi voci iritate în vestibulul de jos, voci printre care recunoscu vocea Mariei, în timp ce altcineva zicea:<br /> - Nici o afacere. Mă înţelegeţi? Vreau să văd pe fe­tiţa Pollyanna. I-am adus o scrisoare de la Sir James. Vă rog să-mi spuneţi unde o pot găsi, dacă aceasta nu vă de­ranjează prea mult.<br /> Cu un strigăt de bucurie reţinut, Pollyanna coborî sca­ra în fugă.<br /> - Sînt aici, iată-mă! Ce este? Jamie te-a trimis? strigă ea fără să-şi creadă ochilor.<br /> În bucuria ei, ea mergea cu braţele deschise spre bă­iat, cînd Maria o reţinu.<br /> - Domnişoară Pollyanna, domnişoară Pollyanna, vrei să spui că îl cunoşti pe acest cerşetor mic?<br /> Băiatul se roşi de mînie, dar înainte ca el să riposteze, Pollyanna se interpuse energic.<br /> - Acesta nu este un cerşetor. El face parte dintre cei mai buni prieteni ai mei. De altfel, este cel ce m-a găsit şi m-a adus acasă cînd mă pierdusem.<br /> Apoi, întorcîndu-se către băiat, zise:<br /> - Ce este? Jamie te-a trimis?<br /> - Desigur. El încălzeşte salteaua de o lună.<br /> - Ce încălzeşte?<br /> - Încălzeşte salteaua, este în pat. Vreau să spun că este bolnav şi ar vrea să te vadă, vii?<br /> - Bolnav? Ah! sînt atît de îngrijorată! Desigur că voi veni. Merg imediat, numai să-mi pun pălăria şi haina.<br /> - Domnişoară Pollyanna, strigă Maria cu un ton de dezaprobare, crezi dumneata că doamna Carew te va lăsa să mergi oriunde cu un băiat necunoscut ca acesta?<br /> - Dar acesta nu-i un necunoscut, obiectă Pollyanna. Îl cunosc de mult timp, aşa că mă duc. Eu...<br /> - Dar ce înseamnă toate acestea? întrebă doamna Carew cu răceală, arătîndu-se în uşa salonului. Pollyanna, cine este acest băiat şi ce face aici?<br /> Pollyanna se întoarse repede.<br /> - O! doamnă, mă veţi lăsa să mă duc, nu-i aşa?<br /> - Unde să te duci?<br /> - Să facă o vizită fratelui meu, doamnă, întrerupse băiatul forţîndu-se să fie politicos. El nu mai mănîncă ni­mic şi nu m-a lăsat deloc pînă n-am venit s-o caut, zise băiatul, arătînd spre Pollyanna. Crede că dacă o va vedea se va face bine.<br /> - Pot să mă duc, nu-i aşa? o rugă Pollyanna cu un ton plîngător.<br /> Doamna Carew făcu ochii mari.<br /> - Cum, să mergi tu cu băiatul acesta? Niciodată, Pollyanna. Mă mir că te mai gîndeşti o clipă la lucrul acesta.<br /> - O! Dar aţi putea veni şi dumneavoastră cu mine, zi­se Pollyanna.<br /> - Eu? Dar e absurd ce-mi ceri. Poţi să-i dai ceva bani băiatului acesta dacă vrei, dar...<br /> - Mulţumesc doamnă, eu n-am venit pentru bani, zi­se băiatul cu dispreţ, aruncîndu-i o privire piezişă. Am ve­nit s-o caut.<br /> - Da doamnă, acesta este Jerry Murphy, cel ce m-a găsit cînd mă pierdusem şi m-a adus aici. Nu mă lăsaţi să mă duc acum?<br /> Doamna Carew dădu din cap.<br /> - Dar el zice că Jam... celălalt băiat este bolnav şi că el doreşte să mă vadă.<br /> Doamna Carew se aprinse de mînie.<br /> - Pollyanna, toate lucrurile acestea sînt absurde. Mă mir că insişti să faci unele lucruri pe care ştii că nu le aprob. Nu pot să-ţi dau voie să mergi cu acest băiat! Acum încetează, te rog, nu mă mai sîcîi.<br /> Faţa Pollyannei îşi schimbă expresia. Pe jumătate pierdută, pe jumătate exaltată, ea îşi înălţă capul şi privi drept în faţă pe doamna Carew. Tremurînd, dar hotărîtă, ea zise:<br /> - Atunci trebuie să vă spun. Eu aş fi dorit ca dum­neavoastră să-1 fi văzut mai întîi. Dar vă voi spune totul, căci nu vreau să-1 mai pierd din nou. Eu cred, doamnă, cred că el este... Jamie!<br /> - Jamie! Jamie al meu!<br /> Faţa doamnei Carew devenise palidă.<br /> - Da.<br /> - Imposibil.<br /> - Numele lui este Jamie şi el nu-şi cunoaşte numele de familie. Tatăl său a murit cînd băiatul avea şase ani şi nu-şi aminteşte de mama lui. Are acum, după cum crede el, doisprezece ani. L-au luat nişte oameni cînd a murit tatăl său; tatăl său era străin, nici nu a spus numele său acestor oameni şi...<br /> Dar doamna Carew întrerupse cu un gest discursul Pollyannei. Acum era şi mai palidă, însă ochii ei se lu­minară dintr-o dată.<br /> - Vom merge îndată, zise ea. Maria, spune-i lui Perkins să vină cu automobilul cît poate de repede. Pollyanna ia-ţi pălăria şi haina. Tinere, dacă vrei, aşteaptă aici, te rog. Noi sîntem gata să te urmăm într-o clipă, adăugă ea urcînd scara grăbită.<br /> În hol, băiatul scoase un lung oftat de uşurare.<br /> - Ah! murmură el încet. Ne vom urca în automobil. Sîntem de prima clasă. Vai! Ce va zice James de asta?<br /><br />***<br /><br /> În zgomotul specific al unei limuzine luxoase, doamna Carew fugea treversînd străzile Bostonului. Faţa ei era pală şi expresia feţei temătoare. Lîngă ea era aşezată o fetiţă cu ochi vioi. Lîngă şofer era Jerry, foarte mîndru şi important, fiindcă indica direcţiile necesare şoferului, ne­mulţumit.<br /> Cînd limuzina se opri înaintea unei uşi mizerabile pe o străduţă strimtă şi murdară, băiatul sări din maşină şi imitînd într-un mod ridicol valeţii pe care el îi observase de atîtea ori, deschise uşa automobilului şi aşteptă ca aces­te doamne să binevoiască să coboare.<br /> Pollyanna sări prima din maşină şi privea cu surprin­dere şi tristeţe, în jur. După ea urmă doamna Carew care tremura vizibil cînd privirea i s-a oprit asupra copiilor cu genunchii goi şi murdari care ieşeau strigînd din casele vecine pentru a înconjura automobilul.<br /> Jerry îşi mişca mîinile cu frenezie.<br /> - Duceţi-vă în colo de aici toţi, strigă el la mulţimea copiilor. Nu vedeţi că maşina aceasta se poate pune în mişcare şi o să vă strivească? Oare v-ar plăcea acest lucru? Sînt musafirii lui Jamie.<br /> Doamna Carew tremură din nou şi puse mîna pe umărul lui Jerry.<br /> - El este aici? zise ea venindu-şi în fire. Băiatul nu o auzi. Luptînd cu coatele şi cu pumnii, era ocupat să croiască un drum pentru vizitatori, şi înainte ca doamna Carew să-şi dea seama cum se întîmplase aceasta, se po­meni cu băiatul şi cu Pollyanna la piciorul unei scări cu miros urît şi în stare proastă.<br /> - Acum, zise Jerry, urcaţi încetişor aceste scări, căci sînt pline de găuri şi adesea sînt doi sau trei copii adormiţi pe trepte. Liftul nu merge astăzi, zise el vesel. Trebuie deci să urcăm pe jos.<br /> Doamna Carew nu întîrzie să descopere găurile for­mate de scîndurile care scîrţîiau şi se lăsau sub picioarele ei; la etajul al doilea, găsi un băiat de doi ani şi jumătate jucîndu-se cu o cutie de fier, goală şi legată de o aţă. În toate părţile se deschideau uşile, cîteodată pe furiş, cîteo-dată cu zgomot, dar toate oferind privirii numai femei cu părul dezordonat sau copii cu faţa murdară. Peste tot era miros de whisky, de varză şi de rufe murdare.<br /> Ajuns la etajul al treilea, băiatul deschise o uşă şi zise:<br /> - Iată-ne! şi am venit în automobil! Nu este asta o intrare frumoasă, Sir James?<br /> Erau într-o cameră mică, rece, tristă şi prost mobilată, însă foarte curată, în care se găseau: două paturi, trei sca­une stricate, o masă şi o sobă din care scăpa afară o lumi­nă slabă, anunţînd un foc neîndestulător pentru încălzitul ei. Într-unul din paturi se găsea un băiat tînăr cu obrajii roşii şi cu ochii sclipind de febră. Lîngă el stătea o femeie cu faţa palidă, încovoiată şi deformată din cauza reuma­tismului.<br /> Doamna Carew se opri la intrarea în cameră, şi, ca şi cum ar fi voit să se mai întărească, îşi rezemă puţin spatele de perete. Pollyanna se repezi înainte scoţînd un ţipăt uşor.<br /> - Ah, Jamie, sînt aşa de mulţumită că te-am regăsit! Nu ştii cît te-am căutat în fiecare zi! Sînt însă tristă că eşti aşa de bolnav!<br />Jamie surîse cu un aer de mulţumire şi-i întinse o mînă albă.<br /> - Eu nu sînt supărat, sînt mulţumit cu toate acestea, în special pentru că boala mea mi-a adus prilejul să vii lîngă mine. De altfel acum mă simt mai bine. Mumsey, aceasta este fetiţa, ştii dumneata, care mi-a vorbit de jocul mulţumirii; şi Mumsey îl joacă şi ea, adăugă el triumfător, întorcîndu-se către Pollyanna. Mai întîi a plîns din cauză că spatele ei bolnav o împiedica a urca; apoi cînd eu am căzut bolnav a fost mulţumită că nu mai poate lucra, căci aceasta îi dădea ocazia să mă îngrijească.<br /> În momentul acela, doamna Carew se apropie cu o privire pe jumătate speriată, pe jumătate îndrăzneaţă şi privi faţa micului invalid, întins în pat.<br /> - Iată pe doamna Carew. Am adus-o aici ca să te vadă, zise Pollyanna cu o voce tremurătoare.<br /> Femeia micuţă, deformată, care stătea lîngă pat se ri­dică cu greu şi îi oferi scaunul său. Doamna Carew îl primi fără să observe persoana care i-1 oferise; privirea ei era mereu fixată asupra băiatului bolnav.<br /> - Tu te numeşti Jamie? întrebă ea cu oarecare sfor­ţare.<br /> - Da, doamnă, răspunse băiatul privind-o drept în faţă.<br /> - Care este numele tău de familie?<br /> - Nu-1 ştiu.<br /> - Nu este fiul dumitale?<br /> Pentru prima oară, doamna Carew se îndreptă către sărmana femeie care stătea totdeauna lîngă pat:<br /> - Nu, doamnă.<br /> - Şi dumneata nu cunoşti numele tatălui său?<br /> - Nu, nu l-am ştiut niciodată.<br /> - Nu ai nimic care să fi aparţinut tatălui său şi care ar putea să conţină numele lui?<br /> - N-a avut nimic care să valoreze osteneala de a fi păstrat, afară doar de cărţi, zise doamna Murphy, ameste-cîndu-se în vorbă. Poate aţi dori să le vedeţi! adăugă ea arătînd cu degetul spre un rînd de volume uzate care erau aranjate pe o poliţă, în cealaltă parte a camerei. Apoi, împinsă de o curiozitate de neînvins, ea întrebă: Vreţi să le vedeţi?<br /> - Nu ştiu, murmură doamna Carew cu o voce înnă-buşită, ca şi cum s-ar ridica să se ducă să vadă cărţile.<br /> Nu erau acolo multe, probabil vreo douăsprezece. Dar cu toate că doamna Carew o răsfoi pe fiecare dintre ele, nu găsi nici un semn. Scoţînd un oftat, se întoarse că­tre băiat şi către bătrîna femeie care o privea cu ochii în­trebători.<br /> - Aş vrea să-mi povestiţi, amîndoi, tot ceea ce ştiţi, le zise aşezîndu-se din nou pe scaun, lîngă pat.<br />Şi ei i-au spus aceeaşi poveste pe care Pollyanna o auzise în grădina publică. La sfîrşit, Jamie întoarse ochii cercetători spre faţa doamnei Carew.<br /> - Credeţi că l-aţi cunoscut pe tatăl meu? întrebă el rugător.<br /> Doamna Carew închise ochii şi îşi ascunse capul în mîini.<br /> - Nu ştiu, răspunse ea, nu cred.<br /> Jamie, luîndu-şi ochii de la doamna Carew îşi aminti îndată de datoriile sale de gazdă.<br /> - Ce frumos gest din partea dumneavoastră că aţi ve­nit! zise către Pollyanna cu recunoştinţă. Ce mai face Sir Lancelot? Te mai duci în fiecare zi să-i dai de mîncare? Apoi, fiindcă Pollyanna nu răspunse imediat, el îşi întoar­se privirea de la fetiţă, la o violetă puţin cam veştedă care se găsea într-o sticlă spartă, pe geam. Vezi tu comoara mea? Jerry a găsit-o. Nu-i aşa că-i frumoasă? Şi are şi pu­ţin miros.<br /> Dar Pollyanna părea că n-aude. Şi privea mereu ca­mera cu nişte ochi mari, deschişi, mişcîndu-şi nervos mîinile.<br /> - Jamie, eu nu înţeleg cum poţi să joci jocul aici, murmură ea. Nu bănuiam că poate să existe o casă aşa de inconfortabilă pentru locuit, zise tremurînd.<br /> - Ehei! răspunse Jamie mîndru, cu un ton de supe­rioritate, ar trebui să vezi locuinţa lui Pikes de sub scară. Sînt atîtea case mult mai proaste decît aceasta. Camera aceasta are multe avantaje. Avem lumină naturală, de la soare, care pătrunde pe fereastră timp de două ore pe zi, bineînţeles cînd soarele străluceşte. Dar va trebui, fără îndoială, s-o părăsim, şi lucrul acesta ne întristează.<br /> - S-o părăsiţi?<br /> - Da. N-am putut să ne plătim chiria. (în ciuda cu­rajului său, vocea lui Jamie se schimbă.) Doamna Dolan, care locuieşte la parter, persoana care păstrează cărucio­rul meu, ne-a ajutat săptămîna aceasta. Dar desigur, nu va putea continua şi va trebui să plecăm, dacă Jerry nu gă­seşte mijlocul de a ne scoate din sărăcie.<br /> - Ah! dar oare noi n-am putea...? începu Pollyanna.<br /> Ea se opri scurt. Doamna Carew se ridică zicîndu-i:<br /> - Vino, Pollyanna, trebuie să plecăm.<br /> Apoi, întorcîndu-se către femeie, îi zise încet:<br /> - Nu va fi nevoie să plecaţi. Eu vă voi trimite bani şi alimente imediat, voi discuta cazul dumneavoastră la o so­cietate de binefacere din care fac şi eu parte şi...<br /> Femeia mică şi cocoşată se sculă, se îndreptă pe cît putu şi-i tăie vorba:<br /> - Nu, mulţumesc, doamnă, zise cu o voce tremură­toare dar mîndră. Sîntem săraci, o ştie Dumnezeu; dar noi nu sîntem oameni care să cerşim.<br /> - Ce prostie! răspunse doamna Carew hotărîtă. To­tuşi îi permiteţi doamnei de la parter să vă ajute. Băiatul acesta a spus-o.<br /> - Ştiu, dar ceea ce face ea nu este o pomană. Doam­na Dolan este prietena mea. Ea ştie că sînt gata să-i fac orice serviciu, cum i-am mai făcut şi în trecut. Ajutorul prietenilor nu este o pomană. Mulţumim, dar noi nu pu­tem accepta banii dumneavoastră.<br /> Doamna Carew încruntă sprîncenele cu un aer de su­părare. Petrecuse o oră de dezamăgire, oboseală şi triste­ţe. Nu avusese niciodată răbdare, dar acum era exasperată cu atît mai mult cu cît puterile o părăseau.<br /> - Foarte bine; faceţi cum vreţi, zise ea cu răceală, apoi pe un ton iritat adăugă: De ce nu vă duceţi la pro­prietar? Aveţi dreptul să nu staţi cu geamurile sparte înlocuite cu hîrtie sau cu pînză. şi apoi scările pe care m-am urcat sînt aproape putrede, pot deveni periculoase.<br /> Doamna Murphy suspină cu un aer descurajat. Faţa ei îşi reluă expresia tristă şi disperată.<br /> - Am încercat să reclamăm, dar nu ne-a folosit la ni­mic. Noi nu vedem decît pe omul care vine să ia chiria, şi el spune că sînt prea mici ca să mai cheltuiască propri­etarul bani pentru a face reparaţii.<br /> - Prostie! strigă doamna Carew cu toată supărarea unei femei nervoase care în sfîrşit găsise supapa disperării sale. Este ruşinos! Ba mai mult, aceasta este o violare flagrantă a legii. Care este numele celui ce colectează chi­ria şi numele proprietarului?<br /> - Nu ştiu numele proprietarului, dar omul cu chiria este domnul Dodge.<br /> - Dodge! Doamna Carew se întoarse iute cu o ex­presie de uimire pe faţă. Nu cumva vreţi să spuneţi Henry Dodge?<br /> - Da, doamnă. Eu sînt sigură că el se numeşte Henry.<br /> Un val de sînge se urcă în obrajii doamnei Carew, apoi deveni şi mai palidă ca mai înainte.<br /> - Binee... Voi căuta să-1 văd, zise cu vocea sufocată, retrăgîndu-se. Vino Pollyanna, acum trebuie să plecăm.<br /> Lîngă pat, Pollyanna, foarte tristă, îşi luă rămas bun de la Jamie. Avea ochii plini de lacrimi.<br /> - Voi mai reveni. Voi reveni curînd, promise ea, grăbindu-se s-o ajungă pe doamna Carew.<br /> Şoferul abia închise uşile, cînd îi zise:<br /> - Scumpă doamnă Carew, vă rog să-mi spuneţi dacă acesta este Jamie! Ce bine ar fi dacă ar fi el!<br /> - Ar fi bine, dar nu este el!<br /> - Vai ce nenorocire! Sînteţi dumneavoastră sigură de aceasta?<br /> Urmă un moment de linişte, apoi doamna Carew îşi acoperi faţa cu mîinile.<br /> - Nu, nu sînt sigură, şi asta e ceva teribil, gemu ea sfîşiată de durere.<br /> - Deci nu sînteţi sigură că este Jamie al dumnea­voastră, se rugă Pollyanna, şi să faceţi ca şi cum ar fi. Aţi putea să-1 luaţi la dumneavoastră acasă, şi...<br /> Dar doamna Carew se întoarse hotărîtă.<br /> - Să iau acest băiat la mine acasă, dacă nu este Jamie? Niciodată Pollyanna! N-aş putea-o face.<br /> - Dar din moment ce dumneavoastră nu-1 puteţi ajuta pe Jamie al dumneavoastră, mi se pare că ar trebui să fiţi mulţumită să întîlniţi pe un oarecare în aceeaşi situaţie şi pe care să-1 puteţi ajuta, zise Pollyanna tremurînd.<br /> - Destul, destul Pollyanna! gemu doamna Carew copleşită de tristeţe. Cînd mă gîndesc că el se găseşte undeva şi că poate suferă...<br /> Un suspin isprăvi fraza ei.<br /> - Este adevărat ce mă gîndesc eu şi ceea ce vreau să spun, răspunse Pollyanna foarte mişcată. Nu mă înţele­geţi? Dacă acest băiat este Jamie al dumneavoastră, l-aţi dori cu siguranţă; iar dacă nu este el, nu-i faceţi nici un rău celuilalt Jamie, ocupîndu-vă de acesta, căruia îi puteţi face atîta bine, redîndu-i fericirea! Şi dacă mai tîrziu veţi găsi pe Jamie al dumneavoastră, nu aţi pierdut nimic, ci aţi fi făcut fericiţi doi băieţi în loc de unul şi...<br /> Dar doamna Carew o întrerupse din nou:<br /> - Destul Pollyanna, destul; mă voi mai gîndi.<br /> Cu ochii plini de lacrimi, Pollyanna se aşeză la locul ei. Făcu un mare efort să rămînă un minut liniştită. Apoi cum vorbele voiau neapărat să-i iasă din gură, zise:<br /> - Ce casă tristă era acolo! Aş fi vrut ca proprietarul acelei case să locuiască el însuşi acolo; ar vedea el atunci de ce viaţă s-ar bucura!<br /> Doamna Carew se ridică deodată. Faţa ei se schimbă complet.<br /> - Opreşte-te, Pollyanna! Poate că nu ştie... Sînt sigu­ră că nu ştie că are o astfel de casă. Situaţia aceasta se va schimba, se va schimba îndată.<br /> - Proprietarul este oare o femeie? O cunoaşteţi? Cu­noaşteţi pe cel ce ia chiria?<br /> - Da, zise doamna Carew, muşcîndu-şi buzele. O cu­nosc şi cunosc şi pe cel ce strînge chiria.<br /> - Ah! sînt aşa de mulţumită, zise Pollyanna, răsuflînd satisfăcută. Atunci totul va fi bine.<br /> - Desigur, totul va merge mai bine, răspunse doam­na Carew cu hotărîre, cînd automobilul se opri înaintea casei.<br /> Vorbise ca una care ştia ce spune. Şi poate ştia mai bine decît putea să bănuiască Pollyanna, căci chiar în acea seara, înainte de a merge la culcare, o scrisoare scrisă, cu mîna sa adresată lui Henry Dodge, îl anunţa să vină cît de<br />repede să hotărască asupra aranjamentelor şi reparaţiilor ce trebuiesc făcute într-o casă care-i aparţinea.<br /><br />***<br /><br /> Doamna Carew îşi făcuse datoria în ceea ce priveşte chestiunea reparaţiilor şi a îmbunătăţirilor, aşa că acum considera chestiunea închisă. Dorea s-o uite. Băiatul nu era Jamie, nu putea fi Jamie. Astfel voia să-şi alunge lu­crul acesta din minte. Totuşi abia acum doamna Carew se găsea în faţa unei bariere de neschimbat; gîndul acesta re­fuza să se depărteze din mintea ei. În toate zilele avea în faţa ochilor acea odăiţă goală şi faţa gînditoare a băiatului, în toate zilele auzea în urechi aceste cuvinte care-i rupeau inima: "Dacă totuşi el era Jamie?"<br /> În cele din urmă se hotărî să-i scrie sorei sale şi să-i povestească toată istoria aceasta.<br /><br /> Nu mai trebuie să-ţi spun, scria ea după ce povestise simplu faptele, că acest rău din partea mea ar putea să te tortureze şi pe tine şi să-ţi deştepte în minte o falsă speranţă. Sînt sigură că nu e el, şi cu toate acestea, chiar scriind acest cuvînt, încerc un sentiment de îndoială, nu sînt sigură. Pen­tru aceasta îţi cer să vii, te rog mult să faci aceasta; trebuie să-l vezi. Eu mă întreb, oh, mă întreb ce-o să zici. Este ade­vărat că n-am văzut pe Jamie al nostru de cînd avea patru ani, dar acum trebuie să aibă doisprezece. Acest băiat are aceeaşi vîrstă. Părul ca şi ochii lui se aseamănă cu aceia ai copilului nostru.<br /> Este olog, dar aceasta din cauza unui accident care i s-a întîmplat acum şase ani şi starea lui s-a agravat şi mai mult într-un al doilea accident, întîmplat după alţi patru ani. O descriere cît de puţin exactă a tatălui său îmi pare imposibil să obţin de la el; dar, ceea ce am putut afla, nu este nici pentru, nici contra soţului sărmanei noastre Doris.<br />Î/ numeau "profesorul", era străin şi se pare că nu avea decît nişte cărţi. Aceasta poate însemna ceva sau chiar nimic. John Kent era într-adevăr străin şi avea gusturi de boem. Dacă el avea grijă de cărţi sau nu, nu-mi amintesc. Dar tu? Desigur, titlul de "profesor" poate şi l-a asumat sau i l-au dat alţii. în ceea ce priveşte acest băiat, nu ştiu, nu ştiu, dar sper că tu vei şti.<br /><br /> A ta soră, Ruth<br /><br /> Della veni imediat şi tot imediat merse să vadă băia­tul; dar nici ea nu se putu pronunţa. Chiar în această si­tuaţie, Pollyanna găsi un mijloc satisfăcător de a ieşi din încurcătură.<br /> - Dar de ce nu-1 luaţi la dumneavoastră acasă? pro­puse sorei doamnei Carew. De ce să nu-1 adoptaţi? Ar fi o mare bucurie pentru el, copil sărman şi...<br /> Dar doamna Carew tremura şi nu o mai lăsă să con­tinue.<br /> - Nu pot, nu, nu pot! Eu vreau pe Jamie al meu şi nu un altul...<br /> Cu un suspin adînc, Della părăsi proiectul ei şi se în­toarse înapoi la sanatoriu.<br /> Dacă doamna Carew îşi închipuia că această hotărîre i-a curmat orice frămîntare, se înşela amarnic, deoarece zilele ei erau tot mai agitate şi nopţile fără somn. Pe dea­supra avu şi oarecare dificultăţi cu Pollyanna. Fetiţa de­venise... mai insistentă. Pentru prima dată în viaţa ei se găsise faţă în faţă cu adevărata sărăcie. Cunoştea acum oameni care nu aveau ce să mănînce, care purtau haine zdrenţuite şi care trăiau în camere întunecoase, mici şi murdare. Primul său îndemn era de a-i ajuta. Cu doamna Carew făcuse două vizite la Jamie şi se bucură să constate îmbunătăţirile realizate, după ce omul numit Dodge se ocupase de acest caz. Dar pentru ea nu era decît o picătură de apă într-un lac. Mai erau încă ceilalţi oameni bol­navi, toate femeile nenorocite şi toţi aceşti copii dezbră­caţi din stradă şi vecinii lui Jamie. Încrezătoare, ea implo­ră şi pentru ei ajutorul doamnei Carew.<br /> Doamna Carew îşi exprima aproape în gura mare mi­rarea. Nu pierdea ocazia, cu toate că-şi cam pierduse răb­darea, să explice că nu avea nici un gînd de a da şi alte aju­toare pe străduţa lui Murphy, şi că nu avea nici o dorinţă să facă aceasta.<br /> Îşi îndeplinise toate obligaţiile sale şi fusese chiar destul de generoasă, oricum putea s-o spună, în ceea ce făcuse pentru locuinţa lui Jamie şi Murphy. Nu se simţea obligată să spună că locuinţa îi aparţinea. Explică însă Pollyannei că existau instituţii de binefacere, al căror scop era să ajute pe săracii care meritau ajutor şi că aceste in­stituţii făceau daruri dese şi în toată libertatea.<br /> Dar Pollyanna nu se lăsă convinsă.<br /> - Nu văd, zicea ea, de ce este mai bine să se unească un număr de persoane ca să facă ceea ce ar putea face fie­care în parte. Mi-ar plăcea mai mult să-i dau cu mîna mea o carte, cadou lui Jamie, decît să-i dea acest cadou o soci­etate oarecare; şi ştiu că şi lui i-ar plăcea mai mult s-o ia de la mine.<br /> - E posibil să fie aşa cum spui, răspunse doamna Carew, obosită şi puţin exasperată. Dar, adăugă ea drept răspuns la nedumerirea ce se citea pe faţa Pollyannei, es­te puţin probabil că, dacă m-aş oferi să-i ajut pe aceşti oameni, ei n-ar primi. Tu îţi aminteşti cum doamna Murphy a refuzat să mă lase să-i trimit hrană şi îmbră­căminte în timp ce primea bucuroasă ajutor de la vecina ei de la parter.<br /> - Da ştiu, răspunse Pollyanna oftînd şi întorcîndu-se. Sînt lucruri pe care nu le pot înţelege. Mi se pare însă că nu este drept ca noi să avem atîtea lucruri frumoase, în timp ce alţii n-au aproape nimic.<br /> Pe măsură ce zilele treceau, aceste sentimente păreau că se accentuează în loc să se micşoreze. Atît întrebări­le pe care le punea, cît şi comentariile pe care le făcea erau departe de a fi un repaus pentru doamna Carew. Pollyanna merse cu gîndul pînă la a crede că jocul mul­ţumirii era aproape imposibil în astfel de condiţii, căci ea zicea:<br /> - Nu văd ce motiv ar avea să se bucure aceşti oameni săraci. Desigur, noi putem fi mulţumiţi pentru că nu sîntem aşa de săraci ca ei, însă, cînd mă gîndesc la ei, cu atît sînt mai tristă din cauza lor şi nu mai pot să mă bucur. De­sigur, putem să fim mulţumiţi pentru că sînt săraci pe care putem să-i ajutăm, dar dacă nu-i ajutăm, ce motiv de mul­ţumire ne mai rămîne?<br /> Ea se adresă îndeosebi doamnei Carew, care, chinuită întotdeauna de viziunea lui Jamie care era, şi, de a lui Jamie care ar putea fi, devenea din ce în ce tot mai neli­niştită, rea şi disperată. Apropierea Crăciunului nu redu­cea cu nimic din neliniştea Pollyannei. Toate micile jucării parcă o plictiseau, parcă toate o duceau cu gîndul la un copil fără picioare.<br /> În fine, înainte cu o săptămînă de Crăciun, în sufletul doamnei Carew se dădu ultima bătălie cu ea însăşi. Hotărîtă, dar fără nici o urmă de veselie pe chip, dădu ordin Mariei şi o chemă şi pe Pollyanna.<br /> - Pollyanna, începu ea aproape brusc, m-am hotărît să-1 iau pe Jamie. Îndată va veni maşina. Mă duc să-1 caut şi să-1 aduc aici. Dacă îţi face plăcere, poţi veni cu mine.<br /> Figura Pollyannei se însenină.<br /> - Oh! Oh! Oh! ce mulţumită sînt! Sînt aşa de mulţu­mită că aş vrea să plîng! Doamnă Carew, de ce atunci cînd cineva este prea fericit îi vine să plîngă?<br /> - Nu ştiu, Pollyanna, răspunse doamna Carew foar­te abătută. În ochii ei nu se putea citi nici o licărire de bucurie.<br /> Odată ajunsă în odăiţa lui Murphy, doamna Carew nu vorbi aproape nimic despre ceea ce gîndea. În cîteva fraze scurte spuse istoria lui Jamie cel pierdut şi speranţa pe care o avea că acest Jamie a lui Mumsey ar putea fi al ei. Nu-şi ascundea îndoiala, dar zise că s-a hotărît să-1 ducă la ea acasă şi să-i ofere toate avantajele posibile. Apoi cu un aer puţin mai degajat îi povesti în amănunţime planurile ce le făcuse pentru el.<br /> La piciorul patului, doamna Murphy asculta plîngînd încet. În mijlocul casei, Jerry, cu ochii dilataţi, emitea din cînd în cînd cîte un "Bravo! Puteţi crede aceasta?" În acest timp, Jamie, culcat în patul lui, asculta, mai întîi ca unul care ştia că în curînd i se vor deschide porţile paradisului; apoi treptat, pe măsură ce doamna Carew vorbea, faţa lui îşi schimba expresia, şi foarte încet închidea ochii şi îşi în­torcea faţa.<br /> Cînd doamna Carew isprăvi de vorbit, urmă o linişte lungă pînă ca Jamie să răspundă. Se văzu atunci că faţa îi era foarte palidă, iar ochii îi erau scăldaţi în lacrimi.<br /> - Mulţumesc, doamnă, dar nu pot veni la dumnea­voastră, zise el foarte simplu.<br /> - Nu poţi? repetă doamna Carew, de parcă s-ar fi în­doit de ce auzise.<br /> - Jamie! strigă Pollyanna.<br /> - Ah! copile, ce muscă te ciupeşte? bombăni Jerry apropiindu-se.<br /> - M-am gîndit la toate, zise Jamie sufocîndu-se. Nu-mi lăsaţi mie dreptul de a refuza? Credeţi că eu nu ştiu ce refuz?<br /> Apoi întorcîndu-se spre doamna Carew, cu ochii înlă­crimaţi zise:<br /> - Nu pot să vă las să faceţi toate acestea pentru mi­ne. Dacă dumneavoastră m-aţi iubi, s-ar schimba lucrurile, dar dumneavoastră nu mă iubiţi, nu, nu asta se numeşte iubire.<br /> - Este adevărat. Dar... dar, începu doamna Carew uşor.<br /> - Şi eu nu sînt ca alţi băieţi care pot merge, între­rupse sărmanul băiat, arzînd de febră. Vă veţi sătura repe­de cu mine, eu voi observa aceasta şi n-aş vrea, n-aş putea să vă fiu o astfel de povară. Fără îndoială, dacă m-aţi iubi ca Mumsey..., el scoase un sughiţ şi întoarse capul. Nu sînt Jamie pe care îl căutaţi; nu pot merge.<br /> Zicînd aceste cuvinte, închise pumnul aşa de tare încît articulaţiile îi deveniseră albe. Urmă un moment de liniş­te, apoi foarte liniştită doamna Carew se sculă. Faţa ei în­cepuse să pălească.<br /> - Vino, Pollyanna, a fost tot ce a putut spune.<br /> - Ei bine, eşti un nebun de legat! bîigui Jerry Murphy, băiatului culcat în pat.<br /> Dar băiatul plîngea aşa de tare ca şi cînd uşa închizîn-du-se, i-ar fi închis pentru totdeauna intrarea în Paradis.<br /><br />***<br /><br /> Doamna Carew era foarte supărată. Luptase pînă să se hotărască să-1 aducă acasă la ea pe acest copil olog, iar acum, văzîndu-se refuzată, îi părea o lovitură de nesupor­tat. Nu era obişnuită ca dorinţele ei să-i fie refuzate şi in­vitaţiile neluate în seamă. Ba mai mult, acum cînd nu 1-a putut convinge pe tînărul băiat să vină la ea, abia acum bănuiala că s-ar putea ca el să fie adevăratul Jamie îi stîrnea o teamă teribilă în suflet. Faptul că băiatul ghicise sta­rea ei de spirit şi că motivase refuzul ei prin aceea că "nu-1 iubeşte", îi încurcase toate socotelile. Acum îşi zicea cu hotărîre în sinea ei că nu se va mai îngriji de el, că nu era deci fiul sorei sale, şi că dorea să uite totul în privinţa aceasta.<br /> Dar nu uita nimic şi cu cît încerca să se convingă că nu era nici o legătură de rudenie între ei, şi că nu avea nici o răspundere faţă de el, cu atît mai mult această legătură de înrudire şi de răspundere se afirma sub forma unei în­doieli plină de teamă, şi cu cît încerca să-şi îndrepte gîndurile spre alte lucruri, cu atît mai mult avea viziunea unui băiat tînăr cu ochii întrebători într-o odăiţă sărăcăcios mo­bilată.<br /> Apoi, mai era Pollyanna. Se vedea bine că Pollyanna nu mai era cea de odinioară. Complet deprimată, rătăcea prin casă şi nu mai era interesată de nimic.<br /> - Oh, nu, nu sînt bolnavă, răspundea cînd o întreba sau cînd i se făceau unele observaţii.<br /> - Atunci, ce ai?<br /> - Nimic. Numai mă gîndesc la Jamie, mă înţelegi, şi mă gîndesc că el nu se bucură de aceste lucruri frumoase: covoare, tablouri, perdele.<br /> Tot aşa mergea şi cu mîncarea: Pollyanna pierduse pofta de mîncare, ba încă nici nu-şi spunea durerea.<br /> - Oh, nu, zicea ea oftînd tristă. Dar nu mi-e foame. Cînd încep să mă gîndesc la Jamie care nu are decît nuci şi pîine goală, atunci nu mai am poftă.<br /> Împinsă de un sentiment pe care nu-1 mărturisea şi determinată de a aduce cu orice preţ o schimbare în sufle­tul Pollyannei, doamna Carew comandă un brad mare de tot, două duzini de ghirlande şi o sumedenie de jucării şi păpuşi pentru a împodobi pomul. Pentru prima dată după mulţi ani, casa întreagă, de la cel mai mare la cel mai mic, a luat parte la decorarea pomului de Crăciun.<br /> Era o adevărată sărbătoare, căci doamna Carew îi spusese Pollyannei că are voie să invite şase din prietenele ei de la şcoală pentru ajunul Crăciunului.<br /> Totodată, această serbare produse mai multă tristeţe decît bucurie, căci vederea luminărilor care produceau o lumină frumoasă o făcu pe Pollyanna să înceapă să suspine.<br /> - Ei bine, Pollyanna, zise doamna Carew, ce ai?<br /> - Nimic, răspunse fetiţa suspinînd. Numai că lucru­rile acestea frumoase mă fac să plîng. Mă gîndeam cît de fericit ar fi fost Jamie să vadă toate acestea.<br /> Atunci doamna Carew îşi pierdu orice răbdare.<br /> - Jamie, Jamie, Jamie! strigă ea. Pollyanna, nu s-ar putea să încetezi a-mi împuia capul cu acest băiat? Tu ştii foarte bine că nu-i vina mea că el nu este aici. De altfel, ce te faci tu cu jocul tău? Eu găsesc că ar fi o idee excelentă să-1 joci acum.<br /> - Îl joc, bîigui Pollyanna. Dar asta e ceva ce nu înţe­leg, în astfel de împrejurări n-am reuşit să-1 joc vreodată. Mai înainte, cînd eram mulţumită de ceva, eram fericită. Dar acum cînd mă gîndesc la Jamie...<br /> Dar doamna Carew, cu un gest de descurajare, se în­toarse fără a mai spune un cuvînt.<br /> A treia zi de Crăciun se întîmplă un lucru uimitor: pentru un timp oarecare, Pollyanna aproape uită de Jamie. Doamna Carew o duse cu dînsa să facă o plimba­re prin diferite magazine. Pollyanna văzu după tejghea o figură care i se părea oarecum familiară. Pentru o clipă o privi curios, apoi scoţînd un strigăt se repezi la ea.<br /> - O! tu eşti? Da, desigur, tu eşti! îi vorbi plină de bu­curie unei fetiţe care aranja şiraguri de mărgele roz. Sînt aşa de mulţumită că te văd.<br /> Fetiţa o privi pe Pollyanna cu mirare. Dar aproape imediat, faţa ei întunecată se lumină cu un surîs.<br /> - Nu-i aşa că tu eşti fetiţa din grădina publică?<br /> - Da. Sînt aşa de mulţumită că îţi aduci aminte de mi­ne! Dar n-ai mai venit acolo. Te-am căutat de multe ori.<br /> - N-am putut. Am avut multe de făcut, am fost foarte ocupată. În după-amiaza cînd ne-am văzut, era ultima mea zi de concediu şi... Aceasta costă un dolar, doamnă, zise ea răspunzînd la întrebarea unei doamne bătrîne cu o faţă plăcută, care voia să cumpere nişte mărgele negre şi albe...<br /> - Un dolar? Hm!<br /> Doamna luă şiragul, se mai gîndi, apoi îl puse la loc, oftînd. Imediat după ea, veniră două fete tinere şi vesele, care rîzînd şi glumind priveau un material de catifea roşie lucrată cu perle. Cînd plecară şi acestea, Pollyanna scoase un oftat de mulţumire.<br /> - Aceasta faci tu toată ziua? Ce mulţumită trebuie să fii, că ai ales această ocupaţie!<br /> - Mulţumită?<br /> - Da. Trebuie să fie foarte plăcut să cunoşti atîta lu­me, atîtea persoane diferite. Poţi să le şi vorbeşti. Mie mi-ar plăcea aceasta.<br /> - Ţi-ar plăcea? zise fata ridicîndu-se din dosul vitri­nei. Ei bine, draga mea, dacă ai şti pe jumătate... Aceasta este un dolar, doamnă, zise ea drept răspuns la întrebarea unei doamne care cerea un şirag de galbeni montat în ca­tifea, care era expus.<br /> - Ei bine, era timpul să-mi răspunzi, zise doamna sar­castic. Am întrebat de două ori de preţ.<br /> - Nu v-am auzit, doamnă.<br /> - Nu primesc această scuză, trebuie să auzi, pentru aceasta eşti plătită, nu-i aşa? Cît costă şiragul acesta negru?<br /> - Cinci dolari.<br /> - Dar acesta albastru?<br /> - Şapte dolari.<br /> - Fii mai politicoasă, domnişoară, şi nu-mi răspunde aşa de scurt, sau vrei să te reclam? Arată-mi acest sorti­ment de şiraguri roz.<br /> Vînzătoarea deschise gura, apoi o închise, iar ochii ei scînteiau şi mîinile îi tremurau. Doamna se opri la cinci şi­raguri, se interesă de preţul a patru din ele, apoi plecă zicînd:<br /> - Nu văd nimic care să fie convenabil.<br /> - Ei bine, zise tînăra vînzătoare cu o voce tremurîndă către Pollyanna, ce mai ai de spus despre meseria mea? Ai vreun motiv pentru a putea fi mulţumită?<br /> Pollyanna rîse nervos.<br /> - Ce indispusă era doamna! Dar totuşi era amuzant, nu crezi? Totuşi poţi să fii mulţumită că nu toate doamne­le sînt aşa.<br /> - Probabil, zise vînzătoarea cu un surîs uşor. Dar pot să-ţi spun, draga mea, că jocul mulţumirii de care mi-ai vorbit în grădină poate fi plăcut pentru tine, dar... Ea tre­bui să întrerupă încă o dată pentru a răspunde cu un ton degajat: cinci dolari, doamnă, la o întrebare care îi fusese pusă de dincolo de tejghea.<br /> - Totdeauna eşti aşa abătută? întrebă Pollyanna cînd tînăra vînzătoare rămase singură, fără clienţi.<br /> - Pot să-ţi spun că de cînd nu ne-am văzut n-am fost liberă decît patru, cinci zile, răspunse tînăra fată cu atîta amărăciune în voce, încît Pollyanna rămase pe gînduri.<br /> - Dar în zilele Crăciunului n-ai avut şi tu vreo bu­curie?<br /> - A! da, am stat în pat toată ziua cu picioarele în bandaje şi am citit patru ziare şi o revistă. Seara însă, a trebuit să caut un restaurant ieftin.<br /> - Dar ce aveai la picioare?<br /> - Degeraturi; mi-au degerat degetele de la picioare din cauză că am stat în capul oaselor, toată ziua cu ocazia sezonului de Crăciun.<br /> - Vai! zise Pollyanna cu simpatie, şi tu n-ai avut nici un fel de pom de Crăciun, absolut nici un fel? Cît de mult aş fi vrut să vii să-1 vezi pe al meu, adăugă ea oftînd. Era aşa de frumos..., dar încă nu-i prea tîrziu, ai putea să-1 vezi, zise ea veselă. Vino în seara aceasta sau mîine sea­ră şi...<br /> - Pollyanna, întrerupse doamna Carew cu tonul ei cel mai rece posibil, ce înseamnă aceasta?<br /> Pollyanna se întoarse cu un strigăt reţinut, dar vesel.<br /> - Vai, doamnă Carew, îmi pare aşa de bine că aţi venit. Iată o tînăra fată pe care am întîlnit-o în grădina publică. Este singură şi nu cunoaşte pe nimeni. Tatăl ei este pastor misionar ca şi al meu şi trăieşte încă. Ea n-a avut pom de Crăciun şi pe deasupra a şi fost bolnavă de picioare şi a avut o masă sărăcăcioasă; aş dori să-1 vadă pe al meu. Am rugat-o să vină în seara aceasta sau mîine sea­ră. Dumneavoastră o să-mi permiteţi să reaprind pomul, nu-i aşa?<br /> - Bine, zise doamna Carew cu un ton de deza­probare.<br /> Tînăra fată de după tejghea o întrerupse cu un glas tot aşa de rece ca al doamnei Carew, spunînd:<br /> - Nu fiţi neliniştită, doamnă, n-am de gînd să accept propunerea.<br /> - Vai, dar te rog, zise Pollyanna, nu ştii cît de mult aş vrea să vii, şi...<br /> - Am observat că doamnei nu-i face plăcere să mă invite, zise tînăra vînzătoare puţin cam răutăcioasă.<br /> Doamna Carew se roşi de mînie şi se întoarse să ple­ce, dar Pollyanna, apucînd-o de braţ, o reţinu.<br /> - O! Dînsa doreşte să vii, zise Pollyanna. Nici nu ştii cît este de bună şi cîţi bani dă dînsa la societăţile de bine­facere, sau pentru alte scopuri.<br /> - Pollyanna! strigă tare doamna Carew.<br /> Cînd dădu să se îndepărteze, fuse reţinută de dispre­ţul ce-1 arăta vocea vînzătoarei.<br /> - O, da, ştiu că sînt persoane care donează pentru opere de binefacere. Desigur, este bine, n-am nimic de spus. Numai că adeseori mă mir că nu s-a găsit încă nime­ni care să ajute tinerele fete înainte de a fi căzut în pră­pastie. Probabil că nici nu o să se găsească nimeni pentru aceasta! Vai! ce-am zis? strigă ea.<br /> Apoi foarte degajată, se întoarse spre o tînăra care se oprise în faţa tejghelei şi care voia să cumpere un şirag de perle:<br /> - Costă cinci dolari doamnă.<br /> Atît mai auzi doamna Carew înainte să iasă din maga­zin, urmată de Pollyanna.<br /><br />***<br /><br /> Era un proiect admirabil. Pollyanna îl făcuse în cinci minute şi-1 aduse la cunoştinţa doamnei Carew. Dînsa nu-1 găsi aşa de grozav şi i-o spuse Pollyannei deschis.<br /> - O, dar eu sînt sigură că invitatei îi va plăcea, adă­ugă Pollyanna, ca răspuns la observaţiile doamnei Carew. Avem timp pînă în ajunul anului nou şi ea va fi aşa de fericită!<br /> - Vai ce copilă imposibilă eşti! Uiţi că nici măcar nu-i ştii numele.<br /> - Da, este adevărat. N-are nici o importanţă, căci eu o cunosc aşa de bine, zise Pollyanna surîzînd. Am avut cu ea o conversaţie foarte interesantă în grădina publică, într-o după-amiază. Mi-a povestit cît este de singură şi îmi spunea că locul unde cineva se simte mai stingher este tot în oraşele cu multă populaţie, pentru că nimeni nu-ţi dă nici o atenţie. Dar era cineva care i-a dat prea multă aten­ţie, mi-a spus ea. Acela venise în grădină pentru ea, s-o conducă nu ştiu unde; era un tînăr gentlemen tare fru­mos, dar n-am înţeles din discuţia lor de ce s-a înfuriat. Oamenii nu mai sînt frumoşi cînd se supără. Dar nu-i aşa că îmi veţi da voie să am pom de Crăciun şi veţi invita pe această tînără şi pe Jamie? Acum este mai bine şi va putea veni. Desigur, îl va aduce Jerry, dar avem nevoie şi de Jerry.<br /> - Jerry, aşa, singur! zise doamna Carew ironic. Dar de ce te opreşti la Jerry? Eu sînt sigură că Jerry are o mul­ţime de prieteni care ar vrea să vină. şi...<br /> - O! Doamnă, pot să-i invit şi pe ei? răspunse Pollyanna cu o bucurie nespusă. Vai ce bună sînteţi, bună, bună de tot! Cît de mult ţinea la aceasta!<br /> Doamna Carew rămase înmărmurită şi total nemulţu­mită de reacţia Pollyannei.<br /> - Nu, nu Pollyanna. Eu... începu ea să protesteze.<br /> Pollyanna, însă, întrerupînd-o, se grăbea să vorbească din nou de bunătatea doamnei Carew.<br /> - Dumneavoastră sînteţi într-adevăr bună, cea mai bună fiinţă care există, şi n-aş îngădui cuiva să mă contra­zică. Voi face o invitaţie splendidă. Vom avea aici pe Tommy Dolan şi pe sora sa Jenny, precum şi pe cele două surori MacDonald, cele trei fetiţe al căror nume nu-1 cu­nosc, care însă locuiesc în casa lui Murphy şi încă mulţi alţii dacă avem locuri destule. Gîndiţi-vă ce fericiţi vor fi toţi aceştia cînd le voi spune. Într-adevăr, doamnă, n-am avut niciodată o bucurie mai mare decît cea pe care mi-o faceţi dumneavoastră acum! Oare la o bucurie atît de ma­re nu trebuie să ia parte şi musafirii mei?<br /> Şi astfel doamna Carew, care n-ar fi crezut vreodată că ar fi cu putinţă una ca asta, murmură un "Da" care ştia dînsa că o obligă să ofere o serbare de Anul Nou copii­lor de pe străduţa lui Murphy şi unei tinere vînzătoare al cărui nume nici nu-1 ştia. Poate că în inima doamnei Carew se găsea o speranţă nemărturisită că din toate aces­tea s-ar putea să-şi găsească pacea sufletului, după care ofta şi suspina de multă vreme.<br /> Doamna Carew făcea o mulţime de planuri şi de com­binaţii în centrul cărora era Pollyanna şi serbarea ei. Scri­se destul de confuz sorei sale despre chestiunea aceasta, încheind astfel:<br /> "Nu ştiu ce trebuie să fac, dar bănuiesc că e bine dacă procedez aşa. Nu-i nici o posibilitate de a proceda altfel. Desigur, dacă Pollyanna ar începe să predice... Dar lucrul acesta nu s-a întîmplat încă; în consecinţă, nu pot s-o ex­pediez înapoi."<br /> Citind scrisoarea aceasta, expediată pe adresa de la sanatoriu, Della rîse de concluzia ei.<br /> - Nu, în adevăr, n-a predicat încă, îşi zise Della. Să fie binecuvîntată. Cu toate acestea, tu Ruth Carew, tu în persoană dai două serbări de Crăciun în casa ta care mai înainte avea aparenţa unui sicriu, iar acum e decorată de sus pînă jos. Şi totuşi Pollyanna n-a predicat încă. Nu, n-a predicat.<br /> Serbarea a avut un mare succes. Chiar doamna Carew a admis acest lucru. Jamie în căruciorul lui, Jerry cu vo­cabularul său aşa de expresiv şi tînăra fată al cărei nu­me era Sadie Dean au făcut toate sforţările să-i distreze pe ceilalţi. Sadie Dean, spre surprinderea tuturor şi, poa­te, spre mirarea ei însăşi, s-a dovedit a fi foarte pricepu­tă în a juca jocuri plăcute, şi jocurile acestea împreună cu povestirile lui Jamie şi copilăriile lui Jerry i-au făcut pe toţi să se amuze, toţi erau bine dispuşi, înainte să fie pu­să masa; apoi generozitatea cu care s-au împărţit darurile au făcut ca fiecare musafir să se întoarcă încîntat la el acasă.<br /> Jamie şi Jerry au plecat cei din urmă. Băiatul olog pri­vi în jurul lui cu atenţie, dar nimeni nu-1 luă în seamă. însă doamna Carew îi şopti la ureche:<br /> - Ei, Jamie, ţi-ai schimbat părerea?<br /> Băiatul stătu o clipă la îndoială:<br /> - Dacă s-ar putea să fie totdeauna ca în seara aceas­ta, poate... zise el oftînd. Dar asta nu este cu putinţă.<br /> Dacă cumva şi-a închipuit că odată cu revelionul se va isprăvi şi discursul Pollyannei despre Sadie Dean s-a înşe­lat, căci chiar de a doua zi de dimineaţă, Pollyanna începu din nou să vorbească despre ea.<br /> - Şi sînt aşa de mulţumită c-am regăsit-o; căci fără nici o îndoială o veţi iubi pentru că este în adevăr un alt mijloc de a iubi pe nepotul dumneavoastră.<br /> Doamna Carew îşi reţinu respiraţia şi manifestă un fel de tulburare. Această credinţă de nezdruncinat în bună­tatea inimii sale, o dezarma. În acelaşi timp, era foarte greu s-o dezamăgeşti pe Pollyanna, care o privea cu nişte ochi plini de încredere şi de bucurie.<br /> - Ei bine, Pollyanna, obiectă dînsa luptînd contra unor porniri lăuntrice, eu spun că această fată nu poate fi tot una cu Jamie.<br /> - O, ştiu bine asta, răspunse Pollyanna cu simpatie. Dar ea se aseamănă cu Jamie. La fel ca el, ea n-are pe nimeni aici care s-o iubească şi să aibă grijă de ea. Mi se pare că de cîte ori vă veţi gîndi la Jamie va trebui să vă gîndiţi că este cineva pe care să-1 puteţi ajuta, tot aşa cum vă gîndiţi că se va găsi cineva să aibă grijă de Jamie, acolo unde se găseşte el.<br /> Doamna Carew tremură şi scoase un oftat uşor.<br /> - Dar eu doresc pe Jamie al meu, zise ea cu o tristeţe adîncă.<br /> Pollyanna o privi cu ochii plini de compătimire şi în­ţelegere.<br /> - Da, înţeleg, prezenţa băiatului. Domnul Pendleton mi-a explicat, dumneavoastră aţi avut "mînă de femeie".<br /> - Mînă de femeie?<br /> - Da, pentru a vă face un cămin. Pentru aceasta voia să mă ia pe mine, dar eu am găsit pe Jimmy şi el 1-a adop­tat în locul meu.<br /> - Jimmy?<br /> Doamna Carew o privi cu o oarecare expresie pe care o avea totdeauna cînd se vorbea în faţa ei de un nume asemănător cu al nepotului ei.<br /> - Da, Jimmy Bean.<br /> - Oh!... Bean, zise doamna Carew, luîndu-şi înfăţi­şarea obişnuită.<br /> - Da. El era într-un azil de orfani şi a plecat de acolo. Eu l-am găsit. Îmi spunea că vrea o altă soartă şi că vrea să aibă şi el o mamă. N-am putut să-i găsesc o mamă, dar i-am găsit pe domnul Pendleton care 1-a adoptat. Acum se numeşte Jimmy Pendleton.<br /> - Dar mai înainte se numea Bean.<br /> - Da, Bean.<br /> - Oh! zise doamna Carew, scoţînd un oftat adînc.<br /> In timpul zilelor ce urmară după sărbători, doamna Carew văzu adesea pe Sadie Dean. Mai văzu adesea şi pe Jamie, căci, într-un fel sau altul, Pollyanna reuşea să-i a-ducă acasă.<br /> Dacă doamna Carew îşi dădea seama, ea învăţa multe lucruri la care nici nu se gîndise mai înainte atunci cînd stătea închisă în casă după ce dăduse ordin Mariei să nu primească pe nimeni. Acum ştia ce înseamnă pentru o fată tînără să trăiască într-un oraş mare, să muncească pentru a-şi cîştiga pîinea fără ca cineva să aibă grijă de ea, în afară de cei ce-i stăteau în cale avînd alte gînduri.<br /> - Ce voiai să-mi spui în ziua cînd te-am văzut la ma­gazin, cînd era vorba de ajutorarea tinerelor fete? întrebă ea într-o seară pe Sadie Dean.<br /> Sadie se roşi.<br /> - Cred că am fost prea repezită, răspunse ea scuzîn-du-se. Asta pentru că am cunoscut o tînără fată şi mă gîndeam la ea. Ea era venită din acelaşi loc ca şi mine, era frumoasă şi bună, dar nu era hotărîtă. Timp de un an am locuit împreună, împărţind aceeaşi cameră. Ne pregăteam mîncarea singure în grabă sau luam o masă sărăcăcioasă la acelaşi restaurant. Camera noastră nu era tocmai plăcută; vara era prea caldă şi iarna prea rece, iar gazul care ilu­mina era aşa de slab încît nu puteam nici coase, nici citi. Adesea eram aşa de obosite că nu mai eram în stare să facem nimic. De altfel, deasupra noastră era un plafon ca­re se crăpase şi cineva mergea continuu prin cameră, iar la etajul de jos, un oarecare învăţa să cînte la trompetă.<br /> Cîteodată, mai ales de Crăciun sau de alte sărbători, ne plimbam pe această Cale sau pe alte străzi, căutînd să vedem ferestre ale căror perdele să fie trase la o parte, pentru a putea privi interiorul casei. Vă puteţi închipui, ne simţeam aşa de singure mai ales de sărbători şi ne făcea deosebită plăcere să vedem case locuite, iluminate ca lu­mea şi cu copii care se joacă. Apoi ne simţeam şi mai triste fiind străine şi lipsite de orice bucurie. Aveam nevoie de distracţie şi, încet, încet, prietena mea a găsit-o.<br /> Pentru a încheia, vă voi spune că într-o zi ne-am sepa­rat; ea s-a dus urmîndu-şi drumul său, iar eu pe al meu. Îi făcusem observaţie că nu-mi plac persoanele cu care se întîlnea adesea. S-a supărat şi ne-am despărţit. N-am mai văzut-o doi ani. Într-o zi am primit o scrisoare de la ea. M-am dus s-o văd luna trecută. Am găsit-o într-unul din acele localuri de refugiu care sînt localuri foarte plăcute, cu covoare frumoase, tablouri minunate, plante, flori, căr­ţi, un pian, şi tot confortul posibil. Prietena mea învăţase stenografia şi avea nevoie de un serviciu. Fiecare era bun cu ea şi dorea s-o ajute în tot felul. Într-o zi mi-a zis:<br /> "Sadie, dacă ar fi avut cineva grijă de mine şi m-ar fi ajutat cînd eram încă o fată tînără şi cinstită care muncea din greu şi cu o leafă pe cît se poate de proastă, n-aş fi venit aici şi aceste doamne n-ar fi avut nevoie să mă ajute atîta acum".<br /> N-am uitat niciodată vorbele ei. Asta nu înseamnă că aş critica operele de redresare morală, fiindcă ele sînt ne­cesare. Numai mă gîndesc că ar fi mult mai bine dacă s-ar găsi cineva să se intereseze mai degrabă de fetele tinere şi cinstite, înainte să fie nevoie de redresarea lor morală.<br /> - Dar eu credeam că se găsesc "oameni" şi asociaţii care se ocupă de tinerele fete, zise doamna Carew cu o voce pe care prietenii săi nu o recunoşteau.<br /> - Da, sînt. Dar le-aţi vizitat vreodată?<br /> - Nu, nu, dar le-am dat bani. Sadie Dean surise cu înţeles.<br /> - Da, ştiu. Sînt multe doamne bune care le dau bani şi care n-au vizitat niciodată aceste "persoane". Eu am fost o dată. Acolo domneşte o atmosferă care îţi face o impresie proastă. Poate că nu este chiar aşa cum mi s-a părut mie, poate că eram indispusă. Dacă v-aş vorbi mai mult, nu m-aţi înţelege; trebuie să fi trăit acolo ca să înţelegi bine. Nu voi conteni să mă întreb de ce doam­nele bune nu vor să pună tot sufletul în a preveni alu­necarea fetelor cinstite, şi acţionează cu atîta sîrguinţă după, pentru redresarea morală a fetelor? Scuzaţi-mă, am vorbit prea mult, însă dumneavoastră mi-aţi pus între­barea.<br /> - Da, sigur, eu te-am întrebat, zise doamna Carew, îndreptîndu-se spre ieşire.<br /> Nu numai de la Sadie Dean aflase doamna Carew lu­cruri pe care nu le ştia, ci şi de la Jamie. Căci Jamie petre­cea ore întregi la doamna Carew. Pollyanna avea bucurie să-1 aducă acolo, şi lui Jamie, fireşte, îi plăcea.<br /> La început el nu îndrăznea să vină, se ruşina; dar foar­te repede a renunţat la îndoielile sale şi s-a supus do­rinţei ascunse spunîndu-şi şi spunînd şi Pollyannei că nu este totuna a veni în vizită cu a veni să "rămîi de tot acolo".<br /> Adeseori, doamna Carew găsea pe tînărul băiat şi pe Pollyanna instalaţi confortabil în bibliotecă, lîngă fereas­tră, iar căruciorul lui Jamie, gol, lîngă ei. Cîteodată băiatul povestea lucruri pe care Pollyanna le asculta făcînd ochii mari şi fiind complet absorbită de cele ce auzea.<br /> Doamna Carew nu înţelegea care era motivul pentru care Pollyanna îl asculta pe Jamie cu atîta interes aşa că într-o zi se opri şi ea să-1 asculte. Oricît de incorect şi nes­tilat era limbajul băiatului, totuşi, totdeauna era minunat, viu şi pitoresc, încît foarte curînd, doamna Carew, cu ochii strălucitori, se simţi antrenată ca şi Pollyanna, şi purtată în epoca de aur, suspendată pe buzele băiatului.<br /> Cam nelămurită la început, doamna Carew reuşi să înţeleagă ce înseamnă să fii prin însufleţire şi ambiţie ero­ul unor acţiuni frumoase sau al unor aventuri minunate, în timp ce în realitate cel ce trăia aevea poveştile sale nu era decît un băiat sărac, olog, şi pironit într-un cărucior de in­valizi. Dar doamna Carew nu ştia ce însemnătate va avea în viaţa ei acest copil strivit de soartă.<br /> Februarie, martie şi aprilie trecură astfel şi veni mai şi, odată cu această lună, veni şi ziua plecării Pollyannei. şi deodată, doamna Carew înţelese ce va fi pentru ea această despărţire.<br /> Surprinsă, dar şi amorţită în acelaşi timp, îşi zise că, toate îşi vor relua cursul de dinainte, casa îşi va relua din nou liniştea şi întunecimea ei. Ea va fi din nou în pace şi se va putea retrage din această lume zgomotoasă şi obosi­toare. Din nou va fi liberă să se gîndească la micul băieţaş pierdut de atîta timp.<br /> Dar plecarea Pollyannei nu-i aduse liniştea dorită, ci dimpotrivă. Casa liniştită cu zăvoarele trase îi părea tristă şi insuportabilă. Pacea atît de mult dorită avea să-i fie o singurătate amară.<br /> Apoi îşi dădu perfect seama că, fără Pollyanna, casa îi părea goală, şi fără Jamie, va fi şi mai rău. Constatarea aceasta nu se împăca deloc cu mîndria ei. Pentru inima ei, aceasta era o tortură, pentru că tînărul băiat refuzase deja de două ori să vină să locuiască aici, la ea. În timpul ulti­melor săptămîni de şedere a Pollyannei, lupta a fost ama­ră, dar orgoliul, mîndria ei nu-i permiteau să se recunoas­că învinsă. Cînd, însă, şi-a dat seama că odată cu plecarea Pollyannei, Jamie nu va mai veni, a cuprins-o o tristeţe apăsătoare, şi încă o dată i-a propus băiatului să vină să stea la ea, considerîndu-1 Jamie cel pierdut.<br /> Ceea ce i-a spus ea nu-şi mai aminteşte, dar ceea ce a răspuns băiatul n-a uitat niciodată. N-au fost decît şase cuvinte foarte scurte. într-o clipă, care pentru ea a fost destul de lungă, ochii băiatului i-au căutat privirea, apoi s-au luminat de o dulce strălucire, în timp ce i-a răspuns: "Oh, da, fiindcă acum mă iubiţi!"<br /><br />***<br /><br /> De data aceasta, Beldingsville nu-i făcu Pollyannei o primire cu muzică şi cu flori, poate din cauză că sosirea ei era cunoscută de puţine persoane. Cu toate acestea, ea n-a fost lipsită de o primire frumoasă din partea celor ca­re au întîmpinat-o, începînd cu mătuşa ei şi cu unchiul Chilton, chiar din momentul cînd a coborît din tren.<br /> Pollyanna n-a pierdut timpul, ci a şi început să facă vi­zite scurte pe la toţi prietenii săi vechi. Dar totdeauna pe unde se ducea auzea aceeaşi întrebare: "Cam ţi-a plăcut la Boston?" Dar poate nimănui nu i-a răspuns aşa de explicit ca domnului Pendleton. Cînd el a întrebat-o, ea i-a dat răspunsul puţin cam tulburată:<br /> - Ah, mi-a plăcut, dar nu întru totul.<br /> - Dar, nu înţeleg! zise domnul Pendleton zîmbind.<br /> - Nu. Sînt lucruri... Dar sînt mulţumită că am fost, îi explică grăbită; obiceiurile erau străine şi deosebite de ale noastre. Acolo se lua masa seara, nu la prînz. Dar toată lu­mea a fost bună cu mine şi am văzut o mulţime de lucruri minunate: grădina publică, muzeul de pictură, automobi­le şi străzi care nu mai aveau sfîrşit. şi oameni, niciodată n-am mai văzut aşa mulţi ca acolo.<br /> - Ei bine, eu credeam că tu iubeşti mult oamenii.<br /> - Desigur, răspunse Pollyanna, din nou gînditoare. Dar la ce serveşte să vezi atîta lume dacă nu poţi face cu­noştinţă cu nimeni?<br /> Urmă o tăcere, apoi cu un oftat Pollyanna continuă:<br /> - Probabil că ceea ce nu mi-a plăcut acolo a fost fap­tul că oamenii nu se cunosc între ei; în afară de asta, totul este foarte plăcut! Gîndiţi-vă, domnule, sînt acolo atîtea persoane care locuiesc pe străzi strîmte şi murdare şi care n-au nici ce să mănînce şi nu primesc nici cel puţin daruri misionare. Apoi sînt alte persoane, ca doamna Carew, ca­re locuiesc în case măreţe şi au de mîncare mai mult decît le trebuie şi mai multe haine decît pot să îmbrace. Acum, dacă aceste persoane le-ar cunoaşte pe celelalte...<br /> Dar domnul Pendleton o întrerupse printr-o izbuc­nire în rîs.<br /> - Scumpa mea fetiţă, nu te-ai gîndit niciodată că toa­te aceste persoane nu doresc să se cunoască unele cu al­tele? întrebă el cu un ton impunător.<br /> - O, unele doresc asta! zise Pollyanna, convinsă de ceea ce spune. Dau un exemplu, pe Sadie Dean. Ea vinde rubine şi mărgele într-un magazin mare; ea voia să cu­noască lumea şi am introdus-o în casa doamnei Carew; a făcut cunoştinţă cu Jamie şi alte persoane şi a fost aşa de mulţumită că le-a cunoscut! Dacă oamenii s-ar cunoaşte în aşa fel încît bogaţii să poată da săracilor puţin din ba­nii lor...<br /> Domnul Pendleton o întrerupse din nou, rîzînd.<br /> - Ah! Pollyanna, Pollyanna! Mă tem că tu nu te-ai adîncit în apele mari şi învolburate ale vieţii.<br /> - Eu nu ştiu dacă m-am izbit sau nu îndeajuns de greutăţile vieţii, dar ştiu că eu îi iubesc pe toţi oamenii şi aş vrea ca cei bogaţi să dea şi celor săraci din avutul lor.<br /> - Mă îndoiesc, Pollyanna, zise domnul Pendleton, că cel bogat ar fi dispus vreodată să împartă cu cel sărac averea sa; chiar tu dacă ai ajunge să împărţi bogăţiile, te-ai izbi de tot felul de greutăţi, de tot felul de piedici.<br /> Pollyanna oftă adînc.<br /> - Ştiu, doamna Carew spune acelaşi lucru. Dînsa pre­tinde că eu nu înţeleg nimic. E drept, nu pot înţelege de ce unele persoane au bogăţii aşa de mari, în timp ce alţii n-au nimic; nu-mi place aceasta, şi dacă vreodată voi avea ceva bogăţii, voi da o parte celor ce n-au nimic, chiar dacă acest gest mi-ar fi spre pagubă.<br /> - Nu scumpă fetiţă, mă tem că tot nu vei înţelege ni­mic, zise domnul Pendleton devenind grav, privind spre Pollyanna cu ochii plini de dragoste. Nici noi nu vom proceda aşa, şi nici alţii. Dar spune-mi cine este acest Jamie de care vorbeşti toată ziua?<br /> Pollyanna îi povesti istoria lui. Vorbind de Jamie, ea se linişti. Îi plăcea să vorbească de el. Erau unele lucruri care-i plăceau şi nu era nimic care s-o împiedice de a le discuta. Vorbea tuturor de Jamie; credea că toţi se inte­resează de el cum se interesa ea însăşi. Nu fusese contra­zisă de nimeni, însă într-o zi, Jimmy Pendleton i-a spus:<br /> - Deci nu mai era nimeni la Boston, decît acest atît de pomenit Jamie? o întrebă el pe un ton iritat, într-o după-amiază.<br /> - Ei bine, Jimmy Bean, la ce te gîndeşti tu? se răsti Pollyanna.<br /> Băiatul se ridică şi zise:<br /> - Eu nu sînt Jimmy Bean. Sînt Jimmy Pendleton. Din spusele tale mi se pare că nu mai era nimeni la Boston, decît acest Jamie, copil părăsit, care da mîncare păsărele­lor şi le pusese nume fiecăreia, spunînd tot felul de prostii.<br /> - Ei, află Jimmy Be... Pendleton, că Jamie nu este un copil părăsit. Este un băiat foarte drăguţ. El a citit o mul­ţime de cărţi şi ştie multe istorioare pe care le povesteşte din memorie. Dacă şi tu ai şti cîte ştie el, bine ar fi! îi zise cu ochii înflăcăraţi.<br /> Jimmy Pendleton se roşi şi deveni deodată răutăcios.<br /> - Hm! Nu-mi pasă de numele lui, zise triumfător Jamie. Ce nume fără nici o rezonanţă! Cunosc pe cineva care are aceeaşi părere ca şi mine.<br /> - Cine este acela?<br /> - Tata! zise el cu o voce înnăbuşită.<br /> - Tatăl tău? repetă Pollyanna mirată. Îl cunoaşte el pe acest Jamie?<br /> - Nu era vorba de Jamie al tău, era vorba de mine.<br /> - De tine?<br /> - Da. Cu puţin timp înainte de moartea sa, ne opri­sem aproape o săptămînă la un fermier. Tata şi cu mine îi ajutam la strînsul fînului. Soţia fermierului se purta bine cu mine şi într-o zi începu să-mi zică Jamie, nu ştiu de ce. Tata o auzi şi se supără grozav. În supărarea lui zise că Jamie nu era un nume pentru un băiat, şi că fiul său nu va purta niciodată acest nume. Nu l-am mai văzut niciodată aşa de mînios. N-a vrut să rămînă nici pînă la terminarea lucrului; a trebuit să plecăm chiar în noaptea aceea. Eu m-am supărat, din cauză c-o iubeam pe soţia fermierului; era aşa de bună cu mine.<br /> - Şi ce s-a întîmplat după aceea? întrebă Pollyanna.<br /> Băiatul suspină.<br /> - Am mers pînă am găsit un alt loc, şi acolo tatăl meu a murit. După aceea, m-au internat într-un azil.<br /> - De acolo ai fugit cînt te-am întîlnit eu în apropiere de casa doamnei Snow? zise Pollyanna cu bucurie în glas. Şi după aceea te-am cunoscut.<br /> - O da, de atunci mă cunoşti şi mă ştii mereu, repetă Jimmy cu o voce deosebită.<br /> Jimmy îşi reveni îndată în fire.<br /> - Dar eu nu sînt Jamie, mă înţelegi? adăugă cu un aer de dispreţ plecînd şi lăsînd în urma lui pe PoUyanna tulburată şi întristată.<br /> - Ei bine, eu mă pot bucura că nu este aşa în fiecare zi, zise încet fetiţa în timp ce privea cum se depărtează silueta voinică a fanfaronului neplăcut.<br /><br /><br />***<br /> Pollyanna venise acasă de aproape o săptămînă, cînd o scrisoare de la Della Wetherby îi sosi doamnei Chilton:<br /><br /> Aş vrea să vă fac să înţelegeţi ceea ce a făcut fetiţa dumneavoastră pentru sora mea - scria miss Wetherby. Dar mă tem că nu voi reuşi. Pentru aceasta ar fi trebuit s-o cunoaşteţi înainte de sosirea fetiţei. Cînd aţi trimis pe Pollyanna, poate v-aţi dat seama de liniştea şi tristeţea la care era condamnată de mai mulţi ani. Asta era atunci cînd a venit Pollyanna. Nu v-am spus că sora mea regretase promisiunea de a lua fata la ea chiar din ziua cînd a apu­cat să promită; de aceea punea condiţia că în momentul cînd Pollyanna va începe să-i predice, o va trimite înapoi acasă. Şi cu toate acestea, permiteţi-mi, vă rog, să vă po­vestesc ce am constatat ieri cînd m-am dus s-o văd. Nimic altceva nu v-ar da o idee mai lămurită asupra celor ce a putut să înfăptuiască micuţa, dar minunata dumneavoas­tră Pollyanna.<br /> Apropiindu-mă de casă, am văzut că toate perdelele erau date la o parte; altădată erau lăsate, cu ferestrele în­chise. Cînd am ajuns în vestibul, am auzit muzică; se cînta Parsifal. Saloanele erau ocupate, iar aerul era parfumat cu miros de trandafiri. "Doamna Carew şi Mister Jamie sînt în salonul cel mare" îmi zise camerista. Am intrat. Băiatul era într-un cărucior de invalizi. Era palid, dar avea înfăţişarea unui copil fericit deplin. Sora mea părea cu zece ani mai tînără. Obrajii ei, de obicei fără culoare, erau acum roşii şi ochii îi erau sclipitori. După ce vorbisem cîteva minute cu băiatul, sora mea şi cu mine ne-am urcat în camera ei şi acolo mi-a vorbit de Jamie: «Della, este minunat - a început ea. Tot ce este mai bun în literatură, muzică, în artă, în general, se pare că-i este foarte familiar; are încă puţină nevoie numai de dezvoltare şi instruire. Acestea i le voi furniza eu. Mîine va veni un meditator. Fără îndoială, pregătirea lui Jamie prezintă lacune, dar, cum doreşte să înveţe, totul va fi îndreptat repede. Iubeşte muzica; îl voi îndemna şi îndruma întocmai cum va dori el. Aş fi vrut să vezi ce înfăţişare avea cînd a auzit prima oară muzica lui Saint Graal. Cunoaşte toată istoria regelui Arthur, cu masa sa rotundă; vorbeşte de cavaleri şi de lorzi aşa cum ai vorbi tu de membrii familiei tale. Şi, dragă Della, cred că vom ajunge să-l putem face să meargă. Vreau să fie examinat de doctorul Ames.»<br /> Şi ea continuă astfel tot timpul cît am ascultat-o cu emoţie, dar aşa de fericită. V-am spus toate acestea, scumpă doamnă Chilton ca să vă puteţi da seama dumnea­voastră singură cît se interesează de acest băiat, ale cărui creştere şi educaţie vrea să le supravegheze, şi cum, fără voia ei, toate acestea i-au schimbat cursul vieţii. Acum cred că sora mea nu va mai putea fi femeia morocănoasă şi nervoasă cum a fost înainte. Şi toate acestea nu sînt altceva decît opera Pollyannei.<br /> Pollyanna, copil scump! Şi, ce este mai bine, este că ea nu e conştientă de binele ce l-a făcut. Cred că nici chiar sora mea nu-şi dă perfect seama de schimbarea minunată care s-a produs în viaţa şi în inima ei. Şi acum, scumpă doamnă Chilton, cum aş putea să vă mulţumesc? Ştiu că aceasta este imposibil, de altfel nici n-aş îndrăzni. Cu toate acestea, cred că dumneavoastră veţi înţelege cît de recu­noscătoare trebuie să fiu faţă de dumneavoastră şi de Pollyanna.<br /><br /> Della Wetherby<br /><br /> - Ei bine, se pare că Pollyanna a efectuat o cură de succes, zise doctorul Chilton zîmbind, cînd soţia sa a terminat citirea scrisorii.<br /> - Tom, nu zice asta, te rog, zise doamna Chilton implorîndu-1.<br /> - Dar nu eşti mulţumită că medicamentul a produs efectul dorit?<br /> Doamna Chilton se întoarse cu un aer disperat în fotoliul ei:<br /> - Iar începi, Tom? zise ea oftînd. Desigur că sînt mulţumită că această femeie rătăcită şi-a dat seama că este pe un drum greşit. Sînt de asemenea mulţumită că Pollyanna a ajutat-o. Dar nu sînt mulţumită deloc cînd o compari, mereu, pe fetiţă cu o sticlă de doctorii sau cu un medicament. Nu înţelegi aceasta?<br /> - Prostii! Unde vezi tu ceva rău în asta?<br /> - Rău? Tom Chilton, acest copil creşte zi cu zi. Vrei tu să fie răsfăţată? Pînă acum a fost cu totul inconştientă de puterea ei extraordinară şi în aceasta constă tot secre­tul reuşitei sale. Din clipa în care va încerca în mod con­ştient să îndrepte pe cineva, tu ştii tot aşa de bine ca şi mine, că-i va fi imposibil.<br /> - Nu cred asta, zise doctorul rîzînd.<br /> - Totuşi eu mă tem de asta, Tom.<br /> - Dar, Polly, gîndeşte-te la tot ce a făcut ea. Gîndeşte-te la doamna Snow, la John Pendleton şi la mulţi alţii; ei sînt toţi cu totul altfel de cum erau altădată, ca şi doamna Carew. şi aceasta este opera Pollyannei pe care a binecuvîntat-o Dumnezeu.<br /> - Ştiu, confirmă doamna Chilton, dar nu doresc s-o ştie şi Pollyanna. Ea ştie că i-a învăţat să joace jocul mulţumirii şi că ei îl joacă împreună. Pollyanna ne-a predicat una din cele mai puternice predici pe care am auzit-o vreodată, dar ziua cînd se va îndoi de forţa jocului ei, aş dori să fie cît mai îndepărtată. Aceasta este tot, şi îngăduie-mi să-ţi spun că m-am hotărît s-o luăm pe Pollyanna cu noi în Germania anul acesta.<br /> - De ce nu? Este o idee foarte bună.<br /> - Vreau s-o îndepărtez de Beldingsville pentru un timp oarecare. Vreau s-o păstrez nevinovată şi dulce cît mai mult timp, cu putinţă. Ai vrea tu, Tom, ca acest copil să devină o pedantă insuportabilă?<br /> - Nu, zise doctorul rîzînd. În privinţa aceasta cred că nimeni şi nimic nu va fi în stare s-o facă aşa cum spui tu: pedantă. Cu toate acestea, ideea de a merge în Germania îmi place. Să ştii că nu mă voi reîntoarce fără Pollyanna. Vom pleca cît mai repede cu putinţă. Vreau să stau acolo pentru a practica medicina şi pentru studii.<br /> - Totul este în regulă.<br />După toate acestea, tanti Polly scoase un oftat de<br />uşurare.<br /><br />***<br /><br /> Tot orăşelul Beldingsville era în fierbere. Din ziua cînd Pollyanna venise din sanatoriu mergînd pe propriile-i picioare, principalul subiect de discuţie, cînd se întîlneau doi oameni, era ea.<br /> Acum, din nou, Pollyanna este în centrul atenţiei. Azi vine iarăşi acasă, dar venirea ei este deosebită şi Pollyanna însăşi este atît de schimbată! Are douăzeci de ani. Timp de şase ani a petrecut iernile în Germania şi verile în călătorii de vacanţă cu doctorul Chilton şi soţia sa. Acum revine acasă ca să rămînă aici cu mătuşa ei.<br /> Doctorul nu va mai fi cu ele. Cu şase luni în urmă, întreg oraşul s-a întristat la aflarea veştii că doctorul mu­rise subit. Întrebări puse în şoaptă se răspîndiseră foarte repede în oraş cu privire la situaţia financiară a doamnei Chilton.<br /> Unele întreprinderi de căi ferate în care proprietara moşiei de la Harrington era interesată în mod foarte se­rios, se zdruncinaseră, apoi s-au desfiinţat. Aceasta a fost un dezastru. Celelalte plasamente se găseau, de ase­menea, într-o situaţie precară. Cît timp a trăit doctorul, el nu s-a ocupat de afaceri, aşa că din partea lui nu te puteai aştepta să redreseze situaţia.<br /> Pentru aceasta, Beldingsville nu a fost deloc sur­prins cînd, la şase luni de la moartea doctorului, doamna Chilton şi Pollyanna reveniseră acasă.<br /> Încă o dată, vechiul castel de la Harrington, închis şi liniştit un timp aşa de îndelungat, îşi redeschise uşile şi ferestrele. Încă o dată, Nancy, acum doamna Durgin (căsătorită cu Timotei Durgin), mătura, freca şi curăţa.<br /> - Nu, n-am primit nici un ordin să fac aceasta, explica ea prietenilor şi vecinilor curioşi. Doamna Chilton a scris numai că dînsa şi domnişoara Pollyanna vor sosi vineri, săptămîna aceasta, rugînd să avem grijă ca odăile şi pa­turile să fie aerisite şi să lăsăm cheile la îndemînă în acea zi. La îndemînă. Hm! Parcă ar trebui să laşi aceste fiinţe să vină singure în această casă părăsită! Parcă întoarcerea lor fără doctorul n-ar fi destul de tristă; Dumnezeu să-1 ierte! Şi apoi, şi fără bani.<br /> Poate Nancy n-a spus nimănui lucruri aşa de inte­resante, decît unui tînăr cu o aparenţă elegantă, cu ochii sinceri şi cu un surîs care te obligă, unui tînăr care trecea călare, în galop reţinut, pe un cal pur sînge prin faţa porţii castelului, într-o joi dimineaţă.<br /> Poate n-ar fi vorbit cu nimeni aşa de deschis cum a vorbit cu domnul Jimmy, domnul Bean şi cu domnul Pendleton. Acesta, cum îi zicea Nancy, îi răspunse cu o repezeală nervoasă:<br /> - N-are importanţă, Nancy. Cheamă-mă pe numele care îţi vine în minte... Eu ştiu ce trebuie să ştiu. Doamna Chilton şi nepoata sa sînt aşteptate mîine, nu-i aşa?<br /> - Da, domnule, zise Nancy făcînd un compliment respectuos. Mi-e milă de ele, nu pentru că nu sînt mul­ţumită că le revăd, mă înţelegeţi cred, ci pentru felul şi condiţiile în care vin înapoi.<br /> - Da, ştiu. Înţeleg, răspunse tînărul, serios.<br /> În picioare, pe treptele scării, Nancy dădu din cap, semn că a înţeles reacţia gravă a tînărului.<br /> - Nu mă miră deloc, domnule Jimmy, zise ea cu voce tare, urmărind cu admiraţie calul şi călăreţul, şi nu sînt surprinsă că dumneavoastră nu aţi lăsat să crească iarba sub picioarele dumneavoastră înainte de a vă informa de domnişoara Pollyanna. Încă de mult timp mi-am zis că se va întîmpla ceva. V-aţi făcut aşa de mare şi aşa de frumos. Cine ar mai zice acum că sînteţi acel Jimmy mic care eraţi odinioară? N-am văzut în viaţa mea o persoană care să se fi schimbat aşa de mult în cîţiva ani ca dumneavoastră! zise Nancy, aruncînd o ultimă privire cavalerului care dis­părea ca fulgerul în lungul şoselei.<br /> Un gînd asemănător puse stăpînire, poate, în acea dimineaţă şi pe mintea domnului Pendleton, atunci cînd, de pe veranda frumoasei sale case, cu ziduri de culoare gri, privea mulţumit apropierea în goană a aceluiaşi cavaler; în ochii săi se putea citi aceeaşi expresie ca şi în ochii doamnei Nancy Durgin.<br /> Peste cinci minute, tînărul ocoli colţul casei şi urcă uşurel scările verandei.<br /> - Ei, băiatul meu, este adevărat? Vor veni? întrebă domnul Pendleton cu o oarecare nerăbdare.<br /> -Da.<br /> - Cînd?<br /> - Mîine.<br /> Tînărul se instala pe un scaun. Vorbele lui scurte fă­cuseră pe tatăl lui adoptiv să-şi încrunte sprîncenele.<br /> - Dar ce s-a întîmplat?<br /> - Nimica, domnule.<br /> - Prostii! Eu văd clar. Ai plecat acum o oră cu o gra­bă vizibilă; nimeni n-ar fi putut să te reţină. Acum te-ai aşezat pe scaun calm, rece, parcă nimic n-ar fi în stare să te mişte. Dacă nu te-aş cunoaşte, aş putea crede că nu eşti mulţumit de venirea prietenelor tale. Ei, spune adevărul, nu eşti mulţumit că ele se întorc?<br /> Tînărul începu să rîdă şi să se mişte nerăbdător.<br /> - Ba da, desigur.<br /> - Nu se prea vede.<br /> - Mă gîndeam numai la... Pollyanna.<br /> - Pollyanna? Eu credeam că tu o să mori de dorul ei.<br /> - Aşa este. Ai spus-o acum un minut. Ieri nimeni nu m-ar fi putut opri s-o văd pe Pollyanna, iar astăzi, cînd ştiu că vine, nimic nu m-ar putea împinge spre ea.<br /> - De ce Jimmy?<br /> - Nu ştiu nici eu şi poate părea stupid acest lucru. Nu vă pot explica, dar mi se pare că eu aş fi preferat ca Pollyanna să nu se facă mare. Era aşa de gentilă! îmi place să mă gîndesc la ea aşa cum am văzut-o ultima oară, cu faţa ei serioasă, cu pete roz, codiţele ei blonde şi bunul rămas plin de tristeţe atunci cînd zicea: "Da, sînt mulţu­mită că plec, dar voi fi şi mai mulţumită cînd mă voi întoarce ".<br /> - Înţeleg perfect ce vrei să spui. Eu am văzut-o iarna trecută la Roma.<br /> - Este adevărat că ai văzut-o? Spune-mi te rog des­pre ea, zise Jimmy cu multă nerăbdare.<br /> O expresie de curiozitate se ivi în privirea lui John Pendleton.<br /> - O! Eu credeam că tu nu vrei s-o vezi pe Pollyanna domnişoară!<br /> Tînărul se strîmbă şi întrebă din nou, prefăcîndu-se că n-a auzit nimic:<br /> - Este drăguţă?<br /> - Ei, ei, voi tinerilor, prima întrebare pe care o pu­neţi cînd e vorba de o fată este totdeauna: "Este drăguţă?"<br /> - Bine, bine, este deci drăguţă? insistă tînărul.<br /> - Te las să judeci tu singur. Pollyanna este drăguţă dacă este vorba de trăsăturile fizice, nu are, însă, bucle şi gropiţe. În realitate, cred că Pollyanna a crezut pînă acum că ea nu este drăguţă. Mai demult îmi spunea că atunci cînd va fi în cer va avea bucle negre, iar anul trecut, la Roma, îmi spunea că ar prefera să scrie un roman a cărui eroină să aibă părul neondulat şi pistrui pe faţă.<br /> - Aceasta s-ar asemăna bine cu Pollyanna de odini­oară.<br /> - O! şi tu o găseşti la fel? De altminteri, eu o găsesc drăguţă. Are ochi frumoşi, este plină de sănătate şi peste tot duce cu ea farmecul tinereţii. Faţa i se luminează cînd vorbeşte, şi atunci uiţi îndată dacă trăsăturile ei sînt sau nu regulate.<br /> - Mai joacă încă... jocul?<br /> John Pendleton surîse cu un aer de drăgălăşenie.<br /> - Eu cred că-1 joacă, dar nu mai vorbeşte atîta de el ca în trecut.<br /> După o clipă de linişte, tînărul Pendleton zise încet:<br /> - Acesta este un lucru care mă miră mult. Jocul a fost aşa de binefăcător pentru atîtea persoane, încît nu pot concepe ca ea să reziste să nu-1 joace; În acelaşi timp nu-mi pot închipui pe Pollyanna, tînăra fetiţă de odini­oară, matură acum, provocînd pe fiecare persoană să fie mulţumită de ceva. De altfel, cum v-am spus, aş fi vrut ca Pollyanna să nu se facă mare.<br /> - Cred că tu o să te convingi că trăieşte după aceleaşi principii şi că se comportă la fel ca pînă acum. Sărmana fetiţă! Mă tem că va avea nevoie de jocul ei pentru a-şi face existenţa posibilă şi suportabilă pe un timp cît de scurt.<br /> - Din cauză că doamna Chilton a pierdut averea, vor fi ele în adevăr foarte sărace?<br /> - Probabil. Averea doamnei Chilton s-a micşorat într-un mod de necrezut. Ceea ce avea bietul Tom era prea puţin. Ce avea el consta mai ales în note de plată ale bolnavilor ce nu fuseseră încă plătite şi nici nu vor fi plătite vreodată. Tom nu ştia să refuze cînd cineva apela la serviciile sale şi cînd toţi cei răi de plată din oraş se duceau la el. Pe lîngă aceasta, în ultimii ani, el a făcut prea multe cheltuieli.<br /> - Hm! Văd. E groaznic! E groaznic!<br /> - Dar aceasta nu este totul. La vreo două luni după moartea lui Tom am văzut pe doamna Chilton şi pe Pollyanna la Roma, şi doamna Chilton era într-o stare de plîns. In afară de întristarea ei, datorată pierderii lui Tom, ea începea să întrezărească situaţia detestabilă a finanţelor ei şi lucrul acesta a adus-o într-o stare vecină cu ne­bunia. Refuza să mai vină acasă. Spunea că niciodată nu vrea să mai revadă Beldingsville şi nici pe locuitorii lui. Tu ştii că a fost întotdeauna foarte mîndră şi că se simţea foarte bine situată în noua ei poziţie, căsătorită. S-ar simţi grozav de umilită de faptul că locuitorii de aici o ştiu cum era singură, cum era căsătorită şi acum s-o vadă văduvă şi săracă. De altfel, doamna Chilton căzuse într-o stare de moleşeală foarte primejdioasă pentru sănătatea ei. Săr­mana Pollyanna! Ar fi un lucru minunat s-o mai vezi aşa de zburdalnică! Dar, dacă doamna Chilton va fi mereu în halul acesta, copila se va întrista şi se va posomorî. De aceea ziceam că Pollyanna ar avea nevoie de un joc care s-o ajute să trăiască.<br /> - Încerc un sentiment adînc de compasiune, cînd mă gîndesc în ce stare a ajuns Pollyanna, zise Jimmy, cu o voce în care se simţea emoţia.<br /> - Da, şi se pare că nu este totul în ordine, judecînd după faptul că ele sosesc fără să fi anunţat pe nimeni. Ea n-a scris decît soţiei bătrînului Tom, doamna Durgin, care avea cheile casei.<br /> - Da, lucrul acesta mi 1-a spus Nancy, acest suflet minunat. A aerisit toată casa şi a căutat să-i dea altă înfă­ţişare decît aceea a unui sicriu al speranţelor pierdute. Grădina este frumoasă, pentru că bătrînul Tom a întreţi­nut-o bine. Dar cu toate acestea simt o întristare în inimă.<br /> Urmă o tăcere lungă, apoi John Pendleton zise scurt:<br /> - Trebuie, totuşi, să le aştepte cineva la gară. Te duci tu?<br /> -Da.<br /> - Dar ştii cu ce tren sosesc?<br /> - Nu. Nu ştie nici Nancy.<br /> - Cum faci atunci?<br /> - Mă voi duce la fiecare tren, pînă cînd vor sosi, zise tînărul rîzînd. Timotei va merge ca şi mine cu trăsura.<br /> Afară de acesta nici nu sînt multe trenuri pe zi, o ştiţi, cred.<br /> - Da, ştiu, zise domnul Pendleton, şi îţi doresc succes.<br /> - Mulţumesc, zise tînărul Jimmy surîzînd, însă puţin cam trist. În adevăr, cum ar zice Nancy, am nevoie de urări de bine.<br /><br />***<br /><br /> Pe măsură ce trenul se apropia de Beldingsville, Pollyanna o privea cu discreţie, dar şi cu teamă pe mătuşa ei. în timpul călătoriei, doamna Chilton devenise din ce în ce mai agitată şi mai tristă.<br /> Inima Pollyannei se sfîşia de durere privindu-şi mătu­şa. Nu credea că ar fi posibil ca cineva să se poată schimba şi îmbătrîni în numai şase luni. Ochii doamnei Chilton îşi pierduseră toată strălucrirea lor, obrajii îi erau palizi şi zbîrciţi, iar fruntea cu totul încreţită. Buzele îi erau uscate, iar părul îi era strîns pe cap aşa cum îl purta cu mulţi ani înainte, cînd o văzuse Pollyanna pentru prima oară.<br /> - Pollyanna, se auzi vocea doamnei Chilton.<br /> Pollyanna tresări. I se părea că mătuşa sa îi citise gîndurile.<br /> - Da, tanti.<br /> - Unde este sacul cel negru şi mic?<br /> - Aici, lîngă noi.<br /> - Bine, vreau să-mi scoţi voalul cel negru. Ne apro­piem.<br /> - Mătuşă scumpă, dar este aşa de cald şi aşa de greu!<br /> - Pollyanna, ţi-am cerut voalul cel negru. Tu crezi că ţin să fiu văzută la Beldingsville cum arăt, suportînd neno­rocirea care s-a abătut asupra mea?<br /> - Vai, mătuşă, ei n-au sentimente aşa de neplăcute cum îţi închipuieşti mata, protestă Pollyanna. De altfel, nu va fi nimeni care să ne aştepte, deoarece noi n-am spus nimănui cînd vom sosi.<br /> - Da, ştiu. N-am cerut nimănui să ne aştepte, dar i-am scris doamnei Durgin să aerisească bine camerele pentru astăzi. Crezi tu că ea a păstrat această informaţie numai pentru ea? Jumătate din locuitorii oraşului trebuie să ştie că sosim, şi cel puţin douăsprezece persoane, dacă nu mai mult, vor fi la gară, vei vedea; eu îi cunosc. Ei vor să vadă cum arată Polly Harrington săracă. Ei...<br /> - O, mătuşă dragă, o rugă Pollyanna cu ochii plini de lacrimi.<br /> - Dacă n-aş fi aşa de singură. Dacă doctorul ar fi cu noi şi ...<br />Ea se opri din vorbă şi întoarse capul. Gura ei avea mişcări convulsive. Întrebă brusc:<br /> - Unde este voalul?<br /> - Iată-1, răspunse Pollyanna, întinzîndu-i-1. Aproape am ajuns. O, mătuşă, mi-ar fi plăcut ca bătrînul Tom sau Timotei să fi venit să ne aştepte la gară.<br /> - Pentru a ne duce cu trăsura? Cum vrei să păstrăm trăsura şi caii cînd mîine va trebui să-i vindem?<br />Cînd cele două femei sosiră pe peronul gării, doamna Chilton, acoperită toată cu voalul cel negru, nu privi nici în dreapta nici în stînga. Cu toate acestea, Pollyanna sa­lută şi surîse trist în mai multe direcţii.<br /> - Ei bine, nu... ba da, acesta este Jimmy! strigă ea veselă, întinzînd o mînă prietenească. Cred că acum tre­buie să-ţi spun domnule Pendleton, acum cînd eşti aşa de mare şi aşa de frumos! se corectă ea cu un surîs.<br /> - Aş vrea să te văd mai bine, zise tînărul cu un ton şi un gest provocator.<br /> Apoi se îndreptă spre doamna Chilton, cu intenţia să-i vorbească; dar dînsa, cu capul sus, ţanţoşă, se depăr­tase deja. El reveni spre Pollyanna şi o privi cu multă simpatie.<br /> - Veniţi pe aici amîndouă, le zise grăbit. Timotei este aici cu trăsura.<br /> - Ce frumos din partea lui, zise Pollyanna. Scumpă mătuşica, Timotei este aici, a venit cu trăsura, şi iată-1 pe Jimmy Bean! îţi aminteşti de Jimmy Bean?<br />Din cauza emoţiei şi a agitaţiei sale, Pollyanna nu îşi dădu seama că îl numise pe tînăr cu numele lui din copi­lărie. Doamna Chilton, însă, observă aceasta. Cu un aer respingător ea îşi întoarse capul zicînd cu un ton rece ca gheaţa:<br /> - Domnul Pendleton este foarte amabil, dar îmi pare foarte rău că el şi Timotei s-au ostenit atît de mult pentru noi.<br /> - Nici o oboseală, vă asigur. Dacă aţi voi să-mi încredinţaţi biletele, mă voi ocupa şi de bagajele dum­neavoastră.<br /> Pollyanna, cu un "mulţumesc", bucuroasă, scăpă şi de grija aceasta dîndu-i biletele, iar demnitatea doamnei Chilton rămase neschimbată, neavînd a zice nimic.<br /> Drumul cu trăsura pînă acasă a fost parcurs în tăcere. Timotei, puţin cam supărat de primirea pe care i-o fă­cuse vechea stăpînă, stătea pe capră cu buzele strînse. Pollyanna nu era nici tristă şi nici veselă. Cu ochii gînditori şi plini de lacrimi contempla priveliştea copilăriei sale. Deodată luă cuvîntul şi zise:<br /> - Nu-i aşa că Jimmy e frumos? Cît de mult s-a dez­voltat! Parcă tot zîmbeşte; da, sînt sigură, zîmbeşte.<br /> Timotei era prea jignit şi prea fricos ca să îndrăz­nească să-i spună doamnei Chilton ceea ce o aştepta aca­să, astfel că porţile mari deschise, împodobite cu flori şi Nancy pe prag, făcură o surpriză plăcută pentru doamna Chilton şi pentru Pollyanna.<br /> - Vai, Nancy, ce frumos este! zise Pollyanna sărind uşor din trăsură. Mătuşica, iată că Nancy a venit să ne primească; vezi cum a împodobit totul cu flori?<br /> Vocea Pollyannei era veselă, deşi ea tremura puţin, întoarcerea acasă fără doctorul scump care o iubise aşa de mult îi era foarte grea şi deci înţelegea cu atît mai mult durerea care o stăpînea pe mătuşa ei care se ferea să nu izbucnească în plîns de faţă cu Nancy. Totuşi în dosul voalului negru i se zăreau ochii plini de lacrimi şi gura tremurînd. Pollyanna ştia că pentru a ascunde emoţia, mătuşa ei avea nevoie să găsească cuiva o greşeală spre a transforma tristeţea în mînie. Din această cauză, nu a fost surprinsă de răceala cu care doamna Chilton o trată pe Nancy zicîndu-i scurt:<br /> - Natural că e frumos din partea ta, Nancy, dar în realitate aş fi preferat să nu fi făcut absolut nimic.<br /> Orice bucurie dispăru din ochii Nancyei. Se părea că-i speriată şi mînioasă în acelaşi timp.<br /> - O, domnişoară Polly, madam Chilton, vreau să zic, am crezut că nu trebuie să vă las...<br /> - N-are importanţă, Nancy, o întrerupse doamna Chilton; să nu mai vorbim.<br /> Şi cu capul sus, intră în casă. Un minut mai tîrziu se auzi uşa camerei închizîndu-se. Nancy se întoarse tul­burată.<br /> - Domnişoară Pollyanna, ce este? Ce să fac? Cre­deam că va fi mulţumită. Ziceam că am făcut bine.<br /> - Fără îndoială, răspunse Pollyanna plîngînd. Este foarte frumos din partea ta, foarte frumos!<br /> - Da, dar doamnei nu i-a făcut plăcere.<br /> - Ba da, i-a plăcut, dar n-a vrut să-şi arate mul­ţumirea pe faţă. Se temea ca nu cumva s-o cuprindă plînsul şi... O Nancy, Nancy, eu sînt mulţumită că pot să plîng, zise Pollyanna plecîndu-şi capul suspinînd pe umă­rul Nancyei. Mă înţelegi că nu pot să plîng de faţă cu ea şi este foarte greu să revii aici după atîta timp şi în condiţii cu totul schimbate. O înţeleg şi are dreptate să fie nervoasă.<br /> - Fără îndoială, iubita mea, dar gîndeşte-te că primul lucru pe care l-am făcut a fost s-o supăr, şi...<br /> - Nu, nu, n-ai supărat-o. Aşa este ea, Nancy. Nu vrea să ştie nimeni cît de greu suportă pierderea doctorului. Îi este teamă să arate lumii lucrul acesta, şi ca să se scuze, caută motive de supărare şi de izolare. Tot aşa se poartă şi cu mine. Eu însă o înţeleg.<br />- O! Da, da, înţeleg şi eu, răspunse Nancy strîngînd la pieptul ei cu multă dragoste pe tînăra fată. îngeraş drag, sînt fericită că te văd iarăşi!<br /> - Şi eu sînt mulţumită, de asemenea, zise Pollyanna retrăgîndu-se încetişor de la pieptul Nancyei şi ştergîndu-şi ochii de lacrimi. Mă simt mai bine aici ca oriunde, îţi mulţumesc Nancy. Apreciez tot ce ai făcut pentru noi. Să nu te mai reţin mult, că este ora cînd trebuie să pleci.<br /> - Dar eu nici nu mă gîndesc să plec, răspunse Nancy mirată.<br /> - Vrei să rămîi? O, dar Nancy, noi nu te putem ţine. Va trebui ca eu însămi să fac menajul. Pînă cînd vom vedea cum se aranjează lucrurile, vom trăi foarte modest; aşa a spus mătuşa Polly.<br /> - Cum crezi că eu aş primi bani pentru... începu Nancy supărată.<br /> Numai după ce s-a servit masa şi totul a fost pus în ordine, doamna Durgin a înţeles că poate să plece acasă cu soţul ei, dar totuşi continua cu insistenţă, cerînd să-i fie îngăduit ca din cînd în cînd să vină să ajute la treburi. Cînd Nancy plecă, Pollyanna veni în salon unde doamna Chilton stătea singură pe scaun, cu mîinile acoperindu-şi ochii.<br /> - Nancy n-a fost destul de drăguţă că a pregătit toate cu atîta bunăvoinţă?<br /> Nici un răspuns.<br /> - Mă întreb unde a găsit atîtea flori. A pus în toate camerele, chiar şi în dormitor.<br /> Iarăşi nici un răspuns. Pollyanna scoase un oftat adînc şi aruncă o privire spre faţa mătuşii. Peste o clipă făcu o nouă încercare.<br /> - Am văzut pe bătrînul Tom în grădină. Sărmanul, are tot timpul dureri, din cauza reumatismului său. S-a cocoşat şi mai mult. Este îngrijorat şi el de matale şi...<br /> Doamna Chilton o întrerupse brusc.<br /> - Pollyanna, ce ne vom face?<br /> - Ce să facem? Desigur, dragă mătuşica, vom face cum va fi mai bine.<br /> - Lasă, lasă, Pollyanna, fii serioasă măcar o singură dată. Precum ştii, veniturile mele au dispărut aproape complet. Totuşi mai am nişte titluri, deşi domnul Hart zice că în prezent acestea nu aduc aproape nici un venit. Am ceva bani la bancă, o mică rentă şi casa aceasta. Dar la ce serveşte casa aceasta? Este prea mare pentru noi şi n-aş putea s-o vînd decît cu jumătate din valoarea ei, asta în cazul cînd aş găsi pe cineva căruia să-i trebuiască.<br /> - S-o vinzi? Vai, tanti! N-ar trebui să vinzi această casă măreaţă şi plină de atîtea lucruri frumoase!<br /> - Probabil voi fi silită, Pollyanna. Trebuie să mîncăm, din nenorocire.<br /> - Ştiu, şi am o poftă de mîncare aşa de mare... zise Pollyanna răspîndind puţină veselie. Totuşi, cred că tre­buie să fii mulţumită că am poftă de mîncare.<br /> - Desigur, tu găseşti totdeauna motive de mulţumire. Dar pe urmă ce se va alege de noi, copilă?<br /> - M-am gîndit deja la toate acestea. Aş vrea să pot cîştiga ceva bani.<br /> - O, copilă, copilă! Doar n-am trăit eu ca să te aud spunînd astfel! zise sărmana femeie deznădăjduită. O urmaşă a Harringtonilor să trebuiască să cîştige pîinea muncind.<br /> - Dar în asta nu este nimic înjositor, nimic grav, zise Pollyanna zîmbind. Trebuie să fii mulţumită, că o urmaşă a Harringtonilor este aşa de iscusită încît ştie să-şi cîştige existenţa. Nu-i nici o ruşine, mătuşica Polly! Numai dacă eu aş avea vreun talent şi numai dacă aş fi în stare să fac ceva bun în lumea aceasta, zise ea oftînd. Ştiu puţin să cînt, să cînt la pian, să lucrez broderii şi să fac menajul; dar nu ştiu nimic aşa de bine, încît să pot cere o plată pentru lucrul meu. Cred că ceea ce aş putea face, adăugă ea după un timp de tăcere, ar fi să gătesc şi să conduc o casă. Dar lucrînd în bucătăria noastră proprie n-aş putea aduce nici un ban, zise Pollyanna întristată. Şi ceea ce ne trebuie nouă sînt tocmai banii.<br /> - Aşa este, oftă doamna Chilton.<br /> Urmă o tăcere lungă, care fu întreruptă tot de Pollyanna.<br /> - Scumpă mătuşica, asta nu poate merge aşa, strigă ea cu o schimbare completă a felului ei de a se exprima. Nu te mai tulbura. Într-una din zilele ce urmează îmi voi descoperi un talent minunat. Este foarte distractiv să descoperi că-ţi lipsesc multe lucruri, apoi să aştepţi venirea lor. A trăi ştiind că vei primi tot ce-ţi lipseşte este foarte odihnitor, zise ea terminînd printr-o izbucnire veselă de rîs.<br /> Dar doamna Chilton nu rîse. Se mulţumi să ofteze şi să zică:<br /> - Pollyanna, ce copil eşti!<br />Primele zile la Beldingsville n-au fost uşoare nici pentru doamna Chilton, nici pentru Pollyanna. Cu toate că erau libere tot timpul, totuşi nu găseau un anumit scop pe care să-1 urmărească. Prietenii şi vecinii veneau să le facă vizite, şi Pollyanna îi primea totdeauna foarte bine. Doamna Chilton, însă, ori de cîte ori prindea ocazia se scuza că nu-i poate primi.<br /> Doamna Chilton vorbea rar de doctor, dar Pollyanna ştia bine că el era tot timpul prezent în gîndul ei şi că tăcerea nu era decît un fel de manta în care se înfăşură pentru a-şi ascunde emoţiile ei adînci pe care nu voia să le lase să iasă la iveală.<br /> În timpul primei luni, Pollyanna văzu de multe ori pe Jimmy Pendleton. El veni mai întîi cu John Pendleton pentru a face obişnuita vizită oficială şi ceremonială. Apoi Jimmy a mai venit o dată cu flori, altădată cu o carte pentru doamna Polly şi de vreo două ori fără nici un motiv. Pollyanna îl primea întotdeauna cu mare plăcere. Celor mai mulţi dintre prieteni, Pollyanna le vorbea foarte puţin despre schimbarea survenită în viaţa lor. Lui Jimmy, însă, îi vorbea deschis şi niciodată nu uita să-i spună: "Numai dacă aş putea să fac ceva care să-mi aducă un venit, să pot cîştiga bani".<br /> - Am devenit cea mai bună negustoreasă fiinţă mică din cîte există, zicea ea zîmbind trist. Mă înţelegi cred; tanti Polly se simte aşa de săracă. Se crede mai săracă decît este în realitate, şi acest gînd o deprimă rău, o obsedează de-a dreptul. Aş vrea s-o ajut cumva.<br /> Jimmy privi faţa serioasă a Pollyannei cu ochii plini de lumină şi cu privirea ei blîndă.<br /> - Ce-ai vrea să faci? întrebă el.<br /> - Aş vrea să gătesc şi să fac menajul, zise Pollyanna gînditoare. Dar aceasta nu aduce bani cînd o faci în casa ta proprie, şi în altă parte n-aş vrea să merg să fac serviciul acesta.<br /> - Desigur, zise tînărul.<br /> Mai privi încă o dată faţa ei întrebătoare care era întoarsă spre el. De data aceasta, se roşi de-a binelea şi zise:<br /> - Dacă te-ai mărita? Te-ai gîndit la aceasta, domni­şoară Pollyanna?<br /> Pollyanna se puse pe un rîs vesel.<br /> - O! nu, eu nu mă voi mărita niciodată. În primul rînd că nu sînt drăguţă şi, afară de asta, vreau să trăiesc cu mătuşa Polly şi să am grijă de ea.<br /> - Nu eşti drăguţă? Nu te-ai gîndit niciodată că s-ar putea să aibă cineva altă părere în privinţa aceasta?<br /> Pollyanna dădu din cap.<br /> - Nu poate să fie nimeni. Eu am o oglindă. Cred că ştii, nu?<br /> Pentru orice altă fată, acest răspuns ar fi putut însem­na o cochetărie, cum gîndea Pendleton. Dar privind fata din faţa lui, văzu lămurit că nu putea fi vorba de nimic fals. Ceva din felul ei de a se purta din copilărie persista şi acum în toate mişcările şi gesturile ei.<br /> - De ce nu eşti drăguţă? o întrebă el.<br /> Oricît era de sigur de caracterul Pollyannei, totuşi lui Pendleton îi era teamă de îndrăzneala lui punînd această întrebare...<br /> - Ei bine, pentru că nu sînt, zise Pollyanna rîzînd. N-am fost creată frumoasă. Poate îţi aminteşti că atunci cînd eram fetiţă credeam că cel mai frumos lucru pe care mi l-ar fi dăruit Dumnezeu ar fi fost să am bucle de păr negru.<br /> - Şi acum ai tot acea mare dorinţă?<br /> - Nu, nu cred. Dar totuşi mi-ar plăcea şi acum ca şi oricînd. De altfel, n-am nici gene lungi, şi nasul meu nu-i nici grec nici roman, de nici un tip; am un nas simplu, şi faţa mea este prea lungă, sau prea scurtă, am şi uitat cum este. Am măsurat-o cu aceea a unei frumuseţi con­sacrate şi am constatat că nu are dimensiunile cerute. Se zice că lăţimea feţei trebuie să fie egală cu cinci ochi, iar mărimea ochilor cu o altă dimensiune de care nu-mi aduc aminte.<br /> - Ce descriere frumoasă! zise Pendleton zîmbind. Apoi, contemplînd tînăra fată cu o privire plină de admiraţie, o întrebă:<br /> - Nu te uiţi niciodată în oglindă, cînd vorbeşti aşa, Pollyanna?<br /> - Desigur că nu.<br /> - Ei bine, încearcă o dată.<br /> - Ce idee curioasă.<br /> Pendleton începu să rîdă şi o privi cu încîntare.<br /> - Atunci, înseamnă că tu joci în continuare jocul?<br /> Pollyanna îl privi mirată.<br /> - Da, sigur. Ei bine, Jimmy, nu cred că aş fi putut răzbi în aceste şase luni fără acest joc binefăcător.<br /> - Nu te-am auzit de mult vorbind despre el. Ea îşi schimbă culoarea.<br /> - Mă tem că am vorbit prea mult celor indiferenţi, pe care nu-i interesează. Ei nu l-ar accepta de la mine la douăzeci de ani, aşa cum o făceau cînd eram de zece ani, ştii bine aceasta. Oamenilor nu le place să le predici, adăugă ea cu un surîs puţin răutăcios.<br /> - Mă întreb adesea, Pollyanna, dacă tu însuţi înţelegi într-adevăr acest joc şi mai ales dacă îţi dai seama ce a făcut el pentru cei care-1 joacă.<br /> - Ştiu numai ce a făcut pentru mine. Vocea ei era scăzută şi privea în altă parte.<br /> - Cineva spunea odată că acest joc ar revoluţiona lu­mea dacă l-ar juca fiecare, şi cred că aşa este.<br /> - Da, însă sînt oameni care nu iubesc «revoluţia», răspunse Pollyanna zîmbind. Am întîlnit anul trecut în Germania un om care şi-a pierdut averea. Cineva, în prezenţa mea, 1-a încurajat puţin zicîndu-i: "Gîndeşte-te că lucrurile ar fi putut ieşi mai rău". Ar fi trebuit să-1 auzi: "Dacă era ceva care putea să mă înnebunească - zicea el -era cînd auzeam că mi se spune că s-ar fi putut întîmpla ceva mai rău şi că trebuie să mă mulţumesc cu ce mi-a rămas. N-am ce face cu astfel de oameni care au veşnic zîmbetul pe buze şi care repetă întruna că sînt foarte mulţumiţi pentru că pot să respire, să mănînce, să se plimbe sau să doarmă. Cînd mi se spune că trebuie să mă mulţumesc cu astfel de baliverne, simt că înnebunesc; aş vrea să mă arunc asupra unuia din aceştia şi să-1 omor", Închipuieşte-ţi ce gafă aş fi făcut dacă vorbeam cu acel om despre jocul mulţumirii.<br /> - Ai dreptate! Dar eu cred că oricum, cu ideile lui greşite despre lume şi viaţă, el a rămas foarte nenorocit şi la fel ceilalţi din jurul lui, nu-i aşa?<br /> Pollyanna zîmbi.<br /> - Lucrul acesta îmi aduce aminte de ceea ce i-am spus într-o zi unei doamne sărace. Era una din doamnele de la Asistenţa Socială din vest; una dintre acele per­soane care se bucură în adevăr că este nenorocită şi că poate să-şi povestească necazurile. Atunci aveam vreo şase ani şi încercam să învăţ jocul. Trebuie să-ţi mărtu­risesc că n-am avut prea mare succes, şi la urmă am înţeles foarte puţin, căci am zis triumfînd: "în tot cazul, poţi fi mulţumită că ai atîtea lucruri care să te facă nenorocită, de vreme ce îţi place să fii nenorocită".<br /> - Cred că aceasta "i-a făcut mult bine", zise Jimmy.<br /> Pollyanna încruntă sprîncenele.<br /> - Mă tem că nu i-a făcut nici o plăcere, după cum nici neamţului nu i-ar fi folosit cu nimic dacă i-aş fi spus acelaşi lucru.<br /> - Dar trebuia să le spui, şi ar trebui...<br /> - Ei bine, Jimmy, ce înseamnă asta?<br /> - Nimic, numai mă gîndeam că poate sînt în stare să te conving să faci un lucru pe care mă tem că l-ai făcut.<br /> El se opri brusc, încurcat şi roşu la faţă.<br /> - Ei bine, Jimmy Pendleton, te rog încă o dată, ce înseamnă aceasta?<br /> - Nimic...<br /> - Aştept, şopti Pollyanna. Purtarea şi vocea ei erau calme şi încrezătoare, cu toate că în ochi i se citea o ex­presie puţin răutăcioasă.<br /> Tînărul nu îndrăznea.<br /> - Vezi, iată eu am puţină grijă de acest joc, de teamă că o să-mi vorbeşti ca altădată, poate mă înţelegi.<br /> - Asta vrei să-mi spui? Ce-ţi spuneam altădată? Mi se pare că mă crezi că sînt la douăzeci de ani ca şi la zece ani.<br /> - Nu, nu asta voiam să-ţi spun Pollyanna; cu adevărat mă gîndeam...<br /> Dar Pollyanna îşi astupă urechile cu palmele şi plecă de acolo rîzînd.<br /><br />***<br /><br />Pe la sfîrşitul lui iunie, Pollyanna primi o scrisoare din partea domnişoarei Wetherby:<br /><br />Vă scriu pentru a cere o favoare. Cred că îmi veţi putea spune care familie liniştită din Beldingsville ar putea s-o ţină în pensiune pe sora mea în timpul verii. Sînt trei persoane: doamna Carew, secretara ei şi fiul ei adoptiv Jamie. Cred că vă amintiţi de Jamie, nu-i aşa? Ei n-ar vrea să stea nici la hotel şi nici la o pensiune obişnuită. Sora mea este foarte obosită, iar doctorul i-a recomandat să meargă la ţară pentru a face o schimbare şi a avea un repaus complet. Ne-am gîndit numaidecît la Beldingsville şi la dumneavoastră. Ar vrea să plece, dacă e posibil, la începutul lui iulie. Oare ar fi o îndrăzneală prea mare dacă v-aş ruga să-mi răspundeţi cît mai curînd? Rămîn din toată inima a dumitale,<br /><br /> Della Wetherby.<br /><br /> După ce a citit această scrisoare, Pollyanna a rămas cîteva minute pe gînduri. Apoi o idee care i-a trecut prin minte a făcut-o să scoată o exclamaţie şi, sculîndu-se brusc, s-a dus la mătuşa ei.<br /> - Tanti dragă, strigă ea răsuflînd de oboseală, am o idee foarte bună. Ţi-am spus că o să se întîmple ceva care să-mi dea posibilitatea să-mi arăt talentele. Ascultă-mă: am primit o scrisoare de la domnişoara Wetherby, care îmi spune că doamna Carew şi familia ei doresc să petreacă vara la ţară şi mă întreabă dacă aş putea să le găsesc o gazdă convenabilă. Ei nu vor să meargă la vreun hotel şi nici la vreo pensiune, ci ar vrea să cunoască o familie care să-i primească. Mai întîi n-am găsit nimic, dar acum ştiu pe cine să le recomand; ghiceşte tanti.<br /> - Sărmana de mine, zise doamna Chilton, tu îmi scoţi sufletul cu graba ta. S-ar părea că ai numai doispre­zece ani, în loc să fii o fată cu judecată. Despre cine e vorba?<br /> - Să găsim o familie care să primească pe doamna Carew şi pe Jamie. Am găsit-o.<br /> - Chiar? şi de ce m-ar interesa asta pe mine? şopti doamna Chilton dezinteresată.<br /> - Să-i primim aici, dragă tanti!<br /> - Pollyanna! strigă doamna Chilton cu spaimă în glas.<br /> - Te rog foarte mult să nu zici nu. Nu vezi dumneata că acesta este norocul care vine de la sine, norocul pe care-1 aşteptam? Camere avem destule, şi dumneata ştii că mă pricep să conduc gospodăria. Putem deci să-i primim bine, şi lucrul acesta o să-ţi aducă bani.<br /> - Dar Pollyanna, înţelege-mă că nu pot transforma casa mea într-o pensiune - vila Harrington nu poate ajunge o pensiune! O, Pollyanna, nu pot suporta gîndul acesta!<br /> - Dar nu va deveni o pensiune obişnuită. Aceştia pe care-i primim sînt prietenii noştri, musafiri care vin să ne vadă; numai că ei vor fi musafiri care plătesc şi în acelaşi timp ne vom bucura de tovărăşia lor şi vom avea şi bani, banii de care avem nevoie, scumpă mătuşica, accentua Pollyanna.<br /> Un sentiment de mîndrie jignită făcu să roşească faţa doamnei Chilton, care se aruncă într-un fotoliu gemînd.<br /> - Ei, şi cum o să faci tu toate acestea? o întrebă în sfîrşit. Tu nu poţi face toate treburile singură, copilă!<br /> - O, nu, îi răspunse plină de bucurie, simţindu-se acum pe un teren sigur, ştiind că a ajuns la victorie. Voi putea să fac bucătăria si să supraveghez totul, şi sînt sigură că una din surorile mai mici ale Nancyei va veni să facă restul. Madame Durgin s-ar ocupa de spălat rufe, cum deja face şi acum. Vai, dragă tanti, va fi o plăcere! Îmi pare un lucru foarte frumos cum şi este în adevăr, să-mi cadă bani în mînă aşa pe negîndite.<br /> - Îţi cad în mînă, într-adevăr! Mai ai multe de în­văţat, Pollyanna. Cînd vei cădea moartă de oboseală, după ce vei fi gătit şi vei fi făcut menajul, cînd vei fi aproape distrusă pentru a satisface pe alţii, atunci vei înţelege ceea ce spui acum.<br /> - Bine, o să-mi aduc aminte, răspunse Pollyanna rîzînd. Dar nu voiesc să-mi fac inimă rea de pe acum; mă duc repede să-i scriu domnişoarei Wetherby. Cînd va veni Jimmy Bean după-masă, îl voi ruga să-mi pună scrisoarea la poştă.<br /> Doamna Chilton nu-şi găsea astîmpăr în fotoliul.<br /> - Pollyanna, aş vrea să-1 numeşti pe tînărul acesta pe numele lui adevărat.<br /> - Da, afirmă Pollyanna, dar l-am cam uitat.<br /> Cînd sosi Jimmy la ora patru, scrisoarea era gata. Pollyanna tremura încă de emoţie şi îndată îşi puse vizi­tatorul la curent cu cele aranjate.<br /> - Şi voi fi aşa de fericită! adăugă, cînd isprăvi de spus toate planurile. Nu i-am mai văzut niciodată din iarna cînd am fost la Boston. Ţi-am vorbit de Jamie, nu-i aşa?<br /> - Da, mi-ai vorbit, zise el cu un tremur nervos în voce.<br /> - Ei, nu-i aşa că e splendid că vine şi el?<br /> - Nu sînt convins că venirea lui poate fi un lucru splendid.<br /> - Nu găseşti splendid că am acest noroc s-o ajut pe mătuşa mea? Află Jimmy că eu sînt încîntată.<br /> - Mie mi se pare că va fi destul de neplăcut pentru tine, răspunse Jimmy cam iritat.<br /> - Desigur, cîteodată, dar voi fi mulţumită să cîştig ceva şi la aceasta mă voi gîndi tot timpul. Vezi, dar, Jimmy cum devin negustoreasă?<br /> Urmă o clipă de linişte, apoi tînărul o întrebă brusc:<br /> - Ce vîrstă are Jamie ăsta acum?<br /> - Nimeni nu ştie exact; îmi închipui că este cam de vîrsta ta. Sînt curioasă să ştiu cum îi merge acum. Am întrebat şi în scrisoare.<br /> - Da, într-adevăr!<br /> Pendleton privi scrisoarea pe care o avea în mînă şi oftă cu un aer de neîncredere. Se gîndea că ar trebui s-o rupă, s-o dea la oricare altul, s-o arunce undeva sau să facă orice ca s-o distrugă numai să n-o pună la poştă.<br /> Jimmy îşi dădea seama că este gelos, că totdea­una fusese gelos pe acest tînăr. Acum, cînd iubea pe Pollyanna, era supărat şi nu mai voia să-şi arate gelozia. Pur şi simplu nu voia ca acest tînăr ce-i purta numele să vină aici la Beldingsville ca să le tulbure liniştea.<br /> În cîteva zile se văzu că Jimmy nici nu rupsese scri­soarea şi nici n-o aruncase, căci Pollyanna primi un răs­puns prompt şi încîntător de la domnişoara Wetherby, şi la vizita lui următoare, Jimmy o auzi pe Pollyanna spunîndu-i:<br /> - Fireşte, în prima parte a scrisorii îmi arată cît sînt ei de mulţumiţi cu răspunsul meu; aceasta nu te intere­sează. Restul însă vreau să ţi-o citesc. Contez mult pe tine Jimmy, şi sper că mă vei ajuta să le fac cît mai plăcută şe­derea lor aici.<br /> - Da, desigur!<br /> - Nu fi ironic, pentru că nu-ţi place numele lui Jamie, zise Pollyanna cu un ton de reproş şi cu o seve­ritate fină. Îl vei iubi şi pe el şi o vei iubi şi pe doamna Carew.<br /> - Crezi asta? replică Jimmy, cu oarecare aroganţă. Să sperăm că dacă voi începe s-o iubesc pe acea doamnă, dînsa va fi aşa de amabilă să-mi plătească cu aceeaşi monedă.<br /> - Fără îndoială. Acum ascultă. Scrisoarea aceasta este de la sora ei, domnişoara Della Wetherby, care este infirmieră la sanatoriu.<br /> Şi Pollyanna, zîmbind mereu răutăcioasă, începu să citească:<br />"îmi ceri să-ţi spun tot ce mă interesează şi pe mine. Este o chestiune cam grea, totuşi, pe cît se poate, îţi voi îndeplini dorinţa. Pentru a începe, cred că o vei găsi pe sora mea cu totul schimbată. Noile interese, care au intrat în viaţa ei, au făcut minuni timp de şase ani. În momentul de faţă ea este puţin supărată şi obosită, dar un bun repaus o va vindeca repede. Vei vedea şi tu cît pare de tînără, de înfloritoare şi de mulţumită. Notează că am zis mulţumită.<br /> Lucrul acesta nu te va mira atît ca pe mine, deoarece erai prea tînără pentru a observa cît era de nenorocită, cînd ai venit tu la Boston. Atunci, pentru ea, viaţa era lipsită de orice speranţă şi de orice fericire; acum o găseşte plină de veselie şi de mulţumire.<br /> Mai întîi, îl are pe Jimmy, şi cînd îi vei vedea împre­ună nu vei mai avea nevoie să te informez ce înseamnă el pentru ea. Este drept că noi nu ştim bine dacă este Jamie al nostru, cel adevărat, însă sora mea îl iubeşte ca pe copilul ei propriu; l-a adoptat în mod legal, cred că ştii aceasta.<br /> Îţi mai aminteşti de Sadie vînzătoarea? Ei bine, tot căutînd s-o ajute şi să-i facă o viaţă mai plăcută, sora mea a tot mărit sforţările sale puţin cîte puţin, aşa de bine, încît acum are douăsprezece fete tinere care o consideră ca îngerul lor salvator. A înfiinţat o societate pentru tinerele lucrătoare. Poţi să-ţi închipui că lucrul acesta cere efort fizic şi consum nervos. Ajutorul ei cel mai preţios este secretara sa, Sadie Dean. O vei găsi mult schimbată şi pe această tînără; cu toate acestea ea este mereu aceeaşi Sadie Dean.<br /> Pe cînd pentru Jamie, bietul Jamie, cea mai mare în­tristare a vieţii sale este de a şti că nu va mai putea merge niciodată. Într-un timp, noi toţi nutream oarecare speranţe. Timp de un an, doctorul Ames a venit aici la sanatoriu şi l-a îngrijit aşa de bine, încît Jamie poate să meargă acum în cîrje. Bietul băiat va rămîne infirm toată viaţa. El şi-a păstrat într-o măsură minunată entuziasmul copilăresc şi plăcerea de a trăi. Un singur lucru ar putea să-l arunce într-o completă disperare şi să-i altereze inteligenţa, dacă ar descoperi că el nu este Jamie Kent, nepotul nostru. Cred că numai datorită forţei lui de sugestie şi de gîndire a ajuns să creadă că este adevăratul Jamie; chiar dacă nu este aşa, sper că el nu va şti aceasta niciodată".<br /> - Aceasta este tot ce scrie despre ei, zise Pollyanna îndoind scrisoarea. Nu-i interesant?<br /> - Da, într-adevăr! răspunse Jimmy cu un ton mai ridicat.<br /> Se gîndea acum ce înseamnă pentru el două picioare sănătoase. Şi, de asemenea, ar fi dorit în acea clipă ca sărmanul invalid să aibă şi el parte de atenţie şi de gîndire din partea Pollyannei, dar nu prea multă!<br /> - Nu este o greşeală, este ceva inviorător pentru sărmanul băiat, îşi zise el.<br /> - Tu nu ştii nimic, Jimmy Bean, răspunse Pollyanna mişcată; eu însă îl pot înţelege, că un timp oarecare nici eu n-am putut merge şi deci ştiu ce înseamnă asta.<br /> - Da, desigur, răspunse Jimmy mişcîndu-se agitat pe scaunul său.<br /> Jimmy, văzînd faţa atît de radioasă şi ochii Pollyannei atît de strălucitori, nu mai era aşa de sigur dacă doreşte ca Jamie să vină la Beldingsville, căci vedea că, atunci cînd se gîndea la el, Pollyanna avea o înfăţişare cu totul deo­sebită.<br /><br />***<br /><br /> Zilele care mai erau pînă la sosirea «acestor oameni teribili», cum îi numea doamna Chilton pe musafirii care plătesc ai nepoatei sale, trecură repede pentru Pollyanna.<br /> Chemînd în ajutor pe Nancy şi pe sora ei mai mică, Betty, Pollyanna inspecta toată casa, cameră cu cameră, aranjînd-o pentru confortul şi plăcerea musafirilor aştep­taţi. Doamna Chilton nu putea s-o ajute decît foarte pu­ţin, mai întîi pentru că nu se simţea bine, apoi pentru că starea ei psihică nu-i permitea să facă nici un efort. Pe de altă parte mai era şi mîndria numelui ei de Harrington şi veşnica bombăneală:<br /> - Pollyanna, Pollyanna, n-am crezut că o să ajungă vreodată pensiune castelul familiei Harrington!<br /> - Nu tanti, nu trebuie să ne facem gînduri negre, răs­punse blînd Pollyanna. Cei ce vin sînt familia Carew, care ne întorc vizita aici, la castelul Harrington.<br /> La ziua fixată, Pollyanna însoţită de Timotei se duse la gară pentru a aştepta sosirea trenului de după-amiază. Pînă atunci se dovedise a fi încrezătoare şi veselă, gîndindu-se la clipele acestea.<br /> Dar acum, cînd aştepta fluieratul trenului, era cuprin­să de o adevărată panică formată din îndoială, timiditate şi teamă. Îşi amintea de situaţia şi averea doamnei Carew şi de gusturile sale aristocratice. Îşi dădea seama că va întîlni un nou Jamie, un tînăr cu totul deosebit de băiatul pe care îl cunoscuse. Pentru un moment, avu o dorinţă să fugă oriunde.<br /> - Timotei, mă simt rău. Cred că trebuie să le spunem să nu mai vină, zise ea încet.<br /> - Domnişoară! strigă Timotei.<br /> Privind la figura speriată a lui Timotei, Pollyanna îşi reveni. Clătină capul şi începu să rîdă.<br /> - Nu te mai gîndi la aceasta, nu ştiam ce spun, Timotei. Nu peste mult timp, ei vor fi aici.<br /> Trenul oprise deja şi Pollyanna se grăbi să se apropie, revenindu-şi complet în fire. Recunoscu îndată pe cei ce sosiră. Urmară cîteva minute de strîngeri de mînă, excla­maţii de mirare şi de bucurie, apoi ea se urcă în trăsură alături de doamna Carew, cu Jamie şi Sadie Dean în faţa lor. Atunci putu să privească cu toată atenţia pe fiecare din musafiri şi să constate schimbările pe care anii Ie adu­seseră, În ceea ce priveşte pe doamna Carew, Pollyanna rămase surprinsă. Uitase că această doamnă era aşa de frumoasă, că avea gene aşa de lungi şi ochii aşa de fru­moşi. Prin mintea ei îşi făcu loc un sentiment vag de gelozie, dar repede îşi aduse aminte de tristeţea de odini­oară care o stăpînea pe doamna Carew şi se bucură de această schimbare.<br /> Apoi se întoarse către Jamie, spunîndu-şi în sine că în adevăr el era o figură distinsă. Ochii săi adînci, faţa puţin palidă şi părul ondulat îl făcea atrăgător. Apoi aruncă o privire spre cîrjele aşezate lîngă el şi simţi un sentiment de simpatie vie în toată fiinţa ei.<br /> De la Jamie, Pollyanna trecu cu privirea la Sadie Dean. În ceea ce priveşte trăsăturile, Sadie era la fel cum o văzuse întîia oară în grădina publică la Boston. Dar nu avu nevoie să o privească prea mult pentru a constata că pieptănătura, hainele, felul de a se exprima, precum şi dispoziţia ei erau cu totul deosebite.<br /> Jamie zise Pollyannei:<br /> - Ce bună eşti că ne-ai permis să venim. Ştii tu la cine mă gîndeam eu cînd ai scris că poţi să ne primeşti? Mă gîndeam la fetiţa din grădina publică cu sacul plin de hrană pentru păsărele.<br /> - Cu sacul plin! zise Pollyanna rîzînd.<br /> - Desigur că în cazul de faţă, sacul de alimente s-a transformat în camere drăguţe la ţară, în lapte bun şi ouă proaspete, replică Jamie. Dar, pe acestea sînt sigur că le vom avea.<br /> - Foarte bine, voi face tot posibilul să fiţi mulţumiţi, zise Pollyanna simţindu-se fericită că tanti Polly nu este de faţă ca să audă cît de repede s-au realizat prezicerile sale. Sărmanul Lancelot! Oare cine îl hrăneşte, dacă mai trăieşte?<br /> - Dacă trăieşte, este desigur hrănit, zise doamna Carew bucuroasă. Băiatul acesta merge încă cel puţin o dată pe săptămînă în grădină, cu buzunarele pline de nuci şi de alte alimente. De multe ori cînd vreau să comand cereale pentru dejun, mi se răspunde: "Le-a reţinut dom­nul Jamie pentru porumbei, doamnă!"<br /> - Da, dar lasă-mă să-ţi spun, strigă Jamie cu entu­ziasm.<br /> Şi după o clipă, Pollyanna asculta cu aceeaşi fascinaţie din trecut povestea unei perechi de turturele din grădina plină de soare. Mai tîrziu înţelese cele scrise de miss Wetherby cînd văzu pe Jamie că apucă cîrjele şi cu aju­torul lor se coborî singur din trăsură. Mai înţelese că timp de zece minute cît a mers cu trăsura, uitase că este olog.<br /> Spre marea ei mirare, Pollyanna observă că întreve­derea scurtă dintre tanti Polly şi musafiri se petrecuse în condiţii mult mai bune de cum se aştepta.<br /> Musafirii erau vădit încîntaţi de vechea casă şi de tot ce era în ea, încît era imposibil ca doamna Chilton să-şi păstreze atitudinea rece şi resemnată în prezenţa lor. De altfel, în mai puţin de o oră, farmecul personal şi magne­tismul lui Jamie au alungat orice neîncredere şi tristeţe care mai dăinuia în sufletul închis al doamnei Chilton.<br /> Dar cu toată schimbarea de atitudine a mătuşii sale, Pollyanna găsi că lucrurile nu merg tocmai "pe roate". Era multă treabă de făcut. Sora Nancyei, Betty, era gentilă şi bine dispusă, însă nu era Nancy. Trebuia s-o înveţe, şi a-ceasta cerea timp. Pollyanna avea fel de fel de griji. Acum, un scaun acoperit cu praf era o crimă pentru ea, iar o mîncare nepreparată ca lumea, o tragedie.<br /> Încet, încet, datorită argumentărilor şi rugăminţilor doamnei Carew şi a lui Jamie, Pollyanna îşi îndeplinea îndatoririle mult mai repede şi înţelese că adevărata crimă şi tragedie în ochii prietenilor ei nu era nici praful de pe scaun şi nici mîncarea prost gătită, ci mai curînd grija şi oboseala care începuseră să lase urme pe figura ei.<br /> - Parcă n-ar fi destul că ne-ai îngăduit să venim! zicea Jamie. Nu te mai omorî atîta cu pregătitul mîncării.<br /> - De altfel, nici nu trebuie să mîncăm mult, adăugă doamna Carew rîzînd. Doar nu vreţi să facem indigestie?<br /> Era minunat să vezi cum cei trei membri ai familiei se adaptau la viaţa de aici.<br /> La numai cîteva zile de la sosire, doamna Carew stîrni interesul doamnei Chilton cu privire la societatea tine­relor funcţionare pe care o înfiinţase la Boston, iar Sadie Dean şi Jamie se certau cum să ajute pe Pollyanna la cules flori sau la strîns legume.<br /> Cam la vreo săptămînă de la venirea musafirilor, în castelul Harrington, într-o seară, John Pendleton şi Jimmy veniră să facă o vizită. Pollyanna se aşteptase ca ei să vină mai curînd.<br /> - Sînteţi prieteni scumpi pentru mine şi doresc să vă cunoaşteţi bine cu toţii şi să fiţi prieteni între dumnea­voastră, zise ea.<br /> De altfel, nu era surprinsă de faptul că atît Jimmy cît şi domnul Pendleton au fost impresionaţi de frumuseţea doamnei Carew. Dar privirea pe care o îndrepta doamna Carew spre Jimmy era curioasă; părea că îl cunoaşte.<br /> - Domnule Pendleton, nu te-am mai văzut eu nicio­dată?<br /> Ochii sinceri ai lui Jimmy o priviră pe doamna Carew drept în faţă, cu admiraţie.<br /> - Nu cred, răspunse el zîmbind. Sînt sigur că dacă v-aş fi întîlnit vreodată, n-aş fi uitat acest lucru.<br /> Sentimentul care inspirase aceste cuvinte era aşa de vizibil, încît toată lumea începu să rîdă, iar domnul John Pendleton zise:<br /> - Bine a zis fiul meu, avînd în vedere vîrsta dumnea­voastră. Nici eu n-aş putea spune altceva.<br /> Doamna Carew se înroşi şi începu să rîdă.<br /> - Nu, dar fără glumă, insistă ea, mi se pare că te cunosc. Chiar dacă nu ne-am întîlnit, cred totuşi că te-am văzut undeva.<br /> - Este foarte posibil, zise Pollyanna. Poate l-aţi văzut la Boston, căci Jimmy a urmat Politehnica timp de trei ani. Cînd va fi mare, va construi poduri şi diguri.<br /> Din nou toată lumea începu să rîdă, afară de Jamie, şi numai Sadie Dean a remarcat că Jamie, în loc să rîdă, închise ochii ca şi cum unele vorbe rostite îl dureau. Numai Sadie Dean înţelese de ce şi ea schimbă subiectul conversaţiei, îndreptîndu-1 în altă direcţie. Avu ocazia să vorbească de cărţi şi flori, de animale şi păsări, subiect care îi convenea mai mult lui Jamie decît cel al podurilor şi digurilor pe care n-ar fi putut să le construiască vreo­dată. Dar nimeni, nici măcar Jamie, nu observă că asta era strategema domnişoarei Sadie.<br /> După ce oaspeţii plecară, doamna Carew spuse din nou că este urmărită de ideea că văzuse undeva pe Jimmy Pendleton.<br /> - În tot cazul, este un băiat bun şi îl iubesc.<br /> - Sînt foarte mulţumită, deoarece şi eu îl iubesc, zise Pollyanna. Totdeauna l-am iubit pe Jimmy.<br /> - Îl cunoşti de mult? întrebă Jamie cu interes.<br /> - O, da, îl cunosc de mulţi ani! Eram atunci o fetiţă, iar el era Jimmy Bean.<br /> - Jimmy Bean? Nu este fiul domnului Pendleton? întrebă doamna Carew surprinsă.<br /> - Nu. E numai fiul său adoptiv.<br /> - Fiu adoptat! zise Jamie. Atunci nici el nu este un fiu adevărat, ca şi mine.<br /> Se simţea multă bucurie în vocea acestui tînăr.<br /> - Nu. Domnul Pendleton n-a avut copii deloc. Nici n-a fost însurat vreodată. A vrut să se însoare odată, dar... nu a reuşit.<br /> Pollyanna se roşi şi tonul vocii ei se schimbă. Nu uitase că mama ei refuzase pe domnul Pendleton cu mulţi ani în urmă şi că ea era responsabilă de celibatul aşa lung al acelui om.<br /> În acest timp, doamna Carew şi Jamie, neştiind nimic din toate acestea şi remarcînd numai fîstîcirea Pollyannei, au ajuns îndată la aceeaşi concluzie:<br /> - Este posibil, îşi ziceau amîndoi, ca acest om, John Pendleton, să fi fost îndrăgostit de Pollyanna, un copil?!<br /><br />***<br /><br /> Înainte de sosirea musafirilor, Pollyanna spuse lui Jimmy că se bazează pe concursul lui pentru a-i distra.<br /> La început, Jimmy nu se arăta deloc dispus să-şi îndeplinească acest rol, dar după o săptămînă, nu numai că se grăbea să facă aceasta, dar era chiar încîntat de ro­lul său.<br /> Între el şi doamna Carew se stabilise o caldă priete­nie, bazată pe ceea ce părea să fie o puternică atracţie, foarte deosebită, pe care o simţeau amîndoi. Ei se plim­bau şi vorbeau împreună, făceau planuri pentru asociaţia tinerelor funcţionare, planuri care urmau să fie puse în execuţie iarna următoare cînd Jimmy avea să fie la Boston. Ei însă nu uitau nici de Jamie şi de Sadie Dean, iar aceştia, ca membri ai familiei, participau la toate discutiile despre organizarea planurilor pentru distracţia so­cietăţii. Jimmy nu venea totdeauna singur. Din cînd în cînd, era însoţit de domnul Pendleton. Se organizau multe plimbări cu trăsura, multe curse de călărie şi multe şi plă­cute după-amieze de lectură şi de lucru de plăcere, care aveau loc în veranda castelului Harrington.<br /> Pollyanna era încîntată. Nu numai că musafirii ei nu se plictiseau, dar prietenii ei din familia Carew făcuseră cunoştinţă cu ceilalţi prieteni buni, cu cei din familia Pendleton. Se părea că ea este un fel de mamă cloşcă înconjurată de puişorii ei. Pollyanna trona la reuniunile din verandă şi făcea tot ce-i sta în putinţă pentru a men­ţine întregul grup al prietenilor unit şi fericit. Nici familia Carew şi nici Pendleton nu erau mulţumite cînd vedeau că Pollyanna rămîne simplă spectatoare la petrecerile lor şi o rugau cu insistenţă să ia parte şi să se bucure împre­ună cu ei.<br /> - Cum să putem noi accepta ca tu să te mărgineşti la a sta în această bucătărie caldă? bombăni Jamie într-o zi cînd el intrase acolo. În dimineaţa aceasta este un timp superb şi cu toţii vom merge la pădure, unde vom prinzi. Vei veni şi tu.<br /> - Dar, Jamie, eu nu pot, îmi este imposibil! Zise Pollyanna.<br /> - De ce nu? Nu trebuie să prepari masa pentru seară pentru noi, că nu vom fi aici.<br /> - Dar trebuie preparat dejunul.<br /> - Din nou te îngrijeşti peste măsură. Vom cumpăra dejunul, aşa că nu va fi nevoie să rămîi acasă ca să mai găteşti. Ai vreo obiecţie?<br /> - Ei bine, Jamie, asta nu pot. Trebuie să pun prăjitu­rile la gheaţă.<br /> - Nu e nevoie de aceasta!<br /> - Apoi este de făcut curăţenie.<br /> - Nu vom face murdărie.<br /> - Dar nu pot să-ţi înşir toate treburile pe care le am de făcut astăzi.<br /> - Nici nu vreau să mi le-nşiri, replică Jamie, vesel. Vreau ca să încetezi odată cu "nu". Hai vino, pune-ţi pălăria! Am văzut-o pe Betty în sufragerie şi mi-a spus că va împacheta ea mîncarea pentru prînz. Să mergem, grăbeşte-te!<br /> - Să vedem, băieţică! Este imposibil, zise Pollyanna rîzînd şi încercînd să scape, deoarece el o ţinea de mînecă. Nu pot merge cu voi aşa cum sînt îmbrăcată.<br /> Şi totuşi a mers, şi nu numai de data aceea, ci chiar de mai multe alte ori. Nu mai putea să refuze, căci avea contra ei nu numai pe Jamie, ci şi pe Jimmy şi domnul Pendleton, ca să nu mai vorbim de doamna Carew, de Sadie şi de însăşi doamna Chilton.<br /> - De bună seamă, sînt fericită să merg, zicea ea cu un oftat de mulţumire. Dar cu siguranţă că nu s-au mai văzut musafiri ca ai mei care să ceara biscuiţi, lapte şi mîncăruri reci; şi niciodată pînă acum nu s-a văzut ca o proprietară de pensiune ca mine să meargă la pădure împreună cu musafirii ei.<br /> Punctul culminant a fost atins într-o zi cînd John Pendleton a propus să plece toţi într-o plimbare de două săptămîni la un lac de munte, la patruzeci de mile de Beldingsville. Tanti Polly nu înceta să se minuneze, gîndindu-se cît de mult se schimbase John Pendleton.<br /> Ideea a fost primită cu entuziasm de toată lumea, în afară de tanti Polly care îi spuse Pollyannei că ar fi mai bine şi de dorit că, dacă domnul John Pendleton voia să iasă din singurătatea lui morocănoasă în care se închisese de atîţia ani, nu era cazul să facă acuma pe tînărul de douăzeci de ani. Ea spuse în public că nu era încîntată de o călătorie de durată la ţară, timp în care să fie obligată să doarmă pe pămîntul umed şi să mănînce tot felul de fructe sălbatice sub pretext că se distrează, fapt care nu poate constitui nici pe departe distracţie pentru persoanele tre­cute de patruzeci de ani.<br /> Dacă John Pendleton a fost mîhnit de această decla­raţie, nu a voit touşi s-o arate; interesul şi entuziasmul lui nu s-au micşorat deloc şi planurile pentru excursia la ţară continuau să fie perfecţionate. S-a luat hotărîrea ca şi în cazul în care doamna Chilton nu avea să ia parte la aceas­tă expediţie, să nu se contramandeze planul deja stabilit.<br /> - Şi doamna Carew, în acest caz, va avea misiunea de şef al expediţiei! zise Jimmy, cu multă bucurie.<br /> Timp de o săptămînă n-a fost vorba decît de corturi, de îmbrăcăminte, de provizii, de undiţe pentru pescuit, şi aproape tot ce se făcea se făcea numai în scopul călă­toriei.<br /> - Ce-o fi să fie! zise Jimmy chiar cu riscul de a fi pedepsit de doamna Chilton. Totuşi, vrem cu adevărat o expediţie la ţară, cu foc în aer liber şi cartofi copţi în ce­nuşă; ne vom aşeza în jurul focului, vom povesti diferite istorioare şi vom frige carnea înfiptă într-o ţepuşă.<br /> - Şi vom merge cu vaporul, vom înota, vom merge cu barca şi vom pescui, declară Pollyanna. şi... se opri deo­dată cu ochii fixaţi la faţa lui Jamie. Ce să mai discutăm? Nu vom face nimic din acestea, se corectă ea; vom sta liniştiţi, vom citi şi vom discuta.<br /> Ochii lui Jamie se întunecară şi faţa i se îngălbeni. El deschise gura, dar înainte să înceapă vorba, Sadie Dean zise:<br /> - O! dar cînd se fac astfel de excursii, urmează de­sigur lungi popasuri în aer liber care sînt aşa de necesare. Vara trecută eram la Maine şi să fi văzut dumneavoastră peştele pe care 1-a prins domnul Carew. Era... povesteşte tu, zise ea îndreptîndu-se către Jamie.<br /> Jamie rîse şi dădu din cap.<br /> - Poate n-o să creadă o poveste cu peşti, zise el.<br /> - Încearcă, zise Pollyanna.<br /> Jamie dădu din cap, culoarea feţei îi revenise, şi ochii lui nu mai aveau o expresie dureroasă. Pollyanna privi spre Sadie Dean şi se miră văzînd că se înfundă degajată în fotoliul ei.<br /> În sfîrşit, ziua fixată sosi şi plecară cu automobilul nou al lui John Pendleton, cu Jimmy ca şofer. Un zgomot, o vîjîitură, un concert de adio şi iată-i plecaţi cu un ţipăt de sirenă, Jimmy acţionînd îndelung claxonul. La capătul a patru ore de mers, voiajul lor de patruzeci de mile în auto mobil se sfîrşi. Locul de oprire era cunoscut încă de mulţi ani de domnul Pendleton, de data aceasta inspecta împre­jurimile cu o mulţumire amestecată cu o oarecare grijă.<br /> - O, ce frumos este! ziseră în cor pasagerii.<br /> - Sînt foarte mulţumit că vă place locul acesta! răs­punse domnul Pendleton. Cu toate acestea, eram cam îngrijorat gîndindu-mă că poate l-aş fi găsit schimbat; ştiţi că lucrul acesta se întîmplă foarte des. Desigur pomii au mai crescut, dar nu aşa de mult încît să ne rătăcim în pădure.<br /> Fiecare se puse pe treabă, să pregătească terenul, să ridice cele două corturi, să descarce automobilul, să cons­truiască cuptorul şi să aranjeze bucătăria şi dormitorul. Abia acum, Pollyanna începu să se intereseze în mod deosebit de Jamie şi să aibă grijă de el. Ea înţelese că gropile, văile cît şi movilele acoperite cu pietriş sau spini nu erau pentru o pereche de cîrje ceea ce este un parchet acoperit cu covoare. Ea văzu că sfidînd infirmitatea lui, Jamie căuta să ia parte la lucru, şi faptul acesta o tulbură. De două ori se repezi să-i ia din mînă scaunul pe care încerca să-1 ducă.<br /> - Lasă-mă să-1 duc, o rugă el. Tu ai făcut destule tre­buri.<br /> La a doua intervenţie ea adăugă:<br /> - Te rog să mergi să te odihneşti, Jamie. Pari foarte obosit.<br /> Dacă ar fi privit mai atent, ar fi văzut roşeaţa care se aşternu pe fruntea lui. Văzu cu toate acestea, spre marea ei mirare, pe Sadie Dean cu braţele pline de cutii zicînd:<br /> - Vai, domnule Carew, te rog ajută-mă puţin. După cîteva secunde, Jamie se îndrepta spre corturi luptîndu-se să ducă două cîrje şi o mulţime de cutii. Cu vorbe de reproş pe buze, Pollyanna se îndreptă spre Sadie Dean, dar n-a apucat să-şi rostească reproşurile, căci Sadie, cu un deget pe buze, se apropia de ea în grabă.<br /> - Ştiu că nu ai nici o intenţie rea, zise ea cînd era aproape de Pollyanna, dar nu vezi cît se consumă la gîndul că tu îi spui că el nu poate să facă nimic? Vezi cît de fericit este acum?<br /> Pollyanna îşi aruncă privirile spre el şi-1 văzu aple­cat pe una din cîrje, silindu-se să descarce pe pămînt în­cărcătura de cutii. De atunci Pollyanna supraveghea pe Jamie foarte atentă, dar avea grijă ca nimeni să n-o observe, şi în timp ce îl supraveghea, în inima ei suferea. De două ori îl văzu că încearcă să facă un lucru, şi de fiecare dată renunţă; o dată era un scaun prea greu pe care nu-1 putea ridica, iar altă dată era o masă pliantă care era prea grea de transportat cu cîrjele lui. De fiecare dată îl văzu cum se uită în toate părţile să vadă dacă a obsevat cineva neputinţa lui. Pollyanna mai observă că el era foarte obosit, dar, cu tot surîsul său, faţa îi era palidă şi trasă, ca a unui om care sufere.<br /> - Cred că nu ne-am gîndit destul la el cînd am accep­tat să venim într-un loc ca acesta, zise ea cu ochii plini de lacrimi. Să faci excursii în cîrje? De ce nu ne-am dat sea­ma înainte de a pleca?<br /> Peste o oră, însă, în jurul focului, după masă, Pollyanna găsise răspuns la această întrebare; aşa cum stăteau în jurul focului, faţa Pollyannei, luminată,de flăcările focului, contrasta puternic cu întunericul din jur, fiind fermecată de-a dreptul de modul mişcător în care povestea Jamie. Ba, mai mult, uită de cîrjele acestui tînăr minunat.<br /><br />***<br /><br /> Toţi şase formau o societate veselă. Se părea că şirul bucuriilor ce se iveau în fiecare zi nu mai avea sfîrşit, cu atît mai mult cu cît o camaraderie desăvîrşită era între ei toţi. Lucrul acesta îl constată şi Jamie într-o seară cînd erau toţi în jurul focului:<br /> - Parcă acum am făcut cunoştinţă unul cu altul în ultima săptămînă mai mult decît ne-am cunoscut în oraş timp de un an.<br /> - Asta este adevărat, dar mă întreb de ce? zise doam­na Carew cu ochii visători, privind flacăra focului.<br /> - Cred că secretul e în aer, declară Pollyanna veselă.<br /> - Eu mă gîndesc că aceasta este din cauza restrîngerilor la care sînt siliţi oamenii în oraşe, zise Sadie Dean cu o oarecare tremurare în voce. Aici totul este natural, real şi adevărat, încît ne putem arăta firea noastră ade­vărată, nu sub aspectul pe care-1 cunoaşte lumea, că am fi bogaţi sau săraci, mari sau mici; sîntem deci ceea ce sîntem în realitate.<br /> - Vai! zise Jimmy glumeţ. Toate ar fi bune aici dacă am avea pe doamna Tom sau doamna Dick sau doamna Harry care să stea undeva într-un colţ retras şi să discute ce facem, unde mergem, de ce mergem şi cît timp vom sta acolo.<br /> - Vai, Jimmy! zise Pollyanna, cum îţi place să alungi farmecul discuţiilor cu glumele tale.<br /> - Dar asta este contribuţia mea, răspunse Jimmy.<br /> Apoi doamna Carew se sculă,<br /> - Veniţi, veniţi copii, şeful vostru declară că este timpul de culcare!<br /> Şi cu un schimb voios de "Noapte bună!" se des­părţiră.<br /> Astfel treceau zilele. Pentru Pollyanna era un timp minunat, dar mai important decît orice era închegarea acestei camaraderii intime, care, deşi în amănunt era deo­sebită pentru fiecare, era totuşi plăcută tuturor.<br /> Cu Sadie Dean, ea vorbea de "societatea de binefa­cere" şi de opera minunată pe care o îndeplinea doamna Carew. Vorbea de zilele de tumult, cînd Sadie vindea mărgele şi de tot ce făcuse doamna Carew pentru ea. Astfel, află cîte ceva despre părinţii ei, despre casa unde locuise mai înainte şi în fine de bucuria de care era cu­prinsă la gîndul că doamna Carew a introdus-o în casa şi în familia sa.<br /> - Şi, după toate acestea, tu eşti persoana care mi-a schimbat soarta în bine, zise ea într-o zi Pollyannei.<br /> Aceasta dădu din cap şi zise:<br /> - Ba deloc! Doamna Carew a făcut toate acestea, nu eu.<br /> Cu doamna Carew, Pollyanna de asemenea vor­bea despre "societate" şi de planuri noi cu privire la viitorul acestei societăţi. O dată, în liniştea unui apus de soare, pe cînd erau la plimbare amîndouă, doamna Carew vorbi despre ea însăşi şi de schimbarea care se produsese în concepţia ei asupra vieţii, şi, la fel ca Sadie Dean, zise:<br /> - Tu, Pollyanna, eşti aceea care a reuşit să mă schim­be complet.<br /> Pollyanna însă nu voia să admită cele ce i se atribuiau şi începu să vorbească de Jamie şi de ceea ce făcuse el.<br /> - Jamie este un băiat foarte bun, răspunse doamna Carew cu dragoste, şi-1 iubesc ca pe propriul meu copil. Dacă chiar ar fi cu adevărat copilul sorei mele, n-aş putea să-1 iubesc mai mult ca acum.<br /> - Atunci, dumneavoastră nu credeţi că este?<br /> - Nu ştiu. N-am aflat nimic care să mă lămurească pe deplin dacă e sau nu nepotul meu. Cîteodată sînt sigură că este el, apoi, din nou mă îndoiesc. Cred că el este convins că este nepotul meu şi sînt fericită pentru aceasta.<br /> - Desigur, dădu din cap Pollyanna şi atît timp cît îl veţi iubi astfel, n-are importanţă dacă este sau nu nepotul dumneavoastră.<br /> Doamna Carew se îndoi.<br /> - Da, însă cîteodată îmi trece prin minte această idee: dacă el nu este Jamie al nostru, unde este atunci Jamie Kent? Este el bine? E fericit? A găsit el pe cineva care să-1 iubească? Cînd mă gîndesc la aceasta, Pollyanna, îmi vine să înnebunesc, şi aş da tot ce am, numai să pot şti dacă acest băiat este Jamie Kent.<br /> Pollyanna îşi amintea de convorbirea aceasta ori de cîte ori discuta cu Jamie. El era aşa de sigur că este Jamie Kent.<br /> - Cred că aşa este, îi zise el o dată Pollyannei. Cred că sînt Jamie Kent. Cred asta de aşa de mult timp, încît nu ştiu ce s-ar întîmpla cu mine, dacă s-ar descoperi că nu sînt eu acela.<br /> - Dar dînsa te iubeşte, Jamie.<br /> - Asta o ştiu, şi cu atît mai mult aş fi nenorocit. Do­reşte să fiu adevăratul Jamie. Dacă cel puţin aş fi în stare să fac ceva ca să fie mîndră de mine. Dacă aş putea cel puţin să-mi cîştig existenţa ca orice om. Dar ce pot face eu cu acestea? adăugă el amărît punînd mîna pe cîrjele sale.<br /> Pollyanna se întrista.<br /> - Te rog uită de toată amărăciunea; n-am avut in­tenţia să te intristez vorbind astfel, zise el oarecum bine dispus. Aceasta este o trădare a jocului, nu-i aşa? Sînt mulţumit că am cîrje, fiindcă este mult mai plăcut să ai cîrje, decît un cărucior!<br /> - Dar, agenda mulţumirii o mai păstrezi? întrebă Pollyanna, cu o voce tremurătoare.<br /> - Desigur. Acum, am o bibliotecă întreagă de agende ale mulţumirilor. Toate sînt legate în piele roşie cu excep­ţia primului caiet care este cel mai mic carnet de notiţe, cel pe care mi 1-a dat Jerry.<br /> - Jerry! M-am gîndit adesea la el şi voiam să-mi spui ceva noutăţi, cu privire la el, zise Pollyanna. Unde este acum?<br /> - La Boston. Jerry se ocupă tot de ziare, însă nu le mai vinde, ci el caută noutăţi. Acum este reporter. Am putut să-1 ajut şi pe el şi pe Mumpsy. Îţi închipui ce fericit am fost. Mumpsy este într-un sanatoriu pentru a-şi îngriji reumatismul.<br /> - Este mai bine?<br /> - Mult mai bine. Va ieşi în curînd şi va merge să-i facă menajul lui Jerry care şi-a putut recupera anii de studiu pierduţi mai înainte. El mi-a îngăduit să-1 ajut, însă numai sub formă de împrumut.<br /> - Foarte bine, zise Pollyanna aprobîndu-1. Eu înţeleg că nu este plăcut să ai obligaţii de care să nu te poţi achita. Pentru asta voiam aşa de mult să o ajut pe mătuşa mea după cît bine a făcut dînsa pentru mine.<br /> - Dar văd că o ajuţi.<br /> Pollyanna încruntă sprîncenele.<br /> - Da, pentru că ţin musafiri în vara aceasta. Se vede, nu-i aşa? zise ea arătînd cu mîna spre toţi cei ce o încon­jurau. Să fi auzit predicile mătuşii Polly cu privire la mu­safiri.<br /> Apoi izbucni în rîs. Se opri şi oftă. Faţa ei luă o expre­sie de teamă.<br /> - Asta nu va dura mult, o ştii. Aţi venit aici pentru vară, numai pentru vară. Şi trebuie să găsesc ceva de lucru şi pentru iarnă. M-am gîndit la aceasta şi cred că voi scrie poveşti.<br /> Jamie se întoarse dintr-o dată.<br /> - Vei face... ce?<br /> - Voi scrie cărţi de poveşti pentru a le vinde. Mulţi oameni fac lucrul acesta. Am cunoscut în Germania două fete tinere care scriau poveşti.<br /> - Ai încercat vreodată? întrebă Jamie, oarecum neîncrezător.<br /> - Nu încă, răspunse Pollyanna. Apoi ca şi cum ar fi vrut să se apere de insinuarea lui Jamie, adăugă: Ţi-am spus că în momentul de faţă ţin musafiri în pensiune; nu pot face două lucruri deodată.<br /> - Desigur că nu.<br /> Ea îi aruncă o privire în care se putea citi un uşor reproş.<br /> - Tu nu crezi că aş fi capabilă?<br /> - N-am zis asta.<br /> - Nu, dar se pare că ai vrea să zici. Nu văd de ce n-aş putea să încerc. Aceasta nu este ca şi cum ai cînta şi ţi-ar trebui o voce bună. Nu este ca şi un meşteşug pe care trebuie să-1 înveţi în cîţiva ani.<br /> - Dimpotrivă, eu cred că este cam acelaşi lucru. <br /> Vocea lui Jamie era mai scăzută iar privirea şi-o îndreptă în altă parte.<br /> - Cum? Ce vrei să spui? Ei bine, Jamie, nu trebuie decît hîrtie şi creion. Nu este ca învăţătura croitoriei, mu­zicii sau picturii.<br /> Urmară cîteva momente de linişte pînă veni răspunsul tot pe o voce scăzută şi tot cu privirea în altă parte.<br /> - Meşteşugul scrisului este mult mai greu şi mai delicat pentru că scrisul se adresează direct inimilor şi mi se pare că este cel mai minunat dintre toate talentele şi deci acesta trebuie învăţat cu multă atenţie, pentru că nu oricine poate să-l mînuiască. Opera literară alcătuită cu iscusinţă şi pricepere, atingînd simţurile oamenilor, îi va face să răspundă prin zîmbet sau prin lacrimi, după cum voieşti tu.<br /> Pollyanna suspină iar ochii i se umplură de lacrimi.<br /> - Ah, Jamie, cît de bine ştii să spui orice lucru! Nu mă gîndisem niciodată la aceasta, cu toate că am citit în reviste fel de fel de povestiri. Cred că şi eu aş putea scrie, îmi place să spun poveşti. Totdeauna le spun pe acelea pe care mi le spui tu, şi totdeauna rîd sau plîng, aşa cum spui tu.<br /> Jamie se întoarse repede.<br /> - Te fac ele să rîzi sau să plîngi cu adevărat, Pollyanna?<br /> Iarăşi în vocea lui se simţea o seriozitate neobişnuită.<br /> - Desigur, şi tu ştii lucrul acesta demult, de cînd ne întîlneam în grădina publică. Nimeni nu ştie povesti ca tine. Tu trebuie să scrii, nu eu. Jamie, de ce nu încerci?<br /> Nici un răspuns. Jamie parcă nici nu auzise. Poate că în acel moment îşi amintea de porumbeii ce se îngrămă­deau în jurul lui în grădină.<br /> Pollyanna nu făcea plimbări şi nu purta discuţii inte­resante numai cu Jamie, cu Sadie Dean sau cu doamna Carew. Pollyanna discuta şi se plimba adesea cu Jimmy şi cu domnul Pendleton. Acum Pollyanna era sigură că pînă atunci nu-1 cunoscuse deloc pe John Pendleton. Tăcerea şi răceala lui de odinioară dispăruseră cu totul de cînd veniseră împreună în excursie. El se plimba cu barca, înota, pescuia şi făcea alergări cu acelaşi entuziasm şi aproape cu aceeaşi forţă ca şi Jimmy. Seara, în jurul fo­cului, se întrecea cu Jamie povestind aventuri cîteodată hazlii, cîteodată înfricoşătoare, care i se întîmplaseră în voiajurile lui în străinătate. Dar mai mult decît toate aces­tea, Pollyanna prefera clipele cînd John Pendleton îi vor­bea de mama ei, cum o cunoscuse şi o iubise odinioară. Aceasta era pentru ea o bucurie foarte mare şi o sur­priză nu mai puţin mare, pentru că, mai înainte, John Pendleton nu-i vorbise niciodată aşa de deschis despre iubirea lui fără speranţă. Poate că el însuşi era mirat de atîta sinceritate, pentru că într-o zi îi zise Pollyannei:<br /> - Mă întreb şi eu cum pot să-ţi vorbesc aşa.<br /> - Ah! îmi place mult cînd faceţi acest lucru, răs­punse ea.<br /> - Ştiu, dar n-am crezut niciodată că voi face aceasta. Trebuia să se întîmple, deoarece tu semeni cu mama ta. Eşti la fel ca ea.<br /> - Dar am crezut că mama mea era frumoasă, răs­punse Pollyanna foarte mirată.<br /> John Pendleton zîmbi întrebător.<br /> - Da, a fost frumoasă, scumpa mea.<br /> Pollyanna păru şi mai mirată.<br /> - Atunci nu văd cum pot eu să semăn cu ea.<br /> Domnul Pendleton rîse şi mai tare.<br /> - Pollyanna, dacă o altă fată tînără mi-ar fi spus aceasta, eu... i-aş fi zis... n-are importanţă ce i-aş fi zis.<br /> Pollyanna aruncă o privire mustrătoare celui ce o pri­vea atît de vesel.<br /> - Te rog, domnule, nu mă privi aşa, şi nu mă mai tachina. Am ţinut mult să fiu frumoasă, chiar dacă lucrul acesta s-ar părea stupid.<br /> - Ai ochii mamei tale şi acelaşi zîmbet, Pollyanna; şi pentru mine, amîndouă sînteţi frumoase, zise John Pendleton încet.<br /> Pollyanna, cu ochii plini de lacrimi, nu mai dădu nici un răspuns. Oricît de plăcute îi erau aceste discuţii, tot nu erau la fel de plăcute ca cele cu Jamie. Cînd erau amîndoi împreună, nu aveau nevoie să vorbească pentru a fi fericiţi.<br /> Jimmy, în schimb, ştia că n-are nevoie să-şi exprime simpatia. El era sănătos şi fericit. Nu era trist din cauza unui nepot pierdut de multă vreme şi nici că a pierdut o prietenă din copilărie. El nu trebuia să se tîrască cu ajuto­rul unei perechi de cîrje care nu erau plăcute nici să le pri­veşti, darmite să le foloseşti. El putea fi mulţumit şi liber. El era un băiat scump; aşa fusese întotdeauna.<br /><br />***<br /> Întîmplarea ce urmează se petrecu în ultima zi a ex­cursiei la ţară. Pollyanna era tare mîhnită din cauză că incidentul acesta a adus primul nor de regret şi nenorocire asupra întregii excursii.<br /> - Aş fi fost fericită dacă plecam ieri, îşi zise suspinînd. Nu s-ar mai fi întîmplat asta.<br /> În dimineaţa ultimei zile luaseră hotărîrea să facă o plimbare pînă la un lac mic, la o distanţă de două mile.<br /> - Vom mai avea încă o dată peşte la cină, zise Jimmy, şi tot grupul a aprobat propunerea cu bucurie.<br /> Cu provizii şi cu undiţe de pescuit, plecară de di­mineaţă. Tot rîzînd şi punîndu-şi întrebări, mergeau unul după altul pe o cărare strimtă, trecînd prin pădure sub conducerea lui Jimmy care cunoştea drumul. în frunte după Jimmy, mergea Pollyanna, dar încet, încet ea şi-a schimbat pasul pentru a rămîne în urmă cu Jamie, fiindcă văzuse pe faţa lui că, din cauza suferinţei, puterile nu-1 mai ajutau. Prezenţa ei lîngă Jamie era o adevărată bi­nefacere pentru el. Faţa i se înveseli îndată şi Pollyanna era mulţumită de uşurinţa cu care Jamie trecu peste un arbore căzut în drumul lor, chiar ajutînd-o şi pe ea la aceasta, neştiind se prefăcea că nu poate trece peste trunchi, tocmai pentru a-i da posibilitatea lui s-o ajute.<br /> Imediat ce ieşeai din pădure, drumul trecea pe lîngă un zid vechi de piatră, care avea de o parte şi de alta păşuni însorite. Undeva mai departe, se afla o frumoasă fermă. Pe una din păşunile acestea, Pollyanna văzu un loc minunat unde erau multe flori galbene. Imediat se duse într-acolo şi începu să culeagă.<br /> - Jamie, zise ea, voi face un buchet frumos pentru masa noastră.<br /> Sări deci zidul de partea cealaltă. Ce ispită erau flo­rile acelea. Cu exclamaţii de veselie adresate lui Jamie, Pollyanna, îmbrăcată într-o bluză roşie, sărea de la o floa­re la alta nerăbdătoare să-şi completeze cît mai repede buchetul.<br /> Era cu mîinile pline de flori cînd auzi dintr-o dată sunînd clopotul de la gîtul unui taur furios, strigătele de groază ale lui Jamie şi zgomotul furtunos al copite­lor grele ce coborau de pe colină. Ceea ce a urmat în se­cundele următoare n-a fost lămurit pentru ea. Îşi ami­nteşte doar că a aruncat buchetul şi a fugit. A fugit către zid şi către Jamie cum n-a mai fugit niciodată în viaţa ei. Ştia că în urma ei zgomotul creştea mereu, creştea şi se apropia.<br /> Nelămurit, departe de ea, văzu figura speriată a lui Jamie şi auzi strigăte disperate. Apoi din altă parte auzi o altă voce, vocea lui Jimmy, care o făcu să prindă curaj.<br /> Ea continuă să fugă orbeşte, auzind mereu zgomotul care se apropia. Simţea că puterile o părăsesc cînd, deo­dată se împiedică şi era gata să cadă. Se îndreptă şi con­tinuă înainte cînd din nou, chiar lîngă ea, auzi vocea lui Jimmy. Se simţi apucată, luată pe sus şi ţinută strîns lîngă ceva care bătea cu lovituri puternice ca de ciocan şi înţe­lese că aceasta era inima lui Jimmy. Era o senzaţie de strigăte înnăbuşite amestecate cu sunete furtunoase de copite, cu lacrimi şi cu răsuflări puternice.<br /> Apoi, în momentul cînd îşi dădu seama că era gata să fie strivită de copitele animalului, se simţi în braţele lui Jimmy în afară de orice pericol. Imediat, Jimmy o duse în braţe dincolo de zid şi aplecat deasupra ei o imploră să-i spună că nu era moartă.<br /> - Moartă? Nu! Îţi mulţumesc, Jimmy, sînt bine. Sînt foarte bine. Vai ce mulţumită, mulţumită, mulţumită am fost cînd ţi-am auzit vocea! O, era splendid! Cum ai reuşit? zise ea gîfîind.<br /> - Ei! n-a fost mare lucru. Tocmai veneam...<br /> Un strigăt nearticulat îi opri cuvintele. Se întoarse şi-1 văzu pe Jamie în apropiere cu faţa la pămînt. Pollyanna se îndreptă grăbită spre el.<br /> - Jamie, Jamie ce s-a întîmplat? Eşti rănit? Ai căzut?<br /> Nici un răspuns.<br /> - Ce ai dragă prietene? Eşti rănit? întrebă şi Jimmy la rîndul lui.<br /> Din nou, nici un răspuns. Apoi, deodată, Jamie se sculă şi se întoarse. Ei văzură atunci faţa lui tristă şi speriată.<br /> - Rănit? Sînt rănit? repetă el tare, ridicînd amîndouă mîinile. Crezi că nu sînt rănit să văd un astfel de incident şi să nu pot face nimic? Să fiu legat de două cîrje, nepu­tincios. Vă spun că nu este nici o altă rană din lume mai grea decît aceasta.<br /> - Dar... dar, Jamie, şovăi Pollyanna.<br /> - Nu, o întrerupse ologul aproape aspru. Nu mai spune nimic. N-aveam intenţia să fac o scenă ca aceasta, adăugă el întorcîndu-se şi depărtîndu-se pe cărarea strim­tă care îl ducea spre tabără. Pentru un minut, încremeniţi, cei doi îl priviră cum se îndepărta.<br /> - Ei bine, nu mai înţeleg nimic, zise Jimmy cu o voce tremurîndă. De ce acest incident, al nostru a fost foarte greu pentru el?<br /> - Nu m-am gîndit că, lăudîndu-te de faţă cu el, s-ar putea să-1 rănesc se vaită Pollyanna. Dar ai văzut palmele lui? Se părea că sîngerau acolo unde unghiile i-au intrat în carne, termină ea întorcîndu-se la întîmplare şi luînd-o pe cărare.<br /> - Dar Pollyanna, unde te duci? întrebă Jimmy.<br /> - La Jamie, bineînţeles. Crezi că pot să-1 las în starea asta? Vino, trebuie să-1 convingem să vină înapoi.<br /> Şi Jimmy, cu un oftat care nu era în totul pentru Jamie, plecă.<br /><br />***<br /> Din dorinţa de a nu strica mai mult buna dispoziţie a grupului, petrecerea la ţară a fost proclamată drept un mare succes, dar în realitate...<br /> Pollyanna se întreba cîteodată dacă numai ea singură îşi dă seama de tensiunea care domnea între toţi membrii grupului lor.<br /> Observă însă că fiecare ştie tot ce ştie şi ea. Cauza acestor divergenţe credea că era excursia la lac din ultima zi petrecută la tabără.<br /> Ea şi cu Jimmy îl jigniseră pe Jamie şi după multe scuze, îl convinseseră să continue drumul cu ei. Dar cu toate sforţările făcute de fiecare pentru a calma lucrurile, ca şi cum nu s-ar fi întîmplat nimic, totuşi nimeni nu reu­şise să facă aceasta pe deplin.<br /> Pollyanna, Jamie şi Jimmy poate că exagerau puţin cu veselia lor, şi ceilalţi, neştiind exact ce se petrecuse, sim­ţeau totuşi că ceva nu era în ordine cu toate că se prefă­ceau că habar n-aveau. În astfel de împrejurări, nu exista prea multă odihnă şi fericire. Chiar cina de peşte proaspăt nu s-a bucurat de nici un succes şi îndată, după amiază, a fost dat semnalul de reîntoarcere acasă.<br /> Pollyanna spera că odată întorşi acasă întîmplarea cu taurul va fi uitată. Dar cum nici ea însăşi nu o uita, nu putea să învinuiască nici pe alţii de acelaşi lucru. Se gîndea la aceasta de cîte ori se uita la Jamie. Revedea agonia feţei lui şi sîngele pe palme. Inima ei suferea pentru el şi fiindcă suferea, însăşi prezenţa lui o făcea să fie neno­rocită, îşi zicea că nu iubeşte prezenţa lui şi conversaţiile cu el, dar asta nu însemna ca să nu fie totdeauna cu el. Ba mai mult, stătea pe lîngă el mai mult decît înainte căci avea atîtea remuşcări. Se temea că va rămîne în această stare sufletească şi de aceea nu pierdea nici o ocazie să se arate ca o bună prietenă, ba cîteodată căuta să rămînă numai şi numai cu el. La rîndul lui, Jamie se apropia tot mai mult.de ea.<br /> Pollyanna credea că explicaţia tuturor acestor fapte se găsea în întîmplarea cu taurul. Jamie însă nu făcea nicicînd vreo aluzie la aceasta; nu vorbea niciodată de in­cidentul cu taurul. Era mai vesel ca de obicei şi Pollyanna vedea o amărăciune în umbra acestei veselii. Nu putea să nu observe că el nu putea să se abţină să nu o vadă, părea că fuge de alţii şi scotea un oftat de uşurare cînd rămînea numai cu ea. Pollyanna credea că ştie de ce era Jamie aşa, pînă într-o zi, cînd, în timp ce priveau la ceilalţi cum jucau tenis, el îi zise:<br /> - Îmi dau seama, Pollyanna, că nimeni nu mă înţelege aşa de bine ca tine.<br /> - Să te înţeleagă?<br /> Pollyanna nu pricepu imediat ce vrea să zică.<br /> - Da, fiindcă şi tu ai suferit de picioare ca şi mine, cîndva.<br /> - A, da, înţeleg, răspunse Pollyanna cu oarecare tristeţe pe faţă, tristeţe care-1 făcu pe Jamie să schimbe repede subiectul şi să-i spună rîzînd:<br /> - Hai, Pollyanna, de ce nu-mi zici să jucăm jocul? Eu aş face asta dacă aş fi în locul tău. N-am vrut să te întristez.<br /> Şi Pollyanna răspunse rîzînd.<br /> - Nu, nu!<br /> Dar ea nu uitase jocul, nici nu putea să-1 uite. Şi cu­vintele acestea o făcură să fie mai îndrăzneaţă faţă de Jamie şi să-1 ajute din toate puterile sale.<br /> - Parcă l-aş fi lăsat vreodată să înţeleagă că nu sînt mulţumită cînd el este cu mine! îşi zise ea grăbindu-se să ia parte la meci.<br /> Cu toate acestea, nu numai Pollyanna se simţea apă­sată; Jimmy Pendleton era în aceeaşi situaţie, dar nici el nu voia să se arate pe faţă.<br /> Jimmy nu era prea fericit zilele acestea. Dintr-un tînăr fără griji, obişnuit să trăiască cu un ideal, el devenise un om care se temea de un rival în dragostea lui pentru Pollyanna.<br /> Căci Jimmy ştia perfect de bine acum că iubea pe Pollyanna. El suspecta că fusese îndrăgostit de ea de mult timp. Se mira văzînd ce putere aveau surîsul şi vorbele Pollyannei asupra lui. Ar fi vrut să scape de teama şi de îndoiala care-1 torturau cu privire la prietenia ei cu Jamie. Nu înţelesese cît de tristă se simţea lumea fără Pollyanna pînă în ziua cînd i s-a întîmplat pericolul cu taurul în pă­dure. Numai cînd a ţinut-o în braţe, a văzut cît de scumpă este ea pentru el. O clipă, cît ea a stat cu braţele încleştate pe după gîtul lui i-a fost de-ajuns s-o simtă că este a lui şi chiar în pericolul cel mai mare, el a avut iluzia unei fericiri negrăite.<br /> Apoi, încet, şi-a amintit de faţa şi palmele lui Jamie. Pentru el acestea îi adevereau un singur lucru, anume că şi Jamie iubea pe Pollyanna, deşi a trebuit să rămînă nemişcat, legat de două cîrje în timp ce el a salvat-o. Şi Jimmy era obligat să mărturisească că şi el ar fi avut acelaşi sentiment dacă ar fi fost în situaţia lui Jamie.<br /> Jimmy revenise la corturi în acea zi plin de teamă şi de revoltă. El îşi punea întrebarea dacă Pollyanna îl iubeşte pe Jamie, şi gîndul acesta îl umplea de teamă. Dar dacă ţinea la el mai puţin, ce trebuia să facă? Să rămînă numai un simplu spectator şi să renunţe la luptă?<br /> Revolta îşi făcu loc în sufletul lui. Se hotărî să nu lase lucrurile să meargă mai departe, ci să provoace o luptă loială între ei doi. Atunci, cu toate că era singur, Jimmy s-a înroşit pînă la rădăcina părului. Ce fel de luptă loială? Îşi aminti de cele ce păţise cînd era copil, cînd se bătuse cu un alt băiat pentru un măr, cînd de la prima lovitură reuşise să-şi doboare adversarul cu un singur pumn.<br /> Acum lucrurile stăteau cu totul altfel. Nu mai era vorba de un măr, era vorba de însăşi fericirea vieţii lui şi poate chiar fericirea Pollyannei. Poate că Pollyanna nu-1 iubea pe Jamie, ci pe el, ca cel mai vechi prieten, dar pentru aceasta trebuia şi el să-i arate că ţine la ea. Şi i-o arătase. El voia...<br /> Încă o dată Jimmy se înroşi şi îşi încruntă sprîncenele cu un fel de supărare. Dacă cel puţin ar fi putut uita ce a zis Jamie chiar în dimineaţa aceea: legat de două cîrje. Dar... la ce bun? Nu mai putea fi vorba de o luptă loială; ştia aceasta.<br /> El veghea şi aştepta. îl va lăsa pe Jamie să-şi încerce norocul, iar dacă se va dovedi că Pollyanna îl iubeşte, el se va retrage şi nimeni, niciodată, nu va şti cît de amară este suferinţa lui. Se va consacra podurilor, n-are impor­tanţă cum şi ce fel de pod; chiar dacă ar duce pînă la lună, tot nu va uita nici o clipă pe Pollyanna. Aşa va face. Va trebui să o facă. Toate aceste idei erau frumoase şi eroice, iar Jimmy era aşa de entuziasmat cînd s-a culcat în seara aceea, încît a avut chiar un sentiment de fericire. Dar martirii în teorie se deosebesc foarte mult de martirii în practică. Era uşor să te hotărăşti singur şi în întuneric să-1 laşi pe Jamie să-şi încerce norocul, dar era cu totul altceva să-i ştie pe Pollyanna şi pe Jamie împreună. Era, de asemenea, surprinzătoare amabilitatea ei faţă de tî-nărul infirm. Avea atîta grijă de confortul lui şi dorea atît să fie cu el, încît nu putea fi altceva la mijloc decît numai iubire.<br /> Atunci, pentru a-şi alunga definitiv îndoielile, avu într-o zi o discuţie cu Sadie Dean.<br /> Erau cu toţii la o partidă de tenis. Sadie stătea jos singură, cînd Jimmy se apropie de ea.<br /> - Jocul următor îl veţi juca cu Pollyanna? întrebă el. Ea dădu din cap, dezaprobator şi-i răspunse:<br /> - Pollyanna nu va juca în dimineaţa aceasta.<br /> - De ce nu? întrebă Jimmy foarte mirat, căci şi el nădăjduise să joace cu ea.<br /> Timp de un minut, Sadie nu răspunse nimic, apoi complet degajată zise:<br /> - Pollyanna mi-a spus ieri seara că i se pare că a jucat prea mult tenis, ceea ce nu este deloc gentil faţă de domnul Jamie Carew atît timp cît el nu poate să joace.<br /> - Înţeleg, dar...<br /> Jimmy se opri încruntîndu-şi sprîncenele. Pentru un minut, Sadie nu zise nimic, apoi continuă:<br /> - Dacă el nu poate să joace asta înseamnă că este împotrivă ca Pollyanna să joace. Jamie nu se simte jignit, dacă noi jucăm, iar el nu poate. Ea nu poate crede aceas­ta, eu însă înţeleg.<br /> Cîteva din vorbele şi din gesturile domnişoarei Sadie Dean îl enervară pe Jimmy. El o privi fix şi o întrebare îi veni pe buze. Mai întîi o reţinu, apoi încercînd să-şi ascundă seriozitatea sub un surîs vesel, în cele din urmă zise:<br /> - Domnişoară Dean, nu-i aşa că ei au un prea mare interes unul faţă de altul?<br /> Ea îi aruncă o privire de dispreţ.<br /> - Unde ai dumneata ochii? Ea îl adoră! Vreau să spun că ei se adoră reciproc, se corectă ea numaidecît.<br /> Jimmy scoase un oftat înnăbuşit, apoi se întoarse şi plecă. Nu mai putea să se stăpînească şi nu mai avea nici o poftă de discuţie cu Sadie. Plecă aşa de repede şi de brusc, încît nici nu avu timp să observe că şi Sadie se întoarse imediat şi începu să caute un obiect pierdut în iarbă. Evident că nici ea nu voia să lungească discuţia.<br /> Jimmy îşi zicea că toate acestea nu pot fi adevărate şi că Sadie se înşelase. Totuşi, adevărat sau nu, el nu putea să uite. Toate gîndurile i se îndreptau în aceaşi direcţie. În cele din urmă ajunse la convingerea că ei se adorau unul pe altul. Inima lui deveni grea, ca plumbul. Credincios promisiunii ce făcuse, se depărta hotărît din calea lor; îşi zicea că Pollyanna nu-i pentru el.<br /> După aceea au urmat zile triste pentru Jimmy. Se ferea să se mai ducă pe la castelul Harrington fiindu-i teamă să nu-i afle cineva secretul. A fi pe lîngă Pollyanna era o adevărată tortură. Chiar şi tovărăşia domnişoa­rei Sadie Dean nu-i convenea, deoarece ea îi deschisese ochii. Lui Jamie nu-i putea spune nimic, aşa că nu-i mai rămînea alt refugiu decît să discute cu doamna Carew. Nu se simţea liniştit decît numai în tovărăşia ei. Fie că era vesel, fie că era serios ori îngîndurat, ea ştia cum să-i vorbească. Lucrul acesta i se păru foarte straniu cînd constată că dînsa ştia foarte mult despre poduri, poduri pe care Jimmy avea să le construiască mai tîrziu. Dînsa era simpatică şi bine informată avînd totdeauna foarte juste aprecieri despre chestiunile care i se prezentau. Odată, Jimmy începu să-i vorbească de "pachet", însă John Pendleton interveni tocmai la timp şi discuţia rămase neterminată. În inima lui era oarecum supărat pe domnul Pendleton pentru această intervenţie, însă sentimentul de recunoştinţă îl făcu să se retragă ruşinat.<br /> Pachetul exista de cînd era Jimmy copil şi nu fu­sese vorba de el niciodată, afară de ziua cînd domnul Pendleton 1-a adoptat pe Jimmy. El consta dintr-un plic mare, uzat din cauza vechimii şi adăpostit într-un fel de sac de stofă roşie. II dăduse tatăl lui şi purta pe plic următoarele inscripţie scrisă chiar de mîna lui: "Fiului meu Jimmy. Nu trebuie să fie deschis pînă nu va împlini vîrsta de treizeci de ani, afară de cazul cînd el va muri. În acest caz, plicul să fie deschis imediat."<br /> La început, Jimmy îşi făcea fel de fel de închipuiri asupra conţinutului acelui pachet. Uneori uita complet de existenţa lui. Cînd era la orfelinat, îi era frică să nu gă­sească cineva acel plic şi să i-1 fure, de aceea îl purta ascuns în căptuşeala hainei lui. De cîţiva ani, după sfatul domnului Pendleton, îl încuiase într-o casetă a sa per­sonală.<br /> - Pentru că nu se ştie precis care este valoarea acestui plic, zise domnul Pendleton zîmbind, şi tatăl tău dorea să-1 păstrezi, nu trebuie deci să riscăm a-1 pierde.<br /> - Nu, nici nu aş vrea să-1 pierd, răspunse Jimmy surîzînd, dar nu cred să aibă o valoare prea mare.<br /> Despre acest pachet voia să discute Jimmy cu doamna Carew în ziua cînd domnul Pendleton 1-a întrerupt.<br /> - Poate că este mai bine că n-am spus nimic, îşi zise Jimmy după multă gîndire. Ar fi crezut că tata avea ceva de ascuns şi n-aş fi voit ca dînsa să aibă astfel de bănuieli cu privire la noi.<br /><br />***<br /><br /> Înainte de cincisprezece septembrie, familia Carew şi Sadie Dean şi-au luat rămas bun şi au plecat la Boston. Cu toate că ştia că o să regrete mult, totuşi Pollyanna, cînd trenul părăsi Beldingsville, scoase un oftat de uşurare. Faţă de alte persoane nu şi-ar fi permis să mărturisească acest sentiment de uşurare, însă în mintea ei se scuza în felul următor:<br /> - N-aş putea spune că nu-i iubesc din suflet pe toţi, îşi zise văzînd cum trenul dispare la o curbă; sînt tristă numai de soarta lui Jamie, apoi sînt foarte obosită. Voi fi mulţumită cîtva timp revenind la viaţa liniştitiă cu Jimmy. Cu toate acestea, Pollyanna nu-şi regăsi viaţa liniştită cu Jimmy. Zilele care urmară plecării familiei Carew au fost cam grele, şi ea nu le trăia cu Jimmy. El venea tot mai rar pe la castel, iar cînd venea nu era Jimmy de odinioară, cum îl cunoscuse. Acum era fie tăcut şi liniştit, fie prea vesel, vorbind mult şi cu un fel de nervozitate care o tulbura şi o plictisea. Peste puţin timp, el plecă la Boston şi Pollyanna nu-1 mai văzu. Abia atunci a simţit cît îi lipseşte. Cînd era la Beldingsville cu speranţă că-1 va vedea sosind era mult mai liniştită decît acum cînd trebuia să suporte tristeţea unei lipse mai îndelungate. Dar într-o zi, cu obrajii roşii şi, ruşinîndu-se de sine, îşi puse întrebarea astfel: "Ei bine, Pollyanna Whittier, s-ar fi putut crede că iubeşti cu atîta dragoste pe Jimmy Bean Pendleton? Nu te mai poţi gîndi la altceva decît la el."<br /> De atunci se gîndi să fie veselă şi să gonească orice gînd care l-ar mai avea despre Jimmy Bean Pendleton. Se întîmplă că fără să vrea o ajută pe această cale şi pe tanti Polly. Plecarea familiei Carew însemna pentru ele ple­carea unor posibilităţi băneşti imediate, iar tanti Polly reîncepu să plîngă în gura mare de starea lor financiară: "Nu ştiu ce vom ajunge Pollyanna, zicea adesea. Desigur, noi mai avem ceva de cheltuială din cîştigul din vara aceasta şi din acela pe care mi 1-a adus proprietatea mea, dar nu ştiu cît va dura aceasta. Dacă am mai putea face ceva care să ne aducă bani!"<br /> Tocmai după una din aceste tînguiri, s-a întîmplat ca Pollyanna să găsească un anunţ într-un ziar, cu privire la un concurs cu premii pentru cel ce ar trimite cea mai frumoasă povestire unei edituri oarecare. Premiul era mare, şi condiţiile foarte atrăgătoare. Numai cintindu-le se părea că este cel mai uşor lucru din lume cu ajutorul căruia cineva să poată cîştiga bani. Articolul conţinea şi un apel special care se părea că a fost făcut anume pentru Pollyanna:<br /> "Pentru voi care citiţi acestea - zicea anunţul - nimic nu vă împiedică să scrieţi o povestire, chiar dacă n-aţi mai făcut lucrul acesta niciodată. Încercaţi, aceasta este totul. Nu v-ar conveni să cîştigaţi trei mii de dolari, sau două mii, sau o mie, sau cinci sute, sau chiar o sută? De ce nu vă încercaţi norocul?"<br /> - Da, aşa este! strigă Pollyanna bătînd din palme. Sînt foarte mulţumită că am citit acest anunţ. El însuşi zice că şi eu pot să încerc. Mă voi duce să-i spun mătuşii să nu se mai frămînte atîta, fiindcă lucrurile se vor aranja.<br /> Pollyanna se repezi spre uşă, dar se opri brusc, cu­prinsă de următorul gînd: "La drept vorbind, cred că e mai bine să-i fac o surpriză, dacă aş reuşi să cîştig premiul."<br /> Adormi în seara aceea gîndindu-se la tot ce ar putea face cu trei mii de dolari.<br /> Ea începu povestirea sa chiar în ziua următoare. Luă cu un aer de mare importanţă o cantitate oarecare de hîrtie, şase creioane ascuţite şi se instala la un pupitru de modă veche al castelului.<br /> După ce a tocit vîrfurile a trei creioane, a scris trei cuvinte pe o pagină albă care se găsea în faţa ei. Apoi a scos un oftat, a aruncat al doilea creion scos din uz şi a luat în mînă altul foarte bine ascuţit. Se uita gînditoare la vîrful ascuţit al creionului şi zicea: "De unde să iau titlul povestirii! Poate e mai bine să scriu întîi povestea şi apoi să-i găsesc un titlu. Voi încerca."<br /> Dar cu toată frămîntarea aceasta, ea nu se aşeză numaidecît la lucru. Peste o jumătate de oră, pagina era plină doar cu linii drepte şi pe ici pe colo cîteva cuvinte care ţineau, oarecum, de povestirea ce urma să înceapă.<br /> În acel moment tanti Polly intră în camera ei. Pollyanna rîse dar se înroşi ca un vinovat, cînd a fost întrebată ce face.<br /> - Aproape nimic, tanti dragă! De altfel ceea ce fac nu este un secret, dar nu pot deocamdată să spun nimic.<br /> - Foarte bine, fă ce doreşti, zise mătuşa Polly oftînd. Te fac atentă, însă, să nu strici nimic din hîrtiile pe care domnul Hart le-a lăsat aici ieri.<br /> Pentru încă o jumătate de oră, Pollyanna lucră cu mai mult interes căci prin faţa ochilor ei trecea mereu viziunea celor trei mii de dolari. Scria, rupea vîrfurile creioanelor, apoi supărată îşi strîngea din nou hîrtiile şi părăsea camera.<br /> - Cred că va fi mai bine sus, îşi zicea ea urcînd scara. Voi încerca să scriu la fereastră, în camera mea.<br /> Dar nici vecinătatea cu fereastra nu-i aduse inspiraţia de care avea nevoie. După altă jumătate de oră, observă că e timpul să meargă la bucătărie pentru a pregăti masa. "Sînt mulţumită, zise ea. îmi place, şi mă pricep mai bine să pregătesc mîncare decît să scriu. Nu credeam că ar fi aşa de greu să scrii o povestire."<br /> Luna următoare, Pollyanna lucră cu stăruinţă şi hărnicie şi observă că nu este o ţintă prea greu de atins a scrie povestiri. Astfel, trăia cu gîndul că va obţine premiul de trei mii de dolari sau chiar un premiu mai mic dacă nu-1 putea obţine pe cel mare. Chiar şi o sută de dolari n-ar fi de lepădat. Astfel, zi după zi, scria şi ştergea, apoi scria din nou, pînă ce în sfîrşit reuşea să termine po­vestirea.<br /> Apoi, nu fără oarecare jenă, o duse la Milly Snow ca să i-o bată la maşină.<br /> "Se poate citi lesne, zise Pollyanna cam cu îndoială dînd manuscrisul doamnei Snow ca să-1 citească. Este povestirea unei fete tinere, bine crescută. Cred că pe ici pe colo sînt unele greşeli care trebuie îndreptate."<br /> Şi, mai mult ca pentru sine adăugă: "E mai bine să nu mă gîndesc prea mult la premiul întîi, căci astfel voi fi dezamăgită dacă voi cîştiga un alt premiu mai mic."<br /> De cîte ori se ducea la doamna Snow, Pollyanna se gîndea la Jimmy, căci trebuia să meargă pe drumul unde 1-a întîlnit întîi cînd el pleca de la azilul de orfani. Şi acum se gîndea cu oarecare emoţie la acea întîlnire.<br /> Ca de obicei, familia Snow o primi foarte călduros pe Pollyanna, şi ca altă dată începură să vorbească de jocul mulţumirii. În nici o casă din Beldingsville nu era jucat cu mai multă plăcere ca la doamna Snow.<br /> - Ce mai faceţi dumneavoastră? întrebă Pollyanna cînd îşi termină discuţia asupra chestiunii sale.<br /> - Splendid! declară Milly Snow. Aceasta este a treia lucrare pe care o primesc săptămîna aceasta. Vai, domni­şoară Pollyanna, sînt foarte mulţumită că tu m-ai făcut să învăţ deactilografia. Este un lucru pe care pot să îl fac acasă şi totul vă datorez dumneavoastră.<br /> - Nu-i adevărat! zise Pollyanna încet.<br /> - Dar acesta este adevărul. în primul rînd nu aş fi ajuns aici fără jocul care i-a făcut mamei atît de mult bine. Apoi tu mi-ai vorbit de maşina de scris şi m-ai ajutat să mi-o cumpăr. Deci aş vrea să ştiu, nu crezi că-ţi datorez ţie toate acestea?<br /> Pollyanna obiectă din nou. De data aceasta însă o întrerupse doamna Snow care era în căruciorul ei aproape de fereastră, şi doamna Snow vorbea aşa de serios, încît Pollyanna, chiar fără să vrea, a trebuit să asculte ce zicea.<br /> - Ascultă, copila mea, nu cred că tu ştii tot ce ai făcut. Mi-ar place să-ţi dai seama de lucrul acesta. Văd în ochii tăi azi o privire pe care nu-mi place s-o mai văd. Eu văd că eşti tulburată de ceva, şi nu mă miră, în special după moartea unchiului tău. Totuşi sînt unele lucruri pe care trebuie să ţi le spun, draga mea, şi va trebui să mă laşi să le spun, căci nu pot să văd umbra aceasta pe faţa ta fără să încerc s-o alung, spunîndu-ţi tot ce ai făcut pentru mine, pentru tot oraşul şi pentru numeroase persoane din alte părţi.<br /> - Vai, Doamnă Snow! protestă Pollyanna oarecum stînjenită.<br /> - O nu! Eu ştiu ce spun, zise bolnava cu un aer triumfător. Pentru început, priveşte-mă pe mine. Nu m-ai găsit tu odinioară o creatură nerăbdătoare, plîngătoare şi veşnic nemulţumită? Şi nu mi-ai deschis tu ochii aducîndu-mi odată trei feluri de mîncare cu scopul ca să am ceea ce doream?<br /> - O, doamnă Snow, aceasta a fost adevărat... o obrăz­nicie din partea mea! zise Pollyanna roşindu-se.<br /> - Nu, n-a fost obrăznicie, obiectă doamna Snow hotărîtă. Tu n-ai avut intenţia să fii obraznică şi asta e important. Vezi ce-a făcut jocul acesta pentru mine şi pentru Milly. Mă simt cu atît mai bine că pot să stau în acest cărucior. Doctorul spune că o datorez acestui joc. E mare lucru să pot să-i dau Milley o şansă să respire şi doctorul spune că o datorez acestui joc. Apoi mai sînt multe alte persoane aici în oraş despre care aud vorbindu-se în fiecare zi. Nellie Mahoney şi-a strivit un deget şi este mulţumită că nu şi-a frînt piciorul, şi deci nu se tulbură deloc. Bătrîna doamnă Tibbits şi-a pierdut auzul dar e mulţumită că cel puţin vede. Chiar şi Joe, de care cred că îţi aminteşti că avea un caracter neplăcut, acum, datorită jocului, este cu totul un alt om. Dar ascultă-mă! Nu numai în oraşul acesta ai făcut tu bine, ci şi în alte părţi. Am primit o scrisoare de la vreişoara mea care locuieşte la Massachusetts şi care îmi scrie de doamna Payson care locuieşte tot acolo. Îţi mai aminteşti de ea? Odinioară locuia pe drumul care duce la Pendleton Hill.<br /> - Da, da îmi amintesc, zise Pollyanna.<br /> - Ele au plecat în iarna cînd tu ai fost la sanatoriu şi s-au stabilit la Massachusetts unde locuieşte sora mea. Ea îi cunoaşte bine. Îmi spune că doamna Payson i-a vorbit de tine şi i-a povestit cum jocul mulţumirii a ajutat-o să nu divorţeze. Dar această doamnă a mai învăţat şi pe alţii jocul. Aşadar, poţi vedea că nu se ştie unde se va opri jocul tău. Mi-ar plăcea să ştii toate acestea. M-am gîndit că lucrul acesta poate să-ţi ajute chiar şi ţie cîteodată ca să te facă să-ţi joci jocul.<br /> Pollyanna se ridică. Surîse, însă în timp ce-şi lua rămas bun ochii ei se scăldau în lacrimi.<br /> - Mulţumesc, doamnă Snow, îi zise cu vocea tremurîndă. Este greu cîteodată, şi poate am nevoie de puţin ajutor ca să-mi joc jocul. Atunci cînd mi se va părea că nu voi mai putea juca jocul, îmi voi aminti că pot să mă bucur<br />oricînd că sînt şi alte persoane care-1 joacă, zise ea cu ochii ce-i străluceau acum de veselia lor obişnuită.<br /> Pollyanna însă se întoarse acasă cam indispusă şi de data aceasta. Cu toate că fusese mişcată de cuvintele doamnei Snow, totuşi în sufletul ei rămase un sentiment de tristeţe. Se gîndea la mătuşa Polly care juca jocul acum tot mai rar; şi se gîndea dacă ea însăşi ar juca jocul întot­deauna cînd i se va ivi posibilitatea.<br /> - Se prea poate că eu n-am fost atentă în a căuta partea mulţumitoare a lucrurilor, se gîndea ea cu un vag sentiment de vinovăţie. Dacă aş fi jucat jocul mai bine, l-ar fi jucat şi tanti Polly măcar cîte puţin. În tot cazul, vreau să mai încerc, altfel tot oraşul mă va depăşi!<br /><br />***<br /><br /> Cu o săptămînă înainte de Crăciun, Pollyanna trimise povestirea ei, acum scrisă bine la maşină, pentru a lua parte la concurs. Cîştigătorii urmau să fie anunţaţi de abia în aprilie; aşa scria în revistă. Pollyanna deci se pregătea pentru o lungă aşteptare cu o răbdare de filozof.<br /> - Nu ştiu de ce, dar sînt mulţumită că va fi aşa, îşi zicea ea, căci toată iarna îmi voi putea închipui că voi cîştiga premiul întîi, şi dacă-1 cîştig voi fi fericită tot timpul. Dacă nu-1 cîştig cel puţin nu voi fi necăjită în timpul acestei lungi aşteptări şi la urma urmei, voi fi mulţumită cu un premiu mai mic.<br /> Nu-i trecea deloc prin minte că s-ar putea să nu cîştige nimic. Povestirea ei, scrisă aşa de îngrijit la maşină de domnişoara Milly Snow, i se părea deja tipărită.<br /> Crăciunul n-a fost un prilej de bucurie pentru castelul Harrington. Tanti Polly refuză să serbeze această zi şi avu o atitudine foarte hotărîtă încît Pollyanna nu putu să-i facă nici cel mai mic cadou.<br /> În seara de Crăciun, John Pendleton veni să-i facă o vizită. Doamna Chilton se scuza, dar Pollyanna, obosită de o zi aşa de tristă petrecută cu mătuşa ei, îl primi cu bucurie. Cu toate acestea, bucuria ei avu şi o umbră de supărare, căci domnul Pendleton îi adusese o scrisoare dela Jimmy şi acea scrisoare nu conţinea decît planurile pe care el şi doamna Carew le făcuseră pentru o strălucită serbare de Crăciun la Societatea tinerelor funcţionare. Pollyanna nu prea avea chef să audă de serbări de Crăciun şi în special de Jimmy.<br /> Însă domnul Pendleton nu părăsi subiectul nici după ce termină citirea scrisorii:<br /> - Amîndoi fac lucruri mari! zise el îndoind scrisoarea.<br /> - Da, desigur, răspunse Pollyanna, încercînd să schi­ţeze un oarecare entuziasm.<br /> - Dar toate acestea se vor petrece în seara asta, nu? Mi-ar plăcea să fiu în mijlocul lor aşa pe neaşteptate.<br /> - Da, zise Pollyanna tot cu un entuziasm forţat.<br /> - Mă întreb însă şi încerc să-mi închipui cum va putea Jimmy "să fie Moş Crăciun" pentru cincizeci de tinere deodată.<br /> - Cred că va găsi foarte plăcut acest lucru, răspunse Pollyanna.<br /> - Se poate. Însă asta este cu totul altceva decît a învăţa să construieşti poduri, cred că eşti de acord. Îl cunosc pe Jimmy şi sînt convins că acele tinere fete nu vor avea niciodată mai multă plăcere decît vor avea cu el în seara aceasta.<br /> - Da, desigur, bodogăni Pollyanna cu vocea înecată încercînd să nu arate pe faţă comparaţia ce o făcea între seara ei de Crăciun petrecută la Beldingsville singură numai cu John Pendleton şi seara celor cincizeci de tinere cu Jimmy petrecută la Boston.<br /> Urmă o pauză în timpul căreia John Pendleton privea visător flacăra care juca în sobă.<br /> - Doamna Carew este o femeie superioară, zise el însfîrşit.<br /> - Da, într-adevăr! zise Pollyanna cu un entuziasm sincer.<br /> - Jimmy mi-a scris tot ce face ea pentru tinerele fete, continuă el privind mereu focul. Spunea că a admirat-o totdeauna, dar niciodată aşa de mult ca acum cînd vede cine este ea în realitate.<br /> - Doamna Carew este o bunătate de femeie, declară Pollyanna cu căldură. Este admirabilă în toate şi eu o iubesc mult de tot.<br /> John Pendleton se întoarse spre Pollyanna şi cu o privire puţin răutăcioasă îi zise:<br /> - Ştiu lucrul acesta, scumpa mea; şi poate mai este şi altcineva care o iubeşte.<br /> Inima Pollyannei bătea puternic. Un gînd subit îi năvăli în minte: Jimmy! Oare domnul Pendleton îşi închipuie că Jimmy iubeşte pe doamna Carew în felul acesta?<br /> - Vrei să spui că...? zise ea dar nu putut termina fraza.<br /> John Pendleton se sculă.<br /> - Vreau să spun... fetele tinere, răspunse cu un surîs răutăcios. Nu crezi oare că cele cincizeci de fete trebuie s-o iubească pînă la moarte?<br /> - Da, fără îndoială, zise Pollyanna.<br /> Dar gîndurile ei erau foarte răvăşite şi îşi lăsă par­tenerul să conducă conversaţia din acea seară mai mult singur.<br /> John Pendleton făcu vreo două sau trei tururi prin cameră, apoi îşi reluă locul. Cînd începu să vorbească, su­biectul lui era tot doamna Carew.<br /> Dar Jamie, străinul acesta pe care 1-a adoptat, este oare nepotul ei?<br /> Cum Pollyanna nu răspunse nimic, el continuă:<br />- Este un băiat bun şi-1 iubesc. Este ceva distins în fiinţa lui. S-a ataşat mult de dînsa şi asta se vede, chiar dacă este sau nu rudă cu ea.<br /> Din nou se aşternu liniştea, apoi cu o voce puţin schimbată John Pendleton continuă:<br /> - Este ridicol cînd te gîndeşti că dînsa nu s-a măritat încă. Este încă o femeie foarte frumoasă, nu-i aşa?<br /> - Da, da, fără îndoială, răspunse grăbit Pollyanna, o femeie foarte frumoasă!<br /> Zicînd aceste vorbe, Pollyanna îşi zări chipul în oglin­da aşezată în faţa ei şi îşi dădu seama încă o dată că ea nu este o fată foarte frumoasă.<br /> Şi John Pendleton continuă să bombănească satis­făcut, cu ochii mereu fixaţi la foc. Se părea că are mare poftă de vorbă. Totuşi, se sculă, îşi luă rămas bun şi plecă.<br /> Cam de vreo jumătate de oră Pollyanna aşteptase ocazia să rămînă singură dar după ce el plecă ea simţi numaidecît lipsa lui. Acum îşi dădu seama că nu-i plăcea să rămînă singură numai cu gîndurile ei.<br /> Situaţia se prezenta limpede pentru Pollyanna. Jimmy iubea pe doamna Carew şi de aceea fusese aşa de posomorît şi agitat după plecarea acestei doamne, şi numai din cauza aceasta venea aşa de rar să o vadă pe vechea lui prietenă, Pollyanna. De aceea...<br /> Şi nenumărate amănunte din timpul cît au fost îm­preună vara trecută treceau acum fulgerător prin mintea Pollyannei.<br /> Şi de ce să n-o iubească? Doamna Carew era desigur frumoasă şi încîntătoare. E drept că dînsa era mai în vîrstă decît Jimmy, dar tinerii iau adesea în căsătorie femei mai în etate decît ei. Şi dacă ei se iubesc...<br /> În seara aceea Pollyanna adormi plîngînd.<br /> În dimineaţa următoare, căută să dea altă înfăţişare lucrurilor. Încercă chiar cu un surîs plin de lacrimi să facă o probă cu jocul ei de mulţumire. Îşi aminti de unele lucruri pe care i le spusese Nancy cu mulţi ani în urmă: "Dacă există oameni în lume cărora nu le este de folos jocul tău, aceia nu pot fi, de bună seamă, decît o pereche de îndrăgostiţi, certaţi între ei".<br /> - Nu este vorba aici de ceartă sau de dragoste, se gîndea Pollyanna înroşindu-se. Chiar aş putea să mă bucur că el este fericit şi ea de asemenea, numai...<br /> Pollyanna nu îndrăznea să termine fraza.<br /> Desigur că acum cînd era sigură că Jimmy şi doamna Carew se iubeau, Pollyanna deveni foarte sensibilă la tot ceea ce ar fi putut să-i întărească această idee. Şi sufletul ei mereu agitat, găsi desigur confirmarea căutată mai întîi în scrisorile doamnei Carew:<br /> "Îl văd adesea pe prietenul tău, tînărul Pendleton -scria ea într-o zi - şi îl iubesc tot mai mult. Aş vrea totuşi de curiozitate să merg pînă la obîrşia acestui sentiment, spre a mă convinge dacă într-adevăr l-am mai văzut undeva mai înainte."<br /> In felul acesta îi scria foarte des şi asta o făcea să simtă o nespusă durere în inimă, căci prin scrisorile acestea se arăta că prezenţa lui Jimmy în casa doamnei Carew era ceva foarte obişnuit.<br /> Şi tot mai des, domnul Pendleton vorbea despre Jimmy şi despre ceea ce făcea Jimmy, şi totdeauna era pomenit şi numele doamnei Carew.<br /> Chiar şi în scrisorile lui Sadie Dean se vorbea de Jimmy şi de ajutorul pe care i-1 da el doamnei Carew. Pînă şi Jamie, care scria mai rar, îi dădea următoarele informaţii:<br /> "Este ora zece. Sînt singur aici şi aştept pe doamna Carew care nu s-a întors încă acasă. Dînsa şi Pendleton au luat parte la o serbare organizată pentru operele de ajutoare ale societăţilor".<br /> De la Jimmy însă, Pollyanna primea scrisori foarte rar şi ea îşi spunea cu tristeţe că poate să fie mulţumită pentru aceasta, deoarece dacă el nu vorbeşte decît de doamna Carew şi de tinerele fete, în scrisorile lui, eu trebuie să fiu mulţumită că nu-mi scrie mai des, oftă ea.<br /><br />***<br /><br /> Şi astfel zilele iernii trecură una după alta. Ianuarie şi februarie au fost bogate în zăpezi şi gheaţă, iar martie veni cu vînturi năpraznice care loveau castelul, cu aşa furie, încît porţile şi ferestrele care nu erau prinse bine la locul lor se zgîlţîiau din toate încheieturile. Şi vîjîitul acesta napraznic al vînturilor aducea tristeţe şi ascuţirea neobişnuită a nervilor. Pollyanna nu găsea momentul po­trivit să joace jocul în astfel de zile.<br /> Tanti Polly n-avea nici o bucurie. Era posomorită şi descurajată. Nu se simţea bine şi de aceea se lăsa pradă unei tristeţi fără margini.<br /> Pollyanna nădăjduia să cîştige unul din premii, dar nădejdea ei scădea de la primul premiu pînă la ultimul. Pollyanna mai scrisese şi alte povestiri şi le trimisese dife­ritelor reviste, şi lucrul acesta o făcu să înceapă să creadă şi să se considere în rîndul autorilor de cărţi.<br /> - O, ce bine că tanti Polly nu ştie nimic, îşi zicea ea încîntată. Astfel nu va putea să fie tulburată în caz că nu voi cîştiga.<br /> Toată viaţa Pollyannei se concentra acum numai şi numai pentru tanti Polly care îşi dădea seama în ce stare de nervi a ajuns şi, de asemeni, cît de mult devotament îi arăta nepoata sa.<br /> Într-o zi posomorită de martie, lucrurile au ajuns la punctul culminant. Sculîndu-se, Pollyanna privi cerul şi suspină; ştia că tanti Polly este mult mai indispusă în zi­lele noroase. Se coborî la bucătărie cîntînd cam forţat un cîntec mic, dar vesel. Trebuia să pregătească masa.<br /> - Cred că azi am să fac prăjituri mici, zise confi­denţial cuptorului, căci ştiu că îi plac mult mătuşii Polly.<br /> După o jumătate de oră bătu la uşa mătuşii sale.<br /> Sculată deja? Ah, ce drăguţă eşti! Ţi-ai pieptănat singură părul?<br /> - Nu puteam dormi şi a trebuit să mă scol, răspunse tanti Polly puţin cam obosită. Trebuia să-mi pieptăn părul fiindcă tu nu erai aici.<br /> - Dar nici nu mă gîndeam că o să fii gata aşa de re­pede, dragă mătuşica, zise Pollyanna. Îţi va părea bine că n-am fost aici cînd vei auzi ce ţi-am pregătit.<br /> - Nu cred, răspunse dînsa încăpăţînată. Nimeni nu poate fi mulţumit în dimineaţa aceasta. Vezi cum cade ploaia? Este a treia zi cu ploaie, săptămîna aceasta.<br /> - Este adevărat, dar ştii că soarele apare şi mai frumos după mai multe zile de ploaie, zise Pollyanna zîmbind şi aranjînd dantelele şi mărgelele în jurul gîtului mătuşii sale. Acuma vino şi vezi ce am pregătit pentru dumneata.<br /> Dar micile prăjituri n-au avut puterea s-o înveselească pe tanti Polly în dimineaţa aceea. Nimic nu era bun, nimic nu era de suportat în ochii ei, şi răbdarea Pollyannei era pusă la o grea încercare în timpul mesei. Pentru a face lucrurile şi mai greu de suportat, un burlan se desprinse de lîngă marginea ferestrei de la mansardă şi o scrisoare neplăcută sosi tot în aceeaşi zi. Pollyanna, potrivit prin­cipiilor sale, declară rîzînd că din partea ei este mulţumită că a venit acum şi că nu mai are grijă s-o aştepte. Toate aceste întîmplări neplăcute amînau munca obişnuită de dimineaţă pînă după-amiază, lucru care nu-i plăcea deloc doamnei Chilton.<br /> - Pollyanna, ştii că este trei şi jumătate, iar tu n-ai făcut încă paturile?<br /> - Nu tanti Polly, dar le voi face. Nu te tulbura pentru aceasta.<br /> - Priveşte pendula, copilă. A trecut ora trei.<br /> - Adevărat, însă n-are importanţă. Putem fi mulţu­mite că nu e încă ora patru.<br /> - Cred că tu poţi fi mulţumită, răspunse doamna Chilton ironic.<br /> Pollyanna începu să rîdă.<br /> - Dar vezi, scumpă mătuşica, pendulele sînt lucruri care se acomodează după împrejurări. Am descoperit lu­crul acesta cînd eram la sanatoriu. Cînd se întîmpla vreun lucru care să-mi placă şi nu doream să treacă timpul re­pede, priveam acul care arăta orele; el mergea foarte în­cet. Altă dată, cînd trebuia să suport un tratament care-mi făcea rău ore întregi, priveam acul care arăta secundele şi astfel mi se părea că bătrînul timp îmi venea în ajutor fugind cît putea de repede. Astăzi privesc acul care arată orele pentru că nu vreau să treacă timpul aşa de repede, mă înţelegi? zise ea cu un zîmbet glumeţ, grăbindu-se să iasă pe uşă înainte ca tanti Polly să-i fi putut da un răspuns.<br /> Aceasta desigur a fost o zi grea, şi seara Pollyanna era palidă şi obosită, fapt care era încă un motiv de îngrijorare pentru tanti Polly.<br /> - Copilă, tu pari moartă de oboseală. Nu ştiu unde o să ajungem, mi-e teamă să nu te îmbolnăveşti.<br /> - Nu te îngrijora, scumpă mătuşica, nu sînt bolna­vă deloc, răspunse Pollyanna întinzîndu-se pe pat; sînt numai obosită. Ah ce bine este să ai un pat! Totuşi sînt mulţumită că sînt aşa de obosită, că voi putea dormi mai bine.<br /> Tanti Polly făcu un gest de nerăbdare.<br /> - Mulţumită, mulţumită, mulţumită. Bineînţeles că tu eşti mulţumită, Pollyanna. Tu eşti mulţumită totdeauna pentru orice lucru. N-am mai văzut niciodată o fată ca tine. Ah, da, ştiu, aşa este jocul; dar eu găsesc că tu mergi prea departe. Această veşnică doctrină că putea fi şi mai rău mă enervează, Pollyanna. în adevăr, pentru mine ar fi o înviorare dacă măcar cîteodată tu nu ai fi mulţumită de toate nimicurile. Aceasta m-ar odihni. Încearcă o dată şi ai să vezi.<br /> - Dar tanti... eu...<br /> Pollyanna se opri şi privi pe mătuşa ei cu atenţie. Doamna Chilton, care îşi începuse lucrul, nu observă aceasta. şi Pollyanna, stînd culcată în patul ei, rămase cu un zîmbet curios pe buze fără să-şi termine fraza.<br /> A doua zi dimineaţa, cînd se sculă, afară încă ploua, iar vîntul urla sinistru prin hornuri. Apropiindu-se de fe­reastră, Pollyanna scoase un oftat fără să vrea, dar îndată faţa ei se schimbă.<br /> - O! Eu totuşi sînt mulţumită... Vai, era să uit. Trebuie să ţin minte să nu mă bucur de nimic astăzi, nici măcar o dată, zise Pollyanna punînd repede mîna la gură.<br /> Pollyanna nu mai făcu prăjituri în dimineaţa aceea. Pregăti masa şi apoi se duse în camera mătuşii sale.<br /> - Văd că plouă ca de obicei, zise doamna Chilton în loc de salut.<br /> - Da, este ceva grozav, grozav de tot, bombăni Pollyanna. A plouat aproape în fiecare zi în săptămîna aceasta. Nici nu mai pot suporta un astfel de timp.<br /> Tanti Polly o privi mirată, însă Pollyanna îşi întoarse faţa în altă parte.<br /> - Dumneata te scoli acum? întrebă ea plictisită.<br /> - Da, murmură tanti Polly cu o privire plină de mi­rare. Ce este, Pollyanna? Eşti încă obosită?<br /> - Da, sînt obosită în dimineaţa aceasta. N-am dormit bine. Îţi pare noaptea aşa de grea cînd nu dormi.<br /> - Ştiu aceasta. În urmă cu vreo două ceasuri m-am trezit şi eu, iar de atunci n-am mai putut dormi. Apoi, burlanul acesta şi acoperişul sînt stricate. Cum am putea noi să le reparăm? Spune-mi ce facem dacă plouă mereu? Ai golit vasele cu apă?<br /> - Da, am şi pus altele, căci mai este o spărtură mai încolo.<br /> - O nouă spărtură? Dacă merge aşa, se va strica tot acoperişul.<br /> Pollyanna deschise gura şi începu să spună cu o voce foarte obosită:<br /> - E foarte posibil. După toate aparenţele, nici nu mai poate fi altfel. Şi este aşa de plictisitor să te ocupi acum cu reparaţia acoperişului.<br /> Zicînd aceste vorbe, ieşi din cameră.<br /> - Este aşa de caraghios şi în acelaşi timp şi foarte greu, mi-e teamă să nu mă înşel, şopti ea coborînd la bu­cătărie.<br /> Tanti Polly, din camera ei, o privea cu multă mirare. Ea avu ocazia să se mire de foarte multe ori în acea zi şi să-şi privească nepoata cu multă tulburare şi nelinişte. Nimic nu mai mergea bine pentru Pollyanna. Focul nu voia să ardă şi vîntu sufla aşa de tare încît dărîmă un geam şi încă o a treia spărtură apăru în acoperiş. Poş­taşul aduse Pollyannei o scrisoare care o făcu să plîngă cu toate că ea n-a pomenit nimic de conţinutul acelei scrisori.<br /> - Nici chiar plînsul nu fusese ca lumea, iar după amiază surveniră atîtea întîmplări aducătoare de des­curajare şi tristeţe.<br /> Ziua trecuse mai mult de jumătate cînd o bănuială se observă în privirea întrebătoare a doamnei Chilton. Pollyanna, chiar dacă a observat aceasta, nu se manifesta în nici un chip, pentru că nerăbdarea şi nemulţumirea ei nu se micşoraseră cu nimic.<br /> Tîrziu, cam pe la orele şase seara, bănuiala doamnei Chilton a fost confirmată, iar privirea întrebătoare se transformă într-o privire veselă.<br /> În sfîrşit, după o plîngere jalnică a Pollyannei, tanti Polly ridică mîinile cu un aer de disperare comică.<br /> - Este destul, e prea destul, copilă, mă predau; mă declar învinsă. Acum poţi fi mulţumită dacă aceasta îţi face plăcere, zise ea cu un surîs trist.<br /> - Ştiu, scumpă mătuşă, dar dumneata ai zis... începu Pollyanna.<br /> - Da, da, dar nu voi mai spune aceasta niciodată, în­trerupse dînsa hotărîtă. Ce zi mizerabilă a fost aceasta! N-aş vrea să mai petrec încă una la fel.<br /> Rămase puţin descumpănită, se înroşi, apoi continuă greoi:<br /> - În orice caz, aş vrea să ştii că îmi dau seama că în ultimul timp n-am jucat bine jocul, dar acum voi încerca. Unde este batista mea? zise ea scotocind prin poşetă.<br /> Pollyanna se apropie repede şi vioi de mătuşa ei.<br /> - Vai, dar mătuşica dragă, nu voiam... Aceasta nu a fost decît o glumă, zise ea tulburată. Nu m-am gîndit că dumneata o să înţelegi aşa lucrurile.<br /> - Fără îndoială, replică tanti Polly cu vigoarea unei femei care detestă sentimentele şi care se sperie ca de moarte atunci cînd nu poate ascunde că inima ei a fost mişcată. Crezi că nu ştiam că vrei numai să glumeşti? Crezi că dacă vei fi încercat să-mi dai o lecţie, eu aş... eu aş...<br /> Dar Pollyanna îşi înconjurase mătuşa cu braţele ei ro­buste şi o îmbrăţişa aşa de bine încît aceasta nu-şi mai putu termina fraza.<br /><br />***<br /><br /> Pollyanna n-a fost singura care a trebuit să treacă printr-o iarnă grea. La Boston,.Jimmy Pendelton, cu toate sforţările făcute pentru a-şi folosi bine timpul şi gîndurile sale, descoperi că nimic nu putea să-i alunge viziunea unei perechi de ochi albaştri, rîzători şi nimic nu putea să-i depărteze din mintea lui o voce plăcută şi iubită.<br /> Dacă se ducea la doamna Carew, asta nu-i aducea o prea mare bucurie, căci acolo îl vedea pe Jamie, iar Jamie îi aducea aminte de Pollyanna într-un fel nu tocmai plăcut.<br /> Convins că Pollyanna şi Jamie se iubeau, şi deo­potrivă convins că el însuşi era ţinut departe şi că din consideraţii de onoare trebuia să-i lase drumul liber lui Jamie, el nu-şi mai punea în minte nici o întrebare. Nu voia să vorbească de Pollyanna şi nici să audă pe alt­cineva vorbind de ea.<br /> Ştia că doamna Carew şi Jamie aveau noutăţi de la ea, dar, cînd ei îi vorbeu despre aceasta, se forţau să asculte cu toate că îi sfîşiau inima. Dar totdeauna încerca să schimbe subiectul discuţiei pe cît mai repede posibil şi căuta să-i scrie Pollyannei cît mai rar. Pentru Jimmy, o Pollyanna care nu era a lui, era doar un motiv de grijă şi de întristare; pentru aceasta a fost el foarte mulţumit cînd a părăsit Beldingsville pentru a-şi continua studiile la Boston, fiindcă fiind aşa aproape de Pollyanna şi totuşi aşa de departe ar fi fost o tortură pe care n-ar fi putut-o suporta.<br /> La Boston se întovărăşise şi se alipise planurilor doamnei Carew pentru ajutorarea tinerelor fete func­ţionare şi îşi sacrificase tot timpul liber pentru această lucrare, fapt pentru care doamna Carew era mulţumită şi recunoscătoare.<br /> Şi astfel a trecut iarna şi a venit primăvara, o primă­vară veselă cu zefirul ei dulce, cu mugurii delicaţi şi cu flo­rile care răspîndeau un parfum îmbătător. Cu toate acestea, pentru Jimmy această primăvară nu era deloc glo­rioasă, căci inima lui era chinuită de o descurajare adîncă.<br /> - Cel puţin dacă ar putea să-şi aranjeze treburile şi să anunţe logodna dintre ei, îşi zicea el în sine tot mai des. Numai dacă aş putea şti ceva sigur şi atunci m-aş simţi oarecum mai bine.<br /> În sfîrşit, într-una din ultimele zile de aprilie, dorinţa lui se îndeplini cînd află ceva sigur. Era într-o sîmbătă seară la orele zece şi Maria îl introduse în salonul de muzică zicînd:<br /> - Mă duc să anunţ pe doamna Carew că sînteţi aici, domnule!<br /> Intrînd în salon, se opri văzînd pe Jamie la pian, cu coatele pe clape şi cu capul ţinut între mîini. Pendelton era gata să se retragă cînd celălalt îşi ridică capul arătînd doi obraji roşii şi ochii strălucind de emoţie.<br /> - Ei bine, Carew, rosti Pendleton, ţi s-a întîmplat ceva?<br /> - S-a întîmplat! S-a întîmplat! strigă tînărul întinzîndu-şi mîinile în care Pendleton văzu o scrisoare deschisă. În sfîrşit a sosit. Şi tu ai fi avut o astfel de bucurie dacă toată viaţa ai fi fost într-o închisoare şi deodată porţile ţi s-ar fi deschis în faţa ta! Nu te-ai simţi tot aşa cînd ai avea posibilitatea să ceri mîna unei tinere fete pe care o iubeşti? Tu crezi că eu sînt nebun, dar ascultă. Se poate întîmpla totuşi să fiu, dar sînt nebun de bucurie, vreau să-ţi spun tot. Mă laşi? Trebuie s-o spun cuiva.<br /> Pendleton ridică capul. Devenise puţin cam palid, dar vocea sa era hotărîtă cînd răspunse:<br /> - Desigur, poţi să-mi spui, iubite prietene. Voi fi mulţumit să te aud.<br /> Carew nu mai aşteptă răspunsul şi începu:<br /> - Asta n-ar fi mare lucru pentru tine, desigur. Tu ai picioarele bune, libertate destulă, ambiţiile şi podurile tale. Pentru mine însă, aceasta este totul. Este o fericire să trăieşti o viaţă de om şi să poţi lucra ca oamenii, nu neapărat cu poduri sau diguri. M-am convins şi eu că este un serviciu cu care pot face şi eu treabă. Ascultă! Această scrisoare mă anunţă că o povestire pe care am compus-o eu a cîştigat premiul întîi de trei mii de dolari la un concurs. Cea de a doua scrisoare este de la un mare editor care acceptă să-mi publice prima mea carte. înţelegi acum de ce sînt nebun de bucurie?<br /> - Da, da, ai dreptate! Eu te felicit, Carew, zise Jimmy cu căldură.<br /> - Gîndeşte-te ce înseamnă asta pentru mine, că pot să fiu într-o zi independent, ca orice om. Gîndeş­te-te ce înseamnă ca într-o zi s-o pot face pe madam Carew să fie mîndră şi fericită că a făcut loc cu atîta dărnicie în casa şi mai ales în inima ei unui dezmoş­tenit al soartei, cum eram eu. Îţi închipui ce înseamnă pentru mine să fiu în stare să-i pot spune fetei: "Te iubesc,<br />da, te iubesc!"<br /> - Da, da, adevărat spui, fratele meu! răspunse Jimmy<br />cu hotărîre, palid la faţă.<br /> - Fără îndoială, ar fi mult mai bine să nu-i spun lucrul acesta chiar acum, continuă Jamie în timp ce un nor greu de tristeţe îi întunecase faţa aşa de radioasă pînă acum. Sînt mereu legat de acestea, zise el arătînd cîrjele. Nu pot uita ce-am păţit vara trecută cînd am văzut pe Pollyanna în primejdie.:. Înţeleg ce greu mi-ar fi să văd în primejdie pe fata pe care-o iubesc, fără ca să-i pot veni în ajutor cu nimic.<br /> - O, dar Carew... începu Jimmy să vorbească cu o voce stinsă.<br /> Carew ridică mîinile să-1 oprească.<br /> - Ştiu ce ai de gînd să-mi spui, dar nu mai spune. Tu nu poţi înţelege. Nu eşti legat de două bastoane. Tu ai salvat-o atunci pe Pollyanna, nu eu. Atunci am înţeles ce s-ar petrece mereu între mine şi Sadie. Ar trebui să rămîn deoparte şi să privesc la alţii.<br /> - Sadie! întrerupse iute Jimmy.<br /> - Da, Sadie Dean. N-ai ghicit deloc sentimentele mele faţă de Sadie? se miră Jamie. Le-am ascuns eu oare aşa de bine?<br /> - Ei, să ştii că te-ai comportat chiar foarte bine, prie­tene drag; n-am ghicit nimic, zise Jimmy vesel. Culoarea obişnuită a feţei îi reapăruse, iar ochii îi deveniseră dintr-o dată foarte strălucitori. Va să zică, Sadie Dean este...? Bun! Eu te felicit din nou cu adevărat, da, cu adevărat, cum ar zice Nancy.<br /> Jimmy era foarte fericit datorită schimbării ce se produsese în sufletul lui, cînd a aflat că Jamie iubeşte pe Sadie şi nu pe Pollyanna.<br /> Jamie roşi şi dădu din cap cam trist.<br /> - Nu, nu mă felicita, că nu i-am vorbit încă despre acest lucru. Mi se pare totuşi că ea ştie. Dar pe cine cre­deai tu că iubesc?<br /> Jimmy nu îndrăzni să spună, dar în cele din urmă zise:<br /> - Mă gîndeam că iubeşti pe Pollyanna.<br /> Jamie surîse muşcîndu-şi buzele.<br /> - Pollyanna este o fată încîntătoare şi o iubesc, dar nu în felul cum îţi închipui tu, ea însă nu mă iubeşte în nici un chip. De altfel, eu cred că altcineva ar avea ceva de spus în chestiunea asta.<br /> Jimmy se roşi din nou ca un băiat fericit şi sigur pe acţiunile sale.<br /> - Cine este deci acela? întrebă el încercînd să vor­bească pe un ton dezinteresat.<br /> - Cine? John Pendleton.<br /> - John Pendleton! strigă Jimmy întorcîndu-se mai atent spre Jamie.<br /> - Cine vorbeşte de John Pendleton? zise doamna Carew venind în camera lor.<br /> Jimmy, care vedea că speranţele se spulberă pentru a doua oară, cu greu îşi adună gîndurile spre a saluta pe doamna Carew şi a-i da atenţia cuvenită. Jamie însă, neintimidîndu-se de loc, răspunse triumfător şi sigur:<br /> - Tocmai îi spuneam că eu cred că între John Pendleton şi Pollyanna există unele relaţii de dragoste.<br /> - Pollyanna! John Pendleton!<br /> Doamna Carew se aşeză pe scaunul cel mai apropiat. Dacă cei doi tineri n-ar fi fost prea preocupaţi de chesti­unile lor proprii, ar fi putut observa că surîsul îi dispăruse de pe buze, iar privirea ei devenise oarecum temătoare.<br /> - Desigur, zise Jamie. Amîndoi aţi fost aşa de orbiţi vara trecută? Nu era el totdeauna cu ea?<br /> - Bine dar el era cu fiecare din noi în acelaşi timp, şopti doamna Carew.<br /> - De altfel aţi uitat ziua cînd noi eram de părere că ar fi posibilă o căsătorie a lui John Pendleton, că Pollyanna s-a roşit toată şi a spus în cele din urmă că şi el se hotărîse odinioară să se căsătorească? Nu vă mai aduceţi aminte de aceasta?<br /> - Da, mi se pare că mi-ai vorbit cîndva de aceasta, şopti din nou doamna Carew.<br /> - Dar eu pot să explic foarte bine lucrul acesta, zise Jimmy. John Pendleton a avut o chestiune de dragoste cu mama Pollyannei.<br /> - Mama Pollyannei! se miră deodată doamna Carew şi Jamie.<br /> - Da. El o iubea în timp ce ea iubea pe altcineva, un preot cu care s-a căsătorit - tatăl Pollyannei.<br /> - Vai! zise doamna Carew cu un oftat de uşurare, pentru aceasta nu s-a mai căsătorit el niciodată!<br /> - Da, zise Jimmy. Se vede prin urmare că nu-i nici un motiv să credeţi că o iubeşte pe Pollyanna.<br /> - Din contră, aceasta confirmă părerea mea, zise Jamie; el a iubit pe mama ei, este deci natural s-o iu­bească şi pe fiica ei.<br /> - Vai dragă Jamie, cum îţi place să faci istorioare! zise doamna Carew cu un rîs nervos. Fata este prea tînără pentru dînsul. El trebuie să se căsătorească cu o femeie nu cu o fetiţă, asta în cazul cînd s-ar hotărî vreodată să facă pasul acesta, se corectă ea roşindu-se.<br /> - Se poate, dar dacă el o iubeşte pe fetiţă? replică Jamie încăpăţînîndu-se. Gîndiţi-vă puţin, am primit noi vreo scrisoare de la Pollyanna în care să nu scrie că John Pendleton este la ea? De asemeni şi el în toate scrisorile vorbeşte de Pollyanna.<br /> Doamna Carew se sculă în picioare.<br /> - Da, este adevărat, însă... şi părăsi salonul fără să-şi termine fraza.<br /> Cînd reveni peste cinci minute se arătă foarte sur­prinsă cînd văzu că Jimmy plecase aşa de repede.<br /> - Eu credeam că el o să meargă cu noi la masa fe­telor noastre, zise ea.<br /> - Şi eu la fel. însă mi-a spus că nişte chestiuni nepre­văzute îl silesc să părăsească oraşul. Dar drept să spun n-am fost tocmai atent la ce mi-a spus pentru că mă gîndeam în altă parte.<br /> Şi cu o bucurie vădită, Jamie aşeză cele două scrisori în faţa doamnei Carew.<br /> - Ah, dragă Jamie, strigă dînsa după ce le citi, cît de mîndră sînt de tine!<br /> Apoi, deodată ochii ei se umplură de lacrimi văzînd bucuria nesfîrşită ce strălucea pe faţa băiatului.<br /><br />***<br /><br /> La staţia Beldingsville în acea seară de sîmbătă, coborî din tren un tînăr foarte hotărît. A doua zi, cînd pe la orele zece dimineaţa se urca spre castelul Harrington, era şi mai hotărît. Zărind un cap împodobit cu păr blond care se ascundea printre pavilioanele de vară, tînărul, urcînd scările fără să mai sune, traversă peluza şi aleile grădinii pentru a se găsi faţă în faţă cu fetiţa cu părul blond.<br /> - Jimmy! strigă Pollyanna uimită, de unde vii tu acum?<br /> - Am venit aseară de la Boston. Voiam să te văd, Pollyanna.<br /> - Să mă vezi?<br /> Pollyanna încerca să-şi vină în fire. Jimmy i se părea aşa de mare, voinic şi scump, încît se temea ca nu cumva ochii şi privirile ei să-i dea pe faţă gîndurile şi senti­mentele.<br /> - Da, Pollyanna, doream, ba mai degrabă mă te­meam. Iată, acum nu mai este vorba să fiu cavaler, ca în cazul cu Jamie. Acum e vorba de cineva care are mîini, picioare şi cap ca şi mine, şi dacă vrea să cîştige tre­buie să cîştige numai prin luptă dreaptă. Am şi eu unele drepturi.<br /> Pollyanna îl privea nedumerită.<br /> - Jimmy Bean Pendleton, despre ce anume vorbeşti? Te rog, spune-mi! insistă Pollyanna.<br /> Tînărul, puţin cam ruşinat, începu să rîdă.<br /> - Nu-i lucru de mirare că nu mă înţelegi, dar de ieri încoace nici nu ştiu unde sînt. Am aflat chiar de la Jamie.<br /> - Ai aflat de la Jamie?<br /> - Da. Premiul pe care 1-a cîştigat a fost începutul discuţiei.<br /> - A, da ştiu! întrerupse Pollyanna. Nu-i aşa că este splendid? Gîndeşte-te, trei mii de dolari! I-am scris ieri seară. Cînd am citit numele lui şi am înţeles că este Jamie, Jamie al nostru, eram aşa de veselă încît am uitat să mai cercetez lista întreagă pentru a vedea dacă nu cumva am cîştigat şi eu ceva. Eram aşa de mulţumită de succesul lui Jamie, zise ea foarte încurcată.<br /> Jimmy era aşa de preocupat cu problema sa proprie, încît nici nu observă starea de spirit a Pollyannei.<br /> - Da, da, şi eu sînt mulţumit că el a cîştigat premiul; însă mai interesant, chiar foarte interesant, este ce mi-a spus el mai pe urmă. Pînă atunci am crezut că el te iubeş­te, că tu îl iubeşti, în fine, că vă iubiţi şi...<br /> - Tu crezi că eu şi Jamie sîntem îndrăgostiţi? zise Pollyanna roşindu-se puţin. Ei bine, Jimmy, află că el o iubeşte şi este iubit de Sadie Dean. Ea 1-a iubit întot­deauna şi cred că rămîne statornică în iubirea ei.<br /> - Eu nu ştiam lucrul acesta. Credeam că Jamie te iubeşte, şi cum el era invalid, n-ar fi fost cavaleresc din partea mea dacă aş fi încercat să te cuceresc eu însumi.<br /> Pollyanna se aplecă să ridice o foaie de hîrtie.<br /> - Un tînăr nu s-ar simţi deloc încîntat dacă ar duce o luptă cu un camarad bolnav, zise Jimmy. Deci am lăsat lucrurile la voia întîmplării, deşi renunţarea aceasta mi-a zdrobit inima, scumpa mea. Dar am făcut-o. Însă ieri di­mineaţă am descoperit adevărul care este cu totul altul. Jamie mi-a spus că în calea mea este altă persoană, cineva cu care mă pot lupta, Pollyanna; numai că aceasta mi-ar fi imposibil, gîndindu-mă la tot ce a făcut pentru mine. John Pendleton este un bărbat şi este înarmat pentru luptă. Desigur, îşi va atinge ţinta, dacă tu, bineînţeles, îl iubeşti cu adevărat.<br /> Pollyanna se întoarse cu un aer plin de mirare.<br /> - John Pendleton?! Jimmy, ce vrei să spui cu aceasta?<br /> O mare bucurie se răspîndi pe faţa lui Jimmy şi îşi întinse braţele spre Pollyanna.<br /> - Va să zică, tu nu-1 iubeşti? Văd din ochii tăi că nu-1 iubeşti.<br /> Pollyanna se reculese. Era palidă şi tremura.<br /> - Jimmy, ce tot vrei tu să spui?<br /> - Vreau să spun că tu nu îl iubeşti pe unchiul John în felul acela. Jamie era sigur că sînteţi îndrăgostiţi, şi eu am început să-1 cred, pentru că unchiul vorbeşte despre tine întotdeauna în scrisori; apoi este chestiunea cu mama ta.<br /> Pollyanna scoase un oftat adînc şi îşi acoperi faţa cu mîinile. Jimmy se apropie şi trecu o mînă pe după umerii Pollyannei, dar ea din nou se dădu îndărăt.<br /> - Pollyanna micuţă şi scumpă, nu te feri de mine! Nu mă iubeşti nicidecum? Nu-i aşa că tu nu îndrăzneşti să-mi spui?<br /> Ea îi dădu mîna la o parte şi îl privi drept în faţă.<br /> - Jimmy, tu îţi închipui că domnul Pendleton mă iubeşte în felul acesta? şopti ea.<br /> Jimmy îşi clătina capul cu nerăbdare.<br /> - Nu te mai ocupa de aceasta, Pollyanna. Nu despre asta-i vorba. Dacă nu-1 iubeşti, măcar dă-mi numai o speranţă, măcar jumătate din nădejdea de a crede că mă vei iubi.<br /> El îi apucă mîna şi încercă s-o ducă la inima lui.<br /> - Nu, nu Jimmy, n-ar trebui să fac aceasta, şi nici n-o pot face!<br /> - Pollyanna, nu cumva vrei să-mi spui că-1 iubeşti? întrebă Jimmy îngălbenindu-se.<br /> - Nu, nu-1 iubesc în felul acesta. Dar înţelege-mă, te rog, că dacă el mă iubeşte trebuie să mă obişnuiesc cu ideea de a-1 iubi şi eu la fel.<br /> - Pollyanna?!<br /> - Nu mă privi aşa, Jimmy!<br /> - Vrei să-mi spui că te-ai căsători cu el? Pollyanna, nu vei face lucrul acesta niciodată! Nu vei putea! Pollyanna. îmi vei distruge inima şi viitorul!<br /> Din nou, Pollyanna îşi acoperi faţa cu palmele. Pentru un moment ea suspină, apoi cu un gest tragic îşi înălţa capul şi privi drept în ochii plini de teamă şi reproşuri ai lui Jimmy.<br /> - Eu ştiu, ştiu foarte bine că-mi distrug şi inima mea în acelaşi timp; dar totuşi trebuie. E mai bine să-mi stri­vesc inima mea decît pe a lui.<br /> Jimmy îşi înălţă şi el capul. Ochii îi străluceau şi toată fiinţa lui suferi o transformare minunată. Cu un strigăt de iubire şi de biruinţă apucă în braţe pe Pollyanna şi o ţinu strînsă la pieptul său.<br /> - Acum ştiu că tu mă iubeşti! îi spuse el la ureche. Mi-ai spus că şi inima ta ar fi zdrobită ca şi a mea. Crezi tu că de acum înainte eu te voi ceda cuiva de pe pămînt? Scumpă fetiţă, ce puţin înţelegi tu o dragoste ca a mea! Pollyanna, spune-mi că mă iubeşti, spune-mi te rog!<br /> Pentru un moment, Pollyanna se retrase din înlăn­ţuirea braţelor care o reţineau, apoi cu un suspin fie de mulţumire, fie de renunţare, ea se dădu la o parte.<br /> - Da, da Jimmy. Te iubesc, te iubesc mult. Dar n-aş putea fi fericită cu tine simţind... Jimmy, scumpule, nu mă înţelegi? Trebuie să ştiu mai întîi dacă sînt liberă.<br /> - Ce greşeală, Pollyanna! Desigur că eşti liberă... Pollyanna dădu din cap.<br /> - Nu mă înţelegi? Cu mulţi ani în urmă mama mea i-a distrus viitorul, şi de atunci încoace el trăieşte singu­ratic, fără dragoste. Acum, dacă el m-ar cere în căsătorie, ar trebui s-accept, Jimmy. N-aş putea să-1 refuz.<br /> Dar Jimmy nu înţelegea nimic, cu toate că Pollyanna îşi apăra cauza şi explica plîngînd. Pollyanna ştia să se stăpînească cu toate că inima ei bătea numai pentru Jimmy, şi cu toată durerea şi supărarea, trebuia totuşi să-1 consoleze.<br /> - Iubitul meu, Jimmy, zise în sfîrşit Pollyanna, noi vom aştepta. Aceasta este tot ce pot spune acum. Cred totuşi că el nu mă iubeşte, dar trebuie să fiu sigură de aceasta. Să aşteptăm deci puţin pînă cînd vom şti ce este de făcut.<br /> Şi Jimmy a trebuit să accepte cu toate că inima lui se revolta.<br /> - Este bine şi aşa, draga mea. Va fi cum doreşti tu. Dar, fără îndoială, nici un tînăr pînă acum n-a fost nevoit să aştepte să vadă dacă fata cu care se iubeşte reciproc nu este iubită şi de un altul.<br /> - Ştiu aceasta, dar vezi tu, nimeni pînă acum n-a iubit pe mama acestei fete, oftă ea plină de groază.<br /> - Foarte bine, mă duc înapoi la Boston, zise Jimmy, dar tu nu trebuie să-ţi închipui că am renunţat la tine, căci aceasta nu ar fi adevărat. De altfel, eu sînt convins că mă iubeşti, micuţa mea!<br /><br />***<br /><br /> Jimmy se întoarse la Boston chiar în seara aceea într-o stare sufletească penibilă, compusă dintr-un ames­tec de fericire, speranţă, disperare şi revoltă.<br /> In urma lui lăsa o fată care nu era într-o situaţie demnă de invidiat, căci Pollyanna, foarte fericită de dra­gostea lui Jimmy, era distrusă la gîndul că ar fi posibil ca Pendleton să-i ceară mîna.<br /> Din fericire, această stare n-a durat prea mult, căci John Pendleton, fără să ştie, ţinea în mîna cheia situaţiei. In mai puţin de o săptămînă de la această întîmplare, veni să facă şi el o vizită la castel, întoarse cheia şi deschise uşa îndoielii. Se prezentă s-o vadă pe Pollyanna. Ca şi Jimmy, o zări în grădină, şi îndată se duse drept la ea. Văzîndu-1, Pollyanna avu un sentiment de nespusă groază.<br /> - Iată-1, iată-1! îşi zise ea tremurînd şi fără să vrea făcu o mişcare care dovedi că vrea s-o ia la fugă.<br /> Pollyanna, te rog aşteaptă un minut, zise domnul Pendleton, grăbindu-se spre ea. Tu eşti persoana cu care doresc să vorbesc. Vino te rog, cred că putem intra în pavilionul acesta. Vreau neapărat să-ţi spun anumite lucruri.<br /> - Da sigur, fără îndoială, bombăni Pollyanna cu o veselie forţată, falsă.<br /> Faptul că Pendleton alese pavilionul ca loc pentru discuţie era prevestitor că nu se va ajunge la nici un re­zultat, pentru că locul acela îi amintea de scumpul ei Jimmy.<br /> Dar totuşi ea zise cu voce tare:<br /> - Este o seară splendidă, nu-i aşa?<br /> Nici un răspuns. Pendleton intră în pavilion şi se aşeză pe un scaun de grădină. Pollyanna îi aruncă o privire piezişă şi observă o expresie aşa de tristă şi aşa de se­rioasă, încît îşi aminti de ziua cînd nu era decît o fetiţă mică. Nemişcat, el rămase cufundat în gîndurile sale. În cele din urmă îşi înălţă capul şi privi drept în ochii fetei.<br /> - Pollyanna, îţi mai aminteşti ce fel de om eram eu cînd te-am cunoscut, cu mulţi ani în urmă?<br /> - Da, îmi amintesc.<br /> - Nu-i aşa că eram un specimen încîntător şi agreabil?<br /> Cu toată tulburarea sa, Pollyanna nu-şi putu opri zîmbetul.<br /> - Mie îmi eraţi simpatic şi aşa cum eraţi atunci, domnule.<br /> - Ştiu aceasta. Dumnezeu să binecuvinteze inima ta aşa de bună! Ea m-a salvat pe mine. Mă întreb, Pollyanna, dacă voi fi vreodată în stare să te fac să înţelegi tot ce-a făcut pentru mine încrederea şi iubirea ta copilărească.<br /> Pollyanna încercă să protesteze, însă el o întrerupse:<br /> - O, da! Acesta este adevărul. Tu şi nimeni altul. Mă întreb dacă îţi aminteşti că într-o zi ţi-am spus că numai mîna şi inima unei femei sau prezenţa unui copil ar putea constitui un cămin.<br /> Pollyanna simţi că se roşeşte.<br /> - Da... nu... vreau să spun, da, îmi amintesc, dar sînt sigură că dumneavoastră nu mai gîndiţi aşa acum; vreau să spun că acum căminul dumneavoastră este plăcut, şi...<br /> - Dar tocmai de căminul meu îţi vorbesc acum. Pollyanna, tu ştii ce fel de cămin speram să întemeiez altădată, şi cum acea speranţă s-a spulberat. Nu trebuie să crezi că am reproşuri la adresa mamei tale. Ea s-a supus dorinţei inimii ei, crezînd că aşa este bine. După toate acestea, Pollyanna, nu vezi ce ciudat este că însăşi mînuţa fiicei sale m-a condus către fericire? adăugă el cu o voce plină de drăgălăşenie.<br /> Pollyanna îşi muşcă buzele de nervozitate.<br /> - O, domnule, dar eu... eu...<br /> Încă o dată el nu o lăsă să-şi termine fraza.<br /> - Da, Pollyanna, tu şi jocul tău...<br /> - Oh!<br /> Pollyanna se linişti puţin; teama care i se întipărise pe faţă începu să se micşoreze.<br /> - Şi astfel, în timpul acestor ani, eu m-am trans­format încetul cu încetul într-un alt om, Pollyanna. Dar mai este un lucru care nu s-a schimbat, scumpa mea.<br /> El se opri, privi în depărtare, apoi, întorcînd grav privirea sa blîndă către faţa tinerei fete, continuă:<br /> - Încă cred că trebuie mîna şi inima unei femei sau prezenţa unui copil pentru a face un cămin.<br /> - Da, însă dumneavoastră aveţi prezenţa unui copil! Răspuse Pollyanna cu privirea cuprinsă din nou de spaimă.<br /> Domnul Pendleton zîmbi oarecum distrat.<br /> - Ştiu, dar cred că nici tu n-ai putea susţine că Jimmy mai este un copil, observă el. De altfel, Pollyanna, eu am luat o hotărîre. Acum vreau mîna şi inima unei femei.<br /> - O, chiar?<br /> Pollyanna îşi frecă mîinile din cauza nervilor. în acest timp, Pendleton părea că nu vede şi nu aude nimic. El se sculase în picioare şi se plimba prin pavilion.<br /> - Pollyanna! îi zise oprindu-se în faţa ei, dacă... dacă tu ai fi în locul meu şi dacă ai fi luat hotărîrea să-i ceri unei femei pe care o iubeşti să vină să-ţi trans­forme o casă aşa de mare într-un cămin, oare cum ai proceda?<br /> Pollyanna se ridică de pe scaun. De data aceasta, ochii ei căutau uşa şi momentul potrivit s-o ia la fugă.<br /> - A, domnule, eu n-aş mai face aceasta, bombăni ea. Sînt sigură că dumneavoastră sînteţi mai fericit aşa cum sînteţi.<br /> Domnul Pendleton tresări, apoi începu să rîdă oa­recum forţat.<br /> - Pe cuvîntul meu Pollyanna, oare ceea ce spun eu este un lucru chiar aşa de rău? întrebă el.<br /> - Aşa de rău? repetă Pollyanna care părea mereu că este gata s-o ia la fugă.<br /> - Da. Este acesta oare felul tău de a mai îndulci lo­vitura, lăsîndu-mă să înţeleg că ea n-ar voi?<br /> - O, nu, cu adevărat nu. Ea va spune da, va trebui să spună da, explică Pollyanna distrusă. Dar eu mă gîndeam că dacă tînăra fată nu v-ar iubi, veţi fi mai fericit fără ea, şi...<br /> Pollyanna se opri scurt văzînd privirea lui John Pendleton.<br /> - N-am nevoie de ea dacă nu mă iubeşte, Pollyanna.<br /> - La fel gîndesc şi eu.<br /> - De altfel, nu este vorba despre o fată tînără, con­tinuă Pendleton. Este o femeie matură care trebuie să ştie ce vrea.<br /> - Aha! strigă Pollyanna în timp ce o expresie de nespusă bucurie îi lumină faţa. Atunci dumneavoastră iubiţi pe...<br /> Pollyanna era gata să zică "pe alta şi nu pe mine", dar făcu o sforţare supremă spre a-şi reţine cuvîntul.<br /> - Dacă iubesc pe cineva? Am să spun imediat şi acest lucru, răspunse Pendleton cu un aer mîhnit. Ceea ce do­resc să ştiu este dacă mă iubeşte, şi mă bazez pe ajutorul tău, Pollyanna, pentru a ajunge la un rezultat bun. Este una din prietenele tale scumpe.<br /> - Într-adevăr? Atunci ea vă va iubi desigur. O vom "forţa". Poate şi acum vă iubeşte; dar cine este această persoană?<br /> Urmă o tăcere cam lungă pînă veni răspunsul.<br /> - Trebuie să ţi-o spun, dacă cumva nu ghiceşti; este doamna Carew.<br /> - Ah! exclamă Pollyanna cu faţa strălucind de bu­curie. Sînt aşa de mulţumită cum nu vă puteţi închipui!<br /> După un ceas, Pollyanna cu faţa strălucind de bucu­rie: sînt aşa de mulţumită, mulţumită cum nu vă puteţi închipui!<br /> După alt ceas, Pollyanna trimitea lui Jimmy o scrisoa­re încurcată, greu de înţeles, totuşi Jimmy înţelese destul de bine ceva din ceea ce era scris şi mult mai mult din ceea ce nu era scris, şi după toate acestea, mai avea el nevoie de altceva?<br /> "O! Jimmy, el nu mă iubeşte cîtuşi de puţin. Iubeşte pe altcineva. Nu pot să spun cine este, însă numele ei în nici un caz nu este Pollyanna."<br /> Jimmy primi vestea cu o nespusă bucurie şi fără să stea prea mult pe gînduri alergă la gară să prindă trenul de Beldingsville.<br /><br />***<br /><br /> Pollyanna era aşa de fericită, încît după ce trimise scrisoarea lui Jimmy, simţea nevoia să împărtăşească şi altuia bucuria ei. Avea obiceiul ca în fiecare seară să intre în camera mătuşii ei să vadă dacă nu cumva îi lipseşte ceva. In seara aceea, ca de obicei, îşi făcuse inspecţia şi era gata să stingă lumina, cînd ceva lăuntric o trimitea către patul mătuşii. Plină de emoţie, se aşeză în genunchi lîngă patul ei.<br /> - Mătuşă Polly, sînt aşa de fericită, încît neapărat trebuie să spun cuiva lucrul acesta. Îmi dai voie să-ţi spun?<br /> - Ce să-mi spui copilă? Fără îndoială, poţi să-mi spui orice. Este vreo veste bună pentru mine?<br /> - Da, cel puţin aşa cred eu, răspunse Pollyanna înroşindu-se. Cred că dumneata vei fi mulţumită ca mine. Jimmy o să-ţi spună totul cît de curînd, însă aş vrea să-ţi spun eu mai întîi.<br /> - Jimmy!<br /> Faţa doamnei Chilton se schimbă numaidecît.<br /> - Da, cînd... va veni să-ţi ceară mîna mea, se bîlbîi Pollyanna roşindu-se complet. Sînt aşa de fericită, încît trebuia neapărat să-ţi spun lucrul acesta.<br /> - Să-mi ceară mîna ta, Pollyanna? Nu cumva vrei să-mi spui că este ceva serios între tine şi Jimmy Bean?<br /> Doamna Chilton se întoarse în pat.<br /> - Dragă tanti, eu credeam că dumneata îl iubeşti pe Jimmy!<br /> - Da, sigur, îl iubesc, dar nu ca pe viitorul soţ al nepoatei mele!<br /> - Tanti Polly!<br /> - Lasă, lasă, feţiţo, nu trebuie să fii aşa de speriată. Plănuita voastră căsătorie sper că n-are caracter obligato­riu şi eu sînt mulţumită că am putut să vă opresc înainte ca lucrurile să fi mers prea departe,<br /> - Dar tanti Polly, au mers prea departe. Am început să-1 iubesc din tot sufletul.<br /> - Atunci trebuie să te dezobişnuieşti, Pollyanna, de­oarece eu niciodată, absolut niciodată, nu-ţi voi putea da consimţămîntul să te căsătoreşti cu Jimmy Bean.<br /> - Dar de ce, dragă tanti?<br /> - Deoarece nu ştim nimic despre el. Ştim că a fost un mic vagabond care a fugit de la azilul de orfani. Nu ştim nimic de familia lui şi nici de purtările lui de mai înainte!<br /> - Dar eu nu vreau să mă mărit nici cu familia lui, nici cu purtările lui anterioare.<br /> Cu un gest de nerăbdare, tanti Polly se aplecă la urechea ei şi zise:<br /> - Pollyanna, tu vrei oare să mă îmbolnăvesc? Inima mea bate mai, mai să-mi spargă pieptul; nu poţi lăsa lucrurile acestea pînă mîine dimineaţă?<br /> Pollyanna, plină de mîhnire, se ridică în picioare.<br /> - Da, fără îndoială, te las în pace. Dar mîine, tanti Polly, nu-i aşa că vei judeca altfel? Sînt sigură de aceasta.<br /> Însă tanti Polly nu vedea lucrurile altfel nici a doua zi. Din contră, opunerea ei la această căsătorie era şi mai accentuată. Degeaba pleda şi se ruga Pollyanna şi degeaba căuta s-o facă să înţeleagă pe mătuşa Polly cît de mult atîrna fericirea ei de acest consimţămînt. Tanti Polly rămase neînduplecată. Ea îi explică Pollyannei de peri­colele căsătoriei cu o persoană dintr-o familie necunos­cută, familie care ar fi putut avea anumite vicii sau încli­nări rele. în cele din urmă, îi reaminti de recunoştinţa ce trebuie s-o aibă faţă de dînsa şi o rugă stăruitor să nu-i strice inima prin această căsătorie, aşa cum făcuse şi mama ei prin căsătoria cu păstorul misionar.<br /> Cînd ajunse Jimmy, la ora zece, plin de veselie, a fost primit de o mică Pollyanna speriată şi demoralizată, care încerca să-1 respingă cu mîinile ei tremurătoare. Palid, însă în acelaşi timp strîngînd-o victorios la pieptul lui, el îi ceru o explicaţie.<br /> - Scumpa mea Pollyanna, ce înseamnă aceasta?<br /> - Vai Jimmy, nu trebuia să vii. Îţi scriam eu.<br /> - Dar mi-ai scris, dragă. Am primit scrisoarea ieri după amiază, cu puţin timp înainte de plecarea trenului.<br /> - Nu, nu, eu voiam să-ţi scriu din nou. Atunci nu ştiam că nu mă voi putea căsători cu tine.<br /> - Nu poţi să te căsătoreşti cu mine? Vrei să spui că iubeşti pe un altul?<br /> - Nu, nu Jimmy! Nu mă privi aşa, că nu pot suporta privirile tale.<br /> - Atunci ce este? De ce nu ne putem căsători? Pollyanna, mă iubeşti?<br /> - O da, da.<br /> - Atunci ne vom căsători, zise Jimmy triumfător, cuprinzînd-o din nou în braţele sale.<br /> - Nu, nu Jimmy, tu nu înţelegi. Cauza este tanti Polly.<br /> - Tanti Polly?<br /> - Da, ea nu-mi dă voie.<br /> - O vom convinge noi pe tanti Polly. Dînsa îşi închipuie că te va pierde, însă o vom face să înţeleagă că va avea un nou nepot, zise el în glumă.<br /> - Nu, nu Jimmy. Tu nu înţelegi. Ea face obiecţiuni cu privire la tine.<br /> Jimmy încetă strîngerea şi gluma.<br /> - Ei bine, cred că n-am s-o fac de ruşine cu nimic. Nu sînt un om extraordinar, dar cu toate acestea, voi face toate sforţările să te fac fericită, scumpa mea.<br /> - Ştiu că vei face toate acestea, răspunse Pollyanna plîngînd.<br /> - Atunci de ce nu mi se dă posibilitatea să încerc? De ce dînsa, chiar din capul locului, nu vrea să aprobe? Poate că cu timpul, după ce ne vom căsători, vom reuşi s-o atra­gem de partea noastră.<br /> - Vai, dar eu n-aş putea să fac aceasta, suspină Pollyanna. Nu mă pot mărita fără consimţămîntul ei. Înţelegi cît a făcut ea pentru mine? Şi ea depinde în oarecare măsură de mine. Dînsa nu e prea sănătoasă. Jimmy, ea m-a rugat să nu-i stric inima aşa cum i-a făcut mama mea cu mulţi ani în urmă.<br /> Urmă o clipă de linişte, apoi cu fruntea înroşită, Pollyanna vorbi din nou, rar şi apăsat:<br /> - Jimmy, dacă tu... dacă cel puţin ai putea să spui mătuşii mele ceva de familia ta, de tatăl tău, şi...<br /> Mîinile lui Jimmy căzură jos dintr-odată.<br /> - Asta este cauza?<br /> - Da.<br /> Pollyanna se apropie de el, şi timidă, apucîndu-i mîinile într-ale ei zise:<br /> - Nu crede, Jimmy, că... eu aş fi cauza. De altfel ştiu că familia ta a fost onorabilă şi nobilă, pentru că şi tu eşti la fel. Dar dînsa..., Jimmy.<br /> Jimmy, cu o bombăneală şoptită, se întoarse îndată de lîngă ea, şi peste un minut, cu cîteva cuvinte înăbuşite pe care ea nu le înţelese, părăsi castelul. De acolo, el se duse acasă şi căută pe domnul Pendleton. îl găsi în biblioteca cea mare cu perdele roşii.<br /> - Dragă unchiule, îţi mai aminteşti de pachetul pe care mi l-a dat tatăl meu? întrebă Jimmy.<br /> - Da. Ce vrei să faci cu el, fiule?<br /> Pendleton făcu o mişcare de mirare văzînd faţa lui Jimmy.<br /> - Pachetul acesta trebuie deschis îndată.<br /> - Dar... condiţiile?<br /> - Eu nu mai pot aştepta; trebuie deschis. Vreţi să faceţi dumneavoastră lucrul acesta?<br /> - Fără îndoială, copilul meu, dacă tu ţii aşa de mult, dar...<br /> - Unchiule, cum cred că şi dumneata ai ghicit, eu iu­besc pe Pollyanna. I-am cerut să-mi fie soţie şi a consimţit la aceasta.<br /> Domnul Pendleton se însenină de bucurie, însă tînărul nu se opri. El continuă cu toată seriozitatea:<br /> - Ea spune acum că nu se va căsători cu mine, fiindcă doamna Chilton nu admite căsătoria cu mine.<br /> - Din cauza ta?<br /> Ochii domnului Pendleton rămaseră uimiţi.<br /> - Da, m-am pomenit că Pollyanna mă roagă, dacă pot şi sînt în măsură, să dau mătuşii sale toate informaţiile necesare cu privire la tatăl meu şi la familia mea.<br /> - Eu credeam că Polly Chilton ar avea mai mult bun simţ, dar acum mă îndoiesc. Harringtonii au fost întotdeauna foarte mîndri de familia lor. şi la toate acestea, tu ce-ai răspuns?<br /> - Voiam să-i spun Pollyannei că ea n-a avut un tată mai bun decît al meu, cînd deodată mi-am adus aminte de pachet, şi n-am mai îndrăznit să spun un cuvînt înainte ca să-i aflu conţinutul. Este un secret în viaţa mea pe care trebuie neapărat să-1 cunosc.<br /> - Jimmy dragă, nu trebuie să fii aşa supărat. Se prea poate ca pachetul să conţină ceva care să-ţi aducă multă bucurie cînd îl vei deschide.<br /> - Se poate, însă dacă lucrurile sînt aşa, de ce tatăl meu a voit să le ţină ascunse pînă ce eu voi avea trei­zeci de ani? Nu unchiule? Sînt lucruri pe care el mi le-a ascuns pînă la vîrsta la care voi fi destul de priceput ca să le pot înţelege fără a le înţelege greşit. Nu caut să-1 jignesc pe tata, cred că mă înţelegeţi. Vreţi să căutaţi pachetul?<br /> Pendleton se ridică imediat.<br /> - Mă duc să-1 aduc.<br /> De fapt, după trei minute el puse pachetul în mîinile lui Jimmy, însă Jimmy i-1 dădu înapoi, zicînd:<br /> - Mi-ar plăcea mai mult ca dumneavoastră să-1 deschideţi, dacă vreţi. Apoi să-mi spuneţi ce conţine.<br /> - Foarte bine, Jimmy.<br /> Cu un gest hotărît, Pendleton luă un cuţit, tăie plicul şi scoase conţinutul lui. Erau mai multe file legate la un loc şi o altă filă de o parte. După ce-1 deschise, Pendleton citi mai întîi pentru dînsul. In timp ce el citea, Jimmy abia îşi ţinea răsuflarea privindu-1. El văzu mai întîi o expresie de mirare, apoi una de veselie şi încă alte lucruri pe care nu le putu înţelege.<br /> - Unchiule dragă, ce este? Despre ce este vorba? în­trebă el.<br /> - Citeşte tu singur, răspunse John Pendleton întin-zînd scrisoarea lui Jimmy.<br /><br /> Hîrtiile din acest plic sînt documente legale prin care se poate constata că Jimmy este în realitate Jimmy Kent, fiul lui John Kent şi al doamnei Doris Wetherby, fiica lui William Wetherby din Boston.<br /> Mai este o scrisoare prin care îi explic de ce l-am ţinut depărtat de familia lui în acest timp îndelungat. Dacă pachetul acesta va fi deschis chiar de el la vîrsta de treizeci de ani, el va citi scrisoarea aceasta şi cred că va ierta pe un tată care se temea să nu-şi piardă copilul definitiv, şi din cauza aceasta a luat astfel de măsuri energice.<br /> Dacă cumva plicul va fi deschis de persoane străine, băiatul fiind mort, eu le rog insistent ca să-l trimită imediat şi neatins la familia mamei sale la Boston.<br /> <br /> John Kent<br /><br /> Jimmy era palid şi abătut, cînd privirea ochilor săi se întîlni cu cea a unchiului său, John Pendleton.<br /> - Va să zică eu sînt Jamie cel pierdut? şopti el. Sînt deci nepotul doamnei Carew? Dar de ce? Cum? Nici nu pot crede!<br /> Urmară cîteva minute de tăcere, apoi faţa lui Jimmy se însenină cu o rază de bucurie.<br /> - Acum cînd ştiu cine sînt, pot să-i dau destule expli­caţii doamnei Chilton cu privire la familia mea.<br /> - Desigur, răspunse domnul Pendleton.<br /> Familia Wetherby din Boston era o familie veche tocmai de pe vremea cruciadelor, şi lucrul acesta putea s-o mulţumească pe doamna Chilton.<br /> - În ceea ce-1 priveşte pe tatăl tău, - zise Pendleton - el, de asemeni, este de familie bună. Doamna Carew mi-a povestit despre el, mi-a spus că era un om foarte original şi nu era privit cum trebuie de familia Wetherby; lucrul acesta îl ştii şi tu.<br /> - Da, săracul tata! şi ce viaţă a dus el cu mine, temîndu-se să nu fie urmărit. Acum pot să înţeleg o mulţime de lucruri de care mă miram atunci. Odată, o femeie mi-a zis Jamie (nu Jimmy), şi abia acum înţeleg de ce a plecat el cu mine numaidecît, fără să mai aştepte să luăm masa. Bietul tata! Puţin după aceea, s-a îm­bolnăvit grav şi n-a mai putut să vorbească. Îmi amintesc că atunci cînd era pe moarte a încercat să-mi explice ceva despre pachetul acesta. Acum înţeleg că ar fi vrut să-l deschid imediat şi să mă duc să stau la familia mamei mele; dar atunci, mie mi s-a părut că-mi recomanda să-l păstrez închis. I-am promis acest lucru, însă pe dînsul 1-a neliniştit. Precum vedeţi, nu l-am înţeles pe săr­manul tata!<br /> - Ce zici, nu e bine să mai aruncăm încă o dată privirea pe hîrtiile acestea? zise domnul Pendleton. Este între aceste hîrtii şi o scrisoare a tatălui tău pentru tine. N-ai vrea s-o citeşti?<br /> - Da, fără îndoială, zise tînărul oarecum ruşinat, privind ceasornicul. Mă întreb în cît timp aş putea ajunge din nou acasă la Pollyanna.<br />Pendleton îl privi cu un aer foarte serios şi gînditor, mai întîi şovăi, apoi zise:<br /> - Te înţeleg, copilul meu, că vrei să vezi numaidecît pe Pollyanna. Mi se pare însă că mai întîi ar trebui s-o vezi pe doamna Carew şi să-i arăţi hîrtiile acestea.<br /> Jimmy îşi încruntă sprîncenele şi se gîndi.<br /> - Da, e bine cum spuneţi, aşa voi face.<br /> - Şi dacă nu ţi se pare lucru de mirare, te voi însoţi pînă acolo, zise Pendleton. şi eu am de spus unele lucruri mătuşii tale. Ce zici, luăm trenul de ora trei?<br /> - Foarte bine, unchiule. Aşa, deci... eu sînt Jamie. Nici nu pot crede una ca asta. Mă întreb dacă credeţi dumneavoastră că mătuşa mea, tanti Ruth, va fi mulţu­mită, zise el înroşindu-se.<br /> John Pendleton dădu din cap. Tristeţea lui cea de demult îi reapăru pe faţă.<br /> - Desigur, băiatul meu, dar eu mă gîndesc şi la mine. Ce voi deveni eu? Dacă tu eşti copilul ei, eu cu cine voi rămîne?<br /> - Credeţi-mă că orice s-ar întîmpla n-ar putea să mă separe de dumneavoastră! zise Jimmy oarecum indignat. Dînsa nu are nevoie de mine; îl are pe Jamie, ştiţi doar aceasta şi... oare ce se va întîmpla cu Jamie? Cred că asta o să fie greu pentru el.<br /> - Da, eu m-am gîndit la lucrul acesta. El este adoptat legal, cred că ştii lucrul acesta, nu-i aşa?<br /> - Da, însă nu asta vreau să spun. Mă gîndesc ce va face el cînd va auzi că nu este el adevăratul Jamie, el un biet strivit al soartei! Lucrul acesta îl va ucide cu zile, ştiu prea bine. De altfel, atît Pollyanna cît şi doamna Carew mi-au spus că el este convins că e nepotul mult căutat şi de aceea era aşa de fericit. N-aş vrea să-1 lipsesc de aceas­tă fericire. Dar ce pot face?<br /> - Eu nu ştiu, băiatule.<br /> Urmă iarăşi o pauză. Jimmy începu să se plimbe prin cameră. Deodată el se întoarse cu faţa din nou înseninată.<br /> - Este un mijloc la care trebuie să apelăm. Ştiu că doamna Carew îl va aproba. Nu-i vom spune nimic lui Jamie! Vom discuta lucrul acesta doar cu doamna Carew, cu Pollyanna şi cu mătuşa ei. Lor va trebui să le spun adevărul.<br /> - Foarte bine, băiatul meu. În ceea ce priveşte restul...<br /> - E treaba mea!<br /> - Dar gîndeşte-te că faci un sacrificiu în multe feluri. Aş vrea ca tu să cîntăreşti bine lucrurile.<br /> - Să le cîntăresc? Am făcut-o deja; cu Jamie într-o parte a cîntarului, nici nu mai este vreo îndoială. Eu nu-i voi lua nici într-un caz locul, asta-i tot.<br /> - Nu-ţi găsesc nici o greşeală şi cred că ai dreptate, declară domnul Pendleton cu multă căldură. În ceea ce priveşte restul, cred că doamna Carew va fi de aceeaşi părere cu tine, mai ales cînd va şti că adevăratul Jamie a fost regăsit.<br /> - Îţi mai aminteşti şi dumneata cînd dînsa spunea totdeauna că i se părea că m-a văzut cîndva? La ce oră pleacă trenul? Eu sînt gata.<br /> - Dar eu nu sînt gata, zise domnul Pendleton rîzînd. Din fericire pentru mine, trenul nu pleacă decît peste cîteva ore, adăugă el părăsind camera.<br /><br />***<br /><br /> Pregătirile lui John Pendleton în vederea plecării au fost făcute la vedere, afară de două scrisori, una adre­sată Pollyannei şi alta doamnei Chilton. Aceste scrisori au fost trimise cu instrucţiuni amănunţite pentru Susan, femeia de serviciu, pentru a fi înmînate imediat după plecarea sa. Jimmy nu ştia nimic despre acestea. Călătorii se apropiau de Boston cînd John Pendleton îi zise lui Jimmy:<br /> - Băiatul meu, mai am să-ţi cer o favoare, ba chiar două. Prima este să nu spui nimic doamnei Carew pînă mîine după-amiază, iar a doua este să mă laşi s-o văd eu primul şi să fiu eu trimisul tău, iar tu să nu apari pe scenă decît pe la ora patru. Consimţi la aceasta?<br /> - Desigur. Nu numai consimt, dar sînt chiar încîntat, răspunse Jimmy numaidecît.<br /> - Bine! Atunci voi chema la telefon pe mătuşa ta mîine dimineaţă şi voi fixa întîlnirea mea cu dînsa.<br /> Credincios promisiunii sale, Jimmy nu apăru acasă la doamna Carew decît a doua zi la orele patru după-amiază. Chiar şi atunci se simţea aşa de încurcat, încît, înainte de a intra în curte şi de a suna la sonerie, făcu înconjurul casei de două-trei ori. Odată aflîndu-se în faţa doam­nei Carew, el îşi regăsi sîngele rece şi rezumă situaţia cu mult tact. Desigur, la început s-au vărsat lacrimi şi s-au risipit exclamaţii. Chiar şi John Pendleton a trebuit să-şi caute batista în grabă. Cu toate acestea, după un timp s-a restabilit o linişte normală, şi privirea plină de iubire a doamnei Carew ca şi extazul lui Jimmy şi a lui John Pendleton au fost singurele manifestaţii care au mai avut loc.<br /> - Găsesc lucru foarte frumos din partea ta că nu i-ai spus nimic lui Jamie, zise Doamna Carew mai tîrziu. Într-adevăr, Jimmy, găsesc că bine ai făcut procedînd aşa, dacă consimţi să te sacrifici, şi eu la rîndul meu voi face sacrificii, căci aş fi fost foarte mîndră să te introduc în lume ca nepot al meu.<br /> - Şi într-adevăr, tanti Ruth, eu...<br /> O exclamaţie pe jumătate înnăbuşită a lui John Pendleton îl opri pe Jimmy din expunerea gîndurilor sale. El văzu că Jamie şi Sadie Dean erau în pragul uşii. Faţa lui Jamie era foarte palidă.<br /> - Tanti Ruth! zise el privind pe unul şi pe altul cu mirare. Tanti Ruth!<br />Sîngele se retrase din obrazul doamnei Carew şi a lui Jimmy. Însă John Pendleton se apropie de el discutînd.<br /> - Da, Jamie, de ce nu? Voiam să te anunţ îndată şi o voi face numaidecît, zise domnul Pendleton oprindu-1 cu o singură privire pe Jimmy care se apropia de el. Nu-i decît o clipă de cînd doamna Carew m-a făcut cel mai fericit om răspunzîndu-mi "da" la o întrebare pe care i-am pus-o eu. şi cum Jimmy îmi zice "unchiul John", de ce să nu înceapă să zică şi "tanti Ruth"?<br /> - O! exclamă Jamie foarte fericit, în timp ce Jimmy, avertizat printr-o privire a domnului Pendleton, încercă să salveze situaţia fără să-şi mai arate nici mirarea, nici bucuria, şi astfel, pericolul dublu trecu.<br /> Numai Jimmy auzi mai tîrziu pe domnul Pendleton spunîndu-i la ureche:<br /> - Aşadar, vezi bine, ştrengarule, că nu te pierd după toate acestea. Acum eşti al nostru, al amîndurora.<br /> Exclamaţiile şi felicitările nu mai conteneau, cînd Jamie, cu ochii înflăcăraţi, fără nici o prevenire, se în­dreptă către Sadie Dean.<br /> - Sadie, vreau să le spun acum, declară el triumfător.<br /> Apoi, expresia domnişoarei Sadie, înfăţişînd povestea lor plăcută chiar mai înainte ca Jamie s-o istorisească, făcu ca exclamările şi felicitările să reînceapă, şi fiecare rîdea şi strîngea mîna celorlalţi din jur.<br /> Cu toate acestea, Jimmy îi privea trist şi abătut.<br /> - Toate acestea sînt frumoase şi bune pentru dum­neavoastră, zise el tînguindu-se. Fiecare îşi are perechea lui, numai eu sînt şi rămîn singur. Dacă o persoană oare­care pe care o cunosc ar fi aici, poate şi eu aş avea să vă spun unele noutăţi.<br /> - Aşteaptă un minut, Jimmy, zise John Pendleton. Lasă-mă pe mine să joc rolul lui Aladin şi să ating lampa magică. Doamnă Carew, îmi daţi voie să o sun pe Maria?<br /> - Desigur, şopti aceasta cu o mirare care se întipări în acelaşi timp pe faţa tuturor.<br /> Maria sosi numaidecît.<br /> - Nu cumva a sosit Pollyanna acum cîteva clipe? în­trebă domnul Pendleton.<br /> - Da, domnule Pendleton, dînsa este aici.<br /> - Roag-o să vină aici, te rog.<br /> - Pollyanna aici? se mirară toţi în cor după ce Maria ieşise.<br /> - Da, i-am trimis o scrisoare ieri prin camerista mea. Mi-am luat îndrăzneala să o invit la dumneavoastră pentru cîteva zile, doamnă Carew. M-am gîndit că această fetiţă avea nevoie de odihnă, de vacanţă, şi în timpul acesta camerista mea va avea grijă de doamna Chilton. Am scris o scrisoare şi doamnei Chilton, adăugă el cu o expresie curioasă în ochi, adresîndu-se în mod special lui Jimmy. Şi mă gîndesc că după ce a citit acea scrisoare, n-a mai avut nimic de spus cu privire la venirea Pollyannei aici.<br /> Pollyanna, ruşinoasă, plină de mirare şi cu ochii între­bători, apăru în pragul uşii.<br /> - Scumpă Pollyanna!<br /> Jimmy îi ieşi în întîmpinare şi fără să stea la îndoială, o apucă în braţe şi o strînse şi o sărută.<br /> - Vai, Jimmy, în faţa tuturor? zise Pollyanna protestînd.<br /> - Ehei! Te-aş fi sărutat şi în mijlocul străzii, zise Jimmy. De altfel, priveşte toate persoanele acestea şi vezi dacă mai este nevoie să ai vreo jenă de ei.<br /> Pollyanna îi privi şi îi văzu.<br /> La o fereastră, cu spatele spre interior erau Jamie şi Sadie Dean. Lîngă altă fereastră, în aceeaş poziţie, erau doamna Carew cu domnul Pendleton.<br />Pollyanna surîse aşa de drăguţ, încît Jimmy nu se putu stăpîni să n-o sărute din nou.<br /> - Ah, Jimmy! Totul este atît de frumos, minunat de-a dreptul, îi şopti ea lui Jimmy. şi cînd te gîndeşti că tanti Polly ştie acum totul şi este de acord. Cred că ar fi fost de acord oricum, pentru că începuse să se simtă vinovată din cauza mea. Dar acum, ea este aşa de mulţumită! Ah, Jimmy, şi eu sînt aşa de mulţumită, mulţumită, mulţumită!<br /> - Să dea Dumnezeu ca totdeauna să fii aşa, scumpa mea! răspunse Jimmy bucuros, strîngînd-o la pieptul lui.<br />- Sînt sigură că aşa va fi, zise Pollyanna cu o încre­dere plină de bucurie.<br /><br /><br /><br /><br />NMIC FĂRĂ DUMNEZEU!Claudiu Purcel - - purcelclaudiu@yahoo.comhttp://www.blogger.com/profile/09406496786353112886noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-206574636735367150.post-3771945508000107972009-05-23T02:36:00.000-07:002009-05-23T02:44:34.104-07:00POLLYANA - DE H. L SMITH - vol 1HARRIET LUMMIS SMITH<br /><br /><br /><br /><br /><br />S€CR€TUL MULTUMIRII<br /><br /><br />VOLUMUL 1<br /><br /><br /><br /><br /><br /> Într-o dimineaţă de iunie, domnişoara Polly intră grăbită în bucătărie. De obicei, ea nu era niciodată grăbită: chiar se lăuda şi era mândră de firea ei liniştită. Astăzi însă se grăbea.<br /> Nancy spăla vasele şi o privi mirată. Intrase la domnişoara Polly în serviciu numai de două luni, totuşi observase că stăpâna sa nu se grăbea niciodată.<br /> - Nancy!<br /> - Poftiţi coniţă, răspunse voioasă Nancy, ştergând înainte vasul pe care-1 ţinea în mână.<br /> - Nancy! zise Domnişoara aspru, când îţi vorbesc lasă orice lucru şi ascultă!<br />Fata se roşi, îi căzură vasul şi şervetul din mâini, ceea ce o încurcă şi mai mult.<br /> - Da coniţă, am înţeles, îngăimă ea ridicând vasul de jos; dar mi-aţi spus chiar dumneavoastră azi dimineaţă să mă gră­besc cu vasele. Stăpâna se încruntă.<br /> - Destul Nancy, nu-ţi cer nici o lămurire. Iţi cer numai să mă asculţi!<br />Foarte bine, coniţă.<br /> Nancy înăbuşi un oftat, întrebându-se dacă vreodată va putea mulţumi pe Domnişoara. Nu fusese încă în serviciul nimănui, dar maică-sa se îmbolnăvi. Era văduvă cu trei copii mici. Nancy fusese nevoită să caute un serviciu ca să-i poată<br />ajuta pe ai săi. Avusese noroc de un loc bun aici, în casa aceas­ta mare de pe deal la o depărtare de numai 5 kilometri de satul ei. De mult auzise ea vorbindu-se de domnişoara Polly, pro­prietara vechiului castel din Harrington, ca de una dintre cele mai bogate persoane din oraş. Acum era de două luni la dânsa; o cunoştea ca pe o stăpână severă, care se încrunta de câte ori cădea vreun cuţit sau când se trântea vreo uşă şi nu zâmbea niciodată.<br /> - Când vei termina cu vasele, Nancy, zise Domnişoara, te vei duce să scuturi în odăiţa de sus de lângă pod. Vei aşeza acolo un pat din cele ordinare, apoi vei mătura şi vei curaţi camera după ce vei scoate de acolo toate cuferile.<br /> - Da, coniţă. Şi unde să pun cuferile acelea?<br /> - Pune-le în pod. Domnişoara Polly stătu puţin pe gânduri apoi zise:<br /> - Mai bine îţi spun şi ţie, de la început, că nepoata mea Pollyanna Whittier o să vină să locuiască aici la mine, are un­sprezece ani; deci pentru ea pregătim această cameră.<br /> - Va veni aici la noi o fetiţă? Ce bine-mi pare, strigă Nancy, gândindu-se la veselia ce o răspândeau surorile ei acasă.<br /> - Iţi pare bine, dar n-am nevoie de părerea ta, răspunse Domnişoara, mă voi sili să fac să meargă totul bine, căci ştiu cum trebuie să mă port.<br />Fata se roşi.<br /> - Desigur, coniţă, mă gândeam numai aşa, că fetiţa v-ar înveseli zise Nancy.<br /> - Mulţumesc, răspunse Domnişoara, nu simt această nevoie.<br /> - Sânt sigură, coniţă, că veţi fi bucuroasă de venirea copilei sorei dumneavoastră, mai spuse fata pentru a pregăti o mai bună primire micuţei orfane. Domnişoara Polly se sculă să plece.<br /> - Bine, bine nu prea văd pentru ce sa fiu fericită; voi creşte eu copila sorei mele pentru că a făcut prostia că s-a măritat şi apoi a născut-o. Oare nu se nasc pe lume destui... Dar cum am mai spus, ştiu cum trebuie să mă port. Ia seama să cureţi bine toate colţurile, adăugă ea părăsind bucătăria.<br /> - Da coniţă, răspunse Nancy oftând, apoi continuă să spele vasele înainte.<br />Ajunsă în camera sa, domnişoara Polly mai citi o dată scri­soarea care-i pricinuise atâta tulburare. De două zile o primise dintr-un oraş îndepărtat, şi purta această adresă:<br /><br /> DOMNIŞOAREI POLLY H.<br /><br /> Scumpă doamnă,<br /><br />Cu multă părere de rău vă anunţ că părintele Ioan Whittier a încetat din viaţă acum două săptămâni, lăsând în unna sa o copilă de unsprezece ani. N-a lăsat sărmanul nici o a vere, afară de câteva cărţi, pentru că, desigur, ştiţi, era preot la o biserică săracă şi n-avea decât un salaiiu mizerabil. Mi se pare că era soţul defunctei dumneavoastră surori; el mi-a dat să înţeleg că nu eraţi tocmai în relaţii bune, credea totuşi că de dragul surorii dumneavoastră veţi primi copila s-o creşteţi. De aceea îmi permit a vă scrie. Fetiţa va fi gata să plece, când veţi primi această scrisoare şi dacă dumneavoastră consimţiţi a o creşte. Vă rugăm foarte mult să binevoiţi a ne înştiinţa imediat, fiindcă un domn şi o doamnă de aici vor pleca într-acolo şi ar aduce ei copila până la Boston, de unde ar urca-o tot ei în trenul care duce la gara dumneavoastră. Bineînţeles, veţi fi înştiinţată despre ziua şi ora sosirii Pollyannei.<br /> Nădăjduim să primim curând un răspuns favorabil, rămân cu respect al dumnea voastră supus,<br /> <br /> Jeremiah O. White<br /> Încruntând sprâncenele, domnişoara Polly împături scri­soarea şi o puse iar în plic. Răspunsese în ajun că era dispusă a primi copila. Îşi cunoştea datoria oricât de neplăcută ar fi putut fi ea. Stând astfel cu scrisoarea în mână se întoarse cu gândul spre zilele trecute ale copilăriei...<br /> O vedea pe sora ei Jennie, frumoasă, numai de douăzeci de ani, când stăruise în dorinţa ei nestrămutată de a se căsători cu tânărul John W, cu toată opoziţia familiei ei. O ceruse un om bogat de care Jennie nici nu a vrut să audă. Omul bogat avea bani mulţi dar era în vârstă, pe când viitorul preot era tânăr, frumos, plin de idealuri şi dragoste. Jennie îl iubea şi visa un viitor din poveşti; deci îl alesese pe acesta ca iubitul inimii ei, se căsători cu el şi plecară împreună în satul îndepărtat să facă apostolat. De atunci s-a depărtat Jennie de familia ei, de atunci se făcuse ruptura între ei. Domnişoara Polly îşi amintea acum de toate, deşi nu avea atunci decât cincisprezece ani. Fa­milia nu mai avusese nici o legătură cu soţia misionarului. Jennie scria din când în când. Botezase cu numele de Pollyanna pe ultima ei fetiţă, în amintirea celor două surori: Polly şi Anna. Ceilalţi copii îi muriseră, scrisese ea în ultima scrisoare. Câţiva ani mai târziu, veni vestea şi despre moartea lui Jennie. O scurtă scrisoare, scrisă de bietul preot, datată dinlr-un oraş din vest înştiinţa familia despre această veste tristă. Timpul trecuse, se scurtase, şi odată cu el viaţa îşi urma cursul său.<br /> Domnişoara Polly, cu privirea pierdută în zare, se gândea la schimbările pe care i le aduseseră aceşti douăzeci de ani din urmă. Era acum de patruzeci de ani împliniţi şi singură pe lume! Tată, mamă, surori, toţi muriseră. Era de multă vreme stăpâna casei şi a averii lăsată de tatăl ei. Câţiva prieteni, îndu­ioşaţi de viaţa ei singuratică, o sfătuiseră să ia în casă vreo rudă pe lângă dânsa; dar ea nu primise nici sfatul, nici părerea nimănui.<br /> - Nu mă simt singură, zicea dânsa cu mândrie; şi era atât de fericită să stea singură cu ea însăşi! Mi-e dragă singurătatea şi mai ales liniştea înainte de toate! Dar acum? Se sculă cu faţa întunecată, cu buzele strânse. Era mulţumită că e o femeie bună, care-şi cunoaşte îndatoririle şi că avea tăria de a le îndeplini. Dar Pollyanna!!!... ce nume ridicol!<br /><br />***<br /> În mica mansardă, Nancy mătura şi freca de zor, mai cu seamă prin colţuri. Hărnicia şi munca aceasta erau mai mult spre uşurarea tulburării ce o cuprinsese, decât pentm a înlătura murdăria. Cu toată supunerea ei sfioasă faţă de stăpâna sa, totuşi se gândea la ea.<br /> - Aş vrea să-i pot freca astfel şi colţurile sufletului, gândea ea înciudată, dând lovituri zdravene cu peria. Multe ar fi de curăţat. Auzi dumneata! Bagi o drăgălaşă de fetiţă în mansarda asta mizerabilă, călduroasă vara, îngheţată iarna, când sunt atâtea odăi bune în casa asta mare. „Copiii nu sunt de folos pe lume", aşa zicea dânsa ieri. Hmm!... se gândea Nancy, furi­oasă, răsucind şi storcând cârpa cu putere că o dureau dege­tele. Mi se pare că sunt alţii mai de prisos decât copiii... Lucră cât lucră, apoi când socoti că totul e gata, se uită cu dispreţ la odăiţa goală, pustie, curată dar săracă.<br /> - Iată, s-a făcut partea mea, cel puţin e gata... ofta ea. Nu mai e murdărie aici, dar nici mare lucru nu este. Biata fată! frumos loc i-a mai ales!... Auzi, aici să adăpostească ea pe copila orfană, căreia îi trebuie dragostea căminului părintesc. Nancy ieşi trântind uşa.<br /> - Oh, ce-am făcut?... îşi muşcă buzele. Apoi cu ciudă zise:<br /> - Atâta pagubă! O fi auzit cum am trântit-o, da, o fi auzit!<br /> După amiază, Nancy cobora în grădină. Aici găsi pe bătrâ­nul Tom, grădinarul, ocupat cu smulgerea buruienilor şi ea îl ajută la netezirea aleilor.<br /> - Domnule Tom, zise Nancy uitându-se înapoi, pentru ca nimeni să n-o audă. Ştii dumneata că va veni să stea la noi o fetiţă, nepoata domnişoarei Polly?<br /> - Poftim? întrebă moşneagul ridicându-se cu greu.<br /> - O fetiţă va trăi cu domnişoara.<br /> Du-te de spune gluma asta altora, bombăni Tom, neîn­crezător. De ce nu-mi spui că soarele o să apună mâine la răsărit?<br /> - E aşa cum ţi-o spun, mi-a spus chiar cucoana, întări Nancy. E nepoţica doamnei şi are unsprezece ani.<br /> Bătrânul grădinar rămase cu gura căscată.<br /> - Ia stai... n-o fi... şi deodată o lumină duioasă învioră ochii săi tulburi. Nu-mi pare cu putinţă, dar aşa trebuie să fie... fetiţa domnişoarei Jennie, căci numai dânsa s-a măritat. Desigur Nancy, e fară îndoială fetiţa domnişoarei Jennie. Doamne, Dumnezeule! Nu-mi vine să cred că ochii mei bătrâni vor vedea şi această minune!<br /> - Cine a fost Jennie?<br /> - Era un înger, coborât de-a dreptul din Cer, răspunse omul cu evlavie; dar, pentru bătrânul meu stăpân şi soţia sa, era fiica cea mai mare. Avea douăzeci de ani, când s-a măritat şi a plecat de aici. Sânt mulţi ani de atunci. Am auzit povestindu-se că toţi copiii ei muriseră, afară de ultima, aceea desigur, este fetiţa care vine acum.<br /> - Ea are unsprezece ani.<br /> - Aşa este, desigur, zise bătrânul dând din cap.<br /> - Va locui în mansardă, mititica! Ruşine să-i fie coniţei! zise Nancy furioasă, uitându-se îndărăt spre casă.<br /> Bătrânul Tom se posomori dar după un timp zâmbi ciudat.<br /> - Mă întreb ce are să facă domnişoara Polly cu un copil în casă, spuse el.<br /> - Hmm! Eu mă întreb ce va face copila cu Domnişoara în casă, adăugă Nancy.<br /> Bătrânul râse.<br /> - Mă tem că nu prea ţi-e dragă stăpâna noastră, mor­măi el.<br /> - Dar cine poate s-o iubească, zise Nancy cu dispreţ.<br /> Bătrânul Tom avea iar un zâmbet ciudat. Se aplecă peste straturi şi începu a plivi.<br /> - Cred că n-ai auzit niciodată vorbindu-se de romanul domnişoarei Polly! spuse el încet.<br /> - Un roman! dânsa? Nu, sunt sigură că nimeni n-a auzit aşa ceva.<br /> - Ba da, multă lume a auzit, răspunse moşneagul; logod­nicul ei de odinioară trăieşte încă, chiar în acest oraş.<br /> - Cine e?<br /> - Nu pot să-ţi spun.<br /> Bătrânul se ridică, ochii lui albaştri priveau spre casă, cu o mândrie cinstită de servitor credincios al familiei pe care o slujea şi o iubea de atâţia amari de ani.<br /> - Dar nu-mi pare cu putinţă să fi fost dânsa iubită vreodată, întări Nancy.<br /> Bătrânul Tom dădu din cap.<br /> - Dumneata n-o cunoşti pe domnişoara noastră cum o cunosc eu; a fost foarte frumoasă şi ar fi şi acum dacă ar vrea.<br /> - Frumoasă! Domnişoara Polly?<br /> - Da... Dacă ar vrea să-şi lase părul puţin mai liber ca altădată şi dacă s-ar îmbrăca frumos, cu rochii albe, cu bro­derii, cu dantele, ai vedea atunci cât ar fi de frumoasă; căci domnişoara Polly nu e bătrână, Nancy.<br /> - Oare, aşa să fie? Oricum, a izbutit de minune să pară bă­trână, răspunse Nancy, strâmbându-se.<br />- Da, ştiu, asta a început de când a avut o neînţelegere cu logodnicul ei şi de atunci ai crede că un viermie îi roade inima şi că se hrăneşte cu scai, atât e de acră şi de înţepată.<br /> - O! da, chiar aşa, declară Nancy.<br /> - Oricum te-ai lua cu dânsa, nu ajungi niciodată să-i intri în voie; pentru nimic în lume n-aş mai sta aici, de n-ar fi nevoile celor de acasă. Dar într-o bună zi o să-mi dau drumul, o să-mi revărs în gura mare tot năduful şi în ziua aceea va fi bineînţeles adio pentru mine.<br /> Bătrânul Tom clătina iar din cap.<br /> - Ştiu, e adevărat că am simţit şi eu odată ca dumneata, dar nu-i aşa, crede-mă, nu-i bine să n-ai răbdare. Şi iar se aplecă şi-şi reluă lucrul.<br /> - Nancy! Strigă o voce ascuţită şi poruncitoare.<br /> - Îndată coniţă, bâlbâi Nancy, repezindu-se spre casă.<br /><br />***<br /> În sfârşit, veni telegrama care anunţa sosirea Pollyannei pentru ziua următoare, 25 iunie, la ora patru. Domnişoara Polly citi telegrama, încrunta sprâncenele şi se urcă la mansardă. Se uită de jur împrejur cu faţa posomorâtă. Cămăruţa avea un pat mic, bine făcut de Nina, două scaune cu speteze tari, un spălă­tor, nici o oglindă şi o măsuţă mică. Nu erau perdele la ferestre, nici tablouri pe pereţi. Toată ziua soarele îşi trimisese razele fierbinţi pe tinicheaua acoperişului, astfel că odăiţa era parcă o baie turcească. Ferestrele erau închise şi nu aveau transperante. O muscă mare bâzâia turbata de sus până jos pe geamuri, în­cercând să scape şi să-şi reia libertatea în grădină. Domnişoara Polly strivi musca şi o aruncă pe fereastră afară. Mai îndreptă un scaun, se încruntă iar şi părăsi camera. Trecând prin faţa bucătăriei, se opri pe pragul ei şi zise Nancyei:<br /> - Am găsit o muscă în camera de sus. Desigur că ferestrele au fost deschise. Am comandat site, însă până vor veni, te rog, ferestrele să rămână închise. Nepoata mea soseşte mâine la patru, deci să te duci la gară ca s-o primeşti. Timotei va lua trăsura deschisă şi vă va aduce. Telegrama zice: „păr blond, rochie subţire cu pătrăţele roşii şi pălărie de paie". Atâta ştiu, dar ajunge ca s-o recunoşti.<br /> - Bine, coniţă, dar... dumneavoastră?<br /> Domnişoara Polly răspunse aspru:<br /> - Nu, eu nu voi merge, nu e nevoie. Asta e tot ce am să-ţi spun, şi plecă fiind încredinţată că totul este bine pregătit pentru sosirea nepoatei sale.<br /> Nancy aruncă cu ciudă maşina de călcat peste şervetul întins pe masă.<br /> - Păr blond, rochie subţire cu pătrăţele roşii, pălărie de paie, e tot ce ştie! Mie mi-ar fi ruşine să primesc astfel pe nepoata mea orfană, care vine din aşa depărtări.<br /> În ziua următoare, la ora patru fără douăzeci de minute, Timotei şi Nancy se duceau cu trăsura la gară. Timotei era fiul bătrânului Tom. Se spunea că, dacă Tom era mâna dreaptă a domnişoarei Polly, Timotei era mâna ei stângă. Era un băiat frumos, înzestrat cu minte şi înţelepciune. Deşi numai de puţin timp în casă, Nancy se şi împrietenise cu el. Astăzi era prea pătrunsă de misiunea ei pentru a fi guralivă ca de obicei, aşa că ajunseseră în tăcere la gară. Repeta mereu în sine: „păr blond, rochie subţire cu pătrăţele roşii, pălărie de paie" şi se tot întreba:<br /> - Ce fel de copilă va fi oare această Pollyanna?<br /> - Dacă ar fi o copilă mai liniştită, mai cununie şi să nu trântească uşile şi cuţitele, zise ea lui Timotei care o urmase pe peronul gării.<br /> - Dacă nu va fi astfel, cine ştie ce ne vom face cu toţii? zise Timotei. închipuieşte-ţi pe domnişoara Polly cu o fetiţă neastâmpărată şi zgomotoasă!<br /> - Vai! Auzi, fluieră trenul! Timotei, nu găseşti că e foarte urât din partea ei să mă trimită pe mine, în loc să vină dânsa? mai zise Nancy, grăbindu-se spre a putea vedea mai bine toţi călătorii ce coborau în acea mică staţie.<br /> Nu trecu mult şi zări o fetiţă slabă, îmbrăcată într-o rochiţă subţire cu pătrăţele roşii, cu două codiţe frumoase de păr blond ce-i cădeau pe spate. Se întorcea în dreapta şi în stânga, căutând parcă pe cineva. Nancy recunoscu imediat copila, dar genun­chii îi tremurau şi nu se hotăra să înainteze; lăsă să treacă câteva secunde până o întâmpină. Fetiţa era singură când se apropie Nancy de ea.<br /> - Dumneata eşti domnişoara Pollyanna?<br /> Deodată se simţi înăbuşită de două braţe, care se înlănţuiră în jurul gâtului ei.<br /> - Ah! sunt atât de mulţumită, mulţumită, mulţumită de a te vedea, îi şopti o voce înduioşată la ureche. Eu sunt Polly­anna şi mă simt atât de fericită că ai venit să mă primeşti.<br /> - Adevărat? bâlbâi Nancy, mirându-se cum putuse Polly­anna s-o recunoască. Adevărat? repetă ea încercând să-i îndre­pte pălăria căzută pe spate.<br /> - Ah! da, şi m-am întrebat tot drumul cu cine vei fi semă­nând, strigă fetiţa ţopăind uşor şi examinând pe Nancy din cap pâna-n picioare. Şi acum ştiu şi sunt mulţumită, că eşti aşa cum te văd.<br /> Nancy era foarte bucuroasă când se apropie Timotei, căci vorbele Pollyannei o uluiau cu totul.<br /> - Iată pe Timotei. Aveţi desigur bagaje, spuse ea încurcată.<br /> - Da, am o ladă, spuse Pollyanna apăsat. Am primit-o nouă de tot. Doamnele de la Asistenţa Socială au cumpărat-o anume pentru mine. Nu e aşa că e foarte drăguţ din partea lor? Dar îmi pare rău că pentru aceasta nu mai pot să cumpere co­vorul de care are nevoie biserica. Aici în sacul meu, am o hâr­tie care după spusele domnului care m-a adus până aici trebuie să fie un cec, am să ţi-1 dau dumitale înainte de a-mi deschide lada. Ştii că domnii Gray care m-au însoţit sunt verii soţiei diaconului Carr! Am călătorit cu dânşii; sunt atât de plăcuţi amândoi.<br /> - Iată-1, zise ea, arătând cecul după ce scormoni în sac. <br /> Nancy răsuflă din greu. Simţea că e ceva ce trebuie să fie lămurit. Aruncă o privire spre Timotei, dar el se uita în altă parte. Toţi trei plecară, în fine, cu lada legată dinapoia trăsurii. Pollyanna stătea bine aşezată între Nancy şi Timotei. Tot drumul fetiţa nu încetă cu întrebările ei şi cu tot felul de ob­servaţii, încât Nancy abia putea să-i răspundă.<br /> - Iată-ne porniţi. E departe de aici? Cât e de frumos! Îmi place atât de mult să merg cu trăsura! strigă Pollyanna când aceasta se puse în mişcare. Nu face nimic, dacă e aproape, cu atât mai bine, voi fi şi mai mulţumită să ajung curând. Ştiam eu că e foarte frumos aici, mi-a povestit tăticu. Se opri cu vocea schimbată într-un suspin. Nancy o privi cu sfială şi văzu că bărbia îi tremura şi că ochii îi erau plini de lacrimi, dar după un timp fetiţa urmă ridicându-şi capul şi stăpânindu-şi durerea amintirilor:<br /> - Tata mi-a povestit totul, căci el nu uitase locurile unde copilărise. A, şi ar fi trebuit mai întâi să vă explic ce mi-a spus doamna care m-a însoţit, despre rochia aceasta cu pătrăţele roşii, adică pentru ce nu sunt îmbrăcată în haine de doliu. Ea mi-a spus că, desigur, vă veţi mira de aceasta. Dar nu era nici o haină neagră, în ultimul transport de ajutoare, afară de o blu­ză de catifea pe care soţia diaconului n-a găsit-o potrivită pentru mine, de altfel era găurită la amândouă coatele. Unele din doam­nele de la Asistenţă vroiau să-mi cumpere o rochie şi o pălărie neagră, iar celelalte socoteau că banii aceia trebuiau mai bine folosiţi la cumpărarea unui covor roşu pentru biserică.<br /> - Doamna White a spus că e bine aşa, căci nu-i plac copiii îmbrăcaţi în negru, adică vreau să zic că-i sunt dragi copiii, dar nu cu haine negre. Pollyanna se opri, răsuflă, iar Nancy profitând de această tăcere zise:<br /> - Sânt sigură că totul va merge bine.<br /> - Şi eu sunt mulţumită că vorbeşti astfel, sunt de părerea dumitale, zise Pollyanna, cu glasul iar schimbat. Eu aş fi fost mulţumită să fiu în doliu.<br /> - Mulţumită? exclamă Nancy mirată.<br /> - Da! Tata s-a dus în Cer la mama şi la ceilalţi copii. El mi-a spus că trebuie să fiu mulţumită de aceasta. Totuşi mi-a fost destul de greu să mă mulţumesc pentru că eram atât de singură şi mă gândeam ce bine era de rămânea el lângă mine, deoarece mama şi cu ceilalţi au pe Dumnezeu şi îngerii din Cer, pe când eu am numai pe doamnele de la Asistenţă. Dar acum sunt sigură că îmi va fi mai uşor, pentru că te am pe dumneata, tanti Polly! Sânt atât de mulţumită că te am.<br /> Compasiunea ce o simţea Nancy pentru biata fetiţă orfană se schimbă deodată în groază.<br /> - Oh! dar... te înşeli grozav, scumpă copilă, spuse ea tulburată. Eu nu sunt decât Nancy, nu sunt deloc tanti Polly a dumitale.<br /> - Dumneata... dumneata nu eşti mătuşa mea? îngână co­pila cu totul neliniştită.<br /> - Nu. Nu sunt decât fata din casă. Niciodată n-aş fi cre­zul că mă vei lua drept dânsa. Nu seamăn deloc, dar absolut deloc cu...<br />Timotei fluieră încetişor, dar Nancy era prea tulburată pen­tru a observa veselia ce strălucea în ochii lui.<br /> - Dar cine eşti? întrebă Pollyanna; nu semeni nici cu doamnele de la Asistenţă.<br /> De data aceasta, Timotei izbucni în râs.<br /> Sunt Nancy, servitoarea. Eu fac la castel toată treaba, în afară de spălatul şi călcatul rufelor prea grele; d-na Durgin face aceasta.<br /> - Dar acolo este tanti Polly? întrebă copila cu grijă.<br /> - Da, este acolo, declară Timotei. Fetiţa păru uşurată.<br /> - Ah! atunci e bine.<br /> Urmă o scurtă tăcere, iar în urmă ea zise cu veselie:<br /> - Şi ştiţi ceva?... Sunt, totuşi, mulţumită că n-a venit ea să mă întâmpine la gară, pentru că astfel voi avea o nouă mul­ţumire, aceea de a cunoaşte pe mătuşa, după ce am avut una la sosire, cunoscându-vă pe dumneavoastră.<br /> Nancy se roşi. Timotei o privi cu un zâmbet vesel.<br /> - Iată ce drăgălăşenie ne spune drăguţa, de ce nu-i mul­ţumeşti pentru vorbele ei atât de măgulitoare.<br /> - Eu mă gândeam la domnişoara Polly, şopti Nancy.<br /> Pollyanna oftă de mulţumire.<br /> - Şi eu doresc foarte mult s-o văd; e singura mea mătuşă şi n-o cunosc încă!... Tata mi-a vorbit de ea. Mi-a spus că trăieşte într-o casă mare şi frumoasă în vârful unui deal.<br /> - Aşa e, zise Nancy, poţi s-o vezi; e casa aceea mare albă, cu obloane verzi, acolo sus.<br /> - Ah! ce frumoasă e! ce copaci înalţi şi ce splendidă pajişte o înconjoară! Niciodată n-am văzut aşa ceva. Nancy, tanti Polly este bogată?<br /> - Da, domnişoară Pollyanna.<br /> - Ah! Ce mulţumită sunt. Trebuie să fie minunat să ai bani mulţi! Nu cunosc decât pe d-na şi d-1 White care au destui bani. Ei au covoare în toate camerele şi mănâncă îngheţată în fiecare duminică. Are şi tanti Polly îngheţată duminica?<br /> Nancy dădu din cap, muşcându-şi buzele şi întâlni ochii râzători ai lui Timotei.<br /> - Nu, domnişoară Pollyanna. Nu cred să-i placă mătuşii dumitale îngheţata; cel puţin niciodată n-am văzut îngheţată pe masa dânsei.<br />Faţa Pollyannei se întunecă.<br /> - Ce spui? asta mă cam supără. Nu înţeleg, să nu-i placă cuiva îngheţata? Totuşi pot fi mulţumită şi aşa. deoarece înghe­ţata pe care n-o mănânci nu poate să-ţi dea dureri de stomac, ca aceea de la d-na White; adică vreau să spun că i-a făcul rău ei, dar eu am mâncat tară să am nimic.<br /> - Dar tanti Polly are covoare frumoase?<br /> - Da, are multe.<br /> - în fiecare cameră?<br /> - Aproape în fiecare, răspunse Nancy cu gândul la man­sardă, unde nu se afla nici un covoraş, cât de mic.<br /> - Sânt atât de mulţumită, striga Pollyanna cu bucurie. Îmi plac atât de mult covoarele. La noi acasă nu erau decât două mici, în faţa paturilor, venite într-un pachet cu ajutoare, însă unul avea pete de cerneală. D-na White avea covoare şi tablouri frumoase cu trandafiri şi fetiţe îngenuncheate, şi o pisică, şi nişte mieluşei, un leu mare... dar leul nu stă împreună cu mieluşeii. Ştiţi... Biblia spune că o să se întâmple odată şi asta, că vor paşte împreună miei cu lei, dar... mai e mult până atunci. Vă plac mult tablourile?<br /> - Nu ştiu, răspunse Nancy cu glas stins...<br /> - Mie tare-mi plac. Noi nu avem nici unul acasă pentru că nu sosesc multe în pachetele cu ajutoare. Totuşi au venit odată două, din care unul era atât de frumos, încât tata 1-a vândut pentru a-mi cumpăra pantofi, iar celălalt era într-o stare aşa de proastă că s-a făcut ţăndări când a vrut tata să-1 agate de perete... adică înţelegi, sticla care-1 acoperea. Şi eu am plâns... Dar acum sunt mulţumită că n-am asemenea lucruri frumoase, pentru că mă voi bucura cu atât mai mult de ale lui tanti Polly, cu cât n-am fost obişnuită cu ele. Tot astfel a sosit într-un pachet o provizie de panglici foarte urâte... cafenii, vechi...<br /> - Ah! Ce splendidă casă! strigă ea însufleţită când intră pe aleea principală a castelului.<br />In timp ce Timotei descărca bagajul, Nancy îi spuse la ureche:<br /> - Să nu-mi mai spună nimeni de acum să părăsesc casa asta, căci nimeni nu m-ar îndupleca să plec.<br /> - Să pleci?!... dar nici eu n-aş voi aşa ceva; o să ne fie copilita asta o bună distracţie şi va fi mult mai bine. .<br /> - Distracţie?... Plăcere?... zise Nancy indignată, cam ştiu eu de pe acum ce fel de plăcere va fi pentru fetiţa aceasta dră­guţă traiul cu stăpâna noastră. Să-mi închipui că ea sărăcuţa va avea nevoie de mine câteodată. Voi rămâne aici pentru ea, da, Timotei, pentru ea, zise Nancy deschizând uşa Pollyannei.<br /><br /><br />***<br /><br />Domnişoara Polly nici nu se sculă pentru a-şi primi nepoţica. Ridică numai ochii de pe carte când se iviră în uşa salonului Nancy cu fetiţa. Ii întinse o mână pe ale cărei degete parcă sta scris cu litere mari: DATORIE.<br /> - Bună ziua, Pollyanna. Ce mai faci? Eu... N-apucă să spună mai multe, căci Pollyanna se repezise aruncându-se vijelioasă în braţele ei!...<br /> - Ah! tanti Polly, tanti Polly, nu ştiu să-ţi spun cât sunt de bucuroasă că mi-ai dat voie să vin aici să trăiesc lângă dum­neata, spunea ea suspinând. Nu-ţi poţi închipui cât e de dulce de a te avea pe dumneata şi pe Nancy în locul doamnelor de la Asistenţă.<br /> - Se prea poate, dar n-am plăcere să cunosc acele doamne, răspunse domnişoara Polly rece, încercând a se smulge din braţele copilei şi aruncând priviri furioase Nancyei, rămasă cam încremenită în pragul uşii.<br /> - Mulţumesc Nancy, poţi să pleci. Pollyanna, te rog şezi cum se cuvine. N-am putut încă vedea cu cine semeni.<br />Pollyanna se retrase îndărăt, râzând uluită.<br /> - E adevărat, dar vezi dumneata, nu sunt tocmai frumoasă din cauza pistruilor! Ah!... şi trebuie să-ţi vorbesc de rochia mea cu pătrăţele roşii şi de bluza cea de catifea ruptă-n coate. Am povestit pe drum Nancyei... tata spunea...<br /> - Da, însă eu te poftesc să nu te mai gândeşti la ce spunea tatăl dumitale!... îi tăie vorba domnişoara Polly răstită. Ai, desigur, o ladă?<br /> - Da, tanti Polly. Doamnele de la Asistenţă mi-au dat un cufăr frumos. Nu este mare lucru în el, căci misiunea n-a primit multe haine de copii în ultimul timp; totuşi sunt în el toate cărţile tatii... şi d-na White a zis că trebuie să le iau cu mine. Ştii dumneata, tata...<br /> - Pollyanna! o întrerupse din nou cu asprime mătuşa, este un lucru pe care doresc să-1 înţelegi odată pentru totdeauna. Eu nu vreau să-mi vorbeşti niciodată de tatăl tău.<br />Fetiţa îşi ţinu răsuflarea tremurând toată.<br /> - Tanti Polly, vreau să spun..., se opri neîndrăznind să continue, şi mătuşa se folosi de aceasta pentru a-i zice:<br /> - Să ne urcăm în camera ta, unde trebuie să fie bagajul, căci i-am spus lui Timotei să-1 ducă acolo. Poţi să vii cu mine, Pollyanna.<br /> Fără a spune un cuvânt, Pollyanna se întoarse şi urmă pe mătuşa ei. Ochii erau plini de lacrimi, totuşi ea rdică sus căpşorul, curajoasă<br /> - La unna urmei, sunt mulţumită că nu voieşte să-i vorbesc de tata, gândea Pollyanna. Voi fi poate mai puţin mâhnită dacă nu voi mai vorbi de el. Poate chiar pentru asta m-a oprit dânsa de a-i mai pomeni numele, şi convinsă iarăşi de bunătatea mătuşii îşi înghiţi lacrimile, privind cu băgare de seamă totul în jurul ei.<br /> Acum urcau scările. Înaintea ei, rochia de mătase neagră a mătuşii fâşâia plăcut. În urma ei, printr-o uşa deschisă, văzu covoare viu colorate şi scaune acoperite cu mătăsuri. Sub picioarele ei se întindea un covor minunat, moale şi plăcut ca muşchiul din pădure. În toate părţile, auriul ramelor de la tablouri, luminate de razele soarelui ce se strecura prin perdelele de dantela, îi lua ochii.<br /> - Ah! tanti Polly, strigă fetiţa extaziată, ce splendidă casă! Ce bucuroasă trebuie să fii că ai atâtea bogăţii!...<br /> - Pollyanna! răspunse mătuşa când ajunseră sus, sunt foarte mirată de vorbele tale!...<br /> - De ce tanti Polly? Nu eşti oare bogată? întrebă Pollyanna.<br /> - Desigur, dar nu sunt în stare să fiu mândră pentru darurile care a găsit Dumnezeu de cuviinţă să mi le hărăzească, declară domnişoara Polly; apoi se întoarse, străbătu vestibulul şi ajunse la scara ce ducea la pod. Era acum foarte mulţumită că alesese mansarda aceea pentru copilă. Primul ei gând fusese s-o izoleze cât mai departe de ea, şi totodată să ferească mobilele de preţ de zburdălnicia copilei. Pentru că se arătase vanitoasă atât de timpuriu, era foarte nimerit ca mansarda ce i-o destinase să fie cât se poate de simplă şi lipsită de orice ornament, se gândi ea.<br /> Pollyanna, cu paşi mărunţi, mergea grăbită în urma mă­tuşii. Ochii ei mari, albaştri, priveau în toate părţile pentru a nu scăpa nimic din vedere. Mintea ei se trudea căutând a ghici după care din uşile acestea fermecate se găsea oare odaia ei... scumpa şi frumoasa ei odăiţă împodobită cu perdele, cu co­voare şi cu tablouri?! Domnişoara Polly deschise o uşă şi mai urcă o scară. Aici nu mai era nimic de admirat; pereţii goi peste tot, spaţii mari întunecoase până-n colţurile îndepărtate, unde acoperişul atingea aproape podelele şi unde, ici colo, se. înşirau unele peste altele nenumărate cufere şi cartoane. Aerul era greu şi înăbuşitor. Inconştient, Pollyanna a ridicat capul pentru a putea respira şi văzu pe domnişoara Polly deschizând o uşă pe dreapta.<br /> - Pollyanna, iată-ţi camera şi cufărul tău pe care ţi 1-a şi adus aici! Cheia e la tine?<br /> Pollyanna făcu un semn afirmativ din cap, fără a putea spune un cuvânt. Ochii ei mari se uitau cu groază. Mătuşa ei se încruntă.<br /> - Pollyanna, când îţi pun o întrebare, doresc să-mi răspunzi tare, nu să faci semn cu capul.<br />- Da, tanti Polly.<br />- Bine. Cred că vei găsi aici tot ce-ţi trebuie, adăugă dânsa aruncând o privire spre cana cu apă, şi spre prosoapele bine întinse deasupra spălătorului. Voi trimite pe Nancy să-ţi ajute să descui cufărul. Să ştii că luăm masa la şase, zise ea părăsind mansarda.<br /> După plecarea mătuşii ei, fetiţa rămase un moment nemiş­cată, apoi îşi aruncă privirile pe podelele goale, pe pereţi, pe ferestrele fără perdele, şi le opri în fine pe cufăraşul ei, care mai deunăzi se afla încă în camera mică din satul îndepărtat; se duse împleticindu-se până le el şi căzu în genunchi, acoperindu-şi faţa cu amândouă mânuţele. Aşa o găsi Nancy câ­teva minute mai târziu.<br /> - Lasă, lasă, fetiţă scumpă, sărăcuţa de tine, o mângâie ea, aşezându-se jos pe podea lângă Pollyanna, luând-o uşor în braţe. S-a întâmplat exact cum spuneam, n-am scăpat de ce mi-a fost frică.<br /> Pollyanna dădea din cap.<br /> - Sânt atât de nerecunoscătoare şi rea, grozav de rea. Nu pot să înţeleg de ce Dumnezeu şi îngerii Lui au mai multă nevoie de tata decât de mine!<br /> - Lasă, lasă fetiţă. Dă-mi cheia, şi într-o clipă vom des­pacheta.<br /> Pollyanna întinse cheia, tristă şi pe gânduri.<br /> - Nu sunt prea multe haine acolo, spuse ea încet.<br /> - Cu atât mai bine, le vom aşeza la loc mai repede, îi răs­punse Nancy.<br /> Un zâmbet satisfăcut lumină faţă Pollyannei.<br /> - Exact aşa este, pot să fiu mulţumită, nu e aşa?<br /> - Bineînţeles, răspunse Nancy, puţin confuză.<br /> Nancy scoase repede cărţile, lenjeria cârpită şi rochiţele vechi şi urâte. Pollyanna zâmbi încurajată acum. Nancy a aju­tat-o să aşeze hainele în dulap, lenjeria în sertare şi cărţile pe masă.<br /> - De acum, cămăruţa mea va fi foarte frumoasă; ce zici Nancy?<br /> Nancy nu a răspuns; părea preocupată, cu capul aplecat peste cufăr. Pollyanna privea la pereţii goi.<br /> - Sunt chiar mulţumită că n-am oglinda aici; cel puţin nu-mi voi mai vedea pistruii pe obraz. Deodată Pollyanna strigă veselă şi bătu din palme, uitându-se pe fereastră.<br /> Oh, Nancy, eu nu am mai văzut o astfel de frumuseţe. Ce peisaj încântător! Ce copaci frumoşi! Căsuţele albe, clopotniţa bisericii, apa care curge la vale şi străluceşte ca argintul la ra­zele soarelui. Drept să-ţi spun, aici nu e nevoie de tablouri. Ce mulţumită sunt că mi s-a dat mansarda aceasta.<br /> Nancy plângea. Mirată, Pollyanna se apropie imediat de ea şi o întrebă:<br /> - Ce e Nancy? De ce plângi? Nu cumva mansarda asta era a ta?<br /> - Mansarda mea? strigă Nancy, în timp ce-şi ştergea la­crimile. Ce îngeraş eşti. Auzi, sună mătuşa ta!<br /> Nancy sări în picioare şi cobora zgomotos pe scări. Pollyanna rămasă singură, se întoarse spre „tabloul" ei admirând peisajul încântător de la fereastră. Deschise fereas­tra încet, încet de tot, şi aplecată afară respiră adânc aerul curat şi răcoritor din grădină. Deschise şi a doua fereastră. O musca mare zbură pe lângă obrazul ei, bâzâind, urmată de a doua, a treia şi multe altele. Pollyanna nu le-a băgat în seamă; des­coperise chiar lângă fereastra ei un copac uriaş care-şi întindea crengile ca nişte braţe gata să o strângă cu drag. Deodată iz­bucni în râs.<br /> - Cred că pot să ajung, şi imediat s-a suit pe marginea fe­restrei, a apucat creanga cea mai apropiată, s-a agăţat, şi cu încredere şi-a făcut vânt. Ca o maimuţă, a coborât din creangă în creangă. Săritura de acolo până jos era ceva mai grea, dar ţinându-şi respiraţia, s-a agăţat cu braţele de ultima creangă, apoi a sărit. S-a ridicat imediat şi a privit în jurul ei. Se afla în spatele casei. Acolo era o grădină mare, unde lucra un bătrân. Dincolo de grădină o cărare mică ducea spre câmpii până în deal sus, în vârful căruia strălucea un brad singuratic, în tovă­răşia unei stânci. Acum Pollyanna mai avea o singură dorinţă; să ajungă în vârful acelei stânci! Alergă cu grijă, înconjurând grădina, făcându-şi drum printre straturi; abia mai răsufla când ajunse la cărarea care şerpuia peste câmpie. Acum începu ur­cuşul. Distanţa însă până la stâncă parcă era tot mai mare.<br /> Peste cincisprezece minute, ceasul cel mare din hol, in­dica ora şase. La ultimul semnal, Nancy sună clopoţelul pentru a anunţa timpul mesei. Trecură unu, două, trei minute. Dom­nişoara Polly se încruntă şi bătu din picior.<br /> - Nancy, nepoala mea a întârziat. Nu vreau ca tu s-o chemi, adăugă ea cu severitate. 1-am spus la ce oră servim masa, şi nu are decât să vină. Ja timp şi să se comporte cuviincios. Trehuie să se înveţe cu disciplina de la început. Când va veni, să-i dai numai pâine şi lapte, la bucătărie.<br /> -Da.<br />Imediat după masă Nancy a fugit la mansardă. Deschise uşa încetişor.<br /> - Unde eşti? Unde te ascunzi? O căuta în dulap, sub pat şi chiar în cufăr. Cobora şi fugi la grădinarul bătrân.<br /> - Domnule Tom, Domnule Tom, a plecat fetiţa noastră!<br /> - A plecat? Unde, în cer? întrebă el, îndreptându-şi privirile spre cerul înroşit de razele asfinţitului. Mi se pare că s-a dus cât mai aproape de cer, zise el, arătând cu degetul spre vârful stâncii spre o formă subţirică şi sprintenă de fetiţă.<br /> - Slavă Domnului că nu s-a dus în cer, exclamă Nancy. Spune-i stăpânei că am plecat la plimbare, striga ea, îndreptându-se pe cărarea care duce spre câmpii.<br /><br />***<br /> De ce mă sperii Pollyanna, spuse Nancy, gâfâind şi grăbindu-se spre stâncă.<br /> Pollyanna se aşeza jos cu părere de rău.<br /> - Îmi pare rău dacă te-am speriat. Nu trebuie să-ţi fie frică niciodată. Tata şi doamnele de la Asociaţie se speriau şi ei când întârziam, dar de fiecare dată mă întorceam cu bine.<br /> - Dar nu te-a văzut nimeni că ai plecat, spunea Nancy, în timp ce cobora de mână cu Pollyanna. Pe unde ai fugit? Ai coborât pe acoperiş?<br /> - Am ieşit pe fereastră şi am coborât pe crengile co­pacului.<br /> - Dacă mătuşa ta ar şti asta, ce-ar face?<br /> - Ei bine, am să-i povestesc eu despre această aventură şi atunci ai să vezi ce va face.<br /> - Nu,... Doamne fereşte, să nu-i spui nimic.<br /> - Dar de ce? Crezi că-i îngrijorată? zise Pollyanna puţin cam tulburată.<br /> - Hai, trebuie să ne grăbim, mai am de spălat vasele.<br /> - Iţi voi ajuta şi eu, o asigură Pollyanna.<br /> Cerul se întunecă repede. Pollyanna se sprijinea tot mai mult de braţul prietenei sale.<br /> - Acum mă bucur că te-ai speriat şi m-ai căutat. Dacă nu te speriai nu veneai după mine.<br /> - Săraca de tine, ţi-o fi şi foame. Dar să ştii că nu mi se îngăduie să-ţi dau să mănânci altceva decât pâine cu lapte. Mătuşa ta s-a supărat că nu ai venit la timp la masă.<br /> - Dar cum puteam fi la timp la masă, dacă am fost sus pe stâncă?<br /> - Da, dar dânsa nu ştie unde ai fost.<br /> - Mie îmi pare bine că trebuie să mănânc la bucătărie pâine cu lapte. Nu îmi este greu sa mă mulţumesc cu alimente bune.<br /> - Văd că te mulţumeşti repede cu orice! răspunse Nancy oftând.<br /> - Asta se datorează .Jocului meu de mulţumire''. Este un joc pe care l-am învăţat de la tata, şi e minunat, răspunse Pollyanna. De când eram mică m-am jucat acest joc mereu cu tata: Să găseşti ceva cure să îţi producă bucurie în orice îm­prejurare. Acest joc l-am început când am primit nişte cârje într-un pachet. Eu îmi doream o păpuşă şi am primit o pereche de cârje. Tata mi-a spus să mă bucur că nu am nevoie de ele. E minunat lucrul acesta, spunea Pollyanna cu entuziasm. De atunci ne-am jucat întotdeauna împreună. Cu cât era mai greu, cu atât ne plăcea mai mult. Dar câteodată e cât se poate de greu. Aşa s-a întâmplat când tata şi mama m-au părăsit şi au plecat în Cer. A fost cumplit de greu când am rămas singură pe lume. Încercam mereu să mă joc „jocul mulţumirii" şi simţeam că nu mai pot. Dar când cauţi lucruri bune şi frumoase uiţi pe cele rele şi urâte. Nu-i aşa Nancy, mă-nţelegi? De obicei acest joc nu îmi ia mult timp pentm că am experienţă, oftă Pollyanna. Deseori găsesc lucruri bune şi plăcute chiar fără să fac mult efort. Atât de mult îi plăcea lui tata acest joc, adău­gă ea cu glas tremurat. Poate mă voi juca împreună şi cu tanti Polly, continuă ea dusă pe gânduri;<br /> - Pollyanna, eu îţi promit că am să mă joc cu tine. Nu prea am experienţa jocurilor, dar am să încerc.<br /> - Ce bună eşti Nancy! O să fie aşa de interesant, o să vezi, spunea Pollyanna în timp ce o îmbrăţişa pe Nancy.<br /> Ajunsă la bucătărie, Pollyanna mancă cu poftă pâinea şi laptele, apoi plecă s-o caute pe mătuşa ei. O găsi citind. Dom­nişoara Polly o privi foarte rece.<br /> - Ai mâncat Pollyanna?<br /> - Da, mulţumesc tanti Polly.<br /> - Sânt foarte supărată că a trebuit să te pedepsesc să mă­nânci la bucătărie, din prima zi.<br /> - Oh, dar eu sunt mulţumită, pentru că îmi place pâinea şi laptele, şi îmi face plăcere să stau cu Nancy la bucătărie. Să nu te superi, tanti Polly.<br /> - Pollyanna, e târziu, e timpul să te culci. Ai avut o zi obo­sitoare, iar mâine vom fi ocupate cu hainele tale. Dimineaţa servim micul dejun la ora şapte şi te rog să vii la timp. Noapte bună.<br /> Pollyanna se apropie de mătuşa ei, o îmbrăţişa şi o sărută cu căldură.<br /> - Noapte buna, tanti Polly. Am fost atât de bucuroasă şi mulţumită până acum. Sânt sigură că o să-mi placă să locu­iesc aici.<br /> Ce fetiţă extraordinară, se gândi Polly, e mulţumită că am pedepsit-o, e bucuroasă să trăiască aici la mine în casă. Ne­dumerită de atitudinea fetiţei, Polly continuă să citească.<br /> Sus în mansardă Pollyanna suspina dureros în aşternu­tul ei.<br /> - Tată! Tu care eşti acum cu îngerii, vezi că nu pot să mă joc în acest moment, dar sunt sigură că nici tu nu ai avea de ce să te bucuri dacă ar trebui să dormi singur aici, în întuneric. Dacă ar iî cu mine aici măcar Nancy, sau tanti Polly, sau o doamnă de la Asociaţie, tot ar ti mai uşor.<br /> Jos în bucătărie, Nancy spăla vasele, frecând cu toată puterea şi murmurând printre dinţi:<br /> - E de-ajuns să te bucuri când primeşti o pereche de cârje în locul unei păpuşi!... Jocul acesta este protecţia ei în timpul necazului. Voi fi atenta să mă joc cu ea acest joc, numai să pot să-i fac plăcere şi bucurie.<br /><br />***<br /> A doua zi dimineaţă, aproape de ora şapte, Pollyanna pri­vea cerul senin şi albastru. Cămăruţa ei parcă era alta, mai frumoasă, plină de aer curat. Afară păsările ciripeau voioase, şi Pollyanna alergă la fereastră pentru a le privi. Mătuşa ei era în grădină lângă trandafiri. Coborâ repede pe scări, lăsând toate uşile deschise, alergând prin hol şi fugi repede în grădină.<br /> - Tanti Polly, tanti Polly, sunt atât de bucuroasă în dimi­neaţa aceasta!<br /> - Pollyanna, dar tu nu obişnuieşti să spui „bună dimi­neaţa"?, o întrebă, vădit nemulţumită şi cu asprime în glas, mătuşa.<br /> - Pe persoanele pe care le cunosc şi le iubesc le sărut pentru că mă bucur. Eşti mătuşa mea bună, de aceea am alergat aici ca să te sărut.<br /> Bătrânul grădinar se întoarse mirat spre ea.<br /> - Pollyanna, stai puţin, eu... Tom, cred că ai înţeles în ce priveşte aceşti trandafiri, i se adresă cu asprime, grădinarului, domnişoara Polly, apoi plecă grăbită.<br /> - Domnule Tom, lucrezi aici în grădină mereu? întrebă Pollyanna cu multă curiozitate.<br /> Bătrânul se întoarse spre ea, buzele îi tremurau, iar ochii îi erau plini de lacrimi.<br /> - Da, eu sunt bătrânul Tom. grădinarul, zise, şi cu mâna-i tremurândă o mângâie pe Pollyanna pe părul ei blond. Semeni aşa de mult cu mama ta. Am cunoscut-o când era mai mică decât tine, lucram pe atunci aici în grădină.<br /> - Ai cunoscut-o pe mama mea? Te rog mult vorbeşte-mi despre ea! Entuziasmată, Pollyanna sări pe cărarea noroioasă lângă bătrânul grădinar. Dar, dinlr-o dată, se auzi clopoţelul sunând. Nancy ieşi strigând:<br /> - Pollyanna, clopoţelul te cheamă la masă. Te rog să ţii minte, să vii repede orice ai face şi oriunde ai fi, când auzi clopoţelul sunând să vii înăuntru.<br /> Domnişoara Polly stătea în sufragerie, tăcută, urmărind nişte muşte:<br /> - Nancy, pe unde au intrat muştele acestea?<br /> - Nu ştiu, în bucătărie nu am văzut nici o muscă.<br /> - Azi de dimineaţă erau multe muşte pe scări. Probabil sunt muştele mele, tanti Polly.<br /> - Nancy, ieşi repede din sufragerie, ia şi prăjiturile. „Muş­tele tale” strigă mătuşa. Ce vrei să spui? De unde vin ele?<br /> - Cred că au venit de-afară pe fereastră. Am văzut câteva intrând.<br /> - Le-ai văzut? Ai deschis ferestrele care nu au obloanele de sârmă. Nancy, pune pe masă clătitele şi du-te imediat în camerea Pollyannei şi închide ferestrele şi uşile de acolo. Muştele nu sunt numai murdare şi supărătoare, dar şi periculoase pentru sănătate. După masă îţi voi da o cărticică unde vei citi despre ceea ce îţi vorbesc.<br /> - O cărticică, mulţumesc tanti Polly, îmi place atât de mult să citesc!<br /> Domnişoara Polly răsuflă greu, apoi îşi ascuţi buzele, iar Pollyanna văzânt figura ei aspră, răspunse:<br /> - Nu voi mai deschide ferestrele.<br /> Mătuşa ei nu răspunse nimic, nu mai vorbi nimic până la sfârşitul mesei.<br /> Apoi se sculă şi se îndreptă spre bibliotecă, luă o broşură mică şi se întoarse spre nepoata ei.<br /> - Poftim articolul despre care ţi-am vorbit. Să mergi la tine în cameră şi să-1 citeşti. Voi veni peste o jumătate de oră să-ţi văd hainele.<br /> - Mulţumesc tanti Polly, apoi plecă voioasă, trăgând zgo­motos uşa după ea.<br /> Peste o jumătate de oră, domnişoara Polly a fost primită cu însufleţire:<br /> - Ah, tanti Polly, niciodată n-am citit ceva mai interesant. Sânt atât de mulţumită că mi-ai dat această carte.<br /> - Ajunge, zise domnişoara Polly, du-te acum şi adu-ţi hai­nele, vreau să le văd, rochiile nepotrivite le vom da săracilor.<br /> - Nu sunt deloc frumoase, zise ea ruşinată. Mi s-a dat ce-a fost mai bun, dar frumoase nu-s.<br /> Domnişoara Polly întoarse hainele cu vârful degetelor pe toate părţile. Numai pentru Pollyanna nu erau făcute.<br /> - Pollyanna, vei merge la şcoală. Domnul director va vedea pentru ce clasă eşti pregătită, dar până atunci e bine să-mi citeşti cu voce tare în fiecare zi.<br /> - Îmi place mult mai mult să citesc încet, din cauza cuvin­telor prea grele, mă înţelegi?<br /> - Ai învăţat şi muzica?<br /> - Nu prea. Am învăţat să cânt puţin la pian. O domnişoară care cânta la biserică mi-a dat câteva lecţii.<br /> - Te cred, dar este obligaţia mea să-ţi iau o profesoară, ca să-ţi dea cel puţin o idee despre muzică. Am să te învăţ eu să coşi, iar în ce priveşte gătitul, cred ca nu ştii nimic. In fiecare dimineaţa la ora nouă, îmi vei citi cu voce tare. In fiecare miercuri şi sâmbătă vei merge la bucătărie să o ajuţi pe Nancy pentru a învăţa să găteşti. După amiaza vei fi liberă pentru lecţii de muzică. Îţi voi lua un profesor imediat.<br /> - Ah, dar tanti Polly, nu mi-ai lăsat nici un moment liber pentru a trăi.<br /> - Pentru a trăi? Ce părere ai, fetiţo!<br /> - Eu numesc „a trăi" atunci când faci lucruri care-ţi plac, când alergi prin câmpii, când citeşti (numai pentru tine), când urci un deal, când vorbeşti cu domnul Tom grădinarul, şi cu Nancy; înveţi a cunoaşte casele şi oamenii şi tot ce poţi vedea pe străzile frumoase pe care le-am străbătut ieri. Iată ce numesc eu „a trăi", tanti Polly, a respira nu înseamnă „a trăi".<br /> Domnişoara Polly se supără.<br /> - Pollyanna, fii sigură că vei avea destul timp de joacă. Eu îmi fac datoria, îngrijindu-mă să-ţi ofer o cultură şi o creştere aleasă, ar trebui ca tu să o doreşti, având grijă ca tot ce-ţi ofer să nu fie pentru o fetiţă nerecunoscătoare.<br /> Pollyanna părea jignită:<br /> - O, tanti Polly, cum aş putea vreodată să fiu nerecu­noscătoare? Eu te iubesc, eşti mătuşa mea.<br /> - Foarte bine, să nu fii obraznică, zise ea îndreptându-se spre uşă. Ah, am uitat să-ţi spun că Timotei va veni azi la unu şi jumătate şi te va lua cu trăsura. Nici una din rochiile tale nu se potriveşte. Nu mi-aş face datoria dacă te-aş lăsa îmbrăcată astfel.<br /> Pollyanna oftă lung, auzind atât de des cuvântul „datorie".<br /> - Tanti Polly, oare nu s-ar găsi ceva care te-ar face fericită şi mulţumită, fiindcă-ţi împlineşti toate aceste datorii?<br /> - Ce spui?<br /> Domnişoara Polly rămase aproape încremenită, şi roşin-du-se strigă:<br /> - Să nu fii obraznică, Pollyanna.<br /> În mica mansardă sufocantă, Pollyanna se aruncă pe unul din scaune:<br /> - Nu înţeleg de ce am fost obraznică, suspina ea, am vrut s-o întreb dacă ar putea să-mi dea un sfat, cum să fac ca să-mi împlinesc toate aceste datorii.<br />Poljyanna stătu câtva timp tăcută, cu ochii pierduţi în gră­mada de haine aruncate pe pat. Se sculăt încet şi începu să pună la loc rochiţele.<br /> - Nu pricep cum aş putea fi nemulţumită, zise ea cu glas tare, afară numai dacă ar trebui să fiu mulţumită că mi-am îndeplinit datoria.<br /> Şi la gândul acesta începu a râde cu poftă.<br /><br />***<br /> Pe la ora unu şi jumătate domnişoara Polly, împreună cu Pollyanna, a plecat la cumpărături cu trăsura condusă de Ti­motei. Toată după amiaza s-au plimbat prin magazinele care erau la o jumătate de kilometru depărtare de casă. Nu era tocmai uşor să cumperi aşa în grabă tot ce-i trebuia Pollyannei. Când au terminat, domnişoara Polly a respirat uşurată parcă de o po­vară. Pollyanna s-a întors foarte fericita din această plimbare, zâmbind şi cu inima plină de mulţumire.<br /> După masa de seară, Pollyanna a petrecut câteva clipe cu bătrânul Tom, şi cu Nancy, după ce Nancy a terminat de spălat vasele, tanti Polly fiind în acest timp în vizită la un vecin.<br /> Bătrânul Tom i-a povestit despre mama ei lucruri atât de minunate, care i-au facut multă plăcere fetiţei. Nancy i-a povestit despre familia ei care locuia la o distanţă de 5 kilome­tri: mama ei, fraţii şi surioarele. I-a promis că o va duce în vizita la familia ei dacă "stăpâna" o va lăsa.<br /> - Nici nu ştii ce nume frumoase au fraţii mei, i-a spus Nancy oftând: pe fratele meu îl cheamă Algernon, iar pe surioare le cheamă Florabelle şi Estelle. Numai numele meu este mai urât.<br /> - Oh! Nancy, de ce spui aşa ceva?<br /> - Pentru că numele meu nu este frumos ca al lor. Eu am fost cea mai mare şi pe atunci mama încă nu citise poveştile în care aflase despre numele acelea frumoase. Numele de Clara Maria ar fi fost mult mai frumos pentru mine, e atât de elegant şi distins.<br /> Pollyanna pufni în râs:<br /> - Mie îmi place Nancy, pentru că e numele tău. <br /> La ora opt şi jumătate, PolJyanna a mers la culcare. Obloa­nele de sârmă nu erau gata şi mansarda era un adevărat cuptor. Săraca fetiţă se uita la amândouă ferestrele închise, dar nu îndrăznea să le deschidă. Se dezbrăcă şi îşi aşeză hainele cu grijă, se rugă cu multă căldură, stinse lumânarea şi se culcă. Se întorcea pe toate părţile în patul ei fierbinte ca focul. Nemaiputând suporta, se sculă şi deschise uşa mansardei. În pod era întuneric beznă. Doar într-un colţ luna lumina, formând o că­rare de argint. Hotărâtă să nu se sperie de întunericul care predomina peste tot, Pollyanna îşi luă inima în dinţi şi păşi pe cărarea luminoasă până ajunse la geam. Spera să respire puţin aer, dar geamul era închis fără obloane de sârmă, exact ca cele din camera ei. Afară era un tablou splendid, şi Pollyanna ştia că e şi aer curat, răcoritor, care i-ar face atât de bine. Obrajii şi mâinile îi ardeau. Ce frumos se vedea lumina lunii în grădină! Ce bine ar fi dacă ar putea să-şi mute patul acolo, în grădină. Deodată Pollyanna îşi aminti că văzuse lângă geam un şir de saci atârnaţi de nişte cuie. Nancy îi spusese că acolo sunt hai­nele de iarnă. Cam cu frică, Pollyanna s-a îndreptat spre saci, a ales unul care i s-a părut mai gros şi mai moale (cel cu paltonul de blană al domnişoarei Polly) pentru saltea, altul mai subţire pentru pernă şi un al treilea şi mai subţire pentru plapumă. În­cărcată cu aceşti saci, Pollyanna se întoarse la fereastra luminată de lună, o deschise, aruncă sacii pe acoperiş şi cobori şi ea încet după saci. A avut grijă să închidă fereastra, pentru că nu a uitat de muştele care pot aduce atâţia microbi în casă.<br /> - Ce aer curat! Ce răcoare! Ce splendoare!<br /> Pollyanna era atât de fericită că putea să se bucure de răcoare, după fierbinţeala mansardei ferecate, Acoperişul era larg şi neted. Încât nu-i era teamă că ar putea să cadă, Mulţumită, se ghemui pe salteaua de blană scumpă, puse un sac la cap, iar cu celălalt se acoperi.<br /> - Ce mulţumită sunt că nu au venit obloanele de sârmă, spuse ea privind la stele.<br /> La etajul de jos, domnişoara Polly palidă şi speriată se îmbrăca. Tremurând, telefona lui Timotei:<br /> - Vino repede cu Tom. Aduce-ţi şi o lanternă şi veniţi cât se poate de repede, un om este pe acoperişul salonului de vară.<br /> Pollyanna abia adormise când deodată a fost trezită de lu­mina unei lanterne şi de Un trio de exclamări. Deschise ochii şi lângă ea era Timotei în vârful unei scări, Tom stătea călare pe fereastră, iar mătuşa ei o privea înmărmurită ascunsă la spatele lui Tom.<br /> - Pollyanna, ce înseamnă asta?<br /> Pollyanna deschise ochii şi se aşeză în capul oaselor.<br /> - Dar de ce sunteţi speriaţi? Mi-a fost cald sus la mansardă, ferestrele le-am închis tanti Polly, aşa ca muştele nu vor mai putea transporta microbi.<br /> Timotei dispăru în jos pe scară. Cu aceeaşi grabă, bătrânul Tom dădu lanterna domnişoarei Polly, iar Polly vorbea cu un ton aspru: <br /> - Pollyanna, întinde-mi lucrurile şi intră în casă. Restul nopţii vei dormi în patul meu, cu mine. Obloanele vor fi gata mâine, dar până atunci trebuie să te ţin într-un loc unde voi şti ce faci.<br /> Pollyanna era uimită, nu-i venea să creadă ce auzea:<br /> - Cu dumneata? în patul dumitale? Oh, tanti Polly, ce bună eşti! Doream atât de mult să dorm cu cineva care este ruda mea. Ce bine că nu au sosit obloanele! Dumneata nu eşti bucuroasă?<br /><br /> Polly nu îi răspunse; mergea cu capul sus, era pur şi simplu dezarmată, se simţea fără nici o putere în faţa fetiţei. De când a sosit a pedepsit-o de trei ori, dar pedepsele erau primite de Pollyanna cu o drăgălăşenie deosebită.<br /><br /><br />***<br /><br /> După scurt timp, Pollyanna urma cu respect programul stabilit de mătuşa ei; cosea, exersa la pian, citea cu voce tare şi ajuta la bucătărie. Totuşi ea nu sacrifica timpul stabilit de la început; Îi mai rămăsese timp şi pentru „a trăi" cum spunea ea. În fiecare zi după amiază, de la ora şase, era timpul Pollyannei. Domnişoara Polly se mira de capacitatea fetiţei, şi de multe ori exclama:<br /> - Ce fetiţă extraordinară!<br /> In apropierea casei nu erau copii cu care Pollyanna ar fi putut să se joace. Aceasta însă nu o deranja deloc. Era mulţumită dacă putea să se plimbe pe străzi, admirând casele şi trecătorii. Când era timp frumos, Pollyanna cerea să i se dea ceva de fâcut, pentru a avea ocazia de a se plimba dintr-o parte în alta a satului; de multe ori întâlnea „omul", o persoană îmbrăcată cu haine negre şi o pălărie de mătase, două insemne pe care ceilalţi oameni nu le aveau niciodată. Faţa omului era bine rasă, palidă şi părul ce se vedea sub pălărie era cărunt. Mergea repede, având o poziţie dreaptă şi totdeauna era singur. Lucrul acesta o neliniştea pe Pollyanna, şi poate chiar pentru acest motiv a început să vorbească cu el într-o zi:<br /> - Bună ziua. Ce timp frumos, nu-i aşa? îi spuse ea drăguţ.<br /> Omul se uită sfios în jurul lui, apoi se opri dezorientat.<br /> - Mie mi-ai vorbit? întrebă el cam răstit.<br /> - Da, răspunse Pollyanna veselă. Spun că este un timp splendid azi, nu-i aşa.<br /> - Da! Apoi îşi urmă drumul.<br /> Pollyanna zâmbi, şi se gândea în sinea ei: „ce om ciudat". A doua zi îl întâlni din nou:<br /> - Azi nu e atât de frumos ca şi ieri, dar totuşi e plăcut, zise ea veselă.<br /> - E! Da! Hmm! îngână iar omul, şi Pollyanna râse iarăşi.<br /> Când îl întâlni Pollyanna pentru a treia oară, „omul" se<br />opri şi o întrebă:<br /> - Cine eşti copilă, şi pentru ce îmi vorbeşti în fiecare zi?<br /> - Sânt Pollyanna W. şi îmi pare că eşti atât de singur!... Sunt mulţumită că te-ai oprit azi. Acum că ne cunoaştem,... însă eu tot nu-ţi ştiu numele.<br /> - Ei, Doamne! multe vrei să ştii... „Omul" nu-şi termină fraza şi plecă mai repede ca altădată.<br /> Pollyanna se uită după el, descurajată.<br /> - Poate nu m-a înţeles. A fost numai o jumătate de prezen­tare, deoarece eu nu-i cunosc încă numele, murmură ea urmându-şi drumul.<br /> Astăzi, Pollyanna ducea nişte răcituri de picioare de viţel doamnei Snow; domnişoara Polly trimitea întotdeauna câte ceva doamnei Snow, o dată pe săptămână. Se credea datoare s-o facă, pentru că doamna Snow era săracă, bolnavă şi enori­aşa bisericii sale. Era datoria tuturor enoriaşilor cu stare de a se ocupa de ea. Domnişoara Polly. îşi îndeplinea datoria faţă de doamna Snow joia după amiază, nu ea în persoană, ci prin Nancy. Azi Pollyanna ceruse să facă acest serviciu şi Nancy cedă cu plăcere, bineânţeles cu voia domnişoarei Polly.<br /> - Sânt chiar mulţumită de a fi scutită de această corvoadă, se destăinui Nancy între patru ochi Pollyannei, dar mi-e ruşine să ţi-o las ţie, sărmană oiţă. Da, mi-e ruşine.<br /> - Dar îmi pare bine că mă duc acolo, Nancy.<br /> - Te asigur că nu o să-ţi pară aşa de bine după ce vei merge acolo o dată, zise Nancy rece.<br /> - Pentru ce?<br /> - Pentru că nimănui nu-i place să se ducă la doamna Snow. Dacă n-ar inspira milă, nimeni nu s-ar mai duce s-o vadă, atât e de nesuferită. O plâng din suflet pe fiica ei care trebuie să o îngrijească.<br /> - Dar de ce, Nancy?<br /> Nancy dădu din umeri. Pollyanna insistă.<br /> - Ei bine, am să-ţi spun. După doamna Snow, nimic pe lu­me nu merge aşa cum ar trebui; nici cu zilele săptămânii nu se împacă, uneori. Dacă e luni, zice că ar fi mai bine să fie duminică; dacă i-aduci răcituri, eşti mai dinainte sigură că i-ar fi plăcut mai bine un pui fript, iar dacă îi dai pui, ea se aşteaptă la ciorbă de miel!<br /> - Ce persoană neînţeleasă! zise Pollyanna râzând. Îmi pare bine s-o vizitez. Ce originală şi minunată trebuie să fie! îmi plac persoanele originale.<br /> - Hmm! Bine că e numai doamna Snow "originală" şi nu sunt mai mulţi, pentru binele omenirii, răspunse Nancy sar­castic.<br /> Pollyanna se gândea la toate acestea, trecând pragul mi­cuţei colibe. Ochii îi străluceau curioşi s-o vadă pe această „originală" doamnă Snow.<br /> O tânără cu faţa palidă şi obosită veni să deschidă uşa.<br /> - Ce mai faceţi? zise Pollyanna cu politeţe. Eu vin din partea domnişoarei Polly şi aş dori să o văd pe doamna Snow, dacă mă poate primi.<br /> - Bine, dacă vrei. Cred că eşti singura fiinţă care „ar dori să o vadă", zise fata plictisită.<br /> Pollyanna n-o auzi şi o urmă pe un coridor, spre uşa din spate. După ce fata a condus-o în camera bolnavei şi a închis uşa după ea, Pollyanna clipi din ochi până se obişnui cu întu­nericul. Abia atunci văzu o femeie pe jumătate culcată într-un pat aşezat în mijlocul odăii. Pollyanna păşi spre ea.<br /> - Cum vă simţiţi astăzi, doamnă Snow? Tanti Polly speră că sunteţi mai bine şi vă trimite răcituri de picioare de viţel.<br /> - Săraca de mine! iar răcituri? bodogăni un glas nerăbdă­tor, îi sunt bineînţeles foarte recunoscătoare, dar nădăjduiam că azi îmi va trimite o ciorbă de miel!<br /> - Şi eu care credeam că vei dori pui, când ţi se aduc răcituri, zise Pollyanna, zâmbind prietenos.<br /> - Ce vrei să spui? răspunse bolnava întorcându-se spre ea.<br /> - Nimic care să te supere, zise iute Pollyanna, pentru a se scuza. De altfel nu e o mare deosebire, numai că Nancy spunea că dumneata doreşti pui când ţi se aduc răcituri, ciorbă de miel când primeşti pui, dar poate că e cum ai zis şi vezi, Nancy nu ştie.<br /> Femeia se ridică, se îndreptă în pat, lucru pe care nu-1 mai tăcuse de mult, Pollyanna însă nu ştia de asta.<br /> - Dar bine domnişoară obraznică, cine eşti dumneata?<br /> Pollyanna începu a râde veselă.<br /> - O! Dar nu mă cheamă aşa doamnă Snow şi îmi pare bine că nu mă cheamă aşa. Ar fi şi mai şi decât "Hephzibah", nu-i aşa? Eu sunt Pollyanna Whittier, nepoata domnişoarei Polly, şi am venit de departe ca să locuiesc cu dânsa. De aceea vă aduc răciturile în această dimineaţă.<br /> La început, bolnava stătu în sus pe patul ei, foarte atentă la vorbele fetiţei; când însă auzi de răcituri, căzu iar pe pernă, as­cultând-o.<br /> - Foarte bine, mulţumesc. Mătuşa ta e foarte milostivă, dar pofta mea de mâncare a dispărut pe ziua de azi... şi, vezi, aş fi dorit ciorbă de miel... Se opri deodată şi schimbă subiectul. N-am închis ochii astă-noapte nici un moment!<br /> - O! Cât mi-ar fi plăcut şi mie să fac la fel, oftă Pollyanna, punând răciturile pe măsuţă şi aşezându-se în urmă foarte co­mod pe scaunul cel mai apropiat. Se pierde atâta timp cu dor­mitul, dumneata nu crezi la fel?<br /> - A pierde timpul cu dormitul! exclamă bolnava.<br /> - Da, când ai putea „trăi", înţelegi? Ce păcat că nu putem trăi şi noaptea.<br /> - Ei bine, dar eşti minunată, fetiţo. Du-te la fereastră şi des­chide ferestrele ca să pot vedea cu cine semeni.<br /> Pollyanna se sculă cam fără voie.<br /> - O să vedeţi pistruii de pe faţa mea, spuse ea oftând, şi tocmai când eram aşa de mulţumită că întunericul te împiedică să îi vezi! Iată, acum puteţi să îi vedeţi! Apoi foarte vioaie, revenind lângă pat îi spuse:<br /> - Sânt mulţumită că aţi dorit să mă vedeţi, pentru că acum pot şi eu să vă vad. Mi s-a spus că sunteţi foarte frumoasă!<br /> - Eu, frumoasă?! spuse bolnava cu un ton ironic.<br /> - Sigur. Dar dumneata n-o ştiai?<br /> - Nu, n-o ştiam, răspunse doamna Snow scurt.<br /> Era în vârstă de patruzeci de ani şi de cincisprezece ani încoace dorise mereu viaţa altfel de cum o avea, şi nu găsise vreme niciodată de a se bucura de ceva.<br /> - Ochii vă sunt atât de mari şi negri, părul negru şi buclat, zise blând Pollyanna. Tare îmi plac buclele negre; iată ceva ce doresc să-mi dea Dumnezeu când voi fi la el în cer. Şi ce roşie sunteţi în amândoi obrajii. Vedeţi, doamnă Snow, sunteţi într-adevăr frumoasă! De fapt vezi şi dumneata că eşti fru­moasă, când te uiţi în oglindă.<br /> - In oglindă! zise cu asprime bolnava, căzând pe pernele ei. De mult timp nu am avut de-a face cu oglinda. Nici ţie nu ţi-ar veni poftă de a te uita în ea, dacă ai fi stat ca mine întinsă în pat de ani de zile!<br /> - Desigur, aprobă Pollyanna, cu milă. Dar staţi puţin, lasaţi-mă să vă arăt... zise ea îndreptându-se spre noptieră şi luând o oglinjoară de pe ea. Revenind lângă pat, se opri şi o privi cu atenţie pe biata bolnavă,<br />- Aş dori, dacă nu vă supăraţi... mi-ar plăcea să vă pieptăn puţin părul, înainte de a vă da oglinda. Îmi daţi voie?<br /> - Bine, poate că da, dacă ţii aşa de mult, dar nu are să ţină, căci îmi frec capul necontenit de perne... zise bolnava, călcân-du-şi pe inimă.<br /> - O! vă mulţumesc, căci grozav îmi place să pieptăn, strigă Pollyanna veselă, punând deoparte oglinda şi căutând piep­tenele. Azi nu voi avea timp să fac mare lucru; mă grăbesc să vă arăt cât sunteţi de frumoasă. In altă zi voi veni să vă pieptăn frumos de tot, zise ea netezind încetişor cu mâna părul ondulat pe fruntea bolnavei.<br /> Timp de cinci minute, lucra iute şi cu îndemânare, sco­ţând în evidenţă o buclă, ridicând gulerul de dantelă al că­măşii de noapte, şi umflând pernele pentru a da o poziţie mai comodă capului. În acest timp doamna Snow, care se încrunta şi bodogănea mereu, se simţea fără voia ei cuprinsă de un sen­timent foarte plăcut.<br /> - Iată! strigă la urmă Pollyanna, luând o garoafă roşie din-tr-un vas şi înfigând-o în părul negru unde tăcea un frumos efect.<br /> - Acum puteţi să vă uitaţi. Îi întinse triumfătoare oglinda.<br /> - Hmm! îngână doamna Snow privindu-se. Îmi plac mai mult garoafele roz decât acestea roşii, dar cum ele se vor vesteji înainte de înserat, tot una e.<br /> - Nu sunteţi mulţumită pentru că se vestejesc florile? Ve­deţi, astfel veţi putea primi altele, zise Pollyanna râzând. Tare îmi place cum v-am aşezat părul, adăugă ea privind-o cu o vă­dită mulţumire. Spuneţi drept, nu vă place şi dumneavoastră?<br /> - Hmm! Poate! Însă îţi mai spun că nu va ţinea, căci am să-mi frec capul de perne.<br /> - Eu mă bucur şi de acest lucru, răspunse Pollyanna vo­ioasă, pentru că voi putea altă dată să vă pieptăn şi mai frumos. Trebuie însă că sunteţi mulţumită că aveţi părul negru; e mult mai frumos pe perna albă, decât părul galben ca al meu.<br /> - Se poate, dar nu prea mi-a plăcut niciodată parul negru; albeşte prea de timpuriu.<br /> Vorbea supărată, totuşi ţinea mereu oglinda în mână.<br /> - O! Ce mult îmi place părul negru, şi ce fericită aş fi dacă al meu ar fi aşa, spuse Pollyanna oftând.<br /> Doamna Snow dădu oglinda la o parte şi se întoarse supărată:<br /> - N-ai fi desigur deloc bucuroasă, dacă ai fi în locul meu. Nici părul negru, nici altceva nu te-ar face fericită dacă ar trebui să stai în pat ca mine.<br /> Pollyanna stătu un moment pe gânduri.<br /> - Într-adevăr ar fi greu să fii mulţumită atunci, mur­mură ea.<br /> - Cum să fiu?<br /> - Să fiţi mulţumită de orice.<br /> - Să fii mulţumită de toate când eşti bolnavă, suferi de o boală nevindecabilă, osândită a sta veşnic în pat? E asta cu putinţă?!<br /> Spre marea mirare a doamnei Snow, Pollyanna sări în pi­cioare bătând din palme.<br /> - Desigur, e greu lucru, da, e foarte greu... dar trebuie să plec acum; mă voi gândi însă la toate acestea tot drumul, întorcându-mă acasă, şi poate că vă voi putea vorbi despre multe când voi veni din nou. La revedere! Am petrecut foarte bine la dumneavoastră. La revedere! repetă ea trecând pra­gul uşii.<br /> - E de necrezut! Ce voia oare sa spună? exclamă bolnava privind după mica vizitatoare care se depărta. Apoi luă iarăşi oglinda şi se privi în ea. Fetiţa asta ştie într-adevăr să aşaze bine părul, murmură ea; n-aş fi crezut ca al meu să fie atât de frumos. Dar ce folos de toate astea? oftă ea iritată.<br /> Când Milly, fiica doamnei Snow, intră în camera ei, oglinda era încă sub plapumă ascunsă cu mare grijă.<br /> - Ce, mamă, stai cu perdelele ridicate? strigă Milly plimbându-şi mirată privirea de Ia fereastră la garoafa roşie din părul mamei sale.<br /> - Şi ce dacă stau? răspunse bolnava răstit. Sânt condamnată să stau toată viaţa pe întuneric pentru ca sunt bolnavă?<br /> - Desigur că nu, zise Milly împăciuitoare, aducând sticluţa cu doctorii. Dar ştii că de multe ori am încercat şi eu să-ţi fac puţină lumină şi niciodată n-ai vrut.<br /> Doamna Snow nu răspunse nimic. Era ocupată să îndrepte dantela de la cămaşa de noapte. Apoi zise supărată:<br /> - Cineva ar face mai bine să-mi dea o cămaşă nouă, decât racituri şi ciorbă de miel.<br /> - Ah, mamă!<br /> Avea de ce să rămână Milly încremenită, căci în sertarul noptierei se aflau două cămăşi de noapte, şi ea încercase de luni de zile în zadar s-o convingă pe mama ei să le poarte.<br /><br />***<br /> Ploua când Pollyanna 1-a întâlnit din nou pe „om", totuşi îl salută cu un zâmbet dulce.<br /> - Timpul nu e tocmai frumos azi, nu e aşa? spuse ea veselă. Eu însă sunt mulţumită că plouă.<br /> De data asta „omul" nu mai bodogăni şi nici măcar nu înoarse capul. Pollyanna crezu că n-o auzise. A doua zi vorbi mai tare, pentru că „omul" mergea cu paşi mari, cu mâinile la spate şi cu ochii aţintiţi în pământ, ceea ce i se păru ei o ofensă adusă gloriosului soare şi aerului curat al dimineţii. Pollyanna în ziua aceea făcea comisioane.<br /> - Ce mai faceţi? ciripi ea cum îl văzu. Sânt atât de mul­ţumită că ziua de azi nu seamănă cu cea de ieri, dumneata nu?<br /> „Omul" se opri brusc, părea supărat:<br /> - Vino aici fetiţo, să rezolvăm această afacere, odată pen­tru totdeauna, începu el posomorât. Eu am altceva de făcut decât a mă interesa dacă timpul e frumos sau urât. Nici nu ştiu dacă e soare sau nu.<br /> Pollyanna încântată zise cu bucurie:<br /> - Tocmai asta mă gândeam şi eu, de aceea ţi-am spus.<br /> - Da,... bine... cum?!... spuse el brusc ca şi cum abia ar fi început să înţeleagă ce tot spunea ea.<br /> - Vezi, tocmai pentru asta ţi-o spuneam, ca să-ţi poţi dumneata da seama că e soare. Ştiam că vei fi mulţumit când vei sta să te gândeşti că e soare. Parcă nu-1 vedeai câtuşi de puţin, şi era păcat.<br /> - Ei, Doamne! din toate... orişicum... răspunse „omul" cu un ciudat gest autoritar, mergând mai departe. Dar după ce făcu câţiva paşi se întoarse tot încruntat:<br /> - De ce nu cauţi copii de vârsta ta să vorbeşti cu ei?<br /> - Aş vrea să găsesc vreun copil, dar nu sunt copii prin ve­cinătate, aşa mi-a spus Nancy. Dar asta nu face nimic. Îmi plac tot atât de mult şi oamenii mari, chiar şi mai mult, câte­odată, pentru că eram obişnuită cu doamnele de la Asistenţa Socială.<br /> - Hmm! Doamnele de la Asistenţa Socială? Ce, poate mă iei drept una din ele!<br /> Omului îi venea a râde acum. Se vedea bine, dar se stăpâ­nea. Pollyanna însă râse cu toată inima.<br /> - O, nu, domnule, nu semeni deloc cu nici una din ele, nu pentru că n-ai fi tot atât de bun ca ele, poate chiar mai bun, zise ea politicoasă. Sunt sigură, eşti mult mai drăguţ, decât araţi.<br /> Se auzi un mormăit ciudat, apoi „omul" se depărta fară a mai zice nimic. Când Pollyanna îl întâlni iar peste câteva zile, el o privi drept în faţă cu o expresie ironică, care îi plăcu:<br /> - Bună ziua, îi zise el cam răstit. Poate că aş face bine să-ţi spun, de la început, că azi ştiu că soarele luminează.<br /> - Nu era nevoie să mi-o spui, răspunse Pollyanna, căci o ştiam îndată ce te-am văzut.<br /> - Ce spui ?<br /> - Da, domnule, am văzut-o în ochii şi zâmbetul dumitale.<br /> - Hmm! îngână iar „omul" depărtându-se.<br /> Din ziua aceea, „omul" vorbea mereu cu Pollyanna, şi adeseori ori îi vorbea chiar el întâi, cu toate că de obicei el se mulţumea a-i spune doar „bună ziua". Totuşi, chiar aceasta pricinui mare mirare lui Nancy care se afla din întâmplare cu Pollyanna, în ziua în care el o salută astfel.<br /> - Doamne sfinte, Pollyanno. Ce, omul acesta îţi vorbeşte?!<br /> - Desigur, mă salută de fiecare dată, când îl întâlnesc, răspunse Pollyanna râzând.<br /> - Doamne fereşte! dar ştii cine este el?... Pollyanna dădu din cap:<br /> - Recunosc c-a uitat, sau n-a voit să-mi vorbească din prima zi.<br /> Nancy deschise ochii mari.<br /> - Dar el nu vorbeşte nimănui, copilă dragă, de ani de zile, numai la mare nevoie pentru afaceri... El se numeşte John P. Trăieşte singur în casa cea mare situată pe colina din deal. Nu dă voie nimănui să-i gătească bucatele şi coboară de trei ori pe zi la restaurant pentru a-şi lua mesele. O cunosc pe fata care-i scutură prin casă. Spune că abia deschide gura să comande cumpărăturile ce-i trebuiesc, şi că aproape ghiceşte ce doreşte dumnealui. Un lucru ştie doar: totul trebuie să fie ieftin, fără ca el sa mai spună.<br /> Pollyanna aprobă cu simpatie:<br /> - Ştiu! Omul e silit a cumpăra lucruri ieftine când e sărac. Eu şi tata aşa făceam. Mai tot timpul mâncam fasole şi peşte, şi spuneam amândoi că avem noroc să ne placă fasolea; aceasta mai cu seamă când treceam pe la magazinele unde se vindeau curcani fripţi cu o sută de lei o porţie. Oare domnului John îi place fasolea?<br /> - Dacă-i place sau nu, puţin îmi pasă; el nu e sărac, Polly­anna. A moştenit o avere mare de la tatăl său! Nu e nimeni în oraş aşa de bogat ca el. Ar putea să se hrănească cu bancnote, dacă ar vrea, şi nici n-ar băga de seamă.<br /> Pollyanna bufni în râs.<br /> - Parcă cineva ar putea mânca bancnote, fără să bage de seamă, măcar când ar încerca să le înghită!<br /> - Ei! dar vreau numai să spun cât este el de bogat, pentru a putea face aşa ceva, zise Nancy, ridicând din umeri. Nu-şi cheltuieşte banii; îi economiseşte, atâta tot.<br /> - O! pentru alţii îi economiseşte. Ce frumos din partea lui! Asta se numeşte a se uita pe sine pentru a purta crucea lui Hristos! O ştiu, tata mi-a spus-o.<br /> Nancy deschise gura ca pentru a da drumul vorbelor aspre şi rele ce erau gata să-i scape; dar văzând faţa radioasă a Pollyannei, ceva parcă o împiedică de a mai vorbi.<br /> - Ce ciudat lucru!... şi ţie-ţi vorbeşte politicos, când nu vorbeşte niciodată nimănui şi trăieşte singur cuc într-o casă mare şi frumoasă, plină de lucruri splendide, după cum se spune. Unii îl cred nebun, alţii îl cred supărăcios, iar unele persoane spun că are un schelet închis într-un dulap (adică îl chinuie trecutul).<br /> - 0, Nancy! zise Pollyanna înfiorându-se. Cum ar putea el ţine în casă o astfel de grozăvie? Nancy începu să râdă, înţe­legând că Pollyanna luase povestea cu scheletul la propriu. Amuzată, n-o lămuri, ci o lăsă să creadă aşa.<br /> - Toată lumea zice că e un om misterios; câteodată călă­toreşte ani întregi în ţări păgâne, în Egipt, în Asia, şi chiar în deşertul Sahara.<br /> - O! atunci este un misionar, cu suflet ales, exclamă Pollyanna.<br /> Nancy râse iarăşi.<br /> - Nu am spus asta, Pollyanna. Când se întoarce din călătorii scrie cărţi ciudate asupra năzdrăvăniilor pe care le-a descoperit în acele ţări păgâne. Aici însă nu cheltuieşte decât exact atât cât îi trebuie să trăiască.<br /> - Asta se înţelege, căci îşi economiseşte banii pentru mi­siuni, declară Pollyanna, dar e într-adevăr un om curios ca şi doamna Snow, însă cu totul deosebit de dânsa.<br /> - Da, aşa este, aprobă Nancy râzând.<br /> - Eu sunt cu atât mai mulţumită că îmi vorbeşte, adăuga Pollyanna încântată.<br /><br />***<br /><br /> Când Pollyanna se duse pentru a doua oară la doamna Snow, o găsi ca şi mai înainte, pe întuneric.<br /> - Este nepoţica domnişoarei Polly, anunţa Milly plicti­sită; apoi Pollyanna se îndreptă singură spre bolnavă.<br /> - O! tu eşti? întrebă o voce nerăbdătoare din pat. Îmi amintesc de tine. Nimeni nu ar putea sa te uite când te-a văzut o dată. Eu aş fi dorit să vii; aveam nevoie să te văd.<br /> - Chiar? Ce bine!... Sânt mulţumită că n-ai aşteptat prea mult de ieri până azi, zise Pollyanna, râzând şi înaintând vo­ioasă spre dânsa. Puse cu grijă coşuleţul pe un scaun:<br /> - Vai, dar ce întuneric e aici, abia te pot zări, zise ea, ducându-se la fereastră pentru a ridica jaluzelele. Vreau să văd dacă te-ai pieptănat aşa cum ţi-am arătat eu. O! n-ai făcut aşa!... Nu-i nimic. La urma urmei, sunt totuşi mulţumită pentru că poate-mi vei da voie să te pieptăn puţin mai târziu. Pentru moment vreau să-ţi arăt ce ţi-am adus.<br /> Bolnava se întoarse nerăbdătoare în pat.<br /> - Parcă dacă-oi vedea ce mi-ai adus ar putea să-i schimbe gustul! bodogăni ea, căutând totuşi cu ochii spre coşuleţ. Ei bine, ce mi-ai adus?<br /> - Ghiceşte! Ce-ai vrea azi? o întrebă Pollyanna, ţopăind uşor în jurul coşuleţului, cu faţa veselă.<br /> Bolnava se încruntă:<br /> - După cât ştiu, nu doresc nimic. Totul are acelaşi gust, oftă ea.<br /> Pollyanna bufni în râs.<br /> - Dar dacă-ai dori ceva, cam ce ar fi?<br /> - Doamna Snow stătu la îndoială. Nu ştia ce să răspundă. Fiind de atâta timp obişnuită să dorească ceea ce nu putea avea, nu ştia ce să răspundă, fiindcă fetiţa aştepta.<br /> - Desigur că ai ciorbă de miel.<br /> - Chiar asta am adus, ai ghicit!<br /> - Dar tocmai ciorbă de miel nu doream, scânci bolnava, sigură acum de ce i-ar fi dorit stomacul. Aş fi dorit un pui fript.<br /> - Ei!... am adus şi pui, zise Pollyanna voioasă. Doamna Snow se întoarse mirată.<br /> - Ai adus de amândouă? întrebă ea.<br /> - Da, am adus şi răcituri de picioare de viţel, răspunse Pollyanna triumfătoare. Am voit să ai o data exact ceea ce doreşti, şi am aranjat cu Nancy. Desigur, n-ai decât puţin din fiecare fel, dar ai acum din toate! Sânt atât de mulţumită că ai avut poftă de pui, adăugă ea, scoţând din coşuleţ cele trei castronaşe. Înţelegi, venind pe drum mă întrebam ce s-ar întâmpla dacă mi-ai spune că doreşti cârnaţi, sau ceapa, sau altceva ce nu aveam! N-ar fi fost păcat pentru mine, care voiam cu orice preţ să-ţi fac pe plac?<br /> Nici un răspuns. Bolnava părea a căuta în gând ceva ce-ar fi pierdut.<br /> - Iată, îţi las totul, anunţă Pollyanna înşirând cele trei castronaşe pe masă. Probabil mâine vei cere ciorbă de miel. Cum te mai simţi azi? adăugă ea politicoasă.<br /> - Deloc bine, şopti bolnava, căzând iar pe pernă în starea ei obişnuită. Mi-am pierdut somnul de dimineaţă. Vecina care locuieşte alături a început să cânte la pian cu noaptea-n cap, şi muzica ei aproape m-a înnebunit. Nu a încetat toată dimineaţa! Dacă asta va merge tot aşa, nu ştiu ce-o sa mă fac!<br /> Pollyanna aprobă compătimitoare.<br /> - Ştiu, e grozav lucru!... Doamna White, una din doamnele de la Asistenţă, a avut şi ea o astfel de supărare. Avea friguri reumatice şi nu se putea mişca. Ea spunea că dacă ar fi putut să se mişte câtuşi de puţin ar fi suferit mai puţin din cauza muzicii. Mata poţi să te mişti puţin?<br /> - Pot să ce?<br /> - Să te mişti puţin în patul dumitale, să schimbi poziţia când muzica te oboseşte prea mult.<br /> Doamna Snow se uită mirată la Pollyanna.<br /> - Fără îndoială că mă pot mişca, răspunse ea iritată.<br /> - Ce bine! De aceasta poţi să fii mulţumită cel puţin. Doamna White, săraca, nu putea nici să se mişte având dureri reumatice; mi-a spus chiar dânsa cât era de greu. Mai întâi mi-a destăinuit că ar fi şi turbat de nu s-ar fi gândit la cumnată-sa, care era complet surdă.<br /> - Cumnată-sa surdă?... Ce vrei să spui?<br /> Pollyanna râse.<br /> - Adevărul e că nu m-am exprimat bine. Am uitat că n-o cunoşti pe doamna White. Înţelegi, domnişoara White e surdă de tot şi ea venise să îngrijească de gospodărie şi de domnul White în timpul bolii doamnei White. Ei bine! Era atât de greu s-o facă să-nţeleagă, orice ar fi fost, încât de câte ori începea pianul a cânta alături, doamna White era fericită să-1 poată auzi, gândindu-se ce cumplit ar fi dacă n-ar fi auzit deloc, ca biata cumnată-sa. Vezi, juca şi ea jocul de care îi vorbisem.<br /> - Jocul?<br /> Pollyanna bătu din palme.<br /> - Iată! Aproape uitasem. Eu am căutat ceva de care ai putea fi mulţumită şi mata.<br /> - Eu mulţumită? Ce vrei să spui?<br /> - Nu-ţi mai aduci aminte că-ţi făgăduisem?... îmi ceruseşi să-ţi arăt un lucru de care ai putea fi mulţumită, chiar fiind silită să stai în pat toată ziua.<br /> - O! răspunse bolnava amărâtă; da,... îmi aduc aminte, dar n-am crezut că vorbeai serios.<br /> - Ba da, eram foarte serioasă, zise Pollyanna, şi iată că am găsit. Mi-a fost cam greu, însă e cu atât mai plăcut cu cât e mai anevoios de găsit. Şi pentru a fi corectă şi a spune adevărul, trebuie să mărturisesc că la început nu prea găseam nimic.<br /> - Dar spune-mi te rog, ce lucru este? întrebă doamna Snow politicos, însă ironic.<br />Pollyanna răsuflă adânc.<br /> - M-am gândit că poţi fi mulţumită că nu toată lumea e ca dumneata, ţinută în pat, înţelegi?<br /> Doamna Snow o privi cu mirare, morocănoasă.<br /> - O nimerişi! zise ea supărată..<br /> - Şi acum vreau să te învăţ jocul meu, propuse Pollyanna: Vei avea plăcerea de a juca tocmai pentru că îţi va fi greu. Iată! şi începu a-i povesti despre pachetele cu daruri, despre cârje şi despre păpuşa care nu venise.<br /> Abia sfârşise povestirea ei, când Milly apăru la uşă.<br /> - Mătuşa ta te caută, domnişoară Pollyanna, spuse ea încet. A telefonat peste drum. A spus ca trebuie sa te grăbeşti, că mai ai de studiat muzica înainte de a se înnopta.<br /> Pollyanna se sculă cu părere de rău.<br /> - Bine, zise ea oftând, mă voi grăbi. Deodată începu a râde. Cred că trebuie să fiu mulţumită că am picioare cu care pot fugi, nu-i aşa?<br /> Nu primi nici un răspuns. Bolnava închisese ochii, dar Milly ai cărei ochi erau holbaţi de mirare, văzu lacrimi curgând pe obrazul mamei sale.<br /> - La revedere! strigă Pollyanna, când ajunse aproape de uşă. Sânt foarte supărată că n-am putut să-ţi aşez şi azi părul; rămâne pentru data viitoare.<br /> Una după alta trecură zilele lui iulie. Pentru Pollyanna au fost într-adevăr fericite. Ea spunea adeseori mătuşii sale cât era de mulţumită de a trăi cu ea. Domnişoara Polly de obicei răspundea pe un ton obosit:<br /> Foarte bine, Pollyanna. Sânt mulţumită să te vad fericită aici, însă aş dori ca timpul petrecut lângă mine să-ţi fie de folos în toate privinţele; altfel mi s-ar părea că nu mi-am tăcut datoria faţă de tine.<br /> In general, Pollyanna îi răspundea îmbrăţişând-o şi să­rutând-o, procedeu care o uimea întotdeauna pe mătuşa ei. Într-o zi îi vorbi astfel... Era în timpul lecţiei de cusut.<br /> - Vrei să spui, tanti Polly, că nu-i destul să ai zile fericite? întrebă fetiţa glumind.<br /> - Chiar asta vreau să spun. Trebuie ca zilele să fie şi folositoare.<br /> - Ce înseamnă asta, zile folositoare?<br /> - Ei bine, înseamnă tocmai aceasta: zile care aduc un folos. Pollyanna, ce copilă extraordinară eşti!<br /> - Aşadar, ceea ce ne pare fericit nu e totdeauna folositor? întrebă Pollyanna cam îngrijorată.<br /> - Desigur ca nu.<br /> - O! Ce nenorocire! Atunci nu-ţi va fi drag... fără îndoială. Mă tem că n-ai să poţi niciodată juca jocul meu, tanti Polly.<br /> - Jocul tău? Care joc?<br /> - Acela pe care tata... Pollyanna îşi astupă gura cu mâna. Ni... Nimica, bâlbâi ea.<br /> Mătuşa Polly se încruntă.<br /> - Ajunge pentru acum, Pollyanna, spuse ea răstit. Şi lecţia de cusut se sfârşi.<br /> În după amiaza acelei zile, Pollyanna, ieşind din mansardă, întâlni pe mătuşa sa pe scări.<br /> - O! tanti Polly, cât eşti de drăguţă şi bună, strigă ea. Te-ai urcat până aici ca să mă vezi? Intră te rog, îmi plac mu­safirii, zise ea deschizând larg uşa.<br /> Domnişoara Polly nu avea deloc de gând să intre la nepoata sa. Venise să caute într-un dulap de cedru, aşezat lângă fereastra dinspre răsărit, un oarecare sul de lână albă; spre marea ei uimire, în loc de a se găsi în faţa dulapului se găsi şezând pe unul din scaunele cu spetează înaltă din camera Pollyannei. Nu era aceasta prima oară când domnişoara Polly se trezea făcând un lucru la care nu se gândise.<br /> - Îmi plac musafirii, repetă Pollyanna, învârtindu-se cu multă graţie, ca şi când ar fi primit oaspeţi într-un palat, mai ales de când am această cameră a mea. O, desigur, am avut în­totdeauna o odaie a mea, dar cu chirie. Însă o cameră închiriată nu e tot atât de plăcută ca aceea care-ţi aparţine. Şi aceasta este chiar a mea, nu e aşa?<br /> - Da, Pollyanna, şopti mătuşa sa, mirându-se, în gândul ei, de ce sta aici şi nu se ducea să-şi caute sulul.<br /> - Vezi, acum mi-e dragă mansarda aceasta, deşi n-are co­vor, perdelele şi tablourile pe care le dorisem.<br /> Roşindu-se toată, Pollyanna se opri scurt. Era să înceapă să zică altceva, când mătuşa ei îi tăie vorba.<br /> - Ce vrei să spui, Pollyanna?<br /> - Tanti Polly, crede-mă, mi-a scăpat fară voie.<br /> - Probabil, răspunse Polly rece, dar cum ai început, poţi destul de bine să urmezi tot ce ai de spus.<br /> - Voiam numai să spun că visasem o odăiţă cu covoare şi perdele de dantelă, dar desigur...<br /> - Ai visat covoare şi perdele de dantelă? se răsti la ea dom­nişoara Polly. Pollyanna se roşi şi mai tare.<br /> - N-ar fi trebuit, desigur, tanti Polly, zise ea pentru a se scuza. Îmi închipui că am visat aşa pentru că le-am dorit în­totdeauna, fără a putea vreodată să le am. Au sosit într-o zi două covoraşe într-un pachet cu daruri, dar erau atât de mici. Unul avea pete de cerneală, şi celălalt era găurit; iar tablouri nu am primit acolo decât două, din care unul, tat... vreau să zic... că cel mai bun a fost vândut, iar cel mai rău s-a spart. Spun drept... de nu se întâmpla aşa, n-aş fi dorit atât de mult lucruri frumoase şi n-aş fi visat la ele în ziua sosirii mele aici, pe când străbăteam coridorul şi... şi... dar... crede-mă, tanti Polly, că aceasta n-a fost decât o clipă, vreau să spun câteva minute... apoi am fost mulţumită că noptiera n-are oglindă pentru că n-aveam să-mi văd pistruii şi nu puteam avea un tablou mai frumos decât acesta, de care mă bucur uitându-mă pe fereastră. Ai fost atât de buna cu mine că...<br /> Domnişoara Polly se sculă deodată. Faţa îi ardea.<br /> - Ajunge Pollyanna, destul mi-ai povestit... Apoi dispăru pe scări.<br /> Când ajunse jos, îşi aduse aminte că se suise la pod pentru a-şi căuta sulul de lână albă, în dulapul de cedru de lângă fereas­tra de răsărit. A doua zi, domnişoara Polly porunci lui Nancy:<br /> - Vei cobora în această dimineaţă toate lucrurile doinnişoarei Pollyanna în camera de sub a mea; am luat hotărârea de a-mi muta nepoata aproape de mine, deocamdată.<br /> - Da, coniţă! răspunse Nancy cu voce tare. „O minune!" mai zise ea în gând.<br /> Puţin mai târziu strigă cu bucurie Pollyannei:<br /> - Îţi vine să crezi, Pollyanna? La noapte vei dormi în cam­era de la parter, direct sub mansardă. Crede-mă, e foarte ade­vărat. Pollyanna se făcu palidă.<br /> - Ce spui, Nancy? Nu e cu putinţă! Nu-mi vine să cred! Spune drept, e adevărat?<br /> - Ba e cât se poate de adevărat, răspunse Nancy cu bucurie, arătând Pollyannei teancul de haine ce-1 ţinea pe braţe şi pe care le scosese din dulapul ei.<br /> - Mi s-a ordonat să mut toate lucrurile tale la etajul de jos şi mă grăbesc ca nu cumva să se răzgândească.<br /> Pollyanna n-aşteptă sfârşitul vorbei. Se repezi pe scări, coborând câte două trepte deodată; era cât pe aici să se dea peste cap. Două uşi au fost izbite zgomotos şi un scaun se răsturnă până ce Pollyanna îşi atinse ţinta, adică ajunse la mătuşa ei.<br /> -O, tanti Polly, tanti Polly, într-adevăr? Camera aceasta are de toate: covor, perdele şi trei tablouri pe lângă cel de afară, pentru că ferestrele dau înspre aceeaşi direcţie.<br /> - Foarte bine, Pollyanna. Sânt mulţumită că-ţi place schim­barea; dar dacă te gândeşti aşa de mult la lucrurile acelea, sper că o să ai şi grija de ele. Pollyanna, te rog ridică scaunul; şi ai trântit două uşi în ultimele treizeci de secunde, spuse dom­nişoara Polly cu asprime, cu atât mai mult cu cât îi venea să plângă, şi ea nu era obişnuită cu plânsul. Pollyanna ridică scaunul.<br /> - Da, ştiu că am trântit uşile, zise Pollyanna veselă. Înţe­legi, abia aflasem vestea bună că mi-ai dat această cameră; sunt sigură că şi tu ai fi făcut ca mine dacă... Pollyanna tăcu deodată şi privi pe mătuşa ei cu atenţie.<br /> - Tanti Polly, dumneata n-ai trântit niciodată, în viaţa dumitale, vreo uşă?<br /> - Sper că nu, Pollyanna, îi răspunse Polly cam jignită.<br /> - Vezi, tanti Polly, asta e foarte trist.<br /> - Trist! repetă Polly prea mirată pentru a zice mai mult.<br /> - Da, trist. Dacă ai fi avut de ce să trânteşti uşile le-ai fi trântit, desigur; dacă însă nu ţi-a venit niciodată s-o faci, aceasta înseamnă că n-ai avut niciodată în viaţă o bucurie mare; altfel nu ai fi putut să nu faci aşa ceva. Ştii, sunt foarte mâhnită că n-ai avut niciodată de ce să te bucuri până a-ţi pierde cumpătul şi a trânti uşa şi scaunele.<br /> - Pollyanna! exclamă Polly.<br /> Pollyanna însă plecase, şi zgomotul produs de uşa podului, din nou izbită, răspunse pentru ea. Se dusese să o ajute pe Nancy care muta toate lucrurile jos. În salonul ei, Polly se simţea oarecum tulburată; desigur că fusese şi ea bucuroasă de anumite lucruri.<br /><br />***<br /> Veni luna august care aduse multe surprize şi câteva schimbări care nu mai cauzară nici o mirare Nancyei. De la sosirea Pollyannei se obişnuise cu surprizele şi cu schimbările. Mai întâi cu pisica cea mica. Pollyanna o găsi miorlăind jalnic pe şosea, la o oarecare depărtare de casă. După ce cercetă pe la toţi vecinii, fiind sigură că nu aparţine nici unuia, o aduse la mătuşa ei.<br /> - Sânt mulţumită că nu aparţine nimănui, zise ea dom­nişoarei Polly, cu o voioasă încredere, pentru că doream atât de mult să o aduc la noi. Îmi sunt foarte dragi pisicile, şi eram convinsă că şi tu vei fi mulţumită şi-i vei da voie să tră­iască aici.<br /> Polly se uită la biata minge cenuşie, prăpădită, care tremura în braţele Pollyannei. Nu putea suferi pisicile, nici chiar pe cele mai curate, frumoase şi bine îngrijite.<br /> - Uf! Pollyanna, ce dihanie murdară! E desigur bolnavă şi plina de purici.<br /> - O, ştiu, sărăcuţa de ea, zise fetiţa cu drag, uitându-se la pisicuţa speriată. Tremură biata mititica de groază. Ea încă nu ştie că o s-o păstrăm.<br /> - Nu, şi chiar nimeni nu ştie aceasta, replică Polly cu un ton hotărât.<br /> - O, ba da, vecinii o ştiu, zise Pollyana, interpretând cu totul greşit sensul cuvintelor mătuşii sale. Eu am spus tuturor vecinilor că o vom ţine, dacă nu-i voi găsi stăpânul. Ştiam că vei fi de acord, spuse ea voioasă şi fugi afara.<br /> - Dar, Pollyanna, Pollyanna, protestă domnişoara Polly, nu-mi plac..., dar Pollyanna era deja în bucătărie, strigând:<br /> - Nancy, Nancy, uită-te la această scumpă pisicuţa pe care mătuşa Polly o s-o crească împreună cu mine!<br /> Mătuşa Polly, care ura pisicile, se lăsă pe spate în scaunul ei, cu un aer de disperare. A doua zi veni rândul unui căţeluş şi mai murdar şi mai prăpădit ca pisicuţa. Polly deveni un înger protector, spre marea ei mirare, un rol pe care i-1 atribuia Polly­anna fară cea mai mică prefacătorie, ca şi când i-ar fi fost foarte natural. Ea, care avea groază şi ură pentru câini mai mult decât pentru pisici, nu avu tăria de a se împotrivi. Când, însă, după vreo săptămână, Pollyanna îi aduse un băieţel zdrenţăros şi ceru pentru el, cu încredere, aceeaşi protecţie, Polly de data asta se împotrivi cu toată energia.<br /> lată întâmplarea:<br /> Într-o joi dimineaţa, pe un timp frumos, Pollyanna ducea nişte răcituri de picioare de viţel doamnei Snow, care acum era cea mai bună prietenă a ei. Această prietenie începuse la a treia vizită a Pollyannei, când vorbise ea de „jocul ei". Doamna Snow îl juca acum cu ea, deşi nu tot atât de bine ca ea, căci fusese deprinsă a se supăra de orice, de atâţia ani de când era paralizată săraca, încât nu-i era tocmai uşor de a fi mulţumită de ceva. Dar, sub buna direcţie a Pollyannei, şi graţie voioaselor sale râsete când făcea bolnava greşeli, doamna Snow progresa simţitor. Chiar azi, spre marea bucurie a fetiţei, declarase că era mulţumită să mănânce răcituri, pentru că tocmai asta do­rea, fără a şti însă că Milly prevenise pe Pollyanna că soţia preotului trimisese deja acelaşi fel de răcituri. Pollyanna se gândea la toate acestea, când văzu un băieţel care sta jos pe o movilă de iarbă, lângă drum, tăindu-şi un băţ.<br /> - Bună! strigă Pollyanna zâmbitoare. Băiatul privi, apoi întoarse capul.<br /> - Bună! bodogăni el. Pollyanna râse.<br /> - Pe tine cred că nu te-ar putea mulţumi nici răciturile de viţel, zise ea oprindu-se în faţa lui.<br /> Copilul se nelinişti, o privi mirat şi începu iar a-şi ascuţi băţul cu un briceag stricat. Pollyanna se gândi puţin, apoi se aşeză pe iarbă lângă el. Contrar curajoasei afirmaţii a Pollyannei că ea era obişnuită cu compania adulţilor şi că aceasta nu-i displăcea, totuşi ea era dornică câteodată să discute cu un tovarăş de vârsta ei. De aici hotărârea ei de a profita de această ocazie.<br /> - Numele meu e Pollyanna, începu ea prietenoasă. Cum te cheamă pe tine?<br /> Băiatul se tulbură din nou. Se ridică, apoi se aşeză iar jos.<br /> - Jimmy, spuse el morocănos.<br /> - Bine, acum ne-am prezentat unul altuia. Sunt mulţumită că ţi-ai făcut datoria. Alţii nu şi-o fac, ştii? Eu locuiesc la mă­tuşa mea Polly, dar tu unde stai?<br /> - Nicăieri!<br /> - Nicăieri, asta e cu neputinţă; oricine locuieşte undeva, afirmă Pollyanna.<br /> - Eu tocmai caut un nou domiciliu.<br /> - Şi unde vrei să fie? Băiatul se uită la ea cu dispreţ.<br /> - Proasto! Oare aş mai căuta eu dacă aş şti unde? <br /> Pollyanna scutură capul. Băiatul acesta nu era deloc drăguţ şi ei nu-i plăcea să-i spună cineva „proastă"; totuşi era cineva de vârsta ei cu care voia să vorbească.<br /> - Unde ai locuit până acum? întrebă ea.<br /> - Ei bine, eşti curioasă!<br /> - Trebuie să fiu, răspunse Pollyanna liniştită, altfel n-aş putea afla nimic despre tine. Dacă ai vorbi ceva mai mult, eu aş putea vorbi mai puţin.<br /> Băiatul râse scurt şi parcă se mai însenină atunci când vorbi iar.<br /> - Iată!... sunt Jimmy Bean şi am zece ani, în curând unsprezece. Am intrat anul trecut la orfelinat. Sunt însă acolo atât de mulţi orfani, încât nu mai au loc pentru mine. De asta am părăsit orfelinatul. Trebuie să trăiesc în altă parte, dar nu ştiu încă unde... Mi-ar plăcea să găsesc o căsuţă mică de tot, ştii,... dar unde ar fi o mamă, nu o directoare. Dacă ai un cămin, ai şi părinţi. Dar eu n-am mai avut nici unul de când a murit tata. Vezi, şi acum caut un cămin. Am încercat la patru case, dar nimeni nu m-a primit, cu toate că le-am spus că aş munci. Iată!... acum ştii tot ce voiai să afli de la mine. Vocea băiatului se muiase puţin la sfârşitul povestirii soartei sale.<br /> - Ce ruşine! zise Pollyanna cu milă. Aşadar, nimeni nu te vrea? O! ce bine pricep ce trebuie să simţi tu, pentru că după moartea tatălui meu nici eu n-aveam pe nimeni care să mă îngrijească, decât pe doamnele de la Asistenţa Socială, până se hotăra tanti Polly să mă primească... Pollyanna se opri. O idee strălucită îi încolţi în minte şi aceasta i se citea pe faţa luminoasă. O, am găsit un loc pentru tine; sunt sigură că o să te vrea. Nu m-a luat pe mine? Şi n-a primit pe „Fluffy" şi pe „Buffy" când n-aveau pe nimeni care să-i iubească, şi nici un adăpost? Şi ei nu sunt decât o pisică şi un căţel. O, vino, ştiu că tanti Polly o sa te primească. Nici nu-ţi închipui cât e de bună!<br />Faţa mică şi slabă a lui Jimmy se învioră.<br /> - Ce noroc! oare crezi c-ar vrea? Ştii că eu pot lucra şi sunt tare, spuse el suflecându-şi mâneca de la cămaşă şi arătând un mic braţ osos şi slăbuţ.<br /> - Sigur că te va primi! Mătuşa mea este cea mai bună fe­meie din lume, de când s-a dus mama mea în cer ca să devină înger. Apoi, are atâtea camere, adăugă sărind în sus şi trăgând pe Jimmy de braţ. Are o casă foarte mare. Poate că îţi va da mansarda cea mică, urmă ea cam îngrijorată. Am avut-o eu la început. Ferestrele au acum obloane de sârmă, aşa că vei putea să ţii fereastra deschisă ca să nu-ţi fie prea cald, iar muştele nu mai pot intra şi aduce pe lăbuţele lor toţi microbii. Ştiai aceas­ta? E foarte interesant. Poate tanti Polly îţi va împrumuta şi ţie cărticica în care se vorbeşte despre asta, dacă eşti cuminte. Uite că şi tu ai pistrui ca mine pe obraz, continuă ea privin-du-1 cu atenţie. Vei fi mulţumit că n-ai oglindă. Iar tabloul care se vede prin ferestre e mult mai frumos decât toate cele ce atârnă pe pereţi; deci vei fi foarte mulţumit să dormi în acea cămăruţă, sunt sigură de aceasta. Pollyanna se opri fară ră­suflare, dându-şi seama că trebuie să-şi păstreze energia pentru altceva, nu pentru vorbă.<br /> - Grozav! exclamă el, adânc impresionat, dar fară a înţelege prea bine spusele ei. Niciodată n-aş fi crezut că cineva care poate vorbi aşa de repede mai pune întrebări pentru a-şi trece timpul.<br /> Pollyanna începu să râdă.<br /> - Ei, trebuie să fii mulţumit de asta, pentru ca dacă vorbesc eu nu ai tu nevoie să mai vorbeşti.<br /> Când ajunseră acasă, Pollyanna duse fără şovăială pe prietenul ei la domnişoara Polly.<br /> Vezi, tanti Polly, zise ea în culmea fericirii, ia priveşte! Am găsit pe cineva mult mai frumos decât „Fluffy" şi „Buffy" pentru tine. E un băiat adevărat, viu. Nu va fi deloc supărat să doarmă în mansardă, la început, şi el spune că va munci, dar eu voi avea mai multă nevoie de el pentru a mă juca.<br /> Polly îngălbeni; apoi se roşi. Nu înţelegea tot din cele ce auzea, dar înţelegea destul.<br /> - Pollyanna, ce înseamnă asta? Cine-i băieţelul acesta murdar? Unde l-ai găsit? întrebă ea supărată.<br /> Băieţelul murdar făcu câţiva paşi spre uşă. Pollyanna râdea de se prăpădea.<br /> - Am uitat să-ţi spun numele lui. Uit, la fel ca „Omul". E murdar ca şi „Fluffy" şi „Buffy" când i-ai primit aici. Dar el o să fie mult mai frumos decât ei când va fi spălat... O, iar uitam, strigă ea râzând. El e Jimmy Bean, tanti Polly.<br /> - Bine, dar ce caută aici?<br /> - De-abia ţi-am spus, tanti Polly, răspunse Pollyanna deschizând ochii mari plini de mirare. El e aici pentru tine. L-am adus ca să trăiască şi el cu noi. Vrea sărmanul să găseas­că un cămin şi părinţi, l-am povestit cât de bună ai fost cu mine, cu „Fluffy" şi „Buffy", şi eu ştiam că vei fi bună şi pentru el, pentru că, desigur, el e mai bun decât câinii şi pisicile.<br /> Polly se cufundă în fotoliul ei şi-şi duse mâna la gât. Simţea că neputinţa o copleşea. Totuşi luptă şi se îndreptă deodată hotărâtă.<br /> - E de ajuns, Pollyanna. E cel mai nesocotit lucru pe care l-ai făcut până acum. Parcă nu-mi ajung pisicile şi câinii părăsiţi pe care mi i-ai adus; ce-mi mai trebuie şi acest cerşetor, cules de pe stradă, care...<br /> Băieţaşul sări ca ars. Ochii îi străluceau şi bărbia îi tre­mura. Făcu doi paşi şi, stând înaintea domnişoarei Polly, zise fără frică:<br /> - Eu nu sunt cerşetor, doamnă, şi nu vreau nimic de la dumneata. Aş fi muncit desigur pentru bucăţica de pâine şi culcuşul pe care mi l-ai fi dat. Nici n-aş fi venit la dumneata dacă nu m-ar fi adus aici această fată povestindu-mi că eşti bună şi că mă vei primi sigur. Asta e tot. Făcu dreapta-mprejur cu o demnitate care ar fi fost de râs de nu era atât de tristă şi vrednică de milă situaţia lui.<br /> - O, tanti Polly! se înecă Pollyanna. Eu am crezut că vei fi mulţumită să-1 primeşti...<br /> Polly ridică mâna poruncitor, pentru a impune tăcere. Cu­vintele băiatului „eşti atât de bună" îi răsunau încă în urechi şi se simţea copleşită de slăbiciune. Totuşi îşi adună toate puterile până la ultimul strop de voinţă.<br /> - Pollyanna, strigă ea cu glas hotărâtor, n-ai să încetezi odată de a întrebuinţa cuvântul „mulţumită" pe care-1 aud de dimineaţa până seara, şi cu care vei ajunge să mă înnebuneşti.<br /> Înmărmurită, Pollyanna zise:<br /> - Bine, tanti Polly, eu credeam ca vei fi mulţumită să mă vezi mulţu... O! făcu ea oprindu-se deodată şi punându-şi mâna la gură. Apoi dintr-o săritură fu în curte şi, înainte ca băiatul să fi ajuns la drum, Pollyanna era lângă el.<br /> - Băiete! Băiete! Jimmy Bean, vreau să-ţi spun cât de rău îmi pare, zise ea, voind să-1 oprească.<br /> - Nu e nevoie să te mâhneşti, răspunse băiatul. Nu e vina ta, dar eu nu sunt un cerşetor, strigă el cu mândrie.<br /> - Desigur că nu eşti cerşetor! Dar, te rog, să nu fii supărat nici pe mătuşa mea, îl rugă ea. Poate că n-am ştiut cum să te prezint prea bine; şi nici nu prea i-am explicat cine eşti. Ea este într-adevăr bună, şi a fost întotdeauna, dar, desigur, nu m-am priceput eu să-i spun lămurit cum stau lucrurile. Aş dori atât de mult să-ţi găsesc un cămin...<br />Băiatul ridică din umeri, întorcându-se să plece.<br /> - Nu-i nimic. Găsesc eu. Dar nu sunt cerşetor, s-o ştii. Pollyanna, care se gândea mereu cum ar putea să-1 ajute, deodată se lumină la faţă.<br /> - Ştii ce? Uite ce am să fac. Doamnele de la Asistenţă se întâlnesc azi după-amiază. Voi expune cazul tău înaintea lor. Aşa făcea tatăl meu întotdeauna când avea nevoie de ceva, ca de pildă, când era vorba de educaţia păgânilor, sau de cum­părarea unui covor nou pentru biserică, înţelegi?<br /> - Eu nu sunt păgân, nici un covor nou. Şi ce sunt acele doamne de la Asistenţă?<br /> Pollyanna îl privi mirată.<br /> - Bine, Jimmy Bean, unde ai crescut de nu ştii ce sunt doamnele de la Asistenţă?<br /> - Ei bine, dacă nu vrei să-mi spui şi mie cine sunt,... bombăni el cu un aer nepăsător, întorcându-se să plece.<br /> Pollyanna alergă după el.<br /> - lată, am să-ţi spun. E o societate de doamne care se în­trunesc, fiecare cu câte un lucru de cusut în mână, şi care dau mese, strâng bani şi stau de vorbă. Sânt foarte bune, adică cele mai multe din ele erau, acolo la noi. Nu le cunosc încă pe cele de aici, dar trebuie să fie bune şi ele. Voi merge în după-amiaza aceasta să le vorbesc despre tine.<br /> - Nicidecum! Poate crezi că voi merge şi eu acolo să aud o adunare întreagă de femei numindu-mă cerşetor; mi-a ajuns să aud de la una!<br /> - O, dar nu vei fi şi tu acolo, răspunse Pollyanna. Mă voi duce singură să le vorbesc.<br /> - Vrei să faci asta pentru nune?<br /> - Desigur, şi cred că voi şti acum mai bine cum să le spun, zise Pollyanna, căutând să mai îmblânzească amărăciunea lui Jimmy. Sunt sigură că se va găsi una din ele care să-ţi dea un cămin.<br /> - Nu uita să le spui că o să muncesc.<br /> - N-avea grijă, îi făgădui ea bucuroasă şi sigură de iz­bândă. Te voi înştiinţa mâine de hotărârea lor.<br /> - Unde?<br /> - Pe drumul unde te-am găsit azi, aproape de casa doamnei Snow.<br /> - Bine, voi fi acolo. Jimmy stătu o clipă tăcut, apoi continuă. Poate că aş face bine să mă întorc la orfelinat pentru noaptea aceasta. Vezi, n-am unde să stau şi nu l-am părăsit niciodată, până azi-dimineaţă. Când am plecat n-am spus nimănui că nu mă întorc, căci nu m-ar fi lăsat să plec, cu toate că n-ar fi prea supăraţi dacă nu m-aş mai întoarce. Doar nu sunt părinţii mei, ca să le fie milă de mine, înţelegi?<br /> - Da, ştiu, aprobă Pollyanna, dar când te voi vedea mâine sper că vei avea un adăpost şi părinţi. La revedere! zise ea veselă, întorcându-se spre casă.<br /> De la fereastra ei, Polly care văzuse scena, urmări cu ochi severi băiatul până ce dispăru la o cotitură. Apoi oftă, se întoarse şi urcă scările tulburată; domnişoara Polly nu se lăsa uşor tulburată. În urechi îi răsunau mereu cuvintele dispreţuitoare ale lui Jimmy: „ea mi-a spus că eşti atât de bună". Un curios sentiment de tristeţe îi tulbura inima, ca şi când ar fi pier­dut ceva.<br /><br /> La doamnele „Asistenţei Sociale"<br /> La casa Harrington masa fu luată în tăcere în ziua întrunirii Societăţii Asistenţei Sociale. Pollyanna încercă să spună câte ceva, dar nu reuşi; de patru ori fu silită să-şi curme vorba din cauza cuvântului „mulţumită" care-i revenea mereu. Se roşi şi tăcu. A cincea oară Polly întoarse capul plictisită.<br /> - Spune odată cuvântul, fetiţo! Prefer să te aud spunându-1, decât să te vad făcând atâtea mofturi.<br /> Faţa Pollyannei se lumină:<br /> - Îţi mulţumesc, tanti Polly. Cred că mi-ar fi prea greu să nu-1 mai spun niciodată. înţelegi, am jucat acest joc timp îndelungat.<br /> - Ce ai jucat? întrebă mătuşa ei.<br /> - Am jucat jocul pe care tata... Pollyanna se opri cu faţa îmbujorată, simţindu-se stingherită (mătuşa o oprise de a-i vorbi vreodată de tatăl ei şi de a pronunţa cuvântul ei favo­rit „mulţumită").<br /> Polly se încruntă iar şi nu mai spuse nimic. Prânzul se termină în tăcere. Pollyanna fu încântată când auzi pe mătuşa ei telefonând soţiei preotului că nu va merge la întrunirea de azi a doamnelor de la Asistenţă pentru că o durea capul. Când Polly se retrase în camera ei, închizând uşa, Pollyanna încercă să se întristeze pentru că pe mătuşa ei o durea capul, dar în acelaşi timp era mulţumită că mătuşa ei nu va fi acolo când se va vorbi de Jimjny la întrunire. Nu putea uita că bietul Jimmy fusese numit cerşetor de mătuşa ei, şi acum se temea să nu se repete acest lucru nedrept în faţa doamnelor. Pollyanna ştia că doamnele se întrunesc la două, în capela bisericii, la un kilo­metru de casă. Ea plănui să meargă acolo ceva mai înainte.<br /> - Aş dori să fie toate doamnele adunate, îşi zicea ea, de teamă că dacă ar lipsi una să nu fie tocmai aceea care ar fi primit pe Jimmy.<br /> De obicei, însă, ora două însemna trei pentru doamnele comitetului. Liniştită şi plină de încredere, Pollyanna urcă treptele capelei, deschise uşa şi intră în hol. Un dulce mur­mur de vorbire feminină şi de râsete venea dinspre sala principală. Pollyanna şovăi o clipă, apoi intră. Murmurul se opri îndată. Ea înainta sfioasă. Pentru prima oară, Pollyanna nu avea îndrăzneala ei obişnuită. Toate aceste chipuri, unele cunoscute, altele cu totul străine, îi aminteau de întrunirile doamnelor din satul ei îndepărtat cu care era deprinsă.<br /> - Bună ziua, doamnelor, începu ea foarte cuviincioasă. Eu sunt Pollyanna Whittier, poate că unele dintre dumnea­voastră mă cunoaşteţi. Eu ştiu cine sunteţi, dar nu vă cunosc pe toate.<br /> Se făcu o tăcere adâncă. Câteva doamne cunoşteau pe vestita nepoată a colegei lor, şi mai toate auziseră vorbindu-se de ea, dar nimeni nu ştia ce să-i spună acum.<br /> - Eu... eu am venit pentru a expune un caz înaintea dum­neavoastră, îngână Pollyanna după un timp, întrebuinţând în mod conştient frazeologia obişnuită a tatălui ei.<br /> Se făcu o uşoară mişcare.<br /> - Mătuşa dumitale te-a trimis, scumpa mea? o întrebă soţia preotului.<br /> Pollyanna roşi puţin.<br /> - Nu, am venit din proprie iniţiativă. Eu sunt obişnuită să am de-a face cu doamnele de la Asistenţă, căci dumnealor, îm­preună cu tata, m-au crescut.<br /> Una dintre doamnele prezente bufni în râs, iar soţia preo­tului se încruntă.<br /> - Da, dragă, dar ce vrei de la noi?<br /> - Doresc să vorbesc de Jimmy, zise Pollyanna oftând. El nu are alt adăpost decât orfelinatul care e plin şi unde nu mai e loc. El caută un alt cămin, cât de simplu, dar unde ar fi o mama în loc de o directoare. M-am gândit că poate una din dumneavoastră ar binevoi să-1 primească la dânsa.<br /> - Adevărat? Ai crezut aceasta? murmură cineva rupând tăcerea care urmase cuvintelor Pollyannei.<br /> Ea privea cu ochi îngrijoraţi cercul doamnelor care o încon­jurau.<br /> - O! am uitat să spun că Jimmy vrea să muncească, adăugă ea pentru a sfârşi pledoaria.<br /> Încă o tăcere, apoi câteva doamne o întrebară cu răceală despre băiat. Când au fost lămurite, au început să discute între ele cu însufleţire. Pollyanna ascultă cu nelinişte. Ea nu prea înţelegea totul, dar află în curând că nici una din aceste doamne nu-şi deschidea casa micului părăsit, cu toate că fiecare din ele avea aerul de a presupune că altele ar fi putut să-1 primească, deoarece mai aveau la ele câţiva băieţi. Apoi auzi pe soţia preotului spunându-şi cu sfială părerea:<br /> - Nu şi-ar putea oare însuşi Societatea cheltuielile de între­ţinere şi de educare ale lui Jimmy, trimiţând anul acesta mai puţini bani copiilor din India?<br /> Multe din doamnele prezente începură a vorbi deodată, mai tare, şi cu un ton şi mai neplăcut ca până acum. Pollyanna înţelese că Societatea era renumită pentru dărnicia ei către misiunea din străinătate, şi ele considerau ca o ruşine să se dea mai puţin anul acesta. Mai spuseseră ceva de neînţeles pentru Pollyanna, anume că acestor doamne nu prea le păsa de între­buinţarea banilor trimişi acolo; totul era ca suma pe care o strângeau să figureze în capul listei. Dar desigur că aceasta nu putea fi adevărat! Toate lucrurile pe care le-a auzit erau atât de neplăcute şi o tulburau aşa de mult, încât fu chiar mulţumită când se văzu, în fine, plecată de acolo la aer curat. Era foarte tristă... Ce greu îi va veni mâine să-i spună lui Jimmy că doamnele de la Asistenţă socoteau mai nimerit să trimită toţi banii lor pentru creşterea unor mici indieni, că nu puteau da nici o părticică din ei pentru creşterea unui copil nenorocit, orfan în propria lor ţară, fiindcă Jimmy nu era indian, şi numele lui nu putea fi menţionat pe lista lor, aşa cum spusese o doamnă mare cu ochelari pe nas. Întorcându-se aşa abătută, Polly­anna se gândea:<br /> "Desigur că nu e rău să se trimită bani şi păgânilor, dar oare orfanii de aici nu înseamnă nimic pentru aceste doamne; ele nu se ocupă decât de copiii străini? Aş fi crezut că era mult mai bine dacă-1 primeau pe Jimmy decât să fie dumnealor înscrise în capul unei liste de donaţii."<br /><br /><br />***<br /><br /> Părăsind capela, Pollyanna nu se duse îndată acasă, ci o luă pe drumul care ducea spre pădure. Cu toate că era o zi de vacanţă (aşa numea ea zilele în care nu avea lecţie de cusut sau de gospodărie), fusese o zi grea, şi Pollyanna se gândi că nimic nu putea să-i facă mai mult bine ca o plimbare prin pădure. Urcă deci cu hotărâre colina, cu toată arşiţa soarelui.<br /> - Nu-i nevoie să mă întorc acasă înainte de cinci şi jumă­tate, îşi zicea ea. Va fi atât de plăcută plimbarea prin pădurea umbrită, chiar dacă urcuşul e greu.<br /> Pădurea Pendleton era splendidă, iar Pollyanna o ştia bine. Dar azi i se părea şi mai frumoasă în ciuda dezamăgirii pe care o avuse cu privire la Jimmy Bean.<br /> - Aş vrea să fie aici acele doamne gălăgioase, oftă Polly­anna, ridicându-şi ochii spre petele de cer azuriu ce se vedeau printre frunzele însorite ale copacilor. Oricum, dacă ar fi aici, sunt sigură că s-ar răzgândi şi s-ar îndura de bietul Jimmy, încheie ea convinsă de aceasta, dar fără a-şi putea explica de ce.<br /> Deodată Pollyanna îşi ridică capul şi ascultă. Un câine lătra în apropiere. într-o clipită apăru în fugă, lătrând.<br /> - Cuţule, cuţule bun... Pollyanna pocni din degete şi aş­tepta uitându-se spre cărarea pe care venise el. Era sigură că mai văzuse acest câine undeva, altă dată. Da, da, îl întâlnise cu „Omul", adică cu domnul John Pendleton. Privea acum, aşteptându-1 să apară. După câteva minute însă, nezărind pe nimeni, îşi întoarse atenţia asupra câinelui.<br /> Câinele, chiar şi Pollyanna putea vedea aceasta, era neo­bişnuit de agitat. Lătra cu scheunături scurte, alergând înainte şi înapoi pe drumul pe care venise. Când au ajuns la cărarea alăturată, câinele o luă la fugă numai ca să se întoarcă din nou chelălăind şi lătrând.<br /> - Hoo...! ăsta nu-i drumul spre casă, râse Pollyanna urmând în continuare câinele.<br /> Înaintea ei câinele sărea nebuneşte. Era un du-te-vino, îna­inte şi înapoi, între Pollyanna şi cărăruie. Fiecare tresărire a micului trup, şi fiecare privire rugătoare a ochilor lui cafenii erau atât de grăitoare, încât Pollyannaîn cele din urmă înţelese cauza neliniştii lui.<br /> Deodată, câinele ţâşni drept înainte. Peste câteva momente Pollyanna se dumiri: un om zăcea nemişcat lângă o stâncă enormă, la câţiva paşi de cărare.<br /> O crenguţă uscată trosni sub picioarele Pollyannei, şi omul întoarse capul. Cu un ţipăt de mirare, Pollyanna alergă spre el.<br /> - Domnule Pendleton, eşti rănit?<br /> - Rănit? Ba nu, deloc! Mă odihnesc doar la soare, răspunse el cam răstit. Să vedem ce te pricepi să faci. Eşti în stare să faci ceva de folos?<br /> Pollyanna respiră din greu, apoi, cum îi era obiceiul, răs­punse la fiecare întrebare.<br /> - Iată domnule Pendleton, eu... eu nu ştiu şi nu pot face multe lucruri, dar doamnele de la Asistenţă, în afară de doamna Rawson, spuneau că sunt îndemânatică. Eu le-am auzit spunând aceasta, fără ca ele să o ştie.<br /> Omul zâmbi anevoie.<br /> - Bine; bine, fetiţo, îţi cer scuze. Dar vai!... nătângul ăsta de picior... Acum ascultă. Se opri şi cu oarecare greutate duse mâna la buzunarul pantalonului, şi scoase afară o legătură de chei din care desprinse una, ţinând-o între două degete. La cinci minute distanţă de aici, zise el, urmând drept această cărare vei găsi casa mea. Cu această cheie vei intra acolo, prin veranda laterală, ştii ce este o verandă?<br /> - Desigur, domnule, şi mătuşa mea are o verandă cu un salonaş de vară deasupra ei. Pe acel acoperiş am dormit eu odată, numai că n-am putut dormi de fapt, fiindcă m-au găsit.<br /> - Ei, bine! Când vei ajunge acasă treci drept prin hol până la uşa din spate. Pe biroul mare din mijlocul camerei vei găsi un telefon. Ştii cum să foloseşti telefonul?<br /> - Da, domnule! Odată când tanti Polly...<br /> - Să nu vorbim acum de mătuşa ta, o întrerupse omul certând-o. Făcu o sforţare dar nu se putu mişca. Vei căuta numărul doctorului Thomas Chilton în cartea de telefon care trebuie să fie atârnată alături de masă sau undeva pe acolo. Cred că ştii ce este o carte de telefon.<br /> - Desigur, domnule, îmi place foarte mult să mă uit în aceea a mătuşii mele. Sunt în ea atâtea nume caraghioase şi...<br /> - Spune doctorului Chilton că John Pendleton se află lângă Stânca Micului Vultur, în pădurea Pendleton, cu un picior rupt, . şi că îl roagă să vină imediat cu o targa şi cu doi oameni. Va ştii el ce să facă apoi. Spune-i să vină pe cărarea dinspre casă.<br /> - Un picior rupt? O, domnule Pendleton, ce grozăvie! se înfiora Pollyanna. Sunt atât de mulţumită că am venit. Nu pot să fac...<br /> - Ba poţi, dar e evident că nu vrei! Ai de gând sau nu să isprăveşti odată cu vorba, îngână omul, şi să faci ce ţi-am spus? Şi cu un mic ţipăt, Pollyanna plecă.<br /> Pollyanna nu se mai opri să se uite la petele albastre ce se vedeau printre copacii însoriţi. îşi ţinea ochii pe cărare ca nu cumva o crenguţă sau o piatră să-i împiedice paşii grăbiţi.<br /> Nu după mult timp ajunse lângă casă. O mai văzuse ea mai înainte, dar niciodată de aproape ca acum. O impresiona adânc înfăţişarea ei impunătoare cu pridvoarele cu stâlpi de piatră şi cu intrarea monumentală. După o clipa de şovăire porni grăbită spre uşa laterală de la verandă. Degetele ei înţepenite de tare ce strânsese cheia, cu greu putură deschide broasca; în cele din urmă, însă, masiva uşă sculptată se deschise. Pollyanna respiră cu greu. Cu toată graba ei, se opri un mo­ment, puţin înspăimântată, pentru a privi vastul şi întunecosul vestibul. Gândurile i se învălmăşeau în minte. Ea era acum în casa lui John Pendleton, casa misterului, casa în care nu intra nimeni, afară de stăpân. Aici se afla, undeva, un schelet. Totuşi Pollyanna trebuia sa intre în aceste camere înfricoşătoare şi să telefoneze doctorului, spunându-i că stăpânul casei zăcea rănit...<br /> Cu un strigăt înăbuşit, fără a se uita în dreapta nici în stânga, Pollyanna străbătu vestibulul fugind şi ajunse la uşa camerei care-i fusese indicată. Această cameră era întunecoasă ca o pădure deasă, dar prin fereastra din dreapta soarele trimetea pe podea o lungă rază aurită, în lumina căreia văzu telefonul ce se afla pe biroul masiv din mijlocul camerii. Pollyanna se îndreptă spre el grăbită. Cartea de telefon nu se afla acolo, ci era pe podea. Ea o găsi imediat, şi cu degetul ei, tremurând, urmări coloana literei C. până ajunse la numele Chilton. Însuşi doctorul răspunse la telefon. Tremurând, ea îi povesti toată întâmplarea, iar după ce răspunse tuturor întrebărilor docto­rului, puse jos receptorul, oftând uşurată.<br /><br /> Abia acum Pollyanna aruncă o privire grăbită în jurul ei. Cu o impresie confuză, de draperii roşii, ziduri acoperite cu cărţi, duşumele murdare, birou dezordonat, nenumărate du­lapuri închise - din care unul cu siguranţă ascundea schele­tul - fugi prin vestibul la uşa cea mare pe care o lăsase deschisă când intrase. După un timp ce păru scurt chiar şi rănitului, Pollyanna se întoarse iar în pădure lângă rănit.<br /> - Ei, ce s-a întâmplat? N-ai putut intra? întrebă el.<br /> Pollyanna deschise ochii mari.<br /> - Ba am intrat. Aş fi eu oare aici dacă n-aş fi reuşit? Doc­torul va veni cât de repede posibil cu oameni şi cu tot ce trebuie. Cunoaşte perfect locul unde te afli, spunea el, şi de aceea n-am mai stat să-1 aştept. Doream să mă întorc lângă dumneata cât mai repede.<br /> - Într-adevăr? Ei, bine, îţi admir gestul, dar cred că ai fi putut găsi o tovărăşie mai plăcută în altă parte.<br /> - De ce, pentru că eşti atât de morocănos?<br /> - Mulţumesc pentru sinceritatea ta.<br /> Pollyanna zâmbi.<br /> - Dar nu eşti morocănos decât pe dinafară, şi nu pe dinăuntru.<br /> - Nu mai spune! De unde ştii? întrebă omul silindu-se să-şi schimbe poziţia capului fără a mişca restul corpului.<br /> - Am observat eu în diferite împrejurări - mai întâi după felul cum îţi tratezi câinele, adăugă ea, arătând mâna pe care o ţinea el pe capul fin şi sensibil al câinelui. Te miri cum câinii şi pisicile cunosc mai bine sufletul decât oamenii mari, nu-i aşa? Ascultă, domnule, eu am să-ţi ţin capul, spuse ea brusc.<br /> Omul strâmbă din nas şi gemu de câteva ori, dar la urmă găsi că genunchii Pollyannei înlocuiau cu folos căpătâiul de stâncă pe care-şi odihnise capul până acum.<br /> - E mai bine aşa, murmură el încet.<br /> Nu mai spuse nimic câteva clipe. Pollyanna se întreba dacă nu doarme. Dar nu se putea; îl vedea ea bine cum îşi strângea buzele pentru a-şi stăpâni gemetele de durere. Pollyannei îi dădură lacrimile, văzând trupul acestui om voinic zăcând ne­putincios. Una din mâinile lui, cu degetele încleştate era jos, nemişcată; cealaltă, deschisă, se lăsase pe capul câinelui. Animalul, cu ochii lui îngrijoraţi şi inteligenţi, aţintiţi pe faţa stă­pânului sau, sta şi el neclintit. Era linişte completă.<br /> Minut după minut, timpul trecea. Soarele cobora spre apus şi umbra creştea sub copaci. Pollyanna stătea atât de liniştită, încât parcă nici nu respira. O păsărică sălta chiar pe lângă mâna ei şi o veveriţă îşi scutură codiţa pe o creangă aproape de nasul ei, ţinându-şi ochii ei strălucitori aţintiţi tot timpul asupra câinelui nemişcat. Deodată, câinele ciuli urechile şi gemu încet, apoi latră scurt şi ascuţit. In clipa următoare, Pollyanna auzi voci şi văzu venind trei oameni care purtau o targa, şi alte obiecte. Cel mai mare (un om cu o faţă binevoitoare şi bine rasă, pe care Pollyanna îl cunoştea din vedere ca fiind doctorul Chilton), înainta vesel.<br /> - Ce faci domnişoară, te joci de-a infirmeria?<br /> - Nicidecum, domnule, răspunse ea zâmbind. I-am sus­ţinut numai capul; nu i-am dat nici o doctorie. Sunt foarte mulţumită că m-am aflat azi aici.<br /> - Şi eu, zise doctorul, dându-i toată atenţia cuvenită rănitului.<br /><br />***<br /> Pollyanna se întoarse târziu acasă în ziua accidentului domnului John Pendleton, dar scăpă uşor, fară mustrări. Nancy o aştepta la uşa.<br /> - Bine că te văd iar cu ochii mei, strigă ea, oftând. Este ora şase şi jumătate!<br /> - O ştiu, zise Pollyanna îngrijorată, dar nu merit ceartă, te asigur. Şi cred că nici tanti Polly nu va avea nimic de zis.<br /> - Nici nu o să aibă prilejul, zise Nancy mulţumită. A plecat.<br /> - A plecat?! strigă Pollyanna. Doar n-a plecat din cauza mea. Îşi aduse aminte de toate întâmplările acelei zile, de băiatul, pisica şi câinele nedoriţi şi de cuvintele nepermise „mulţumită" şi „tata" pe care le repetase fără voie. Spune-mi, te rog, că n-a plecat din cauza mea.<br /> - Nu, deloc, răspunse Nancy glumind. A murit subit vărul ei din Boston, şi a trebuit să plece. Îndată ce ai ieşit tu pe uşă, a primit o telegrama. Va fi plecată pentru trei zile. Ce mulţu­mite vom fi! Amândouă vom îngriji de casă şi totul va merge de minune.<br /> Pollyanna dădu din cap jignită.<br /> - Mulţuirută? O, Nancy! Când e vorba de înmormântare?<br /> - Dar nu de înmormântare sunt eu mulţumită, domnişoară, ci de... Nancy tăcu brusc. Un zâmbet şiret îi lumină faţa. Doar tu m-ai învăţat să joc acest joc.<br />Pollyanna se încruntă.<br /> - Nancy, sunt lucruri cu care nu e permis a te juca, şi o înmormântare este tocmai unul din aceste lucruri. Nu e nimic în ea de care să te bucuri.<br /> Nancy începu să râdă.<br /> - Putem totuşi să fim mulţumite că nu e înmormântarea noastră, observă ea foarte serioasă. Dar Pollyanna n-auzea, începuse să povestească despre accident; într-o clipită, Nancy o asculta cu gura căscată.<br /> În după amiaza zilei următoare, Pollyanna întâlni pe Jimmy Bean la locul hotărât. Cum şi era de aşteptat, Jiminy arătă o mare întristare când află că doamnele de la Asistenţă ar fi adoptat mai uşor un copil indian decât pe el.<br /> - Ei bine! E normal să fie aşa, se tângui el. Fără îndoială, lucrurile îndepărtate totdeauna apar mai frumoase decât cele apropiate. Tot astfel ne pare mai bun ce este în cealaltă parte a farfuriei, decât ce se găseşte în partea noastră. Doamne, cum aş dori ca cineva de departe, din India, să se îndure şi de mine. N-ar fi drept aşa?<br /> Pollyanna bătu din palme.<br /> - Dar ştii că ai dreptate? Ai găsit o soluţie bună, Jimmy. Voi scrie doamnelor mele de la Asistenţa socială despre tine.<br />Ele nu locuiesc în India, totuşi sunt foarte departe de aici; prin urinare, e tot cam aşa. Ţi-ai fi dat seama dacă ai fi făcut cu mine această lungă călătorie.<br /> - Crezi oare că m-ar primi? întrebă el...<br /> - Bineînţeles. Doar şi ele se ocupă de copii indieni. Pot foarte bine să-şi închipuie de data asta că eşti micul lor indian. Locuieşti destul de departe pentru ca numele tău să figureze în capul listei lor de donaţii. Ai să vezi. Am să-i scriu doamnei White, ba nu, doamnei Jones. Doamna White are mai mulţi bani, dar doamna Jones dă mai mulţi; nu e curios aşa ceva? Sunt sigură însă că te va lua una din ele.<br /> - Bine, nu uita însă te rog să le spui că voi munci pentru întreţinerea mea, spuse Jimmy. Eu nu sunt un cerşetor, şi afacerile sunt afaceri, chiar şi cu doamnele de la Asistenţă. Şovăi puţin, apoi adăugă: Va fi poate mai bine să stau unde sunt, până ce vei primi un răspuns?<br /> - Fără-ndoială, zise Pollyanna. Voi ştii eu unde sa te găsesc. Ele te vor lua, sunt sigură; eşti destul de departe de ele. Pe mine nu m-a luat tanti Polly? Se opri puţin apoi urmă: Nu crezi că eu sunt mica indiană a mătuşii mele?<br /> - Ba cred că eşti cea mai hazlie fetiţă din -lume, zise Jimmy îndepărtându-se.<br /> La vreo săptămână după întâmplarea din pădurea Pendleton, Pollyanna zise mătuşii sale:<br /> - Tanti Polly, te-ar supăra mult dacă aş duce azi răciturile de viţel altcuiva decât doamnei Snow? Sânt sigură că doamna Snow nu s-ar supăra.<br /> - Vai de mine, Pollyanna, ce idee ţi-a mai venit? Eşti o fetiţă extraordinară.<br /> Pollyanna se îngrijoră.<br /> - Tanti Polly, te rog spune-mi ce înseamnă extraordinară. Dacă eşti extraordinară nu poţi fi şi ordinară, nu-i aşa?<br /> - Nu, tu nu poţi fi în nici un caz ordinară.<br /> - Ah, ce bine-mi pare! Atunci sunt mulţumită că sunt ex­traordinară, strigă Pollyanan cu bucurie. înţelegi tu, doamna White avea obiceiul să spună că doamna Rowson era o femeie ordinară, şi n-o putea suferi. Se cert... vreau să spun că tata avea... adică nouă ne era mult mai greu să menţinem pacea între ele decât între celelalte doamne, se corectă Pollyanna, puţin descumpănită de eforturile de a naviga între Scylla recomandaţiilor tatălui său de a nu vorbi de certuri în biserică, şi Charybda recomandaţiilor mătuşii sale de a nu vorbi de tatăl său.<br /> - Da, da; ajunge, o întrerupse tanti Polly, cu nerăbdare. Vorbeşti cam mult Pollyanna, şi întotdeauna găseşti mijlocul de a aduce vorba despre doamnele tale de la Asistenţă.<br /> - Da tanti Polly, zise fetiţa veselă, o recunosc, dar trebuie să înţelegi; ele m-au crescut şi...<br /> - De ajuns Pollyanna, interveni o voce rece. Acum, ce spuneai despre răcituri?<br /> - Nimic, tanti Polly, nimic ce te-ar supăra. Îmi dai voie să-i duc dânsei răcituri, aşa că de data asta aş vrea să-i duc şi dânsului. Ştii, un picior rupt nu e ca situaţia unui invalid pe viaţă, aşa că nu va dura prea mult, şi doamna Snow poate primi din nou răciturile după o scurtă pauză.<br /> - Dânsului? Picior rupt? Pollyanna, despre ce vorbeşti?<br /> Pollyanna rămase uimită; faţa i se relaxa apoi.<br /> - O, am uitat. Se pare că tu nu ştii. Vezi s-a întâmplat când erai plecată. Chiar în ziua în care ai plecat l-am găsit în pădure; a trebuit să-i descui casa, să dau telefon la doctor, să-i susţin capul şi aşa mai departe. Şi, bineînţeles, de-atunci nu l-am mai văzut. Dar când Nancy a făcut răcituri pentru doamna Snow săptămâna aceasta, m-am gândit ce frumos ar fi să i le pot duce lui în locul ei. Se poate, tanti Polly, doar de data aceasta?<br /> - Oh, da, cum să nu? încuviinţă domnişoara Polly puţin obosită. Cine zici că este?<br /> - Omul. Adică vreau să zic domnul John Pendleton. Domnişoara Polly aproape căzu de pe scaun.<br /> - John Pendleton!<br /> - Da. Nancy mi-a spus cum îl cheamă. Probabil că-1 cunoşti?<br /> Domnişoara PoUy nu răspunse, ci continuă:<br /> - Tu îl cunoşti?<br /> Pollyanna încuviinţă.<br /> - O, da. Mereu îmi vorbeşte şi îmi zâmbeşte, acum. E morocănos numai pe dinafară. Mă duc să iau răciturile. Nancy aproape le terminase de pregătit când am plecat, încheie Polly­anna, deja în drum spre bucătărie.<br /> - Pollyanna, aşteaptă! Vocea domnişoarei Polly deveni aspră. M-am răzgândit. Aş prefera să-i duci răciturile doamnei Snow, ca de obicei. Atâta tot. Poţi să pleci acum.<br /> Faţa Pollyannei se posomori*.<br /> - O, dar tanti Polly, boala ei va dura. Ea va continua să fie bolnavă şi să primească lucruri. Dar el are numai un picior rupt, şi picioarele nu durează mult, adică, cele rupte. îl are rupt deja de-o săptămână.<br /> - Da, îmi amintesc. Am auzit că domnul John Pendleton a avut un accident, zise domnişoara Polly puţin înţepată; dar nu am de gând să-i trimit răcituri lui John Pendleton, Pollyanna.<br /> - Ştiu că e morocănos pe dinafară, admise Pollyanna tristă, aşa că-mi închipui că nu-ţi place de el. Dar n-o să-i spun că tu le-ai trimis. Voi spune că-s de la mine. Îmi place de el şi aş fi foarte mulţumită să pot trimite nişte răcituri.<br />Domnişoara Polly începu să dea din cap. Apoi, deodată, se opri, şi întrebă cu o voce curios de liniştită:<br /> - El ştie cine eşti, Pollyanna?<br /> Fetiţa oftă.<br /> - Nu cred. I-am spus odată cum mă cheamă, dar niciodată nu mi-a repetat numele, niciodată.<br /> - Ştie unde locuieşti?<br /> - O, nu. Nu i-am spus niciodată.<br /> - Atunci, nu ştie că eşti nepoata mea?<br /> - Nu cred.<br /> Pentru o clipă se făcu tăcere. Domnişoara Polly privea spre Pollyanna cu ochi care nu o vedeau. Fetiţa, mutându-se de pe un picior pe altul, oftă tare. Domnişoara Polly tresări şi îşi reveni.<br /> - Foarte bine, Pollyanna, zise în cele din urmă, cu acea voce neobişnuită, aşa de diferită de a ei; poţi, poţi să duci răciturile la domnul Pendleton ca din partea ta. Dar să fim înţelese: eu nu le-am trimis. Fii sigură că el nu-şi închipuie astfel!<br /> - Bineînţeles, tanti Polly, îţi mulţumesc, exclamă Pollyanna dispărând pe uşă.<br /><br />***<br /> Faţada de pietre cenuşii a casei îi părea Pollyannei foarte diferită la cea de a doua ei vizita la casa lui John Pendleton. Geamurile erau deschise, şi o femeie bătrână întindea hai­nele la uscat în curtea din spate. Trăsura doctorului se afla sub umbrar.<br /> Ca şi ultima dată, Pollyanna intră pe uşa laterală. De data aceasta sună la sonerie; degetele nu-i mai erau înţepenite de strânsul legăturii de chei, ca ultima dată.<br /> O faţă familiară de câine apăru pe trepte întâmpinând-o şi, după o aşteptare scurtă, femeia, ce agăţă hainele, apăru la uşă.<br /> - Dacă nu va supăraţi, am adus nişte răcituri de viţel pentru domnul Pendleton, zâmbi Pollyanna.<br /> - Mulţumim, zise femeia, luând castronul din mâna fetiţei. De la cine să-i spun ca sunt? Răcituri, zici?<br />Doctorul apăru în hol chiar în clipa aceea, auzi cuvintele femeii şi văzu expresia dezamăgită a fetiţei. Interveni repede:<br /> - Hm! răcituri de viţel? întrebă el voios. O să-i placa! Pro­babil că ai vrea să-1 vezi pe pacient, nu-i aşa?<br /> - O, da, domnule, radie Pollyanna; şi femeia, ascultând de doctor, o conduse din nou de-a lungul coridorului, cu o ex­presie vădită de uimire pe faţă.<br /> În spatele doctorului, un tânăr infirmier adus din oraşul cel mai apropiat, exclamă impacientat:<br /> - Dar, domnule doctor, nu a dat domnul Pendleton ordin ca nimeni să nu fie admis?<br /> - O, da, încuviinţă doctorul, netulburat. Dar acum eu dau ordine. Îmi asum riscul; apoi adăugă şmechereşte: Tu n-ai cum să ştii, dar fetiţa aceea îi e mai de folos ca o doză de medica­mente. Dacă cineva poate să-1 înveselească pe Pendleton, ea poate. De asta am trimis-o.<br /> - Cine e fetiţa?<br /> Doctorul ezită pentru o clipă.<br /> - Este nepoata uneia dintre cele mai renumite locuitoare ale noastre. O cheamă Pollyanna Whittier. Nu o cunosc prea bine, dar mă bucur să-ţi spun că mulţi din pacienţii mei o cunosc.<br />Infirmierul zâmbi.<br /> - Incredibil! Şi care este secretul ei? Doctorul dădu din cap.<br /> - Nu ştiu. Din câte am înţeles eu are un spirit imens de mulţumire pentru tot ce i se-ntâmplă sau are să i se întâmple, în orice caz, vorbele ei nostime îmi sunt repetate de toţi, şi din câte îmi dau eu seama, „a fi mulţumit" este miezul lor. Aş vrea, adăugă el zâmbind, s-o pot prescrie, cum prescriu un medicament; totuşi, dacă lumea ar fi plină de oameni ca ea noi cu medicina noastră am ajunge la sapă de lemn, râse el apu­când hăţurile şi urcând în trăsură.<br /> Între timp Pollyanna, urmând ordinele doctorului, se în­drepta spre camera lui John Pendleton. Drumul ei trecea prin marea bibliotecă de la capătul holului, şi cu toate că trecu repede, Pollyanna observă marile schimbări ce avuseseră loc. Pereţii plini de cărţi şi perdelele roşii erau la fel; totuşi, lipsea dezordinea de pe birou, mizeria de pe jos şi nu se vedea nici un fir de praf. Cartea de telefon era agăţată la locul ei şi bron­zul căminului fusese lustruit. Una din uşile misterioase era deschisă, şi însoţitoarea ei se îndreptă spre ea. Într-o clipă, Pollyanna se afla într-o cameră de dormit, frumos mobilată, în timp ce îngrijitoarea spunea cu o voce timidă:<br /> - Domnule, dacă nu vă supăraţi, este aici o fetiţă cu nişte răcituri. Doctorul a zis să... o aduc aici.<br /> În următoarea clipă, Pollyanna se afla singură cu un om cu o înfăţişare mânioasă, întins pe pat.<br /> - Auzi, nu ţi-am spus..., începu cu o voce supărată domnul Pendleton. O, tu eşti! exclamă el uşurat în timp ce Pollyanna se apropia de pat.<br /> - O, da, domnule, zâmbi Pollyanna. Îmi pare aşa de bine că m-au lăsat să intru! Ştii, la început femeia aproape că mi-a luat răciturile şi mi-era teamă că nu te voi vedea deloc. Apoi a venit doctorul şi a zis că pot să intru. E frumos din partea lui că m-a lăsat să te văd.<br /> În ciuda sa însuşi, omul zâmbi, şi nu fu în stare să spună decât: Hîm hîm.<br /> - Şi ţi-am adus nişte răcituri, încheie Pollyanna. Sper să-ţi placă, zise ea nesigură.<br /> - N-am mâncat aşa ceva niciodată. Zâmbetul fugar dispă­ruse şi faţa omului deveni din nou încruntată.<br /> Pentru o clipă, faţa Pollyannei reflectă dezamăgirea ei, dar se lumină când ea puse castronul pe masă.<br /> - O, nu? Atunci n-ai de unde să ştii că nu-ţi plac, nu-i aşa? Deci, sunt mulţumită că n-ai avut ocazia până acuma. Dacă ai şti numai...<br /> - Da, da; un lucru ştiu sigur, şi anume, că mă aflu întins pe spate în clipa aceasta, şi că am şansa să stau aici până în ziua de apoi.<br /> Pollyanna păru mirată.<br /> - O, nu! Nu va fi până în ziua de apoi, sunt sigură, când îngerul Gavril va suna din trâmbiţă, decât dacă aceasta va fi mai curând decât ne aşteptăm - o da, bineînţeles, Biblia spu­ne că va veni mai curând decât ne aşteptăm, dar eu nu cred -adică, bineînţeles că cred în Biblie; dar ce vreau să spun este că nu cred că o să vină atât de repede încât să vină acum, şi...<br /> John Pendleton izbucni într-un râs zgomotos. Infirmierul ce intrase pe uşă chiar atunci auzi râsul şi se retrase încetişor. Pe faţa lui era expresia cu care un bucătar, speriat ca o adiere rece de aer ar putea da înapoi prăjitura necoaptă, închide în grabă uşa cuptorului.<br /> - Ai cam încurcat borcanele! zise John Pendleton amuzat.<br /> Fetiţa râse.<br /> - Într-adevăr. Dar ce vreau să-ţi spun este că picioarele nu sunt de lunga durată, adică cele rupte, ca boala invalizilor pe viaţă, cum e doamna Snow. Deci fii sigur că nu va dura până în ziua de apoi. Mă gândesc că ar trebui să lîi mulţumit de aceasta.<br /> - O, dar sunt, replică omul acru.<br /> - Şi pe lângă aceasta, ţi-ai rupt numai unul. Poţi să fii mulţumit că nu le-ai rupt pe amândouă. Pollyanna se pregătea să îndeplinească lucrarea.<br /> - Desigur! Ce noroc! zise omul ridicând din sprâncene; în aceeaşi ordine de idei, ar trebui să fiu mulţumit că nu sunt un centiped şi nu mi-am rupt cincizeci de picioare!<br /> Pollyanna chicoti.<br /> - O, şi mai bine, zise ea. Ştiu ce este un centiped; un ani­mal cu multe picioare. Şi poţi să fii mulţumit...<br /> - O, desigur, întrerupse brusc omul cu vechea amără­ciune în voce; de asemenea pot să fiu mulţumit pentru această odihnă, pentru infirmier, doctor şi acea femeie imposibilă din bucătărie!<br /> - Desigur, domnule; gândeşte-te numai cât de rău ar fi dacă nu i-ai avea!<br /> - Eu... ce? întrebă omul nedumerit.<br /> - Vreau să spun, gândeşte-te numai cât de rău ar fi dacă nu i-ai avea şi ar trebui să zaci acolo!<br /> - Ca şi când aceasta n-ar fi de fapt problema, ripostă omul ţâfnos, tocmai faptul că zac aici! Şi tu te-aştepţi ca eu să fiu mulţumit când o femeie nătângă înu deranjează toată casa sub pretextul că face ordine, şi un bărbat o ajută sub pretextul de infirmier, ca să nu mai vorbim de doctoral care-i aţâţă pe amândoi, şi toţi, între timp, se aşteaptă ca eu să-i plătesc pen­tru aceasta, şi încă foarte bine.<br /> Pollyanna se încruntă înţelegător.<br /> - Da, ştiu. Păcat de asta, adică de banii pe care i-ai strâns de atâta timp.<br /> - Ce spui?<br /> - Făcând economie, cumpărând fasole şi peşte. Auzi, zice că-ţi place fasolea, sau ţi-ar place mai bine curcanul daca n-ar fi aşa scump?<br /> - Ascultă, fetiţo, despre ce tot vorbeşti? Pollyanna zâmbi bucuroasă.<br /> - Despre bani. Ştii, lipsindu-te pe tine şi strângând pen­tru păgâni. Vezi, am aflat. Domnule Pendleton, tocmai prin aceasta am fost sigură că nu eşti mânios pe dinăuntru. Nancy mi-a spus.<br /> Omul rămase cu gura deschisă.<br /> - Nancy ţi-a spus că strâng bani pentru... Pot să întreb cine este această Nancy?<br /> - Nancy a noastră. Lucrează pentru tanti Polly?<br /> - Tanti Polly! Cine este tanti Polly?<br /> - E domnişoara Polly Harrington; eu locuiesc cu ea. Omul tresări puternic.<br /> - Domnişoara Polly Harrington! îngână el. Tu locuieşti cu ea?<br /> -Da, sunt nepoata ei. M-a luat ca să mă crească, dato­rită mamei mele, şovăi Pollyanna, cu o voce scăzută. Mama a fost sora ei. Şi după ce tata s-a dus să fie cu ea şi cu restul în Cer, nu mai era nimeni să aibă grijă de mine afară de doamnele de la Asistenţă; aşa că m-a luat ea.<br /> Omul nu răspunse. Cum stătea culcat pe perne, faţa îi devenise foarte albă, aşa încât Pollyanna se înspăimântă. Se ridică nesigură în picioare.<br /> - Cred că ar trebui să plec acum, îndrăzni ea. Sper că o să-ţi placă răciturile.<br />Omul îşi întoarse brusc capul şi deschise ochii. În adân­cimea lor întunecoasă, Pollyanna detecta, spre surpriza ei, un dor neaşteptat.<br /> - Deci tu eşti nepoata domnişoarei Harrington, zise el uşor.<br /> - Da, domnule.<br /> Ochii întunecaţi ai omului întârziară pe faţa ei, până când Pollyanna, simţindu-se puţin nerăbdătoare, murmură:<br /> - Îmi închipui că o cunoşti.<br />Buzele lui John Pendleton schiţară un zâmbet vag.<br /> - O, da; o cunosc. Ezită, apoi continuă cu acelaşi zâmbet curios pe buze. Doar nu vrei să spui că domnişoara Polly Harrington mi-a trimis răciturile tocmai mie! zise el cumpătat.<br />Pollyanna părea agitată.<br /> - N... Nu, domnule; nu ea. Mi-a spus să fiu sigură că tu nu o să crezi că sunt de la ea. Dar eu...<br /> - Mi-am închipuit, pecetlui scurt omul, întorcându-şi capul. Pollyanna, foarte necăjită, ieşi pe vârful picioarelor din camera.<br /> Sub umbrar îl găsi pe doctor aşteptând în trăsură. Infir­mierul se afla lângă treptele trăsurii.<br /> - Domnişoara Pollyanna, pot să am onoarea de a te con­duce acasă? întrebă doctorul zâmbind. Era gata să plec acum câteva minute; apoi am decis să te-aştept.<br /> - Mulţumesc, domnule. îmi pare bine că ai aşteptat. Îmi place foarte mult să merg cu trăsura, radie Pollyanna în timp ce lua mâna oferită pentru a se urca.<br /> - Într-adevăr? zâmbi doctorul, dând din cap pentru a-şi lua rămas bun de la infirmierul de pe trepte. După cât îmi pot da eu seama, ţie îţi place să faci o grămadă de lucruri, nu-i aşa? adăugă el în timp ce trăsura se îndepărta.<br /> Pollyanna râse.<br /> - Hm, nu m-am gândit. Îmi face impresia că da, admise ea. Îmi place să fac mai orice lucru care aparţine de „a trăi". Desigur că nu-mi place să fac celelalte lucruri: cusutul, citirea cu voce tare şi altele asemănătoare. Dar ele oricum nu sunt „a trăi".<br /> - Nu? Atunci ce sunt?<br /> - Tanti Polly zice că sunt „a învăţa să trăieşti", oftă Polly­anna cu un zâmbet jalnic.<br /> Doctorul avu şi el un zâmbet ciudat.<br /> - Într-adevăr? Ei bine! puteam să-mi închipui că tocmai aşa ceva va spune.<br /> - Da, răspunse Pollyanna. Dar eu gândesc cu totul altfel. Nu cred că am nevoie să învăţ cum „să trăiesc".<br /> Doctorul oftă prelung.<br /> - Cu toate acestea, mă tem. fetiţo, că unii dintre noi au ne­voie să înveţe. Apoi rămase tăcut pentru un timp. Pollyanna, uitându-se pe furiş la faţa lui, simţi un sentiment ciudat de milă. El arăta aşa de trist şi ar fi dorit să facă ceva să-1 mângâie, de aceea îi spuse cu glas sfios:<br /> - Domnule Chilton, eu credeam că lucrul cel mai mulţumi­tor din lume e să fii doctor.<br /> - Mulţumitor!? când eu văd atâta suferinţă zilnic, în toate părţile? exclamă el.<br /> Ea încuviinţă din cap.<br /> - O ştiu; dar dumneata uşurezi pe cei suferinzi şi desigur că îţi pare bine să poţi fi de folos. Deci asta te face cel mai mulţumit dintre toţi, tot timpul.<br /> Ochii doctorului se umplură de lacrimi. Viaţa îi era atât de singuratică. Nu avea nici soţie, nici cămin, afară de două camere reci, într-o pensiune. Totuşi îi era dragă profesiunea lui. Pri­vind în ochii strălucitori ai Pollyannei avu impresia că o mână iubitoare îl mângâia în semn de binecuvântare. Simţea că nici­odată de-acum înainte zilele obositoare şi nopţile de veghe nu-1 vor mai putea istovi, căci trăia de acum acea însufleţire pe care i-o strecurase în suflet Pollyanna.<br /> - Dumnezeu să te binecuvintezc, fetiţo, zise el cu glasul schimbat. Apoi cu zâmbetul voios pe care-1 cunoşteau pacienţii lui adăugă: Cred că şi doctorul, ca şi bolnavii lui, avea nevoie de o doză din acel tonic. Cuvintele acestea o intrigară mult pe Pollyanna, până când zări o veveriţă ce trecea în grabă drumul, şi aceasta îi atrase toată atenţia.<br /> Doctorul o lăsă la poarta ei, zâmbi către Nancy care mătura prin curte, apoi plecă repede.<br /> - Ce frumoasă plimbare am avut în trăsura doctorului, spuse Pollyanna urcând scările în fugă. Nu ştii cât de drăguţ e, Nancy!<br /> - Într-adevăr?<br /> - Da. Şi i-am spus că profesiunea lui, după mine, e una din cele mai fericite din câte sunt.<br /> - Ce spui? Fericire e asta de a merge întotdeauna la bol­navi sau chiar la oameni sănătoşi, dar care-şi închipuie că sunt bolnavi, ceea ce e şi mai rău? Faţa Nancyei era plină de neîn­credere.<br /> Pollyanna râse veselă.<br /> - Da, tocmai aşa mi-a răspuns şi el; dar vezi, este totuşi un mijloc de a fi fericit chiar şi atunci. Ghici care!<br /> Nancy se gândi puţin. Ea se lăuda că putea juca acum „jocul mulţumirii" cu cea mai mare uşurinţă. Apoi, îi mai plăcea să caute dezlegarea "enigmelor" Pollyannei, cum numea unele din chestiunile ridicate de ea.<br /> - O, ştiu! E tocmai contrariul de ceea ce-ai spus doamnei Snow.<br /> - Contrariul? repetă Pollyanna, vădit mirată.<br /> - Da, i-ai spus că putea fi mulţumită că ceilalţi nu erau ca dânsa, toţi bolnavi.<br /> - Da, aprobă Pollyanna.<br /> - Ei bine, doctorul poate fi mulţumit că nu e ca ceilalţi oa­meni pe care-i îngrijeşte, încheie Nancy triumfătoare.<br /> Era acum rândul Pollyannei să cadă pe gânduri.<br /> - Da..., e desigur şi aceasta o soluţie, dar nu la aceasta mă gândeam eu; dealtfel gândul acesta conţine ceva ce nu-mi place. Nu e ca şi când el e mulţumit de suferinţele lor, totuşi... Tu joci într-un mod ciudat jocul, adăugă Pollyanna oftând, apoi intră în casă.<br /> Găsi pe domnişoara Polly în salon.<br /> - Cine era omul acela, cel cu trăsura care te-a adus acasă, Pollyanna? întrebă mătuşa ei puţin tăios.<br /> - Era doctorul Chilton, tanti Polly. Nu-1 cunoşti?<br /> - Doctorul Chilton! Ce căuta el... aici?<br /> - El m-a adus acasă în trăsura lui. O, îi dusesem răciturile domnului Pendleton şi...<br /> Domnişoara Polly înălţă capul:<br /> - Pollyanna, sper că nu şi-a închipuit că eu i le-am trimis.<br /> - O, nu, tanti Polly. I-am spus eu că nu i le-ai trimis tu.<br /> Domnişoara Polly se înroşi grozav la faţă.<br /> - I-ai spus aşa ceva?<br /> Pollyanna deschise ochii inari auzind tonul mustrător al mătuşii sale.<br /> - Dar nu mi-ai spus tu aşa, tanti Polly?<br /> Polly oftă.<br /> - Ţi-am spus, Pollyanna, că nu i le trimiteam eu, şi ţi-am mai recomandat să iei seama să nu creadă el aceasta, ceea ce e cu totul altceva decât a-i spune în faţă că nu i le-am trimis eu.<br /> Zicând aceste lucruri, Polly plecă supărată.<br /> - Vai de mine! oftă Pollyanna. Nu prea văd deosebirea, apoi merse să-şi atârne pălăria în cuiul special rânduit pentru aceasta de mătuşa sa.<br /> Într-o zi ploioasă cam la o săptămână după vizita Pollyannei la domnul John Pendleton, Timotei o conduse pe dom­nişoara Polly la o întrunire a comitetului de doamne de la Asistenţa Socială. Când se înapoie de acolo, cam pe la 3 după amiază, obrajii îi erau îmbujoraţi, iar părul ei răsfirat de vân­tul umed îi încununa fruntea cu cârlionţi scăpaţi din agrafe. Niciodată Pollyanna nu o mai văzuse astfel pe Polly.<br /> - O, o! Tanti Polly şi tu ai bucle, strigă ea încântată, jucând în jurul mătuşii sale pe când aceasta intra în salon.<br /> - Ce spui că am, copilă zburdalnică?<br /> Pollyanna se tot învârtea veselă în jurul ei.<br /> - Niciodată nu mi-ain închipuit că ai bucle! Cum se poate să le fi avut fără ca eu să ştiu? Crezi că aş putea să am şi eu?... adică înainte să ajung în Cer, strigă ea, prinzând în degetele ei cârlionţii ce atârnau lângă urechea mătuşii sale. Dar în cazul meu n-ar putea fi negri.<br /> - Pollyanna, ce înseamnă zarva aceasta? întrebă Polly grăbindu-se să-şi scoată pălăria pentru a-şi rândui părul ca de obicei.<br /> - Nu, nu, te rog tanti Polly! glasul vesel al Pollyannei de­veni deodată rugător. Nu strânge aceste frumoase bucle negre. O, tanti Polly, sunt atât de frumoase!<br /> - Glumeşti! Spune-mi te rog, Pollyanna, ce ţi-a trecui prin minte când te-ai dus la doamnele de la Asistenţă pentru a le vorbi în mod absurd despre acel mic cerşetor?<br /> - De bună seamă că nu glumesc, zise Pollyanna, răspun­zând numai la prima parte a observaţiilor făcute de mătuşa ei. Nici nu ştii cât de frumoasă eşti cu părul aşezat astfel. O, tanti Polly, lasă-mă te rog să te pieptăn eu cum am pieptănat-o şi pe doamna Snow, şi să-ţi pun o floare-n păr. Mi-ar plăcea atât de mult să te văd astfel gătită! Sunt sigură că ai fi mult mai fru­moasă decât dânsa.<br /> - Pollyanna! Domnişoara Polly vorbea aspru, cu atât mai mult cu cât cuvintele Pollyannei îi stârneau o bucurie lăun­trică, căci cine se mai îngrijise vreodată de părul ei? Cine mai dorise s-o mai vadă frumoasă? Pollyanna tot nu mi-ai răspuns la întrebarea mea. Pentru ce te-ai adresat doamnelor de la Asis­tenţă în modul acela absurd?<br /> - Da ştiu, dar nu credeam să fie absurd până ce am des­coperit un lucru: doreau mai bine sa vadă figurând o mare sumă de bani trimişi în India, decât să se îndure să-1 crească pe Jimmy. Aşa că am scris doamnelor mele de la Asistenţa din Vest, pentru că Jimmy e mai departe de ele, înţelegi mata. Mă gândesc ca ar putea deveni micul lor indian, precum eu, tanti Polly, am fost mica indiană a ta. Acum, tanti Polly, îmi dai voie să-ţi pieptăn frumos părul?<br /> Polly duse mâna la gât. Vechea stare de neputinţă de a rezista dorinţei Pollyannei o apăsa iar.<br /> - Dar Pollyanna, când mi-au spus azi doamnele de la Asistenţă cum le-ai vorbit pe neaşteptate, mi s-a făcut ruşine. Tocmai eu...<br /> Pollyanna începu a juca uşor pe vârful picioarelor.<br /> - N-ai zis nu, când ţi-am cerut voie să te pieptăn, încheie ea triumfător; şi, cine nu zice nimic, consimte. Aşa a fost şi mai deunăzi cu răciturile domnului Pendleton. I le trimiteai însă nu voiai să ştie el. Acum te rog stai liniştită. Am s-aduc un pieptene.<br /> - Dar Pollyanna, protestă Polly urmând fetiţa afară din cameră şi urcând scările după ea.<br /> - O, ai venit aici? Pollyanna o întâmpină pe mătuşa ei la uşa camerei acesteia. Va fi şi mai plăcut. Iată, am găsit piep­tenele. Acum stai jos te rog, dacă eşti bună. O, sunt atât de mulţumită că mă laşi!<br /> - Pollyanna, eu... eu...<br /> Polly nu-şi termină bine fraza. Spre marea ei mirare şi fără a se putea împotrivi se văzu aşezată pe scaunul din faţa mesei de toaletă cu părul deja desfăcut sub degetele nerăbdătoare şi nepricepute ale fetiţei.<br /> - O, ce păr frumos ai, şi mult mai bogat ca al doamnei Snow! Dar, desigur, îţi trebuie mai mult păr decât ei pentru că tu eşti sănătoasă şi poţi merge în locuri unde oamenii pot să ţi-1 admire. Şi îmi închipui că se vor bucura şi vor fi surprinşi să-1 vadă, după ce l-ai ascuns atâta timp. Tanti Polly, am să te fac atât de frumoasă, încât toată lumea o să se bucure văzându-te!<br /> - Pollyanna! rosti glasul slab care acum ieşea dintr-un val de păr. Nici eu nu ştiu pentru ce te las să faci acest lucru copilăresc.<br /> - Apoi bine, tanti Polly, eu credeam că vei fi mulţumită că oamenilor le va face plăcere să se uite la tine! Nu-ţi plac lucrurile frumoase? Eu sunt foarte fericită când am ocazia să văd persoane frumoase, şi din contră, când mă uit la cele urâte, sunt mâhnită pentru ele.<br /> - Dar... dar...<br /> - Şi îmi place grozav a aranja părul cuiva, rosti Pollyanna satisfăcută. O făceam şi cu doamnele de la Asistenţă, dar nici una n-avea păr atât de minunat ca al matale. Părul doamnei White era destul de frumos şi îi stătea bine cum am aranjat-o eu... O, tanti Polly, mi-a venit o idee, dar e un secret şi deci nu-ţi spun. Acum sunt aproape gata, şi trebuie să te părăsesc un moment; dar te rog să-mi făgăduieşti că nu te vei mişca din loc şi nu te vei uita-n oglinda. Să nu te uiţi! strigă ea ieşind fuga din cameră.<br /> Polly nu răspunse. În sinea ei îşi zicea că va desface imediat lucrarea absurdă a Pollyannei, şi-şi va strânge părul ca de obi­cei. Cât despre oglindă, nici prin gând nu-i trecea să se uite. În acea clipă, fără să vrea, Polly se văzu în oglinda din faţa ei. Această privelişte o făcu să roşească de mulţumire, apoi vă-zându-se roşind, se îmbujora şi mai mult. Oglinda îi arăta faţa nu tocmai tânără într-adevăr, dar animată şi surprinsă. Obrajii erau de o culoare roz frumoasă. Ochii îi străluceau. Părul întunecat şi încă umed de la aerul de afară cădea în valuri în jurul frunţii şi se întorcea în jurul urechilor într-un mod atrăgător, cu cârlionţi mici ici şi colo.<br /> Polly era atât de mirată şi de preocupată de ceea ce vedea în oglindă, încât uită cu desăvârşire hotărârea de a-şi desface coafura înainte ca Pollyanna să se întoarcă. Fără a fi putut face vreo mişcare, ea simţi că i se punea ceva pe ochi şi i se înnoda după cap.<br /> - Pollyanna, Pollyanna! Ce ai de gând? strigă ea.<br /> Pollyanna chicoti.<br /> - Vezi, tocmai asta nu vreau să ştii, tanti Polly, şi mi-era teamă că te vei uita; de aceea te-am legat la ochi cu o eşarfă. Acum te rog să stai liniştită. încă un minut şi te las să vezi.<br /> - Dar Pollyanna, începu domnişoara Polly, încercând să se ridice în picioare, te rog să încetezi! Copilă, ce tot faci? strigă ea simţind ceva moale lunecându-i pe umeri.<br /> Pollyanna râse şi mai veselă. Cu mânuţele ei îndemâna­tice aşeza pe umerii mătuşii sale în falduri elegante, un splen­did şal de dantela, îngălbenit de lunga vreme ce stătuse îm­pachetat, şi mirosind a levănţică. Pollyanna descoperise acest şal cu o săptămână mai înainte, într-o zi când Nancy tăcea rânduială în pod; azi îi venise în minte că tanti Polly putea fi foarte bine tot atât de elegant îmbrăcată ca doamna White. Când totul a fost gata, Pollyanna privi opera sa cu o mulţumire vădită; totuşi mai lipsea ceva. La iuţeală o trase pe mătuşa ei spre salonul de vară unde zărise chiar acum un trandafir roşu timpuriu, căţărat aproape de fereastră.<br /> - Pollyanna, ce faci? Unde mă duci? se împotrivi tanti Polly încercând în zadar a se opri. Pollyanna, ajunge...<br /> - Numai un minut; mergem până la salonul de vară. Totul va fi gata într-o clipă, zise Pollyanna, smulgând trandafirul şi aşezându-1 în părul moale al mătuşii sale, deasupra urechii stângi. Iată! strigă ea desfăcând nodul eşarfei. Vezi, tanti Polly, spune drept, nu eşti mulţumită că te-am gătit atât de frumos? Pentru o ameţitoare clipă, domnişoara Polly se privi în oglindă; apoi se uită în jurul ei, deodată ţipă şi fugi în salon. Pollyanna se uită în direcţia în care fugise mătuşa ei şi văzu, prin fereastra deschisă a salonului de vară o trăsură cu un cal în aleea principală. Recunoscu imediat pe omul care ţinea hăţurile. încântată se aplecă pe fereastră.<br /> - Domnule doctor, domnule Chilton! Pe mine mă cauţi? Sânt aici sus.<br /> - Da, zâmbi grav doctorul. Vrei să cobori, te rog?<br /> În camera de culcare, Pollyanna zări o femeie îmbujorată şi supărată, smulgând acele ce ţineau şalul de dantelă.<br /> - Pollyanna, cum ai putut? gemu Polly. Vai, să mă deghi­zezi astfel, şi apoi să mă laşi să fiu văzută!<br /> - Dar erai atât de frumoasă tanti Polly, crede-mă, şi...<br /> - Frumoasă! ripostă Polly aruncând şalul şi desfăcân-du-şi părul cu degete tremurânde.<br /> - Vai, tanti Polly, păstrează-ţi părul astfel!<br /> - Să-mi las părul astfel? Nici nu mă gândesc, şi Polly îl legă aşa de strâns încât dispăru şi cea mai mică buclă.<br /> - Vai, ce păcat! Erai atât de frumoasă, zise Pollyanna, aproape plângând şi ieşi din cameră.<br /> Jos, doctorul o aştepta în trăsură.<br /> - Te-am prescris, în loc de medicament, unui pacient, anunţă el, şi acum m-a trimis să aduc reţeta. Vrei să mergi?<br /> - Vorbeşti de un comision ce trebuie adus de la far­macie? întrebă Pollyanna cu oarecare nedumerire. Am fost adeseori la farmacie pentru doamnele de la Asistenţă.<br /> Doctorul dădu din cap, zâmbind:<br /> - Nu chiar. E vorba de domnul John Pendleton. El ar vrea să te vadă azi, dacă ai vrea să mergi? Numai pentru asta am venit să te iau. Vrei să mergi? Te voi aduce înapoi aici înainte de ora sase.<br /> - Mi-ar face mare plăcere, dar trebuie să cer voie de la mătuşa mea.<br /> După câteva clipe, reveni cu pălăria în mână, mergând foarte serioasă.<br /> - Mătuşa ta ţi-a dat voie? întrebă doctorul cu oarecare şovăire, pe când se depărtau.<br /> - Da, oftă Pollyanna. Mă tem că de-abia aştepta să plec.<br /> - De-abia aştepta să pleci!<br /> Pollyanna oftă iar.<br /> - Da. Recunosc că nu ţinea acum deloc că mă aibă lângă dânsa. Mi-a spus: „Da, da, du-te, poţi să pleci".<br /> Doctorul zâmbi, dar numai din buze; privirea îi era gravă. La început nu spuse nimic; apoi, după un timp întrebă:<br /> - Nu era mătuşa ta cu tine la fereastra salonului de vară?<br /> Pollyanna oftă adânc.<br /> - Da, era dânsa, şi cred că tocmai de aceea este supărată. O gătisem cu un şal frumos de dantelă scumpă ce-1 descoperisem în pod. îi pieptănaseni părul ei negru cu bucle în care prinsesem un trandafir roşu. Era atât de frumoasă! Nu crezi că-i stătea foarte bine aşa?<br /> Doctorul nu răspunse imediat, dar când vorbi vocea îi era slabă aşa încât Pollyanna abia putu să-1 audă.<br /> - Da, fetiţo, eu... cred că mi s-a părut foarte frumoasă.<br /> - Adevărat? Ah, sunt aşa de mulţumită! Am să-i spun, zise copila, nespus de fericită.<br /> Spre marea ei mirare, doctoral se împotrivi.<br /> - Să nu cumva, Pollyanna. Te rog foarte mult să nu faci una ca asta.<br /> - De ce doctore, de ce nu? Eu credeam că-ţi va părea bine.<br /> - Dar ei s-ar putea să nu-i placă, îi tăie doctorul vorba.<br /> Pollyanna se gândi o clipă:<br /> - Se prea poate, oftă ea. Îmi amintesc acum. Fugise tocmai pentru că te-a văzut. Apoi mi-a spus că era foarte supărată fiindcă ai văzut-o astfel costumată.<br /> - Îmi închipuiam eu aceasta, declară doctorul.<br /> - Dar eu nu înţeleg de ce, stărui Pollyanna. Doar era atât de frumoasă!<br /> Doctorul nu mai spuse nimic până ce ajunse în faţa măreţei case de piatră unde locuia domnul John Pendleton.<br /><br />***<br /> În ziua aceea John Pendleton salută pe Pollyanna cu un zâmbet.<br /> - Doinnişoară Pollyanna, văd că eşti o mică fiinţă ier­tătoare, căci altfel n-ai fi venit azi să mă vezi.<br /> - Domnule Pendleton, am venit pentru că îmi face într-ade­văr plăcere şi nu văd de ce te miri.<br /> - Vezi, pentru că am fost cam nesuferit cu tine mai deunăzi, şi tot astfel când m-ai găsit în pădure cu piciorul frânt. Nu cred să-ţi fi mulţumit pentru tot ce ai făcut atunci pentru mine. Acum vezi că am dreptate când îţi spun că ierţi uşor, deoarece te-ai întors să mă vezi, cu toată nerecunoştinţa ce ţi-o arătasem.<br /> Pollyanna protestă:<br /> - Eu am fost mulţumită că te-am găsit, adică nu vreau să spun că-mi părea bine că ţi-ai rupt piciorul, se corectă ea îndată.<br /> John Pendleton zâmbi.<br /> - Înţeleg. Limba-ţi merge întotdeauna mai repede decât ai vrea, nu-i aşa domnişoară Pollyanna? Îţi mulţumesc, totuşi, şi consider că eşti o fetiţă vrednică şi curajoasă pentru ce ai făcut în acea zi. Îţi mulţumesc şi pentru răcituri.<br /> - Ţi-au plăcut? întrebă Pollyanna interesată.<br /> - Foarte mult. Cred că azi n-ai mai adus răcituri pe care mătuşa ta nu mi le-a trimis! zise el cu un zâmbet ciudat.<br />Fetiţa păru foarte încurcată.<br /> - Nu... Nu, domnule Pendleton. Şovăi, apoi roşindu-se urmă: N-aveam de gând să fiu nepoliticoasă deunăzi când ţi-am spus că tanti Polly nu-ţi trimisese ea răciturile.<br /> Nu primi nici un răspuns. John Pendleton nu mai zâm­bea. Privea înaintea lui cu nişte ochi care păreau să vadă departe, dincolo de ce era în faţa sa. După un timp, oftă adânc şi se întoarse spre Pollyanna. Când vorbi, vocea lui avea din nou vechea asprime:<br /> - Haide, haide, nu merge aşa! Nu te-am rugat să vii aici ca să mă vezi întristat şi abătut. Ascultă! îÎn bibliotecă, acolo în camera cea mare unde este telefonul, vei găsi o cutie sculptată pe raftul de jos al dulapului mare cu uşi de sticlă, care se află în colţul de lângă cămin. Adică o vei găsi acolo, dacă acea femeie imposibilă n-o fi aşezat-o în altă parte. Adu-mi-o aici. E grea, dar nu prea grea pentru tine, cred.<br /> - O, eu sunt foarte puternica, declară Pollyanna veselă, sculându-se îndată. într-o clipă se întoarse cu cutia.<br /> Următoarea jumătate de oră a fost încântătoare pentru Pollyanna. Cutia era plină de adevărate comori, curiozităţi pe care John Pendleton le strânsese în călătoriile sale şi despre fiecare din ele avea de povestit o istorie interesantă, fie că era un set de şah cu figurine sculptate în China, ori un idolaş de jade din India. După ce auzi povestea idolului, Pollyanna mur­mură grav:<br /> - Acum înţeleg de ce e mai bine să ajuţi un băieţel din India, unul care crede ca Dumnezeu e idolul acesta, decât pe Jimmy Bean, un băieţel care ştie că Dumnezeu e în Cer. Totuşi, îmi pare rău de Jiminy Bean, că nimeni nu 1-a vrut.<br /> John Pendleton părea că nu ascultă. Din nou, ochii lui pri­veau drept, în gol. Curând însă îşi reveni şi începu să vorbească despre un alt suvenir.<br /> Vizita a fost foarte plăcută, dar spre sfârşit Pollyanna îşi dădu seama că vorbeau despre alte lucruri decât cele ce se aflau în cutia frumos sculptată. Discuţia se îndreptase spre viaţa ei de fiecare zi cu Nancy şi mătuşa Polly. Vorbiseră chiar şi despre viaţa de demult în acel micuţ oraş de vest. Când era aproape timpul pentru ca să plece, Pollyanna îl auzi pe domnul Pendleton rugând-o cu o voce neobişnuită, pentru un om aşa de aspru:<br /> - Fetiţo, aş vrea să vii sa mă vezi cât de des. Vrei? Sunt foarte singur şi am nevoie de tine. Mai este un motiv şi ţi-1 voi spune. La început, după ce am aflat cine eşti, mi-am închipuit că n-o să mai vreau să te văd. Îmi aduceai aminte de... de ceva care încerc de mulţi ani să uit. Aşa că mi-am zis că nu vreau să te văd niciodată; în fiecare zi când doctorul mă întreba dacă îl las să te aducă, îi spuneam că nu. Dar după câtva timp mi-am dat seama că voiam să te văd aşa de mult, încât faptul că nu te vedeam mă făcea să îmi aduc aminte şi mai abitir tocmai ce încercam să uit. Aşa că acum vreau să vii să mă vezi. Ai vrea, fetiţo?<br /> - Desigur, domnule Pendleton, exclamă Pollyanna cu ochii luminaţi de înţelegere faţă de omul trist ce zăcea în faţa ei. Mi-ar face plăcere să vin!<br /> - Mulţumesc! zise John Pendleton uşor.<br /> După cină, Pollyanna, stând de vorbă pe terasă cu Nancy, îi spuse despre cutia minunată a domnului John Pendleton şi lucrurile minunate ce se aflau în ea.<br /> - Nu-mi vine să cred, oftă Nancy, că ţi-a arătat ţie toate acele lucruri şi ţi-a spus acele istorioare, tocmai el, care, de morocănos ce este, nu vorbeşte cu nimeni!<br /> - O, Nancy, dar el nu e morocănos, ci aşa pare pe dinafară, explică Pollyanna cu convingere. Nu înţeleg de ce toţi îl cred aşa de rău. Sunt sigură că, dacă l-ar cunoaşte, ar crede altfel. Dar nici chiar mătuşii Polly nu-i place de el. Ştii, nici măcar n-a vrut să-i trimită răcituri şi îi era foarte teamă că el ar putea să creadă că ea i le-a trimis.<br /> - Probabil că ea nu se simţea datoare să-i trimită, îşi dădu părerea Nancy. Dar ce mă miră e faptul că el s-a ataşat aşa de tine, domnişoară Pollyanna. Nu pentrucă tu n-ai merita-o, dar el nu este felul de om căruia să îi placă copiii.<br /> Pollyanna zâmbi fericită.<br /> - Ba da, Nancy, numai că nici el n-a vrut s-o admită... mereu. Chiar azi mi-a mărturisit că nu voia să mai mă vadă tocmai pentru ca îi aminteam de ceva ce voia sa uite. Dar apoi...<br /> - Ce s-a întâmplat? întrerupse Nancy animată. A spus că îi aduci aminte de ceva ce voia să uite?<br /> - Da, dar apoi...<br /> - Ce anume? insistă Nancy curioasă.<br /> - Nu mi-a spus. A spus doar că era ceva.<br /> - Misterul! exclamă Nancy cu o voce uluită. Tocmai de aceea s-a ataşat de tine. O, domnişoară Pollyanna! E ca în cărţi... am citit multe: „Secretul doamnei Maud'', „Ummşul pierdut" şi „Ascuns îndelungat"; toate erau pline de mistere ca acestea. Imaginează-ţi! O carte trăită sub nasul tău şi eu să nu ştiu nimic despre ea! Acum povesteşte-mi totul, tot ce ţi-a spus, domnişoară Pollyanna. Deci nu mă mir că v-aţi împri­etenit.<br /> - Dar n-am devenit prieteni până când n-am vorbit cu el mai întâi. Şi nici măcar nu ştia cine sunt până când i-am dus răciturile, şi a trebuit să-i explic ca tanti Polly nu i le-a tri­mis, şi...<br /> Nancy sări în picioare şi exclamă entuziasmată:<br /> - O, domnişoară Pollyanna, ştiu, ştiu... ştiu, ştiu. In următoarea clipă se afla din nou lângă Pollyanna. Spune-mi, gândeşte-te bine şi răspunde-mi drept şi adevărat, o îndemnă ea nerăbdătoare. Numai după ce-a aflat că tu eşti nepoţica dom­nişoarei Polly ţi-a spus că nu vrea să te mai vadă, nu-i aşa?<br /> - O, da. I-am spus aceasta ultima dată când l-am văzut, şi el mi-a spus ce avea de gând să facă tocmai azi.<br /> - Mi-am închipuit, exclamă Nancy triumfător. Şi zici că domnişoara Polly n-a vrut să trimită răciturile din partea ei?<br /> -Nu.<br /> - Şi tu i-ai spus lui că nu ea i le-a trimis?<br /> - Bineînţeles!<br /> - Şi el a început să se poarte ciudat imediat ce-a aflat că tu eşti nepoata ei, nu-i aşa?<br /> - Ba da, era puţin ciudat cum a primit... răciturile, admise Pollyanna încreţindu-şi fruntea.<br /> Nancy oftă adânc.<br /> - Ah, acum îmi dau seama! Ascultă. Domnul John Pen­dleton a fost iubitul domnişoarei Polly Harnngton! anunţă ea impunător, dar în acelaşi timp aruncă o privire fugară peste umăr.<br /> - Dar Nancy, nu se poate! Ei nici măcar nu-i place de el, protestă Pollyanna.<br /> Nancy o privi dispreţuitoare.<br /> - Bineînţeles că nu! Sunt certaţi!<br /> Pollyanna o privi neîncrezătoare şi cu încă un oftat lung Nancy se pregăti fericită să-i explice întreaga poveste.<br /> - S-a petrecut aşa. Chiar înainte să vii tu, grădinarul Tom mi-a spus că domnişoara Polly a avut un iubit. Nu mi-a venit să cred. N-o pot vedea cu un iubit! Dar Tom a zis că a avut unul şi că acum el locuieşte chiar în orăşelul acesta. Şi bineînţeles că acum îmi dau seama. Este John Pendleton. Nu e viaţa lui plină de mister? Nu se închide el singur în acea casă şi refuză să vorbească cu cineva? Nu s-a purtat el ciudat când a aflat că eşti nepoata domnişoarei Polly? Şi acum nu ţi-a spus el că-i aduci aminte de ceva ce vrea să uite? Oricine poate vedea că e vorba de domnişoara Polly... şi chiar faptul că ea n-a vrut să-i trimită răciturile confirmă aceasta. E clar ca bună ziua!<br /> - Oh! exclamă Pollyanna cu ochii mari de uimire. Dar Nancy, nu crezi că dacă s-ar iubi s-ar împăca? Amândoi sunt aşa de singuri, şi încă de-atâţia ani! Îmi închipui că le-ar părea bine să se împace.<br /> Nancy strâmbă din nas neîncrezătoare.<br /> - Se pare că nu ştii prea multe despre îndrăgostiţi, domni­şoară Pollyanna. Oricum, nu eşti destul de mare. Doar dacă jocul mulţumirii e de folos cuiva, ar fi în special de folos la doi îndrăgostiţi certaţi. Şi tocmai asta sunt ei. Nu e el mereu morocănos şi nu e ea...?<br /> Nancy se opri abrupt, dându-şi seama cui şi despre cine vorbea. Deodată însă chicoti.<br /> - Cred că ar fi o lucrare foarte ingenioasă dacă ai reuşi să-i faci şi pe ei să joace jocul, domnişoară Pollyanna. Atunci s-ar împăca, sunt sigură. Dar poţi să-ţi imaginezi ce vor zice oamenii? închipuie-ţi, el şi domnişoara Polly. Dar, nu prea sunt speranţe!<br /> Pollyanna nu zise nimic, dar când intră în casă puţin mai târziu, faţa ei devenise foarte gânditoare.<br /> În zilele călduroase de august ce-au urmat, Pollyanna mergea adesea la casa mare de pe dealul Pendleton. Cu toate acestea nu era convinsă că vizitele ei erau de mare folos. Chiar dacă omul părea să-i dorească tovărăşia, trimitea după ea adesea, când era acolo nu părea mai fericit decât înainte, cel puţin aşa credea Pollyanna.<br /> E adevărat că vorbea cu ea şi îi arăta multe lucruri neobiş­nuite şi frumoase: cărţi, fotografii şi alte curiozităţi. Dar con­tinua să se vaite de neputinţa sa şi se enerva vizibil de prezenţa noilor membri nedoriţi ai casei lui. Într-adevăr, părea să-i placă să o asculte pe Pollyanna vorbind şi Pollyanna ştia să vorbească. Pollyannei îi plăcea să vorbească, dar nu era niciodată sigură că spusele ei nu vor produce în el acea stare tristă care o îndurera şi pe ea; şi nu era sigură niciodată care anume din cuvintele ei cauzaseră acea stare. Cât despre istoria cu „jocul mulţumirii" şi pentru a-1 încuraja să-1 joace, Pollyanna nu găsise încă timpul potrivit pentru aceasta. De două ori încercase să-i spună, dar de fiecare dată nu ajunsese mai departe de cuvintele tatălui ei; de fiecare dată John Pendleton întorsese abrupt discuţia spre alt subiect.<br /> Pollyanna nu mai avea nici un dubiu că John Pendleton fusese iubitul mătuşii sale Folly. Cu toată puterea ce se afla în inima ei credincioasă şi iubitoare dorea să aducă fericire în vieţile lor, care păreau aşa deznădăjduit de singuratice.<br /> Insă ea nu vedea cum ar putea realiza aceasta. Vorbea ade­sea domnului Pendleton despre mătuşa ei; el asculta câteodată politicos, altă dată, enervat, adesea cu un zâmbet întrebător pe buzele lui de obicei aspre. Vorbea mătuşii ei despre domnul Pendleton ori, mai bine zis, încercase să vorbească cu ea de­spre el. De obicei, însă, domnişoara Polly nu asculta prea mult. Întotdeauna găsea alt subiect de conversaţie. Făcea aceasta însă şi când Pollyanna vorbea de alţii, ca de exemplu de doctorul Chilton. Pollyanna îşi explica însă că aceasta era din cauză că doctorul Chilton o văzuse în acea zi pe verandă cu tranda­firul roşu în păr şi şalul în jurul umerilor. Domnişoara Polly, într-adevăr, părea să aibă o profundă amărăciune faţă de doc­torul Chilton, după cum Pollyanna află într-o zi când o răceală puternică îi ameninţă sănătatea.<br /> - Dacă nu te faci bine până deseară, o să trimit după doc­tor, zise tanti Polly.<br /> - Într-adevăr? Atunci o să mă fac mai rău, ameninţă Polly­anna. De-abia aştept ca doctorul Chilton să vină să mă vadă!<br /> Se mirase atunci de expresia ce apăru pe faţa măluşii ei.<br /> - Nu va veni doctorul Chilton, Pollyanna, zise domnişoara Polly aspru. El nu este doctorul familiei noastre. Voi trimite după doctorul Warren dacă te simţi mai rău.<br /> Cum Pollyanna nu se simţi mai rău, nu a fost nevoie să-1 cheme pe doctorul Warren.<br /> - Şi sunt foarte mulţumită de aceasta, zise Pollyanna mă­tuşii sale, în seara aceea. Bineînţeles că îmi place de doctorul Warren, dar îmi place mai mult de doctorul Chilton şi mi-e teamă că l-aş răni dacă nu l-aş chema pe el. Vezi, nu e el de vină că s-a întâmplat să te vadă gătită aşa frumos în ziua aceea, tanti Polly, încheie ea gânditor.<br /> - Ajunge, Pollyanna. Nu am de gând să-1 discut pe doctorul Chilton, ori simţămintele lui, replică hotărât domnişoara Polly.<br />Pollyanna o privi pentru o clipă cu ochi trişti şi întrebători; apoi oftă:<br /> - Îmi place aşa de mult să te văd cu obrajii îmbujoraţi ca atunci, tanti Polly; şi aşa mi-âr plăcea să-ţi aranjez părul. Dacă... tanti Polly! Mătuşa ei părăsise deja camera.<br /> Era deja spre sfârşitul lui august când Pollyanna, într-una din vizitele ei de dimineaţă la domnul John Pendleton, văzu culorile încântătoare albastru, galben, verde alături de roşu şi violet răsfrângându-se pe perna acestuia. Se opri deodată, încântată.<br /> - Domnule Pendleton, este un micuţ curcubeu, un curcu­beu adevărat, care a venit să-ţi facă o vizită! exclamă ea bătând uşor din palme. Oh... oh... oh, ce minunat este! Dar cum a intrat aici? strigă ea.<br /> Omul râse flegmatic; John Pendleton era deosebit de apatic în această dimineaţă.<br /> - Îmi închipui că a intrat prin marginea prizmatică a termometrului de la geam, zise el obosit. Soarele n-ar trebui să-1 atingă deloc, dar 1-a atins.<br /> - O dar este aşa de frumos, domnule Pendleton! Şi acesta e numai de la soare? Dac-ar fi al meu, l-aş pune în soare toată ziua!<br /> - Atunci nu ţi-ar fi de folos ca termometru, râse omul. Cum ar putea atunci să-ţi spună cât de cald sau cât de frig este, dacă ar fi toată ziua în soare?<br /> - Nu mi-ar păsa, exclamă Pollyanna, cu ochii alipiţi de li­niile de culoare ce se răsfrângeau pe pernă. Ca şi când i-ar mai păsa cuiva, când ar trăi toată ziua într-un curcubeu!<br /> Omul râse. Privea faţa exuberantă a Pollyannei cu interes. Dintr-odată un gând îi încolţi în minte. Atinse clopoţelul de lângă marginea patului.<br /> - Nora, zise el bătrânei servitoare când aceasta apăru la uşă. Adu-mi unul din sfeşnicele de aramă care sunt pe căminul din salon.<br /> - Da, domnule, murmură femeia oarecum mirată. Într-o clipă, se întoarse. Intrarea ei fu însoţită de zăngănitul produs de prismele de cristal care atârnau în jurul candelabrului pe care îl ţinea în mână. .<br /> - Mulţumesc. Pune-1 pe măsuţa asta. Acum ia o sfoară şi întinde-o între ferestre. Asta-i tot ce voiam, mulţumesc, zise el după ce femeia execută totul cum îi poruncise. Când părăsi camera, el întoarse ochii surâzători spre Pollyanna.<br /> - Adu-mi acum sfeşnicul, fetiţo, dacă eşti bună.<br /> - Ţinându-1 cu amândouă mâinile, ea îl aduse; atunci el începu a desprinde prismele una după alta, până ce vreo două­sprezece din ele se aflau înşirate pe pat.<br /> - Acum draga mea, poţi să le iei şi să le atârni pe sfoara întinsă de Nora la fereastră. Dacă într-adevăr vrei să trăieşti într-un curcubeu, va trebui să-ţi producem un curcubeu.<br /> Pollyanna nici nu apucă să atârne mai mult de trei prisme la fereastra luminată de soare, când înţelese ce se va întâmpla de acum. Era atât de animată, încât abia îşi putea stăpâni degetele mâinilor tremurânde pentru a atârna restul. Când is­prăvi se dete înapoi, scoţând un ţipăt de bucurie şi de admiraţie. Camera devenise o adevărată împărăţie a zânelor; peste tot jucau raze roşi, verzi, violete, portocali, galbene şi albastre. Pereţii, duşumelele, toată mobila şi patul erau luminate de razele colorate.<br /> - O! cât e de frumos! Chiar şi soarele încearcă acum sa joace jocul meu, nu crezi?! strigă Pollyanna, uitând în bucuria ei că domnul Pendleton nu ştia despre ce vorbea ea. Cum aş dori sa am multe din aceste prisme! Le-aş da mătuşii Polly, doamnei Snow şi... la o mulţime de lume. Cred că ar fi toţi mulţumiţi. Chiar tanti Polly dacă ar trăi într-un curcubeu ca ăsta nu s-ar putea stăpâni de a nu trânti uşile. Dumneata ce crezi?<br /> Domnul Pendleton începu a râde.<br /> - Bine, domnişoară Pollyanna, cred că ar trebui ceva mai mult decât aceste prisme luminate de soare pentru ca mătuşa ta să ajungă să trântească uşile de bucurie. Şi acum spune-mi despre ce vorbeai mai înainte puţin?<br />Pollyanna păru mirată, apoi strigă:<br /> - Şi eu care uitasem că dumneata nu cunoşti jocul meu!<br /> - Atunci tălmăceşte-mi-1, lămureşte-mă!<br /> Pollyanna îi povesti totul de la început, de la cârjele care înlocuiseră păpuşa mult aşteptată... în timp ce vorbea, ea nu se uita la faţa lui; privirile ei fermecate erau aţintite asupra razelor colorate produse de prisme.<br /> - Şi atâta tot, zise ea, oftând când ajunse la sfârşitul po­vestirii . Acum înţelegi de ce ziceam că soarele încearcă să joace jocul meu?<br /> Un moment se făcu tăcere între ei, apoi cu glas slab el spuse încet:<br /> - Se prea poate, dar cred că cea mai frumoasă dintre toate prismele eşti tu Pollyanna.<br /> - Eu?... Dar nu pot produce raze roşii, verzi şi galbene când soarele străluceşte pe mine.<br /> - Crezi asta? întrebă el zâmbind, şi Pollyanna privindu-1 se miră mult în gândul ei, când îi văzu ochii plini de lacrimi.<br /> - Nu, zise ea, apoi după câteva clipe adăugă întristată: Cred, domnule Pendleton, că soarele nu-mi produce mie altceva decât pistrui. Aşa zice tanti Polly că ei vin de la soare.<br /> Domnul Pendleton râse iarăşi şi Pollyanna se uită la el pentru că râsul lui răsunase aproape ca un spin.<br /><br />***<br /><br /> Pollyanna intră la şcoală în septembrie. Trecu examenul care dovedi cu prisosinţă că era destul de bine pregătită pentru a intra în clasa fetiţelor şi băieţilor de vârsta ei. Pollyanna era mirată de multe lucruri de la şcoală, dar şi ea la rândul ei era o surpriză pentru restul şcolii. Odată, Pollyanna destăinui mă-tuşii sale că a merge la şcoală era în realitate „a trăi", adică viaţa de şcoală este adevărata viaţă, cu toate că se îndoise de aceasta la început. Cu tot farmecul noilor ei îndeletniciri, Polly­anna nu uita pe vechii ei prieteni. Nu le mai putea consacra tot atât din timpul ei ca mai înainte, dar nu-i părăsise de tot. Dintre ei, cel mai mulţumit era John Pendleton. El se hotărî să-i spună într-o zi când fetiţa venise să-1 vadă:<br /> - Ce zici, Pollyanna, n-ai vrea să locuieşti cu mine? Eu, acum, aproape că nu te mai văd.<br /> Pollyanna începu să râdă. Ce om curios era domnul Pen­dleton?<br /> - Credeam că nu-ţi plac oamenii din jurul dumitale!<br /> El se posomori puţin.<br /> - Da, dar aceasta era înainte de a fi învăţat jocul tău cel minunat. Acum sunt mulţumit că cineva are grijă de mine. De altfel în curând voi putea umbla şi atunci am să văd cum mai merg lucrurile pe aici, zise el apucând una din cârje care era lângă el, ameninţând în glumă pe Pollyanna.<br /> În ziua aceea stăteau amândoi în bibliotecă.<br /> - Ce spui că eşti întotdeauna mulţumit de toate? Te faci numai aşa, zise copila, făcând o mutră supărată şi uitându-se la câinele care era lungit şi se încălzea lângă foc. Ştiu că nu joci întotdeauna bine jocul, domnule Pendleton, o ştii şi dum­neata, nu?<br /> Faţa lui deveni gravă.<br /> - Tocmai de aceea am eu nevoie de tine, fetiţo, ca să mă înveţi să joc mai bine. Vrei să vii?<br /> Pollyanna se întoarse mirată.<br /> - Domnule Pendleton, chiar vorbeşti serios?<br /> - Desigur, foarte serios; am nevoie de tine. Vrei să vii?<br /> - Dar nu pot, domnule Pendleton, ştii bine că nu pot. Eu sunt a mătuşii Polly.<br /> O expresie pe care Pollyanna n-a putut s-o înţeleagă bine trecu deodată pe faţa domnului Pendleton. El înălţă capul cu mândrie...<br /> - Nu eşti mai mult a ei decât... poate că va binevoi să te lase la mine, adăugă el mai blând. Tu ai voi dacă ea ar consimţi?<br /> Pollyanna păru foarte adâncită în gândurile ei.<br /> - Dar tanti Polly a fost atât de bună cu mine, zise ea; ea m-a primit când eram singură pe lume, când n-aveam decât pe doamnele de la Asistenţă pentru a mă îngriji.<br /> Domnul Pendleton se încruntă iar, dar când vorbi din nou vocea îi era slabă şi tristă:<br /> - Pollyanna, sunt mulţi ani de atunci, am iubit mult pe cineva. Nădăjduiam s-o aduc aici în casa mea. Îmi închipuiam cât de fericiţi am fi fost împreună pentru toată viaţa.<br /> - Da, zise Pollyanna cu ochii plini de simpatie.<br /> - Însă nu s-a putut... n-am adus-o. N-are importanţă cauza; nu s-a întâmplat cum doream... atâta tot. Şi de atunci această mare clădire a fost o biată casă pustie, nu un adevărat cămin. Pentru a înfăptui un cămin trebuie mâna şi inima unei femei, sau prezenţa unui copil. Pollyanna, eu n-am avut nici pe una, nici pe alta. Acum că ţi-am spus acestea, te rog, răspunde-mi dacă vrei să vii să locuieşti cu mine aici.<br /> Pollyanna sări drept în picioare cu faţa înseninată.<br /> - Domnule Pendleton, dumneata... spui că toţi aceşti ani din urmă ai dorit inima şi mâna unei femei?<br /> - Da, Pollyanna.<br /> - Ah! cât sunt de mulţumită. Totul merge bine atunci. Vei putea să ne iei pe amândouă, şi va fi atât de bine, încântător.<br /> - Să vă iau pe amândouă? repetă domnul Pendleton, în­cremenit.<br /> Pollyanna nu băgă de seamă.<br /> - Natural. Tanti Polly nu este câştigată încă pentru cauza noastră, dar sunt sigură că o vom câştiga când îi voi spune ce mi-ai povestit mie, şi atunci vom veni amândouă aici,<br /> O expresie de groază izbucni din ochii bolnavului:<br /> - Domnişoara Polly să vină aici? Pollyanna deschise ochii mari:<br /> - Poate vrei dumneata să mergi acolo, la ea? întrebă fetiţa. Casa ei desigur nu e atât de frumoasă ca a dumitale, dar e mai aproape de...<br /> - Pollyanna, ce vrei să spui? întrebă blând domnul Pendleton.<br /> - Mă întreb unde o să trăim, răspunse fetiţa mirată. Credeam întâi că vrei să stăm aici, unde ai dorit ani de-a rândul mâna şi inima mătuşii Polly pentru a-ţi întemeia un cămin, şi...<br /> Un răcnet nearticulat scăpă din gâtlejul domnului Pen­dleton. Ridică mâna şi începu să vorbească, dar în acelaşi' moment o lăsă iar în jos cu nervozitate.<br /> - Doctorul, anunţă servitoarea.<br /> Pollyanna se ridică îndată. John Pendleton se întoarse spre ea înfrigurat.<br /> - Pollyanna, pentru numele lui Dumnezeu, nu vorbi absolut cu nimeni despre ce ţi-am cerut, o imploră el încet.<br /> Mulţumită, Pollyanna răspunse:<br /> - Bineînţeles! Parcă eu nu ştiu că doreşti să i-o spui tu însuţi!<br /> John Pendleton căzu tară putere în scaunul său.<br /> - Ei bine, ce s-a întâmplat? întrebă doctorul, după câteva clipe, cu mâna pe pulsul agitat al pacientului.<br /> Un zâmbet enigmatic flutură pe buzele lui John Pendleton.<br /> - Mi se pare că am luat o doză prea mare din tonicul du­mitale, zise el râzând, în timp ce observă că doctorul Chilton o urmărea pe Pollyanna care mergea iute şi sprintenă de-a lungul aleii principale.<br /><br />***<br /> De obicei, duminica dimineaţa Pollyanna mergea la bi­serică, iar după amiaza mergea la plimbare cu Nancy. Planificase tot aşa ceva pentru duminica următoare, după vizita ei la domnul Pendleton, dar întorcându-se de la şcoală a fost întrecută de doctorul Chilton cu trăsura lui. Văzând-o, opri calul şi îi spuse:<br /> - Lasă-mă sa te conduc acasă, Pollyanna. Aş dori să-ţi vorbesc câteva momente. Chiar te căutam, urmă doctorul, pe când fetiţa luă loc lângă el. Domnul Pendleton te roagă foarte mult să te duci azi după masă la el. Mi-a spus că e vorba de ceva foarte serios.<br /> Pollyanna aprobă veselă.<br /> - O! Da, ştiu. Voi merge. Doctorul o privi foarte mirat.<br /> - Dar nu prea sunt sigur că te voi lăsa eu să te duci, declară el clipind din ochi; mi se pare că ieri mai mult l-ai tulburat decât să-1 linişteşti, mică domnişoară.<br /> Pollyanna începu sa râdă.<br /> O! N-am fost eu cauza, ci mai degrabă tanti Polly.<br /> Doctorul se întoarse brusc:<br /> - Mătuşa ta?! exclamă el. Pollyanna sări pe capra trăsurii.<br /> - Da, şi e atât de nostim... aşa de interesant, întocmai ca un roman, ştii? Eu... am să-ţi povestesc, zise ea, cu o hotărâre subită. El mi-a spus să nu spun nimănui nimic, dar nu cred că s-ar supăra dacă ai şti dumneata. Mi-a spus să nu-i vorbesc mai ales ei.<br /> - Ei?!<br /> - Da, mătuşii Polly, şi e natural că doreşte să-i vorbească chiar el, în loc să afle de la mine. Aşa sunt oamenii care se iubesc.<br /> - Oamenii care se iubesc?! La aceste cuvinte calul o luă la galop, ca şi cum mâna care ţinea hăţurile le-ar fi smucit brusc.<br /> - Da, urmă Pollyanna fericită. Acesta e romanul, înţelegi? Nu-1 cunoşteam până nu mi-a vorbit Nancy. Ea mi-a spus că tanti Polly avusese un logodnic, cu mulţi ani în urmă şi ei se certaseră. La început nu ştia cine era, dar noi am descoperit pe urmă că trebuie să fie domnul Pendleton. Dumneata ştiai despre aceasta?<br /> Doctorul scăpă hăţurile şi mâna-i căzu fără putere pe ge­nunchi.<br /> - De unde? Nu, nu ştiam, răspunse el liniştit. Pollyanna urmă repede, căci se apropiau de casa mă­tuşii sale.<br /> - Da, şi sunt atât de mulţumită acum. Lucrurile au decurs aşa de frumos, de la sine. Domnul Pendleton mi-a cerut să vin să stau la el pentru totdeauna, dar, cum e natural, eu nu voiam să părăsesc pe tanti Polly după ce a fost atât de bună cu mine. Atunci el mi-a vorbit de nevoia pe care o simţise odată de a avea mâna şi inima unei femei, şi eu am descoperit că o resimţea încă, ceea ce m-a tacul foarte fericită. Căci, dacă doreşte o împăcare cu dânsa, totul va merge de minune, şi tanti Polly cu mine vom merge amândouă să locuim cu el, sau invers, dânsul va veni să locuiască la noi. Dar vezi, tanti Polly nu ştie încă nimic; n-am hotărât încă totul; cred ca pentru asta doreşte să mă vadă azi după amiază.<br /> Doctorul se îndreptă brusc cu un zâmbet.<br /> - Da, înţeleg foarte bine că domnul Pendleton doreşte să te vadă, zise el, oprindu-şi calul înaintea porţii.<br /> - lată pe tanti Polly la fereastră, striga Pollyanna, şi după o clipa: Ba nu, nu e acolo; mi s-a părut c-o văzusem.<br /> - Nu, nu e la fereastră... acum, zise doctorul Chilton care nu mai zâmbea.<br />John Pendleton era foarte emoţionat când primi pe Polly­anna în după amiaza aceea.<br /> - Pollyanna, începu el imediat, am încercat toata noap­tea să dezleg ghicitoarea pe care mi-ai pus-o ieri cu privire la dorinţa pe care aş fi avut-o cu ani în urmă de a obţine mâna şi inima domnişoarei Polly. Te rog lămureşte-mă ce ai vrut să zici cu asta.<br /> - Am vrut să zic că v-aţi iubit amândoi odinioară şi am fost foarte mulţumită să aflu ca o mai iubeşti încă pe mă­tuşa mea.<br /> - Ne-am iubit, mătuşa ta cu mine?<br /> Mirarea pe care o arătă vocea domnului Pendleton făcu pe Pollyanna să deschidă ochii mari, mirată adânc la rândul ei.<br /> - Ei bine, domnule Pendleton, aşa mi-a zis Nancy. El pufni în râs.<br /> - Adevărat? Ei bine, sunt nevoit să-ţi afirm că Nancy s-a înşelat.<br /> - Atunci n-aţi fost îndrăgostiţi? Vocea Pollyannei era tra­gică în dezamăgirea ei.<br /> - Niciodată!<br /> - Şi nu s-a petrecut ca-n carte?<br /> Nici un răspuns; ochii domnului Pendleton priveau pe fe­reastră.<br /> - Ce păcat! Totul îmi părea că merge de minune, zise Polly­anna aproape plângând. Aş fi fost aşa de mulţumită să vin aici cu tanti Polly pentru totdeauna!<br /> - Şi acum nu mai vrei să vii? întrebă el fără a întoarce capul.<br /> - Sigur că nu! Eu sunt a mătuşii Polly.<br /> Domnul Pendleton se întoarse de data asta spre ea cu un fel de mândrie.<br /> - Înainte de a fi a ei, Pollyanna, ai fost a mamei tale. Şi... erau mâna şi inima mamei tale pe care aş fi voit să le câştig.<br /> - Mama mea?!<br /> - Da. Nu aveam de gând să ţi-o spun, dar poate e mai bine s-o ştii.<br />John Pendleton devenise foarte palid. Vorbea cu mare greutate. Pollyanna, cu gura şi ochii mari deschişi, privea ţintă la el. .<br /> - Îmi era nespus de dragă mama ta, dar ea nu mă iubea. Şi după un timp s-a măritat şi a plecat cu tatăl tău. Până atunci nici nu-mi dădusem seama cât o iubeam. Lumea întreagă mi se părea deodată pustie şi nespus de tristă... şi... Dar nu-i vorba de asta. Mulţi ani de-a rândul am fost un bătrân posac, mo­rocănos şi nesuferit, cu toate că n-am încă şaizeci de ani, Polly­anna. Apoi într-o zi, ca una din prismele pe care le îndrăgeşti atât de mult, fetiţă mică, ai intrat jucând în viaţa mea şi ai colorat-o cu purpură şi aur prin sinceritatea şi veselia ta minu­nată. Am descoperit, după un timp, cine anume erai, şi am crezut... că nu voi mai putea să te văd. Nu voiam să-mi mai aininteşti de mama ta. Dar ştii ce s-a întâmplat? Am avut ne­voie de tine, şi aş voi acum să te am pentru totdeauna. Polly­anna, nu vrei să vii la mine?<br /> - Dar, domnule Pendleton, eu... Şi tanti Polly? Ochii fe­tiţei se umplură de lacrimi.<br /> Domnul Pendleton făcu un gest de nerăbdare.<br /> - gândeşte-te puţin şi la mine. Cum poţi să crezi ca aş putea să fiu mulţumit de ceva, fără tine? Pentru că simt, Pollyanna, că de când ai venit, am început şi eu să fiu mulţumit de viaţă. Şi, dacă ai deveni fetiţa mea, aş fi mulţumit de toate, şi aş încerca să te fac atât de fericită, draga mea. Nu ai avea nici o dorinţă care sa nu-ţi fie îndeplinită. Toţi banii mei, până la ultima centimă, ar servi numai la fericirea Pollyannei mele.<br /> Fetiţa păru jignită.<br /> - Dar crezi că ţi-aş permite să risipeşti pentru mine aceşti bani pe care i-ai adunat pentru săraci?<br /> Domnul Pendleton roşi. Voia să răspundă, dar ea continuă:<br /> - De altfel, un om atât de bogat ca dumneata nu are nevoie de mine pentru a fi fericit. Faci atâţia oameni fericiţi dându-le de toate, încât nu poţi să nu fi şi dumneata fericit de binele pe care-1 faci. Gândeşte-te la prismele pe care mi le-ai dat mie şi doamnei Snow, şi la banul de aur oferit Nancyei de ziua ei de naştere şi...<br /> - Da, da, să nu mai vorbim despre asta, întrerupse domnul Pendleton. Faţa i se îmbujorase şi mai mult, şi nu e de mirare, căci până atunci nu trecuse niciodată drept un om generos. Acestea toate sunt prostii. Nu era mare lucru, şi chiar puţinul acela venea tot de la tine, nu de la mine! E adevărat, adăugă el ca răspuns la gestul de protest al Pollyannei. Şi aceasta dove­deşte mai mult că am nevoie de tine, micuţo, urmă el cu o voce tot mai rugătoare. Dacă va fi sa joc vreodată „joculmul­ţumirii", Pollyanna, va trebui să vii aici pentru a-1 juca cu mine.<br /> Pollyanna stătu o clipă pe gânduri.<br /> - Tanti Polly a fost atât de buna cu mine, începu ea, dar domnul Pendleton o întrerupse brusc. Privirea i se înăspri. O nerăbdare care nu suferea nici o împotrivire făcuse prea mult parte din natura sa pentru a putea fi reţinută acum cu uşurinţă.<br /> - Fără îndoială, ea a fost foarte bună cu tine. Dar ea nu are nevoie de tine, sunt sigur de aceasta, nici pe jumătate cât mine.<br /> - Bine, domnule Pendleton, sunt sigură că e mulţumită să aibă...<br /> - Mulţumită! îi curmă el vorba, pierzându-şi de data asta cu totul răbdarea. Eu pun rămăşag că domnişoara Polly nici nu ştie ce înseamnă a fi mulţumită de ceva! Da, da, ştiu că în­totdeauna îşi face datoria. Ea este o femeie „plină de datorii". Cunosc eu tipul ei, care nu-şi lasă datoria nefăcută. Nu prea am fost buni prieteni în ultimii cincisprezece, douăzeci de ani. Dar o cunosc. Toată lumea o cunoaşte... şi nu face parte deloc din categoria oamenilor „mulţumiţi", Pollyanna. Ea nu e în stare de aşa ceva. Totuşi, te rog, întreab-o dacă ea ţi-ar îngădui să stai la mine. Vezi, micuţo, am atâta nevoie de tine!<br /> Pollyanna se sculă oftând dureros.<br /> - Bine. Am s-o întreb, zise ea pe gânduri. Desigur, nu vreau să spun că nu mi-ar plăcea să locuiesc aici cu dumneata, domnule Pendleton, dar... Apoi adăugă: Foarte bine, orice s-ar întâmpla, sunt mulţumită că nu i-am vorbit ieri de toate aces­tea, când credeam că ai nevoie de ea.<br /> John Pendleton zâmbi.<br /> - Da, Pollyanna, e bine că nu i-ai spus nimic.<br /> - N-am vorbit decât doctorului, dar asta desigur nu face nimic.<br /> - Doctorului?! strigă John Pendleton, întorcându-se spre ea. Sper că nu doctorului Chilton!<br /> - Ba da, chiar lui, când a venit să-mi spună că doreşti atât de mult să mă vezi.<br /> - Nu mai spune, zise el, lăsându-se pe spătarul scau­nului său.<br /> Dar curiozitatea îl tăcu să se ridice:<br /> - Şi ce a spus doctorul Chilton?<br /> Pollyanna se gândi puţin.<br /> - Nu-mi prea amintesc; mi se pare că n-a spus mare lucru. Atâta numai că el înţelegea bine de ce doreai să mă vezi.<br /> - Într-adevăr! răspunse domnul John Pendleton, iar Polly­anna se minună când îl văzu râzând într-un mod cu totul ciudat.<br /><br />***<br /><br /> Cerul se întunecă vestind o furtună grozavă, ce se apro­pia, când Pollyanna părăsi locuinţa domnului John Pendleton. Ea se grăbi să coboare colina. La jumătatea drumului întâlni pe Nancy care-i adusese o umbrelă. Acum norii se răreau, şi furtuna parcă se risipea.<br /> - Pare a trece spre nord, zise Nancy, privind la cer. Eu o prevăzusem, însă domnişoara Polly a vrut numaidecât să-ţi ies înainte cu această umbrelă. Are mare grijă de tine.<br /> - Adevărat? murmură Pollyanna, uitându-se şi ea la nori.<br /> Jignită, Nancy îi spuse.<br /> - Parcă nici nu m-ai fi auzit bine. Iţi repet că mătuşa ta părea îngrijorată.<br /> - Chiar? strigă Pollyanna, amintindu-şi deodată de între­barea pe care era nevoită să o pună mătuşii sale. Îmi pare rău, nu voiam să-i pricinuiesc nici o supărare.<br /> - Ba mie îmi pare bine că am văzut-o aşa de îngrijorată!<br /> Pollyanna se mira:<br /> - Eşti mulţumită s-o vezi supărată pe tanti Polly din cauza mea? Dar Nancy, jocul nu se joacă astfel. Acesta nu este un prilej de mulţumire.<br /> - Nu jucam jocul, răspunse Nancy. Nici nu m-am gândit să-1 joc, dar văd ca nu înţelegi ce înseamnă grija domnişoarei Polly pentru tine.<br /> - Ba da, înseamnă că s-a necăjit, şi a fi necăjit e un lucru destul de neplăcut pentru acel ce se necăjeşte, stărui Pollyanna. Ce alt înţeles ar putea să aibă?!<br /> Nancy dădu din cap:<br /> - Iată, am să-ţi spun eu ce înţeles are. Mătuşa ta începe să se asemene cu ceilalţi oameni în ce priveşte sentimentele. De data aceasta n-a fost împinsă de datorie.<br /> - Ce vorbeşti, Nancy? strigă PoUyanna şocată. Tanti îşi face întotdeauna datoria. Este o femeie „plină de datorii''.<br /> Fără să vrea, şi fară să-şi dea seama, Pollyanna repeta cuvintele lui John Pendleton. Nancy începu să râdă.<br /> - Ai dreptate, aşa e ea şi aşa a fost, desigur, întotdeauna. Dar este ceva mai mult în dânsa de când ai venit tu aici.<br /> Faţa Pollyannei se tăcu serioasă. Ea încreţi sprâncenele.<br /> - Tocmai voiam să te întreb ceva, Nancy. Crezi că tanti Polly ţine mult să mă aibă lângă ea? I-aş lipsi dacă aş pleca?<br /> Nancy măsură cu privirea pe Pollyanna. Se aştepta de mult la această întrebare, şi se temea oarecum de ea. Se gândise cum ar putea să-i răspundă cinsitit, fără a o răni dureros. Dar azi, de când îi dăduse domnişoara Polly umbrela pentru fetiţă, i se schimbase părerea, şi simţea o mulţumire nespusă de a putea aduce bucurie acestei inimioare însetate de afecţiune.<br /> - Mă întrebi dacă mătuşii tale îi place să te aibă lângă dânsa şi dacă ar simţi lipsa ta? exclamă Nancy tulburată. Dar tocmai asta îţi spuneam. Nu m-a trimis ea de zor, cu umbrela, cum a văzut un mic nor pe cer? Nu m-a pus să-ţi mut toate lucrurile la etajul de jos pentru ca să poţi avea camera frumoasă pe care o doreai? Ei bine, Pollyanna, când mi-aduc aminte cum era dânsa la început, cum nu putea suferi...<br /> Un acces de tuse subită opri pe Nancy tocmai la timp.<br /> - Şi mai sunt o mulţime de fapte mici care dovedesc cu prisosinţă că ai îmblânzit-o, de pildă: istoria cu câinele şi pi­sica, felul cum îmi vorbeşte mie acuma - altă dată era atât de aspră cu mine - şi multe altele. Pollyanna, nici nu-ţi pot spune cât de mult i-ai lipsi dacă nu ai mai fi aici, zise Nancy cu o siguranţă plină de însufleţire, vrând fără îndoială să ascundă periculoasa destăinuire pe care cât pe aici era s-o facă. Îi păru foarte bine când văzu o bucurie mare luminând faţa Pollyannei.<br /> - O, Nancy, cât sunt de mulţumită, atât de mulţumită Nici nu ştii cât sunt de fericită că tanti Polly are nevoie de mine. Nu aş putea acum s-o părăsesc pentru nimic în lume, se gândi Pollyanna urcând scările ce duceau la camera ei. Am ştiut de la început că îmi va plăcea să trăiesc cu tanti Polly, dar desigur, nu ştiam cât de mult doream ca şi dânsa să fie mul­ţumită să trăiască cu mine.<br /> A înştiinţa pe domnul Pendleton despre hotărârea ei nu era o sarcină uşoară şi Pollyanna se înfiora gândindu-se la asta. Ea iubea mult pe John Pendlelon şi era mâhnită pentru el, văzân-du-1 atât de trist. îi era milă de viaţa lui singuratică, viaţă care-1 făcuse atât de nenorocit; era cu atât mai mâhnită cu cât îşi dădea seama ca însăşi mama ei cauzase suferinţele lui. Îşi închi­puia cum avea sa fie casa cea mare când stăpânul ei se va însănătoşi cu totul. Camerele acelea secrete, cu duşumele neîn­grijite, pupitru acela fără rânduială pe el... şi inima ei suferea cumplit pentru el din pricina acestei singurătăţi. Ar fi dorit să găsească pe cineva... în acest moment, sări drept în picioare şi scoase un strigăt de bucurie. Un gând îi străbătuse creierul.<br /> Cum a prins o ocazie, Pollyanna s-a grăbit să ajungă la John Pendleton. În marea bibliotecă întunecoasă, stăpânul ca­sei sta jos, lângă ea, cu mâinile lui lungi şi subţiri întinse pe braţele scaunului, şi cu credinciosul său câine la picioare.<br /> - Ei Pollyanna, voi putea oare juca şi eu „joculmul­ţumirii" îmi va fi dat să trăiesc? întrebă el cu gingăşie.<br /> - O, da! răspunse Pollyanna, am găsit pentru dumneata ceva minunat, care te va face nespus de fericit...<br /> - Cu dumneata? întrebă serios domnul Pendleton.<br /> - Nu... nu! Dar...<br /> - Pollyanna, n-ai să-mi spui nu, o întrerupse el cu vocea adânc înduioşată.<br /> - Sunt nevoită să spun nu, crede-mă domnule Pendleton. Tanti Polly...<br /> - A refuzat ea să te lase sa vii?<br /> - Dar nici nu i-am cerut voie, bâlbâi încurcată şi îndu­rerată fetiţa.<br /> - Pollyanna!<br /> Ea închise ochii, neputând suporta privirea tristă şi mâhnită a prietenului ei.<br /> - Nici n-ai întrebat-o?<br /> - N-am putut, domnule Pendleton, murmură ea. M-am convins fără să vreau că tanti Polly ţine mult să mă aibă lângă dânsa, şi... şi eu doresc să rămân la ea, mărturisi fetiţa cu multă hotărâre. Nu ştii cât de bună a fost pentru mine şi cred acum într-adevăr că ea începe să tie mulţumită de multe lucruri, şi ştii că nu intra în obiceiul ei de-a fi mulţumită. Mi-ai spus-o chiar dumneata. O, domnule Pendleton, nu pot s-o părăsesc acum pe tanti Polly.<br /> Se făcu o adâncă şi lungă tăcere, tulburată numai de pâlpâitul focului în cămin. Domnul Pendleton vorbi, în fine:<br /> - Nu, Pollyanna, văd şi eu şi cred că nu poţi s-o părăseşti acum. Nu-ţi voi mai cere aceasta.<br /> Ultimele cuvinte au fost rostite aşa de încet, încât Pollyanna abia le auzi.<br /> - O! dar nu ştii ce venisem să-ţi propun. E lucrul cel mai bun pe care poţi să-1 faci, crede-mă.<br /> - Nu pentru mine, Pollyanna.<br /> - Ba da, domnule Pendleton, chiar pentru dumneata. Ai spus că numai mâna şi inima unei femei sau prezenţa unui copil ar putea creea un cămin. Şi eu am găsit pentru dumneata prezenţa unui copil; nu eu, înţelegi, dar altul.<br /> - Dar nu doresc altul decât pe tine, replică domnul Pen­dleton cu supărare.<br /> - Vei înţelege totuşi când vei ştii; eşti atât de bun şi de binevoitor. Gândeşte-te la prisme şi la piesele de aur... la toţi banii pe care i-ai economisit pentru alţii şi...<br /> - Pollyanna, răspunse el furios. Odată pentru totdeauna termină cu aceste prostii. Ţi-am mai spus de vreo zece ori că nu am strâns bani pentru săraci; nu am pus deoparte un gologan pentru ei, de când sunt. Ai înţeles?<br /> El ridică ochii, pregătindu-se să înfrunte ceea ce prevedea expresia dezamăgită de pe faţa Pollyannei. Spre marea lui mi­rare, nu era nici dezamăgire, nici întristare în ochii copilei, ci o veselă mirare.<br /> - O! O! strigă ea bătând din palme. Sânt foarte mulţu­mită. Adică, se corectă ea roşindu-se, nu vreau sa spun că sunt mulţumită pentru alţii, ci spun doar că sunt supărată că nu-i iubeşti, deoarece sunt atâtea doamne care se ocupă de ei. Do­resc mult mai mult să te ocupi de Jimmy. Acum sunt sigură că ai să-1 primeşti.<br /> - Pe cine să primesc?<br /> - Pe Jimmy; el va fi prezenţa copilului care-ţi va constitui căminul, şi cât de mulţumit va fi el. Am fost silită să-i spun săptămâna trecută că nici doamnele de la Asistenţă din satul tatălui meu nu voiau să-1 primească pentru a-1 creşte, şi el săra­cul a fost atât de nenorocit. Acum însă când va afla, va fi aşa de fericit.<br /> - Pollyanna, s-ar putea ca el să fie, dar nu eu, răspunse domnul Pendleton cu hotărâre. Pollyanna asta e prostie.<br /> - Ce, spui că nu vrei să-1 iei?<br /> - Da, tocmai asta vreau să spun.<br /> - Dar nu ştii ce plăcut tovarăş va fi pentru dumneata, mur­mură Pollyanna aproape plângând. Ba mai mult, n-o să mai fii atât de singur dacă l-ai avea pe Jimmy lângă dumneata; e fru­mos, foarte bun şi deştept.<br /> - Nu mă îndoiesc, dar aleg singurătatea mea, răspunse John Pend leton.<br /> Atunci Pollyanna îşi aduse aminte de ce-i spusese Nancy mai demult. Ridică ochii şi zise aspru:<br /> - Poate crezi că un băieţel nu valorează mai mult decât ve­chiul schelet pe care-1 păstrezi undeva aici; eu însă cred că da.<br /> - Un schelet?<br /> - Da. Nancy mi-a povestit că ai unul într-un dulap.<br /> - Ei bine... ca...<br /> Dar deodată, domnul Pendleton a început să râdă din toată inima, iar Pollyanna a fost cuprinsă de un plâns nervos. Vă­zând aceasta, domnul Pendleton încetă numaidecât să râdă şi faţa i se tăcu gravă.<br /> - Pollyanna, cred că ai dreptate mai mult decât crezi, îi spuse el blând. De fapt, ştiu că un băieţel frumos şi bun care trăieşte ar valora mai mult decât scheletul meu ascuns într-un dulap, însă... noi nu suntem totdeauna dispuşi să facem schim­bul. Noi iubim câteodată scheletele noastre, Pollyanna. Totuşi, mai spune-mi puţin despre acel băieţel frumos.<br /> - Şi Pollyanna îi povesti istoria lui Jimmy. Atmosfera se îmbunătăţi odată cu râsul domnului Pendleton, şi zguduitoarea istorie a lui Jimmy Bean, povestită de Pollyanna, atinsese o inimă gata înduioşată. În tot cazul, când Pollyanna pleca în seara aceea, ducea cu ea o invitaţie pentru Jimmy, invitaţie care îl chema să vină în casa cea mare cu ea, în după amiaza sâmbetei viitoare.<br /> - Sânt atât de mulţumită şi sunt sigură că ai să-1 iubeşti, zise fetiţa, luându-şi rămas bun de la el. Doresc atât de mult ca Jimmy să găsească un cămin şi oameni care să-1 iubească, mă înţelegi, nu-i aşa?<br /><br />***<br /><br /> În ziua când vorbise Pollyanna cu John Pendleton despre Jimmy, cucernicul preot Paul Ford urca colina şi intra în pă­durea Pendleton, nădăjduind că frumuseţea naturii creată de Dumnezeu va putea linişti tulburarea pe care fiii Domnului de pe pământ o stârniră în inima servului Său. Căci sfinţia-sa, Paul Ford, avea acum inima întristată de moarte. Luni după luni, ani după ani, văzuse starea parohiei sale înrăutăţin-du-se, şi acum i se părea că orice ar face, nu va mai putea întâlni decât certuri, rea-voinţă, clevetiri, scandaluri şi invidie. El discutase, pledase, certase şi câteodată trecuse cu vederea, şi întotdeauna se rugase cu tot sufletul lui, plin de speranţe, lui Dumnezeu. Dar azi era silit să recunoască un fapt: că toate mergeau din ce în ce mai rău. Doi din diaconii lui erau la cu­ţite din cauza unei mici neînţelegeri, înveninate de gurile lor. Trei din cele mai energice colaboratoare ale lui se retrăseseră din Asistenţa Socială pentru că o scânteie bârfitoare a fost prefăcută într-un foc distrugător din cauza gurilor rele care suflaseră peste el. Corul se împrăştiase din cauza unui solo încredinţat unui cântăreţ preferat, vorba vine. Chiar şi socie­tatea „Lupta Creştină pentru Adevăr" era frământată de critica prea violentă a doi dintre fruntaşii ei. Cât priveşte şcoala du­minicală, demisia directorului ei şi a doi dintre învăţători a fost picătura de apă care a tăcut să se reverse vasul. Astfel, preotul, zdrobit de oboseală, îşi căuta alinare şi putere în pă­durea Pendleton, unde se putea ruga şi medita în linişte.<br /> Odată ajuns sub bolta formată din arbori înalţi, cucernicul Paul Ford privi lucrurile în faţă. I se păru că situaţia atinse cul­mea crizei şi că trebuia făcut ceva numaidecât. Toată lucrarea bisericii era pe cale de a se prăbuşi. Serviciile de duminică, în­trunirile de peste săptămână, chiar şi mesele de dragoste erau din ce în ce mai puţin căutate. Este adevărat că-i mai rămâneau un grup de lucrători destoinici, dar şi ei parcă vâsleau în sens contrar şi întotdeauna li se părea că priviri cârtitoare îi urmăresc şi că gurile rele n-au altceva de făcut decât a vorbi despre ce au văzut cu ochii şi chiar despre ce n-au văzut. Din toate aceste cauze, cucernicul preot înţelegea prea bine că el, slujitorul lui Dumnezeu, biserica, oraşul şi chiar credincioşii sufereau, şi că vor suferi mai mult până ce... Ceva trebuia înfăptuit numai­decât. Dar ce anume?... Preotul scoase încet din buzunar notele pe care le scrisese pentru viitoarea lui predică. Cu faţa încrun­tată, se uită la ele. Gura îi luă o expresie severă în timp ce citi cu voce tare versetele din Biblie despre care voia să predice în duminica viitoare: „ Vai de voi, cărturari şi farisei făţar­nici! Pentru că voi închideţi oamenilor împărăţia cerurilor: nici voi nu intraţi în ea, şi nici pe cei ce vor să intre, nu-i lăsaţi să intre. Vai de voi cărturari şi farisei făţarnici! Pen­tru că voi mâncaţi casele văduvelor, în timp ce, de ochii lumii, faceţi rugăciuni lungi; de aceea veţi lua o mai mare osândă (...) Vai de voi cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi daţi zeciuială din inimă, din mărar şi din chimen, şi lăsaţi nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: drep­tatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute" (Matei 23: 13 - 14; 23). Aceasta era o acuzare grozavă. In tăcerea adâncă a pădurii, vocea preotului răsună puternic. Chiar păsările şi veveriţele păreau apucate de groază. El îşi dădu astfel seama de efectul ce va fi produs de cuvintele ameninţătoare când acestea aveau să răsune în urechile enoriaşilor săi duminica următoare în biserică, unde avea să domnească o tăcere adâncă. Enoriaşii săi! Trebuia oare să le citească acest fragment? Va cuteza el s-o facă? Era o acuzare straşnică, chiar tară propriile sale cuvinte care aveau să urineze. Se rugase, cerând lui Dumnezeu să-1 călăuzească şi să-1 lumineze. Dorinţa lui sinceră era să gă­sească cel mai bun argument cu care să pătrundă inimile enori­aşilor săi, spre a preîntâmpina criza aceasta. Dar oare era aceasta adevărata cale? Preotul îşi strânse încet hârtiile şi le puse iar în buzunar. Oftă din adâncul sufletului, se aşeză la rădăcina unui copac, şi-şi acoperi cu mâinile faţa. Acolo îl găsi Pollyanna venind de la domnul Pendleton. Ea scoase un ţipăt mic, şi alergă spre el.<br /> - O! O! Cinstite Părinte, ce ai? Nu cumva ţi-ai rupt vreun picior, vreo mână sau altceva? zise ea.<br /> Preotul lăsă mâinile în jos şi o privi lung. încercând să zâmbească.<br /> - Nu, draga mea fetiţă, nu mi-am rupt nimic!... Mâ odih­neam puţin, atâta tot.<br /> - Da, zise Pollyanna, dându-se puţin îndărăt. Atunci totul e în regulă. Domnul Pendleton îşi fracturase piciorul când l-am găsit aici în pădure; însă el era culcat, nu şedea ca dum­neata.<br /> - Da, eu stau jos şi n-am nimic stricat ce ar putea doctorul să-mi dreagă.<br /> Ultimele cuvinte au fost pronunţate încet de tot, dar Polly­anna le-a auzit. Faţa îi luă o altă expresie şi ochii ei străluciră plini de înţelegere şi compătimire.<br /> - Înţeleg ce vrei să spui... ai necazuri. Am văzut şi pe tata în această stare adeseori. Toţi preoţii au aceleaşi suferinţe.<br /> Atâtea greutăţi de tot felul le apasă sufletele.<br /> Cucernicul preot rămase mirat.<br /> - Tatăl tău era preot, Pollyanna?<br /> - Da, părinte. Ce, nu ştiai? Eu credeam că toată lumea ştie aceasta. El era căsătorit cu sora mătuşii Polly, mama mea.<br /> - O! înţeleg acum, însă trebuie să ştii că nu sunt de mult pe aici, şi deci nu cunosc încă istoria familiei tale.<br /> - Da, domnule, adică vreau să spun, nu domnule, răspunse Pollyanna zâmbind.<br /> Urmă o lungă tăcere..Preotul şedea, tot la rădăcina copa­cului, şi părea a fi uitat de prezenţa Pollyannei. El îşi scoase iar hârtiile din buzunar, le întinsese pe iarbă, dar nu se uita la ele, ci se uita la o frunză căzută din copac, nu departe de el... Şi nici măcar nu era o frunză frumoasă, ci una galbenă, veştejită, moartă. Privindu-1, Pollyanna se simţi întristată pentru el.<br /> - Ce minunată zi, începu ea drăgălaş.<br /> Preotul nu răspunse îndată, apoi păru a se trezi din vis.<br /> - Ce spui? O! da, ziua e splendidă.<br /> - Şi nu e frig deloc, cu toate că suntem în luna octombrie, observă Pollyanna cu o voce şi mai dulce. Domnul Pendleton avea foc în cămin, dar mi-a spus că nu ar fi avut nevoie de el, ci îl aprinde numai pentru a privi flacăra care-1 înveseleşte. Şi mie îmi place să stau la gura sobei şi să mă uit la foc. Du-mitale nu?<br /> De data asta nu avu nici un răspuns, deşi Pollyanna aştepta cu nerăbdare.<br /> - Eşti mulţumit că eşti preot? Cucernicul părinte îşi înălţă capul.<br /> - Mă întrebi dacă sunt mulţumit? Ce întrebare curioasă! Pentru ce mă întrebi aceasta, copilă?<br /> - Pentru nimica. Numai vezi, aerul dumitale îngrijorat mi-a amintit de tata. El era ca şi dumneata, câteodată.<br /> - Într-adevăr? Vocea lui era blândă, dar ochii fixau din nou frunza moartă.<br /> - Da, aveam obiceiul sa-i pun atunci aceeaşi întrebare.<br /> Preotul avu atunci un zâmbet trist:<br /> - Şi ce-ţi răspundea el?<br /> - O! El răspundea întotdeauna că era mulţumit, bine­înţeles. Dar spunea ca n-ar rămâne preot nici un minut, dacă nu ar fi „textele îmbucurătoare".<br /> - Care texte?<br /> Privirile cucernicului părinte se mutară de pe frunza veş­tejită... întrebător, privea obrazul vesel al Pollyannei.<br /> - Ei bine, aşa le numea tata, zise ea râzând. Desigur că Biblia nu le intitulează astfel. Texte sunt acelea care încep prin: „Bucuraţi-vă în Domnul", sau „Bucumţi-vă neîncetat", sau „Scoate-ţi strigăte de bucurie” şi altele asemănătoare. Sunt o mulţime, ştii dumneata. Într-o zi când se simţea grozav de abătut, le-a numărat pe toate. A găsit nici mai mult nici mai puţin de opt sute... -- - Opt sute?!<br /> - Da. Care toate-ţi spun să te bucuri şi să fii mulţumit; de aceea le numea tata „texte îmbucurătoare".<br /> - O!... Faţa preotului se tulbură. Ochii se plecară pe hârtia din mâna lui şi citi: „ Vai de voi cărturari şi farisei făţarnici!" Aşadar îi plăceau tatălui tău aceste „texte îmbucurătoare"? întrebă el încet.<br /> - Da, afirmă Pollyanna. Îmi spunea că se simţea mult mai bine din ziua aceea când le numărase. Zicea că, dacă Dumnezeu Îşi dăduse osteneala să repete de opt sute de ori să ne bucurăm şi să fim mulţumiţi, El doreşte să ne vadă astfel. Tatălui meu îi părea rău că nu putea să fie aşa mai des în viaţa lui. De atunci, au fost întotdeauna pentru el o îmbărbătare şi o mângâiere, când lucrurile mergeau rău. Când doamnele de la Asistenţă începeau să se certe, adică vreau să spun că nu erau unite asupra multor puncte, se grăbi a corecta Pollyanna, tata mi-a spus că toate acele „texte îmbucurătoaiv" l-au făcut să se gândească la jocul pe care a început să-1 joace cu mine, atunci când primisem cârjele în loc de păpuşa pe care o aşteptam. Acele texte i-au dat minunata idee.<br /> - Ce joc putea să fie acela? întrebă preotul.<br /> - Era vorba să te sileşti a găsi ceva de care poli ti mul­ţumit în orice împrejurare, înţelegi? Cum ţi-am mai spus, jo­cul a început atunci cu cârjele.<br /> Şi iarăşi conform obiceiului ei, Pollyanna îşi povesti din nou istoria vieţii, de data aceasta unui om care o asculta cu atenţia încordată.<br /> Puţin mai târziu, preotul, împreună cu Pollyanna, cobora colina ţinându-se de mână. Faţa ei râdea de bucurie. Îi plăcea atât de mult să stea de vorbă, iar preotul n-avu nevoie a stărui prea mult pentru ca ea să-i povestească multe lucruri despre faimosul „Joc al mulţumim", despre tatăl ei şi despre viaţa de preot misionar. La poalele colinei se despărţiră pentru a merge fiecare unde era aşteptat.<br /> În seara aceea, preotul sta pe gânduri în cabinetul său de lucru. Lângă el, pe pupitru, erau înşirate câteva coli de hârtie, notele viitoarei predici. Sub creionul pe care-1 ţinea, alte foi de hârtie albă aşteptau ca el să-şi scrie predica. Dar preotul nu se gândea nici la ce scrisese, nici la ce avea să scrie. Se vedea în închipuire departe, într-un orăşel mic din apus, lângă un preot cu suflet ales, sărac, bolnav, lipsit de toate, şi aproape singur pe lume. Număra în Biblia lui de câte ori Domnul şi Stăpânul lui îi poruncise „să se bucure şi sa fie mulţumit".<br /> După puţin timp, cucernicul părinte se deşteptă ca dintr-un vis şi oftă adânc... Gândul părăsi orăşelul îndepărtat şi începu a potrivi foile de hârtie albă de sub mâna lui. Din cartea lui Matei 23: 13, 14 şi 23, scrise el... Nerăbdător, puse con­deiul jos şi scoase o revistă lăsată de soţia sa puţin mai înainte. Ochii îi rătăceau din paragraf în paragraf, până ce povestea următoare îi atrase atenţia:<br /> „Un tată zise într-o zi fiului său Tom, pe care-1 auzise dimi­neaţa refuzând să umple lada cu lemne mamei sale: «Tom, sunt sigur că vei fi mulţumit să cari acum lemnele mamei tale». Şi Tom, fără a spune un cuvânt, făcu ce-i zise tatăl său. Pentru ce? Pentru că tatăl îi arătase lămurit că se aştepta la îndeplinirea dorinţei lui fără nici o îndoială.<br /> Dacă i-ar fi zis aşa: «Tom am auzit ce ai răspuns mamei tale azi dimineaţă şi mi-e ruşine de tine. Du-te numaidecât şi umple lada de lemne», vă garantez că, dacă ar fi fost după Tom, lada ar fi rămas goală până acum".<br /> Preotul urmă cu citirea, un cuvânt aici, o linie dincolo, un paragraf în altă parte:<br /> „Bărbaţii şi femeile au nevoie de încurajare. Puterea lor naturală de rezistenţă trebuie să fie întărită, iar nu slăbită... în loc de a scoate la iveală greşelile unui om, vorbeşte-i de ca­lităţile sale încearcă să-1 scoţi din făgaşul obiceiurilor lui rele, deşteaptă eul său cel mai bun, adevăratul său eu care poate<br />îndrăzni, înfăptui şi învinge!... Influenţa unei firi cinstite, drepte şi generoase îmbărbătează şi poate cuceri multe suflete... Astfel de oameni pot radia ce este în inteligenţa şi în inima lor mai nobil. Dacă un om se arată binevoitor, vecinul va face îndată ca dânsul. Dacă ocărăşte şi critica, i se va înapoia ocară şi critică, însă cu procente!... Când te aştepţi a întâlni răul în cale, îl găseşti. Dacă însă te sileşti a căuta binele, vei da de el. Spune fiului tău Tom că ştii că el va fi mulţumit să umple lada mamei sale cu lemne, şi-1 vei vedea punându-se la lucru, sprinten şi voios!"<br /> Preotul dădu la o parte revista şi înălţă, capul. Apoi începu să se plimbe prin îngusta lui cameră. După un timp oftă adânc şi se aşeză iarăşi în faţa pupitrului său.<br /> - Doamne ajută, am s-o fac! zise el încetişor. Vreau să spun tuturor Tomilor mei că sunt convins că vor fi mulţumiţi să umple lada cu lemne. Le voi da o lucrare de tăcut şi vreau să-i văd fericiţi când o vor înfăptui. Atunci nu vor mai avea timp să privească la lăzile cu lemne ale aproapelui lor.<br /> Adună toate notiţele primei sale predici, le rupse în două şi le aruncă jos, aşa încât avea acum într-o parte a scaunului său „ Vai de voi" şi în cealaltă „Cărturari şi farisei făţarnici", iar creionul îi alerga repede pe foaia albă de hârtie din faţa lui, după ce tăiase vechiul text - Matei 23:13, 14 şi 23.<br /> Duminica viitoare, predica cucernicului părinte a fost un apel călduros şi vibrant la tot ce este mai bun în fiecare bărbat, femeie şi copil. Textul era unul din cele opt sute de „texte îmbucurătoare" menţionate de Pollyanna: „Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul şi veseliţi-vă! Scoateţi strigăte de bucurie, toţi cei cu inima fără prihană!"(Psalmul 32: 11).<br /><br />***<br /> După cum o rugase doamna Snow, Pollyanna se duse într-o zi la doctorul Chilton pentru a-i cere numele unui medi­cament pe care doamna Snow îl uitase. Până atunci, Pollyanna nu văzuse încă niciodată cabinetul de consultaţie al doctorului.<br /> - Eu n-am fost încă niciodată la dumneata, domnule doc­tor. Asta-i locuinţa dumitale, nu-i aşa? zise ea uitându-se cu interes în jurul ei.<br /> Doctorul zâmbi trist:<br /> - Da, răspunse el urmând a scrie ceva... Nu socotesc acesta un cămin, Pollyanna. Aici n-am decât nişte camere în care locuiesc.<br /> Pollyanna clătină din cap, parcă ar fi înţeles. Ochii ei îl mângâiau miloşi.<br /> - Ştiu, trebuie inima şi mâna unei femei, sau prezenţa unui copil pentru a creea un cămin, zise ea.<br /> - Ce spui?! zise doctorul mirat, întorcându-se spre ea.<br /> - Domnul Pendleton mi-a spus aşa, întări Pollyanna. Pentru ce nu cauţi şi dumneata mâna şi inima unei femei?! Sau poate că îl vei lua pe Jimmy dacă nu-1 primeşte domnul Pendleton.<br /> Doctorul râse cam în silă:<br /> - Aşadar, domnul Pendleton ţi-a spus că trebuie o mână şi o inimă de femeie pentru a înfăptui un cămin, nu? întrebă el cam distrat.<br /> - Da, aşa a spus, doctore. De ce nu-ţi faci şi dumneata unul?<br /> - Pentru ce nu-mi fac ce?... Doctorul se aplecase iar pe biroul său.<br /> - Pentru ce nu cauţi mâna şi inima unei femei? Stai, uitasem! strigă Pollyanna roşindu-se. Mă gândesc c-ar trebui să-ţi spun că nu pe tanti Polly a iubit-o domnul Pendleton când­va; prin urmare nu ne vom duce să trăim la el cum îţi spusesem. Vezi, m-am înşelat. Sper că n-ai vorbit nimănui despre aceasta, termină ea îngrijorată.<br /> - Nu, n-am vorbit nimănui, Pollyanna, răspunse doctorul cu un aer ciudat.<br /> - O! atunci totul este bine, zise ea uşurată. Eşti singura persoană căreia îi spusesem, şi când i-am mărturisit aceasta domnului Pendleton, mie mi s-a părut că el a făcut mare haz.<br /> -Adevărat?!<br /> - Da, dar vezi, el nu voia ca şi alte persoane să audă despre un lucru ce nu fusese niciodată adevărat. Dar dumneata de ce nu cauţi să câştigi mâna şi inima unei femei, doctore?<br /> Urmă o tăcere, apoi el zise foarte serios:<br /> - Nu este atât de uşor cum crezi tu, fetiţo.<br /> - Pollyanna încreţi sprâncenele, cu un aer gânditor:<br /> - Eu sunt convinsă că ai reuşi, zise ea sigură, fără pic de îndoială.<br /> - Mulţumesc, răspunse doctorul râzând. Apoi adăuga se­rios: mă tem că femeile mai în vârstă decât tine au o altă opi­nie. Ele sunt mai puţin indulgente faţă de mine; cel puţin până acum nu s-a arătat nici una atât de bună cu mine.<br /> - Dar, doctore, cred că nu vrei să spui că ai încercat să câştigi, ca domnul Pendleton, mâna şi inima unei persoane, dar n-ai reuşit, nu-i aşa?<br /> Doctorul se sculă.<br /> - Haide, haide, Pollyanna! Nu te mai gândi la de astea. Nu-ţi mai tulbura căpşorul cu necazurile altora. Intoarce-te acum la doamna Snow. Am scris pe această hârtie numele medi­camentului şi modul de întrebuinţare. Mai vrei ceva?<br /> Pollyanna făcu din cap:<br /> - Nu, domnule doctor, mulţumesc, şopti ea păşind spre uşă. Ajunsă în coridor, se întoarse cu faţa deodată lumi­nată: La urma urmei, sunt mulţumită că n-ai dorit şi dumneata mâna şi inima mamei mele, şi n-ai reuşit, doctore Chilton. La revedere!<br /> Accidentul se întâmplă în cea din urmă zi a lui octombrie: Pollyanna, plecând de la şcoală, trecu strada la o bună distanţă de un automobil ce se apropia în goană. Cum s-a produs izbi­tura nimeni nu putea spune, nici a cui era vina nu se putea dovedi. Dar, la ora cinci, Pollyanna fu adusă, fară cunoştinţă, în camera care-i era atât de scumpă. Aici fu dezbrăcată cu dragoste de tanti Polly, care era palidă şi speriată, şi de Nancy, care plângea de i se rupea inima; apoi o puse încetişor cu mii de precauţiuni în pat, în vreme ce doctorul Warren era chemat prin telefon, cât de repede putea să-1 aducă automobilul său.<br /> - Şi când te uiţi la faţa mătuşii sale, zicea suspinând Nancy bătrânului Tom în grădină, după ce doctorul intrase în camera tăcută a fetiţei bolnave, vezi îndată că nu datoria o face să tre­mure şi să plângă acum. Când îţi faci numai datoria, domnule Tom, nu-ţi tremură mâinile, nici nu-ţi curg din ochi lacrimile şiroaie, dându-ţi toate silinţele de a îndepărta îngerul morţii.<br /> - E grav rănită? întrebă bătrânul tremurând.<br /> - Nu se ştie încă, suspină Nancy. E culcată în patul ei, mi­titica, şi e atât de palidă, încât ai putea crede că e moartă. Dar domnişoara Polly zice că trăieşte; şi dânsa ştie ce spune, căci ascultă întruna bătăile inimii şi respiraţia fetiţei noastre atât de bună!... atât de îndrăgită de toată lumea!<br /> - Dar nu-mi poţi spune cum s-a întâmplat? Cine, cum? Faţa bătrânului Tom se zbârcea convulsiv.<br /> - Aş vrea s-o ştiu şi eu, domnule Tom. Blestemat să fie acela care a lovit-o! Când te gândeşti că acea maşină aproape a strivit-o pe scumpa noastră Pollyanna. Niciodată n-am putut suferi automobilele puturoase, şi acum, nici atât; să nu le văd în ochi cât voi trăi.<br /> - Dar unde e lovită?<br /> - Nu ştiu, gemu Nancy. Are o rană la cap, dar asta nu e cea gravă. Domnişoara Polly zicea că trebuie să fie ceva „în infern".<br /> Tom nu-şi putut stăpâni un zâmbet:<br /> - Vrei să zici intern, Nancy, rana este adevărat infernală din cauza acelui automobil blestemat, dar tot nu cred că dom­nişoara Polly să fi întrebuinţat acest cuvânt.<br /> - Ei!... nu ştiu, nu cunosc toate expresiile... însă nu mai am astâmpăr, până ce nu va ieşi doctorul din camera ei. Aş vrea să am ceva greu de tăcut, ceva de spălat, sau altceva, ca să nu mă mai gândesc... Vai de noi! strigă ea depărtându-se.<br /> Însă nici după ce plecă doctorul, Nancy nu prea a avut ce să-i spună lui Tom: oasele fetiţei nu păreau a fi rupte; rana de la cap era lucru uşor, totuşi doctorul părea foarte îngrijorat; el clătinase din cap spunând că numai timpul va putea descoperi ce punct a fost atins. După plecarea lui, domnişoara Polly rămase şi mai palidă, şi mai mâhnită. Mica bolnavă nu-şi recăpătase cunoştinţa, totuşi părea că doarme liniştită. O soră de caritate pricepută a fost angajată, şi trebuia să sosească încă din seara aceea. Asta-i tot ce Nancy avu de spus lui Tom, apoi intră în bucătărie plângând în hohote. Abia a doua zi Pollyanna îşi deschise ochii şi îşi dădu seama unde se afla.<br /> - Tanti Polly, ce s-a întâmplat? E ziuă acum? De ce sunt în pat? Ce am eu, tanti Polly, de nu mă pot scula? gemu ea că­zând îndărăt pe perne, după o nouă încercare de a se ridica.<br /> - Nu, drăguţa mea, nu încerca încă să te scoli, zise mătuşa ei plângând încet,<br /> - Dar ce este? Ce mi s-a întâmplat? De ce nu mă pot scula? Polly întrebă ceva pe infirmieră, care stătea în haina ei albă lângă fereastră, departe de privirea Pollyannei.<br />Tânăra femeie dădu din cap: poţi să-i spui, şoptiră buzele sale.<br /> Polly tuşi, îşi limpezi glasul, înghiţi puţin... parcă ceva o împiedica a vorbi:<br /> - Ai fost lovită de un automobil, ieri seară. Dar nu trebuie să te sperii; nici nu te mai gândi la asta. Trebuie să te odihneşti şi să adormi iar.<br /> - Lovită?! Da, da... alergam... Ochii Pollyannei erau tul­buri; duse mâna la cap. Sunt bandajată şi mă doare!<br /> - Da, drăguţă, dar acum te rog nu te mai îngriji de toate astea şi caută să te odihneşti.<br /> - Dar, tanti Polly, mă simt nu ştiu cum şi mi-este tare rău. Picioarele parcă n-ar mai fi ale mele; e ca şi cum nu le-aş mai avea de loc! .<br /> Aruncându-şi o privire deznădăjduită spre infirmieră, Polly se sculă şi plecă.<br /> - Lasă-ma să-ţi spun eu acum, începu infirmiera cu un ton vesel. E chiar timpul să facem cunoştinţă şi am să mă prezint singură. Sunt soră de caritate şi am venit să te îngrijesc împreună cu mătuşa ta. Acum, mai întâi, te rog frumos să înghiţi aceste mici pilule albe.<br /> Ochii Pollyannei se înspăimântară:<br /> - Dar n-am nevoie să fiu îngrijită în chip special pentru mult timp. Vreau să mă scol cât de curând. Poate ştii că merg la şcoală? Oare nu mă voi putea duce mâine?<br /> De la fereastra unde sta Polly, se auzi un geamăt pe jumătate<br />înnăbuşit.<br /> - Mâine?! zise infirmiera zâmbind. Nu cred că vei putea ieşi din casă aşa de curând, domnişoara mea. Te rog fă-mi plă­cerea şi înghite aceste pilule. Vom vedea la urma cum te simţi.<br /> - Foarte bine. Dar atunci trebuie să merg la şcoală măcar poimâine - vin examenele, înţelegi dumneata?<br /> Mai vorbi de şcoală, de automobilul acela nesuferit ce-i ieşise în cale, de durerile ce le simţea la cap... Dar încetul cu încetul vocea îi slăbi şi tăcu sub influenţa binecuvântată a micilor pastile albe ce le înghiţise. Adormise....<br /><br />***<br /> Pollyanna nu s-a dus la şcoală nici „mâine", nici „poi­mâine", dar nici nu-şi mai dădea seama de aceasta, numai câteodată când îşi revenea şi nu mai era inconştientă. De fapt, Pollyanna nu-şi căpătă conştiinţa complet decât după o săp­tămână întreagă, când temperatura îi scăzu, frigurile-dispărură şi durerile scăzură. Iarăşi i se povesti tot ce i se întâmplase.<br /> - Deci sunt numai rănită, nu bolnavă, zise ea oftând. Ei bine, sunt mulţumită.<br /> - Mulţumită, Pollyanna?! întrebă Polly care sta lângă<br />patul ei.<br /> - Da, am doar picioarele fracturate ca domnul Pendleton, şi nu voi fi invalidă pe toată viaţa ca doamna Snow. Picioarele rupte se vindecă, pe când invalizii rămân invalizi.<br /> Polly nu-i spusese niciodată că are picioarele rupte. Ea se sculă repede şi se îndreptă spre măsuţa din celălalt capăt al camerei. Acolo, făcându-şi de lucru, deretică toate lucrurile unul după altul, punându-le iar la loc, nehotărâtă în mişcări, căutând să-şi ascundă nedumerirea, ceea ce nu semăna deloc cu firea ei hotărâtă de odinioară. Faţa îi era palidă şi trasă. In patul ei, Pollyanna sta lungită, nemişcată, privind razele colo­rate care se mişcau pe tavan şi care proveneau de la prismele agăţate la fereastră.<br /> - Sunt totuşi mulţumită că nu am vărsat de vânt, mur­mură ea. M-ar face mult mai urâtă decât pistruii. Apoi sunt mulţumită că n-am tuse măgărească, am avut-o şi ştiu că e ceva groaznic. Sunt mulţumită că n-am apendicită, nici pojar, pentru că sunt molipsitoare, mi se pare, cel puţin pojarul... că n-aţi putea sta lângă mine.<br /> - Se pare că eşti mulţumită de multe lucruri, drăguţa mea, spuse blând Polly ducându-şi mâna la gât ca şi cum gulerul ar fi sugrumat-o.<br /> Pollyanna zâmbi:<br /> - Da, desigur. M-am gândit la acestea de multe ori când priveam aceste curcubee. Îmi sunt atât de dragi curcubeele. Sunt aşa de mulţumită că domnul Pendleton s-a gândit să-mi trimită aceste prisme. Mai sunt mulţumită de multe alte lucruri pe care nu le-am spus încă. Nu ştiu de ce, dar mi se pare că sunt mulţumită şi pentru faptul că am fost rănită.<br /> - Pollyanna!<br /> Pollyanna zâmbi din nou şi întoarse ochii ei atât de expre­sivi spre mătuşa ei;<br /> - Vezi, de când sunt rănită, mi-ai spus de atâtea ori „dră­guţă". Altădată nu-mi vorbeai aşa. Ce mult îmi place ca aceia care îmi sunt apropiaţi şi pe care-i iubesc să-mi spună „dră­guţă". Câteva din doamnele de la Asistenţă îmi spuneau aşa. Era dulce din partea lor, dar nu atât de dulce ca acum, căci ele nu erau ale mele cum eşti dumneata. O, tanti Polly, ce mulţu­mită sunt că eşti a mea!<br /> Polly nu răspunse nimic, dar duse din nou mâna la gât. Ochii ei erau plini de lacrimi. Se grăbi să iasă pe uşa deschisă de infirmiera care tocmai intra. Tot în ziua aceea, Nancy aler­gă la bătrânul Tom care curăţa hamurile în şură. Ochii îi ieşeau aproape din orbite:<br /> - Domnule Tom, domnule Tom, ce crezi că s-a întâmplat? strigă ea gâfâind. N-ai să ghiceşti nici într-o mie de ani.<br /> - Atunci nici nu face să mai încerc, răspunse moşneagul, mai ales că nu mai am nici zece ani de trăit. Ai face mai bine, Nancy, să-mi spui despre ce este vorba.<br /> - Bine, ascultă. Ştii cine e în salon în acest moment cu domnişoara Polly?<br /> - Habar n-am. Poate că nu e nimeni.<br /> - Ba da, este cineva şi e... domnul Pendleton.<br /> - Glumeşti, Nancy!<br /> - Ba, nu glumesc deloc. I-am deschis chiar eu; a intrat cu cârjele. Şi trăsura care 1-a adus aşteaptă chiar la poartă. Cine ar putea crede că bătrânul acela morocănos, care nu vorbeşte nimănui, vorbeşte acum „coniţei"? îţi poţi închipui aşa minune domnule Tom?<br /> - Şi de ce nu? răspunse moşneagul cam arţăgos.<br /> Nancy aruncă o privire cam dispreţuitoare:<br /> - Parcă nu ştii mai bine ca mine! .<br /> - Ce să ştiu?<br /> - Ia nu mai face pe prostul, răspunse ea supărată, tocmai tu care mi-ai dat de gândit.<br /> - Ce tot spui?!<br /> Nancy se uită prin poarta şurii, apoi se apropie de Tom:<br /> - Ia ascultă, nu mi-ai spus dumneata că domnişoara Polly avusese odată un logodnic? Ei bine, într-o zi am dovedit că două şi cu două fac patru. Dar iată-le că fac cinci, şi nu patru!<br /> Cu nepăsare, bătrânul Tom îşi urmă lucrul:<br /> - Bine ai face să-mi vorbeşti mai pe înţelese, zise el supărat. Nu am fost niciodată în stare să dezleg enigmele.<br /> Nancy râse:<br /> - Am auzit ceva odată că el şi cu domnişoara Polly erau îndrăgostiţi!<br /> - Domnişoara Polly cu domnul Pendleton? strigă bătrânul Tom ridicându-se.<br /> - Da. O, ştiu acum că nu e adevărat. El de fapt o iubea pe mama scumpei noastre fetiţe, şi de aceea ar fi dorit... Dar toate astea nu ne privesc, adăugă ea răstit amintindu-şi la timp de făgăduinţa ce o făcuse Pollyannei că nu va spune nimănui că domnul Pendleton o rugase cu insistenţă să se mute la el. Eu am mai vorbit şi altora de dânsul şi am aflat că el şi cu dom­nişoara Polly au fost aproape duşmani ani de zile şi că ea îl urase cu atât mai mult cu cât gurile rele împerecheaseră numele lor, când ea avea vreo optsprezece sau douăzeci de ani.<br /> - Da, îmi aduc aminte, zise Tom; aceasta s-a întâmplat trei sau patru ani după ce domnişoara Jennie îl refuzase pe domnul Pendleton şi se căsători cu flăcăul celălalt. Domnişoara Polly avu milă de el şi îl trată cu bunătate, mai cu seamă că ura din suflet pe preotul ce-i răpise surioara iubită, ducând-o aşa departe. Oricum, lumea începu să bârfească, spunând că ea se ţine după dânsul.<br /> - Să se ţină domnişoara Polly după oricine? strigă Nancy înfuriată. Ce prostie şi câtă răutate!<br /> - Totuşi aşa se zvonea, şi natural nici o fată tânără nu poate suferi astfel de vorbe nedrepte. Tocmai pe atunci se ivi şi acela pe care îl iubea ea într-adevăr, apoi nu ştiu ce probleme avu cu el. După aceea se închise ca stridia în găoacea ei, nevrând să mai aibă de-a face cu nimeni. Inima ei plină de amărăciune se întări ca piatra.<br /> - Da ştiu, am auzit vorbindu-se despre toate acestea şi tocmai de aceea am încremenit şi mă simţeam fără nici o pu­tere, aşa încât ai fi putut să mă răstorni la pământ cu o pană, când l-am văzut pe domnul Pendleton la uşă, pe el cu care dom­nişoara Polly nu mai vorbise de atâta amar de ani. L-am primit în salon şi m-am dus să-i anunţ venirea.<br /> - Ce a spus ea? întrebă Tom ţinându-şi răsuflarea.<br /> - La început nu a spus nimic. Stătea atât de nemişcată, încât credeam că nu auzise şi era gata să-i repet, când îmi zise foarte liniştit: „Spune domnului Pendleton că vin imediat". Am dus răspunsul şi în urmă am fugit ca să-ţi povestesc totul, termină Nancy uitându-se iar spre casa.<br /> - Hm! bodogăni Tom, reluându-şi lucrul.<br /> În salonul de ceremonie din castel, domnul Pendleton nu aşteptă prea mult căci un pas vioi anunţă sosirea domnişoarei Polly. El încercă a se scula, dar ea îl opri cu un gest. Totuşi nu-i întinse mâna, iar faţa ei exprima răceala.<br /> - Am venit să întreb ce mai face Pollyanna, spuse el adânc emoţionat.<br /> - Mulţumesc, dar din nefericire, starea ei e ca la început, răspunse domnişoara Polly.<br /> - Nu puteţi să-mi spune-ţi mai precis care e starea ei? în­trebă el cu o voce nesigură.<br /> O adâncă durere se întipări un moment pe faţa domnişoa­rei Polly:<br /> - Nu pot, aş vrea să pot!<br /> - Vreţi să spuneţi ca nu ştiţi încă ce are?<br /> - Da!<br /> - Dar doctorul ce zice?<br /> - Doctorul Warren nu prea înţelege nici el nimic. El cores­pondează cu un specialist din New York şi a aranjat ca el să vină şi s-o consulte.<br /> - Dar s-a constatat că are anumite răni?<br /> - O mică tăietură la cap, una sau două vânătăi... şi ceva la coloana vertebrală ce pare că a cauzat paralizia de la şolduri în jos.<br /> Domnul Pendleton scoase un geamăt dureros. Apoi, după o scurtă tăcere, întrebă cu vocea răguşită:<br /> - Dar Pollyanna cum se împacă cu nenorocirea ce i s-a întâmplat? Ea ce zice?<br /> - Ea nu-şi dă seama de loc de condiţia în care se află, iar eu nu-i pot spune.<br /> - Dar totuşi ea trebuie să bănuiască ceva!<br /> Polly tăcu şi făcu iar gestul care-i devenise atât de obişnuit în ultimul timp, cel de a-şi duce mâna la gât.<br /> - O da, ştie că nu-şi poate mişca picioarele, dar crede că sunt fracturate. Spune mereu că e mai mulţumită de a avea picioarele frânte, ca dumneata, decât de a fi invalidă ca doam­na Snow, pentru că picioarele rupte se pot vindeca, însă o boală cronică nu. Ea vorbeşte întruna până ce... mi se pare că aş vrea să mor.<br /> Printre lacrimile mari ce-i umpleau ochii, domnul Pen­dleton observă faţa schimbată a domnişoarei Polly, pe care se citea o durere cumplită. Fără să vrea, gândul i se întoarse la ziua când o rugase pe Pollyanna să vină să locuiască cu el, şi ea îi răspunse: .,N-aş putea să părăsesc acum pe tanti Polly pentru nimic în lume!" Această amintire îl făcu să întrebe cu o voce blândă, când se simţi în stare de a vorbi:<br /> - Ştii dumneata, doninişoară Polly, că eu am încercat să o conving pe Pollyanna să vină să locuiască cu mine?<br /> - Cu dumneata? Pollyanna?<br /> Domnul Pendleton tresări la intonaţia aspră a acestui glas, dar răspunse liniştit:<br /> - Da. Voiam s-o adoptez... legal, înţelegi, şi s-o fac moşte­nitoarea mea.<br /> Polly se îmblânzi puţin. Înţelesese numaidecât ce viitor strălucit ar fi avut Pollyanna prin adoptarea aceasta şi se în­treba dacă fetiţa era destul de mare şi de interesată ca să fie ispitită de situaţia şi de marea avere a domnului Pendleton.<br /> - O iubesc pe Pollyanna, continuă el. O iubesc pentru ea însăşi şi pentru mama ei. Voiam cu tot dinadinsul să revărs asupra Pollyannei dragostea mare, ce-o port închisă în inima mea de douăzeci şi cinci de ani.<br /> Dragostea?! Polly îşi aminti deodată de ce luase ea copila la început, şi la acest gând i se părea că aude cuvintele pe care le spusese Pollyanna mai devreme: „îmi place atât de mult să mi se spună drăguţă de către cei apropiaţi mie şi pe care îi iubesc!" Acestei fetiţe însetate după dragoste i se oferise o iu­bire păstrată cu sfinţenie de douăzeci şi cinci de ani, şi desigur că aceasta o ispititse. Cu inima sfâşiată, Polly înţelese aceasta şi încă un lucru: că viitorul ei avea să fie foarte trist de acum înainte fără Pollyanna.<br /> - Ei, şi ce-a răspuns? întrebă ea cu sfială.<br /> Domnul Pendleton observă îngrijorarea şi adânca emoţie ce o stăpânea după vocea ei aspră şi răspunse trist:<br /> - N-a vrut să vă părăsească. Micuţa spunea că aţi fost atât de bună cu ea, încât dorea să rămână lângă dumneavoastră şi adăugă că era convinsă că şi dumneavoastră aveţi nevoie de prezenţa ei, zise el sculându-se să plece.<br /> Fără să se uite la Polly, se îndreptă cu hotărâre spre uşă. Simţi însă lângă el un pas vioi şi o mână care tremura se întinse către dânsul.<br /> - Când va sosi specialistul şi voi ştii ceva mai sigur despre Pollyanna, vă voi comunica îndată, zise Polly înduioşată. La revedere şi mulţumesc pentru vizita dumitale. Pollyanna va fi mulţumită.<br /><br />***<br /> În ziua următoare, Polly începu s-o pregătească pe Polly­anna pentru vizita specialistului.<br /> - Drăguţa mea fetiţă, începu ea cu blândeţe, am hotărât ca un alt doctor să vină să te vadă împreună cu doctorul Warren. Poate că ar putea el să ne indice ceva ce te-ar putea vindeca mai repede.<br /> O rază de bucurie lumină faţa Pollyannei:<br /> - Doctorul Chilton?!... Da tanti Polly, doream atât de mult să-1 văd. Voiam tot timpul să-ţi spun, dar n-am îndrăznit din cauză că te-ai supărat atunci, în ziua când te-a văzut în salonul de vară. Îţi aduci aminte? Dar ce mulţumită sunt acum că te-ai gândit la el pentru mine!<br /> Polly îngălbeni, apoi se roşi şi iar îngălbeni. Dar când răs­punse se vedea bine sforţarea ce-o făcea pentru a vorbi pe un ton uşor şi vesel:<br /> - O! Nu, drăguţă, nu m-am gândit deloc la doctorul Chilton, ci la un specialist vestit din New York care cunoaşte foarte bine cazuri identice cu cel al fetiţei mele scumpe.<br /> Faţa Pollyannei se întunecă:<br /> - Nu cred că ştie acel specialist nici pe jumătate cât doc­torul Chilton.<br /> - Ba da! Ştie mult mai mult şi sunt absolut sigură de aceasta, drăguţa mea fetiţă.<br /> - Totuşi doctorul Chilton 1-a îngrijit pe domnul Pendleton şi i-a dres picioarele, tanti Polly. Dacă nu te supără prea mult, aş dori din suflet să-1 văd pe doctorul Chilton, crede-mă că aş vrea să vină. Polly nu putu să răspundă numaidecât, apoi zise încetişor, dar cu hotărârea ei obişnuită:<br /> - Vezi, fetiţo, tocmai asta nu mi-ar plăcea. Voi face tot ce îmi stă în putinţă pentru tine, drăguţo; însă din motive pe care nu ţi le pot spune acum, doctorul Chilton nu poate veni aici. De altfel crede-mă, nici n-ar şti să te îngrijească tot aşa de bine ca specialistul care va sosi mâine din New York.<br /> Pollyanna nu părea deloc convinsă:<br /> - Dar, tanti Polly, dacă îl iubeai şi dumneata pe doctorul Chilton...<br /> - Ce vrei să spui fetiţo?... vocea mătuşii Polly era aspră de data aceasta şi obrazul îi era îmbujorat.<br /> - Spun, dacă îl iubeai pe doctorul Chilton şi nu pe celălalt..., oftă Pollyanna. Mi se pare că e o mare deosebire în binele ce poate să ţi-1 facă o persoană care ţi-e dragă, şi eu îl iubesc pe doctorul Chilton.<br />Infirmiera intră tocmai atunci în cameră şi Polly se sculă uşurată.<br /> - Îmi pare foarte rău, Pollyanna, zise ea cam răstit, dar trebuie să mă laşi să hotărăsc eu de data aceasta. De altfel totul este deja aranjat. Specialistul din New York soseşte mâine.<br /> Faimosul doctor însă nu sosi „mâine". în ultimul moment, o telegramă anunţă o întârziere datorită unei indispoziţii a specialistului. Aceasta îndemnă pe Pollyanna să roage din nou ca doctorul străin să fie înlocuit cu doctotorul Chilton, ceea ce, după cum zicea, ar fi fost mult mai natural... Dar ca mai înainte, Polly dădu din cap şi zise: "Nu, drăguţă", foarte ho­tărâtă, mângâind-o pe Pollyanna, totodată, şi spunându-i ca e gata să facă orice pentru ea în afară de a-i împlini această dorinţă.<br /> Şi într-adevăr, în zilele următoare se părea că Polly făcea tot ce-i sta în putinţă pentru a mulţumi pe nepoţica ei dragă.<br /> - Niciodată nu mi-aş fi închipuit lucrul acesta, zicea Nancy bătrânului Tom într-o dimineaţă. Nu trece o clipă din zi în care domnişoara Polly să nu caute să facă toate pe placul bietei noastre mieluşele. Astfel, lasă căţelul şi pisica să intre în casă, ea care n-ar fi permis pentru nimic în lume lui „Fluffy" şi lui „Buffy" să urce scările acum vreo săptămână; azi pot să sară pe pat pentru că aşa-i place Pollyannei. Şi neavând cum s-o mai distreze, face singură ca prismele de cristal atârnate la fereastră să producă „dansul curcubeului", cum îl numeşte. drăguţa noastră. Ea a trimis de trei ori pe Timotei la grădina lui Cobb ca să-i aducă flori proaspete, şi ăsta-i numai începutul. Mai alaltăieri am găsit-o stând pe scaun lângă pat pe când in­firmiera îi peria părul şi o pieptăna frumos aşezându-i buclele după plăcerea Pollyannei, ai cărei ochi străluceau de mulţumire. . Şi de atunci, domnişoara Polly umblă frumos pieptănată în toate zilele pentru că aşa îi plăcea nepoţelei ei. Bătrânul scoase un fel de mârâit.<br /> - Ei bine, găsesc că domnişoara Polly n-arată mai rău dacă se piaptănă, acum lăsându-şi bucle pe frunte, observă el scurt.<br /> - Desigur că nu, răspunse Nancy, acum arată ca toată lumea, ba e chiar frumuşică.<br /> - Vezi Nancy, zise Tom făcând haz de vorbele ei, îţi aduci aminte când îţi spuneam eu că a fost frumoasă şi că ar mai putea fi încă dacă ar vrea?<br /> Nancy dădu din umeri:<br /> - Dar nu zic că e cine ştie ce frumoasă acum, spun numai că s-a schimbat de când poartă panglici şi dantele ca să fie pe placul Pollyannei.<br /> - Ţi-am spus de atâtea ori că nu e bătrână... Nancy râse:<br /> - Ei bine, chiar dacă nu e bătrână părea astfel grozav de bătrână înainte de sosirea copilei. Şpune-mi te rog, domnule Tom, cine a fost logodnicul ei? Nu l-am descoperit încă!<br /> - Chiar aşa? întrebă la rândul lui bătrânul cu o mutră ciu­dată. Apoi... n-o vei afla de la mine!<br /> - Vai, domnule Tom, spune-mi cine e, te rog! Ştii doar că eu pot să aflu de la multe persoane care sunt la curent cu această veche poveste.<br /> - Se prea poate, dar în tot cazul nu eu îţi voi satisface curiozitatea... Apoi lumina din ochii lui parcă se stinse deodată.<br /> - Ce face fetiţa?<br /> Nancy dădu din cap, iar faţa i se întrista:<br /> - E tot în aceeaşi stare, domnule Tom. Nu merge deloc spre bine. Stă întinsă, doarme, vorbeşte, încearcă să zâmbeas­că şi să fie mulţumită când vede luna ori soarele, sau alte lucruri asemănătoare. Îţi vine să plângi! Ştii, acesta e jocul ei.<br /> - Dumnezeu să o binecuvinteze, zise Tom înduioşat.<br /> - Mi se pare că şi dumitale ţi-a vorbit de acel joc.<br /> - Da, demult. Bătrânul şovăi, apoi urmă cu vocea slabă: Mă plângeam într-o zi că eram gârbovit şi îndurerat şi ce crezi că mi-a spus?...<br /> - Nu pot ghici. Nu prea văd ce te-ar fi mulţumit în starea aceea.<br /> - Ea însă văzu... îmi spuse că puteam fi mulţumit că nu mai am nevoie să mă aplec prea mult când fac semănăturile prin grădină, deoarece eram deja încovoiat.<br /> - Foarte bine. La urma urmei, nu mă mir deloc. Ar fi tre­buit să ghicesc. Am jucat acel joc împreună chiar din mo­mentul sosirii ei aici, pentru că nu avea cu cine să joace - cu domnişoara Polly nici nu putea fi vorba, pe atunci.<br /> - Cu domnişoara Polly!<br /> Nancy începu să râdă.<br /> - Văd că n-ai o opinie mai bună ca mine despre stăpâna noastră.<br /> Bătrânul grădinar se încruntă.<br /> - Ba voiam să spun numai că acest joc ar fi fost greu pentru dumneaei! explică el cu demnitate.<br /> - Da, cred şi eu că i-ar fi fost greu atunci, răspunse Nancy, dar acum mi se pare că îi e mai uşor. Stăpâna noastră e în stare să facă orice, chiar să joace jocuri!<br /> - Dar fetiţa nu i-a vorbit nici măcar o dată de el? Ea îl spu­ne tuturor, şi de când e bolnavă, multe persoane mi-au spus-o.<br /> - Vezi bine că fetiţa nu i l-a spus domnişoarei Polly, fi­indcă ea îi interzisese sa vorbească de tatăl ei, şi cum el o învăţase jocul, ar fi fost silită să-i pomenească numele.<br /> - Da, înţeleg... înţeleg. Domnişoara Polly nu l-a putut ierta pe preotul care i-a luat surioara, pe domnişoara Jennie, pe care o iubea mult. Da... da... înţeleg, a fost o întâmplare foarte tristă, zise el, oftând şi plecă mai gârbovit ca oricând.<br /> - Într-adevăr, murmură Nancy, înapoindu-se la rândul ei în bucătărie. <br />Aceste zile de aşteptare au fost grele pentru toată lumea... Pollyanna se silea să pară veselă, dar ochii îi erau îngrijoraţi. Doctorul Warren nu-şi putea ascunde grija şi nerăbdarea. Polly vorbea puţin. Nici buclele frumoase care-i împodobeau fruntea, nici dantelele scumpe din jurul gâtului nu puteau masca gălbeneala şi slăbiciunea feţei ei ofilite. Cât despre Pollyanna, ea dezmierda capul pisicii, alinta câinele, admira florile, mânca fructele şi răciturile ce i se dădeau, şi trimitea nenumărate răs­punsuri amicale multiplelor scrisori de interes afectuos pe care le primea zilnic din toate părţile. Dar ea slăbea şi devenea din ce în ce mai palidă, şi activitatea nervoasă a mâinilor scotea mai mult la iveală imobilitatea completă a picioarelor de sub pla­pumă, atât de sprintene altădată, dar acum rigide.<br /> Cât despre jocul ei, Pollyanna spunea Nancyei cât de mul­ţumită o să fie când va putea merge la şcoală, la doamna Snow şi mai ales la domnul Pendleton, apoi câtă plăcere va avea de a se plimba cu doctorul Chilton în trăsura lui... dar toate acestea, când va fi bine... mai târziu... nu acum numaidecât. Nancy îşi dădea şi ea seama de aceasta şi plângea amarnic, când se afla singură.<br /><br />***<br /> Doctorul Mead, specialistul, a sosit în fine, peste o săptă­mână. Era un om înalt, cu bustul puternic, cu ochii cenuşii, blânzi şi cu un zâmbet vesel.<br /> Pollyannei îi plăcu de el imediat:<br /> - Semănaţi întocmai cu doctorul meu, zise ea cu un ton prietenos.<br /> - Cu doctorul tău? Doctorul Mead se uită mirat la doctorul Warren care vorbea la o parte cu infirmiera.<br />Doctorul Warren era mic, avea ochii negri şi o barbă neagră, ascuţită şi deasă.<br /> - O! acesta nu e doctorul meu, zise Pollyanna, surâzând. Doctorul Warren e doctorul mătuşii Polly. Al meu e doctorul Chilton.<br /> - Aşa!... spuse doctorul Mead cu un ton straniu, fixând pe domnişoara Polly care, îmbujorată, se întoarse brusc spre fereastă. .<br /> - Da. Pollyanna şovăi un moment, apoi continuă cu sin­ceritatea ei obişnuită: trebuie să înţelegi că eu am dorit tot timpul să-1 văd pe doctorul Chilton. însă tanti Polly a vrut şă te cheme pe dumneata. Ea zice că tu ştii mai bine decât el ce trebuie picioarelor mele, pentru că ai o mai mare experienţă şi că aceasta este specialitatea dumitale şi dacă este aşa, bine­înţeles că voi fi mulţumită să fiu îngrijită de dumneata. E adevărat?<br /> Pe faţa doctorului se ivi o expresie ciudată pe care Polly­anna nu putu să şi-o explice.<br /> - Numai timpul ne va ajuta, fetiţo, zise el încetişor, apoi se întoarse grav spre doctorul Warren care tocmai se apropia de pat. Mai târziu... fiecare afirma că a fost vina pisicii - e cert că da - că dacă „Fluffy" nu şi-ar fi frecat labele şi botul de uşa camerei Pollyannei rămasă întredeschisă, deschizătura nu s-ar fi mărit, iar Pollyanna n-ar fi auzit strigătul de deznădejde al domnişoarei Polly:<br /> - Nu se poate aceasta! Domnule doctor, nu, nu... Dum­nezeule! Nu vreau să-mi spui că fetiţa mea nu va mai putea umbla niciodată!<br /> Urmă apoi o confuzie îngrozitoare. Din camera alăturată se auzi glasul îngrozit al Pollyannei:<br /> - Tanti Polly! Tanti Polly!<br /> Aceasta, văzând uşa întredeschisă şi înţelegând că vorbele ei înfricoşate fuseseră auzite de copilă, scoase un geamăt surd şi, pentru prima oară în viaţa ei, căzu leşinată la pământ.<br /> Infirmiera, cu un "a auzit copila" înăbuşit, se repezi tre­murând în camera bolnavei, pe când doctorii rămaseră lângă Polly. Doctorul Mead o ridică în braţe, iar doctorul Warren stătea neputincios lângă el.<br /> Numai după ce Pollyanna începu a ţipa şi infirmiera închise uşa, doctorii, schimbând între ei o privire disperată, începură în fine a se ocupa serios de domnişoara Polly pentru a o face să-şi revină-n fire.<br /> In cameră, infirmiera găsise pe pat o pisică cenuşie care căuta în zadar a atrage atenţia unei biete fetiţe cu faţa palidă şi cu ochii rătăciţi.<br /> - Domnişoară Hunt, aş vrea să vină tanti Polly, te rog; am nevoie de ea imediat, te rog!<br /> - Drăguţă, nu poate veni chiar în acest moment. O să vină ceva mai târziu.<br /> - Dar, ce vrei? Nu pot eu oare să te ajut în locul ei? <br /> Pollyanna scutură capul.<br /> - Aş vrea să ştiu ce a zis ea adineaori! Ai auzit-o?... Aş vrea pe tanti Polly; ea a zis ceva grav! Aş dori să-mi spună că nu e adevărat!<br /> Infirmiera încercă să-i răspundă dar nu putu spune un cu­vânt, şi ceva din expresia feţei ei mări şi mai mult groaza ce se vedea în ochii Pollyannei.<br /> - Ai auzit desigur şi dumneata? Este adevărat? Oh! nu, spune-mi că nu e adevărat! Vrei să-mi spui că nu voi mai putea umbla niciodată?<br /> - Hai, hai, fetiţo dragă, linişteşte-te, zise infirmiera. Poate că el s-a înşelat sau nu a ştiut. Ştii, se pot întâmpla multe lucruri!<br /> - Dar tanti Polly spunea că el este specialist şi că el cunoaşte mai bine ca oricine despre picioare fracturate ca ale mele.<br /> - Da, da, ştiu drăguţă, dar toţi doctorii pot să se înşele, chiar şi cei mai buni. Te rog nu te mai gândi la asta acum, drăguţa mea.<br /> Pollyanna îşi frământa mâinile cu disperare:<br /> - Dar nu pot să-mi opresc gândurile de la asta, zise ea plângând în hohote. Nu mă pot gândi la altceva. Domnişoară Hunt, cum voi mai putea merge la şcoală, la domnul Pendleton, la doamna Snow, sau... sau la altcineva?! Suspină din toate puterile ei pentru un moment, apoi deodată se opri ridicând capul, având ochii plini de o nouă spaimă: „Ei bine, dacă nu mai pot să umblu, cum voi mai putea fi mulţumită vreodată de ceva?"<br /> Domnişoara Hunt nu cunoştea „jocul", dar ştia că mica ei bolnavă trebuie să fie liniştită imediat. Cu toată mâhnirea ei adâncă şi sinceră, mâinile nu-i rămaseră neocupate, ci acum, aflate lângă patul fetiţei, ţineau un calmant.<br /> - Uite, fetiţo, bea asta, zise ea cu blândeţe, fiindcă te va linişti şi vom vedea pe urmă ce va fi de făcut. Adeseori lucrurile nu sunt atât de cumplite cum par la început, o să vezi, drăguţa mea.<br /> Ascultătoare ca întotdeauna, Pollyanna luă medicamentul:<br /> - Ştiu; aşa spunea şi tata de obicei, murmură ea ştergân-du-şi lacrimile; el zicea că orice lucru ar li putut li şi mai rău; totuşi lui nu i se spusese niciodată că nu va mai putea merge vreodată! Eu nu văd ce poate fi mai rău ca asta... Dumneata ce zici?...<br /> Infirmiera nu răspunse nimic. Nu mai avea curajul să mai vorbească.<br /><br />***<br /> Nancy a fost însărcinată să ducă domnului Pendleton verdictul doctorului Mead. Polly îşi amintise de promisiunea ce-i făcuse de a-i trimite un răspuns direct. Nu putea fi vorba ca să meargă ea, nici să-i scrie, şi de aceea se gândi s-o trimită pe Nancy.<br /> Ce bucuroasă ar fi fost Nancy altădată să poată intra în „casa misterului" şi să vadă de aproape pe proprietarul ei. Azi, însă, inima îi era prea îndurerată pentru a se putea bucura de ceva. Nici nu-i trecea prin minte să se uite în jurul ei cât timp a fost nevoită să-1 aştepte pe domnul Pendleton.<br /> - Sunt Nancy, zise ea respectuos, răspunzând privirii lui cercetătoare când intră în cameră. Domnişoara Polly mă trimite pentru a vă aduce veşti despre Pollyanna.<br /> - Ei bine, cum e?<br /> Întrebarea a fost scurtă, dar Nancy înţelese perfect câtă în­grijorare cuprindea.<br /> - Veştile nu sunt bune, domnule Pendleton.<br /> - Ce vrei să spui? se opri el, iar Nancy îşi plecă jalnic capul.<br /> - Da, domnule, doctorul a zis că nu va mai putea umbla niciodată.<br /> Câteva clipe domni o adâncă tăcere în cameră; apoi, cu vocea zdrobită, domnul Pendleton zise:<br /> - Sărmana copilă! Biata fetiţă!<br /> Nancy se uită la el, apoi plecă imediat ochii. Nu şi-ar fi închipuit niciodată că acest John Pendleton, atât de morocănos şi aspru, atât de sever, putea avea o asemenea expresie de bună­tate şi de mâhnire adâncă. El spuse încet de tot:<br /> - Ce crud şi nedrept lucru să nu se mai poată juca nici­odată la soare, scumpul, micul, şi dragul meu copil.<br /> Urmă din nou o tăcere; apoi el întrebă:<br /> - Şi desigur, ea nu ştie nimic.<br /> - Ba da, ştie sărăcuţa, răspunse Nancy,, bufnind în plâns, şi tocmai asta face lucrul să fie şi mai trist. A auzit... bleste­mata aceea de pisica! lertaţi-mă, domnule, pisica a deschis uşa şi astfel Pollyanna a auzit ce spusese doctoral.<br /> - Săraca fetiţă, oftă iar domnul Pendleton.<br /> - Da, domnule, chiar aşa ai fi spus dacă erai acolo, zise Nancy. Nu am văzut-o decât de două ori de când ştie mititica şi m-am îmbolnăvit numai auzind-o. înţelegeţi, e încă recent şi ea se gândeşte mereu la lucrurile pe care nu le va mai putea face. Este disperată pentru că i se pare că nu va mai putea găsi de ce să fie mulţumită. Dar poate dumneavoastră nu cunoaşteţi jocul ei.<br /> - „Joculmulţumirii"?Întrebă domnul Pendleton? O! da, mi-a vorbit de el.<br /> - Adevărat? După cum văd, mi se pare că a vorbit la toată lumea de acel joc. Dar înţelegeţi, ea acum nu mai poate juca şi aceasta o mâhneşte îngrozitor. Ea zice mereu că nu mai poate găsi de ce să fie mulţumită dacă nu mai poate merge pe picioare ca mai înainte.<br /> - Are dreptate, zise el. Nancy urmă:<br /> - Aşa am crezut şi eu, până când mi-a venit în minte că i-ar fi mai uşoară resemnarea dacă ar putea găsi ceva care s-o îmbărbăteze şi pentru asta am încercat sâ-i amintesc...<br /> - Ce să-i amintiţi?<br /> - Cum a învăţat ea pe alţii „jocul" ei, pe doamna Snow şi pe mulţi alţii* ştiţi... şi ce le spunea pentru a-i îmbărbăta şi a-i face să joace „jocul". Dar biata mieluşea plânge întruna zicând că nu e tot una; că e mai lesne a zice invalizilor cum pot să se bucure decât a fi nevoită ea însăşi a o face. Ea mai zice că şi-a repetat de atâtea ori cât e de mulţumită că ceilalţi nu sunt ca ea, dar că nu se poate opri a se gândi mereu că nu mai poate umbla toată viaţa.<br /> Nancy tăcu. Domnul Pendleton, care stătea jos pe fotoliu cu mâna la ochi, nu răspunse.<br /> - Atunci am încercat iar să-i amintesc cum îmi spunea înainte că jocul e cu atât mai atrăgător cu cât e mai greu, mai anevoios de jucat, continuă Nancy cu un accent trist. Ea însă zice că nici asta nu se potriveşte, când e din cale-afară de greu... Acum trebuie să mă duc acasă, termină ea povestirea, iar când ajunse la uşă se întoarse şi întrebă cu sfială: „Pot să-i spun domnişoarei Pollyanna că l-aţi văzut pe Jimmy Bean din nou?"<br /> - Nu înţeleg cum i-aţi putea spune asta, deoarece nu l-am văzut din nou, declară iute domnul Pendleton. Pentru ce?<br /> - Pentru... nimica domnule. Dar ştiţi, gândul că nu va mai putea veni cu el la dumneavoastră cum fusese vorba e una din cauzele mâhnirii ei. Ea a zis ca vi l-a prezentat odată, dar că el nu vă lăsase atunci o impresie bună, şi îi era frică că nu v-ar plăcea să-1 primiţi la dumneavoastră ca să simţiţi „prezen­ţa unui copil". Poate înţelegeţi ce a vrut să spună, eu însă nu.<br /> - Da, înţeleg foarte bine ce a vrui să spună.<br /> - Bine, domnule! Dorea atât de mult să vi-1 aducă o dată pentru a vă dovedi că el ar fi într-adevăr „plăcuta prezenţă a copilului" şi acum nu va mai putea. Blestemat să fie acel auto­mobil! Vă rog să mă iertaţi... Bună ziua domnule, zise Nancy ieşind repede.<br /> Nu trecu mult timp şi tot orăşelul află că vestitul doctor din New York o condamnase pe biata Pollyanna la iremedia­bila paralizie a gambelor şi cert e că niciodată nu mai fusese orăşelul atât de tulburat. Fiecare cunoştea, cel puţin din vedere, voiosul obrăjor cu pistrui care avea întotdeauna un surâs amabil pentru oricine, şi mulţi cunoşteau „jocul" Pollyannei. Şi acum toţi se gândeau cu întristare că nu vor mai auzi glasul ei dulce care vestea bucurie. Li se părea tuturor de necrezut, cu nepu­tinţă, atât de crud şi aşa de dureros că nu o s-o mai vadă.<br /> Prin bucătării şi saloane, peste garduri, femeile vorbeau de ea şi plângeau amarnic. La colţul străzilor şi prin magazine, bărbaţii vorbeau şi ei şi unii plângeau pe furiş. Conversaţiile şi plânsul crescură când se răspândi cu iuţeala vântului vestea tristă că Pollyanna, acum faţă în faţa cu nenorocirea ei, se mâh­nea de faptul că nu mai putea juca „jocul" ei, şi că nu va mai avea de ce să se bucure. Acelaşi gând părea a fi intrat în capul tuturor prietenilor ei, şi dintr-o dată stăpâna castelului, dom­nişoara Polly, spre marea ei mirare, începu a primi vizitele persoanelor cunoscute şi necunoscute de ea, bărbaţi, femei şi copii pe care dânsa nici nu bănuia că Pollyanna îi putea cu­noaşte. Unii veniră şi statură cinci sau zece minute. Alţii stăteau sfioşi la poartă, învârtind în degetele lor pălăriile sau gentile. Câţiva aduseră câte o carte, flori frumoase sau fructe, prăjituri sau bomboane. Unii plângeau pe faţă, alţii se întorceau pentru a şterge ochii şi nasul pe furiş. Dar toţi se interesau cu mare grijă de mica rănită şi toţi îi trimiteau scrisori pline de dragoste şi de compătimire. Toate aceste dovezi de simpatie şi iubire o împinseră pe Polly să ia o hotărâre. Domnul Pendleton veni printre cei dintâi, şi de data aceasta fără cârje.<br /> - Nu-i nevoie să vă spun cât sunt de mâhnit, zise el cu glasul aproape aspru. Oare nu este nimic de făcut?<br /> Polly făcu un gest deznădăjduit:<br /> - O! facem tot ce ne stă în putinţă. Doctorul Mead a pre­scris un tratament şi medicamente care pot să-i amelioreze starea, iar doctorul Warren urmează indicaţiile acestuia, întoc­mai. Totuşi... doctorul Mead nu mai are nici o speranţă.<br /> John Pendleton se sculă repede cu toate că abia intrase. Faţa îi era foarte palidă şi gura contractată. Polly, privindu-1, înţelese că pleacă pentru a-şi ascunde lacrimile ce simţea că-i întunecă privirea şi... şi nu voia să plângă în prezenţa ei. Ajuns la uşă, el se întoarse:<br /> - Am o veste pentru Pollyanna, zise el adânc mişcat. Bine­voiţi a-i spune că l-am văzut pe Jimmy şi că... de acum va fi băieţelul meu. Spuneţi-i vă rog că m-am gândit că ea va fi mulţumită când va afla că m-am decis să-1 adopt.<br /> Polly îşi pierdu cumpătul o clipă:<br /> - Vrei să-1 adopţi pe Jimmy?! exclamă ea.<br /> - Da! Cred că Pollyanna va înţelege şi va fi mulţumită, în fine... de ceva. Vă rog spuneţi-i şi aceasta.<br /> - Desigur, murmură Polly.<br /> - Mulţumesc, zise John Pendleton plecând.<br /> Din capătul scărilor, Polly privea tăcută şi adânc mirată în urma lui. Nu putea crede ce-i auziseră urechile! John Pendleton să-1 înfieze pe Jimmy! John Pendleton, bogat, independent, morocănos, cu reputaţia de zgârcit şi extrem de egoist, să adopte un băieţel... şi încă ce băieţel!<br /> - Drept să spun... nu ştiu ce să mai cred!<br /> Cu faţa cam uluită urcă scările şi intră în camera nepoţelei sale.<br /> - Pollyanna, drăguţa mea, am pentru tine o veste din partea domnului Pendleton. El a fost chiar acum aici şi m-a însărcinat să-ţi spun că l-a luat pe Jimmy la el şi ca-1 va adopta ca să fie copilul lui. El crede că vei fi mulţumită de acesta.<br /> Faţa gânditoare a Pollyannei se lumină îndată şi într-adevăr apăru bucuria:<br /> - Mulţumită?... Mulţumită? O! desigur că sunt mulţumită, tanti Polly. Am dorit atât de mult să-i găsesc un cămin lui Jimmy, şi... ce frumos va fi căminul lui acum! De altfel, sunt mulţumită şi pentru domnul Pendleton. Ştii, acum va simţi şi el „prezenţa unui copil"!<br /> - Prezenţa cui?<br /> Pollyanna se roşi. Ea uitase că domnul Pendleton voise s-o înfieze şi desigur că acum nu era momentul de a-i spune acestei bune şi scumpe tanti Polly că s-a gândit măcar o clipă s-o părăsească.<br /> - Prezenţa copilului, bâlbâi încurcată Pollyanna. Domnul Pendleton mi-a spus odată că numai inima şi mâna unei femei sau prezenţa unui copil puteau înfăptui un cămin, şi iată că are prezenţa copilului.<br /> - Ah! înţeleg, zise Polly foarte încet; şi ea înţelegea în realitate mult mai bine decât şi-ar fi închipuit Pollyanna. Ea înţelesese ceva din stăruinţa ce probabil fusese exercitată asupra fetiţei, atunci când John Pendleton îi ceruse a fi „prezenţa copilului" care trebuia să-i transforme imensa şi recea lui casă într-un cămin fericit. Înţeleg, repetă ea cu ochii plini de lacrimi.<br /> Pollyanna, temându-se că mătuşa ei va continua să-i pună întrebări la care nu va fi în stare să-i răspundă, schimba vorba.<br /> - Doctorul Chilton mi-a spus şi el că trebuie neapărat mâna şi inima unei femei sau prezenţa unui copil pentru a creea un cămin, ştii dumneata? observă ea. Polly tresări:<br /> - Doctorul Chilton?<br /> - Da. Mi-a spus chiar el când mi-a destăinuit că el locuieşte în două camere la nişte străini, două camere reci... şi că n-are cămin cum ar dori el!<br /> Polly nu răspunse. Ea privea departe pe fereastră.<br /> - Atunci l-am întrebat pentru ce nu şi-a ales mâna şi inima unei femei ca să aibă un cămin.<br /> - Pollyanna! exclamă Polly îmbujorându-se toată.<br /> - Ei, uite aşa am făcut pentru că el părea atât de trist.<br /> - Şi ce a răspuns? întrebă Polly ca împinsă de o forţă inter­nă, fără voia ei.<br /> - N-a spus nimic câteva clipe, apoi a zis foarte încet că nu oricând se pot obţine chiar dacă le-ar fi cerut.<br /> Urmă o tăcere. Polly privea iar pe fereastră în grădină. Pollyanna oftă:<br /> - El are nevoie de un cămin şi eu doresc din tot sufletul să-1 aibă.<br /> - De unde ştii, Pollyanna?<br />- Ştiu pentru că într-o zi el a murmurat foarte încet, dar în auzul meu că ar da totul pentru a avea mâna şi inima unei femei. Dar ce ai, tanti Polly?<br /> Polly se sculase dintr-o dată şi se repezise spre fereastră.<br /> - Nimic, drăguţă. Am vrut numai să schimb poziţia acestor prisme, răspunse ea cu toată faţa îmbujorată.<br /><br />***<br /> Puţin timp după a doua vizită a domnului Pendleton, Milly Snow veni într-o după amiază la castel, unde nu mai fusese niciodată. Când o primi domnişoara Polly, Milly se înroşi până la urechi şi bolborosi foarte sfioasă:<br /> - Am... am venit să întreb cum îi merge fetiţei dumnea­voastră.<br /> - Mulţumesc, eşti foarte drăguţă. E în aceeaşi stare. Dar mama dumitale, ce mai face?<br /> - Vin pentru a vă vorbi şi de ea, adică pentru a vă ruga să spuneţi Pollyannei că noi ne gândim mereu cât e de trist că nu mai poate umbla, şi de asemenea la tot ce a făcut pentru noi, pentru mama, ştiţi, învăţând-o „jocul" şi toate celelalte. Ce păcat că nu-1 mai poate juca, sărăcuţa! Desigur că nu văd cum ar putea să-1 mai joace acum! Dar când ne amintim de tot ce a făcut pentru noi, ne-am gândit că dacă ea ştie asta ar ajuta-o poate ca să fie mulţumită, adică vreau să zic, cât de cât mul­ţumită!<br /> Milly se opri neştiind cum să-şi termine cuvântarea. Aştepta ca domnişoara Polly să-i răspundă ceva... Aceasta o ascultase cu politeţe, însă nu prea putea urma vorbele ei, cam fără şir. Nu pricepuse decât jumătate din ce i se spusese. O ştia pe Milly Snow cam „ţâcnită", dar n-o crezuse chiar nebună. Nu putea să-şi explice cuvintele acestea ce urmau unele după altele fără nici un înţeles şi fără vreun pic de logică. Îi răspunse totuşi liniştită:<br /> - Nu înţeleg prea bine, Milly. Spune-mi lămurit ce doreşti anume să-i comunic Pollyannei.<br /> - Da, tocmai doresc să-i amintiţi că n-am uitat ce a făcut pentru noi! Fără îndoială că dânsa ştie, pentru că a constatat schimbarea care s-a produs în starea mamei mele şi a mea de când am încercat să jucăm „jocul" ei, câte puţin.<br /> Polly se încruntă. Ar fi vrut s-o întrebe în ce consta acel joc, dar nu putu fiindcă Milly reîncepu cu însufleţire:<br /> - Ştiţi, înainte nimic nu era pe placul mamei. Ea dorea întotdeauna altceva decât ce avea; dar cred ca nu era vina ei, ci boala cronică ce o ţinea în pat de ani de zile. Acum mă lasă să deschid ferestrele, se interesează de toate, de cum arată figura ei, de cămăşile ei de noapte şi de altele; a început a împleti perdele şi plăpumi din lână pentru spitale, şi e atât de mulţu­mită că poate face atâtea lucruri bune. Şi această schimbare e opera Pollyannei, ştiţi dumneavoastră, pentru că ea a putut s-o înţeleagă pe mama, că trebuia să se simtă fericită când se va servi de mâinile şi braţele ei, încât mama se întreba de ce nu făcea nimic cu ele mai înainte. Puteţi să vă închipuiţi cât de schimbată e acum camera ei, cu toate acele culori roşii, albastre şi galbene, provenite din prismele de la fereastră ce le-a primit de la Pollyanna. Toate acestea fac să simţi o adevărată plăcere când te găseşti acolo, pe când înainte îmi era teamă să intru în cameră, atât era de întuneric şi de trist; iar mama era aşa de nervoasă şi nenorocită, cred că vă amintiţi. Acum am dori să-i spuneţi Pollyannei că tot binele ne vine de la ea şi că suntem atât de fericite de a li cunoscut-o, încât credem că dacă ar şti aceasta ar avea puţină mulţumire. Şi asta e tot, termină Milly oftând. Îi veţi spune, nu-i aşa?<br /> - Fii sigură că îi voi spune, murmură Polly, întrebându-se ce va putea reţine din acest remarcabil discurs pentru a-1 repeta scumpei ei bolnave.<br /> Vizitele domnului Pendleton şi ale domnişoarei Milly Snow au fost urmate de multe altele şi după fiecare erau mulţumiri şi vorbe de recunoştinţă de transmis Pollyannei. Unele erau atât de curioase, încât o intrigau tot mai mult pe Polly.<br /> Într-o zi veni văduva Benton. Polly o cunoştea din vedere, dar nu îi vorbise niciodată. Văduva Benton avea o reputaţie urâtă prin oraş, şi era întotdeauna îmbrăcată în negru. Azi însă purta o cravată albastră şi avea lacrimi în ochi. Povesti mâhnirea ei când auzise despre nenorocitul accident; apoi întrebă sfioasă dacă ar putea s-o vadă pe Pollyanna.<br /> Polly dădu din cap:<br /> - Îmi pare rău, dar nimeni nu poate s-o vadă. Poate... puţin mai târziu.<br /> Doamna Benton îşi şterse ochii, se sculă şi voi să plece, dar când se apropie de vestibul se întoarse în grabă:<br /> - Domnişoară Polly, ai vrea să-i transmiţi câteva cuvinte din partea mea? întrebă ea sfios.<br /> - Desigur, doamnă, cu plăcere.<br /> - Vreţi să-i spuneţi, vă rog, că port aceasta, zise ea atingând cu mâna nodul albastru al cravatei. Pentru că Polly o privea cu o vădită mirare, ea adăugă: nepoţica dumneavoastră a încercat de atâtea ori să mă convingă să îmbrac lucruri colorate, încât gândeam că ar fi mulţumită să afle că am început să-i înde­plinesc dorinţa. Ea-mi spunea atât de drăgălaş că fiul meu Freddy se va simţi fericit dacă aş face aceasta. Ştiţi poate că acest copilaş e tot ce mi-a mai rămas acum. Ceilalţi sunt toţi... Doamna Benton întoarse capul. Spuneţi-i Pollyannei. Ea va înţelege. Apoi plecă închizând uşa după ea.<br /> În aceeaşi zi, puţin mai târziu, veni altă văduvă, adică o doamnă care purta doliul văduviei. Polly n-o cunoştea deloc. Ea se întreba de unde putea Pollyanna s-o cunoască. Doamna se numea Tarbell.<br /> - Bineînţeles, pentru dumneavoastră sunt o străină, dar nu pentru fetiţa dulce care zace acum atât de bolnavă. Eram la hotel, unde am stat toată vara, .şi în fiecare zi trebuia să fac plimbări lungi pentru sănătatea mea. Aşa am întâlnit-o pe nepoţica dumneavoastră, care e un înger. Aş vrea să poţi înţelege ce a fost ea pentru mine. Eram foarte trisă când am sosit aici; faţa ei radioasă şi veselia ei plăcută îmi aminteau de propria mea fetiţă pe care am pierdut-o de vreo câţiva ani. Am fost atât de mâhnită aflând despre accident, şi când am auzit că biata copilă nu va mai putea merge niciodată, şi că era nenorocită pentru că nu mai avea de ce să fie mulţumită ca înainte, a trebuit să vin să vă văd.<br /> - Sunteţi foarte amabilă, murmură Polly.<br /> - Veţi avea bunătatea de a-i transmite ceva din partea mea?<br /> - Bineînţeles.<br /> - Spuneţi-i numai că doamna Tarbell e mulţumită acum. Da, ştiu că asta vă pare straniu şi că nu înţelegeţi. Însă vă cer iertare că nu vă pot explica mai bine. (Faţa doamnei Tarbell deveni tristă, şi zâmbetul îi dispăru de pe buze). însă nepoţica dumitale va înţelege ce vreau să spun, şi am simţit că trebuia să vin să-i spun. Mulţumesc şi vă rog scuzaţi-mă pentru îndrăz­neala ce-am avut-o de a veni aici, adăugă ea şi plecă.<br /> Cu totul zăpăcită de data aceasta, Polly se urcă repede în camera Pollyannei.<br /> - Drăguţa mea, cunoşti pe doamna Tarbell?<br /> - O! da, o iubesc pe doamna Tarbell. Ea este bolnavă şi atât de tristă; locuieşte la hotel şi face plimbări lungi. Le facem împreună. Adică vreau să spun... le făceam.<br /> Vocea Pollyannei se zdrobi şi două lacrimi grele alunecară de-a lungul obrazului ei. Polly îşi drese glasul:<br /> - Ei bine, iubita mea fetiţă, chiar acum a fost aici şi mi-a transmis un mesaj pentru tine, dar n-a voit să-mi spună exact ce înseamnă. A zis că vrea să ştii „că doamna Tarbell e mul­ţumită acum".<br /> Pollyanna bătu din palme:<br /> - A spus asta într-adevăr? O! cât sunt de mulţumită!<br /> - Dar Pollyanna ce a vrut ea să spună?<br /> - Aşa e jocul şi... Pollyanna se opri brusc şi îşi puse mâna pe gură.<br /> - Care joc?<br /> - O! nimica, tanti Polly. Nu pot să-ţi explic fără a vorbi despre lucruri pe care nu am voie să le spun.<br /> Polly voi să continue cu întrebările, însă mâhnirea, zugră­vită pe micul obraz atât de palid, o făcu să tacă.<br /> Puţin timp după vizita doamnei Tarbell, curiozitatea dom­nişoarei Polly atinse culmea datorită vizitei unei tinere femei, fardată şi cu părul de o culoare anormală, cu tocuri înalte şi bijuterii false; era o femeie a cărei reputaţie proastă era cunos­cută de domnişoara Polly, şi pe care nu ar fi voit s-o întâlnească sub acoperişul castelului ei. Intrând în camera în care străina nepoftită fusese introdusă, Polly nu-i întinse mâna, ba chiar se dădu cu un pas înapoi.<br /> Aceasta se sculă imediat. Ochii îi erau roşii de plâns. Cu oarecare îndrăzneală întrebă dacă ar putea să vadă, un mo­ment, pe mica Pollyanna.<br /> Polly refuza cu o voce cam aspră la început; dar ceva în ochii rugători ai femeii o tăcu să adauge mai politicos că nimeni nu obţinuse permisiunea de a vedea pe Pollyanna.<br /> Femeia stătu puţin la îndoială, apoi începu a vorbi pe un ton cam arogant:<br /> - Sunt doamna Payson, doamna Tom Payson. Presupun că aţi auzit vorbindu-se de mine, după cum mai toţi oamenii buni din oraş au auzit; probabil însă că vorbele rele ce le-aţi auzit nu sunt toate adevărate, dar asta n-are importanţă. Am venit numai pentru fetiţă. Când am aflat despre groaznicul accident ce i s-a întâmplat mi-a venit rău. Săptămâna trecută mi s-a spus că nu va mai putea umbla şi... şi aş schimba bucu­roasă picioarele mele cu ale ei, sărăcuţa, căci ea poate să facă mai mult bine într-un ceas alergând de colo până colo decât aş putea tace eu într-o sută de ani! Dar asta n-are importanţă! Pi­cioarele nu sunt date întotdeauna celor ce le-ar întrebuinţa mai cu folos, m-am convins de asta.<br /> Se opri pentru a-şi drege glasul şi urmă iarăşi cu vocea răguşită:<br /> - Poate că nu ştiţi, dar eu o cunosc foarte bine pe fetiţa dum­neavoastră. Noi locuim pe strada Pendleton Hill. Ea trecea adeseori pe acolo. Câteodată se oprea să se joace cu copiii mei şi să vorbească cu mine şi cu soţul meu când era el acasă. Părea a ne iubi. Cred că ea nu ştia că persoanele de felul ei nu vorbesc în general cu oameni de teapa mea. Dar dac-ar vorbi, domnişoară Harrington, poate n-armai fi atâtea fiinţe ca mine, adăugă ea cu oarecare amărăciune. Oricum, ea venea şi aceasta nu-i pricinuia nici un rău, în schimb nouă ne făcea mult bine. Ea nici nu ştie, sper, căci dac-ar şti ar înţelege lucruri pe care e mult mai bine nici să nu le cunoască. Anul acesta am trecut prin momente nespus de grele din multe privinţe. Eram atât de descurajată, şi eu şi soţul meu, încât eram gata de orice. Am vrut să divorţăm fără a ne îngriji de ce se va întâmpla cu copilaşii noştri. Apoi am auzit de accident şi am aflat că scumpa şi buna fetiţă nu va mai putea veni niciodată la noi. Ne-am gândit cu o adâncă durere la timpul când avea obiceiul de a se opri în treacăt la portiţa noastră ca sa se joace cu copiii şi să râdă mul­ţumită. Căci ea era întotdeauna mulţumită de ceva, şi într-o zi ne-a spus de ce era aşa, şi ne-a explicat „jocul" ei, pe care desigur îl cunoaşteţi. Ea încerca să ne înveţe cum trebuie să-1 jucăm, dându-ne astfel curajul de a trăi înainte. Acum am auzit că ea este desnadăjduită din cauza că nu-1 mai poate juca, nemaiavând de ce sa fie mulţumintă. Pentru asta am venit azi, pentru a-i da un prilej de mulţumire. Ne-am hotărât să ne împăcăm pentru copilaşii noştri şi să jucăm de acum înpreună „jocul" ei. Sunt sigură că ea va fi mulţumită, pentru că de multe ori era foarte mâhnită când ne auzea certându-ne cu vorbe urâte. Nu prea văd cum o să ne poată ajuta „jocul", dar am speranţă că ne va ajuta. În tot cazul vrem să-1 încercăm pentru că aşa dorea ea. O să binevoiţi a-i spune asta?<br /> - Da, am să i-o spun, promise Polly. Şi mulţumesc că ai venit, adăugă ea întinzându-i mâna deodată.<br /> Aroganţa femeii dispăru numaidecât. Buzele începură a-i tremura şi pronunţând cuvinte nedesluşite, doamna Payson strânse mâna întinsă a domnişoarei Polly şi ieşi afară.<br /> De-abia se închisese uşa când Polly strigă tare şi răstit:<br /> - Nancy!<br /> Seria vizitelor, pe care le îndurase în ultimele zile, a cul­minat în experienţele extraordinare, ce se petrecură în acea după-masă, şi i-a încordat nervii până la cel mai înalt grad. Nancy nu mai auzise pe stăpâna ei vorbind aşa de aspru din ziua accidentului.<br /> - Nancy, vreau să-mi spui în ce constă acel „joc" absurd pe care îl cunoaşte tot oraşul! Şi ce are nepoata mea de-a face cu el? De ce mă însărcinează pe mine toţi, de la Milly Snow până la doamna Payson, să-i spun că ei toţi „îl joacă"? După cât pot să judec, jumătate din locuitorii oraşului poartă panglici albastre, încetează certurile lor familiale sau învaţă să le placă de lucrurie pe care le urau înainte, şi toate acestea datorită Pollyannei. Am încercat sa obţin lămuriri chiar de la ea, dar n-am reuşit, şi vezi, nu vreau s-o obosesc. Dar am auzit spunându-ţi ceva aseară care mă face să cred că şi dumneata faci parte dintre ei. Acum vrei să-mi spui ce înseamnă toate comediile astea?<br /> Spre adânca mirare a domnişoarei Polly, Nancy începu a plânge în hohote şi după ce se linişti puţin începu:<br /> - Asta înseamnă că din iunie anul trecut, această scumpă copilă a făcut pe toţi oamenii din oraşul nostru mulţumiţi, şi. că acum rolurile fiind schimbate, ei toţi încearcă la rândul lor s-o facă şi pe ea mulţumită.<br /> - Mulţumită de ce?<br /> - Numai... mulţumită. Aşa e jocul.<br /> Polly bătu din picior cu nerăbdare:<br /> - Eşti ca toţi ceilalţi, Nancy. Ce joc?<br />Nancy, ridicând capul, o privi pe stăpâna sa drept în ochi:<br /> - Am să ţi-1 spun. E jocul pe care Pollyanna 1-a învăţat de la tatăl ei. Ea primise odată când era mică o pereche de cârje într-un pachet cu daruri, în loc de o păpuşă pe care o aştepta cu nerăbdare, şi desigur că ea a început să plângă cum de fapt ar iî tăcut oricare alt copil. Atunci tatăl ei i-a spus că în toate împrejurările se găseşte ceva de care poţi sa te bucuri şi că putea şi ea fi mulţumită că a primit câijele.<br /> - Cum sa fie mulţumită pentru cârje?<br /> Polly suspină dureros, gândindu-se la picioarele ţepene, nemişcate din patul de la etajul de sus.<br /> - Da. Aşa mi-a povestit chiar ea. Tatăl ei îi zisese că ea putea fi mulţumită pentru ca nu avea nevoie de ele.<br /> - O! exclamă Polly.<br /> - Şi de-atunci a continuat să joace acest joc, căutând întot­deauna să fie mulţumitoare pentru ceva, orice i s-ar întâmpla. Şi ea mi-a spus că nu se mai gândise atât la păpuşa pe care no primise cât timp se simţea mulţumită că n-avea nevoie de cârje. Acest joc îl numea ea „jocul mulţumirii". Şi 1-a jucat întotdeauna de atunci.<br /> - Dar cum... cum?... Polly se opri incapabilă de a con­tinua.<br /> - Sunteţi mirată de.a descoperi ce bine lucrează acest joc, adică cum reuşeşte de bine, domnişoară? adăugă Nancy aproape tot atât de convinsă ca şi Pollyanna însăşi. Aş voi să va povestesc, dacă bineînţeles mai aveţi răbdare să mă ascul­taţi, tot ce a făcut pentru mine şi copii la noi. acasă. Ştiţi că a fost o dată cu mine să-i vadă. M-a învăţat şi pe mine să fiu mulţumită de multe lucruri mari şi mici, şi aceasta face viaţa cu mult mai uşoară. De pildă, nu puteam suferi numele de Nancy, care mi se părea cel mai urât din lume; ei bine, ea m-a învăţat să-1 iubesc zicându-mi că trebuie să fiu mulţumită că nu mă cheamă „Hephzibah". Nu-mi plăceau dimineţile de luni. M-a făcut să le iubesc.<br /> - Iubeşti dimineţile de luni?<br /> Nancy începu a râde:<br /> - Aceasta vă pare caraghios domnişoară, dar lăsaţi-mă să vă lămuresc. Fetiţa aceasta deosebită a descoperit antipatia mea pentru ziua de luni, şi mi-a spus următoarele: „Ei bine, Nancy, poţi fi mai mulţumită luni dimineaţa decât în celelalte zile ale săptămânii, pentru ca o sa treacă o săptămână întreagă până ce va reveni iar luni”; şi de atunci în fiecare luni mă gândesc la ce mi-a spus şi aceasta m-a ajutat mult; încep să râd de câte ori îmi amintesc aceasta, şi râsul ajută la toate, credeţi-mă.<br /> Dar de ce nu mi-a vorbit niciodată de acest joc? Pentru ce se ascundea de câte ori o întrebam?<br /> Nancy stătu o clipă la îndoială, apoi zise:<br /> - Sa mă iertaţi, domnişoară, dar i-aţi interzis de la în­ceput să vorbească de tatăl ei, aşa că nu putea să vă explice jocul, deoarece el o învăţase, înţelegeţi?<br /> Polly îşi muşcă buzele.<br /> - Ar fi voit micuţa să vă vorbească de el dumneavoastră prima; avea nevoie să-1 joace cu cineva, şi de aceea i-am propus să fiu eu acel cineva.<br /> - Dar... ceilalţi? întrebă Polly profund înduioşată.<br /> - O! acum aproape toată lumea îl cunoaşte, cel puţin ju­decând după cele ce aud din toate părţile pe unde mă duc. Fără îndoială, ea a vorbit de jocul ei multor persoane care la rândul lor l-au explicat altora; aşa se răspândesc lucrurile bune şi cele rele, ştiţi? Era drăguţa de ea atât de zâmbitoare şi de amabilă cu fiecare şi atât de mulţumită în ea însăşi tot timpul, încât nu se putea sa nu fie observată de toţi. Acum, de când a fost rănită, toată lumea e mâhnită, mai cu seamă de când s-a auzit cât de mult suferă mititica că nu mai poate fi mulţumită. De aceea vin toţi în fiecare zi să-i spună cât sunt de mulţumiţi datorită ei, fiindcă ea i-a învăţat să fie mulţumiţi, sperând că-i vor face bine ei când va afla despre aceasta. Domnişoara Pollyanna a dorit atât de mult să găsească oameni cu care să poată juca jocul ei.<br /> - Ei bine, cunosc acum pe cineva care îl va juca de acum înainte, murmură Polly, îndreptându-se spre uşa bucătăriei.<br /> Nancy privi în urma ei mirată.<br /> - Acum sunt gata să cred orice, îşi spuse Nancy în sine. Domnişoară Polly, acum e timpul să mă baţi la cap cu orice n-aş fî crezut până acum.<br /> Puţin mai târziu, infirmiera lăsă pe domnişoara Polly singură cu Pollyanna.<br /> - Azi ai mai avut o vizită, drăguţa mea, anunţă Polly cu o voce pe cât putu de clară. Îţi aduci anunţe de doamna Payson?<br /> - Doamna Payson? O, da! Ea locuieşte pe strada care duce la domnul Pendleton şi are cei mai frumoşi copii de pe lume, o fetiţă de trei ani şi un băieţel de cinci. Ea însăşi e foarte frumoasă şi soţul ei la fel, însă parcă nu-şi dau seama cât sunt de frumoşi amândoi. Câteodată se ceartă, adică vreau să spun că nu sunt totdeauna de aceeaşi părere. Sunt şi săraci, zic ei, şi nici nu primesc pachete pentru că el nu e misionar ca... Ei bine, nu e preot misionar.<br /> O uşoară roşeaţă se întinse pe faţa Pollyannei şi se reflectă imediat şi pe cea a mătuşii sale.<br /> - Ea poartă haine frumoase câteodată, cu toată sărăcia lor, urmă Pollyanna. A primit inele frumoase cu diamante, rubine, perle şi smaralde; dar spune că mai are unul de prisos de care vrea să scape şi să ceară divorţ. Ce înseamnă divorţ, tanti Polly? Mi-e teamă că nu e ceva frumos pentru că ei nu par fericiţi când vorbesc de el, şi ea spune că, dacă-1 obţine, nu vor mai locui împreună, iar domnul Payson va pleca departe şi probabil cu copiii. Eu cred că ar face mult mai bine să păstreze tocmai acel inel de prisos, iar nu pe celelalte, nu crezi? Tanti Polly, ce înseamnă divorţ?<br /> - Dar ştii ca nici nu se mai gândesc a se despărţi, drăguţa mea, zise Polly fară a răspunde întrebării puse de Pollyanna. Sunt hotărâţi să rămână împreună.<br /> - O, ce mulţumită sunt! Atunci vor fi tot acolo când mă voi duce să-i văd?... Of, Doamne! Iar am uitat! exclamă fetiţa disperată. Tanti Polly, de ce nu pot să-mi amintesc că picioarele mele nu mă vor duce nicăieri şi că nu voi mai merge niciodată, niciodată să-1 văd pe domnul Pendleton?<br /> - Lasă, lasă fetiţa mea scumpă şi iubită, nu-ţi face atâta supărare. Poate ai să te poţi duce câteodată cu trăsura când te vei face puţin mai bine. Dar, ia ascultă! Nu ţi-am terminat de spus mesajul doamnei Payson. Ea a vrut să-ţi spun că vor rămâne nedespărţiţi şi că vor juca împreună jocul, aşa cum doreai tu.<br />Pollyanna zâmbi printre lacrimi.<br /> - Adevărat? Vor face cum zici? O, cât sunt de mulţumită!<br /> - Da, a spus că mi-a povestit totul, pentru că spera să fii tu mulţumită, Pollyanna.<br /> - Dar, tanti Polly, vorbeşti acum de parcă l-ai cunoaşte... Ştii ceva despre acel joc, mătuşă Polly?<br /> - Da, drăguţă, Nancy mi l-a explicat şi găsesc că e un joc minunat. Aş vrea să-1 joc cu tine de azi înainte.<br /> - O! tanti Polly, dumneata? Sunt nespus de mulţumită! Trebuie să ştii că tot timpul doream să-1 joc cu tine mai mult decât cu oricare altă persoană pe lume.<br /> Polly respiră adânc. Îi era acum şi mai greu să-şi dreagă glasul, totuşi spuse încetişor:<br /> - Da, iubita mea fetiţă, însă nu voi fi singură. Pollyanna, mi se pare că mai tot oraşul joacă acum jocul cu tine, chiar şi preotul. Nu am avut încă prilej să-ţi spun, dar, ducându-ma în oraş, am întâlnit azi-dimineaţă pe domnul Ford, şi el m-a rugat să-ţi spun că, îndată ce vei putea să-1 primeşti, va veni să-ţi povestească cum n-a încetat să fie mulţumit gândindu-se la cele opt sute de „texte îmbucurătoare" despre care i-ai vorbit. Vezi, fetiţo dragă, tu eşti motivul pentru care tot oraşul joacă jocul, şi e mult mai fericit ca înainte. Este totul datorită ţie, o copilă mică şi bună, fiindcă tu ai învăţat pe aceşti oameni un joc nou şi felul cum să-1 joace.<br /> Pollyanna bătu din palme.<br /> - O, cât sunt de mulţmită strigă ea cu o faţă luminată de bucurie. Ei bine, tanti Polly, văd acum ceva de care pot fi cu adevărat mulţumită. Sunt mulţumită că om uvut odată picioarele mele, altfel nu aş fi putut realiza toate acestea<br /><br />***<br /><br /> Scurtele zile de iarnă se scurseră una câte una. Dar pentru Pollyanna nu erau scurte, ba erau chiar lungi şi adeseori nespus de dureroase. Totuşi în zilele acelea, Pollyanna cu hotărâre şi resemnare, privea voioasă la tot ce se întâmpla în jurul ei. Nu trebuia ea oare să joace „jocul" acum cu tanti Polly? Şi tanti Polly găsea acum atâtea lucruri care o făceau mulţumită. Ast­fel, chiar dânsa descoperi o poveste despre doi orfani care, în timpul unui viscol cumplit, găsiră o poartă zvârlită de vânt în câmp, sub care se adăpostiră. Stând sub acest acoperământ, ei se întrebau ce făceau oamenii săraci care nu aveau nici o uşă. Şi tot tanti Polly îi povesti istoria unei biete bătrâne care nu mai avea decât doi dinţi dar care era atât de mulţumită că aceşti dinţi se loveau unul de altul, şi astfel ea putea să mestece măcar câte puţin.<br /> Acum Pollyanna, ca şi doamna Snow, împletea lucruri folositoare din lână frumos colorată în tonuri vii şi era mulţu­mită, pentru că avea mâini de care se putea folosi. Ea primea câteodată vizite şi scrisori afectuoase de la cei care nu puteau să o viziteze, scrisori ce îi aduceau noi subiecte de cugetare. Ea chiar avea nevoie să se gândească mereu la lucruri noi. L-a primit o dată pe domnul John Pendleton şi de două ori pe Jimmy. Domnul Pendleton îi spusese ce băiat bun devenise Jimmy şi ce purtare frumoasă avea el. Iar Jimmy, la rândul lui povestise ce cămin plăcut găsise şi cât de nobil tată era domnul Pendleton pentru el, adăugând că toate acestea i se datorau ei.<br /> - Toate acestea mă fac din ce în ce mai mulţumită, fiindcă am avut cândva picioare ca toată lumea, zise Pollyanna mătuşii sale după aceste vizite.<br /> Trecu iama şi veni primăvara. Persoanele care o înconju­rau pe Pollyanna şi o îngrijeau cu devotament şi iubire vedeau că tratamentul n-o ajutase prea mult. Se părea că tristul pro­nostic al doctorului Mead era pe cale de a se adeveri: Pollyanna nu va mai putea umbla niciodată. Tot oraşul Beldingsville era la curent cu tot ce o privea pe Pollyanna, iar mai cu seamă un om se zbuciuma şi se impacienta auzind veştile rele despre biata copilă. Cum însă zilele treceau fără a aduce vreo schimbare spre mai bine, ba mai degrabă se schimbau spre rău, se ivi ceva care mări şi mai mult grija şi suferinţa ce se citeau pe faţa acestui om: deznădejdea şi ferma hotărâre de a încerca ceva se băteau cap în cap, luptând una cu alta. La urmă învinse hotărârea, şi astfel, spre marea surprindere a domnului Pen­dleton, se trezi într-o zi cu doctorul Thonias Chilton.<br /> - Dragă John, începu doctoral răstit, am venit să te văd pentru că tu cunoşti mai bine ca oricare altul relaţiile mele din trecut cu domnişoara Polly.<br /> John Pendleton avu impresia că tresărise în mod vizibil fără să vrea, căci în realitate ştia ceva despre relaţiile care pri­veau pe domnişoara Polly şi pe doctorul Chilton, dar acest subiect nu fusese menţionat între ei de mai bine de cincispre­zece ani.<br /> - Da, zise el silindu-se a manifesta prin tonul vocii lui o simpatie reală, dar nu o prea mare curiozitate.<br /> Observă numaidecât că doctorul era prea tulburat şi prea grăbit să-şi destăinuie focul ce-1 mistuia pentru a se opri să observe modul în care fusese primit.<br /> - Domnule Pendleton, trebuie s-o văd pe Pollyanna şi s-o examinez. E de datoria mea s-o fac.<br /> - Ei bine, de ce nu?<br /> - De ce nu? Dumneata ştii că eu nu am trecut pragul acelei case de mai mult de cincisprezece ani. Nu ştii, dar îţi spun că stăpâna acelei case mi-a zis odinioară că dacă vreodată mi-ar cere să reintru acolo, aceasta ar însemna că-mi cere iertare şi că totul ar fi ca mai înainte; adică, ar consimţi să mă ia în căsătorie. Poţi dumneata să ţi-o închipui cerându-mi să revin acum? Eu nu!<br /> - Dar n-ai putea merge la ea fără să ţi-o ceară? <br /> Doctorul se încruntă:<br /> - Bineînţeles că nu. Am şi eu o oarecare mândrie.<br /> - Dar dacă eşti atât de îngrijorat de Pollyanna, n-ai putea să-ţi calci pe mândrie şi să uiţi de vechea voastră ceartă?<br /> - Am uitat cearta demult! Întrerupse doctorul înfierbân-tându-se. Nu vorbesc de acest fel de mândrie. În ceea ce mă priveşte, m-aş putea duce de aici până acolo în genunchi sau aş putea să merg în cap dacă aceasta ar putea ajuta la ceva.<br /> - Eu vorbesc de mândria mea profesională. E un caz de boală gravă şi eu sunt doctor, deci nu-mi pot băga nasul unde nu-mi fierbe oala!<br /> - Chilton, care a fost cauza acelei certe? întrebă Pendlelon.<br /> Doctorul se sculă drept în picioare.<br /> - Cauza? Dar ce înseamnă o ceartă între îndrăgostiţi după ce e terminată? O ciorovăială stupidă cu privire la dimensi­unile lumii sau la adâncimea unui râu, sau altceva de genul acesta. Cât mă priveşte pe mine, voi admite că n-a fost ceartă, dar vreau numaidecât să văd copila. E o chestiune de viaţă şi de moarte. Eu cred că Pollyanna are nouăzeci la sută şanse de vindecare radicală.<br /> Cuvintele acestea erau clare şi fuseseră rostite lângă fe­reastra deschisă, aproape de fotoliul în care stătea John Pendleton, aşa încât ajunseseră la urechile unui băieţaş îngenun­cheat lângă fereastră.<br /> Jimmy Bean, care era ocupat în fiecare sâmbătă cu smul­gerea buruienilor din straturile de flori, încremeni cu urechile şi ochii mari deschişi.<br /> - Pollyanna să meargă! zise John Pendleton. Ce vrei sa spui?<br /> - Vreau să spun că după câte aud eu, cu toate ca sunt de­parte de patul ei, e vorba de un caz identic sau care se aseamănă foarte mult cu acela pe care unul din colegii mei, prieten de liceu, l-a vindecat acum de curând. Timp îndelungat el a făcut studii speciale asupra acestor cazuri. Am rămas în contact cu el şi am studiat şi eu puţin aceste cazuri speciale, şi, după câte ştiu... dar trebuie să văd fetiţa.<br /> John Pendleton îşi părăsi fotoliul.<br /> - Dar trebuie s-o vezi! N-ai putea ajunge acolo prin doc­torul Warren?<br /> Doctorul Chilton scutură din cap.<br /> - Nu cred, cu toate că doctorul Warren a fost foarte cuvi­incios cu mine, mi-a spus chiar că a propus o consultaţie cu mine, însă domnişoara Polly a refuzat în mod hotărât, încât el n-ar mai îndrăzni să vorbească de aceasta chiar dacă ar cunoaş­te dorinţa mea de a vedea pe Pollyanna. Nu demult au venit să mă consulte câţiva pacienţi de-ai lui, ceea ce îmi leagă şi mai mult mâinile. Dar Pendleton, trebuie neapărat să văd copila! Gândeşte-te ce s-ar putea face dacă aş vedea-o.<br /> - Da, şi închipuieşte-ţi ce ar putea rezulta dacă nu ai ve­dea-o, replică domnul Pendleton.<br /> - Dar cum aş putea să mă duc fără să fiu chemat direct de mătuşa ei, ceea ce nu se va întâmpla niciodată!<br /> - Ea va trebui convinsă să te cheme!<br /> - Dar cum?<br /> - Nu ştiu!<br /> - Nu, n-ai cum să ştii nici tu, nici altcineva. Ea este prea mândră şi mânioasă ca să mă cheme, ţinând cont de ceea ce a spus ea cu mulţi ani în urmă în legătură cu ce va însemna chemarea aceasta. Dar când mă gândesc la fetiţa aceea, sortită unei vieţi mizerabile, şi când mă gândesc că în mâinile mele s-ar putea să fie o şansă de salvare pentru ea, dar din cauza acestei nesuferite mândrii şi a manierelor profesionale, eu...<br /> Nu-şi termină fraza şi, cu mâinile îndesate în buzunare, se întoarse şi începu să meargă mânios înainte şi înapoi prin cameră.<br /> - Dar dacă ar putea fi făcută să vadă şi să înţeleagă, insistă John Pendleton.<br /> - Da, şi cine o va face? întrebă doctorul cu o voce aspră.<br /> - Nu ştiu, nu ştiu cine ar putea, îngână celălalt dezamăgit,<br /> În grădină, în dreptul ferestrei deschise, Jimmy Bean se mişcă deodată din locul unde stătuse, aproape ţinându-şi răsuflarea ca să nu piardă nimic din cele spuse.<br /> - Auzi una ca asta! şopti el animat. Eu voi fi acela care o voi face!<br /> Şi imediat se ridică, se furişa pe lângă casă şi o luă la fugă din răsputeri pe colina Pendleton în jos.<br /><br />***<br /><br /> A venit Jimmy Bean şi vrea să vorbească cu dumneata, îi spuse Nancy din uşă.<br /> - Cu mine? Întrebă domnişoara Polly luată prin surprin­dere. Eşti sigură că nu ai înţeles greşit şi că de fapt vrea să vorbească cu Pollyanna? Ar putea s-o vadă astăzi pentru câteva minute, dacă vrea.<br /> - Da, doamnă. I-am spus, dar a zis că vrea să vorbească cu dumneavoastră.<br /> - Bine, atunci voi veni jos, zise domnişoara PoUy, ridicându-se de pe scaun puţin obosită.<br /> In sufragerie o aştepta un băiat cu ochii mari şi faţa îmbu­jorată, care începu imediat să vorbească.<br /> - Doamnă, ştiu că ceea ce fac şi spun acum e teribil, dar nu se poate altfel. E pentru Pollyanna, şi pentru ea sunt în stare oricând să calc şi pe cărbuni aprinşi, sau să mă adresez dumitale, sau orice alt lucru de felul acesta. Şi sunt sigur că dumneata ai face la fel dacă ai crede că e vreo şansă ca ea să poată merge din nou. Şi tocmai de asta am venit să-ţi spun că, dacă numai mândria dumitale e ceea ce o împiedică pe Pollyanna să meargă, sunt sigur că vei înţelege şi-l vei chema pe doctorul Chilton...<br /> - Poftim? întrerupse domnişoara Polly, în timp ce mirarea de pe faţă i se schimbase în indignare.<br /> Jimmy oftă disperat.<br /> - Vezi, n-am vrut să te supăr. Tocmai de aceea am început prin a-ţi spune că ar putea să meargă din nou. M-am gândit că atunci vei asculta.<br /> - Jimmy, ce tot vorbeşti aici?<br /> Jimmy oftă din nou.<br /> - Tot încerc să-fi spun.<br /> - Atunci, spune-mi. începe cu începutul şi ia-o încet, ca să înţeleg. Nu porni de la mijloc, ca mai înainte, încurcând astfel toată povestea!<br /> Jimmy îşi umezi buzele de mai multe ori.<br /> - Bine, să începem din nou. Doctorul Chilton a venit să-1 vadă pe domnul Pendleton, şi stăteau de vorbă în salon. Până aici înţelegi?<br /> - Da, Jimmy.<br /> Vocea domnişoarei Polly devenise foarte slabă.<br /> - Apoi, geamul fiind deschis, în timp ce pliveam buruienile din dreptul lui, am auzit ce vorbeau.<br /> -Jimmy! Trăgeai cu urechea?<br /> -Nu vorbeau despre mine, şi nu m-am furişat acolo ca să ascult, o înfruntă Jimmy. Şi îmi pare bine că am ascultat. Şi dumitale îţi va părea bine când îţi voi spune. S-ar putea s-o facă pe Pollyanna să poată umbla din nou!<br /> - Jimmy, ce vrei să spui? Domnişoara Polly îl asculta acum cu toată atenţia.<br /> - Ţi-am spus doar că e important, întări Jimmy satislăcut. Vezi, doctorul Chilton cunoaşte un doctor care poate să o vin­dece pe Pollyanna; adică aşa crede, ştii, să o facă să meargă; clar nimic nu e sigur până nu o vede. Şi vrea cu disperare să o vadă, dar i-a spus domnului Pendleton că dumneata nu-i dai voie.<br /> Domnişoara Polly se roşise foarte tare.<br /> - Dar Jimmy, nu pot... n-aş putea! Adică, n-am ştiut! Domnişoara Polly îşi frângea mâinile, simţindu-şi ne­putinţa.<br /> - Da, şi tocmai de aceea am venit să-ţi spun, ca să ştii, afirmă Jimmy plin de încredere. Ziceau că din nu ştiu ce motiv n-ai vrea sa-1 laşi pe doctorul Chilton să vină şi că aşa i-ai spus doctorului Warren. Şi doctorul Chilton nu poate veni neche­mat din cauza mândriei,... şi profesiunii... şi aşa ceva. Şi ei sperau ca cineva sa te facă să înţelegi, dar nu ştiau cine. Şi cum eu eram afară lângă fereastră, mi-am zis: Eu voi fi acela! Şi am venit... şi acum ai înţeles?<br /> - Da; dar Jimmy, despre doctorul acela, imploră domni­şoara Polly, cine este? Ce a mai făcut în domeniul acesta? Sunt siguri ca poate să o facă pe Pollyanna să meargă?<br /> - Nu ştiu cine este. N-au spus. Doctorul Chilton îl cunoaşte şi ştie că a vindecat pe cineva ca şi Pollyanna; aşa crede doc­torul Chillon. Oricum, nu din cauza lui, erau ei îngrijoraţi, ci din cauza dumitale, că nu vrei să-1 laşi pe doctorul Chilton s-o vadă. Dar acum că înţelegi îl vei lăsa, nu-i aşa?<br /> Domnişoara Polly dădu din cap nehotărâtă. Respiraţia îi devenise scurtă şi neregulată; Jimmy, care o privea cu ochii nerăbdători, avu impresia că ea va începe să plângă. Dar nu plânse. După un minut, zise înfrântă:<br /> - Da... îl voi lăsa... pe doctorul Chilton... s-o vadă. Acum Jimmy, fugi repede acasă! Trebuie să vorbesc cu doctorul Warren. E sus acum. L-am văzut când a venit acum câteva minute.<br /> Peste puţin timp, doctorul Warren a fost surprins să întâl­nească în hol pe domnişoara Polly, foarte agitată şi îmbujorată. Şi mai mare i-a fost mirarea când a auzit-o spunându-i cu su­fletul la gură:<br /> - Doctore Warren, mi-ai cerut mai demult să-ţi dau voie şă-1 aduci pe doctorul Chilton s-o consulte pe Pollyanna, iar eu am refuzat. De atunci m-am răzgândit, şi te rog foarte mult să-1 chemi pe doctorul Chillon. Poţi să faci aceasta imediat? Mulţumesc.<br /><br />***<br /> Următoarea dată când doctorul Warren intră în camera unde Pollyanna zăcea privind la culorile zglobii ce se răsfrân­geau pe tavan, acesta era însoţit de un om înalt şi lat în umeri.<br /> - Domnule doctor Chilton! O, domnule doctor Chilton, ce bine-mi pare să te văd! strigă Pollyanna. Şi ca rezultat al bu­curiei ei evidente, mai mult decât o pereche de ochi se umplură de lacrimi fierbinţi. Dar daca tanti Polly nu vrea...<br /> - Sunt de acord, draga mea; nu te îngrijora, o linişti dom­nişoara Polly, păşind înainte foarte agitată. I-m spus docto­rului Chilton ca... că vreau să te consulte... împreună cu doc­torul Warren în dimineaţa aceasta.<br /> - Atunci, dumneata l-ai invitat să vină! murmură Polly­anna satisiaculă.<br /> - Da, dragă, eu l-am chemat. Adică...<br /> Dar era deja prea târziu. Privirea de adoraţie ce apăruse în ochii doctorului Chilton era de necontestat, şi domnişoara Polly o văzuse şi ea. Cu faţa foarte îmbujorată, ea se întoarse şi părăsi în grabă camera.<br /> Lângă geam, doctorul Warren şi infirmiera vorbeau cu însu­fleţire. Doctorul Chilton îşi întinse amândouă mâinile spre P'ollyanna.<br /> - Fetilo, cred ca azi ai făcut una din cele mai bune lucrări aducătoare de bucurie, de până acuma, spuse el cu vocea zdrun­cinată de emoţie.<br /> Spre seară, mătuşa Polly, în chip miraculos schimbată şi emoţionată, se apropie uşor de patul Pollyannei. Infirmiera era plecală la cină, aşa că erau numai ele două.<br /> - Poilyanna, draga mea, vreau să afli tu prima. Curând, doctorul Chilton va deveni unchiul tău. Şi totul ţi se datorează ţie. O, Pollyanna, sunt aşa de fericită! Şi aşa de mulţumită, draga mea!<br /> Pollyanna începu să bată din palme. Dar se opri chiar la mijloc, înainte ca mâinile ei mici să se atingă pentru prima data.<br /> - Tanti Polly, tanti Polly, dumneata erai femeia a cărei mână şi inimă le-a voit el de atâta timp? Da, ştiu că tu erai. Şi asta a vrut el să zică atunci când mi-a spus că am făcut cel mai îmbucurător lucru azi. Sunt aşa de mulţumită! Tanti Polly, nu ştiu cum se face, dar sunt aşa de fericită că mi-mi pasă... nici de picioare, acum!<br /> Mătuşa Polly îşi înăbuşi suspinul.<br /> - Probabil că în curând, draga mea...<br /> Dar tanti Polly nu termină. Nu avea îndrăzneala să-i spună încă despre marea nădejde pe care doctorul Chilton i-o semănase în inimă. Îi spuse numai despre noua „poziţie" a docto­rului Chilton, fapt pentru care Pollyanna a fost foarte încântată:<br /> - Pollyanna, săptămâna viitoare vom pleca într-o călătorie. Te vom purta într-un pătuţ comfortabil, cu trăsuri şi maşini, până la casa unui mare doctor care locuieşte departe de aici. El este un prieten bun al doctorului Chilton şi vom merge să vedem ce poate face pentru tine!<br /><br />***<br /><br /> Dragă tanti Polly şi unchiule Tom,<br />O, acum pot să merg! Am păşit astăzi de la pat pană la fereastră. În total şase paşi. Ah, ce bine este să f u pe picioarele mele din nou!<br /> Toţi doctorii stăteau în jur şi zâmbeau, şi toate surorile medicale stăteau alături de ei şi plângeau. O doamnă din salonul alăturat, care mersese pentru prima dată cu o săptămână in urmă, a venit să privească; alta care speră că va merge luna viitoare a fost de asemenea invitată şi a stat să privească de pe patul meu, de unde mă încuraja aplaudând. Până şi Black 'Tilly care spală pe jos se uita prin geam şi-mi zicea „fetiţă scumpă", dar apoi, fiind copleşită de lacrimi, n-a mai putut spune nimic.<br /> Nu pot să înţeleg de ce plângeau. Mie-mi venea să cânt, să strig, să ţip! Oh,... oh... oh! Imaginaţi-vă! Pot să merg, da, să merg, din nou! Acum nu îmi mai pare rău c-am stat aici aproape zece luni; oricum, n-am lipsit de la nuntă. Cât de drăguţ a fost din partea ta, tanti Polly, să te măriţi chiar aici, lângă patul meu, ca să pot fi şi eu de faţă.Îîntotdeauna născoceşti lu­crurile cele mai minunate!<br />Cei de aici îmi spun că îmi vor da drumul acasă curând. Nu m-aş supăra să vin acasă mergând pe jos, crede-mă. Nu cred că o să mai vreau vreodată să merg cu trăsura, undeva. O să fie grozav doar să pot umbla. O, sunt aşa de bucuroasă! Sunt mulţumită de toate, chiar şi de faptul că mi-am pierdut întrebuinţarea piciorelor pentru cât-va timp; altfel, niciodată n-aş lî realizat ce minunat este să ai picioare sănătoase. Mâine voi merge opt paşi.<br />Transmiteţi dragostea mea tuturor,<br />PollyannaClaudiu Purcel - - purcelclaudiu@yahoo.comhttp://www.blogger.com/profile/09406496786353112886noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-206574636735367150.post-6693479306640946182009-05-23T02:02:00.000-07:002009-05-23T02:13:15.326-07:00BASME, LEGENDE, POVESTI<div align="center"><span style="color:#ff0000;"><strong><span style="font-size:180%;">Acul si barosul</span></strong><br /></span>de Ion Creanga<br /><br /><br /><br /><br />Acul: - Mosule, de ce esti zurbagiu? Te sfadesti necontenit cu sora-ta nicovala, tipati si faceti larma, de-mi tiuie urechile. Eu lucrez toata ziua, si nime nu-mi aude gura.<br />- Iaca, ma!... da de unde-ai iesit, Pacala?<br />- De unde-am iesit, de unde n-am iesit, eu iti spun ca nu faci bine ceea ce faci.<br />- Na! vorba ceea: a ajuns oul mai cu minte decat gaina. Mai baiete, trebuie sa stii ca din sfadalia noastra ai iesit; s-apoi tu ni cauti pricina?<br />- Ma rog, iertati-ma! ca daca n-ar fi fost focul, foile, pleafura si omul care sa va faca sa va deie nume, ati fi ramas mult si bine in fundul pamantului, ruginite ca vai de voi.<br />- Masura-ti vorbele, baiete! Auzi, sora nicovala, cum ne rade acusorul?<br />- Aud, dar n-am gura sa-i raspund; si vad, dar trebuie sa rabd.<br />- Vorba ceea, soro: "Sede harbu-n cale si rade de oale". Mai puschiule! Ia sa vedem, ce ai facut tu mai mult decat noi?<br />- Ce am facut si ce fac, indata t-oiu spune. Ca sa nu lungesc vorba, hainele barbatesti si femeiesti, din crestet pana in talpi, si alte nenumarate lucruri frumoase si scumpe, fara de mine nu se pot face. Mergi la croitor, intra in bordeiu, suie-te in palat, ai sa ma gasesti. Fetele ma pun in cutiute aurite, ma infing in perinute de matasa si ingrijesc de mine ca de un mare lucru.<br />- Da' in stogul de fan nu vrei sa te puie, mititelule?<br />- Nici in stogul de fan, dar nici trantit intr-un ungher al ferariei, ca tine. Ia spune-mi: te mai ie cineva in mana decat ferarul?<br />- Ia asculta, te prea intreci cu saga, piciule! Daca sezi la cinste, si toti ingrijesc de tine, cum zici, de ce li impungi degetele?<br />- Da impung pe casca gura cel somnoros, pentru ca voiesc sa iasa din mana lui, prin ajutorul meu, multe lucruri folositoare si frumoase. Tu, pentru ce bati ferul cel culcat pe nicovala si ruginit ca si tine? Nu ca sa faci din el lucruri mai bune si mai frumoase?<br />- Mai... da' bun esti de gura!<br />- Si de gura, dar si de lucru.<br />Ei bine, tu mi-ai insirat verzi si uscate; ia stai sa-ti spun si eu pe ale mele: toporul, barda, ciocanul, clestele, vatraiul si nenumarate unelte si masini de fer, unele de-o marime uriesa, iar altele mici si bicisnice ca tine, pututu-s-au face pana n-au trecut pintre nicovala si ilau? Casa, bisericile, corabia, pustile, tunurile si alte lucruri nenumarate, asa-i ca n-ar fi, de nu eram eu? Tu imi spui de haine frumoase; eu t-oiu spune de casa, de sapa, de secere, de coasa si de plug. Tu imi spui mai mult de frumos, eu t-oiu spune de cele neaparat trebuincioase.<br />- Ma faci sa te-apuc iar la scarmanat, mosule baros. Haine i-au trebuit omului intai, caci nu era sa umble cu pielea goala si descult ca gastele.<br />- Te-ai incurcat cu socotelile, mai baiete. Ba de mancare si casa i-a trebuit omului intai s-apoi haine frumoase, cum zici tu; cu rufe de ale tale iti ghioraiesc matele de foame. Ai auzit vorba ceea, ca "Golatatea incunjura, iar foamea da de-a dreptul".<br />- Mai! da' ruginit mai esti!<br />- Ruginit cum sunt, eu v-am facut si trebuie sa ascultati de sfaturile mele.<br />- Asa este, dar te prea lauzi; las' mai bine sa te laude altii. Si tu faci trebi bune, si eu; numai atata, ca tu faci lucruri mai din topor, eu mai delicate; tu sezi totdeauna cu ferarul cel uns de carbuni, iar eu sed cu croitorul si cu tot felul de persoane.<br />- Iar ai inceput, ghibirdic fudul si guraliu? Croitorul tau trebuie sa impunga mai mult de zece ori, pana cand ferarul meu ma radica o data; croitorul tau rupe alta data pe zi cate zece ace; ferarul insa ma are pe viata, ba ma poate lasa si de zestre la copiii de copiii sai. S-apoi inca una: cine dintre acesti doi mesteri e mai grebanos si mai gubav? Ferariul meu, ori croitoriul tau?<br />- Mosule! esti batran si multe mai stii; fie pe-a dumitale.<br />- Bine mititelule! Ia acum ai mai venit de-acasa. Zi mai bine ca industria sau mestesugurile, noi le-am adus in lume; ca bogatiile cele mari, noua se datoresc. Mi-ai zis ruginit si t-ai zis cioplit; mie-mi pare bine ca stranepotii mei sa fie mai ciopliti decat mine; cu timpul se cioplesc toate... Numai nu va fuduliti si nu uitati obarsia voastra, ca nu cumva sa va ciopliti prea tare si sa ramaneti care fara urechi, care fara dinti, care fara gura, care fara zimti, adeca niste cioarse de nici o treaba. C-apoi atunci iarasi mi-ti ajunge dragus la caus, si sora-mea nicovala va va tine in spate, iar eu va voiu bate pe ruda pe samanta, ca sa prindeti la minte. </div><div align="center"> </div><div align="center"> </div><div align="center"><span style="font-size:180%;color:#ff0000;">ALBA CA ZAPADA<br /></span><br /> Poveste din colectia fratilor Grimm<br /><br /><br /> A fost odata o imparateasa si intr-o iarna, pe cand<br />zapada cadea din inaltul nemarginit al cerului, in fulgi<br />mari si pufosi, craiasa statea intr-un jilt, si cosea langa<br />o fereastra cu pervazul negru, de abanos. Si cum cosea ea<br />asa, aruncandu-si din cand in cand privirea la ninsoarea ce<br />se cernea de sus, se intampla sa se intepe cu acul in deget<br />si trei picaturi de sange cazura in zapada. Rosul sangelui<br />arata asa de frumos pe albul zapezii, ca imparateasa ramase<br />incantata si gandi in sinea ei: "Ce n-as da sa am un copil<br />alb ca zapada, rosu ca sangele meu si cu parul negru ca<br />abanosul !"<br /> Trecu timpul, dar nu prea multisor, si imparateasa<br />nascu o fetita alba ca zapada, rosie ca sangele si cu parul<br />negru ca abanosul. Si-i dadura numele de Alba-ca-Zapada...<br />Dupa ce o aduse pe lume, imparateasa muri.<br /> Cum trecu anul, imparatul isi lua alta sotie. Femeia<br />asta era cadra de frumoasa, dar nespus de trufasa si mandra,<br />sin-ar fi ingaduit nici in ruptul capului s-o intreaca alta<br />in frumuseste. Avea o oglinda fermecata si ori de cate ori<br />se privea intr-insa, nu uita sa o intrebe:<br /><br /> - Oglinjoara din perete, oglinjoara,<br /> Cine e cea mai frumoasa din tara ?<br /><br /> Si oglinda ii raspundea:<br /><br /> - Maria ta esti cea mai frumoasa din intreaga tara<br />!<br /><br /> Imparateasa zambea fericita, fiindca stia ca oglinda<br />graieste numai adevarul.<br /> Vezi insa ca Alba-ca-Zapada crestea si se facea pe zi<br />ce trecea tot mai frumoasa; si cand implini sapte ani, era o<br />minunatie de fata: frumoasa ca lumina zilei. Si frumusetea<br />imparatesei incepu a pali inaintea ei.<br /> Si intr-o buna zi, cand imparateasa intreba oglinda:<br /><br /> - Oglinjoara din perete, oglinjoara,<br /> Cine e cea mai frumoasa din tara ?<br /><br /> Oglinda ii raspunse:<br /><br /> - Frumoasa esti, craiasa, ca ziua luminoasa,<br /> Dar Alba-ca-Zapada e mult, mult mai frumoasa !<br /><br /> La auzul acestor vorbe, imparateasa se inspaimanta<br />grozav si, de pizma si ciuda, odata se ingalbeni si se-<br />nverzi, de ziceai ca-i moartea. Din clipa aceea, de cate ori<br />o zarea pe Alba-ca-Zapada simtea ca-i plezneste fierea de<br />ciuda; si azi asa, maine asa, pana ce incepu sa o ureasca de<br />moarte. Pizma si ciuda cresteau in inima ei ca buruiana cea<br />rea si se cuibarisera atat de adanc, ca imparateasa nu-si<br />mai gasea pacea nici ziua, nici noaptea. In cele din urma,<br />chema un vanator si-i porunci:<br /> - Ia fata asta si du-o in adancul padurii, ca nu rabd<br />sa o mai vad in fata ochilor ! Omoar-o, si drept marturie ca<br />mi-ai implinit porunca, sa-mi aduci plamanii si inima<br />netrebnicii !<br /> Vanatorul nu iesea din vorbele imparatesei si se afunda<br />cu Alba-ca-Zapada in padure; dar cand scoase jungherul de la<br />brau si se pregatea sa-i strapunga inima nevinovata, sarmana<br />copila incepu sa planga in hohote si sa se roage:<br /> - Vanatorule draga, cruta-mi viata si-ti fagaduiesc c-o<br />sa-mi pierd urma in salbaticia asta de codru si nu am sa ma<br />mai intoprc niciodata acasa!<br /> Si pentru ca Alba-ca-Zapada era atat de frumoasa,<br />vanatorului i se facu mila de ea si-i spuse:<br /> - Daca-i asa, fugi de te ascunde, fetita draga, unde nu<br />calca picior de om ! Iar in sinea lui gandea: "Biata de<br />tine, pana la urma tot au sa te sfasie fiarele salbatice<br />!..."<br /> Totusi, parca i se luase o piatra de pe inima ca nu<br />trebuiese sa-si manjeasca mainile cu sange nevinovat. Si cum<br />tocmai atunci trecea in fuga pe acolo un pui de mistret, il<br />injunghi si, scotandu-i plamanii si ficatii, le duse<br />imparatesei drept marturie ca i-a implinit in totul dorinta.<br /> Imparateasa ii porunci bucatarului sa le gateasca de<br />indata, cu sare si cu tot felul de mirodenii, si atat de<br />neagra era la suflet ca nu se dadu in laturi sa le manance,<br />incredintata fiind ca mananca plamanii si ficatii fetitei.<br /> Biata copila ramasese singura-singurica in padurea cea<br />nesfarsita, si era atat de infricosata, ca privea la<br />multimea frunzelor de pe copaci, ca si cand de acolo ar fi<br />putut sa se iveasca vreo primejdie - si nu stia in ce chip<br />si-ar putea gasi scaparea... Intr-un sfarsit, incepu sa<br />alerge, si gonea intr-una peste bolovani colturosi si<br />printre maracini, iar fiarele salbatice, treceu in goana pe<br />dinaintea ei, dar nu-i faceau nici un rau. Alerga ea asa,<br />cat o mai tinura picioarele, si-n geana amurgului dadu cu<br />ochii de o casuta si intra inauntru sa se odihneasca.<br /> In casuta, toate lucrurile erau mititele, dar atat de<br />gingase si sclipind de curatenie, ca ti-era mai mare dragul<br />sa le privesti. Pe o masuta acoperita cu o fata de masa alba<br />erau randuite sapte talere mici, si langa fiecare taler se<br />afla cate o lingurita, o furculita, un cutitas si-o cupa cat<br />un degetar.<br /> Iar de-a lungul unui perete se insirau sapte patuceane<br />asternute cu cearsafuri albe ca neaua.<br /> Cum era tare flamanda si insetata, Alba-ca-Zapada<br />ciuguli cate un pic din fiecare taler, ciupi dintr-o<br />faramita de paine si sorbi din fiecare cupa cate o<br />inghititura de vin, fiindca nu voia sa ia toata mancarea<br />numai de la unul singur. Si fiindca se simtea grozav de<br />obosita, dadu sa se culce intr-un patut, dar nici unul nu i<br />se potrivea: unul era prea lung, altul prea scurt, si abia<br />ultimul patut se nimeri sa fie pe masura ei. Fata se culca<br />in el si adormi.<br /> Cand se intuneca de-a binelea, sosira si stapanii<br />casutei. Erau cei sapte pitici, care sfredeleau muntii,<br />scormonind in maruntaiele lor pentru a scoate la lumina tot<br />soiul de metale. Ei aprinsera cele sapte lumanarele si, de<br />indata ce se facu lumina in casuta, isi dadura seama ca<br />cineva strain cotrobaise peste tot, fiindca lucrurile nu se<br />mai aflau la locul lor, asa cum le lasasera la plecare. Si<br />atunci primul pitic zise:<br /> - Cine a stat pe scaunelul meu ?<br /> Al doilea urma:<br /> - Cine a mancat din talerul meu ?<br /> Al treilea:<br /> - Cine a muscat din painisoara mea ?<br /> Al patrulea:<br /> - Cine a luat din legumele mele ?<br /> Al cincelea:<br /> - Cine a umblat cu furculita mea ?<br /> Al saselea:<br /> - Cine a taiat cu cutitul meu ?<br /> Al saptelea intreba si el:<br /> - Cine a baut din cupa mea ?<br /> Primul pitic cata in jur mai cu luare-aminte, si pe<br />data vazu o mica adancitura in patucul lui.<br /> - Cine s-a culcat in patutul meu ?! se manuna el.<br /> Ceilalti alergara intr-o goana la patuceanurile lor si<br />incepura sa strige, care mai de care:<br /> - Si-n patutul meu a stat cineva !<br /> Dar cand cel de-al saptelea se apropie de patucul sau,<br />dete cu ochii de Alba-ca-Zapada care dormea in el adancita<br />in somn. Ii chema pe ceilalti, si cu totii venira in graba,<br />scotand strigate de uimire.<br /> Apoi indreptara catre Alba-ca-Zapada lumina celor sapte<br />lumanarele si ramasera s-o priveasca.<br /> - Doamne, Dumnezeule - apucara ei sa strige - tare<br />frumoasa mai e copila asta !<br /> Si atat de bucurosi erau, ca nu se indurara sa o<br />trezeasca, ci o lasara sa doarma mai departe in patut. Iar<br />cel dea-al saptelea pitic dormi cate un ceas in patul<br />fiecaruia, si asa trecu noaptea.<br /> Cand se lumina de ziua, Alba-ca-Zapada deschise<br />incetinel ochii si, vazindu-i pe cei sapte pitici se sperie<br />rau. Dar ei se aratara prietenosi si incepura sa o intrebe<br />cu blandete:<br /> - Cum te cheama, fetito ?<br /> - Alba-ca-Zapada - raspunse ea.<br /> - Si cum se face ca ai ajuns in casuta noastra ? o mai<br />intrebara ei. Atunci, Alba-ca-Zapada le povesti de-a fir-a-<br />par totul: cum maica-sa vitrega a pus s-o omoare, dar<br />vanatorul se indurase de ea si-i lasase viata, si cum gonise<br />toata ziulica prin padure, pana ce daduse peste casuta lor.<br />Dupa ce o ascultara fara sa scape vreun cuvintel din<br />istorisirea ei, piticii ii zisera:<br /> - Daca te invoiesti sa vezi de gospodaria noastra, sa<br />gatesti si sa faci patucurile, sa cosi, sa speli, sa<br />impletesti si sa tii totul in buna randuiala si curatenie,<br />apoi poti ramane la noi si n-o sa duci lipsa de nimic.<br /> - Da, primesc cu draga inima ! raspunse Alba-ca-Zapada,<br />si de atunci ramase la ei.<br /> Ea ingrijea acum de toate treburile casei, si-n fiecare<br />dimineata, piticii plecau in munti sa scoata aur si tot<br />soiul de alte metale, si cand se intorceau seara acasa,<br />gaseau mancarea gata, aburind pe cuptor. Peste zi, fata<br />ramanea singura singurica si, din aceasta pricina, piticii<br />cei buni avusesera mereu grija s-o povatuiasca:<br /> - Pazeste-te de mastera, ca n-o sa-i fie greu de fel sa<br />afle ca esti la noi ! Si cine stie ce pune iar la cale ! Nu<br />cumva sa lasi pe cineva sa intre in casa !<br /> Iar imparateasa, fiind incredintata ca mancase plamanii<br />si ficatii fiicei ei vitrege, se credea iarasi cea mai<br />frumoasa de pe lume. Si intr-o zi, apropiindu-se de oglinda,<br />o intreba:<br /><br /> - Oglinjoara din perete, oglinjoara,<br /> Cine e cea mai frumoasa din tara ?<br /><br /> Atunci oglinda ii raspunse:<br /><br /> - Frumoasa esti, craiasa, ca ziua luminoasa,<br /> Dar acolo, ascunsa-n munti,<br /> Sta Alba-ca-Zapada, la cei pitici carunti,<br /> Si-i mult, mult mai frumoasa ! ....<br /><br /> Imparateasa se sperie din cale-afara, fiindca stia prea<br />bine ca oglinda nu o minte. Si-si dadu pe data seama ca<br />vanatorul o inselase si ca Alba-ca-Zapada era inca in viata.<br /> Incepu atunci sa se framante si sa chibzuiasca in ce<br />chip ar putea sa o piarda din nou, caci atata timp cat nu<br />era cea mai frumoasa din toata imparatia, pizma ii chinuia<br />sufletul fara ragaz si n-avea clipa de liniste. In cele din<br />urma, nascociceva: isi vopsi fata si se imbraca intocmai ca<br />o batrana negutatoare, ca nimeni nu ar mai fi putut sa o<br />recunoasca. Schimbata astfel la infatisare, o porni catre<br />cei sapte munti si, intr-un sfarsit, se pomeni in fata<br />cascioarei celor sapte pitici. Batu la usa si striga din<br />toata puterea:<br /> - De vanzare marfa frumoasa, de vanzare !<br /> Alba-ca-Zapada isi arunca o privire pe geam si intreba:<br /> -Buna ziua, tusica draga, da' ce ai matale de vanzare ?<br /> - Marfa buna si frumoasa ! se grabi sa-i raspunda<br />negutatoreasa. Cingatori de toate culorile.<br /> Si vicleana scoase una, impletita din matase pestrita.<br /> "Se vede cat de colo ca-i o femeie de treaba - gandi<br />fata - asa ca n-am de ce sa nu o las inauntru ! Ca doar n-o<br />fi foc ! ...<br /> Trase zvorul si o pofti sa intre si-i cumpara<br />cingatoarea cea frumoasa.<br /> - Vai ce pocit ti-ai pus-o, fetito ! Ia apropie-te, sa<br />te gatesc eu cu ea, asa cum se cuvine ! o imbie cu blandete<br />femeia. Alba-ca-Zapada, n-avea de unde sa banuiasca c-ar<br />paste-o vreo primejdie si o lasa sa-i puna cingatoarea, Dar<br />babusca, o incinse repede cu ea si-o stranse atat de tare,<br />ca fetei i se taie rasuflarea si cazu jos ca moarta.<br /> - Ei, de-acum n-o sa mai fii tu cea mai frumoasa !<br />hohoti imparateasa si o sterse repede pe usa.<br /> Nu mai trecu mult si, spre seara, venira acasa si cei<br />sapte pitici. Si cum se mai speriara, bietii de ei, cand o<br />gasira pe iubita lor Alba-ca-Zapada zacand la pamant, fara<br />simtire, de parca ar fi fost moarta. ! O ridicara de jos si,<br />vazand cat de strans ii era mijlocul, taiara in doua<br />cingatoarea. Fata prinse a rasufla iar, si incetul cu<br />icetul, isi reveni in simtiri. Le povesti ea piticilor toate<br />cele ce s-au intamplat, si acestia ii atrasera din nou<br />luarea-aminte:<br /> - Negutatoarea ceea nu era alta decat haina de<br />imparateasa. Fereste-te, barem, de-acu'incolo, fata draga,<br />si nu mai lasa pe nimeni sa intrecand nu suntem noi acasa !<br /> Si tare multa dreptate aveau, ca femeia cea neagra la<br />inima nici nu astepta sa treaca bine pragul palatului si se<br />si duse glont la oglinda si-o intreba:<br /><br /> - Oglinjoara din perete, oglinjoara,<br /> Cine e cea mai frumoasa din tara ?<br /><br /> Iar oglinda pe data ii raspunse:<br /><br /> - Frumoasa esti, craiasa, ca ziua luminoasa,<br /> Dar acolo, ascunsa-n munti,<br /> Sta Alba-ca-Zapada, la cei pitici carunti,<br /> Si-i mult, mult mai frumoasa ! ....<br /><br /> Imparateasa ramase ca stana de piatra cand auzi asta si<br />simti ca-i navaleste tot sangele-n cap, ca un vartej, da<br />cata spaima si manie clocotea in ea. Va sa zica, tot nu<br />scapase de Alba-ca-Zapada, tot vie era netrebnica asta !...<br />"Ei bine, da data asta m-oi stradui sa nascocesc ceva fara<br />de gres, ca sa-ti vin de-a binelea de hac !" Si cum la<br />farmece si vraji n-o intrecea nimeni, haina de imparateasa<br />mesteri un pieptene otravit. Dupa aceea isi schimba hainele<br />si lua infatisarea unei batrane garbovite de ani. Si iarasi<br />o porni peste cei sapte munti, la cei sapte pitici carunti.<br />Ajungand ea la casuta lor, ciocani in usa si striga:<br /> - Marfa buna de vanzare, marfa buna !<br /> Alba-ca-Zapada cata afara pe geam si spuse:<br /> - Vezi-ti de drum, femeie, ca n-am voie sa las pe<br />nimeni inauntru !<br /> -Da'de privit, cred ca ai voie sa privesti, nu-i asa<br />?...<br /> Si scotand pieptenele cel otravit, il tot plimba pe sub<br />ochii fatei. Atat de mult ii placu pieptenul, ca Alba-ca-<br />Zapada se lasa amagita si deschise usa. Dupa ce se invoira<br />la pret, batrana o momi cu cele mai dulci vorbe:<br /> - Ia vino incoa' la baba, sa te pieptene, ca sa fii si<br />tu o data pieptanata ca lumea !...<br /> Biata Alba-ca-Zapada nu se gandi la nimic rau si se<br />lasa pieptanata. Dar de-abia ii trecu babusca pieptenele<br />prin par, ca otrava si incepu sa lucreze prin toate<br />madularele, aratandu-si puterea ucigatoare, si biata copila,<br />cazu jos, fara viata.<br /> - Acu' s-a sfarsit cu tine, frumoasa frumoaselor !...<br />ranji la ea femeia cea haina, si-n timp ce se grabea sa se<br />indeparteze de acele locuri, sufletul ei negru clocotea de-o<br />bucurie draceasca.<br /> Dar spre norocul fetei, inserarea cobora curand si cei<br />sapte pitici sosira acasa. De indata ce o vazura pe Alba-ca-<br />Zapada zacand fara viata, banuira ca mastera trebuie sa fi<br />pus iar ceva la cale si, cercetand copila cu grija, dadura<br />peste pieptenele cel otravit. Cum i-l smulsera din par, Alba-<br />ca-Zapada isi veni in fire, ca si cand ar fi dormit doar<br />nitelus, si prinse a le povesti cele intamplate. Dimineata,<br />piticii o sfatuira din nou sa fie cu ochii in patru si sa nu<br />deschida usa nimanui, fie ce-o fi, si apoi se dusera la<br />treburile lor.<br /> In ast timp, imparateasa ajunse la palatul ei si,<br />asezandu-se in fata oglinzii, se grabi s-o intrebe:<br /><br /><br /> - Oglinjoara din perete, oglinjoara,<br /> Cine e cea mai frumoasa din tara ?<br /><br /> Si oglinda ii raspunse ca si altadata:<br /><br /> - Frumoasa esti, craiasa, ca ziua luminoasa,<br /> Dar acolo, ascunsa-n munti,<br /> Sta Alba-ca-Zapada, la cei pitici carunti,<br /> Si-i mult, mult mai frumoasa ! ....<br /><br /> Auzind-i spusele, imparateasa incepu sa tremure toata<br />si sa clocoteasca de manie. "Netrebnica asta trebuie sa<br />moara, chiar de-ar fi sa platesc moartea ei cu pretul vietii<br />mele !"<br /> Se strecura apoi intr-o odaita dosnica, in care nu<br />calca picior de om, si amsteca de ici, amesteca de colo,<br />pana ce plamadi un mar otravit. La infatisare, marul era<br />nespus de frumos: alb ca spuma, pe o parte si rumen pa alta,<br />ca oricine l-ar fi vazut, i se trezea numaidecat pofta sa-l<br />manance. Dar cine ar fi apucat sa muste numai o data din el,<br />zile multe nu ar mai avea si cadea mort pe loc. Dupa ce<br />sfarsi de mestesugit marul, imparateasa isi boi fata si se<br />imbraca in straie de taranca. Si schimbata astfel, trecu<br />peste cei sapte munti, grabindu-se sa ajunga la cascioara<br />celor sapte pitici. Aici batu la usa, dar Alba-ca-Zapada<br />scoase capul pe fereastra si spuse:<br /> - Nu pot lasa pe nimeni sa intre, ca nu-mi dau voie<br />piticii !<br /> - Alta paguba sa n-am ! raspunse taranca. Slava<br />Domnului, gasesc eu musterii pentru merele mele ! Da' pana<br />una-alta, hai de ia si tu unul, ca nu-i pe bani !...<br /> - Nici nu ma gandesc sa-l iau - raspunse Alba-ca-Zapada<br />- n-am voie sa primesc nimic.<br /> - Ce, te temi sa nu mori cumva otravita ?... strecura<br />ea, cu viclenie, intrebarea. Fii pe pace copilito !... Iaca,<br />tai marul in doua: bucata asta rumena mananc-o tu, iar pe<br />cealalta oi manca-o eu.<br /> Dar vezi ca marul era cu mestesug facut, ca numai<br />partea cea rumena era otravita.<br /> Alba-ca-Zapada ravnea de nu mai putea sa guste o data<br />din mar, si, cand o vazu pe taranca muscand din el, nu mai<br />putu rabda si, intinzand mana pe fereastra, lua jumatatea<br />cea inveninata. Dar nu apuca sa inghita decat o imbucatura,<br />ca si cazu jos, fara suflare. Imparateasa ii arunca priviri<br />ca de fiara si, beata de bucurie, striga printre hohote de<br />ras:<br /> - Alba-ca-Zapada, rosie ca sangele si neagra ca<br />abanosul, de-acu', piticii n-or mai putea sa te invie !...<br /> Pleca de acolo cat putu de repede si cand ajunse la<br />palat, intreba iar oglinda:<br /><br /> - Oglinjoara din perete, oglinjoara,<br /> Cine e cea mai frumoasa din tara ?<br /><br /> Si deodata auzi vorbele dupa care tanjise atat:<br /><br /> - Maria ta este cea mai frumoasa din intreaga tara !<br /><br /> Abia acum isi gasi linistea inima ei cea pizmasa, pe<br />cat poate fi linistita o inima pizmasa...<br /> In faptul serii, cand piticii se intoarsera acasa, o<br />gasira pe Alba-ca-Zapada zacand pe jos, fara pic de suflare.<br />Era moarta ca toti mortii. O ridicara, cautand sa vada daca<br />nu gasesc vreun lucru inveninat, ii desfacura cingatoarea, o<br />pieptanara, o spalara cu apa si cu vin, dar totul fu<br />zadarnic. Copila cea draga era moarta ca toti mortii si<br />moarta ramase ! ...<br /> Atunci, o asezara pe o nasalie si, strangandu-se toti<br />sapte in jurul ei, plansera amar si-o jelira trei zile<br />incheiate. Vrura dupa aceea s-o ingroape, dar fata arata<br />atat de frumoasa, de parca s-ar fi aflat doar in somn, si-n<br />obraji avea aceiasi bujori rosii dintotdeauna, asa ca<br />piticii nu se indurara sa o coboare in pamant.<br /> - Nu, in adancul cel negru al pamantului nu o putem<br />cobora ! Ar fi mare pacat !... graira care mai de care si,<br />asternandu-se pe munca, ii facura un sicriu de clestar, ca<br />sa poata fi vazuta de oriunde te-ai uita la ea.<br /> O culcara apoi inauntru si deasupra ii scrisera numele<br />cu slove de aur, precum si ca a fost fiica de imparat. Apoi<br />urcara sicriul pe un varf de munte, de-l asezara acolo, si<br />de fiecare data, ramanea cate unul de veghe. Vietatile<br />padurii incepura a veni si ele s-o jeleasca; mai intai se<br />arata o buha, apoi un corb, si-n urma acestora o hulubita.<br />Si asa ramase Alba-ca-Zapada multa, multa vreme in sicriul<br />ei de clestar si nimic nu-i stirbea din negraita frumusete.<br />Parea ca-i vie si doarme, ca era tot asa de alba ca zapada,<br />de rosie ca sangele si cuparul negru ca abanosul.<br /> Si s-a intamplat ca un fecior de crai sa se rataceasca<br />in padurea aceeasi, dand peste casuta piticilor, sa le ceara<br />gazduire peste noapte.<br /> A doua zi, cand o porni la drum, vazu sicriul din<br />crestetul muntelui si pe frumoasa Alba-ca-Zapada, si citi cu<br />nesat ce scria deasupra, cu slove de aur. Si cum privea ca<br />vrajit si nu se putea desprinde de locul acela, incepu a-i<br />ruga pe pitici:<br /> - Dati-mi mie sicriul si-o sa va dau in schimb tot ce<br />vi-o pofti inima !<br /> Dar piticii ii raspunsera:<br /> - Nu ti-l dam nici pentru tot aurul din lume.<br /> Daca vazu asa, feciorul de imparat ii ruga si cu mai<br />multa staruinta si ardoare:<br /> - Atunci indurati-va si mi-l daruiti, ca de cand i-am<br />zarit chipul, nu mai pot trai fara ca s-o vad pe Alba-ca-<br />Zapada.Si v-asigur c-o voi cinsti mereu si-o voi pazi ca pe<br />faptura care mi-e mie cea mai scumpa pe lume !<br /> Auzindu-l cu cat foc vorbea, inimosii pitici se<br />indurara de el si-i daruira sicriul. Feciorul de imparat isi<br />chema slugile si le porunci sa ia sicriul pe umeri si sa-l<br />urmeze. Si cum mergeau ei asa, se intampla ca unul dintre<br />slujitori sa se poticneasca de-o buturuga si, din pricina<br />zdruncinaturii, bucatica de mar pe care o inghitise Alba-ca-<br />Zapada ii sari afara din gatlej. O clipita, doar atat sa fi<br />trecut, si domnita deschise ochii, ridica usurel capacul<br />sicriului si se scula in capul oaselor. Si era din nou vie,<br />de parca s-ar fi trezit tocmai atunci din somn.<br /> - Vai, Doamne, unde ma aflu ? striga ea nedumerita.<br /> Cu ochii razand de bucurie, feciorul de imparat se<br />apropie de dansa si-i spuse:<br /> - Cu mine esti, cu mine !...<br /> Si-i povesti toate cate s-au intamplat. Iar la sfarsit,<br />adause:<br /> - Imi esti mai draga decat orice pe lumea asta, si de<br />te-ai invoi sa ma insotesti la curtea tatalui meu, bine-ar<br />fi, ca ard de dorinta sa-mi fii sotie.<br /> Alba-ca-Zapada ce era sa mai spuna, ca si ei ii cazuse<br />drag...<br /> Porni impreuna cu el si facura o nunta de se duse<br />vestea, cu mare alai si voiosie.<br /> La nunta o poftira si pe masterea cea haina, ca de, tot<br />o socoteau un fel de ruda... Dupa ce s-a gatit ea cu<br />vesmintele cele mai de pret, s-a apropiat de oglinda si a<br />intrebat-o:<br /><br /> - Oglinjoara din perete, oglinjoara,<br /> Cine e cea mai frumoasa din tara ?<br /><br /> Si oglinda pe data i-a raspuns:<br /><br /> - Frumoasa esti, craiasa, ca ziua luminoasa,<br /> Dar tanara domnita e mult, mult mai frumoasa !...<br /><br /> Atunci dracoaica de femeie incepu sa blesteme de ciuda<br />si sa urle ca scoasa din minti, si deodata simti ca i se<br />face frica, dar o frica atat de ingrozitoare, ca nu stia ce<br />sa mai faca si-ncotro s-o apuce. La inceput se codi sa<br />mearga la nunta, dar cum nu-si gasea o clipa de liniste,<br />gandi ca trebuie neaparat s-o vada pe tanara imparateasa.<br /> Si de cum pasi in sala tronului, dadu cu ochii de Alba-<br />ca-Zapada si, recunoscand-o, inlemni de spaima si ramase<br />teapana ca o momaie.<br /> Spaima puse stapanire pe toata faptura ei; din pricina<br />asta, imparateasa se uratea vazand cu ochii. Si atat de<br />pocita se facu, ca nici ea singura nu mai cuteza sa se<br />priveasca in oglinda.<br /> Isi lua lumea in cap si o tinu tot intr-o goana, pana<br />se pierdu in adancul padurii salbatice, ca sa-si ascunda<br />acolo uratenia. Si de atunci, nici unui om nu-i mai fu dat s-<br />o vada si nimeni nu mai stiu ceva despre soarta ei.<br /><br /> Iar Alba-ca-Zapada trai in bucurie si fericire,<br />impreuna cu tanarul imparat, si daca n-or fi murit, cu<br />siguranta ca mai traiesc si-n zilele noastre...<br /><br /> Sfarsit<br />.</div><div align="center"> </div><div align="center"> </div><div align="center"><span style="font-size:180%;color:#ff0000;">Batranica si Spiridusul</span><br />poveste irlandeza<br /><br /><br /><br /><br />Intr-o buna zi o batranica se plimba pe afara cand a auzit un zgomot usor.<br /><br />Poc, poc, poc! Poc, poc, poc!<br /><br />"Ma-ntreb ce poate fi," a zis batranica.<br /><br />S-a furisat in spatele unui copac si de acolo, spre marea ei surpriza, a vazut un spiridus imbracat in haine verzi. Acesta lovea cu un ciocan micut, facand pantofi pentru alti spiridusi si zane mititele.<br /><br />Batranica l-a apucat pe spiridus de gulerul hainei. "Te-am prins, Domnule Spiridus!" a strigat ea.<br /><br />"Intr-adevar m-ai prins," a spus calm spiridusul. "Dar iti multumesc daca imi dai drumul sa ma pot intoarce la treaba mea."<br /><br />"Ooo, nu," a spus batranica. "Nu inainte sa-mi spui unde-ti este oala cu aur. Toata lumea stie ca atunci cand prinzi un spiridus el trebuie sa-ti arate unde-i este ingropata oala cu aur."<br /><br />Spiridusul a ras. "Deci, vrei oala mea cu aur, nu-i asa? Foarte bine. Urmeaza-ma atunci si-ti voi arata unde se afla ingropata."<br /><br />Spiridusul a pornit-o inainte urmat de batranica care se tinea strans de haina lui.<br /><br />Intr-un final au ajuns intr-un camp unde cresteau sute de tufisuri. Spiridusul a aratat spre unul dintre ele si a spus, "Sapa sub acest tufis si vei gasi tot aurul pe care ti-l doresti."<br /><br />Batrinica s-a uitat la pamintul tare. "Trebuie sa ma-ntorc acasa si sa iau o lopata," a spus ea. "Dar mai intai am sa leg de tufis esarfa mea ce rosie. Asa voi stii unde sa sap cand ma-ntorc cu lopata."<br /><br />"Buna idee," a spus spiridusul cu o sclipre in ochi. "Sa te bucuri de aurul ce-l gasesti!" Si facand semn cu mana, spiridusul a disparut.<br /><br />Batranica a alergat spre casa si a luat o lopata. Pe drumul inapoi s-a gandit cum sa cheltuiasca aurul ce-l va gasi.<br /><br />Dar cand a ajuns din nou in camp, ochii i s-au marit de surpriza. In locul unei singure esarfe rosii, a vazut sute la fel. Fiecare tufis avea o esarfa rosie legata de el!<br /><br />"Ooo, nu!" a strigat batranica. "Spiridusul acela m-a pacalit! Nu pot sapa sub toate aceste tufisuri. Acum trebuie sa ma-ntorc acasa fara oala mea cu aur."<br /><br />Si asta a facut.</div><div align="center"> </div><div align="center"> </div><div align="center"><br /><span style="font-size:180%;color:#ff0000;">Broasca testoasa cea fermecata</span><br />de Petre Ispirescu<br /><br /><br /> <br /><br />A fost odata ca niciodata; ca de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de cand facea plopsorul pere si rachita micsunele; de cand se bateau ursii in coade; de cand se luau de gat lupii cu mieii de se sarutau, infratindu-se; de cand se potcovea puricele la un picior cu nouazeci si noua de oca de fier si s-arunca in slava cerului de ne aducea povesti;<br />De cand se scria musca pe parete,<br />Mai mincinos cine nu crede.<br />A fost odata un imparat, si el avea trei feciori. Cand le-a venit si lor vremea de insuratoare, le-a zis imparatul:<br />- Dragii mei copii, v-ati facut mari; mergeti de va cautati ursitele, ca sa intrati si voi in randul oamenilor.<br />- Vorbele tale, tata, sunt pentru noi ca o icoana la care ne inchinam, raspunsera copiii si, dupa ce ii sarutara mana, se gatira, care mai de care, sa plece mai curand.<br />Fiul cel mare se imbraca cu hainele ce le avea el mai bune, lua oaste cu dansul si banet de ajuns.<br />Mergand spre rasarit, ajunse la curtea unui imparat care avea o fata, singura la parinti. O peti de la tatal ei, imparatul, si invoiala se si facu.<br />Asemenea si cel mijlociu, dupa ce se dichisi si el cum stiu mai bine, pleca si el inspre apus. Ajunse si el la curtea unui alt imparat, carele asemenea avea o fata. Facura vorba, si iute, iute, se logodi si el cu dansa.<br />Pe fiul cel mai mic, insa, nu-l tragea inima a pleca in petit. Dara n-avu ce-si face capului, caci tata-sau il trimitea intruna sa caute a se capatui si el. Lua si dansul niste haine, numai sa nu zica nescine ca nu s-a gatit, si de cheltuiala ce pe apa nu curge, si pleca si el, stii, cam in dorul lelii.<br />Dara unde sa se duca? Nici el, iaca, nu stia. Misca si el picioarele a lene, unul dupa altul inaintea lui, numai sa zica ca umbla, apuca pe o carare ce intalni in cale, si merse pe ea, fara sa-si dea seama unde se duce. Cand, ce sa vezi d-ta? Poteca pe care apucase, il scoase drept la un elesteu mare. In cale vazu o nuia lunga de alun pe care o lua, asa de florile marului, fara sa stie ce are sa faca cu dansa.<br />Ajungand pe marginea elesteului, se aseza si el acolo jos, si, privind cu nedomirire, ia asa numai ca sa zica si el ca face ceva, balacea cu nuiaua prin apa, si facea haz cum sare stropii de apa, cand o lovea. Apoi incepu a cugeta. El vedea ca fiecare strop de apa, cand pica inapoi la matca, se face cate un armean (cerc) impregiurul lui, si de ce merge se mareste, pana ce intra iarasi in sanul matcei de unde a iesit, fara mai pe urma sa se cunoasca nici locul unde a picat stropul, nici intinderea armeanului din giurul lui, ci totul ramanea ca mai-nainte, adica fata apei lucie ca o oglinda.<br />El era dus cu gandurile. Se uita si nu mai vedea, tot da cu nuiaua in apa, si nu stia ce facea. Nu mai simtea daca este, ori nu mai este. Cand, iata ca o broasca testoasa iesise pe luciul apei, si se uita gales la dansul. Unde lovea el cu nuiaua, si unde se deschidea talazurile care inconjura varful nuielei, acolo, tast! si dansa, si ochii de la dansul nu si-i mai lua.<br />Se uita la dansul parca sa-l soarba cu privirea. Dara el nu vedea, nu auzea. Atata era de dus cu mintile.<br />In cele din urma, cum, cum, baga de seama ca o broasca testoasa se tine dupa varful nuielei lui. Se uita si el la dansa, si parca ii zicea inima ceva, dara nu pricepu nimic.<br />Cand se trezi bine din cugetarile lui, vazu ca soarele da in asfintit. Se scula binisor, fara sa-i pese de ceva, si se duse acasa.<br />A doua zi iarasi asa facu, fara sa-i plesneasca prin cap ceva, si fara sa-si mai aduca aminte ca plecase in petit.<br />A treia zi, cum se scula, pleca iarasi la marginea elesteului. Pasamite il tragea ata la ursita lui.<br />Si cum sta el acolo si se juca cu nuiaua in apa, iara broasca testoasa ii tot sarea pe dinainte si se uita la dansul cu dor, isi aduse aminte, la urma urmelor, ca el era plecat in petit, si ca fratii lui erau a se intoarce a doua zi cu logodnicele lor.<br />Tocmai cand voi sa se scoale si sa plece spre a merge sa-si incerce si el norocul, iata ca broasca mai tasni o data, iar el isi arunca ochii la dansa mai cu bagare de seama. Se uita drept in ochii broastei, si simti un nu stiu ce, colea la inimioara, pare ca il sagetase ceva. Sezu iarasi jos. Ar fi voit sa plece, dara parca il pironise cineva locului. Mai voi el sa faca ceva cumva, asa ca sa se departeze, dara in desert. Picioarele nu se mai miscara, ca si cand ar fi fost butucite.<br />Se mira de asta lancezeala. Si, mai aruncandu-si cautatura la broasca, vazu ochii ei, pare ca stralucea de un foc ce simtea ca il atinge. Atunci isi lua inima in dinti si striga:<br />- Asta sa fie logodnica mea.<br />- Iti foarte multumesc, dragul meu iubit, ii raspunse atunci broasca. Cuvantul tau a sfaramat toate farmecele ce ma tineau inlantuita. Tu esti ursitul inimii mele. Pe tine te voi urma pana voi avea viata in mine.<br />Se sperie oarecum, fiul de imparat, cand auzi pe broasca vorbind.<br />Ar fi rupt-o d-a fuga, dara graiul ei era dulce si viersul cu lipici ce avea il facu sa-i ramaie talpile lipite de locul unde sta.<br />Broasca se dete de trei ori peste cap si se facu o zana gingase, si plapanda, si frumoasa; cum nu se mai afla sub soare. Ii venea flacaului, de drag, sa o soarba intr-o lingura de apa. Dara se opri, si nu facu nici o miscare, ca sa nu supere ori sa indaratniceasca pe zana a veni dupa el, caci simti ca, de aci inainte, fara dansa nu va putea trai.<br />Se pusera la vorba, si nici ei nu stiau ce vorbesc. Aci incepeau una, aci lasau alta, pana ce se pomenira ca amurgise. Si fiindca a doua zi era sa vie fratii cu logodnicele lor, spuse zanei ca se duce sa instiinteze si el pe tatane-sau ca a sa-si aduca si el logodnica.<br />Broasca intra iarasi in elesteu, iara dansul pleca la curtea imparateasca. Mergea el, dara parca-l tot oprea cineva in cale. I se parea ca-l trage cineva de la spate de haine. El se tot intorcea de se uita inapoi. Nu vedea nimic, insa el isi tot intorcea capul si se uita. Noroc ca i se scurtase calea si ajunse acasa, caci, de tinea drumul mai lung, te mira de nu ramanea cu gatul stramb, de atata uitat inapoi.<br />Daca ajunse si gasi pe toti ai lor adunati la tatal sau, incepu sa le povesteasca siretenia celor ce i se intamplase. Cand ajunse sa le spuie ca a zis broastei: "Tu sa fii logodnica mea", toti se umflara de ras deodata si incepu a-l cam lua peste picior cu vorbe in doi peri si cu glume nesarate. Vru el sa le spuie cine a fost broasca, dara nui detera ragaz, caci ii luau vorba din gura, si-l cam dedeau in tarbaceala cu graiuri care mai de care pacalitoare.<br />Daca vazu, tacu din gura si inghiti rusinea ce-i facura fratii inaintea tatalui sau. Se gandi el: "Acum o mie de vorbe un ban nu face. Lasa, isi zise el, sa vedem ca cine rade mai la urma, rade mai cu folos".<br />A doua zi fiecare flacau zbura la logodnica sa. Iara imparatul puse de impodobi palatul si cetatea cat se putu mai frumos, ca sa-si primeasca nurorile. Oamenii umblau cete, cete prin cetate, ca in zi de sarbatoare, ostasii se gatira ca de alai, pana si copiii se veseleau de veselia imparatului.<br />Venira unul dupa altul feciorii cei mai mari ai imparatului cu logodnicele lor. Ce e drept, si ele erau frumoase, hainele pare ca le erau turnate pe dansele. Fiecare isi adusese zestre insemnata: robi, cai, carute ferecate; si le priimise imparatul cum se cuvine imparatilor si fiilor de imparati.<br />Ei, daca se adunara la un loc, adusera vorba iarasi despre broasca fratelui lor celui mai mic, si incepura impreuna cu logodnicele lor a grai despre dansul cam in dodii.<br />Ii tinura de rau tatal lor, caci de, orice s-ar zice, fiu ii era si al mic, si il durea la inima cand il luau in ras, dara toate fura in desert, caci, desi nu mai vorbea de rau aievea in fata imparatului, pe din dos, insa, isi bateau mendrele, cum voiau, isi dedeau coate de radeau, si chiar se vorbira, amandoi fratii cu logodnicele lor, sa faca pe fratele lor mai mic de ras si ocara, cand va veni cu broasca testoasa inaintea imparatului.<br />Fiul cel mic al imparatului daca se duse si el sa-si aduca logodnica, broasca cea testoasa iesi din elesteu la dansul, se dete de trei ori peste cap si se facu om ca toti oamenii. Vorbira ce vorbira, apoi fiul imparatului ii zise sa se gateasca sa mearga. Atunci ea ii raspunse:<br />- Dragul meu logodnic, trebuie sa stii ca si eu sunt fata de imparat, si inca fata de imparat mare, si avut, si puternic. Dara blestematele de farmece ne-a acoperit palaturile cu apa aceasta murdara, imparatia ne-a rapit-o dusmanii, si pe mine ma facut precum m-ai vazut.<br />Vorbele ei mieroase, viersul ei placut, de pare ca te ungea la inima, nu altceva, zapacise oarecum pe bietul fecior de imparat, dara, tiindu-si firea si nepierzandu-si cumpatul, el ii mai zise:<br />- Lasa astea acum. Odata daca te-am ales, tu esti a mea, floncaneasca lumea ce va vrea. Gateste-te, iti zic, si aidem, ca ne asteapta tatal, cu fratii si cu cumnatele mele.<br />- La noi este obiceiul, adaoga zana, ca inainte de a merge la cununie, sa ne imbaiem.<br />- Ne vom imbaia la palaturile tatalui meu, raspunse el.<br />- De ce sa mai facem p-acolo tevatura? Sa ne imbaiem aci.<br />Si facand un semn cu mana, apa elesteului se trase intr-o parte si intr-alta, si in locul lui se vazura niste palaturi, stralucitoare de podoabe, incat la soare te puteai uita, dara la dansele ba. Aurul cu care erau poleiti stalpii si ciubucele de pe langa streasina licarea de-ti lua ochii.<br />Zana lua de mana pe fiul imparatului si intra in palat. Vezi ca el ramasese cu ochii bleojditi, ca unul ce nici dansul, desi era fecior de imparat, nu mai vazuse asemenea scumpeturi.<br />Si fiind gata baile si apa incropita numai ca laptele cand il mulge de la oaie, intrara fiecare in cate o baie si se imbaiara.<br />Fiul imparatului nu cuteza sa calce pardoseala baii si pe velintele cele de mare pret ce erau asternute prin palat, de mila sa nu le strice frumusetea.<br />Baia era pardosita cu tot felul de marmura lustruita si adusa din mestesug asa, incat inchipuia fel de fel de flori, de pasari si cate nagode toate. Apa ciuruia din teve aurite si o lua cu nastrape si cu cause de aur. Stergarele erau de matase si in tesatura cu fir de cel mai bun si cu margaritare.<br />Dupa ce iesira din baie si se imbracara, trecura prin gradina, unde mirosul florilor ii imbata.<br />Zana porunci si trase la scara o caruta ferecata in aur, cu patru telegari de mancau foc. Caruta era impodobita cu pietre nestemate de sclipeau in fata soarelui ca cine stie ce lucru mare. Ei se urcara. Cum se puse el langa dansa, un luceafar se aseza pe fruntea ei, si asa stralucea de orbea pe cei ce se uitau asupra dansilor.<br />Amandoi erau imbracati cu niste haine scumpe si foarte frumoase. Caii pornira. Dara zburau de parca n-atingeau pamantul, iara nu ca mergeau. Intr-o clipa ajunsera la imparatul, tatal baiatului, carele il astepta si se ciudea de atata intarziere.<br />Cand ii vazura, toti intelesera ca aceasta era femeie de pe alte taramuri, si lauda pe fiul de imparat pentru o asa nimerita si neasteptata alegere. Fratii cei mai mari o malcira, vazand atata frumusete si atata bogatie. Mai mare stralucire si gingasie ca aceasta nu se mai vazuse sub soare si pe la dansii pana atunci. Incepura a-si da coate, a-si veni in cunostinta si a se cai de rasul ce facusera de fratele lor.<br />Imparatul nu mai putu de bucurie, cand vazu ca fiul sau cel mai mic ii aduce in casa minunea minunilor. Zana se purta cu mare bunacuviinta, si vorbi astfel incat robi toate inimile. Oaspetii nu-si mai luau ochii de la dansa si urechile lor nu mai ascultau alte vorbe, decat vorbele ei, ca mult erau cu lipici.<br />Fiii cei mari ai imparatului povatuira pe logodnicele lor ca sa faca si ele tot ce va vedea pe zana ca face, si la cununie si la masa.<br />Imparatul isi implini pofta inimei lui. El dorise, vezi, sa-si cunune toti copiii intro zi, si asa si facu.<br />Era vesel imparatul pentru aceasta, cat un lucru mare.<br />Dupa ce se cununara fiii imparatului cu logodnicele ce-si alesesera fiecare, se prinsera in hora si jucara, ca la nunta unui imparat. Ceilalti jucau, nu jucau, dara zana cand juca, parea ca n-atinge pamantul. Lumea privea si i se umplea inima de mandrie, caci fiul cel mic al imparatului lor adusese o asa zana sa o domneasca. Oamenii se luau la prinsoare ca nici in cer nu se gasea o mai mare frumusete ca ceea ce aveau ei dinaintea ochilor lor.<br />Intre acestea veni seara, si se puse o masa d-alea imparatestile. imprejurul mesei imparatesti, o multime de alte mese erau puse pentru boierime, pentru negustorime si pentru prostime. Se pusera la masa.<br />Nurorile cele mari ale imparatului tineau ochii tinta la zana sa vaza ce face ea ca sa faca si ele, dupa povata sotilor lor.<br />Zana, din fiecare fel de bucate ce se aducea la masa, lua cate nitele si baga in san. Asemenea facura si cumnatele ei. Mancara si se veselira cat le ceru inima.<br />Cand se sculara de la masa, zana se duse la imparatul socru, ii saruta mana, ii multumi, si, scotand din san, de unde bagase bucatele, un manunchi de flori bine-mirositoare, i-l dete ca semn de iubire fiasca.<br />Odata se umplu locul de un miros asa de frumos si strein, cum nu mai mirosise oamenii locului aceluia. Atunci toti intr-o glasuire strigara: "Sa ne traiasca doamna si imparateasa noastra", iara ea, fara a se mandri, se trase din naintea imparatului cu totul smerita si se aseza langa sotiorul ei.<br />In calea ei, incepu a curge de printre incretiturile hainei sale margaritare, de umplu locul; iara mesenii, cu buni, cu prosti, se plecara si le adunara.<br />Ducandu-se si nurorile cele mai mari ale imparatului sa-i multumeasca, ii sarutara si ele mana. Cand voira insa a scoate si ele din san ce pusesera in timpul mesei, bagara de seama ca hainele lor sunt murdare si terfelite de bucate, incat nu mai semana a haine puse pe om, ci a alte dihanii, si se facu un ras de mila lor in toata nunta, incat plecara umilite in camarile lor ca sa se schimbe, fiindca nu mai era chip a mai sta asa ingalate la nunta.<br />Atunci multimea, cu mic, cu mare, si imparatul impreuna cu dansa, strigara intr-un grai, ca acesti soti sa-i domneasca de aci inainte. Imparatul se cobori din scaun, si se urca fiul cel mic cu sotia sa.<br />Aceasta imparateasa cu rostul ei cel blajin, cu purtarea cea cumpatata, se facu de o iubira pana si cumnatele ei. Iara fiul imparatului, cu agerimea mintii lui, cu intelepciunea cea fireasca si cu povetele imparatesei, sotia lui, domni in pace, in liniste si in veselie toata viata lui.<br />Eram si eu p-acolo. Si fiindca am dobandit si eu un os de ros, mi-am pus in gand sa va povestesc, boieri d-voastra, lucruri care, de s-ar crede, m-ar da de minciuna.</div><div align="center"> </div><div align="center"> </div><div align="center"><span style="font-size:180%;color:#ff0000;">Calin Nebunul</span><br />de M. Eminescu<br /><br /><br /><br />Pagina: 1/6<br /><br /><br />Era odat-un imparat s-avea trei fete si erau asa de frumoase, de la soare te puteai uita, da la dansele ba. Acu, cele doua erau cum erau, da cea mijlocie nici se mai povesteste frumusetea ei. Acu cati feciori de-mparati si de ghinarari au cerut-o, imparatul n-a vrut sa le-o deie. Acu-ntr-o seara au venit trei tineri si le-au cerut, da el n-a vrut sa le dea. Acu ei au iesit afara si unul dintr-insii a prins a fluiera cat s-a facut un nor mare si nu s-au mai vazut nici ei, nici fetele. Le-a rapit.<br /><br />Acu-mparatul a scos veste-n tara ca cine-a gasi fetele le da de nevasta. Acu-n satu cela-a-mparatului era un om s-avea trei flacai. Doi erau cum erau, da unul era prost, sedea-n cenusa si-l chema Calin Nebunul. S-au zis acei doi frati: “Haidem si noi sa cautam fetele-mparatului”. Da’ Calin a zis: “Hai si eu cu voi“. S-acei doi au zis: “Hai“. Si-mparatul a zis ca care s-a porni dupa fete le da bani de cheltuiala si straie de primeneala. Acu ei au facut un arc s-au zis ca unde l-a zvarli, pana unde-a ajunge, acolo sa poposeasca.<br /><br />A aruncat cel mare s-a mers vo doua zile s-a ajuns. A aruncat si cel mijlociu si tot asa degraba a ajuns. Da cand a aruncat Calin Nebunul, a mers trei luni de zile, zi si noapte, si de-abia a ajuns. Acu ei, mergand pe drum, au gatit si cremenea si amnaru. De-abia au avut cu ce atata oleaca de foc. S-au zis asa ei inde ei ca sa pazeasca focul unul din ei cat or dormi ceilalti doi, ca daca s-a stinge focul, ii taie capul celui ce-a pazit dintr-insii. Acu s-au culcat cei doi, si cel mare a ramas sa pazeasca. Pe la miezul noptii s-a auzit un vuiet grozav. Era un zmeu cu trei capete.<br /><br />— Cum ai putut sa-mi calci mosiile de la tata-meu far’ de voia nimanui? Hai la lupta!<br /><br />— Hai!<br /><br />Si s-au luptat ei, s-au luptat, pan’ acu l-a omorat pe zmeu si a facut din capetele lui trei capiti de carne. Acu se trezesc cei doi.<br /><br />— Uite, voi ati dormit, da’ eu uite ce lupt-am avut.<br /><br />Acu a doua noapte cel mijlociu era sa stea de straja. Iar pe la miezul noptii se aude-un vuiet.<br /><br />— Cum ai putut sa-mi calci mosiile lui tata-meu fara voia nimanui? Aista era cu patru capete.<br /><br />— Hai la lupta!<br /><br />— Hai!<br /><br />Si l-a omorat si pe acesta s-a facut patru capiti de carne din capetele lui. Acu, cand s-au trezit ei, o-nceput sa-i deie de grija lui Calin Nebunul ca sa pazeasca bine focul. Acu el a treia noapte era sa fie. Acu iar pe la miezul noptii s-auzi un huiet mare. Un zmeu era — cu opt capete.<br /><br />— Hi! zice Calin Nebubul, — ca si zmeul era nazdravan, si stia de dansul — hai la lupta!<br /><br />— Hai!<br /><br />Cat se lupta, se lupta cat de cat sa nu se deie zmeul. I-a taiat Calin Nebunul o ureche s-a picat o picatura de sange s-a stins focul. S-asa, pi-ntuneric, s-o nceput ei a lupta s-in sfarsit l-a omorat Calin Nebunul s-a facut opt capiti de carne. Acu ce sa faca el? Foc nu-i. S-a luat el si mergea asa suparat prin padure s-a ajuns la un copac nalt si s-a suit in varful lui s-a vazut in departare o zare de foc. Scoboara el si se porneste s-ajung-acolo si-ntalneste un om pe drum.<br /><br />— Buna noapte!<br /><br />— Multumesc d-tale!<br /><br />— Da’ cine esti d-ta?<br /><br />— Eu-s De-cu-sara.<br /><br />Calin Nebunul l-apuca si-l leaga de-un copac cot la cot. Mai merge el o bucata buna, si mai intalneste un om.<br />— Buna noapte.<br /><br />— Multumesc d-tale.<br /><br />— Da’ cine esti d-ta?<br /><br />— Eu is Miezu-noptii.<br /><br />Ia si pe-acela si-l leaga iar de-un copac. Mai merge el inainte si mai intalneste un om.<br /><br />— Buna noapte.<br /><br />— Multumesc d-tale.<br /><br />— Da’ cine esti d-ta?<br /><br />— Eu is Zori-de-ziua.<br /><br />Il leaga si pe-acela. El i-a legat, ca lui i-era frica sa nu se faca ziua.<br /><br />In sfarsit, ajunge el acolo. Acolo era o groapa mare s-un cazan c-o pereche de pirosteie mari, si-ntr-insul fierbea vo doua-trei vaci simprejurul pirosteilor se cocea o turta. Si imprejurul ei dormeau doisprezece zmei si doua zmeoaice, mamele lor.<br /><br />Acu Calin Nebunul ia vo doi taciuni intr-un harb s-un carbune-n lulea si, plecand, iaca, i-a venit asa o mirozna de buna din demancat, si, luand o bucatica, a curs apa clocotita pe urechea unui zmeu si el a tipat strasnic, ca toti s-au trezit si l-au prins pe Calin Nebunul.<br /><br />S-au vrut sa-l omoare si el a zis:<br /><br />— Ma rog d-lor-voastre, lasati-ma, ca sunt om sarac!<br /><br />Da’ ei au zis asa:<br /><br />— Daca tu ne-i aduce pe fata-mparatului Rosu, noi te-om lasa.<br /><br />Da’ el a zis:<br /><br />— Da’ de ce n-o luati d-voastra, ca sunteti mai multi si mai tari?...<br /><br />— Da’ noi suntem duhuri necurate, si-mparatul are un cocos s-un catel. Noi, cand ne-apropiem de palatul lui, cocosul canta si catelul bate, si noi trebuie sa fugim... Da’ tu-i putea mai bine, ca esti om pamantean.<br /><br />Da’ Calin Nebunul, viclean:<br /><br />— Haideti si d-voastra cu mine, ca-s eu om pamantean si catelul n-a bate, nici cocosul n-a canta.<br /><br />Da’ Calin Nebunul se uita si vede-un voinic ca si dansul, legat cot la cot de-un copac, si cand a vazut ca s-a pornit Calin Nebunul, el s-a smucit strasnic, incat au ramas mainile la copac si el a fugit.<br /><br />Si ei merg, merg pan ce-ajung la poarta-mparatului. Si era o poarta mare de fier, ca nu era-n stare sa treaca nime afara de Calin Nebunul. Si el s-a suit pe poarta s-a zis zmeilor:<br /><br />— Hai sa va iau cate pe unul de chica sa va dau in ograda.<br /><br />Si lua tot lua cate unul si cu palosul le taia capul, pan ce a taiat la toti. S-a intrat in ograda, da-mparatul, de grozav zid si poarta ce avea, usile erau toate deschise. Calin Nebunul s-a suit sus pe scari, si scarile erau de aur batute cu diamant, s-a intrat in casa unde dormea fata. Da’ era luna s-o mandreate afara, si luna batea in casa unde dormea fata. Da’ fata era asa de frumoasa de cat de nepovestit. Calin Nebunul a sarutat-o si i-a luat inelul de pe mana si s-a dus.<br /><br />Cand a ajuns la zmeii cei taiati, le-a taiat varfurile limbilor la toti doisprezece si le-a pus in basma s-a trecut poarta si s-a pornit la drum. A mers pan ce-a ajuns la cazan. A putut prinde o zmeoaica s-a taiat-o, da una a scapat. A luat pe degetu ista mic turta si pe cellalt cazanu cu carne si-ntr-un harb oleaca de foc si s-a pornit la drum.<br /><br />S-a ajuns la Zori-de-ziua si i-a dat o bucat’ de carne s-o bucat’ de turta, l-a dezlegat s-a zis:<br /><br />— Hai, du-te!<br /><br />Mai merge el, ajunge la Miezu-noptii si-i da s-aceluia o bucat’ de carne s-o bucat’ de turta si-i da drumul s-aceluia.<br /><br />Cand a ajuns la De-cu-sara, era mai mult mort de cand era legat. Ii da s-aceluia o bucat’ de carne s-o bucat’ de turta si-i zice:<br /><br />— Du-te, bre, ’n pace!<br /><br />Cand a ajuns, n-a apucat a atata focul, si soarele acu era sus. Fratii lui atata dormise, c-acu-ntrase mai de-un stanjen in pamant. Cand s-au trezit, a zis:<br /><br />— I, Calin Nebune, lung-a mai fost noaptea asta!<br />Da’ Calin Nebunul nimica nu le-a povestit din ceea ce s-a petrecut cu dansul noaptea. Au pregatit ei iar sa se porneasca s-a zvarlit tot Calin Nebunul arcul s-au mers ei asa pan’ la Padurea de aur. Cand au ajuns acolo, le-a zis Calin Nebunul asa:<br /><br />— Fratilor, voi nu-ti putea trece-n padurea asta. Faceti-va voi o coliba aici si stati si ma duc eu singur.<br /><br />Asa, el s-a pornit. Cand a ajuns in mijlocul Padurii cei de aur, fata cea mare a imparatului facea de mancat zmeului ei.<br /><br />— Buna vreme, fata de-mparat!<br /><br />— Multumesc, d-tale, Calin Nebune. De numele d-tale am auzit, dar a vedea nu te-am vazut. Da’ fugi ca dac-a veni zmeul te ucide.<br /><br />— Da cat mananca zmeul tau?<br /><br />Fata zice:<br /><br />— Patru cuptoare de paine, patru vaci fripte si patru antaluri de vin.<br /><br />Zice:<br /><br />— Ia sa vad eu, le-oi putea manca?<br /><br />Se pune Calin Nebunul si mananca toate.<br /><br />Iaca, vine si zmeul.<br /><br />— Buna vreme, cane de zmeu!<br /><br />— Multumesc, Calin Nebune!<br /><br />— Am venit sa iau pe fata. Na, hai la lupta!<br /><br />— Stai, sa mananc ceva.<br /><br />— Da’ ca, zice, eu ti-am mancat mancarea.<br /><br />— Cu atat mai bine, zice, eu sunt usor si tu esti greu.<br /><br />Si se iau la lupta si se lupta si-l omoara Calin Nebunul. Pe urma zice fetei:<br /><br />— Ramai aici, ca eu ma duc sa scot cele doua surori ale tale.<br /><br />Si se porneste. Ajunge-n mijlocul Padurii cei de argint.<br /><br />Fata cea mijlocie facea de mancat s-aceea. Da’ el, cum a vazut-o, i-a cazut strasnic de draga.<br /><br />— Buna vreme, fata de-mparat!<br /><br />— Multumesc d-tale, Calin Nebune! De numele d-tale am auzit, d-a vedea nu te-am vazut.<br /><br />Da’ si Calin Nebunul era frumos, si fetei i-a cazut drag. Da’ fata-i zice:<br /><br />— Fugi, ca dac-a veni zmeul te ucide!<br /><br />— Da cat mananca zmeul?<br /><br />— Opt cuptoare de paine, opt vaci fripte si opt antaluri de vin.<br /><br />— Ada-ncoace, sa vad, oi putea manca?<br /><br />Si mananca tot. Iaca, vine si zmeul.<br /><br />— Buna vreme, caine de zmeu!<br /><br />— Multumesc, Calin Nebune.<br /><br />— Hai la lupta!<br /><br />— Stai, sa mananc ceva.<br /><br />— Ca eu ti-am mancat mancarea!<br /><br />— Mi-o fi mai usor la lupta.<br /><br />Si se iau, se lupta si se lupta, si-l omoara Calin Nebunul.<br /><br />Da lui asa-i era de draga fata, de a luat-o cu dansul la Padurea de arama. Cand a ajuns in mijlocul padurii, s-aceea facea de mancat. Aceea nu-l stia, da vazandu-l cu sora-sa a-nteles.<br /><br />— Unde-ti este barbatul tau?<br /><br />— La vanat, Calin Nebune. Da’ fugi, c-aista te omoara!<br /><br />— Cat mananca el?<br /><br />— Douasprezece cuptoare de paine, douasprezece vaci fripte si douasprezece antaluri de vin.<br /><br />— Ia sa vad eu, oi manca?<br /><br />Mananca Calin Nebunul, mananca, cand la un antal de vin nu-l poate bea si zice-asa:<br /><br />— Cu atata-i mai tare zmeul decat mine.<br /><br />Iaca, vine si zmeul.<br /><br />— Buna vreme, cane de zmeu!<br /><br />— Multumesc d-tale, Calin Nebune!<br />— Am venit sa-ti iau pe fata.<br /><br />— Ba pe fata nu-i lua-o.<br /><br />— Hai la lupta!<br /><br />— Numai sa mananc ceva.<br /><br />— Eu demancatul ti l-am mancat!<br /><br />— Eu oi fi mai usor, tu mai greu. Hai la lupta!<br /><br />— Hai!<br /><br />Se lupta, se lupta, cat de cat sa nu sa deie zmeul.<br /><br />Zice zmeul:<br /><br />— Hai, eu m-oi face o para rosa, tu te fa o para verde.<br /><br />Da’ el cu asta a gresit, ca para rosa-i mai moale, para verde-i mai tare.<br /><br />Iaca, trecu pe-acolo o cioara pe sus.<br /><br />Si-i zice zmeul:<br /><br />— Cioara, cioara, moaie-ti aripa ta-n apa si stinge para ast’ verde.<br /><br />Da’ Calin Nebunul zice:<br /><br />— Imparate prenaltate, moaie-ti aripa ta-n apa si stinge para ast’ rosie.<br /><br />Cioara, cand a auzit — stii d-ta, a urcat-o — indata s-a dus. Dupa ce-a udat-o, a-nceput a ciupi dintr-insa, s-atata sange a-nceput a curge, de umblai pan’ in genunchi.<br /><br />De acolea el s-a luat cu fetele si s-a pornit.<br /><br />A ajuns in Padurea de aur s-a luat si pe cea mare si s-a pornit s-a ajuns la fratii lui.<br /><br />S-a zis asa:<br /><br />— Fratilor, pe aste doua le-ti lua voi, dar ast’ mijlocie e-a mea; si s-a culcat sa doarma.<br /><br />Si fratii s-au sfatuit asa: ca sa-l omoare nu se putea, da sa-i taie picioarele si sa ieie fetele si sa se duca la-mparatul si sa zica ca ei le-au scos.<br /><br />Si i-au taiat picioarele cand dormea s-au luat fetele si s-au pornit (asa era de trudit de lupte, incat n-a simtit cand i-au taiat picioarele).<br /><br />In zori de ziua se trezeste el. Se vede far’ de picioare. Ce sa faca? Da’ picioarele i le-au luat de acolo, ca altmintrele el le-ar fi pus, ca era nazdravan.<br /><br />S-a luat el incetisor s-a intrat in Padurea ast’ de aur. A mers vo trei zile si vo trei nopti s-a ajuns la un palat, asa de frumosu-i, de nu tendurai sa te uiti la dansul. S-a auzit un cantec asa de jale, de i-a rupt inima. Se ia el incetisor si se suie pe scarile cele si vede acolo pe voinicul ce-si rupsese mainile la zmei.<br /><br />— Buna vreme, voinice!<br /><br />— Multumesc d-tale, Calin Nebune, da’ ce-ai patit?<br /><br />Si el incepe a-i spune toate cate-a patit.<br /><br />— Hai sa fim frati de cruce!<br /><br />— Hai!<br /><br />— Da d-ta cine esti? l-intreaba Calin Nebunul.<br /><br />— Eu, zice, s-un fecior de-mparat, si padurile astea au fost toate a tatane-meu si ni le-a luat zmeii; da’ de cand ai omorat pe zmei, acu iar suntem noi in stapanire, si eu pentru ca-s far’ de maini traiesc aici. Eu far’ de maini, tu far’ de picioare, om trai bine.<br /><br />Calin Nebunul se prinde cu mainile de gatul feciorului de-mparat si se primbla prin padure. Asa intr-o zi, aude un fosnet in frunze. Da’ fratele lui cel de cruce zice asa:<br /><br />— Eu m-oi apropia incetisor si ti-oi da drumul, si tu prinde cu mainile.<br /><br />Dandu-i drumul, prinde pe zmeoaica cea scapata si zice asa:<br /><br />— Fa-mi mie picioare si istuia maini, ori te omoram.<br /><br />Si zmeoaica zice:<br /><br />— Ia, aicea, ca de un stanjin de departe, este o balta; vara-te acolo, ca-i iesi cu picioare si istlalt cu maini.<br /><br />Da’ Calin Nebunul, mehenghiu:<br /><br />— Vara-te tu intai.<br /><br />— Ei... ba varati-va d-voastra!<br /><br />Da’ Calin Nebunul rupe o crenguta verde s-o moaie-n apa ceea s-o scoate uscata, s-o-ncepe a pumni, ca ce-a vrut sa-i usuce.<br /><br />— Ma rog, nu ma bate, caci este la dreapta alta balta.<br /><br />Calin Nebunul vara o crenguta uscata s-o scoate verde, si se vara el acolo si se scoate cu picioare si cellalt cu maini. Si ia s-o omoara pe zmeoaica, ca stia ca-n orice vreme are sa-i faca rau.<br /><br />De acolo ei se iau iar si zice Calin Nebunul asa:<br /><br />— De-acu eu ma duc sa-mi caut pe nevasta mea, da-ntai hai sa ma duc intr-un loc care ti-am spus eu, la fata-mparatului Rosu.<br /><br />Si se iau si se pornesc. Mergand ei printr-o padure, aproape de curtea-mparatului, o cules Calin Nebunul o basma de alune. Ajungand la poarta, a auzit un vuiet mare. Da’ei erau imbracati cu itari si cu cojoc si-ncinsi cu chimiri. Da’baba cea de la poarta era de-a noastra.<br /><br />— Buna seara, matusa!<br /><br />— Multumesc d-tale, voinice!<br /><br />— Da’ ce-i aici, ce s-aude?<br /><br />— Se marita fata-mparatului.<br /><br />— Da’ cine o ia?<br /><br />— Bucatarul, c-o ucis doisprezece zmei.<br /><br />Da’ Calin Nebunul ii zice-asa babei:<br /><br />— Matusa, iaca-ti dau un caus de galbeni, sa-mi faci ce ti-oi zice.<br /><br />— Ti-oi face, voinice.<br /><br />El a luat basmaua ceea de alune. Era basma de-a noastre — neagra, cu floricele p-imprejur — s-a pus inelu-n mijloc s-a zis asa:<br /><br />— Du, matusa, si pune dinaintea imparatului, macar ca te-or ghionti si te-or da afara, vara-te-asa, cu de-a sila.<br /><br />Baba s-a dus s-a intrat in ghionturi, ca acolo, s-a pus pe masa, s-a iesit. Cand i-a dat Calin Nebunul causul cel de galbeni, ea strasnic s-a bucurat... ca ea nu cat sa-l fi avut in viata ei, dar nici nu l-a vazut.<br /><br />Imparatul cand a pus mana pe basma, alunele a-nceput a durai pe masa s-a ramas inelu-n mijloc.<br /><br />Fata a zis:<br /><br />— Iaca, tata, inelul meu, pe care nu se stie cum l-am prapadit.<br /><br />Imparatul a-nceput a striga:<br /><br />— Cine-a adus basmaua cu alunele?<br /><br />Logofetii au spus ca baba cea de la poarta. Degrab-au strigat saduca cine-a adus. Se ia Calin Nebunul si intra. Da’mirele, tiganul, sedea pe trei perini de puf. Cand a fost Calin Nebunul in pragul usei, o perina a cazut de sub tigan. Cand a fost in mijlocul casei, a picat s-a doua si tiganu-a zis: “Incet, sa nu ma tavalesti”. Cand a fost langa-mparatul, a cazut s-a treia perina, ca de! tiganului nu i se cadea sa sada.<br /><br />Zice-mparatul:<br /><br />— Cum, voinice, inelul fetei mele a ajuns la d-ta?<br /><br />— Imparate prenaltate! Iaca cum si iaca cum.<br /><br />Da’tiganul:<br /><br />— Ce spui minciuni, ca eu am ucis zmeii...<br /><br />Da’ Calin zice:<br /><br />— Imparate, s-aduca toti zmeii, sa vezi: este varful limbilor?<br /><br />A adus, si cu adevarat nu era. Atunci el le-a scos si i le-a aratat.<br /><br />Atunci imparatu-a strigat s-aduca calul cel mai bun din grajd si-a legat pe tigan la coada calului, s-a pus s-un sac de nuci s-a dat bici calului... Unde pica nuca, pica si bucatica din tigan.<br /><br />Acu-mparatul a zis:<br /><br />— De-acu, voinice, mi-i fi ginere.<br /><br />— Da’Calin a zis:<br /><br />— Ba nu,-mparate, ca mie alta mi-a cazut draga, da eu am un frate de cruce aici cu mine, tot fecior de-mparat, s-o ieie-acela.<br /><br />Si l-a adus, desi fata ar fi vrut mai degraba dupa Calin Nebunul; dar, da, cu istalalt era potrivita. S-a facut o nunta strasnica, de-a tinut vo trei saptamaini; luminatii, lautari, ce nu era?<br /><br />Si de-acolo a zis Calin Nebunul:<br />— De-acu ma duc sa-mi gasesc pe-a mea.<br /><br />Cat plangeau ei si staruia, da’ n-a putut sa-l potriveasca sa ramaie. S-a pornit. Cand a ajuns el la casa tatani-sau, era un palat strasnic s-un card de porci, si-l pastea un baietel ca de vro sapte ani. Ca de cand ii taiase picioarele, acu era vo opt ani de zile.<br /><br />— Buna vreme, baietele!<br /><br />— Multumim d-tale, bade!<br /><br />— Cine sade-n curtile ieste?<br /><br />— Ia, niste voinici care au luat niste fete de-mparat, care le luase zmeii.<br /><br />— Da’ cum traiesc ei, pe care fete au luat?<br /><br />— Cel mai mare a luat pe fata cea mare, cel mijlociu a luat pe cea mica.<br /><br />— Da’ cea mijlocie?<br /><br />— Aia au pus-o de pazeste gainaria.<br /><br />— Da’ tu a cui esti?<br /><br />— Mama-mi spune ca-s a lui Calin Nebunul, cine-a mai fi acela...<br /><br />Da el, cand a auzit asa, numai el stia inima lui, ca da, sa ierti mata, cinstita fata matale! era a lui.<br /><br />— Da’ ma rog, bade, ajuta-mi a da porcii-n ocol.<br /><br />Merg porcii, merg, cand o scroafa nu vrea sa intre.<br /><br />Calin Nebunul a trantit cu drucu-n scroafa. Ea a-nceput a tipa alergand, porcii — toti dupa dansa. Decat a auzit ei s-au iesit afara s-au inceput a striga, care-i acolo de bate porcii? Da’ Calin Nebunul intra-n ograda. Ei, cum l-au vazut, l-au cunoscut. Si s-au sculat indata si s-au pus in genunchi inaintea lui:<br /><br />— Iarta-ne, frate, ca ne cunoastem gresala.<br /><br />Da’ Calin a zis asa:<br /><br />— Ba nu, fratilor, hai sa facem o bomba de fier, si noi sa ne punem tustrei alaturi, ia-asa, cum faci cruce. S-o aruncati unul din voi in sus, ca-i stiut ca pe care-a cadea, acela-i vinovat.<br /><br />S-au aruncat in sus, s-a cazut pe cei doi si i-a facut mii de farame.<br /><br />Si el a facut o nunta strasnica. Da’ el nu era asa tare la inima ca sa tie pe-acelea de rau, ca aceia pe asta a lui, el tot tinea ca la cumnatele lui. S-a facut un bal strasnic, si eram si eu acolo... si ei au facut o ulcicuta de papara si m-au dat pe us-afara. Da’ mie mi-a fost ciuda, si m-am dus in grajd si mi-am ales un cal cu saua de aur, cu trupul de crita, cu picioare de ceara, cu coada de fuior, cu capul de curechi, cu ochii de neghina, s-am pornit p-un deal de cremene: picioarele se topeau, coada-i paraia, ochii pocneau. S-am incalecat pe-o prajina si ti-am spus o minciuna, s-am incalecat pe-o poarta si ti-am spus-o toata.</div><div align="center"> </div><div align="center"> </div><div align="center"> </div><div align="center"><span style="font-size:180%;color:#ff0000;">Capra cu trei iezi<br /></span>Ion Creanga<br /><br /><br /><br /><br /><br />Era odata o capra care avea trei iezi. Iedul cel mare si cu cel mijlociu dau prin bat de obraznici ce erau iara cel mic era harnic si cuminte. Vorba ceea: "Sunt cinci degete la o mana si nu seamana toate unul cu altul".<br />Intr-o zi, capra cheama iezii de pe-afara si le zice:<br />- Dragii mamei copilasi! Eu ma duc in padure ca sa mai aduc ceva de-a mancarii. Dar voi, incuieti usa dupa mine, ascultati unul de altul, si sa nu cumva sa deschideti pana ce nu-ti auzi glasul meu. Cand voiu veni eu, am sa va dau de stire, ca sa ma cunoasteti, si am sa va spun asa:<br /><br />Trei iezi cucuieti,<br />Usa mamei descuieti!<br />Ca mama v-aduce voua:<br />Frunze-n buze,<br />Lapte-n tite,<br />Drob de sare<br />In spinare,<br />Malaies<br />In calcaies,<br />Smoc de flori<br />Pe subsuori.<br /><br />Auzit-ati ce-am sus eu?<br />- Da, mamuca, zisera iezii.<br />- Pot sa am nadejde in voi?<br />- Sa n-ai nici o grija, mamuca, apucara cu gura inainte cei mai mari. Noi suntem o data baieti, si ce-am vorbit o data, vorbit ramane.<br />- Daca-i asa, apoi veniti sa va sarute mama! Dumnezeu sa va apere de cele rele, si mai ramaneti cu bine!<br />- Mergi sanatoasa, mamuca, zise cel mic, cu lacrimi in ochi, si Dumnezeu sa-ti ajute ca sa te intoarne cu bine si sa ne-aduci demancare.<br />Apoi capra iese si se duce in treaba ei. Iar iezii inchid usa dupa dansa si trag zavorul. Dar vorba veche: "Paretii au urechi si ferestile ochi". Un dusman de lup - s-apoi stiti care? - chiar cumatrul caprei, care de mult pandea vreme cu prilej ca sa pape iezii, tragea cu urechea la paretele din dosul casei, cand vorbea capra cu dansii.<br />"Bun! zise el in gandul sau. Ia, acu mi-e timpul... De i-ar impinge pacatul sa-mi deschida usa, halal sa-mi fie! Stiu ca i-as carnosi si i-as jumuli!" Cum zice, si vine la usa; si cum vine, si incepe:<br /><br />Trei iezi cucuieti,<br />Mamei usa descuieti!<br />Ca mama v-aduce voua:<br />Frunze-n buze,<br />Lapte-n tite,<br />Drop de sare<br />In spinare,<br />Malaies<br />In calcaies,<br />Smoc de flori<br />Pe subsuori.<br /><br />- Hai! deschideti cu fuga, dragii mamei, cu fuga!<br />- Ia! baieti, zise cel mai mare, sariti si deschideti usa, ca vine mama cu demancare.<br />- Saracutul de mine! zise cel mic. Sa nu cumva sa faceti pozna sa deschideti, ca-i vai de noi! Asta nu-i mamuca. Eu o cunosc de pe glas; glasul ei nu-i asa de gros si ragusit, ci-i mai subtire si mai frumos!<br />Lupul, auzind aceste, se duse la un ferar si puse sa-i ascute limba si dintii, pentru a-si subtia glasul, s-apoi, intorcandu-se, incepu iar:<br /><br />Trei iezi cucuieti,<br />Mamei usa descuieti!...<br /><br />- Ei, vedeti, zise iarasi cel mare; daca ma potrivesc eu voua? Nu-i mamuca, nu-i mamuca! D-apoi cine-i daca nu-i ea?! Ca doar si eu am urechi! Ma duc sa-i deschid.<br />- Badica! badica! zise iarasi cel mic. Ascultati-ma si pe mine! Poate mai de-apoi a veni cineva s-a zice:<br /><br />Deschideti usa,<br />Ca vine matusa!<br /><br />s-atunci voi trebuie numaidecat sa deschideti? D-apoi nu stiti ca matusa-i moarta de cand lupii albi si s-a facut oale si ulcioare, sarmana?<br />- Apoi, da! nu spun eu bine? zise cel mare. Ia, de-atuncie rau in lume, de cand a ajuns coada sa fie cap... Daca te-i potrivi tu acestora, ii tine mult si bine pe mamuca afara. Eu, unul, ma duc sa deschid.<br />Atunci mezinul se vara iute in horn si, sprijinit cu picioarele de prichiciu si cu nasul de funigine, tace ca pestele si tremura ca varga de frica. Dar frica-i din raiu, sarmana! Asemene cel mijlociu, tustiu! iute sub un chersin; se-nghemuieste acolo cum poate, tace ca pamantul si-i tremura carnea pe dansul de fica; Fuga-i rusinoasa, da-i sanatoasa!... Insa cel mare se da dupa usa si - sa traga, sa nu traga? - in sfarsit, trage zavorul... Cand, iaca!... ce sa vada? S-apoi mai are cand vede?... caci lupului ii scaparau ochii si-i sfaraia gatlejul de flamand ce era. Si, nici una, nici doua, hat! pe ied de gat, ii rateaza capul pe loc si-l mananca asa de iute si cu asa pofta, de-ti parea ca nici pe-o masea n-are ce pune. Apoi se linge frumusel pe bot si incepe a se invarti prin casa cu neastampar, zicand:<br />- Nu stiu, parerea m-a amagit, ori am auzit mai multe glasuri? Dar ce Dumnezeu?! Parc-au intrat in pamant... Unde sa fie, unde sa fie?<br />Se iteste el pe colo, se iteste pe dincolo, dar pace buna! iezii nu-s nicairi!<br />- Ma!... ca mare minune-i si asta!... dar nici acasa, n-am de coasa...ia sa mai odihnesc oleaca aste batranete!<br />Apoi se indoaie de sele cam cu greu, si se pune pe chersin. Si cand s-a pus pe chersin, nu stiu cum s-au facut, ca ori chersinul a crapat, ori cumaptrul a stranutat... Atunci iedul de sub chersin, sa nu taca? - il pastea pacatul si-l manca spinarea, saracutul!<br />- Sa-ti fie de bine, nanasule!<br />- A!... ghidi! ghidi! ghidus ce esti! Aici mi-ai fost? Ia vina-ncoace la nanaselul, sa te pupe el!<br /> Apoi ridica chersinul binisor, insfaca iedul de urechi si-l flocaieste si-l jumuleste si pe acela de-i merg petecele!... Vorba ceea: "Ca toata pasarea pe limba ei piere".<br />Pe urma se mai invarte cat se mai invarte prin casa, doar a mai gasi ceva, dar nu gaseste nimic, caci iedul cel cuminte tacea molcum in horn, cum tace pestele in bors la foc. Daca vede lupul si vede ca nu mai gaseste nimic, isi pune in gand una: asaza cele doua capete cu dintiii ranjiti in feresti, de ti se parea ca radeau pe urma unge toti paretii cu sange, ca sa faca si mai mult in ciuda caprei, s-apoi iese si-si cauta de drum. Cum a iesit dusmanul din casa, ideul cel mic se da iute jos din horn si incuie usa bine. Apoi incepe a se scarmana de cap si-a plange cu amar dupa fratiorii sai.<br />- Dragutii mei fratiori! De nu s-ar fi induplecat, lupul nu i-ar fi mancat! Si biata mama nu stie de asta mare urgie ce-a venit pe capul ei!<br />Si boceste el si boceste pana il apuca lesin! Dar ce era sa le faca? Vina nu era a lui, si ce-au cautat pe nas le-a dat.<br />Cand jalea el asa, iaca si capra venea cat putea, incarcata cu de-a mancarii si gafuind. Si cum venea, cat de colo vede cele doua capete, cu dintii ranjiti, in feresti.<br />- Dragii mamucutei, dragi! Cum asteapta ei cu bucurie si-mi rad inainte cand ma vad!<br /><br />Baietii mamei, baieti,<br />Fumusei si cucuieti!<br /><br />Bucuria caprei nu era proasta. Dar cand s-apropie bine, ce sa vada? Un fior rece ca gheata ii trece prin vine, picioarele i se taie, un tremur o cuprinde in tot trupul, si ochii i se painjinesc. Si ce era nu era a bine!...<br />Ea insa tot merge pan' la usa, cum poate, crezand ca parerea o insala... si cum ajunge, si incepe:<br /><br />Trei iezi cucuieti,<br />Mamei usa descuieti!<br />Ca mama v-aduce voua:<br />Frunze-n buze,<br />Lapte-n tite,<br />Drob de sare<br />In spinare,<br />Malaies<br />In calcaies,<br /> Smoc de flori<br />Pe subsuori.<br />Atunci iedul mezin - care acum era si cel dintai si cel de pe urma - sare iute si-i deschide usa. Apoi s-arunca in bratele mane-sa si cu lacrimi de sange incepe a-i spune:<br />- Mamuca, mamuca, uite ce am patit noi! Mare foc si potop au cazut pe capul nostru!<br />Capra atunci, holband ochii lung prin casa, o cuprinde spaima si ramane incremenita!... Dar mai pe urma, imbarbatandu-se, si-a mai venit putin in fire s-a intrebat:<br />- Da' ce-a fost aici, copile?<br />- Ce sa fie, mamuca? Ia, cum te-ai dus d-ta de-acasa, n-a trecut tocmai mult si iaca cineva s-aude batand la usa si spunand:<br /><br />Trei iezi cucuieti,<br />Mamei usa descuieti...<br /><br />- Si?...<br />- Si frate-meu cel mare, natang si neastamparat cum il stii, fuga la usa sa deschida.<br />- S-atunci?...<br />- Atunci, eu m-am varat iute in horn, si frate-meu cel mijociu sub chersin, iara cel mare, dupa cum iti spun, se da cu nepasare dupa usa si trage zavorul!...<br />- S-atunci?...<br />- Atunci, grozavie mare! Nanasul nostru si prietenul d-tale, cumatrul lup, se si arata in prag!<br />- Cine? Cumatrul meu? El? Care s-a jurat pe parul sau ca nu mi-a sparie copilasii nicioadata?<br />- Apoi da, mama! Cum vezi, i-a umplut de sparieti!<br />- Ei las', ca l-oiu invata eu! Daca ma vede ca-s o vaduva sarmana si c-o casa de copii, apoi trebuie sa-si bata joc de casa mea? si pe voi sa va puie la pastrama? Nici o fapta fara plata... Tricalosul si mangositul! Inca se ranjea la mine cateodata si-mi facea cu maseaua... apoi doar eu nu-s de-acelea de care crede el: n-am sarit peste garduri niciodata de cand sunt. Ei, taci, cumatre, ca te-oiu dobzala eu! Cu mine ti-ai pus boii in plug? Apoi, tine minte ca ai sa-i scoti fara coarne!<br /> - Of, mamuca, of! Mai bine taci si lasa-l in plata lui Dumnezeu! Ca stii ca este o vorba: "Nici pe dracul sa-l vezi, da' nici cruce sa-ti faci!"<br />- Ba nu, dragul mamei! "Ca pana la Dumnezeu, sfintii iti ieu sufletul". S-apoi tine tu minte, copile, ce-ti spun eu: ca de i-a mai da lui nasul sa mai miroase pe-aici, apoi las'!... Numai tu, sa nu cumva sa te rasufli cuiva, ca sa prinda el de veste.<br />Si de-atunci cauta si ea vreme cu prilej ca sa faca pe obraz cumatru-sau. Se pune ea pe ganduri si sta in cumpene, cum sa dreaga si ce sa-i faca?<br />"Aha! ia, acu i-am gasit leacul, zise ea in gandul sau. Taci! Ca i-oiu face eu cumatrului una de si-a musca labele!"<br />Aproape de casa ei era o groapa adanca, acolo-i nadejdea caprei.<br />- La cada cu dubala, cumatre lup, ca nu-i de chip!... Ia, de-acu sa-ncepe fapta: Hai la treaba, cumatrita, ca lupul ti-a dat de lucru!<br />Si asa zicand, pune poalele-n brau, isi sufleca manicele, atata focul si s-apuca de facut bucate. Face ea sarmale, face plachie, face alivenci, face pasca cu smantana si cu oua si fel de fel de bucate. Apoi umple groapa cu jaratic si cu lemne putregaoioase, sa sa arda focul mocnit. Dupa asta asaza o leasa de nuiele numai intinata si niste frunzari peste dansa; peste frunzari toarna tarana si peste tarana asterne o rogojina. Apoi face un scauies de ceara anume pentru lup. Pe urma lasa bucatele la foc sa fearba si se duce prin padure sa caute pe cumatru-sau si sa-l pofteasca la praznic. Merge ea cat merge prin codru, pana ce da de-o prapastie grozava si intunecoasa, si pe-o tiharaie da cu crucea peste lup.<br />- Buna vremea, cumatro! Da' ce vant te-a abatut pe-aici?<br />- Buna sa-ti fie inima, cumatre, cum ti-i voia? Ia, nu stiu cine-a fost pe la mine pe-acasa in lipsa mea, ca stiu ca mi-a facut-o buna!<br />- Ca ce fel, cumatrita draga?<br />- Ia, a gasit iezii singurei, i-a ucis si i-a crampotit, de li-am plans de mila! Numai vaduva sa nu mai fie cineva!<br />- Da' nu mai spune, cumatra!<br />- Apoi de-acum, ori sa spun, ori sa nu mai spun, ca totuna mi-e. Ei, mititeii, s-au dus catra Domnul, si datoria ne face sa le cautam de suflet. De aceea am facut si eu un praznic, dupa puterea mea, si am gasit de cuviinta sa te poftesc si pe d-ta, cumatre; ca sa ma mai mangai...<br /> - Bucuros, draga cumatra, dar mai bucuros eram cand m-ai fi chemat la nunta.<br />- Te cred, cumatre, d-apoi, da, nu-i cum vrem noi, ci-i cum vre Cel-de-sus.<br />Apoi capra porneste inainte plangand, si lupul dupa dansa, prefacandu-se ca plange.<br />- Doamne, cumatre, Doamne! zise capra suspinand. De ce ti-e mai drag in lume tocmai de-aceea n-ai parte...<br />- Apoi da, cumatra, cand ar sti omul ce-ar pati, dinainte s-ar pazi. Nu-ti face si d-ta atata inima rea, ca odata avem sa mergem cu totii acolo.<br />- Asa este, cumatre, nu-i vorba. Dar sarmanii gagalici, de cruzi s-au mai dus!<br />- Apoi da, cumatra; se vede ca si lui Dumnezeu ii plac tot puisori de cei mai tineri.<br />- Apoi, daca i-ar fi luat Dumnezeu, ce ti-ar fi? D-apoi asa?...<br />- Doamne, cumatra, Doamne! Oiu face si eu ca prostul... Oare nu cumva nenea Martin a dat raita pe la d-ta pe-acasa? Ca mi-aduc aminte ca acu ca l-am intalnit odata prin zmeuris; si mi-a spus ca dac-ai vrea d-ta sa-i dai un baiet, sa-l invete cojocaria.<br />Si din vorba-n vorba, din una-n alta, ajung pan-acasa la cumatra!<br />- Ia poftim, cumatre, zise ea lund scauiesul si punandu-l deasupra groapei cu pricina, sezi cole si sa ospatezi oleaca din aceea ce ne-a dat Dumnezeu!<br />Rastoarna apoi sarmalele in strachina si i le pune dinainte.<br />Atunci lupul nostru incepe a manca halpov; si gogalt, gogalt, gogalt, ii mergeu sarmalele inregi pe gat.<br />- Dumnezeu sa ierte pe cei raposati, cumatra, ca bune sarmale ai mai facut!<br />Si cum ospata el, buf! cade fara sine in groapa cu jaratic, caci scauiesul de ceara s-a topit, si leasa de pe groapa nu era bine sprijinita; nici mai bine, nici mai rau, ca pentru cumaatru.<br />- Ei, ei! Acum scoate, lupe, ca-ai mancat! Cu capra ti-ai pus in card? Capra ti-a venit de hac!</div><div align="center"> </div><div align="center"> </div><div align="center"><span style="font-size:180%;color:#ff0000;">Cei mai frumosi copii....</span><br /><br /><br /><br />Se spune ca intr-o zi o cioara s-a intalnit cu o bufnita. Cum ele se cunosteau de multa vreme si erau chiar prietene si cum se stie ca bufnitele obisnuiesc sa mai manance puii altor pasari, cioara, care tocmai devenisese mama dupa multe asteptari, o roaga pe bufnita sa aiba grija sa nu ii manance puii, pe care ii iubea ca pe ochii din cap. Atunci bufnita o intreaba pe cioara care sunt puii ei, cum arata , ca sa nu cumva sa ii manance fara sa stie. Atunci cioara, cu mare dragoste pentru copiii ei, ii spuse ca cei mai frumosi pui din padure sunt puii ei, ca nu va putea sa ii confunde, deci unde va vedea cei mai frumosi pui sa ocoleasca acel cuib, caci e cuibul ei...<br /><br />Zis si facut! Intr-o dimineata, venind acasa, cioara isi gasi puii lipsa, semn ca pe acolo trecuse bufnita. Disperata, aceasta pleca la bufnita si, plangand cu foc o intreba de ce i-a omorat puii, caci o rugase sa nu o faca. Atunci bufnita, mirata, ii spuse ca puii din acel cuib erau cei mai urati pui pe care i-a vazut in viata ei si nu si-a imaginat ca ar putea fi ai prietenei sale, caci doar aceasta ii spusese ca sunt cei mai frumosi pui din toata padurea...<br /><br />Morala e ca toti parintii au impresia ca puii lor sunt cei mai frumosi pui din lume... Si sa indrazneasca cineva sa sustina contrariul!!!!</div><div align="center"> </div><div align="center"> </div><div align="center"> </div><div align="center"> </div>Claudiu Purcel - - purcelclaudiu@yahoo.comhttp://www.blogger.com/profile/09406496786353112886noreply@blogger.com3tag:blogger.com,1999:blog-206574636735367150.post-36983644727265887782009-05-21T03:45:00.001-07:002009-05-21T03:47:56.182-07:00Ne doare! Platim minciuna si prostia!Stire publicata de Viorel Dolha pe site-ul www.aiarad.ro<br /><br /><br />1.Nimeni inca nu stie exact ce s-a aprobat ca raport din partea Comisiei pt invatamant de la camera deputatilor in 19 mai 2009.<br />Iata ce am inteles eu ca s-a intamplat fiind de fata:<br />a)Membrilor comisiei le-a fost dat doar la inceputul sedintei documentul cu propunerile FEN (exact in forma ceruta de AGIRo si exact pe textul OUG40). Li s-a mai dat propunerea (memoriul) de la FSI Spiru Haret in care se cerea cu ceva mai putin decat ceruse AGIRo. FSLI nu a depus niciun document cu amendamente la OUG 40 in schimb reprezentantul FSLI (dl Pop) a spus ca sustine toate propunerile (foarte confuza exprimare fiindca propuneri erau de multe tipuri inclusiv cea a executivului de a ramane acelasi text si inclusiv cea a unor deputati de a nu fi nimeni din prescolar si primar platit ca profesor). Dupa sedinta dl Pop mi-a spus ca a incurcat autorii propunerilor (cu toate ca dl Cornea imi promisese ca dl Pop va sustine propunerile AGIRo).<br />In cuvantarile de inceput cred ca am fost singurul (cineva zice ca si dl Spridon- vom vedea in stenograma) care a cerut ,,profesor S,, la primar si prescolar pt cei cu studii superioare si salarizarea de la aparitia in Monitor. Aceste cuvantari de inceput (mie mi s-a dat primul cuvantul) nu au efect juridic. Nu au efect juridic nici memoriile depuse. Efect au doar propunerile de amendamente cand se trece la votul articol de articol. <br />b)La votul pe articole, unde puteau face amendamente doar deputatii, nimeni nu a propus incadrare si salarizare de profesor S (indiferent ca dl Croitoru a uitat sau nu, ne face pe cei din AGIRo sa credem ca protocolul cu FEN este incalcat si vom lua decizia corespunzatoare). Nici pt absolventi PIPP si nici pt ceilalti cu studii superioare nu s-a propus ,,profesor S,,. Din luarile de cuvant a reiesit ca va fi ceva intermediar intre institutor si profesor S. Legal inseamna ca daca nu apare in lege salarizarea pt profesorii pt invatamnat primar si prescolar se va reglementa prin grila de salarizare. In privinta termenului de aplicare deputatii s-au consultat probabil cu ministerele (mai mult ca sigur ca si cu cel de finante) si au aprobat 1 ian 2010 la propunerea dl Croitoru. Nu este ce ne doream dar este ceva mai mult decat un termen nedefinit asa cum era initial.<br />De ce nu s-a intamplat asa cum am fi dorit:<br />In primul rand fiindca federatiile sindicale nu au dorit la modul serios ca sa fie cineva din primar si prescolar platit ca profesor S. Eu mai sper ca vor dori de acum incolo fiindca a fost doar o etapa – se va trece si la comisia din senat si in plen.<br />Federatiile au mimat doar ca sustin pe ici pe colo cate ceva. Se observa clar ca fiecare federatie are o parte din deputati de partea sa si care faceau exact amendamentele cerute de respectiva federatie. Nefacandu-se insa niciun amendament referitor la incadrarea ca profesor S ma face sa cred ca nicio federatie nu a cerut acest lucru deputatilor cu care s-au consultat inainte si in timpul sedintei. Eu am gresit ca am avut incredere in federatiile sindicale (cu una semnand chiar un protocol, de la celelalte doua obtinand promisiunea de sustinere).<br />Singura care la comisie a avut pozitia fireasca a fost Doamna Ministru Andronescu. A sustinut OUG in forma venita de la Guvern, ba a mai si demontat niste propuneri de a nu se recunoaste niciun fel de studii superioare in primar si prescolar.<br />Nu s-a opus la incadrarea ca ,,profesor S,, a niciunei categorii fiindca un asemenea amendament nu a fost facut.<br />Erau altii datori sa faca aceste amendamente care nu erau angajatorii si nici reprezentantii executivului. Nu le-au facut.<br />c)Ne asteapta cateva saptamani grele pt a vedea cum va iesi OUG40. Ne mai asteapta 1 – 2 ani grei pana ce vor iesi noile legi si grile de salarizare.<br />Din interventiile catorva deputati a reiesit ca se ia in calcul ca sa nu se ia in considerare la salariu studiile (nici chiar cele PIPP) si ca toti din primar si prescolar sa avem salariu dupa munca prestata (care in opinia lor este mai usoara decat la gimnaziu). Cativa deputati au spus clar ca cine vrea sa fie platit ca profesor sa treaca la gimnaziu (se referea si la cei cu PIPP). S-a dat si exemplul cu portarul care nu poate fi altfel platit nici daca si-ar lua doctoratul. Lucrul acesta s-a vehiculat si la federatii (mi-l spusesera chiar lideri sindicali in fata).<br /><br />2.Ce cred eu ca ar fi de facut (parerea mea):<br />a)Trebuie in primul rand sa manifestam unitate si sa vorbim pe o voce toti cei din primar si prescolar. Ne poate insa face sa vorbim pe o voce doar daca avem propuneri care sa favorizeze toate categoriile din primar si prescolar. AGIRo are astfel de propuneri care aduc avantaje pt toate categoriile.<br />b)De ce ar trebui sa fie solidari cei cu PIPP cu ceilalti? Chiar daca sa presupunem ca OUG 40 ar ajunge in forma profitabila doar pt cei cu PIPP nimic nu garanteaza ca viitoarele legi (care vor fi votate in urmatorii 1-2 ani) nu vor veni cu prevederi dintre cele vehiculate la comisie, unde celor de la PIPP si tuturor cu studii superioare li s-a spus ca daca vor sa fie platiti ca profesori sa treaca la gimnaziu si ca ca toti din primar si prescolar sa avem salariu dupa munca prestata (care in opinia lor este mai usoara decat la gimnaziu). In aceasta varianta celor cu PIPP nu le-ar fi aproape deloc de folos anii de studiu, cu aceasta specialitate nu ar putea preda in gimnaziu. OGU nu rezolva problema pe termen lung mai ales ca nu cred ca va incepe sa isi produca efect mai devreme de 1 ian 2010 (termen care poate fi si el amanat oricand). Doar legea si mai apoi grilele de salarizare pot rezolva problema. Daca suntem multi si uniti contam si ne cresc sansele de succes.<br />c)De ce ar trebui cei cu studii superioare in domeniul invatamantului sa fie solidari cu cei cu studii superioare –zise ca nu ar fi in domeniul invatamantului?<br />In primul rand fiindca sintagma ,,studii in domeniu,, ar putea duce la interpretarea potrivit careia nu foloseste facultatea de matematica la orele muzica, romana etc; ca filologia foloseste doar la orele de limba romana, istoria doar la istorie, dreptul doar la ed civica, ASE-ul doar la optionalul de educatie economica, psiho-pedagogia doar la optionalul de consiliere etc. Se poate deci sa nu fie platiti ca profesori S cei care au studii superioare in domeniul invatamantului. Repet, doar daca vom fi solidari si uniti vom conta si ne cresc sansele de succes. Daca fiecare categorie isi promoveaza propriul interes suntem dezbinati, pusi sa aducem argumente unii impotriva cauzei celorlalti sfarsind (este un scenariu posibil dupa ce am auzit la comisie) in a nu isi atinge obiectivele justificate nicio categorie.<br />3.Cum cred ca ar trebui sa ne manifestam unitatea cei vreo 80 000 din primar si prescolar:<br />a)Nimeni din primar si prescolar sa nu atace vreodata o alta categorie din primar si prescolar.<br />b)Sa vorbim pe o voce (la comisie erau doua colege cu PIPP si nu au dorit nimic rau caprei celor fara PIPP – nu stiu insa ce ar fi zis daca li se dadea cuvantul). La comisie nu ne-am facut de ras cel putin contrazicandu-ne. Pe forum nu vad insa ca s-ar fi incetat cu pareri de genul ,,nu cred ca unii colegi ar merita...,,. Daca o categorie spune ca o alta nu ar merita, in mod cert ca vor apare replici care sa aduca deservicii celeilalte.<br />Vor profita cei care vor putea astfel ,,negocia,, cu o categorie mult mai redusa decat cea ca inseamna 80 000. Altfel contezi daca vorbesti in numele a 3000 -5000 de colegi si altfel cand vorbesti in numele a zeci de mii.<br />4.Scenarii posibile:<br />a)Varianta ideala: federatiile sindicale sa uzeze la modul serios de influenta lor in favoarea celor din primar si prescolar (fara sa mimeze) si sa obtina:<br />-in 3 saptamani modificarea OUG 40 in varianta convenabila tuturor categoriilor<br />-in paralel sa avem declaratii publice ferme, dovada scrisa si dovezi concrete punctuale ca nu cedeaza in noile legi si grile la aceste prevederi convenabile pt toti din primar si prescolar<br />-In acest caz AGIRo (monitorizand acest sprijin si rezultatele obtinute) poate lua ori decizia de a recomanda membrilor una sau alta dintre federatii fie sa le multumeasca tuturor (daca vor dovedi toate aceeasi determinare) si sa incheie protocoale firesti de colaborare cu aceea/acelea care vor dori si o/le vom dori.<br />b)Varianta nr2:<br />-daca federatiile nu vor reusi sa obtina o OUG convenabila tuturor in urmatoarele saptamani, ar trebui ca imediat toti/multi din primar si prescolar sa depunem in 15 iunie la contabilitatea scolii o cerere prin care sa anuntam ca nu mai platim cotizatia de 1% sindicatului. In acest caz, conform legii va trebui –pt a ni se aplica toate prevederile favorabile obtinute prin actiune sindicala- sa platim doar 0,5% catre ISJ-uri. <br />Aceasta va fi o dovada ca nu glumim si ca suntem uniti.<br />Sper ca atunci federatiile sindicale ne vor lua in serios. Daca ne vor lua in serios, la congresul al XXX-lea al AGIRo din 27-30 august 2009 putem lua decizia de a redeveni cotizantii lor. Daca nu ne vor lua in serios putem atunci la congres sa decidem sa facem sindicate separate si o federatie. De la congres putem deja sa plecam cu statute model sau chiar gata facute pt fiecare judet/sector in parte si cu lectia procedurii bine invatata de la juristi. A infiinta un sindicat sau federatie este mult mai simplu decat o asociatie. In plus din luna urmatoare iti intra constant cotizatii in cont din care iti poti permite avocati, telefoane, deplasari. Si pana acum cei din AGIRo am apartinut unui sindicat. Prea des insa nu am simtit ca ar fi sindicatul nostru.<br />Apropo, nu cred (personal) in procese care privesc ceva ce tocmai se legifereaza. Exemplul este cu legea cresterii salariale cu 50%. Chiar daca sindicatele au castigat intr-o prima faza, nimic nu a oprit guvernul sa adopte o alta OUG de data aceasta fara viiciile de procedura din prima OUG. Nu cred nici ca pot castiga pe tema ca as fi discriminat cand legea nu prevede ca angajatorul trebuie sa ma incadreze la nivelul respectiv. Poate gresesc si in acest caz socotiti ca nu am spus nimic. Daca este o cale viabila o voi sprijini.<br /><br />Sper inca sa reuseasca varianta ideala amintita mai sus, dar trebuie sa avem in vedere si celelalte variante de rezerva. Sper in aceasta varianta ideala si fiindca sunt gata sa accept ca ceea ce mie mi-a parut lipsa de sprijin ferm din partea federatiilor sa fie o gresita peceptie a mea.<br /><br />In zilele urmatoare ma voi consulta cu conducerea AGIRo de la nivel national dar si din teritoriu asupra deciziilor urmatoare si continuam sa adunam semnaturi pe petitia AGIRo. Evenimentele sunt in desfasurare. Nu a fost nimic castigat si nimic pierdut definitiv. A fost in 19 mai o etapa din care am inceput sa ne cunoastem pe cine ne putem baza. Viitorul imediat ne va duce deja certituni temporare, iar urmatorul an certitudini pe termen lung.Claudiu Purcel - - purcelclaudiu@yahoo.comhttp://www.blogger.com/profile/09406496786353112886noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-206574636735367150.post-60966913419464360532009-05-17T02:01:00.001-07:002009-05-17T02:01:28.161-07:00Adrese site-uri copiihttp://www.coloriage-cheval.com/coloriages/toprated/imprimer/31/Les_mieux_notées <br />desene, numaratori, mate in desene etc.<br />http://www.enchantedlearning.com/categories/preschool.shtml<br />activit. Diverse, desene, abilit. Pract etc.<br />http://pythounet.free.fr/pytdecma.htm<br />marionete<br />http://www.makingfriends.com/friends/f_athletic.htm<br />marionete<br />http://www.lesmarionnettes.com/coloriages/toprated/imprimer/619/Les_mieux_notées<br />marionete<br />www.EnchantedLearning.com<br />Preschool and Kindergarten Activities<br /><br />http://pythounet.free.fr/pytliens.htm<br /><br />http://www.kid’s crafts.htm<br />DLTK's printable crafts for kids<br />Enchanted Learning<br />Printsville<br />http://www.enchantedlearning.com/categories/preschool.shtml<br />ab. Pract.<br />http://www.coloriage-princesse.com/coloriage/5/Coloriage_magique_princesse<br />desene, mate in desene etc.<br />http://www.kckpl.lib.ks.us/ys/crafts/crafts.htm<br />abilit. Pract. Simple, ingenioase<br />http://www.dltk-holidays.com/spring/crafts-flowers.htm<br />abilit. Pract. Simple, ingenioase<br />http://www.pointsarelier.com/coloriages/lastup/imprimer/3/Les_derniers_points<br />de unit punctele / numaratori, desene etc.<br />http://www.coloriage-educatif.com/<br />FB. Activit. diverse<br />http://www.coloriages.biz/enfant/31<br />1300 desene, pe diferite teme<br />www.coloriages.biz<br />www.coloriage-magique.com<br />www.coloriage-educatif.com<br />http://www.coloriage-educatif.com/<br />http://www.mescoloriages.com/vie-quotidienne/<br />http://www.alphabet-soup.net/ttools/abcpictures.html<br />www.mybookmarks.com/.../ ark_teacher/exo_folders<br />universdelulue.free.fr/ coloriages/coloriage75.gif<br /><br />http://images.google.ro/imgres?imgurl=http://universdelulue.free.fr/coloriages/coloriage75.gif&imgrefurl=http://www.mybookmarks.com/public/ark_teacher/exo_folders/&h=785&w=610&sz=22&hl=ro&start=7&sig2=ik058mjAz5IfttBKRfPf4w&tbnid=liCDfktUMeJu6M:&tbnh=143&tbnw=111&ei=4FdHSK3XBYaQ0QSCv-HUAg&prev=/images%3Fq%3Dcoloriage%2B%2Bfonts%26gbv%3D2%26hl%3Dro%26sa%3DG<br /><br />ANIMATII<br />http://www.gifs.net/category/93/Holidays/<br />www.amazing-animations.com/<br />http://www.animationlibrary.com/c/1/Animals/<br />www.animationlibrary.com<br />http://www.wilsoninfo.com/animations.htm<br />www.wilsoninfo.com/animations.htm<br />INVATAM ENGLEYA PRIN CANTEC, JOCURI ETC.<br />http://www.priki.ro/Invatam-Engleza-109.htmClaudiu Purcel - - purcelclaudiu@yahoo.comhttp://www.blogger.com/profile/09406496786353112886noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-206574636735367150.post-34509651231632207562009-05-17T01:50:00.001-07:002009-05-17T01:50:38.760-07:00Cantece pentru serbareCOPILULE CU OCHI SENINI<br /><br />I Copilule cu ochi senini, cu ochi senini<br /> Tu vii din nou printre străini<br /> In pestera pe paie reci \ bis<br /> Tu iarăşi capul ti-l apleci /<br /><br />II Dar astăzi magi nu mai vin, da nu mai vin<br /> Si nici pastori sa-ti cânte lin<br /> Copilule cu ochi senini \ bis<br /> Tu vii din nou printre străini /<br /><br />III Copilule cu suflet blând,cu suflet blând<br /> Te naşti si azi pe-acest pamant<br /> De mii de ani copil sarman \bis<br /> Tu vii pe lume an de an /<br /> <br />IV Tu ştii ca cei ce-ti cânta azi,ce-ti cânta azi<br /> Vor bate maine-al tău obraz<br /> De aceea tu copile blând \bis<br /> Te uiţi la ei mereu plângând /<br /><br /><br />V Copil cu suflet plin de dor, cu suflet plin de dor<br /> Îndurerat de mila lor<br /> In iesle rece-ai fost culcat \bis<br /> Si nimeni nu te-a legănat /<br /><br />VI L-ai-tai Iisuse ai venit, da ai venit<br /> De-ai tai ai fost si răstignit<br /> Si plângi mereu de mila lor \bis<br /> Copil cu suflet plin de dor /<br /><br />VII Copil lovit , copil sârman,copil sârman<br /> Tu vii in fiecare an<br /> Cu bine rău-l sa-l plăteşti \bis<br /> Sa rabzi , sa ierţi si sa iubeşti /<br /><br />VIII Sa-mparţi a tale mângâieri,a tale mângâieri<br /> In suferinţa si dureri<br /> Sa mori pe cruce intre hoţi \bis<br /> Copilule lovit de toţi /Claudiu Purcel - - purcelclaudiu@yahoo.comhttp://www.blogger.com/profile/09406496786353112886noreply@blogger.com12tag:blogger.com,1999:blog-206574636735367150.post-27545255743994463692009-05-17T01:28:00.000-07:002009-05-17T01:29:35.943-07:00SERBARE<strong>Serbarea abecedarului</strong><br /> <br />1. Limba noastră românească<br />E aşa cum alta nu-i:<br />Limbă veche de lumină, <br />De eroi şi de străbuni.<br /><br />2. Nimeni nu mai are-n lume<br />Grai cum este-al ei, cu dor;<br />Ne-a născut, ne-a dat tărie, <br />Ne-a născut în viitor.<br /><br />3. Câţi au vrut să ne-o răpească<br />Niciodată n-au putut<br />A rămas aici de veacuri<br />Unde viaţa şi-a început.<br /><br />4. Cel care-o vorbeşte astfel <br />Cum ne este-n bătătura<br />În loc de cuvinte spuse <br />Numai flori îi ies pe gură.<br /><br />5. Este scrisă pe ulcioare, <br />Pe ştergare şi pe ii<br />Şi pe inimile noastre<br />Ca pe atâtea veşnicii.<br /><br />6. Românimea cât trăieşte<br />Graiul nu şi-l va schimba<br />Să vorbim dar româneşte:<br />Limba noastră-i ca o stea.<br /><br />7. Limba noastră-i o comoară<br />În adâncuri înfundată<br />Un şirag de piatră rară<br />Pe moşie revărsată.<br /><br />8. Limba noastră-i foc ce arde <br />Într-un neam ce fără veste,<br />S-a trezit din somn de moarte<br />Ca viteazul din poveste.<br /><br /><br />9. Limba noastră-i numai cântec<br />Doina dorurilor noastre<br />Roi de fulgere ce spintec<br />Nouri negri, zări albastre.<br /><br />10. Limba noastră-i graiul pâinii<br />Când de vânt se mişcă vara,<br />În rostirea ei bătrânii<br />Cu sudori sfinţit-au ţara.<br /><br />11. Limba noastră e frunza verde<br />Zbuciumul din codrii veşnici, <br />Nistrul lin ce-n valuri pierde<br />Ai luceferilor sfeşnici.<br /><br />12. Limba noastră-s vechi izvoade<br />Povestiri din alte vremuri<br />Şi cetindu-le-nşirate<br />Te-nfiori adânc şi tremuri.<br /><br />13. Limba noastră îi aleasă<br />Să ridice slava-n ceruri<br />Să ne spuie-n hram şi-n acasă <br />Veşnicele adevăruri.<br /><br />14. Limba noastră-i limbă sfântă<br />Limba vechilor cazanii,<br />care-o plâng şi care-o cântă<br />Pe la vatra lor ţăranii.<br /><br />15. Srângeţi piatra lucitoare<br />ce din sopare se aprinde<br />Şi-ţi avea în revărsare <br />Un potop nou de cuvinte.<br /><br />16. Nu veţi plânge atunci amarnic<br />Că vi-i limba prea săracă<br />Şi-ţi vedea cât e de darnic <br />Graiul limbii voastre dragă.<br /><br /><br />COR:<br />Mult e dulce şi frumoasă<br />Limba ce-o vorbim<br />Altă limbă armonioasă <br />Ca ea nu găsim<br /><br />Saltă inima-n plăcere<br />Când o ascultăm <br />Şi pe buza aduce miere <br />Când o cuvântăm.<br /><br />Românaşul o iubeşte<br />Ca sufletul său <br />Vorbiţi scrieţi româneşte <br />Pentru Dumnezeu<br /><br />17. Mamă ai simţit cândva<br />Toată bucuria mea?<br />Bucuria când şcolarul<br />Termină Abecedarul?<br />Ai simţit-o, ştiu prea bine<br />Când ai fost copil ca mine !<br /><br />18. Cartea e ca mama noastră<br />Ea ne-nvaţă ce e bine, <br />Tot ce trebuie să facem<br />Şi să ştie orişicine:<br />Ea dă sfaturi tuturor<br />E-nţeleaptă, e-ajutor<br />Pentru toţi ce vor să-nveţe.<br /><br />19. Ea nu doarme; <br />Şi chiar noaptea<br />Este trează pentru noi.<br />Are-nţelepciune veche, <br />E făclie-n univers.<br />Ea ne luminează drumul <br />Pentru cât avem de mers.<br /><br />20. Carte dragă, de la tine<br />Eu pot multe învăţa;<br />Vino dar, de mă ajută<br />Şi eu te voi asculta<br />Şi voi fi în a mea viaţă<br />Precum mă vei învăţa:<br />Carte, prietena mea!<br /><br /><br /><br />21. Cu mânuţe tremurânde<br />Am condus stiloul,<br />Semne multe-am învăţat<br />Care să dea tonul.<br /><br />22. Ne cunoaşte o lume-ntreagă<br />Cât am fost de silitori, <br />Am tocit abecedarul<br />Şi n-a fost uşor.<br /><br />23. Azi la noi e sărbătoare<br />Literele aşadar ieşit-au din abecedar<br />Şi se laudă-n gura mare<br />Precum că fiecare are mare căutare.<br /><br />24. Fără ele nu s-ar scrie nimic şi nu s-ar citi<br />Dar desigur am uitat că de n-am fi învăţat<br />Rămâneau neînsuşite doar în carte rânduite.<br />N-ar mai fi fost fiecare, importantă cu I mare!<br /><br />COR:<br />Scumpul meu Abecedar<br />Şcoala mi te-a dat în dar<br />/: Să mă-nveţi ca să citesc<br />Şi la scris să nu greşesc<br /><br />Eu am fost sârguincios<br />Am muncit dar cu folos<br />/: Şi-acum ştiu ca să citesc<br />Şi la scris eu nu greşesc<br /><br />25. Dragii noştrii spectatori:<br />Mame, taţi, fraţi, verişori,<br />Fiţi cu noi îndurători!<br />Anu-ntreg am cercetat<br />Lumea-ntreagă-n lung şi-n lat<br />Literele am aflat.<br />Le-am văzut. le-am cunoscut <br />Pe hârtie le-am ţesut, <br />Le-am dat viaţă, le-am crescut.<br />Acum vi le-nfăţişăm<br />Şi de n-om şti să jucăm<br />De ne mai încurcăm<br />Fiţi cu noi îndurători<br />Mame, taţi, fraţi, verişori!<br />Şi acum vom asculta prima literă: pe „A”<br /><br /><br /><br />A: Mă numesc litera A<br />Cred că ştii şi dumneata<br />Că multe cuvinte ca:<br />Alfabet, abecedar,<br />Aur, argint, anticar,<br />Apă, ac, aţă, alune<br />Nu se pot scrie fără mine.<br /><br />B: Şi-apoi toată lumea ştie<br />Că belşug şi bucurie, <br />Bunicuţă sau Bebe<br />Se scriu cu litera B.<br /><br />C: De vreţi să scrieţi cărţi, caiete,<br />Creioane, călimări şi crete,<br />Copac, căruţă sau câmpie<br />Fără C nu se pot scrie.<br /><br />D: Dan, Doru, şi cu Dinu<br />Dau de două ori pe zi<br />Dura-dura prin grădină<br />Două mingi portocalii.<br /><br />E: Elefantul uriaşul<br />Clatină de vrea oraşul<br />Şi de vrea adeseori<br />Îşi trimite capu-n nori.<br /><br />F: F e fluture, fetiţă<br />Farfurie, furculiţă, <br />Foarfece şi tot ce crezi<br />Doar să ştii să-l desenezi.<br /><br />G: G e groapa, grebla, ghinda,<br />Ghem, gândac, iar jos în tindă<br />Gâsca grasă îl striga:<br />„G te cheamă?” Ga, ga, ga!<br /><br />H: H e gras şi cam ursuz<br />Ca un horn, ca un harbuz<br />Dar şi vesel dacă vrea<br />Şi-atunci râde: ha, ha, ha!<br /><br />I: I e cel mai slab se pare<br />N-are poftă de mâncare<br />Fiind litera cochetă<br />Vrea să ţină siluetă.<br /><br /><br />J: J mereu a fost senin<br />Dar s-a-ncovoiat puţin.<br />I se spune bietului<br />Cârja alfabetului<br /><br />K: Dar şi eu sunt de folos<br />Cântăresc tot ce-i gustos:<br />Ceapa, varza, usturoi<br />După gust, după nevoi.<br /><br />L: L mereu vrea să ne spună<br />Că e cel dintâi în lună<br />Chiar dacă-l găseşti mata<br />Şi-n lămâie şi-n lalea.<br /><br />M: m cel mic şi M cel mare<br />Se ţin bine pe picioare<br />Melc, maimuţă, minge, miel<br />Fiecare-ncep cu el.<br /><br />N: Mai atent de ne-am uita<br />N cu M ar semăna.<br />Însă n-are nici un spor<br />Că-i lipseşte un picior.<br /><br />O: O e gura mea când strig<br />O e roata, e covrig,<br />O e roata carului<br />Şi e gras de felul lui.<br /><br />P: Pentru cine nu o ştie<br />P e S cu pălărie.<br />Pentru cine o citeşte<br />P e prună, pară, peşte.<br /><br />R: R este un P cu frac<br />Roată, râmă, raţă, rac,<br />Rama, râu şi alte-cuvinte<br />Îl au pe R înainte.<br /><br />S: S ne este foarte drag.<br />S e-n soare, S e-n steag,<br />Strugure, sanie, sapă<br />Toate vor cu S să-nceapă.<br /><br /><br /><br />Ş: Ş cu S de mult sunt fraţi<br />Dar tot timpul sunt certaţi<br />Şi pentru a nu fi confundaţi<br />S codiţă mică a luat.<br /><br />T: T e cam nervos la ton:<br />Tanc şi tun şi telefon.<br />Dar şi paşnic când îţi spune<br />Tren sau televiziune.<br /><br />Ţ: Ţ e litera vioară<br />Care spune cu drag ţară<br />Sau zice la o adică<br />„Hai şi tu la Ţăndărică!”<br /><br />U: U e foarte curios;<br />Pare-un n întors pe dos;<br />Ziceţi cât vă ţine gura<br />Ca să-l placă: Ura! Ura!<br /><br />V: V e veveriţa care<br />Vara vine la plimbare<br />Vede verde codrişorul<br />N-o vânează vânătorul.<br /><br />X: Xilofonul sau claxonul<br />Când le scrii nu te grăbi<br />Că desigur vei greşi.<br />Şi de vrei să nu dai chix<br />Scrie litera cu X.<br /><br />Z: Z bătrân de parcă-i unchi<br />E ca s într-un genunchi.<br />Dar cât de bătrân e bietul<br />Ne încheie alfabetul.<br /><br />25. Mame, taţi, fraţi, verişori,<br />Nu am fost şovăitori<br />Poate ne trimiteţi flori.<br />Am trecut încet-încet<br />Prin întregul alfabet<br />Fără chin şi pauze:<br />Merităm aplauze!<br /><br />26. Când am venit la şcoală-n toamnă<br />Eram un ţânc sfios şi mic;<br />M-aţi mângâiat pe creştet, Doamnă,<br />Şi, parcă, m-am simţit voinic.<br /><br />27. Nu aţi văzut în ochi de stele<br />Bobiţe calde de mărgele<br />Sau le-aţi văzut, acum ştiu clar,<br />Dar le-aţi închis într-un sertar.<br /><br />28. Ce mână caldă mi-aţi întins!<br />Şi-am scris şi am citit cu spor;<br />Nimic în viaţă nu-i uşor!<br />Să fim destoinici ne-aţi pretins.<br /><br />29. O dată, poate, aţi lipsit,<br />Ce mult atunci ne-am necăjit,<br />Că e uşoară truda noastră<br />Doar sub privirea dumneavoastră.<br /><br />30. Şi în dulapuri ferecate <br />Sunt toate poznele-ncuiate,<br />Le-aţi adunat ca pe mărgele<br />Dar noi... am învăţat din ele.<br /><br />31. Acum când primul an s-a dus<br />Ca Soarele către apus,<br />Pe când ne înălţăm c-o treaptă,<br />Vă sărutăm mâna cea dreaptă,<br />Şi vă aducem, Doamna noastră,<br />Tot cerul într-o floare-albastră!<br /><br />30. Iubite abecedar am venit să te vestim<br />Că de azi ne despărţim.<br />De la tine ne mutăm, <br />Alte cărţi să învăţăm.<br />Şi vrem să-ţi mulţumim curat <br />Pentru că ne-ai învăţat!<br /><br />COR:<br /> Şade raţa pe butoi<br />Numără din doi în doi<br />1 3 5 7 9<br />Dimineaţa mâncăm ouă<br />Ca să creştem mari<br />Să fim buni şcolari.<br /><br />Şade raţa pe butoi<br />Numără din doi în doi<br />2 şi 4 6 8 <br />Cozonacul este copt<br />Dar ca să-l mâncăm Pe mâini ne spălăm.<br />31. Nişte musafiri întreabă dacă pot să intre-n sală<br />La serbare să ne vadă.<br /><br />32. Fiţi bineveniţi la noi. Dacă nu-i cu supărare,<br />Spuneţi: „Cine sunteţi voi?”<br /><br />33. Noi suntem prietenii voştri.<br />Semnul nostru vă va spune<br />Tot ce e mai frumos în lume.<br /><br />Cifrele:<br />0 Zero e clădirea goală<br />Fără nici un ţânc în şcoală,<br />Colivia ce o ţii<br />Fără vrăbii şi scatii;<br />Este-acvariu fără peşte<br />Şi balonul ce pluteşte<br />Gol-goluţ ciupit de-un cleşte.<br />Însă numerele toate<br />Fac ce fac,<br />Că de-l pun la dreapta lor,<br />Cresc precum un cozonac.<br /><br />1: Unu e un cârligel<br />Şi e singur-singurel.<br />Una este Luna,<br />Unu-i Soarele din zare,<br />Una e măicuţa – buna,<br />Una-i ţara noastră mare.<br /><br />2: Doi e lebăda frumoasă<br />Printre trestii graţioasă<br />Doi ochi sunt şi două mâini,<br />Două feţe luna are.<br />Câte doi sunt buni amici,<br />Doi părinţi <br />Şi doi bunici.<br /><br />3: Trei a fost un colăcel,<br />Dar Gigel,<br />Muşcând din el,<br />Jumătate l-a lăsat.<br />Trei sunt iezii mititei,<br />Purceluşii sunt tot trei,<br />Trei sunt date de-ncercat<br />Şi trei fete de-mpărat.<br /><br />4: Patru e un scăunel<br />Răsturnat de Costăchel.<br />Anul, cât este de mare<br />Patru anotimpuri are.<br />Carul are patru roţi,<br />(Fără patru nici că poţi)<br />Şi picioare, calul are,<br />Ca şi ursul din pădure,<br />Câte patru fiecare.<br />Dar ca notă-n catalog<br />Zău, că nu e bun de loc.<br /><br />5: Cinci e semnul de-ntrebare<br />Răsturnat de nu ştiu care,<br />E o seceră de mână<br />Pusă-n cui de o bătrână.<br />Cinci la mână-s degete<br />Hărnicele, frumuşele<br />Şi unite-mpreună<br />Ca să facă treabă bună.<br /><br />6: Ochelarii lui Tănase<br />Niţeluş s-au rupt şi-s 6<br />Şi acum îţi spune el<br />Aşezaţi în chip şi fel,<br />Dar nu sunt ca ai lui tata,<br />Că s-au rupt acum şi gata.<br />Şase-zile lucrătoare,<br />Şase feţe cubul are.<br /><br />7: Şapte este ca o coasă<br />Aşezată după casă,<br />Fâş prin iarba de mătase.<br />Şapte sunt pitici,<br />Şapte felinare<br />Şi tot şapte zile <br />Săptămâna are.<br /><br />8: Opt e împletit colac<br />Şi cu miere şi cu mac;<br />Mănânci mierea, mănânci macul<br />Despletind frumos colacul.<br />Nu doar colăcelul copt,<br />Chiar şi ochelarii-s opt,<br />Ba şi bicicleta-mi pare<br />C-ar avea asemănare.<br />Opt e colăcelul întreg,<br />Nu-l greşesc că-i greu să-l dreg.<br /><br />9: Nouă-i şase răsturnat,<br />Dar cu atât n-am terminat,<br />Că din astă întâmplare<br />S-a trezit cu trei mai mare.<br />Când zici nouă, vezi, drăguţă,<br />Şi o haină nou-nouţă.<br />Dar şi nouă ca şi vouă<br />Mult ne place nota nouă.<br /><br />10: Uite, nu ştiu cum să zic<br />Dintr-un 1 şi... nimic<br />Şi prin nu ştiu ce-ntâmplare<br />Iese nota cea mai mare.<br />Iată-acum prin gând îmi trece<br />Să fiu un copil de 10.<br /><br />Un copil sădeşte-n zori<br />Doi meri mici cât doi bujori,<br />trei caişi cu rădăcini,<br />Patru trandafiri cu spini,<br />Cinci gutui cu flori rotate,<br />Şase nuci cum sunt prin sate,<br />Şapte peri, opt piersici cruzi,<br />Nouă mici şi tineri duzi.<br />Cât numeri până la zece<br />Îi udăm cu apă rece,<br />Mari să crească, să se vadă<br />Cea mai tânără livadă.<br />COR:<br />10 negri mititei au mâncat la ouă<br />Unul s-a intoxicat şi-au rămas doar 9.<br />9 negrii mititei au mâncat porumb copt<br />Unul s-a înecat cu-n bob şi-au rămas doar 8<br />8 negri mititei au băut la lapte<br />Unul s-a albit de tot şi-au rămas doar 7<br />7 negri mititei s-au dus la plimbare<br />Unul s-a pierdut prin praf şi-au rămas doar 6.<br />6 negri mititei aveau şi opinci<br />Unul s-a împiedicat şi-au rămas doar 5<br />5 negri mititei au plecat la teatru<br />Unul s-a făcut actor şi-au rămas doar 4<br />4 negri mititei au mâncat ardei<br />Unul s-a iuţit de tot şi-au rămas doar 3<br />3 negri mititei au plecat la oi<br />Unul s-a făcut cioban şi-au rămas doar 2<br />2 negri mititei s-au dus la război<br />Unul s-a-mpuşcat cu tunul şi-a rămas doar 1<br />1 negru mititel s-a-nsurat c-o fată<br />Şi-mpreună au făcut 10 negri o dată.<br /><br />ANOTIMPURILE:<br /><br />Am un pom deşi e mare<br />Numai patru ramuri are.<br />Una florile-nfloreşte;<br />Una fructele rodeşte<br />Alta frunza-ngălbeneşte<br />Iar a patra-i friguroasă<br />Prinde strai de-argint să ţeasă.<br /><br /><br />Anotimpuri zboruri fermecate<br />Ce rotiţi cu vremea-n calendar<br />Voi ne-aduceţi dorurile toate<br />În panere de mărgăritar.<br /><br />Martie-i plin de ghiocei<br />Aprilie naşte miei<br />Mai ne-aduce numai floare.<br /><br />Cântec despre primăvară<br /><br />Primăvară, tu pahar de rouă<br />Cât vom fi copii te vom cânta<br />Fiindcă tu cu braţele-amândouă<br />Vieţii noastre dai suflarea ta.<br /><br /> Eu sunt fiica cea mai tânără şi cea mai frumoasă. Pe mine mă mângâie soarele cu razele lui călduţe şi luminoase. Eu trezesc la viaţă întreaga natură. Aici flori, dincolo verdeaţă, pomi în floare, zumzet de albine, ciripit de păsărele. Ogoarele răsună de duduitul tractoarelor. Câtă frumuseţe! Câtă viaţă şi veselie în tot locul!<br /><br />Iunie-i vacanţa mare<br />Iulie-i cuptor cu soare<br />August cară în hambare.<br /><br />Cântec despre vară<br /><br />Vara aurie ca o rază<br />Tu eşti fruct al soarelui din noi<br />Şi din calda patriei amiază<br />Bucurii ne dărui în şuvoi.<br /><br /> Eu sunt cea mai strălucitoare. Soarele mă iubeşte cel mai mult. Razele lui fierbinţi îmi coc grânele şi fructele. Cât vezi cu ochii spice de aur, livezi îmbelşugate şi pajişti odihnitoare. Aici se seceră şi se treieră, dincolo se coseşte fânul, se culeg cireşe vişine, piersici şi caise.<br /><br />Septembrie cheamă la carte<br />Octombrie rodul împarte<br />Noiembrie e tare noros.<br /><br />Cântec despre toamnă.<br /><br />Toamnă tu crăiasă a naturii<br />Cât vom fi copii te vom cânta<br />Căci pe frunza galbenă a pădurii<br />Cânturi despre roade ne înveţi.<br /><br /> Niciuna dintre voi nu mă întrece nici în bogăţie nici în frumuseţe. Nu vedeţi că peste tot pe unde trec pământul îmi dăruieşte totul? Am din belşug struguri, mere, nuci, zarzavaturi şi legume. hambarele sunt pline cu porumb.<br /><br />Decembrie naşte pe Hristos<br />ianuarie e luna rece<br />Februarie iute trece.<br /><br />Cântec despre iarnă<br /><br />Şi tu iarnă plină cu colinde<br />Cât vom fi copii te vom cânta.<br />Stea ne eşti pe bradul ce ne-aprinde<br />Încărcat de mere şi de sori.<br /><br /> Eu nu mă laud nici cu frumuseţea nici cu bogăţia. Deşi am inima de gheaţă eu ţin de cald semănăturilor. Le înveselesc cu covoare albe de nea. Eu le pregătesc copiilor cele mai multe bucurii: zăpadă pentru schi, gheaţă pentru patinaj, pârtie pentru săniuş. Le aduc vacanţa cu brad împodobit.<br /><br /><br /><br /><br /><br />Printre dealuri şi vâlcele,<br />Pe potecile cu stele,<br />Printre ramuri, printre flori, <br />Printre bănci şi călimări,<br />Zboară vestea şi s-aude<br />Că-ntr-un loc, pe nu ştiu unde,<br />O persoană de onoare<br />A văzut VACANŢA MARE.<br /><br />A văzut-o, zău vă spun, <br />Zice-n frunză şi-un lăstun,<br />Şi-un dovleac a auzit<br />Şi-a strigat pân-a plesnit;<br />dar dovlecii, dimprejur,<br />L-au cusut uşor cu şnur<br />Din păstăi şi din verdeaţă<br />Şi a prins dovleacul viaţă.<br />Acum strigă iar, s-audă<br />Barza de-o ureche surdă,<br />Ca să spună dumneaei<br />Unor ţânci de la Carei,<br />Iară ţâncii cei poznaşi<br />Să dea veste-n Călăraşi,<br />În Constanţa, Timişoara,<br />Că VACANŢA e cât ţara.<br /><br />Saltă dudele pe ram,<br />Corcoduşii bat în geam,<br />Două ciori şi un cârstei<br />Şi-au pus din cireşi cercei<br />Şi şi-au pus şi vişine<br />Câte trei pe degete.<br />Cucii şi-au cusut papuci,<br />Şi bursucii, prin lăptuci,<br />Dau de-a dura<br />Mere dulci.<br /><br />Veveriţele-n crenguţe<br />Scriu cu cozi şi cu lăbuţe,<br />Pe la rude, prin pădure,<br />Cu cerneală de la mure,<br />Să dea vestea, chiar acum,<br />Că VACANŢA<br />E pe drum.<br /><br /><br /><br /><br /><br />Vreo trei pitici<br />Cu păr de-arici,<br />Cu pistrui pe obraz-furnici,<br />Fără ifose şi fală,<br />Toţi în clasa întâîi primară,<br />Se întreabă şi se miră,<br />Dau din umeri,<br />Nu respiră,<br />(C-au găsit, ba n-au găsit)<br />Se sfădesc şi iar<br />Se-opresc,<br />Că răspunsul nu-l găsesc.<br />-Cum e cu vacanţa oare?<br />-Ce, ţi-o dă în buzunare?<br />Sau ţi-o toarnă în ghiozdan<br />Domnul „la sfârşit de an?”<br />- E un măr? O piersică?<br />- O furnică harnică?<br />- Sau, de nu e,<br />E-o gutuie<br />Ce pe-o creangă-soare suie?<br />Îşi bat capul tot pe loc<br />Fiincă nu pricep deloc.<br /><br />Vine să explice-ndat<br />Unul mare, mai moţat<br />Şi mai răsărit cu-n cap<br />(Ifosele nu-l încap)<br />- Păi, începe el uşor,<br />Păi, VACANŢA, fraţilor,<br />E aşa...ca o pădure<br />Cu nopţi vesele de mure<br />Şi cu zile de căpşuni,<br />Seri cu aripi de lăstuni,<br />Dimineţi cu susur lin,<br />Şi cu greieri care vin,<br />Guguştiuc şi pitpalac<br />Şi o mierlă în copac.<br />Şi mai are... Ce mai are?<br />Mers uşor de căprioare,<br />Mâini frumoase de mătase...<br />Spune ţâncul firoscos<br />Fără să privească-n jos.<br />Şi tot scoate cu lopata<br />Ba şi una, ba şi alta...<br /><br /><br /><br /><br />Picii noştri, de vreun ceas,<br />Îi fugiră de sub nas...<br />C-au găsit o coţofană,<br />Mai decisă.<br />Şi soprană<br />Şi concisă;<br />Şi pe loc le-a dat, se pare,<br />Un câmp de VACANŢĂ MARE!<br /><br />Că şi-au pus tustrei<br />Unde vrei – nu vrei:<br />Şi în ghete, în sandale,<br />Şi-nciorapi şi-n buzunare,<br />Şi-n ghiozdanele din cui,<br />Şi pe vârful nasului, Şi în şapcă,<br />Şi pe clanţă,<br />Se umplură de VACANŢĂ!<br />Uite-aşa au luat o ROATĂ,<br />Ca să dea la CLASA TOATĂ.<br /><br />COR:<br />Clopoţelul sună ultima oară<br />Se încheie încă un an de şcoală<br /><br />Lăsăm în urmă griji şi probleme<br />Vacanţa vine cu alte teme<br />Teme de joacă şi teme de vis <br />Orice dorim ne e permis.<br /><br />Mergem la plajă, în pomi urcăm<br />Ştim noi ce-nseamnă să ne jucăm.<br /><br />COR:<br /><br />Copilărie bună-dimineaţa<br />Ani de fericire tu ne-ai dăruit<br />Plină de lumină ne e viaţa<br />Ne e astăzi visul fericit.Claudiu Purcel - - purcelclaudiu@yahoo.comhttp://www.blogger.com/profile/09406496786353112886noreply@blogger.com19tag:blogger.com,1999:blog-206574636735367150.post-38857765448249609422009-05-17T00:35:00.000-07:002009-05-17T00:41:43.129-07:00Proiecte si parteneriate PROIECT EDUCAŢIONAL JUDEŢEA
<br /> ,,TRADIŢII POPULARE SINGEORZENE’’
<br />
<br /> 2008-2009
<br /> INSTITUTOR: BONTAŞ GABRIELA
<br /> GRADINIŢA CU PROGRAM NORMAL NR.7-SÎNGEORZ-BĂI
<br />JUDEŢUL BISTRITA-NĂSĂUD
<br />
<br />
<br />MOTTO:
<br />“FOLCLORUL ESTE CARTEA DE IDENTITATE A NEAMULUI”
<br />
<br />COORDONATORI PROIECT:
<br /> INST.BONTAŞ GABRIELA
<br />
<br /> ARGUMENT
<br />Într-o lume a informatizării, a vitezei, a noului, în care de cele mai multe ori se promovează kith-ul, adevăratele valori culturale, comori inestimabile ale unui popor încep să se piardă, să se uite asemeni unei vechi lăzi de zestre: cu toţii ştim că există, dar este acolo în casa bunicilor de la ţară.
<br /> Tradiţiile, obiceiurile, portul şi folclorul sunt comori inestimabile ce definesc un popor făcându-l unic, statornic şi nemuritor în ciuda scurgerii timpului.
<br /> Câţi dintre tinerii de azi cunosc valoarea unor obiecte, de o rară frumuseţe de altfel, pe care le privesc cu dispreţ, spunând că sunt „de când era bunica fată ”? Câţi din tinerii de azi ascultă cu plăcere cântece populare?
<br /> E vina lor că nu pot selecta din tot ce li se oferă, lucrurile de calitate, valoroase din punct de vedere cultural şi spiritual, sau este vina noastră, a dascălilor că, mânaţi de dorinţa de a le preda cât mai multe cunoştinţe din diferite domenii am uitat să punem accent tocmai pe ceeace este mai important: lucrurile ce ne definesc pe noi ca români?
<br /> Copiii sunt cele mai sensibile fiinţe, dornice să înveţe, să înţeleagă, să simtă. Vârsta lor fragedă nu constituie un impediment în abordarea acestei teme, ci, dimpotrivă, un avantaj căci vom lucra cu nişte minţi şi suflete „nepoluate” încă de alţi factori.
<br /> Cu multă pricepere, dar mai ales pasiune, putem inocula copiilor dragostea şi respectul pentru tradiţiile, obiceiurile şi folclorul românesc.
<br />Prin abordarea acestui proiect nu s-a dorit o schimbare majoră a percepţiilor naţionale asupra tradiţiilor,obiceiurilor şi folclorului românesc, ci o sensibilizare a noastră, a tuturor,o abordare diferită a unei teme deloc moderne.
<br /> DATE GENERALE ALE PROIECTULUI
<br />GRUP ŢINTĂ:
<br /> Copiii din învăţământul preprimar de la G.P.N.NR.7- Sîngeorz-Băi;
<br />Cadre didactice ;
<br />Părinţii;
<br />Societatea.
<br />
<br /> Perioada de derulare a proiectului:2008-2009
<br />
<br /> Beneficiari direcţi:
<br />-copii preşcolari de la G.P.N.NR.7-SINGEORZ-BĂI;
<br />-educatoarele implicate în proiect;
<br />
<br />Beneficiari indirecţi:
<br />-cadre didactice;
<br />-familiile copiilor;
<br />-comunitatea;
<br />-Inspectoratul Şcolar Bistriţa –Năsăud;
<br />
<br />Parteneri:
<br />-Casa de Cultură-Sîngeorz-Băi;
<br />-Muzeul de Artă Comparată;
<br />-Radio Tonight-FM;
<br />-Grădiniţa cu P.N.Nr.1-Maieru
<br />ECHIPA DE IMPLEMENTARE:
<br /> G.P.N.Nr.7Sîngeorz-Băi:
<br /> Bontaş Gabriela
<br /> DESCRIEREA PROIECTULUI
<br />
<br />OBIECTIVUL GENERAL:
<br />-Redescoperirea şi promovarea valorilor tradiţionale strămoşeşti prin implicarea copiilor şi cadrelor didactice în diverse activităţi legate de tradiţiile locale;
<br />-Cunoaşterea şi înţelegerea de către preşcolari a tradiţiilor sîngeorzene;
<br />-Identificarea copiilor cu reale calităţi pentru dans, muzică, artă populară specifică zonei Sîngeorz-Băi;
<br />-Dezvoltarea capacităţii copiilor de a aprecia o melodie, un dans popular, obiecte de artă populară autentică, realizarea acestora în ateliere specifice.
<br />
<br />OBIECTIVE SPECIFICE:
<br />OBIECTIVE PENTRU COPIII PREŞCOLARI:
<br />-Valorificarea tradiţiilor şi obiceiurilor naţionale,
<br />-Cultivarea dragostei şi respectului pentru tradiţiile, obiceiurile şi folclorul românesc;
<br />-Promovarea dialogului dintre copiii din medii diferite(urban-rural);
<br />-Atragerea copiilor în organizarea de activităţi cu caracter extracurricular,conducând la lărgirea şi îmbogăţirea orizontului de cunoaştere a acestora.
<br />-Educarea interesului şi a dragostei pentru creaţiile folclorice româneşti;
<br />-Receptarea frumosului din arta populară;
<br />-Implementarea unor cântece şi dansuri populare româneşti;
<br />-Să manifeste interes pentru datinile şi obiceiurile calendaristice creştine.
<br />
<br />OBIECTIVE PRIVIND CADRELE DIDACTICE:
<br />-Promovarea şi valorificarea tinerelor talente existe în grădiniţele şi şcolile implicate în proiect;
<br />-Dezvoltarea unor relaţii de parteneriat deja existente şi abordarea altora;
<br />-Pregătirea elevilor în sensul asigurării egalităţii şanselor în educaţie,a dezvoltării personale şi a inserţiei în comunitate, a îmbunătăţirii mijloacelor de informare adresate copiilor;
<br />-Amenajarea unui colţ cu obiecte de artă populară;
<br />-Organizarea unor expoziţii cu lucrări şi obiecte de artă populară
<br /> OBIECTIVE PRIVIND PARINŢII
<br />- Stimularea implicării părinţilor şi a altor factori educaţionali în derularea activităţilor;
<br />- Promovarea unor relaţii reciproce între părinţi şi alţi factori educaţionali, pentru a transmite copiilor valorile spirituale ale poporului nostru.
<br /> RESURSE:
<br />a)umane: preşcolari, cadre didactice, părinţi,parteneri;
<br />b)de timp: iunie 2008-iunie 2009;
<br />c)materiale: informaţionale: cărţi,cd-uri, casete audio, video, filme, fotografii;
<br />auxiliare: obiecte de artă populară, costume populare, diferite obiecte populare,materiale diferite pentru lucrări practice.
<br />
<br /> RESURSE INFORMAŢIONALE :
<br />Documentele proiectului:
<br />-proiectul scris;
<br />-corespondenţă electronică şi colaborare directă referitoare la proiect;
<br />-rapoarte;
<br />-evidenţa participanţilor la evenimentelor din cadrul proiectului;
<br />-chestionare de evaluare.
<br />
<br />PUBLICAŢII TIPĂRITE:
<br />-mediatizare înpresa electronică – pe site-uri educaţionale: <a href="http://www.didactic.ro/">www.didactic.ro</a>, forumul educaţional al Ministerului Educaţiei şi Cercetării;
<br />-diplome de participare acordate cadrelor didactice, copiilor sau grupurilor de copii participanţi la diferite manifestări artistice din cadrul proiectului;
<br />
<br />MODALITĂŢI de diseminare
<br />-la alte unităţi de învăţământ prin şedinţele de lucru ale echipei de proiect;
<br />-expunere încadrul Consiliului de administraţie;
<br />-popularizarea proiectului în cadrul sesiunilor de comunicări, simpozioane,presa scrisă şi audio-vizuală;
<br />-cercuri pedagogice;
<br />-prin materiale informative ( mediatizare în presa electronică, pe site-uri educaţionale);
<br />-programe artistice cu public;
<br />-prin parteneri de proiect.
<br />
<br />METODOLOGIE:
<br />-observări;
<br />-lecturi după imagini;
<br />-jocuri didactice;
<br />-povestire;
<br />-convorbire;
<br />-activităţi artistico-plastice;
<br />-activităti practice;
<br />-dramatizări;
<br />-programe artistice;
<br />-vizite, plimbări;
<br />-copiii preşcolari pot lucra cu educatoarele în 4 ateliere: atelierul de modelaj, atelierul de desen şi pictură naivă, atelierul de folclor şi atelierul de bucătărie românească.
<br />
<br /> EVALUARE:
<br />-realizarea unui sector cu obiecte de artă populară pe holul grădiniţei;
<br />-expoziţii judeţene cu lucrări ale copiilor realizate în proiect;
<br />-centralizarea activitătilor din proiect pe suport CD, DVD;
<br />-realizarea portofoliului educatoarei;
<br />-participarea la Festivalul naţional ,, Drag mi-e cântecul şi jocul”.
<br />
<br /> IMPACTUL PROIECTULUI ASUPRA GRUPULUI TINTA:
<br />-Creşterea interesului copiilor pentru tradiţii, pentru evenimentele laice şi religioase specifice zonei în care trăiesc;
<br />-Dezvoltarea sentimentelor de respect şi apreciere a valorilor tradiţionale;
<br />-Formarea unor trăsături pozitive de vointă şi caracter la copii, în concordanţă cu valorile tradiţionale;
<br />-Creşterea calităţii învăţământului prin abordarea unor teme noi, legate de tradiţii;
<br />-Creşterea implicării părinţilor şi a comunităţii locale în activităţile grădiniţei;
<br />-Implicarea altor unităţi de învăţământ, a familiilor copiilor, a comunităţii şi a altor factori în vederea susţinerii financiare a proiectului.
<br />
<br />
<br />
<br />
<br /> Octombrie 2008
<br /> - Lansarea oficială a proiectului
<br /> -Prezentarea proiectului de parteneriat precum şi a activităţilor preconizate;
<br /> -Incheierea de parteneriate între instituţiile partenere.
<br />Noiembrie 2008
<br />Întânirea partenerilor;
<br />Stabilirea modului de realizare a acţiunilor.
<br />Decembrie 2008
<br />„Bună seara gazde bune!”-prezentare de colinde;
<br />Parada costumelor populare .
<br />Ianuarie 2009
<br />„La gura sobei”-şezătoare
<br />-prezentare de obiecte specifice de tors,ţesut.
<br />-prezentarea unor momente artistice(cântece şi jocuri populare).
<br />
<br />Februarie 2009
<br />„Artă populară”
<br />-desenare şi decorare obiecte de artă şi costume populare;
<br />-expoziţie cu lucrările copiilor.
<br />
<br />Martie 2009
<br />,,La mulţiani ,mamă!’’
<br />-pregătirea serbării de 8 martie
<br />
<br />Aprilie 2009
<br />„Sfânta Zi de Paşti”
<br />-tradiţii şi obiceiuri pascale(încondeierea ouălor)
<br />
<br />Mai 2009
<br />„Să ne cunoaştem trecutul”
<br />-vizită la Muzeul de Artă Comparată.
<br />
<br />Iunie 2009
<br />Dezbateri;
<br />Realizarea albumelor foto de pe parcursul derulării proiectului.
<br />Acordarea diplomelor de participare.
<br />Participarea la Festivalul Naţional de Folclor ,,Drag mi-e cântecul şi jocul’’
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />PROIECT EDUCAŢIONAL
<br />„Să nu ne uităm rădăcinile!”
<br />
<br /> Inst.Adriana Horvath,
<br /> Gr.P.S.Nr.1”Ciupercuţa Fermecată”, Arad
<br />
<br />
<br />TITLUL PROIECTULUI: „Să nu ne uităm rădăcinile!”
<br />ARGUMENT
<br />Sărbătorile de iarnă sunt un prilej de bucurie atât pentru cei mari, dar mai ales pentru cei mici. Câţi dintre copii nu-şi aranjează cu grijă cizmuliţele pentru ca Moş Nicolae să le lase ceva în ele?. Câte suflete mititele nu au încercat să-l surprindă pe Moş Crăciun în acţiune? Nu avem cum să uităm de aceste două personaje pitoreşti şi nici nu dorim, dar bombardarea mediatică, spiritul comercial intens practicat desacralizează adevăratele semnificaţii specifice sărbătorilor de iarnă.
<br />Trăim într-o epocă a vitezei în care pare să conteze mai mult ceea ce se află sub brad decât ceea ce este în suflet.Semnificaţiile, tradiţiile, obiceiurile specifice unor sărbători religioase încep să piardă teren în faţa materialismului. În ceea ce priveşte sărbătorile de iarnă există cazuri în care copilul ştie doar că trebuie să fie cuminte; în caz contrar „Moşii” vor acţiona pe post de judecători sancţionând comportamentul negativ.
<br />Familiarizarea cu tradiţiile şi obiceiurile specifice poporului nostru, introducerea în educaţia religioasă trebuie să fie un deziderat încă de la vârsta preşcolară. La această vârstă copilul este asemeni unui câmp gol, care aşteaptă să fie semănat cu acele valori esenţiale ale umanităţii, ce vor face din el un OM mândru de moştenirea sa culturală şi de apartenenţa sa religioasă.
<br />SCOPUL: Familiarizarea copiilor cu obiceiurile şi tradiţiile specifice sărbătoriilor de iarnă, dezvoltarea capacităţii de a cunoaşte şi înţelege semnificaţiile religioase aferente sărbătoriilor de iarnă.
<br />OBIECTIVE:
<br />· Cunoaşterea unor tradiţii, obiceiuri aparţinând folclorului specific sărbătorilor de iarnă.
<br />· Participarea la manifestări tradiţionale creştineşti.
<br />· Respectarea regulilor religios-morale în familie şi societate.
<br />· Dezvoltarea calităţiilor umane: empatia, altruismul, solidaritatea prin acţiuni de binefacere.
<br />ECHIPA DE PROIECT:
<br /> Coordonator proiect: Institutor Adriana Horvath monitorizează şi stabileşte responsabilităţiile participanţilor la proiect.
<br /> Colaboratori: Directorul unităţii (A.G) –coordonează modul de desfăşurare al proiectului în condiţii optime
<br /> Educatoarele grădiniţei (C.P, R.R., A.H.)-implementează proiectul
<br /> Profesorul de religie (A.E)- procură costume tradiţionale, documentaţie ştiinţifică
<br /> Părinţii( E.T.,A.S)
<br /> S.C. Hera. S.R.L.-sponsorizează proiectul
<br />GRUPUL ŢINTĂ: preşcolarii din grupa mare, mare-pregătitoare- Gr.P.S.Nr1 „Ciupercuţa fermecată”
<br />BENEFICIARI: preşcolarii de la Gr.P.S.Nr1 „Ciupercuţa fermecată”, cadre didactice, părinţi, comunitate.
<br />METODOLOGIA DE INTERVENŢIE:
<br /> Mijloace de realizare: Convorbiri, Lecturi, Activităţi artistico-plastice, Colaje
<br />
<br /> Vizite, Acţiuni caritabile, Acţiuni caritabile, Serbări, Audiţii, Cântece
<br />
<br />Resurse proiect:
<br />a) Resurse materiale: spaţiul grădiniţei, reviste, cărţi, obiecte de artă populară, aparatură audio-video, dvd, produse papetărie, calculator
<br />b) Resurse financiare: buget 400 RON –sponsorizare
<br />c) Resurse umane: preşcolari, cadre didactice, părinţi, bunici
<br />d) Resurse temporale: decembrie 2008- ianuarie 2009
<br />MONITORIZAREA PROIECTULUI:
<br /> Se va realiza prin rapoarte intermediare întocmite de educatoarele implicate în proiect. Se vor oferi informaţii referitoare la stadiul derulării proiectului, se vor preciza activităţiile derulate şi cele care mai urmează să se deruleze până la sfârşit.
<br />
<br /> IMPLEMENTARE PROIECT( CALENDARUL ACTIVITĂŢIILOR)
<br />
<br />DATA
<br />ACTIVITATE
<br />MODALITATE DE REALIZARE
<br />CONŢINUT
<br />PARTICIPANŢI
<br />Dec
<br />„Cine a fost cu adevărat Moş Nicolae?”
<br />Activitate integrată(lectură, colaj)
<br />Sfântul Nicolae
<br />Legenda Sfântului Nicolae
<br />Cizmuliţa lui Moş Nicolae
<br />Educatoare
<br />Preşcolari
<br />Prof.Religie
<br />Dec
<br />„La gura sobei”
<br />Montaj artistic (şezătoare) cu datini şi obiceiuri de iarnă
<br />Colinde, poezii, obiceiuri, tradiţii specifice Crăciunului(Steaua, Irozii), Anului Nou( Pluguşorul, Capra, Ursul,Sorcova), dans popular
<br />Educatoare
<br />Părinţi
<br />Preşcolari
<br />Dec
<br />„Dar din dar se face rai”
<br />Acţiune caritabilă
<br />Pregătirea de pachete pentru copiii nevoiaşi din grădiniţă
<br />Educatoare
<br />Sponsor
<br />Părinţi
<br />Preşcolari
<br />Dec
<br />„Semnificaţia Crăciunului”
<br />Vizită biserică-discuţie cu preotul
<br />Crăciunul-Sărbătoarea Naşterii lui Iisus Hristos
<br />Spovedire
<br />
<br />Educatoare
<br />Preşcolari
<br />Preot
<br />Dec
<br />„Am plecat să colindăm”
<br />Mini recital-colinzi
<br />Mini recital de colinzi susţinut la diferite instituţii
<br />Educatoare
<br />Preşcolari
<br />Dec
<br />„Felicitări pentru cei dragi”
<br />„Podoabe pentru brad”
<br />Activitate practică
<br />Confecţionarea de felicitări şi de podoabe pentru brad
<br />Educatoare, Preşcolari
<br />Ian
<br />„Boboteaza”
<br />„Sfântul Ioan Botezătorul”
<br />
<br />Convorbire
<br />
<br />
<br />Semnificaţia celor două sărbători
<br />
<br />Educatoare
<br />Părinţi
<br />Preşcolari
<br />Prof.Religie
<br />
<br />
<br />
<br /> DISEMINARE PROIECT: -Postarea proiectului pe internet, programe artistice cu public
<br /> EVALUAREA PROIECTULUI- Analiza activităţilor desfăşurate
<br /> -Expoziţie cu lucrările copiilor
<br /> -Programe artistice
<br /> REZUTATE AŞTEPTATE:
<br /> Dezvoltarea sentimentelor de respect şi apreciere a valorilor tradiţionale.
<br /> Formarea unor trăsături pozitive de caracter în concordanţă cu valorile moral-creştine.
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />EDUCATIE PENTRU SANATATE
<br />PROIECT EDUCATIONAL
<br />,,MINTE SANATOASA IN CORP SANATOS’’
<br />
<br />
<br />INVATATOARE: BORS SILVIA
<br />SCOALA GENERALA ,,A. P. ALEXI’’-SINGEORZ-BAI
<br />JUDETUL BISTRITA-NASAUD
<br />I.ARGUMENT
<br />Astazi,cand viata individului a devenit mai complicate decat altadata,a lasa educatia pentru sanatate la voia intamplarii,ar fi o eroare de neiertat de catre urmasi.Deprinderile igienico- sanitare ale celor mici poarta amprenta tipului de educatie primita in familie Copiii reprezinta continuitatea unor culturi,a unui sistem de valori morale.
<br />Motivam alegerea acestei teme din dorinta de a aduce un plus de cunostinte referitoare la educatia pentru sanatate printr-o alimentatie corecta,prin respectarea regulilor de igiena personala si de grup pentru a forma conduita corecta si responsabila fata de sanatatea noastra si a celor din jur.
<br />
<br />II.DESCRIEREA PROIECTULUI
<br />1.Grup tinta si beneficiari
<br />-elevii claselor a II-a de la Sc.Gen.,,A.P.Alexi ’’Sangeorz-Bai ;
<br />- elevii clasei a II-a de la Sc. Gen.Valea Borcutului Sangeorz-Bai ;
<br />-cadre didactice :invatatoare,inginerul silvic al orasului;
<br />-specialisti :asistente medicale,medici;
<br />-parintii elevilor;
<br /> 2.Durata:noiembrie 2008-iunie 2009
<br />
<br /> III.RESURSE UMANE
<br />-cadre didactice;
<br />-elevi;
<br />-parintii elevilor;
<br />-cadre medicale,medic stomatolod,medic pediatru,farmacisti;
<br />
<br /> IV.RESURSE MATERIALE
<br />-baza materiala existenta ;
<br />-materiale aduse de parinti,copii ;
<br />-spatii scolare,cabinete medicalesi spatii extrascolare care pot fi amenajate si folosite pentru sustinerea proiectului ;
<br />-diplôme,fotografii,diverse articole,desene intocmite in unitate ;
<br />-pliante,mulaje asigurate de specialisti ;
<br />-suport logistic asigurat de colaboratori,parteneri ;
<br />
<br /> V.RESURSE FINANCIARE
<br />
<br /> BUGETARE-pentru materiale de specialitate ;
<br /> -pentru materiale necesare in desfasurarea proiectului;
<br />EXTRABUGETARE-donatii,sponsorizari,contributii personale,serbari,alte surse ;
<br />
<br /> VI.RESURSE INFORMATIONALE
<br /> A.DOCUMENTELE PROIECTULUI
<br />-Programul National de ,,Educatie pentru sanatate ;
<br />-Proiectul scris ;
<br />-Parteneriatele incheiate cu partenerii proiectului ;
<br />-Produse finite ale proiectului.
<br /> B.PUBLICATII SI MATERIALE TIPARITE
<br />-Pliante si afise pentru mediatizare ;
<br />-Articole din presa ;
<br />-Pliante,brosuri,carti care au legatura cu subiectele abordate in proiect ;
<br />-Revista scolii <<floare>> ;
<br />-Casete cu aspecte ale derularii proiectului ;
<br />-Albume cu poze.
<br />
<br />
<br />
<br /> IX.SCOP
<br /> Formarea unei atitudini pozitive si responsabile fata de sanatatea sa si a celor din jur,a unui stil de viata sanatos,dezvoltarea armonioasa sub aspect psiho-fizic a scolarilor princunoasterea continutului de educatie pentru sanatate orin derularea unor activitati referitoare la igiena,sanatate,precum si a normelor necesare integrarii in viata sociala si reguli de securitate personala si de grup correlate in Programul National de <<Educatie pentru sanatate »
<br />
<br /> X.OBIECTIVE SPECIFICE
<br />-formarea unui stil de viata sanatos ;
<br />-cunoasterea elementelor principale a regimului zilei si a necesitatii de respectare a lui ;
<br />-acumularea si aprofundarea de noi reguli de igiena a alimentatiei,a imbracamintei,a clasei,a camerei in care locuieste,a corpului,a mediului inconjurator ;
<br />-cunoasterea efectelornocive asupra organismului ale consumului de dulciuri in exces,sucuri cu cofeina,produselor fast-food ;
<br />-cunoasterea efectelor pozitive asupra alimentatiei a consumului de fructe si legume ;
<br />-invingerea fricii de medic si obisnuirea de a intelege ce important e sa mearga la medic ori de cate ori este nevoie ;
<br />-sa inteleaga ca medicul este un om bun care il ajuta sa-si pastreze sanatatea ;
<br />-cunoasterea importantei exercitiilor fizice si a miscarii ,precum si dezvoltarea armoniosa si sanatoasa a corpului ;
<br />-sa inteleaga importanta curateniei personale,precum si a mediului in care traim(clasa,scoala,camera,mediu inconjurator) pentru pastrarea sanatatii ;
<br />-sa realizeze colectii de fotografii si desene,precum si artico le din ziare si reviste pe teme de sanatate ;
<br />
<br />
<br />- ACTIVITATI PROPUSE
<br />-
<br /> NOIEMBRIE
<br />-Lansarea oficiala a proiectului ;
<br />-Incheierea de parteneriate cu persoanele implicate in proiect ;
<br />-Intalnire de lucru a comisiei de implementare,stabilirea strategiei de derulare a proiectului ;
<br />-Distribuire de fluturasi in unitatile implicate in proiect.
<br /> ,
<br />
<br /> DECEMBRIE
<br />-Vizitarea cabinetului medical si sustinerea unei prelegeri despre sanatate si importanta ei ;
<br />-Intalnire cu medicul pediatru si asistenta medicala ;
<br />-Crearea coltului de educatie sanitara in scoala ;
<br />-Achizitionarea unei truse de prim ajutor~Trusa micilor sanitari ~
<br />-Realizarea unor desene ale copiilor din scoala(obiecte did trusa medicala};
<br />
<br />
<br /> IANUARIE
<br />-Vizita la cabinetul medicului stomatolog ;
<br />-Copii cu dinti sanatosi-copii intreaba stomatologul raspunde ;
<br />-Realizarea unor fotografii in cabinetul stomatologic ;
<br />-Concurs de postere cuprinzand reclame pentru periute si paste de dinti.
<br />
<br />
<br /> FEBRUARIE
<br />-Masa rotunda cu tema :~Alimentatia si sanatatea~
<br />-Ce ,cat ,cand si cum mancam ?-intalnire cu asistenta medicala ;
<br />-Lectorat cu parintii copiilor~Sa ne hranim corect~eliminarea alimentelor din
<br /> hrana copiilor care duc la obezitate
<br />
<br />
<br />MARTIE
<br />-Invatam sa facem curatenie,sa traim intr-un mediu sanatos-activitate realizata in scoala
<br />-Ce stim si ce trebuie sa stim despre igiena individuala-prezentarea unui panou cu reguli si imagini din igiena individuala
<br />-Concurs tematic-« Curatenia este mama sanatatii »
<br />
<br />
<br /> APRILIE
<br />-Igiena mediului inconjurator-drumetie la padurea din apropierea orasului
<br />-Intalnire cu inginerul silvic,d-nul Tomi Tudor
<br />-Activitate practica~curatarea unei parcele de padure de resturile menajere aruncate,la intamplare de oameni~
<br />
<br /> MAI
<br />-Vitaminele un remediu pentru sanatate-expozitie de colaje si postere reprezentand fructe si legume realizate de elevi
<br />-Primul pas in bucatarie-prepararea unor salate de fructe si legume
<br />
<br />
<br /> IUNIE
<br />-Sportul si sanatatea-jocuri sportive si intreceri in aer liber
<br />-Finalizarea proiectului-prezentarea unei expozitii cu lucrari confectionate de elevi si cu fotografii din timpul activitatilor desfasurate in timpul derularii proiectului
<br />-Sceneta : »Alfabetul sanatatii »
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />Tema: Lecturiada – lectura de plăcere
<br />
<br />An şcolar : 2007-2008
<br />
<br />Perioada: martie-iunie
<br />
<br />INIŢIATORI:
<br />
<br />- ARBA DANIELA – înv. Cls. a II-a A, Şcoala cu cls. I-VIII Vadu Izei, Maramureş
<br />- HOLICI ANGELICA-inst. Cls. a II-a B, Şcoala cu cls. I-VIII Vadu Izei, Maramureş
<br />
<br />
<br />PARTENERI EDUCATIVI:
<br />
<br />- HOTEA IOAN, director Şcoala cu cls. I-VIII Vadu Izei
<br />- ARBA DANIELA, institutoare Şcoala cu cls. I-VIII Vadu Izei
<br />- HOLICI ANGELICA, institutoare Şcoala cu cls. I-VIII Vadu Izei
<br />- Părinţii elevilor claselor a II-a A şi B
<br />Beneficiari(grupul ţintă): elevi ai claselor a II-a A şi B, elevii Şcolii cu cls. I-VIII Vadu Izei
<br />
<br />Locaţia: Sala de clasă, Muzeul Satului din Sighetu Marmaţiei, Librăria George Coşbuc
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />Cartea este un ospăţ al gândurilor la care oricine este poftit
<br />
<br />
<br /> Ne aflăm în era computerelor. Realităţile din jurul nostru ne îndreptăţesc să afirmăm faptul că mulţi părinţi îşi dobândesc timpul liber oferind copiilor lor accesul la programe tv (adecvate sau nu vârstei), la jocuri pe PC. Lectura este percepută de aceştia ca făcând parte din ora de limba română. Deci, din punctul lor de vedere, cade în sarcina învăţătorului acest segment care este parte din drumul spre cultură.
<br /> Acest motiv ne-a determinat să iniţiem un program de parteneriat între clase, direcţiunea şcolii şi părinţii elevilor noştri cu tema LECTURIADA-LECTURA DE PLĂCERE. Sperăm ca activităţile atractive desfăşurate în cadrul acestui proiect să stimuleze interesul elevilor pentru lectură, să sensibilizeze şi să îi facă conştienţi de importanţa lecturii pe părinţii acestora şi nu în ultimul rând să fie un exemplu pentru elevii celorlalte clase din şcoala noastră.
<br />Obiectivul general al proiectului :
<br />Formarea capacităţilor de a descoperi, înţelege şi recepta opera literară
<br />Ariile curriculare implicate
<br />- Limba si comunicare
<br />- Arte OBIECTIVE CADRU:
<br />1. Stimularea interesului pentru lectura
<br />2. Formarea gustului artistic al copiilor
<br />3. Formarea tehnicilor de receptare , transmitere şi creare de mesaje orale / scrise
<br />4. Formarea capacităţii de apreciere a valorilor literare şi de utilizare a expresivităţii în redarea ideilor proprii
<br />5. Cultivarea interesului pentru frumosul literar – artistic în general, pentru literatură în special
<br />Impact asupra grupului ţintă:
<br />- elevii vor efectua lectură de plăcere
<br />- elevii vor pătrunde, prin activităţi atractive, în lumea cărţilor
<br />- prin activităţile desfăşurate, elevii se vor identifica cu personajele din cărţile citite, vor descoperi modele de urmat
<br />- elevii vor fi dirijaţi în acţiuni de colectare/economisire de bani pentru a-şi putea cumpăra o carte
<br />- elevii vor fi încurajaţi să îşi exprime în mod liber propriile păreri în legătură cu textul citit
<br />
<br />Pentru monitorizare şi evaluare vor fi utilizate următoarele modalităţi:
<br />
<br />- Observarea sistematică a desfăşurării activităţilor de către coordonatorii proiectului şi sprijinirea în derularea proiectului, prin întâlniri de lucru, intervenţii directe dacă este necesar ;
<br />- Discuţii cu elevii, cu membri ai grupului ţintă, cu părinţii elevilor şi alţi beneficiari ai produselor proiectului;
<br />- Întâlniri cu mass-media pentru informare, materiale publicitare expuse pe coridoarele şcolii, pliante distribuite elevilor din şcoală;
<br />- Înregistrări audio-video, fotografii în timpul sesiunilor de lucru;
<br />- Participare la o lansare de carte
<br />Continuitatea :
<br />Cu ocazia reuniunii de evaluare se vor discuta metodele de replicare ale acestui proiect şi va fi împărtăşită experienţa acumulată invitaţilor. Se va decide şi posibilitatea extinderii proiectului la celelalte clase ale ciclului primar şi chiar şi la cel gimnazial
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />NR
<br />CRT
<br />Denumirea activităţii
<br />Conţinuturi
<br />Tipul activităţii
<br />Data
<br />
<br />Locul desfăşură-rii
<br />Participanţi
<br />Responsabil
<br />Mijloace utilizate
<br />Modalităţi de evaluare
<br />1.
<br />
<br />DEBUT ÎN LUMEA CĂRŢILOR
<br />- înscrierea elevilor care doresc să participe la acţiune
<br />- prezentarea unor cărţi scrise special pentru copii
<br />- întocmirea primei liste de lecturi suplimentare
<br />organizarea grupului de lucru
<br />
<br />28.03.2008
<br />Sala de clasa
<br />Grupul ţintă, aproximativ 35 elevi
<br />Iniţiatori
<br />ANGELICA HOLICI
<br />
<br />ARBA DANIELA
<br />*hârtie de scris
<br />*pixuri
<br />*tabla
<br />*creta
<br />
<br />*observare
<br />*apreciere verbală
<br />*selectarea propunerii care întruneşte cele mai multe adeziuni
<br />2.
<br />CUM ÎMI PROCUR O CARTE?
<br />- activitate de confecţionare a unei puşculiţe
<br />- acţiune de economisire zilnică a unei sume de bani în vederea cumpărării unei cărţi
<br />- tehnica ghemului
<br />- Activitate directa
<br />- dezbatere
<br />Perioada
<br />28. 03. 2008--4.04.2007
<br />Sala de clasa
<br />Grupul ţintă, aproximativ 35 elevi
<br />Iniţiatori
<br />ANGELICA HOLICI
<br />
<br />ARBA DANIELA
<br />- cutiile de la brânza topită
<br />- lipici
<br />- creioane colorate, foarfecă
<br />-moneda economisită
<br />- ghem de sfoară
<br />*observare
<br />*apreciere verbală
<br />
<br />3.
<br />
<br />CE ÎMI RECOMANZI SĂ CITESC?
<br />- discuţii libere cu privire la cărţile citite în ultima perioadă
<br />-întocmirea unei noi liste de lecturi
<br />- tehnica fluturelui
<br />
<br />
<br />Activitate directă
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />11.04.2007
<br />Sala de clasa
<br />Grupul ţintă, aproximativ 35 elevi
<br />Iniţiatori
<br />ANGELICA HOLICI
<br />
<br />ARBA DANIELA
<br />*Cărţi diverse
<br />*fişe
<br />*coli mari de hârtie
<br />*observare directă
<br />*apreciere verbală
<br />
<br />4.
<br />MI-AR PLĂCEA SĂ FIU...
<br />- discuţii despre personajele din poveştile citite
<br />- realizarea unor desene pe această temă
<br />- dramatizare
<br />
<br />
<br />Activitate directă
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />18.04.2007
<br />Sala de clasa
<br />Grupul ţintă, aproximativ 35 elevi
<br />Iniţiatori
<br />ANGELICA HOLICI
<br />
<br />ARBA DANIELA
<br />*fişe
<br />*coli mari de hârtie
<br />*creioane colorate
<br />*observare directă
<br />*apreciere verbală
<br />
<br />5.
<br />LA LIBRĂRIE
<br />- deschiderea puşculiţei în care elevii au adunat banii economisiţi
<br />- deplasare la Librăria George Coşbuc din Sighet
<br />- cumpărarea unei cărţi de lectură din propriile economii
<br />
<br />
<br />Activitate directă
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />9.05.2008
<br />Librăria George Coşbuc din Sighet
<br />
<br />Grupul ţintă, aproximativ 35 elevi
<br />Iniţiatori
<br />ANGELICA HOLICI
<br />
<br />ARBA DANIELA
<br />*puşculiţa
<br />*bani
<br />*observare directă
<br />*apreciere verbală
<br />
<br />6.
<br />NE PREGĂTIM SĂ DEVENIM ACTORI
<br />-pregătirea unei scurte scenete pe o temă aleasă de elevi
<br />- confecţionarea decorului
<br />
<br />
<br />Activitate directă
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />16.05.2008
<br />Sala de clasa
<br />Grupul ţintă, aproximativ 35 elevi
<br />Iniţiatori
<br />ANGELICA HOLICI
<br />
<br />ARBA DANIELA
<br />*Materialul pentru decor
<br />*observare directă
<br />*apreciere verbală
<br />individuală
<br />7.
<br />MICII ACTORI
<br />- prezentarea scenetei în faţa elevilor ciclului primar şi a părinţilor
<br />
<br />
<br />
<br />Activitate directă
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />23.05.2008
<br />Sala de clasa
<br />Elevii ciclului primar
<br />Iniţiatori
<br />ANGELICA HOLICI
<br />
<br />ARBA DANIELA
<br />
<br />*observare directă
<br />*apreciere verbală
<br />
<br />8.
<br />NATURA NE INSPIRĂ
<br />- deplasarea într-un cadru natural
<br />- efectuarea lecturii în sânul naturii
<br />- schimb de impresii
<br />
<br />
<br />Activitate directă
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />30.05.2008
<br />Muzeul Satului din Sighet
<br />Grupul ţintă, aproximativ 35 elevi
<br />Iniţiatori
<br />ANGELICA HOLICI
<br />
<br />ARBA DANIELA
<br />*cărţi pentru propria lectură
<br />*observa
<br />rea comporta
<br />mentului de cititor
<br />9.
<br />LANSARE DE CARTE
<br />-participare la lansarea cărţii “De la lume adunate şi iară la lume date”, carte realizată de noi, iniţiatoarele acestui proiect
<br />
<br />
<br />Activitate directă
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />06.06.2008
<br />Sala de clasa
<br />Elevii ciclului primar
<br />Iniţiatori
<br />ANGELICA HOLICI
<br />
<br />ARBA DANIELA
<br />* cartea care este lansată
<br />*observarea directă
<br />
<br />
<br />„ SĂRBĂTOAREA SFÂNTĂ A ÎNVIERII DOMNULUI”
<br />reflectată în creaţiile copiilor
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />ARGUMENT
<br /> În aceste vremuri tulburi, în care influenţele exterioare ne marchează sistemul de valori spirituale am considerat că este necesar şi binevenit să organizăm activităţi cu încărcătură emoţională: „ Sărbătoarea Sfântă a Învierii Domnului să reverse asupra voastră sănătate, belşug şi bucurii, iar Lumina din Noaptea Sfântă să vă ridice sufletele spre noi trepte spirituale şi să vă însoţească paşii pe drumul vieţii”.
<br /> Dorim ca elevii din ţară să se bucure din plin de aceste sărbători şi să arate disponibilitate în realizarea lucrărilor.
<br />SCOPUL
<br />ü Cultivarea şi valorificarea potenţialului creator al elevilor.
<br />OBIECTIVE
<br />ü Stimularea interesului elevului pentru înţelegerea şi păstrarea tradiţiilor legate de Sfânta Sărbătoare a Paştelui ;
<br />ü Dezvoltarea capacităţii de exprimare plastică individuală prin compoziţii expresive şi creative ;
<br />ü Cultivarea şi utilizarea unor tehnici de lucru cu diverse materiale şi ustensile.
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />RESURSE UMANE
<br />ü Persoanele partenere, cadrele didactice şi elevii cadrelor didactice din ţară;
<br />RESURSE FINANCIARE
<br />ü Sponsori : PRIMĂRIA COMUNEI MIŞCA
<br />PRIMAR : HASZ TIBERIU
<br />S.C. IZAURA S.R.L.
<br /> D-NUL. BUNTEAN PETRU
<br />MATIUŢ IOAN
<br />RESURSE DE SPAŢIU
<br />ü Căminul Cultural Mişca .
<br />RESURSE MATERIALE
<br />ü Cărţi, reviste, ilustraţii ;
<br />ü Materiale pentru confecţionarea felicitărilor ;
<br />ü Aparat foto, cameră video .
<br />MEDIATIZARE
<br />ü Postarea proiectului educaţional pe site-ul: <a href="http://www.didactic.ro/">www.didactic.ro</a> ;
<br />ü Prezentarea proiectului educaţional în presa locală, regională , naţională, la radiourile locale, regionale şi televiziunea regională ;
<br />EVALUARE
<br />ü Notarea şi comentarea proiectului educaţional prezentat pe site;
<br />ü Realizarea unei expoziţii ;
<br />ü Realizarea unui CD ce va cuprinde derularea activităţilor propuse în proiect.
<br />
<br />
<br />
<br />CONCURS NAŢIONAL DE CREAŢIE PLASTICĂ
<br />
<br />„ SĂRBĂTOAREA SFÂNTĂ A ÎNVIERII DOMNULUI”
<br />reflectată în creaţiile copiilor
<br />
<br />
<br />Organizator : ŞCOALA GENERALĂ „TITUS POPOVICI” MIŞCA
<br />Parteneri : INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN ARAD
<br /> COMPLEXUL MUZEAL ARAD
<br /> CLUBUL COPIILOR CHIŞINEU CRIŞ
<br /> PRIMĂRIA COMUNEI MIŞCA
<br /> ASOCIAŢIA ÎNVĂŢĂTORILOR ARĂDENI
<br />Coordonatori : inst. BLIDAR TEODORA
<br /> prof. BUNTEAN SEBASTIAN
<br /> înv. PAŞCA GAROFIŢA
<br />Componenţa juriului : reprezentanţi ai :
<br /> INSPECTORATULUI ŞCOLAR JUDEŢEAN ARAD COMPLEXULUI MUZEAL ARAD CLUBULUI COPIILOR CHIŞINEU CRIŞ PRIMĂRIEI COMUNEI MIŞCA ASOCIAŢIEI ÎNVĂŢĂTORILOR ARĂDENI S.C. IZAURA S.R.L. ŞCOLII GENERALE „TITUS POPOVICI” MIŞCA SCRIITOR MATIUŢ IOAN REDACTOR SUCIU CAMELIA
<br />Invitaţi : scriitor MATIUŢ IOAN, editor EDITURA,,MIRADOR’’ , redactor revista Culturală ,,ARCA’’ redactor SUCIU CAMELIA – Radio Transilvania Chişineu Criş
<br />
<br />
<br />REGULAMENT DE PARTICIPARE
<br />ü Concursul se adresează elevilor din clasele I – IV de la şcolile din ţară ;
<br />ü Se va desfăşura pe două secţiuni :
<br />Ø desene ;
<br />Ø felicitări .
<br />ü Creaţiile artistice vor fi realizate în tehnică de lucru la alegere, în format A4 şi introduse în folie de plastic, iar pe verso se aplică o etichetă pe care se vor specifica : titlul lucrării, secţiunea, numele şi prenumele elevului, clasa, îndrumătorul, şcoala, localitatea şi judeţul ;
<br />ü Fiecare cadru didactic poate participa cu 2 lucrări la fiecare secţiune ;
<br />ü Înscrierea participanţilor se va face prin e-mail la adresele :
<br />Ø garo_pasca@yahoo.com
<br />Ø teodorablidar@yahoo.com
<br />până la data de 03.04.2009(anexa 1) ;
<br />ü Depunerea lucrărilor se va face până la data de 03.04.2009.(data poştei) pe adresele :
<br />Ø Blidar Teodora, str. Înfrăţirii, nr.96,bl.C,ap.14, Chişineu Criş,cod 315100, jud. Arad, tel. 0764440444 ;
<br />Ø Buntean Sebastian, str. Zărandului, nr.48, loc. Nădab, cod 315101, jud. Arad ;
<br />Ø Paşca Garofiţa, nr. 545, loc. Mişca, cod 317215, jud. Arad, tel. 0769244140,
<br /> cu menţiunea „Pentru concurs”.
<br />ü Pachetul cu lucrări va conţine şi un plic A4 timbrat(3 RON), pe care să se scrie adresa completă la care se doreşte expedierea diplomelor ;
<br />ü Lucrările înscrise în concurs nu se restituie ;
<br />ü NU SE PERCEPE TAXĂ DE ÎNSCRIERE !
<br />ü Lucrările participanţilor vor fi expuse în sala mare a Căminului Cultural Mişca, judeţul Arad ;
<br />ü Se vor acorda premiile I, II, III, MENŢIUNI şi DIPLOME DE PARTICIPARE pentru toate lucrările, pe care se va specifica şi numele cadrului didactic îndrumător ;
<br />ü Jurizarea lucrărilor se va face în data de 16.04.2009. de către invitaţi şi reprezentanţii instituţiilor partenere ;
<br />ü Diplomele participanţilor vor fi expediate până la data de 30.04.2009, prin poştă;
<br />
<br />v Evenimentul va fi mediatizat la postul de radio Radio Transilvania Chişineu Criş, frecvenţa 89,7 FM ;
<br />v La Concursul Internaţional „Cupa Crisius” ediţia sportivă a XXX –a şi plastică a VI – a desfăşurat în colaborare cu Clubul Copiilor din Chişineu Criş, judeţul Arad, se va organiza o expoziţie cu lucrările premiate ;
<br />v Fotografiile de la expoziţie(lucrările premiate) vor apărea în :
<br />Ø Jurnal arădean ;
<br />Ø Observator Arădean ;
<br />Ø Adevărul ;
<br />Ø Info Tv .
<br />
<br />
<br />CONCURSUL NATIONAL
<br />„MARTISORUL - TRADITIE SI SIMBOL”
<br />
<br />Motto:
<br />"Primavara este o reflexie a gradinii sufletului nostru iar martisorul este cea mai de pret floare rasarita intr-insa...”
<br />
<br />
<br />Organizator: LICEUL TEORETIC „MIHAI VELICIU”CHISINEU-CRIS
<br />
<br />
<br />Parteneri: Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad
<br /> Clubul Copiilor Chisineu-Cris
<br /> Primaria orasului Chisineu-Cris
<br />
<br />
<br />Coordonatori: inv. CORNELIA CRISTEA
<br /> DANA JIVAN
<br /> FLOARE MOT
<br />
<br />
<br />ARGUMENT:
<br />S-a dus si luna februarie...mai intoarcem o fila din calendar...si a venit primavara! Asta pentru ca romanii sarbatoresc venirea primaverii intr-un mod unic, la inceputul lunii martie. Dupa vechiul calendar roman, 1 Martie era prima zi din an si se celebra sarbatoarea "Matronalia" la care se desfasurau serbarile lui Marte, zeul fortelor naturii, al primaverii si al agriculturii. An de an de 1 Martie ne recapatam speranta, optimismul, credinta in mai bine si sporul in toate. Martie este momentul in care oamenii incep sa caute primul ghiocel, ca semn al venirii primaverii cu adevarat. Acum frigul incepe sa se impleteasca cu razele soarelui, intunericul cu lumina si dupa o iarna grea cu omat mare invinge viata, primavara, soarele. Acest triumf al reinvierii si regenerarii este invocat prin Martisorul pe care-l daruim celor dragi, ca mic semn ce ne dorim sa le aduca fericire si noroc.
<br />Mărţişorul (<a title="1 martie" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/1_martie">1 martie</a>) - sărbătoare tradiţională românească a primăverii, a prospeţimii, a bucuriei, a victoriei binelui împotriva răului. Cu această ocazie persoanele de sex feminin primesc mici cadouri, obiecte decorative (mărţişoare), legate cu un şnur alb-roşu, ca simboluri aducătoare de <a title="Noroc" href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Noroc">noroc</a> şi bunăstare. Roşul este considerat culoarea primăverii, iar albul culoarea iernii. Se asociază de obicei flori timpurii de primăvară, cea mai reprezentativă fiind <a title="Ghiocel" href="http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Ghiocel&action=edit">ghiocelul</a>."
<br />
<br />SCOPUL PROIECTULUI:
<br />
<br /> Cultivarea şi valorificarea potenţialului creator al elevilor.
<br /> Sărbătorirea într-un mod inedit a zilei de 1 martie
<br />
<br /> OBIECTIVELE PROIECTULUI:
<br /> - Dezvoltarea simţului estetic;
<br /> - Stimularea activităţii în grup;
<br /> - Atragerea efectivă a elevilor în organizarea unor activităţi cu caracter extracurricular, conducând la creşterea numerică şi calitativă a acestor activităţi;
<br /> - Identificarea propriilor valori şi a grupului/comunităţii din care fac parte;
<br /> - Stimularea şi promovarea capacităţilor creatoare ale elevilor prin organizarea de expoziţii;
<br /> - Stimularea activităţii de cercetare privind istoricul, tradiţiile şi legenda mărţişorului;
<br /> - Stimularea interesului elevilor pentru înţelegerea şi păstrarea tradiţiilor legate de sosirea primăverii;
<br />
<br /> RESURSE PROIECT:
<br />
<br />« Resurse umane: cadrele didactice partenere ale proiectului, elevii claselor primare din tara
<br />
<br />« Resurse financiare: autofinanţare;
<br />
<br />« Resurse de spaţiu: Casa de Cultură a oraşului Chişineu-Criş
<br />
<br />« Resurse materiale:
<br />· cărţi, reviste, ilustraţii;
<br />· materiale pentru confecţionarea mărţişoarelor şi felicitărilor ;
<br />· aparate foto, camere video;
<br />
<br />
<br />
<br />
<br /> MEDIATIZARE:
<br />
<br />Prezentarea proiectului educaţional in revista scolii si ziarul local;
<br />Postarea proiectului educaţional pe site-ul: www. didactic.ro;
<br /> EVALUARE:
<br />· Notarea şi comentarea proiectului educaţional prezentat pe site;
<br />· Realizarea unei expoziţii ;;
<br />· Realizarea unui CD ce va cuprinde derularea activităţilor propuse în proiect;
<br />
<br />Secţiuni: - martisoare
<br />- felicitari
<br />
<br />Regulament de participare:
<br /> a ) Înscrierea participanţilor: prin mail la adresele: <a href="mailto:crysteacornelia@yahoo.com">crysteacornelia@yahoo.com</a>
<br /><a href="mailto:dana_jivan@yahoo.com">dana_jivan@yahoo.com</a> ; <a href="mailto:ica_mot@yahoo.com">ica_mot@yahoo.com</a> pana la data 16 feb.2009(anexa 1).
<br /> b ) Depunerea lucrărilor se face până la data de 16 feb. 2009 (data postei) pe adresa şcolii: Liceul Teoretic „Mihai Veliciu”,str. Oituz, nr.4,loc. Chisineu-Cris, jud. Arad , cod. 315100, cu menţiunea”PENTRU CONCURS”;
<br /> c ) Creaţiile artistice vor fi realizate în tehnică de lucru la alegere, pe suport A5(felicitarile) si pe suport A6(martisoarele);
<br /> d) Un cadru didactic poate participa cu 2 lucrări la fiecare secţiune;
<br />e) In coltul din dreapta lucrării(jos) se vor trece: titlul lucrării, numele şi prenumele elevului, clasa , îndrumătorul, şcoala , localitatea, judeţul;
<br /> f) Pachetul cu lucrari va contine si un plic A4 timbrat (3 RON)si autoadresat;
<br /> g ) Lucrările înscrise în concurs nu se restituie.
<br />
<br /> Jurizarea lucrărilor se va face în perioada 23-27 feb . 2009.Se vor acorda premiile I, II, III şi menţiuni pentru fiecare nivel şi diplome de participare tuturor elevilor.Pe diplome va fi precizat si numele cadrului didactic indrumator.
<br /> Nu se percepe taxa de participare .
<br />
<br /> Evenimentul va fi mediatizat în mass media locală;
<br /> Se va organiza o expoziţie cu lucrările participanţilor la Casa de Cultura. Expozitia va fi cu vanzare. Fondurile obţinute vor fi donate Casei de copii din localitate.
<br />
<br />
<br />ANEXA 1
<br />FIŞA DE ÎNSCRIERE
<br />
<br />Unitatea de învăţământ:
<br />Localitatea/judeţul:
<br />Adresa:
<br />Numele şi prenumele
<br />cadrului didactic îndrumător:
<br />Clasa:
<br />Adresa de e-mail personală :
<br />Despre ,,Gifted Education’’
<br />Inst.Monica Schillinger
<br />Şcoala Generală ,,Mihai Eminescu ‘’ , Arad
<br />
<br />
<br />În perioada 31 ianuarie – 8 februarie 2009 o mână de oameni dăruiţi şi inimoşi au avut iniţiativa să organizeze la Gura Humorului ,, Şcoala de Iarnă a Educaţiei de Excelenţă’’. Scopul acestei Şcoli de Iarnă a fost să creeze o platformă de dialog care să faciliteze interacţiunea între educaţia formală , cea non-formală şi cea informală , prin exemplul personal al fiecăreia dintre persoanele prezente.
<br />În cadrul aceste Şcoli de Iarnă s-a abordat problema educaţiei raportată la propria persoană , identificarea raporturilor dintre noi şi cei care participă la educaţia noastră academică , s-a discutat despre lucrurile pe care le învăţăm în mod continuu şi am învăţat cum să îi ajutăm şi pe ceilalţi să înveţe din experienţa noastră
<br />,,Prin gifted education se respectă natura divină a omului şi nu omul-marfă , omul de consum.Noi promovăm omul creator , omul capabil să-şi dezvolte potenţialele’’, spune Prof.Florian Colceag , Preşedintele IRSCA Gifted Education , România.
<br />Dar ce înseamnă de fapt ,,Gifted Education ‘’?
<br />Gifted Education reprezintă un program de educaţie validat la nivel internaţional care urmăreşte două direcţii de acţiune : educaţia abilităţilor , aptitudinilor şi potenţialului fiecărui copil şi o educaţie specializată pentru copiii cu nevoi speciale de educaţie.Copiii cu nevoi speciale de educaţie sunt acei copii care din motive de tip genetic , social , economic sau cultural au nevoi speciale de educaţie.Această categorie cuprinde: copii cu handicap din categoriile senzorial , fizico-locomotor , mintal-psihic , social , cultural , economic , copii provenind din casele de copii, copii de puşcăriaşi , de alcoolici , din familii destrămate sau familii cu un standard de viaţă sub pragul sărăciei , familii de emigranţi , de imigranţi , etc ; copii cu potenţial înalt , copii înzestraţi şi talentaţi.
<br />Având în vedere că majoritatea copiilor au nevoi speciale de educaţie , se impun programe de educaţie incluzivă care să se adreseze nevoilor lor de educaţie.
<br />Gifted Education reprezintă o uriaşă reţea şcolară la nivel mondial caracterizată prin promovarea celor mai bune curricule , profesori şi celor mai bune practici naţionale şi internaţionale de dezvoltare a abilităţilor , aptitudinilor , talentului şi potenţialului natural al copiilor printr-o educaţie de înaltă calitate , bazată pe adoptarea stilurilor de predare şi curricula la nevoile şi personalitatea copilului; printr-o curriculă îmbogăţită , mentorat , tutoring , accelerare ( enrichment , mentoring , tutoring , acceleration )-un sistem de învăţământ care a produs rezultate extraordinare şi performanţe acolo unde a fost adoptat , în ţările cu o economie avansată.Gifted Education nu este o educaţie elitistă , nu se adresează unui procent redus din populaţia şcolară ci , prin programele de enrichment , acceleration , tutoring şi mentoring sunt promovate , formate şi dezvoltate abilităţile naturale şi potenţialele tuturor categoriilor de copii.
<br />Fiecare copil este înzestrat de natură cu har şi potenţial .Gifted Education este o educaţie de excelenţă care urmăreşte să descopere , să dezvolte şi să promoveze potenţialul tuturor categoriilor de copii , abilităţile , aptitudinile şi potenţialele lor naturale prin intermediul unei educaţii individualizate , o curriculă de nivel internaţional , accelerare , îndrumare , mentorat , un mediu de formare armonioasă , echilibrată şi personal talentat , cu vocaţie.
<br />Educaţia de excelenţă este o formă a educaţiei de masă cu programe specifice orientate spre dezvoltarea abilităţilor tuturor copiilor.Această educaţie este deschisă atât la intrare , cât şi la ieşire , nefăcând discriminări pe criterii legate de vârstă , sex , rasă , cultură , origine socială , avere , localizare geografică sau alte criterii.
<br />Gifted Education urmăreşte: să creeze un mediu armonios pentru dezvoltarea inteligenţelor multiple , a creativităţii umane şi a realizării personale , să crească şi să educe indivizii pentru folosirea potenţialului lor creativ în slujba dezvoltării lor interioare şi a unui mediu echilibrat de viaţă , să susţină continuitatea legăturilor de familie puternice, să întărească fundamentul unei vieţi social-morale şi dezvoltarea unor relaţii naturale , armonioase între indivizi şi grupuri , educă copiii privind protejarea şi restabilirea legăturii intime dintre om şi natură
<br />Gifted Education pune accent pe aşa numita fereastră de oportunitate în educaţie : perioada de formare a abilităţilor cognitive , sociale , afective şi estetice care este foarte scurtă şi se regăseşte la vârsta cea mai fragedă a copilului ( de la câteva luni la 12 ).
<br />Cercetările mondiale indică faptul că educaţia timpurie are o importanţă fundamentală în formarea inteligenţei , creativităţii , abilităţilor şi aptitudinilor , ele arată că de calitatea educaţiei la o vârstă fragedă depinde evoluţia omului în întregul său : la 3 ani fiecare copil este înzestrat (,,gifted’’) , toţi mugurii dezvoltării potenţialului său sunt activaţi : este creativ , este atent , doritor de învăţare , are simţul dreptăţii , are umor , e capabil şă se concentreze , e capabil de efort susţinut şi cel mai important , este motivat.Aceleaşi cercetări arată că la 10 ani , inteligenţa şi creativitatea sunt formate în proporţie de 95-98%.
<br />Educaţia Gifted nu vine în contradicţie , ci se suprapune şi respectă sistemul de învăţământ existent , însă se constituie cu o curriculă , programe şi metodologii de învăţământ şi practică ce pot îmbogăţi oferta grădiniţelor , şcolilor , liceelor şi universităţilor , la alegerea lor.
<br />
<br />Dacă doriţi să aflaţi mai multe despre Gifted Education şi multe alte lucruri interesante puteţi accesa site-ul www.supradotati.ro
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />Claudiu Purcel - - purcelclaudiu@yahoo.comhttp://www.blogger.com/profile/09406496786353112886noreply@blogger.com4tag:blogger.com,1999:blog-206574636735367150.post-4195209067031013082009-05-16T23:29:00.000-07:002009-05-16T23:32:21.572-07:00Sa invatam impreuna! - nr 2 - invatamant primar8 MARTIE-ZIUA<br />MAMEI<br /><br /><br /><br /> INSTITUTOR,ANDRONACHE GEORGETA-IRINA SCOALA CU CLS.I-VIII PRALEA,com.CĂIUŢI,jud.BACĂ <br /><br /> <br /> ,,Ziua Mamei’’îşi are originile în festivalul dedicat mamei zeilor Rhea,ţinut în Grecia antică.Aceasta era soţia lui cronos(zeul timpului) şi mama tuturor-zeilor şi zeiţelor din Olimp.<br /> Julia Ward Howe a propus în anul 1872 ,pentru prima oară în Statele Unite ale Americii,sărbătoare dedicată mamei,o zi dedicată totodată şi păcii.Mai târziu,în anul 1907,s-a conceput o campanie condusă de Ana Jarvis pentru stabilirea zilei naţionalea mamei.<br /> În 1914,Preşedintele SUA Woodrow Wilson semnează o rezoluţie pentru o zi dedicată mamelor.De atunci,oamenii din întreaga lume au sărbătorit Ziua Mamelor cu bucurie şi dăruire.<br /><br /> Poezii dedicate mamei <br /><br /> <br /> Mama<br /> Nina Casian<br /><br />M-a crescut mama în poală <br />M-a învăţat ca să nu mint, <br />Din leagăn şi pân’la şcoală. <br /> M-a învăţat să nu m-alint.<br />Zile-ntregi şi nopţi la rândul <br />Să nu ştiu ce este frica,<br />Mi-a vegheat somnul şi gândul. <br />Toate m-a-nvăţat mămica.<br /><br />M-a învăţat să gânguresc <br />Mamă bună,mamă dragă<br />Să spun mama,să zâmbesc, <br />Te-aş iubi o viaţă-ntreagă<br />M-a învăţat apoi,prin casă <br />Pentru tot ce ai făcut,<br />Primii paşi până la masă. <br />Pentru că tu m-ai crescut.<br />Rugăminte <br /><br />Mamă dragă, te iubesc<br />Nu mă bate când greşesc<br />Eu sunt mic, neastâmpărat<br />Nu-mi dau seama de ce fac.<br /><br />Ia, adu-ţi tu bine-aminte<br />Parcă tu erai cuminte?<br />Câte pozne ai făcut <br />Mama ta nu te-a bătut.<br /><br /><br />8 Martie<br /> Veronica Porumbacu<br /><br />S-au aprins în noapte stele.<br />Ce aproape sunt de ele!<br /><br />Numai să întind o mână<br />Şi-una-n palm-o să-mi rămână.<br /><br />Mamă, vrei de ziua ta<br />Să-ţi aduc în dar o stea?<br /><br /><br /> <br /> LEGENDA MĂRŢIŞORULUI<br /><br /> INSTITUTOR,IRINA ANDRONACHE<br /> SCOALA CU CLASELE I-VIII PRALEA,com. CAIUTI, jud. Bacau<br /><br /><br /> Printre cele patru mituri importante ale românilor îl vom întâlni alături de ,,Mioriţa’’ şi pe cel al ,,Babei Dochia’’,ultimul fiind în strânsă legătură cu data de 1 Martie şi cu mărţişorul.<br /> Tradiţia mărţişorului este o moştenire de la strămoşii noştrii români.Cuvântul ,,mărţişor,, are origini latine şi este şi numele popular al lunii martie.<br /> Dintre toate legendele populare,poate cea mai interesantă şi mai frumoasă este povestea băiatului cel voinic care s-a luptat cu zmeul,legenda care s-a născut din basmele româneşti şi îşi are originea tot în timpul strămoşilor noştri-dacii şi romanii.<br /> ,,Odată,Soarele coborî într-un sat,luând chipul unui băiat..Un zmeu l-a pândit şi l-a răpit dintre oameni,închizându-l într-o temniţă…Lumea se întristase.Păsările nu mai cântau,izvoarele nu mai curgeau,iar copiii nu mai râdeau.Nimeni nu îndrăznea să-l înfrunte pe zmeu.Dar ,într-o zi,un tânăr voinic s-a hotărât să plece să salveze Soarele.Mulţi dintre pământeni l-au condus şi I-au dat din puterile lor ca să-l ajute.Drumul lui a durat trei anotimpuri:vară,toamnă şi iarnă.A găsit castelul zmeului şi a început lupta.Şi s-au bătut zile întregi,până când zmeul a fost învins.Slăbit de puteri şi rănit,băiatul cel viteaz a eliberat Soarele.Acesta s-a ridicat pe cer,înveselind şi bucurând lumea.A reînviat natura,oamenii erau fericiţi,dar tânărul n-a apucat să vadă primăvara.Sângele cald i s-a scurs din răni pe zăpada care se topea,apăreau flori albe:ghioceii,vestitorii primăverii…’’<br /> De atunci tinerii împletesc doi ciucuraşi :unui alb şi unul roşu,pe care îi oferă fetelor pe care le iubesc sau celor apropiaţi.Roşul înseamnă dragoste pentru tot ceea ce este frumos,amintind de culoarea sângelui voinicului,iar albul simbolizează puritatea şi gingăşia ghiocelului,prima floare a primăverii.<br /> Mărţişorul rămâne un simbol al bucuriei de a trăi,al dragostei de viaţă,un semn prin care noi oamenii,salutăm venirea primăverii.<br /><br /><br /><br /><br /><br /> <br />POVESTEA MĂRŢIŞORULUI ŞI TRADIŢIA MĂRŢIŞORULUI SPECIFIC ROMÂNEASCA<br />Instit. Bărzoiu Mădălina<br />SO8 Smeeni, jud.Buzau<br />Invatamant primar<br /><br /> A fost odată un împărat care domnea peste o ţară cu pământuri roditoare. Oamenii venerau toamna grâul care stătea sub plapuma groasă a zăpezii şi răsărea crud primăvara. Soarele-i dădea apoi putere să crească şi când holdele se-ngălbeneau ca aurul veneau secerătorii.<br /> Într-o iarnă însă, Zâna Zăpezii nu a mai venit să acopere şi să ocrotească cu mantia-i albă pământul. Vântul şi gerul năpraznic ameninţau să îngheţe pământul şi seminţele, care dormeau în el. Împăratul a întrebat-o atunci pe Zâna Pământului ce trebuie să facă pentru a salva seminţele. Zâna i-a dat un fluier fermecat şi i-a spus că trebuie să meargă şi să dăruiască Zânei Zăpezii un armăsar, pe care trebuie să-l prindă şi să-l îmblânzească cu ajutorul fluierului.<br /> Împăratul a pornit la drum fără întârziere şi a mers acolo unde ştia că-şi aveau sălaşul herghelii mari de cai sălbatici. Armăsarii simţindu-l, au început să necheze, să dea semne de nelinişte, dar împăratul a cântat din fluier şi caii s-au liniştit, iar el a putut să intre printre ei şi să aleagă. Erau tot felul de cai, unii albi ca spuma laptelui, alţii negrii ca pana corbului, dar unul era cel mai mândru şi avea o coamă şi o coadă roşie ca purpura din mantia împăratului. Împăratul i-a pus un frâu roşu, a încălecat pe el şi a pornit către castelul Zânei Zăpezii. A găsit-o pe zână foarte supărată deoarece telegarii săi erau foarte obosiţi şi nu o puteau duce în zbor peste câmpii. Împăratul i-a dăruit armăsarul cu coama roşie şi Zâna Zăpezii a încălecat pe el. Atunci din roşu aprins, frâul şi calul au devenit albi ca zăpada, iar Zâna Zăpezii a zburat peste câmpii şi zăpada a acoperit pământul.<br /> Împăratul s-a întors acasă şi când a venit primavara, i-a dăruit Zânei Pământ, care-i dăduse sfatul înţelept, o mică floare dintre primele care apar primăvara, legată cu un şnur răsucit dintr-un fir alb şi unul roşu, care aminteau de frâiele armăsarului. La capăt, fiecare şnur avea câte o codiţă de căluţ, una albă şi una roşie, aşa cum avusese şi armăsărul. De atunci a rămas ca fiecare băiat, care poate deveni un împărat să dăruiască unei fete, care poate deveni o zână, acest şnur cu o floricică, o gâză sau o pasăre ce amintesc că gerul a trecut şi vine primăvara.<br /> Tradiţia mărţişorului specific românească<br /> A fost o vreme în care soarele, transformat în flăcău, cobora noaptea pe pământ,. până când un zmeu a aflat şi l-a închis într-o temniţă. Un tânăr curajos s-a hotărât să aducă din nou bucuria în inimile oamenilor, s-a luptat cu zmeul şi a eliberat soarele. Numai că tânărul n-a mai apucat să se bucure de prezenţa soarelui. Sângele lui scurs pe zăpada albă este motivul care a determinat apariţia acestui simbol. Asta ne spune povestea şi aşa o fi că de n-ar fi, nu s-ar povesti.<br /> Se pare că la baza legendei stă un fenomen explicabil în zilele noastre; o eclipsă de soare din vremea ocupaţiei romane în Dacia. Oricare ar fi „adevărul”, originea mărţişorului, atât de firesc numită după luna care îl găzduieşte, Martie, se pierde într-o vechime de mii de ani, săpăturile arheologice scoţând la iveală obiecte vechi de mii de ani care pot fi considerate mărţişoare. Sub forma unor mici pietre de râu vopsite în alb şi roşu,ele erau înşirate pe aţă şi se purtau la gât.<br /> În urmă cu peste 100 de ani, în Moldova şi Bucovina, mărţişorul era de fapt o monedă de aur sau argint, legată cu şnur alb-roşu la gâtul copiilor. Moneda simboliza forma soarelui şi exista credinţa că această fărâmă de soare le poartă noroc. Fetele îl purtau timp de 12 zile la gât, după care-l prindeau în păr şi-l ţineau astfel până la sosirea berzelor sau până înflorea primul pom. După aceea, cu şnurul legau creanga pomului. Există credinţa că mărţişorul este ridicat de rândunele şi purtat spre soare, binecuvântând astfel norocul celui care l-a pus. Cu banul respectiv îşi cumpărau caş, pentru ca tot anul să le fie faţa frumoasă şi albă.<br /> În zonele româneşti străvechi, la înmânarea mărţişorului de 1 Martie, copiii veneau din locurile însorite de pe munte până în pragul casei cu brazdele de iarbă şi cu primele flori de corn. Fiecare membru al familiei trecea de trei ori pragul peste brazdă, mama ieşea cu colaci, iar florile se treceau din gură în gură, pentru ca oamenii să devină tari precum lemnul de corn. Floarea de corn se purta legată împreună cu cele două fire, alb şi roşu, până la sfârşitul sărbătorilor.<br /> In MARTIE, dragii mei, veniţi să dăruim MĂRŢIŞOARE !!!!!<br />Expoziţia de mărţisoare<br /><br /><br /> <br /><br /><br /><br />BUCURIE DE PRIMĂVARĂ<br />Institutor Mandra Ileana<br />Grupul Şcolar Ocna Şugatag – Structura Breb, Maramureş<br /><br /> Primăvara, anotimpul reînvierii, este mult aşteptat de noi toţi, să alunge frigul şi zilele mohorâte ale iernii şi să le înlocuiască cu blânda mângâiere a razelor soarelui, dar şi să aducă cu sine primele bucurii, acelea de a oferi un mărţişor sau mai apoi o felicitare celei mai iubite fiinţe din lume, mama. Şi ce bucurie poate fi mai mare decât aceea de a-i dărui un mărţişor sau o felicitare confecţionate chiar de către tine, în care pui toată dragostea şi recunoştinţa din lume pentru fiinţa care ţi-a dat viaţă.<br /> Astfel, în fiecare an şi noi, dascălii, împreună cu elevii claselor I – IV avem prilejul de a ne bucura de sosirea primăverii la fiecare început de martie şi de a confecţiona felicitări sau mărţişoare, dar şi de a susţine multe alte activităţi interesante legate de primăvară.<br /> În cele ce urmează, voi prezenta câteva secvenţe din activitatea intitulată „Coşuleţ cu ghiocei pentru mama”, o activitate în care printre altele am confecţionat cu elevii clasei a II-a şi o felicitare pe care am dăruit-o mamelor la sfârşitul serbării de 8 Martie.<br /> Astfel, în momentul lecţiei numit „evocare”, am reamintit, împreună cu elevii, semnele primăverii, folosind metoda ciorchinelui:<br /><br /> insecte păsări călătoare <br /> flori ghiocei<br /><br /> <br /> ploaia fenomene natura se trezeşte brânduşe<br /> ale naturii la viaţă<br /> <br />tunetul<br /> <br /> oamenii se îmbracă PRIMĂVARA sărbători religioase<br /> mai subţire<br /> <br /> Paştele<br /> se efectuează munci sărbători tradiţionale<br /> de primăvară <br /><br /><br /> 1 Martie 8 Martie<br /><br /> După anunţarea subiectului şi a obiectivelor, s-a prezentat lucrarea demonstrativă, „produsul finit” pe care urmau să-l obţină elevii la sfârşitul activităţii.<br /><br /> <br /> Materialele necesare sunt: şabloane, hârtie glasată verde (pentru frunze) şi roşie (pentru coşuleţ), hârtie albă (pentru ghiocei), marker, adeziv, foarfece şi un şnur de mărţişor. <br />Se explică şi demonstrează apoi modul de lucru: elevii desenează după şablon coşuleţul şi frunzele, ghioceii primindu-i gata desenaţi. Decupează apoi elementele menţionate mai sus şi le lipesc după modelul de mai sus. În interiorul coşuleţului se poate scrie o strofă dintr-o poezie sau urări pentru mama. Se conturează ghioceii cu markerul, se scrie 8 Martie în mijlocul lui şi se desenează liniile de pe suprafaţa lui. La sfârşit se leagă şnurul, în partea de sus, sub formă de fundiţă.<br />Acest mic dar, semn al recunoştinţei, împreună cu serbarea pregătită minuţios au trezit emoţia în sufletul mamelor aducând bucurie, bucurie de primăvară.<br /><br />Bibliografie<br /><br />1. Bout, O. – Ghid de practică pedagogică, Aska Grafica, Sighetu Marmaţiei, 2006<br /><br /><br />Pastele la romani<br /><br />Inst. Capitan Mirela<br /> Scoala cu clasele I-IV Chislaca, Jud. Arad<br /><br /><br />Paştele reprezintă sărbătoarea Învierii lui Iisus Hristos. Începutul acestei sărbători e văzut chiar în Cina cea de Taină, pâinea şi vinul simbolizând sacrificiul trupului şi al sângelui, ca preţ al răscumpărării.<br /> În tradiţia ortodoxă, începutul sărbătorii e marcat o dată cu postul de şapte săptămâni.<br />Ultima saptamana a postului care precede sarbatoarea este saptamana mare, care incepe cu duminica Floriilor si se termina cu duminica pascala. Sarbatoarea incepe de fapt cu duminica Floriilor, cand se sarbatoreste intrarea lui Hristor in Ierusalim. Saptamana mare are menirea impartasirii chinurilor lui Iisus. In aceasta saptamana se termina postul de 40 de zile, si natura renaste.<br /> O semnificaţie foarte importantă o are Joia Mare din Săptămâna Patimilor. Din această zi, ţăranii încetează lucrul la câmp şi se concentează asupra casei, a curţii, pentru ca totul să fie curat. Tot în Joia Mare, femeile încep să pregătească pasca şi să vopsească ouăle. Potrivit tradiţiei, la miezul nopţii dintre sâmbătă şi duminică, oamenii se trezesc din somn în bătaia clopotelor. Se spală cu apă curată, îşi pun staie noi, iau câte o lumânare şi pornesc către biserică. Acasă le e îngăduit să rămână doar celor foarte bolnavi.<br /> La biserică, preotul – cu Sfânta Evanghelie şi crucea în mână, urmat de alaiul de credincioşi – iese cu lumânarea aprinsă (Lumina) şi înconjoară biseria de trei ori. Serviciul divin se desfăşoară afară, iar când preotul va rosti „Histos a înviat!” toţi cei prezenţi la acest serviciu religios vor spune „Adevărat a înviat!”. Răspunsul e recunoaşterea tainei Învierii, iar aceasta va fi formula de salut timp de 40 de zile, până la Înălţarea Domnului. Cu lumânarea aprinsă, fiecare se întoarce acasă.<br /> Oamenilor le este permis să mănânce bucatele (pasca/pâinea, ouăle roşii, carnea de miel, sarea şi vinul) abia după ce acestea se sfinţesc şi după ce fiecare persoană participă la Liturghie.<br />Prima zi de Paşte trebuie să fie petrecută liniştit, fiind interzisă orice activitate distractivă. În această zi, e interzis şi somnul.<br />Luni, a doua zi de Paşte, oamenii dau de pomană pentru cei morţi, mergând, în cele mai multe cazuri, la cimitir. O credinţă răspândită printre români e că, timp de o săptămână de la Înviere, porţile Raiului sunt deschise larg. Tocmai de aceea se spune că sufletele celor care mor în Săptămâna Luminată ajung direct în Rai.<br />Simboluri pascale<br />Iepurasul Iepurasul aducator de oua rosii provine de pe meleaguri germane si simbolizeaza fertilitatea.<br /><br />Oul Ouale simbolizeaza mormintul purtator de viata al Domnului nostru Iisus Hristos, care s-a deschis la Invierea Sa din morti. De aceea, cind sparg ouale prin ciocnire, dar si cind se intilnesc unii cu altii, crestinii isi spun: "Hristos a inviat! Adevarat a inviat!". Aceste formule se folosesc numai patruzeci de zile, pina la Inaltarea Domnului. Culoarea rosie a oualelor simbolizeaza singele lui Iisus care s-a scurs pe cruce pentru mintuirea lumii. Ciocnitul oualelor se face "cap" la "cap" si "dos" la "dos". Exista credinta ca cei care ciocnesc se intilnesc pe lumea cealalta. Cel care sparge oul celuilalt are voie sa i-l ia. Daca acesta refuza, se spune ca il va minca pe lumea cealalta stricat si uns cu pacura. <br />Mielul<br />. Dupa traditie, in familiile crestine se maninca in zilele de Pasti carne de miel. Mielul il simbolizeaza pe Mintuitorul nostru Iisus Hristos, care S-a jertfit pentru pacatele lumii si a murit pe cruce ca un miel nevinovat.<br /><br /><br /><br /><br />PRIMĂVARA ÎN DAR MAMEI<br />MAMI, TE IUBESC!<br />Inst. Aftinescu Dorina<br />Şcoala cu Clasele I-VIII, Galicea Mare<br /><br /> Motto:<br /> ”Primăvara este o reflexie a grădinii sufletului nostru, iar mărţişorul este cea mai de preţ floare răsărită într-însa”.<br /><br /> “ Înc-o dată, iar şi iară…<br /> A iubi e primăvară….” <br />Natura ne anunţă că primăvara a bătut la geam… Noi, cu mic cu mare, bucuroşi, am deschis fereastra, iar atunci am primit mângâierea soarelui de primăvară… Apoi împreună am descoperit “vestitorii primăverii”, iar pe ea, am poftit-o şi la noi în clasă, căci în inimă o purtăm mereu. La început timidă, dar apoi prinzând curaj, primăvara s-a instalat la noi în clasă…<br /><br />Copil I: Astăzi vom sărbători<br /> Ziua mamei şi va fi<br /> Cât se poate de frumos<br /> Căci vom prezenta duios:<br /> Cântece pentru mămici,<br /> Poezii pentru bunici…<br /> Că noi tare le iubim,<br /> Fericire le dorim,<br /> Viaţă lungă, sănătate<br /> Şi belşug să aibă-n toate!<br />Cântecul ”Hai la serbare!”<br />Gongul se-aude R: Să cântăm, să dansăm,<br />De trei ori a bătut Să ne costumăm<br />Acesta e semnalul Într-un glas, într-un pas<br />Povestea a-nceput. Scena ne-a atras<br /> Îţi cântăm, îţi dansăm<br />Hai la spectacol Să te bucurăm.<br />Programul să îl vezi<br />Vei fi ca-ntr-un miracol<br />Să nu-şi vină să crezi!<br /> R: ……………………………….<br />Ce minunat e!<br />Cadouri veţi primi,<br />Petrecerea începe<br />Veniţi acum, copii!<br /> R: ………………………………..<br />Copil II: Adă, Doamne, Primăvara!<br /> Zi-i mai repede să vină,<br /> Să-nflorească toată ţara<br /> Şi caisul din grădină;<br /> Scoate mugur din răchită<br /> În pădurea de sub vii,<br /> Să le ducem înflorite<br /> Mamei noastre de Florii!<br />Cântec ”Cântec de primăvară”<br /> O, vino, mai, cu soare, R: O, cât aş vrea să văd azi<br /> Cu verzile câmpii Frumoşii ghiocei<br /> Şi susur de izvoare Pe lunca-mpodobită,<br /> Cu floricele mii! Drăguţii mieluşei!<br /><br /> Să vină vremea bună <br /> Sub cerul însorit<br /> Şi firea să ne spună<br /> Că totul a-nflorit.<br /> R: …………………………….<br /> <br />Să vină păsărele<br /> Şi-n crâng privighetori<br /> Şi cucul să ne-ngâne<br /> Voios de mii de ori.<br /> R: …………………………………<br />Bătrânul An: Aceasta-i fiica mea plăpândă, A topit gheaţa subţire<br /> E frumoasă şi e blândă! Şi a-nceput încet să-nşire<br /> Ghioceii din zăpadă Florile prin poieniţă -<br /> Toţi copiii pot să-i vadă. A împletit o coroniţă.<br /> Şi în păr are cunună –<br /> Flori de măr şi-o vorbă bună.<br /> Soarele îi va trimite<br /> Raze calde s-o ajute<br /> Să împrăştie verdeaţa,<br /> Tuturor să dea speranţa.<br /> Şi natura o răsfaţă<br /> Pân` se va trezi la viaţă.<br /><br />Copil III: Vai, cât eşti de frumoasă…<br /> Ca o zână din poveşti!<br /> Cu adevărat îmi spune:<br /> Tu chiar Primăvara eşti?<br /><br />Primăvara: Da, Primăvara sunt<br /> Şi am venit în zori<br /> Cu alaiul meu de gâze,<br /> De fluturi şi de flori.<br /><br /> Ce fericită sunt, copii, Şi păsări se întorc la voi,<br /> Că v-am adus doar bucurii: Şi nu mai sunt copacii goi;<br /> Şi flori, şi fluturi coloraţi Ei s-au împodobit de flori -<br /> V-aşteaptă-acum să vă jucaţi! Ce de parfumuri, ce culori!<br /> Eu sunt fiica anului, cea mai tânără şi mai frumoasă. Pe mine mă mângâie soarele cu razele lui călduţe şi luminoase.eu trezesc la viaţă întreaga natură: aici flori, dincolo verdeaţă, pomi în floare, zumzet de albine, ciripit de păsărele.<br /> Câtă frumuseţe, câtă viaţă şi veselie peste tot locul!<br /><br />Soarele: Eu sunt mândrul Soare,<br /> Atunci când răsare<br /> Pe întinsele ogoare,<br /> Ţara-ntreagă se găteşte<br /> Şi livada înfloreşte.<br /><br />Copil IV: Prima floare răsărită<br /> Pe un petec de pământ,<br /> Mic şi-obraznic, ghiocelul,<br /> Stă mereu cu nasu-n vânt.<br /><br />Ghiocelul: Sunt micuţ şi frumuşel Ghiocel cu trei petale,<br /> Şi mă cheamă Ghiocel Curajos, am şi sosit!<br /> Eu alung Iarna din ţară Mă întâmpinaţi în cale<br /> Şi-aduc dulcea Primăvară. Cu salut de bun venit!<br />Ghiocel micuţ, gingaş,<br />Am venit în graba mare<br />La ai ţării copilaşi<br />Pentru-a mamei sărbătoare.<br /><br />Cântec ”Primăvara”<br />Clopoţei, ghiocei, În parc un bătrânel R: Ce bine că a venit primăvara iar<br />Flori frumoase de vrei Stă pe bancă niţel Cu bucurii pentru copii,<br />Primăvara Primăvara Cu toţii noi să vă cântăm<br />Soarele s-a trezit, E cu un nepoţel Să ne bucurăm.<br />Iarba a încolţit Ce se joacă şi el<br />Primăvara . Primăvara.<br /><br />Copil V: Martie – natura reînvie,<br /> Şi soarele e mai strălucitor.<br /> Martie – aduce întotdeauna<br /> Simbolul cald şi sincer – MĂRŢIŞOR.<br /><br />Mărţişorul: Din alb şi roşu-am împletit<br /> Cu gând curat şi dragoste,<br /> Eu, Mărţişor neobosit,<br /> Din alte părţi azi am sosit<br /> Ca să ofer o bucurie<br /> Femeilor de pe-astă glie.<br /> Şi-atunci când primăvara vine<br /> Şi vă gândiţi cu toţi la mine,<br /> Sosesc în glas de ciocârlie<br /> Şi zâmbet de copilărie.<br /><br />Copil VI: Primăvara a sosit Iese iarba luminoasă,<br /> Şi pe noi ne-a-nveselit. Rândunica vine-acasă.<br /> Baba Iarnă a plecat Cuibul iar şi-l va clădi<br /> De la noi din sat. Pentru a se-adăposti.<br /><br />Rândunica: Rândunică inimoasă, Eu am roşu sub bărbiţă,<br /> Chiar sub streaşina la casă Coada ca o furculiţă,<br /> Fac un cuib rotund din lut Pieptul alb ca de mireasă,<br /> Pentru pui şi-un aşternut Spate negru de mătasă.<br /> De puf moale pregătesc.<br /> Când e gata, eu clocesc<br /> Ouă mici cât o alună.<br /><br />Fluturașul: Am venit în zbor rotat Mândru mă sucesc cu foc<br /> Musafir neaşteptat: Ba pe-un fir de busuioc,<br /> Picături de peruzea Ba pe-un fir de trandafir<br /> Pe aripi de catifea. Ca să-l văd şi să-l admir.<br /> Sunt zburdalnic şi poznaş,<br /> Un drăguţ de fluturaş!<br /><br /><br /><br /><br /><br /><br />Cântec ”Fluturaşul meu”<br />Soarele a răsărit Păsările i-au urat: El dansează printre flori,<br />În poiana cu pitici ”Bună dimineaţa!” Printre florile de mac<br />Fluturaşul s-a trezit, Fluturaşul colorat Fluturaşul colorat<br />S-a trezit din somn. S-a trezit din somn. S-a trezit din somn.<br /><br />R: Sus, sus, tot mai sus<br /> Zboară, fluturaşul meu,<br /> Sus, sus, tot mai sus<br /> Fluturaşul meu<br /><br /><br /><br /><br />O PRIMĂVARĂ FRUMOASĂ ÎN ROŞU ŞI ALB!<br />LA MULŢI ANI!<br /><br /><br /><br /><br />MOMENTE DE NEUITAT, SERBĂRILE ŞCOLARE<br /><br />Înv.Periat Danuţa Şcoala cu clasele I-VIII „Gh.Maier” Unirea/Alba<br />Înv. Mihoc Maria Liceul Teoretic „Petru Maior” Ocna Mureş/Alba<br /><br /> Prin conţinutul bogat şi diversificat al programului pe care îl cuprinde, serbarea şcolară valorifică varietatea aptitudinilor artistice,gusturile şi interesele şcolarilor. Ea evaluează talentul, munca şi priceperea colectivului clasei şi transformă în plăcere şi satisfacţie publică străduinţele colectivului clasei şi al fiecărui copil în parte.<br /> Serbările şcolare oferă momente de satisfacţie şi bucurie pe care le trăiesc cei implicaţi, având o încărcătură emoţională maximă. Plăcerea aceasta am simţit-o realizând serbări cu generaţii de elevi.<br />După tematica abordată, serbările şcolare se pot clasifica astfel:<br />Ø serbări şcolare de iarnă legate de Crăciun şi de Anul Nou;<br />Ø serbări şcolare de primăvară prilejuite de Ziua Femeii, a mărţişorului şi de Paşte;<br />Ø serbări şcolare de sfârşit de an;<br />Ø serbări şcolare prezentate cu ocazia unor evenimente importante din viaţa poporului nostru;<br />Ø serbări şcolare la nivel de clasă sau şcoală.<br /> Importanţa unor asemenea festivităţi lărgesc orizontul spiritual al elevilor şi contribuie la acumularea de noi cunoştinţe, îmbogăţesc şi remontează viaţa afectivă, stimulând sentimente nebănuite sau dezvoltând pe cele slab manifestate anterior, contribuie la dezvoltarea simţului de răspundere prin dorinţa de reuşită., favorizează concentrarea atenţiei pe parcursul desfăşurării programului. Prezenţa spectatorilor trezeşte în copil energia de a învinge timiditatea, stimulează independenţa de acţiune.<br /> Stimularea şi educarea atenţiei şi exersarea memoriei constituie obiective importante care se realizează prin intermediul serbării. Intervenţia la momentul oportun cu rolul pe care îl are de îndeplinit fiecare elev şi susţinută de suportul afectiv-motivaţional, contribuie la mărirea stabilităţii atenţiei, iar tim sporeşte capacitatea de existenţă la efort.<br /> Pentru ca elevii să-şi motiveze participarea la această aleasă activitate, este foarte importantă atmosfera realizată în timpul repetiţiilor, caracterizată prin bună dispoziţie, dar şi prin seriozitate.<br /> Pentru a spori şansa de reuşită a serbărilor trebuie să se apeleze la talentul de recitare a unora, la calităţile sportive, de ritm şi graţie a altora, la înclinaţiile muzicale, la abilităţile practice ale celorlalţi pentru realizarea costumelor, decorurilor, armonizând talentele şi apreciindu-le în egală măsură.<br /> Trebuie ca repertoriul serbărilor să aibă conţinut accesibil elevilor, atât ca posibilităţi de interpretare cât şi ca valoare artistică reală, să nu deformeze autenticul acestor creaţii şi să cuprindă diverse forme de manifestare artistică, într-o concepţie echilibrată. Versul, muzica vocală, cea instrumentală, dansul popular şi cel ritmic, gimnastica artistică, scenetele scurte, pline de haz, armonios îmbinate, asigură varietate şi dinamism spectacolului.<br /> Toate aceste activităţi au rol formativ, punând în valoare capacităţile intelectuale, afective, estetice şi fizice ale elevilor.<br /> Micii artişti trebuie încurajaţi, stimulaţi pentru a realiza buna dispoziţie şi participarea cu interes de-a lungul pregătirii şi desfăşurării spectacolului.Contribuţia elevului la pregătirea şi realizarea unui spectacol artistic nu trebuie privită ca un scop în sine, ci prin prisma dorinţei de a oferi ceva spectatorilor: distracţie, înălţare sufletească, plăcere estetică, satisfacţie- toate acestea îmbogăţindu-le viaţa, făcând-o mai frumoasă, mai plină de sens.<br /> Pregătirea elevilor pentru serbare este un aspect tot atât de important ca şi pregătirea învăţătorului pentru acest eveniment. Această cerinţă se traduce printr-o acţiune ce cuprinde mai multe momente:<br />Ø comunicarea din timp a datei la care va avea loc serbarea;<br />Ø comunicarea temei; cunoaşterea din timp a acesteia orientează şi menţine interesul, ceea ce favorizează receptarea, sporeşte eficienţa învăţării;<br />Ø stabilirea repertoriului şi concepţia spectacolului, unde învăţătorul este „regizor” şi „scenograf”<br /> Desfăşurarea serbării cuprinde mai multe momente:<br />Ø pregătirea cadrului corespunzător, diferit de cel al sălii de clasă;<br />Ø amenajarea de expoziţii cu lucrări ale elevilor;<br />Ø deschiderea serbării de către învăţător, care precizează scopul activităţii;<br />Ø participarea efectivă a elevilor, interpretând fiecare rolul pe care l-a avut de susţinut;<br />Ø în încheierea serbării învăţătorul apreciază comportarea elevilor, calitatea contribuţiei acestora, acordându-i-se astfel acestui moment valoare pedagogică.<br /> Serbările copilăriei, momentele acestea de maximă bucurie, atât pentru copii cât şi pentru părinţi, întăresc şi fortifică sufletele viitorilor adulţi.<br /> În calitate de învăţătoare ne bucuram că am pus un fir de nisip în scoica sufletelor de copii, care în timp va transforma talentul unora în perle ale artei.<br />În fiecare an şcolar am avut în vedere evenimentele deosebite, sărbătorile religioase sau naţionale: 1 Decembrie, Crăciunul şi Anul Nou, Paştele, 8 Martie, sfârşitul anului şcolar, etc. Cu ocazia sărbătoririi Crăciunului, a Anului Nou şi a Paştelui am realizat montaje literar-muzicale dedicate acestor evenimente.<br />Serbarea „Îngeraşii” - cu mai multe spectacole, la Paşti, la Bisericile din localitatea Unirea şi Ocna Mureş cât şi la Unitatea Medico-Sociala, „Îngeraşii” au adus suflu Învierii Mântuitorului comunităţii locale în cadrul bisericilor.<br />În zilele de Paste acest grup a recitat versuri de o frumuseţe spirituală de neuitat îmbinate cu cele mai alese cântece religioase ce au impresionat adânc enoriaşii. Ei au susţinut spectacole unde au fost audiaţi de creştinii emoţionaţi până la lacrimi, care i-au îmbrăţişat cu atâta căldură. Programul a fost înregistrat pe o casetă, iar ei au fost răsplătiţi cu dulciuri şi ouă roşii.<br /> Prin versurile sublime de Înviere ei au adus un strop de bucurie în sufletele credincioşilor. Peste tot, la toate bisericile erau aşteptaţi cu multă dragoste şi entuziasm şi aplaudaţi cu bucurie şi căldură. Redăm câteva versuri:<br />„Cântaţi, Hristos a înviat!<br />Şi clopotele-n dimineaţă<br />Să – nalţe – n ceruri – nseninat<br />Cântare dragostei de viaţă !<br />Şi glasul lor purtat de vânt,<br />Când va sui lumină<br />Spre tronul Domnului cel Sfânt<br />Lui lumile se-nchină<br />În ceasul binecuvântat<br />De vis şi rugăciune”<br />Sau cântat cântece de Înviere: „Hristos a înviat, Din mormânt întunecat, E viu, E mare”<br />„Îngeraşii” au interpretat o suită de pricesne: „Fraţi creştini, Tu mi-ai fost şi-mi eşti scăparea, Se aude clopotul bătând, Unde să mă duc?”<br />Redăm din aceste pricesne câteva versuri de aur:<br />„O Cristoase în sfânta taină<br />Ce doreşti să ne iubim<br />Dă-ne nouă a ta pace<br />Darul tău să-l împlinim.”<br /> Serbările şcolare de natură religioasă constituie „primii paşi pe drumul infinit al întâlnirii cu credinţa, al întâlnirii cu Mântuitorul Iisus Cristos”.<br /><br />BIBLIOGRAFIE:<br />Livia Decun: „Contribuţia activităţilor extraşcolare în optimizarea procesului de învăţământ”, în Învăţământul Primar, nr. 4/1998;<br />Maria Ionescu: „Serbările şcolare- prilej de bucurie”, Învăţământul Primar, nr.2-3/2001.<br /> <br /><br /> <br /> <br /><br /><br />ANOTIMPURILE<br />Muresan Marieta<br />Şcoala Generala Mihesu de Campie, jud Mureş<br /><br />Crăiasa anului <br /> Dragii mei v-am invitat<br /> Să vedeţi patru copii<br /> Care astăzi s-au certat<br /> Oare ştiţi voi ce o fii ?<br /> Să vedeţi ce întâmplare<br /> A ieşit azi ceartă mare,<br /> Nicuşor şi Ilenuţa<br /> Eugen şi Măriuţa<br /> S-au certat ca niciodată<br /> Ca să afle acum îndată<br /> Care dintre anotimpuri<br /> Ar fii cel mai potrivit<br /> Ca să stea la noi în ţară .<br /> În tot anul negreşit,<br /> M-am gândit să-i chem aici,<br /> Să spună la mari şi mici ,<br /> Dintre patru anotimpuri<br /> Care e cel mai iubit?<br /> Să ne stea aici tot anul<br /> Care e mai nimerit.<br /> --- Hai copii veniţi la mine !<br /><br />COPIII: <br /> Am venit ! Am venit !<br /> <br />Crăiasa anului : <br /> Hai copii , veniti ,veniti !<br /> Şi pe rând să ne vorbiţi<br /> Când vă place şi-e mai bine<br /> Vara cu zile senine ?<br /> Iarna cu zile geroase ?<br /> Toamna cu fructe gustoase ?<br /> Sau vă place primăvara<br /> Când în floare-i toată ţara ?<br /> Ia gândiţi-vă voi bine<br /> Care dintre anotimpuri<br /> Ar fi cel mai potrivit<br /> Să ţină cât ţine anul ?<br /><br />COPIII: <br /> --- Iarna cu gheaţă pe geamuri !<br /> --- Toamna cu roade pe lanuri !<br /> --- Ba vara cu soare fără nori !<br /> --- Eu vreau primăvara cu fluturi şi flori !<br /> --- Ba iarna !<br /> --- Ba toamna !<br /> --- Ba vara !<br /> --- Eu tot primăvara !<br /><br /> Crăiasa anului : <br /> Hai copii nu vă certaţi<br /> Pentru ce vă supăraţi ?<br /> C-am s-aduc aici îndată<br /> Toamna mândră şi bogată,<br /> Primăvara înverzită,<br /> Vara caldă şi-nsorită,<br /> Am s-aduc şi alba iarnă<br /> Fulgişorii să şi cearnă<br /> Ca să ştie lumea –ntreagă<br /> Care vă e cea mai dragă.<br /> Vino dragă primăvară<br /> Răspândeşte peste ţară<br /> Ghiocei şi brebenei ,<br /> Flori de măr şi stânjenei.<br /><br />PRIMĂVARA : Eu sunt fiica cea mai tânără şi mai fumoasă . Pe mine mă mângâie soarele cu razele lui călduţe şi luminoase . Eu trezesc la viaţă întreaga natură cu flori verdeaţă , pomi în floare , zumzet de albine , ciripit de păsărele .<br /><br />COPIII : Primăvară , bun venit la noi în ţară ! ( se pot spune poezii cu primăvara şi cântece )<br /><br /><br /><br /> UN COPIL : Vai, cât este de frumoasă !<br /> Ca zâna din poveşti ,<br /> Cu adevărat îmi spune<br /> Chiar primăvara eşti ? <br />Crăiasa anului : Acum să intre a doua fiică ã anului , vara .<br /><br />VARA : Eu sunt cea mai strălucitoare . Soarele mă iubeşte mai mult. Razele lui fierbinţi îmi coc grânele şi fructele . Cât vezi cu ochii spice de aur , livezi îmbelşugate şi pajişti odihnitoare . Aici se seceră şi se treieră , dincolo se coseşte fânul , se culeg cireşe , vişine , piersici şi caise . <br /> ( poezii şi cântece cu vara )<br />Crăiasa anului : Vino toamnă , toamnă dragă<br /> Cu alai de fructe-n drum ,<br /> Cei ce au muncit tot anul<br /> Culeg roadele acum .<br />TOAMNA : Nici una dintre voi nu mă întrece în frumuseţe nici în bogăţie . Nu vedeti că peste tot pe unde trec pământul îmi dăruieşte rodul ? Am din belşug struguri , mere , nuci , zarzavaturi şi legume. Hambarele sunt pline cu porumb .<br /> ( poezii şi cântece cu toamna )<br /><br />Crăiasa anului :<br /> Haide iarnă te arată !<br /><br />IARNA : <br />Iarna sunt şi am venit<br />Cu steluţe-n frunte<br />Eu zăpadă-am presărat<br />Sus în vârf de munte ,<br />Câmpul iată-l învelit<br />Cu albă plăpumioară ,<br />Gerul rece a sosit<br />Vai ce frig e afară !<br />( poezii şi cântece de iarnă )<br /><br />Crăiasa anului : Ei copii cred că aţi aflat<br /> Care dintre anotimpuri<br /> Este cel mai minunat ?<br /><br />COPIII : Care , care , care să fie ­? Care să stea la noi tot anul ?<br /><br />IARNA : --- Iarna-i albă c-an poveste.<br />PRIMĂVARA : --- Primăvara înflorită.<br />VARA : --- Vara-i caldă şi-nsorită.<br />TOAMNA : --- Toamna mândră şi bogată.<br /><br />Crăiasa anului : <br /> Dragi copii aţi cunoscut<br /> Anotimpurile toate<br /> Dar să fie veşnic unul<br /> În tot anul nu se poate .<br /> Primăvara când soseşte<br /> Toată ţara înfloreşte ,<br /> Vara e folositoare<br /> Coace grâul pe ogoare,<br /> Toamna încărcată vine<br /> Cu livezile ei pline,<br /> Iară iarna fata mea<br /> Aduce covor de nea .<br /><br />COPIII : Noi pe toate le iubim<br /> Şi pe toate le dorim. <br />UN COPIL : Toti copiii au să-nţeleagă<br /> Că în ţara noastră dragă ,<br /> Toamna , iarna , primăvara<br /> Sau înfierbântata vară ,<br /> Pentru lumea muncitoare<br /> Toate sunt folositoare.<br /><br /><br />FELICITĂRI DE 8 MARTIE<br />Muresan Marieta<br />Şcoala Generala Mihesu de Campie, jud Mureş<br /><br /><br /><br /><br /><br />Mama<br /><br />Inst Blidar Teodora<br />Scoala Generala „Titus Popovici” Misca<br /><br />Mai oftează şi-n somn mă sărută ;<br />Eu îi simt răsuflarea în păr .<br />Când în viaţa aceasta sălcie<br />Toate grijile lumii o dor .<br /><br />Cu de toate m-aşteaptă când vin<br />Eu îi spun ce-am făcut pe la şcoală .<br />Îmi dă sfaturi, mă-nvaţă să ştiu<br />Să mă apăr de rău şi de boală.<br /><br />Eu în braţe o strâng,<br />Pe pământ ea e toată minunea !<br />De la mama e primul cuvânt<br /><br />Şi eu sunt pentru ea “slăbiciunea” .<br /><br /><br /><br /><br /><br /><br />Mama<br /><br />Mamă eşti lumina ochilor mei...<br />Faţa ta e ca a mea,<br />Ochii tăi sunt două stele,<br />Dar, te iubesc şi te ador,<br />Mamă bună şi frumoasă.<br />Te rog, mamă, să fii alături de mine<br />Şi la rău ca şi la bine,<br />Căci tu eşti speranţa mea<br />Cum voi fi şi eu a ta,<br />Pentru toate-ţi mulţumesc<br />Şi note bune îţi dăruiesc !<br /><br /><br />Prima fiica a bătrânului an<br /><br />Inst Gologan Afrodita<br />Scoala generala “T. Popovici” Mişca, Arad<br /><br /> A poposit pe hornul casei o barză, semn că a sosit în ţară prima fiică a bătrânului an. Cea mai răsfaţată dintre cele patru fiice. Ea este zâna cu rochie de ghiocei şi toporaşi, a presărat petice de pământ, fară zăpada si a trezit la viaţă natura.<br /> Zăpada topită lasă grâul să scoată capul la soarele ce zâmbeşte, sa-l încălzească şi să-l crească. Pomii şi-au luat mantaua verde pestriţata cu flori mici, parfumate, iar grădiniţa mamei prinde culoare de la zambile, lăcrimioare, allele, ghiocei. În livada din spatele casei gazelle zumzaie, iar păsările călatoare se intorc la cuiburile lor.<br /> Trilurile păsărilor şi parfumul floriler ne binedispun!<br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /> Metoda Mozaicului adaptată şi folosită la activităţile de colaj<br />Instit. Elena Raveca Contiu<br />Şcoala cu Clasele I - VIII nr. 3 Cisnădie, jud. Sibiu<br /><br />Experimentez de ceva vreme o nouă formulă pentru desfăşurarea activităţilor de colaj din cadrul disciplinei Abilităţi practice. Rezultatele şi eficienţa metodei pe care o practic mă face să o împărtăşesc şi altor colegi în ale meseriei.<br /> Până a descoperi această formulă, pregătirea unei activităţi de colaj imi cerea multă energie şi timp pentru pregătirea şabloanelor. Elevii lucrau individual, unii nu reuşeau să finalizeze lucrarea. <br />Iată cum procedez acum:<br />Pregătirea materialelor :<br />Îmi aleg un tablou mai complex care va fi realizat în timpul orei de către o echipă de 4 elevi.<br />Împart lucrarea în 4 secvenţe ce pot fi realizate independent şi realizez şabloanele pentru fiecare secvenţă în parte.<br />Desenez şabloanele pentru colaj pe o coală albă şi scriu pe fiecare şablon în parte ce anume reprezintă acesta.<br />Laminez coala cu şabloanele şi le decupez.<br />Împart şabloanele în patru plicuri corespunzătoare celor patru secvenţe de realizat ale tabloului<br />Organizarea activităţii de colaj:<br />1. Împart elevii în echipe de câte 4 şi le prezint tabloul pe care îl vor realiza prin colaborare.<br />Distribui coli pentru realizarea tabloului fiecărei echipe în parte. Acestea vor fi etichetate cu numele şi componenţa echipei.<br />Fiecare dintre cei patru elevi îşi alege o secvenţă a tabloului pe care doreşte să o realizeze.<br />În funcţie de alegerea lor, elevii se vor întâlni la alte mese de lucru la care vor găsi toate materialele necesare pentru realizarea secvenţei.<br />După finalizarea conturării pieselor şi decupării lor, elevii se întorc cu produsele lor pentru a le lipi pe coala echipei lor, urmărind modelul ataşat.<br />Elevii care termină mai repede le vor oferi asistenţă şi ajutor colegilor care nu au terminat încă.<br />Fiecare echipă îşi prezintă tabloul final realizat în faţă clasei.<br />Evaluare:<br /> Produsele finale pot fi evaluate atât ca realizare globală cât şi pentru contribuţia personală a fiecărui elev în parte. Un criteriu suplimentar de evaluare este colaborarea din cadrul echipei şi ajutorul acordat colegilor în dificultate.<br />Prin folosirea acestei metode am obţinut următoarele beneficii:<br />- timp scurt pentru pregătirea şabloanelor şi materialelor necesare. Acestea pot fi realizate într-un singur exemplar şi recuperate la sfârşitul activităţii pentru activităţi similare<br />- fiecare elev se simte responsabil de realizarea echipei şi de aceea motivaţia pentru muncă este superioară<br />- Elevii colaborează pentru finisarea lucrării, işi oferă ajutorul, îşi cer unii altora sprijin şi oferă explicaţii, se corectează unii pe alţii.<br />Anexez poze cu două dintre lucrările realizate de către elevi prin colaborare în acest an şcolar.<br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /> Concurs de matematică vizând cunoaşterea operaţiei de înmulţire<br /> Instit. Elena Raveca Contiu<br />Şcoala cu Clasele I - VIII nr. 3 Cisnădie, jud. Sibiu<br /><br /><br /> În ultimul timp s-au înmulţit concursurile şcolare, dar la acestea se pot înscrie elevii doar contra cost, contravenind ideii de şansă egală. Ele au devenit o afacere pentru promotorii lor, şi din cauza caracterului restrictiv vor participa întotdeauna la ele fie elevii ce au părinţi cu dare de mână, fie elevii având dascăli ambiţioşi. Beneficiile .... sunt mai mult pentru cadrele didactice ce au elevi înscrişi şi câştigători în asfel de competiţii (vezi punctajul adiţional din fişa de acordare a gradaţiilor de merit). Jurizarea nivelează valorile, atribuind adesea premii şi lucrărilor mai puţin valoroase doar pentru a stimula participare cât mai numeroasă. Competiţia nu este reală şi ca urmare nici motivaţia elevilor nu este suficient stimulată.<br />Totuşi, concursurile sunt necesare, efortul depus de elevi pentru victorie, implicarea şi reuşita pot mobiliza energii şi oferi motivaţii durabile. Ce putem face ca acestea să fie cu adevărat formatoare şi motivante fără a implica prea multe costuri din partea părinţilor, astfel încât toţi elevii să aibă şanse egale?<br />Voi prezenta un concurs realizat în şcoală între două clase a III a - paralele vizând însuşirea şi utilizarea corectă a operaţiei de înmulţire în exerciţii şi probleme.<br />Regulamentul participarii la concurs a fost anunţat cu patru săptămâni înainte ca acesta să aibă loc.<br />1. Vor participa toţi elevii din ambele clase.<br />2. Fiecare dintre ei are posibilitatea să se înscrie în funcţie de rezultatele la clasă la una dintre cele trei secţiuni dar vor avea în vedere ca participarea la acestea să fie echilibrată ca număr de elevi înscrişi.<br /> Secţiunea I : viteză, ce constă în a da rezultate oral, cât mai rapid, unor exerciţii de înmulţire spuse de învăţător<br />Secţiunea a II a : durată constă în a efectua exerciţii diverse de înmulţire, ce implică ordinea operaţiilor sau de utilizare a noţiunilor matematice.<br />Secţiunea a III a : rezolvare de probleme<br /><br />3. Punctele acumulate la cele trei secţiuni vor desemna clasa câştigătoare a concursului.<br />4. Pentru premierea clasei câştigătoare se vor folosi bani câştigaţi de elevi la bazarul organizat în şcoală, fiecare din cele două clase participând cu o cotă egală, dar câştigătorul ia totul. (acest lucru nu exclude fair play-ul de a impărţi cu clasa ce a pierdut tortul câştigătorilor)<br />5. Elevii ce perturbă buna desfăşurare a concursului vor pierde dreptul de a participa la competiţie.<br />Desfăşurarea concursului:<br />Elevii înscrişi la secţiunea viteză sunt aşezaţi pe două coloane în funcţie de clasa aparţinătoare. Învăţătorul numeşte un copil din clasa A şi unul din clasa B pentru a da răspunsul unei înmulţiri. Cel ce răspunde mai repede corect rămâne în competiţie, celălalt se retrage. Operaţia se repetă cu toate perechile. Elevii rămaşi în concurs vor concura mereu cu un coleg din clasa paralelă luat aleatoriu. Când în una dintre clase n-a mai rămas nici un elev în concurs, sunt declaraţi câştigătorii ce aduc clasei aparţinătoare câte 1 punct. La dorinţa invăţătorilor se poate relua de două , trei ori acest concurs.<br />Elevii înscrişi la a doua secţiune au de parcurs un traseu cu 5 staţii . Ei pleacă de la start şi la fiecare dintre cele 5 staţii primesc câte o fişă cu un exerciţiu (mai complex) de rezolvat. Rezultatul corect obţinut îi permite să inainteze la următoarea staţie iar cel greşit il obligă să rămână pe loc şi să rezolve acolo exerciţiul următor. Câştigători sunt aceia care ajung primii la linia de sosire.<br />Elevii înscrişi la secţiunea rezolvare de probleme primesc fiecare câte o fişă conţinând 3 probleme. Rezolvarea corectă a fiecăreia dintre ele va aduce clasei câte 1 punct.<br />O bună organizare poate face ca la sfârşitul competiţiei să se poată deja cunoaşte câştigătorii şi să se decerneze premiul.<br />Am practicat acest concurs şi beneficiile obţinute mă îndeamnă să încerc să il promovez şi pentru alte obiective sau alte materii de studiu: i-am văzut pe elevi ajutându-se în clasă pentru o mai bună însuşire a tablei înmulţirii sau pentru înţelegerea modalităţii de rezolvare a unor exerciţii i-am auzit pe părinţi mulţumiţi de organizare, m-am bucurat de entuziasmul câştigătorilor şi de fair play-ul dovedit la împărţirea tortului. În plus a participat toată clasa, fără discriminare şi elevii s-au simţit uniţi în victorie şi în eşec.<br />Cel mai imbucurător feed – back de pe urma desfăşurării acestui concurs a fost însă o discuţie între doi elevi cu CES din clasă. Ei au declanşat o competiţie între ei pentru cunoaşterea tablei înmulţirii, pe care m-au rugat să o arbitrez. Astfel, ziceau ei, vor fi mai bine pregătiţi pentru a participa la concursurile viitoare.<br /><br /><br /><br />Ghiocelul<br />Institutor: Ispas Mihaela Elena<br />Scoala generala Mihesu de Campie<br /> jud Mures<br /><br />Ghiocelul din gradina<br />S-a trezit de dimineata<br />Si-a inflorit cu bucurie<br />Pentru prima data-n viata<br /><br />Soarele cand s-a ivit<br />Ghiocelul a privit<br />Si in semn de salutare<br />I-a trimis o sarutare<br /><br />Iara zana primavara<br />Implinind menirea ei<br />Zise soarelui: - saruta<br />Pe toti vestitorii mei !<br /><br /><br /><br /><br /><br />Mamei mele<br />Institutor: Ispas Mihaela Elena<br />Scoala generala Mihesu de Campie<br /> jud Mures<br /><br />Mama, mult te-ai chinuit<br />Cinci copii ai ingrijit.<br />Ne-ai dat viata,ne-ai crescut<br />Mai cu greu, cum ai putut.<br /><br />Dar intr-o zi barbatul ti-a murit,<br />Apoi muri si fiul tau iubit.<br />Noi, patru fete , am ramas<br />Sa-ti stergem lacrimile de pe-obraz.<br /><br />Necazul in naframa ti-l plangeai<br />La nimeni nu te jeluiai.<br />Si te rugai la Dumnezeu<br />Sa ne fereasca de ce-i rau.<br /><br />Mama, eu sunt langa tine<br />Si ma rog sa-ti fie bine<br />Sa te-avem asa mereu<br />Sa ne-aduni in jurul tau.<br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br />Inst Gologan Afrodita<br />Scoala generala “T. Popovici” Mişca, Arad<br /><br /><br /><br />Inst Hotaran Rodica<br />Scoala generala “T. Popovici” Mişca, Arad<br /><br /><br /><br /><br />Ghiocelul<br /><br /><br />Inst Pasca Garofita<br />Scoala generala “T. Popovici” Mişca, Arad<br />Am capsorul mititel<br />Alb, lucios si frumusel<br />Si ma cheama ghiocel.<br />Primavara cand apare<br />Si rasare mandrul soare,<br />Ghiocelu-i prima floare<br />Din zapada cand rasare.<br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br />Primavara<br /><br />Primavara a venit,<br />Ghioceii s-au ivit,<br />Copacii au inverzit,<br />Florile au inflorit.<br /><br /><br />Pasari se intorc in tara,<br />Fluturi albi zboara afara,<br />Pe cer soarele straluceste,<br />Primavara el vesteste.<br /><br /><br />Timpul este bun de joaca,<br />Toti copiii ies afara,<br />Dupa fluturi ei alearga,<br />Cu mieluseii se joaca.<br /><br /><br />POVESTE DE PRIMĂVARĂ<br />Institutor Ursu Corina<br />Şcoala Generală „Sabin Manuilă” Sâmbăteni, Arad<br /><br />Era o dimineaţă senină de primăvară. Pâlcuri negre de cocori străbăteau cerul vâslind spre orizont. O rază călduţă străbătu timidă perdeaua norilor. Alte raze o urmară temătoare parcă. În puţin timp, întreaga poieniţă era scăldată în lumină.<br />- Hei! Hei!...<br />- Hmmm...!<br />- Tre- zeş-te-te!<br />- De ce mă deranjezi? Lasă-mă să dorm! Zise supărat Firuţ, firul de iarbă, cel mai mic fiu al mamei Firuţa. Îşi întinse somnoros vârful fraged şi îşi deschise ochii privind curios spre nepoftitul musafir. Observă un ghiocel plăpând, cu petalele ca şi lacrimile îngerilor, cu ochişori în care străluceau nişte luminiţe jucăuşe şi cu o guriţă mică, rotunjoară.<br />- Cine eşti tu?<br />- Eu sunt Relu- Ghiocelul, vecinul tău!<br />- Vai, ce frumos eşti anul acesta, iartă-mă că nu te-am recunoscut! Dar... ce doreşti acum în plină iarnă?... Vai! Ascunde-te să nu te vadă Baba Iarnă!<br />- Care Baba- Iarna? Doamna Iarnă a plecat. A alungat-o Soarele. Îndrăzneşte şi ridică-ţi privirea... aşa... .<br />Firuţ îşi îndreptă privirea spre înaltul cerului. Deasupra brazilor, strălucea Soarele încă palid după lunga iarnă. Razele lui, la început timide, mângâiau acum natura trezind-o la viaţă.<br />- E primăvară...! spuse Firuţ.<br />- - Şi se apropie 8 Martie cu paşi iuţi! Zise Relu.<br />- - Poate în acest an Ana o să îşi plece ochii asupra ta şi o să te adauge celorlalte flori din bucheţelul pe care-l va oferi mamei sale.<br />- - Sper din toată inima, spuse Relu plin de speranţă.<br />Zilele treceau călduţe, iar cei doi prieteni, alături de alte nenumărate firuţe de iarbă şi de alţi gingaşi ghiocei se jucau fără grijă în poieniţa de la marginea p0ădurii. Glăscioarele lor limpezi înălţau imnuri de slavă Bunului Creator şi Primăverii.<br /><br />Primăvara, primăvara, dansul norilor<br />Viorele şi magnolii<br />Simfonii în culori<br />Toată orchestra intonează<br />Slavă Creator!<br /><br />- Hei! Hei!<br />- Hmm...<br />- Trezeşte-te! Tre-zeş-te-te!<br />- Ce e, ce s-a întâmplat?<br />- Azi e 8 Martie, ziua femeii. Cum arăt? Întreabă nerăbdător Relu, aranjându-şi pentru a nu ştiu câta oara albele-i petale.<br />- Arăţi mi-nu-nat! Ana te va observa precis în acest an! Dar... ce se aude? E Ana, pregăteşte-te! Spuse Firuţ.<br /> Cu un coşuleţ în mâna ei cea mică apăru Ana, fiica pădurarului.<br /> Era o fetiţă slăbuţă şi mititică. Ochişorii ca două flori de nu mă uita, cercetau poieniţa cu atenţie. Câţi ghiocei au înflorit în acest an! Va culege un bucheţel mai mărişor pentru mămica ei.<br />Culegea gingaşii ghiocei, cântând cu glăsciorul său subţirel.<br />A sosit ziua măicuţei,primăvară-i iar<br />Ana duce ghioceii mamei ei în dar,<br />Gingaşi ghiocei,pentru mama ei .<br /><br />Fir cu fir ,aranja ghioceii plăpânzi iar bucheţelul devenea tot mai frumos. Cel mai frumos ghiocel din bucheţel,un ghiocel cu petalele ca şi lacrimile îngerilor, Relu,strălucea parcă printre celelalte flori.Era fericit. Visul i se împlinise.<br /><br />Martie ,zi de întăi<br />A bătut la geam uşor,<br />Şi mi-a spus încetişor,<br />Cui să-i dau un mărţişor .<br /><br />Primul ,mamei am să-l dau<br />Împreună cu ofloare<br />Cel de-al doilea am să-l dau,<br />Doamnei noastre-nvăţătoare.<br />,<br />N-am un singur mărţişor<br />Am mai multe,şi din ele,<br />Cel legat cu ghiocei<br />Am să-l dau bunicii mele.<br /><br /><br /><br />MAMA<br />Înv. Roşca Mihaela Adela<br />Şcoala Generală “T.Popovici” Mişca, Arad<br /><br /><br />Mamă, de ziua ta<br />Vreau să-ţi dau ceva în dar.<br />Dar sunt mic şi nu găsesc<br />Şi nu vreau ca să greşesc.<br />În dar, îţi dau inima mea<br />Este mică, dar în ea<br />Se găseşte dragostea mea,<br />Te iubesc! Măicuţa mea!<br /><br /><br /><br />MULŢUMESC, IUBITĂ MAMĂ<br /><br />Mulţumesc, iubită mamă<br />Pentru grija ce mi-o porţi<br />Primăvara, iar te cheamă<br />Printre copii şi nepoţi.<br />Iar de ziua ta<br />Toate florile ţi le-aş da.<br />Dragostea şi iubirea mea<br />Şi te rog nu ma uita.<br /><br /><br />POVESTEA GHIOCELULUI<br /><br />Inst. Păsat Mic Elena Corina<br />Şcoala cu Clasele I-VIII, Galicea Mare<br /><br /><br /><br /><br /><br /><br />Într-o zi, un înger zbura în văzduhul limpede legănându-se printre stelele strălucitoare. La fiecare stea se oprea şi culegea o floare la întâmplare. Şi după ce adunase câte una din fiecare lume a universului, făcând astfel în braţe un buchet ceresc, s-a pogorât pe Pământ şi a cules şi de aici o floare la întâmplare.<br /> Apoi, urcă din nou la cer şi dispăru sub bolta de azur. Florile de pe Pământ, care îl zăriseră pe îngerul strălucitor, fără a vedea însă şi floarea ce o luase, se întrebau geloase care dintre ele era fericita surioară pe care o alesese îngerul şi o luase cu sine.<br /><br /> -Este un trandafir, spuneau trandafirii.<br /><br /><br /><br /><br /><br /><br />- Este un crin alb ca şi el, spuneau superbii crini.<br /><br /><br /><br />-Nu, este o floare de portocal cu parfum divin,încercau să convingă portocalii.<br /><br /><br /><br /><br /><br /><br />- Vă spun eu, suratelor, că nu poate fi decât o lalea, strigă fălindu-se o lalea splendidă.<br /><br /><br /><br /><br /><br /><br />Chiar şi violeta, atât de modestă de obicei, aspira la cinstea de a avea o soră în Rai şi susţinea cu blândeţe că îngerul luase cu el o violetă.<br /><br /><br /><br /> Singur, ghiocelul stătea deoparte, în tăcere. Celelalte flori uitaseră de el.<br /> Deodată, din înaltul cerului, o lacrimă ca o perlă căzu şi prinse a străluci pe ghiocelul<br />cu tulpiniţa frântă.<br /> <br /><br /><br /><br /><br /> Îngerul nu mai apăru; însă o voce divină străbătu văzduhul înmiresmat, ca o rugă blândă şi necontenită.<br /> - Biată floare, zise, floare cu adevărat modestă; pentru că te-am vătămat, cere-mi o răsplată; spune-mi, ce doreşti?<br /> - Mai nimic, răspunse ghiocelul.<br /><br /><br /><br /><br /><br /><br />- Vrei parfumul trandafirului?<br /><br />- Nu.<br /><br /><br /><br /><br />- Strălucirea lalelei?Albastrul brebenelului?<br /><br /><br />- Nu.<br /><br /><br />- Frunza parfumată a lămâiului?<br />- Nu.<br />- Atunci, ce doreşti?<br />- Pentru că îţi face plăcere să-mi oferi un dar, Stăpâne, dă-mi voie să mă nasc şi să înfloresc iarna, sub zăpadă şi promoroacă şi fă ca la mireasma mea îmbătătoare, la apariţia mea binecuvântată, oamenii înăspriţi şi înfriguraţi de vânt şi de ger să se simtă încălziţi şi întăriţi de speranţa apropiatei primăveri, a soarelui de foc cu raze divine.<br />Din ziua aceea, ghiocelul este totdeauna prima floare care ne zâmbeşte după urâcioasa iarnă, alb ca şi cum ar mai purta încă urma lacrimii sfinte.Claudiu Purcel - - purcelclaudiu@yahoo.comhttp://www.blogger.com/profile/09406496786353112886noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-206574636735367150.post-55670563897894006382009-05-16T23:25:00.000-07:002009-05-16T23:28:45.615-07:00Sa invatam impreuna! - nr 2 - invatamant prescolarFluturi<br /><br /> Institutor Istocescu Adela-Sidonia<br /> Grădiniţa cu Program Prelungit nr.1,<br /> Drăgăşani, jud. Vâlcea<br /><br /><br /> Soarele s-a trezit de dimineaţă şi, încă somnoros, îşi trimite razele să se răcorească în roua de argint a nopţii. Departe, culorile răsăritului se împrăştie, lăsând locul unui albastru de cristal, pe tot întinsul cerului. Florile, cu rochiţe colorate, îşi ridică petalele şi salută politicos. Este din nou dimineaţă in poieniţa din padure… e linişte şi atâta pace! Iarbă de mătase şi parfum divin ! Şi, în toată aceasta linişte se aud, mai întâi, cântece vesele de păsărele, apoi susur molcom de pârâiaş cristalin şi bâzâit subţirel de gaze şi albine.<br /> Liniştea de poveste a poieniţei s-a destrămat! Veselie şi culoare se împrăştie peste tot! Florile, iarba, pădurea sunt atinse parcă de mâna unei frumoase zâne ce pune, cu bagheta ei fermecată, mai multe miresme, culori aduse din curcubeu, cântece de la stele. Peste poieniţă, deodată, se lasă intr-un joc nemaivăzut, o mare de fluturi! Sunt aşa de mulţi, de parcă s-au stâns din toată pădurea, chemaţi la o tainică întâlnire, acolo în poieniţă. Culorile răsăritului şi ale apusului, catifeaua nopţii şi pulberea de aur a stelelor sunt aşternute pe aripile lor! Aici, între flori, gâze şi fluturi, mătase de iarbă şi parfum ceresc, este sărbătoare! Privesc dansul fluturilor şi nu-mi pot lua ochii! Coboară în valuri peste flori, abia sărutându-le, urcă încet în pas de vals şi iar coboară! Dansează pe o muzică pe care doar ei o aud… Şi, ca într-o vrajă, dansul se repetă, frumuseţea este şi mai intensă! Deodată, nu se ştie de unde, apare în mijlocul fluturilor unul minunat, mai mare, cu aripi galbene, ce strălucesc în lumina vrăjită a soarelui. Prinţesa Fluture, din poveste, a poposit în poieniţă! Privind cum dansează cu ceilalţi fluturi, povestea curge lin si se transformă în realitate, totul este adevărat!<br /><br /> Frumuseţe de vis, aici în lumea de basm a pădurii! Cu bucurie şi încântare mă gândesc că oamenii sunt fericiţi să poată vedea aceste minunăţii lăsate pentru ei aici, pe pământ, de o mâna îngerească…<br /><br /><br /><br /><br /><br /><br />NE JUCĂM CU PRIMĂVARA<br />Scenetă<br />Educatoare: Steluta Burlacu/GPN Stanca/Braila<br /><br /><br />Prinţesa: <br />Ce necaz mi-e mie, zău,<br />Numai frig avem mereu<br />De trăit în iarnă-i greu.<br />De-ar pleca, nu-mi pare rău!<br /><br />Primăvară, Primăvară,<br />Când mai vii tu, oare?<br />Primăvara: <br />Iată-mă-s am şi venit!<br />Prinţesa: <br />Zână mândră din poveşti<br />Spune-mi oare cine eşti?<br />Primăvara: <br />Nu mă ştii? Se poate oare?<br />Vin cu flori mirositoare<br />Flori gingaşe şi frumoase,<br />Cu petale de mătase,<br />Iarbă nouă din grădină<br />Colorată-i de lumină.<br />Şi-n albastru cer senin<br />Zboară păsări care vin.<br />Prinţesa: <br />Te-aşteptam cu nerăbdare,<br />Spune, ce ne-ai adus, oare?<br />Primăvara: <br />Am adus azi pentru voi<br />Fluturaşi cu haine noi<br />Ghiocei şi viorele<br />Ciripit de păsărele<br />Soarele şi bucuria,<br />Cântecul şi veselia.<br />Sculaţi, flori minunate,<br />Sub zăpadă îngropate,<br />Reveniţi din nou la viaţă<br />De sub stratul gros de gheaţă.<br />Prinţesa: <br />Spune, dragă Primăvară,<br />O să stai mai mult la noi?<br />Primăvara: <br />Doar trei luni, până la vară<br />Iar acum vreau să vă-arăt<br />Cu cine-am venit la voi!<br />Soarele!<br />Soarele: <br />Sunt mândrul Soare Împărat,<br />Întreaga iarnă-am căutat<br />Iarba cu flori şi fluturaşi,<br />Pentru voi, dragi copilaşi!<br />Primăvara: <br />Ghiocelul!<br /><br />Ghiocelul: <br />Eu sunt alb şi mititel<br />Şi mă cheamă ghiocel.<br />De cum vine făurar<br />Sub zăpadă chiar răsar,<br />Şi cu clopotu-mi ceresc<br />Toate florile trezesc!<br />Cling, cling, cling!<br />Primăvara: Vioreaua!<br />Vioreaua: <br />Sunt şi eu o floare mică,<br />Mi se spune viorică,<br />Deşi-mi este dor de soare<br />Cresc la umbră la răcoare.<br />Primăvara: Brânduşa: <br />Brânduşa: <br />Sub covorul alb de nea<br />A-ngheţat inima mea<br />Vai, ce frig e sub ninsoare<br />Şi ce bine e la soare!<br />Primăvara: Fluturaşul:<br />Fluturaşul: <br />Eu sunt zglobiul fluturaş<br />Ce zbor mereu din floare-n floare<br />Sunt mititel şi chiar poznaş<br />Şi dau mereu din aripioare.<br />Primăvara: Albinuţa<br />Albinuţa: <br />Eu sunt gâza hărnicuţa<br />Şi-mi zic copiii Albinuţa<br />Adun nectarul florilor<br />Dar pot să-nţep cu-n acuşor!<br />Încet! Încet şi uşor!<br />Primăvara: Rândunica<br />Rândunica: <br />Sunt iute-n zbor ca o săgeată<br />Şi-am colindat în lumea toată<br />Când toamna vine, eu plec iar<br />Şi mă întorc la primăvară!<br />Primăvara: Buburuza<br />Buburuza: <br />Că am haine cu buline<br />Asta vede orişicine.<br />Eu însă şi folosesc<br />Pe frunză când mă opresc,<br />Fiindcă am un obicei<br />Le curăţ de puricei.<br /><br />Cu Primăvara ne jucăm<br /><br />I. Prin pomii plini de floare şi plini de ciripit<br />Primăvară, primăvară!<br />Natura parcă râde sub soarele iubit,<br />Bine ai venit!<br />R: Rândunica cea voioasă a venit<br />Cu fluturii, se-ntrece-n zbor<br />Şi albina harnică adunând<br />Din floarea primăverilor.<br /><br />II. Pe dealuri tot covorul e presărat cu flori,<br />Toporaşii, degiţeiii<br />Se-ntrec cu vioreaua şi pun la cale-n zori<br />Sărbătoarea lor.<br />R: Păsărelele şi ele se întrec<br />Într-un concert sărbătoresc<br />Noi le admirăm şi ne bucurăm<br />Cu primăvara ne jucăm.<br />Albinuţa: <br />Cu-ale noastre aripioare<br />Zburăm iar din floare-n floare.<br />Fluturaşul 1: De n-ar fi frumoasa zână<br />Noi muream pe sub ţărână!<br />Brânduşa: Parcă eu n-am suferit<br />Cât aicea am dormit?<br />Mâinile mi-au îngheţat<br />De-al zăpezii rece strat.<br />Buburuza: <br />Drept vorbeşti, frumoasă floare,<br />Mai vedeam noi mândrul Soare?<br />N-ajungeam nici până-n seară<br />Fără Zâna Primăvară!<br />Fluturaşul 2: <br />Sub zăpadă învelit<br />Adânc somn am mai dormit!<br />Primăvara: <br />Eu vă mulţumesc fierbinte<br />Pentru-a voastre dragi cuvinte.<br />Primăvara fără voi<br />E ca ziua fără soare<br />Şi grădina fără flori!<br />Albinuţa: <br />Şi drept semn că te iubim<br />Noi am vrea să-ţi dăruim<br />Murmurul izvoarelor,<br />Saltul căprioarelor,<br />Viaţa fluturaşului.<br />În plus, zână, te rugăm,<br />Dă-ne voie să-ţi cântăm<br />Imn compus în faptul serii<br />Şi închinat primăverii.<br />Ghiocelul: <br />În cinstea prea frumoasei zâne,<br />Să ne dăm cu toţii mâna<br />Şi-om cânta cu toţii-n cor<br />Veseli, hora florilor.<br /><br /><br /><br /><br /><br />HORA FLORILOR<br />I. Frunză verde de cicoare<br />Tra, la, la, la, la, la,<br />Hai să tragem hora mare<br />Tra, la, la, la, la, la.<br />Pe câmpia cea cu flori<br />Tra, la, la, la, la, la,<br />Că e soare fără nori<br />Tra, la, la, la, la, la.<br /><br />II. Să jucăm hora pe loc<br />Tra, la, la, la, la, la,<br />Să ne fie cu noroc<br />Tra, la, la, la, la, la.<br />Tot mai lin, mai lin, mai lin,<br />Tra, la, la, la, la, la,<br />Ca soarele pe senin<br />Tra, la, la, la, la, la.<br /><br /><br /><br /> <br /><br />MAMĂ DRAGĂ, TE IUBESC<br /><br /><br />Institutor Faur Amelia, Grădiniţa PP 1 Arad<br />Institutor Popovici Mihaela, Grădiniţa PP 1 Arad<br />Director Ifju Tatiana, Grădiniţa PP 1 Arad<br /><br /><br />- program muzical-distractiv dedicat Zilei Femeii-<br /><br />Fundal sonor „ Cântecul mamei” de Anton Şuteu<br />Copiii vor fi aşezaţi pe scăunele, fiecare copil se ridică atunci când îi vine rândul să-şi spună replica şi rămâne în picioare în semicerc.<br /><br />Copil 1 A fost odată ca niciodată un copilaş care urma să se nască...<br />Copil 2 Copilaşul i-a spus lui Dumnezeu:<br />Copil 3 Se zvoneşte că mâine mă trimiţi pe Pământ...<br /> Dar cum voi trăi acolo dacă sunt aşa de mic şi neajutorat?<br />Copil 4 Dumnezeu i-a răspuns aşa:<br />Copil 5 Din mulţimea de îngeri am ales unul special pentru tine...<br />Copil 6 Te va aştepta şi va avea grijă de tine.<br />Copil 7 Dar...a spus copilul, aici nu fac altceva decât să cânt şi să zâmbesc...<br />Copil 8 De asta am nevoie ca să fiu fericit!<br />Copil 9 Dumnezeu a spus aşa:<br />Copil 10 Îngeraşul tău îţi va cânta în fiecare zi şi vei fi foarte fericit...<br />Copil 11 Dar cum îi voi înţelege pe oameni dacă nici măcar nu le cunosc limba?<br />Copil 12 E foarte simplu, a spus Dumnezeu:<br /> Îngeraşul tău te va învăţa cele mai frumoase şi dulci cuvinte pe care le vei putea învăţa vreodată<br />Copil 13 Îngeraşul te va învăţa să vorbeşti cu foarte multă răbdare;<br />Copil 14 Copilul i-a spus lui Dumnezeu:<br />Copil 15 Şi ce voi face dacă voi dori să vorbesc cu Tine?<br />Copil 16 Dumnezeu i-a zâmbit din nou copilului spunându-i:<br />Copil 17 Îngeraşul îţi va împreuna mâinile şi te va învăţa să te rogi...<br />Copil 18 Dar dacă pe Pământ voi întâlni oameni răi?<br />Copil 19 Îngeraşul te va ocroti chiar şi cu preţul vieţii sale.<br />Copil 20 Deodată se făcu linişte în rai si se puteau auzi vocile de pe Pământ<br /> Copilul a mai întrebat în grabă:<br />Copil 21 Dumnezeu, dacă eu totuşi trebuie să plec<br /> Spune-mi te rog, care este numele îngeraşului meu?<br />Copil 22 Dumnezeu spuse: Numele îngeraşului nu este important, pur şi simplu îi vei spune: <br />Toţi copiii în cor: MAMA! <br />Cântec: „Mama” MAMA<br /><br /> I. Mamă azi e ziua ta, II. Ţi-am adus un ghiocel<br /> Mamă dragă mama mea Ţi-am adus un bucheţel<br /> Când să-ţi dăruiesc aş vrea De lumină şi de soare<br /> Toată inimioara mea. Să-ţi fie a vieţii floare<br /> Dar trecuţii ani în zbor<br /> Prins-au al lor mărţişor<br /> Alb şi care s-aninat<br /> În părul tău minunat<br /><br />Refren: Mamă, mamă, făptură din poveşti<br /> Mamă, mamă, ce minunată eşti...<br /> Mamă, mamă, viaţă dăruieşti,<br /> Mamă, mamă, ce minunată eşti,<br /> Mamă mamă, ce minunată eşti.<br />Joc: „Unde este copilul meu?”<br />Copii vor sta în picioare cu spatele la mamele lor. Fiecare mamă va întreba: „Unde este copilul meu?”iar copilul care recunoaşte vocea mamei sale răspunde: „Aici!” şi dacă a ghicit, se poate aşeza pe scăunel.<br />Cântec: „Sunt mic mămico dragă”<br /><br /><br /><br />Joc: „Fantomele”<br /> Pe fundalul sonor „Mama coace pâine” interpretat de Tudor Gheorghe, mamele se vor întoarce cu spatele la copiii lor iar educatoarele vor acoperi fiecare copil cu câte o pănză, atrăgându-le atenţia că nu au voie să vorbească pentru a nu fi recunoscuţi după voce. Când opresc fundalul sonor mamele se pot întoarce cu faţa înspre copii şi vor afla care este sarcina jocului şi anume, la semnalul educatoarei, fiecare mamă se va duce şi va pune mâna pe o „fantomă” care crede că este copilul ei.<br /><br />Cântec: „În fiecare dimineaţă” <br /> În fiecare dimineaţă La piept să mă cuprinzi<br /> Când ochii mi-i deschid Ce dulce-i sărutarea<br /> Te văd cu drag zâmbindu-mi Ce dulce-i al tău glas<br /> Şi mâinile-mi întind: Şi mâinile ce-alintă la fiecare pas.<br /><br />Joc: „Bananele”( copiii vor mânca o jumătate de banană din farfuria ţinută de mama lor, doar cu gura, fără ajutorul mâinilor) .<br />Joc: „Călăreţii”( vor fi solicitaţi trei tătici ca voluntari, aceştia urmănd a juca rolul de „căluţi” pentru trei copii aleşi la întâmplare. „Căluţii” se vor întrece în a-i transporta cât mai rapid pe călăreţii lor până la linia de sosire. Precizăm faptul că într-o mână, călăreţii vor transporta un pahar cu apă, având grijă ca până la linia de sosire să nu verse conţinutul acesteia...în totalitate, pe „căluţ”.<br /><br />Fundal sonor: „Mama îţi mulţumesc”(interpretat de grupul vocal DO-RE-MI)<br /> Pe fundalul sonor al acestei piese superbe, copiii vor lua în măini fişa cu literă şi floarea ce se află sub scaunul fiecăruia, ridicându-se pe rând, unul câte unul pentru a compune din litere textul: „MAMĂ DRAGĂ TE IUBESC!”. Piesa permite o minicoregrafie şi anume : pentru început copiii vor sta în semicerc, apoi cei care formează textul TE IUBESC vor trece în faţa celor cu textul MAMĂ DRAGĂ , rândul din faţă se va ghemui iar cei din spate vor rămâne în picioare , apoi vor inversa poziţia, iar în final, vor lăsa literele jos şi vor flutura florile, terminând cu o plecăciune şi strigând: „TE IUBESC!!!”<br /><br /><br /><br /><br /><br />Fişă interdisciplinară - Nivel II<br /><br /> Educatoare Şerban Georgeta,<br /> Grădiniţa Amicii, Călăraşi<br /><br /><br /> <br />Micii ecologişti<br /><br />1.Noi suntem mici ecologişti, 2. Vrem să trăim mai sănătos<br /> Natura vrem s-o ocrotim, Aer curat să respirăm,<br />Pădurea să rămână-ntreagă, “Plămânul verde” al planetei,<br />Copacii veşnic să-i iubim. Să-l îngrijim, să-l protejăm.<br /><br />3.Glasul copacilor ne cheamă,<br />Haideţi, copii, să-l ascultăm.<br />Iar păsărelele ne-ndeamnă:<br />Natura să o apărăm.<br /><br />* Încercuieşte şi colorează ceea ce trebuie îngrijit şi protejat. Dă exemple de gesturi ecologice potrivite vârstei tale. Învaţă poezia “Micii ecologişti”. Ce mesaj transmit aceste versuri? Arată prin desen, dacă poţi.<br /><br /><br /><br /><br /> <br /> INIMIOARE , INIMIOARE<br /><br /> Adaptare in versuri dupa Sarina Cassvan<br /><br />Povestitorul:<br /><br />Dragi parinti , acum veti urmari<br />O intamplare ce-a fost adevarata,<br />Nu o poveste cu “ a fost odata .“<br />O intamplare cu un copil cuminte,<br />Care-si iubeste mama cu sufletul fierbinte.<br />Copilul:<br /><br />De cand iubita mea mamica<br />Bolnava a cazut la pat,<br />Simt ca nu-mi trebuie nimica,<br />Si-s foarte tare suparat.<br />Dar azi, cand doctoru-o sa vina<br />O sa-l intreb neaparat<br />Ce-o doare, oare ce povara<br />O tine tot bolnava-n pat.<br /><br />Doctorul ii spune mamei:<br /><br />Te-am ascultat, ai inima slabita<br />Injectii si medicamente ia mereu.<br />Sa nu te superi, nu fi necajita,<br />Atent, urmeaza sfatul meu.<br /><br />Copilul catre doctor:<br /><br />V-as intreba ceva, de nu-i cu suparare...<br />Inima mamei este bolnava tare?<br />Doctorul:<br /><br />Daca vei fi cuminte,<br />Mereu si-ascultator<br />Durerea mamei tale<br />Va trece mai usor.<br />Tu vorba nu i-o-ntoarce<br />Ajut-o tot mereu<br />Ca daca nu, ea moare<br />Si-i vai de capul tau.<br /><br />Mama:<br /><br />Inima rau ma doare<br />Si simt c-am obosit<br />Mai da-mi te rog Marie<br />Viata de trait<br />Ca-mi este mic copilul<br />Si sufera, vezi bine,<br />Si daca mor ,sarmanul<br />Ramane fara mine.<br />Da-mi sanatate macar<br />Sa-l vad la casa lui<br />Ca de-oi muri, saracul,<br />O fi al nimanui.<br /><br />Baiatul :<br /><br />Suparat sunt tare azi,<br />Imi curg lacrimi pe obraz.<br />Mama mi-a dat patru lei<br />Ca sa-mi iau turta de ei.<br />Acum la targ voi pleca,<br />Si-ntre turte voi cauta,<br />Poate voi gasi si eu,<br />O inima pe placul meu.<br /><br />Vanzatorul:<br /><br />Buna ziua, mai copile,<br />Ce doresti tu de la mine?<br /><br />Baiatul :<br />O inima as dori<br />Ca sa pot inlocui<br />Inima cea rea , bolnava,<br />De la mama mea cea draga.<br /><br />Vanzatorul:<br />Inima costa cinci lei<br />Iar tu......daca ai doi lei.<br />Nu vreau nici un ban copile,<br />Tare mi-e mila de tine.<br />Haide, du-te linistit<br />Lacrimile ti-au iesit!<br /><br /><br />Copilul catre vanzator :<br /><br />Din suflet va multumesc<br />Pentru gestul crestinesc.<br />Acum plec, ca ma grabesc.<br /><br />Copilul catre mama:<br /><br />Mamicuta ,draga mea,<br />Uite, ti-am adus ceva.<br />Inima din turta dulce ,<br />Pe cealalta s-o poti smulge,<br />Si-asta sa o pui in loc<br />Sa fii sanatoasa foc.<br /><br />Mama:<br /><br />Dragul meu, cat ma iubesti,<br />Zi de zi ma ingrijesti.<br />Inima chiar de e rea<br />Sa stii ca n-o pot schimba<br />Cu una din turta dulce.<br />Hai in brate, nu mai plange.<br />De-o mananci tu in tacere<br />Simt si eu ca prind putere.<br />Mama singur nu te lasa, <br />Voi fi iara sanatoasa,<br />Maicii Domnului m-am rugat<br />Sa ma scoale iar din pat. <br /><br />Copilul:<br /><br />Si eu m-am rugat mereu,<br />Din tot sufletelul meu ,<br />Sa te faca Domnul bine,<br />Sa ma poti creste pe mine<br />Si sa am parte de tine.<br /><br />Povestitorul:<br />Pe rand zilele-au trecut,<br />Mama bine s-a facut.<br />Cu-n copil asa de bun,<br />Azi e sanatoasa tun.<br /><br /><br />Educatoare :CARSTEA FELICIA<br /> Gradinita cu program normal Mihesu de Campie jud. MURES<br /><br /> Versurile imi apartin,le puteti gasi si in cartea mea “Serbarile copilariei “ aparuta la editura Tudor Bacau .<br /> <br /><br /> <br /><br />INIMIOARE , INIMIOARE<br /> de Sarina Cassvan<br /><br />Educatoare :CARSTEA FELICIA<br /> Gradinita cu program normal Mihesu de Campie jud. MURES<br /><br /> - Inimioare! Cine mai cumpără inimioare de turtă dulce ? Inimioare!aşa striga întruna negustorul cel cu luleaua în colţul gurii şi cu pălăria mare cât roata carului.<br /> Un băieţaş se apropie de dânsul şi alese o inimioară de turtă dulce , presărată cu bomboane colorate .<br /> În ghereta lui , vânzătorul de dulciuri are inimioare , păpuşele şi soldaţi de turtă dulce .<br /> Băieţelului îi place însă inimioara . Şi nu pentru că are de gând s-o mănânce , ci fiindcă vrea s-o ducă mamei lui , care s-a îmbolnăvit de “inimă rea “.<br /> Aşa a auzit el pe cineva din casă spunând . De aceea îşi făcu repede socoteala : “Îi va duce mamei inima aceasta de turta dulce , ca să şi-o puie în locul inimii celei rele şi să se facă sănătoasă .”<br />– Cât ceri pe inimioara asta ? îl întrebă el pe vânzător .<br />- Cinci lei , răspunse acesta .<br />- E prea scump pentru mine , făcu băiatul, întristat .<br />- Dar câţi bani ai tu ?<br /> Copilul se căută prin buzunare şi-şi numără grijuliu bănuţii .<br />- N- am mai mult de doi lei ...<br />- Dar pentru cine o cumperi ? îl iscodi omul cu pălăria cât roata de<br /> car .<br /> -Pentru mama . E bolnavă de “inimă rea”.<br /> Vânzătorul zâmbi şi-i dădu turta dulce fără să primească niciun ban .<br />Copilul mulţumi şi alergă într-un suflet acasă .<br />- Mămico , mămico ! Ţi-am adus altă inimă ! Arunc-o pe cealaltă ,<br />care e rece şi pune-o pe asta , să te faci sănătoasă!<br /> Mămica nu înţelese întâi ce vrea să spună copilul , dar când văzu în mâna lui inimioara de turtă dulce , îl luă în braţe şi-l sărută:<br /> - Să trăieşti , dragul mamei ! Eşti un băieţel bun . Nu înţeleg însă de ce vrei s-o arunc pe cealaltă ?<br /> - Fiindcă toţi din casă spun că te-ai îmbolnăvit de” inimă rea “. M-am dus la piaţă cu ceilalţi copii şi când am văzut inima asta de turtă dulce , m-am gândit s-o cumpăr pentru tine . Nu-i aşa că am făcut bine , măicuţă ?<br />- Foarte bine , băiatul meu drag , răspunse mama , mângâindu-l.<br />Dar , să ştii că inimile oamenilor nu se pot schimba . Eu însă mă voi face bine , dacă tu vei mânca în locul meu inimioara asta de turtă dulce .<br /> La început , băiatul nu vru să se atingă de ea , dar mama lui o rupse în două , muşcă o bucată şi îi dădu lui restul .<br /> Şi ,parcă din ziua aceea, cu sănătatea începu să-i meargă din ce în ce mai bine .<br /> Peste câteva zile , doctorii îi îngăduiră chiar să iasă din casă , şi ea<br />se duse împreună cu băieţelul la vânzătorul de turtă dulce .<br /> - Bună ziua , nene ! îl salută bucuros băieţaşul .<br /> - Bună ziua , băiete ! Ce doreşti ?<br /> - Nimic . Uite , ţi-am adus-o pe mămica . Vrea să-ţi mulţumească pentru turta dulce pe care mi-ai dat-o şi care a făcut –o sănătoasă .<br /> - Care turtă dulce ? se miră vânzătorul , nemaiamintindu-şi de loc întâmplarea cu “inima rea “ .<br />Mama băiatului îi spuse însă în câteva cuvinte cum stăteau<br />lucrurile .<br /> - Am fost foarte bolnavă , povesti ea . Într-o zi , copilaşul meu a venit la dumneata să cumpere o inimă de turtă dulce , cu care să mi-o înlocuiască pe a mea .<br /> - Da , da ! Aşa e !zâmbi vînzătorul . Acum îmi aduc aminte .<br /> - Tocmai de aceea am venit , să-ţi mulţumesc încă o dată. E drept că băiatul meu are inimă bună , dar şi dumneata eşti un om de ispravă .<br /> Apoi , îşi luă băieţaşul de mână şi porni la plimbare prin parc .<br /> Copilului îi sălta inima de bucurie . Era mândru că mergea alături de mama lui , care era tânără , frumoasă şi sănătoasă .<br /> Şi cum să nu te faci sănătoasă , când ai un copil cu o inimă atât de bună ?<br /><br /><br /><br /><br /><br /> <br />Pentru mama<br /> Meder Eniko Izabella<br />Mihesul de Campie<br /> De ziua ta măicuţa mea cea bună,<br /> O mulţumire din suflet îţi aduc,<br /> Că m-ai crescut cu atâta dăruire,<br /> Să fiu un om corect şi bun.<br /><br /> Dumnezeu să-ţi lumineze calea, Multă sănătate îţi doresc,<br />Mama mea dragă şi scumpă,<br />Eu din suflet te iubesc.<br /><br /><br />Primăvara<br /> Meder Eniko Izabella<br /> Mihesul de Campie<br /><br />O adiere uşoară de vânt,<br />Aduce viaţă pe pământ.<br />Aduce muguri,ghiocei,<br />Să ne bucurăm de ei.<br /><br />Primăvara este ea,<br />Cu toată prospeţimea sa.<br />Ea ne face să iubim,<br /> Şi viaţa să o preţuim.<br /><br /><br />Cadoul iepuraşilor<br /><br /> <br /> A fost odată ca niciodată,undeva departe,departe,o pădure uriaşă.<br />În mijlocul pădurii,într-o căsuţă trăia familia Iepurilă:tata,mama,bunicul,bunica şi copiii iepuraşi.<br /> Într-o dimineaţă mama se grăbeşte să trezească iepuraşii.<br />-Copii treziţi-vă!Ştiţi ce zi este astăzi?<br />-Ce zi mămică?întreabă copiii somnoroşi.<br />-Cum?Aţi uitat?Astăzi este ziua Paştelui.<br />-Ura!Ura!Ce bine!<br />-Vă mai amintiţi ce mi-aţi promis?i-a întrebat tata.<br />-Da,ţi-am promis că de Paşti vom aduna multe ouă din pădure,pe care apoi le vom face cadou copiilor cuminţi din sat.-spuse cel mai mic iepuraş.<br />-Mă bucur că nu ai uitat micuţule.După ce vă îmbrăcaţi şi luaţi coşuleţele de la moşul,puteţi să porniţi la drum.<br /> Înainte ca iepuraşii să pornească la drum,mama lor le-a atras atenţia să nu se îndepărteze unul de lângă celălalt,pentru că pădurea este plină de animale sălbatice şi nu vrea să păţească ceva rău.<br />Iepuraşii cu cele două coşuleţe au pornit bucuroşi în pădure să caute ouă.Cum ţopăiau din loc în loc,dintr-o dată unul dintre ei a văzut un cuib pe un copac.<br />-Priviţi!Acolo este un cuib!Oare cine locuieşte acolo?<br />-Haideţi să strigăm,poate ne aude cineva.<br />-Bună ziua,este cineva acasă?<br />-Hu-hu,hu-hu,cine mă caută?<br />-Noi suntem,doamna Bufniţă,vecinii din pădure.Nu aveţi să ne daţi câteva ouă?<br />-Hu-hu,hu-hu,ba da,vă dau cu plăcere.Ţineţi coşuleţul.<br />-Mulţumim frumos!La revedere!<br /> Iepuraşii au pornit mai departe în pădure,au găsit un alt cuib,unde doamna Ciocănitoare le-a dat câteva ouă.<br />Dar unul dintre fraţi a strigat din nou.<br />-Uitaţi,acolo sub tufă este un ou!<br />-Şi eu am văzut unul,acolo sub o frunză!<br />-Şi eu am găsit unul,aici lângă un copac!<br />Şi iepuraşii au strâns toate ouăle pe care le-au găsit,ba chiar au cântat şi au dansat pentru că era timp frumos în ziua aceea.Se distrau de minune.<br /> Însă cei doi fraţi mai mari,care nu erau foarte ascultători,nu au găsit nici un ou,şi s-au gândit să caute în altă parte,cu toate că mama lor i-a atenţionat să nu se îndepărteze unii de alţii.<br />-Voi rămâneţi şi căutaţi în continuare aici,noi mergem mai încolo în pădure şi vom găsi mai multe ouă decât voi.<br />Cei doi s-au îndepărtat tot mai adânc în pădure,dar în timp ce adunau ouă,dintr-un tufiş lupul cel rău se apropia tiptil spre ei,fiindcă îi chiorăiau maţele de foame ce îi era.Şi deodată,haţ,îi prinde pe cei doi iepuraşi,şi îi bagă într-un sac,apoi o ia la fugă cât îl ţin picioarele.<br /> Lângă un tufiş se opreşte şi aşează sacul,şi se duce după lemne pentru foc,să facă o friptură bună de iepure.<br />Între timp ceilalţi iepuraşi care au rămas împreună,şi-au dat seama că fraţii lor s-au pierdut în pădure.<br />-Ce vom face acum,cine ştie unde sunt fraţii noştri?<br />Cum plângeau ei în mijlocul pădurii,se plimba pe acolo un arici,care îi întrebă.<br />-Salutare!dar voi de ce plângeţi în halul ăsta?<br />-Pentru că fraţii noştri s-au pierdut în pădure.<br />-Nici o grijă,eu am să vă ajut să-i căutaţi.<br />Căutând ei în pădure,deodată au auzit strigăte de ajutor.Ariciul s-a apropiat de sac,ca să salveze iepurii dar chiar atunci a apărut lupul.Însă ariciul fiind deştept s-a făcut ghem şi lupul nu l-a observat.Ce s-a gândit lupul,să se odihnească un pic,şi s-a aşezat…..cu fundul în ţepii ariciului.<br />-Au,au,auuuu,mă doare,ajutoor!şi a luat-o la fugă urlând.<br /> Iepurii au mulţumit ariciului pentru ajutor,şi au pornit cu ouăle adunate,acasă.Cum au ajuns,au şi început să vopsească şi să picteze ouăle,apoi au pornit în sat şi au lăsat tuturor copiilor cuminţi câte un ou de Paşte.<br />Şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi,pentru că la rândul lor şi ei au reuşit să facă fericiţi mulţi copii.<br /> <br /> Educatoare-Meder Eniko<br /> Grădiniţa Miheşu de Câmpie,Jud.Mureş<br /><br /><br />Flori de primavara-<br />serbare de 8 Martie<br /><br />Educatoare: Adiaconitei Viorica<br /> Biberi Marina <br />Gradinita P.P.Nr.1 Roman, jud. Neamt<br /><br />Trece baba iarna- agale<br />Coborand din deal in vale<br />Haina-i alba de omat<br />Si-o taraste greu de tot.<br />Iarna,iarna du-te-acasa<br />Sa primim alta mireasa<br />Pana-acuma ne-ai distrat<br />Du-te, du-te la culcat<br /><br />Am venit cu zana buna<br />Ce si-a pus pe cap cununa<br />Straie lungi,la gat margele<br />Sortul plin de viorele<br />(primavara presara din poala flori)<br /><br />Cu flori in poala-i larga<br />Alearga pe campii<br />Si-aduce-n randul nostru<br />Noian de bucurii.<br /><br />Frumoase-s floricelele<br />Frumoasa-i primavara<br />Frumos e plaiul romanesc<br />In zi de primavera<br /><br />Cantec :Vine,vine primavara<br /><br />Primavara ,primavara<br />Bun venit la noi in tara<br />In gradina si-n campii<br />Glasuri mandre de copii<br /><br />Prin poieni scaldate-n soare<br />Numai floare langa floare<br />Iarba verde-nalta firul<br />Unduieste lin zefirul<br /><br />Ghioceii din zapada<br />Au scos capul ca sa-i vada<br />Copiii si-au impletit<br />Cununite de argint<br />Azi,cu dragoste si dor<br />Dar,pentru mamica lor<br /><br />Ghiocei si viorele<br />Azi am adunat<br />In buchet frumos pe toate<br />Singur le-am legat<br /><br />Azi de ziua mamei mele<br />I le daruiesc<br />Si-i mai dau si-o sarutare<br />Fiinca o iubesc<br /><br />Viorele,ghiocei<br />Toporasi si clopotei<br />Le-am cules frumos din crang<br />Mamei sa le duc<br /><br />Mama mea,draga mea<br />Ti le daruiesc<br />Mama mea,draga mea<br />Fiinca te iubesc.<br /><br />Munca mea din gradinita<br />Dovedeste iar<br />Dragostea ce mamei mele<br />I-o aduc in dar<br /><br />Cant,pictez sau desenez<br />Caietele toate<br />Daca le-ai vedea mamico,<br />Ca oglinda-s de curate<br /><br />Socotesc si povestesc<br />Cu harnicie-mpletesc<br />Construiesc din jucarii,<br />Curat curtea de hartii<br /><br />Ud si florile-n gradina<br />Le plivesc la radacina<br />Vesel ca ma pot afla<br />Harnic ca si mama mea<br /><br />Iar acum sa ma vezi<br />Mama,draga mea<br />Si la cantec si la joc<br />Azi de ziua ta<br /><br />Dans<br /><br />Azi e ziua de 8 Martie<br />Mandra zi a mamei mele<br />E frumoasa,luminoasa<br />Ca si luna intre stele<br /><br />Un buchet frumos<br />Din flori de albastrele<br />Il aduc cu drag<br />In dar maicutei mele<br /><br />Pentru mama doctorita,<br />Pentru mama muncitoare<br />Pentru mamele din lume<br />« La multi ani » si cate-o floare<br /><br />Ganduri minunate<br />Stranse in buchet<br />Celor dragi din lume<br />Eu le srang la piept<br /><br />(srtigatura)<br />Foaie verde siminoc<br />Hai copii cu toti la joc<br />Veselie-n toata tara<br />Sa jucam cu primavara<br /><br />Primavara,primavara<br />Presara flori albe-n tara<br />Hora mare pe campie<br />S-o saltam cu bucurie<br /><br />Hai la joc cu mic cu mare<br />Azi e zi de sarbatoare<br />Mamelo sa le-aratam<br />Ca iubire le purtam<br /><br />Veselie-n toata tara<br />Ca jucam cu « Primavara »Claudiu Purcel - - purcelclaudiu@yahoo.comhttp://www.blogger.com/profile/09406496786353112886noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-206574636735367150.post-69732289027340254812009-05-16T06:56:00.000-07:002009-05-16T07:01:26.475-07:00Sa invatam impreuna! - nr 1 - invatamant primar<div align="center"><br />INVATAMANT<br />PRIMAR<br /><br /><br />TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE IARNĂ<br />DIN COMUNA GALICEA MARE, JUDEŢUL DOLJ<br /><br />Institutor, Aftinescu Dorina Floriana<br />Intitutor, Păsat Mic Elena Corina<br />Şcoala cu Clasele I-VIII, Galicea Mare, Dolj<br /><br />Ø Sfantul Nicolae<br /><br />Decembrie este luna anului cea mai aşteptată şi mai îndrăgită de toată lumea, dar în special de copii. Este luna în care temperatura scade mult, iar zăpezile cad în cantităţi mari, natura oferindu-ne astfel plăcerea de a merge cu sania la derdeluş. Dar, marile bucurii pe care ni le aduce această ultimă lună a anului sunt Sărbătorile Crăciunului, cu toate credinţele şi datinele care le însoţesc.<br />Primul semn că se apropie sărbătorile este dat de Sfântul Nicolae: în fiecare casă, copiii - dar şi unii adulţi - îşi pregătesc ghetele, lustruindu-le şi punându-le lângă uşă.<br />În noaptea de 5 spre 6 decembrie se spune că Moş Nicolae vine la geamuri şi vede copiii care dorm şi sunt cuminţi, lăsându-le în ghete dulciuri şi alte daruri, însă tot el este acela care-i pedepseşte pe cei leneşi şi neascultători. In dimineaţa de Sf. Nicolae, copiii cuminţi găsesc daruri în ghetuţe. E un obicei vechi de a face cadouri în această zi. Spre deosebire de Moş Crăciun, Moş Nicolae nu se arată niciodată.<br />De altfel, povestea darurilor împărţite pe furiş în această noapte începe din vechime.<br />Se spune că însuşi Sfântul Nicolae a ajutat trei sărmane fete din oraşul său, aducându-le dar de zestre, noaptea, fără a fi văzut. Casa în care trăiau cele trei surori era mai mult decât săracă. Tatăl lor plănuia să-şi vândă fetele, crezând că astfel se va chivernisi. Plânsetele şi rugăminţile fiicelor sale nu l-au înduplecat pe bătrânul cu suflet negru. Sfântul Nicolae a aflat despre nenorocirea ce se petrecea nu departe de locuinţa sa. Noaptea, pe furiş, el a aruncat o pungă plină cu galbeni în camera fetei celei mai mari. Astfel ea a reuşit să se mărite curând. La fel a făcut Moşul şi în următorii doi ani, iar sora cea mijlocie si apoi cea mică au reuşit să se aşeze la casele lor.<br />De atunci şi până în zilele noastre, în fiecare noapte a Sfântului Nicolae, cei dragi nouă, şi în special copiii, aşteaptă cu înfrigurare dimineaţa de 6 decembrie pentru a se uita dacă Moşul a lăsat ceva în ghetele pregatite de cu seară.<br />Ø Ignatul<br />Tot până în Crăciun, pe 20 decembrie, peste sărbătoarea religioasă a Sfântului Ignatie Teoforul se suprapune datina românească de tăiere a porcului - Ignatul. In acea zi se pregătesc bucatele tradiţionale pentru Crăciun: cârnaţi, caltaboşi, jumări, slănină sau şuncă etc. Tot atunci se toacă şi carnea pentru sarmale, iar pulpele se tranşează pentru friptură. Unele dintre preparate se pun la afumat (cârnaţii, slănina, etc.). Imediat după sacrificare, gospodarul face “pomana porcului”: oferă celor care l-au ajutat la tăiat (uneori şi vecinilor) şorici, carne proaspăt prăjită şi un pahar de vin sau ţuică fiartă În puţinele zile rămase până la Crăciun, gospodinele fac piftie, sarmale, cozonaci cu nucă, rahat şi stafide şi prăjituri diverse. În acelaşi timp, începe curăţenia în casă şi în curte, împodobirea locuinţei şi pregătirea hainelor pentru sărbători.<br />Cu trei zile înainte de Crăciun, preotul merge cu icoana şi vizitează fiecare gospodărie pentru a vesti Naşterea Mântuitorului.<br /><br />Ø Ajunul Crăciunului<br />Pe 24 decembrie, în această zi de Ajun a Crăciunului, începe marea Sărbătoare a Naşterii Domnului. Primele semne le dau grupurile de colindători, care pornesc din casă în casă cântând colinde specifice sărbătorii, pentru a da tuturor de veste “Naşterea Domnului” şi a le ura gazdelor fericire, sănătate şi prosperitate. Cu o traistă încăpătoare pe umăr, colindătorii primesc pentru aceste urări cozonac, prajiturele, nuci, mere si chiar bănuţi - pe care gospodinele care respectă tradiţia le-au pregătit cu mult timp înainte. Aceste colinde sunt creaţii populare cu text şi melodie, care conţin mesaje speciale (religioase). Colindele religioase sunt asemănătoare cu cele din alte zone ale ţării, cele mai cunoscute şi apreciate fiind: “O, ce veste minunată”, “Steaua”, “Trei păstori”, “La Vifleim colo-n jos”, “Cântec de Crăciun”, “Aseară pe înserate”.<br /><br />Ø Împodobirea bradului<br /><br />Nu putem încheia fără a aminti obiceiul cel mai iubit de copii: datina Bradului de Crăciun - o practică veche, pe care unii o consideră chiar mai veche decât creştinismul şi care simbolizează “pomul vieţii”. Cei care îi atribuie o semnificaţie creştină spun că bradul este “pomul cunoaşterii binelui şi răului”. De altfel, aşa a fost consemnat istoric primul brad împodobit despre care vorbesc documentele: în anul 1605, a fost înălţat la Strasbourg, într-o piaţă publică, un brad împodobit cu mere roşii. Această tradiţie germană a cucerit rapid Europa, dar şi România.<br />Pomul de Crăciun pe care îl cunoaştem noi astăzi nu mai este împodobit cu mere roşii, ci este decorat cu globuri în care se reflectă lumina scânteietoare a lumânărilor sau a instalaţiei electrice.<br />În seara de Crăciun, fiecare familie împodobeşte bradul cu tot felul de ornamente care mai de care mai haioase şi mai sclipitoare. Beculeţe colorate, beteală, confetii, bomboane, nuci, instalaţii luminoase atârnă pe ramurile pomului dând un sentiment de bucurie şi împlinire. Vârfurile bradului de Crăciun în formă de stea simbolizează noroc şi realizarea tuturor visurilor. Steaua are o semnificaţie religioasă, amintind de cea care a apărut pe cer la naşterea lui Iisus.<br /> În timp ce se împodobeşte bradul, se cântă colinde şi se recită poezii pentru a-l convinge pe Moş Crăciun că fiecare merită câte un dar.<br /> Noaptea, Moş Crăciun aduce daruri, pe care le pune sub brad. Bineînţeles, numai celor care merită...<br /><br /> În ultimii ani, pe lângă aceste decoraţiuni, locuitorii comunei noastre au împrumutat obiceiul de a pune pe uşile caselor vestita coroniţă de Crăciun ce simbolizeaza sănătate şi noroc. Forma circulară simbolizează natura veşnică a dragostei care nu piere niciodată. Ea poate fi ornată cu fundiţe, globuleţe sau conuri de brad vopsite în argintiu şi în auriu.<br /><br /><br /><br /><br />Ø Crăciunul<br /><br />În dimineaţa de Crăciun bate clopotul bisericii, vestind Sărbătoarea Naşterii Domnului Iisus Hristos. Enoriaşii se adună la Biserica “Sfântul Gheorghe” pentru a sărbători şi a se bucura.<br />După participarea la slujba religioasă, aceştia merg acasă unde aşează bucatele pregătite pentru a le împărţi vecinilor şi rudelor, astfel pomenindu-şi persoanele dragi decedate.<br />Postul Crăciunului ia sfârşit şi fiecare se poate bucura de mâncărurile rituale: preparatele din porc, sarmalele, colacii şi cozonacii, prăjiturile şi vinul. Cele trei zile de sărbătoare ale Crăciunului aduc linişte şi pace în case.<br /><br />Ø Anul nou <br /><br /> Pentru cel mai important moment, trecerea în noul an, pregătirile se reiau. În săptămâna dintre Crăciun şi Anul Nou, în sat cetele de flăcăi se pregătesc pentru "urat" prin intermediul unor colinde create pe baza unor obiceiuri laice: "Pluguşorul", "Capra", "Sorcova". Pe înserat, în Ajunul Anului Nou sunt aşteptaţi să apară la fiecare gospodărie. Recuzita, măştile, costumele sunt pregătite din vreme. Mai ales măştile sunt cele care vorbesc cel mai mult despre imaginaţia şi umorul săteanului român. Anume meşteri s-au specializat în confecţionarea lor, ele devenind cu timpul adevărate podoabe de artă populară.<br /> Faptul că aceste obiceiuri se practică la cumpăna dintre ani este justificat de simbolistica zilei de 31 decembrie care în gândirea populară reprezintă data morţii dar şi a renaşterii ordinii cosmice. Structura ceremonială a obiceiului este în acelaşi timp plină de forţă şi vitalitate. Muzica şi dansul remarcabile prin virtuozitate şi dinamism, măştile pline de expresivitate, alcătuiesc un spectacol unic.<br /> În Oltenia, costumaţia, interpretarea pot fi diferite, dar obiceiul este în esenţă acelaşi. Dacă acest fel de manifestare ne duce cu gândul la arhaice practici magice de alungare a maleficului, "Pluguşorul", alt obicei, este strâns legat de mitul fertilităţii. Vorbe frumoase, de prosperitate şi belşug sunt adresate de cetele care vin cu "Pluguşorul", fiecărei gospodării. Ca o încântare magică, textul urării se transmite din tată în fiu şi nu există localnic să nu-l cunoască.<br /> "Capra" este - de fapt - un om mascat, ascuns sub un costum larg, care ţine deasupra capului un băţ în vârful căruia este cioplit un fel de cap de capră. “Falca” de jos a “caprei” este mobilă, astfel încât gura acesteia se poate închide sau deschide, dar mai ales poate “clămpăni”, făcând un zgomot specific. În jurul caprei cântă şi dansează alţi colindători mascaţi şi costumaţi specific, unii dintre aceştia fiind instrumentişti cu acordeon, fluier, tobă sau chiar vioară. Este un colind vesel, cu umor, care provine dintr-un străvechi ritual agricol, practicat pentru a aduce rodnicie în anul ce vine. În faţa caprei se aruncă boabe de grâu, orz sau porumb. La sfârşit, toţi le urează gazdelor multă sănătate, fericire, recolte bogate, mese îmbelşugate şi la mulţi ani.<br /> Când se apropie miezul nopţii către noul an, ţăranii obişnuiesc să prevadă cum va fi vremea în anul ce vine. Se folosesc de foile unei cepe mari pe care le desprind şi le aşează în ordine, numindu-le după lunile anului. În fiecare din ele pun puţină sare. A doua zi, de Sfântul Vasile, cei ce dezleagă vrăjile şi făcăturile vor verifica cât lichid a lăsat sarea dizolvată în fiecare foaie. Aşa vor şti (pentru că în mod misterios cantităţile sunt diferite) dacă vor avea secetă sau ploaie şi în ce lună anume.<br /><br /><br /> <br />Ø Boboteaza<br />Pe 6 ianuarie, Biserica ortodoxă sărbătoreşte Botezul Domnului sau Boboteaza. Această zi marchează sfârşitul sărbătorilor dedicate Crăciunului şi Anului Nou. Boboteaza este deci una dintre cele mai importante sărbători ale anului. De obicei, în această perioadă este foarte frig, de aceea este des folosită expresia „gerul Bobotezei”. Consătenii noştri au păstrat multe tradiţii frumoase în legătură cu această zi. De exemplu, în biserică, preoţii fac agheasmă (apă sfinţită), cu care botează apele, oamenii, animalele şi casele. Toţi sătenii se duc la biserică de Bobotează, pentru a lua apă sfinţită, atât de necesară pentru tămăduire şi purificare. Tinerii, îmbrăcaţi în costume populare, merg călare pe caii împodobiţi de sărbătoare la biserică pentru a fi botezaţi.<br />În tradiţia populară românească, Boboteaza este şi o sărbătoare dedicată purificării naturii şi mai ales a apelor, de forţele răului. Acum se colindă, se prevesteşte cum va fi vremea în noul an sau cum va fi recolta. Se crede că în aceste zile animalele vorbesc, căpătând puteri neobişnuite. Peste obiceiurile creştine de sfinţire a apelor s-au suprapus şi multe practici păgâne, cum ar fi afumarea grajdurilor ăi a vitelor pentru alungarea duhurilor rele din acestea. Toate acestea au în general un rol de curăţire şi de îndepărtare a răului. Tradiţia cere ca acum să se mănânce piftie şi grâu fiert şi să se bea vin roşu. Dincolo însă de aceste obiceiuri populare, semnificaţia principală a Bobotezei rămâne una creştină, iar această mare sărbătoare constituie un prilej de a încerca şi noi, după puterile noastre, să ne luminăm sufletele, aşa cum aminteşte şi troparul Bobotezei: „În Iordan botezându-te Tu Doamne, închinarea Treimii s-a arătat, că glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu iubit pre Tine numindu-Te, şi Duhul a adeverit întărirea Cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, şi lumea ai luminat, slavă Ţie!”.<br /><br />Ø Sfântul Ioan<br />În Galicea Mare, tradiţia cere ca în noaptea dintre Bobotează şi sărbătoarea Sf. Ion locuitorii satului să păzească cu sfinţenie fântânile de unde ei îşi procură apa potabilă. La fiecare fântână, oamenii fac cete şi stau de veghe, înarmaţi cu ciomege şi furci. De frica duhurilor rele aceştia aprind câte un foc şi ca să sfideze răul toţi încing câte o petrecere în toată regula.<br />Acest obicei dăinuie din moşi-strămoşi şi credincioşii acestui sat îl respectă cu străşnicie. Chiar preotul şi primarul iau parte la aceste ritualuri. Cu toţii, după ce au stat de strajă până în dimineaţa zilei Sfântului Ion, merg la slujba religioasă, petrecând apoi la cei care îşi sărbătoresc ziua de nume. În această zi, cei ce poartă numele Ion îi iordănesc cu apă sfinţită şi busuioc pe ceilalţi săteni.<br /> <br /><br /><br /><br /><br /><br />Câteva mărturisiri din vraja Crăciunului<br />Inst. Satmarian Delia- Scoala Generala Pilu, Arad<br /><br /><br /> Iisus Hristos s-a nascut intr-o iesle in Betleem, unde mama Lui, Maria, a ajuns impreuna cu sotul Iosif, venind din nazaret.<br /> La Nasterea Mântuitorului, pe cer s-a ivit o stea stralucitoare. Aceasta, cu razele ei, a vestit lumii evenimentul si le-a aratat celor trei Magi drumul spre ieslea unde se afla Iisus Hristos. Magii I-au oferit copilului aur, smirna si tamaie in semn de recunoastere a Lui ca Imparat al lumii. Noi sarbatorim Nasterea Domnului la Craciun.<br /> Pentru aceasta Sfanta Sarbatoare romanii se pregatesc cum se cuvine, impodobesc bradul, asteapta colindatorii, fac petreceri cu prietenii si rudele, pregatesc mancaruri alese.<br /> La rusi se impodobeste un brad, se fac petreceri in familie si se asteapta colindatorii cu nuci si colaci. Foarte actuala in zonele rurale este plimbarea cu troica, o sanie trasa de cai.<br /> La finlandezi, tara de unde se spune ca vine Mos Craciun, , se organizeaza plimbari cu o sanie trasa de reni. Cei care doresc sa mearga pe urmele lui Mos Craciun dorm in corturi, mananca vanat si spun povesti.<br /> La francezi, Pere Noel este asteptat de copii cu un ciorapel cusut special care se atarna la gura caminului.<br /> Italienii il asteptarea lui Babbo Natale, mananca cozonac in forma de tort, numit panettone.<br /> Copiii americani il asteapta pe Santa Claus in fata ferestrelor si ei au bradut impodobit si ciorapel la gura caminului.<br /> Colindul este unul dintre obiceiurile traditionale practicate in ajunul si in noaptea Craciunului. Cetele de colindatori sunt formate din copii si tineri. Darurile date la astfel de ocazii sunt: mere, covrigi, dulciuri si rar bani. In unele zone se intalneste si obiceiul umblatului cu icoana, practicat de preoti si cantaretii bisericii.<br /> Umblatul cu steaua evoca momentul aparitiei pe cer a acelei stele stralucitoare care vesteste nasterea mantuitorului. Cantecele de stea sunt: “O ce veste minunata!”, “Steaua sus rasare”, “ Trei pastori”<br /> Umblatul cu Ursul este un obicei de Anul Nou si se intalneste in Moldova. Un flacau purtand pe cap si pe umeri blana unui animal ucis impodobita in dreptul urechilor cu ciucuri rosii, intruchipeaza ursul. Alteori masca este mai simpla: capul ursului confectionat dintr-un schelet de lemn acoperit cu blana, iar trupul dintr-o panza solida, care seamana cu parul animalului. Masca este condusa de un “ursar” insotita de muzicanti care umbla din casa in casa . Aţâţată de ursar (joaca bine Mos Martine/Ca-ti dau paine si masline), in acompaniamentul tobelor si fluierelor tinandu-si echilibru cu ajutorul unui ciomag, masca mormaie si imita pasii leganati ai ursului, izbind puternic pamantul cu talpile. In satele de la campie se practica umblatul cu “Capra”, “Sorcova” Tot din categoria obiceiurilor de Anul Nou face parte si umblatul cu “Sorcova”.. Aceasta este bucuria copiilor. Ei poarta o crenguta de brad impodobita cu hartie colorata , vata, saloane. Numele de sorcova vine de la cuvantul bulgar “surov” (verde, fraged). Inclinata de mai multe ori in directia unei persoane, sorcova joaca intrucat rolul unei baghete magice, inzestrate cu capacitatea de a transmite vigoare si tinerete celui vizitat.Textul urarii, care aminteste de o vraja, nu face decat sa intareasca efectul miscarii sorcovei si sa-l faca pe cel sorcovit sa devina mai puternic, generos si aprig.<br /><br /><br />Crăciunul în Dobrogea<br /> Inst. ZLATE CRISTINA<br /> Scoala ,,Gh. Banea ’’Loc.Măcin , Jud. Tulcea<br /><br /> La sfârşit de calendar ies ca din pământ culorile, gustul, zvonurile<br />speranţei: colindele şi colacii, bradul împodobit, un Moş Crăciun încărcat de daruri pentru toţi, urări vesele pe un petic de hârtie, călătorind până la capătul lumii. Şi deodată, vremea bătrână, vremea searbădă, înţepenită de ger porneşte iar să se învârtească ...<br /> Însemnată cu roşu în calendar, ziua Marelui Crăciun traversează de laun calendar la altul secole.<br /> Nu ştim încă din tezaurul cărei limbi vine cuvântul acesta încărcat cu ţurţuri aurii. Ştim însă, că deşi îşi schimbă ziua, numele şi haina, nu-şi pierde marile înţelesuri: de dar, de înnoire, de noroc şi prosperitate, încredere în bunăvoinţa cerească.<br /> Crăciunul este, prin definiţie, o sărbătoare a colindelor. Colinda nu este un cântec oarecare, ci o urare pe care colindătorul o face gazdei. In tradiţie, se crede ca are putere sa influenţeze viitorul.<br /> In Dobrogea, colindele sunt specializate: la casa preotului se spune un anumit colind, pentru fete si feciori altul. Colindele pot fi din ce în ce mai variate si după un alt criteriu: meseria gazdelor (dacă stăpânul casei e pastor, zidar, morar, vânător sau pescar).<br /> In Ajunul Crăciunului încep colindele. Dimineaţa pornesc copiii cu Moş Ajunul ,iar in prag de seara, flăcăii de 14-18 ani sau chiar adulţi se aduna , in cete si merg din casa in casa .<br /> Obiceiul colindatului cu măşti se pierde in negura vremilor, fiind de fapt rezultatul practicilor magice precreştine dinaintea Anului Nou, peste care s-a "grefat" sărbătoarea creştină a Naşterii Domnului. ,,Oleleul" mai exista si astăzi în zonele dobrogene .Se aduna o ceata de băieţi si bărbaţi tineri care pleacă la colindat .Unul dintre ei este costumat: pe cap poarta o masca roşie, cu gura mare, dinţi mari, cu coarne legate între ele cu ardei roşii, iuţi, iar pe deasupra îmbrăcămintei poarta o şubă mare, miţoasa, făcută din blană de oaie. Toata costumaţia este menita sa înspăimânte. Oleleul pleacă la colindat, copiii ies pe la porţi si pe strada să îl vadă si se ţin după grupul de colindători. Din când in când, oleleul se întoarce spre copii , speriindu-i. Cei mici ţipă si fug extrem de incitaţi... Oleleul si ceata lui merge cu colinda numai la casele oamenilor înstăriţi si foarte gospodari, nu din poarta-n poarta! Sunt primiţi cu voioşie si mândrie mare de către gazde, li se dau bani, sunt puşi la masa şi li se dă de mâncare şi de băut. Tot anul care urmează, băiatul care a întruchipat oleleul nu intra in biserica, nu se spovedeşte şi nu se mărturiseşte. Colindele iernii precum si diversitatea obiceiurilor regionale ne învăluie pe fiecare dintre noi într-o aura de armonie totală.<br /> Vă urez de pe e acum ,,Crăciun fericit ! ’’<br /> <br /><br /><br />CRĂCIUNUL ÎN LUME<br />Alexa Mihaiela, institutor la Scoala cu cls. I/VIII nr. 7 "Sf. Maria" Timisoara<br /><br /><br />Moş Crăciun a apărut pentru prima dată în Statele Unite în anul 1860, ideea în sine fiind adusă de danezi. Deşi aceştia au promovat ideea înca din secolul al XVII-lea, Moş Crăciun a început să fie recunoscut în America abia în anul 1809, când scriitoul Washinghton Irving l-a portretizat într-o cartea de-a sa, prezentându-l drept un bătran vesel cu barba albă, care fumează pipă şi zboară într-un car magic aducând cadouri copiilor.<br /><br />Crăciunul în Finlanda<br /><br />În prima duminică înaintea naşterii lui Iisus, la începutul anului bisericesc, în bisericile din Finlanda abia mai este loc în picioare. În faţa catedralelor, din an în an, se ridică un pom de Crăciun de 30-40 metri, împodobit cu mai toate podoabele posibile.<br />În bisericile finlandeze nu se cântă niciodata imnul naţional. În 24 decembrie, exact la ora 12, de pe balconul primăriei, un reprezentant al oraşului proclama "pacea de Crăciun". Aceasta înseamnă că de la momentul proclamării păcii şi până la Bobotează celor care tulbură pacea li se vor aplica pedepse severe.<br />Acest obicei există de aproape 600 de ani şi este valabil pentru întreaga ţară. Cine poate şi vrea, se grăbeşte să asculte rostirea şi să cânte imnul naţional, imbracat în straie de sărbătoare.<br />După amiază se aprind lumânări în cimitire. Seara, în familiile cu copii, soseşte cu multe cadouri, Moş Crăciun.<br />Printre mâncărurile servite de Crăciun se numără: şunca sau curcanul, cartofii, morcovul, pateul de ficat, orezul care conţine o singură migdală. Persoana care mănâncă migdala se va căsători în anul ce urmează.<br />În 25 Decembrie se serveşte un fel de peşte, care iniţial s-a preparat printr-un proces îndelungat. Şi în data de 25 în zori sunt slujbe religioase. A doua zi a Crăciunului este ziua vizitelor.<br /><br />Crăciunul în Ungaria<br />Naşterea lui Iisus, Crăciunul (25 Decembrie) este cea mai mare sărbătoare a creştinilor. Potrivit Papei Iuliu I, Crăciunul s-a sărbătorit pentru prima data în Roma în jurul anului 337 şi de aici s-a răspândit obiceiul în Siria, la Constantinopol. În doar câteva zeci de ani, obiceiul s-a extins asupra întregii lumi creştineşti.<br />În Ajunul Crăciunului, creştinii respectau câteva tradiţii. În această zi era interzisă munca în păduri sau pe păşuni; se lucra doar în jurul casei. Era interzisă cererea sau darea de împrumuturi. Nu era bine nici ca femeile să coase, să ţese sau să spele vase, pentru că altfel le păştea o nenorocire. În Ajunul Crăciunului rufele spălate şi puse la uscat aduceau boală asupra familiei.<br />Daca animalele se culcau pe partea stângă, însemna că iarna va fi lungă şi geroasă. Fetele tinere se uitau în fântână pentru a-şi vedea viitorul soţ, când băteau clopotele .<br />Tinerii nu aveau voie să mănânce mâncăruri grase, pentru ca nu cumva viitoarele soţii să le fie urâte. Masa festivă de Crăciun era completă doar dacă conţinea tradiţionala carne de porc prăjită, curcanul copt la cuptor, maioşul şi cozonacul cu nuci.<br />Pomul de Crăciun era împodobit cu fructe, prăjituri, dulciuri şi lumânări.<br /><br />Crăciunul în Anglia<br />Copiii din Anglia nu îşi primesc cadoul în data de 24 Decembrie, ci în 25. Scrisorile pentru Moş Crăciun, care are numele de Santa Claus, în ajunul Crăciunului sunt puse în hornul şemineului, pe şemineu sau în geam, introduse in şosetuţe speciale, în aşa fel încât să fie umplute cu surprize a doua zi dimineaţa.<br />În 25 Decembrie, familia engleză se adună la masa festivă şi consumă tradiţionala masă de sărbători: curcanul cu castane, raţa coaptă la cuptor şi binecunoscuta budincă de prune. Mult timp în Ajunul Crăciunului se consuma doar raţa la cuptor. Conform legendei, cu ocazia Crăciunului, din anul 1588, Elisabeta I servea raţa la cuptor când a primit vestea că armata engleză a învins Armada Spaniolă. Tot tradiţiei Crăciunului englezesc îi aparţine şi pacheţelul surpriză numit cracker, care este împărţit la servirea budincii de Crăciun.<br /><br />Crăciunul la poalele Carpaţilor<br />Ucraina, Slovacia, Ungaria şi România sunt ţările care se află la poalele Carpaţilor. Aici trăiesc mai multe naţiuni (ucraineni, ruşi, maghiari, români, slovaci, saşi) şi religii (reformată, catolică, ortodoxă, baptistă, evanghelică, greco-catolică) laolaltă.<br />Multe tradiţii se leagă de fertilitatea pământului. De Crăciun, pe podea şi sub faţa de masă se aşează seminţe de grâu, iar de ziua Sfântului Luca, seminţe de porumb.<br />Un obicei greco-catolic interesant este şi umblatul cu steaua: în Ungaria, în multe locuri copii umblă cu steaua de Bobotează, la ortodocşi însă se umblă de Crăciun. Trei copii mai mici umblă din casă în casă îmbrăcaţi ca cei trei crai de la răsărit cu o stea şi duc în casa oamenilor mesajul îngerilor.<br />Sărbătoarea oficială este pe 25 şi 26 Decembrie; fiecare populaţie îşi sărbătoreşte Crăciunul după propria religie, dar respectă şi Crăciunul celorlalte religii.<br />La ţară este un obicei străbun faptul că nu se lucrează de sărbătoarea fiecărei religii, iar bucătăresele învaţa una de la cealaltă reţetele mâncărurilor fiecărei naţiuni şi religii.<br /><br /><br /><br />Crăciunul la români<br /><br />instit.Tomescu Cristina ,Colegiul Naţional “Tudor Vladimirescu“,Tg-Jiu,Gorj<br /><br /> Crăciunul este una dintre cele mai importante sărbători religioase,este sărbătoarea Naşterii Domnului, prilej de bucurie,pace şi linişte spirituală.Este o zi în care primim şi dăruim multă iubire şi căldură sufletească.<br /> Crăciunl sau Naşterea Domnului este o sărbătosre creştină celebrată la 25 decembrie ,după calendarul gregorian ,sau 7 ianuarie ,după calendarul iulian.Ea face parte din cele 12 sărbători domneşti ale Bisericilor bizantine,a treia mare sărbătoare după cea de Paşti şi cea de Rusalii.De la debutul sacolului al XX-lea ,Crăciunul devine şi o sărbătoare laică,celebrată atât de creştini cât şi de către cei necredincioşi .<br /> Luminata şi plina de încărcătură duhovnicească sărbătoarea Naşterii Domnului aduce în fiecare an sfânta bucurie a reîntâlnirii cu Pruncul Iisus Izbăvitorul şi Mântuitorul.Chemarea tainică pentru fiecare dintre noi este de a porni cu gând bun ,fiecare,pe drumul magilor din răsărit,însoţiţi de steaua credinţei cu dorinţa de a-L reîntâlni pe cel care a îndumnezeit lumea prin valoarea Naşterii şi a Jertfei Sale.<br /> Cuvântul “Crăciun”este înrudit cu termenul de origine latină “creatio”,care înseamnă creaţie,naştere.Astfel,precum o creaţie,Dumnezeu a coborât în lume cu scopul rezidirii acesteia aducând împăcarea cu Fiul Său ,Cel ce va ridica păcatele lumii ,începutul noii creaţii prin Adam cel nou.<br /> Plină de parfum divin ,minunata sărbătoare a Naşterii Domnului revine iar ca prilej de bucurie Cei mici îşi luminează copilăria acestor zile deosebite semănând bucurie prin vestea colindelor ,recompensaţi fiind cu daruri creştine.<br /> Astfel, sărbătoarea Crăciunului este anunţată prin obiceiul copiilor de a merge cu colindul,pentru a vesti Naşterea Mântuitorului.O veche tradiţie este şi “mersul cu icoana”,un fel de colindat care se face de preoţii comunităţii locale cu icoana Naşterii Domnului,binecuvântându-se casele şi creştinii.Colindele de iarnă sunt texte rituale ,închinate Crăciunuli şi Anului Nou.Originea lor se pierde în vechimile istoriei poporului român.Evocând momentul când,la naşterea lui Iisus ,s-a ivit pe cer steaua care i-a călăuzit pe cei trei magi la locul naşterii ,copiii câte trei ,ca cei trei magi merg din casă în casă cântând colindul “Steaua sus răsare”,purtând cu ei o stea.Ajunul Crăciunului începe cu colindul “Bună dimineaţa la Moş Ajun” ,iar casele frumos împodobite îşi primesc colindătorii.Aceştia sunt răsplătiţi de gazde cu fructe,covrigi,dulciuri şi chiar bani.Unele cântece de colindat au fost realizate de compozitori de muzică cultă ,cum ar fi :“Iată vin colindătorii ” de Tiberiu Brediceabu,“O ce veste minunată”de D.G.Kiriac,“Domnuleţ şi Domn în cer”de Gheorghe Cucu.Scriitorul Ion Creangă descrie în “Amintiri din copilărie ”aventurile mersului cu colindele.<br /> Maramureşul îmbracă sfânta haină a acestor sărbători poate mai deosebit ca niciunde în lume.Colindele,asemeni unor rugi înălţate spre ceruri ,deschid uşile inimilor şi a caselor de maramureşeni vrednici ,cu frică şi respect pentru Dumnezeu ,bucurându-i deopotrivă.<br /> În Sfânta Noapte nu doarme nimeni căci de la casa preotului încep cetele de colindători ,precum un regal ,ducând pretutindeni salba lor de colinde.Obiceiurile rămase din moşi strămoşi ,păstrate cu sfinţenie,întregesc frumuseţea sfintelor sărbători sărbători de Crăciun.Miezul Nopţii Sfinte e completat de “Viflaim”,obicei care înfăţişează prin cei aproximativ douăzeci şi patru de tineri personaje biblice –punctul centrl axându-se pe Naşterea Domnului.Magica noapte îşi continuă farmecul ,căci copii rumeni în obraji umblă cu “Steaua”,ori amintind“Irozii”.Din casele creştinilor nu lipseşte nici bradul ,darnic împodobit,mândria fiecărei familii creştine.În trecut,bradul era ornat cu mere ,nuci,şiruri de boabe de fasole albă ce simboliza purificarea sufletului.<br /> Timp de patruzeci de zile înainte de sărbători ,creştinii respectă Postul Crăciunului,care se încheie în seara de Crăciun după liturghie.Tăierea porcului în ziua de Ignat ,la 20 decembrie,este un moment importanr ce anticipează Crăciunul.Pregătirea mâncărurilor capătă dimensiunile unui ritual străvechi:cârnaţii,toba,răciturile,sarmalele,caltaboşul şi nelipsitul cozonac vor trona pe masa de Crăciun ,fiind la loc de cinste alături de vinul roşu.<br /> Unul din momentele cele mai importante ale serii de 24 decembrie este împodobirea bradului de Crăciun, la care se obişnuieşte să participe toţi membrii familiei. În timpul nopţii, Moş Crăciun va aluneca prin horn şi va lăsa cadouri pentru toată lumea în ciorapi sau sub brad. Dacă ne uităm pe cer, s-ar putea să-l vedem pe Moş Crăciun trecând cu sania sa trasă de opt reni .<br /> Un obicei frumos îl constituie şi trimiterea de cărţi ilustrate cu urări făcute rudelor, prietenilor şi cunoştinţelor.<br /> În multe sate româneşti (de exemplu cele maramureşene), în seara de Crăciun (ca şi în noaptea de Sfântul Andrei),se ung cu usturoi vitele şi grajdurile, pentru ca să nu vină cumva pe acolo şi să le omoare strigoii şi alte duhuri necurate.Usturoiul se pune în coarne, pe frunte, pe spate, făcându-li-se vitelor semnul crucii. Se mai ung şi oamenii cu usturoi pe frunte, la coate şi în genunchi, dar şi uşile, ferestrele pentru a alunga demonii nopţii.<br /> În dimineaţa de Crăciun e bine să ne spălăm pe faţă cu apă curgătoare, luată anume dintr-o vale în care punem şi o monedă de argint pentru ca tot anul să fim curaţi ca argintul, feriţi de bube şi beteşuguri, care vor merge pe vale în jos.<br /> Femeia care face colacii pentru Crăciun se duce în grădină cu mâinile pline de aluat şi zice către fiecare pom astfel: "Măr, prun, păr, etc., astfel de rodnic să fii cum stă aluatul pe mâinile mele".<br /> Tot în seara de Crăciun până la Anul Nou, fetele care îşi doresc să cunoască viitorul lor ursit iau din fiecare mâncare câte puţin şi pun într-o ulcică. Mai apoi în seara de Anul Nou, înconjoară casa de nouă ori; a noua oară uitându-se pe fereastră îl văd pe cel adorat mâncând din ulcică.<br /> .Un alt obicei răspândit mai cu seamă în Moldova este Sfinţirea Mesei de Ajun. Această datină de a umbla preotul cu ajunul să sfinţească masa şi să vestească enoriaşilor Naşterea Domnului este foarte veche.<br /> Prin nordul Moldovei se pregăteste masa de Ajun cu mâncăruri de post. Nimeni nu are voie să descopere masa până nu intră preotul pe uşă. Preotul blagosloveşte masa de post, gustă primul bucatele, apoi cei ai casei.<br /> În vechime, la curţile domneşti, era şi obiceiul numit Oraţii, devenite "uraţii" de la "a ura". Cărturarul Dan Simionescu scrie în legătură cu acest obicei: "În prima zi de Crăciun, Domnul avea obiceiul să cheme la masă pe boieri. La masă, mitropolitul ridica paharul cu vin făcând oraţii pentru a slăvi pe Dumnezeu şi pentru sănătatea tuturor familiilor din ţinut. A doua zi de Crăciun obiceiul oraţiilor se continua astfel: veneau la palatul domnesc dascălii şcoalelor cu discipolii lor care rosteau oraţii întâi în greceşte şi apoi în româneşte..."<br /> Chiar dacă sărbătoarea Crăciunului s-a laicizat într-o oarecare măsură în timpurile moderne, Crăciunul este aşteptat şi prăznuit în toate straturile societăţii cu bucurie şi bună dispoziţie.<br /><br /><br />CRACIUNUL<br />INV.: Gherhes Mihaela Anuta<br /> Scoala Generala Pilu<br /><br />Craciunul sau Nasterea Domnului este o sarbatoare crestina celebrata la 25 decembrie (dupa calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (dupa calendarul iulian) în fiecare an. Ea face parte din cele 12 sarbatori domnesti (praznice împaratesti) ale Bisericilor bizantine, a treia mare sarbatoare dupa cea de Pasti si de Rusalii. În anumite tari unde crestinii sunt majoritari, e de asemenea sarbatoare legala, si se prelungeste în ziua urmatoare, 26 decembrie: a doua zi de Craciun.<br />Seara Sfanta de Craciun<br />Cu aproape 2000 de ani in urma, intr-o tara indepartata traia un om foarte bogat. Numele acestui om era Craciun. Dar, pe cat era de bogat, pe atat era de uracios si zgarcit. El gonea pe toti oamenii sarmani ce se opreau la el la poarta sa ii ceara o bucata de paine sau adapost. Intr-o seara s-a oprit la poarta lui o familie, un barbat cu sotia lui care urma sa nasca. Ei au cerut gazduire la nevasta lui Craciun. Ea a mers sa-si intrebe sotul, dar el a zis sa-i arunce in strada. Femeia fiind miloasa i-a adapostit pe cei doi in staulul cu animale fara voia lui Craciun. In acea noapte femeia nascu un baietel care urma sa fie imparatul lumii. Craciun se trezi datorita luminii facute de ingeri si zgomotului de afara, mergand spre staul. Cand a vazut copilasul, in locul inimii de piatra pe care o avea in piept incepu sa-i straluceasca una de aur. Fata lui se preschimba in una senina, zambareata. De atunci Dumnezeu l-a insarcinat sa duca daruri si brad copiilor pe data de 25 decembrie.<br />Sarbatoarea Craciunului este anuntata prin obiceiul copiilor de a merge cu colindul, pentru a vesti Nasterea Mântuitorului. De asemenea, o veche traditie este "mersul cu icoana", un fel de colindat care se face de catre preotii comunitatii locale cu icoana Nasterii Domnului, binecuvântându-se casele si crestinii. Colindele de iarna sunt texte rituale cântate, închinate Craciunului si Anului Nou. Originea lor se pierde în vechimile istoriei poporului român. Evocând momentul când, la nasterea lui Iisus, s-a ivit pe cer steaua care i-a calauzit pe cei trei regi magi la locul nasterii, copiii - câte trei, ca cei trei magi - merg din casa în casa cântând colindul "Steaua sus rasare...", purtând cu ei o stea. Ajunul Craciunului începe cu colindul "Buna dimineata la Mos Ajun!", casele frumos împodobite îsi primesc colindatorii. Acestia sunt rasplatiti de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri si chiar bani. Unele cântece de colindat au fost realizate de compozitori de muzica culta, cum ar fi: "Iata vin colindatorii" de Tiberiu Brediceanu, "O, ce veste minunata" de D.G. Kiriac, "Domnulet si Domn în cer" de Gheorghe Cucu. Scriitorul Ion Creanga descrie în "Amintiri din copilarie" aventurile mersului cu colindele. Colindele, precum si obiceiurile colindelor sunt prezente si la alte popoare, si s-ar putea ca ele sa dateze din timpul romanizarii. De pilda, colinda româneasca "Scoala, gazda, din patut" exista si la valoni, unde aceasta e cea mai raspândita, sub numele de "Dji vén cwerî m'cougnou d'Noyé".<br />Timp de 40 de zile înainte de sarbatori crestinii respecta Postul Craciunului, care se încheie în seara de Craciun dupa liturghie. Taierea porcului în ziua de Ignat (la 20 decembrie) este un moment important ce anticipeaza Craciunul. Pregatirea mâncarurilor capata dimensiunile unui ritual stravechi: cârnatii, chisca, toba, raciturile, sarmalele, caltabosul si nelipsitul cozonac vor trona pe masa de Craciun, fiind la loc de cinste alaturi de vinul rosu pretuit de toata lumea.<br />De la debutul secolului al XX-lea, Craciunul devine si o sarbatoare laica, celebrata atât de catre crestini cât si de catre cei necredinciosi, centrul de greutate al celebrarii deplasându-se de la participarea în biserica la rit spre aspectul familial al schimbului de cadouri sau, pentru copii, "darurilor de la Mos Craciun".<br /> Cine este Mos Craciun?<br />Mos Craciun este cel mai minunat personaj de care am auzit vreodata. El este cel care ne pune in fiecare an de Craciun cadouri sub brad, cel care se urca in sania lui trasa de reni si se ridica frumos spre cer, cel care se strecoara pe horn.<br />Originea Mosului este controversata, fiind voci care sustin ca ar fi din Suedia, din Danemarca, Finlanda, Groelanda, Alaska sau ca pur si simplu traieste undeva la Polul Nord. Cei mai multi accepta nationalitatea finlandeza, dar de fapt Mosul este cetatean al lumii. De ce?... Deoarece imprumuta trasaturi si caracteristici de la fiecare popor. Mos Craciun este simbolul a ceea ce noi avem mai bun. Intelepciunea, corectitudinea, voiosia, buna dispozitie, sunt doar cateva din trasaturile mosului care a devenit celebru de la jumatatea secolului XX. Cum a devenit celebru? E o istorioara si aici. Cu totii stim ca mosul este imbracat intr-un costum rosu cu alb dar trebuie sa stiti ca nu a fost tot timpul asa. Acest aspect il are datorita unei firme celebre de bauturi racoritoare care a comandat un desen al mosului si astfel a aparut costumul rosu in America si apoi in toata lumea. In religie, mosul este tratat aparte ca un binefacator al saracilor si al nevoiasilor, un apropiat al Sfantului Nicolae care se sarbatoreste pe 6 Decembrie. De asemenea nu mai este un secret nici faptul ca in blocul comunist, o vreme, s-a dorit ca celebrul Mos Craciun sa fie inlocuit cu o varianta mai "rosie" si astfel a aparut Mos Gerila.<br /><br /><br />Scrisoare de la Mos Craciun<br /><br />Dragi copii,<br /><br />Eu locuiesc aproape de Polul Nord. De aici imi iau zborul in fiecare iarna in sania trasa de reni, indreptandu-ma catre copiii care mi-au scris si care au fost cuminti in timpul anului. Desi eu am multi ani, sunt cu ,,plete dalbe”, voinic si in putere ca sa va incarc cat mai multe daruri in sania mea fermecata. Ajutat de spiridusi si de zanele bune, eu aleg fiecare dar pentru copiii cuminti. Apoi dau o raita si pe la reni, sa vad daca au mancare, apa de ajuns, ca sa porneasca la drum spre gradinitele si scolile in care copiii asteapta cuminti langa bradul impodobit.<br />Pana voi veni eu, va rog sa ascultati de cadrele voastre didactice, de parinti si bunici.<br /><br /> <br /> Cu mult drag,<br /> Mosul<br /><br />Noi va lasam sa va bucurati de Mos Craciun, asa cum este el: al tuturor celor care au facut fapte bune in timpul anului...<br /><br /><br />DATINI ŞI OBICEIURI LEGATE DE ANUMITE SĂRBĂTORI RELIGIOASE<br />Înv.Năvîrcă Georgeta<br />Şcoala Generală Urdari,structura Fîntînele,jud.Gorj<br /> Motto:,,Patria mea e poporul acesta<br />În mijlocul căruia am răsărit<br />Ca o trestie,ca un plop mai apoi<br />Şi-am ajuns la bătrâneţe stejar.’’<br /> ( Zaharia Stancu)<br /> Ţăranul roman şi-a păstrat obiceiurile,tradiţiile,străbătând o vreme destul de îndelungată până când ,oameni îndrăgostiţi de frumuseţea acestei literaturi populare le-au adunat,cercetat şi le-au dat lumina tiparului.<br /> De fiecare clipă aducătoare sau nu de noroc e legată o credinţă.Anii,lunile şi zilele săptămânii au poveştile,obiceiurile şi legendele lor.Fiecare regiune,localitate,are obiceiuri,tradiţii, credinţe specifice.<br /> Voi enumera câteva dintre acestea pe care le-am auzit de la oamenii din satul Dobroteşti,judeţul Teleorman,sat în care m-am născut.Unele dintre aceste obiceiuri se păstrează şi astăzi,altele au dispărut.<br /> Atât verde cât şi uscat,busuiocul îşi păstrează parfumul,iar gospodina îl pune în timpul iernii la grinda casei,folosindu-l cu ocazia anumitor obiceiuri din timpul anului.<br /> În ajunul bobotezei,adică la 5 ianuarie,preotul umblă din casă în casă cu ,,botezul “,<br />unde mame de fete şi băieţi cer preotului să le dea crenguţe de busuioc pe care le-a folosit la botezat.Dacă are mai multe ramuri crenguţa,atunci tânărul (tânăra)va avea mai mulţi cumnaţi.<br />Seara se pune sub perna pe care doarme,în credinţa că îşi va visa ursitul(ursita).<br /> Gospodinele leagă seara câteva fire de busuioc la stâlpul de la prispa casei şi dacă dă vântul peste ele şi cad,anul acesta va fi mănos (obiceiul este pe cale de dispariţie). <br /> În dimineaţa zilei de Sf.Ion (7 ianuarie)în familiile unde există un Ion,acesta botează cu busuioc cufundat într-un vas de apă pe cei din familie ,grădina,livada,animalele,păsările. În apă se pune şi agheasmă.Iordănitul însemna şi invitarea la petrecerea din acea zi (bineînţeles că erau ,,botezaţi ‘’ adică ,,iordăniţi’’toţi invitaţii).Din păcate şi acest obicei a dispărut.Botezul păsărilor şi al animalelor se făcea în credinţa ca în acel an acestea să fie sănătoase şi să dea producţii sporite<br /> În ajunul Sf.Andrei (30 noiembrie)se numără o sută de boabe de grâu şi se pun la încolţit.După ce a răsărit ,se numără boabele şi se stabileşte cum va fi recolta de grâu în anul respectiv. În seara de lăsata secului de Crăciun (14 noiembrie) fetele se legau la ochi,mergeau la gard şi legau un par sau o ulucă.Dimineaţa verificau ce au legat.Ursitul va avea înfăţişarea parului:înalt,scund,subţire,aplecat.Tot în această seară,ca şi în seara de ajun, fetele şi băieţii se adunau la o casă şi jucau un alt joc ce le arăta calităţi sau defecte ale ursitului sau ursitei.Jocul se numea ,,Ce nimereşti’’.Se alegeau mai multe obiecte şi fiecare se acoperea: cărbune,săpun,pieptene,mărgele,inel,pahar,carte,bani etc.Unul dintre participanţi ieşea afară ca să nu vadă locul obiectelor ascunse.Când era chemat,dezvelea trei obiecte,fiecare având câte o semnificaţie:brunet,nespălat,subţirel,beţiv,lacom etc.Totul era distractiv.Şi acest obicei este pe cale de dispariţie.<br /><br /> Datele au fost culese de la doamna profesoară de limba română Vasilică Gheorghiţa ,<br />comuna Dobroteşti,judeţul Teleorman <br /><br /><br /><br />FULGUL DE ZĂPADĂ<br />pentru secţiunea „BUNE PRACTICI”<br />ciclul primar<br /><br />Înv. Felicia Munteanu<br />Şcoala cu Clasele I-VIII,”Axente Sever” Aiud, jud. Alba<br /><br />În condiţiile şcolii actuale, se pune tot mai mult accentul pe abordarea tematică a conţinuturilor predate, strategiile folosite de cadrul didactic căpătând un caracter interdisciplinar. De fapt, nu e nimic nou, dacă ne gândim, de pildă, că în mitologia greacă muzele erau surori, fiice ale Mnemozinei (Memoria). Ce semnifică această relaţie dacă nu faptul că artele, şi nu doar ele, se înrudesc, contribuind la formarea intelectuală, artistică sau morală a individului uman.<br />Aceasta a fost ideea care a stat la baza unui proiect intitulat „Anotimpurile”. Nu voi prezenta în detaliu acest proiect ci mă voi opri la o secvenţă referitoare la anotimpul iarna. Este vorba despre o activitate în cadrul căreia se împletesc abilităţile practice, limba şi literatura română şi caligrafia.<br />Scopul acestei activităţi a fost acela de a-i pregăti pe copii în arta compunerilor literare, printre obiective numărându-se stimularea gustului pentru lectură şi îmbogăţirea vocabularului. Este cunoscut exerciţiul prin care elevii selectează expresii poetice din textele citite sau din propria imaginaţie, în vederea utilizării lor într-o viitoare compunere. Pentru ca această selecţie să nu fie una aridă, am îmbinat-o cu o activitate plăcută copiilor, aceea de decupare şi colaj, specifică abilităţilor practice. Astfel, sub titlul „Fulgul de zăpadă”, elevii au decupat după şablon un fulg de zăpadă din hârtie albă, liniată (caiet dictando) pe care l-au lipit pe o coală de carton xerox de culoare albastră. Pe acest suport, elevii au fost îndemnaţi să scrie caligrafic expresii plastice ce pot fi folosite într-o compunere despre iarnă. Lucrările astfel realizate au făcut obiectul unei expoziţii. Vizitând-o, fiecare elev a avut ocazia să-şi completeze în caiet propria listă de expresii.<br />Similar am procedat pentru fiecare anotimp, cele mai reuşite lucrări fiind selectate pentru alcătuirea unui panou tematic cu caracter permanent.<br /><br /> <br /><br /> <br /><br /><br />Iată şi o problemă în versuri ce se adresează elevilorclaselor a III-a şi a IV-a:<br /><br />Bradul de Crăciun<br /> <br />La Crăciun, brăduţul meu<br />L-am împodobit char eu.<br />Începând de jos în sus,<br />Pe fiece ram am pus<br />Globuri: două roşioare,<br />Câte unul galben-soare,<br />Câte patru argintii,<br />Şi-alte două albăstrii.<br />Optzeci şi unu-s de toate.<br />Ştii ce te întreb eu, frate?<br />Câte crengi sunt încărcate? <br /> <br /> <br /><br /><br />Iarna în…matematică!<br />Institutor învăţământ primar Radu Cristina<br />Şcoala Nicolae Titulescu Călăraşi<br /><br />“Jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vieţii copilului. Jocul este singura atmosferă în care fiinţa sa psihologică cere să respire şi, în consecinţă, să acţioneze.” (E. Claparede)<br />Prin introducerea noului sistem de predare-învăţare a matematicii de la clasele mici până la încheierea studiilor liceale, ţara noastră se înscrie în rândul ţărilor cu un învăţământ matematic modern. Urmărindu-se nu aplicarea unei programe “liniare” , compartimentate, ci realizarea unor obiective largi, învăţământul matematic din ţara noastră a dobândit mai multă coerenţă, matematica învăţându-se în acelaşi spirit de la grădiniţă până la universitate. Se realizează astfel condiţii pentru realizarea unităţii sistemului de învăţământ, se pun astfel bazele gândirii logice, formată şi dezvoltată în mod prioritar pe tot parcursul şcolarităţii.<br />Jocul – un ansamblu de acţiuni şi operaţii care paralel cu destinderea, buna dispoziţie şi bucuria, urmăreşte obiective de pregătire intelectuală, tehnică, morală, fizică a copilului.<br />Bine încorporat în activitatea didactică, o face mai vie şi atrăgătoare, îi imprimă o stare de relaxare şi bună dispoziţie. Prin joc se consolidează, se verifică şi se îmbogăţeşte sfera de cunoştinţe a elevilor.<br />Procesul de integrare a copilului în viaţa şcolară, ca o necesitate obiectivă determinată de cerinţele instruirii şi dezvoltării sale multilaterale, începe odată cu sosirea în clasa I, când o bună parte din timp este rezervată şcolii, preocuparea majoră fiind învăţătura. În programul zilnic al elevului intervin schimbări majore care însă nu diminuează dorinţa de joc a lui, jocul rămâne preocuparea majoră a perioadei copilăriei.<br />Din aceste motive se impune o exigenţă sporită în ceea ce priveşte dozarea ritmică a volumului de cunoştinţe matematice ce trebuie asimilate de elevi şi, în special, necesitatea ca lecţia de matematică să fie completată sau împletită cu jocuri didactice cu conţinut matematic.<br />Poate deveni joc didactic un exerciţiu sau o problemă dacă:<br />· realizează un scop şi o sarcină didactică din punct de vedere matematic;<br />· foloseşte elemente de joc în vederea realizării sarcinii propuse;<br />· foloseşte un conţinut matematic accesibil şi atractiv;<br />· utilizează reguli de joc, cunoscute anticipat şi respectate de elevi.<br />În multe lecţii am folosit compunerea şi rezolvarea problemelor sub formă de joc didactic. Prin aceasta am încercat să canalizez gândirea şi imaginaţia elevilor spre asociaţii din ce în ce mai puţin întâmplătoare, să- i determin să aibă încredere în ei, să le stimulez eforturile intelectuale, să le stimulez şi să le educ calităţile moral- volitive, să le dezvolt interesul şi sensibilitatea la probleme noi, să fie receptivi la situaţii problematice cu conţinut matematic.<br />Competiţia generată de joc a contribuit nu numai la activizarea intelectuală a copiilor, dar şi la formarea personalităţii lor, la manifestarea unei conduite atitudinale pozitive faţă de muncă, faţă de întreceri. Prin aceste jocuri am urmărit creşterea mobilităţii gândirii, a capacităţilor sale divergente, creatoare, dezvoltarea calităţilor de mază ( rapiditate, operativitate, capacitate de control şi autocontrol).<br />Am folosit probleme sub formă de joc în care elevii au fost obligaţi să construiască ipoteze şi să încerce diferite soluţii pe baza ipotezelor. Astfel, a fost stimulată gândirea elevilor.<br />Exemplu de problemă transformată în joc:<br />„ Pentru pomul de Crăciun s-au confecţionat: 9 steluţe roşii, 6 steluţe galbene şi 5 steluţe albe. Dintre toate acestea s-au folosit 15 steluţe.<br />Câte steluţe roşii, galbene şi albe s- au putut folosi?<br /> Sarcina didactică: verificarea cunoştinţelor despre adunarea numerelor naturale; descompunerea unui număr într- o sumă de trei termeni.<br />Elemente de joc: întrecerea individuală şi pe echipe şi recompensa.<br />Mijloace de învăţământ: 9 steluţe roşii, 6 steluţe galbene şi 5 steluţe albe.<br />Regulile jocului: Elevii scriu soluţiile problemei pe o foaie de hârtie pe care şi –au scris şi numele. După ce timpul (5 – 10 minute) expiră, învăţătorul strânge foile. Pentru fiecare soluţie bună se acordă un punct. Clasificarea câştigătorilor se poate face individual în funcţie de punctajul obţinut. Elevii de pe primele locuri vor fi lăudaţi, în timp ce cei de pe ultimul loc vor fi penalizaţi. Clasificarea se poate face şi pe echipe prin adunarea punctajelor obţinute de fiecare membru al echipei. Va câştiga echipa cu cel mai mare punctaj.<br />Exemple de jocuri matematice de ...Iarnă<br /><br /> „Descifraţi mesajul trimis de Moş Crăciun!”<br />U = 8 – 7 : 7<br />10 : E = 10<br />5 x ( 49 – S ) + 2 x ( 39 – 13 ) = 252<br />74 = 8 x 8 + C x ( 26 – 8 x 3 )<br /><br /><br /><br /><br /><br /><br />9<br />7<br />5<br />5<br />1<br />9<br />„Cât costă globuleţele aurii?”<br />„Viorel cumpără un globuleţ roşu, unul auriu şi unul albastru şi plăteşte 9 lei. Dacă ar cumpăra doar unul roşu şi unul albastru ar plăti 5 lei .Cât costă 6 globuleţe aurii? ”<br /> ”Ce număr a adunat Rudolf?”<br />„Rudolf, renul lui Moş Crăciun a adunat un număr cu sfertul lui şi a obţinut un număr cu 12 mai mic decât dublul numărului iniţial. Care este numărul?”<br />„Patru pici în sănioară<br />De pe deal ca vântul zboară. <br />Au ajuns în jos râzând,<br />Doi la sanie mai sunt.<br />Ia , ghiciţi ! Câţi în zăpadă,<br />Au căzut în drum grămadă?”<br /><br /><br /> „Cum împărţim?”<br />Trei copii au primit de la Mos Craciun 23 de pachete cu dulciuri; primul trebuia să ia jumătate din numărul de pachete, al doilea a treia parte, al treilea a opta parte. Un coleg de-al lor, care avea şi el un pachet, a reuşit să facă împărţirea.<br />Câte pachete a luat fiecare ?<br /><br /><br /><br />MOS CRACIUN<br /><br /> Institutor:ISPAS ELENA MIHAELA<br /> Sc generala MIHESU DE CAMPIE Jud. MURES<br /><br /><br />Stau copiii langa brad,<br />Nu s-ar duce sa se culce,<br />Desi genele le cad,<br />Cuprinse de somnul dulce.<br /><br /><br /><br />Stau copiii si asteapta<br /> Sa soseasca Mos Craciun,<br />Ca de fiecare data ,<br />El dispare ca un fum.<br /><br /><br />Copilasii vor sa-l vada ,<br />Cum soseste prin zapada,<br />La copii cum le imparte,<br /> Darurile minunate.<br /><br /><br /><br /><br />POVESTEA BRADUTULUI<br />inst. Adriana Calinin şi inst. Simona Birgean<br />Şcoala cu clasele I-VIII nr. 7 „Sfânta Maria“ Timişoara<br /><br /> Odată, în vremurile de demult, trăia un vrăjitor foarte rău. Într-o zi, ca să îi supere pe cei din jur, el a furat Soarele de pe cer şi l-a închis într-o peşteră adâncă, aflată în vârful celui mai înalt munte. Oamenii nu au mai avut nici lumină, nici căldură. Şi sufletele lor, au fost cuprinse de frig şi de întuneric.<br />Tot pe atunci trăia şi un flăcău înalt, puternic şi cu sufletul plin de bunătate. Numele său era Brad. El a hotărât să urce muntele şi să readucă oamenilor lumina Soarelui. Brad şi-a început lungul drum, dar vrăjitorul cel rău îl pândea din spatele stâncilor. Ca să-l oprească, a aruncat asupra lui norii de ploaie. Şiroaiele de apă se rostogoleau peste flăcău, dar nu l-au putut opri. Atunci vrăjitorul a adus frigul. Lui Brad i-au îngheţat mâinile şi picioarele, dar şi-a continuat drumul. Apoi au pornit să sufle vântul şi viscolul. Cu mare greutate, flăcăul se agăţa de stâncile ascuţite. După zile întregi de luptă a ajuns în vârful muntelui, a eliberat Soarele şi l-a aruncat pe cer, acolo unde-i era locul. Dar vrăjitorul cel rău a hotărât să-l pedepsească, transformându-l într-un copac cu rădăcinile prinse între stânci şi crengile bătute de vânturile aspre.<br />Bradul nu este un arbore oarecare. Atunci când frunzele tuturor copacilor au căzut, ale lui rămân verzi, luptând cu intemperiile. La vremea Crăciunului, oamenii îl aduc în casele lor ca să le aducă bucurie şi lumină în suflet.<br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br />CRACIUNUL<br /><br />De mii de ani, Moş Crăciun porneşte din ţara jucăriilor, cu săniuţa lui de argint, încărcată cu tot felul de cadouri pentru copiii cuminţi. La săniuţa lui sunt înhămaţi mai mulţi cerbi fermecaţi, parcă sosiţi din poveştile cu zâne şi feţi-frumoşi. Cerbii îşi au şi ei povestea lor…<br />„Se spune că în vremurile vechi, Moşul îşi purta sacii încărcaţi cu dulciuri şi jucării în spinare, şi cu mare greutate, răzbătea cu darurile sale până în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii. Dar, într-o noapte, a fost nevoit să treacă printr-o pădure întunecoasă. Copacii îşi legănau ramurile lor ca nişte uriaşi înfricoşători. Deodată, bătrânul, cu barbă albă până la pământ, auzi un zgomot ciudat. Îndreptându-se în grabă către locul din care venea zgomotul, a zărit un cerb frumos, cu coarnele împodobite cu sute de pietre preţioase care sclipeau ca nişte steluţe. Împrejurul său o mulţime de lupi înfometaţi cu colţii fioroşi se pregăteau să-l sfâşie. Bătrânul Crăciun a aprins câteva vreascuri, iar la vederea flăcărilor, lupii s-au împrăştiat speriaţi. Cerbul i-a vorbit moşului cu glas omenesc: „Pentru că mi-ai salvat viaţa, sunt gata să-ţi îndeplinesc orice dorinţă. Îţi pot dărui bogăţii, căci eu sunt împăratul cerbilor“. Moş Crăciun îi răspunse cu glasul său blajin, că el nu are nevoie de lucruri scumpe, cea mai mare bucurie a lui este că poate duce copiilor cadourile sale şi să le poată vedea chipul fericit. Dar nu i-ar strica un ajutor în împărţirea numeroaselor daruri. De atunci, împăratul cerbilor îi oferă lui Moş Crăciun, în fiecare iarnă câteva perechi din cerbii săi cei mai puternici şi o frumoasă săniuţă de argint, care zboară pe aripi de zăpadă până în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii.“<br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br />POVESTEA GHETII<br /><br />Zâna Iarna avea o fetiţă tare drăgălaşă, dar şi foarte neastâmpărată, pe nume Zăpada. Zăpada avea obrajii, picioarele, mânuţele, părul cu totul şi cu totul albe, sclipitoare. Pe unde trecea, lăsa în urma ei, un covor gros de nea, acoperind casele, pomii, câmpiile, dealurile şi munţii.<br />Tot zbenguindu-se aşa, a ajuns la marginea unui pârâu cu apă limpede, care curgea năvalnic la vale. După ce l-a privit şi s-a minunat de frumuseţea lui, a întins piciorul ca să păşească peste el. Dar în locul în care Zăpada atingea apa, trupul ei se înmuia şi se topea cu repeziciune. Atunci, fata s-a întors cu lacrimi în ochi la palatul mamei sale, Iarna, şi a rugat-o să-i construiască peste râu un pod, pe care va putea să păşească.<br />Pentru că-i era foarte dragă copila sa, Iarna, cu beţişorul ei fermecat, a atins apele şi le-a acoperit cu poduri groase de gheaţă.. Astfel, Zăpada îşi putea aşterne fulgii de jucărie peste tot.<br />Atunci când se mai întâmplă ca fulgii grei de omăt să cadă şi să se topească atingând apa, înseamnă că neastâmpărata copilă a făcut o năzbâtie, care a supărat-o foarte tare pe mama sa, iar aceasta, ca s-o pedepsească, nu-i mai dă voie să se joace pe toată întinderea împărăţiei sale.<br /><br /><br /><br /><br /><br /><br />SARBATORI FERICITE!<br /><br /><br /><br /><br /><br /><br />OBICEIURI DE IARNĂ<br />MURESAN MARIETA Institutor, Scoala Generala Mihesu de Campie , Judetul MuresSceneta: OBICEIURI DE IARNA<br /><br /><br />DECOR: se improvizeazã o camerã ţãrãneascã in care se vor afla un pat ţãrãnesc,pe jos un ţolişor, o masã pe care se aflã o faţã de masã. Pe masã sunt asezate intr-un coş mere,pe o farfurie se aflã cozonac,covrigi ,nuci şi pe o tavã sunt pahare cu vin.Gazdele sunt asezate in jurul mesei ,asteptând colindãtorii.<br /><br />PERSONAJELE:<br />Gazdele - fetiţa<br />- bãiatul<br /><br />BÃIATUL: Oaspeţi dragi ,bine-aţi venit,<br />Astãzi noi ne-am pregãtit<br />Obiceiul strãmoşesc<br />Prin grai dulce românesc.<br />Anul care se terminã<br />Ne-a gãsit cu masa plinã,<br />Casã nouã ingrjitã<br />Pentru oaspeţi pregãtitã<br /><br />FETIŢA : Am pus pâine ,vin pe masã<br />Cã astãzi din casã in casã<br />Iarãşi vin colindãtori<br />Cã asa-i de sãrbãtori.<br />Noi gazdele primitoare,<br />Ne-am gãtit de sãrbãtoare<br />Sã primim colindãtori<br />Fete mândre şi feciori.<br /><br />(Un grup de colindãtori sosesc la uşã )<br /><br />Un copil din grup: Sã fii gazdã sãnãtoasã<br />Ne primeşti colinda noastrã ?<br /><br /><br /><br />GAZDA: Vã primim !<br />Vã primim !<br /><br />Grupul de colindãtori : “Astãzi s-a nãscut Hristos “<br /><br />FETIŢA GAZDà :Colinda a fost primitã<br />Şi acum e rãsplãtitã<br />Cu mere şi covrigei<br />Cã aşa e-n obicei.<br /><br />Un copil din grup: Rãmâi gazdã sãnãtoasã<br />Noi plecãm la altã casã<br />Iar la anul care vine<br />Ne-aşteptaţi tot aşa bine<br />Cãci noi iarãşi vom umbla<br />Pe la case a colinda.<br /><br />(Grupul de colindãtori pleacã)<br /><br />BÃIATUL GAZDÃ: Ce se vede-n depãrtare ?<br />Parcã soarele rãsare.<br />Este steaua lucitoare<br />Cea purtatã de copii.<br /><br />Copiii cu steaua: Gazdã bunã şi frumoasã<br />Ne primiţi cu Steaua-ncasã?<br /><br />GAZDA : Vã primim !<br />Vã primim!<br /><br />STEAUA : Steaua sus rãsare<br />Ca o tainã mare<br />Steaua strãluceşte<br />Pe Domnul vesteşte<br />Cã astãzi curata<br /><br /><br /><br />Preanevinovata<br />Fecioara Maria<br />Naşte pe Mesia<br /><br /><br />FETIŢA GAZDà : (Imparte mere si nuci la colindãtori)<br /><br />Dragi copii , veniţi la masã ,<br />Sã primiţi rãsplata noastrã!<br />Iar dacã ne-om aseza<br />Impreunã-om colinda.<br /><br />( Colindã impreunã o colindã cunoscutã.)<br /><br /><br />FETIŢA GAZDà : Foarte frumos aţi colindat.Servim un pahar cu vin inainte de plecare.<br /><br />(Copiii pleacã spunând in cor : “Sãrbãtori fericite”.)<br /><br />BÃIATUL GAZDÃ: Dar la noi la sãrbãtori,<br />Ne mai vin colindãtori.<br /><br />Un grup de copii : (Sosesc trei bãieţi cu “Pluguşorul” )<br /><br />Primiţi Pluguşorul ! ?<br /><br />GAZDELE : Primim ! Primim !<br /><br />PLUGUŞORUL: Aho , aho , copii si fraţi ,<br />Staţi puţin si nu mânaţi<br />Lângã boi v-alãturaţi<br />Şi cuvântul mi-ascultaţi.<br />Ia mai mânaţi mãi !!<br />Mâine anul se-noieşte<br />Pluguşorul se porneşte<br />Şi incepe a colinda<br />Pe la case a ura.<br />Iana-i grea omãtu-i mare,<br />Semne bune anu are<br />Semne bune din belşug<br />Pentru brazda de sub plug.<br />Ia mai mânaţi mãi !!<br />Hãi , Hãi !<br /><br />(Clopoţei si zbici , corn )<br /><br />FETIŢA GAZDÃ: Pentru c-aţi urat frumos<br />Ia luaţi un mãr gustos<br />Şi cozonac rumenit<br />Cã-i de mine pregãtit.<br /><br />(Copiii pleacã urând gazdelor “Sãrbãtori fericite ! “)<br /><br />BÃIATUL GAZDà : Ce bine-i de sãrbãtori<br />Vin mereu colindãtori ,<br />Dar ce e cu aceastã larmã ? !<br /><br />( La uşã se apropie capra impreunã cu Ţiganul şi Ţiganca )<br /><br />CAPRA : Primiţi capra ?!<br /><br />GAZDA : Primim ! Primim ! Poftiţi inãuntru !<br /><br />( Incepe jocul caprei , alãturi se aflã Ţiganul şi Ţiganca care spune versurile urmãtoare in timp ce sar şi ţopãie lângã caprã )<br /><br />CAPRA Ţa , ţa , ţa cãpriţã ţa<br />Te-am adus din Africa<br />Te-am adus cu avionul<br />Şi ţi-am dat cu biberonul.<br />Asta-i caprã din câmpie<br />Şi dã lapte in neştire,<br />Asta-i caprã de la noi<br />Şi n-o dau pe patru boi.<br /><br />ŢIGANUL : Ieşi ţigancã de sub pat<br />Ia coşarca du-te-n sat<br />Adã ceva de mâncat.<br /><br />ŢIGANCA : La ţigan cureci îi place<br />Dar eu nu îl ştiu a-l face<br />La ţigan trebe-i fripturã<br />Dar ţiganca nu se-ndurã<br /><br /><br />GAZDA : Aţi urat foarte frumos<br />Acum odihniţi-vã puţin cã tare aţi obosit.<br />Ia luaţi câte un mãr sau un covrigel !<br /><br />Un copil : La masã ne-am asezat<br />Uratul am terminat,<br />Iarã anul care vine<br />Sã v-aducã numai bine.<br /><br />Vin copiii cu Sorcova : Primiţi cu Sorcova ? (copiii au in mânã crenguţe de brad )<br /><br />GAZDA : Primim ! Primim !<br /><br />COPIII : Sorcova ,vesela<br />Sã trãiţi , sã infloriţi<br />Ca un mãr ,ca un pãr<br />Ca un fir de trandafir<br />Tare ca piatra , iute ca sãgeata<br />Tare ca fierul , iute ca oţelul,<br />+ La anul şi la mulţi ani !<br /><br />Un copil : Iar acum cu voie bunã<br />Mic şi mare impreunã<br />Colindãm cu toţi in cor<br />Colinda românilor<br />Colindã in cor : “Ce vedere minunatã “<br /><br />Vã mulţumim dragi invitaţi şi vã dorim s-aveţi un binecuvântat şi liniştit Crãciun<br />.<br /> <br /> <br /><br /><br /><br /> <br /> Sărbătorile de iarnă în Moldova şi Bucovina<br />Inst. Mihaela Herghiligiu,<br />Şc. cu cl. I-VIII „Mihail Sadoveanu”,<br />Grăniceşti, jud. Suceava<br /><br /> „Felul de a ţine sărbătorile la moldoveni este de a se abţine de la muncă şi a se deda plăcerilor, petrecând ziua cu băutură, cu mese şi cu joc. Şi, deşi sunt împovăraţi de dările cele mai mari, totuşi ei întâmpină zilele de sărbătoare cu cea mai mare bucurie, încât s-ar părea că nu simt de loc starea lor nenorocită. Ziua de vineri din fiecare săptămână ei o sărbătoresc în cinstea sfintei Vineri,pe care pretend ei că ar fi sfânta ce stă neîncetat în genunchi înaintea tronului lui Dumnezeu, rugându-se cu lacrimi pentru aceia care o cinstesc. Şi, de aceea, foarte mulţi cred, în orbirea lor, că e mai mic răul să-l superi pe Dumnezeu decât pe sfânta Vineri; şi cerşetorii primesc pomeni generoase în cinstea ei. Ei socotesc că fiecare zi în parte din toată săptămâna este o sfânta sau un sfânt...<br /> Sărbătorile le celebrează cu joc şi cu pahare pline de vin şi atunci se dedau cel mai mult la toate voluptăţile vieţii şi ale trupului.”<br /> Marco Bandini (1644)<br /><br /> * * *<br /> La noi, la români, ca de altfel şi la alte popoare, sărbătorile de iarnă se desfăşoară, după datină, în perioada 24 decembrie-7 ianuarie şi are ca punct central zilele Crăciunului, Anul Nou şi Boboteza, cu ajunurile respective. Trăsăturile de ansamblu ale acestei sărbători stau în repertoriul lor, extrem de bogat în datine şi credinţe, în creaţii artistice literare, muzical-coregrafice şi dramatice, de o rară frumuseţe şi varietate. În nici o alta partre a ţării – susţin folcloriştii – repertoriul datinilor şi obiceiurilor din ciclul sarbătorilor de iarnă nu cunoaşte o atât de mare bogăţie şi frumuseţe ca în satele din Moldova şi Bucovina.<br /> Colindele de copii, de fete şi de gospodari, cântecele de stea, urările de belşug şi sănătate adresate cu pluguşorul, cu sorcova şi cu semănatul; jocurile în travesti – cu măşti de animale – capra, cerbul, ursul, căluţul, cortegiul mascaţilor (cu alaiul urâţilor şi frumoşilor: babe şi moşnegi, miri şi mirese, boieri, căldărari, doctori, moaşe, popi şi negustori, ghicitori şi scamatori, jidani, arnăuţi, turci, cazaci, mazuri, bunghieri, împăraţi, irozi sau crai şi, mai nou, activişti de partid şi de stat etc.), cetele de teatru popular cu tematică haiducească (Jienii, Darie, Radu, Bujor, Gruia lui Novac, Brâncovenii, Pandurii, Ştefan Vodă, Turca sau Malanca ş.a.), sunt doar câteva din manifestările folclorice – însoţite de cântece şi jocuri cu strigături specifice, care fac din sărbătorile de iarnă una din cele mai complexe petreceri populare româneşti.<br /> Preluate din repertoriul jocurilor tradiţionale locale, dansurile în travesti, practicate cu prilejul sărbătorilor Anului Nou în satele sucevene, sunt, în general, dansuri bărăbăteşti cu o largă paletă de strigături satirice, de animaţie şi de comandă, care antrenează la petrecere întreaga asistenţă.<br /><br /> * * *<br /> În satele Bucovinei, pregătirile pentru sărbătorirea zilelor sfintelor sărăbători ale Naşterii Domnului nostru Isus şi a Anului Nou, încep în postul Crăciunului. Copii şi tineri, fete şi feciori, se organizează, din vreme, în grupuri şi cete de colindători, urători şi semănători, ceea ce demonstrează existenţa, încă din vremi imemoriale, a unei structuri săteşti spirituale trainic închegată.<br /> Repertoriul deosebit de vast este preluat şi transmis din generaţie în generaţie, de la vârstnici la copii. Cântecele, urările de pluguşor, de sorcovă şi semănat, momentele dramatice şi jocurile în travesti, devenite, cu timpul, spectacole complexe de aleasă desfătare, duc din an în an şi din casă în casă, ca într-un fel de turnee artistice, sincere şi spontane, mesajul lor de belşug şi sănătate, de bucurie şi de voie bună.<br /> Începând cu urările din dimineaţa ajunului Crăciunului, continuând cu colindele din ajun („O, ce veste minunată”, „Steaua sus răsare”, „Ziurel de ziuă”, „Moş Crăciun cu dalbe plete”, „Trei păstori” ş. a.) sau cu nenumăratele variante ale pluguşorului („S-a sculat, mai an, bădica Troian”) şi sfârşind cu dansurile şi jocurile cu măşti, cu cetele de teatru folcloric şi cu urăturile aduse cu semănatul, sărbătorile se remarcă prin încărcătura de optimism şi entuziasm, cu urări de bine pentru tot anul ce vine.<br /> Toate acestea reflectă, cu autenticitate, caracterul, firea şi temperamentul unor oameni harnici şi statornici, cu dragoste de muncă şi de viaţă. Modul de a rosti, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, relevă atributele şi frumuseţea morală a ţăranului român din Bucovina.<br />Junelui junelaş<br /><br />(Junelui junelaş se reia după fiecare vers)<br /><br />D’a sară te-ai lăudat<br />Junelui junelaş,<br />Dimineaţa, mânecat,<br />Intră-n grajdul ferecat,<br />Scoate murgul de-nşeuat,<br />Înşeuat bine gătat.<br /><br />Şi pe murg se arunca<br />Sus la munţi că se-nălţa<br />De dă urma leului;<br /><br />Găsi leul adormit<br />Sub un spin mândru-nflorit,<br />Multe legi pe leu punea:<br />Săgeta-l-ar ori puşca?<br /><br />Murgul din greu strănuta,<br />Leu-n talpă se scula,<br />Leul din grai îi grăia:<br />„Nu te grăbi spre moartea mea<br />Până mâne, duminica,<br />Atunci vino de mă leagă,<br />De mă leagă-n curea neagră<br />Şi mă coboară jos, la ţară,<br />De fă fală fetelor<br />În butul nevestelor...”<br /><br />Câţi pe june că-l vedeau,<br />Toţi pe june-l fericeau:<br /><br />„Ferice de maica sa,<br />Că ce june şi băiat,<br />Că duce leul legat,<br />Legat şi nevătămat,<br />Numai cu-o curea legat!”<br /><br />Şi tu, gazdă, te veseleşte,<br />C-o închinăm cu sănătate!<br /><br />(Călindariul poporului Bucovinean 1898-1901 redigeat şi edat de Eugeniu Neşciuc)<br /><br />Un buchet de flori pe masă!<br /><br />Un buchet de flori pe masă,<br />Ascultaţi colinda noastră!<br />Un buchet de viorele,<br />Ascultaţi vorbele mele,<br />C-aşa-i legea strămoşească,<br /><br />Unii să se veselească!<br />Legea mare s-a ivit<br />Sus, la Sântu’ Răsărit,<br />Şi străluce cu tărie<br />Şi cu mare bucurie,<br />Bucuria omului,<br />Moştenirea Domnului!<br />Că preabunul Dumnezău<br />L-o făcut pe Fiul său,<br />L-o făcut şi coborât<br />Jos, în iesle, pe pământ;<br />L-o coborât printre noi<br />Să ne scape de nevoi!<br /><br />Şi, de-acuma în vecie,<br />Mila Domnului să fie!<br />Colinduţa noastră-i scurtă,<br />Să trăiască cine- ascultă!<br />Colinda s-a terminat,<br />Să trăiţi c-aţi ascultat!<br /><br />(Culeasă de Ovidiu Boca)<br /><br /><br /><br />Bibliografie:<br />Vasile Adăscăliţei – Folclor din împrejurimile Sucevei, Centrul de îndrumare a creaţiei populare şi a mişcării artistice de masă Suceava, 1972.<br />Nicolae Cojocaru – Cântece, obiceiuri şi tradiţii populare româneşti (Folclor din Moldova, V), Editura Minerva, Bucureşti, 1984.<br />Aurelian Ciornei – La izvor de joc şi cânt. Comori folclorice bucovinene, Editura Muşatinii, Suceava, 2000.<br />Emilia Cornişel – Folclorul copiilor, Editura Muzicală, Bucureşti, 1982.<br />Simeon Florea Marian – Tradiţii populare române din Bucovina (f.e., f.a.)<br />Dumitru Salade – Educaţia prin artă şi literatură. Studii, EDP,Bucureşti, 1973.<br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /> SFÂNTUL NICOLAE<br />(MOŞ NICOLAE, SÂN NICOARĂ)<br />6 DECEMBRIE<br /> Invăţământ primar<br /> Inst. Bărzoiu Mădălina<br /> SO8 Smeeni, jud. Buzău<br /><br /><br />Toţi copiii au auzit şi ştiu despre Moş Nicolae. Bătrân cu barbă albă, călătoreşte prin toate casele cu copii, pe căi nevăzute şi aduce tuturor celor buni şi cuminţi daruri.<br />Este foarte bătrân pentru că s-a născut cu multe sute de ani în urmă într-o familie de oameni credincioşi care îl iubeau pe Dumnezeu. Toată copilăria şi-a petrecut-o alături de părinţii lui pe care nu i-a supărat niciodată, cu vreo faptă rea sau vreo minciună. Îi plăcea foarte mult şcoala, fiind silitor şi ascultător.<br />După moartea părinţilor, el de-acum preot, a împărţit toată averea săracilor, celor lipsiţi, dar toate aceste fapte le făcea pe ascuns. El dorea ca faptele sale bune să nu fie cunoscute de toţi oamenii.<br />În oraşul în care trăia el se afla, pe acea vreme, un om sărac care avea trei fete. Acesta nu avea bani cu ce să le cumpere cele trebuincioase pentru căsătorie.<br />Aflând acest lucru, Sfântul Nicolae luă într-o noapte o pungă cu galbeni şi furişându-se pe întuneric, o aruncă pe fereastră în locuinţa săracului, după care se întoarse grăbit la casa lui.<br />Dimineaţa la sculare, când săracul găsi punga cu galbeni nu mai ştia ce să facă de bucurie. Îi mulţumi Lui Dumnezeu, se rugă pentru binefăcătorul său necunoscut, cumpără cele trebuincioase şi-şi căsători fiicele.<br />De atunci de Sfântul Nicolae a rămas şi este şi astăzi prietenul, ocrotitorul şi binefăcătorul copiilor. În fiecare an, de 6 decembrie, el aduce copiilor cuminţi daruri, iar pe cei răi şi neascultători îi ceartă arătându-le că bunul Dumnezeu îi aşteaptă să se facă şi ei buni şi cuminţi.<br /><br />Aşa că, fiţi mereu buni şi……….. cuminţi!<br /><br /><br /><br /> POVESTEA POMULUI DE CRĂCIUN<br /><br /> <br /><br /><br /> Odată, în vremurile de demult Baba Iarna i-a chemat pe Moş Crivăţ şi Ger Cumplit, auzind de curajul unui tânăr flăcău, care dorea dă aducă soarele în împărăţia iernii. Soarele fusese ascuns de Moş Crivăţ şi Ger Cumplit astfel încât oamenii au rămas fără lumină şi fără căldură. Sufletele lor au fost cuprinse de frig şi de întuneric.<br />Flăcăul acela, pe nume Brad, având sufletul plin de bunătate, a dorit să aducă din nou oamenilor lumina soarelui. El a hotărât să urce muntele singur, dar nu s-a gândit nici o clipă la necazurile pe care avea să le întâmpine. Moş Crivăţ şi Ger Cumplit îl pândeau din spatele stâncilor. Ca să-l oprească au aruncat asupra lui nori de ploaie. Şiroaie de apă se rostogoleau asupra flăcăului, dar nu l-au putut opri. Atunci Ger Cumplit a trimis frigul. Lui Brad i-au îngheţat mâinile şi picioarele, dar drumul şi l-a continuat. Moş Crivăţ a trimis şi el asupra flăcăului vântul şi viscolul. Cu mare greutate tânărul a reuşit să se agaţe de stâncile ascuţite, dar era hotărât să elibereze soarele şi să dăruiască, din nou oamenilor, lumina şi căldura sa. Cei doi s-au hotărât să-l pedepsească transformându-l într-un copac cu rădăcinile prinse între stânci şi crengile bătute de vânturi aspre.<br />Bradul nu e un arbore oarecare. Atunci când frunzele copacilor cad, ale bradului rămân verzi, luptând cu ploaia, frigul şi gerul.<br />La vremea Crăciunului oamenii îl aduc în casele lor ca să le aducă bucurie şi lumină în suflet.<br /><br />Ornamente pentru Crăciun<br /> Fă singur ornamente pentru brăduţul tău de Crăciun!<br /> Decupează după contur!<br /> Colorează după cum îţi place!<br /> Lipeşte porţiunea mai închisă!<br /> Pune o aţă cu ajutorul unui ac prin pălărie!<br /><br /><br /><br /><br /><br /><br />Cum a apărut bradul de Crăciun?<br /> Inst.Monica Schillinger<br />Şcoala Generală ,,Mihai Eminescu ‘’,Arad<br /><br /><br /><br />Mijlocul iernii a fost de foarte mult timp o perioadă a sărbătorilor in toată lumea. Cu secole înainte de apariţia lui Iisus, primii europeni sărbătoareau lumina si întunericul în cele mai întunecate zile ale iernii. Foarte multe popoare petreceau in timpul solstiţiului de iarnă, când partea cea mai grea a acesteia trecuse si zilele mai lungi erau mult mai aproape.<br />În Scandinavia se sărbătorea Yule, solstiţiul de iarnă, din 21 decembrie până în luna ianuarie. Pentru a-şi arăta recunoştinţa pentru reîntoarcerea soarelui, fii si taţi aduceau acasă bucaţi mari de lemne pe care apoi le ardeau. Urma o petrecere care nu se termina decât după stingerea focului, ceea ce putea dura până la 12 zile. Scandinavii credeau că fiecare scânteie din foc reprezenta un viţel sau purcel care urma să fie născut în noul an.<br />Sfârşitul lui decembrie era o perioadă perfecta pentru sărbători în aproape toată Europa. În acea perioadă majoritatea vitelor erau tăiate pentru a nu consuma hrana toată iarna. Pentru mulţi oameni acestea erau singurele zile când aveau pe masă carne proaspătă. În plus, majoritatea vinului si berii făcute în timpul anului erau in sfârşit fermentate şi gata de băut.<br />În Germania oamenii onorau zeul păgân Oden in timpul sărbătorii din mijlocul iernii. Germanilor le era frica de Oden deoarce credeau ca acesta zbura prin cerul nopţii pentru a-şi supraveghea oamenii, ca apoi să decidă cine va muri si cine va trăi. Din cauza prezenţei lui, mulţi oameni alegeau să stea în casă.<br /><br /> Decorarea copacilor pereni a făcut întotdeauna parte din tradiţia germană a solstiţiului de iarnă. Primii pomi de Crăciun decoraţi si numiţi după sărbătoarea creştină au apărut în Strasbourg, Alsacia la începutul secolului al XVII-lea.<br />După 1750 pomii de Crăciun au început să apară şi în alte părţi ale Germaniei, şi mai ales după 1771 când Johann Wolfgang von Goethe a vizitat Strasbourgul şi a inclus pomul de Crăciun în nuvela sa “Suferinţa tânărului Werther”.<br />În 1820 primii imigranţi germani au decorat pomi de Crăciun in Pennsylvania. După ce Prinţul Albert al Germaniei s-a căsătorit cu Regina Victoria, acesta a introdus în Anglia tradiţia pomilor de Crăciun. În 1848 primul ziar american avea un pom de Crăciun în una dintre paginile sale, răspândind tradiţia în aproape fiecare casă în doar câţiva ani.<br />Cu mult înainte de formarea creştinătăţii, plantele si copacii pereni au avut o semnificaţie specială pentru mulţi oameni în timpul iernii. La fel cum oamenii din ziua de astăzi îşi decorează în sezonul festiv casele cu pin, molid şi brad, şi oamenii antici isi puneau ramuri de copaci pereni deasupra uşilor si ferestrelor. In multe ţări se credea că plantele perene ţineau la depărtare vrăjitorii, fantomele, spiritele rele si bolile.<br />În emisfera de nord, cea mai scurtă zi si cea mai lungă noapte a anului cad pe 21 si 22 decembrie, fiind numita solstiţiul de iarnă. Mulţi dintre antici credeau că soarele era un zeu şi că iarna venea in fiecare an pentru că zeul devenise slab si bolnav. Solstiţiul era sărbătorit pentru că asta însemna că zeul se putea în sfârşit face bine. Plantele perene le aduceau aminte că toate plantele vor creşte din nou când Zeul Soare revenea la putere.<br />Egiptenii antici venereau zeul Ra, care avea capul unui şoim si purta soarele ca un disc în coroana sa. La solstiţiu, când Ra începea să se insănătoşeasca, egiptenii îşi umpleau casele cu frunze verzi de palmier, acestea simbolizând triumful vieţii asupra morţii.<br />Romanii timpurii marcau solstiţiul de iarnă cu o sărbătoare numită Saturnalia, în onoarea lui Saturn, zeul agriculturii. Romanii ştiau că solstiţiul însemna că, în curând, fermele si livezile vor fi din nou verzi si roditoare. Pentru a marca această ocazie casele si templele erau decorate cu crengi de plate perene. In nordul Europei misterioşii druizi, preoţii celţilor, îşi decorau şi ei templele cu plante perene. Vikingii credeau de asemenea că plantele perene erau plantele zeului soare Balder.<br />Germania are reputaţia de a fi început tradiţia pomului de Crăciun în secolul al XVI-lea, când creştinii au adus pomi decoraţi în casele lor. Unii construiau piramide de lemn decorate cu crengi perene si lumânări dacă lemnul era rar. Se crede că Martin Luther a fost primul care a adăugat lumânări aprinse pomilor. Acesta, fiind inspirat într-o noapte de licărirea stelelor, a dorit să aducă în casa sa acelaşi efect pentru restul familiei.<br />Mulţi americani în secolul al XIX-lea vedeau pomii de Crăciun ca o ciudăţenie. Prima înregistrare a etalării unui pom de Crăciun a fost în 1830, din partea coloniştilor germani din Pennsylvania. Comunităţile germane aveau pomi comunitari din 1747, dar chiar până în 1840 pomii de Crăciun erau priviţi ca simboluri păgâne şi nu erau acceptaţi de majoritatea americanilor.<br />Nu este surprinzător că, la fel ca multe alte obiceiuri festive de Crăciun, pomul a fost adoptat atât de târziu în America. Pentru puritanii din New England (regiune din America de Nord) Crăciunul era sacru. Al doilea guvernator al pelerinilor, William Bradford, scria că a încercat din greu să eradice toate ridiculizările păgâne prin penalizări. Oliver Cromwell predica împotriva tradiţiilor păgâne precum colindele, decorarea pomilor şi orice expresie a bucuriei care desecrau acest eveniment sacru. S-a ajuns chiar până la amendarea, in Massachusetts, a celor care sărbătoreau în orice fel Crăciunul în afara unei biserici. Când influxul de imigranţi germani şi irlandezi a crescut în secolul al XIX-lea, aceasta solemnitate a fost slăbita.<br />În 1846, familia populară regală, Regina Victoria si Prinţul Albert au fost schiţati în ziarul Illustrated London News stând cu copiii lor în jurul unui pom de Crăciun. Spre deosebire de familiile regale de dinainte, Regina Victoria era foarte bine văzută de supuşii ei, şi ceea ce se făcea la curtea regală era imediat copiat nu numai în Marea Britanie ci şi pe coasta de est americană. Pomul de Crăciun se inpământenise în sfârşit ca tradiţie.</div>Claudiu Purcel - - purcelclaudiu@yahoo.comhttp://www.blogger.com/profile/09406496786353112886noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-206574636735367150.post-28429530504632986682009-05-16T06:38:00.000-07:002009-05-16T06:55:12.178-07:00Sa invatam impreuna! - nr 1 - invatamant prescolar<div align="center"><br />NR. 1<br />SARBATORILE DE IARNA<br /><br /><br /><br />Editorial<br /><br /><br />"Pentru ca educarea copiilor să fie încununată de succes, trebuie ca educatorii să se educe neîncetat pe ei înşişi, să se ajute reciproc întru realizarea din ce în ce mai desăvârşită a aspiraţiilor lor" (Lev Tolstoi)<br /><br /><br />„Aici, Chimiţă…”<br />(învăţător Gianina Butar, Şcoala Generală Chier, jud. Arad)<br /><br /><br />Vă aduceţi aminte de jocul acela din copilărie, când, legat la ochi, alergai bezmetic acolo unde auzeai cuvintele „aici, Chimiţă, aici!”?<br />Deunăzi mă gândeam cu tristeţe că acel Chimiţă este acum învăţământul românesc. Un Chimiţă legat la ochi, care aleargă bezmetic de colo, colo, întorcându-se când în dreapta, când în stânga, de unde se aude strigat mai tare. Acest lucru se întâmplă de câţiva ani buni, de când încercăm năuci să reformăm învăţământul, să-l adaptăm, să-l primenim, doar, doar va ieşi ceva! Şi schimbările au tot venit: notele s-au transformat în calificative, examenele de admitere în liceu s-au transformat în examene de capacitate, apoi în teste naţionale, tezele în teze unice, capitolele în unităţi de învăţare…ehe şi câte şi mai câte! A apărut analiza SWOT, copii cu CES, şcoala incluzivă, proiecte, parteneriate, formatori, mentori, şcoala Waldorf, Step by step, Freinet, CDŞ, simpozioane peste simpozioane, workshopuri, comisii şi comitete…metode care de care mai excentrice: brainstorming, cubul, tehnica 6/3/5, explozia stelară, portofoliul, „pălăriile gânditoare”, turul galeriei, tehnica lotus, cvintetul, ciorchinele, trierea aserţiunilor, frisco, diagrama Venn…toate provocând un veritabil haos în capul bieţilor dascăli.<br />Pe post de „Chimiţă”, dascălii citesc sau nu citesc, înţeleg, nu înţeleg, aprobă, dezaprobă, aplică, nu aplică…în funcţie de dorinţa şi pasiunea cu care îşi face fiecare meseria.<br />Veţi crede, probabil, că nu sunt de acord cu reforma din învăţământul nostru. De fapt, eu chiar îmi doresc o reformă! Doresc, însă, o reformă ADEVĂRATĂ, o reformă care să se facă responsabil şi eficient, o reformă care să acopere atât nevoile noastre, ale dascălilor, cât şi pe cele ale elevilor noştri. Doresc o reformă fără „cobai” şi mai ales, doresc o foarte bună informare despre ceea ce se doreşte a se schimba.<br />Scriam mai sus de notele care s-au metamorfozat în calificative. E o.k.! Problema este că mulţi dintre dascăli nu au perceput sensul şi rolul acestor calificative. Sunt mulţi care încă se întreabă cum să facă „media” calificativelor, care nu înţeleg că nu poţi face media dintre „mere şi caiete”.<br />La fel, scriam despre analize şi proiecte, toate sunt foarte utile. Problema apare când tu, dascălul trebuie să le faci pe toate: şi analize, şi proiecte, şi parteneriate…toate cu diseminare, cu formulare complicate, cu rapoarte peste rapoarte…fără să ai în şcoală telefon, calculator (ce să mai spun de fax, internet).<br />Scriam apoi de examenele de capacitate…sau testele naţionale…sau tezele unice…în situaţia în care toţi ne batem cu cărămida în piept cum mai aplicăm noi principiile educaţiei, cum mai respectăm particularităţile individuale şi de vârstă ale elevilor, ritmul propriu de lucru…care ritm trebuie să fie identic la toţi copiii din România, că doar teza e unică!<br />Şi mai scriam de copiii cu CES, pe care îi integrăm în şcolile de masă (mă gândeam dacă să pun sau nu ghilimelele când am scris integrăm). Ei, copiii cu CES, tocmai pentru că sunt cu CES, ar avea nevoie de cadre didactice de sprijin, de condiţii speciale…care „sunt admirabile şi sublime dar lipsesc cu desăvârşire”.<br />Şi, în sfârşit scriam de fel de fel de şcoli şi fel de fel de metode noi...care se potrivesc sau nu în procesul educaţional. De dragul faptului că „dă bine” vezi fel şi fel de variante de aplicare a acestor metode, care de care mai fanteziste. Muncim pe grupe…chiar dacă grupa se reduce de cele mai multe ori la cel mai bun copil…ne jucăm…până uităm că mai trebuie să şi învăţăm (sau ne jucăm ca să ne aflăm în treabă, nu în scop educativ).<br />Dar, ca să nu închei în ton acid, îi invit pe colegii care nu seamănă cu Chimiţă, pe colegii care şi-au găsit drumul şi au dat jos legătura de la ochi, pe colegii care îşi fac meseria de dascăl din pasiune şi cu pasiune…pentru că sunt convinsă că sunt foarte mulţi astfel de dascăli, fac deci un apel la aceştia, să-i strige mai tare pe toţi Chimiţă care se învârt năuci în jurul lor să dea jos legătura de la ochi, pentru ca în sfârşit să putem aşeza învăţământul românesc acolo unde merită.<br />Deci, AICI CHIMIŢĂ, AICI!<br /><br /><br /><br /><br /><br />NOUTATI<br /><br /><br />DIN<br /><br /><br />LEGISLATIE<br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br />În aceste zile şi momente marcate de acţiuni de stradă şi juridice o să vă aduc în atenţie câteva chestiuni legislative care, consider eu, trebuie cunoscute de noi toţi. Am indicat si link-ul de unde pot fi descărcate.<br /><br />Lista disciplinelor la care se susţin lucrări de evaluare semestrială (teze) în anul şcolar 2008 –2009 pe care o găsiţi la <a href="http://www.edu.ro/index.php/articles/10916">http://www.edu.ro/index.php/articles/10916</a>;<br />Ordin nr. 5729/27.10.2008 privind aprobarea Calendarului şi Precizărilor privind activităţile de perfecţionare prin definitivarea în învăţământ şi acordarea gradelor didactice II şi I pentru anul şcolar 2008-2009 pe care îl gasiţi la <a href="http://www.edu.ro/index.php/articles/10986">http://www.edu.ro/index.php/articles/10986</a> ;<br />Calendarul privind activităţile de perfecţionare prin definitivarea în învăţământ şi acordarea gradelor didactice II şi I, anul şcolar 2008-2009 - anexa 1 la OMECT nr.5729/27.10.2008 pe care îl găsiţi la <a href="http://www.edu.ro/index.php/articles/10987">http://www.edu.ro/index.php/articles/10987</a>;<br />Precizări privind activităţile de perfecţionare prin definitivarea în învăţământ şi acordarea gradelor didactice II şi I, anul şcolar 2008-2009 - anexa 2 la OMECT nr.5729/27.10.2008 pe care le găsiţi la <a href="http://www.edu.ro/index.php/articles/10988">http://www.edu.ro/index.php/articles/10988</a>;<br />Ordin nr. 5952/14.11.2008 privind aprobarea Programei pentru definitivare în învăţământ şi obţinerea gradului didactic II la Limba şi literatura maghiară şi metodica predării limbii şi literaturii maghiare - educatoare, institutori/învăţători pe care îl găsiţi la <a href="http://www.edu.ro/index.php/articles/11042">http://www.edu.ro/index.php/articles/11042</a>;<br />Programa pentru definitivare în învăţământ la limba şi literatura maghiară şi metodica predării limbii şi literaturii maghiare - educatoare, anexa 1 la OMECT nr. 5952 pe care o găsiţi la <a href="http://www.edu.ro/index.php/articles/11043">http://www.edu.ro/index.php/articles/11043</a>;<br />Programa pentru definitivare în învăţământ la limba şi literatura maghiară şi metodica predării limbii şi literaturii maghiare - institutori/ învăţători, anexa 2 la OMECT nr. 5952 pe care o găsiţi la <a href="http://www.edu.ro/index.php/articles/11044">http://www.edu.ro/index.php/articles/11044</a>;<br />Programa pentru obţinerea gradului didactic II la limba şi literatura maghiară şi metodica predării limbii şi literaturii maghiare - educatoare, anexa 3 la OMECT nr. 5952 pe care o găsiţi la <a href="http://www.edu.ro/index.php/articles/11045">http://www.edu.ro/index.php/articles/11045</a>;<br />Programa pentru obţinera gradului didactic II la limba şi literatura maghiară şi metodica predării limbii şi literaturii maghiare - institutori/ învăţători, anexa 4 la OMECT nr. 5952 pe care o găsiţi la <a href="http://www.edu.ro/index.php/articles/11046">http://www.edu.ro/index.php/articles/11046</a>;<br />Ordin nr. 5689/20.10.2008 privind aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Centrelor de Documentare şi Informare, a Fişei cadru a postului de profesor documentarist şi a Fişei cadru de evaluare a profesorului documentarist pe care îl găsiţi la <a href="http://www.edu.ro/index.php/articles/10960">http://www.edu.ro/index.php/articles/10960</a>;<br />Regulamentul de organizare şi funcţionare a centrelor de documentare şi informare (cdi)- anexa 1 la OMECT nr.5689/20.10.2008 pe care îl găsiţi la <a href="http://www.edu.ro/index.php/articles/10969">http://www.edu.ro/index.php/articles/10969</a>;<br />Fişa cadru a postului de profesor documentarist - anexa 2 la OMECT nr. 5689/20.10.2008 pe care o găsiţi la <a href="http://www.edu.ro/index.php/articles/10970">http://www.edu.ro/index.php/articles/10970</a>;<br />Fişa cadru de evaluare a profesorului documentarist - anexa 3 la OMECT nr. 5689/20.10.2008 pe care o găsiţi la <a href="http://www.edu.ro/index.php/articles/10971">http://www.edu.ro/index.php/articles/10971</a>;<br />O R D I N privind aprobarea Metodologiei şi a criteriilor de acordare a gradaţiei de merit şi a salariului de merit în învăţământul preuniversitar pe care îl găsiţi la <a href="http://www.edu.ro/index.php/articles/10957">http://www.edu.ro/index.php/articles/10957</a>;<br />Anexă la ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 5730/27.10.2008- privind aprobarea Metodologiei şi a criteriilor de acordare a gradaţiei de merit şi a salariului de merit în învăţământul preuniversitar pe care o găsiţi la <a href="http://www.edu.ro/index.php/articles/10958">http://www.edu.ro/index.php/articles/10958</a>;<br />Ordin privind Calendarul mişcării personalului didactic din învăţământul preuniversitar pentru anul şcolar 2009 – 2010 pe care îl găsiţi la <a href="http://www.edu.ro/index.php/articles/10963">http://www.edu.ro/index.php/articles/10963</a>;<br />Calendarul mişcării personalului didactic din învăţământul preuniversitar pentru anul şcolar 2009 – 2010 pe care îl găsiţi la <a href="http://www.edu.ro/index.php/articles/10967">http://www.edu.ro/index.php/articles/10967</a>;<br />Ordin nr.5743 privind Metodologia privind mişcarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar pe care îl găsiţi la <a href="http://www.edu.ro/index.php/articles/10964">http://www.edu.ro/index.php/articles/10964</a>;<br />Anexă la ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 5743 / 28.10.2008 pe care o găsiţi la <a href="http://www.edu.ro/index.php/articles/10968">http://www.edu.ro/index.php/articles/10968</a>;<br />Ordin privind Metodologia de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante în unităţile de învăţământ preuniversitar din municipiul Bucureşti şi judeţele nominalizate în ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 5573/2008 pe care îl găsiţi la <a href="http://www.edu.ro/index.php/articles/10959">http://www.edu.ro/index.php/articles/10959</a>;<br />Ordin nr. 5573 privind organizarea şi desfăşurarea concursului de ocupare a posturilor didactice /catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar la nivelul unităţii de învăţământ sau al grupurilor de unităţi de învăţământ, în 14 judeţe şi municipiul Bucureşti pe care îl găsiţi la <a href="http://www.edu.ro/index.php/articles/10961">http://www.edu.ro/index.php/articles/10961</a>;<br />Anexă la ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 5741/28.10.2008- pentru judeţele pilot, pe care o găsiţi la <a href="http://www.edu.ro/index.php/articles/10962">http://www.edu.ro/index.php/articles/10962</a>;<br />Ordin nr. 5746/28.10.2008 pentru aprobarea Metodologiei privind fundamentarea cifrei de şcolarizare şi stabilirea reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat pentru anul şcolar 2009-2010 pe care îl găsiţi <a href="http://www.edu.ro/index.php/articles/10979">http://www.edu.ro/index.php/articles/10979</a>;<br />Metodologia privind fundamentarea cifrei de şcolarizare şi stabilirea reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat pentru anul şcolar 2009-2010, aprobată prin OMECT nr. 5746/28.10.2008 pe care îl găsiţi la <a href="http://www.edu.ro/index.php/articles/10978">http://www.edu.ro/index.php/articles/10978</a>;<br /><br /><br /><br />O să închei cu proiectul de “ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare” al cărui text îl pun mai jos:<br />În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată şi a Legii nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare cu modificările şi completările ulterioare Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.<br />Art. I. Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.158 din 16 iulie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:<br />1. Articolul 5 alineatul (1), literele a) şi b) se modifică şi vor avea următorul cuprins:<br />”Art. 5.<br />(1) Funcţiile didactice sunt:<br />a) în învăţământul preşcolar: educator/educatoare; institutor/institutoare; profesor pentru învăţământul preşcolar;<br />b) în învăţământul primar: învăţător/învăţătoare; institutor/institutoare; profesor pentru învăţământul primar; profesor”<br />2. Articolul 7 alineatul (1), literele c), d), e), f) şi g) se modifică şi vor avea următorul cuprins:<br />„Art.7.<br />(1) Pentru ocuparea funcţiilor didactice trebuie îndeplinite următoarele condiţii de studii:<br />c) pentru funcţia de institutor - absolvirea cu examen de diplomă a colegiului universitar pedagogic, a liceului pedagogic sau a unei şcoli echivalente, urmată de absolvirea cu diplomă a unei instituţii de învăţământ superior de lungă durată sau de scurtă durată ori de absolvirea cu diplomă a ciclului I de studii universitare de licenţă sau a ciclului II de studii universitare de masterat ori de absolvirea cu diplomă de licenţă sau de absolvire, urmată de un curs specific în domeniul psihopedagogic şi metodic;<br />d) pentru funcţia de profesor în învăţământul preşcolar şi preuniversitar obligatoriu - absolvirea, cu examen de licenţă a unei instituţii de învăţământ superior de lungă durată sau absolvirea cu diplomă a ciclului I de studii universitare de licenţă sau a ciclului II de studii universitare de masterat, în profilul postului, cu condiţia deţinerii a minimum 30 de credite de studii transferabile din programul de pregătire psihopedagogică oferit de departamentele pentru pregătirea personalului didactic ori absolvirea cu diplomă a cursurilor postuniversitare cu durata de cel puţin un an şi jumătate, aprobate în acest scop de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului - studii aprofundate, studii academice postuniversitare, studii postuniversitare de specializare, în profilul postului, precum şi îndeplinirea condiţiei cerute de art. 68 din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată;<br />d^1) pentru funcţia de profesor în învăţământul gimnazial, clasele V-VIII şi clasele IX-X din şcoala de arte şi meserii - absolvirea, cu examen de licenţă ori examen de absolvire, a unei instituţii de învăţământ superior de lungă sau scurtă durată ori a unui colegiu pedagogic de profilul postului sau absolvirea cu diplomă a ciclului I de studii universitare de licenţă sau a ciclului II de studii universitare de masterat, în profilul postului, cu condiţia deţinerii a minimum 30 de credite de studii transferabile din programul de pregătire psihopedagogică oferit de departamentele pentru pregătirea personalului didactic ori absolvirea cu diplomă a cursurilor postuniversitare cu durata de cel puţin un an şi jumătate, aprobate în acest scop de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului - studii aprofundate, studii academice postuniversitare, studii postuniversitare de specializare, în profilul postului, precum şi îndeplinirea condiţiei cerute de art. 68 din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată;<br />d^2) pentru funcţia de profesor la anul de completare - absolvirea, cu examen de licenţă ori examen de absolvire, a unei instituţii de învăţământ superior de lungă sau scurtă durată ori a unui colegiu pedagogic de profilul postului sau absolvirea cu diplomă a ciclului II de studii universitare de masterat, în profilul postului, cu condiţia deţinerii a minimum 60 de credite de studii transferabile din programul de pregătire psihopedagogică oferit de departamentele pentru pregătirea personalului didactic ori absolvirea cu diplomă a cursurilor postuniversitare cu durata de cel puţin un an şi jumătate, aprobate în acest scop de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului - studii aprofundate, studii academice postuniversitare, studii postuniversitare de specializare, în profilul postului, precum şi îndeplinirea condiţiei cerute de art. 68 din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată;<br />e) pentru funcţia de profesor în învăţământul liceal şi postliceal - absolvirea cu examen de licenţă a unei instituţii de învăţământ superior de lungă durată sau echivalentă acesteia, în profilul postului, ori absolvirea cu diplomă a ciclului II de studii universitare de masterat, în profilul postului, cu condiţia deţinerii a minimum 60 de credite de studii transferabile din programul de pregătire psihopedagogică oferit de departamentele pentru pregătirea personalului didactic sau absolvirea cu diplomă a cursurilor postuniversitare cu durata de cel puţin un an şi jumătate, aprobate în acest scop de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului - studii aprofundate, studii academice postuniversitare, studii postuniversitare de specializare, în profilul postului, precum şi îndeplinirea condiţiei cerute de art. 68 din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată;<br />f) pentru funcţia de maistru instructor - absolvirea cu examen de diplomă a unei şcoli postliceale în domeniu sau absolvirea, cu examen de licenţă ori examen de absolvire, a unei instituţii de învăţământ superior în profilul postului sau absolvirea cu diplomă a ciclului I de studii universitare de licenţă sau a ciclului II de studii universitare de masterat, în profilul postului, cu condiţia deţinerii a minimum 30 de credite de studii transferabile din programul de pregătire psihopedagogică oferit de departamentele pentru pregătirea personalului didactic ori absolvirea cu diplomă a cursurilor postuniversitare cu durata de cel puţin un an şi jumătate, aprobate în acest scop de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului - studii aprofundate, studii academice postuniversitare, studii postuniversitare de specializare, în profilul postului, precum şi îndeplinirea condiţiei cerute de art. 68 din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată;<br />g) pentru funcţiile de profesor documentarist, cadru didactic - tutore şi cadru didactic - mentor - absolvirea cu examen de licenţă, examen de diplomă ori examen de absolvire a unei instituţii de învăţământ superior de lungă sau scurtă durată în profilul postului ori absolvirea cu diplomă a ciclului I de studii universitare de licenţă sau a ciclului II de studii universitare de masterat, în profilul postului, cu condiţia deţinerii a minimum 30 de credite de studii transferabile din programul de pregătire psihopedagogică oferit de departamentele pentru pregătirea personalului didactic ori absolvirea cu diplomă a cursurilor postuniversitare cu durata de cel puţin un an şi jumătate, aprobate în acest scop de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului - studii aprofundate, studii academice postuniversitare, studii postuniversitare de specializare, în profilul postului, precum şi îndeplinirea condiţiei cerute de art. 68 din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată.”<br />3. Articolul 8 literele a), b), e), g) şi h) se modifică şi vor avea următorul cuprins:<br />„Art.8.<br />Pentru ocuparea funcţiilor didactice auxiliare trebuie îndeplinite următoarele condiţii de studii:<br />a) pentru funcţia de bibliotecar, de documentarist şi de redactor - absolvirea cu examen de diplomă a unei instituţii de învăţământ, secţia de biblioteconomie, sau a altor instituţii de învăţământ ai căror absolvenţi au studiat în timpul şcolarizării disciplinele de profil din domeniul biblioteconomiei; pot ocupa funcţia de bibliotecar, de documentarist sau de redactor şi alţi absolvenţi ai învăţământului superior de lungă sau scurtă durată, ai ciclului I de studii universitare sau a ciclului II de studii de masterat, ai învăţământului postliceal ori liceal cu diplomă, pe perioadă determinată, dacă au urmat un curs de iniţiere în domeniu;<br />b) pentru funcţia de informatician - absolvirea cu diplomă a unei instituţii de învăţământ superior de lungă sau scurtă durată, de profil sau absolvirea cu diplomă a ciclului I de studii universitare sau a ciclului II de studii de masterat, în profilul postului ori a unei unităţi de învăţământ preuniversitar, de profil;<br />e) pentru funcţia de instructor-animator - absolvirea cu diplomă a unei instituţii de învăţământ superior de lungă sau scurtă durată ori absolvirea cu diplomă a ciclului I de studii universitare sau a ciclului II de studii de masterat, a unei şcoli postliceale, a unui liceu pedagogic sau a echivalentului acestuia, ori a altui liceu şi absolvirea cursurilor speciale pentru obţinerea atestatului de aptitudini pentru această funcţie;<br />g) pentru funcţia de asistent social - absolvirea unei instituţii de învăţământ superior de profil, de lungă sau de scurtă durată, cu examen de licenţă sau de absolvire, ori absolvirea cu diplomă a ciclului I de studii universitare sau a ciclului II de studii de masterat, în profilul postului sau a unei şcoli sanitare postliceale ori a unei şcoli postliceale de conducători puericultori;<br />h) pentru funcţia de corepetitor - absolvirea unei instituţii de învăţământ superior de profil, de lungă sau de scurtă durată sau absolvirea cu diplomă a ciclului I de studii universitare sau a ciclului II de studii de masterat, în profilul postului ori a unui liceu de specialitate.”<br />4. Articolul 10 alineatul (1), literele a) şi b) se modifică şi vor avea următorul cuprins:<br />„Art.10.<br />(1) Ordinea ocupării posturilor didactice din învăţământul de stat este:<br />a) pretransferarea personalului didactic, la cerere, în aceeaşi localitate sau în localitatea unde îşi are domiciliul, respectând prevederile art. 7 şi ale art. 13 alin. (5), care se aplică în mod corespunzător; dacă postul este solicitat de două sau mai multe persoane, se organizează concurs;<br />b) transferarea personalului didactic titular disponibilizat prin restrângere de activitate sau prin desfiinţarea unor unităţi şcolare; transferul se efectuează respectând prevederile art. 7 şi ale art. 13, care se aplică în mod corespunzător;”<br />5. Articolul 43 literele a) şi b) se modifică şi vor avea următorul cuprins:<br />„Art. 43.<br />Norma didactică de predare-învăţare, de instruire practică şi de evaluare curentă a preşcolarilor şi a elevilor în clasă reprezintă numărul de ore corespunzătoare activităţilor prevăzute la art. 42 alin. (1) lit. a) şi se stabileşte după cum urmează:<br />a) un post de educatoare (institutoare) sau profesor pentru învăţământul preşcolar pentru fiecare grupă de preşcolari sau pentru grupe combinate, în unităţile în care nu se pot constitui grupe separate; la grădiniţele cu program prelungit şi la cele cu program săptămânal, posturile se normează pe ture;<br />b) un post de învăţător (institutor) sau profesor pentru pentru învăţământul primar pentru fiecare clasă din învăţământul primar sau pentru clase simultane din cadrul acestuia, unde nu se pot constitui clase separate;”<br />6. Articolul 44 alineatele (2^1) şi (4^2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:<br />„Art. 44.<br />(2^1) Învăţătorii/institutorii care predau în învăţământul primar şi profesorii pentru învăţământul primar din şcolile cu predare în limba minorităţilor naţionale au aceleaşi obligaţii de predare ca şi învăţătorii/institutorii care predau în învăţământul primar sau profesorii pentru învăţământul primar care predau potrivit planurilor de învăţământ pentru învăţământul primar din şcolile cu limba de predare română. Pentru orele efectuate în plus faţă de orele predate de învăţătorii/institutorii/profesorii pentru învăţământul primar, conform planurilor de învăţământ pentru învăţământul primar din şcolile cu limba de predare română, aceştia sunt remuneraţi prin plata cu ora.<br />(4^2) În situaţia în care predarea orelor de educaţie fizică nu se poate face de profesor cu studii de specialitate, acestea sunt predate de învăţătorul/institutorul/ profesorul clasei.”<br />Art. II. Prezenta Ordonanţă de Urgenţă intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.<br /><br />În mometul publicării O.U. se face un prim pas pentru absolvenţii de PIPP în ceea ce priveşte încadrarea şi urmează evident salarizarea. Un alt element de noutate ar fi posibilitatea transferului din mediu rural în mediu urban indiferent de nivelul de învăţământ, asta evident dacă studiile permit.<br />Sper ca în mometul în care dumneavoastră citiţi acest material O.U. să fie deja publicată în Monitorul Ofical.<br />Până atunci Ordinul MECT nr. 5869/2008 - aplicarea unor prevederi ale OG nr. 15/2008 privind cresterile salariale ce se vor acorda in anul 2008 personalului din invatamant spune că<br /><br />În conformitate cu prevederile Legii nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, cu modificarile si completarile ulterioare, ale Legii invatamantului nr. 84/1995, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare,in baza Hotararii Guvernului nr. 366/2007 privind organizarea si functionarea Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului, cu modificarile si completarile ulterioare,ministrul educatiei, cercetarii si tineretului emite prezentul ordin.Art. 1. - Absolventii studiilor ciclului universitar de licenta 2008 (ciclul I Bologna), incadrati in invatamantul prescolar si primar pe posturi de educatoare si invatatori, vor fi salarizati in conformitate cu anexa nr. 2 la Ordonanta Guvernului nr. 15/2008 privind cresterile salariale ce se vor acorda in anul 2008 personalului din invatamant, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru functia institutor I, nivelul studiilor S, corespunzator gradului didactic si transelor de vechime.Art. 2. - Absolventii studiilor ciclului universitar de licenta 2008 (ciclul I Bologna), incadrati in invatamantul secundar inferior, vor fi salarizati in conformitate cu anexa nr. 2 la Ordonanta Guvernului nr. 15/2008, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru functia profesor, nivelul studiilor S, corespunzator gradului didactic si transelor de vechime.Art. 3. - Directia generala buget-finante, patrimoniu si investitii din cadrul Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului, inspectoratele scolare judetene si al municipiului Bucuresti, unitatile de invatamant preuniversitar, unitatile conexe si cele cu activitati extrascolare ale invatamantului preuniversitar vor duce la indeplinire prevederile prezentului ordin.Art. 4. - Prezentul ordin intra in vigoare la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.Art. 5. - La data intrarii in vigoare a prezentului ordin se abroga orice dispozitie contrara.Ministrul educatiei, cercetarii si tineretului,Anton Anton<br />Ştiu că sunt multe discuţii şi discriminări pe care nu vreau să le discut aici, deocamdată. Sper că dupa publicarea în M.O. a ordonanţei de mai sus să se înceapă o reaşezare a grilei şi să se elimine neregulile din ea.<br />Toate materialele de mai sus şi multe altele le găsiţi şi pe pagina mea <a href="http://www.liviumarianpop.blogspot.com/">http://www.liviumarianpop.blogspot.com/</a>, unde puteţi adresa şi eventuale întrebări.<br /><br />Baia Mare prof. Liviu Marian POP<br />23 noiembrie 2008 <a href="mailto:liviumarianpop@yahoo.com">liviumarianpop@yahoo.com</a><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br />BUNE<br /><br /><br />PRACTICI<br /><br /><br />INVATAMANT<br /><br /><br /><br />PRESCOLAR<br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br />„Vrem să vină Moş Crăciun!”<br />(Scenetă pentru copii)<br />Text , educatoare:<br />Bondar Eugenia ,<br />Grădiniţa Nr. 3, Huşi, Judeţul Vaslui<br />Luna decembrie este luna cea mai plăcută copiilor, dar şi nouă, celor mari, cănd vedem cât de motivati sunt copiii, ceea ce-i face să se întreacă pe ei înşişi. Serbările, mai ales cele de iarnă, sunt foarte îndrăgite de copii deoarece trăiesc momente deosebite prin costumele pe care le poartă, se erijează in personajele al căror rol îl joacă, clasele şi tot ce e în jur îmbracă straie noi, sclipitoare ca într-o adevarată feerie de iarnă.<br />La grupa pregătitoare le rezerv momente cănd se costumează în frumoasele costume populare, dar la grupele mici rolurile lor sunt ca cele ce se întâlnesc în următoarea scenetă, copiii de la grupă fiind fiind sursa de inspiraţie.<br /><br />Fulg prezentator:<br />-Azi, copiii din grupa mare<br />Vă spun: bine-ţi venit la serbare!<br />Suntem cu toţii aranjaţi,<br />Vă invităm să ne-ascultaţi!<br /><br />Fulg prezentator:<br />-Cum ne place, ne vom juca,<br />Vom cânta şi vom dansa.<br />E decembrie, e iarnă,<br />Fulgii au prins să se cearnă.<br />Fulg prezentator:<br />-Iată, ei sunt fulgi- copii,<br />Alături, copii jucării.<br />Fulg prezentator:<br />-Vor apărea doi prichindei,<br />Cam poznaşi, aşa sunt ei,<br /><br />Dar şi două surioare,<br />Una mică, alta mare,<br />Fulg prezentator:<br />-Pe Moş Crăciun îl aşteaptă,<br />Serbarea poate să înceapă!<br /><br />Şi tare ne vom bucura,<br />Dacă veţi aplauda!<br />(Fulgii formează un norişor)<br /><br />Fulg: -Din cerul întunecat<br />Noi, fulgii albi azi am plecat.<br />Fulg:<br />-Ne jucăm purtaţi de vânt,<br />Plutim, ne-aşternem pe pământ<br />Fulg:-Deşi reci ştim că suntem,<br />Căldură-n suflete aducem,<br />Fulg: -Glasuri se aud strigând,<br />Copiii îi vezi alergând,<br />Fulg: Se şi gândesc la săniuş,<br />Să se dea pe derdeluş,<br />Fulg: - Nu numai la sănioară Gândul copiilor zboară,<br />Fulg: - Ci, mai ales, la Moş Crăciun, Ştiu că fulgii îi ţes drum<br />Fulg: -Pentru sania minunată<br />Cu-alese daruri încărcată...<br />Fulg: -Sania trasă de iepuraşi, Să vină la copilaşi!<br />Fulg: -Ca nici azi să nu lipsească<br />Să continuăm cu joaca noastră,<br />Fulg: -Pe copii să-i încântăm, Sărbătorile să anunţăm.<br />Fulg: -Sclipitori, purtând solie,<br />Să întregim a iernii feerie,<br />Fulg:- Ca întrun vis, să plutim uşor,<br />Duşi de ritmul îmbietor,<br />Fulg: -Pe-acorduri, lin, să ne-nvârtim,<br />Sub a muzicii vrajă să păşim! Dansul fulgilor,<br />După melodia„Baladă pentru Adeline” – Richad Kliderman Sau : „Sillent night”<br />(După primii paşi vor intra în dans şi fetiţele –surioare)<br />Oana:-- E iarnă şi-i minunat aici,<br />Cât mă bucur să văd fulgi!<br />Roxi: -Parcă pluteau în zbor, uşor,<br />Ne- am prins şi noi în jocul lor.<br />Oana: -Mie tare mi-a plăcut,<br />Piruete am făcut,<br /><br />Roxi: -Însă am cam obosit,<br />Să ne odihnim un pic!<br />Vlad: - Hai, veniţi cu noi la joacă,<br />Jucăriile v-aşteaptă!<br /><br />Răzvan: -Păpuşa voastră, Măriuca,<br />Astăzi n-a mâncat nimica.<br /><br />Roxi: -Nu îmi mai place de ea,<br />Altă păpuşă eu aş vrea...<br /><br />Oana: -Mie mi-ar plăcea să mă joc,<br />Dar acum n-am timp deloc!<br />(Se aşează întrun loc şi se preface că scrie sau coase ceva)<br />Vlad: -Să batem palmele un niţel,<br />Eu cu unul, tu cu un alt roboţel.<br /><br />Vlad:-Poc, poc, poc,... poc, poc, poc, poc,<br />Unu, 2, 3, 4, 5, 6, 7, opt!<br /><br /><br /><br />Răzvan: - Haide , ca un clopotel<br />Să ne legănăm ca el!<br />Clinc, clinc,...clinc, clinc,, hai,/ Unu, 2, 3, 4, 5, 6, 7stai!<br />Ieduţul:- Hai, băiatule, puţin,<br />Împreună să sărim!<br />Vlad: -Hai, unu, 2, 3, hop,<br />Patru, 5, 6, 7, ... stop!<br />Roxi: -Să le-apăsăm pe butoane,<br />Să vedem cum fac fiecare:<br /><br />(Trec prin faţa jucăriei stabilite dinainte,<br />apasă pe creştet – buton, fiecare jucărie va emite o onomatopee.)<br />Urşii: -Mor, mor, mor, ...., mor, mor, mor,<br />Păpuşa: -Ma-ma, ma-ma!<br />Robotul (Piticul 1):Po-ca, po-ca, poca, ...pa!<br />Piticul 1 : - Po-ca, po-ca, poca, ...pa!<br />Clopoţelul 1 : - Clinc,....., clinc, bam,<br />Azor : Ham, ham, ..., ham, ham,...ham,<br />Roboţii : -Scârţ, scârţ..., scârţ, scârţ...!<br />Pisica : - Miau, miau, ....miau, miau,...miau,<br />Vlad: - Haideţi, acum să apăsăm<br />Toţi deodată, pe buton!<br />(Jucăriile scot onomatopeele deodată).<br />Vlad: -Vai de mine, ce mai cor, Urechile rău mă dor!<br />S T O O O OOOOOP!<br />Ursul: -Mor, mor, mor,mor, mor, mor!<br />Vlad : -Ce tot mormăi, spune, ce ai?<br />Prea multă mormăială, stai!<br />Roxi: -Azi au stat prea liniştite,<br />Mi se par chiar amorţite,<br />Le-ar prii ceva mişcare,<br />Muzica...,! Aşa...., mai tare!<br />Dansul jucăriilor , ROBOŢEII ŞI URSULEŢUL<br />Melodia.... „ROBOŢEII” de pe C. D.<br />(Jucăriile rămân jos, pe covor, după dans).<br /><br />Roxi: - Pe jucării să le lăsăm,<br />Desenele să terminăm!<br />(Îşi iau fiecare câte o foaie de hârtie pe care mai au de adăugat câte un detaliu la desenul început în prealabil).<br /><br />Vlad: -Eu maşinuţa să termin,<br />Nu mai am...decăt puţin.<br />Răzvan : - Colorez vagonul aşa,<br />Trenuleţul este ga...ta!<br />N-am uitat telecomanda!<br />Vlad: - Ei...Telecomandă...am uitat, Ce repede am desenat!<br />Robo: -Vreau să ne mai jucăm un pic,<br />Hai, băieţi, să facem scârţ!<br />Roboţânc: -Cu mine cine vrea să stea?<br />La joacă cine mă mai vrea?<br /><br />Vlad: -Acum suntem ocupaţi!<br /><br />Robobleck:-Locul meu, eu ştiu prea bine,<br />E sus, pe raft! Vai, ce dezordine!<br />Şi tare îmi este frică<br />Să n-alergaţi pe-aici...adică....<br /><br />Robonit : -Şi altădată s-a-ntâmplat,<br />Tot pe jos voi ne-aţi lăsat,<br />Aţi alergat şi ne-aţi călcat!<br />Mecanismul mi-aţi stricat.<br /><br />Vlad: -Te-am călcat..., nu te-ai stricat!<br />Uite,acum m-ai încurcat!<br />Aşa, ... telecomandă şi eu să fac....!<br /><br />Roxi : - Cum să fie părul, cum?<br />Lung şi blond..., m-am hotărât..., buuuuuun!<br /><br />Vlad: -Gataaa, acum am terminaaaaat!<br />Ce frumos am desenat!<br />* * *<br />(Cei trei frăţiori vin cu foile la mijlocul scenei.)<br />Oana : (lasă cusutul pe scăunel , trece pe la fiecare frăţior şi surioara , admirându-le desenele, apoi pleacă la locul său ): - - -Spiriduşii lui Moş Crăciun<br />Adună scrisori şi le spun<br />Fiecare ce şi-a dorit<br />Cred că scrisorile a primit!<br /><br />Răzvan: -La fel şi-atunci am desenat,<br />Roxi: - Oare ceva am uitat?<br />Vlad: - Maşina mea era tot aşa!<br />Răzvan: - Şi trenul, şi telecomanda!<br /><br />Vlad: -Dacă nu ştie unde stăm?!<br />Roxi:- Ba, i-am spus...! Vreau să<br />cântăm!<br />(Surioara mai mare, Oana, strânge foile.)<br />Vlad : - Cântă tu, noi ascultăm!<br />(Roxi cântă un refren din :<br />Moş Crăciun , de pe casetă)<br />Oana: Surioara mea cea mică<br />Văd că tare-i fericită!<br />Roxi: Astăzi, da, fericită sunt!<br />Cum oare de ai ghicit?<br />Oana: -Păi...nu plângi ca altădată, Cânţi, răsună casa toată!<br /><br />Roxi: -Cum să nu fiu fericită!?<br />Acuma sunt pregătită!<br />Oana: - Pregătită? Pentru ce?<br /><br />Roxi: -Moş Crăciun pe-aproape e !<br />Şi va veni cu jucării ...<br />Ce, tu nu-l aştepţi? Ia zi!<br />Oana: -De unde ştiţi că şi-aici vine?<br />Vlad: -Vine, vine, ştim foarte bine!<br />Oana, ( se ia cu mâinile de cap, contrariată):<br />-Vreţi să spuneţi că vă gândiţi<br />Musafiri ca să primiţi!?!<br />(Cei trei nu o iau în seamă, nu-i răspund, se aliniază şi se uită în depărtare , ţinând mâinile streaşină, la ochi):<br />* * *<br />Roxi: (recită): - Ninge, ninge, ninge-ncetişor,<br />Vlad: -Fulgi sclipitoooori se aşteeern uşooor,<br />Să vină Moş Crăciuuuun mai repejoooor!!!!!<br />Oana: - La ce oare vă uitaţi!?!<br />Răzvan: -O, cât sunt de minunaţi!<br />Vlad: (sare, dând voioasă din mâini):<br />- Tot aşa de o să ningă,<br />Sigur, la noi o să ajungă!<br />Roxi: -Da, zăpadă de o fi,<br />Cu sănioara va porni!<br />(Roxi cânta un vers dintr-un cântec de iarnă).<br />Oana: -Vă mai întreb încă o dată<br />Şi vreau un răspuns în-da-tă!<br />Voi acuma vă gândiţi<br />Musafiri ca să primiţi!?!<br />Vlad: - Îl aşteptăm pe Moş Crăciun Şi de ninge, asta-i buuun!<br />Oana: - Şi eu, şi voi , îl aşteptăm, Dar nu vreau să-l speriem!<br />Roxi: -Păi, de ce să-l speriem....,<br />Noi doar cântăm... şi nu ţipăm!?!<br />Oana: -Dacă vine, se-ntoarce-n loc,<br />Nu va dori să stea deloc!<br /><br />Vlad: - Şi de ce să nu se-oprească?<br /><br />Oana: -Se va duce la altă casă!<br /><br />Răzvan: - Vom fi atenţi şi vom deschide<br />Glasul lui când se aude.<br />Oana: - Păi...voi vreţi să-l accidentaţi?<br />Of, of, of, dragii mei fraţi!<br /><br />Roxi: -Cine a spus aşa ceva !?!<br />Eu n-am spus, nici ei, e-aşa?<br />Oana: - Oare ce credeţi că va păţi<br />Pe aici când va păşi?<br />Sigur se va împiedica,<br />Ar putea chiar şi cădea!<br />Roxi: -Asta e adevărat...<br />Jucăriile s-au împrăştiat.<br />Oana: -Singure s-au împrăştiat?<br />Recunoaşteţi, le-aţi lăsat,<br />De ele v-aţi plictisit,<br />Moşului altele i-aţi cerut...<br />Roxi: -Să vi-.nă! Totuşi, să ne apucăm<br />Pe raft să le aşezăm,<br />Repede, pe întrecute,<br />Că nu sunt chiar aşa multe.<br />(Fiecare ia câte o jucărie , de mână şi o ridică pe raft- scaunel).<br />Vlad: - Ursul ăsta nu prea vrea<br />Pe raft frumos ca să stea.<br />(Ursul curge de pe scaun, în ghemuit)<br />Ursulache:-Nu vreau să fiu ascultător,<br />Sunt ca tine,mor, mor, mor.<br />Vlad: - Stai Ursulache binişor!<br />Ursulache:- Uitate pe jos ne-aţi lăsat,<br />Chiar deloc nu v-a păsat!<br />Vlad: - Of, am obosit chiar rău,<br />Stai , ursule, aicea, zău!<br />Azor: - Pe el sunt supătar foc,<br />De ureche ieri m-a tras,<br />Fără coadă am rămas,<br />Am zis ham, ham, de-am răguşit,<br />Nici un os nu am primit.<br />Ursulache:- Ştiu că ursul adevărat<br />E greoi şi neapărat<br />Iarna când simte că vine<br />Intră în bârlog. Pe mine<br />Când ici, ba colo mă tot lasă,<br />Într-o cutie, într-o plasă,<br />Uită că sunt o jucărie<br />De pluş, uşoară, maronie,<br />Mie-mi place să mă joc,<br />Ei nu mă mai iubesc deloc,<br />Nu-mi place să stau într-un loc!<br /><br />Vlad: - Îmi cer iertare Ursulache!!<br /><br />Ursulache:--Aşa ceva nu se mai poate!<br />(Ursulache se aşează cuminte pe scăunel).<br /><br />Martinică: - Şi eu degeaba<br />mormăiesc,,<br />Nici o privire nu mai primesc,<br />Altă dată mă luau<br />Şi cu mine mormăiau,<br />Pe „ r” ca să îl zică bine<br />Făceau morrrr, , aşa, ca mine.<br />Să zică urs, nu prea putea,<br />Azi te-le-co-man-dă vrea,<br />Mor, mor, mor, e bine-aşa?<br /><br />Lupuşorul* :- Pe mine m-au pedepsit,<br />Cum în poveste-au auzit,<br />O, ce mi-au făcut , vai mie,<br />Deşi-s o biată jucărie,<br />Nu acel lup adevărat<br />Ce pe Scufiţa a mâncat,,<br />Nici cel care a păpat<br />Iezii caprei, cu-adevărat,<br />Pentru toţi am încasat<br />O pedeapsă. Hau, hau, hau,<br />M -am săturat!<br /><br />Pisica**: - Nu stiu, poate că mă crede<br />O pisică adevărată,<br />De aş fi, l-aş zgâria,...<br />De n-o să mai facă aşa,<br />De coadă mereu mă trage,<br />Râde şi îndată fuge,<br />Eu zic miaaau, nu de plăcere,<br />Miau, miau, zic, dar de durere.<br />Când eram nouă şi aveam<br />Blană moale, mă mângâiau,<br />Acum în braţe nu mă mai iau...<br />Ce păcat, miau, miau, miorlaaau!<br /><br />Ieduţul: -Şi pe mine m-au uitat,<br />Fără apă m-au lăsat,<br />Şi ştiu că s-u lăudat<br />Că m-au hrănit, m-au adăpat,<br />Dar n-am văzut nici chiar un pic, Nu le e milă că sunt mic,<br />O jucărie de nu eram Până acum mă prăpădeam!<br />Trăgeau de coarne..., nu voiam,<br />Ei nu mă înţelegeau,<br />Să îi împung eu nu am vrut,<br />Nici putere n-am avut,<br />Prima dată când m-au văzut<br />S -au bucurat, dar le-a trecut.<br />Robobleck:- Precum văd, s-a cam<br />sfârşit,<br />Dar cândva m-au îndrăgit,<br />Cu ceilalţi ROBOŢI m-aliniau,<br /><br /><br />Tare frumos mai povesteau,<br />Aveam becuri minunate,<br />Acuma sunt stricate toate.<br />Robored: - Tare mult mă bucuram,<br />Fraţii acasă ajungeau<br />Ne vedeau şi salutau,<br />Semn cu mâna ne făceau,<br />S-au jucat, ne-au defectat,<br />Şi de noi au cam uitat!<br /><br />PITICUL2: -În rând ne aliniau<br />Şi voioşi cu noi cântau,<br />Ceilalţi cinci au dispărut,<br />Deloc rău nu le-a părut,<br />Ca de noi să îi despartă,<br />Nici Alba-ca-Zăpada nu e,<br />O fi uitată-ntro cutie...<br /><br />ROBONIT:- Scârţ, scârţ, nu mă mai place defel,<br />Eu vreau să mă mai joc cu el!<br />(Vlad, arătând spre Răzvan)<br />Vlad:-De mine, de tine or fi vorbit?<br />Că eu nu m-am dumirit!<br />Răzvan: -La tine s-au referit!<br /><br />Vlad: -Lasă, că şi tu ai greşit!<br />Robo: -Ro-bo-scârţ, ro-bo-cap.<br />Vlad: -Şi tu îmi dai dureri de cap?<br />Ce ai, rău te-ai defectat!<br />ROBO: - Ro-bo-scârţ, ro-bo-cap.<br />Vlad: -Scârţâi rău, mă baţi la cap!<br />Roboţânc: -Scărţ şi eu, scârţâi ca el,<br />Voi m-aţi dorit, un roboţel<br />Cu lumini şi cu butoane<br />Şi să fiu roşu la culoare,<br />Anul trecut m-aţi primit,<br />Dar am rămas tare uimit<br />Când bateriile s-au consumat,<br />Pe raft am rămas uitat.<br />Robonit:-Scârţ, scârţ, vai de mine, vai de el,<br />Nu îmi mai place defel,<br />Vlad: -Te-ai stricat şi nu-mi mai placi!<br />Oana: ( îi arată gestul de lovire peste cap).<br />- S-a stricat că aşa-i faci!<br />Robored: - Apasă mereu pe butoane,<br />Nu uşor, ci-apasă tare.....<br />Robobleck: ( arată gestul de lovire peste cap).<br />- Aşa face el mereu,<br />Nu am scăpat nici chiar eu,<br />Şi doar nimica nu-i făceam,<br />Stăteam cuminte şi priveam.<br /><br />Vlad: -O să scap de voi îndată,<br />Moş Crăciun o să sosească!<br /><br />Robo: -Scârţ, , scârţ, scârţ, ba,<br />Moş Crăciun să îţi mai dea<br />Jucării, le strici mata!<br />Scârţ, , scârţ, scârţ, ba,<br />Roxi: Frăţioare, ce-ai păţit,<br />Ca o statuie ai încremenit,<br />Nu-ţi place cum a scărţâit,<br />Sau adevărul a grăit?<br />Robo:-Râde, scârţ, nici ea nu-i brează,<br />Scârţ , scârţ, ce se mai distrează!<br />Când cu păpuşa te jucai<br />Pe faţă o mâzgăleai!<br /><br />Roxi:-Ei!?!Robo de rău ne vorbeşte!<br />Vlad: -E defect, fier vechi el este!<br /><br />Robo:-M-am defectat că mai demult<br />Şuruburile-ai desfăcut, Pe unele nu le-ai mai strâns,<br />Au căzut şi am ajuns<br />Să fac : scârţ, ..scârţ.... aşa,<br />Numai din cauza ta!<br />Şi un circuit s-a ars, Fără becuri am rămas,<br />În bucăţi m-ai desfăcut, Să mă repari n-ai mai ştiut.<br />Roxi: -Robotul ăsta să îl ducem Undeva să îl ascundem, Că ne face de ruşine<br />Când Moş Crăciun aicea vine.<br /><br />Vlad: ( îşi freacă mâinile bucuros):<br />- Eu alt robot am cerut,<br />Unul nou, cum am văzut La magazin şi mi-a plăcut,<br />Era frumos, ăsta-i urât!<br />(Băieţii trag de câte un braţ pe Roboţel. Roxi îl împinge din spate:<br />- Hei, rup, hei, rup, hei, rup, hei!!<br /><br />(Robo se scutură de umeri).<br />Robo: -Lăsaţi-mă, prichindei!<br />Oana: - Robotul nu s-a clintit,<br />Voi aşa, mare l-aţi cerut!<br />Roxi: - Încă o dată, mai cu temei,<br />Hei, rup, hei, rup, hei, rup, hei!!<br />Robo: - Sunt mai puternic decât ei!<br />Oana: -Nici acum n-ati reuşit!<br />Roxi: - El e unul, noi suntem trei,<br />A treia oară, dragii mei!<br />(Nu mai apucă să tragă de robot că se aude un glas).<br />Păpuşa: Ma-ma ma- ma!<br /><br />Vlad: -Au, vine mămicuţa! Stop!<br />Să-l lasăm pe Robocop!<br />Păpuşa: Ma-ma, ma-ma,<br />Roxi: - O, e păpuşa Măriuca,<br />N-am timp de tine, nu-s mămica!<br />Păpuşa: - Până mai ieri m-ai iubit,<br />Dar azi deloc nu m-ai hrănit,<br />Ziceai că sunt fetiţa ta,<br />Aşa cum mama te-alinta.<br />Roxi:- Dar am avut grijă de tine,<br />Te-am mâzgălit, dar te-am spălat bine.<br />Păpuşa: -Ei, este-adevărat,<br />Frumos cu mine te-i jucat,<br />Dar acum te-ai plictisit,<br />Spui că m-am cam învechit,<br />Oare mămicuţa ta<br />Face cu tine tot aşa,<br />După o vreme ea te uită?<br />Îşi alege o altă fată?!?<br /><br />Fulg: -Câteodată ar merita<br />Să se poarte chiar aşa,<br />Dar mama este iertătoare<br />Şi o iubeşte nevoie mare<br /><br />Oana: - Şi tare s-a necăjit<br />Când surioara mea a răcit.<br />Robo: - A răcit că n-a ascultat,<br />Fulgi zglobii reci a mâncat,<br />Şi afară a fugit Cu capul descoperit!<br /><br />Roxi: - Aha, Robo m-a pârât,<br />De la el mama a ştiut!<br />Robo: - A-pa-ra-tul meu e stricat,<br />Nu te-a fotografiat!<br />Fulgul: - A ştiut, că ai răcit<br />Şi ce febră ai avut!<br />Roxi : - Asta s-a-ntâmplat demult, Ce-i drept, gâtul m-a durut!<br />Oana: - Deloc nu m-am bucurat, Când te vedeam bolnavă-n pat, Chiar de-ai fost neascultătoare,<br />Eu sunt sora ta cea mare<br />Şi vreau să ştii că te iubesc,<br /><br />Roxi: - Şi eu pe tine, recunosc!<br />(Surioarele se îmbrăţişează, api trec la locul lor!)<br />Vlad: -Dar pe noi nu ne iubiţi?<br /><br />Oana : - Cum să nu!?! Aici veniţi<br />* Lupuşorul şi pisica pot lipsi din program.<br /><br />(Se îmbrăţişează toţi patru frăţiorii)<br />Roboţânc:<br />- Cu noi ce se va-ntâmpla?<br />Oare ne veţi arunca?<br />Robobleck: - Moş Crăciun când va veni,<br />Vă va aduce jucării,<br />Noi pe cine vom mai încânta?<br />Pe mine cine mă va repara?<br />Roboţânc: -Chiar de sunt de anul trecut,<br />Şi mi s-a ars un circuit<br />Sunt încă tare arătos,<br />Nu m-aruncaţi, vă rog frumos!<br /><br />Robo: -Un bec, şurubul strâns din nou<br />Şi voi fi iarăşi ca nou!<br />Ursulache:- Încă sunt bun, mor, mor, mor, mor,<br />Vreau un prieten, mor, mor, mor,<br />Robored: -Nici eu nu-s de aruncat,<br />Nu vreau ca să fiu uitat!<br />Robobleck:-Vreau un prieten, neapărat!<br />La joc vreau să fiu luat!<br />Vlad: -Faceţi loc, cu voi la gunoi, Vom avea altele noi!<br />Oana: -Ba, nu le veţi arunca,<br />Eu vă propun altceva:<br />Noi nu vă uităm deloc,<br />Şi vă ducem întrun loc<br />Unde prieteni veţi avea<br />Şi cu voi se vor juca.<br />Robonit: -Toţi ştiu că sunt înţelept,<br />Că m-a făcut un om deştept,<br />Ne duceţi la grădiniţă,<br />Mulţumesc, dragă fetiţă!<br />Roboţânc: -Îmi va plăcea tare mult<br />Pe copii să îi ascult!<br /><br />Robored: - Moş Crăciun când va afla, Şi lui, sigur, i-ar plăcea,<br />Generoşi se vor numi,<br />Cei ce ştiu a oferi,<br /><br />Robonit:- De ce s-arunci şi rău să faci?<br />Ecologistule, îmi placi!<br /><br />Roxi: -Mai am de făcut ceva,<br />Mă aşteaptă cineva!<br />Oana: -O, curioasă tare sunt !<br /><br />Roxi: - Un cântecel vesel cânt<br />Şi –ndată seama îţi vei da<br />Cine-i prietena mea.<br /><br />Roxi:- Cip, cip, cip, cip-cirip, cip, cip,<br />Azi mult a nins, totu-i acoperit!<br /><br />Oana : - A, vorbeşti de vrăbiuţe,<br />Le-am dat azi multe grăunţe!<br /><br />Robored: - Sunt fericit asta a-aud,<br />Vreau şi eu ca să vă laud,<br />E minunat, răi nu sunteţi,<br />Dacă natura ocrotiţi! (Vlad şi Răzvan, la mijlocul scenei.)<br />Răzvan: -Iar noi promitem, să chemăm<br />Şi alţi copii să ne jucăm,<br />Jucăriile să nu le stricăm,<br />Vlad: - Pe mama să o rugăm<br />Să dăruim din jucării,<br />Să se bucure şi alţi copii.<br />(Toţi copiii aplaudă!)<br /><br />PARTEA A II A<br /><br />Fulg prezentator :<br />- Nespus de fericiţi suntem<br />Când pe Moşul îl aşteptăm,<br />Vă invit ca să cântăm,<br />Împreună să dansăm!<br />Cântec: Vine Moş Crăciun !<br /><br />Cad fulgi albi, cad fulgi albi, cad fulgi albi uşori,<br />Cad fulgi albi, necontenit, de seara până-n zori.<br />A nins mult, tot mai mult, atent de asculţi,<br />Clinchet lin, cristalin, tot mai clar auzi:<br />Clinc, clinc, clinc, clopoţei, glas de sărbători, Săniuţa lunecă uşor peste ninsori,<br />Clinc, clinc, clinc, aşa şoptesc, atent de asculţi, Vine-acum Moş Crăciun, fiţi gata să-l primiţi!<br />Recitat:<br />-Clinc, clinc, clinc, Vine Moş Crăciun!<br /><br />Fulg prezentator :<br />- Mult timp v-asigur, nu va fi,<br />Pe Moş Crăciun îl vom primi,<br />Hai, aşa să îl chemăm:<br /><br />Toţi copiii: - Moş Crăciuuun, te aşteptăăăăm!!!!<br />(Intră Moş Crăciun<br />Fulg prezentator :<br />E VREMEA COLINDELOR !<br />Programul continuă cu Colinde de iarnă / Pluguşorul/ Sorcova.<br />Din dorinţa de a incăpea materialul pe cele 4 pagini, am formatat, comprimând scrisul. Sunt la dispozitia celor ce doresc alte explicaţii la adresa de email:<br /><a href="mailto:eugeniabondar@yahoo.com">eugeniabondar@yahoo.com</a><br /><br /><br /><br />TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE IARNĂ LA<br />BAIA DE FIER<br /><br />Educatoare: Radescu Maria<br />Gradinita nr.1 Baia de Fier, Jud. Gorj<br /><br />Consider ca este absolut necesar sa fie cunoscute si invatate de catre copii obiceiurile si traditiile populare locale, aceasta cunoastere venind in sprijinul indragirii de catre ei a localitatii natale, a culturii noastre populare , ei insisi putand deveni purtatorii de maine ai acestor obiceiuri si traditii.<br />Locuitorii comunei Baia de Fier sunt in general oameni muncitori,ponderati, cu sentimental patriotic puternic si nealterat inteligenti, iubitori ai traditiilor nationale si receptivi la spiritual innoitor din tara si din lume.<br />Priviti, in general, baiesii dispun de o inteligenta naturala innascuta si imbogatita prin experienta anilor trecuti si a intamplarilor prin care au trecut.<br />Gandul de a dezvolta la prescolari dragostea fata de locul natal,fata de obiceiurile si traditiile acestuia , mi-a fost intarit si mai mult, citind opera lui Vasile Alecsandri in care se spune :,,Poti sa cutreieri lumea toata sis a te minunezi de rezultatele civilizatiei, dar nimic nu-i mai fermecator decat coltul de pamant pe care te-ai nascut.”<br />Comuna noastra, Baia de Fier , este asezata sub culmea Carpatilor. Locuind intr-o comuna presarata de frumuseti si bogatii naturale, zi de zi am cautat sa le trezesc copiilor impresii si sentimente puternice , de dragoste fata de locul natal, fata de traditiile si obiceiurile acestuia.<br />În Gorj , ca de altfel în toate locurile locuite de români, obiceiurile au constituit din totdeuna adevărate sărbători, bogate în cântec, dansuri, poezie .<br />Intre obiceiurile care există astăzi în Gorj, un interesant capitol îl reprezintă obiceiurile legate de sarbatorile de iarna-Craciun si Anul Nou.<br />In comuna noastra, repertoriul sarbatorilor de iarna este ilustrat în general de cele două forme disticte : Urarea de Ajun (colindeţii ) şi Colindatul Propriu , cu un mare fast, cu o mai bogata inventivitate, incarcate cu mai mult pitoresc în zonele submontane şi binenteles, cu o mai bogata varietate melodica şi textuala în satele pastoresti.<br />Craciunul este una dintre cele mai mari sarbători , în jurul careia s-a tesut o serie întreaga de datini şi obiceiuri traditionale, Sarbătoarea Craciunului are loc în data de 25 decembrie, imedat după Solstitiul de Iarna. In ziua 1 de Craciun s-a nascut Domnul Iisus Hristos. In Ajunul Craciunului, locuitorii satului, in special copiii, merg in <<colindet>> unde primesc nuci, mere, colaci. Seara, Tot in ziua de Ajun , copiii merg in grupuri sa ureze pe la fiecare casa din sat: se canta colinde specifice acestei mari sarbatori.<br />Un alt obicei al sarbatorilor de iarna , din comuna noastra , il constituie <<capra>>, <<plugusorul>>, <<sorcova>>.<br />Marea dragoste pentru cultura romaneasca, dorinta de a pastra peste veacuri crampeie din obiceiurile şi traditiile locale, dar şi regretul ca prea putini mai sunt aceia care încearca sa transmita mai departe ceea ce este al nostru din strabuni, ne-a întarit convingerea sa acordam o atentie sporita activitatilor de familiarizare a copiilor cu unele elemente traditionale culturale, religioase, istorice, considerand ca aceasta este o datorie şi o raspundere morala.<br />Obiceiurile populare introduce in gradinita prin diverse modalitati sunt indragite de copii, ii atrag costumele populare, obiectele de arta vechi.<br />Pe copii ii atrag textile cu muzicalitate specifica si le trezesc curiozitatea si incet, incet inteleg mesajul transmis.<br />In cadrul procesului complex si indelungat de formare al personalitatii copilului , cunoasterea obiceiurilor si a traditiilor populare locale are o importanta deosebita, datorita continutului de idei si de sentimente , a faptelor care oglindesc trecutul bogat si plin de sperante al poporului nostru.<br />Cel mai sarac si mai obscur om ,iubind traditiile tarii sale, fiind patruns de aspiratiile ei, se va gandi mereu la petecul de pamant sfintit de sangele parintilor, al mosilor si stramosilor lor.<br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br />Proiect: “ Tradiţii şi obiceiuri de iarnă” - Subtema: “ Moş Crăciun cu plete dalbe”<br />Fişă interdisciplinară– Nivel II<br />Educatoare Şerban Georgeta,<br />Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 3, Călăraşi<br /><br />*Pe cine aşteaptă copiii cu nerăbdare de Crăciun? De unde vine Moş Crăciun?<br />*Creează o poveste cu titlul : « În aşteptarea lui Moş Crăciun ». Foloseşte în povestea creată de tine cuvintele şi expresiile: “copii”, “ daruri”, “ sănioară”, “ darnic şi bun”, “ în prag de seară”, “ bucuroşi şi fericiţi”.<br />* Reaminteşte-ţi poezii, poveşti şi cântece despre Moş Crăciun.<br />*Desenează-l în prima casetă pe Moş Crăciun aşa cum ţi-l imaginezi tu.<br />* Colorează şi completează desenele din subsolul pagini<br /><br /><br /><br /> * Şosetuţele sunt pregătite pentru daruri. Trebuie să fie cât mai frumos colorate.<br /><br /><br /><br /><br />* Ce ai vrea să găseşti sub brăduţ? Încercuieşte şi colorează cadourile dorite.<br /><br /><br /><br /><br /><br />* Desfăşuraţi concursul: “Cel mai frumos brăduţ!” Doamna educatoare a pregătit premii dulci pentru câştigători. </div><div align="center"><br /><br /><br /><br />* Copii, nu uitaţi să vă rugaţi, să faceţi fapte bune şi să fiţi ascultători. Moş Crăciun îi răsplăteşte pe cei buni.<br />*Descrie desenele date, exprimându-te în propoziţii frumoase şi corecte. Colorează, dacă doreşti.<br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br />SERBARE DE CRĂCIUN<br /><br />Educatoare Chirieac Rodica<br />Gradinita nr. 1 Baia de Fier<br /><br /><br />Cântec : „ Deschide uşa creştine”...<br /><br /><br /><br />1 . Bună dimineaţa , cinstiţi gospodari<br />De la case mici , dar şi cele mari<br />Venit – am cu toţii să vă colindăm<br />Şi de sănătate noi să vă urăm .<br /><br />2 . Luna lui Undrea când la noi soseşte<br />Grădiniţa toată parcă înfloreşte<br />De la – ntâi Decembre tot sărbătorim<br />Pân – la Sfântul Ion ne tot veselim .<br /><br /><br />3 . Vine Nicolae , moşul cel vestit<br />Care pune – n ghete tot ce ne – am dorit ,<br />Vine apoi Crăciunul cu ninsele – i plete<br />Şi – aduce cadouri la băieţi şi fete .<br /><br /><br />4 . Nu mai e atâta şi Anul Nou vine<br />Noi vă sorcovim pe toţi cum se cuvine !<br /><br /><br />5 . Mie mi se pare , sau ne – an cam grăbit ?<br />Haideţi să le luăm pe toate la rând !<br /><br /><br />6 . Aşa – i frate dragă , ce atâta grabă ?<br />C – avem obiceiuri care să se vadă !<br />Hai pe rând să – ncepem a le povesti<br />Şi la lumea toată a le aminti !<br /><br /><br />Cântec : „ Bună dimineaţa la Moş Ajun!”...<br /><br /><br />7 . Cu haine noi m – am gătit<br />Şi – am plecat l – mpărtăşit<br />Iar când am venit acasă<br />Am fost tare bucuroasă<br />Că mi – a dat mama săculeţ<br />Să mă duc în colindeţ<br />Să – mi daţi nuci , să – mi daţi şi mere<br />Că le mănânc cu plăcere !<br /><br />8 . Deschide uşa bărbate<br />Şi adu aici de toate<br />Colăcei şi nuci şi mere ,<br />Mai adu şi – un sac cu pere !<br /><br />9 . Hai veniţi la colăcei<br />Că sunt calzi şi rumenei<br />Din aluat i – am învârtit ,<br />Şi – n cuptor i – am rumenit<br />I – am făcut cu drag şi dor<br />Să v – ajungă tuturor !<br /><br />10 . Haideţi că vă dăm şi mere<br />Să le mâncaţi cu plăcere<br />Că anu – ăsta - a fost bogat<br />Multe mere – am adunat<br />Uite mere roşioare ,<br />Iar aici sunt gălbioare<br />Şi sunt bune pentru tine<br />Că au multe vitamine !<br /><br />11 . Ia veniţi măi frăţioare ,<br />Să vă dau şi nucuşoare<br />Că sunt sigur că vă plac<br />Cu cacao – n cozonac .<br />Şi vă fac şi o urare<br />Bună pentru fiecare :<br />Câte nuci sunt sus pe ram<br />Atâtea bucurii pe an !<br /><br />12 . Bună dimineaţa cinstiţi gospodari<br />Şi mai mici dar şi mai mari<br />Noi vătafii cei mai mici<br />Am venit acum aici<br />Să vă spunem că – i Ajun ,<br />Şi mâine va fi Crăciun !<br /><br />13 . Buna dimineaţa , mare gazdă – aleasă !<br />Ia să te vedem , ce ai pus pe masă ?<br /><br />14 . De dimineaţă m – am sculat<br />Şi la moară am plecat<br />Grâu curat am măcinat<br />Şi apoi am frământat<br />Şi am copt colaci frumoşi<br />Ca să – i mâncaţi sănătoşi !<br /><br />15 . Şi eu m – am trezit în zori<br />Şi – am ales grâul cu spor<br />Să fie bobul curat<br />Să – l avem la semănat<br />Acum daţi cu el în vatră<br />S – avem viaţă – mbelşugată !<br /><br />16 . Bună dimineaţa la Moş Ajun<br />Într – un ceas bun<br />Când noi afară<br />Dumnezeu coboară ,<br />Când noi în tindă<br />Dumnezeu în grindă ,<br />Când noi în casă<br />Dumnezeu la masă .<br /><br />17 . Pita cât masa ,<br />Stogul cât casa ,<br />Boii – njugători ,<br />Caii – ncurători ,<br />Porcii mari şi unsuroşi ,<br />Stăpânii casei sănătoşi ,<br />La anul şi la mulţi ani !<br /><br /><br />Cântec : „ Colindă , colindă”...<br /><br /><br /><br />18 . Ce frumos cântă copiii<br />Şi cu câtă bucurie !<br />Acum în luna cea Sfântă<br />Când colindele se cântă !<br /><br />19 . Strălucind , pe – o mare rază<br />Toată lumea să o vază ,<br />Steaua mare dă de ştire<br />Despre – a lui Isus venire ,<br />Vracilor plecaţi în lume<br />Acestuia să se – nchine .<br /><br />20 . Magii de la Răsărit<br />Pe cer steaua au zărit<br />Steaua cea strălucitoare<br />De veste aducătoare<br />Că s – a născut Isus Hristos<br />Mesia , chip luminos .<br /><br />21 . Şi – au plecat cu jurământ<br />Să – l caute pe Pământ<br />Pe Pruncul cel nou născut<br />Şi când L – au aflat<br />Lui s – au închinat<br />Cu daruri sfinţite<br />Lui Isus menite<br />Aur , smirnă şi tămâie ,<br />Domn de – a pururi să le fie !<br /><br />Cântec : „ Moş Crăciun cu plete dalbe”...<br /><br /><br />33 . Ce noapte rece s – a lăsat !<br />Copiii pleacă la urat<br />Prin case , pe la gospodari ,<br />Şi la cei mici , şi la cei mari .<br /><br />34 . Pocnind din bici , strigând de zor ,<br />Ei urcă repede – n pridvor<br />Şi au primit la cozonaci….<br />Şi nuci şi mere – ndeasă – n saci .<br /><br />35 . Iar ei sunt foarte mulţumiţi<br />Şi le urează fericiţi :<br />Aho , aho , măi oameni buni ,<br />Primiţi cu pluguşoru – acum ?<br /><br />36 . Aho , aho , copii şi fraţi<br />Staţi puţin şi ne – ascultaţi<br />C – am venit cu pluguşorul<br />Ca să vă arăm ogorul !<br /><br />37 . Iată , anul s – a sfârşit<br />A crescut şi – a – mbătrânit<br />Dar noi ştim c – am mai crescut<br />Anul repede – a trecut !<br /><br /><br />38 . Ne – am făcut şi mai cuminţi –<br />Întrebaţi – i pe părinţi<br />Ia sunaţi din zurgălăi ,<br />Şi pocniţi din bice , măi !<br /><br /><br />39 . Că în anul ce – a trecut<br />Multe lucruri am făcut<br />Am pictat , am desenat<br />Despre toate – am învăţat :<br />Ştim că cinci cu doi fac şapte ,<br />Ştim că după zi e noapte<br />Ştim ce este o silabă<br />Iar din două spunem tablă .<br />Ia sunaţi din zurgălăi<br />Şi pocniţi din bice , măi !<br /><br />40 . Bucuros şi – nzăpezit<br />Anul Nou a şi venit<br />Acum iată – l îmbrăcat<br />În strai alb , imaculat<br />Este anul care vine<br />El ne – aduce numai bine<br />Şi va creşte câte – un pic<br />Cum creşte bobul în spic !<br /><br />41 . Şi acum la încheiere ,<br />Sorcova , mare plăcere<br />Pentru toţi şi pentru toate ,<br />La mulţi ani cu sănătate !<br /><br />42 . Iar acum la terminare<br />Vrem să facem o urare :<br />Iarna asta minunată<br />Să aveţi masa bogată ,<br />Să fiţi cu toţi sănătoşi ,<br />Să aveţi copii frumoşi ,<br />Şi la anul care vine<br />Să trăiţi cu toţi mai bine ,<br />Să vă fie casa casă ,<br />Să aveţi viaţa frumoasă ,<br />Fără griji , fără nevoi ,<br />Să vă bucuraţi de noi<br /><br /><br /><br /><br /><br />Şezătoare populară<br />Grădiniţa cu program normal Tătărăştii de Sus<br />Judeţul Teleorman<br />Institutor: Tudor Ana Cristina<br /><br />Bun venit la grupa mare, Să nu faceţi gălăgie,<br />Bun venit la şezătoare Să n-aud o vorbuliţă<br />Vă poftim să ne cunoaşteţi Astăzi nu sunteţi acasă<br />Dragii noştri, oaspeţi! Azi sunteţi la grădiniţă.<br /><br />Când e iarna mai în toi Mai apoi, pocnind din bici<br />Cum e datina la noi Cu buhai şi cu tilinci<br />Din străbuni şi moşi strămoşi Ne pornim a colinda<br />Noi împodobim frumoşi Pe la case a ura:<br />Brazi cu ramurile verzi.<br /><br />Ia gogoşi, gogoşi Uite, din belşug le pun<br />Cu obrajii groşi! Zahăr pudră foarte bun!<br /><br />Plăcinţele ia, cu mere Ia clătite cu stafide,<br />Savarine cu buline, Ia covrigul cu cârligul!<br /><br />Mii, j’de mii de milioane Hai grămadă, hai cu grabă,<br />Bomboane, batoane. Dulciurile sunt degeaba!<br /><br />Deschide mai mare gura Uite-aici cornete mici,<br />Să încapă prăjitura! Biciclete fără sete,<br />Marmeladă în gogoşi Ia felia,<br />Şi dulceaţă în galoşi. Ia farfuria<br /><br />Haide-n graba mare Şi mai ia o felie<br />S-ajungi la timp la şezătoare. Fără farfurie!<br /><br />Să aveţi răbdare<br />Până la sfârşit de şezătoare!<br /><br />Iată vin colindătorii Cântă la fereşti<br />Şi vestesc din ceruri glorii Veşti dumnezeieşti.<br />*<br /><br />Colind:<br />Sculaţi gazde nu dormiţi Casa să vă măturaţi<br />Vremea e să vă gătiţi Şi masa să vă-ncărcaţi.<br /><br />Noi umblăm şi colindăm Din seara ajunului<br />Şi pe Domnul lăudăm. Până-n cea-a Crăciunului.<br />Nu vă fie cu bănat Să fie cu mulţumire<br />C-am venit la colindat, C-am ajuns aceste zile.<br />*<br /><br />Ştiu şi eu o poezie Ţi se potriveşte ţie,<br />Despre seara de Ajun, Dacă vrei, am să ţi-o spun:<br />„Cioc, cioc, cioc la poarta-naltă Mogâldeaţa se tot saltă<br />Bate cineva de zor -Mai primiţi colindător?”<br /><br />Am pornit la colindat Şi acum, cu bucurie<br />Îmbrăcat în cojocel, Vreau să îi împart de zor:<br />Pe la case am umblat, Unul ţie, unul mie,<br />Toţi mi-au dat un colăcel. Unul la colindător.<br /><br />Cu colindele-nvăţate Sus pe cer, o stea s-aprinde<br />Copilaşi frumoşi Luminând voios,<br />Stau la geamuri luminate, Căci în seara cu colinde<br />Cântând bucuroşi. S-a născut Hristos.<br /><br />Dintre toate câte sunt Noi am pregătit colinde<br />Sărbători pe-acest pământ, Şi din suflet le cântăm,<br />Nu e alta mai frumoasă Bucurii şi sănătate<br />Decât Crăciunul cel Sfânt. În pluguşor vă urăm.<br />*<br /><br />Pluguşor:<br />Aho, aho, copii şi fraţi Plugul nostru-i fermecat<br />Pluguşorul ascultaţi. Şi pe unde a arat<br />Că el vine din străbuni Din pământ o să răsară<br />Pentru oamenii cei buni Rod bogat la primăvară,<br />Şi aduce o urare Ca în fiecare casă<br />Pentru mic şi pentru mare! Să aveţi pâine pe masă<br />Ia mânaţi din zurgălăi Cozonaci şi colăcei<br />Să se-audă-n munţi şi văi: Celor mari şi mititei<br />Hăi, hăi, hăi! Mânaţi măi băieţi, mânaţi<br /><br />Şi din clopoţei sunaţi!<br />Hăi, hăi, hăi!<br /><br />Pluguşorul românesc, Iar copiii cuminţei<br />Obiceiul strămoşesc Să vă crească măricei,<br />Vă aduce bucurie Mânaţi, măi, mânaţi de zor,<br />Şi urări v-aduce-o mie Pentru anul cu mult spor!<br />Să fiţi gazde sănătoase Şi mânaţi cu bucurie<br />Să aveţi zile frumoase, Pentru anul ce-o să vie.<br />Roadă multă în hambare, Hăi, hăi, hăi!<br />*<br />Dă-ne, Doamne, de Crăciun Dumnezeu aşa a spus:<br />Pace pe pământ, Fii cuminte şi fă bine,<br />Să avem un mai bun Când ţi-e greu priveşte-n sus<br />Şi lumină-n gând! Şi Mă cheamă lângă tine!<br />Dă-ne, Doamne, buni părinţi, Chiar şi munţii dacă vrei<br />Ocrotiţi să fim! Poţi să-i muţi din drumul tău<br />Fă-ne, Doamne, mai cuminţi Dacă ajutor Îl iei<br />Să le mulţumim! Şi la bine şi la rău!<br />O colindă mititică Hai să o cântaţi cu mine<br />Eu o ştiu de la bunică Fiindcă Moşul vine, vine<br />Şi o cânt mai către seară, De departe, de pe munte<br />Când e Moş Crăciun pe-afară. Şi-o să-i placă s-o asculte!<br />*<br /><br />Cântec:<br />Moş Crăciune, Moşule iubit, Daruri multe, tu, dacă ne dai,<br />Noi cu toţi demult te-am îndrăgit Moşule, păreri de rău să n-ai<br />bis<br />bisVino, cât mai repede, de poţi pe drum Că am fost cu toţii copilaşi cuminţi<br />Moşul nostru bun! Întreabă-i pe părinţi!<br />*<br />Colindiţa nu-i mai multă, Sus la cer o înălţăm,<br />Să trăiască cine-ascultă Jos la gazde-o închinăm.<br />Vom cânta de încheiere Dacă v-a făcut plăcere,<br />O colindă minunată Mai poftiţi şi altădată!<br /><br />*<br />Colind:<br />Sculaţi, sculaţi, boieri mari Că vă vin colindători<br />Zoriori de ziuă Zoriori de ziuă<br />Sculaţi voi, români plugari Noaptea pe la cântători<br />Zoriori de ziuă Zoriori de ziuă<br /><br />Şi v-aduc pe Dumnezeu Dumnezeu adevărat<br />Zoriori de ziuă Zoriori de ziuă<br />Să vă mântuie de rău Soare-n raze luminat<br />Zoriori de ziuă Zoriori de ziuă<br /><br />Şi vă spun să ne trăiţi<br />Zoriori de ziuă<br />Întru mulţi ani fericiţi!<br />Zoriori de ziuă<br />***<br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br />TRADIŢII DE IARNĂ LA ROMÂNI<br /><br />Educatoare:Burlacu Steluta/GPN Stanca/jud.Braila<br /><br />În cadrul procesului complex şi îndelungat de formare a personalităţii copilului, cunoaşterea obiceiurilor, a tradiţiilor populare şi etnografice populare are o importanţă deosebită datorită conţinutului de idei şi de sentimente pe care la transmit.<br />Arta noastră populară manifestată sub toate aspectele ei reprezintă o bogăţie nepreţuită de comori pentru toţi aceia care îşi iubesc patria şi neamul. Începând cu obiceiurile laice, continuând cu frumoasele costume pe care le îmbracă în aceste împrejurări, şi terminând cu cântele, dansurile şi strigăturile nelipsite la aceste datini, izvorul lor e nesecat pentru cel ce vrea sa le cunoască şi să le adune în mănunchi pentru a le dărui din nou, aşa cum spunea Anton Pann:<br />“De la lume adunate<br />şi iarăşi la lume date”<br /><br />Obiceiurile şi datinile stăbune româneşti, rod al unui îndelungat efort de cunoaştere, reprezintă un tezaur inestimabil de înţelepciune ale cărui valori şi sensuri nu se sting niciodată. Asemenea lui Vasile Alecsandri care spunea : „poţi să cutreieri lumea toată şi să te minunezi de rezultatele civilizaţiei, dar nimic nu-i mai fermecător decât colţul de pământ pe care te-ai născut.”, şi noi trebuie să ne mândrim că suntem români, să ne bucurăm de comorile pe care ni le-au lăsat strămoşii noştri şi să le transmitem mai departe urmaşilor noştri.<br />Dintre obiceiurile şi tradiţiile româneşti, cele din perioada de iarnă (24 decembrie - 7 ianuarie) se bucură de cea mai mare popularitate şi bogăţie de manifestări.<br />Colindatul este una din practicile care se înglobează în obiceiurile caracteristice de iarnă. Moş Ajun (fratele sărac al lui Moş Crăciun) este sărbătorit pe 24 decembrie. În dimineaţa de Ajun se obişnuieşte umblatul în colindeţ (piţărăi). Piţărăii pornesc din casă în casă, îmbrăcaţi frumos, cu trăistuţe după gât, iar în mână cu colinde sub comanda vătafilor (conducătorii grupului). Aceştia fac urări de sănătate şi belşug gazdelor şi sunt răsplătiţi cu colaci, fructe, dulciuri. În unele zone rurale vătaful urează: „Bună dimineaţa lui Moş Ajun, dar mai bună lui Crăciun, ce-i în casă să trăiască, ce-i afar’ să izvorască. Oile lânoase, vacile lăptoase, caii-ncurători, porcii unsuroşi, să-i mâncaţi sănătoşi.”. Gospodina aruncă peste ceata colindătorilor boabe de porumb, grâu, fasole, dovleac în speranţa unui rod îmbelşugat în anul care va urma. Vătaful este răsplătit cu un colac mare „colacul lui Dumnezeu”, iar ceilalţi colindători cu colăcei. În seara premergătoare Crăciunului, în unele zone, se merge cu Steaua, Vicleiul, Irozii. Cu Steaua se colindă în noaptea Ajunului Crăciunului de către grupuri de câte patru băieţi. Numele obiceiului vine de la steaua care are 12 colţuri, acestea reprezentând cele 12 luni ale anului. Sosirea stelarilor se anunţă prin cântec:<br />”Seara de astă seară<br />Este o seară mare,<br />Seara lui Ajun,<br />Noaptea lui Crăciun<br />Nea….., ne primiţi cu Steaua?”<br />Dacă sunt primiţi, colindătorii vor cânta Steaua sus răsare.<br />Tot în Ajunul Crăciunului, se merge în unele sate româneşti, cu Vicleiul. Acesta este un teatru de păpuşi în miniatură unde sunt înfăţişate scene care redau ritualul naşterii lui Iisus Cristos. Echipajul este format din patru cântăreţi, un păpuşar şi un fluieraş. Ei îşi anunţă sosirea astfel:<br />„Din oraşul Vicleim,<br />Ieşiţi boieri să-L privim,<br />Ne primiţi cu Vicleiul?”<br />Pe fundalul coral în care erau cântate Naşterea divinizată şi moartea, păpuşarul punea în scenă diferite aspecte din viaţa plină mde satiră şi umor.<br />Colindatul se continuă şi după Crăciun până la Anul Nou. În unele zone se umblă cu Cerbul, Ursul, Brezaia, Capra. Acestea erau măşti zoomorfe reprezentând, prin sincretismul manifestării cetei, moartea şi renaşterea. Urătorii joacă după muzică zgomotoasă cu strigăte de încurajare.<br />Exemplu: Cerbul „Iese cerbul în drum mare<br />Si frică de vânători n-are.<br />Hai sus, sus cerbule, sus,<br />Că stăpânul ţi-a adus<br />Daruri cum altele nu-s.”<br />În noaptea de Anul Nou colindătorii umblă cu Pluguşorul. Pluguşorul sau buhaiul este un obicei agrar prin care colindătorii urează un an îmbelşugat:<br />„Aho, aho, copii si fraţiStaţi putin si nu mânati,Lânga boi v-alăturaţi<br />Şi cuvântul mi-ascultaţi.<br />Mâine anul se-nnoieştePluguşorul se porneşteŞi începe-a colindaPe la case a ura”<br />În prima zi a anului, copii mai mici colindă cu Sorcova (o creangă împodobită cu flori colorate din hârtie) şi fac urări de sănătate şi viaţă lungă gazdelor.<br />„Sorcova, vesela<br />Să trăiţi, să-nfloriţi<br />Ca merii, ca perii<br />În mijlocul verii<br />Tare ca piatra,<br />Iute ca săgeata,<br />La anu şi La mulţi ani!”<br />Toate aceste obiceiuri şi tradiţii de iarnă sunt un prilej de bucurie şi mândrie, de distracţie pentru copiii şi oamenii de toate vârstele.<br /><br /><br /><br /><br /><br /><br />Bibliografie: „Învăţământul preşcolar in mileniul III”, Consultant ştiinţific Novac Cornel, Ed. Reprograph, 2005<br />„Noi şi dascălii noştri”, Rusu Camelia, ISSN 1843-2506, Nr.9/2008<br /><br /><br /><br /><br />NERABDARE<br /><br />Educatoare:COZMA DORINA<br /><br />Gradinita p.n. VALEA LARGA<br /><br />Jud. MURES<br /><br /><br /><br />Sub privirea ta cea blanda,<br />Voi rosti printr-o colinda<br />Caldele mele urari:<br />“La multi ani ! Felicitari!<br />Sa te-nveselesti cu ele<br />Sa-ti cant niste cantecele.<br />Despre dragii tai copii,<br />Sa-ti spun niste poezii.<br />Te astept cu nerabdare,<br />Vino sa ma vezi mai mare.<br />Sunt cuminte si destept<br />De aceea te astept ,<br />Ca mi-e tare dor de tine<br />Poposeste si la mine<br />Daca ai pornit la drum,<br />Draga , draga Mos Craciun.<br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br />SERBARE CRĂCIUN<br />CARSTEA FELICIA Gradinita P.N. MIHESU DE CAMPIE Jud.MURES<br /><br />Pesonaje: clovnul, copil1, copil2, pitic1, pitic2,<br />Mos Craciun, copil3, copli4, copil5, copil6, copil7,<br />copil8, copil9, copil10, Iarna, fulg1, fulg2, fulg3,<br />fulg4, fulg5, fulg6, copil11, copil12.<br /><br />Clovnul:<br />De la circul Globus vin<br />Şi- am întârziat puţin .<br />Tuturor le-am prezentat<br />Un spectacol minunat .<br />Am sarit , am facut tumbe ,<br />Copilasii –au vazut multe<br />Dar dupa ce-am terminat<br />Ei aici m-au invitat .<br />Vad ca sala-i pregatita ,<br />Frumoasa si dichisita ,<br />Cu beteala , fulgi de nea ,<br />Straluceste ca o stea<br />Parca-ar astepta ceva .<br /><br />C1 :<br />Clovnule , ramai aici<br />Intre noi copiii mici<br />Ca noi am pregatit<br />Un spectacol inedit .<br />Cantece noi vom canta<br />Poezii vom recita ,<br />Dansuri o sa prezentam ,<br />Si-mpreuna o s-asteptam<br />Mos Craciun ca sa soseasca<br />Pe toti sa ne veselaesca .<br /><br />Clovnul :<br />O , ce veste minunata<br />Sa aducem bradu-ndata !<br />Si sa stam in jurul lui<br />Sa ii cantam mosului .<br /><br />C2 :<br />Bine zici , bine zici !<br />Ascultati la mine-aici !<br />Desi afara viscoleste ,<br />E fumos ca-ntr-o poveste .<br />Si chiar de-i frig , Mos Craciun<br />Va veni la noi acum .<br />Haideti,iute,sa-i cantam<br />Sa stie ca-l asteptam !<br /><br />Cantec : Veseli prin nameti<br /><br />Apare Mos Craciun cu 2pitici<br /><br /><br /><br />P1 :<br />Suntem harnicii pitici<br />Si-acuma am venit<br />Nametii-s mari si drumul lung<br />Abia l-am nimerit<br />Toata vara am lucrat<br />Sa facem jucarii<br />Abia acum am terminat<br />Si iata-le copii!<br />Mos Craciun le va-mparti<br />Dupa cum bine va sti.<br /><br />P2 :<br />Sacii plini de jucarii<br />Pentru mic si mare .<br />Dupa merit Mos Craciun<br />Da la fiecare .<br />Luati aminte , fiti cuminti ,<br />Ca atunci multe primiti !<br />Ca e darnic Mos Craciun<br />Cu copilul care-i bun .<br />Pe cel rau il pedepseste<br />Si nimic nu-i pregateste .<br /><br /><br />M.C. :<br />Sunteti vrednici , dragi pitici ,<br />Ia , veniti putin aici !<br />In desaga am o carte<br />C-am adus-o de departe .<br />Eu in ea am scris sa stiti<br />Toti copiii cei cuminti .<br />Dar si pe aceia care<br />Au avut o rea purtare .<br />Tot ce eu voi imparti<br />Zau , dupa merit va fi.<br />Dar pana atunci , copii ,<br />Ia sa-mi spuneti poezii !<br /><br />C3 :<br />Mi-e draga bunica ,<br />Mi-e drag si bunicul ,<br />Mi-e draga mamica ,<br />Mi-e drag si taticul .<br />Dar iata , ca azi in ajun<br />Mi-e tare drag Mos Craciun .<br />Sa nu va fie cu suparare<br />Pe el il doresc la serbare<br />Cadouri sa imi aduca<br />Ca-s cea mai cuminte din grupa .<br /><br />C4 :<br />Mos Craciun e tare bun<br />Incarcat vine pe drum<br />Totdeauna se grabeste<br />Oare el nu oboseste ?<br />L-as pofti sa stea la masa<br />Dar umbla din casa-n casa<br />Ca sa-mparta la copii<br />Fel de fel de jucarii.<br />Mos Craciun , eu iti doresc<br />La multi ani sa ne traiesti !<br /><br />C5 :<br />In fiecare dimineata<br />Pe Mos Craciun il am in fata<br />Ca toata noaptea il visez<br />Iar ziua stau si-l desenez .<br />Eu il iubesc pe Mos Craciun<br />Mi-aduce tot ce e mai bun<br />Ca sunt cuminte , ascultator ,<br />Si de parinti sunt iubitor.<br />Doar fapte bune fac mereu<br />Si nimanui eu nu fac rau .<br /><br />C6 :<br />Vesel focul arde-n soba<br />Cu mamica stau de vorba<br />Si-o intreb a suta oara :<br />Ce mi-aduce mosul oare ?Mama nu-i suparacioasa<br />C-o tot bat la cap curioasa<br />Si-mi raspunde cu-n oftat :<br />Ia si aseaza langa pat<br />Ghetele de ti-s curate ,<br />Ca asa pe inserate ,<br />Mosul , si la noi va bate .<br />Si atuncea vei vedea<br />Ce-ti aduce , draga mea !<br /><br />C7 :<br />Bine-ai venit , Mos Craciun !<br />Te-asteptam de mult sa-ti spun<br />Ca noi cei din grupa mare ,<br />Imbracati de sarbatoare ,<br />Cu mult drag te-am asteptat<br />Si aici ne-am adunat .<br />Chiar daca afara-i frig<br />Sa-ti cantam toti un colind !<br />Haideti , copilasi iubiti ,<br />Pe mos sa-l inveseliti !<br /><br />Colind : Mos craciun cu plete dalbe<br /><br />C8 :<br />Doamna noastra educatoare<br />Ti-a trimis si o scrisoare<br />In care ti-a scris sa vii<br />Ca te-asteapta multi copii.<br />Si ti-a scris ca-s cumintei<br />Altii-n lume nu-s ca ei .<br />Multumesc ca ai venit ,<br />Azi sunt foarte fericit !<br /><br />C9 :<br />Fulgi ca de matase<br />Se astern pe case<br />Iarna usor cerne ,<br />Fulgisori din perne<br />Mie-mi pare bine<br />Ca iarna iar vine<br />Ca m-am saturat<br />De noroi prin sat .<br />Iara Mos Craciun<br />Va porni la drum<br />La toti va aduce<br />Mere , turta dulce<br />Tot ce poate duce .<br />In ajun plecam<br />Ca sa colindam<br />De-Anul Nou prin sat<br />Mergem la urat ,<br />Iarna e frumoasa<br />Dar e friguroasa<br />Chiar de ne racim<br />Noi tot o iubim .<br /><br />C10 :<br />Ce se-aude ,ce sa fie ?Parca este galagie .<br />Cineva e la intrare<br />Cine , cine este oare ?<br />Iarna :<br />Sunt Iarna mult dorita<br />Sunt Iarna asteptata<br />Ca eu aduc , copii,<br />Destule bucurii .<br />Aduc fara de veste<br />Zapada ca-n poveste .<br />L-aduc pe Mos Craciun<br />Asa ca si acum .<br />Aduc doar bucurii<br />Si fulgi usori , zglobii.<br /><br />Cantec :<br />1.Prima zapada<br />Cade pe strada<br />Si asterne alb covor<br />De bucurie<br />Si voiosie<br />Canta copiii-n cor.<br /><br />REF :<br />Tra, la, la, la, la, la,<br />E primul filg de nea<br />Tra, la, la, la, la, la,<br />Nu-l dau la nimenea.<br /><br />2.Intr-o casuta,<br />O bunicuta,<br />Imbraca un nepotel<br />Sa iasa-afra<br />Si impreuna sa se joace ea ,cu el.<br />Ref :la, la, la.<br /><br />Pe aceasta melodie,Iarna si<br />Cei 6 fulgi danseaza<br /><br />F1 :<br />Bine v-am gasit , copii !<br />Noi v-aducem bucurii.<br />Facem drum de sanioara<br />Sa iesiti toti pe afara .<br />Alb covor punem pe strada<br />Pentru oameni de zapada .<br />Fulg2:<br />Luni in sir noi asteptam<br />Momentul ca sa plecam<br />Zana Iarna da semnalul<br />Ce il asteptam tot anul<br />Si atunci incetisor ,<br />Cernem , cernem dintr-un nor<br />Pe pamant ne asezam<br />Insa doar trei luni noi stam.<br /><br />F3 :<br />Noi am coborat de sus<br />Si multe avem de spus.<br />Pe unde-am calatorit<br />Pe copii i-am veseli.<br />Cu totii se bucurau<br />Si pe sanii se suiau<br />Sa vada prima zapada<br />Cum se asternea pe strada.<br />Sa-l vada pe Mos Craciun<br />Cum vine pe al sau drum.<br /><br />Cantec :Hai la joac-afara<br /><br />F4 :<br />Azi ninge ca nicodata<br />Campul parca e de vata<br />Fulgisorii cei zglobii<br />Haideti sa-i vedeti , copii !<br />Fulgii toti prin aer zboara<br />Si incep usor sa cearna<br />Peste brazii de la munte<br />Care vor ca sa se mute<br />Chiar in casa voastr-acum<br />Pentru ziua de Craciun .<br /><br />F5 :<br />Pe la geamuri , dragi copii ,<br />Sunt stelute mii si mii .<br />Hai copii la sanius !<br />Hai copii pe derdelus !<br />Luati-va patinele ,<br />Bobul si schiurile !<br />Care ce doriti<br />Doar acum gasiti .<br /><br />F6 :<br />Din oglinda fermecata<br />Vede mosul lumea toata .<br />Si cand lung in ea priveste<br />Toti copiii ii zareste .<br />La cei harnici si cuminti<br />Care-asculta de parinti<br />Lor el azi le-a pregatit<br />Chiar ce- acestia si-au dorit .<br />Iar la cei neascultatori<br />Le va da un betisor .<br /><br />M.c. :<br />Stiu ca voi mult m-ati dorit<br />Bine-mi pare c-am venit !<br />Dupa cum ati auzit<br />Piticii au pregatit<br />Multe , multe jucarii<br />Pentru voi , iubiti copii.<br />De aceea , acum as vrea<br />Sa va dau cate ceva<br />Dar ce va voi darui<br />E dupa merit , dragi copii.<br />Cartea veche-acum voi lua<br />Si pe toti va voi chema<br />Si-o sa dau la fiecare<br />Ce mi-a cerut in scrisoare .<br /><br />Cantec :Vine Mos Craciun<br /><br />C11 :<br />Mos Craciune , Mos Craciune ,<br />De-atata umblat prin lume<br />Spune , nu ai obosit ?Sau poate ai flamanzit ?Haide , stai cu noi la masa ,<br />C-avem mancare gustoasa .<br />Daca un pic tu mananci<br />Iar putere-o sa apuci .<br />M.C.:<br />Pentru tot va multumesc<br />Dar n-am timp , ca ma grabesc<br />Ati spus multe poezii<br />Si m-am bucurat , copii.<br />Eu acum va las cu bine<br />Pan’ la anul care vine .<br />Ca-i tarziu si drumu-i greu<br />Copiii asteapta mereu .<br />Spre altii eu ma grabesc<br />Nu vreau sa-i dezamagesc .<br /><br />C12 :<br />Mos Craciun, iti multumim<br />Iar la anul cand mai vii<br />Noi o sa ne straduim<br />Cu totii cuminti sa fim .<br />Iar acuma , la plecare ,<br />Toti de-aici din grupa mare<br />Sanatate iti dorim<br />Si sa stii ca te iubim .<br /><br />Cantec :<br />1.Pe zapada zboara zboara<br />Cling, cling, cling, o sanioara<br />Si in ea sta un mosneag,<br />Mos Craciun cel bun si drag<br /><br />Ref :<br />Mos Craciun,bine-ai venit<br />Bradul nostru impodobit<br />Cu stelute argintii<br />Mult te-a asteptat sa vii<br />Bradul nostru-mpodobit<br />Iti doreste bun-venit !<br />2.Abia duce in spinare<br />O desaga mare,mare<br />Dragi copii sa cresteti mari<br />Toti,voinici cu note mari.<br /><br />Ref :Mos craciun</div>Claudiu Purcel - - purcelclaudiu@yahoo.comhttp://www.blogger.com/profile/09406496786353112886noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-206574636735367150.post-47343081092907827792009-01-27T12:12:00.000-08:002009-01-27T12:15:16.966-08:00<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgr-S0X-IWNNSlQk6vdgyaiHXiSEZCVndwyykhNVXuTeWxa1bkA6f3twTO1mmBupYKngh_ZwLpC0I00LxKV8cRJcy1FVHMl3c9qmubzeA70279Un1RS7ofEwtfqZWReEgB-sBDR-tDDYeM/s1600-h/images[2].jpg"><img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5296069112969606530" style="FLOAT: left; MARGIN: 0px 10px 10px 0px; WIDTH: 93px; CURSOR: hand; HEIGHT: 115px" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgr-S0X-IWNNSlQk6vdgyaiHXiSEZCVndwyykhNVXuTeWxa1bkA6f3twTO1mmBupYKngh_ZwLpC0I00LxKV8cRJcy1FVHMl3c9qmubzeA70279Un1RS7ofEwtfqZWReEgB-sBDR-tDDYeM/s320/images%5B2%5D.jpg" border="0" /></a><br /><div>Ce-atata dor? Ce-atata jale?</div><div>Ce-atatea nopti de intristare</div><div>Pentru un om ca oarecare?</div><div>De ce sa-l plangem noi atata?</div><div>S-a dus. </div><div>Dar unde?In pustiu?</div><div>Nu stiu.</div><div>Visam c-o stea a rasarit.</div><div> Ma bucuram! </div><div>Dar nu stiam ca ea a luat</div><div>Un suflet bun si minunat,</div><div>De langa noi!</div><div>"Trait-am pentru a muri"</div><div>Cum ii placea lui ca sa spuna!</div><div>Si-atat!</div><div>Ce ne-a lasat ?Care-i averea?</div><div>E atat de dulce ca si mierea!</div><div>E limba noastra cea romana</div><div>Si asta dorea sa ne spuna!</div><div>Am inteles, stimate domn,</div><div> Ai obosit, te-ai dus la somn, </div><div>Si ca in acea zi</div><div>Tu ai murit pentru a trai!</div>Claudiu Purcel - - purcelclaudiu@yahoo.comhttp://www.blogger.com/profile/09406496786353112886noreply@blogger.com0